joi, 29 martie 2012

CUPRU MIN. TRADARE NATIONALA

Peste 60% din cuprul României a ajuns în mâna unei companii canadiene cvasi-anonime. Posibilitatea de exploata 900 000 de tone de cupru a fost obținută de ”canadieni” cu pentru un preț de 200,78 milioane de euro. La prețurile actuale, valoarea depozitului vândut (calcul net la o redevență de 6%) este 5,26 miliarde de euro. Chiar dacă presupunem un cost de extracție de 2000 de dolari pe tonă (foarte pesimist), trebuie să constatăm că statul român a vândut unor ”canadieni” un activ de 4 miliarde de euro pentru o plată cash de 200 de milioane de euro, adică discontul oferit de statul român a fost de 95%. Din punctul nostru de vedere, o asemenea tranzacție poate fi catalogată drept înaltă trădare și subminare a economiei naționale. Statul român avea posibilitate să exploateze acest minereu fără niciun fel de ajutor extern și fără să fie necesară o privatizare a întreprinderii.

Partea deosebit de suspectă a tranzacției (pe lângă prețul microscopic) constă în faptul că Ministerul Economiei a fost incapabil să precizeze cine este acționarul companiei Roman Copper Corp chiar și în ziua licitației. În mod normal, însăși participarea la licitație a unei companii despre care nu se știe absolut nimic ar trebui să constituie un motiv de suspendare a acesteia, dar România este țara tuturor posibilităților pentru șmecherii avizați și agreați de guvern.

În presă au apărut informații despre legăturile existente între controversatul om de afaceri Frank Timiș și Roman Copper Corp, iar reacția ”canadienilor” nu a întârziat să apară. Casa de avocatură Mararu & Mararu, angajată de Roman Copper Corp a emis un comunicat prin care s-a negat vehement existența oricărei legături între Frank Timiș și compania care a pus mâna pe 60% din resursele de cupru ale țării noastre. Avocații ”canadienilor” susțin că Roman Copper Corp a fost înființată de banca de investiții Bayfront Capital Partners. Mesajul transmis de Mararu & Mararu are lacune importante. De exemplu, avocații au evitat să declare că Bayfront Capital Partners este beneficiarul final și solitar al Roman Copper Corp, ceea ce sugerează faptul că micro-banca canadiană nu este altceva decât un paravan în spatele căruia se ascunde adevăratul proprietar al companiei.

Bayfront Capital Partners (BCP) este o bancă investițională înființată pentru a deservi nișa companiilor mici, cu necesități de finanțare în jurul cifrei de 15 milioane de dolari. Portofoliul Bayfront Capital Partners cuprinde operațiuni de finanțare sau plasamente private de acțiuni cu valori cuprinse între 0,8 și 32 de milioane de dolari, iar valoarea tranzacției efectuate pentru cumpărarea Cupru Min este de 200 de milioane de euro, depășind substanțial orice altă tranzacție făcută de această bancă. Profilul operațiilor făcute în trecut de acest ”butic investițional” arată că banca nu utilizează la scară largă capitalul propriu și nici nu dispune de capital propriu suficient pentru a deveni proprietarul unor proiecte de dimensiunea Cupru Min, ceea ce susține ipoteza că BCP nu este beneficiarul final al companiei Roman Copper Corp. Schema cea mai probabilă a structurii companiei este următoarea: proprietarul real a finanțat BCP, iar BCP a semnat cu proprietarul final un contract prin care se obligă să gestioneze Roman Copper Corp în beneficiul proprietarului final și în conformitate cu ordinele acestuia.Ultimul element necesar pentru a trage concluziile proprii este următorul: trei dintre fondatorii BCP sunt foști angajați ai grupului de companii Canaccord care au intermediat plasamentele pe piața de capital a acțiunilor companiilor Regal Petroleum și SLDC deținute de Frank Timiș.Cercul s-a închis. Întrebare pentru premierul MRU: ”foștii” colegi nu v-au atras atenția asupra acestei privatizări dubioase? Sau poate ei sunt chiar cei care aufacilitat-o?
SURSA CRONICA ROMANA

luni, 26 martie 2012

UN AN DE LA ''RUSINEA SEVERIN''

