FALIMENTUL MORAL A LUI TRAIAN BASESCU

Traian Băsescu a minţit o ţară întreagă trecând, de facto, de partea Antenelor care l-au înjurat din 2005 până astăzi. Atacul său la adresa DNA este nedemn, nedrept şi complet nefondat. Este un atac direct la adresa luptei anticorupţie, singurul temei pentru care a fost îmbrăţişat de „opoziţia anticomunistă“ din 2004. Or, nici măcar Elena Udrea nu merită o asemenea trădare.
Tweet

Halucinant interviul acordat de preşedintele Traian Băsescu miercuri seară la TVR! Tot suportul de care s-a bucurat, toate eforturile pe care jurnalişti de calitate impecabilă şi intelectuali de reputaţie la fel de impecabilă le-au făcut pentru a-i susţine preşedinţia au fost făcute de ruşine în momentul în care preşedintele a atacat DNA, distorsionând faptele.

Lăsăm deoparte că, atacând DNA, singura instituţie din zona Justiţiei pe care Comisia Europeană a apreciat-o vreodată în cei cinci ani de când întocmeşte rapoarte pe Mecanismul de Cooperare şi Verificare, Traian Băsescu cântă, dintr-o dată, pe aceeaşi coardă cu Adrian Năstase, Victor Ponta, Crin Antonescu, dar şi cu Antenele lui Dan Voiculescu sau Realitatea lui S.O. Vîntu. Lăsăm şi că gestul său reprezintă o demisie morală de necrezut.

Mai grav este că Traian Băsescu a minţit. În primul rând că performanţa DNA nu este de 4 la 4 în dosarele de mare corupţie, aşa cum a pretins preşedintele. Este mult mai bună, cu Mureşan, cu Dinel Staicu, cu Popescu de la Târgu Jiu, cu Virgil Pop, cu fostul prefect de Iaşi, Prisăcaru, sau cu fostul secretar de stat de la „revoluţionari", Cutean. Chiar şi cu Miki Şpagă şi Morega, deşi au primit „cu suspendare". Sau poate ceea ce l-a deranjat pe preşedinte a fost că domnii „generali" Bădălan şi Mihai Popescu au fost condamnaţi? O fi dragostea domniei sale pentru uniforme o explicaţie?

Nu contează. Ceea ce contează este că există dosare în pronunţare, precum „Mătuşa Tamara" sau „Trofeul Calităţii" în cazul Năstase, ori precum dosarul ICA în cazul Voiculescu. Cum crede Traian Băsescu că se vor comporta judecătorii dacă preşedintele ţării şterge pe jos cu procurorii DNA?

În al doilea rând, preşedintele a minţit când a afirmat că este nevoie de un „filtru" politic pentru trimiterea în judecată a politicienilor acuzaţi de corupţie. Este aiuritor cum preşedintele ţării apără, mai nou, „filtrul" politic exercitat de Parlament şi/sau de preşedinte după ce ani de zile a fost de acord că acesta nu trebuie să existe şi a trimis în judecată oameni exact în virtutea principiului că avizul Parlamentului/preşedintelui TREBUIE să fie unul STRICT FORMAL. Din acest punct de vedere, vedeţi declaraţia dată în ziarul nostru de preşedintele CSM, Horaţius Dumbravă, care consideră, pe bună dreptate, această declaraţie o imixtiune inacceptabilă a politicului în treburile Justiţiei.

În al treilea rand, preşedintele a minţit când a vorbit despre „răspunderea judiciară" a magistraţilor. Una este să discuţi despre răspundere disciplinară în cazul în care un procuror întocmeşte prost un dosar sau un judecător judecă prost pentru că nu ştie legea şi alta este să vorbeşti despre „răspunderea judiciară" a magistratului în cazul în care „strică reputaţia sau cariera politică" a vreunui cetăţean, fie el şi politician. Dacă un procuror este rău intenţionat şi face cu bună ştiinţă un dosar în mod defectuos ori dacă un judecător decide aiurea într-un caz în care legea este limpede, atunci el trebuie sancţionat LA FEL CA ORICE ALT CETĂŢEAN, eventual cu circumstanţe agravante pentru corupţie. Să vii să spui că magistraţii ar trebui să plătească - eventual penal - pentru că-i strică reputaţia şi/sau cariera unui politician - şi cui, unuia ca Morega! - este un abuz, o presiune inacceptabilă asupra sistemului de Justiţie. Şi este o minciună să pretinzi că Uniunea Europeană va accepta vreodată aşa ceva. Este ca şi cum ţi-ai asuma dintr-o dată minciunile lui Adrian Severin privind „corupţia anticorupţiei", repetate consecvent de întreaga armată de eurodeputaţi pesedişti, cu Pascu şi Creţu în frunte. Este dezonorant!

