marți, 31 ianuarie 2012

ADRIAN NASTASE CONDAMNAT LA DOI ANI DE INCHISOARE CU EXECUTARE IN DOSARUL ''TROFEUL CALITATII''

Fostul premier Adrian Năstase  a fost condamnat iei la doi ani de închisoare cu executare în dosarul „Trofeul Calității”, demnitarul PSD putând face recurs la această decizie. Potrivit minutei de ședință, lui Adrian Năstase i-au fost interzise timp de 2 ani drepturile de a alege și de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, precum și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat.
Sentința nu va fi pusă în executare în acest moment, ci doar dacă recursul la Completul de 5 judecători de la Înalta Curte va menține condamnarea lui Adrian Năstase. În acest dosar, Năstase a fost acuzat că și-a finanțat campania electorală din fondurile colectate în cadrul simpozionului Trofeul Calității, organizat de Inspectoratul de Stat în Construcții. Cristina Rotaru, unul dintre cei trei judecători din complet, a considerat că Năstase trebuie achitat în acest dosar pe motiv că fapta nu există.

Pedepse grele pentru colegii de dosar

În același dosar, Irina Jianu, inspector general de stat în cadrul Inspectoratului de Stat în Construcții (ISC), a fost condamnată la șase de închisoare și cinci ani de interzicere a unor drepturi, pedeapsă la care i s-a aplicat un spor de un an, astfel că aceasta va executa, dacă sentința va rămâne definitivă, șapte ani de detenție.
Diana Gasparovici, fost inspector general de stat adjunct la ISC, Mihail Cristian Vasile, director general al SC Eurografica SRL și soții Marian Ioana și Bogdan Popovici au primit fiecare câte șase ani de detenție la care s-a aplicat un spor de un an, astfel că pedeapsa finală care ar urma să fie executată este de șapte ani.
Adrian Năstase, în solidar cu Irina Paula Jianu, Diana Gasparovici, Marian Ioana și Bogdan Popovici și Cristian Mihail Vasile au fost obligați, de către instanța supremă, la plata în solidar cu societățile Arond SRL și Eurografica SRL, a peste trei miliarde de lei vechi despăgubiri către ISC.
Jianu, Gasparovici, soții Popovici și Vasile au fost obligați de judecători la plata a alți peste trei miliarde de lei către ISC.
Totodată, instanța a decis confiscarea sumei de 38.217,220 RON de la Adrian Năstase, bani presupus obținuți prin fapta penală comisă.
ICCJ a decis menținerea sechestrelor asiguratorii puse de către procurori în 24 octombrie 2008 asupra mai multor bunuri ale inculpaților Jianu, Gasparovici, Popovici și Vasile. Astfel, s-au menținut sechestrele pe un apartament din Bacău al Irinei Jianu, un altul din Brăila al lui Gasparovici și pe două apartamente din București ale lui Vasile și soților Popovici. În final, instanța a dispus ca Jianu, împreună cu Gasparovici, să achite câte 1.467 de lei, ceea ce reprezintă un rest de onorariu expertului contabil din caz.
Totodată, Năstase, împreună cu Jianu, Gasparovici și Vasile vor avea de plătit câte 50.000 de lei cheltuieli judiciare către stat, în vreme ce soții Popovici vor avea de plătit 50.800 de lei cheltuieli judiciare către stat.

Năstase invocă vânătoarea politică

Imediat după prezentarea publică a sentinței Năstase, a declarat, ieri, că decizia Înaltei Curți este în favoarea acuzării, fiind vorba "pur și simplu de o încercare" de a-l ține "în afara vieții politice". "Decizia a fost luată în favoarea acuzării printr-un om care a fost trimis de Daniel Morar la Înalta Curte prin promovarea ca judecător - judecătoarea Ioana Bogdan. Am avut dreptate atunci când am cerut recuzarea ei. Acum a confirmat că nu a putut fi atât de independentă", a declarat Adrian Năstase. El a mai spus că interzicerea acelor drepturi de a mai candida la vreo funcție publică dovedește o decizie politică, deși legea spune că în astfel de cazuri de corupție a unor demnitari astfel de pedepse se aplică automat.  Plătesc pentru că în acești ani am avut curajul să îl înfrunt pe Traian Băsescu și pe oamenii săi, și pentru că am avut curajul să îl înfrunt pe Daniel Morar și pe oamenii săi", a spus Năstase.  "Voi face recurs - pentru chestiunile de procedură, inclusiv faptul că am avut cinci termene într-o săptămână, nu am avut posibilitatea să realizăm dreptul la apărare într-un mod convenabil, unii dintre martori nu au fost audiați. Sunt multe elemente care vor arăta și în plan intern, dacă e suficient, dacă nu și în plan extern, la CEDO, faptul că aceste elemente înseamnă în mare măsură o afectare gravă a dreptului la apărare și înseamnă o decizie care are categoric un fundament politic", a adăugat liderul PSD.

Dezamăgire mare la PSD

Cum era de așteptat, liderii PSD s-au grăbit, ca și în cazul Nicolescu de la Argeș, să facă lanț uman în jurul condamnatului. Mesajele sunt trase parcă la indigo. Ponta s-a declarat "dezamăgit" de verdictul de condamnare a fostului premier Adrian Năstase în procesul "Trofeul calității" și este convins că acesta va face recurs și "își va putea demonstra nevinovăția". Întrebat dacă sentința respectivă dăunează imaginii partidului, Ponta a răspuns: "Nu știu, nu am calculat. Dar nu l-am pus din nou președinte sau prim-ministru. Dacă a fost achitat (în dosarul  mătușa Tamara– n.r.) trebuia să îl punem președinte în locul lui Băsescu", a mai spus liderul PSD. Totodată, secretarul general al PSD, Liviu Dragnea, a declarat, ieri, că este dezamăgit și afectat de condamnarea lui Adrian Năstase și speră ca acesta să își dovedească nevinovăția. La rândul său, liderul senatorilor PSD, Ilie Sârbu, a declarat, ieri, că sentința de condamnare a lui Adrian Năstase este "politică și nedreaptă", însă nu afectează imaginea PSD.

Crin îl vrea „zburat”

Numai Crin pare să fie de altă părere. Acesta declara recent că dacă Năstase va fi găsit vinovat, ar fi bine ca PSD să se delimiteze de el pentru a nu fi afectată imaginea USL. Antonescu, a declarat, ieri, că este convins că și PSD și Adrian Năstase vor lua "“deciziile nimerite" după hotărârea Justiției de condamnare a fostului președinte al PSD. Antonescu a evitat să se pronunțe despre eventualele decizii pe care ar trebui să le ia Năstase după sentința de condamnare. El a precizat însă că își menține afirmația despre necesitatea ca orice politician să facă un pas în spate de pe scena politică dacă are probleme cu justiția. "PNL are o serie de valori, de principii și de criterii foarte clare pe care le-am susținut și aplicat întotdeauna, inclusiv la raporturile dintre politic și justiție. Este vorba de prezumția de nevinovăție, cu respectarea tuturor sentințelor judecătorești indiferent de conținutul lor și de a nu obstrucționa niciodată, cu nimic, mersul corect și normal al Justiției, precum și de apărarea drepturilor și libertăților cetățenești. Nu comentăm în acest moment cele petrecute, suntem convinși că și Adrian Năstase, și PSD, vor lua deciziile nimerite și conforme cu aceste principii, care consider că ne unesc", a declarat Antonescu.
AUTOR DRAGOS STANCULESCU
SURSA CURENTUL 

sâmbătă, 28 ianuarie 2012

SCHIMBARI DE PARADIGMA

Am urmărit cu deosebit interes discursul pre­şe­din­telui Traian Băsescu. Este îmbucurător faptul că preşedintele a abordat o mică parte din temele despre care am scris în ultimii trei ani, inclusiv recesiunea din UE şi reorientarea geo­politică în condiţiile perspectivelor mai luminate ale zonei non-euro. Este trist faptul că din discurs au lipsit soluţiile con­crete. Astăzi, etapa discursurilor trebuia să fie depăşită de mult şi începută etapa faptelor concrete şi vizibile. Timpul este scump şi dacă faptele concrete şi vizibile nu apar în pe­ri­oada imediat următoare, atunci oportunitatea de a se adap­ta la noua paradigmă economică şi politică va fi ratată.
Cum va arăta noua paradigmă? La nivel european, di­rec­ţia şi magnitudinea schimbărilor depind într-o foarte mare măsură de deciziile luate la Berlin, iar ultimele declaraţii fă­cu­te de o serie de reprezentanţi ai economiei reale şi politicieni germani fac aluzie la anumite aspecte ale noii structuri economice europene. Trebuie remarcat faptul că declaraţiile celor care reprezintă actuala guvernare de la Berlin nu sunt atât de radicale şi doar unii membri ai clasei politice au curajul de a face publice păreri asemănătoare cu cele exprimate de reprezentaţii economiei reale. Se poate spune că există o neconcordanţă între dorinţele celor care produc PIB (industriaşii) şi celor care îl împart (politicienii), dar ca în orice conflict între economic şi politic, considerăm că economicul îşi va impune poziţia, la fel cum s-a întâmplat în cazul Japoniei. Poziţia establishment-ului politic german este binecunoscută şi este întotdeauna prezentată pe larg în mass-media internaţională, în timp ce poziţia “producătorilor de PIB” este marginalizată din punct de vedere informaţional.

Anul trecut, fostul preşedinte al celei mai puternice asociaţii industriale germane, Hans-Olaf Henkel, a lansat câteva idei referitoare la viitorul Germaniei în cadrul Uniunii Europene. Aceste idei au obţinut apelativul colectiv “Planul C” şi au fost criticate vehement atât de politicieni cât şi de mass-media. În fond, propunerile industriaşilor germani se rezumau la dezasamblarea uniunii monetare (a se citi: re­nun­ţarea la euro), menţinerea unei pieţe comune şi crearea unei noi uniuni monetare a ţărilor aflate în zona nordică a Europei. Majoritatea celor care au criticat “planul C” au fo­losit argumente de ordin ideologic şi acuzaţii de naţionalism economic şi politic, de trădare a “idealurilor europene” şi de dorinţa de a distruge “Europa unită”. Din punctul nostru de vedere, aceste critici sunt lipsite de validitate: naţionalismul economic este o ideologie eficientă, pragmatică şi raţională, iar “idealurile europene” nu pot plăti facturi, crea locuri de muncă şi salva de la faliment sistemul financiar european. Unicul contraargument interesant, deşi face parte din catego­ria argumentelor ad hominem, a fost observaţia că organizaţia pe care o reprezintă Hans-Olaf Henkel nu are dreptul să vorbească în numele întregii economii germane, pentru că o parte dintre companiile exportatoare germane nu fac parte din ea. Exportatorii germani au fost principalii beneficiari ai introducerii monedei unice europene şi este firesc ca exportatorii să-şi dorească continuarea existenţei monedei euro în orice condiţii. Astăzi, acest argument a pierdut relevanţa pen­tru că însuşi preşedintele asociaţiei exportatorilor germani, Anton F. Börner, a făcut următoarea declaraţie:
“Faptul că profităm de pe urma existenţei monedei euro nu înseamnă că trebuie să acceptăm orice aranjament politic pentru menţinerea existenţei euro… Europa veche nu mai are viitor şi în aceste condiţii nu poate fi o soluţie pentru Germania”.
(sursa: Handelsblatt)

Anton F. Börner a atacat dur guvernul italian care susţine ideea utilizării banilor germani pentru reducerea datoriilor acumulate de alte ţări europene şi a menţionat că o abordare corectă ar fi ca banii germani să vină doar în schimbul “unei diminuări semnificative a suveranităţii ţărilor care pri­mesc bani”. Dacă şi exportatorii germani sunt de părere că “Europa veche” nu mai are viitor şi se discută direct des­pre înlocuirea actualului format politic cu formatul “bani în schimbul suveranităţii”, atunci devine clar că urmează nişte schimbări radicale ale regulilor pe care se bazează Uniunea Europeană, aceasta în condiţiile în care va mai exista o Uni­une Europeană.

Cei care cred că situaţia în care ţările (printre care şi Ro­mâ­nia) îşi vor pierde ultimele vestigii de suveranitate pentru a obţine accesul la finanţare externă este “un scenariu ipo­tetic” sau “o teorie conspiraţionistă” ar fi bine să-şi re­con­si­dere validitatea raţionamentelor. Acest viitor deja bate la uşă. Falimentul Greciei ar putea fi declanşatorul schimbărilor po­litice şi economice, iar situaţia Greciei a fost descrisă excelent de Ottmar Issing (fost guvernator Bun­des­bank, fost membru al Consiliului Director al BCE, actual consultant al Goldman Sachs): “Pentru Grecia nu mai există speranţă”.
SURSA CRONICA ROMANA

vineri, 27 ianuarie 2012

IOAN OLTEAN TRAGE SFORILE SA O PUNA PE DORINA DANIELESCU LA SEFIA ANI

De la alegerea sa în funcția de secretar general al PDL , Ioan Oltean are o singură grijă. Nu e vorba de partid, Oltean devenind celebru după ce a uitat să înregistreze la tribunal modificările la statutul  PDL, punând astfel în pericol existența de drept a formațiunii, ci de lărgirea cercului său de influență la nivelul instituțiilor statului. Ziarul ”Curentul” a făcut recent o trecere în revistă a oamenilor numiți în diverse funcții importante grație lobby-ului făcut de secretarul general al PDL Ioan Oltean. Lista nu e scurtă și nici pozițiile ocupate de oamenii recomandați de Oltean nu sunt deloc de neglijat. Dimpotrivă. Fostul ministru Ioan Botiș, fostul secretar de stat Ioan Andreica, fosta șefă a ANRP Crinuța Dumitrean și fostul președinte al ANOFM, Silviu Bian, își datorează cu toții ascensiunea lui Ioan Oltean, care i-a ajutat să obțină poziții de invidiat. Problema e că cei patru sunt deja ”foști” și toți dau din plin cu subsemnatul pe la DNA, așa că Ioan Oltean e în căutarea unor noi poziții de influență la nivelul instituțiilor statului. Surse democrat-liberale ne-au declarat că Ioan Oltean a pus ochii în ultima vreme pe ”draga” de ANI , unde ar dori-o în funcția de președinte pe Dorina Danie­lescu, actuala șefă de la Autoritatea Națională pentru Restituirea Pro­prie­tăților.
Ce-i drept, Oltean pare să aibă o slă­biciune pentru această instituție, protejata sa din Bistrița, Crinuța Dumitrean fiind tot șefă la ANRP, înainte de a intra în atenția DNA. De altfel, potrivit acelorași surse, în cadrul discuțiilor informale din partid Ioan Oltean se referă la ANRP ca la propria moșie, precizând adesea că nu se face nicio numire importantă în această instituție fără aprobarea sa. Prin urmare, Oltean nu este deloc străin de prezența Dorinei Danielescu în fruntea ANRP, dacă e să dăm crezare  laudelor sale.