S-a împlinit un an de la scandalul privind comerţul cu amendamente pe care europarlamentarul român, Adrian Severin, s-a arătat dispus să-l facă în schimbul unor remuneraţii mai mari decât cele clasice, "după buget".
În ciuda gravităţii dezvăluirilor făcute la acea vreme de jurnaliştii de la Sunday Times, cu toate că subiectul a fost documentat de publicaţia britanică inclusiv cu camera ascunsă, în pofida demisiilor imediate la care au recurs ceilalţi politicieni europeni care s-au pretat la faptele de care se face vinovat şi Adrian Severin, oficialul român a ţinut să-şi agaţe definitiv demnitatea în cui şi să apuce o cale, altminteri atât de bătătorită în ţara de origine: a negat evidenţle şi a arătat un dispreţ uluitor faţă principii, faţă de concetăţeni şi, în paticular, faţă de alegătorii săi.

De la momentul martie 2011 până în prezent, dosarul Severin a traversat câteva momente interesante (aşa cum o relevă un scurt istoric realizat recent de Hotnews), dar, în esenţă, situaţia politicianului român a cam rămas aceeaşi. Şi-a păstrat mandatul, iar anchetele deschise pe numele său nu au ajuns încă la un final.
Aşa stand lucrurile, ne-au luminat în vreun fel, în acest interval de 12 luni, efectele concluziilor trase de ancheta jurnalistică a Sunday Times?
Pentru standardele româneşti în materie de moralitate şi corupţie, scandalul iscat de comportamentul lui Adrian Severin poate trece drept o simplă bagatelă.
Un bun indicator pentru a ne lămuri clar şi distinct cât de departe suntem faţă de restul lumii civilizate l-a constituit la vremea respectivă atitudinea incriminaţilor.
În timp ce alţi eurodeputaţi căzuţi în capcana întinsă de cei de la Sunday Times au demisionat, oficialul român nu a renunţat nici până azi la mandat.

Şi nu este aici vorba numai de nesimţirea lui Severin, ci, mai grav, de rădăcinile acestei nesimţiri. Ele îşi trag seva din atitudinea generală a publicului românesc, pe care politicienii acestei ţări îl percep, poate corect, drept infinit mai ignorant decât ar fi cel din restul statelor UE, însetat la nivel declarativ de dreptate, dar şi prea puţin dispus la efort în acest sens, doritor de schimbări majore în viaţa de zi cu zi, dar încă dificil de convins că poate el însuşi forţa istoria, bineînţeles, cu preţul câtorva broboane de sudoare.
Ce presiune publică poate simţi un personaj ca Adrian Severin, când priorităţile oamenilor se orientează mai mult după soare?
Vara la picnic, cu mici, grătare, pet-uri. Iarna cu ţuică fiartă şi cu celebrele "bucate tradiţionale româneşti", la miile de târguri şi festivaluri de sezon care sufocă viaţa socială din România tot mai mult cu fiecare an.
Sub ochii acestui public - destul de liniştit raportat la greutăţile cotidiene pe care le întâmpină şi la destrăbălarea multor politicieni şi funcţionari de stat - Severinii nu pot decât prospera.
Ce alte resorturi pot justifica tupeul lui Adrian Severin, de a se considera, public, victimă, nu vinovat în dosarul traficului cu amendamente?

Dar tupeul Noricăi Nicolai, care deşi considera că Severin ar fi trebuit să-şi dea demisia de onoare, nu s-a sfiit să susţină că scandalul din Parlamentul European părea să fie comandat?
Sau cum se poate explica ezitarea iniţială a liderilor PSD în a-l exclude fără să clipească, cuplată cu regretele împărtăşite de unii social-democraţi faţă de soarta colegului Severin?
De specia Severinilor, însă, România este plină, de la Bucureşti la Arad şi de la Suceava la Craiova. Cât timp vor avea sentimentul că publicul nu contează, aceşti oameni vor prospera şi, implicit, numărul lor nu va conteni să crească.
Acum, că se apropie alegerile, se înmulţesc şi controversele privind profilul unor candidaţi. Ne vom mira cu siguranţă de unele nominalizări, de faptul că au intrat în cursă vreun excentric incurabil sau, poate, vreunul cu trecut şi relaţii din zona gri.
 Dar niciodată nu-şi vor autoimpune patidele standarde de "personal" mai ridicate dacă nu simt presiuni reale din partea cererii.
AUTOR LAURENTIU MIHU
SURSA ROMANIA LIBERA

