Să facem un exerciţiu de imaginaţie: USL a câştigat alegerile. Entuziasm general, dictatura a căzut. Ponta e premier, Voiculescu – şef al Senatului, Antonescu se încălzeşte la televiziuni pentru prezidenţiale. Băsescu e la Cotroceni. Încă. Stă şi aşteaptă. Ministerele au fost împărţite, depolitizarea e în plin avânt. Cei 6.000 de „specialişti din sistem“, promişi în campanie, au făcut să pleznească e-mail-urile şi nervii. În teritoriu e ca la Plevna. Motiv pentru care la programul economic s-au mai făcut nişte ajustări pe ici pe colo, prin părţile fierbinţi. Din cele 1.000 de noi locuri de muncă, vreo 3-400 au fost rezervate activiştilor, celor care au muncit cu afişul, găleata şi kilu de zahăr. Restul mai pot să aştepte până când vor începe să curgă investiţiile, se va reduce evaziunea fiscală şi va creşte colectarea la 38%.
Dar e bine. Peste ţară a pogorât liniştea binefăcătoare. Televiziunile redau speranţa distrusă de ticălosul Guvern Boc-Băsescu. Ca prin minune, nenorocirile au încetat. În loc de scandal, consens. În loc de divorţuri şi morţi, nunţi. Columbeanca s-a recăsătorit cu unul tânăr şi a luat-o pe Irina în America, Iri are un copil din flori, iar Pepe şi-a pus şi el pirostriile. Pensionarii sunt şi ei fericiţi, din moment ce nu-i mai vede nimeni. Sindicaliştii au redevenit ce-au fost, ba chiar mai mult. Petcu a fost eliberat din închisoare, unde îl băgaseră pe nedrept procurorii lui Băsescu, şi s-a ales liderul confederaţiei sindicale CNUSL. Mitinguri mai fac doar profesorii, care tot mai speră să-şi primească măririle de 50%. Sunt însă puţini, nu-i mai transmite nimeni. Nici măcar TVR, unde şef a fost pus omul cu laptopul. Aşa că e linişte şi pace. Băsescu şi-a făcut televiziune cu circuit închis, de unde transmite mesaje doar pentru consilieri şi angajaţii Cotroceniului. În parlament, însă, majoritatea merge brici, a fost votată mărirea punctului de pensie, iar Creţulescu, Striblea, Firea, Ciutacu, Dumitrescu şi Gâdea dau asigurări zilnice că va fi aplicată în cel mai scurt timp. Se aşteaptă cu nerăbdare şi mărirea alocaţiilor pentru mame, a ajutoarelor de încălzire, pensiilor pentru handicapaţi, scăderea CAS şi a TVA. Deocamdată, doar cota unică a fost desfiinţată, populaţia săracă plătind, aşa cum moderatorii victorioşi spun că e normal, numai 8%, iar bogaţii 16%.
Dar cel mai bine e că a fost eradicată corupţia în timp record. Motiv pentru care DNA a fost desfiinţat, iar ANI transformat în institut de cercetare. S-a dovedit cu probe ascunse până acum că toţi arestaţii erau, într-adevăr, victime. Aşa că fie au fost eliberaţi, fie au primit sentinţe definitive care le probează nevinovăţia pe care şi-au strigat-o zadarnic ani de zile. Statul trebuie să le plătescă despăgubiri dintr-un fond special creat pentru victimele politice ale regimului Băsescu. Cătălin Voicu a fost pus şef la Doi şi un sfert, care a fuzionat cu SRI. Corupţia din vămi pur şi simplu s-a volatilizat, iar cătuşele au amuţit. Ponta şi Antonescu au explicat, într-un talk-show de trei ore, organizat în Kiseleff, moderat de însuşi Sassu şi transmis de toate televiziunile, că „acţiunea vămile“ a fost organizată de dictator tocmai ca să nu fim primiţi în Schengen. Voiculescu l-a prezentat în direct pe omul care fusese bătut cu maiul în rinichi de procuroarea comunistă Macovei. Sărmanul! A ajuns între timp vameş în Portul Constanţa şi a fost bătut iarăşi şi iarăşi cu bestialitate de procurori ca să declare că şpaga la 108 baxuri pline de chiloţi bărbăteşti era de 7.000 de dolari, iar cea pentru chiloţi de damă de 3.000 de dolari. Ceea ce e un nonsens. Toată lumea ştie că lenjeria de damă e mai scumpă. S-a dovedit manipularea probelor.
În rest, e linişte adâncă. Nu se mai ştie nimic nici măcar de Elena Udrea, deşi, în primul moment după doborârea dictaturii, poporul uselist i-ar fi vrut capul, pantofii şi poşeta. Ponta şi Antonescu au iertat-o, au declarat aministia tuturor faptelor dovedite şi nedovedite, asta pentru ca ţara s-o apuce pe un drum nou şi curat. Un singur incident a avut loc în această perioadă. Jeffrey Franks a apărut pe nepregătite în studio la Dana Grecu, purta intenţionat aceiaşi pantofi găuriţi, şi a apucat să transmită mesajul alarmist că, dacă se vor face toate astea, acordul cu FMI se va rupe pentru că gaura bugetară e de vreo 6 miliarde de euro. Adică 5% din PIB. Grecu a intrat în pană de imaginaţie şi vocalize şi i-a tăiat microfonul. Informaţia a fost preluată mai departe doar de site-urile şi ziarele încă portocalii, care au titrat: Antonescu – Ponta, şoc şi groază. A fost însă suficient. Exerciţiul de imaginaţie s-a încheiat aici. Vă place?
AUTOR ANDREEA PORA
SURSA REVISTA 22
marți, 31 mai 2011
luni, 30 mai 2011
CAT DE GREU EXPLODEAZA MAMALIGA ROMANEASCA
Pentru a face mămăliga să explodeze, dacă nu total, atunci măcar parţial – la Timişoara şi, mai ales, la Bucureşti, regizorii Loviturii de stat din decembrie 1989 au pus la bătaie, printre altele, o uriaşă manipulare mediatică.
Adevărul Holding a lansat la Bookfest volumul „România 1989. Autopsia unei revoluţii eşuate, scris de Malgosha Gago şi Willy Golbérine. Jurnalişti străini fiind, cei doi îşi pot permite, spre deosebire de jurnaliştii români, să ia drept premisă a cărţii lor adevărul: mămăliga românească nu explodează sau, mai precis, explodează cu greu. Pentru a face mămăliga să explodeze, dacă nu total, atunci măcar parţial - la Timişoara şi, mai ales, la Bucureşti, regizorii Loviturii de stat din decembrie 1989 au pus la bătaie, printre altele, o uriaşă manipulare mediatică. „Niciodată o revoluţie nu a fost atât de filmată, fotografiată, descrisă. Niciodată informaţia nu a fost atât de manipulată. Înainte, în timpul ei şi după!" Aşezate în fruntea capitolului 8 al cărţii, aceste rânduri dau seamă de teza de la care au plecat cei doi jurnalişti străini în investigaţia lor. Afirmaţia nu e nouă. Din ianuarie 1990 până acum, presa occidentală n-a contenit a recunoaşte, furibundă, că a fost trasă pe sfoară în privinţa Revoluţiei române. Malgosha Gago şi Willy Golbérine nu se mulţumesc să treacă în revistă, sarcastici, aşa-zisele ştiri despre „măcelul de la Timişoara", lansate de radiourile şi agenţiile de presă occidentale fără o minimă verificare a surselor (un student stomatolog grec, un cetăţean austriac care nu există, o voce anonimă care se va dovedi ulterior că n-a vorbit de la Timişoara). Ei ne dezvăluie şi scopul grosolanei manipulări.
Regizorii Loviturii de stat ştiau că presa română n-are cum să dea amănunte despre ceea ce se întâmpla la Timişoara. O lege de care ar trebui să ţină cont chiar şi politicienii noştri de azi e următoarea: acolo unde se tace în legătură cu un eveniment grav, se ivesc şi înfloresc rapid atât zvonurile subversive, cât şi ştirile false. Începând cu 17 decembrie 1989, românii ştiu că la Timişoara se întâmplă ceva ieşit din comun. Dacă ar fi existat la noi o presă liberă, ţara ar fi fost invadată de o maree de informaţii de la Timişoara. Cum însă presa română nu suflă un cuvânt despre situaţia de la Timişoara, opinia noastră publică se îndreaptă spre presa liberă din Occident, citată copios de Europa liberă şi Vocea Americii. Presa liberă beneficiază în decembrie 1989 de o încredere totală din partea românilor.
Dacă s-ar petrece azi evenimente în genul celor de la Timişoara, românii, vaccinaţi în materie de presă liberă, ar trece informaţiile din această presă prin filtrul criticii. Atunci, însă, în decembrie 1989, orice instituţie de presă de dincolo de hotare, inclusiv posturile Europa liberă şi Vocea Americii, create şi finanţate de CIA în scopuri precise, beneficia de certificatul de purtătoare de Adevăr. Pe fondul unor măsuri de reprimare dictate de Ceauşescu, presei occidentale i s-a livrat din România (inaccesibilă ziariştilor străini) fel de fel de fantasmagorii. Presa occidentală, neputincioasă să le verifice la faţa locului, le-a pus în circulaţie, încredinţată că sunt adevărate. Prin intermediul Vocii Americii, Europei libere, dar şi a telefoanelor primite din Vest de la cetăţeni care citeau ziarele şi urmăreau televiziunile occidentale, românii au fost convinşi că la Timişoara, mai întâi şi la Bucureşti mai apoi, au avut loc măceluri de proporţii, cu mii de morţi zăcând pe stradă, cu gravide spintecate cu baioneta, cu copii nevinovaţi mitraliaţi de pe TAB-uri. N-a fost prea uşor ca, de la convingere, să se treacă la fapte. Până la urmă însă, cu eforturi uriaşe din partea regizorilor, mămăliga a explodat.
PS. M-am amuzat copios anul trecut când, în contextul nemulţumirilor provocate de tăierile de pensii şi salarii, politicienii din Opoziţie şi televiziunile mogulilor trăncăneau despre scânteia care va scoate milioane de oameni în stradă pentru a răsturna Puterea. Ştiam că mămăliga românească nu explodează. Fără să fi citit cartea scrisă de Malgosha Gago şi Willy Golbérine!
AUTOR ION CRISTOIU
SURSA ADEVARUL
vineri, 27 mai 2011
POATE GUVERNA BASESCU NUMAI CU DNA SI SRI ?
Arestările din portul Constanţa au confirmat dimensiunile monstruoase ale corupţiei care înconjoară principala poartă comercială a ţării şi au ridicat un colţ din vălul care acoperă vermina politică transpartinică ce parazitează corpul naţiunii. Din păcate, nimeni, nici măcar Băsescu, nu poate guverna numai cu Parchetul Anticorupţie şi SRI.
Cu numai vreo două-trei luni în urmă cei doi adjutanţi ai lui Voiculescu acuzau campania de arestări din vămi de politizare pentru că ar fi omis portul Constanţa. Aghiotanţii Antonescu şi Ponta demascau DNA că este aservită politic lui Băsescu pentru că nu s-ar fi atins de zona portului, pasămite teritoriul de vânătoare al fiarelor grupate în „clanul Băsescu''. Naraţiunea asta a funcţionat până luni, când aceleaşi două ordonanţe au schimbat linia. Arestările operate la Constanţa şi Bucureşti sunt ce-i drept tot o dovadă irefutabilă că DNA este aservită politic lui Băsescu dar din cu totul alt motiv şi anume pentru a preveni membrii clanului Blaga să treacă la USL astfel încât să se schimbe majoritatea şi să-l suspende pe Băsescu. Arestările din martie nu erau bune pentru că nu erau la Constanţa şi îl protejau pe Băsescu, iar arestările de la Constanţa nu sunt bune pentru că se fac din rândurile adversarilor (reali sau presupuşi) ai preşedintelui şi iar îl protejează pe Băsescu. Fiinţe heraclitice şi orwelliene, care trăiesc numai în prezent, aceşti trei slujbaşi obedienţi ai sistemului nu au nici o problemă dacă se contrazic de la o oră la alta sau de la o frază la alta atâta vreme cât concluziile sunt aceleaşi: DNA este braţul militar al lui Băsescu. Băsescu este ameninţarea supremă la adresa sistemului şi trebuie eliminat.
Faptul că la Constanţa, caracatiţa din port duce chiar la vârful PDL - ceea ce teoretic, ar trebui să fie carne pentru dinţii opoziţiei unite într-o sfântă indignare justiţiară - nu pare să valoreze prea mult în ochii lor. Mult mai gravă li se pare faptul că s-a făcut încă un pas spre destructurarea sistemului transpartinic prin care o mafie de partid este înlocuită cu alta. Declaraţiile lui Mironescu despre cum a încercat să devină directorul portului dar nu a fost agreat de Berceanu şi a fost răsplătit de partid cu funcţia de consolare de secretar general al Ministerului de Interne spune totul despre mecanismul de administrare al corupţiei pe care PDL l-a pus în funcţiune în acelaşi mod în care au făcut-o şi PNL şi PSD. Pesedizarea PDL asupra căreia s-a aplecat şi acest autor şi alţii şi-a găsit desăvârşirea în portul Constanţa. Pentru USL-aşi este mai puţin important dacă PDL-iştii plătesc sau nu politic ori penal pentru corupţia lor. Ceea ce contează cu adevărat este ca resorturile corupţiei ai căror administratori vremelnici au fost pedeliştii să rămână intacte spre exploatare viitoare.
Nici unul dintre liderii grei ai celor patru partide nu are niciun chef să susţină reforma în profunzime a societăţii astfel încât izvoarele de corupţie să fie secate. Cu atât mai puţin are baronimea locală de toate culorile - preşedinţi de consilii, primari, directorime - imensul aparat birocratic care căpuşează România şi o secătuieşte de vlagă. Ceea ce se numeşte aripa reformistă a PDL a fost până nu demult irelevantă iar funcţiile pe care le-au obţint la convenţie nu reprezintă nici pe departe o garanţie a victoriei împotriva Leviathanului.
Dacă vrei să faci reforme în România în sensul eliminării Statului - birocratic, inert şi corupt - din viaţa cetăţeanului şi a economiei pentru a lăsa loc iniţiativei, inovaţiei şi riscului individuale, nu ai cu cine. Nu există în acest moment în România nicio forţă politică semnificativă care să îşi asume un astfel de proiect minimalist: „Statul nu poate şi nu trebuie să asigure un nivel de trai ridicat, dar poate şi trebuie să asigure un mediu prietenos pentru cei care încearcă să obţină un astfel de nivel de trai fără să le facă concurenţă neloială prin mafiile de partid, poate şi trebuie să asigure o admnistraţie redusă şi controlată strict prin reguli care să favorizeze întotdeauna cetăţeanul în faţa statului şi poate şi trebuie să asigure egalitatea în faţa legii''.
Dacă preşedintele Băsescu ar avea un asemenea proiect, nu are cu cine să îl pună în practică. Operaţiunile DNA susţinute de SRI sunt tot atâtea pumnale în inima sistemului dar fiara refuză să moară câtă vreme nu este înlocuită de nimic. Numai dacă luăm în discuţie acest focar de corupţie care este MAI, slăbiciunea lui Igaş - care trebuie să demisioneze - în cazul lui Mironescu, frica de a desfiinţa doi ş'un sfert şi a-l reface din temelii, laşitatea parlamentarilor puterii în frunte cu Udrea de a concedia 9500 de oameni - deşi ar trebui dţi afară vreo 40.000 - şi este suficient pentru a vedea că PDL nu are nici curajul nici dorinţa de a reforma statul.
Băsescu este în criză de timp. Dacă are vreo soluţie, acum este timpul să o încerce. Dacă nu, atunci a pierdut
AUTOR CRISTIANAN CAMPEANU
SURSA ROMANIA LIBERA
Cu numai vreo două-trei luni în urmă cei doi adjutanţi ai lui Voiculescu acuzau campania de arestări din vămi de politizare pentru că ar fi omis portul Constanţa. Aghiotanţii Antonescu şi Ponta demascau DNA că este aservită politic lui Băsescu pentru că nu s-ar fi atins de zona portului, pasămite teritoriul de vânătoare al fiarelor grupate în „clanul Băsescu''. Naraţiunea asta a funcţionat până luni, când aceleaşi două ordonanţe au schimbat linia. Arestările operate la Constanţa şi Bucureşti sunt ce-i drept tot o dovadă irefutabilă că DNA este aservită politic lui Băsescu dar din cu totul alt motiv şi anume pentru a preveni membrii clanului Blaga să treacă la USL astfel încât să se schimbe majoritatea şi să-l suspende pe Băsescu. Arestările din martie nu erau bune pentru că nu erau la Constanţa şi îl protejau pe Băsescu, iar arestările de la Constanţa nu sunt bune pentru că se fac din rândurile adversarilor (reali sau presupuşi) ai preşedintelui şi iar îl protejează pe Băsescu. Fiinţe heraclitice şi orwelliene, care trăiesc numai în prezent, aceşti trei slujbaşi obedienţi ai sistemului nu au nici o problemă dacă se contrazic de la o oră la alta sau de la o frază la alta atâta vreme cât concluziile sunt aceleaşi: DNA este braţul militar al lui Băsescu. Băsescu este ameninţarea supremă la adresa sistemului şi trebuie eliminat.
Faptul că la Constanţa, caracatiţa din port duce chiar la vârful PDL - ceea ce teoretic, ar trebui să fie carne pentru dinţii opoziţiei unite într-o sfântă indignare justiţiară - nu pare să valoreze prea mult în ochii lor. Mult mai gravă li se pare faptul că s-a făcut încă un pas spre destructurarea sistemului transpartinic prin care o mafie de partid este înlocuită cu alta. Declaraţiile lui Mironescu despre cum a încercat să devină directorul portului dar nu a fost agreat de Berceanu şi a fost răsplătit de partid cu funcţia de consolare de secretar general al Ministerului de Interne spune totul despre mecanismul de administrare al corupţiei pe care PDL l-a pus în funcţiune în acelaşi mod în care au făcut-o şi PNL şi PSD. Pesedizarea PDL asupra căreia s-a aplecat şi acest autor şi alţii şi-a găsit desăvârşirea în portul Constanţa. Pentru USL-aşi este mai puţin important dacă PDL-iştii plătesc sau nu politic ori penal pentru corupţia lor. Ceea ce contează cu adevărat este ca resorturile corupţiei ai căror administratori vremelnici au fost pedeliştii să rămână intacte spre exploatare viitoare.
Nici unul dintre liderii grei ai celor patru partide nu are niciun chef să susţină reforma în profunzime a societăţii astfel încât izvoarele de corupţie să fie secate. Cu atât mai puţin are baronimea locală de toate culorile - preşedinţi de consilii, primari, directorime - imensul aparat birocratic care căpuşează România şi o secătuieşte de vlagă. Ceea ce se numeşte aripa reformistă a PDL a fost până nu demult irelevantă iar funcţiile pe care le-au obţint la convenţie nu reprezintă nici pe departe o garanţie a victoriei împotriva Leviathanului.
Dacă vrei să faci reforme în România în sensul eliminării Statului - birocratic, inert şi corupt - din viaţa cetăţeanului şi a economiei pentru a lăsa loc iniţiativei, inovaţiei şi riscului individuale, nu ai cu cine. Nu există în acest moment în România nicio forţă politică semnificativă care să îşi asume un astfel de proiect minimalist: „Statul nu poate şi nu trebuie să asigure un nivel de trai ridicat, dar poate şi trebuie să asigure un mediu prietenos pentru cei care încearcă să obţină un astfel de nivel de trai fără să le facă concurenţă neloială prin mafiile de partid, poate şi trebuie să asigure o admnistraţie redusă şi controlată strict prin reguli care să favorizeze întotdeauna cetăţeanul în faţa statului şi poate şi trebuie să asigure egalitatea în faţa legii''.