Dorina Danielescu - de la „o cunosc întâmplător“ la recitarea CV-ului


Încercând să aflăm cât de bine o cunoaște Ioan Oltean pe Dorina Danielescu și dacă o susține pe aceasta pentru șefia ANI, post care va deveni liber odată cu încheierea mandatului actualului președinte, Cătălin Macovei, l-am contactat telefonic pe secretarul general al PDL, care a părut extrem de deranjat de informațiile noastre. „Informațiile dumneavoastră sunt totalmente false“ne-a asigurat Ioan Oltean, pe un ton ce s-a dorit foarte ferm. Întrebat dacă o cunoaște pe șefa ANRP Dorina Danielescu, Oltean a declarat :“nu o cunosc, am întâlnit-o întâmplător la ședințele de guvern“. Ce căuta domnul Oltean la ședințele de guvern, în condițiile în care funcțiile pe care le deține sunt doar la nivelul Parlamentului și partidului? Probabil că pe doamna Danielescu, pentru a o întâlni „întâmplător“. Deși a precizat pe un ton ce s-a dorit convingător că „nu are nicio legătură cu prezența ei la ANRP“ și că „o cunoaște din vedere“, Ioan Oltean s-a dovedit extrem de bine informat în legătură cu CV-ul doamnei Danielescu: „O cunosc doar din vedere pe doamna Danielescu. Din câte știu a fost  procuror, dar nu e membră PDL, nu are legătură cu partidul  și partidul nu  susține pe nimeni pentru ANI“, ne-a asigurat secretarul general al PDL. În încercarea de a fi cât mai convingător, domnul Oltean ne-a precizat: „nici nu știam că șefia ANI devine liberă. N-am nicio treabă cu asta și nici în partid nu am discutat lucrurile astea“. „Să scrieți declarațiile mele așa cum vi le spun eu“ ne-a atras în final atenția, de vreo două ori, Ioan Oltean, confundându-ne probabil cu Crinuța, Bian sau alt personaj din anturajul său.
Nu știm cât de bine o cunoaște domnul Oltean pe doamna Danielescu, dar un lucru e cert: îi cunoaște bine cv-ul profesional și politic din moment ce ne-a spus fără ezitare și profesia acesteia și faptul că nu e membră PDL. Pentru o cunoștință „din vedere“, domnul Oltean posedă date solide despre Dorina Danielescu. Ne întrebăm ce date are despre persoanele pe care le cunoaște bine. Cât privește vacantarea șefiei ANI, aici Ioan Oltean a dat-o chiar în bară. În calitate de lider al principalului partid aflat la guvernare e imposibil să nu știi că în trei luni șefia ANI, instituție importantă  în lupta anticorupție, devine liberă, odată cu încheierea mandatului actualului președinte. Iar dacă așa este, atunci domnul Oltean este degeaba secretarul general al PDL. Potrivit surselor noastre , Oltean nu numai că știe foarte bine ce se întâmplă la ANI, dar și-a extins lobby-ul pentru Dorina Danielescu și la nivelul UDMR, promițându-le liderilor Uniunii funcția de vicepreșe­dinte al ANI. Totul la nivel personal pentru că la nivelul PDL nu s-a luat nicio decizie pe această temă și având în vedere faptul că toți oamenii lui Oltean au sfârșit prin a avea probleme serioase la DNA, e greu de crezut că democrat-liberalii își vor mai risca imaginea pe mâna secretarului general.

Oltean - audiat la DNA din motive de Bian

Politica sa de a-și pune oamenii în funcții importante din instituțiile statului i-a adus lui Ioan Oltean și o întâlnire cu procurorii anticorupție , la scurt timp după arestarea șefului ANOFM  Silviu Bian.
„Am fost audiat în acest dosar, la câteva zile după ce Silviu Bian a fost arestat. Au fost câteva întrebări, am dat o declarație la vremea respectivă“, a recunoscut public secretarul general al PDL , precizând că „Eu probabil am intrat pe interceptările telefonice, vorbeam destul de des, eram cunoștințe vechi. Probabil că datele nu erau suficiente de clare că între mine și domnia sa nu erau legături cu cazul dat“. Reamintim că  Silviu Bian a fost reținut în octombrie 2011, fiind acuzat că primit în calitate de președinte al Agenției Naționale de Ocupare a Forței de Muncă suma de 22.000 euro și 19.000 lei de la funcționarii structurilor județene ale ANOFM pentru a-și cofinanța posturile, Bian fiind prins când primea alți 82.000 de lei de la angajații ANOFM Brașov, care nu au mai suportat șantajul lui Bian care le cerea periodic o „cotizație“ pentru a-i ține în funcție.
Tot pe filiera lui Oltean a ajuns ministrul muncii și Ioan Botiș, acuzat de conflict de interese după ce s-a constatat că soția sa, Ligia Botiș, avea calitatea de expert de tip A în cadrul unui proiect european desfășurat de Asociația „Parteneriat Euroactiv“ Bistrița. Proiectul a fost aprobat și semnat la o dată ulterioară numirii în funcție a soțului său ca ministru. Valoarea proiectului era de 2.130.890 de lei și acesta fusese aprobat spre finanțare la 1 octombrie 2010, la nicio lună după numirea lui Botiș în funcția de ministru al Muncii. În prezent și Botiș dă cu subsemnatul la DNA, la fel ca și toți cei care au fost susținuți de Ioan Oltean. Astfel, Crinuța Dumitrean a intrat în atenția DNA din cauza subalternului sau, Remus Baciu, trimis în judecată  pentru corupție.
Potrivit rechizitoriului prin care a fost trimis in judecata Remus Baciu, fosta șefă a ANRP apare la rubrica „Făptuitori“, nefiind deocamdată trimisă în judecată în acest dosar. Și tot DNA l-a luat la „o porție“ de declarații la secție și  pe Ioan Andreica, fostul secretar de stat  în Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului, care a fost audiat în dosarul în care președintele CJ Bistrița, Liviu Rusu și vicepreședintele CJ Bistrița, Luca Iancu, sunt anchetați pentru deturnare de fonduri. De precizat că Andreica este acționar la  Euroland SA, firmă  la care are acțiuni  și soția secretarului general al PDL, Ioan Oltean.



 Cine este Dorina Danielescu sefa ANRP
După eliberarea din funcție a Crinutei Dumitrean, Boc a numit-o în funcție pe Dorina Danielescu care a fost intre anii 2004 și 2009 la conducerea Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizata și Terorism (DIICOT) serviciul Teritorial Ploiești. În momentul numirii, presa scria că în 2008 Dorina Danielescu a fost acuzată  de instrumentarea unor dosare in functie de anumite interese personale. „Așa rezulta dintr-o reclamație depusă la Consiliul Superior al Magistraturii de trei administratori ai SC Extrapan Ploiesti. Acestia o acuzau pe Danielescu că le-ar fi facut dosar penal doar pentru a evita anularea unor tranzactii al caror beneficiar a fost afaceristul local Doru Morcovescu, apropiat al sau“, scria presa.
AUTOR IULIA NUELEANU
SURSA CURENTUL 

joi, 26 ianuarie 2012

PRESEDINTELE TRAIAN BASESCU, PRIZONIERUL BARONILOR PDL

Ultima întâmplare, revocarea ministrului Teodor Baconschi, închide demonstraţia unei situaţii intuite deja de mulţi: preşedintele Traian Băsescu nu mai are niciun cuvânt  de spus în faţa baronilor PDL.
Conform unor zvonuri care circulă, preşedintele n-a fost consultat, ci a fost pus în faţa unui fapt împlinit. A luat cunoştinţă de revocarea lui Baconschi de le televizor, ca un cetaţean de rând.
„Vina” ministrului Baconschi este neînsemnată, comparativ cu alte gafe, ale altor miniştri sau şefi ai PDL. Ultima, cea mai gogonata, semnarea de către baronii Ioan Oltean, Mircea Toader şi Secretarul de Stat pentru revoluţionari, a unui protocol prin care li se restituie revoluţionarilor banii tăiaţi de legislaţia adoptată anul trecut, protocol de care s-a dezis Emil Boc, după ce a realizat gafa făcută. Aceştia n-au fost şi nu vor fi sancţionaţi. Sunt baroni PDL.

Baronii PDL, asemenea celorlalti, de la alte partide, au două mari misiuni: să aducă bani şi voturi. Cum Teodor Baconschi nu îndeplinea nici una dintre cele două condiţii, iar cultural şi intelectual îi depăşea cu mult pe baronii conduşi de Ioan Oltean, „sfidarea” trebuia eliminată. Şi a fost. Fără ca preşedintele Băsescu să se poată opune.
Miza luptei anticorupţie a fost si ea abandonată  de Traian Băsescu. Atunci când s-a luat de procurorii DNA şi DIICOT, transmiţându-le, probabil la cererea PDL, s-o lase mai moale cu arestările, cel puţin cu acelea din PDL. Tot din surse media, se pare că baronii PDL i-au reproşat preşedintelui că a ştiut de iminenta arestare a primarului Clujului, Sorin Apostu, dar nu i-a avertizat.

Preşedintele a încercat în câteva rânduri să-l schimbe pe Boc din fruntea guvernului, dar acesta nu se lasă dus cu niciun chip. De fapt, nu-l lasă să plece baronii PDL, în dorinţa acerbă de a da ultimele tunuri ale guvernării, înaintea unui posibil post prelungit în opoziţie.
Din 1996, toate partidele aflate la guvernare au pierdut alegerile. Indiferent câte pomeni, salarii şi pensii au dat. Guvernarea Tăriceanu a lăsat o gaură de 5,5% din PIB, a „spart” banii obţinuţi pe vânzarea BCR, dar tot a pierdut alegerile.
Dar actuala guvernare, într-un an de criză cumplită şi cu blestemul corupţiei pe cap? Nu are nicio şansă. Nu întâmplător, Victor Ponta refuză să vină la guvernare, ştie că-şi face praf imaginea, până în toamnă, la alegeri.

În aceste condiţii, Traian Băsescu asistă neputincios la următorul scenariu. Baronii PDL nu vor să plece de la guvernare, pentru a obţine ultimele beneficii ale acesteia şi în speranţa că vor putea mitui primarii şi populaţia, cu bani bugetari, în special cei aflaţi la dispoziţia primului ministru. USL va cîştiga en fanfare alegerile din toamnă, aducându-şi baronii proprii la borcanele cu mierea bugetară, secătuiţi după lunga secetă a opoziţiei. Vor apela la împrumuturi masive, avand în vedere nivelul redus de îndatorare a ţării, aruncând pe apa Sâmbetei bruma de macrostabilitate economică obţinută în ultimii ani şi îndatorând generaţiile viitoare.

Şi ce poate face preşedintele Băsescu în acest scenariu?
Poate. Să se lepede de PDL, care oricum n-are nicio şansă în alegeri. Să le pună oglinda corupţiei în faţă, să-i execute, cum a făcut cu guvernul Tăriceanu. Drumul pe care a luat-o România, cu manifestaţii nesfârşite, nu-i dă altă cale de urmat. Interesul naţional nu este menţinerea la guvernare a baronilor lui  Boc, care începe să se descotorosească de oameni incomozi, precum Baconschi. Şi care, cu  pomeni electorale,  riscă să arunce ţara într-o situaţie comparabilă cu aceea a Greciei.
Interesul naţional cere înlocuirea guvernului Boc cu unul care să nu recurgă la pomeni, care să gestioneze onest viitoarele alegeri, eliberat de corupţie,  care să pună surdină nemulţumirilor populaţiei.
Iar dacă preşedintele jucător Băsescu este depăşit de această sarcină, să recunoască cinstit că nu mai are vreo influenţă în PDL, să se lepede de baronii acestuia şi să-i lase să poarte singuri răspunderea pentru groapa în care vor arunca România.
AUTOR STEFAN VLASTON
SURSA contributors.ro 

miercuri, 25 ianuarie 2012

CRIZA ROMANEASCA

Au început proteste în Bucureşti, în Piaţa Universităţii, şi în alte oraşe din ţară. Din păcate, în multitudinea de cereri care au doar un singur factor comun, demisia guvernului şi a preşedintelui, nu am găsit nicio referire la Basarabia (anul acesta sunt 200 de ani de la anexarea acestei provincii româneşti de către Rusia) sau la românul de 18 ani Vadim Pisari ucis la Nistru de către forţele ruseşti de menţinere a păcii. Au trecut trei săptămâni de atunci, se mai aude ceva de asta? Dan Dungaciu spunea că este o şansă pentru Moldova să ceară înlocuirea forţelor ruseşti de menţinere a păcii cu trupe ONU sau ale UE. Dar Republica Moldova nu poate face singură asta, are nevoie imperativă de sprijinul României, o voce puternică în NATO şi UE. Dar România ce face? Stă cu ochii pe protestele din Piaţa Universităţii, cu cereri eterogene cu un singur factor comun, după cum am zis, iar despre Basarabia şi alte probleme nici nu mai poate fi vorba. De ce nimeni nu spune în cadrul protestelor, nu există nicio cerere referitoare la Basarabia? Repet, este un an crucial, se împlinesc 200 de ani de la anexarea Basarabiei de către Rusia.
 