În sfârşit, în al patrulea rând, acuzaţia preşedintelui adusă unor procurori DNA ca ar fi "şantajat" un alt procuror este complet nefondată. Cei doi procurori se aflau în misiune, ştiau foarte bine că erau înregistraţi şi acţiunea lor nu avea în vedere nimic altceva decât să demaşte pe un alt procuror care era dispus să plătească o mită de 30.000 euro pentru a deveni procuror general la Procuratura Argeş. Traian Băsescu ştia foarte bine lucrul acesta când i-a acuzat pe cei doi de şantaj.

Ce l-a determinat pe Traian Băsescu să procedeze la această „răsturnare" în materie de anticorupţie şi să trădeze toate idealurile pe care le-a profesat cel puţin din 2004 încoace? Faptul că DNA i-a încolţit pe câţiva lideri PDL care păreau cruciali pentru strategia partidului de a câştiga alegerile în 2012, cum păreau cei de la Cluj, Braşov sau Timişoara? Arestarea lui Apostu&Co. ar fi trebuit, dimpotrivă, să-i ofere un prilej nesperat să facă presiuni asupra partidului de guvernământ pentru ca acesta să aplice cu rigurozitate criteriile de integritate ale Monicăi Macovei astfel încât PDL, partidul prezidenţial, să se cureţe de corupţi. Pe de altă parte, i-ar fi oferit un ascendent moral fără precedent în raport cu toate partidele pentru anul viitor. Nici Iliescu, nici Constantinescu n-au avut parte de acest lux.

Traian Băsescu pare să sacrifice şi bruma de reforme care s-au realizat până acum, inclusiv propria moştenire, pe altarul ideii stupide a Elenei Udrea că singura salvare a actualei puteri este alianţa dintre PDL şi „partidul-pătaţilor-şi-corupţilor-PSD-care-părăsesc-corabia-contra-şantaj", numit UNPR, şi în cazul acesta DNA şi independenţa Justiţiei încep să deranjeze. Ori, pur şi simplu, n-a crezut niciodată într-o Justiţie independentă şi ne-a „jucat" pe toţi? În cazul acesta, ar fi timpul să ne gândim, pentru a treia oară, la un nou început şi la o nouă formulă pentru dreapta românească. E trist, dar nu-i o tragedie iremediabilă.

Crăciun fericit!
AUTOR CRISTIAN CAMPEANU
SURSA ROMANIA LIBERA 

CORUPTIA A UCIS PRESA DIN ROMANIA

Tot mai mulţi oameni refuză să se mai uite peste presa română – ziare, televiziuni, site-uri – pentru că îşi dau seama că ceva este putred. Că nu sunt informaţi corect.

 Acum câteva luni, s-a nimerit să stau la o cafea cu managerul unui post de televiziune din România care îmi spune următoarea poveste: şeful uneia dintre cele mari agenţii de publicitate mi-a condiţionat acordarea unor contracte de angajarea soţiei lui. Câteva săptămâni mai târziu, o văd pe respectiva doamnă apărând în prime-time la un alt post de televiziune! În naivitatea mea, am crezut că această istorie este ceea ce se cheamă un monkey-story, un caz ieşit din comun, dar ieri s-a întâmplat să citesc relatarea unor discuţii stupefiante despre şpăgile care circulă în mod curent pe relaţia client-agenţii de publicitate – presă. Din ceea ce reiese din dezbaterea organizată marţi de Biroul Român de Auditare a Tirajelor (BRAT), agenţiile care intermediază publicitatea mituiesc oamenii de la marketingul marilor companii şi apoi "îi calcă pe gât" pe cei din presă, care difuzează reclama. Alt fenomen: unele site-uri "gri" ştiu cum să-şi crească traficul în mod artificial şi apoi se înţeleg cu agenţia de publicitate, care ştie că se fac şmecherii cu traficul de pe net, dar le oferă contracte, cu condiţia ca aproape jumătate din bani să se întoarcă la agenţie (rebate se numeşte acest fenomen). Nu vreau să mă lungesc istorisind măgăriile care se fac pe piaţa de publicitate din România, cei care au discutat la BRAT despre acest fenomen au spus că aceasta este "cea mai coruptă piaţă". Un singur lucru am mai remarcat la aceste dezbateri: participanţii par să fi fost de acord că actualul sistem de măsurare a audienţelor TV este dubios. La un audit s-a constatat că 80% din telecomenzile de la peoplemetre erau defecte!