Dacă preşedintele Băsescu ar avea un asemenea proiect, nu are cu cine să îl pună în practică. Operaţiunile DNA susţinute de SRI sunt tot atâtea pumnale în inima sistemului dar fiara refuză să moară câtă vreme nu este înlocuită de nimic. Numai dacă luăm în discuţie acest focar de corupţie care este MAI, slăbiciunea lui Igaş - care trebuie să demisioneze - în cazul lui Mironescu, frica de a desfiinţa doi ş'un sfert şi a-l reface din temelii, laşitatea parlamentarilor puterii în frunte cu Udrea de a concedia 9500 de oameni - deşi ar trebui dţi afară vreo 40.000 - şi este suficient pentru a vedea că PDL nu are nici curajul nici dorinţa de a reforma statul.
Băsescu este în criză de timp. Dacă are vreo soluţie, acum este timpul să o încerce. Dacă nu, atunci a pierdut
AUTOR CRISTIANAN CAMPEANU
SURSA ROMANIA LIBERA
joi, 26 mai 2011
ILIESCU REVOLTAT CA EUROPA IL CAUTA LA REVOLUTIE
Decizia Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO) de condamnare a României în procesul intentat de Doru Mărieş, preşedintele Asociaţiei „21 Decembrie“, deschide drumul dreptăţii pentru victimele Revoluţiei. CEDO recomandă României să scoată de la naftalină „Dosarele Revoluţiei“ şi avertizează că va sancţiona tergiversarea proceselor. Vehement, Iliescu, primul „emanat“ al ţării, contraatacă.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) cere explicit României să soluţioneze rapid dosarele penale care privesc victimele din decembrie 1989, conexate în „Dosarul Revoluţiei", şi să elimine obstacolele legislative care ar putea bloca derularea anchetelor. Dreptul la justiţie în cazul morţilor şi al victimelor Revoluţiei nu mai poate fi astfel anulat de prescripţia răspunderii penale, potrivit îndrumărilor Curţii.Acest apel al instituţiei europene se regăseşte în decizia din procesul intentat de Doru Mărieş şi soţii Elena şi Nicolae Vlase (părinţii unui erou-martir) împotriva României, în urma căruia statul român este obligat să le acorde acestora despăgubiri în valoare de 6.000, respectiv 15.000 de euro. „Curtea nu poate accepta că o anchetă este efectivă dacă se încheie având ca efect prescrierea responsabilităţii penale, în timp ce autorităţile au fost inactive. Amnistia este incompatibilă cu datoria pe care o are statul", se arată în decizia Curţii de la Strasbourg, dată acum două zile.
CEDO a explicat că va continua să judece şi, deci, să acorde sancţiuni statului român în cazul fiecaruia dintre dosarele similare intentate de victimele Revoluţiei, pentru a „aminti permanent României obligaţiile ei, care derivă din această decizie".
Adevărul, tot mai scump
„Procurorii trebuie să rezolve cazurile, iar românii trebuie să afle adevărul. Altfel, fiecare contribuabil va plăti pentru ineficienţa sistemului român de justiţie", avertizează Doru Mărieş, preşedintele Asociaţiei „21 Decembrie".„Decizia CEDO scoate la iveală încă o situaţie în care România dovedeşte că nu poate să facă dreptate în ţară şi este extrem de grav că românii trebuie să plătească pentru greşelile judiciare intenţionate ale unor oameni. Acum, cele peste 8.500 de victime ale Revoluţiei au drum liber către dreptate", explică Antonie Popescu, avocatul care a reprezentat Asociaţia „21 Decembrie" la Strasbourg.
„Mulţi spun că această decizie este un succes. Eu aş spune că e un eşec al sistemului judiciar românesc. Fac apel către toţi cei care se numără printre victimele Revoluţiei să uite de prietenia lui Ion Iliescu, cel despre care credeau că e omul providenţial. Altfel, dosarele vor sta în sertarele Parchetelor pentru totdeauna, pentru că Ion Iliescu a strangulat justiţia românească", a declarat, pentru „Adevărul", Doru Mărieş.
Iliescu: „Provocări şi diversiune"
Pus la curent cu decizia CEDO, chiar de către „Adevărul", Ion Iliescu diminuează autoritatea instituţiei europene, demonizând pe oricine încearcă să dea o altă formă concepţiei sale despre Revoluţia română din decembrie 1989. „Autorităţile europene nu ar trebui să ia în seamă obrăzniciile lui Doru Mărieş şi ale celor ca el. Orice puşlama poate să iasă în stradă şi să facă scandal, dar asta nu înseamnă că are şi dreptate. Eu nu vreau să mă cobor la nivelul lui Mărieş", a explicat, profund iritat, Ion Iliescu.
Întrebat dacă îl afectează decizia Curţii, fostul preşedinte al României a slalomat dincolo de meandrele concretului: „Din ce trăieşte Mărieş? Din provocări şi diversiuni. Pe mine, denigrarea din partea unor impostori mă lasă rece". Ion Iliescu nu-i acordă Curţii Europene a Drepturilor Omului niciun fel de autoritate în cercetarea Revoluţiei române. „CEDO este o instanţă care e în afara realităţilor istorice!", a „explicat" fostul preşedinte, după care a trânit, nervos, telefonul.
În numele lui Nicuşor Vlase
Doru Mărieş a obţinut câştig de cauză în procesul de la Strasbourg întrucât Serviciul Român de Informaţii nu a răspuns unei solicitări privind motivele interceptării telefonului privat şi ale urmăririi sale în anul 1990, încălcând astfel articolele 3 şi 8 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului (referitoare la tratamente inumane sau degradante, respectiv la dreptul la respectarea vieţii private şi de familie).
De asemenea, soţii Elena şi Nicolae Vlase au câştigat procesul intentat statului român reclamând absenţa anchetei efective privind decesul fiului lor, Nicuşor Vlase, care a fost ucis în cadrul manifestaţiilor din decembrie 1989. Nicuşor Vlase a fost găsit mort în sediul Miliţiei Braşov, iar motivul decesului a rămas, până astăzi, necunoscut. Soţii Vlase au invocat astfel încălcarea articolului 2 din Convenţia Drepturilor Omului.
"CEDO este o instanţă care e în afara realităţilor istorice!"
"Autorităţile europene nu ar trebui să ia în seamă obrăzniciile lui Doru Mărieş şi ale celor ca el. Pe mine, denigrarea din partea unor impostori mă lasă rece. "
Ion Iliescu
fost preşedinte al României
"Procurorii trebuie să rezolve cazurile! Altfel, fiecare contribuabil va plăti pentru ineficienţa sistemului român de justiţie."
Doru Mărieş
SURSA ADEVARUL
miercuri, 25 mai 2011
PORTUL, PE INTELESUL ADJUNCTILOR PONTA SI ANTONESCU
Bizar sau revoltător? Aceiaşi lideri politici care la începutul anului acuzau procurorii că nu se ating de afacerile tenebroase de la malul mării, deplâng azi incursiunile DNA de la Constanţa şi zisa prigoană la care ar fi expuse personaje influente, nu din opoziţie, ci din tabăra puterii.
Fostul procuror de care nu-şi aminteşte nimeni ca om al legii, şi care nu a fost niciodată mai mult decât un tinerel obedient peste măsură al premierului Adrian Năstase, deplânge noile operaţiuni ale DNA. Victor Ponta, acest prim-adjunct al părintelui lui 2% în politică - Dan Voiculescu, nici nu ar putea percepe altfel ultimele descinderi. Orizontul său e limitat, deopotrivă de trecut şi de prezent.
Privită prin ochelarii de politician ai lui Ponta, simpla audiere a unui parlamentar al puterii, percheziţionarea vilei unui secretar general de la Interne şi săltarea altor câteva zeci de angajaţi ai structurilor vamale reprezintă, stricto senso, răzbunare şi manevră politică. Dacă evenimentul se petrece în aceeaşi zi în care opoziţia serbează o nouă moţiune simplă în Parlament, iar unul dintre cei vizaţi înoată încă în siajul grupării lui Vasile Blaga, concluzia iat-o încă o dată confirmată.
Privită prin ochelarii de fost procuror ai lui Victor Ponta, anchetarea unor personaje cu atâta greutate echivalează cu o adevărată blasfemie. Cum, chiar şi ca procuror, să îndrăzneşti a ridica atât de sus mâna? Şi tocmai ca procuror, ce te-ar putea mâna atât de departe în luptă? Cumva vreo ambiţie secretă de a prelua, să zicem, şefia Corpului de control al primului ministru? Păi, l-ar consilia Ponta pe orice procuror din DNA, tocmai ce faci acum la Constanţa trebuie să eviţi, dacă vrei o carieră "strălucită".
Teza a fost îmbrăţişată rapid şi de Crin Antonescu, celălalt adjunct al lui Voiculescu, responsabil cu aripa, vorba lui Patriciu, "nătângliberaloidă" a USL.
Dincolo de reacţia la cald a liderilor PSD şi PNL, rămâne fondul problemei. Intrarea DNA în port este, oricum am lua-o, binevenită. Operaţiunea vine după descinderile în serie de la câteva frontiere terestre, unde şefi de vămi, vameşi şi poliţişti au fost arestaţi, iar unii trimişi între timp în judecată. La vremea respectivă, s-a vorbit mult de Constanţa şi Agigea, chiar dacă subiectele zilei erau Siretul sau Stamora-Moraviţa.
Au făcut-o chiar oameni politici din opoziţie. Aceştia din urmă, e drept, deplângeau ezitările DNA şi acuzau autorităţile judiciare că nu se ating de reţelele din porturi de teama lui Traian Băsescu.
Dincolo de speculaţii şi declaraţii politice, mai mult sau mai puţin juste, despre deschiderea unei ample anchete la Marea Neagră nu poate spune nimeni că ar fi fără temei. Prin cele două porturi intră de fapt în România cea mai mare parte din marfa de contrabandă.
La adăpostul unor reţele complexe de protecţie politică, Constanţa şi Agigea au ajuns în ultimele două decenii să funcţioneze ca două pompe vitale pentru criminalitatea economică şi, în mod natural, pentru marea corupţie din această ţară. Lăsaţi să prospere în tihnă la marginea estică a României, traficanţii, evazioniştii şi protectorii lor din instituţiile statului şi-au convertit cu mare viteză veniturile uriaşe, astfel generate, în putere şi influenţă la nivel înalt, adică în guvern, în parlament, şi în serviciile secrete.
Deşi raţionamentul de mai sus e simplu, Victor Ponta insistă, ca de obicei, pe construcţiile preţioase: "Azi (23 mai - n.r.) s-a dat un mesaj pentru toţi senatorii şi deputaţii PDL: «Dacă cumva gândiţi să plecaţi din PDL, pregătiţi-vă că vine DNA la uşă». O spun ca fost procuror şi om al legii: nu ştiu şi nu sunt eu în măsură să spun dacă s-au săvârşit fapte penale. Dar ştiu că azi, luni, cu 6-8 ore înainte de discuţiile în Senat pe o moţiune cu semnificaţie specială, care ar fi putut schimba majoritatea, azi, deodată, după multe luni de inactivitate, DNA şi autorităţile statului se activează".
Ce-ar mai putea adăuga şi Crin Antonescu?
AUTOR LAURENTIU MIHU
SURSA ROMANIA LIBERA
Privită prin ochelarii de politician ai lui Ponta, simpla audiere a unui parlamentar al puterii, percheziţionarea vilei unui secretar general de la Interne şi săltarea altor câteva zeci de angajaţi ai structurilor vamale reprezintă, stricto senso, răzbunare şi manevră politică. Dacă evenimentul se petrece în aceeaşi zi în care opoziţia serbează o nouă moţiune simplă în Parlament, iar unul dintre cei vizaţi înoată încă în siajul grupării lui Vasile Blaga, concluzia iat-o încă o dată confirmată.
Privită prin ochelarii de fost procuror ai lui Victor Ponta, anchetarea unor personaje cu atâta greutate echivalează cu o adevărată blasfemie. Cum, chiar şi ca procuror, să îndrăzneşti a ridica atât de sus mâna? Şi tocmai ca procuror, ce te-ar putea mâna atât de departe în luptă? Cumva vreo ambiţie secretă de a prelua, să zicem, şefia Corpului de control al primului ministru? Păi, l-ar consilia Ponta pe orice procuror din DNA, tocmai ce faci acum la Constanţa trebuie să eviţi, dacă vrei o carieră "strălucită".
Teza a fost îmbrăţişată rapid şi de Crin Antonescu, celălalt adjunct al lui Voiculescu, responsabil cu aripa, vorba lui Patriciu, "nătângliberaloidă" a USL.
Dincolo de reacţia la cald a liderilor PSD şi PNL, rămâne fondul problemei. Intrarea DNA în port este, oricum am lua-o, binevenită. Operaţiunea vine după descinderile în serie de la câteva frontiere terestre, unde şefi de vămi, vameşi şi poliţişti au fost arestaţi, iar unii trimişi între timp în judecată. La vremea respectivă, s-a vorbit mult de Constanţa şi Agigea, chiar dacă subiectele zilei erau Siretul sau Stamora-Moraviţa.
Au făcut-o chiar oameni politici din opoziţie. Aceştia din urmă, e drept, deplângeau ezitările DNA şi acuzau autorităţile judiciare că nu se ating de reţelele din porturi de teama lui Traian Băsescu.
Dincolo de speculaţii şi declaraţii politice, mai mult sau mai puţin juste, despre deschiderea unei ample anchete la Marea Neagră nu poate spune nimeni că ar fi fără temei. Prin cele două porturi intră de fapt în România cea mai mare parte din marfa de contrabandă.
La adăpostul unor reţele complexe de protecţie politică, Constanţa şi Agigea au ajuns în ultimele două decenii să funcţioneze ca două pompe vitale pentru criminalitatea economică şi, în mod natural, pentru marea corupţie din această ţară. Lăsaţi să prospere în tihnă la marginea estică a României, traficanţii, evazioniştii şi protectorii lor din instituţiile statului şi-au convertit cu mare viteză veniturile uriaşe, astfel generate, în putere şi influenţă la nivel înalt, adică în guvern, în parlament, şi în serviciile secrete.
Deşi raţionamentul de mai sus e simplu, Victor Ponta insistă, ca de obicei, pe construcţiile preţioase: "Azi (23 mai - n.r.) s-a dat un mesaj pentru toţi senatorii şi deputaţii PDL: «Dacă cumva gândiţi să plecaţi din PDL, pregătiţi-vă că vine DNA la uşă». O spun ca fost procuror şi om al legii: nu ştiu şi nu sunt eu în măsură să spun dacă s-au săvârşit fapte penale. Dar ştiu că azi, luni, cu 6-8 ore înainte de discuţiile în Senat pe o moţiune cu semnificaţie specială, care ar fi putut schimba majoritatea, azi, deodată, după multe luni de inactivitate, DNA şi autorităţile statului se activează".
Ce-ar mai putea adăuga şi Crin Antonescu?
AUTOR LAURENTIU MIHU
SURSA ROMANIA LIBERA
marți, 24 mai 2011
FURTUNA PENALA IN PARADISUL CORUPTIEI
După descinderile de la punctele de frontieră terestre, procurorii anticorupţie au ajuns ieri şi în Portul Constanţa, după ce SRI şi DNA au cercetat timp de mai multe luni schema de fraudare a statului cu mărfuri aduse din China şi Hong Kong.
Primele rezultate ale monitorizărilor DNA şi SRI în portul de la Marea Neagră: un senator PDL pus sub acuzare pentru trafic de influenţă, un secretar general al MAI demis şi ridicat de „mascaţi" şi zeci de audieri şi percheziţii. Potrivit procurorilor, gruparea infracţională era extrem de bine organizată şi structurată pe şase paliere.
Descindere spectaculoasă a procurorilor anti-corupţie în Portul Constanţa. Împreună cu Poliţia de Frontieră, procurorii DNA au făcut ieri aproape 50 de percheziţii. Anchetatorii au monitorizat în ultimele două luni un grup infracţional organizat care, potrivit surselor RL, îi are drept lideri pe senatorul PDL Mircea Banias şi secretarul general, în funcţie până ieri, al Ministerului de Interne, Laurenţiu Mironescu.
Acesta din urmă a fost ridicat de poliţişti din vila sa din localitatea Eforie, apoi a fost dus la audieri. De altfel, Banias a recunoscut ieri la ieşirea de la DNA că este pus sub acuzare pentru trafic de influenţă. Legătura dintre Banias şi Mironescu este făcută de firma Euroshipping Services, în care cei doi deţin cote egale. Celălalt asociat în societate este nimeni altul decât Ioan Bălan, fost director al Administraţiei Portuare, demis în timpul scandalului declanşat de dosarul privind returnările de TVA, al libanezului Said Baaklini.
De altfel, unul dintre punctele de plecare ale anchetei din Portul Constanţa l-a constituit tocmai dosarul în care DNA l-a trimis în judecată pe Baaklini pentru o tentativă de a obţine fraudulos o returnare de TVA de 60 milioane euro.
În ancheta "Baaklini" a fost implicat şi senatorul Banias, care a fost scos de sub urmărire penală, după ce iniţial fusese acuzat de favorizarea omului de afaceri libanez.
Din acel dosar, în urma monitorizării SRI în Portul Constanţa şi în urma informaţiilor obţinute după percheziţiile făcute la sediile firmelor SC Container Clearance Service SRL şi Air & Sea Container Shipping, anchetatorii au format un nou caz. Verificările au scos însă la iveală un adevărat grup infracţional organizat, extrem de bine structurat, grup care cuprindea o întreagă reţea de firme şi funcţionari vamali implicaţi în operaţiuni comerciale frauduloase.
Reţeaua protejată de Banias şi Mironescu era formată din mai mulţi oameni de afaceri care importau mărfuri din China şi Hong Kong şi care erau sprijiniţi în eludarea taxelor către bugetul de stat. Pe lista procurorilor DNA în acest dosar mai sunt Claudiu Olteanu - fost adjunct al Vămii Constanţa Sud, Liviu Durbac - fost şef interimar al Vămii Agigea, Aurelian Cătălin Pilcă - fost lucrător în Direcţia Regională Vamală Constanţa, Valentin Roşculeţ, Marian Iordăchescu, Adrian Milea - vameşi, Ionuţ Valentin Ţiripan - om de afaceri, Costel Liviu Bratu - şi el fost şef interimar al Vămii Agigea. În afară de aceştia mai sunt anchetaţi şi câţiva cetăţeni chinezi care le facilitau oamenilor de afaceri români relaţii în China. O parte dintre asiatici au fost lăsaţi de ieri în libertate, dar după ce au fost audiaţi.
Cazul Dodu
Un personaj interesant ridicat ieri de procurorii anticorupţie este bucureşteanul Marin Dodu. Situaţia sa poate oferi o imagine de ansamblu asupra întregului dosar. Printre altele, Dodu a fost şi patronul echipei de fotbal Progresul Bucureşti. „Dodu are o firmă de consultanţă şi management care, printre altele, ţinea evidenţa contabilă clienţilor a căror principală activitate era importurile de mărfuri din China şi Hong Kong. El este acuzat că dădea mită pentru a-şi grăbi formalităţile şi pentru a evita alte controale. Mai exact, autori-tăţile vamale luau mită pentru a trece cu vederea importurile. Practic, în Portul Constanţa cheia era să ştii firma de comisionariat vamal la care trebuia să te duci pentru a-ţi rezolva problema cât mai repede cu putinţă", au explicat pentru RL surse judiciare. În acelaşi dosar se mai vehiculează şi numele lui Eugen Bogatu, arestat şi trimis în judecată de procurorii DNA în dosarul lui Said Baaklini. Potrivit unor surse judiciare, ancheta procurorilor anticorupţie vizează aproximativ 30 de persoane. Toate aceste fapte ale lui Banias şi Mironescu, sprijiniţi de şefii din vămile din Constanţa, au generat evaziune fiscală prin neplata taxelor.