Referitor la aceste proteste, ele sunt normale. Au fost proteste în toate ţările UE sau non-UE, este o perioadă dificilă pentru toţi, greutăţile sunt resimţite de către toţi. Nu cred să existe o ţară în lume în care să nu se resimtă criza economică începută în 2008. Şi este normal ca lumea să fie nemulţumită şi să protesteze. Au fost proteste împotriva măsurilor de austeritate în toate statele UE, unele chiar deosebit de violente, ca şi în cazul Greciei, dar austeritatea este necesară în actualele condiţii economice.
 
Iar România nu stă prea bine, deşi este situată mult mai bine decât alţii, este suficient să mă refer la Grecia, Irlanda, Spania, Italia sau Portugalia, pentru a nu enumera decât statele din zona euro. Nu stă bine deoarece este vulnerabilă la orice derapaje zonale. Şi acestea există şi sunt foarte ameninţătoare. Doi dintre vecinii noştri sunt la marginea prăpastiei, primul fiind Ucraina, la al cărei faliment ne aşteptăm în această primăvară, cu toate consecinţele geopolitice grave care ar putea decurge de aici. Al doilea este Ungaria, care stă chiar prost de tot, şi chiar în UE are o imagine catastrofală în urma măsurilor cu tentă dictatorială ale guvernului Orban. Acelaşi guvern care în 2004, la intrarea în UE, aproape că a dublat salariile bugetarilor, fără să ţină seama de indicatorii economici, gen creşterea economică sau productivitatea muncii. Nu pot să cred că productivitatea muncii sau creşterea economică s-au dublat odată cu intrarea Ungariei în UE, şi nici nu a fost aşa. Totul s-a bazat pe împrumuturi, pe credite, la fel ca şi la noi. Mai ţineţi minte sloganul publicitar „credit doar cu buletinul”? Iar acum, guvernul Orban, profitând de faptul că are o susţinere în parlament de 75% a trecut o nouă constituţie dubioasă, care face obiectul discuţiilor inclusiv în parlamentul european. Motivele sunt multiple, inclusiv faptul că această constituţie îngrădeşte libertatea presei şi subordonează banca naţională ungară, pe lângă alte măsuri gen supraimpozitarea băncilor şi naţionalizarea fondurilor de pensii private. Sunt multe de spus, dar cert este faptul că Ungaria anul trecut alunga FMI-ul, în ideea că va reuşi să-şi finanţeze deficitul bugetar prin împrumuturi de pe piaţa bursieră, şi astfel să poată recurge la pomeni electorale în perspectiva viitoarelor alegeri.
 
Ca să fie clar pentru toată lumea, FMI-ul acordă împrumuturi cu dobândă redusă, dar pune condiţii. Este la fel ca şi orice bancă care îşi vrea banii înapoi. Puţini ştiu că fondurile FMI sunt constituite din contribuţiile statelor arondate, inclusiv România contribuie la fondurile FMI, proporţional cu economia sa. Toate statele contributoare au dreptul să-şi ia banii mai târziu pe baza unor DST (drepturi speciale de tragere) sau pot lua bani suplimentari, când au nevoie, cu dobândă redusă. Marile economii, gen SUA sau Germania, contribuie cu cea mai mare parte din bani, dar nu îi retrag. De aici apare un surplus de bani pe care FMI-ul îi foloseşte cum crede de cuviinţă, ca de exemplu să ajute statele în dificultate. O face, oferindu-le bani cu dobândă mult mai mică decât cea de pe piaţă, dar pune condiţii, ca să fie sigur că îi va recupera, la fel ca orice bancă. Pune condiţii referitoare la scăderea cheltuielilor bugetare, de exemplu, ca să se asigure că banii daţi nu merg doar pe salariile bugetarilor, pe cheltuielile statului, astfel încât nu au cum să fie recuperaţi. FMI-ul se asigură că odată banii împrumutaţi, vor fi folosiţi pentru creştere economică, în aşa fel încât statul împrumutat să îi poată returna. Dacă aţi fi director de bancă, la fel aţi proceda, sunt convins. Cu excepţia cazului în care aţi fi vreo societate de binefacere. Iar FMI-ul, ca orice bancă, nu este vreo societate de binefacere.
 
La fel s-a întâmplat şi în cazul Ungariei, dar şi al României. Condiţiile puse Ungariei anul trecut au fost considerate inacceptabile de către guvernul Orban, aşa că a renunţat la sprijinul acestei instituţii, în ideea că va putea accesa bani, chiar dacă erau mai scumpi, respectiv cu dobândă mai mare, de pe piaţa bursieră. Acest lucru i-ar fi permis să se joace nestingherit cu bugetul ţării, în sensul că ar fi putut da pomeni electorale în perspectiva viitoarelor alegeri, chiar dacă ar fi luat bani mai scumpi, cu dobândă mai mare, pentru a finanţa deficitul bugetar. Dar între timp s-a petrecut un eveniment major pe piaţa bursieră, care l-a făcut pe Orban să se răzgândească brusc, dar prea târziu. Italia, o economie mult mai performantă decât cea a Ungariei, dar şi ea cu mari probleme de îndatorare şi deficit, deşi ea este îndatorată mai mult pe plan intern, către companiile italiene, a încercat să împrumute bani pentru susţinerea deficitului major prin obligaţiuni şi i s-a oferit o dobândă mai mare de 8%, în condiţiile în care FMI percepe o dobândă între 2 şi 4%. Guvernul maghiar s-a cutremurat şi a început să agreeze ideea unui acord cu FMI, dar încă nu se ştie dacă îl va putea obţine, deoarece între timp economia maghiară a continuat trendul negativ, iar guvernul Orban nu se ştie în ce măsură va fi decis să ia decizii radicale, decizii pe care majoritatea statelor UE le-au luat deja pentru a-şi salva economiile naţionale.
 
O paranteză despre criza începută oficial în 2008, dar care are rădăcini mult mai adânci, încă din anii 1990. Bill Clinton, ales preşedinte al SUA în 1992, este creditat cu cea mai mare creştere economică a SUA în decurs de opt ani. Este îndeobşte cunoscut faptul că democraţii s-au ocupat mai mult de politica internă faţă de republicani, cu o excepţie majoră, Franklin Delano Roosevelt, cel care a condus SUA în al doilea război mondial, dar şi atunci condiţiile erau altele. Cert este faptul că Bill Clinton a obţinut în primul său mandat o creştere economică importantă pentru SUA, iar pentru a-şi asigura al doilea mandat a abolit o lege în vigoare încă din timpul crizei economice din 1929-1933. Această lege interzicea băncilor comerciale să intre în afaceri cu băncile de investiţii. Odată această lege abolită, dezastrul era la orizont.
 
În ce sens? În perioada de vârf a creditării, s-a ajuns ca un muncitor în construcţii de exemplu, să-şi cumpere o casă în suburbii. O casă foarte scumpă, pe credit. Nu conta că el nu are cum să-şi achite creditul, şi-a cumpărat-o. S-a ajuns să se obţină credit şi pe animalele din curte, căţelul familiei putea lua credit. S-au făcut averi fabuloase, agenţii de vânzări care au facilitat aceste credite au câştigat enorm. Dar problema a apărut câţiva ani mai târziu, atunci când muncitorul în construcţii nu a avut cum să-şi achite ratele prea mari. Banca comercială, cea care a acordat creditul, putând intra în afaceri cu o bancă de investiţii, a vândut acest credit băncii de investiţii cu o dobândă mai mică, dar muncitorul trebuind să plătească aceeaşi rată. Considerându-l o investiţie pe termen lung, banca de investiţii l-a cumpărat. Aşa s-a întâmplat cu sute de mii, dacă nu milioane de credite, aşa zise cu buletinul. Banca de investiţii a tot amânat scadenţa, doar este bancă de investiţii, nu? La un moment dat, s-a ajuns la o masă critică de oameni care nu au putut să mai plătească ratele. Banca le-a luat casele şi le-a pus în vânzare, dar asta după vreo zece ani, am trecut în anii 2000. Au apărut peste noapte prea multe proprietăţi imobiliare de vânzare, fapt care i-a făcut pe unii analişti economici să zică că este vorba de o criză imobiliară. Când acestea nu s-au cumpărat, aceiaşi analişti au vorbit de o criză financiară, ei trăgând concluzia că nu sunt suficienţi bani pe piaţă pentru a putea fi cumpărate proprietăţile puse la vânzare de către bănci. Abia mai târziu aceiaşi analişti s-au trezit că de fapt vorbim de o criză economică, generată de creditul excesiv.
 
Aşa s-a declanşat criza din 2007-2008, care s-a răspândit în întreaga lume datorită metodelor similare de a face creştere economică, respectiv pe credit, ca şi la noi creditul cu buletinul. Un tsunami economic i-a lovit fără deosebire pe toţi, deoarece ne place sau nu ne place, suntem pentru sau contra, globalizarea există şi se manifestă în cel mai înalt grad, ca şi în cazul de faţă. Au fost proprietăţi pierdute, afaceri ruinate, bănci care au dat faliment, cel mai notoriu fiind cazul Lehman Brothers, şi totul s-a răspândit pe toate meridianele. Noi n-am ştiut, eram în campanie electorală, era care pe care, ne durea în bocanci de ce se întâmplă în lume. Tot din cauza campaniei electorale am ajuns în anul 2008 să avem creştere economică de 8% şi deficit de 5,4%, poate un caz unic în lume. Nouriel Roubini, profetul apocalipsei financiare din 2008, a fost luat în râs, dar ulterior a fost declarat un guru financiar. Şi ce spune acesta despre 2012? O furtună perfectă, cele mai rele posibilităţi cu putinţă vor deveni realităţi în 2012. Încetarea creşterii economice a Chinei, criza euro şi problemele economice ale SUA, ce poate fi mai rău?
 
Indiferent de situaţie, crizele economice se produc periodic, aceasta este tipologia ciclurilor economice, care pot fi scurte, medii sau lungi, dar sunt identice ca şi manifestare: avânt, apogeu, recesiune, depresiune, apoi din nou avânt, un nou ciclu începând, atâta doar că următoarea depresiune este mai sus decât precedenta.
Până la urmă, criza actuală din zona euro este o consecinţă a crizei din 2008, când criza la nivel individual, la bănci şi sisteme financiare, s-a răsfrânt asupra statelor. În zona euro, de exemplu, s-a ajuns la anomalii extreme. Grecia, intrând în euro, a putut accesa împrumuturi în această monedă garantate de întreaga comunitate monetară. Dacă Grecia lua un credit, o făcea în moneda euro, fapt care aducea garanţia returnării acelui împrumut tot în moneda euro, prin faptul că această monedă era garantată de economiile mult mai puternice ale Germaniei şi Franţei, aşa că în cazul în care grecii nu îl returnau, erau sprijiniţi de ceilalţi. În schimb, beneficiau de aceleaşi dobânzi preferenţiale ca şi Germania, cu economia ei performantă. Când criza a lovit, a făcut-o şi asupra statelor, cu împrumuturile lor, asemănătoare cu creditele cu buletinul. Grecia nu are cum să-şi returneze împrumuturile, dar nu numai ea, sunt şi alţii. De aici ajungem la criza datoriilor suverane, cum este ea numită, despre care vorbeam la începutul articolului.
 
Criza ne-a lovit şi ne va lovi, nu trăim în Patagonia sau Micronezia, ci în România. Chiar şi pe cei din Patagonia şi Micronezia i-a lovit criza, aşa că să nu ne facem iluzii. Ne-au lovit multe crize, nenumărate, amintiţi-vă doar de secolul trecut şi de părinţii şi bunicii noştri, de Mărăşeşti, Stalingrad, Valea Jiului, Braşov şi Revoluţia din 1989. Am trecut peste toate şi vom trece şi peste asta, dar depinde cum. Vom fi mai întăriţi sau mai slabi, depinde de noi. Această criză nu noi am început-o şi nici noi nu o vom sfârşi. Dar depinde doar de noi cum vom ieşi din ea.
Îi înţeleg pe cei ieşiţi în stradă să protesteze, este dreptul lor. Ceea ce nu înţeleg este ceea ce strigă. Îşi strigă problemele, frustrările, dificultăţile, care sunt identice cu o mare parte a tuturor românilor. Dar întrebarea rămâne, se vor rezolva problemele lor odată cu schimbarea de guvern şi de preşedinţie, cea reclamată de ei ca şi un numitor comun al tuturor doleanţelor exprimate deja în stradă?
 
Să le luăm pe rând. S-a strigat „Vreau o ţară ca afară!” Ei bine, din anumite puncte de vedere, am ajuns o ţară ca afară. La Paris, la Londra sau la Atena, demonstranţii s-au bătut cu scutierii şi jandarmii, din acest punct de vedere suntem deja occidentali. Dar trebuie să menţionăm că intensitatea luptelor a fost mult mai redusă, fapt care a făcut ziarele greceşti să compare manifestaţiile de la noi cu o paradă gay. E drept, la ei la o manifestaţie de acest gen ies cel puţin zece mii de oameni şi se lasă cu morţi şi răniţi de ordinul sutelor, aşa sunt manifestaţiile violente. Asta la o populaţie nici jumătate din populaţia României.
Să fim cinstiţi şi să luăm şi estimările puterii şi cele ale opoziţiei. De câţi manifestanţi ar fi vorba? Cinci sute în Bucureşti, câţi zice puterea, o mie, cât zice opoziţia? Ce înseamnă asta faţă de populaţia ţării? La un meci de fotbal din divizia secundă ies mai mulţi oameni. La 21 ianuarie au ieşit în Ungaria, la Budapesta, o sută de mii de protestatari pentru a-l susţine pe Orban, la o populaţie de nici jumătate din cea  a României. La noi, în toată ţara, s-au strâns maxim zece mii de oameni. Chiar şi la mitingul opoziţiei din Bucureşti, estimările variază între douăzeci de mii şi şapte mii, depinde de cine face numărătoarea. Ei bine, acestea sunt proteste masive?
O altă întrebare, de ce nu iese puterea să discute cu manifestanţii? În aceeaşi piaţă, cea a Universităţii, cu aproape 22 de ani în urmă, au fost mult mai mulţi demonstranţi, mult mai decişi şi mai hotărâţi. Totuşi, puterea de atunci nu a discutat cu ei.
Pe lângă faptul că numărul lor este redus, cel puţin până acum, aceştia nu au cereri clare, şi nici obiective clare. Acestea sunt foarte eterogene, de la cereri referitoare la taxa auto la pensii şi salarii. Mai mult, sunt mulţi care protestează împotriva întregii clase politice, nemulţumiţi de întregul sistem politic, lucru care îl consider extrem de grav. De aici se poate naşte calea spre anarhie sau dictatură, am mai trăit-o, tot din cauza clasei politice impotente din perioada interbelică.
 