Aceste istorii sunt doar o parte a corupţiei din presă. La ele se adaugă publicitatea nemarcată (de fapt, sunt tot mai multe articole sau emisiuni care ascund în spatele lor şpăgi), corupţia jurnaliştilor-morţi-de-foame şi, cireaşa de pe tort, patronii care-şi folosesc trusturile media în jocuri economice şi politice. Publicul nu are de unde să ştie detaliile, pentru că în presă domneşte legea tăcerii. Cine vorbeşte îşi face duşmani, este târât prin noroi şi, într-un final previzibil, rămâne şomer. Ştiţi, "La calunnia e un venticello"...Dar publicul înţelege ce se întâmplă. Îmi spunea un ambasador al SUA, când mă plângeam despre corupţia care sufocă presa: nu subestimaţi inteligenţa celor care vă citesc! L-am ascultat cu mefienţă, dar iată că a avut dreptate: tot mai mulţi oameni refuză să se mai uite peste presa română – ziare, televiziuni, site-uri – pentru că îşi dau seama că ceva este putred. Că nu sunt informaţi corect. Că li se servesc istorii trucate şi comentarii teleghidate de vreun sponsor politic.

Anul electoral 2012 va fi unul foarte urât, din perspectiva respectării unor minime criterii etice în media. Mare parte din presă trăieşte în acest moment din subvenţii mascate venite din zona politică. Când se vor termina alegerile, iar politicienii se vor sătura să dea bani jurnaliştilor, se va vedea cine mai poate supravieţui. Anul 2013 va însemna apocalipsa pentru această Sodoma şi Gomora care este presa română. Sper!
AUTOR MIRCEA MARIAN
SURSA hydepark.ro 

GLASUL ROTILOR DE MELC

Glasul roţilor de tren nu înseamnă câtuşi de puţin că treburile merg ca pe roate.

Dintr-un maldăr de priorităţi, urgenţe şi restanţe de-a lungul şi de-a latul României, o minte sadic-zvăpăiată a pescuit exact amânabilul: rebotezarea trenurilor. Topârceanu trebuie reformulat: „Ce să fie? Nu-i nimic, / A trecut un inter-regio". Pensionari fără şcoli înalte, precupeţe trupeşe, frezori neînzestraţi cu darul limbilor străine şi bătrâni din funduri de ţară dezbat împreună dilema: la ce bun acest rebranding, mai ales că, după cum se va vedea mai jos, el se reduce la un artificiu onomastic? De ce să renunţi la personal, accelerat şi rapid, optând în schimb pentru sonorităţile italiene ale lui „regio" şi „inter-regio"? Ce noimă au silabele cu ecou calabrez sau emilian într-o ţară unde trenurile circulă în continuare prost, fâşneţe ca melcul şi grăbite ca ţestoasa de Galapagos? Să fie vorba de ceva impus de cine ştie ce directivă europeană care vizează armonizarea mecanică a unor lucruri nu întotdeauna armonizabile? Bine, dar atunci de ce nimeni din SNCF nu se grăbeşte să prezinte scuze pentru disconfortul şi serviciile mediocre care trebuie plătite la fiecare şase luni cu o creştere de şapte la sută a preţului? Cărei perversiuni datorăm mereu obligaţia de-a da mai mult pentru a primi mai puţin?

