joi, 31 martie 2011

UN ALT FEL DE WIKILEAKS

miercuri, 30 martie 2011

PARACIOSII WIKILEAKS

VASILE BLAGA 
Pe 27 mai 2009, Vasile Blaga se întâlnea cu fostul consilier politic al Ambasadei SUA la Bucureşti, într-o ultimă întrevedere, înaintea mutării acestuia din urmă. Primul subiect atacat de Blaga a fost cel privind viitoarele alegeri pentru Parlamentul European şi strategia electorală a PDL. Blaga îşi asumă rolul de reprezentant al unui partid afectat de criza economică şi promite „o campanie austeră", în comparaţie cu PSD-iştii, caracterizaţi ca fiind nişte „foşti comunişti, care vor face ce li se spune". Blaga îl dă exemplu în acest sens pe Marian Vanghelie, despre care afirmă că are informaţii potrivit cărora ar fi pregătit şapte containere de telefoane mobile pentru alegători.

Următorul pe lista atacurilor lui Vasile Blaga este Mircea Geoană, caracterizat, la grămadă, alături de restul PSD-iştilor, ca fiind „un laş", „dornic să fie, simultan, în Guvern şi în opoziţie". Tot membrii PSD, alături de cei ai PDL de data aceasta, sunt acuzaţi că pozează în „rolul de Moş Crăciun pentru propriii alegători", în timp ce doar PDL-iştii ar lua în serios condiţiile impuse de către Fondul Monetar Internaţional. Ajuns la acest punct, Blaga începe o critică comparată a principalelor partide de opoziţie şi a liderilor acestora.

Despre „socialişti", Blaga spune că rămân împărţiţi în trei facţiuni, iar Mircea Geoană este condus din umbră de grupul Vanghelie, la rândul său „o unealtă" aflată la îndemâna lui Toma Zaharia şi Cătălin Voicu. Ludovic Orban şi Crin Antonescu sunt caracterizaţi la comun, în primă fază, ca fiind „îngrozitori", după care Blaga le face câte un scurt portret individualizat: primul „ar trebui arestat pentru că a depăşit bugetul ministerului cu 600 de milioane de euro", în timp ce Antonescu este „un bun orator, dar leneş şi lucrează doar două ore pe zi, iar asta numai dacă are chef".  
BOGDAN CHIIAC
ntreaga întâlnire dintre jurnalistul Bogdan Chirieac şi diplomaţii americani nu este decât un lung şir de bârfe şi „dezvăluiri senzaţionale" ale invitatului, din viitoarea grilă de programe a Realitatea TV, post unde ziaristul apărea în calitate de analist. Chirieac îşi începe discursul ironizând declaraţia lui Băsescu, potrivit căruia ar avea susţinerea românilor de rând, şi comparân­du-l pe acesta cu Nicolae Ceauşescu: „Poţi să-ţi imaginezi că Băsescu s-a lăudat europenilor că poza lui este în fiecare casă de la ţară? Aşa spunea şi Ceauşescu!".

Următorul salt abrupt s-a făcut în zona presupuselor probleme cu alcoolul ale preşedintelui, Chirieac susţinând că acestea s-au înrăutăţit, iar consilierii săi se atacă reciproc. Urmează „o dezvăluire" despre Elena Udrea, cea care „ar petrece ore în şir cu Traian Băsescu în spatele uşilor închise".

După o scurtă serie de laude la adresa lui Mircea Geoană, care „se comportă aşa cum ar trebui, ca liderul adevăratei opoziţii", Chirieac a prezentat câteva poveşti compromiţătoare ce urmau să fie difuzate de Realitatea TV în următoarele zile: o convorbire telefonică între apropiaţi ai lui Omar Hayssam (ce ar fi urmat să confirme că, la ordinele lui Băsescu, autorităţile române ar fi plătit o răscumpărare de mai multe milioane de dolari pentru eliberarea ostaticilor), acuzaţii serioase la adresa oficialilor de rang înalt din jurul lui Băsescu şi câteva afaceri din perioada în care Băsescu era primarul Capitalei. Toate menite să arate „un tipar de afaceri controversate şi plăţi nejustificate".
GEORGIAN POP
La momentul întâlnirii cu oficialii americani, deputatul PSD Georgian Pop era unul dintre cei mai bine văzuţi politiceni din PSD în cercurile din Ambasada SUA de la Bucureşti. Caracterizat ca „o stea în ascensiune în rândurile PSD" şi beneficiind şi de un stagiu de pregătire la Departamentul de Stat al SUA, Pop ar fi putut reprezenta cartea câştigătoare a PSD în faţa americanilor. În schimb, în fiecare dintre întâlnirile sale, deputatul PSD nu a făcut decât să-şi pună la zid colegii de partid, aruncând acuzaţii grave în toate direcţiile.

Imediat după începerea discuţiilor despre formarea noului guvern de coaliţie PDL-PSD, Pop descria atmosfera din partid: „O busculadă a început între membrii PSD pentru a face parte din următorul executiv. Multe persoane «proaste şi lacome» din partid  -  în special cele care nu au reuşit să câştige posturi în urma alegerilor - sperau să obţină acces la poziţii şi resurse guvernamentale (...) Alăturarea de PDL este ca şi cum ai intra într-o capcană pusă de preşedintele Traian Băsescu: multe persoane «proaste şi lacome» din partid s-ar putea să nu reziste tentaţiei şi să revină la obiceiurile corupte. Preşedintele Băsescu controlează serviciile de securitate şi poate să adune dovezi ale greşelilor PSD pentru a umili partidul înaintea alegerilor prezidenţiale (...)".

Pop nu s-a sfiit să-l atace indirect şi pe fostul său şef de partid. Într-o discuţie despre monitorizarea UE pe sectorul justiţie, în telegramă se precizează că „Pop a recunoscut «povara specială» a lui Adrian Năstase pe problema corupţiei, dar a insistat că «toate partidele» au ceva de ascuns".
MIRCEA GEOANA
Mircea Geoană s-a întâlnit cu ambasadorul SUA, însoţit de consilierul politic, pe data de 20 aprilie 2007, la cererea fostului preşedinte PSD. Geoană a început prin a le spune americanilor că s-a întâlnit în secret cu Băsescu de două ori, pe propriul risc, şi că oamenii din partid „m-ar omorî dacă ar afla de întâlniri".

În replică, ambasadorul SUA îi recomandă lui Geoană să se gândească de două ori asupra vizitei la Washing­ton pe care acesta o planifica, explicând că „nu doream să dăm impresia că optăm între două părţi şi că intervenim pentru victoria cuiva". Potrivit textului telegramei, Geoană „a încheiat - deşi în mod evident dezamăgit - «Renunţ la vizită. Pot să pun mâna pe telefon oricând şi să-l sun pe Dan Fried» (n. r. - Daniel Fried, fost secretar de stat la Washington)". A urmat o întreagă serie de epitete, comparaţii şi metafore, care mai de care mai cu tâlc, prin care Geoană încerca să-şi convingă interlocutorii de calităţile sale.

„Geoană a adăugat că este de departe mai bun decât oricare alt expert în probleme de politică externă din Cabinetul Tăriceanu şi că doreşte să-şi pună expertiza în slujba României", se arată în textul telegramei. A pozat în cel dispus să se sacrifice pe altarul relaţiilor diplomatice româno-americane („Dacă vă simţiţi mai confortabili cu altă echipă la Guvern, capabilă să demonstreze că proiectele transatlantice continuă, sunt gata să mă implic, chiar dacă nu e în interesul meu"), a declarat că i-ar fi mai uşor să se „relaxeze având telecomanda Guvernului în mână, aşa cum fac astăzi" şi a încheiat apoteotic: „Geoană a remarcat că n-ar mai trebui tratat ca «băiatul rău» al României, adăugând: «Sunt numărul unu în România astăzi, şi sunt îndreptăţit să-mi folosesc puterea»", arată aceeaşi telegramă.
SURSA ADEVARUL

marți, 29 martie 2011

STENOGRAMA ( PALATUL COTROCENI, 17 FEBRUARIE 2009 )

Preşedintele Traian Băsescu: Da, domnule preşedinte, spuneţi.
Florin Iordache: Vă mulţumesc domnule Preşedinte, eu sunt vicepreşedintele Comisiei Juridice. Eu am o nelămurire, dimineaţa Adrian Năstase era preşedinte de partid şi după-masă era prim-ministru, pentru că în aceeaşi perioadă pe de-o parte era trimis în judecată ca sau era trimis că era preşedinte de partid pe o campanie electorală, iar alte două dosare s-a pronunţat Camera în momentul în care era prim-ministru. Ca să vă răspund de ce aceste două dosare, ultimele care vizează Zambaccian şi Mătuşa Tamara, domnul Preşedinte, pentru că din punctul de vedere, al meu şi se aşteaptă un punct de vedere din partea grupului PSD, la toate solicitările pe care le-am avut la Parchetul General, ţinând cont de nişte hotărâri pronunţate de Înalta Curte, ne-au fost trimise şi am jucat ping-pong pe nişte probe nule. Chiar nu putem fi consideraţi o anexă a Parchetului. De fiecare dată când solicităm, spuneţi-ne pe ce să ne axăm, nu e atributul Comisiei Juridice să sortăm care sunt bune, care nu sunt bune. Da chiar nu putem da un vot pe nimic. Eu sunt de acord, dar eu m-am uitat şi eu în raport, Nu spune foarte clar nici în acest raport tehnic că trebuia să ne pronunţăm într-un anumit fel pe dosarele lui Adrian Năstase. Şi de aceea a fost un vot împotrivă, pentru că efectiv pe ce s-a dorit, punctul de vedere al nostru a fost că într-adevăr, cu tot respectul pentru colegii noştri, au fost nişte dosare politice
Preşedintele Traian Băsescu : Aici este bine ca aţi spus acest lucru. Domnule vicepreşedinte, aceste dosare au fost la mine şi eu le-am avizat pentru începerea urmăririi penale şi pot să vă spun ce era acolo ca să vedeţi cât sunt de politice. Era plângerea lui Sergiu Sechelariu că i-a dat şpagă lui Adrian Năstase. Era plângerea doamnei care a fost inspector la Inspectoratul în Construcţii, care şi ea spunea că pentru a fi numită a trebuit să facă nu ştiu ce. Era plângerea consulului sau declaraţia consulului de la Beijing, care spunea cum domnul Adrian Năstase i-a dat 500 de mii de dolari ca să cumpere mobilier. Şi pe urmă era iarăşi declaraţia lui Sergiu Sechelariu cu containerele din China au venit la Bacău. Ei, ăsta e dosarul politic. Eu ce să vă spun? Politic, nepolitic, doar dacă vi l-aţi făcut în acelaşi partid. Că domnul Sergiu Sechelariu a fost membru PSD, dânsul a iniţiat plângerea, doamna de la Inspectoratul în Construcţii a fost de la PSD, dânsa a făcut plângere. Consulul era numit de Primul-ministru, la Beijing, deci consulii nu se numesc de Preşedinte, deci nu domnul Iliescu l-a numit, ci l-a numit Primul-ministru. Omul ăsta a scris ce a trebuit. Dosarele astea au fost la mine. Deci de unde le scoateţi politice? Chiar este o chestie de eleganţă. Eu am aici acest dosar. Prima dată când mai aud că dosarele lui Adrian Năstase sunt politice le fac publice ca să ne liniştim odată cu minciuna asta. V-aţi făcut voi de la PSD dosare unii la alţii şi ţipaţi toată ziua că e vinovat Daniel Morar şi Traian Băsescu.
Mircea Geoană : Dar nu e singurul partid care procedează aşa..E o practică curentă.
Preşedintele Traian Băsescu: Da, deci domnul vicepreşedinte eu nu vreau să tensionăm lucrurile, dar vreau să le discutăm cinstit. Vreţi să...dacă tot aţi spus că sunt nule probele, eu le dau drumul la presă, domnule, ca să închidem subiectul. De aici nu a ieşit niciodată un colţ de hârtie dintr-un dosar şi au trecut slava Domnului vreo 15 - 16 dosare de miniştri, cu toate cele şase ale miniştrilor din guvernul liberal. Nu am vazut o dată o cerere de anchetare, că de fapt ce îi cere procurorul, îi cere lui Adrian Năstase, cum cere şi altora, vino în faţa mea să-mi dai declaraţie despre ce e aici, ce a scris consulul de la Beijing, ce a scris doamna de la inspecţia în Construcţii şi ce a scris Sergiu Sechelariu. Asta e semnificaţia la ce aveţi de făcut. Nu-i de trimitere în judecată. Procurorul se va dumiri daca este corect sau nu. Dar ceea ce faceţi şi încercaţi să faceţi aici, între oameni care ştiu despre ce este vorba, e jenant. Eu...domnul Diaconu, putem scoate din arhivă dosarul, pentru că poate să-l vada oricine în momentul de faţa şi dosarul Zambaccian, ne dumirim dacă Sergiu Sechelariu e cumva sau doamna Jianu sau consulul de la Beijing, ne dumirim acum. Nu are sens să mai mergeţi să pedalaţi pe asta, pentru că mă obligaţi să fac publice dosarele ca să mă apăr, că m-am săturat de povestea politică.
SURSA  www.gandul.info
NOTA PERSONALA: Avand in vedere ca multe minti luminate din presa romaneasca impreuna cu Adrian Nastase, sunt mirate ce cauta dosarul lui Adrian Nastase la Cotroceni, ii rog sa arunge o privire pe Legea nr. 115/1999, privind responsabilitatea ministeriala, publicata in Monitorul Oficial nr.334 din 20 mai 2002. Textul il gasiti si in format audio urmand linkul din dreptul sursei.