Ori, când ieşi în stradă să-ţi strigi nemulţumirea trebuie să ai un obiectiv clar în minte, un obiectiv SMART (acronimul american care înseamnă deştept) şi care vine de la Specific, Măsurabil, Abordabil, Realist şi încadrat într-un anumit Timp. Ori, demonstranţii au dovedit că nu au nimic din toate acestea. Nu au nici măcar lideri care să-i ducă înainte spre exprimarea protestelor şi cererilor lor, iar multe din cererile lor sunt pur şi simplu nespecifice şi nemăsurabile. De exemplu, dacă ceri o nouă clasă politică, cum ar trebui să-ţi fie satisfăcută cererea, dintr-o dată ies la pensie toţi politicienii şi apar alţii noi? Sau numai o parte din ei? Şi când vei putea constata că ţi s-a îndeplinit revendicarea? Când sunt schimbaţi jumătate? Sau trei sferturi?
Realitatea este că avem clasa politică pe care o merităm, deoarece de douăzeci de ani nu am făcut nimic ca să o schimbăm. Ne-au trebuit douăzeci de ani pentru a introduce votul uninominal, dar şi atunci s-a făcut prost, astfel că lideri dubioşi au reuşit să se strecoare în parlament de pe locul doi sau trei în colegiile lor pe baza unui artificiu numit redistribuire, făcând sistemul de vot uninominal românesc poate unic în lume. Justiţia merge prost, fiindcă arătăm indiferenţă faţă de independenţa ei, aşa că vom putea vedea în continuare politicieni achitaţi în dosarele de corupţie. Chiar şi acum, în stradă, există vreo revendicare referitoare la justiţie? Vă asigur că din momentul în care va intra la puşcărie primul politician greu, se va fura infinit mai puţin în România.
Mergând mai departe, referitor la dialogul autorităţilor cu manifestanţii. În orice ţară din lume,  nu vei vedea vreun reprezentant al autorităţii venind în stradă şi dialogând cu manifestanţii, fie că vorbim de câteva sute sau de câteva sute de mii de demonstranţi. Este o lege nescrisă, nu ai cum să vorbeşti cu sute de oameni odată, fiecare strigându-şi revendicarea. De asta s-au lămurit pe propria piele toate personajele, de la putere sau opoziţie, care şi-au făcut apariţia în piaţă, inclusiv personajele mondene cu mai nou descoperite veleităţi politice.
 
De aceea, manifestanţii îşi exprimă doleanţele în scris, ca apoi o delegaţie de-a lor să meargă şi să le discute cu autorităţile, fie că vorbim de primar, prefect, ministru sau primministru. Deci aceşti protestatari ar trebui să-şi trimită delegaţii cu revendicările în scris, dacă vor ca cineva din partea autorităţii să discute cu ei.
Revendicările comune şi clare sunt demisia premierului, a preşedintelui şi alegerile anticipate. Acum, eu sper că pentru oricine, fie că este simpatizant al puterii sau al opoziţiei, este clar că oricine ar fi fost la putere, premier sau preşedinte, criza tot ar fi afectat România. Cei care susţin contrariul sunt neserioşi. Să fi fost preşedinte Făt-Frumos şi premier Greuceanu, tot am fi avut criză în România, deoarece, fie că ne place sau nu, România nu este pe Marte, ci în Europa, şi criza a lovit pe toată lumea, fără deosebire. Şi dacă de mâine ar veni preşedinte Făt-Frumos şi premier Greuceanu, tot nu ar avea puterea să alunge criza cu paloşul fermecat, fiindcă nu există soluţii miraculoase. Orice schimbare la vârf s-ar resimţi prea puţin în evoluţia economică. Nici opoziţia, nici puterea, nu pot face nimic ca de mâine să curgă lapte şi miere în România. Şi cine speră că schimbarea de putere sau menţinerea puterii va aduce schimbări miraculoase în contul personal din bancă, este la fel de naiv.
 
Ar trebui să începem să ne debarasăm de stilul nostru paternalist cu care ne-am deprins timp de sute de ani. Cel în care credem cu tărie, conform căruia conducătorul pe care l-am ales, fie că este vorba de primar, parlamentar sau preşedinte, el trebuie să ne poarte de grijă, din moment ce l-am ales. De la el să aşteptăm rezolvarea oricărei probleme, de la el să aşteptăm bunăstare. El să ne dea de lucru, cât mai bine plătit, să se ocupe de toate problemele noastre şi să ne mai şi distreze de sărbători, şi periodic, la ocazii, să ne dea fasole cu cârnaţi şi ţuică fiartă. Ar trebui să renunţăm la aceste aşteptări şi să cerem mai mult de la noi înşine. Să ne intre bine în cap că principalii responsabili de bunăstarea noastră suntem în primul rând noi înşine, şi apoi alţii, la fel, responsabili de eşecurile noastre suntem în primul rând noi înşine, şi nu alţii. Iar vremea pierdută plângându-ţi de milă o poţi folosi altfel, mult mai constructiv, încercând să ieşi din situaţia în care te afli.
Am cunoscut oameni care au început să gândească astfel, şi vă asigur că au şi început să o ducă mai bine.
AUTOR CRISTIAN NEGREA
SURSA www.ziaristionline.ro 

marți, 24 ianuarie 2012

TOATA CLASA POLITICA ESTE IN CONFLICT DE INTERESE

Principala problemă a sistemului politic actual este starea de incompatibilitate, deşi niciunui politician din România nu-i trece prin cap că aceasta ar fi o problemă.

PDL crede că plăteşte pentru că a impus un ritm prea dur al măsurilor de austeritate, dar nici măcar asta nu-şi reproşează, ci faptul că a avut comunicatori slabi, în special la nivelul Guvernului. Aceasta nu este doar o interpretare superficială a puseelor sociale din ultimele săptămâni, ci o incapacitate profundă de înţelegere a realităţii. Iar când Crin Antonescu urlă scos din minţi că vrea anticipate, în timp ce eu scriu, ştiu că nu mă înşel, ştiu că nimeni din clasa politică nu vrea să ajungă la rădăcinile răului. Suntem în mijlocul unei schizofrenii generale, toţi cred că scopul democraţiei este să asiguri alegeri libere şi că tot farmecul acestui sistem este să le câştigi. Nimeni nu spune că democraţia înseamnă prosperitate, înseamnă ce faci de-a lungul a trei-patru cicluri electorale, după ce se termină nenorocita de numărătoare a voturilor.

Răul pleacă de la conflictul de interese în care se află clasa politică. Toate partidele sunt pline de incompatibili. Politicienii români sunt şi arbitri, şi jucători. Au tentacule în energie, intermediază acordarea fondurilor europene, au propriile firme care consumă bugetele locale şi judeţene – pentru că ei dau banul, ei asfaltează -, sunt băgaţi până în gât în industria diplomelor universitare, de stat şi private, au degetele băgate în miliardele din sănătate, conduc spitale, au firme de medicamente şi interpuşi în Casele de Sănătate, sunt conectaţi practic la toate cheltuielile publice, care înseamnă 38% din PIB. Sunt atât de prinşi în sistemul public, care înseamnă zeci de miliarde de euro, încât resping orice reformă, oricât de mică. Sunt ca un cancer care nu acceptă tratamentul cu chimioterapice. Nu românii resping reformele - ceea ce nu se înţelege în această ameţeală generală - ci politicienii.

Oamenii uită lucrurile serioase şi plictisitoare. Vă amintesc eu cine a blocat Legea Educaţiei în 2010. Toţi parlamentarii din comisiile de Învăţământ din Parlament, în frunte cu senatorul PDL Mihail Hărdău. A fost un sabotaj pe faţă a interesului naţional. Traian Băsescu a cerut asumarea răspunderii când se ajunsese la sfârşitul lui noiembrie, iar de şase luni comisiile nu deschiseseră legea nici măcar la prima pagină. Hărdău e bine-mersi şi-acum, înfipt în Sistem şi făcând o politică ipocrită care nu valorează nici cât o ceapă degerată. Aş fi fost singurul protestatar în stradă, dar atunci mi s-a urcat sângele la cap.

Noţiunea de incompatibilitate în care se află establishment-ul românesc, numărând câteva mii de oameni, trebuie înţeleasă într-un sens cât se poate de strict, cu toate consecinţele juridice ce decurg de aici. Până nu scoatem clasa politică din această paradigmă, reformele vor fi mimate. Lipsa acestora înseamnă împărţirea inechitabilă a beneficiilor, absenţa unui joc corect care să asigure şanse egale şi îndepărtarea de singurul scop al democraţiei: prosperitatea. Avem în sfârşit un departament de control al averilor în cadrul Fiscului. Vorbim despre el din 2003, când Adrian Năstase a fost ameninţat de Opoziţie cu această reformă, şi suntem în 2012 şi tot va trebui să mai aşteptăm vreo opt luni până va începe să funcţioneze. Asta ca să înţelegem câtă voinţă politică există pentru reforme şi care este viteza reală, imperceptibilă, cu care ne mişcăm.

Tot aşa cum nu există voinţă politică pentru extirparea pierderilor uriaşe din cele 762 de societăţi ale statului, dar Antonescu şi Ponta n-o să dea niciodată ochii peste cap şi nici n-o să cheme lumea în stradă pentru un motiv atât de pueril, deşi consecinţele asupra economiei private şi a bunăstării pensionarilor sunt dezastruoase. Ca să extragem această rădăcină a răului trebuie să aruncăm cu napalm peste pădurea de incompatibilităţi în care se ascunde clasa politică. În 2012, aş face din Fisc şi ANI pilonii statului de drept. Le-aş depolitiza complet şi aş impozita averile nejustificate, pentru că e mult mai uşor să verifici o fişă fiscală decât să faci un dosar DNA. Asta cere poporul, nu oprirea reformelor, ci egalitatea de şanse şi o pedeapsă pentru o clasă politică, nu atât lacomă, cât indiferentă. Cred că PDL se face că nu înţelege acest lucru şi, de fapt, aici e marea sa problemă.
AUTOR GABRIEL GACHI
SURSA www.evz.ro

luni, 23 ianuarie 2012

CE-A MAI FACUT TIRANUL

În acest weekend, tiranul a nins. A dat ordin la Meteo şi, dintr-odată, fulgi mari au început să cadă peste Capitală.
Nori albi s-au adunat suspect de repede în zonele fierbinţi ale luptei cu dictatura. A nins nu doar în Piaţa Universităţii, ci - stranie coincidenţă! - şi la Palatul Cotroceni, şi la Palatul Victoria, fenomen meteorologic rar întâlnit într-o democraţie. Cumpliţii fulgi de nea au fost trimişi asupra poporului, fără milă, exact acolo unde putea fi zgâlţâită tirania. Doar naivii ar putea crede că a fost voia Domnului; în mişcarea suspectă a fulgilor de nea se simţea, omniprezentă, mâna lui Zeus...
Împotriva dictaturii s-au ridicat oameni curajoşi, precum Crin Antonescu (reîncarnarea lui Gheorghe I. Brătianu), Victor Ponta (care are profilul moral al lui Iuliu Maniu) şi Ion Iliescu (adevăratul Corneliu Coposu).

Adevăraţi martiri ai neamului, aceştia îşi duc martiriul cu demnitate, asumându-şi o disidenţă periculoasă. Viaţa lor în tiranie este un coşmar: sunt nevoiţi să folosească limuzine cu aer condiţionat (ca să răcească, să facă gâlci sau chiar pneumonie), locuiesc în zonele de lux ale Capitalei (pentru a fi ţinuţi sub observaţie de poliţia politică) şi sunt legaţi seară de seară cu fire perfide, în studiourile TV, sub pretextul că li se pune lavalieră (aşa cum sclavii de pe vremuri erau ţinuţi în lanţuri). Circulă informaţii că unul dintre patrioţi (se pare, Crin) este supus unui sever arest la domiciliu, dovadă faptul că e văzut foarte rar ieşind din casă, şi atunci numai după-amiază.

Disidenţii din partidele de Opoziţie sunt hăituiţi prin vile de protocol social-democrate şi prin conace liberale, aşa cum înaintaşii lor, în anii '50, au pătimit la Aiud sau la Canal. Unii sunt alungaţi departe de ţară, ajungând să pribegească în Gulagul mileniului III: Coasta de Azur, Thailanda, Caraibe, Seychelles...
Dictatura a luat forme hidoase: au fost autorizate zeci, chiar sute de televiziuni, pentru ca mesajul Pieţei Universităţii să fie disipat: un pic ici, un pic dincolo... Suntem ţintuiţi în tirania direct-ului, a Breaking News-ului. Dacă ar fi fost permis un singur canal TV, ca în eroicul decembrie 1989, am fi avut un mesaj unic şi puternic pentru 20 de milioane de oameni (sau, mă rog, 18-19 milioane, câţi om mai fi rămas după ce ne-a căsăpit satrapul).