„Picaţi pe tehnică"
Laurenţiu Mironescu, secretarul general al MAI demis azi, şi senatorul PDL Mircea Banias au fost învinuiţi de trafic de influenţă şi abuz în serviciu în baza interceptărilor comunicaţiilor realizate cu ajutorul SRI. Potrivit interceptărilor, folosindu-se de funcţia publică, Mironescu şi Banias ar fi favorizat evaziunea fiscală şi contrabanda cu produse supuse fiscalizării, spun surse judiciare. Din interceptări ar rezulta că Mironescu i-ar fi solicitat directorului adjunct de la Grupul Nave al Poliţiei de Frontieră Constanţa, Adrian Sorin Pătraşcu, să protejeze anumite transporturi navale pentru a nu fi controlate şi apoi supuse taxelor fiscale. De asemenea, Mironescu ar fi apelat şi la protecţia directorului Direcţiei Accize şi Operaţiuni Vamale Bucureşti, Lucan Marius Cotizo.
SURSA ROMANIA LIBERA
Primele rezultate ale monitorizărilor DNA şi SRI în portul de la Marea Neagră: un senator PDL pus sub acuzare pentru trafic de influenţă, un secretar general al MAI demis şi ridicat de „mascaţi" şi zeci de audieri şi percheziţii. Potrivit procurorilor, gruparea infracţională era extrem de bine organizată şi structurată pe şase paliere.
Descindere spectaculoasă a procurorilor anti-corupţie în Portul Constanţa. Împreună cu Poliţia de Frontieră, procurorii DNA au făcut ieri aproape 50 de percheziţii. Anchetatorii au monitorizat în ultimele două luni un grup infracţional organizat care, potrivit surselor RL, îi are drept lideri pe senatorul PDL Mircea Banias şi secretarul general, în funcţie până ieri, al Ministerului de Interne, Laurenţiu Mironescu.
Acesta din urmă a fost ridicat de poliţişti din vila sa din localitatea Eforie, apoi a fost dus la audieri. De altfel, Banias a recunoscut ieri la ieşirea de la DNA că este pus sub acuzare pentru trafic de influenţă. Legătura dintre Banias şi Mironescu este făcută de firma Euroshipping Services, în care cei doi deţin cote egale. Celălalt asociat în societate este nimeni altul decât Ioan Bălan, fost director al Administraţiei Portuare, demis în timpul scandalului declanşat de dosarul privind returnările de TVA, al libanezului Said Baaklini.
De altfel, unul dintre punctele de plecare ale anchetei din Portul Constanţa l-a constituit tocmai dosarul în care DNA l-a trimis în judecată pe Baaklini pentru o tentativă de a obţine fraudulos o returnare de TVA de 60 milioane euro.
În ancheta "Baaklini" a fost implicat şi senatorul Banias, care a fost scos de sub urmărire penală, după ce iniţial fusese acuzat de favorizarea omului de afaceri libanez.
Din acel dosar, în urma monitorizării SRI în Portul Constanţa şi în urma informaţiilor obţinute după percheziţiile făcute la sediile firmelor SC Container Clearance Service SRL şi Air & Sea Container Shipping, anchetatorii au format un nou caz. Verificările au scos însă la iveală un adevărat grup infracţional organizat, extrem de bine structurat, grup care cuprindea o întreagă reţea de firme şi funcţionari vamali implicaţi în operaţiuni comerciale frauduloase.
Importurile din China şi Hong Kong, „scăpate" de taxele vamale
Până la închiderea ediţiei, procurorii DNA începuseră urmărirea penală faţă de mai mulţi oameni de afaceri, vameşi şi chiar şefi din Vama Constanţa Sud Agigea, cu toţii acuzaţi de constituire şi aderare la un grup infracţional organizat, dare şi luare de mită. Reţeaua protejată de Banias şi Mironescu era formată din mai mulţi oameni de afaceri care importau mărfuri din China şi Hong Kong şi care erau sprijiniţi în eludarea taxelor către bugetul de stat. Pe lista procurorilor DNA în acest dosar mai sunt Claudiu Olteanu - fost adjunct al Vămii Constanţa Sud, Liviu Durbac - fost şef interimar al Vămii Agigea, Aurelian Cătălin Pilcă - fost lucrător în Direcţia Regională Vamală Constanţa, Valentin Roşculeţ, Marian Iordăchescu, Adrian Milea - vameşi, Ionuţ Valentin Ţiripan - om de afaceri, Costel Liviu Bratu - şi el fost şef interimar al Vămii Agigea. În afară de aceştia mai sunt anchetaţi şi câţiva cetăţeni chinezi care le facilitau oamenilor de afaceri români relaţii în China. O parte dintre asiatici au fost lăsaţi de ieri în libertate, dar după ce au fost audiaţi.
Cazul Dodu
Un personaj interesant ridicat ieri de procurorii anticorupţie este bucureşteanul Marin Dodu. Situaţia sa poate oferi o imagine de ansamblu asupra întregului dosar. Printre altele, Dodu a fost şi patronul echipei de fotbal Progresul Bucureşti. „Dodu are o firmă de consultanţă şi management care, printre altele, ţinea evidenţa contabilă clienţilor a căror principală activitate era importurile de mărfuri din China şi Hong Kong. El este acuzat că dădea mită pentru a-şi grăbi formalităţile şi pentru a evita alte controale. Mai exact, autori-tăţile vamale luau mită pentru a trece cu vederea importurile. Practic, în Portul Constanţa cheia era să ştii firma de comisionariat vamal la care trebuia să te duci pentru a-ţi rezolva problema cât mai repede cu putinţă", au explicat pentru RL surse judiciare. În acelaşi dosar se mai vehiculează şi numele lui Eugen Bogatu, arestat şi trimis în judecată de procurorii DNA în dosarul lui Said Baaklini. Potrivit unor surse judiciare, ancheta procurorilor anticorupţie vizează aproximativ 30 de persoane. Toate aceste fapte ale lui Banias şi Mironescu, sprijiniţi de şefii din vămile din Constanţa, au generat evaziune fiscală prin neplata taxelor.
„Picaţi pe tehnică"
Laurenţiu Mironescu, secretarul general al MAI demis azi, şi senatorul PDL Mircea Banias au fost învinuiţi de trafic de influenţă şi abuz în serviciu în baza interceptărilor comunicaţiilor realizate cu ajutorul SRI. Potrivit interceptărilor, folosindu-se de funcţia publică, Mironescu şi Banias ar fi favorizat evaziunea fiscală şi contrabanda cu produse supuse fiscalizării, spun surse judiciare. Din interceptări ar rezulta că Mironescu i-ar fi solicitat directorului adjunct de la Grupul Nave al Poliţiei de Frontieră Constanţa, Adrian Sorin Pătraşcu, să protejeze anumite transporturi navale pentru a nu fi controlate şi apoi supuse taxelor fiscale. De asemenea, Mironescu ar fi apelat şi la protecţia directorului Direcţiei Accize şi Operaţiuni Vamale Bucureşti, Lucan Marius Cotizo.
SURSA ROMANIA LIBERA
luni, 23 mai 2011
EVZ : INTERVIU CU ION CRISTOIU
EVZ: Corneliu Vadim Tudor a spus că declaraţiile au fost făcute "în glumă". E un mod de a-şi cere iertare?
Ion Cristoiu: Nu, deoarece în "Tricolorul", ziarul pe care îl conduce, a scris, săptămâna trecută, imediat după şedinţa de judecată, o notă nesemnată, care e a lui, în care reiterează acuzaţia că aş fi fost turnător la Securitate, nu de turnător al lui. Eu am prezentat în instanţă dovada zdrobitoare, aceea că, în arhivele CNSAS şi ale SRI-ului, nu există nicio probă că eu aş fi colaborat cu Securitatea.
Dacă n-ar fi scris în "Tricolorul" a doua zi, l-aţi fi iertat?
Aş fi retras acţiunea, ca şi în cazul lui Radu Moraru, dacă recunoştea în instanţă că a greşit. Invocă memoria sa infailibilă, dar nu mai ţine minte nimic din perioada respectivă. I-am adus documentul care demonstrează că îl înşeală memoria.
Care credeţi că este adevărata miză a acestei acuzaţii făcute de Corneliu Vadim Tudor?
Foarte important este că Vadim Tudor nu are dosar de urmărire informativă. Sunt mai multe note în care apare numele lui intr-un dosar de urmărire a lui Eugen Barbu. Dumnealui nu a găsit o notă în care o sursă, nu un informator, o sursă "Coroiu" susţinea că Vadim Tudor s-a prezentat la redacţia "Scânteia Tineretului" cu un grupaj de versuri. Iar sursa respectivă, "Coroiu", i-ar fi reţinut doar o poezie pe care urma să o publice şi acelaşi personaj susţinea că Vadim Tudor era necăjit că volumul său intitulat "Idealuri", dedicat tovarăşului Ceauşescu, n-a primit răsplata dorită. Însă s-a mulţumit că primarul Constantin Olteanu i-a dat o vilă pentru asta. Nota este din dosarul "Presă şi Propagandă".
În acestă situaţie, Corneliu Vadim Tudor trebuia să meargă la CNSAS şi să facă o cerere ca să afle cine era sursa Coroiu. El s-a dus repede la "Naşul": la vremea respectivă era supărat pe mine pentru că-l critic pe Traian Băsescu. La emisiune se vedea această teză: "Iată cine-l critică pe Traian Băsescu, un om care a turnat la Securitate". Între timp şi-a schimbat poziţia faţă de preşedinte
În ce relaţii eraţi cu Vadim Tudor în acea perioadă?
Corneliu Vadim Tudor era un scriitor oficial şi aducea de obicei redactorului şef, nu mie, nişte texte despre Ceauşescu, Elena Ceauşescu, reportaje despre Scorniceşti. Nu eram în asemenea relaţii în care să stăm de vorbă între patru ochi.
Nu aţi vorbit niciodată cu el?
Nu, erau momente în care venea şi întreba dacă trebuie să corecteze textele respective. Ceea ce este interesant este că o parte din notele respective spun că eu, Ion Cristoiu, mă abăteam de la politica partidului şi chiar ofiţerul de securitate propunea o informare către partid ca să mă dea afară. În aceste note eram acuzat că nu sunt patriot, că nu cultiv literatura patriotică.
Spuneaţi că prin natura funcţiei de şef al publicaţiei eraţi obligat să staţi de vorbă cu ofiţerul de securitate.
Da, nu numai cu mine, ci cu toată redacţia, pe baza legitimaţiei pe care o avea.
Cum decurgeau discuţiile?
În dosarul de urmărire al lui Stelian Tănase există o notă în care se spune că ofiţerul i-a cerut socoteală lui Ion Cristoiu pentru că a publicat o proză de Stelian Tănase. Intervenţiile erau oficiale cu întrebări de genul "de ce publică ăla". L-a acuzat şi pe Alex Ştefănescu că are un roman în care critică politica partidului şi i-am explicat tovarăşei ofiţer că Alex Ştefănescu nu scrie proză.
Liderul PRM a uitat ce i s-a publicat La un moment dat aţi declarat că nu-l veţi da în judecată pe CVT, deoarece procesul ar putea dura ani întregi, timp în care vă puteţi împăca cu domnia sa. De ce v-aţi răzgândit?
Atunci, deşi era o calomnie, am pus totul pe seama unei probleme de memorie a lui Corneliu Vadim Tudor: oricine se poate înşela, nimeni nu mai ţine minte ce s-a întâmplat acum 30 de ani. El, de exemplu, întrebat de mine în instanţă dacă poezia aia i s-a publicat vreodată, a spus că nu mai ţine minte, că are memorie selectivă. Acuma ţine minte că s-a întâlnit cu mine şi mi-a dat respectivele poezii, dar nu ţine minte dacă i-a apărut sau nu. Orice scriitor ţine minte ce i-a apărut, ce nu i-a apărut publicat. Mai ales că era vorba de o poezie de dragoste. Ea nu a apărut niciodată în supliment.
Un om care continuă în felul ăsta înseamnă că urmăreşte un scop. Cred că vrea să arate opiniei publice ce hăituit era el de Securitate prin intermediul lui Ion Cristoiu. Este o situaţie ridicolă.
Credeţi că, într-un final, îşi va cere scuze?Nu, pentru că a şi publicat a doua zi acele acuze la adresa mea. De 20 de ani a contat pe intimidare justiţiei, ca şi în acest caz. Corneliu Vadim a început să invoce statutul său de europarlamentar, de politician, a început să întrebe ce caută acolo, aşa face la toate instanţele. Aşa se explică, deşi sunt tone de calomnii, de la Emil Constantinescu, cu Rona Hartner, până la Andrei Pleşu, nu i s-a întâmplat nimic, dacă a fost dat în judecată, procesul a rămas în coadă de peşte.
Nu s-ar fi comportat aşa dacă el ar fi simţit severitatea justiţiei, care e valabilă pentru alţii, inclusiv pentru mine, pedepsit să plătesc 700 de milioane. Si nici măcar nu am făcut afirmaţii atât de grave ca în cazul lui şi nici nu mi s-a dat posbilitatea să-mi cer scuze în ultimă instanţă. El beneficiază de un statut special în România ultimilor 20 de ani, poate să insulte, să scrie orice şi să nu i se întâmplă nimic.
Corneliu Vadim Tudor a căpătat, după Revoluţie, acea imagine de "poet de curte". Cum vedeaţi atunci statutul său?
A scris un volum, "Idealuri", dedicat lui Nicolae şi Elena Ceauşescu. N-am ce să-i reproşez, fiecare scrie ce vrea, iar în "Supliment" a publicat articole şi poezii omagiale. Vă daţi seama că nu puteam să împiedic publicarea acestora la acea vreme. Împreună cu Eugen Barbu şi alţii, alcătuiau o grupare care îi ţinea în şah pe cei care încercau cât de cât să scrie liber. Nu e doar părerea mea, ci a scriitorilor din perioada respectivă care spun acest lucru.
Cum apreciaţi evoluţia procesului împotriva lui Vadim Tudor?
A trecut atât de mult pentru că CNSAS a trebuit să răscolească prin arhivă pentru a da răspunsul. Eu cred că nu se va lungi. Am invocat paguba morală, că aceast "Coroiu" mai dă note, mai există. Profitând de această informaţie, nu a susţinut că eu l-am turnat, ci că eu sunt sursa "Coroiu". E o informaţie destul de gravă, întrucât sursa respectivă mai dă informaţii şi cu privire la alţi oameni, cu care eu nu aveam niciun fel de relaţie. Aştept o hotărâre, pentru că singura care poate lua o decizie, care poate să-l şi liniştească, este instanţa .
Când credeţi că se va finaliza?
El nu se linişteşte nici măcar în această perioadă. Şi eu am avut procese intentate împotriva mea, am fost destul de prudent pentru că putea să se considere circumstanţă agravantă. Dacă el vine a doua zi şi continuă acuzaţia... Îi ofer posibilitatea să se scuze în instanţă, nici măcar în public sau să-mi dea vreo sumă de bani. Înseamnă că vrea să plătească suma de bani ca să scrie în continuare, nu pot să-mi dau seama ce urmăreşte Corneliu Vadim Tudor.
Şi ce îi cereţi în noul proces?
Într-unul îi cer 50.000 de lei, iar în celălalt 10.000 de lei. Toţi jurnaliştii din România sunt prudenţi, pentru că există acest proces de pagube morale, unde trebuie să aduci dovezi şi poţi să-l pierzi. Eu am pierdut două şi am plătit aproape 700 de milioane de lei. Corneliu Vadim Tudor, de 20 de ani, născoceşte tot felul de nebunii, nu doar despre mine, despre toţi politicienii, adversarii lui... Si, cu toate acestea, nu i se întâmplă nimic. Oricine ar fi, jurnalist, politician, şef al statului, înainte de a scrie ceva trebuie să se mai gândească.
Mai are opţiunea de a-şi cere scuze?
Nu, de data aceasta nu, pentru că e vorba de rea intenţie. Putea să-şi ceară. Nici în procesul pe care i l-am intentat în 2008 nu mai are posibilitatea, pentru că eu nu mai pot să-l continui. E clar că nu vrea să-şi ceară scuze.
SURSA www.evz.ro
Ion Cristoiu: Nu, deoarece în "Tricolorul", ziarul pe care îl conduce, a scris, săptămâna trecută, imediat după şedinţa de judecată, o notă nesemnată, care e a lui, în care reiterează acuzaţia că aş fi fost turnător la Securitate, nu de turnător al lui. Eu am prezentat în instanţă dovada zdrobitoare, aceea că, în arhivele CNSAS şi ale SRI-ului, nu există nicio probă că eu aş fi colaborat cu Securitatea.
Dacă n-ar fi scris în "Tricolorul" a doua zi, l-aţi fi iertat?
Aş fi retras acţiunea, ca şi în cazul lui Radu Moraru, dacă recunoştea în instanţă că a greşit. Invocă memoria sa infailibilă, dar nu mai ţine minte nimic din perioada respectivă. I-am adus documentul care demonstrează că îl înşeală memoria.
Care credeţi că este adevărata miză a acestei acuzaţii făcute de Corneliu Vadim Tudor?
Foarte important este că Vadim Tudor nu are dosar de urmărire informativă. Sunt mai multe note în care apare numele lui intr-un dosar de urmărire a lui Eugen Barbu. Dumnealui nu a găsit o notă în care o sursă, nu un informator, o sursă "Coroiu" susţinea că Vadim Tudor s-a prezentat la redacţia "Scânteia Tineretului" cu un grupaj de versuri. Iar sursa respectivă, "Coroiu", i-ar fi reţinut doar o poezie pe care urma să o publice şi acelaşi personaj susţinea că Vadim Tudor era necăjit că volumul său intitulat "Idealuri", dedicat tovarăşului Ceauşescu, n-a primit răsplata dorită. Însă s-a mulţumit că primarul Constantin Olteanu i-a dat o vilă pentru asta. Nota este din dosarul "Presă şi Propagandă".
În acestă situaţie, Corneliu Vadim Tudor trebuia să meargă la CNSAS şi să facă o cerere ca să afle cine era sursa Coroiu. El s-a dus repede la "Naşul": la vremea respectivă era supărat pe mine pentru că-l critic pe Traian Băsescu. La emisiune se vedea această teză: "Iată cine-l critică pe Traian Băsescu, un om care a turnat la Securitate". Între timp şi-a schimbat poziţia faţă de preşedinte
În ce relaţii eraţi cu Vadim Tudor în acea perioadă?
Corneliu Vadim Tudor era un scriitor oficial şi aducea de obicei redactorului şef, nu mie, nişte texte despre Ceauşescu, Elena Ceauşescu, reportaje despre Scorniceşti. Nu eram în asemenea relaţii în care să stăm de vorbă între patru ochi.
Nu aţi vorbit niciodată cu el?
Nu, erau momente în care venea şi întreba dacă trebuie să corecteze textele respective. Ceea ce este interesant este că o parte din notele respective spun că eu, Ion Cristoiu, mă abăteam de la politica partidului şi chiar ofiţerul de securitate propunea o informare către partid ca să mă dea afară. În aceste note eram acuzat că nu sunt patriot, că nu cultiv literatura patriotică.