Până când pastramagioaica din Dorohoi, paznicul de depozit din Feteşti şi hornarul din Strehaia vor învăţa că „regio" înseamnă „personal" şi „inter-regio" fie „accelerat", fie „rapid", mai trebuie spus un lucru: sursa italiană de inspiraţie a redenumirii nu e o întâmplare. Dintre ţările Occidentului, cea care conduce în clasamentul derutei feroviare e Italia. Dacă modelul de urmat ar fi fost Franţa, Austria, Elveţia sau Germania, pasagerii români ar fi avut motive de jubilaţie. Prin contrast, trenurile italieneşti au un comportament imprevizibil, se strică la jumătatea călătoriei, opresc în locuri prin care ar trebui să treacă în goană şi uită să oprească în gări unde s-ar cuveni, conform mersului trenurilor, s-o facă. Şi-atunci, de ce să preiei acest model? Doar fiindcă răul se învaţă şi se propagă mai uşor? Doar în virtutea străvechiului obicei românesc al selecţiei negative? Sau fiindcă totul e cosmetică, formă fără fond şi praf în ochi?

Ultimul răspuns pare cel corect. Introduse în România, „regio" şi „inter-regio" rămân deocamdată simple alinturi melodioase, tichii de mărgăritar cerşite intens de cheliile unor oameni fără apetit pentru rezolvarea problemelor adevărate. Trenul intercity 591 Bucureşti-Timişoara, în care m-am suit cu trei zile în urmă, e în această privinţă un exemplu adecvat de inadecvare. Deşi denumirea îl recomandă ca pe un mustang al căilor ferate, viteza lui medie de deplasare îl situează între bicicletă şi Trabant. Deşi ai loc în vagonul 4, constaţi pe peron că trenul are doar trei vagoane: 1, 2 şi 3. (E adevărat, controlorul, care te ştie de la televizor, are un moment de stinghereală buimacă, şterge pe furiş 3-ul de pe tăbliţa vagonului, scrie în locul lui 4 cu un marker şi, pentru confortul tău psihic, îi pune pe ceilalţi pasageri din vagon în situaţia de blatişti fără voie, asta dacă pe biletul lor scrie 3 în loc de 4.) Deşi ţi-ai luat bilet după schimbarea de mers al trenurilor, de vină eşti tu, nu cel care a greşit. Deşi distanţa dintre Bucureşti şi Timişoara e de vreo cinci sute şaizeci de kilometri, iar trenul circulă ziua, nu există vagon restaurant. Insist, într-un intercity. Deşi nu ninge şi nu plouă, întârzierea bate spre treizeci de minute la dus şi spre trei sferturi de oră la întoarcere. Glasul roţilor de tren nu înseamnă câtuşi de puţin că treburile merg ca pe roate. Poate doar ca pe nişte roate în care ne vârâm singuri beţe, pentru a ne mira apoi cât de des ne poticnim, umplându-ne uneori de nervi, alteori de noroi şi întotdeauna de ridicol. 

AUTOR RADU PARASCHIVESCU

SURSA ADEVARUL 

CUM A UCIS NASTASE JUSTITIA ROMANA

Achitarea lui Adrian Năstase în dosarul „Mătuşa Tamara‘‘ reprezintă un sfârşit fără glorie al luptei anticorupţie, o pată pe obrazul „european‘‘ al României şi actul oficial de deces al Justiţiei.

Într-o discuţie purtată nu demult cu reprezentantul unei importante ţări europene la Bucureşti, am îndrăznit să-i reproşăm dubla măsură pe care ţara sa o aplică României, pe de o parte, şi Croaţiei, de cealaltă, în materie de corupţie. Croaţia, ţară care tocmai a semnat tratatul de aderare, va deveni membră UE fără a avea atârnată de gât eticheta infamantă a corupţiei care este asociată Mecanismului de Cooperare şi Verificare, deşi este cel puţin la fel de coruptă ca şi România, dacă nu chiar într-o stare mai gravă. „Iată, încercam noi să argumentăm, tocmai şi-au arestat fostul prim-ministru pentru corupţie, ce Dumnezeu!‘‘ „Da, a venit replica ce ne-a lăsat fără replică, este adevărat, l-au arestat. Voi, nu‘‘. Achitarea lui Adrian Năstase reprezintă semnalul cel mai puternic pe care îl dă România Occidentului că a pierdut lupta împotriva corupţiei şi că Justiţia a părăsit demult aceste meleaguri. În comparaţie cu achitarea lui Năstase, nimic nu mai contează: nici sacrificiile indurate pe altarul austerităţii, nici respectarea limitelor de deficit, nici reforma aparatului de stat, nimic. În ochii europenilor şi ai americanilor nu va conta decât pata corupţiei de pe obrazul României, o ţară care s-a aşezat singură la marginea lumii civilizate, o ţară pe care nimeni nu poate conta în mod serios fără să rişte o cruntă dezamăgire. O ţară unde investiţiile sunt mult prea complicate de această corupţie generalizată ca să merite riscul. O ţară de mâna a doua.