Şefa femeilor PSD-iste, Rovana Plumb, şi-a asumat riscul revenirii în ţară, din exilul de la Parlamentul European, pentru a ne deschide ochii: tiranul e rău pentru că are acasă o nevastă. Asta era: odiosul dictator şi sinistra sa consoartă!
Pentru o mai bună branduire a cazului, ar trebui să ne hotărâm o dată pentru totdeauna: dictator, satrap sau tiran? Propaganda lui perfidă le foloseşte pe toate trei, ca să ne bage în ceaţă. Vrea să fim derutaţi ca la revoluţia precedentă, cea din 1989, când la TVR avea loc următorul dialog:
Generalul: Criminalul acesta l-am avut dictator până duminică... duminică a devenit tiran, casap al poporului...
Dinescu: Era tiran al poporului... de 20 de ani...
Generalul: De 20 de ani... M-ai auzit c-am zis c-a fost... dictator, dictator neînduplecat... da' de-acuma a devenit măcelar, tiran.

Pe Mircea Dinescu l-aţi recunoscut, pe generalul octogenar n-a reuşit să-l identifice nimeni până-n ziua de azi, chiar dacă atunci i-a sărit proteza din gură, în direct, în timp ce-l înjura pe dictatorul fugar. Cine-o să ne mai spună nouă dacă avem de-a face cu un dictator criminal sau un măcelar tiran?!
AUTOR GRIGORE CARTIANU
SURSA ADEVARUL 

duminică, 22 ianuarie 2012

CE NU SE PREA ZICE DESPRE ACESTE PROTESTE

Am vazut cu ochii mei si pot sa spun: ca oamenii aia care ies cu copiii pe umeri in strada sunt pur si simplu iresponsabili. Ca nu ai voie sa expui un minor intr-un spatiu unde violentele pot izbucni oricand. Ca televiziunile care invita copii de zece ani in studio pentru a propaga prin intermediul lor mesaje politice se fac vinovate de grave incalcari ale deontologiei, exploatand cinic inocenta in scopuri propagandistice.
Ca jurnalisti, reporteri sau comentatori se implica trup si suflet in sustinerea protestelor dupa care dau fuga la televizor sa "relateze obiectiv" sau sa denunte oripilati abuzurile fortelor de ordine. Ca sunt jandarmi care raspund brutal la o violenta animalica, nu din placerea sadica de a sparge niste capete. Nu ca violentele s-ar justifica in vreun fel de o parte sau de alta, dar cand vorbim de ele macar sa le punem corect in pagina.

Ca jurnalisti sau protestatari provoaca in mod deliberat jandarmii, forteaza nota cat mai agresiv pentru a tipa apoi strident ca sunt victimele lor, ca sunt bruscati si abuzati exact ca intr-o dictatura pentru a fi impiedicati sa-si faca meseria. Ca nu e limpede nici astazi cine coordoneaza grupurile violente de suporteri, ultrasi si vandali de cartier. In mod evident, provocatorii n-au venit de capul lor la Universitate nici duminica, 15 ianuarie, cand s-a declansat bolovaniada, nici joi, 19 ianuarie, cand USL a organizat mitingul de partid. Ca toata recuzita tot mai profesionista utilizata in Piata Universitatii nu pare deloc produsul spontan al cetatenilor nemultumiti. Ca mesajele, lozincile, scandarile suna suspect de profesionist elaborate.

Ca majoritatea celor aflati in strada acuza o dictatura inchipuita. Este poate cea mai ridicola exagerare a mesajelor din Piata Universitatii. Ca adevaratul pericol pentru democratie este sa pui semnul egal intre dictatura si un inceput de functionare institutionala, semanand astfel confuzie. Asta dupa ce tot tu urlai deunazi pe tema disolutiei autoritatii statului. Ca se goleste de sens un cuvant - dictatura - si se confisca un simbol - Piata Universitatii.

Ca e o mare diferenta intre ce-i in strada si ce se vede la televiziunile de stiri. Ca se manipuleaza fara jena prin imagini luate in asa fel incat lasa impresia unor valuri de revolta populara, de stadioane care au umplut strazile, desi vorbim in fiecare seara de cateva sute de oameni. Ca aceste proteste sunt organizate politic, cel putin incepand cu cele de duminica, 15 ianuarie, si ca e greu de evaluat cati protestatari neafiliati ies in strada din convingere.

Ca mesajele de pe Facebook sunt propagate in special de liberali. Ca presa internationala a incadrat mecanic protestul in stereotipul revoltelor generate de criza economica desi, in Romania, revoltele nu seamna nici cu cele din Grecia, cu atat mai putin aduc a primavara araba, ci se explica intai de toate printr-o sofisticata mobilizare politica. Ca opozitia a mai incercat revolutii si nu i-a prea iesit, ca am mai vazut revolte produse mediatic si ca baietii s-au mai rafinat dupa cateva incercari grosolane.

Ca zeci de activisti de partid sunt deghizati in simpli cetateni, inseland astfel opinia publica. Ca or fi destui nemultumiti neafiliati dar ca numarul lor real, cel putin al celor din strada, e mult mai mic decat cel proiectat de televiziunile de stiri. Ca diverse revendicari particulare, aiuritor de diferite si incompatibile, sunt prezentate la pachet drept expresia saraciei si a marsului fortat prin desertul austeritatii. Ca revolutia trucata din 2012 n-are nici cea mai mica legatura cu revolta care l-a dat jos pe Ceausescu. Ca unii au luat-o razna rau de tot elaborand simpatice utopii anti-capitaliste. Ca n-am vazut prea multe figuri din sectorul privat prezente la revolutia de platou, ca lipsesc in mod semnificativ figuri reprezentative din elita societatii. Ele cum de nu se declara apasate de cumplita dictatura?

Ca exista o baza reala de nemultumire in crestere dar ca multi dintre cei care ar iesi, poate, in strada nu accepta sa joace in rolurile distribuite in filmul tot mai prost transmis live din Piata Universitatii. Ca piata colcaie de mesaje de o vulgaritate inspaimantatoare, nationalism primitiv (am auzit pe cineva racnind ca sanatatea se duce de rapa deoarce guvernul a dat-o pe mana maghiarilor!), sexism feroce, mesaje dezgustatoare cu care orice om rational sau de minim bun simt nu se poate asocia fara sa se simta pur si simplu murdarit.

Ca tot felul de insi incearca sa profite istet de mesajele anti-sistem ca sa iasa putin in fata desi traiesc bine de pe urma sistemului, sunt parte din el. Ca vezi oameni cu care te-ai solidariza pe loc, simti toata compasiunea pentru ei dar ca sunt la fel de numeroase figurile de care iti vine sa fugi mancand pamantul sau sa le intorci spatele.

Am vazut toate astea cu ochii mei si nu pot sa nu spun.
AUTOR DAN TAPALAGA
SURSA www.hotnews.ro 

sâmbătă, 21 ianuarie 2012

S-AU INREGISTRAT DERAPAJE GRAVE ALE PRESEI IN REFLECTAREA PROTESTELOR

Mai multe organizaţii de media, printre care ActiveWatch şi Centrul pentru Jurnalism Independent, spun, într-un comunicat de presă, că în ultima săptămână, odată cu declanşarea acţiunilor de protest, presa s-a abătut uneori de la misiunea de a informa corect şi imparţial publicul. Potrivit comunicatului, menţinerea interesului public ca principal reper în activitatea presei este crucială.
"Într-o situaţie cu impact major asupra vieţii sociale şi politice este explicabilă intensa preocupare a unor actori politici de a o valorifica în propriul interes. Considerăm însă că jurnaliştii au datoria de a servi dreptul publicului de a fi corect informat şi trebuie să evite orice situaţie ce ar aservi mass-media oricărui interes partinic", spun, în comunicat cele şase organizaţii de media semnatare - ActiveWatch - Agenţia de Monitorizare a Presei, Centrul pentru Jurnalism Independent, Centrul Român de Jurnalism de Investigaţie, Asociaţia Jurnalistelor din România ARIADNA, Societatea Jurnaliştilor din Galaţi şi Asociaţia PUBLICMEDIA.
 
Organizaţiile spun că au constatat - în perioada 13-19 ianuarie - o serie de derapaje ale presei (scrise, audio-vizuale şi online) în sensul abandonării neutralităţii şi echidistanţei cerute de bunele practici jurnalistice, accentuării senzaţionalismului şi a verificării riguroase a informaţiei.
Printre cele mai grave şi frecvente tipuri de abateri de la profesionalism, organizaţiile de media fac trimitere la "instigarea făţişă la diferite acte, fie că a fost vorba de chemarea oamenilor la proteste, fie că a fost vorba de descurajarea lor de a protesta", dar şi la "asocierea implicită şi explicită unui grup social (de exemplu, galeriile de suporteri sportivi) cu violenţa".
"Majoritatea ziariştilor au preluat şi transmis informaţii privind acte de violenţă ai căror autori ar fi fost ultraşi, fără o verificare temeinică a autenticităţii surselor", se mai spune în comunicat, precizându-se că a fost difuzată aproape exclusiv poziţia jandarmeriei, în timp ce punctul de vedere al suporterilor a fost arareori prezentat când s-au făcut astfel de acuzaţii.
În comunicat se face referire şi la "reflectarea distorsionată a realităţii din teren". "Selecţia vorbitorilor, poziţionarea camerelor conferă adeseori o imagine derizorie sau fals agresivă a pieţei.
Preocuparea pentru senzaţional ridiculizează protestul şi nu reflectă diversitatea participanţilor şi a opiniilor exprimate. Discursuri exagerate sau inflamate de la comentatorii TV din studio sau de la reporter, în timp ce imaginile comentate arătau situaţii calme", se mai spune în comunicat.

Militantul politic a luat locul moderatorului
Asociaţiile de media fac referire şi la "atitudinea adeseori sfidătoare sau agresivă a reporterilor sau moderatorilor faţă de unii protestatari sau faţă de invitaţii din studio", dar şi la "abandonarea rolului de moderator în favoarea militantismului politic făţiş în unele emisiuni de dezbateri", "inducerea anumitor teme, prin întrebările adresate protestatarilor, care au avut ca rezultat expunerea unor puncte de vedere care aparţineau mai degrabă reporterilor" şi "vehicularea ideii că grupurile din piaţă acţionează în favoarea unor actori politici pe baza unor informaţii a căror sursă nu este precizată şi lansarea unor acuzaţii nesusţinute de probe la adresa celor care au pus semnul egalităţii între actorii politici de la putere şi din opoziţie".
În comunicat se mai face trimitre şi la "difuzarea aproape exclusivă a poziţiei jandarmeriei, ignorând punctul de vedere al protestatarilor atunci când au avut loc incidente violente". "De cele mai multe ori, jurnaliştii nu s-au deplasat la secţiile de poliţie unde au fost duşi cei reţinuţi în vederea identificării de către jandarmi şi nu au relatat ce s-a întâmplat cu aceştia", se spune în comunicat.

Abateri repetate de la profesionalism
Organizaţiile de media mai vorbesc şi despre "insistenţa excesivă cu care duminică, 15 ianuarie, au fost difuzate imaginile cu actele de violenţă", ignorându-se faptul că în Piaţa Universităţii se desfăşura în acelaşi timp un protest paşnic.
"Reluarea excesivă a unor imagini, fără menţionarea datei şi orei la care aveau loc evenimentele din imagini", se numără de asemenea printre tipuri de abateri de la profesionalism enumerate de organizaţiile de media.
Apel la responsabilitate

Totodată, organizaţiile semnatare fac un apel către jurnalişti "să relateze cu responsabilitate, echilibrat şi nepartizan evenimentele care se desfăşoară, mai ales ţinând cont de impactul puternic pe care acestea îl pot avea asupra vieţii sociale şi politice din România".
De asemenea, organizaţiile cer jurnaliştilor, fie că acţionează pe teren sau în redacţii: să relateze evenimentele pe baza factuală, fără a răspândi zvonuri sau informaţii neverificate; să nu creeze panică, prin discursuri exagerate; să menţioneze sursa informaţiilor; să sesizeze abuzurile forţelor de ordine, precum şi distrugerile aduse proprietăţii publice sau private; să delimiteze clar informaţia de opiniile personale; să nu aducă acuzaţii fără să aducă dovezi palpabile şi fără să ofere posibilitatea celui învinuit să-şi exprime punctul de vedere; să utilizeze cu moderaţie şi numai după verificări informaţiile venite din zona forţelor de ordine sau a serviciilor.
AUTOR MIHAELA DOBRESCU
SURSA CURENTUL 

vineri, 20 ianuarie 2012

REVOLUTIA LICHELELOR

Pentru un observator care nu a văzut îndeaproape o “revoluţie colorată”, ce­ea ce se petrece la Bu­cureşti poate părea un “protest al oamenilor răbdători”, “o răbufnire a societăţii civile” sau “o acţiune în stil indignados”. Pentru niş­te observatori care au văzut în­de­a­proa­pe câteva “revoluţii colorate”, in­clusiv din spaţiul ex-sovietic, ceea ce se pe­trece la Bucureşti nu poate fi ca­talogat drept altceva decât o tentativă jenant de stângace de a reproduce un algoritm adus din exterior, dar neînţeles de către cei care încearcă să-l im­ple­menteze.

Situaţia ultimelor zile reproduce sche­ma “implementării accelerate a unui regim democratic” descrisă în “ma­nualele” scrise de cunoscutul specialist american Gene Sharp. În cazul protestelor de la Bucureşti asistăm la o situaţie paradoxală, în care de pe ambele părţi ale baricadelor politice şi stradale se află personaje cu pregătire americană şi ambele tabere mizează pe sprijin extern. Se vede clar că elita politică de la Bucureşti este divizată şi conducerea PD-L l-a trădat pe pre­şe­din­tele Băsescu, lăsându-l aproape sin­gur îm­potriva unei tentative de schimbare a regimului. Este clar că organizatorii pro­testelor au mizat pe un succes ră­sunător şi acum liderii PD-L se află într-o situaţie deosebit de dificilă, ei devenind ţinte sigure pentru represalii ulterioare din partea loialiştilor băse­s­cieni. Orice ar face, liderii PD-L care s-au făcut nevăzuţi în perioada de criză nu vor mai fi iertaţi. Judecând după comportamentul liderilor opo­ziţiei politice, se poate spune că nici ei nu prea cred în succesul operaţiunii de răsturnare a regimului lui Traian Băsescu şi sunt uimiţi de lipsa spriji­nului exterior care să influenţeze în mod semnificativ raportul de forţe pe plan intern.
Pentru a face o analiză coerentă a situaţiei create merită să facem câteva observaţii de ordin tehnic.