luni, 28 martie 2011

TOPUL OLIGARHILOR

Dan Costache «Dinu» Patriciu: Patriciu este presedintele si actionarul majoritar al Rompetrol Group si un membru proeminent al PNL. Foarte apropiat de premierul Tariceanu, Patriciu controleaza practic esaloanele superioare ale PNL si are un numar enorm de parghii asupra actualului guvern. In plus, Patriciu are o relatie stransa si cu fostul prim-ministru Adrian Nastase, omul aflat la putere cand Patriciu a achizitionat Rompetrol de la stat. Dupa ani de zile in Camera Deputatilor, Patriciu s-a aflat intr-un grup de deputati care a demisionat din Parlament in 2003, din cauza «legii incompatibilitatilor» care restrictiona amestecarea intereselor publice cu cele private. In ciuda acestui lucru, cativa politicieni PNL (in special europarlamentari) datoreaza carierele lor politice sustinerii financiare a lui Patriciu, iar influenta lui in acest partid este indiscutabila. In timpul alegerilor din 2004, Patriciu a fost o sursa majora de fonduri pentru PNL si a sustinut o alianta PSD-PNL. Potrivit unor documente oficiale date publicitatii, Patriciu a donat PNL-ului aproximativ 23.000 de dolari in 2004; suma neoficiala este aproape sigur mult mai mare. Totusi, Patriciu si-a impartit pariurile in aceste alegeri, donand cel putin 60.000 de dolari PSD-ului prin filiale Rompetrol. In mai 2005 el a fost arestat (dar eliberat imediat) pentru mai multe acuzatii de natura economica legate de privatizarea rafinariei Petromidia, inclusiv frauda, spalare de bani si evaziune fiscala (conform telegramei de referinta B). Progresul in acest caz a fost lent, in special de la inceputul acestui an. Acuzatiile ar putea fi considerate nefondate in urma unei hotarari judecatoresti din iulie 2007 potrivit careia SRI ar trebui sa-i plateasca acestuia daune pentru interceptarea ilegala a telefonului sau. Conform unei importante reviste de business, despagubirea ar fi fost de 600 de milioane de dolari in 2006.  

Dan Voiculescu: Senatorul Voiculescu conduce Partidul Conservator (PC), este actionar majoritar in grupul de afaceri Grivco si controleaza Intact Media Group (care controleaza trei statii importante de televiziune, al doilea ziar ca tiraj, Jurnalul National, si saptamanalul Saptamana Financiara, printre alte active). In iunie 2006, a fost declarat oficial colaborator al Securitatii sub numele de cod «Felix», impiedicandu-l sa preia functia de vicepremier. Desi a insistat ca rolul sau din trecut in Securitate nu a fost mai mare decat al romanului de rand si ca si-a servit tara castigand valuta, pozitia sa din perioada comunista de manager al unei companii in spatele careia se afla Securitatea sugereaza ca a fost mai degraba ofiter de rang-inalt al Securitatii, decat un simplu colaborator (conform telegramei de referinta B). Oponent virulent al lui Basescu si unul dintre liderii miscarii de suspendare si inlaturare a presedintelui, Voiculescu a fost acuzat in instanta in primavara lui 2007 de spalare de bani. Prima motivatie a lui Voiculescu, si de fapt adevaratul scop al partidului sau, este sa-i protejeze interesele de afaceri. Ii lipseste un program politic sau o ideologie limpede si isi aliniaza partidul oportunist. Voiculescu nu este singurul politician pentru care imbogatirea personala este principala motivatie. George Copos, un aliat al Partidului Conservator al lui Voiculescu si vicepremier, are o avere estimata la 420 de milioane de dolari si este in mod cert din aceeasi stofa, desi averea sa este centrata pe industria hoteliera; el este, probabil, cel mai bine cunoscut ca proprietarul unei echipe de fotbal de top din Romania, Rapid. Averea familiei Voiculescu este de aproximativ 500 de milioane de dolari in 2006.

Sorin Ovidiu Vantu: Desi el sustine ca inclina spre dreapta politica, Sorin Ovidiu Vantu nu are legaturi directe cu un singur partid politic, optand in schimb sa le influenteze pe toate. Vantu si-a cladit initial averea facand afaceri cu cupoane de privatizare, bazandu-se pe o retea de fosti ofiteri ai Securitatii pentru informatii de interior despre companii mari. Practicile sale de afaceri au fost controversate, poate chiar penale. In 2000, cel mai mare fond mutual din Romania - o schema piramidala orchestrata de Vantu - s-a prabusit, pagubind aproximativ 300.000 de investitori cu circa 400 de milioane de dolari. In ianuarie 2007, a fost condamnat la doi ani de inchisoare, cu posibilitate de recurs, pentru falsificare de documente care sa ascunda deturnarea de fonduri de la schema piramidala pentru a finanta o banca. Vantu isi mentine influenta asupra politicii romanesti prin legaturi ample cu persoane din esaloanele superioare ale guvernarii din Romane. In timpul presiunilor din primavara anului 2007 de a-l suspenda si inlatura pe presedintele Basescu, Vantu l-a consiliat in mod activ pe liderul PSD Mircea Geoana in strategia sa politica si de media. El este de asemenea legat de fostul ministru de Finante Sebastian Vladescu, acum secretar de stat in cadrul ministerului, care a facut parte din consiliul de administratie al uneia dintre companiile lui Vantu si este probabil inca strans legat de el. Similar, actualul ministru de Finante Varujan Vosganian a primit sustinere financiara de la Vantu in anii 1990 pentru un partid de centru-dreapta si este astazi, potrivit deputatului si liderului Partidului Initiativa Nationala Cozmin Gusa, cel putin «partial in buzunarul lui Vantu». Vantu are o relatie de prietenie puternica, recunoscuta public si de lunga durata cu fostul director SRI Radu Timofte (2001-2006) (n.r. decedat intre timp) probabil oferindu-i un anumit nivel de acces in lumea informatiilor. Influenta sa deriva si din legaturile cu liderul sindical Liviu Luca si influenta acestuia asupra sindicatelor din Romania, la fel ca si din faptul ca detine Realitatea TV, versiunea romana a CNN. Desi se pare ca nu dirijeaza conducerea editoriala a Realitatea, la modul cotidian, el a fost atent pe parcursul suspendarii presedintelui Basescu sa mentina cat de cat impresia de echilibru in abordarea postului, mai ales dupa ce a devenit tot mai evident ca miscarea de suspendare sustinuta de Geoana, Voiculescu si altii nu va trece. Valoarea neta a averii lui Vantu este estimata la aproximativ 900 de milioane de dolari in 2006.

Ioan Niculae: Se spune ca Niculae mentine relatii bune cu toate partidele mari si fostele guverne, desi in trecut a fost vazut ca un sponsor major al PSD. Inainte de 1989, Niculae ar fi fost ofiter de Securitate. Astazi el detine cea mai mare companie din sectorul agricol din Romania (InterAgro Group), precum si o companie de varf in asigurari (ASIROM). In 2000 si 2001, Niculae a fost implicat in controversata privatizare a Societatii Nationale Tutunul Romanesc (SNTR), in care, dupa o licitatie trucata, a obtinut o participatie majoritara in cadrul companiei pentru doar 10 milioane de dolari. Ulterior, in 2004, Ministerul Agriculturii a recapatat controlul asupra companiei, i-a sters partial datoriile, si a revandut pachetul de control catre companii inregistrate in Insulele Virgine controlate de Niculae, crescandu-i profitul. Potrivit datelor privind finantarea partidelor publicate de Asociatia Pro Democratia, in iunie 2004, Niculae a donat peste 840.000 dolari PSD-ului prin compania sa de asigurari ASIROM si Rafinaria ASTRA din Ploiesti (pe care el o controleaza oficial prin InterAgro cu o cota de 6,5% si neoficial prin actionarul majoritar Kreyton Ltd, un holding inregistrat in Insulele Virgine). In plus, Niculae pare sa aiba legaturi cu ofiteri de rang-inalt din SRI si este in prezent implicat intr-un scandal cu ofiteri de informatii in Prahova care au fost implicati in vanzarea ilegala si neimpozitata de petrol unei retele de dealeri. Un articol din 9 martie al ziarului Ziua sustine chiar ca Niculae beneficiaza de protectia presedintelui Basescu, furnizandu-i presedintelui o polita gratuita ASIROM de asigurare de viata. Averea lui Niculae este de aproximativ 700 de milioane de dolari in 2006.

George "Gigi" Becali: Sondaje de opinie recente indica faptul ca proprietarul echipei de fotbal Steaua ocupa locul al doilea in topul popularitatii politicienilor in Romania, dupa presedintele Basescu. Se pare ca sursa averii lui Becali ar putea fi identificata in comertul cu oi facut de tatal sau pe piata neagra, dandu-le beneficii agentilor de securitate responsabili de monitorizarea sa pe cand se afla in exil din cauza asocierii sale cu Garda de Fier. Intr-un interviu acordat inainte de alegerile din 2004, Becali a recunoscut ca a primit aproximativ 150.000 de dolari de la familia sa cand regimul Ceausescu a cazut. Dupa ce a lucrat in afaceri cu «shipping» (probabil telegrama se refera de fapt la afacerile cu oi, n.red) si iaurt ("yogurt" in telegrama, n.red.) in perioada comunista, Becali si-a facut averea initiala in 1990 exportand in Turcia volume mari de rulmenti aparent furati si importand blue jeans de calitate scazuta de la un furnizor din Istanbul. Totusi, mare parte din averea sa provine din afaceri imobiliare abile, unele dintre ele legate de manipulari dubioase din interior. Becali a fost in spatele unei afaceri extrem de controversate in 1999 ce a implicat un schimb de 21 de hectare de pamant departe de Bucuresti cu un teren de aceeasi suprafata apartinand armatei in Baneasa, acum o suburbie eleganta a Bucurestiului. In iulie 2007, relatarile media au sustinut ca Becali il mituise pe fostul ministru al Apararii, Victor Babiuc, oferindu-i fiicei sale o proprietate in suburbie, pentru schimbul de terenuri mai sus mentionat. Becali insusi s-a legat de dreapta nationalista romana. In trecut a cerut canonizarea liderului legionar din Romania din anii 1930 Corneliu Zelea Codreanu; este liderul partidului nationalist Noua Generatie (PNG), pe care l-ar fi cumparat de la primarul Bucurestiului Viorel Lis in 2004 (conform telegramei de referinta C). Ironic, Becali are de asemenea o relatie apropiata cu liderul PSD Viorel Hrebenciuc care a sprijinit preluarea PNG de catre acesta pentru a submina PRM-ul lui Vadim Tudor. In plus, Becali are unele legaturi cu presedintele Basescu, sustinandu-i campania de referendum si, lucru foarte cunoscut, sarbatorind public o victorie a Steaua tarziu in noapte, alaturi de presedinte. El l-ar mai fi platit pe mogulul media Adrian Sarbu pentru o acoperire favorabila pe canalele sale de televiziune. Averea lui este evaluata la 950 milioane de dolari in 2006.     
SURSA www.hotnews.ro

vineri, 25 martie 2011

DA UN LEU SA SCAPAM DE SEVERIN

După o săptămână de “dăi şi luptă”, numai pentru a salva obrazul României, în ceea ce-l priveşte pe Adrian Severin am ajuns la următoarea concluzie: individul nu ştie decât să ia, nu să şi dea. Căci, nu-i aşa?, dac-ar fi ştiut să dea, şi-ar fi dat de mult demisia. Vazând că nu s-a priceput nici măcar să ia una dintre demisiile celorlalţi doi nedemnitari europeni (colegi de şpagă), să o semneze cu  numele lui şi să o depună, ştiind că, de fapt, în joc sunt multiple beneficii materiale, noi, cei de pe blogul „Sare’n Ochi” (scriitori şi cititori), am decis deschiderea unui cont ce ar urma să fie alimentat cu nişte bani de către cei care doresc, ca şi noi, ca Adrian Severin să-şi dea demisia şi să plece pentru a lăsa obrazul României mai alb, mai curat.