duminică, 25 martie 2012

SISTEMUL ELECTRONIC DE IMPARTIT SPAGILE

În ultimii 20 de ani, pe la Palatul Victoria au trecut toate partidele din România. Cum au trecut, aşa au plecat.

De fapt, în clădirea Guvernului României au intrat nişte politicieni săraci, dar cinstiţi şi au ieşit nişte oameni de afaceri bogaţi, dar cinstiţi. Nu cred că există un singur caz de om politic care să fi trecut pe la guvernare şi să nu sufere o transformare majoră în privinţa declaraţiei de avere. El şi familia lui devin mari proprietari de terenuri, colecţionari de ceasuri, conducători de maşini de lux, amatori de călătorii exotice. Pare a fi una dintre axiomele de bază ale politicii româneşti. Pentru că ea poate fi aplicată nu numai la nivelul de vârf al politicii, dar şi la baza piramidei şi funcţionează impecabil. Uneori chiar mai cu spor…

Recentul raport al Institutului de Politici Publice scoate la lumină, într-un mod organizat, ceea ce ştiam cu toţii, uşor dezorganizat: achiziţiile publice reprezintă terenul de joacă al ministerelor, primăriilor, consiliilor judeţene, cu banii românilor. O joacă de tip cazino, în care dealerul este cel care are stiloul şi ştampila, iar jucătorii sunt diversele firme. Jetoanele vin de la bugetul statului, din taxe şi impozite. De unde o asemenea comparaţie? Păi numai aşa îmi pot explica în calitate de jurnalist, fost consultant politic, cum un contract încheiat de Consiliul Judeţean Ilfov cu un consorţiu format din trei firme în valoare de 40 de milioane de euro, poate ajunge prin încheierea unor acte adiţionale la o valoare de peste 80 de milioane de euro. Sau de ce Primăria din Alexandria a derulat doar 9 la sută din bugetul preconizat pentru investiţii prin sistemul electronic de achiziţii preferând strângerea de mână şi contactul ochi-în-ochi cu privatul. Sau cum reuşeşte Primăria din Galaţi să cumpere un top de hârtie de xerox cu 13 lei (fără TVA), când pe internet îl poţi lua cu maxim 10 lei (fără TVA). Vreţi să ne mai uităm la drumuri? Păi atunci vedem din nou cum Liviu Dragnea reuşeşte ca preşedinte al CJ Teleorman să modernizeze un drum judeţean cu 21 de milioane de euro, iar cei de la Mureş, mai modeşti, să ducă la îndeplinire o investiţie la fel de ambiţioasă cu doar 800.000 de euro. Par întrebări fără răspuns, dar de fapt toată lumea cunoaşte sistemul care duce la asemenea cheltuieli aberante.

Interesantă este lupta dusă de cei de la IPP cu autorităţile pentru a afla amănuntele contractelor de achiziţie. Imaginaţia funcţionarilor publici pare fără sfârşit! De la răspunsuri trunchiate, la recomandarea unor linkuri care nu se pot deschide sau nu conţin documentele specificate, totul a fost încercat. Ce transparenţă? Ce 544? Nimic nu este valabil pentru funcţionarul public a cărui misiune este să ascundă gunoiul sub covor, să blocheze accesul "nebunilor" de la ONG-uri şi presă care- i tot sâcâie cu întrebări legate de achiziţii.