Spuneaţi că prin natura funcţiei de şef al publicaţiei eraţi obligat să staţi de vorbă cu ofiţerul de securitate.
Da, nu numai cu mine, ci cu toată redacţia, pe baza legitimaţiei pe care o avea.
Cum decurgeau discuţiile?
În dosarul de urmărire al lui Stelian Tănase există o notă în care se spune că ofiţerul i-a cerut socoteală lui Ion Cristoiu pentru că a publicat o proză de Stelian Tănase. Intervenţiile erau oficiale cu întrebări de genul "de ce publică ăla". L-a acuzat şi pe Alex Ştefănescu că are un roman în care critică politica partidului şi i-am explicat tovarăşei ofiţer că Alex Ştefănescu nu scrie proză.
Liderul PRM a uitat ce i s-a publicat La un moment dat aţi declarat că nu-l veţi da în judecată pe CVT, deoarece procesul ar putea dura ani întregi, timp în care vă puteţi împăca cu domnia sa. De ce v-aţi răzgândit?
Atunci, deşi era o calomnie, am pus totul pe seama unei probleme de memorie a lui Corneliu Vadim Tudor: oricine se poate înşela, nimeni nu mai ţine minte ce s-a întâmplat acum 30 de ani. El, de exemplu, întrebat de mine în instanţă dacă poezia aia i s-a publicat vreodată, a spus că nu mai ţine minte, că are memorie selectivă. Acuma ţine minte că s-a întâlnit cu mine şi mi-a dat respectivele poezii, dar nu ţine minte dacă i-a apărut sau nu. Orice scriitor ţine minte ce i-a apărut, ce nu i-a apărut publicat. Mai ales că era vorba de o poezie de dragoste. Ea nu a apărut niciodată în supliment.
Un om care continuă în felul ăsta înseamnă că urmăreşte un scop. Cred că vrea să arate opiniei publice ce hăituit era el de Securitate prin intermediul lui Ion Cristoiu. Este o situaţie ridicolă.
Credeţi că, într-un final, îşi va cere scuze?Nu, pentru că a şi publicat a doua zi acele acuze la adresa mea. De 20 de ani a contat pe intimidare justiţiei, ca şi în acest caz. Corneliu Vadim a început să invoce statutul său de europarlamentar, de politician, a început să întrebe ce caută acolo, aşa face la toate instanţele. Aşa se explică, deşi sunt tone de calomnii, de la Emil Constantinescu, cu Rona Hartner, până la Andrei Pleşu, nu i s-a întâmplat nimic, dacă a fost dat în judecată, procesul a rămas în coadă de peşte.
Nu s-ar fi comportat aşa dacă el ar fi simţit severitatea justiţiei, care e valabilă pentru alţii, inclusiv pentru mine, pedepsit să plătesc 700 de milioane. Si nici măcar nu am făcut afirmaţii atât de grave ca în cazul lui şi nici nu mi s-a dat posbilitatea să-mi cer scuze în ultimă instanţă. El beneficiază de un statut special în România ultimilor 20 de ani, poate să insulte, să scrie orice şi să nu i se întâmplă nimic.
Corneliu Vadim Tudor a căpătat, după Revoluţie, acea imagine de "poet de curte". Cum vedeaţi atunci statutul său?
A scris un volum, "Idealuri", dedicat lui Nicolae şi Elena Ceauşescu. N-am ce să-i reproşez, fiecare scrie ce vrea, iar în "Supliment" a publicat articole şi poezii omagiale. Vă daţi seama că nu puteam să împiedic publicarea acestora la acea vreme. Împreună cu Eugen Barbu şi alţii, alcătuiau o grupare care îi ţinea în şah pe cei care încercau cât de cât să scrie liber. Nu e doar părerea mea, ci a scriitorilor din perioada respectivă care spun acest lucru.
Cum apreciaţi evoluţia procesului împotriva lui Vadim Tudor?
A trecut atât de mult pentru că CNSAS a trebuit să răscolească prin arhivă pentru a da răspunsul. Eu cred că nu se va lungi. Am invocat paguba morală, că aceast "Coroiu" mai dă note, mai există. Profitând de această informaţie, nu a susţinut că eu l-am turnat, ci că eu sunt sursa "Coroiu". E o informaţie destul de gravă, întrucât sursa respectivă mai dă informaţii şi cu privire la alţi oameni, cu care eu nu aveam niciun fel de relaţie. Aştept o hotărâre, pentru că singura care poate lua o decizie, care poate să-l şi liniştească, este instanţa .
Când credeţi că se va finaliza?
El nu se linişteşte nici măcar în această perioadă. Şi eu am avut procese intentate împotriva mea, am fost destul de prudent pentru că putea să se considere circumstanţă agravantă. Dacă el vine a doua zi şi continuă acuzaţia... Îi ofer posibilitatea să se scuze în instanţă, nici măcar în public sau să-mi dea vreo sumă de bani. Înseamnă că vrea să plătească suma de bani ca să scrie în continuare, nu pot să-mi dau seama ce urmăreşte Corneliu Vadim Tudor.
Şi ce îi cereţi în noul proces?
Într-unul îi cer 50.000 de lei, iar în celălalt 10.000 de lei. Toţi jurnaliştii din România sunt prudenţi, pentru că există acest proces de pagube morale, unde trebuie să aduci dovezi şi poţi să-l pierzi. Eu am pierdut două şi am plătit aproape 700 de milioane de lei. Corneliu Vadim Tudor, de 20 de ani, născoceşte tot felul de nebunii, nu doar despre mine, despre toţi politicienii, adversarii lui... Si, cu toate acestea, nu i se întâmplă nimic. Oricine ar fi, jurnalist, politician, şef al statului, înainte de a scrie ceva trebuie să se mai gândească.
Mai are opţiunea de a-şi cere scuze?
Nu, de data aceasta nu, pentru că e vorba de rea intenţie. Putea să-şi ceară. Nici în procesul pe care i l-am intentat în 2008 nu mai are posibilitatea, pentru că eu nu mai pot să-l continui. E clar că nu vrea să-şi ceară scuze.
SURSA www.evz.ro
vineri, 20 mai 2011
TERMINATI CU ''STATUL SOCIAL''
Guvernul PDL-UDMR - Boc sau, de preferinţă, alt nume - mai are un an şi jumătate în faţă pentru realizarea unei reforme substanţiale a statului. O parte esenţială a acesteia este destructurarea statului social. Evident, sintagma trebuie scoasă şi din Constituţie.
Nu demult, fostul premier LI-BE-RAL, Călin Popescu-Tăriceanu, a simţit nevoia ca din toate problemele şi frământările prin care trece ţara şi partidul său evanescent să apere voiniceşte pe blogul personal nimic altceva decat statul social pe care „primitivii'' şi „rudimentarii'' de la PDL - e de tot râsul cum au ajuns adjectivele astea atât de populare printre stângiştii noştrii - nu-l pricep şi vor să-l distrugă. Cel mai „tare'' argument al lui Tăriceanu spunea că la origini, statul social este opera lui Bismarck, ca numai de socialism nu putea fi suspectat cancelarul şi, că prin urmare, statul social nu are vreo dimensiune ideologică aşa cum afirmă „primitivii'' şi intelectualii vânduţi lui Băsescu. De acord, socialiştii nu au inventat statul social, Bismarck a făcut-o. Dar când a fost Bismarck un far al liberalismului şi, mai ales, când a devenit Germania bismarckiană un model de societate demn de urmat şi de emulat în zilele noastre ca să justificăm superioritatea statului social prin Bismarck?
Dacă e să fie un model, Prusia lui Bismarck este exemplul perfect de stat autoritar, paternalist, în care drepturile individuale sunt subordonate intereselor de stat, adică un model de societate anti-liberală. Dar, când faci alianţe cu Voiculescu şi PSD, e greu să mai distingi ce e liberal şi ce nu în lume.
Adevărul istoric şi politic este că statul social s-a născut şi a prosperat în societăţi ne-liberale iar când ţările cu tradiţie liberală au încercat să îl adopte, ca în America lui F.D. Roosevelt sau în Britania lui Attlee, libertăţile individuale s-au degradat atât de profund încât nici măcar revoluţiile conservatoare ale lui Reagan şi Thatcher nu au reuşit să le restaureze pe deplin. Din punct de vedere economic, statul social nu merge şi nici nu poate să meargă decât pe perioade limitate şi anume pe perioade de prosperitate. Toată povestea cu statul social se sprijină pe o concepţie primitivă şi rudimentară - na, că ne-am molipsit! - despre modul în care apare si se distribuie bogaţia. Pe scurt, această concepţie nu-şi bate capul cu procesul prin care se crează avuţia, ci reţine numai faptul că ceva este creat. Adevărata problemă a stangii este cum se redistribuie acest ceva. Un stat progresist, un stat social carevasazica, este un stat binevoitor a cărui principală preocupare este să împartă bogăţia astfel încât să asigure cea mai dreaptă redistribuţie posibilă în sensul celei mai mari egalităţi posibile: O formă sofisticată de haiducie în care se ia de la bogaţi şi se dă la săraci dar, în esenţă, tot o formă de haiducie împachetată sub eticheta nobilă Justice as fairness.
Dar lucrurile nu au stat şi nu vor sta niciodată aşa în realitate. În lumea reală modul în care se produce bogăţia - interacţiunile dintre antreprenori, inventatori, muncitori, bancheri - adică procesul real de producţie este mult mai complex şi este însoţit de modificări sociale importante - unii devin din săraci bogaţi, alţii fac drumul invers, iar în alte cazuri bogaţii devin mai bogaţi iar săracii ies din sărăcie. Într-o economie sănătoasă, competitivă, procesul prin care se produce bogăţia este infinit mai important pentru structura socială decât orice redistribuţie operată de stat. Dimpotrivă, atunci când statul intervine în mecanismele fine ale pieţei au loc distorsiuni care afectează atât producţia de bogăţie, de obicei în sensul reducerii ei, cât şi rezultatul social. Cel mai bun exemplu îl constituie decizia nefericită a "statului social" SUA că tot americanul trebuie să deţină o casă fie că poate să plătească pentru ea, fie că nu. În felul acesta s-au născut companiile cu statut ambiguu Freddie Mac şi Fannie Mae şi, înainte ca cineva să apuce să-şi dea seama ce se intampla, băncile apucaseră să împacheteze si sa vanda deja aceste ipoteci care nu aveau să fie plătite niciodată şi să infecteze sistemul financiar mondial. Uriaşa datorie publică americană se contabilizează aproape exclusiv în contul programelor sociale - Social Security (pensiile de stat) Medicaid şi Medicare (asigurările de sănătate).
Locul haiduciei este în codrul legendar, nu în lumea reală. În lumea reală nu poţi să consumi mai mult decât produci. Dacă America este în dificultate, imaginaţi-vă cum este România. În pofida asigurărilor guvernamentale, România merge în continuare foarte aproape de buza prăpastiei. „Stabilizarea'' de care s-a vorbit atata in ultimul timp nu înseamnă altceva decat că am reuşit să oprim prăbuşirea. România are prea puţini antreprenori, prea puţini muncitori, prea puţină inovaţie - adică prea puţini oameni care produc bogăţie - ca să îşi poată permite să se declare - şi încă prin Constituţie - stat social. De aceea, guvernul de centru-dreapta - in forma actuala, remaniata, cu sau fără Boc în frunte - trebuie să reducă dimensiunile statului asistenţial până la dispariţie şi să creeze mecanismele prin care ajutoarele sociale şi celelelte forme de solidaritate să fie temporare şi îndreptate spre persoanele care într-adevăr sunt lipsite de orice speranţă de a se redresa prin forţe proprii. Uitaţi de USL-aşi şi isteria lor socialistoidă, uitaţi de Antene, Realităţi şi alte media la fel de isteriza(n)te. Faceţi ceea ce trebuie si terminaţi odată cu statul social!
AUTOR CRISTIAN CAMPEANU
SURSA ROMANIA LIBERA
Nu demult, fostul premier LI-BE-RAL, Călin Popescu-Tăriceanu, a simţit nevoia ca din toate problemele şi frământările prin care trece ţara şi partidul său evanescent să apere voiniceşte pe blogul personal nimic altceva decat statul social pe care „primitivii'' şi „rudimentarii'' de la PDL - e de tot râsul cum au ajuns adjectivele astea atât de populare printre stângiştii noştrii - nu-l pricep şi vor să-l distrugă. Cel mai „tare'' argument al lui Tăriceanu spunea că la origini, statul social este opera lui Bismarck, ca numai de socialism nu putea fi suspectat cancelarul şi, că prin urmare, statul social nu are vreo dimensiune ideologică aşa cum afirmă „primitivii'' şi intelectualii vânduţi lui Băsescu. De acord, socialiştii nu au inventat statul social, Bismarck a făcut-o. Dar când a fost Bismarck un far al liberalismului şi, mai ales, când a devenit Germania bismarckiană un model de societate demn de urmat şi de emulat în zilele noastre ca să justificăm superioritatea statului social prin Bismarck?
Dacă e să fie un model, Prusia lui Bismarck este exemplul perfect de stat autoritar, paternalist, în care drepturile individuale sunt subordonate intereselor de stat, adică un model de societate anti-liberală. Dar, când faci alianţe cu Voiculescu şi PSD, e greu să mai distingi ce e liberal şi ce nu în lume.
Adevărul istoric şi politic este că statul social s-a născut şi a prosperat în societăţi ne-liberale iar când ţările cu tradiţie liberală au încercat să îl adopte, ca în America lui F.D. Roosevelt sau în Britania lui Attlee, libertăţile individuale s-au degradat atât de profund încât nici măcar revoluţiile conservatoare ale lui Reagan şi Thatcher nu au reuşit să le restaureze pe deplin. Din punct de vedere economic, statul social nu merge şi nici nu poate să meargă decât pe perioade limitate şi anume pe perioade de prosperitate. Toată povestea cu statul social se sprijină pe o concepţie primitivă şi rudimentară - na, că ne-am molipsit! - despre modul în care apare si se distribuie bogaţia. Pe scurt, această concepţie nu-şi bate capul cu procesul prin care se crează avuţia, ci reţine numai faptul că ceva este creat. Adevărata problemă a stangii este cum se redistribuie acest ceva. Un stat progresist, un stat social carevasazica, este un stat binevoitor a cărui principală preocupare este să împartă bogăţia astfel încât să asigure cea mai dreaptă redistribuţie posibilă în sensul celei mai mari egalităţi posibile: O formă sofisticată de haiducie în care se ia de la bogaţi şi se dă la săraci dar, în esenţă, tot o formă de haiducie împachetată sub eticheta nobilă Justice as fairness.
Dar lucrurile nu au stat şi nu vor sta niciodată aşa în realitate. În lumea reală modul în care se produce bogăţia - interacţiunile dintre antreprenori, inventatori, muncitori, bancheri - adică procesul real de producţie este mult mai complex şi este însoţit de modificări sociale importante - unii devin din săraci bogaţi, alţii fac drumul invers, iar în alte cazuri bogaţii devin mai bogaţi iar săracii ies din sărăcie. Într-o economie sănătoasă, competitivă, procesul prin care se produce bogăţia este infinit mai important pentru structura socială decât orice redistribuţie operată de stat. Dimpotrivă, atunci când statul intervine în mecanismele fine ale pieţei au loc distorsiuni care afectează atât producţia de bogăţie, de obicei în sensul reducerii ei, cât şi rezultatul social. Cel mai bun exemplu îl constituie decizia nefericită a "statului social" SUA că tot americanul trebuie să deţină o casă fie că poate să plătească pentru ea, fie că nu. În felul acesta s-au născut companiile cu statut ambiguu Freddie Mac şi Fannie Mae şi, înainte ca cineva să apuce să-şi dea seama ce se intampla, băncile apucaseră să împacheteze si sa vanda deja aceste ipoteci care nu aveau să fie plătite niciodată şi să infecteze sistemul financiar mondial. Uriaşa datorie publică americană se contabilizează aproape exclusiv în contul programelor sociale - Social Security (pensiile de stat) Medicaid şi Medicare (asigurările de sănătate).
Locul haiduciei este în codrul legendar, nu în lumea reală. În lumea reală nu poţi să consumi mai mult decât produci. Dacă America este în dificultate, imaginaţi-vă cum este România. În pofida asigurărilor guvernamentale, România merge în continuare foarte aproape de buza prăpastiei. „Stabilizarea'' de care s-a vorbit atata in ultimul timp nu înseamnă altceva decat că am reuşit să oprim prăbuşirea. România are prea puţini antreprenori, prea puţini muncitori, prea puţină inovaţie - adică prea puţini oameni care produc bogăţie - ca să îşi poată permite să se declare - şi încă prin Constituţie - stat social. De aceea, guvernul de centru-dreapta - in forma actuala, remaniata, cu sau fără Boc în frunte - trebuie să reducă dimensiunile statului asistenţial până la dispariţie şi să creeze mecanismele prin care ajutoarele sociale şi celelelte forme de solidaritate să fie temporare şi îndreptate spre persoanele care într-adevăr sunt lipsite de orice speranţă de a se redresa prin forţe proprii. Uitaţi de USL-aşi şi isteria lor socialistoidă, uitaţi de Antene, Realităţi şi alte media la fel de isteriza(n)te. Faceţi ceea ce trebuie si terminaţi odată cu statul social!
AUTOR CRISTIAN CAMPEANU
SURSA ROMANIA LIBERA
joi, 19 mai 2011
VADIMIZAREA LUI CRIN ANTONESCU
Ca presedintele PNL muta partidul cu arme si bagaje pe stanga scenei politice nu mai e nicio noutate. Uimitor ramane insa efortul pe care Crin Antonescu il depune in mod constat, singurul efort pe care il face de altfel, pentru a deveni noul Corneliu Vadim Tudor al politicii romanesti, loc care risca sa raman gol acum ca titularul nu se simte prea bine in relatiile cu Parchetul.
Din arsenalul politic al lui Crin Antonescu a disparut aproape complet argumentul, prezentat elegant si convingator. I-a luat locul insulta, batjocura vulgara. In locul spadei si al fandarii elegante, Crin Antonescu foloseste ghioaga pe care o napusteste asupra adversarului rapus de forta bruta a vorbei marlanesti, nu de puterea mintii.
S-a suparat Crin Antonescu pe Ramona Avramescu de la TVR pentru ca nu i-a scos ochii cu dintii si nu i-a mancat ficatii presedintelui in direct? A facut-o servitoare. S-a suparat ca Andrei Plesu i-a atras atentia asupra suficientei si inconsistentei sale, l-a facut comunist si prieten cu Ceausescu. A indraznit Adriana Saftoiu sa remarce inadecvarea aliantei liberalilor cu Voiculescu? Imediat Crin Antonescu a gasit raspunsul potrivit: e o femeie pedista care scoate tipete ascutite.
L-a avertizat Sebastian Lazaroiu, in interviul de luni din EVZ, ca trage partidul pe stanga si si-a exprimat speranta ca Dinu Patriciu se va opune acestei miscari? Sebastian Lazaroiu este o omida care trebui aruncata de pe haina inainte de o pata, spune emfatic si multumit de sine Crin Antonescu. Niciunuia dintre cei insultati, Crin Antonescu nu s-a obosit sa-i dea un contrargument decent la afirmatiile care l-au deranajat atat de mult.
Asa s-a impus si Vadim Tudor in politica romaneasca a anilor '90. N-a avut niciodata, la fel ca dl. Antonescu, niciun proiect, niciun argument rational, insa improsca jeturi sulfuroase din gura urlatoare catre orice adversar, in aplauzele multimii extaziate care "se radea" cu gura pana la urechi. Singurele diferente sunt ca Vadim Tudor avea o prezenta cu mult mai buna in Parlament si nu isi tundea parul la un stilist din Bruxelles.