Potrivit unor surse dintre cele mai credibile, la întâlnirea pe care au avut-o cu juriştii europeni aflaţi la Bucureşti pentru a evalua starea reformei Justiţiei, judecătorii Înaltei Curţi au recunoscut că nu îl vor condamna niciodată pe Năstase. Scurt, brutal, fără ruşine şi atât de cinic încât bieţii europeni au rămas cu gurile căscate. Dar ce anume îi poate determina pe reprezentanţii celei mai importante instituţii a sistemului de justiţie din România să recunoască deschis şi fără complexe că nu dau doi bani pe propria misiune, pe propria integritate, pe propria onoare şi pe interesele fundamentale ale României? Pe scurt, impunitatea. Şi aici nu este vorba de inamovibilitatea judecătorilor ci de apartenenţa acestora la reţeaua subterană din care fac parte judecătorii de la Curtea Supremă, politicieni, generali de poliţie şi ai fostelor şi actualelor servicii secrete care parazitează ţara ca un cancer ce nu poate fi extirpat. Este reţeaua care îl plasează pe Ion Iliescu la palatul Cotroceni, pe Cătălin Voicu în funcţia de consilier prezidenţial al lui Ion Iliescu, pe Adrian Năstase în funcţia de prim-ministru şi pe soţii Costiniu la Curtea Supremă. Deîndată ce devii membru al reţelei, eşti un om făcut pentru că ai câştigat cel mai valoros lucru: Impunitatea. Reţeaua va avea grijă ca niciun om de-al ei să nu păţească nimic. Mecanismul nu este complicat. L-a descris acelaşi Voicu, un om care pare să ştie totul despre reţele şi gherila urbană. În cazul „Mătuşa Tamara‘‘ faptele erau relativ clare: Doamna Dana Năstase s-a dus cu un geamantan de bani cash - 400.000 de dolari - la o bancă unde a spus că suma reprezintă valorificarea bunurilor moştenite de la celebra mătuşă matusalemică. În 1999, Oficiul pentru Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor a făcut un document legat de toată afacerea asta iar în 2000, când a devenit prim-ministru, chiar la prima şedinţă a proaspătului guvern Năstase, l-a numit pe Ion Melinescu în fruntea OPCSB. La scurtă vreme documentul cu pricina a dispărut. Avem aici de toate: evaziune, spălare de bani, dare şi luare de mită, trafic de influenţă, abuz în serviciu. Primul lucru pe care trebuie să-l faci dacă DNA-ul îţi face dosar şi dacă acesta ajunge la Curtea Supremă este să obţii un număr cât mai mare de amânări. Pe măsură ce amânările se succed la nesfârşit, interesul public pentru caz se diminuează, indignarea se stinge şi faptele însele tind să se estompeze. Inculpatul însuşi este transformat în victimă „târâtă prin tribunale‘‘ şi atunci când vremurile sunt coapte vine şi achitarea. Şi exact în acel moment apare Ion Iliescu care deplânge faptul că „bietul om a fost tracasat‘‘. Cercul este închis, reţeaua, solidă. E sufficient să ne uităm numai la dosarele de corupţie cu cele mai multe amânări şi lucrurile vor deveni clare.

Dacă s-ar rupe numai câteva noduri, dacă un grup mic de judecători curajoşi şi integri ar reuşi să spargă Sistemul, acesta s-ar prăbuşi sub propria greutate. Dar achitarea lui Adrian Năstase transmite mesajul că Sistemul este intact. Năstase va fi, probabil, achitat şi în celelalte două dosare, se va întoarce în fruntea partidului şi, poate, a ţării şi totul va reveni la normal. Dacă nu, nu-i nicio problemă, pentru că şi dincolo, la PDL e la fel. Când ai de ales între Năstase şi Elena Udrea, care îşi face mai nou campanie cu oamenii lui Năstase, - Oprea, Miki Şpagă sau, mai nou, Piedone - atunci nu ai realmente de ales. Or, o ţară coruptă şi nedreaptă în care Năstase şi Udrea câştigă iar Monica Macovei pierde, este o ţară tristă şi lipsită de speranţă.
AUTOR CRISTIAN CAMPEANU
SURSA ROMANIA LIBERA 