Pare că ne-am obişnuit cu un sistem în care toată lumea fură, ciupeşte, aranjează câte ceva! De multe ori ne spunem că aşa este şi în alte părţi, avem exemple din Franţa, Germania, chiar şi controlorii de la Bruxelles au mari probleme în a-şi justifica cheltuielile. Numai că românii sunt prea săraci pentru a-şi permite ca aproape 5 miliarde de euro să se ducă pe apa sâmbetei, într-o morişcă a corupţiei, cu largul concurs al celor ce trebuie să apere respectarea legii.
AUTOR DAN ANDRONIC
SURSA www.evz.ro

vineri, 23 martie 2012

STATUL DE DREPT SI POLITICIENII DE DREPT COMUN


Cazul Boldea poate reprezenta un precedent periculos, deşi sper ca în România nu mai existe oameni cu imunităţi care fi comis sau comită fapte penale de drept comun. Şigândesc la Virgil Pop, care a fost nevoit vină în Parlament depună jurământul legat la mâini, la Cătălin Voicu, care a stat pe bară un an şi jumătate, dar şi la Dan Păsat, cercetat pentru şantaj. Ce a făcut Boldea va putea facă oricine va fi în situaţia lui. Şi totuşi, până la el, nu a fugit nici un parlamentar pentru care s-a cerut arestarea. Dacă legislaţia nu va fi schimbată, riscăm asistăm în viitor la situaţii similare. Ideea avansată de şeful DIICOT mi se pare logică şi de bun-simţ - modificarea legii în sensul de a se institui automat interdicţia de a părăsi ţara sau localitatea în acelaşi timp cu cererea de ridicare a imunităţii în vederea reţinerii şi arestării. PSD nu are nevoie de specialişti, pentru este condus chiar de un fost procuror care a lucrat taman la fosta Secţie I din Parchetul General, strămoaşa DIICOT. În loc ceară acum capul procurorului general, mai bine ar fi propus modificarea legii, dar, deh, politica e-n tot şi-n toate şi dacă nu o insinuează până şi în justiţie, politicienii nu se simt împliniţi. Gittenstein a spus-o bine ieri - politicul încurcă şi decredibilizează actul de justiţie. Şivăd nevoit fac ceea ce n-am crezut vreodată voi face - îi dau dreptate Monicăi Macovei care spune nu trebuie existe imunităţi pentru infractori de drept comun, aşa cum este Boldea.

Eu, unul, deşi nu am făcut Facultatea de Drept, susţin cu fermitate planul de anchetă al procurorilor, care au ales ceară arestarea în locul instituirii interdicţiei de a părăsi ţara. Susţin ferm raţionamentul procurorilor care au considerat incorect ca pentru Boldea, ca lider al unor grupări de crimă organizată, se ia această măsură blândă, iar executanţii, „locotenenţii” săi, fie arestaţi. Şi mai susţin, cu aceeaşi tărie, în aceeaşi ordine de idei, teoria „dublei măsuri” - nu poţi cere şi arestarea şi interdicţia de părăsire a ţării, ca două măsuri preventive, pentru aceeaşi faptă. Au ieşit în spaţiul public tot felul de specialişti în drept penal care au spus trebuia mai întâi i se interzică părăsirea României şi apoi se ceară înlocuirea acestei măsuri cu arestarea. Păi, în primul rând, într-o astfel de situaţie, trebuie apară probe noi pentru a se impune schimbarea măsurilor preventive. Dar ne amintim de cazul Vîntu, când judecătorii le-au respins cererea procurorilor de a-l aresta, după ce aceştia din urmă deja îi impuseseră nu plece din ţară. Acelaşi lucru s-ar fi întâmplat şi cu deputatul interlop. Înlocuirea unei măsuri cu alta trebuie justificată, iar în cazul Boldea nu existau probe noi pe care se bazeze solicitarea arestării, ca schimbare a unei măsuri preventive iniţiale.