Banii strânşi astfel îi vom oferi lui Adrian Severin, ca motivaţie pentru a pleca, pentru că, după cum se vede, numai la bani ştie să răspundă corect şi concret. Poate aşa vom reuşi să scăpăm de ruşinea provocată de acesta, ruşine pusă în geamul de la stradă ca etichetă de țară: “niște şpăgari, nu ai cu cine!”…
Mâine vă vom comunica și contul în care noi am depus câţiva leuţi, deja.
Dacă-ţi pasă de România, dă un leu, să scăpăm de Severin!
http://sareinochi.wordpress.com

joi, 24 martie 2011

IN CE NU S-A BAGAT ROMANIA

În pofida criticilor din interior şi a presiunilor din exterior, decizia României de a nu participa la un război fără misiune şi fără leadership se dovedeşte corectă din punct de vedere strategic.
1.      Războiul din Libia NU este un război anti-Gaddafi.
Operaţiunea militară din Libia se confruntă cu următoarea dilemă: Din punctul de vedere al dreptului internaţional, singurul război legal este un război sub mandatul Consiliului de Securitate al ONU. Pe de altă parte, Consiliul de Securitate nu a mandatat niciodată şi nu este plauzibil să mandateze vreodată o schimbare de regim prin forţă. Aşadar, cei care consideră că o acţiune militară care să aibă drept obiectiv îndepărtarea de la putere a lui Gaddafi este perfect justificabilă din punct de vedere moral, trebuie să îşi asume faptul că ea nu va fi niciodată în acelaşi timp şi legală.
Dacă obiectivul era răstunarea lui Gaddafi, fiecare din cei trei protagonişti - Franţa, Marea Britanie, SUA - aveau posibilitatea să o facă fie prin acţiuni "acoperite" precum atragerea "de partea poporului" a responsabililor militari şi civili libieni încă din februarie, într-o perioadă când Gaddafi era părăsit de colaboratori apropiati, fie sa isi asume deschis misiunea morala a indepartarii dictatorului libian printr-o actiune militara unilaterala, asa cum s-a intamplat in Kosovo si in Irak. Dar, din momentul adoptarii Rezolutiei 1973 - actiunea din Libia nu mai poate fi din punct de vedere legal o actiune anti-Gaddafi.
Dictatorul de la Tripoli parea sa fi inteles acest lucru cand a aparut marti seara in public sfidator, vorbind despre "victorie". In ceea ce priveste Romania, presedintele Basescu a declarat deja ca Gaddafi si-a pierdut orice legitimitate cand a deschis focul asupra propriilor cetateni, dar mai mult nu poate face. Romania nu se poate alatura unui razboi anti-Gaddafi care nu exista.
2.     Razboiul din Libia nu are o misiune.
Daca indepartarea lui Gaddafi nu (mai) poate fi un obiectiv, razboiul ramane fara misiune. Impunerea unei zone de excludere aeriana a fost realizata dupa prima zi de atacuri iar bombardarea pozitiilor fortelor lui Gaddafi din Benghazi a prevenit in ultima clipa recucerirea orasului, dar mai mult de atat nu se poate face. Trupele loiale dictatorului care ataca pozitiile rebele asa cum s-a intamplat ieri la Misrata, pot constitui tinte ale coalitiei, dar fara trupe la sol, aliatii nu pot garanta siguranta civililor libieni.
Trupe la sol inseamna invazie si ocupatie dar Rezolutia 1973 nu permite ocupatia militara a teritoriului libian. In lipsa unei misiuni clar definite, si cu un Gaddafi de neatins, rezultatul nu poate fi decat "somalizarea": impartirea Libiei intre o zona controlata de colonel si una de rebeli, in conflict permanent si sursa de instabilitate, de terorism si criminalitate in Mediterana. Chiar sa fi dorit, Romania nu putea participa la o asemenea actiune militara.

3.     Razboiul din Libia nu are conducere. Initiativa politica a actiunii militare impotriva Libiei a apartinut presedintelui francez, Nicolas Sarkozy, care a incercat initial sa obtina sustinerea Uniunii Europene. Romania s-a opus pe temeiul ca UE nu are capacitatea militara de a asigura comandamentul operatiunilor si a argumentat ca organizatia care ar trebui sa dezbata o posibila operatiune este NATO, nu UE. Pozitia Bucurestiului s-a bucurat de sustinerea mai mltor state din Est, dar si de a de a Belgiei sau Germaniei care a semnalat clar ca nu doreste sa participe la o actiune militara in Libia. Sarkozy s-a opus preluarii de catre NATO a conducerii operatiunilor si a pledat pentru un comandament politic franco-britanic, care sa poata face uz de structurile NATO. In aceasta chestiune, Franta a avut o pozitie singulara. A cere Romaniei sa sustina politic Franta intr-o abordare respinsa de majoritatea aliatilor este cel putin nerezonabil. Blocata pe de o parte de Franta si de alta de Turcia, tot ce a putut conveni NATO a fost sa adauge navelor sale aflate deja in Mediterana in cadrul operatiunii Active Endeavour o misiune de aplicare a embargoului asupra armamentului impus Libiei de ONU. Romania nu a facut decat sa puna la dipozitia NATO fregata Regele Ferdinand care a participat la operatiunea Active Endeavour si asta este toata implicarea Romaniei in razboiul din Libia. Este, ce-i drept, mai mult decat a facut Germania, care a decis sa isi retraga navele din Mediterana de sub comanda NATO, dar cu greu poate fi numita o implicare a Romaniei in razboi si cu atat mai putin o "aducere la ordine" a Bucurestiului de catre aliati. Romania nu risca nimic in afara unei foarte improbabile confruntari cu contrabandistii de armament. Cat priveste cresterea amenintarii teroriste ca urmare a interventia din Libia evocata ieri de Basescu la bilantul SRI, Romania este departe de a fi tinta care sa-i vina prima in minte lui Gaddafi.
Daca a fost cineva adus la ordine, acela a fost Sarkozy care, marti seara a acceptat intr-o conversatie cu Obama si David Cameron ca NATO sa joace un rol cheie in operatiunea libiana. Conducerea politica va reveni unei coalitii in care vor fi implicate si tarile arabe care doresc sa se alature Qatarului si Emiratelor Arabe Unite iar conducerea militara ii va reveni, asa cum era firesc comandantului suprem al fortelor NATO amiralul american James Stavridis. Or, aceasta este o structura de conducere rezonabila, testata anterior in Bosnia si cu care Romania nu are nici un motiv sa nu fie de acord.
AUTOR CRISTIAN CAMPEANU
SURSA ROMANIA LIBERA 

miercuri, 23 martie 2011

DEONTOLOGII, BASESCU SI LIBIA

In ultimul timp, pe subiectul tensionat din Libia, am asistat la tot felul de tampenii servite de trusturile de manipulare, controlate de partidele din opozitie. Pana aseara, toata ziua, deontologii se intrebau de ce tace Basescu, care este pozitia oficiala a Romaniei, de ce tremuram cu arma-n mana si nu stim sa o folosim. Marele CTP era ingrijorat ca presedintele distrunge prin aceasta amanare de a da un raspuns oficial, relatia diplomatica cu SUA, dand cu piciorul in toate eforturile diplomatice facute de Romania in ultimii ani de a avea o relatie diplomatica corecta cu Casa Alba.

Altii l-au mitraliat pe Basescu ca la ultimul summit european, nu a fost deacord si la contrat pe Nicolas Sarkozy pe tema bombardarii Libiei. Dupa mintea lor, diplomatia romana, trebuie sa fie mereu pres in fata marilor forte occidentale, sa pupe si sa linga mereu undeva alt stat ca asa da bine. Suntem mici, trebuie sa-i pupam in fund pe toti, sa nu degeneram tensiuni cu partenerii europeni. Romania nu trebuie sa aiba puncte de vedere pe plan international, trebuie sa ramana mereu  oaia care sa alerga mereu dupa turma, sa nu se piarda. Dupa mintea lor, pe langa avioane, Basescu trebuia sa fie mai cu mot, si sa trimita trupe terestre sa-l atace la baioneta pe Gaddafi. Unii au vazut in acest gest, o razbunare marca Traian Basescu ca presedintele Frantei nu ne-a primit in spatiul Schengen. Mda, Basescu nu uita si nu iarta sa-si plateasca politele. Perversa de pe Targul Ocna, dom'le.

In timp ce marii experti in politica externa nu pricepeau pozitia Romaniei, Traian Basescu a fost foarte transant pe aceasta tema. Daca Franta si aliatii au interes in Libia, este problema lor. In momentul de fata problemele interne ale Libiei,sunt doar a libienilor. Este revolutia lor nu a noastra. Mai mult decat sa condamne gestul de a trage in propiul popor, al  colonelului Gaddafi, si sa se delimiteze de acest personaj nociv, Traian Basescu nu avea ce sa faca, si nu era indicat sa faca mai mult. Romania nu poate, si nici nu vrea sa intervina militar in Libia, decat in cazul in care aceasta actiune militara este preluata de NATO. In momentul in care NATO decide sa intervina militar in Libia, nu are nici un sens sa fii gica-contra pe acest subiect.

Astazi am ramas gura-casca, cand prin unele ziare am vazut stiri de genul ca Romania prin fregata Regele Ferdinand, a intrat in razboi cu Libia. Tre' sa fii un ziarist tampit sa vii cu acest gen de articole in redactie, si sa le publici. Romania, impreuna cu ceilalti membri NATO, are o misiune de a asigura embargoul pus pe armament Libiei. Frectie pe picior de lemn, cine dracu are curaj sa-l aprovizione cu armament pe mare, pe Gaddafi. Echipajul de pe fregata, va fi intr-o croaziera, nu va incerca nimeni sa treaca cu armament spre Libia pe cai maritime. Un alt factor extrem de important pe care majoritatea il omit, misiunea va incepe peste o luna de zile. Pana atunci se pot intampla multe. E timp berechet ca dictatorul libian sa cada sau Sarkozy sa si-o ia in freza, si sa renunte sa lupte pentru drepturile cetatenilor libieni. Din punctul meu de vedere pana ridica ai nostri ancora din port, razboiul se termina. Pe asta mizeaza si Basescu, cand a cerut ragaz, o luna de zile sa pregateasca fregata pentru aceasta misiune.

marți, 22 martie 2011

PRINS CU RATA-N GURA, EL JURA CA NU FURA

Cazul eurospagii, incasate de Adrian Severin a produs reactii extrem de vehemente din partea presei. Foarte multi jurnalisti l-au mitraliat pe eurospaga, unii apropiati partidului, au incercat sa-l perieze si sa-l scoata basma curata in fata prostimii. Unul dintre ei este expertul in politica externa, Bogdan Chiriac. Nu ma mir, ambii au acealeasi obiceiuri. Amandoi stau cu mana intinsa sa primeasca spaga, diferenta este ca eurodeputatul taie chitanta. Transforma spaga in onorariu. Realitatea la invitat pe Severin in platourile de filmare sa ne explice cum sta treaba cu Libia, si sa-l critice pe Basescu ca nu are inca o pozitie oficiala, fata de evenimentele petrecute-n Libia. Eurospaga, preda la Realitatea TV, lectii despre politica externa a Romaniei, in acest gen de situatii.

Cand sunt prinsi cu rata-n gura, demnitarii nostri indiferent de partidul de unde provin recita ca papagalii aceasi placa veche. Nu sunt corupti, sunt cinstiti, sunt verticali, influienti si deranjeaza pe cineva. Pe cine deranjeaza evita Adrian Severin sa ne informeze. Individul boceste ca o fata mare, ca tot ce vedem nu este adevarat. Totul este o facatura, o inscenare, fragmente scoase din context, pentru a fi denigrat el si o data cu el si Parlamentul European. Eu sunt curios daca Adrian Severin stie ce continea acele amendamente. A reusit sa le citeasca si sa analizeze, sa decida singur daca sunt necesare introducerea lor?! Nu cred, a alergat cu ele la Sebastian Bodu, sa le introduca, cat mai repede posibil. Bodu le-a analizat, poate le avea in agenda de lucru de mai mult timp si a reusit sa le introduca. Dupa cum spunea si Severin e mai bine sa apelezi la intermediari, e mai sigur mai ales daca intermediarul este deacord cu ce contine amendamentul. Pe individ il interesa spaga pe care o putea primi de la jurnalistii britanici. Inscenare, inscenare dar pe fragmentul video difuzat de toata presa europarlamentarul PSD, era dispus sa-si mai ofere serviciile de consultanta pentru britanici si-n alte cazuri, daca mai aveau nevoie de cate un amendament introdus pe unde mai aveau nevoie.