Nu, memoria nu va joaca nicio festa. Acelasi Corneliu Vadim Antonescu candida la precedentele alegeri prezidentiale in numele revolutiei bunului simt si se arata profund intristat si ingrijorat de nivelul la care a coborat discursul public din Romania, din cauza si numai din cauza lui Traian Basescu, se-ntelege. Iata-l acum prabusit intr-o vulgaritate si violenta verbala dincolo de orice limite ale bunului simt.
Dar mai este un aspect al vadimizarii lui Crin Antonescu - derapajul nationalist. Cu motiunea pe Codul muncii in dezbatere, dl. Antonescu se lupta cu iredentismul de traducere gresita al premierului Orban, de parca trupele Budapestei ar fi fost deja la granita de vest a Romaniei gata sa infiga steagul ros'- alb - verde drept in mijlocul Clujului. Este o strategie extrem de transparenta incercarea aceasta de a capta electoratul nationalist, in lipsa de proiecte care sa miste marea masa de nehotarati care stau inca departe de Crin Antonescu, dupa cum ne arata sondajele. Doar ca ea este incredibila pentru un politician dintr-o tara UE, liberal, intelectual si pe deasupra casatorit cu un europarlamentar roman.
Involutia aceasta nu este unica in politica romaneasca, dar este, cred, cea mai socanta. Si ea ar trebui perceputa ca un semnal de alarma. Este o mostra pentru ceea ce se intampla atunci cand un politician nu se bazeaza pe o minima viziune, pe un minim proiect care sa-i dea greutate, care sa-l ancoreze intr-un anumit spatiu politic. Fara el este ca un vagabond politic in cautarea culcusului cel mai cald, iar pentru domnul Antonescu culcusul vizat este Palatul Cotroceni.
Daca i se pare ca intr-acolo il duce vorba grea, vulgaritatea, bascalia grosiera de mahala, faultul cu si fara minge, nationalismul flescait, pe ele le promoveaza fara nicio retinere si tarand intreg partidul in aceasta aventura degradanta. Iar daca electoratului liberal si intelectual nu-i place, nu conteaza, caci socoteala votului arata ca electoratul vizat e mai numeros decat cel pierdut.
SURSA www.ziare.com
Din arsenalul politic al lui Crin Antonescu a disparut aproape complet argumentul, prezentat elegant si convingator. I-a luat locul insulta, batjocura vulgara. In locul spadei si al fandarii elegante, Crin Antonescu foloseste ghioaga pe care o napusteste asupra adversarului rapus de forta bruta a vorbei marlanesti, nu de puterea mintii.
S-a suparat Crin Antonescu pe Ramona Avramescu de la TVR pentru ca nu i-a scos ochii cu dintii si nu i-a mancat ficatii presedintelui in direct? A facut-o servitoare. S-a suparat ca Andrei Plesu i-a atras atentia asupra suficientei si inconsistentei sale, l-a facut comunist si prieten cu Ceausescu. A indraznit Adriana Saftoiu sa remarce inadecvarea aliantei liberalilor cu Voiculescu? Imediat Crin Antonescu a gasit raspunsul potrivit: e o femeie pedista care scoate tipete ascutite.
L-a avertizat Sebastian Lazaroiu, in interviul de luni din EVZ, ca trage partidul pe stanga si si-a exprimat speranta ca Dinu Patriciu se va opune acestei miscari? Sebastian Lazaroiu este o omida care trebui aruncata de pe haina inainte de o pata, spune emfatic si multumit de sine Crin Antonescu. Niciunuia dintre cei insultati, Crin Antonescu nu s-a obosit sa-i dea un contrargument decent la afirmatiile care l-au deranajat atat de mult.
Asa s-a impus si Vadim Tudor in politica romaneasca a anilor '90. N-a avut niciodata, la fel ca dl. Antonescu, niciun proiect, niciun argument rational, insa improsca jeturi sulfuroase din gura urlatoare catre orice adversar, in aplauzele multimii extaziate care "se radea" cu gura pana la urechi. Singurele diferente sunt ca Vadim Tudor avea o prezenta cu mult mai buna in Parlament si nu isi tundea parul la un stilist din Bruxelles.
Nu, memoria nu va joaca nicio festa. Acelasi Corneliu Vadim Antonescu candida la precedentele alegeri prezidentiale in numele revolutiei bunului simt si se arata profund intristat si ingrijorat de nivelul la care a coborat discursul public din Romania, din cauza si numai din cauza lui Traian Basescu, se-ntelege. Iata-l acum prabusit intr-o vulgaritate si violenta verbala dincolo de orice limite ale bunului simt.
Dar mai este un aspect al vadimizarii lui Crin Antonescu - derapajul nationalist. Cu motiunea pe Codul muncii in dezbatere, dl. Antonescu se lupta cu iredentismul de traducere gresita al premierului Orban, de parca trupele Budapestei ar fi fost deja la granita de vest a Romaniei gata sa infiga steagul ros'- alb - verde drept in mijlocul Clujului. Este o strategie extrem de transparenta incercarea aceasta de a capta electoratul nationalist, in lipsa de proiecte care sa miste marea masa de nehotarati care stau inca departe de Crin Antonescu, dupa cum ne arata sondajele. Doar ca ea este incredibila pentru un politician dintr-o tara UE, liberal, intelectual si pe deasupra casatorit cu un europarlamentar roman.
Involutia aceasta nu este unica in politica romaneasca, dar este, cred, cea mai socanta. Si ea ar trebui perceputa ca un semnal de alarma. Este o mostra pentru ceea ce se intampla atunci cand un politician nu se bazeaza pe o minima viziune, pe un minim proiect care sa-i dea greutate, care sa-l ancoreze intr-un anumit spatiu politic. Fara el este ca un vagabond politic in cautarea culcusului cel mai cald, iar pentru domnul Antonescu culcusul vizat este Palatul Cotroceni.
Daca i se pare ca intr-acolo il duce vorba grea, vulgaritatea, bascalia grosiera de mahala, faultul cu si fara minge, nationalismul flescait, pe ele le promoveaza fara nicio retinere si tarand intreg partidul in aceasta aventura degradanta. Iar daca electoratului liberal si intelectual nu-i place, nu conteaza, caci socoteala votului arata ca electoratul vizat e mai numeros decat cel pierdut.
SURSA www.ziare.com
miercuri, 18 mai 2011
CONGRESUL PDL SI DEMISIA PREMIERULUI
Emil Boc cand s-a vazut pus cu spatele la zid de greii partidului a cerut un sprijin de la personajul caruia toata cariera politica i-a fost fidel, si la primit. Un presedinte de partid, nu castiga alegerile datorita unei motiuni depuse, sau a unui discurs rostit care incinge sala. Un politician castiga un partid, tragand sfori si formand aliante, asa a procedat si Vasile Blaga, asa a ajuns Ponta presedinte la PSD. Niciodata nu l-ar fi batut la vot pe Cristian Diaconescu, poate nici pe Geoana daca sforile nu era trase de papusarii partidului. Nu are rost sa mai amintim de procedurile urmate de Crin Antonescu pentru a-si asigura presedentia PNL-ului la ultimul mandat. Vorba lui Mitica Dragomir rostita la alegerile FRF : '' votati dupa cum va sugereaza constinta, dar aveti grija la lectiile primite de acasa, sa nu tradati!''. In acest gen mi se par mie si alegerile unui partid.
Vasile Blaga, afirma la congres ca decizia cea mai importanta in partid este aceea de a nu se lua nici o decizie. Inteleg ca Boc era ocupat cu tara la Palatul Victoria, dar domnia lui unde a fost? Din cate stiu pe vremea cand nu se luau decizii in partid, era prim-secretar general. Functie echivalenta cu al doilea personaj dintr-un partid politic. In concluzie nici el nu lua nici o decizie in partid.
Dupa victoria premierului in fruntea partidului a aparut o noua isterie. Cand demisioneaza Emil Boc?!! Nu inteleg de ce trebuie sa demisioneze Emil Boc, si de ce sa fie inlocuit cu un tehnocrat, care nu se stie, daca va reusi sa formeze o majoritate parlamentara, fie ea si foarte fragila. Pana la alegeri, curentul in partid era ca Boc e bun de premier dar nu e bun de presedinte de partid. Acum dupa rezultat, e excelent pentru partid dar nu mai este bun de premier si trebuie adus un tehnocrat. Poate nu ma duce minte pe mine cum trebuie, dar demisia lui Emil Boc din fruntea guvernului nu are nici o logica. Pana la urma cu toate gafele, rateurile si cu comunicarea proasta, Emil Boc a reusit sa treaca aceasta tara prin criza economica. A suportat toate criticile, injuraturile, pentru a tine Romania pe linia de plutire, acum cand trebuie sa se vada efectul economic al masurilor nu trebuie inlaturat, mai mult trebuie incurajat sa-si duca planul pana la capat.
Daca Emil Boc demisioneaza, partidul nu are nici o sansa la alegerile parlamentare. Populatia va ramane cu ideia intiparita ca Emil Boc in fruntea guvernului este ''bau-baul cu coasa-n mana''. Nu vor creste in sondaje asa cum cred marii nostri analisti politici. Emil Boc trebuie sa ajunga cu partidul in functia de premier in 2012. Maurile luate trebuie sa-si faca efectul in buzunarul votantului. Votantul va arunca un ochi in buzunar apoi in fruntea guvernului pentru a pune stampila. Eu nu cred in votanti de drepta si votanti de stanga. Prea putini romani, voteaza dupa ideologii si doctrine. Majoritatea voteaza dupa ce simte in buzunar si de unde au venit banii. Un alt atu important pentru ramanerea lui Boc in fruntea guvernului o reprezinta stabilitatea politica. Daca Boc demisioneaza incepe balciul si iar stam saptamani bune fara guvern in functie, si iar ne bate Europa obrazul.
marți, 17 mai 2011
NOUA REVOLUTIE A LUI ION ILIESCU
„Realegerea lui Traian Băsescu este o ruşine pentru electoratul român!", a tunat Ion Iliescu, sâmbătă, la Braşov, în faţa a peste 200 de revoluţionari arondaţi PSD.
În oraşul de sub Tâmpa s-a desfăşurat Conferinţa Naţională a Blocului Naţional al Revoluţionarilor (BNR), organizaţie de viteji şi impostori al cărei preşedinte de onoare este însuşi Ion Iliescu. Acesta a îndemnat la o schimbare politică similară celei din urmă cu 21 de ani şi cinci luni, menţionând că „trebuie reanimat spiritul din decembrie 1989".„Spiritul din decembrie 1989" a spus? Păi, haideţi să-l reînviem împreună! Dar pentru asta trebuie să-l aducem de acasă pe Teodor Brateş, care are deja 21 de ani de pensie. Fără minciunile sale criminale - „securiştii au otrăvit apa la Sibiu, Timişoara", „au pus bombe aici, la Televiziune, să sărim în aer", „terorişti cu blindate vin spre Televiziune", „trei camioane cu terorişti se îndreaptă spre Aeroportul Otopeni" -, furia revoluţionară s-ar fi declanşat mai greu.
Apoi, trebuie înviaţi Silviu Brucan şi Nicolae Militaru. Primul este - era - expert în manipulare prin televiziune, iar fără el îi va fi greu şi lui Brateş. Ce „strâmbe" să bage pe post? Ce bileţele să citească? Mai ales că nici Dan Marţian, producătorul discret de ştiri otrăvite, nu se mai află printre noi...
Nicolae Militaru, generalul bolnav de sovietită, este o piesă esenţială. Nimeni nu-l poate egala în cinism, cruzime, porniri criminale. Doar el e în stare să trimită la moarte sute de oameni pentru că „aşa e la revoluţie". Setea sa de sânge nu are corespondent în Armata română de astăzi, construită după principiile NATO. Iar dintre bătrânii generali şcoliţi la Moscova anilor '50, cei educaţi să mănânce ficat crud, nu mai ai pe cine conta. Unii s-au dus, alţii îşi tratează reumatismul.
Dar pentru o revoluţie precum cea din '89 mai este nevoie de câteva piese grele. Gelu Voican Voiculescu trebuie să-şi scoată de la naftalină costumul kaki şi kalaşnikovul, iar pentru a-şi reface barba sură mai are nevoie de două-trei luni. Ce mai contează câteva luni după ce ai îndurat atâta amar de vreme tirania lui Băsescu?!
Nimic fără Lupoi, nimic fără Cico! Fostul căpitan/ministru/senator (FSN/PRM/PNL) şi fostul contraamiral/consilier prezidenţial (al lui Iliescu, bineînţeles) sunt de neînlocuit în a da ordine tembele, prin televizor, Armatei române.
Generalul Stănculescu va fi adus direct de la Jilava, pentru a superviza cineva, profesionist, măcelul de la Sibiu. Şi pentru a avea cine să facă avioane de hârtie în timpul procesului Băseştilor, la Târgovişte.
Petre Roman va îmbrăca din nou puloverul revoluţionar (tricotat de Mioara... sau de Silvia...) şi va declara că a fost la baricadă, chiar dacă nu va fi nicio baricadă. Îl vor vedea pe el nişte studenţi, în declaraţii ulterioare, iar Brucan îl va propune prim-ministru.
Şi totuşi, chiar dacă toţi aceştia vor fi aduşi de la pensie sau din cavouri de eroi ai patriei, tot nu va fi suficient. Mai e nevoie de ceva: de măreaţa Uniune Sovietică. Dar dacă trebuie, o refacem şi pe ea, lipind cu aracet cele 15 republici, numai să-şi împlinească visul (mai ceva decât la „Dansez pentru tine") fiul revoluţionar, unui patriot, el însuşi patriot - Ion Iliescu!
Vedeţi de ce e nevoie de Teodor Brateş? Cine-i mai poate face o prezentare atât de frumoasă unui patriot şcolit la Moscova şi călit în lupta cu regimul burghezo-moşieresc?
AUTOR GRIGORE CARTIANU
SURSA ADEVARUL
luni, 16 mai 2011
EVZ: SEBASTIAN LAZAROIU DESPRE PDL
Credeţi că Emil Boc va rămâne premier?
Raţiunea ar trebui să-l îndemne să lase locul unui tehnocrat. E o decizie pe care trebuie să o ia împreună cu partidul. Eu cred că ar fi şi în beneficiul partidului. Dar nu ştiu cum arată analiza lor. Ce pun ei mai mult în balanţă. Un tehnocrat apropiat de PDL poate să întărească identitatea de dreapta a partidului. Schimbarea în sine a premierului, împreună cu o mică remaniere, în mod normal duce la recredibilizarea actului de guvernare, acum puternic erodat de măsurile nepopulare luate. Recredibilizarea guvernului poate să se reflecte destul de repede şi în recredibilizarea partidului.
După anunţarea rezultatelor, Vasile Blaga a dat asigurări că PDL nu se va rupe. Dincolo de declaraţii, credeţi că este real pericolul scindării?
Nu pleacă nimeni din partid din cauza rezultatelor Convenţiei. Partidul e încă la guvernare. Despre cantitatea de frustrare generată de aceste alegeri interne merită însă să vorbim. În general, alegerile au învinşi şi învingători şi eliberează pe lângă entuziasmul celor victorioşi şi frustrarea celor învinşi.
Matematica frustrării are însă paradoxurile ei. Proporţionalismul diminuează frustrarea învinsului pentru că atribuie funcţii şi taberei care a pierdut. Prin negocieri cu învingătorii, evident. În cazul nostru mi-e teamă că, de fapt, alocarea unor funcţii taberei lui Blaga a crescut cantitatea de frustrare, nu s-a diminuat. Să mă explic. Treimea care l-a votat pe Blaga cred că e destul de amărâtă că favoritul lor a pierdut. Nu cred că îi încântă prea tare cele câteva funcţii obţinute. Lor însă li se adaugă măcar alţi 10-15% din tabăra lui Boc care, deşi l-au susţinut pe acesta, s-au văzut cedând funcţiile în favoarea învinsului. Dacă se merge pe principiul "câştigătorul ia tot", doar o treime ar fi fost frustraţi. Prin negociere acum sunt mai mulţi. Chiar şi aşa partidul nu se va scinda. Dar frustrarea demobilizează.
În ce măsură este vorba despre o victorie a lui Emil Boc sau despre o înfrângere a lui Vasile Blaga ceea ce s-a întâmplat la Congres? Boc a câştigat pentru că a avut sprijinul direct al lui Traian Băsescu. Chiar şi în ultima clipă preşedintele ţării, prin discursul de la Convenţie, i-a dat lui Boc infuzia de emoţie care îi lipsea acestuia şi pe care Blaga o avea din plin. Boc însă a avut un discurs mult mai bun decât în ultima perioadă. Blaga - o prezentare sub aşteptări. Cred că asta a accentuat diferenţa. Boc ar fi câştigat oricum cu sprijinul lui Traian Băsescu, dar diferenţa de scor ar fi fost mai mică.
Vasile Blaga mai are viitor politic în PDL?
Doar dacă partidul pierde alegerile din 2012. Din această cauză ar fi fost de preferat principiul "câştigătorul ia tot". Adică manetele conducerii politice să fie în mâna susţinătorilor lui Boc. Era o garanţie că nimeni nu are alt interes decât câştigarea alegerilor din 2012. Împărţind puterea cu cei care ştiu că îşi pot lua revanşa peste doi ani rişti să mergi cu frâna de mână trasă. Partidul are un parcurs foarte greu şi ambiţios de aici înainte. Şi are nevoie de o forţă de propulsie uriaşă pentru a-şi reveni.
În una dintre ultimele dumneavoastră analize politice, vorbeaţi despre şase alegeri dificile pe care congresul PDL trebuie să le facă. Credeţi că PDL a tranşat respectivele dileme?
Unele da, altele nu. Traian Băsescu a dat emoţia de care avea nevoie Emil Boc, în calitatea de învingător. Decizia de a-l alege nu a mai fost pur raţională. "Tehnocrat versus politician" urmează să vedem în perioada imediat următoare. Din păcate, alegerile nu au avut o dimensiune externă. Au fost mai mult pentru remobilizarea activului de partid.
Cred că mulţi simpatizanţi PDL sunt dezamăgiţi de absenţa unor figuri noi la vârf. Încă nu ştim dacă echipa actuală va reuşi să producă mai multe idei decât organizare. O să vedem asta.
În fine, partidul a preferat negocierea cu învinsul de teama unor derapaje în parlament (o falsă temere, după părerea mea) şi a lăsat impresia unora că în partid e mai avantajos să pierzi alegerile decât să le câştigi. Greu de înţeles cum partidul îl preferă pe Frunzaverde ca prim-vice, care iniţial a vrut să candideze singur după care s-a ascuns în spatele lui Blaga, şi îl respinge pe Paleologu care măcar a avut curajul să candideze pe cont propriu. Asta e. Partidul recompensează experienţa, nu curajul.
Legaţi în vreun fel şansele de apariţie şi reuşită ale unei noi platforme politice de tip "Albă ca Zăpada" de rezultatul alegerilor din PDL?
Recunosc că aş fi vrut să văd mai multe figuri de oameni tineri în conducerea partidului. Evident nu tineri şi atât. Tineri care au dovedit că pot face şi politică, şi guvernare. Care au arătat performanţa. Sunt surprins că oameni precum Funeriu, Turcan, Voinescu, Macovei, chiar Paleologu nu au prins funcţii mai înalte.
Greul pentru PDL abia de acum începe. Nu ştie nimeni acum dacă reuşeşte să crească previzibil în sondaje şi să remobilizeze energiile de dreapta pierdute. O platformă nouă cred că este inevitabilă. Chiar dacă ea nu se va angaja direct in competitia electorala.