Dincolo de argumentele şi contraargumentele juridice, ar trebui ca politicienii, mai ales cei cu studii de drept, să privească exhaustiv problema. Atâta vreme cât partidele îşi permit să accepte membri şi să-i susţină pentru funcţii publice importante fără a le verifica integritatea, atunci ne merităm soarta de a fi conduşi de infractori de drept comun. Boldea făcea escrocherii din 2006. Dacă PDL nu s-a interesat de faptele sale de interlop, în 2008, când l-a susţinut pentru deputăţie, atunci să nu ne mai mirăm că avocatul şi-a permis să se comporte fix ca un interlop, fugind precum un proxenet de anchetă sau de arestare, ceea ce colegi ai săi nu au făcut (vezi cazul lui Păsat sau al lui Voicu). Dacă acum, în ceasul al doisprezecelea, învăţând din greşeli, parlamentarii nu se trezesc din somnul demagogiei lor şi nu modifică legea, pentru a preveni astfel de situaţii ridicole, atunci conceptul de voinţă politică rămâne la nivelul actual de vorbă goală, spusă cu emfază ieftină. Am auzit, ieri, la televizor nişte politicieni care se mirau că procurorul general nu a făcut propuneri legislative în acest sens. Eu ştiu că au fost discuţii  pe teme legislative, dar, nu-i nimic, presupunând că nu este aşa, să dovedească ei că sunt mai deştepţi şi mai responsabili şi să modifice ei acum legea. Dar au „voinţa politică” necesară?
AUTOR ANDI TOPALA
SURSA PUTEREA 

joi, 22 martie 2012

ION RAMARU, CANIBALUL CARE A INGROZIT ''EPOCA DE AUR''

23 octombrie 1971, Pușcăria Jilava: în jurul prânzului, un tânăr încătușat, era târât de gardieni spre Valea Piersicilor, cel mai sumbru loc din cumplita pușcărie comunistă: acolo era câmpul de execuție al condamnaților la moarte. Brunet, de înălțime medie, omul știa clar că-și trăiește ultimele  clipe de viață. Abia coborât din duba care-l adusese, a încercat să scape din mâinile gardienilor care, până la urmă, au reușit totuși să-l priponească de stâlpul de care erau legați cei care urmau să fie executați prin împușcare. Conform procedurilor în vigoare, unul dintre cei trei gardieni din plutonul de execuție l-a întrebat dacă are vreo ultimă dorință. A spus că nu. La un moment dat, zbătându-se ca o fiară, condamnatul s-a răsucit cu spatele la plutonul de execuție, astfel că rafala ucigașă i-a făcut țăndări coloana vertebrală și l-a ucis instantaneu.
Ultimele lui cuvinte au fost „Nu mă omorâți, vreau să trăiesc!”. Poate că avea de ce să strige asta: cu doar 11 zile înainte, tânărul împlinise 25 de ani. La prima vedere pare un episod deosebit de  dramatic. Totuși, nu vă grăbiți să huiduiți cruzimea bestiilor comuniste: cel care pierea atunci, răpus de salva ucigașă era Ion Râmaru. Acum, poate că acest nume nu spune mare lucru. Cei care au apucat însă acele vremuri și-l amintesc: acum patru decenii, Râmaru a fost cel mai teribil coșmar din anii de început ai „Epocii de aur”.

Violatorul vampir

Chiar dacă aparatul de propagandă încerca să ne convingă că orânduirea comunistă este cea mai bună lume posibilă, chiar și în România socialistă au existat crime și criminali. Astfel se face că un omor  comis în noaptea de 8/9 aprilie 1970, nu a atras atenția în mod deosebit. Victima era Elena Oprea, ospătăriță la restaurantul „Băneasa”. Miliția a început o anchetă dar în lipsa unor indicii clare, cazul părea că va deveni A.N. După două luni, situația a luat însă o întorsătură pe cât de dramatică, pe atât de ciudată. În noaptea de 1/2 iunie 1970, Florica Marcu, debarasoare la restaurantul „Tușnad” a fost victima unei întâmplări cumplite. Era o noapte ploioasă în care femeia se întorcea de la muncă. Undeva în zona cimitirului „Sfânta Vineri” a fost atacată de un individ care a lovit-o cu sălbăticie până când ea a leșinat. Apoi, agresorul a aruncat-o peste gardul cimitirului unde a sărit și el. Acolo, femeia și-a revenit iar el a pus-o să jure cu mâna pe o cruce funerară că-l va lua de bărbat. Odată îndeplinit acest „ritual” ciudat, el a violat-o după ce a mușcat-o sălbatic de față și de coapse. La final agresorul  s-a arătat dispus să o conducă acasă pe femeia pe care credea că a cucerit-o. Au ieșit în șosea, iar acolo, el a luat-o din nou razna. A înțepat-o de mai multe ori cu un cuțit, i-a crestat o cruce pe piept după care i-a supt sângele din rănile pe care i le provocase. Norocul femeii a fost apariția unui camion al cărui șofer a salvat-o din mâinile violatorului - vampir. La fel ca în cazul Elenei Oprea, agresorul a reușit și de astă dată să se facă nevăzut. 