Victor Ponta, presedintele PSD, a incercat pana astazi sa puna batista pe tambal. Pana se lamureste situatia e bine sa se autosuspende din partid. Praf in ochi aruncat prostimii. Astazi a devenit mai dur invitandu-l pe eurospaga sa demisioneze din partid si din Parlamentul European, in caz contrar amenintand cu excuderea. Avand in vedere ca DNA s-a autosesizat in acest caz de spaga europeana, Adrian Severin se agata de scaunul din Parlamentul European. Nu ma mira, asa fac toti demnitarii cand aud zgomotul catuselor la ureche. Obicei invatat de la colegul de partid Adrian Nastase. Severin indiferent de ce-i cere partidul, opinia publica sau colegii din Parlamentul European, nu va demisiona. Borfasul nu are tupeu sa ajunga si sa raspunda in fata legii. Dupa ce-i va expira mandatul, individul din senin va capata toate bolile incurabile de pe fata pamantului, daca pana atunci nu reuseste sa-si faca uitat dosarul prin raft prafuit la DNA.

luni, 21 martie 2011

TOT HIDROGENUL DUNARII, NU-TI VA SPALA RUSINEA SEVERINE!

Biet neghiob distrus de lăcomie! Nu-ţi ajungea purcoiul de bani cu care te plătea Parlamentul European? Sunt prea puţini 190.000 de euro pe an?
760.000 de euro pe mandat?!? Dar care-ţi sunt meritele, care ţi-e valoarea? Câte zerouri ţi-ar fi potolit nesaţul? Te-ai gândit vreo clipă că există oameni mai deştepţi decât tine, mai pregătiţi decât tine, mai merituoşi decât tine, oameni care nu câştigă toată viaţa cât câştigi tu, din bani publici, într-un an?

Ai dat cinstea pe ruşine, nefericitule! Nu-ţi era de-ajuns că te-ai făcut de râs, cu ani în urmă, înfierând prezenţa hidrogenului în apa de la chiuvetă. 67%? E inadmisibil, prea mult hidrogen! Nu-ţi erau de-ajuns nici demnităţile pe care această ţară ţi le-a oferit cu generozitate. Nimic nu ţi-a fost de-ajuns. Secretar general al ONU dacă te-am fi pus, tot ai fi vrut mai mult. Parlamentar al sistemului solar. Consul general al galaxiei. Ambasador al Universului. Să vezi acolo şpăgi, imediat ce ieşi din Calea Lactee!...

Lobby, zici? Ăsta-i lobby? Consultanţă? Să modifici legi europene contra unor sume de bani? Politichie contra cost? Să iei 100.000 de euro cât ai bate din palme? De-asta te-au trimis fraierii de români la Bruxelles, să-ţi umpli buzunarele din toate poziţiile? Cum nu ţi-o crăpa obrazul de ruşine...

Şi nu-ţi crapă, din moment ce, prins cu mâţa-n traistă, le declari ziariştilor britanici de la „The Sunday Times" (atenţie, acesta nu este un tabloid, ci ediţia de duminică a unuia dintre cele mai serioase ziare din lume!): „Nu am făcut nimic care să fie, să spunem, ilegal sau împotriva oricărui comportament normal de aici. Atât Strasser, cât şi Thaler au spus că știau de luni de zile că era o înscenare, însă au continuat discuţiile pentru a afla identitatea acestora".

Încă o dată: ce ruşine! Zici că ştiaţi cu toţii - şi românul Severin, şi slovenul Thaler, şi austriacul Strasser - că băieţii de la „The Sunday Times" vă întindeau o capcană, dar aţi vrut să vedeţi unde vor să ajungă. N-aţi avertizat în niciun fel Parlamentul European - fraţilor, cineva vrea să ne mituiască! -, aţi tăcut chitic, aţi modificat legile aşa cum v-au cerut comanditarii şi eraţi cu ochii pe conturi, să vedeţi când intră banii.

Pentru fraierii de acasă ai înăsprit tonul, aşa cum altădată te certai cu atomul de hidrogen. «Este o porcărie extraordinară. Am semnat un contract de consultanţă cu pretinşii reprezentanţi ai acestei firme, dar acesta nu prevedea depunerea vreunui amendament. Contractele de consultanţă sunt legale şi relativ uzuale în Parlamentul European, şi prin asta nu am încălcat nicio lege. Nu am depus niciun amendament" - aşa ai zis. Pentru împrospătarea memoriei, să vedem ce le transmiteai ziariştilor sub acoperire, prin e-mail: „Vă anunţ că modificarea dorită de către dumneavoastră a fost făcută. Vă trimit deci o factură de 12.000 de euro pentru servicii de consultanţă în ceea ce priveşte modificarea codului din Directiva 94/19/CE, Directiva 2009/14/CE".

Te-ai făcut de căcat, Severine! Necazul e că ne-ai făcut şi pe noi. Ai externalizat proastele obiceiuri pe care tot voi, politicienii, le-aţi impus pe scena publică de acasă. Ai exportat şpaga noastră strămoşească, iar asta nu se poate ierta.

Imensa-ţi porcărie îmi ridică o singură nedumerire: de ce nu protestează conducerea PSD, conform tradiţiei, în faţa redacţiei „The Sunday Times"? De ce nu organizează un miting spontan la Parlamentul European? Păi, dacă-i solidaritate, solidaritate să fie! Să se termine odată cu abuzurile la adresa membrilor PSD!
P.S.: V-am vorbit urât, domnule Severin? Asta vine de la imensa greaţă pe care aţi reuşit să mi-o provocaţi.
AUTOR GRIGORE CARTIANU
SURSA ADEVARUL 

vineri, 18 martie 2011

PIROMANII PONTA SI ANTONESCU

Victor Ponta şi Crin Antonescu fac parte din a doua categorie. Să aprinzi focul naţionalist antimaghiar în timp de criză economică pentru că eşti incapabil să propui o alternativă la Codul lui Boc ori să gândeşti şi să exprimi argumente solide împotriva acestuia este o dovadă de primitivism politic.

Numărul mic de manifestanţi împotriva Codului Muncii poate reprezenta un indicator că salariaţii, cei care cred că drepturile lor sunt afectate de noul text legislativ, nu s-au simţit reprezentaţi de opoziţia parlamentară. Şi cum s-ar putea regăsi îngrijorările lor în discursul lui Crin Antonescu din care pot fi extrase două idei principale: că-l enervează Boc pentru că-l numeşte socialist şi că-l mai enervează şi Dinu Patriciu şi Grigore Cartianu. Lista rămâne deschisă. De altfel, intrarea triumfală a lui Victor Ponta şi Crin Antonescu în Piaţa Constituţiei, înainte de dezbaterea moţiunii, a fost întâmpinată cu o răceală tulburată doar de două, trei aplauze anemice. Opereta naţionalistă din parlament ar putea fi începutul declinului pentru USL dacă nu cumva, pe fondul crizei economice, românii şi maghiarii au acumulat frustrări ce au nevoie de o astfel de supapă.

Sunt câteva motive pentru care Ponta şi Antonescu au recurs la diversiunea naţionalistă. Primul este că nici unul, nici celălalt nu au citit Codul Muncii, nici măcar pastişa ce poartă propriile lor semnături şi a fost depusă la parlament ca variantă a USL. Cei doi lideri au avut treburi mai importante pe cap: primul poartă un război imaginar cu predecesorul său Mircea Geoană, cel de-al doilea se răfuieşte cu Dinu Patriciu, atacând-o nedemn şi sexist pe Adriana Săftoiu. Trebuie să recunoaştem că misiunile lor, evident în slujba interesului public, sunt mari consumatoare de energie.

Cel de-al doilea motiv este ceva mai relevant din punct de vedere politic. Ponta şi Antonescu şi-au făcut probabil un calcul cinic că, dacă aprind scânteia naţionalistă, partidului de guvernământ îi va fi mai greu să-şi îndeplinească promisiunile făcute UDMR. Iar rezultatul ar fi ruperea coaliţiei majoritare şi trecerea UDMR în opoziţie. O socoteală greşită: odată aprins incendiul, nici USL nu se va putea angaja că va adopta legile UDMR privind statutul minorităţilor şi regionalizarea.

Ponta şi Antonescu, încurajaţi şi de retorica naţionalistă de la Budapesta, ar putea însă apăsa în continuare pedala pericolului maghiar, în interes politic şi electoral. Cei doi lideri autişti ai opoziţiei par să nu fi auzit de experienţa preşedintelui francez, Nicolas Sarkozy, care, prin discursul privind siguranţa naţională şi campania de expulzare a romilor, a propulsat în fruntea sondajelor de opinie Frontul Naţional condus de fiica lui Jean Marie Le Pen. Nici Ponta şi nici Antonescu nu sunt credibili în rolurile de luptători naţionalişti, dar de incendiul stârnit de ei ar putea profita, pe fondul crizei economice şi identitare, extremişti care stăpânesc retorica. Şi nu Vadim Tudor ale cărui resurse de convingere sunt epuizate, ci un nou cavaler pe cal alb, aşa cum este şi Marine Le Pen în Franţa.

Radicalizarea ar putea atinge şi secuimea, încercată şi ea de criza economică şi identitară, pentru care drepturile obţinute de UDMR în 20 de ani nu înseamnă nimic pentru că acestea existau de facto. Situaţie care ar fi în dezavantajul UDMR şi din care ar trage foloase electorale noile organizaţii naţionalist-populiste ale maghiarimii. Psihologii crizelor avertizează că un rău imens poate fi atins când două populaţii, în acest caz cea majoritar românească şi cea minoritar maghiară, se găsesc în simetrie pe aceeaşi problematică, fiecare devenind pentru cealaltă "răul încarnat şi obiectul desemnat al violenţei persecutorii". România a mai experimentat aşa ceva la începutul anilor ’90 pe fondul crizei produse de tranziţia de la totalitarismul de factură comunistnaţionalist la democraţie.

Deocamdată răul nu s-a produs. Gesticulaţia naţionalistă a lui Victor Ponta şi cea a lui Crin Antonescu ţin mai degrabă de repertoriul de circ decât de încolonarea sub steag. Surprinzător, dar cel care a strivit cu piciorul scânteia aprinsă de opoziţie a fost Emil Boc: Ponta şi Antonescu au reuşit ceea ce părea imposibil, să resusciteze reflexele de politician ale premierului. Din fericire, au mai fost şi alţi politicieni raţionali, chiar din băncile opoziţiei. Victor Ponta şi Crin Antonescu s-au înfăţişat publicului ca nişte piromani care aprind incendii politice pentru a le privi mulţumiţi de ei înşişi.
AUTOR IOANA LUPEA
SURSA: www.evz.ro 

joi, 17 martie 2011

OPOZITIE NATIONALISTA

A cazut si a noua motiune de cenzura daca nu ma insel la numar, in Parlament. Nimic nou sub soare, nu a fost nici prima si nu va fii  nici ultima infrangere suferita de opozitie in Parlament. Antonescu si Ponta nu au capacitatea sa inteleaga ca guvernul Boc, datorita intelegerii cu UDMR va rezista pana-n 2012, iar maghiarii astazi nu au nici un interes sa tradeze. Varianta cu tehnocratul in fruntea guvernului este sperietoarea plasata de Basescu in lanul portocaliu, cu scopul de a-si mentine favoritul si partenerul politic in fruntea PDL-ului.

Vectorii de imagine si goarnele opozitiei Ponta, Nastase si Antonescu dupa ce au pozat pe sticlele mogulilor, facand bai de multime printre protestatarii adunati cu chiu cu vai de pe meleagurile patriei de catre cele cinci mari confederatii sindicale, au pornit circul in Parlament. Desi Dana Grecu ne prezenta la A3, ca protestarii au fost vreo 20.000 in realitate au fost 8000. Se pare ca opozitia a uitat ca astazi au pornit la lupta sa rastoarne monstroasa guvernare, si prin vocea lui Puiu Hasoti, au aratat poporului ce mari nationalisti sunt. Fiind revoltati ca Basescu tace, guvernul nu maraie nimic s-au trezit ei sa ia atitudine vizavi de declaratiile date de Viktor Orban. Mult circ pentru nimic, stim cu totii ca vrabia malai viseaza. Cine urmareste atent scena politica cu siguranta are la cunostinta ca Traian Basescu, de vreo 3-4 ori cu diverse ocazii a declarat ca visurile maghiare privind autonomia teritoriala sunt irealizabile. O incercare jenanta si penibila de a crea tensiuni in coalitia de guvernare. PDL-ul nu era tampit sa le cante in struna cand au nevoie de sprijinul UDMR-ului la guvernare. Si in cazul in care 2-3 gaste portocalii le-ar fii cantat in struna, UDMR tot nu vota motiunea. Prin acesta isterie parlamentara USL-ul si-a spulberat orice vis referitor la debarcarea maghiara din fruntea guvernului. Pana la alegerile parlamentare din 2012 pot dormi in opozitie linistiti.