SURSA www.evz.ro
vineri, 13 mai 2011
SI NU UITA SA FII ROMAN!
Cu ceva ani în urmă, exista un realizator TV – pe un post obscur, e drept – care-şi încheia fiecare emisiune cu o frază năucitoare: „Şi nu uita să fii român!“.
Iar omul chiar nu uita, căci la următoarea apariţie televizată îşi lua la revedere de la telespectatori, se încrunta într-o mină gravă, de Dromichete cufurit, trăgea adânc aer în piept şi apoi îl slobozea odată cu mesajul magic: „Şi nu uita să fii român!".Ei, şi ce s-ar putea întâmpla dacă totuşi aş uita, chiar şi pentru o clipită, că sunt român? Aş fi arestat pe loc ori măcar aş primi o amendă contravenţională? M-ar afurisi preafericiţii de cartier ori m-ar excomunica Sfântul Sinod? Mi-ar pune un puradel în braţe şi m-ar trimite la cerşit? Mi-ar creşte păr pe limbă sau mi-ar mai răsări o măsea de minte?
Apoi, se mai ridică o întrebare: cum pot demonstra că sunt român? Cu buletinul? Cu paşaportul? Cu certificatul de naştere ori cu cel de căsătorie? Cu biletul de la concertul Shakirei?
Şi cam cât de român trebuie să fiu? 80% e bine? Sau merge şi 70%? E suficient să fiu român sau trebuie să fiu rrrrromân? Ori, vorba lui Ion Ţiriac, rumân?
Apropo: de ce e atât de important să fiu român, şi, pe deasupra, să nu uit asta nici în somn? Dacă n-aş fi român, ci malgaş, ar fi o problemă? Ar trebui să mă ruşinez de asta? Aş aparţine, cumva, unei rase inferioare?
Când îl vedeam pe obscurul realizator TV cum îşi pregăteşte fraza implacabilă, simţeam nevoia să-i dau un telefon pentru a-l consola amical: monşer, uneori eşti simpatic, dar totdeauna imbecil!
Adevărul e că nu există calitatea de român, după cum nu există defectul de a fi român! Oamenii pot fi apreciaţi sau, dimpotrivă, dispreţuiţi în funcţie de cu totul alte criterii. Parafrazându-l pe patriotul nostru de serviciu, am putea zice: „Şi nu uita să fii cinstit!". Sau: „Şi nu uita să fii curajos!". Iar, capac peste toate: „Şi nu uita să fii om!".
Înainte de a fi român - sau francez, sau bengalez, sau trinidado-tobagoez -, n-ar fi, totuşi, mai bine să fii cinstit? Sau omenos? Sau instruit? Căci tocmai asta-i problema noastră naţională: avem prea mulţi patrioţi şi prea puţini oameni cinstiţi.
Gata, mă grăbesc să predau textul! Deja îl văd pe secretarul general de redacţie că se uită urât spre mine. E vigilent, să nu întârzii ziarul. Sau te pomeneşti că vrea să-mi spună: „Şi nu uita să fii român!"?
AUTOR GRIGORE CARTIANU
SURSA ADEVARUL
miercuri, 11 mai 2011
DE CE LUPTAM IN AFGANISTAN??!!
Pierderea a doi militari români în Afganistan, la numai câteva zile, aminteşte că războiul din AfPak nu a vizat doar pedepsirea lui Osama bin Laden. Într-o ediţie trecută, Iulian Chifu explica pentru FP România de ce campania aliată anti-teroristă e şi un război românesc. E vorba de consecvenţă politică, de combatere a terorismului în afara ţării şi de capacitarea armatei de acasă – chiar şi de solde.
Într-un moment în care popularitatea primei misiuni de apărare colectivă din istoria NATO se află în cădere liberă (63% dintre europeni privesc cu scepticism şansele de stabilizare a Afganistanului), prezenţa României în misiunea de reconstrucţie a Afganistanului poate fi o temă sensibilă şi pentru opinia publică autohtonă.
Dar de ce am mers şi, mai ales, de ce mai stăm?
Am aflat mai multe despre această ţară exotică, la nivel de naţiune, odată cu 11 septembrie şi cu atacul SUA asupra talibanilor şi Al Qaida. Am plecat în teren, mai întâi în cadrul Operaţiunii Enduring Freedom, în coaliţia doritorilor, alături de SUA, apoi în ISAF, operaţiunea de stabilizare a NATO în Kabul, extinsă ulterior în teritoriul afgan.
Prezenţa militară internaţională a avut multiple explicaţii pentru public: iniţial, înlocuirea regimului taliban, care a îngăduit ca Al Qaida să se pregătească, să se dezvolte şi să planifice de acolo atentate anti-occidentale precum cele de la 11 septembrie. Apoi, la nivelul Occidentului - acolo unde valorile democratice contează în mai mare măsură (vezi barometrul Transatlantic Trends relativ la preocuparea pentru Rusia) -, salvarea afganilor de o dictatură feroce a fost un argument. Sigur nu şi la Bucureşti, unde Afganistanul este un spaţiu exotic, îndepărtat, tribal, nicidecum democratic.
Dacă în cazul Irakului ştiam de Saddam de la multele vizite ale lui Ceauşescu la Bagdad şi de la marele prieteşug cu dictatorul, în Afganistan nu era portretizat sau cunoscut vreun dictator, un purtător al răului absolut, pentru a putea fi utilizat în obţinerea sprijinului public pentru incursiune. Cât despre posibila insinuare (militară) occidentală/ americană pe rutele transportului energiei în Asia Centrală, aici sigur nu era un argument public care să-i mişte pe români.
Argumentele româneşti au fost de altă natură. Mai întâi, la nivel strategic, era relevant ca parteneriatul cu SUA să funcţioneze, să ne comportăm ca şi cum am fi deja membri ai NATO pentru a putea intra în Alianţă, şi chiar în UE. Apoi, participarea la primul semn în operaţiunea din Afganistan a fost privită drept o fereastră de oportunitate pentru a depăşi retincenţele SUA şi ale altor state care ne refuzaseră în 1997 invitaţia în NATO.
A contat şi faptul că sprijineam SUA, România fiind o ţară atât de pro-americană încât, conform Transatlantic Trends, doar faptul că preşedintele Obama cere suplimentarea ajutorului în Afganistan a făcut ca răspunsurile pozitive să sară de la 11% (pentru suplimentarea trupelor) la 50% (pentru răspunsul pozitiv la cererea SUA de suplimentare a ajutorului). A mai fost şi o reacţie umană la tragedia din 11 septembrie, în care au murit si români.
De ce am rămas până azi?
În următorul plan au apărut noi argumente care au făcut ca sprijinul pentru rămânerea pe teren să persiste: terorismul a fost primul argument, pe principiul că mai bine luptăm peste hotare, la distanţă de ţară, pentru a nu trebui să luptăm acasă. Apoi, cei ce luptă acolo primesc bani, mai mulţi ca în ţară, e ca o slujbă bine plătită, oarecum similară muncii în construcţii în Israel. Cum conjunctura a făcut să avem relativ puţine victime - mai puţine decât într-un atac terrorist anterior asupra unui autobuz în Israel, care ne-a adus odată 16 victime în ţară -, populaţia a acceptat şi susţinut varianta.
Mai nou, argumentul realist este pregătirea armatei, instrument de descurajare credibilă a oricărei acţiuni a unei forţe externe, o armată ce a luptat peste hotare, pregătită în condiţii reale, nu strigând „ura” pe câmpuri, în zonele rurale ale României. Memoria populaţiei masculine (şi feminine) în legătură cu armata obligatorie a lui Ceauşescu, cu trei luni de munci în agricultură şi în rest batjocura unor locotenenţi şi gradaţi, cu trei trageri şi 12 gloanţe reale - în cel mai bun caz - în toată perioada de pregătire, a susţinut argumentul, venit pe o percepţie publică pregătită să-l accepte.
A jucat un rol important şi faptul că participarea a venit şi cu realizări, cu împliniri, cu probe palpabile: am intrat în NATO, suntem parteneri cu SUA, s-au înfiinţat facilităţi militare comune cu americanii în Dobrogea şi nu numai, ba, mai mult, am asistat la desenarea unor elemente ale unui rol strategic al României la Marea Neagră, cu sprijin american.
Trei motive: SUA, NATO şi Obama
Să revenim tot la cercetarea sociologică făcută de German Marshall Fund, în Transatlantic Trends 2009. Încrederea că preşedintele Obama va putea juca rolul major pentru combaterea terorismului este în UE de 75%, iar în SUA de numai 45% - singura temă cu diferenţe majore peste Ocean şi în Europa de Est. Întreaga Uniune apreciază că este mai apropiată politic de America (38%), decât de o politică independentă - iar această realitate se confirmă pentru prima dată de la efectuarea sondajului, din 2004. Şi în cazul optimismului pentru stabilizarea Afganistanului UE12 are 32%, iar SUA 56%, rezultate similare cu cazul Irak.
În ceea ce priveşte reducere trupelor sau retragerea din Afganistan, 71% din români - cel mai mare procent după bulgari - optează pentru retragere şi pacifism. SUA are 30% de voturi, Turcia peste 50%, în rest, toţi europenii sunt pe trend similar românilor. În aceeaşi întrebare cu multiple răspunsuri, doar 9% din români susţin mai multe trupe în Afganistan, iar 45% preferă mai multă reconstrucţie, cel mai mic procent din UE cu excepţia Bulgariei. Leadershipul SUA în afaceri internaţionale este dezirabil şi foarte dezirabil, în creştere, în România - 54% şi 67% din cei ce au o opinie. (Aici ţara noastră este în top, după SUA, Marea Britanie şi Olanda). Românii susţin că NATO este foarte relevantă pentru securitate în proporţie de 60%, respectiv 75% din cei cu opinie, aflându-se în topul statelor din Alianţă.
De menţionat că între retragere şi mai multe trupe în Afganistan, toate ţările, inclusiv SUA, optează pentru retragere. Dacă însă întrebarea este formulată cu menţionarea cererii preşedintelui SUA de creştere a contribuţiei (neprecizate) în Afganistan, procentul pro-contra sare la 45% - 45% pentru români, de unde şi concluzia noastră relativ la impactul major a trei simboluri care menţin sprijinul public pentru rămânerea în Afganistan: SUA, NATO, Barrack Obama (cererea personalizată din partea şefului statului american joacă un rol major pentru români, chiar în schimbarea opţiunii declarate iniţial).
Ne retragem sau plusăm?
În momentul de faţă nu se întrevede retragerea. Ca şi în cazul Irakului, este o chestiune de angajament ce trebuie respectat, din partea unei ţări care a fost cunoscută în istorie pentru schimbarea alianţelor – România este încă înregistrată ca ţară neutră în primul război mondial şi nu este citată ca parte în al doilea război mondial la Muzeul Militar din Paris. Conştiinţa nevoii de a proba consecvenţa în alianţe animă încă leadershipul românesc, politic şi militar. Dacă e să vorbim despre noi trupe, nu este posibilă pe termen scurt creşterea numărului acestora - criza joacă un rol major -, însă este posibl să schimbăm calitatea contribuţiei şi tipul de trupe implicate: o migrare a trupelor de la misiunea ISAF la cea din Enduring Freedom, cu mai mulţi operativi pe teren, în misiune reală de luptă, e foarte posibilă. Dar este posibilă, şi chiar recomandabilă, şi apariţia unor noi responsabilităţi, ca preluarea unui PRT (Provincial Reconstruction Team) - o posibilitate de a testa noile capabilităţi de reconstrucţie post-conflict pe care le-am creat la nivelul MAE cu ocazia misiunii din Georgia.
SURSA ADEVARUL
Într-un moment în care popularitatea primei misiuni de apărare colectivă din istoria NATO se află în cădere liberă (63% dintre europeni privesc cu scepticism şansele de stabilizare a Afganistanului), prezenţa României în misiunea de reconstrucţie a Afganistanului poate fi o temă sensibilă şi pentru opinia publică autohtonă.
Dar de ce am mers şi, mai ales, de ce mai stăm?
Am aflat mai multe despre această ţară exotică, la nivel de naţiune, odată cu 11 septembrie şi cu atacul SUA asupra talibanilor şi Al Qaida. Am plecat în teren, mai întâi în cadrul Operaţiunii Enduring Freedom, în coaliţia doritorilor, alături de SUA, apoi în ISAF, operaţiunea de stabilizare a NATO în Kabul, extinsă ulterior în teritoriul afgan.
Prezenţa militară internaţională a avut multiple explicaţii pentru public: iniţial, înlocuirea regimului taliban, care a îngăduit ca Al Qaida să se pregătească, să se dezvolte şi să planifice de acolo atentate anti-occidentale precum cele de la 11 septembrie. Apoi, la nivelul Occidentului - acolo unde valorile democratice contează în mai mare măsură (vezi barometrul Transatlantic Trends relativ la preocuparea pentru Rusia) -, salvarea afganilor de o dictatură feroce a fost un argument. Sigur nu şi la Bucureşti, unde Afganistanul este un spaţiu exotic, îndepărtat, tribal, nicidecum democratic.
Dacă în cazul Irakului ştiam de Saddam de la multele vizite ale lui Ceauşescu la Bagdad şi de la marele prieteşug cu dictatorul, în Afganistan nu era portretizat sau cunoscut vreun dictator, un purtător al răului absolut, pentru a putea fi utilizat în obţinerea sprijinului public pentru incursiune. Cât despre posibila insinuare (militară) occidentală/ americană pe rutele transportului energiei în Asia Centrală, aici sigur nu era un argument public care să-i mişte pe români.
Argumentele româneşti au fost de altă natură. Mai întâi, la nivel strategic, era relevant ca parteneriatul cu SUA să funcţioneze, să ne comportăm ca şi cum am fi deja membri ai NATO pentru a putea intra în Alianţă, şi chiar în UE. Apoi, participarea la primul semn în operaţiunea din Afganistan a fost privită drept o fereastră de oportunitate pentru a depăşi retincenţele SUA şi ale altor state care ne refuzaseră în 1997 invitaţia în NATO.
A contat şi faptul că sprijineam SUA, România fiind o ţară atât de pro-americană încât, conform Transatlantic Trends, doar faptul că preşedintele Obama cere suplimentarea ajutorului în Afganistan a făcut ca răspunsurile pozitive să sară de la 11% (pentru suplimentarea trupelor) la 50% (pentru răspunsul pozitiv la cererea SUA de suplimentare a ajutorului). A mai fost şi o reacţie umană la tragedia din 11 septembrie, în care au murit si români.
De ce am rămas până azi?
În următorul plan au apărut noi argumente care au făcut ca sprijinul pentru rămânerea pe teren să persiste: terorismul a fost primul argument, pe principiul că mai bine luptăm peste hotare, la distanţă de ţară, pentru a nu trebui să luptăm acasă. Apoi, cei ce luptă acolo primesc bani, mai mulţi ca în ţară, e ca o slujbă bine plătită, oarecum similară muncii în construcţii în Israel. Cum conjunctura a făcut să avem relativ puţine victime - mai puţine decât într-un atac terrorist anterior asupra unui autobuz în Israel, care ne-a adus odată 16 victime în ţară -, populaţia a acceptat şi susţinut varianta.
Mai nou, argumentul realist este pregătirea armatei, instrument de descurajare credibilă a oricărei acţiuni a unei forţe externe, o armată ce a luptat peste hotare, pregătită în condiţii reale, nu strigând „ura” pe câmpuri, în zonele rurale ale României. Memoria populaţiei masculine (şi feminine) în legătură cu armata obligatorie a lui Ceauşescu, cu trei luni de munci în agricultură şi în rest batjocura unor locotenenţi şi gradaţi, cu trei trageri şi 12 gloanţe reale - în cel mai bun caz - în toată perioada de pregătire, a susţinut argumentul, venit pe o percepţie publică pregătită să-l accepte.
A jucat un rol important şi faptul că participarea a venit şi cu realizări, cu împliniri, cu probe palpabile: am intrat în NATO, suntem parteneri cu SUA, s-au înfiinţat facilităţi militare comune cu americanii în Dobrogea şi nu numai, ba, mai mult, am asistat la desenarea unor elemente ale unui rol strategic al României la Marea Neagră, cu sprijin american.
Trei motive: SUA, NATO şi Obama
Să revenim tot la cercetarea sociologică făcută de German Marshall Fund, în Transatlantic Trends 2009. Încrederea că preşedintele Obama va putea juca rolul major pentru combaterea terorismului este în UE de 75%, iar în SUA de numai 45% - singura temă cu diferenţe majore peste Ocean şi în Europa de Est. Întreaga Uniune apreciază că este mai apropiată politic de America (38%), decât de o politică independentă - iar această realitate se confirmă pentru prima dată de la efectuarea sondajului, din 2004. Şi în cazul optimismului pentru stabilizarea Afganistanului UE12 are 32%, iar SUA 56%, rezultate similare cu cazul Irak.
În ceea ce priveşte reducere trupelor sau retragerea din Afganistan, 71% din români - cel mai mare procent după bulgari - optează pentru retragere şi pacifism. SUA are 30% de voturi, Turcia peste 50%, în rest, toţi europenii sunt pe trend similar românilor. În aceeaşi întrebare cu multiple răspunsuri, doar 9% din români susţin mai multe trupe în Afganistan, iar 45% preferă mai multă reconstrucţie, cel mai mic procent din UE cu excepţia Bulgariei. Leadershipul SUA în afaceri internaţionale este dezirabil şi foarte dezirabil, în creştere, în România - 54% şi 67% din cei ce au o opinie. (Aici ţara noastră este în top, după SUA, Marea Britanie şi Olanda). Românii susţin că NATO este foarte relevantă pentru securitate în proporţie de 60%, respectiv 75% din cei cu opinie, aflându-se în topul statelor din Alianţă.
De menţionat că între retragere şi mai multe trupe în Afganistan, toate ţările, inclusiv SUA, optează pentru retragere. Dacă însă întrebarea este formulată cu menţionarea cererii preşedintelui SUA de creştere a contribuţiei (neprecizate) în Afganistan, procentul pro-contra sare la 45% - 45% pentru români, de unde şi concluzia noastră relativ la impactul major a trei simboluri care menţin sprijinul public pentru rămânerea în Afganistan: SUA, NATO, Barrack Obama (cererea personalizată din partea şefului statului american joacă un rol major pentru români, chiar în schimbarea opţiunii declarate iniţial).
Ne retragem sau plusăm?
În momentul de faţă nu se întrevede retragerea. Ca şi în cazul Irakului, este o chestiune de angajament ce trebuie respectat, din partea unei ţări care a fost cunoscută în istorie pentru schimbarea alianţelor – România este încă înregistrată ca ţară neutră în primul război mondial şi nu este citată ca parte în al doilea război mondial la Muzeul Militar din Paris. Conştiinţa nevoii de a proba consecvenţa în alianţe animă încă leadershipul românesc, politic şi militar. Dacă e să vorbim despre noi trupe, nu este posibilă pe termen scurt creşterea numărului acestora - criza joacă un rol major -, însă este posibl să schimbăm calitatea contribuţiei şi tipul de trupe implicate: o migrare a trupelor de la misiunea ISAF la cea din Enduring Freedom, cu mai mulţi operativi pe teren, în misiune reală de luptă, e foarte posibilă. Dar este posibilă, şi chiar recomandabilă, şi apariţia unor noi responsabilităţi, ca preluarea unui PRT (Provincial Reconstruction Team) - o posibilitate de a testa noile capabilităţi de reconstrucţie post-conflict pe care le-am creat la nivelul MAE cu ocazia misiunii din Georgia.