Canibalul necrofil

În lunile care au urmat, Bucureștiul a fost zguduit de un lanț de violuri și crime petrecute în circumstanțe oribile. În noaptea de 22/23 noiembrie 1970, Olga Baraitaru a fost violată după ce, anterior fusese lovită în cap cu o bară metalică. Anul următor, în nopțile de 15/16 februarie și 17/18 februarie 1971 Gheorghița Sfetcu și Elisabeta Florea au fost victimele unor tentative de omor, din care au avut totuși norocul de a scăpa cu viață. Noroc pe care nu l-au mai avut și următoarele victime. În noaptea de 4/5 martie 1971, Fănica Ilie a fost ucisă și apoi violată, iar cadavrul a și fost jefuit de câteva obiecte personale. O lună mai târziu, asasinul a lovit din nou: Gheorghița Popa a fost ucisă în noaptea de 8/9 aprilie 1971. De astă dată crima a fost cu adevărat oribilă: după ce a fost lovită de cinci ori în cap cu o bară metalică victima a fost înjunghiată de 48 de ori în cele mai diverse zone ale corpului. Apoi, moartă fiind, femeia a fost violată. Și, de parcă toate astea n-ar fi fost deajuns, criminalul s-a dedat la un veritabil ritual de canibalism: i-a sfârtecat cu dinții zona genitală, din care a smuls și a mâncat bucăți din carnea în care mai plusau ultimele semne de viață. Până atunci, secretomania specifică regimului comunist reușise să țină crimele departe de atenția publică. Vălul de taină s-a spulberat după acest episod cumplit. Mai mult decât atât, actul de antropofagie la care se dedase ucigașul era atât de greu de înțeles încât, inițial, bucureștenii n-au crezut că ar fi putut fi comis de un român de al nostru. Motiv pentru care, puțin a lipsit ca niște studenți africani, bănuiți de canibalism, să fie pur și simplu linșați. Apoi, după încă o lună, în noaptea de 1/2 mai 1971, criminalul a lovit din nou. De astă dată a fost vorba de o tentativă de viol, căreia i-a căzut victimă tânăra Stana Sărăcin, salvată de apariția unui om în zona comiterii faptei. De parcă n-ar fi fost în stare să accepte eșecul, ucigașul a atacat din nou, în foarte scurt timp. Victimă a fost Mihaela Ursu, asistent universitar, ucisă în noaptea de 4/5 mai 1971. Pus pe fugă de apariția neașteptată a unui trecător, criminalul n-a mai apucat să o și violeze. Frustrat parcă de eșec, ucigașul a pornit rapid în căutarea unei alte victime. Pe care a și găsit-o, după doar două ore, în persoana Mariei Iordache. Simțindu-se în pericol, femeia a rupt-o la fugă iar salvarea ei a fost că agresorul a scăpat din mână bara de fier cu care a încercat să o lovească în cap. Au mai urmat două tentative de omor, ambele în noaptea de 6/7 mai, dar victimele, Viorica Tatu și Elena Buluci au avut noroc și au scăpat cu viață.
   Bineînțeles că în tot acest timp, Miliția n-a stat cu mâinile în sân. Dar odiosul criminal, protejat parcă de un noroc chior, reușea să scape în ultima clipă. În scurt timp, anchetatorii și-au dat seama că, indiferent cât de deosebite păreau ele, crimele aveau niște  elemente comune. Ucigașul ataca doar la ore târzii, în nopți în care condițiile meteo erau deosebit de grele: furtună cu rafale de vânt în sezonul cald ori viscol în cazul crimelor comise iarna. Își neutraliza victimele lovindu-le cam cu aceleași arme: un topor mic, o bară de fier sau un ciocan. După asasinat urma tentativa de viol, dusă până la capăt în câteva cazuri. Ceea ce adăuga o notă terifiantă acestor crime era faptul că, ori de câte ori avea ocazia, asasinul se deda la acte de canibalism, smulgând și apoi mâncând bucăți de carne din corpul victimelor proaspăt ucise.