Nu inteleg de ce nu a reactionat opozitia aseara, fiindca Orban a facut acele declaratii idioate pe la pranz, daca tot le fierbe sangele in vene de atat patriotism? De ce nu au amanat pentru astazi luarea de pozitie, isi puteau exprima punctul de vedere intr-o conferinta de presa iar in Parlament se concentrau  mai bine pe motiunea de cenzura pe codul muncii. Stiau de la bun inceput ca din nou o vor lua in freza, si guvernul Boc nu va cadea. Au incercat sa puncteze electoral batand moneda pe nationalism si infierand UDMR-ul. In incheiere am sa le aduc la cunostinta opozabililor o declaratie data de Traian Basescu la Odorheiul Secuiesc in 2006 '' veti avea autonomie, atat cat are si Craiova'' sau declaratia din februarie 2009 "teritoriul tarii nu se poate imparti dupa dorintele unor politicieni care jura in Parlament ca vor respecta Constitutia si, cand ajung acasa, incita la neresepctarea Constitutiei".

miercuri, 16 martie 2011

TAXA PE PARLOAGA : UN LUCRU BUN

Taxa pe pârloagă - iată un lucru bun! Cu efecte care nu pot fi decât pozitive! A cota acest impozit - aşa cum s-au grăbit unii în vâltoarea incriminării la grămadă a actualelor iniţiative guvernamentale, care într-adevăr păcătuiesc prin înmulţirea abruptă, în plină criză, a dărilor, ceea ce face mai mult rău decât bine - drept un „nou bir" este o stupizenie. Înseamnă a nu lua în considerare nici stările grave de lucruri din agricultură, nici cele la fel de grave din imobiliar sau din zonele „potenţial imobiliare".
Dacă va fi aplicat corect, şi nu precum se petrec lucrurile pe la noi, inclusiv în materie de fiscalitate, taxele fiind pentru cei mulţi, iar baştanii având portiţe de scăpare, impozitul pe pârloagă va ajunge direct, dintr-o singură lovitură, la cele două ţinte care constituie mizele unui asemenea impozit.

Din terenurile agricole o parte imensă - unii spun 30-35%, alţii, mai realişti, spun 45% - este pârloagă. Sunt valori uriaşe. Sunt pierderi incalculabile de producţie, iar asta în timp ce România mănâncă, pe scară largă, din import. La oraşe, cota depăşeşte probabil două treimi.
Sunt, în mare, trei categorii de terenuri ce rămân pârloagă. Nu există statistici în domeniu, deşi ar trebui să fie. Şi nu există pentru că tot ceea ce deranjează în România nu există pentru autorităţi, iar tot ceea ce constituie jaf este cu bună ştiinţă ascuns sub preş.
Multe din terenurile rămase pârloagă aparţin ţăranilor, îndeosebi celor săraci, care nu au bani şi nu dispun de mijloace agricole şi forţă de muncă spre a le exploata. O altă parte constituie terenuri în litigiu, nefolosirea lor evitând accentuarea disputelor. În sfârşit, probabil o treime, după cum spun multe estimaţii, reprezintă terenuri, în special în apropierea oraşelor, cumpărate de diverşi bandiţi români şi străini (îndeosebi italieni, unguri, danezi) în scopuri speculative imobiliare.

Impozitul pe pârloagă îi va împinge în sfârşit pe micii producători spre forme asociative, care să le permită a-şi lucra pământul mai eficient şi a se apăra de intermediarii jefuitori la procurarea inventarului şi lucrărilor agricole şi la desfacerea produselor. Impozitul pe pârloagă va mări presiunile de urgentare a rezolvării litigiilor. În sfârşit, impozitul pe pârloagă va descuraja speculaţiile cu terenuri agricole. Deţinerea acestora în sine şi păstrarea lor în aşteptarea oportunităţilor de speculare vor fi mai costisitoare. Cumpărarea de terenuri pentru folosire în scopuri productive va fi încurajată. Poate şi ceva producţie în plus va aduce acest impozit. Condiţia este aplicarea sa exact pentru a servi acestui scop, în esenţă trebuind să existe o diferenţă substanţială între impozitul pe terenul nefolosit şi impozitul pe terenul lucrat.
Păcatul este că acest impozit, cu totul şi cu totul benefic, ar urma să fie aplicat într-o situaţie în care, din cauza lipsei de preocupare a miniştrilor Agriculturii, ţăranul român nu mai primeşte nici o subvenţie de la statul român, subvenţie care îl ajuta să-şi înfiinţeze producţia, indiferent care era aceea, în anul agricol. Astfel că ţăranii români, în loc ca, sub presiunea impozitului pe pârloagă, să-şi chivernisească mai eficient, împreună cu vecinii, banii de care dispun, vor primi doar o leucă în cap de la acest impozit!
AUTOR ILIE SERBANESCU
SURSA ROMANIA LIBERA 

marți, 15 martie 2011

REVOLUTIA DE LA TIMISOARA : EXEMPLU DE FALSIFICARE MEDIATICA SI POLITICA

Despre revoluţia de la Timişoara (3 zile – 16, 17, 18 decembrie), Agamben afirma că „pentru prima dată în istoria omenirii revoluţionarii ucişi şi arşi au fost exhumaţi şi torturaţi pentru a simula în faţa camerelor video genocidul ce legitima noul regim” (2), în ciuda faptului că mulţi şi-au dat seama de falsificarea mediatică, însă nu şi de cea politică. Totuşi imaginile prezentate în sistemul mediatic global au acreditat ideea unui adevăr inexistent: lupta Noului Regim cu cel vechi prin faptul că acei oameni ucişi ar fi fost victimele fostului regim comunist.

Uciderea românilor în decembrie 1989, nu a fost doar o chestiune de legitimare a Noului Regim, dar şi una de incertitudine, laşitate, trădare, iluzionism politic. Incertitudine a loialiştilor lui Ceauşescu încotro se îndreaptă, de aici şi o serie de ordine contradictorii din partea militarilor şi, implicit, de victime gratuite. Laşitate a Revoluţionarilor (de pe la TVR) de a admite un adevăr social-politic inexistent, şi anume, că nu existase nicio luptă reală între Noul şi Vechiul Regim ci doar una mimată pe ecrane. Trădare a societăţii româneşti de către reprezentanţii Noului şi Vechiului Regim.

Iluzia că prin tortură şi carbonizare acei oameni, deveniţi imagini mediatice controversate, nu mai pot fi identificaţi de către rudele lor şi legitimează astfel triumful Adevărului asupra Minciunii. În realitate a fost un triumf al Minciunii asupra Adevărului, ceea ce a făcut imposibilă o viaţă social-politică şi economică sănătoasă pentru românii de după 1989. În mod paradoxal oamenii ucişi şi arşi, ulterior torturaţi pentru a legitima „prezenţa teroriştilor” şi a existenţei politice a Noului Regim, nu legitimează actuala viaţă social-politică a românilor ci o subminează. Aşadar nu legitimare a noului regim, cum spune Agamben, ci subminare a societăţii româneşti şi a regimurilor politice de după 1989, ale căror temelii nu se (mai) pot susţine prin minciuni. Aceste crime s-au întors şi se întorc împotriva celor care au profitat de pe urma lor, împotriva noilor guvernanţi social-democraţi, dar şi al revoluţionarilor „de dreapta”, al anticomuniştilor. Subminare a poziţiilor pe care le ocupă (încă) în societatea românească, devenită tot prin imperturbabila activitate de manipulare a celor două grupări un spectacol trist şi ieftin.

Această PseudoRomânie, care nu şi-a putut întemeia existenţa pe Minciuna Politică din 1989, îşi găseşte astăzi sfârşitul prin dezautorizarea poziţiilor ideologice „de dreapta” şi „de stânga” ale unei intelectualităţi româneşti subdezvoltate şi destul de limitate în gândire şi prin imposibilitatea formării (încă) a unei identităţi social-politice şi economice sănătoase.

Comuniştiişi anticomuniştii români de după 1990 sunt ultimele rămăşiţe intelectuale şi politice ale unui perfid stalinism în gândire. Actualul regim social-politic (1990-prezent) este expresia acestui stalinism „de stânga şi de dreapta” împreună cu reperele lor intelectuale cu tot...

Agamben conchidea, referindu-se la prezenţa televiziunii în societatea de azi: „Timişoara este, în acest sens, Auschwitzul epocii spectacolului, şi în acelaşi mod în care s-a spus că după Auschwitz este imposibil să scrii şi să gândeşti ca înainte de el, după Timişoara nu va mai fi posibil să privim televiziunea în acelaşi mod”(3).

Spre deosebire de occidentali care au o relaţie de adevăr cu vizibilul sau cel puţin consideră că ceea ce se vede ca evident este şi adevărat; relaţie întemeiată de o întregă cultură umanistă modernă şi occidentală, românii de după 1945, românii din societatea spectacolului (stalinist) au trăit într-o relaţie de duplicitate şi de autoapărare cu vizibilul, mai ales din cauza prezenţei unui stalinism social-politic în toate activităţile cotidiene româneşti. Astfel că a fost posibil ca pe străzi să fie adulat regimul şi conducătorul iubit, iar acasă, poate chiar în faţa televizorului, să fie înjuraţi şi contestaţi (regimul şi liderii lui!). Românii în duplicitatea lor „protectoare” nu au crezut niciodată că ceea ce văd la televizor şi în societate, inclusiv în 1989, este... Adevărul, iar regimul ceauşist şi cel de după el niciodată nu îşi făcuse iluzii ca acele aclamaţii şi manifestări de iubire erau adevărate. Un fel de joc de-a şoarecele şi pisica între societate şi stat. Duplicitatea în gândire şi în acţiune este o „temă” a Orientului, pe care masa intelectuală din Occident nu a înţeles-o. Totuşi acest mod de gândire duplicitară, parţial autoapărare faţă de pervertiri sufleteşti, morale şi asupra spiritului, parţial refuz al Sistemului o întâlnim şi la iluştri gânditori germani moderni, central-europeni, destul de distanţaţi ca mod de a gândi de filosofiile Occidentului. Ceea ce se vede este Real doar pentru Occident...

Pentru că istoria, ca domeniu al cunoaşterii, vorbeşte limbajul acţiunilor şi al faptelor, puterea-cunoaştere încearcă monopolul pe discursul despre ele şi controlul politic al discursului istoriografic. Este doar o iluzie că un anume regim politic ar putea deţine un control total asupra discursului istoriografic, deşi nu este deloc o iluzie că respectivul regim nu încearcă acest lucru.

Ceea ce este esenţial din punct de vedere epistemologic în tot acest discurs istoriografic modern nu este altceva decât o diversitate de condiţii şi de posibilităţi prin care istoriile s-ar putea întemeia, iar faptul că există mai multe domenii de analiză istoriografică (o filosofie analitică a istoriei, teorii ale istoriei, hermeneutici şi semantici istorice, istoriografii şi metaistorii etc.) nu poate decât să ne bucure. Nu există MODEL sau METODA cu FUNCŢIE UNICA în scrierea istoriilor, iar deschiderea spre diferenţe, nuanţe, noi tehnici de analiză, spre puncte de vedere neaşteptate este o atitudine vitală pentru orice istoric, cercetător.

Scrierea istoriei nu a fost un loc al metodelor decupate din alte ştiinţe şi aplicate pe conţinuturi istorice, nu a fost nici preluarea unor modele din avangarda filosofiilor sau a curentelor intelectuale, ci un raport inclasabil între acestea şi cunoaşterile din trecut.
SURSA www.historia.ro

luni, 14 martie 2011

PRONOSTIC: VASILE BLAGA

Acum un an de zile mi-l imaginam pe premierul Emil Boc, cu un viitor politic stralucit. Il vedeam pentru mult timp la presedentia PDL, nu-mi imaginam ca va ajunge sa aiba un contracandidat pentru aceasta functie. Pe termen lung mi-l imaginam in 2014 candidat cu sanse reale in lupta pentru Cotroceni. Avea si are in continuare sustinerea lui Traian Basescu, ''zeul partidului'', in alte vremuri.