FUNERIU - LAUDAT OFICIAL DE COMISIA EUROPEANA PENTRU REFORMA INVATAMANTULUI

Ponta și Crin s-au făcut de râs la Bruxelles

Curajul cu care ministrul Educației, Daniel Funeriu, a decis să taie în carne vie și să reformeze un sistem bolnav care producea pe bandă rulantă mediocri cu diplomă a stârnit foarte multe patimi în cercurile andronesciene din țara lui „las că merge și așa”. Asumarea acestor schimbări a atras după sine, așa cum era de așteptat,  frustrări și complexe de inferioritate din partea unor oameni politici lipsiți de viziune. Acești emanați ai tranziției nu au făcut decât să joace în ultimii ani rolul unor babe cârcotașe din fundul satului care nu fac decât să arunce cu noroi în tot ce nu înțeleg și le depășește intelectul. Liderii opoziției, Victor Ponta și Crin Antonescu  au încercat mereu să arunce asupra lui Funeriu anatema rezultatelor dezastruoase de la sesiunile de BAC din acest an , deși ministrul  Ecaterina Andronescu, din ograda USL,  a fost preocupată numai de sinecurile din învățământul superior, acolo unde se învârteau banii mari ai fabricilor de diplome, ignorând complet învățământul gimnazial și liceal. De curând, într-o nouă ieșire grandioasă a cuplului deja celebru al politicii  românești,  Ponta și Antonescu s-au arătat extrem de deranjați de o declarație a comisarului european pentru Agricultură, Dacian Cioloș, care a afirmat  în cadrul unei conferințe susținute recent în România că îl felicită pe ministrul Funeriu pentru curajul de a implementa o reformă dură dar necesară pentru un învățământ românesc muribund. „L-am felicitat pe domnul ministru, în numele Comisiei Europene, pentru curajul și determinarea pe care le-a arătat în reformarea sistemului de învățământ din România. Este o acțiune foarte apreciata la nivelul UE pentru că se înscrie în liniile directoare pe care Comisia Europeana vrea sa le impună prin viitoarele programe și politici europene și după 2014“, a declarat recent la București comisarul Cioloș.
Fără experiență europeană și înarmați cu un țățism nativ, cei doi lideri ai USL  s-au grăbit să meargă cu jalba în proțap la Comisia Europeană și să ceară explicații pentru „tupeul“ lui Cioloș de a-l felicita pe Funeriu în numele Comisiei Europene.  Prizonier al termenului de „mandat“, procurorul mediocru Ponta s-a grăbit să întrebe dacă acesta avea mandat să rostească astfel de cuvinte sau este doar un agent electoral  pentru PDL și Guvernul Boc. Lipsa  de experiența a ieșit încă o dată la iveală, pentru  că la acest nivel nimeni nu vorbește în numele Comisiei  fără mandat. Simple lecții de relații internaționale în ceea ce privește „analiza a discursului“ și o cunoaștere minimală a unei fișe de post pentru un comisar european, i-ar fi scutit pe Ponta și Antonescu  de penibilul de care s-au  umplut chiar la Bruxelles. Opiniile privind reforma sistemului de educație din România, expri­mate de comisarul european pentru agricultură Dacian Cioloș în timpul recentei sale vizite la București, sunt cele ale Comisiei Europene, a declarat ieri Dennis Abbott, purtător de cuvânt al comisarului european pentru Educație, Androulla Vassiliou.