Portretul robot

În mod surprinzător, după atacul asupra primei victime n-au rămas probe care să-i ajute pe anchetatori. Totuși un soi aparte de urmă a existat: după ce o omorâse pe femeie, ucigașul o mușcase de un sân iar „amprenta” sa dentară, incompletă, era singura probă care putea oferi un indiciu. Acela a fost momentul în care antropologul Cantemir Rișcuția a fost chemat să ia  parte la anchetă. Deja celebru în lumea științifică, el inventase o metodă prin care, pornind de la un detaliu anatomic al unui craniu uman, putea să reconstituiască atât chipul „posesorului” cât și structura lui corporală. Studiind urma de mușcătură savantul a stabilit că: „Agresorul are toți dinții frontali, inferiori și superiori, deci nu poartă proteză. Uzura dinților este de gradul doi, ceea ce corespunde unei vârste cuprinse între 26 și 35 de ani.” Apoi, după multe măsurători, savantul făcut un prim portret al ucigașului: „Are o statură medie, de 1,72 – 1,75 m, cap rotund de tip brahicefal, ceafă turtită, față înaltă, bărbie proeminentă, ochi probabil negri, nas coroiat, cu nări late, urechi înalte, cu lobii mari, păr negru, pilozitate accentuată.” Acesta este primul portret robot realizat în țara noastră. Multiplicat în mii de exemplare, a fost distribuit anchetatorilor. Acum, metoda lui Rișcuția, modernizată cu ajutorul unor programe de computer, este folosită în toată lumea. În lunile care au urmat, victimele care au scăpat cu viață l-au descris pe agresor. Iar portretul făcut de ele coincidea cu portretul robot întocmit de Rișcuția.  

Nume de cod „Vulturul”