SURSA ADEVARUL
marți, 10 mai 2011
MOARTEA PROCUROAREI LUI VANTU, UN MISTER APROAPE DEZLEGAT
Analizele toxicologice în cazul morţii Luminiţei Şega, singurul procuror care l-a pus sub acuzare pe "tatăl FNI", ar putea fi realizate luna aceasta.
A fost otrăvită, zilnic, timp de mai bine de un an, de un om al "serviciilor", care i-a picurat în cafea sau în apa minerală câte un strop de alumină? Sau a fost doborâtă de stresul la care a fost supusă muncind până la epuizare pentru a-l pune sub acuzare pe Sorin Ovidiu Vîntu în dosarele "FNI" - "FNA" - "BID" - "Banca Agricolă", pe care le-a instrumentat singură, după ce toţi colaboratorii ei au fost retraşi din anchetă?
Sunt doar două dintre întrebările pe care şi le pun acum foştii colegi, procurori în Parchetul General, în legătură cu moartea învăluită încă în mister a procuroarei Luminiţa Şega, singurul anchetator care l-a pus sub acuzare pe SOV, la scurt timp după prăbuşirea FNI, într-o perioadă în care acesta se bucura din plin de protecţia unor oameni cu funcţii-cheie în instituţiile statului, inclusiv în poliţie şi în serviciile secrete.
Ancheta, deschisă la cererea fratelui
Răspunsul la dilemele anchetatorilor, dar şi la cele ale familiei Şega atârnă de rezultatele unor teste toxicologice, care să confirme sau să infirme ipoteza lansată, la scurt timp după moartea procuroarei, de reputatul toxicolog dr. M. Leitha, de la Clinica de Toxicologie din Bergamo (Italia): intoxicaţie cu alumină. Procurorul Luminiţa Şega a murit pe 31 iulie 2006, la vârsta de 42 de ani.
Ultimul an de viaţă îl petrecuse în spitale, în timp ce medicii se chinuiau să afle care este boala de care suferea.
Totul începuse într-o zi de la mijlocul lunii martie 2005, când procuroarei i s-a făcut brusc rău în biroul ei de la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) şi a început să se zvârcolească pe podea, acuzând dureri groaznice de cap.
Din acel moment şi până la moartea sa, nici măcar un medic nu a reuşit să identifice maladia misterioasă care în cele din urmă a şi ucis-o. Rezultatul testelor de la Clinica din Bergamo care indicau o posibilă otrăvire cu alumină au apărut prea târziu, după ce Luminiţa Şega fusese deja înmormântată.
O anchetă în cazul morţii anchetatorului a fost deschisă abia cu doi ani în urmă, mai exact la începutul lui 2009, la insistenţele fratelui acesteia, prof. dr. Mircea Slăvilă, care le-a cerut procurorilor deshumarea cadavrului surorii sale. Dosarul se află încă pe rolul Parchetului Tribunalului Bucureşti.
"Cu mari presiuni, m-am luptat doi ani să obţin aprobarea pentru deshumarea trupului surorii mele ca să se poată recolta probele pentru analiza toxicologică. Iar acum, au mai trecut încă doi ani şi ceva de la deshumare şi tot nu am rezultatul. O analiză toxicologică se face într-o lună, două, trei, cinci... nu în doi ani ", a declarat, pentru EVZ, dr. Slăvilă.
El îi acuză pe anchetatori că sunt dezinteresaţi şi nu vor să clarifice cum a murit colega lor, Luminiţa Şega. "Nu-i interesează să afle dacă a fost omorâtă, cine a omorât-o. Ştiţi unde era dosarul ultima oară când m-am interesat ce se mai întâmplă cu ancheta? La rubrica «Diverse», unde sunt toate găinăriile... De când s-a deschis ancheta, pe mine m-a chemat procurorul de caz doar o singură dată ca să mă audieze oficial. Şi atunci mi-a pus doar câteva întrebări. M-a întrebat atunci pe cine bănuiesc eu că ar fi ucis-o pe sora mea. Iar eu le-am răspuns că în primul rând îi bănuiesc chiar pe ei pentru că, dacă a fost otrăvită, asta s-a întâmplat în sediul Parchetului, unde lucra", acuză fratele Luminiţei Şega.
Analize toxicologice, la cinci ani după moarte
Surse judiciare au explicat însă pentru EVZ că anchetatorii au mâinile legate în lipsa unei analize toxicologice prin care să fie stabilită cauza morţii.
"Buletinul toxicologic eliberat de specialiştii Clinicii din Bergamo este destul de vag şi a intrat în posesia familiei Luminiţei Şega după ce aceasta murise, iar familia refuzase autopsia. Asta, şi pentru că magistratului îi fusese pus un diagnostic, confirmat de mai mulţi specialişti români (a fost internată la nu mai puţin de şase spitale) şi de cei de la Clinica AKH din Viena, unde a şi fost supusă unei intervenţii chirurgicale: o distrugere progresivă a creierului.
Acum doi ani, fratele fostului procuror a cerut deshumarea cadavrului şi deschiderea unei anchete, prin care să fie stabilită cauza morţii. Există suspiciuni că ar fi fost ucisă, însă acestea nu pot fi confirmate fără analize toxicologice, referitoare la intoxicaţia cu metale, care nu au putut fi însă realizate până acum", au explicat surse judiciare. Motivul: directorul Institutului de Medicină Legală "Mina Minovici", prof. dr. Dan Dermengiu, le-a transmis procurorilor că astfel de teste nu pot fi realizate în România.
"S-au purtat discuţii cu un laborator din SUA, însă costurile realizării testelor acolo nu au putut fi suportate din fondurile Ministerului Public. Se ridicau la câteva zeci de mii de euro", au adăugat sursele citate.
Aşa s-a ajuns la situaţia în care testele - care ar dura aproximativ două săptămâni - ar putea fi realizate abia acum de specialişti de la Institutul de Igienă şi Sănătate Publică Veterinară. "Abia de curând legiştii ne-au spus că există această soluţie. Sperăm ca, până la finele acestei luni, să avem şi cauza morţii. În lipsa acesteia, în acest moment, chiar dacă ar veni cineva la uşa noastră să susţină că a otrăvit-o pe Luminiţa Şega, nu l-am putea pune sub acuzare fără o probă indubitabilă care să demonstreze că a fost otrăvită", au explicat sursele citate.
Ultimele dosare "grele" instrumentate de Luminiţa Şega l-au vizat pe Sorin Ovidiu Vîntu, pe care l-a pus sub acuzare pentru infracţiuni economice grave. Dosarele i-au fost însă luate în 2004, iar SOV a fost "albit" fără a mai fi anchetat.
A fost otrăvită, zilnic, timp de mai bine de un an, de un om al "serviciilor", care i-a picurat în cafea sau în apa minerală câte un strop de alumină? Sau a fost doborâtă de stresul la care a fost supusă muncind până la epuizare pentru a-l pune sub acuzare pe Sorin Ovidiu Vîntu în dosarele "FNI" - "FNA" - "BID" - "Banca Agricolă", pe care le-a instrumentat singură, după ce toţi colaboratorii ei au fost retraşi din anchetă?
Sunt doar două dintre întrebările pe care şi le pun acum foştii colegi, procurori în Parchetul General, în legătură cu moartea învăluită încă în mister a procuroarei Luminiţa Şega, singurul anchetator care l-a pus sub acuzare pe SOV, la scurt timp după prăbuşirea FNI, într-o perioadă în care acesta se bucura din plin de protecţia unor oameni cu funcţii-cheie în instituţiile statului, inclusiv în poliţie şi în serviciile secrete.
Ancheta, deschisă la cererea fratelui
Răspunsul la dilemele anchetatorilor, dar şi la cele ale familiei Şega atârnă de rezultatele unor teste toxicologice, care să confirme sau să infirme ipoteza lansată, la scurt timp după moartea procuroarei, de reputatul toxicolog dr. M. Leitha, de la Clinica de Toxicologie din Bergamo (Italia): intoxicaţie cu alumină. Procurorul Luminiţa Şega a murit pe 31 iulie 2006, la vârsta de 42 de ani.
Ultimul an de viaţă îl petrecuse în spitale, în timp ce medicii se chinuiau să afle care este boala de care suferea.
Totul începuse într-o zi de la mijlocul lunii martie 2005, când procuroarei i s-a făcut brusc rău în biroul ei de la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) şi a început să se zvârcolească pe podea, acuzând dureri groaznice de cap.
Din acel moment şi până la moartea sa, nici măcar un medic nu a reuşit să identifice maladia misterioasă care în cele din urmă a şi ucis-o. Rezultatul testelor de la Clinica din Bergamo care indicau o posibilă otrăvire cu alumină au apărut prea târziu, după ce Luminiţa Şega fusese deja înmormântată.
O anchetă în cazul morţii anchetatorului a fost deschisă abia cu doi ani în urmă, mai exact la începutul lui 2009, la insistenţele fratelui acesteia, prof. dr. Mircea Slăvilă, care le-a cerut procurorilor deshumarea cadavrului surorii sale. Dosarul se află încă pe rolul Parchetului Tribunalului Bucureşti.
"Cu mari presiuni, m-am luptat doi ani să obţin aprobarea pentru deshumarea trupului surorii mele ca să se poată recolta probele pentru analiza toxicologică. Iar acum, au mai trecut încă doi ani şi ceva de la deshumare şi tot nu am rezultatul. O analiză toxicologică se face într-o lună, două, trei, cinci... nu în doi ani ", a declarat, pentru EVZ, dr. Slăvilă.
El îi acuză pe anchetatori că sunt dezinteresaţi şi nu vor să clarifice cum a murit colega lor, Luminiţa Şega. "Nu-i interesează să afle dacă a fost omorâtă, cine a omorât-o. Ştiţi unde era dosarul ultima oară când m-am interesat ce se mai întâmplă cu ancheta? La rubrica «Diverse», unde sunt toate găinăriile... De când s-a deschis ancheta, pe mine m-a chemat procurorul de caz doar o singură dată ca să mă audieze oficial. Şi atunci mi-a pus doar câteva întrebări. M-a întrebat atunci pe cine bănuiesc eu că ar fi ucis-o pe sora mea. Iar eu le-am răspuns că în primul rând îi bănuiesc chiar pe ei pentru că, dacă a fost otrăvită, asta s-a întâmplat în sediul Parchetului, unde lucra", acuză fratele Luminiţei Şega.
Analize toxicologice, la cinci ani după moarte
Surse judiciare au explicat însă pentru EVZ că anchetatorii au mâinile legate în lipsa unei analize toxicologice prin care să fie stabilită cauza morţii.
"Buletinul toxicologic eliberat de specialiştii Clinicii din Bergamo este destul de vag şi a intrat în posesia familiei Luminiţei Şega după ce aceasta murise, iar familia refuzase autopsia. Asta, şi pentru că magistratului îi fusese pus un diagnostic, confirmat de mai mulţi specialişti români (a fost internată la nu mai puţin de şase spitale) şi de cei de la Clinica AKH din Viena, unde a şi fost supusă unei intervenţii chirurgicale: o distrugere progresivă a creierului.
Acum doi ani, fratele fostului procuror a cerut deshumarea cadavrului şi deschiderea unei anchete, prin care să fie stabilită cauza morţii. Există suspiciuni că ar fi fost ucisă, însă acestea nu pot fi confirmate fără analize toxicologice, referitoare la intoxicaţia cu metale, care nu au putut fi însă realizate până acum", au explicat surse judiciare. Motivul: directorul Institutului de Medicină Legală "Mina Minovici", prof. dr. Dan Dermengiu, le-a transmis procurorilor că astfel de teste nu pot fi realizate în România.
"S-au purtat discuţii cu un laborator din SUA, însă costurile realizării testelor acolo nu au putut fi suportate din fondurile Ministerului Public. Se ridicau la câteva zeci de mii de euro", au adăugat sursele citate.
Aşa s-a ajuns la situaţia în care testele - care ar dura aproximativ două săptămâni - ar putea fi realizate abia acum de specialişti de la Institutul de Igienă şi Sănătate Publică Veterinară. "Abia de curând legiştii ne-au spus că există această soluţie. Sperăm ca, până la finele acestei luni, să avem şi cauza morţii. În lipsa acesteia, în acest moment, chiar dacă ar veni cineva la uşa noastră să susţină că a otrăvit-o pe Luminiţa Şega, nu l-am putea pune sub acuzare fără o probă indubitabilă care să demonstreze că a fost otrăvită", au explicat sursele citate.
Ultimele dosare "grele" instrumentate de Luminiţa Şega l-au vizat pe Sorin Ovidiu Vîntu, pe care l-a pus sub acuzare pentru infracţiuni economice grave. Dosarele i-au fost însă luate în 2004, iar SOV a fost "albit" fără a mai fi anchetat.
luni, 9 mai 2011
EVZ: INTERVIU CU EMIL BOC
Ştirea zilei este legată de negocierile cu Fondul Monetar Internaţional (FMI). Care sunt termenii înţelegerii cu FMI? Câte companii vor fi restructurate?
Cea mai importantă concluzie a discuţiilor cu FMI este că România are toate şansele să iasă din recesiune, ca prim pas spre ieşirea din criză. Reformele pe care le-am promovat şi-au dovedit corectitudinea. De aici am plecat în discuţiile cu FMI şi am încercat să găsim cea mai bună modalitate de a grăbi redresarea economică, prin accelerarea reformelor.
Nu mi-aţi răspuns la întrebare: câte companii vor fi restructurate? Dacă economia românească merge aşa de bine, de ce trebuie daţi afară oameni de la companiile de stat?
Trebuie înţeles faptul că redresarea economică nu se poate face cu găuri negre la stat. Trebuie să ieşim din logica statului care oferă un loc călduţ de muncă, indiferent dacă se munceşte sau nu. Că statul finanţează lipsa de performanţă. Nu statul plăteşte lipsa de performanţă, ci românii care din munca lor plătesc taxe şi impozite. Statul de stânga care a finanţat găurile negre la nivelul regiilor şi companiilor şi care aproape a pus România pe butuci nu mai poate continua.
E nevoie de un stat performant care să sprijine mediul privat, nu să fie o piatră de moară. Deci, da, trebuie să restructurăm companiile de stat. Deja la CFR aceste restructurări au început şi vor urma şi alte companii. Nu am luat însă aceste decizii uşor. Am discutat pe fiecare caz în parte cu reprezentanţii FMI şi, acolo unde am considerat că respectivele companii îşi pot reveni, ne-am susţinut punctul de vedere. Dar acolo unde restructurările trebuie făcute, ele vor avea loc.
Ne puteţi da un exemplu din care să reiasă clar succesul unei măsuri de reformă luate de către dumneavoastră?
Partea mai grea a trecut. Continuarea reformelor este necesară pentru a grăbi redresarea economică. Am moştenit o Românie de stânga, căreia politicienii i-au fluturat prin faţă ajutorul social ca soluţie la toate problemele. Prin reformele pe care le-am făcut, am creat fundaţia pentru o Românie de dreapta. Şi vă dau exemplul Codului Muncii. Nu este o întâmplare că, în primele zile de la intrarea în vigoare a noului Cod al Muncii, 78.000 de locuri de muncă au ieşit din zona economiei subterane. Asta înseamnă că 78.000 de români au ieşit din "sclavagism", căci asta este munca la negru, şi au intrat în sistemul contribuţiilor sociale.
România de stânga a ascuns 20 de ani gunoiul sub preş şi a lăsat munca la negru să înflorească, pentru a nu fi deranjat sistemul ajutorului de la stat. A sosit timpul să curăţăm mizeria de sub preş. Asta înseamnă să continuăm măsurile de reformă. Reformele, aşa grele cum sunt, le oferă oamenilor o perspectivă. O speranţă că pot să îşi găsească un loc de muncă, nu să trăiască din ajutorul social. Şomajul este în scădere şi, lună de lună, apar noi locuri de muncă. În România de dreapta numai cine nu vrea nu va avea unde să muncească.
Mediul privat a avut de suferit mult în urma restrângerii activităţii economice cauzate de recesiune. Pentru oamenii de afaceri există un mesaj din partea dumneavoastră?
Prin reforme, am lăsat companiile private să respire şi le-am asigurat un mediu sănătos pentru a se dezvolta. Sunt semne din piaţă, de la bănci, că treptat se produce o relansare a creditării. Asta înseamnă că patronii, companiile private încep să profite de pe urma măsurilor de reformă.
Şi totuşi, ce le spuneţi românilor din companiile de stat care şi-ar putea pierde locurile de muncă?Le spun că îşi vor putea găsi alte locuri de muncă. Era o chestiune de timp până când aceste companii ar fi fost restructurate. Important este să creezi noi locuri de muncă, nu să conservi locurile de muncă în companiile de stat neperformante. Şomajul este în scădere şi, lună de lună, apar noi locuri de muncă. În România de dreapta, numai cine nu va dori nu îşi va găsi un loc de muncă.
Mai sunt câteva zile până vor veni datele oficiale ale Institutului Naţional de Statistică privind creşterea economică pe primul trimestru din 2011. Mai devreme spuneaţi că preconizaţi un raport pozitiv…
Sper ca datele Institutului Naţional de Statistică să fie încurajatoare, să confirme creş terea economică din ultimele luni şi prognozele pentru a putea spune ceea ce ne dorim cu toţi să auzim: România a ieşit oficial din recesiune şi intră pe creştere economică. Astfel, în 2011 vom putea avea o creştere economică de 1,1 la sută, iar în 2012 România va avea o creştere economică şi mai mare, de 3,5 la sută.
Aceste evoluţii vor reprezenta dovada cea mai bună că PDL a pus România pe drumul drept. De aceea şi spun că PDL poate şi trebuie să conducă în continuare România şi după 2012. Pentru că vom ieşi din recesiune şi vom învinge criza economică, iar România trebuie condusă de învingători, nu de o stângă iresponsabilă care nu ştie decât să critice, fără a avea nicio soluţie.
Totuşi, când vor simţi românii creşterea economică în buzunarele proprii?
Nu vreau să cădem în capcana populismului, aşa cum au făcut atâtea alte guverne în trecut. Nu putem oferi creşteri de salarii, pensii şi alte prestaţii sociale fără o bază în economia reală. Salariile vor creşte odată cu creşterea economică. Dacă lucrurile merg pe traseul actual, la sfârşitul lui 2011, începutul lui 2012, bugetarii vor recupera scăderile salariale din vara lui 2010.
Este de ajuns că în România USL promite creşteri de salarii pe hârtie, cu 50%. PDL trebuie să fie partidul care va creşte salariile românilor în mod real, nu pe hârtie, astfel încât ei să simtă acest lucru pe termen lung, nu pe câteva luni.
Unele voci vorbesc despre o separare a guvernului de partid, pentru ca partidul să nu fie afectat de costurile guvernării.
PDL a susţinut guvernul şi a acceptat toate pasivele măsurilor de austeritate. Ar fi o greşeală ca PDL să nu îşi asume în continuare guvernarea, când România se redresează economic. Nu trebuie să facem jocurile USL care îşi doreşte un PDL cât mai distanţat de mesajul de re formă al preşedintelui şi cât mai divizat în interior. PDL va câştiga alegerile din 2012 cu un mesaj de dreapta şi promovând o Românie de dreapta. În ultimul an, cel mai puternic mesaj de dreapta al PDL a fost guvernarea. Şi aşa trebuie să rămână….
Sondajele de opinie prezintă însă o altă realitate…
PDL nu a condus niciodată cu ochii la sondaje. Şi acesta a fost şi secretul victoriilor electorale. Am arătat ro mânilor că suntem capabili să luăm deciziile bune pentru ţară, nu bune pentru scorurile din sondaje. Sondajele se schimbă de la o lună la alta. Sunt sigur că, în urma redresării economice, PDL va creşte electoral. De altfel, chiar sondajele USL dau PDL în creştere şi USL în scădere.