In ciuda sustinerii prezidentiale, astazi in interiorul partidului Emil Boc are mari probleme. Garda veche in frunte cu secretarul general Vasile Blaga, doresc o alta directie pentru partid. Traian Basescu, nu mai are imaginea de alta data in fata votantului. Pentru jupanii partidului, presedintele tarii, nu mai poate fii un vector pozitiv din punct de vedere electoral in 2012, iar in 2014 nu va mai putea oferi nimic partidului. Isi va incheia mandatul prezidential si va pleca pe mare. Pe scena politica damboviteana nu va mai avea nimic de spus.

Daca este sa dau un pronostic referitor la alegere interne din PDL, pariez ca Vasile Blaga, va castiga detasat. Garda veche din interionul partidului, axa Berceanu- Videanu -Frunzaverde - Flutur-Boureanu, fac scut comun impotriva curentului dictat de la Cotroceni. Un alt atu important pentru Vasile Blaga este intrarea pe care o are in tabara adversa: USL. Din 2012, partidul va fii in opozitie. E bine sa ai pe cineva care poate deschide un dialog si sa se aseze la masa cu tabara adversa. Daca nu curge, macar picura. Teoria lui Hrebenciuc: 60% puterea, 40% trebuie sa lasi opozitiei, sa nu faca prea mult scandal. Scandalul vamilor nu-i afecteaza pozitia lui Blaga in interiorul partidului. Are suficienta abilitate sa evite acest atac la baioneta venit de la Cotroceni, iar sustinatorii grei, au destule tinichele agatate de coada. Un alt aspect care este in favoare lui Blaga o reprezinta televiziunea. Niciodata nu a fost atacat de trusturile de presa opozante, fiind mereu protejat. Cu Blaga in fruntea partidului, discursurile pe sticla vor fii schimbate radical la adresa PDL-ului. Incet incet pe televiziune, voalat va urma o campanie pro Blaga, asa cum a fost si in cazul Victor Ponta.

Emil Boc, candidatul caruia ii prevedeam un viitor stralucit in politica damboviteana, beneficiaza de un loby prezidential, fiind flancat de doua dame de companie: Elena Udrea si Roberta Anastase. Stolojan personajul pe care-l simt in spatele reformistilor, ii intinde si el un colac de salvare. Prin Boc vor sa spele partidul, reusind astfel sa pastreze structurile teritoriale. E foarte greu sa lanseze proiectul ''alba ca zapada'' cu succes pana-n 2012. Acesta este planul A din strategia lor, esecul la congres este motivul ideal pentru a rupe partidul in doua. In momentul de fata sunt in asteptare, vor sa vada exact adeptii si cati portocalii vor rupe din partidul mama. Armele lui Boc sunt insuficiente in lupta cu Vasile Blaga. Vocea prezidentiala este izolata, reformistii si-au luat-o in freza recent cand motinea le-a fost respinsa. Elena Udrea se va schimba dupa cum bate vantul in interiorul partidului, iar Roberta nu repreinta o influienta puternica in interiorul partidului. Un alt mare dezavantaj pentru premier, este faptul ca in interiorul partidului mereu a fost privit ca o marioneta condusa de la Cotroceni, iar curentul partidului astazi este ruptura de Cotroceni.

vineri, 11 martie 2011

DE CE SUSTINE ''ADEVARUL'' CODUL MUNCII

Când am declanşat campania de prezentare, explicare şi susţinere a noului Cod al Muncii, unii s-au întrebat: ce i-o fi găsit, dom’le, pe ăştia de la „Adevărul“?
Alţii, mai vigilenţi, au depistat chiar şi o coaliţie secretă între ziar şi Guvern. Le e greu, pesemne, să facă diferenţa între a susţine o iniţiativă a Guvernului (în cazul de faţă, Codul Muncii) şi a susţine Guvernul.

Viaţa este mult mai prozaică: un guvern poate fi susţinut doar de acţiunile sale. Populismul şi jocul de imagine sunt ca fondul de ten: îţi ascund bubele, dar nu le vindecă. În cele din urmă, boala erupe, nu mai poate fi dosită prin machiaj. Iar o presă responsabilă, profesionistă, ştie să facă diferenţa între responsabilitate şi demagogie.
Pusă în faţa noului Cod al Muncii, conducerea ziarului „Adevărul" avea la îndemână o soluţie facilă: prezentarea neutră a acestuia. Dar am considerat că merită să facem mai mult! Să ne implicăm. Nu putem rămâne indiferenţi atunci când este în joc viitorul nostru. Iar acest viitor este pus deseori în pericol de populismul deşănţat al televiziunilor gălăgioase şi al politicienilor de duzină. Când vine medicul să-i facă o injecţie copilului tău suferind, nu-i spui odraslei să dea cu pietre în nenea doctoru', ci îi explici că fără injecţie o să-l doară şi mai tare.
Chiar dacă noul Cod este departe de a fi perfect, el liberalizează enorm piaţa muncii. Inevitabil, se întâlneşte cu filosofia liberală a ziarului „Adevărul". Ştiu, e riscant să spui că ai vederi liberale, căci minţile odihnite sunt gata să te asocieze cu vreun partid care îşi agaţă şi un „L" în titulatură. Dar interpretările contează mai puţin decât misiunea publică pe care ţi-o asumi.
„Adevărul" şi-a asumat liberalismul ca soluţie realistă de a scoate România din mizerie şi de a-i oferi şansa unei dezvoltări spectaculoase. Înainte de a împărţi sărăcia generală prin metode socialiste, avem nevoie de bunăstare. Iar bunăstarea nu vine prin încurajarea traiului pe spezele statului, ci prin stimularea iniţiativei private, a productivităţii şi a muncii.
Vom susţine orice acţiune politică înscrisă în aceste coordonate, indiferent de partidul care şi-o asumă. O facem cu convingerea că şansa României este o clasă mijlocie cât mai puternică. Da, avem ambiţia de a fi ziarul clasei mijlocii, de a o promova şi susţine. România are nevoie de sute de mii de întreprinzători, de oameni capabili să creeze locuri de muncă, pentru ei şi pentru alţii. Marii patroni îşi apără interesele şi singuri (au resursele de a o face), angajaţii sunt apăraţi de sindicate, dar micii întreprinzători se află într-o situaţie ingrată.
Ambiţia noastră este să-i ajutăm pe aceşti oameni să devină cât mai mulţi şi cât mai puternici. Atenţie: ei nu sunt un club închis, ci o categorie în continuă formare. Orice om cu mintea deschisă poate deveni mic întreprinzător. Orice student sau licean de azi se poate gândi la mica lui afacere de mâine.
Comunismul s-a definit ca luptă de clasă, capitalismul modern elimină asemenea aberaţii. Liberalismul economic nu-i opune pe patroni angajaţilor. Succesul celor dintâi este o şansă pentru ceilalţi. Cu cât vom avea mai mulţi întreprinzători de succes, cu atât va creşte numărul locurilor de muncă. A-i dori răul patronului, măcinat de demonul ascuns al luptei de clasă, este un mod imbecil de a te sinucide.
Un argument şi pentru bugetari: liberalismul economic întăreşte bugetul statului, asigurându-i resurse de a-şi plăti mai bine salariaţii. Pentru ca profesorul, medicul sau funcţionarul să aibă venituri rezonabile, e nevoie ca economia privată să duduie.
Asta trebuie să ştie toţi liberalii din spectrul politic, indiferent că-şi lipesc în frunte eticheta PNL sau PDL! Altfel, ce diferenţă mai e între ei şi stângiştii de la PSD?
 AUTOR GRIGORE CARTIANU
SURSA: ADEVARUL

joi, 10 martie 2011

SEVER VOINESCU DESPRE SEDINTA CNC

Purtatorul de cuvant al PDL, Sever Voinescu, a declarat, marti seara, la TVR 1, ca ceea ce i s-a intamplat la sedinta CNC grupului din care face parte impreuna cu Monica Macovei si Cristian Preda se poate traduce prin niste vorbe celebre deja in politica: "Un fleac, ne-au ciuruit", relateaza Mediafax.

"Din punctul nostru de vedere, al grupului din care fac si eu parte, ceea ce s-a intamplat la CNC-ul de sambata se poate traduce foarte simplu, citand niste vorbe deja celebre in politica: Un fleac, ne-au ciuruit. Mai invoc un citat cunoscut. La un moment dat, Winston Churchill spunea ca in politica e ca in razboi, singura diferenta e ca in razboi mori o singura data, in vreme ce in politica mori de mai multe ori. Si in general in politica asa e - esti invins, revii, iar esti invins. Viata politica e un amestec de infrangeri si de victorii, pana la urma", a declarat Sever Voinescu la postul public de televiziune.

Intrebat daca l-a surprins agresivitatea unor colegi, el a raspuns ca ceea ce l-a surprins neplacut a fost sa constate ca in duelul retoric intre parti au fost in mod evident folosite de catre anumiti colegi idei, teze, informatii pe care le vehiculeaza opozitia.

"Si m-a mirat sa constat ca exita o unitate in cuget si simtiri, sau macar in viziunea in legatura cu noi si cu demersul nostru, intre unii colegi de-ai mei de partid si oameni precum Victor Ponta, de pilda, si asta doare. De fapt, asta doare cel mai mult, nu atat disputa, nu atat argumentele, chiar nu atat atacurile la persoana. Noi, in general, in dialogul politic - si PDL nu face exceptie - uitam foarte rapid ideile si trecem direct la persoane si purtatorul de idei devine actorul principal, cand in mod normal proiectul ar trebui sa fie ceea ce se dezbate. Nici asta nu ma deranjeaza, suntem obisnuiti. Dar sa constat ca intr-o sedinta PDL daca inchid ochii si nu vad persoana care vorbeste, aud doar vorbele, nu m-ar suprinde cand deschid ochii sa vad ca e Victor Ponta, asta doare", a declarat deputatul.

Voinescu a spus, insa, ca el, Macovei si Preda se gandesc in continuare foarte serios la depunerea unei motiuni la Conventia Nationala din mai.

"Suntem intr-un moment in care evaluam pana la urma ce este mai bine pentru PDL. Pentru ca, desi exista multi colegi sau multi oameni din opozitie care critica gestul nostru, ca si cum ar fi fost facut in interes personal sau in interesul unei imagini personale, eu va spun ca lucrurile nu stau deloc asa si noi chiar credem ca ceea ce am facut era menit sa aduca un bine, un plus PDL si chiar si acum cand ne gandim la motiune ne gandim foarte serios sa facem in interiorul partidului o actiune perfect regulamentara, perfect statutara, care sa aduca un plus PDL. Asta este ceea ce ne dorim cu totii si ne dorim si noi trei", a sustinut Sever Voinescu.
SURSA www.hotnews.ro



miercuri, 9 martie 2011

CUM SA FACI UN PARLAMENTAR SA LUCREZE PENTRU TINE

Cu un pumn de bani poţi să ai propriul grup parlamentar.
Poţi să-i foloseşti pe aleşi cum crezi de cuviinţă: să-ţi aranjeze întâlniri, să deschidă uşi, în general, să-şi folosească relaţiile şi influenţa pentru prosperitatea afacerilor tale. Din acest punct de vedere, România este o ţară ieftină.
Deputatul PDL Iosif Blaga s-a umplut de ridicol după ce a dat curs propunerii-capcană, venită din partea unui ziarist incognito RL, de a-i facilita unui fond de investiţii arab (fictiv) cumpărarea unor terenuri valoroase în România. Parlamentarul nu a avut nici o reţinere de a se întâlni cu „investitorii" şi a discuta termenii afacerii, inclusiv forma în care-şi va primi recompensa: „nu comision, că e periculos", ci mai degrabă o rentă viageră. Dovadă de spirit practic, ce-i drept, pentru că banii cum vin aşa se duc, pe când renta este, după cum îi spune şi numele, pe viaţă.

Deputatul Blaga nu este însă un caz izolat: aproape un sfert din Parlament a căzut în capcana RL şi a răspuns pozitiv propunerii investitorilor arabi, venită prin SMS, de a discuta (cel puţin) posibilitatea încheierii unei afaceri. Asta, chiar dacă legea îi obligă explicit pe aleşi să se ţină departe de afaceri pe perioada mandatului.
Experimentul realizat de RL nu ridică însă neapărat o problemă de ilegalitate. De altfel, deputatul hunedorean Iosif Blaga - de care cu siguranţă au auzit puţini cititori până acum - nici nu este cunoscut ca vreun exponent al corupţiei la nivel înalt.
Păţania sa nu va stârni astăzi decât, cel mult, hohote de râs din partea multora dintre mai versaţii săi colegi de Parlament, obişnuiţi cu tunurile adevărate, nu cu firimiturile lăsate de investitori necunoscuţi.
Cazul deputatului Blaga dovedeşte în primul rând cât de limitat este orizontul politic al multora dintre politicienii pe care i-am ales să ne reprezinte. Oricâte legi şi criterii de integritate s-ar adopta pentru curăţenia clasei politice, acestea nu vor da rezultate dacă politicienii nu sunt convinşi că mai întâi trebuie să-şi schimbe aşteptările faţă de ei înşişi.