Cu jalba-n proțap

Confirmarea reprezen­tantului CE a venit la o săptămâna după Ponta  și Crin i-au cerut comisarului european Dacian Cioloș, printr-o scrisoare deschisa, lămuriri legate de unele declarații pe care le-a făcut în cadrul conferinței susținute pe 2 decembrie cu ministrul Educației, Daniel Funeriu. Antonescu și Ponta au susținut ca unele declarații ale lui Cioloș par să nu fie în acord cu declarațiile comisarului european pentru educație, cultură, multilingvism și tineret Androulla Vassiliou. „Avem motive să credem că citatul este cel puțin inexact, pentru că doamna Androulla Vassiliou a arătat mai puțin entuziasm cu privire la reforma din învățământ, la modul în care aceasta este implementată și la modul în care garantează libertățile academice. De asemenea, vă rugăm să precizați dacă ați avut mandatul Comisiei Europene pentru a-i mulțumi domnului ministru Daniel Funeriu, în numele Comisiei, pentru o lege cel puțin controversata atât în interiorul, cât și în exteriorul țării. De aceea, dorim să precizați dacă declarația citata în comunicatul ministerului este corectă și vă poate fi atribuita dumneavoastră, sau este doar o forma a ministerului de generare a legitimității'', menționau Crin Antonescu și Victor Ponta în scrisoarea adresată comisarului european Dacian Cioloș. În traducere liberă, o nouă acțiune de turnători a celor doi semi-politicieni care au încercat în ultimii să „externalizeze“ problemele și antipatiile interne direcționându-le înspre diverse instituții europene, acolo unde cred ei că își vor găsi „căi de atac“.

Puși la punct la Bruxelles

Deși probabil așteptau ca de la Bruxelles să le vină o gură de oxigen politic, extrem de necesară pentru ei în războaiele politice interne cu puterea, cei doi lideri USL au fost puși la punct de către Comisia Europeană.  „România a adoptat o reforma sistemică, ambițioasa, la toate nivelurile educaționale. Rezultatele românești la testele internaționale arată nevoia urgentă de consolidare a calității sistemului de educație în ansamblul său. De aceea, este important ca reformele să continue, întrucât învățământul poate fi ameliorat doar prin eforturi susținute privind politica în domeniu“, se arată în răspunsul lui Dennis Abbott, purtător de cuvânt al comisarului european pentru Educație, Androulla Vassiliou. Mai mult, oficialul UE a spus că CE investește în educație și în inovație ca motoare de dezvoltare pentru viitor, astfel că direcția aleasă de Funeriu este lăudată. „Educația și pregătirea se afla în centrul Strategiei Europa 2020, strategia de creștere a UE pentru următorii 10 ani. Mai ales în perioade de criza și austeritate, este esențial ca reformele și implementarea lor să fie construite pe un consens politic solid pentru domenii de importanță strategică, precum educația“, a mai spus Dennis Abbott, citat de Agerpres.
Punând încă odată mai presus de interesul național, lupta lor politică internă cu actuala putere, Crin Antonescu și Victor Ponta demonstrează, pentru a câta oară(?), că nu sunt nici pe departe politicienii de anvergură care se visează , iar strategiile lor de viitor sunt limitate la cârcotelile dâmbovițene cu care ne-au obișnuit.
AUTOR NICOLAE BUCUR
SURSA CURENTUL 

CORNITELE LUI LEONTE TISMANEANU

[La înmormantarea lui Alexandru Bârlădeanu] Guvernanții nu trimiseseră nici un reprezentant. Nici măcar Petre Roman, noul președinte al Senatului, nu a găsit de cuviință să se deplaseze pentru a-l conduce pe ultimul drum pe unul dintre camarazii tatălui său. M-am simțit dintr-odată stingher și m-am îndepărtat.
Plimbându-mă prin cimitir, m-am trezit pe „Aleea comuniștilor“. N-are rost să înșir aici numele celor îngropați acolo. Nume sonore care au trimis la moarte, după război, tot ce a avut mai bun România. Un detaliu m-a făcut să mă opresc în fața uneia dintre pietrele funerare. Toate erau la fel: dreptunghiulare, fără cruce, având săpat numele decedatului și simbolul comunismului secera și ciocanul. Piatra care mi-a atras atenția marca mormântul lui Leon Tismăneanu. Cineva – un membru al familiei bănuiesc, dar nu văd cine altcineva decât fi-su, Vladimir Tismăneanu, zis Volodea – a pus să fie acoperit simbolul comunist cu o fotografie funerară, ovală, imprimată pe porțelan. Dar poza nu reușea să mascheze complet secera și ciocanul așa încât, de o parte și de alta a portretului defunctului, se ițeau mici bucăți din instrumentele „puterii poporului“. Ce ușor e să încerci să ștergi un simbol! Numai că el rămâne săpat în piatră și apare așa, aidoma unor cornițe drăcești, de o parte și de alta a fotografiei!