1. Protestele au urmat algoritmul clasic prin care se urmăreşte iniţierea unui avânt protestatar pe baza unui motiv concret şi, ulterior, “genera­li­za­rea” acestor proteste în vederea schim­bării regimului politic. De cele mai multe ori, organizatorii “revoluţiilor co­lorate” utilizează pretextul unor pre­su­puse (sau reale) falsificări ale ale­ge­ri­lor, dar ca pretext poate servi aproa­pe orice, începând de la presupuse abuzuri ale forţelor de ordine (Libia) şi terminând cu conflicte de muncă (Ka­zahstan). În cazul României s-a uti­lizat la maxim pretextul “privatizării serviciilor de ambulanţă” ceea ce nu este altceva decât o manipulare informaţională grosolană. Invităm pe toţi care nu sunt de acord cu această apreciere să arate concret (articol, paragraf, pro­po­ziţie) o asemenea prevedere în pro­iec­tul legislativ propus de comisia pre­zidenţială. Preşedintele a procedat absolut corect din punct de vedere tehnic atunci când a retras proiectul modificărilor legislative, reducând astfel posibilitatea organizatorilor pro­tes­telor de a coopta mai mulţi susţinători şi forţându-i să treacă accelerat la re­orientarea protestelor pe făgaş strict politic. Evident, tentativa de a reforma sistemul sanitar a fost întreprinsă la un moment greşit şi a avut o susţinere in­formaţională absolut execrabilă. Pre­supunem că cei responsabili de aceas­tă operaţiune au fost demişi pentru că sunt fie incompetenţi şi irecuperabili din punct de vedere intelectual sau au acţionat în interesul oponenţilor po­litici ai preşedintelui. Pe cei care consideră că reforma sistemului sanitar a fost întreprinsă pentru facilitarea furtului banilor publici de către “baronii PD-L din sănătate” îi invităm să gă­seas­că prevederile din actuala lege care îi opresc pe zişii “baroni” de la fur­tul banilor publici şi îi invităm să se gândească dacă nu cumva starea de­plo­rabilă a sistemului de sănătate ara­tă că acolo deja se fură practic tot ce se poate fura. Modificarea sistemului sanitar ar fi dus doar la reorientarea flu­xurilor financiare, şi aceasta era mi­za conflictului din jurul iniţiativei le­gislative prezidenţiale.

2. Protestele au beneficiat de sprijin informaţional masiv din partea unor structuri de media care au participat activ la răspândirea dezinformării şi au creat o imagine foarte favorabilă a protestelor. Din perspectiva unui specialist în manipulările mediatice, tentativele de a convinge populaţia să iasă în stradă erau foarte evidente şi au fost făcute sârguincios, dar fără o pricepere tehnică deo­se­bită. “An­te­ne­le”, Realitatea TV şi RTV preferau să transmită imagini filmate sub unghiuri verticale (0 grade sau 15 grade) care creează impresia vizuală a unei mul­ţimi mari, chiar şi în condiţiile în care este filmat doar un grup dispersat de oa­meni. Periodic, se lan­sau ştiri des­pre mii de protestatari care vin la Bu­cu­reşti din alte oraşe sau mii de studenţi care vin să se alăture protesta­tarilor din Piaţa Uni­ver­si­tăţii. Ulterior, aceste ştiri nu obţineau nicio confirmare, dar în condiţiile unei operaţiuni de manipulare informaţională este foarte important ca per­soanele care se gândesc la participarea la proteste să simtă că nu sunt singure şi că, de fapt, la proteste deja participă un număr mare de persoa­ne. Mesajele transmise de invitaţii din studiourile TV aveau un subtext clar: puterea se teme de pro­testatari şi pu­terea este lipsită de legitimitate. În li­te­ratura de specialita­te, acest proce­deu se numeşte “transfe­rul legitimităţii” şi constă în crearea unei impresii că autoritatea legitimă se află în mâinile protestatarilor, iar statul nu mai are nicio autoritate în afara celei formale. Specialiştii cunosc un aspect interesant al psihicului uman, aspect pe ca­re îl avem în co­mun cu cimpanzeii şi alte primate: per­cepţia autorităţii la nivel individual este legată de comportamentul indivizilor din jur şi nu de o apreciere obiectivă a realităţii. În cazul “revo­luţiilor colorate”, acest aspect este fo­losit în felul următor: individului i se sugerează în repetate rânduri faptul că cei care deţin pu­terea formală în stat nu mai au autoritate reală, iar cei care reprezintă sau sunt asociaţi cu pro­testele sunt trataţi cu reverenţa şi res­pectul rezervat persoanelor care deţin autoritatea reală. Această teh­nică se realizează prin sugestii verbale şi non-verbale, sco­pul final fiind spargerea barierei psihologice care îi împiedică pe indivizi să intre în conflict deschis cu autorita­tea. Spargerea acestei ba­riere psiholo­gice la nivelul maselor populare este necesară pentru a ob­ţine o participare activă a populaţiei la proteste. În cazul situaţiei de la Bucureşti, tentativa unui “transfer de autoritate” a exis­tat, dar a eşuat la­mentabil din câteva motive printre care se numără lipsa de pricepere din partea specialiştilor autohtoni în ma­nipularea mediatică şi lipsa unui lider vizibil, carismatic şi îndeajuns de curajos să-şi asume rolul de “recipient” al “transferului de au­toritate”. Lideri noi nu există, liderii actuali s-au eschivat de la participare activă (Vic­tor Ponta a fugit la Stras­bourg, iar Crin Antonescu este agitat verbal şi impotent organizaţional), iar liderii din garda veche s-au făcut ne­văzuţi sau s-au internat de urgenţă. În stil clasic securistic, liderii opoziţiei îşi doresc ca “revoluţia” să fie făcută de altcineva, iar ei să participe doar la împărţirea ulterioară a ciolanului bu­getar. Avem o simpatie nulă faţă de personaje gen Yushchenko, Saakash­vili sau Yusuf al-Qaradawi, dar aceşti lideri au avut decenţa să stea în frig  împreună cu protestatarii şi să respire gaz lacrimogen împreună cu ei. Li­de­rii opoziţiei româneşti preferă să vadă “protestele” în confortul unei camere de hotel de la Strasbourg sau al unei vile de protocol, ceea ce îi descalifică total din punct de vedere profesional.

3. Este evident că protestatarii au căutat în mod intenţionat confruntă­rile violente cu forţele de ordine. Fie­care “revoluţie colorată” are nevoie de victime, de morţi şi răniţi care “să dea bine pe sticlă” şi să devină simboluri mediatice cu rol de martiri ai luptei împotriva regimului. De fiecare dată, protestatarii violenţi provin din rândul unor organizaţii formale sau in­formale de tineret şi au o anumită pre­gătire în domeniul luptelor de stradă. Ideea de a folosi galeriile echi­pelor de fotbal în calitate de “trupe de şoc” ale revoluţiilor colorate nu este nouă şi a mai fost pusă în practică la Kiev şi la Belgrad, însă în cazul Ro­mâ­niei există o particularitate interesantă. În cadrul operaţiunilor similare din alte ţări, ultraşii erau doar “vârful de lance”, în timp ce nucleul dur al protestatarilor era format în mare mă­sură de membrii unor organizaţii de tineret cu caracter po­litic sau social (“Otpor!” din Serbia, “Kmara” din Geor­gia, “Pora” din Ucra­i­na, aripa tâ­nără a “fraţilor musulmani” din Egipt etc), dar la Bucureşti nucleul protestatarilor a fost format chiar din ultraşi, conducând la o auto­discreditare a pro­testelor. Opoziţia nu are organizaţii viabile de tineret deoarece banii care s-au alocat pentru dezvoltarea acestora s-au redirecţionat sistematic spre buzunare individuale, iar acum opozi­ţia plăteşte pentru această strategie defectuoasă. Motivul pentru care sunt folosite galeriile echipelor de fotbal este simplu: galeriile sunt bine organi­zate, iar coordonatorii acestora sunt controlaţi ferm de către personaje cu legături strânse în cadrul serviciilor secrete. Faptul că o parte importantă a serviciilor a parti­cipat la organizarea acestei operaţi­uni este evident din spri­jinul acordat protestelor de către “unitatea informaţională” infiltrată în media, din com­plicitatea tacită sau activă a organizaţiilor media (B1, TVR etc.) care, teoretic, ar trebui să spriji­ne poziţia preşedintelui, din comportamentul li­derilor PD-L care doresc să “iniţieze un dialog structurat cu socie­tatea” şi chiar din participarea activă la pro­teste a galeriilor controlate pe fi­liera “civililor” din cadrul UNPR. Re­petăm: asistăm la un război intern al elitelor politice, în care Băsescu a ră­mas singur împotriva tuturor, dar ni­meni nu este îndeajuns de curajos încât să participe vizibil la luptă, preferând metoda clasică şi securisti­că de a acţiona prin interpuşi. Partici­parea ultraşilor la proteste şi eşecul lor în crearea unor “imagini şocante” care să poată fi folosite pentru propagandă ulterioară au avut un efect in­teresant asupra strategiei mediatice a “revoluţionari­lor”. În fond, spectatorilor le-a fost prezentată o imagine profund schizofrenică: pe de o parte, ultraşii erau declaraţi “huligani” şi “agenţi ai serviciilor” care au fost in­filtraţi în rândul protestatarilor pentru a genera violenţe, dar pe de altă parte numărul ultraşilor era folosit în calcu­lele numărului total al protestatarilor. Dacă teoria (absurdă) conform căreia ultraşii erau de fapt “agenţii serviciilor” este corectă, atunci trebuie re­cunoscut faptul că protestele de la Bucureşti au strâns efectiv câteva sute (nu mii!) de participaţi, iar dacă ul­traşii constituie o componentă natura­lă a protestatarilor, atunci trebuie recu­noscut faptul că violenţa de stradă face parte integrantă din strategia pro­testelor care se doresc a reprezenta “societatea civilă”.

4. Un alt procedeu de manipulare care este folosit pe larg de către “unitatea informaţională” din media este “demonizarea neutrilor”. Orice individ care nu achiesează complet şi to­tal la “avântul protestatar” este de­clarat “băsist”, “portocaliu”, “agent al serviciilor băsesciene” şi “susţinător al dictaturii”. Scopul acestei manipulări este impunerea unei alegeri binare: fie individul îl susţine în totalitate pe Băsescu şi, implicit, toate aspectele negative ale actualului sistem, fie trebuie să-i susţină întrutotul pe protestatari şi să iasă în stradă. Inamicul de moarte al oricărei “revoluţii colorate” este cetăţeanul care gândeşte limpede şi îşi pune o întrebare simplă: ce se întâmplă după schimbare? În conse­cinţă, oricine care-şi va pune această întrebare va fi discreditat şi declarat “suporter băsist”, deşi această întrebare este de bun simţ.

5. Protestele au beneficiat de un oarecare sprijin din partea unor organizaţii media internaţionale (Associa­ted Press şi Reuters) care au scris despre “proteste împotriva măsurilor de austeritate la care participă mii de persoane”, dar până acum nu există vreo declaraţie dură a oficialilor eu­ro­peni sau americani care să ofere sprijin protestatarilor şi iniţiativelor de de­clanşare a alegerilor anticipate. Această situaţie îi debusolează pe or­ganizatorii operaţiunii care conside­ră că trebuie să mai întreprindă eforturi pentru a obţine suportul public al Ves­tului, deşi cei mai inteligenţi dintre ei deja îşi dau seama că acest su­port nu va veni.
Dintre toate condiţiile necesare schim­bării cu succes a unui regim politic, actuala opoziţie a îndeplinit doar una. Pentru a schimba un regim politic este necesar ca printre elitele politice şi structurile de informaţii să se găsească îndeajuns de mulţi trădători pentru ca sistemul să nu se mai poată apăra în mod eficient. Se pare că la momentul actual preşedintele Bă­sescu a fost trădat de toţi aliaţii politici şi de majoritatea structurilor de informaţii. Judecând după evoluţia situaţiei, alături de Băsescu este SPP, o parte a “0215” şi o parte din SRI. La capitolul “cooptarea trădătorilor”, rata de succes a opoziţiei a fost de aproa­pe 100%. Din punctul nostru de ve­de­re, dacă Traian Băsescu nu cedează nervos, şansele de succes ale unei re­vo­luţii bazate doar pe o trădare ma­si­vă a elitelor politice şi a persoanelor cu o coloratură specifică a ochilor sunt egale cu zero. Experienţa anteri­oa­ră ne sugerează că preşedintele nu va ceda nervos.