Orice interdicţie adoptată în acest sens este inutilă atâta vreme cât politicienii nu ştiu că, într-o lume civilizată, de la înălţimea staturii de demnitar al statului nu poţi coborî până la stadiul în care să ceri unui cetăţean (pe care l-ai văzut pentru prima dată în viaţă) o rentă viageră în schimbul influenţei şi conexiunilor pe care le ai într-un anumit domeniu. Aceste calităţi, de care te bucuri la un moment dat, pur şi simplu nu pot fi vândute oricărui om de afaceri care-ţi bate la poartă. Influenţa şi conexiunile tale aparţin, pe perioada mandatului, oamenilor care te-au ales şi pe care-i reprezinţi.

În al doilea rând, degeaba dai o lege care să interzică afacerile pe perioada mandatului atâta vreme cât tu nu eşti convins că un astfel de act normativ nu are menirea să-ţi îngrădească libertatea, ci mai degrabă să-ţi protejeze onoarea de demnitar al statului. Nu poţi cere respect doar pentru că o dată cu funcţia primeşti maşină de serviciu, şofer, cabinet şi consilieri personali. Te poţi ridica însă la înălţimea funcţiei dacă ştii cum să eviţi situaţiile jenante de genul celei în care te pune un om de afaceri care vrea să se folosească de funcţia ta pentru a-şi spori averea.

În al treilea rând, nu putem să nu remarcăm şi infantilitatea parlamentarilor români care au dat curs invitaţiei investitorului arab: acum, pe bune, ce propunere serioasă de afaceri vine printr-un SMS?
AUTOR GABRIEL BEJAN
SURSA: ROMANIA LIBERA

marți, 8 martie 2011

PAZEA VINE SCLAVAGISMUL

Credeam că demagogia coloneilor de pace, care se perindau prin studiourile TV pentru a se plânge că le-a scăzut pensia de la 50 la 30 de milioane, va fi greu de egalat în era noastră.
Mai ales că unii dintre scandalagii au servit patria cu oarece măsură, din moment ce au îngroşat rândul pensionarilor înainte de a împlini 50 de ani.

Incă o dată, m-am înşelat! Ceata lui Moş Teacă a fost întrecută, în zilele din urmă, de hoarda liderilor sindicali. Descinşi în studiourile TV direct din jeepuri luxoase, aceşti campioni ai demagogiei au prins drag, iute-iute, de un termen extras din cartea de istorie: sclavagism. Uau, sclavagism! Se sparie băbuţele pe uliţele satelor mai dihai ca de moroii ieşiţi din morminte: auzi 'mneata, sclavagism... Plâng puradeii pe prundiş, ţipând ca din gură de şarpe: năică, fugi, bă, că vine sclavagismu'! Şi vine, afurisitu', cu litere mari, pe crowl-ul televiziunilor, împachetat în toate formele gramaticale. Moderatorii îl accentuează, îngroşând vocea pe cuvântul fatidic, iar invitaţii - experţi ai apocalipsei - îl prind din zbor şi desăvârşesc lucrarea. Fraţi români, zăvorâţi uşile, ferecaţi ferestrele, ascundeţi-vă pe unde puteţi (dacă mai apucaţi...): vine sclavagismu'!
În fond, ce se întâmplă? Vom avea, în sfârşit, un Cod al Muncii desprins de socialismul rezidual al ultimilor 21 de ani. Nici nu apucase să se răcească Răposatu', în groapa din Ghencea Civil, când vorbeam vârtos despre capitalism, convinşi fiind că asta înseamnă să mâncăm portocale pe săturate şi să bem suc de kiwi la dozator.
Curând, am constatat că asta se numeşte libertate, nu capitalism. Şi am mai descoperit ceva: capitalismul post-comunist se construieşte al naibii de greu. Statul centralizat, moşit şi crescut în dictatură, renunţă greu la pârghiile de control asupra societăţii. Inclusiv la vechile obiceiuri de a reglementa absurd piaţa muncii.
Abia acum înţelegem cât de mult rău a făcut economiei româneşti vechiul Cod al Muncii. Mari investitori au refuzat să-şi rişte banii într-o ţară cu reglementări încremenite în socialism. Cum să nu pot concedia un angajat dacă el nu-şi face treaba?, se întreba, onest, investitorul. Ete, nu poţi, pentru că aşa scrie în Codul Muncii... şi pentru că avem contract colectiv de muncă la nivel de ramură... şi pentru că la putere e sindicatul... Concesia maximă care i se făcea angajatorului suna cam aşa: mă rog, poţi să-l dai afară pe Dorel, dar să-i dai 24 de salarii compensatorii!
Când auzea asta, John Urâtul urca în primul avion şi se oprea în Polonia, Ungaria, Cehia sau în alte ţări care s-au grăbit să abandoneze socialismul.
AUTOR GRIGORE CARTIANU
SURSA: ADEVARUL 

luni, 7 martie 2011

EVZ.RO : INTERVIU CU CRISTIAN PREDA

EVZ: Doar trei voturi, atât dă PDL pentru integritate? 
Cristian Preda: Din păcate, diferenţa dintre ceea ce ne-am promis nouă şi publicului şi realitatea acestui vot e foarte mare. Temerea colegilor mei că în acest fel e fragilizat partidul a fost mai puternică decât speranţa mea şi a Monicăi Macovei şi a lui Sever Voinescu că în acest fel vom redresa situaţia. Aşa s-a decis, trebuie să respectăm această decizie, dar e clar o diferenţă mare de viziune.
Diferenţa de viziune s-ar putea concretiza într-un pas înapoi?
În acest moment, dezbaterea despre viitorul organizaţiei trebuie continuată. Un pas important e că s-a discutat, chiar dacă registrul retoric n-a fost întotdeauna unul înrădăcinat în argumente, ci în invective. Mi-aş fi dorit ca opiniile să fie mai stabile şi argumentele să nu se schimbe de la o zi la alta. Persoane care argumentau la sfârşitul săptămânii trecute în Biroul Permanent Naţional (BPN) în favoarea acestei măsuri au găsit o cale să întoarcă faţa de la aceste argumente şi să îmbrăţişeze poziţia celor care se temeau.
Argumentul a fost că o astfel de măsură loveşte în primari.
Acest argument a fost folosit şi în discuţiile în care colegii mei au susţinut în BPN adoptarea măsurii.
De unde atunci întoarcerea acestui vot?
Interpretarea pe care o dau eu este aceea că, în acest moment, filialele partidului sunt semnificativ mai puternice, mai autoritare decât Biroul Permanent Naţional şi în acest fel decizia a fost răsturnată.
Va costa partidul această decizie, inclusiv în confruntarea pe care o are în faţă cu USL?
Eu cred că principala noastră problemă e acest bloc alcătuit de Ponta, Antonescu şi Voiculescu, şi nu confruntarea cu un presupus rău încarnat în ideea de schimbare a partidului. Aş observa însă, pe de altă parte, că într- un mod foarte interesant ieri (sâmbătă - n.r.) a vorbit numai o parte a partidului. Atunci când un partid este la guvernare, miniştrii au un loc de onoare în ceea ce înseamnă susţinerea publică a argumentelor, viziunilor şi în elaborarea marilor decizii. Ei bine, cu excepţia premierului şi a Elenei Udrea care, de altfel, ne-a spus că a intervenit mai degrabă contra dorinţei sale iniţiale, restul miniştrilor au tăcut mâlc. E o situaţie în care partidul a amuţit propriii miniştri cu ajutorul organizaţiilor locale.

A fost vorba de teamă?
Cineva care se uită la această situaţie, dincolo de dispute personale care sunt fireşti, constată că miniştrii partidului aflat la guvernare sunt muţi. Niciunul n-a vorbit pe nicio temă, deşi premierul a prezentat un raport al guvernării. Deşi avem o echipă guvernamentală, în bucătăria internă miniştrii par să nu fi contat deloc.

Premierului i s-a mulţumit deja, e un semnal pentru congres?
Situaţia este stranie pentru că aceleaşi organizaţii locale care în urmă cu trei săptămâni l-au destituit din poziţia de premier pe Emil Boc, ieri (sâmbătă - n.r.) discutau cum anume divizarea trebuie evitată şi integritatea este imorală. Un partid la guvernare, care este incapabil să se exprime prin miniştrii lui, construieşte un ritual de exorcizare a răului reprezentat de discursul despre integritate.
Putem vorbi atunci despre o baronizare a PDL?
Cred că este o deplasare a deciziei într-un spaţiu incert al acestui nivel local al organizării şi un soi de autoanulare a dimensiunii naţionale a partidului. Asta se poate întâmpla şi pentru că se aşteaptă Convenţia. 
Ca o concesie a fost introdusă autosuspendarea, mizându-se declarativ pe onoarea celor cu dosare în instanţă. Credeţi un Gheorghe Falcă, de pildă, îşi va manifesta această onoare?
Nu pot să speculez în privinţa unui caz sau al altuia. Mesajul trimis în exterior însă nu e foarte încurajator pentru că el este "nu avem încredere în justiţie, ea este manipulată de adversari, este politizată". Acestea au fost argumentele folosite pentru a bloca introducerea măsurilor împotriva celor corupţi. Or, asta citită din exterior, de partenerii noştri europeni, reprezintă un mesaj foarte negativ, pentru că principalul partid de guvernământ spune că justiţia nu funcţionează. Iar în interior mesajul către organizaţii este "staţi liniştiţi, corupţii vor fi păstraţi, că ei ne aduc voturi".

Deci nu vedeţi 200 de gesturi de onoare ale primarilor....
Onoarea nu are nevoie de regulamente. Şi, într-un mod formal, s-a introdus între drepturi autosuspendarea. E un fel de autoamăgire. De ce trebuie să te autosuspenzi şi nu să demisionezi? Ce te împiedică, în fond, ca după ce se termină cu bine un proces în care eşti târât, să spunem, pe nedrept, să te întorci în organizaţie. Nu te vor primi colegii? Poate te vor primi cu aplauze dacă s-a dovedit că într-un caz dintr-o mie s-a întâmplat o eroare judiciară.

Numai că pornind de la eroarea judiciară, noi am transformat asta într-o regulă. Şi mesajul trimis în exterior este justiţia din România nu este funcţională, că nu poţi să ai încredere în ea. Când o spune principalul partid de guvernământ cum vreţi să ne creadă Comisia că facem progrese pe calea justiţiei? Colegii mei nu s-au gândit la acest lucru când au spus că nu trebuie să sancţionăm pe cineva pentru că de fapt nu poţi pune baza pe justiţie.
Mai vedeţi acum rostul unei moţiuni promovate de dumneavoastră, Monica Macovei şi Sever Voinescu?
Cred că da. Cred că este pentru noi o provocare să vedem dacă PDL poate reuni măcar 35 de persoane care să creadă că nu trebuie să faci compromisuri compro miţătoare, că trebuie să aduci oameni competenţi, că trebuie să rezolvi problemele cetăţenilor, şi nu problemele clientelei. Dacă nici măcar asta nu se poate realiza înseamnă că suntem într-o si tuaţie dramatică. Dar continui să fiu optimist şi să cred că trebuie să ne batem pentru această cauză şi să le explicăm oamenilor că nu putem să ieşim din acest marasm etico-politic prin compromisuri compromiţătoare. 

vineri, 4 martie 2011

CODUL MUNCII DEZBATUT DE COTIDIANUL ''ADEVARUL''

1   Performanţa, criteriu de selecţie a angajaţilor

În viitorul Cod al Muncii este introdus pentru prima dată termenul de performanţă. Articolul 40 îi acordă angajatorului, printre alte drepturi, şi pe acela de „a stabili atribuţiile corespunzătoare pentru fiecare salariat". De asemenea, noul proiect îi pemite angajatorului şi dreptul de a fixa „obiectivele de performanţă individuală, precum şi criteriile de evaluare a realizării acesteia".

Sindicaliştii s-au opus din răsputeri nu doar acestor prevederi, ci tuturor noutăţilor legate de performanţă. Rezistenţa cea mai îndârjită a iscat-o un alineat al articolului 69 care leagă criteriul performanţei de cel al disponibilizărilor colective. Astfel, noua reglementare propune întocmirea listei de disponibilizări mai întâi în funcţie de performanţă şi abia apoi ţinând cont de criteriile sociale.  Executivul şi patronii au ţinut cu tot dinadinsul să introducă aceste două prevederi pentru a putea creşte competitivitatea firmelor şi a instituţiilor.