Tismaneanu a intrat in SUA calare pe o cocosata

Privind monumentul „machiat“ al bătrânului Tismăneanu, mi-am amintit de felul în care l-am cunoscut pe Volodea la New York. Era pe la mijlocul anilor ’80. Tismăneanu sosise de curând din Venezuela și nu-mi mai amintesc cine mi l-a adus acasă. În jurul meu gravitau mai multe personaje care ar fi putut să facă asta. Despre Volodea se vorbise destul de mult în America. Se comentase mai ales aventura prin care trecuse în încercarea de a emigra: inițial, a plecat cu maică-sa în Spania la o adunare a „foștilor luptători comuniști“ împotriva lui Franco unde, curios, nu a vrut sau nu a putut rămâne. Apoi, nu a fost primit în Franța ca refugiat politic, iar Statele Unite i-au refuzat viza de intrare. Venea deci din America Latină, unde se căsătorise cu o tânără drăguță și firavă, care era, din păcate, și cocoșată, dar avea o mare și foarte importantă calitate: era cetățean american! Cei doi au divorțat destul de curând după ce s-au stabilit în SUA, iar mai târziu, când am revăzut-o pe stradă, tânăra se operase și nu mai avea nici un defect.

De ce a fost refuzat Volodea la New York Times

Când l-am cunoscut, pentru că venise cu un oarecare interes, Volodea părea un băiat drăguț și mieros. Cred că era puțin timorat pentru că se vedea nevoit să ceară o favoare unui necunoscut și, din această cauză, cam „făcea pe deșteptul“. Îmi adusese niște articole, nu mai știu câte, pe care mă ruga să le dau la New York Times pentru a fi publicate în pagina Op-Ed (opusă editorialului). Nu le-am citit cu prea mare atenție, deși am acceptat să le prezint redacției. Nu era primul român pe care îl ajutam. E drept că, până atunci, dusesem la ziar numai desenele compatrioților mei artiști. Nici nu prea mă interesa cum scria Tismăneanu, pentru că eram în perioada în care consideram că orice atac împotriva regimului de la București și a lui Ceaușescu este binevenit și trebuie publicat în presa americană. Pe vremea aceea, redactor de pagină era Herbert Mitgang. I-am dus articolele și, după vreo două-trei zile, l-am întrebat dacă publică ceva. M-a șocat răspunsul său:
– Eugene, dragă, ce-i cu protejatul ăsta al tău? Are un limbaj de lemn, comunist, ceva de curge talașul din el! Ce-ți veni să îmi aduci articolele astea?!

Intre “Convingeri comuniste” si “Evenimentul Zilei” Tismaneanu a schimbat doar semnul

M-am gândit atunci că, pe undeva, este normal ca un om, care și-a petrecut tinerețea gândind și scriind într-un fel, să rămână cu niște ticuri. Dar, și în zilele noastre, dacă-i citești articolele din Evenimentul zilei, îți dai seama că Volodea Tismăneanu scrie ca pe vremea când colabora la gazetele comuniste. Diferența este doar că acum pune „da“ acolo unde altădată ar fi pus „nu“!
Pentru Volodea, schimbările sunt simpliste, așa cum se vede și pe piatra funerară de pe mormântul lui taică-său. Partea nostimă este că Tismăneanu, după ce a reușit să-și găsească de lucru peste ocean (îmi imaginez că nu i-a fost prea ușor!), a început să pozeze în mare specialist în problemele americane, atunci când era în România, și în mare cunoscător al problemelor din România când era în America.

Limacsii zilelor noastre

Asta este însă o moștenire de familie pentru că și bătrânul Tisminețki era expert în problemele românești atunci când era la Moscova și specialist în Moscova când era la București. Ba Leon a fost și mare specialist în Spania și tot așa pe unde a umblat cu traista în băț acest revoluționar de profesie. Pentru mine, Volodea, ca și taică-său, a fost întotdeauna ca un melc fără casă.
Unde e casa lor? În America sau în România? În Rusia? În Israel sau poate în Spania? Cred că nici ei nu mai știu unde! Ca și Neulander, tatăl premierului Petre Roman, de altfel. După mine, toți acești cominterniști au fost un fel de Carlos Șacalul, un fel de teroriști avant la lettre.

 FRAGMENT DIN CARTEA ''INTRE LINII''
AUTOR EUGEN MIHAESCU
SURSA roncea.ro