Ceea ce îi lipseşte operaţiunii de înlăturare a lui Traian Băsescu este un lider carismatic şi un program pozitiv de acţiune. Organizatorii au mizat pe ratingul şi popularitatea celor care vor îndemna (direct sau voalat) la ieşirea în stradă, considerând că sentimentul anti-Băsescu corelat cu sprijinul mediatic masiv va fi suficient pentru de­clanşarea unor proteste de anvergură, a căror presiune îl va forţa pe Băsescu să renunţe la putere. Se pare că organizatorii operaţiunii nu au acordat aten­ţia cuvenită capitolului din manual care explică faptul că oamenii sunt dispuşi să iasă în stradă atunci când, pe lângă insatisfacţia faţă de prezent, au şi speranţe puternice la un viitor mai bun de după schimbare. Jude­când după numărul infim al protestatarilor, majoritatea românilor consi­deră că ecuaţia Ponta + Anto­nes­cu nu este egală cu un viitor mai bun, ci doar cu schimbarea echipei care gestionează furtul banilor publici. Aceas­tă constatare, de fapt, nu înseamnă că actualul sistem este bun, ci doar atra­ge atenţia asupra faptului că opoziţia nu a reuşit să echipeze “avântul pro­testatar” cu un lider carismatic şi un program care să fie cunoscut şi susţi­nut de o masă largă a populaţiei. Or­ganizatorii mizează pe sprijin extern la fel cum au mizat organizatorii altor “revoluţii colorate”. Căutarea sprijinului extern este unul dintre scopurile călătoriei lui Victor Ponta la Stras­bourg, însă efectul acestor tentative va fi unul nul. În politica românească nimic nu se întâmplă fără acordul ta­cit sau explicit al Ambasadei SUA, iar Gitenstein este mai tăcut ca niciodată. În situaţii asemănătoare din alte ţări, ambasadorii vestici (în frunte cu am­basadorii SUA) atacau la baionetă au­torităţile statului şi ofereau sus­ţi­nere, inclusiv logistică, organizatori­lor pro­tes­telor. În aceste condiţii apa­re în­treba­rea firească: cum s-a ajuns în si­tua­ţia în care la Bucureşti s-a organizat o coaliţie largă a forţelor politice, oli­gar­hice şi “informaţionale” care a lan­sat o tentativă de “revoluţie colorată” făcută după tehnologie americană, dar sprijinul oficial al Washingtonului lipseşte cu desăvârşire? Explicaţia este paradoxală, dar doar ea oferă răspunsuri coerente la toate întrebările. Bu­cu­reştiul a devenit un teatru de război în care două grupări din cadrul elitei politice şi economice americane îşi rezolvă disputele interne. Ultimele ac­ţiuni ale preşedintelui Băsescu au vizat distrugerea fluxurilor financiare prin care se alimentează “băieţii deş­tepţi”, care până nu demult au beneficiat de o protecţie internaţională imbatabilă (a se compara comportamentul lui Taubman şi comportamentul lui Gitenstein). Aceste acţiuni sunt sprijinite de FMI, o parte a Comisiei Europene şi persoane cu “afilieri in­teresante” gen Mark Mobius, însă acest lucru nu înseamnă că toate forţele active în politica globală din partea americană sunt de acord cu acest comportament al administraţiei Oba­ma. Amintim cititorilor că o bună par­te din actualele elite politice şi “informaţionale” a fost creată şi susţinută de personaje din sfera neoconservatoare a politicii americane care se află într-o opoziţie vehementă faţă de ac­tuala administraţie şi politica acesteia care vizează retragerea graduală din zone care în urma modificărilor conjuncturii internaţionale au intrat în sfera de interes şi influenţă a altor puteri globale. Pentru “băieţii deş­tepţi” şi actuala elită politică, înlăturarea de la putere a lui Traian Bă­sescu care colaborează eficient cu administraţia Obama şi sărbătoreşte venirea noului an chinezesc la am­basada Chinei a devenit o chestiune de supravieţuire şi menţinere a accesului la finanţare. Situaţia economică şi conjunctura internaţională generală i-au făcut să se grăbească, alegerile din noiembrie fiind prea departe pentru a mai putea fi utile unor personaje care sunt vizate astăzi în multiplele dosare care deja au ajuns sau în cu­rând vor ajunge publice. Tentativa stângace de a organiza o “revoluţie colorată” la Bucureşti a fost făcută în disperare de cauză şi va intra în istorie drept o “revoluţie a lichelelor”, “revoluţie” care a eşuat din cauza inepţiei terminale a organizatorilor.
SURSA CRONICA ROMANA

joi, 19 ianuarie 2012

(CONTRA)REVOLUTIA LUI BADEA,CIUTACU SI VOICULESCU

Demonstraţiile care au loc zilele acestea în ţară nu sunt o reeditare a Revoluţiei din 1989, nici a Pieţei Universităţii din 1990. Sunt exact opusul lor, o contrarevoluţie marca Dan Voiculescu, care încearcă să uzurpe treptat toate simbolurile luptei anticomuniste, creând confuzie morală cu sprijinul nefericit al ONG-urilor. Protestele din ianuarie 2012 sunt mai degrabă reeditarea mineriadei din ianuarie 1999 decât a revoluţiei din decembrie.

În presa occidentală există o regulă nescrisă: Dacă vrei să fii credibil, nu compari niciodată un politician contemporan cu Hitler pentru că ceea ce obţii nu este decredibilizarea politicianului pe care doreşti să-l ataci, ci diluarea crimelor lui Hitler, care prin însuşi actul comparaţiei se relativizează. Acelaşi lucru este valabil în cazul comparaţiei dintre Traian Băsescu şi Nicolae Ceauşescu. Lozinca „Băsescu=Ceauşescu'' nu este doar imorală, este de-a dreptul obscenă, pentru că îl umanizează pe Ceauşescu şi relativizează crimele (reale) ale dictatorului şi ale regimului comunist pentru a obţine efectul retoric de sublinia crimele (simbolice) ale preşedintelui. Din acest motiv, nu vom auzi nici un fel de scandări legate de comunism în Piaţa Universităţii, ba dimpotrivă. Ideea că „era mai bine pe vremea lui Ceauşescu'' pare să fie dominantă printre „revoluţionarii'' anului 2012. Or, nu poate exista o Piaţă a Universităţii autentică fără o revoltă împotriva comuniştilor şi securiştilor care domină clasa politică, mediul de afaceri şi o bună parte din mass-media. O Piaţă a Universităţii care recuperează legitimitatea comunismului şi delegitimează anticomunismul este un fals ordinar.

Recuperarea legitimităţii comunismului este un obiectiv pe care publicaţiile şi televiziunile lui Dan Voiculescu l-au urmărit constant, susţinând în mod repetat şi sistematic că nu există nicio diferenţă între regimul comunist şi guvernarea actuală, între Băsescu şi Ceauşescu, între Securitatea căreia i-a aparţinut Voiculescu şi actualele servicii secrete, în pofida apartenţei la NATO şi Uniunea Europeană. Întregul demers vizează să înlocuiască treptat şi sistematic simbolistica luptei anticomuniste cu una nouă relativizantă în care crimele comunismului sunt estompate până la dispariţie iar crimele presupuse ale „regimului Băsescu'' sunt îngroşate până la caricatură. Rezultatul este o confuzie a valorilor care şterge diferenţa dintre bine şi rău, dintre vinovaţi şi nevinovaţi, dintre victimă şi călău.

Or, exact la acest fenomen asistăm astăzi în Piaţa Universităţii. Primul obiectiv al noii (contra)revlouţii este ştergerea semnificaţiei istorice a Revoluţiei din Decembrie. Mijlocul? Asimilarea demonstraţiilor din 2012 cu revolta din 1989. Adevărul care se doreşte escamotat este că în 1989 în Piaţa Universităţii au murit oameni ucişi de gloanţelor regimului comunist. În 2012, avem câteva încăierări între ultraşi şi jandarmi. Orice comparaţie nu face decât să dilueze sângele cât se poate de real al celor căzuţi cu apa chioară a propagandei anteniste. Instrumentele? Asociaţiile de „revoluţionari'' deposedaţi de privilegii.

Al doilea obiectiv este ştergerea semnificaţiei istorice a Pieţei Universităţii 1990 ca mişcare de rezistenţă împotriva confiscării Revoluţiei de către regimul neocomunist al lui Ion Iliescu. Mai întâi, faptul că demonstraţia din 2012 a ocupat acelaşi loc este o uzurpare simbolică a Pieţei Universităţii originare. Apoi, l-am văzut, deloc întâmplător, pe Mircea Badea în noua Piaţă a Universităţii, încercând să „popularizeze'' o „adaptare'' a Imnului Golanilor. A doua uzurpare. Ulterior, au apărut în mod convenabil pancarde pe care scria „Băsescu=Iliescu'', „Jandarmii=Minerii 1990''. Nimic mai inept, dar serveşte scopului. În sfârşit, asistăm în ultimele zile la o încercare de a recupera în favoarea „neorevoluţiei'' memoria lui Cristian Paţurcă, unul din simbolurile Pieţei Universităţii. Până şi pretenţia imposibil de demonstrat de altfel, a lui Victor Ponta că ar fi participat la demonstraţia din Piaţa Universităţii serveşte aceluiaşi scop.

Dovezile manipulării sunt peste tot, dar, cumva, nu pare să le vadă nimeni. Asistăm la un simulacru de revoluţie în care protagoniştii nu sunt demonstranţii, ci personaje de genul Badea, Ciutacu sau Ciuvică. Suntem martorii unei revoluţii patronate de Voiculescu. Nici măcar nu este prima oară când se întâmplă. Ziarele şi televiziunile voiculesciene au mai susţinut o dată o mişcare „revoluţionară'' anti-guvernamentală. S-a întâmplat în ianuarie 1999, când Antena 1 a susţint cu entuziasm marşul minerilor lui Miron Cozma spre Bucureşti. Atunci, ca şi acum, Voiculescu a profitat de dificultăţile sociale (închiderea minelor) pentru a instiga la răsturnarea violentă a guvernului. Nu e nicio surpriză, aşadar, că acelaşi Miron Cozma a anunţat acum două zile că doreşte să vină împreună cu minerii să se alăture protestelor din Piaţa Universităţii. Cozma a înţeles că Piaţa Universităţii 2012 este Piaţa Univeristăţii în care minerii au triumfat.

Fără îndoială că printre protestarii anului 2012 se numără oameni oneşti, care au nemulţumiri reale. Fără îndoială că există reproşuri perfect rezonabile privind politicile actualei guvernări, în special în ceea ce priveşte corupţia, incoerenţa, lipsa de transparenţă şi alocările aberante de fonduri marca Elena Udrea (apropos, dacă Traian Băsescu şi PDL se gândesc să ofere poporului un sacrificiu ritual, Elena Udrea ar trebui să fie alegerea evidentă). Aceşti oameni oneşti precum şi ONG-urile care îi susţin trebuie să ştie însă că participă la o revoluţie contrafăcută în studiourile unei televiziuni patronate de un securist dovedit şi că scopul ei nu este buna guvernare, redarea bunăstării, mărirea salariilor şi pensiilor lor, ci conservarea privilegiilor clasei care parazitează ţara de 22 de ani.
AUTOR CRISTIAN CAMPEANU
SURSA ROMANIA LIBERA 

marți, 17 ianuarie 2012

VOR DOAR CAPUL LUI BASESCU!

CTP Hurezeanu Dinescu si Tatulici VOR DOAR CAPUL LUI BASESCU !
Marele revolutionar Mircea Dinescu, cel care nici macar nu l-a luat de guler pe Iliescu sa-l intrebe despre mortii din decembrie ’89, despre teroristi, era indignat astazi ca un jandarm si-a sters bocancii de steagul unui protestatar! Cit tupeu! Cam aceasta este diferenta dintre evenimentele pe care eu le-am trait in strada, atunci, si teatrul ieftin pe care il vad astazi la televizor.

Revolutionari ratati si castrati de beneficiile bugetare, militari cu ochii iesiti din orbite ca li s-au taiat 11 milioane din pensia de, probabil 45, aurolaci si nebuni, pensionari securisti indoctrinati de turnatoriile “Felix”, tineri aventurieri si adolescenti romantici, baietii de cartier din galeriile fotbalului, studenti care descopera ca madam Andronescu este o extraterestra comparativ cu amaritul de Funeriu cu studii si colaborari in Franta, Japonia si Germania! Si multi oameni de buna credinta dar foarte saraci, sau saraciti, si usor de manipulat, amagiti inca din anii ’90 cu sloganul “Nu ne vindem tara! Noi muncim, nu gindim!”. Toti acesti oameni, aproape 10.000 in toata tara, sint pe strada, vor libertate si si il vor jos pe “dictatorul” Basescu!

Evenimentele de astazi, reflectate schizofrenic de catre mass media si imbratisate de CTP, Hurezeanu, Dinescu sau Tatulici, reprezinta o uriasa nedreptate fata de eroii din decembrie ’89! Atunci a fost lupta impotriva unei crunte dictaturi, atunci au fost tancuri si gloante adevarate si morti si raniti! Cum dracu’ se face ca, Tatulici – care se dadea in gasca cu Nicu Ceausescu, CTP – care a scris la Scinteia de dupa ’89, Dinescu – Primul Revolutionar al Tarii si Hurezeanu – “omul liber” de la Europa Libera, toti 4 sint in aceeasi  cumetrie si imbratiseaza, cu mare entuziasm, cacealmaua de “dimbovilutie”!? Un fel de “revolutie”, fara popor si fara revolutionari autentici!
In fapt, cei 4 sint reprezentantii Sistemului, un sistem obosit de virsta, ruginit de coruptie, gripat de lipsa de profesionalism. Un sistem care a crezut ca il va impacheta pe marinarul de la Constanta in foi de vita si va zburda peste Romania. Piratul a avut insa dintii tari! Sistemul a vrut sa-i rupa coltii in 2007, n-a reusit! In 2009 a fost cit p-aci, insa Piratul si-a folosit pistolul si i-a ciuruit! La mustata! La suvita! Pentru asta, ca a folosit poporul impotriva Sistemului, Traian Basescu nu va fi iertat niciodata! Dar fiindca nu a pierdut in 2009, Piratul din Marea Neagra trebuie pedepsit exemplar!
Ce atita vrajeala pe analistii patriei noastre, ce atita consum sa tii atitea televiziuni falite cind, de fapt, toti vor capul lui Basescu?! Dar Base nu e genul sa demisioneze, si nici nu ar fi suficient pentru vechiul sistem! Aia vor razbunare, sa-l umileasca, sa-l pedepseasca, sa-l… Tipic romanesc, Iliescu stie reteta, a mai aplicat-o, de Craciun, ca atunci era liber-cugetator!
Sint foarte curios sa vad ce va face cel de-al 4-lea ESCU, zau ca nu stiu! Dar voi scrie in continuare! Ca un om nascut si crescut in zodia ESCU, si cu bune si cu rele.
Sa fiti iubiti!
AUTOR RADU MORARU
SURSA www.nasul.tv 

luni, 16 ianuarie 2012

INTIFADA LUI ARAFAT - COORDONATA DE PONTA,ANTONESCU SI VOICULESCU

Revolta „gușterilor“, declanșată după demisia lui Raed Arafat din ministerul sănătății, a fost pregătită, organizată și susținută de alianța anti-românească USL. Este singura concluzie rezonabilă ce poate fi trasă după evenimentele petrecute în ultimele zile în București și în mai multe orașe din țară.
Pentru a-și mobiliza masele de manevră formate în general din persoane lipsite de discernământ, derbedei, pensionari senilizați sau dezinformați, aurolaci, gură-cască și alți gușteri ușor de manipulat, liderii USL s-au folosit de mașinăria de propagandă verificată de nenumărate ori în ultimii ani, adică de antenele lui Voiculescu și Schwartzenberg-Ghiță, precum și de rețeaua de socializare Facebook, canale a căror utilitate în astfel de operațiuni a fost deja dovedită. Antena3, Realitatea TV și apelurile/petițiile de pe Facebook au fost primele arme folosite de USL împotriva democrației, înainte de utilizarea pietrelor de dat în cap, aduse la sacoșă de golanii incitați de tonomatele lui Ponta și Antonescu.  Motivul recurgerii la această soluție extremă – adică rezolvarea prin mișcări de stradă a marilor probleme politice cu care se confruntă USL- este cât se poate de simplu. Deși s-a intrat în anul electoral, liderii uniunii n-au reușit să-și impună în instituțiile democratice avute la dispoziție, adică Parlament  și Curtea Constituțională, temele de pe agenda politică proprie și nici să le respingă pe cele impuse de coaliția aflată la guvernare. Ei n-au reușit să găsească astfel nici măcar motivele legale pentru suspendarea președintelui Traian Băsescu, tema politică fundamentală de pe agenda USL, darămite să respingă temele lansate de adversarii politici, precum comasarea alegerilor, reorganizarea teritorială și modificarea Constituției. În aceste condiții de impotență politică, singura soluție care le-a rămas socialiștilor Ponta și Antonescu este cea învățată de la tătucul Ilici, anume scoaterea gușterilor în stradă înarmați cu pietre și lozinci anti-Băsescu, adversarul mafiei USL.