Prin aceste modificări, angajatorul se va putea dispensa mai uşor de salariaţii neperformanţi şi nu va mai avea probleme să dovedească în instanţă că n-a fost vorba de un abuz atunci când a renunţat la o persoană. În forma actuală, un angajat tânăr şi fără familie era primul pe lista disponibilizaţilor, indiferent de profitul pe care l-ar fi adus organizaţiei. Sindicaliştii nu sunt de acord să prevaleze performanţa şi nici dreptul angajatorului de a stabili norme şi criterii de evaluare. Legea spune că patronii discută toate criteriile cu sindicatele, dar nu sunt obligaţi să ţină cont de părerea lor.

2 Sancţiuni aspre pentru munca „la negru"

Codul trimis la Parlament conţine şi sancţiuni mai mari pentru munca la negru, comparativ cu forma iniţială. Cresc amenzile date angajatorului: pentru fiecare om folosit fără forme legale, firma plăteşte acum între 3.000 şi 4.000 de lei. În viitor, amenda va fi între 10.000 şi 20.000 de lei. În cazul unui număr mare de lucrători „la negru" sau „la gri", instanţa poate interzice, pe o perioadă de cel mult cinci ani, accesul firmei la ajutoare, subvenţii, fonduri europene şi participarea la licitaţii pentru contracte pe bani publici.  Mai mult, angajatorul care are mai mult de cinci lucrători „la negru" riscă închisoare, de la unu la doi ani. Aceste sancţiuni ar trebui să aducă în legalitate 1,6 milioane de români care muncesc „la
negru". 

3 Perioada de probă este majorată la 90 de zile

Prima variantă a Codului, pe care a început dezbaterea public, stabilea o perioadă de probă de 45 de zile (pentru funcţiile de execuţie) şi de 120 de zile (pentru cele de conducere). Companiile au cerut cu insistenţă prelungirea termenelor actuale, de 30, respectiv 90 de zile, pe motiv că timpul nu ar fi fost suficient pentru o evaluare corectă a viitorilor salariaţi. De exemplu, în cazul managerilor, efectul măsurilor luate de ei nu se putea resimţi şi cuatifica decât după o perioadă mai lungă. În plus, companiille au invocat şi rezistenţa la schimbare în interiorul unei organizaţii. Varianta propusă de Executiv e ca perioada de probă să fie de  90 de zile pentru funcţiile de execuţie şi de 120 de zile pentru cele de conducere. Varianta iniţială, cea din decembrie, scotea cu totul articolul 33, cel care spunea că nu se pot angaja succesiv mai mult de trei persoane pe perioade de probă pentru acelaşi post.

Asta însemna că o firmă putea proba oricâte persoane pe acelaşi post, fără să angajeze pe nimeni.  Actuala reglementare permite o durată de maximum trei luni de probă pentru un job. Forma nouă este  în favoarea angajatorului: o firmă poate proba câte persoane vrea pentru acelaşi post, dar perioada de probă pentru un post nu poate fi mai mare de 12 luni.Comisia Europeană semnalase că perioadele de probă şi preaviz din România sunt mai scurte decât media Uniunii. Maria Grapini, fostă reprezentantă a patronatelor din industria textilă, spune că s-a trezit de mai multe ori cu angajate care  nu confirmau în timp că au competenţele necesare. De exemplu, a avut lucrătoare care, după semnarea contractului pe durată determinată, nu reuşeau să mai respecte norma de timp pe un produs. Cu toate acestea, instanţa a obligat firma să le păstreze pe post.

4 Perioada de preaviz creşte la 20 de zile

Actualul Cod al Muncii prevede că perioada de preaviz în cazul demisiei sau a concedierii e de 15 zile pentru funcţiile de execuţie şi de 30 de zile pentru cele de conducere. Noul Cod propune creşterea acestei perioade, de la 15 la 20 de zile pentru funcţiile de execuţie, modificare importantă, care dă posibilitatea salariatului să aibă un interval de timp mai lung pentru a-şi găsi un alt loc de muncă. România avea o perioadă de preaviz de trei ori mai scurtă decât media europeană.  Atunci când i se solicită, angajatorul este obligat să elibereze documentele care atestă activitatea desfăşurată de salariat, vechimea în muncă, în meserie şi în specialitate. De asemenea, concediul de odihnă fracţionat minim ajunge la 15 zile de la 10.

5 Angajările sunt permise imediat după disponibilizările colective

Una dintre modificările cerute cu insistenţă de către companii a fost aceea referitoare la abrogarea articolului care le interzice patronilor să opereze angajări timp de 90 de zile după concedierile colective. Prevederea a dispărut, aşa încât firmele pot face recrutări începând cu a  doua zi după disponibilizări.

De asemenea, firma nu mai este obligată ca la reluarea activităţii să-i cheme mai întâi pe foştii salariaţi, pe aceleaşi posturi şi fără concurs, şi abia după refuzul acestora să apeleze la alţii. Angajatorul are astfel posibilitatea de a scăpa de angajaţii pe care-i consideră incompetenţi. Patronii au susţinut că imposibilitatea reluării imediate a angajărilor împiedică o firmă să se redreseze şi chiar să se extindă, dacă în mod neaşteptat apare o nouă oportunitate după ce a făcut concedieri. Neputând angaja, o firmă este obligată acum să refuze eventuale contracte apărute în termenul de 90 de zile. În plus, asta afectează chiar piaţa muncii, fiindcă împiedică reapariţia unor joburi în cele trei luni.

Articolul 72 a fost iniţial abrogat cu totul, dar forma care a ajuns la Parlament conţine câteva precizări referitoare la bugetari. Adică, angajaţilor la stat nu li se mai aplică de acum prevederile de la secţiunea a 5-a, care vorbeşte despre "concedierea colectivă, informarea, consultarea salariaţilor şi procedura concedierilor colective". Printre altele, nu mai sunt obligatorii salariile compensatorii. 

6 Se lungesc şi contractele pe termen fix

Durata contractului de muncă pe perioadă determinată creşte la 36 de luni, de la 24 de luni, cum este în prezent. Sunt permise în continuare trei contracte succesive. Guvernul şi-a motivat decizia aducând în discuţie proiectele strategice finanţate din bani europeni care se întind pe cel puţin trei ani şi prin faptul că va stimula creşterea numărului de joburi.

Ponderea acestora în economia europeană era, în 2008, de 15% din totalul contractelor de muncă, faţă de numai 1,3%  în România. Sindicaliştii îl contrazic pe premier folosindu-se de exemplul Poloniei, unde ponderea contractelor pe perioadă determinată era de 27%, în 2008, iar şomajul a ajuns anul trecut la 20%, cu mult peste cel din România. În plus, statistica europeană arată că persoanele plătite pe astfel de contracte câştigă, în medie, cu 15% mai puţin decât angajaţii permanenţi.

7 Dacă nu munceşti, nu eşti plătit

Noul Cod al Muncii le dă firmelor mai multă libertate în ceea ce priveşte reducerea programului de lucru. Pentru prima oară, angajatorul poate suspenda contractele individuale de muncă şi în intervalele când firma nu mai funcţionează fiindcă nu are avizele şi autorizaţiile necesare. Până acum, salariaţii erau plătiţi ca şi când ar fi muncit. Sindicaliştii spun că noua formulă îi pune pe angajaţi să suporte greşelile conducerii. Cei din urmă sunt vinovaţi pentru lipsa avizelor, astfel încât salariaţii simpli nu ar trebui să plătească lipsa de profesionalism a unor manageri.

De asemenea, se mai introduce un alineat care-i dă posibilitatea angajatorului să micşoreze programul de lucru şi, corespunzător, a salariilor. În cazul reducerii activităţii din motive  economice, tehnologice etc. care depăşesc 30 de zile, firma poate reduce săptămâna de muncă de la cinci zile la patru.

Puncte slabe

1 Weekend în mijlocul săptămânii. Dacă până acum sâmbăta şi duminica erau zile libere legale, proiectul dă posibilitatea ca repaosul săptămânal să poată fi luat de exemplu joi şi vineri. Condiţia e ca cele două zile libere să fie consecutive, iar săptămâna de lucru să nu fie mai mare de 48 de ore, cu tot cu cele lucrate suplimentar. Măsura îi nemulţumeşte pe creştinii practicanţi şi pe familişti.

2 Sancţiuni pentru muncitorii fără acte legale. Noul act normativ prevede  amenzi şi pentru lucrătorii „la negru". Această măsură este motivată de Valentin Mocanu, secretar de stat în Ministerul Muncii, prin faptul că munca „la negru" n-ar fi posibil fără acceptul lucrătorilor. Aceştia vor fi sancţionaţi cu amenzi între 500 şi 1.000 de lei. Amenda ar trebui însă înlocuită cu o altă sancţiune,  pentru că cei care acceptă munca „la negru" sunt, de regulă, săraci şi plătiţi cu foarte puţini bani.

3 Munca suplimentară se va putea compensa cu zile libere în următoarele două luni de la data efectuării, faţă de o lună cum este acum.
SURSA: ADEVARUL

joi, 3 martie 2011

REVOLTA IMPOTRIVA CRITERIILOR DE INTEGRITATE

Conducerea PDL a aprobat eliminarea conditiei de vechime de 5 ani in partid pentru candidaturile la functiile de conducere, dar si introducerea in statut a criteriului de suspendare din partid pe o perioada de 3 ani a celor arestati preventiv, trimisi in judecata sau condamnati penal. Propunerile Macovei au stirnit un adevarat scandal in PDL, opozantii acestei prevederi sustinind ca astfel partidul va pierde sute de oameni. Disputa a fost transata de premierul Boc, care a spus ca nici nu vrea sa auda de respingerea propunerilor, acestea fiind "pentru binele partidului cu toate peirderile de oameni", scrie HotNews. Alte propuneri acceptate se refera la neacceptarea in partid a celor care au detinut functii de conducere retribuite in PCR sau a celor care au colaborat cu Securitatea, in esenta Punctul 8 de la Timisoara.

La propunerea reformistilor, membrii PDL arestati preventiv, trimisi in judecata sau condamnati penal vor fi sanctionati cu suspendarea din partid pe o perioada de 3 ani, prevedere care a fost aprobata deja de Comisia de statut si urmeaza sa fie supusa votului la Consiliul de coorodnare de simbata aceasta.

Modificarea a fost dezbatuta in sedinta BP si a starnit un adevarat scandal intre democrat liberali. Surse din interiorul PDL au declarat pentru Hotnews.ro ca vicepresedintele Cristian Boureanu a fost impotriva propunerii, sustinand ca partidul va pierde multi membrii si chiar persoane din conducerea PDL. Sursele citate sustin ca Boureanu s-a enervat la aflarea propunerii si l-a jignit pe Sever Voinescu catalogandu-l "tampit si nesimitit".

De asemenea, si primarul de la Neamt, Gheorghe Stefan si vicepresedintele PDL, Florin Popescu s-au opus introducerii criterilor de integritate argumentand ca PDL va pierde foarte multi primari. "Numai eu in judet am 6 primari trimisi in judecata. Ce facem cu ei? Ii dam afara si se vor duce clar la opozitie. Nu facem altceva decat sa dam USL-ului candidati eligibili pentru locale" a comentat presedintele PDL Neamt.

"Daca criteriile de integritate vor fi incluse in statut vom avea 9 parlamentari suspendati din partid si aproximativ 600 de primari. Acum avem patru deputati trimisi in judecata: Monica Iacob Ridzi, Dan Pasat, Sorin Buta si Sorin Pandele. Din semnalele pe care le avem mai urmeaza inca cinci parlamentari care vor fi trimisi in judecata", a comentat un lider PDL.

Aceleasi surse sustin ca presedintele PDL, Emil Boc a transat discutia spunand ca nici nu vrea sa auda de respingerea propunerii. "Criteriile de integritate vor fi incluse in statut. Nici nu vreau sa mai aud alte comentarii. Trebuie sa facem asta pentru binele partidului si, cu toate pierderile de oameni care le implica aplicarea unei astfel de prevederi, se va face", ar fi transat discutia Boc.

O alta propunere pe care democrat liberalii vor sa o introduca in statut stipuleza ca cei care au detinut functii de conducere in aparatul central al PCR nu vor avea acces la posturile de conducere in Partidul Democrat Liberal.
"Este o prevedere interesanta pentru ca am dorit sa punem de acord cu Legea lustratiei, sustinuta de PDL: pentru a ocupa o functie politica de conducere in PDL se considera incompatibila functia cu cel care a ocupat o functie politica de conducere retribuita in aparatul central al PCR. Totodata, pentru a ocupa orice functie politica de conducere va fi nevoie de un aviz de principiu din partea viitoarei Comisii de integritate, statut si litigii", a declarat vicepresedintele PDL, Gheorghe Flutur la finalul sedintei partidului.
SURSA REVISTA 22