De unde va veni creşterea în sondaje a PDL?
Există foarte mulţi români de dreapta, care sprijină reformele fără însă a sprijini, momentan, PDL. Îi vom atrage pe aceşti români de partea noastră, pe măsură ce reformele îşi vor face simţit efectul. Mai mult, o mare parte din electoratul de dreapta al PNL a fost dezamăgit de faptul că Crin Antonescu şi-a vândut partidul pentru o presupusă susţinere politică la următoarele a legeri prezidenţiale de la PSD şi mai ales de la Antenele lui Voiculescu. PNL este acum un partid de stânga, într-o alianţă de stânga fără soluţii. Foştii votanţi de dreapta ai PNL nu se mai regăsesc într-un mesaj de stânga şi sunt pregătiţi să sprijine o agendă de dreapta.
Ieri aţi fost în rândurile organizaţiei PDL Bucureşti. Cum vi se pare strategia USL pe Legea Capitalei?
Vreau să spun că Alianţa Socialistă a luat o mare ţeapă pariind pe un discurs negativ. Singura strategie a politicienilor din USL este să folosească politica fricii. Aşa au încercat şi la Bucureşti. Au deschis corturi în fiecare intersecţie pentru a ataca PDL fără a spune niciun cuvânt despre ce propun. Astăzi corturile USL au dispărut pentru că bucureştenii s-au săturat de politica fricii, de politica lui "apără Bucureştiul de Elena Udrea" şi vor o politica lui "munceşte pentru Bu cureşti".
Alegerile din interiorul PDL sunt doar peste câteva zile. Veţi câştiga un nou mandat?
Sunt sigur că voi câştiga pe 14 mai. Voi câştiga competiţia din PDL, pentru că proiectul "România dreaptă. România puternică" poate aduce victoria partidului la alegerile din 2012. PDL este în faţa unei şanse unice. Timp de 2 ani de zile, ne-am asumat reforme dificile care au schim bat România şi au repus-o pe o fundaţie solidă. Ce era mai greu a trecut. PDL va merge înainte fără ezitare pentru a construi o România de dreapta, o Românie puternică.
Îl respect pe Vasile Blaga şi pe toţi ceilalţi colegi care îi susţin moţiunea. Eu cred însă că PDL trebuie să aibă în fruntea sa un învingător. Ca şi candidat al PDL, am câştigat de două ori Primăria Cluj- Napoca. Ca preşedinte al PDL, am câştigat toate alegerile de când ocup această funcţie. PDL are nevoie de o conducere formată din învingători. Eu sunt un învingător, iar cei care mă susţin sunt de a semenea oameni care au câştigat alegerile în organizaţiile lor.
SURSA www.evz.ro
Nu mi-aţi răspuns la întrebare: câte companii vor fi restructurate? Dacă economia românească merge aşa de bine, de ce trebuie daţi afară oameni de la companiile de stat?
Trebuie înţeles faptul că redresarea economică nu se poate face cu găuri negre la stat. Trebuie să ieşim din logica statului care oferă un loc călduţ de muncă, indiferent dacă se munceşte sau nu. Că statul finanţează lipsa de performanţă. Nu statul plăteşte lipsa de performanţă, ci românii care din munca lor plătesc taxe şi impozite. Statul de stânga care a finanţat găurile negre la nivelul regiilor şi companiilor şi care aproape a pus România pe butuci nu mai poate continua.
E nevoie de un stat performant care să sprijine mediul privat, nu să fie o piatră de moară. Deci, da, trebuie să restructurăm companiile de stat. Deja la CFR aceste restructurări au început şi vor urma şi alte companii. Nu am luat însă aceste decizii uşor. Am discutat pe fiecare caz în parte cu reprezentanţii FMI şi, acolo unde am considerat că respectivele companii îşi pot reveni, ne-am susţinut punctul de vedere. Dar acolo unde restructurările trebuie făcute, ele vor avea loc.
Ne puteţi da un exemplu din care să reiasă clar succesul unei măsuri de reformă luate de către dumneavoastră?
Partea mai grea a trecut. Continuarea reformelor este necesară pentru a grăbi redresarea economică. Am moştenit o Românie de stânga, căreia politicienii i-au fluturat prin faţă ajutorul social ca soluţie la toate problemele. Prin reformele pe care le-am făcut, am creat fundaţia pentru o Românie de dreapta. Şi vă dau exemplul Codului Muncii. Nu este o întâmplare că, în primele zile de la intrarea în vigoare a noului Cod al Muncii, 78.000 de locuri de muncă au ieşit din zona economiei subterane. Asta înseamnă că 78.000 de români au ieşit din "sclavagism", căci asta este munca la negru, şi au intrat în sistemul contribuţiilor sociale.
România de stânga a ascuns 20 de ani gunoiul sub preş şi a lăsat munca la negru să înflorească, pentru a nu fi deranjat sistemul ajutorului de la stat. A sosit timpul să curăţăm mizeria de sub preş. Asta înseamnă să continuăm măsurile de reformă. Reformele, aşa grele cum sunt, le oferă oamenilor o perspectivă. O speranţă că pot să îşi găsească un loc de muncă, nu să trăiască din ajutorul social. Şomajul este în scădere şi, lună de lună, apar noi locuri de muncă. În România de dreapta numai cine nu vrea nu va avea unde să muncească.
Mediul privat a avut de suferit mult în urma restrângerii activităţii economice cauzate de recesiune. Pentru oamenii de afaceri există un mesaj din partea dumneavoastră?
Prin reforme, am lăsat companiile private să respire şi le-am asigurat un mediu sănătos pentru a se dezvolta. Sunt semne din piaţă, de la bănci, că treptat se produce o relansare a creditării. Asta înseamnă că patronii, companiile private încep să profite de pe urma măsurilor de reformă.
Şi totuşi, ce le spuneţi românilor din companiile de stat care şi-ar putea pierde locurile de muncă?Le spun că îşi vor putea găsi alte locuri de muncă. Era o chestiune de timp până când aceste companii ar fi fost restructurate. Important este să creezi noi locuri de muncă, nu să conservi locurile de muncă în companiile de stat neperformante. Şomajul este în scădere şi, lună de lună, apar noi locuri de muncă. În România de dreapta, numai cine nu va dori nu îşi va găsi un loc de muncă.
Mai sunt câteva zile până vor veni datele oficiale ale Institutului Naţional de Statistică privind creşterea economică pe primul trimestru din 2011. Mai devreme spuneaţi că preconizaţi un raport pozitiv…
Sper ca datele Institutului Naţional de Statistică să fie încurajatoare, să confirme creş terea economică din ultimele luni şi prognozele pentru a putea spune ceea ce ne dorim cu toţi să auzim: România a ieşit oficial din recesiune şi intră pe creştere economică. Astfel, în 2011 vom putea avea o creştere economică de 1,1 la sută, iar în 2012 România va avea o creştere economică şi mai mare, de 3,5 la sută.
Aceste evoluţii vor reprezenta dovada cea mai bună că PDL a pus România pe drumul drept. De aceea şi spun că PDL poate şi trebuie să conducă în continuare România şi după 2012. Pentru că vom ieşi din recesiune şi vom învinge criza economică, iar România trebuie condusă de învingători, nu de o stângă iresponsabilă care nu ştie decât să critice, fără a avea nicio soluţie.
Totuşi, când vor simţi românii creşterea economică în buzunarele proprii?
Nu vreau să cădem în capcana populismului, aşa cum au făcut atâtea alte guverne în trecut. Nu putem oferi creşteri de salarii, pensii şi alte prestaţii sociale fără o bază în economia reală. Salariile vor creşte odată cu creşterea economică. Dacă lucrurile merg pe traseul actual, la sfârşitul lui 2011, începutul lui 2012, bugetarii vor recupera scăderile salariale din vara lui 2010.
Este de ajuns că în România USL promite creşteri de salarii pe hârtie, cu 50%. PDL trebuie să fie partidul care va creşte salariile românilor în mod real, nu pe hârtie, astfel încât ei să simtă acest lucru pe termen lung, nu pe câteva luni.
Unele voci vorbesc despre o separare a guvernului de partid, pentru ca partidul să nu fie afectat de costurile guvernării.
PDL a susţinut guvernul şi a acceptat toate pasivele măsurilor de austeritate. Ar fi o greşeală ca PDL să nu îşi asume în continuare guvernarea, când România se redresează economic. Nu trebuie să facem jocurile USL care îşi doreşte un PDL cât mai distanţat de mesajul de re formă al preşedintelui şi cât mai divizat în interior. PDL va câştiga alegerile din 2012 cu un mesaj de dreapta şi promovând o Românie de dreapta. În ultimul an, cel mai puternic mesaj de dreapta al PDL a fost guvernarea. Şi aşa trebuie să rămână….
Sondajele de opinie prezintă însă o altă realitate…
PDL nu a condus niciodată cu ochii la sondaje. Şi acesta a fost şi secretul victoriilor electorale. Am arătat ro mânilor că suntem capabili să luăm deciziile bune pentru ţară, nu bune pentru scorurile din sondaje. Sondajele se schimbă de la o lună la alta. Sunt sigur că, în urma redresării economice, PDL va creşte electoral. De altfel, chiar sondajele USL dau PDL în creştere şi USL în scădere.
De unde va veni creşterea în sondaje a PDL?
Există foarte mulţi români de dreapta, care sprijină reformele fără însă a sprijini, momentan, PDL. Îi vom atrage pe aceşti români de partea noastră, pe măsură ce reformele îşi vor face simţit efectul. Mai mult, o mare parte din electoratul de dreapta al PNL a fost dezamăgit de faptul că Crin Antonescu şi-a vândut partidul pentru o presupusă susţinere politică la următoarele a legeri prezidenţiale de la PSD şi mai ales de la Antenele lui Voiculescu. PNL este acum un partid de stânga, într-o alianţă de stânga fără soluţii. Foştii votanţi de dreapta ai PNL nu se mai regăsesc într-un mesaj de stânga şi sunt pregătiţi să sprijine o agendă de dreapta.
Ieri aţi fost în rândurile organizaţiei PDL Bucureşti. Cum vi se pare strategia USL pe Legea Capitalei?
Vreau să spun că Alianţa Socialistă a luat o mare ţeapă pariind pe un discurs negativ. Singura strategie a politicienilor din USL este să folosească politica fricii. Aşa au încercat şi la Bucureşti. Au deschis corturi în fiecare intersecţie pentru a ataca PDL fără a spune niciun cuvânt despre ce propun. Astăzi corturile USL au dispărut pentru că bucureştenii s-au săturat de politica fricii, de politica lui "apără Bucureştiul de Elena Udrea" şi vor o politica lui "munceşte pentru Bu cureşti".
Alegerile din interiorul PDL sunt doar peste câteva zile. Veţi câştiga un nou mandat?
Sunt sigur că voi câştiga pe 14 mai. Voi câştiga competiţia din PDL, pentru că proiectul "România dreaptă. România puternică" poate aduce victoria partidului la alegerile din 2012. PDL este în faţa unei şanse unice. Timp de 2 ani de zile, ne-am asumat reforme dificile care au schim bat România şi au repus-o pe o fundaţie solidă. Ce era mai greu a trecut. PDL va merge înainte fără ezitare pentru a construi o România de dreapta, o Românie puternică.
Îl respect pe Vasile Blaga şi pe toţi ceilalţi colegi care îi susţin moţiunea. Eu cred însă că PDL trebuie să aibă în fruntea sa un învingător. Ca şi candidat al PDL, am câştigat de două ori Primăria Cluj- Napoca. Ca preşedinte al PDL, am câştigat toate alegerile de când ocup această funcţie. PDL are nevoie de o conducere formată din învingători. Eu sunt un învingător, iar cei care mă susţin sunt de a semenea oameni care au câştigat alegerile în organizaţiile lor.
SURSA www.evz.ro
vineri, 6 mai 2011
CORNELIU VADIM TUDOR, SARAC IN ACTE NABAB IN REALITATE
După ce la începutul anului s-a ales cu dosar penal pentru ultraj, Vadim Tudor este cercetat de ieri şi pentru evaziune şi fals în declaraţia de avere. Din declaraţia de avere a „Tribunului“ reiese că e sărac, dar stă într-o vilă în Cotroceni, are Mercedes cu şofer la scară în numele partidului şi are conturi în euro nedeclarate.
Primele nereguli pe care le-au sesizat inspectorii Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI) sunt legate de două dintre declaraţiile de avere depuse de Corneliu Vadim Tudor (62 de ani) în anul 2009 în calitate de membru al Parlamentului European.Conform celor două declaraţii de avere, Vadim nu ar fi realizat niciun fel de venit în anul fiscal 2008. Mai mult, Vadim Tudor ar fi ascuns timp de cinci ani faptul că a încasat sume de bani din drepturi de proprietate intelectuală de la Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor şi de la firma Clauet 99 SRL, aparţinând unui fost partener de afaceri, Claudiu Tănasescu (fost senator PRM).
Din ambele părţi ar fi primit un total de 36.000 de lei (8.500 de euro), nedeclaraţi. Europarlamentarul ar fi omis să-şi declare în 2009 şi 150.000 de lei (35.000 de euro), bani ce ar fi reprezentat dividendele de la Editura „Speranţa".
În schimb, potrivit ANI, Vadim a trecut în aceleaşi documente venituri ce nu se regăsesc în evidenţele fiscale. Preşedintele PRM a susţinut în mai multe acte că, în perioada 2006-2008, ar fi încasat de la revista „România Mare" 40.000 de lei (9.500 de euro), numai că inspectorii ANI au descoperit că această sumă nu apare în evidenţele Administraţiei Finanţelor Publice.
Mai grav, în declaraţiile sale de avere, Vadim Tudor ţine să specifice punctual: „Nu am niciun fel de conturi nici în România, nici peste hotare". Cu toate astea, pe numele său sunt deschise două conturi însumând 11.000 de euro.
„Patriotul" nu-şi plăteşte dările la stat
Potrivit datelor de la Registrul Comerţului, Corneliu Vadim Tudor mai apare acţionar doar în două firme: Editura „Speranţa" SRL, unde are 95% din părţile sociale, şi la Editura România Mare, deţinută în totalitate de actualul europarlamentar.
Potrivit Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), Guvernul a început deja demersurile pentru executarea silită la ambele firme pentru nepalta mai multor datorii înregistrare la bugetul de stat.
Astfel, campioană este Editura „România Mare" SRL care nu a plătit încă la buget 210.000 de lei (50.000 de euro), la care se adaugă alţi 155.000 de lei (47.000 de euro) datorii la asigurările sociale şi de sănătate.
Cealaltă firmă a eurodeputatului figurează în evidenţele Administraţiei Financiare Sector 5 cu datorii totale de peste 150.000 de lei (45.000 de euro). De la înfiinţare şi până astăzi, firmele sale mai mult i-au adus pierderi decât profit, ceea ce înseamnă că afacerile sale au reprezentat o gaură în plus în bugetul familiei.
Astfel, potrivit bilanţurilor publicate de Editura „România Mare" la Ministerul de Finanţe, firma a înregistrat din 2002, de la înfiinţare, şi până în 2008, la ultimul bilanţ publicat, pierderi totale de 313.000 de lei (76.000 de euro).
Din cei şapte ani, doar doi s-au încheiat cu profit la execuţia bugetară, restul fiind pe pierdere. An catastrofal a fost şi 2005, când s-au cheltuit cu 300.000 de lei (71.000 de euro) mai mult decât veniturile.
„Sărmanul" care visa o televiziune
În intervalul 2002-2005, perioada de glorie politică a Partidului România Mare, ambele afaceri ale lui Vadim au înregistrat pierderi totale record de 532.000 lei (130.000 de euro). Şi totuşi, în 2006, deşi pe minus în afaceri, Vadim găseşte suficiente resurse pentru a mai începe un business.
Aşa cum reiese de la Monitorul Oficial, a investit 10.000 de euro pentru a lansa Cosmos TV, un SRL care ar fi trebuit să administreze o nouă televiziune. Şi această societate avea să înregistreze în acel an o pierdere de 120.000 de lei (28.500 de euro).
Ulterior, Vadim Tudor s-a retras din firmă. Pierderile masive de la „România Mare" SRL au mai fost atenuate de profitul obţinut de Editura „Speranţa" care a înregistrat în total, în perioada 2004-2008, un profit de 260.000 de lei (62.000 de euro).
130.000 de euro este datoria totală a firmelor europarlamentarului Corneliu Vadim Tudor la bugetul de stat.
Avere declarată
- Vilă de 178 de metri pătraţi, în Cotroceni, primită de la stat (valoare impozabilă - 70.000 de euro, preţ de piaţă- peste 500.000 de euro)
- Dacia Logan 2007, dar circulă cu un Mercedes ML (în valoare de peste 70.000 de euro) de la partid
- Colecţie "inestimabilă" de autografe
- 34.000 de euro, obţinuţi din indemnizaţia de europarlamentar
După executoarea „curvă", „baschetbalista mutantă"
Dotat cu o maşină de ras, trei peruci şi o pereche de cătuşe, Vadim Tudor şi-a făcut apariţia în faţa Parchetului General în jurul orei 16.30. A susţinut o scurtă conferinţă de presă, după care a plecat, fără a mai intra în clădire. Liderul PRM şi-a început discursul cu o serie de acuzaţii la adresa politicienilor români, vizându-i în special pe şeful statului şi pe premierul Boc. El a acuzat şi o posibilă complicitate între şefii ANI şi procurorul general Laura Codruţa Kovesi şi a adresat cuvinte jignitoare la adresa tuturor celor pe care-i consideră vinovaţi. În viziunea „Tribunului!", procurorul general al României, Laura Codruta Kovesi, nu este decât „baschetbalista mutantă, o muiere pe care nu o ia nimeni de nevastă". Astfel, Vadim riscă un nou dosar penal sub acuzaţia de ultraj.
În ceea ce priveşte acuzaţia de evaziune fiscală, acesta susţine că este „ridicolă" întrucât banii găsiţi în cont ar proveni din indemnizaţia de europarlamentar, impozitată la Bruxelles. Argumentul său a fost pus în scenă într-un spectacol penibil. La un moment dat, Vadim Tudor i-a cerut fostului senator Marius Marinescu, zis Bideu, un aparat electric de ras. „Vă rog să observaţi că am venit nebărbierit", a spus liderul PRM, după care a pornit maşina şi a început să se bărbierească, spunând: „Ştiţi ce-i fac lu' Chioru'? Îl rad!".
Cei care îl însoţeau i-au mai înmânat liderului PRM, la cererea acestuia, trei peruci, „pentru Băsescu, Udrea şi Boc, când vor ajunge la puşcărie", dar şi o pereche de cătuşe. Secretarul general al Agenţiei de Integritate, Horia Georgescu, a declarat pentru „Adevărul" că impozitarea la Bruxelles a indemnizaţiei de europarlamentar nu are nicio legătură cu fapta pentru care a fost sesizat Parchetul.
Alt dosar, de ultraj
În prezent, Vadim Tudor este trimis în judecată sub învinuirea de ultraj şi nerespectarea unei hotărâri judecătoreşti. Este vorba despre celebrul episod, din ianuarie 2011, al evacuării sediului PRM din strada Emile Zola, din Capitală. Principalul „adversar" al lui Vadim Tudor a fost executorul judecătoresc Paula Daniela Şomăldoc. În timpul încercărilor de evacuare, aceasta a fost apelată, pe rând, „Pitica dracului", „Fă, proasto!", „Escroaco", „Căţea turbată", „Vită încălţată", „Marş în mă-ta de curvă!".
SURSA ADEVARUL
Abonați-vă la:
Postări (Atom)