Arafat – hârtia de prins muște a USL

Rolul lui Raed Arafat în acest mecanism politic diversionist este cel al hîrtiei de prins muște, folosită cu succes de părinții naturali și spirituali ai lui Ponta și Antonescu. Că Arafat a fost folosit ca pretext pentru destabilizarea socială o demonstrează continuarea invocării numelui său după ce motivul care a generat această invocare a dispărut. Deși președintele Traian Băsescu a cerut și  a obținut vineri, 13 ianuarie, retragerea proiectului de lege privind reforma din sănătate, contestat vehement pe „segmentul“ SMURD, de către Raed Arafat, numele arabului a fost invocat, constant, în toate manifestațiile de stradă ce au urmat acestei decizii. Aceasta este dovada că tema Arafat a rămas agățată de singurul neuron disponibil al manifestanților abrutizați de televiziunea lui Voiculescu, Antena3. Mulți dintre „gușterii“ care au ieșit sau încă mai ies în stradă n-au aflat nici astăzi că SMURD-ul nu se privatizează, că nu s-a privatizat și că, în definitiv, nu poți privatiza un serviciu militarizat sau un minister. Și mai mulți dintre ei nu știu că Arafat controlează financiar donațiile și sponsorizările pentru SMURD, sau că s-a însoțit în operațiunea de colectare de fonduri, inclusiv în vârful campaniei 2%, de doi reprezentanți de bază ai celor doi moguli (Vîntu și Voiculescu) care au susținut financiar, mediatic și (i)moral campania anti-Băsescu, Radu Tudor și Emil Hurezeanu. De ce s-a însoțit Arafat, în fruntea Fundației pentru SMURD, tocmai cu cei doi reprezen­tanți ai mafiei Grivco și nu cu reprezentanți ai societății civile, neimplicați politic? Nu este și aceasta o apropiere oficială a fundației lui Arafat de mafia USL reprezentată de Antonescu, Ponta și Voiculescu – via Constantin?

Jurnaliștii Antena 3 și Realitatea TV – aspiratori de „gușteri“

Diversioniștii USL au aplicat și exploatat, abil, pentru a-i atrage pe gușteri în stradă, principiul conform căruia „nu exiști, dacă nu apari la televizor“. Principiul a fost verificat, cum am spus, în foarte multe cazuri de „revoltă spontană“ organizată de mafia Grivco și, mai nou, de USL, ultima revoltă de anvergură fiind cea din mineriada sindicală „Noi vrem respect“, din 2009. Sâmbătă și duminică, spre exemplu, jurnaliștii de la Antena3, Realitatea TV și RTV s-au proțăpit în Piața Universității și au transmis în direct pentru bizoni, gușteri sau berbeci dornici de a-i vedea rudele,  gagicile sau, în cazul pensionarilor, administratorii de bloc, la teveu. Așa s-au adunat, cel puțin în Capitală, cu trei astfel de „aspiratoare de gușteri“, susținute din studiourile canalelor de dezinformare din mass media, de dezbateri la care au participat reprezentanții USL. Antena 3, spre exemplu a transmis continuu, zilele acestea, neamul voiculeștilor fiind disperat să scoată lumea în stradă, motiv pentru care a utilizat toate principiile dezinformării, minciuna, exagerarea și zvonistica fiind instrumente de bază ale acestei ample manipulări televizate. Cea mai flagrantă dintre ele a fost aceea prin care s-a forțat o paralelă cu Ceaușescu, diversioniștii lui Voiculescu lansând zvonul că „Traian Băsescu a fugit din București“ fără a preciza dacă a luat elicopterul sau metroul. „Băsescu a fugit din București“ - anunța Antena3, vidanja mediatică a familiei Voiculescu. Chiar și așa s-a dovedit că mafia USL n-a reușit să scoată în stradă, în toată țara, mai mult de 2-3000 de oameni (vineri), sau 3-4000 de oameni (sâmbătă). Păi asta înseamnă că n-au reușit să-i convingă să iasă în stradă nici măcar pe cei mai vulnerabili dintre susținătorii politicii lor, adică pe aurolacii din subterane.
Intifada declanșată, via palestiniano-ior­daniano-siriano-românul Raed Arafat, împotriva lui Traian Băsescu a fost revendicată timid, mai întâi de Crin Antonescu, iar apoi de Victor Ponta, abia ieri, după ce PNL și PSD au organizat oficial, la vedere, câteva mișcări de protest în țară, cel mai reprezentativ fiind cel din Iași. Penalul Relu Fenechiu, liderul PNL Iași, și-a mobilizat oficial susținătorii încă de sâmbătă, pentru participarea la demonstrația anti-Băsescu din fața Palatului Culturii, acțiune organizată de tineretul liberal. „Vă invit să vă alăturați acțiunii de protest a tinerilor liberali ieșeni ce va avea loc mâine, 15 ianuarie, la ora 12.00, cu plecare din Piața Palatului și punct terminus, de desfășurare, în Piața Unirii. Toate marile orașe au ieșit în stradă, mai puțin Iașul! Relu Fenechiu (send via GO SMS)“. Așadar, disperat că tocmai el va fi acuzat de nerealizarea sarcinilor de partid, Fenechiu s-a tradus în fapt printr-un amărât de SMS, deconspirând secretul revoltei „gușterilor“ USL. El a participat, duminică, la „acțiunea“ din Iași, alături de Varujan Vosganian și de subordonatul cu nume de metresă, Adomniței.

Trezorierul PNL, sufletul mișcării de protest, iar liberalul Boza, gornistul

Implicarea directă a activiștilor USL în acțiunile de protest declanșate în țară, imediat după demisia din 10 ianuarie a talibanului Raed Arafat, a fost dovedită deja prin identificarea unora dintre ei printre manifestanți, sau prin folosirea de către alții a paginilor de facebook pentru a suna mobilizarea. Astfel, la mitingul de vineri seara, la care au participat cîteva sute de manifestanți, au fost recunoscuți, printre gușterii revoltați, secretarul general al PSD Ilfov, Mihai Barbu, posesor – conform blogosferei- a 10 dosare penale pentru evaziune, alături de un șofer de partid, tot de la PSD Ilfov, Marian Paraschiv. Tot în centrul protestatarilor s-a aflat și Rareș Mănescu, trezorierul PNL. Alături de ei au mai fost revoluționari precum Ion Ciochină, Nicolae Dide și Dorin Lazăr Maior (Brașov). Ei erau înconjurați de zeci de ultrași ai galeriei echipei de fotbal Steaua București. Cel care i-a mobilizat pe mulți dintre protestatari a fost tot un liberal de-al lui Antonescu, Mircea Boza. „Mureșenii arată că le pasă! Este timpul ca și bucureștenii să facă același lucru! Propun să ne strângem în piața Universității și să mergem la Palatul Cotroceni. Mâine, 13 ianuarie, ora 18.30. Să-i pregatim un debut de week-end democratic celui care dorește demolarea SMURD-ului:Traian Băsescu!“ - a anunțat Boza pe pagina sa de Facebook. El a fost apoi felicitat, oficial, de Crin Antonescu. „PNL nu a luat inițiativa organizării unor proteste - a mințit liderul liberal. Dacă cel care a inițiat pe Facebook protestul este liberal, îl felicit. Salut faptul că a fost luată această inițiativă, și salut faptul că mii de cetățeni români au ieșit în stradă“ – a spus Antonescu sâmbătă, într-o conferință de presă.

Antonescu recunoaște implicarea

Crin Antonescu n-a recunoscut de la început implicarea în revolta „gușterilor“, chiar dacă au apărut dovezi concrete despre aceasta. Sâmbătă seara însă, în timpul intifadei din Piața Universității, când derbedeii instigați de televiziunea lui Voiculescu au aruncat cu pietre în jandarmi, Antonescu s-a declarat solidar cu derbedeii. „Deşi PNL nu s-a implicat în niciun fel în protestele de stradă organizate la Bucureşti şi în întreaga ţară în ultimele zile, PNL salută şi este pe deplin solidar cu toţi cei care au ieşit în stradă pentru a-şi manifesta protestul şi faţă de înlăturarea doctorului Raed Arafat şi faţă de modul în care un proiect de lege s-a încercat a fi impus neconstituţional şi mai ales protestul faţă de comportamentul puterii“- a declarat el la un post de televiziune, adăugând că va prelua controlul demonstrațiilor. „Ne vom implica direct prin prezenţa membrilor noştri, prin chemarea în stradă a tuturor celor care nu mai au altă soluţie pentru a-şi apăra drepturile, pentru a apăra democraţia, decât ieşirea în stradă“ - a zis Antonescu. Lui i s-a alăturat Victor Ponta, care i-a încurajat și el pe protestatari, încurajându-i. „Îi respect şi îi felicit pe toţi românii care au ieşit în stradă pentru a-şi apăra drepturile în faţa abuzurilor unui regim politic nedemocratic! Este nevoie ca vocea lor să fie auzită, pentru că ei sunt cei care au transmis acest mesaj extraordinar de solidaritate, de revoltă, dar şi de speranţă. Am însă îndemnul ca toţi cei care ies în stradă să fie atenţi la provocările oamenilor regimului Băsescu şi să respingă total orice gest de violenţă. Mesajul pe care îl transmit românii trebuie să nu fie alterat de gesturi extreme care i-ar putea da şansa preşedintelui Băsescu să ignore şi să sfideze în continuare vocea poporului, prevederile Constituţiei şi fundamentele statului de drept! În stradă în mod paşnic, aşa românii îşi vor lua ţara înapoi!“ - a spus Ponta, după ce se solidarizase și el, pe Facebook, cu Raed Arafat, dezinformând mai abitir decât angajații lui Voiculescu. Dealtfel, Victor Ponta este cel care, după retragerea proiectului de lege din sănătate, la cererea lui Traian Băsescu, a continuat să fluture, manipulator, tema SMURD, continuând dezinformarea nerușinată pe care a lansat-o împreună cu tovarășii lui de coaliție. „Noua lege a Sănătății, forțata de Traian Băsescu, riscă să ducă la desființarea SMURD! Ei vor să distrugă SMURD pentru a face loc clientelei de partid! Nu avem voie să-i lăsăm să distrugă și puținele lucruri care mai funcționează în România! Avem obligația să fim alături de SMURD în aceste momente grele, tot așa cum, de-a lungul timpului, SMURD a fost întotdeauna alături de noi!“ - a lansat Ponta pe pagina sa de facebook la o zi după retragerea proiectului de lege din sănătate.
Violențele de sâmbătă seara, din centrul Capitalei, au arătat cât de departe pot merge liderii USL pentru a-și atinge scopurile electorale, precum și lipsa lor de scrupule în alegerea metodelor de luptă împotriva adversarului politic. Folosirea derbedeilor de pe stadioane pentru a crea o stare conflictuală în Piața Universității este deja dovedită. Jandarmeria i-a identificat deja pe câțiva dintre liderii și membrii galeriilor Dinamo și Steaua, huligani recidiviști și recunoscuți pentru violențele generate de-a lungul timpului. Pe ei s-au bazat liderii USL, ca să creeze pretextul pentru introducerea în discuție a temelor de partid. Duminică, după ce USL a preluat conducerea mișcărilor de protest, în piețe au început să apară și indivizi precum infractorul Nati Meir, derbedeul Bebe Ivanovici sau pușlamaua lui Felix, Mircea Badea. Păpușarii au început astfel să iasă, precum șobolanii, de prin crăpăturile construcției USL.
Și pentru că gușterii USL au strigat lozinci de genul „Raed Arafat – român adevărat“ și au inițiat chiar o petiție online, cu numele „Arafat, salvatorul poporului român“, merită consemnată declarația euro-parlamentarului român, Gigi Becali. „M-am uitat cu scârbă la televizor! Mi-e scârbă de românii care au ieşit în stradă!“, a declarat Becali. „Cum să ţin cu un arab împotriva preşedintelui ţării mele?“ - a spus Becali. Întrebarea trebuie să dea de gândit tuturor celor care n-au ieșit în stradă și care nu s-au lăsat prinși în jocul anti-românesc al lui Ponta și Antonescu, mai ales că duminică a fost ziua de naștere a lui Mihai Eminescu, un altfel de român decât Raed Arafat.
AUTOR DAN BADEA 
SURSA CURENTUL