Lanțul de crime, una mai oribilă decât alta, a aruncat Bucureștiul în haos. Îngrozite, femeile mai ieșeau din casă după lăsarea întunericului doar în grup sau însoțite de bărbați. Instituțiile de forță, de la Miliție la Securitate și Procuratură au intrat în alarmă permanentă. Operațiunile declanșate pentru prinderea ucigașului a avut numele de cod „Vulturul”. A fost cea mai mare desfășurare de forțe pusă vreodată în mișcare pentru capturarea  unui infractor din România socialistă. Un raport al Inspectoratului General al Miliției menționează că pentru prinderea periculosului ucigaș, în fiecare noapte au fost mobilizați, săptămâni și luni la rând, peste 6000 de oameni, dintre care 2000 erau milițieni iar restul profesori și elevi de la Școala de Miliție Băneasa, rezerviști, membrii ai Gărzilor Patriotice, toți trimiși voluntar pe teren. Ei erau susținuți logistic de o sută de automobile și 40 de motociclete, echipate special pentru acțiuni operative. Culegerea de date  despre orice persoană care ar fi corespuns cu „portretul robot” al lui Cantemir Rișcuția dar și cu descrierile făcute de victimele supraviețuitoare s-a făcut inclusiv prin rețelele de „informatori” ale Securității și Miliției.  Atunci au fost reținuți 2.565 indivizi cu antecedente penale. Din păcate, nici unul dintre ei nu era cel căutat. Asasinul părea protejat de un demon care-l ajuta să se facă nevăzut după crime. Apoi, de parcă acel  protector nevăzut l-ar fi părăsit brusc, criminalul a comis o greșeală. În noaptea de 4/5 mai 1971, a ucis-o pe Mihaela Ursu. Lovise femeia în cap cu un ciocan după care a  tăiat-o la gât cu o lovitură adâncă ce cuțit care, practic, îi secționase traheea. Aproape decapitat, cadavrul a fost găsit întins cu fața în jos, cu picioarele desfăcute și cu pântecele sprijinit pe trei cărămizi ajunse, nu se știe cum, în zonă. Sub trupul măcelărit, anchetatorii au descoperit un petic de hârtie udat de ploaie și pătat de sângele victimei. Era un prim fir de care anchetatorii s-au agățat cu desperare. Ajuns pe mâna specialiștilor, care l-au examinat cu cele mai performante mijloace tehnice disponibile, hârtia s-a dovedit a fi o adeverință medicală eliberată, în martie 1971, de la cabinetul neuro-psihiatrului Octavian Ieniște. De aici încolo căutarea ucigașului a luat o turnură oarecum birocratică. Toate cele 83 de scutiri pe care cabinetul doctorul Ieniște le-a emis în luna martie 1971 pe numele unor studenți au fost verificate. Dintre ele au fost selectate 15 scutiri care nu au mai fost depuse la secretariatul facultăților. Astfel s-a ajuns la Ion Râmaru, student în anul III la Medicina veterinară. Concret, Râmaru a fost arestat pe 27 mai 1971. Era un student submediocru, repetent timp de doi ani, un caracter deosebit de dificil, de care se temeau chiar și colegii săi de studii. Ulterior s-a aflat că profesorii lui nu și-au explicat niciodată cum a trecut examenele de admitere, întrucât l-au descris ca fiind semi-analfabet. A urmat o ancheta strânsă în urma căreia tânărul a și-a recunoscut crimele comise. Mai mult decât atât, firele de păr descoperite în mâna unei victime i-au confirmat identitatea. La un moment dat, la anchetă, el l-a invocat și pe tatăl său, Florea Râmaru, vatman la un depou ITB din Capitală. Inițial s-a crezut că tatăl i-ar fi fost complice, lucru neconfirmat însă de anchetă. Cert era însă un lucru: Florea Râmaru știuse câte ceva despre crimele fiului său, ba chiar ascunsese câteva obiecte jefuite de pe una dintre victime. Teoretic bătrânul ar fi putut fi acuzat că n-a denunțat barbariile fiului. Asta nu s-a întâmplat, totuși, pentru că tată fiindu-i, nu era obligat să-și denunțe odrasla.

Elena Udrea a fost ucisă de Râmaru

Adus în fața justiției, Ion Râmaru a fost judecat în cadrul unui proces deosebit de complex. Conform stenogramei uneia dintre ședințele de judecată, el și-a recunoscut faptele:
„Judecător: Recunoașteți că ați atacat mai multe femei, lovindu-le cu diverse corpuri dure?
Ion Râmaru: Recunosc și regret pentru ce am făcut.
Judecător: Vă amintiți câte femei ați atacat?
I.R.: Nu știu exact, deși am mai fost și ajutat la ancheta... 14, 15 cazuri”. 
Din expertizele psihiatrice ale lui Ion Râmaru a rezultat că „nu s-a evidențiat prezența unei maladii cu caracter psihic de natură a-i afecta discernământul“. Specialiștii care l-au consultat au menționat însă că tabloul său comportamental trecea mult dincolo de tiparele normalității cu aspecte greu de înțeles. Ei au menționat „vampirismul” manifestat în cazul victimei Florica Marcu, cea căreia Râmaru i-a supt sângele din rănile pe care i le-a provocat, dar și episoadele de „canibalism”. „Mușca victimele de zonele erogene: sâni, vagin, pubis, rupând bucăți de carne care n-au mai fost găsite, constatându-se lipsa de țesut biologic. Portretul său psihologic a fost completat și cu episoade de necrofilie, manifestate prin „predilecția de a continua actul sexual și după încetarea spasmelor agonice. În unele cazuri, agresivitatea nediferențiată a continuat și după moartea victimelor.” Venită la capătul unui proces în cursul căruia până și judecătorii au fost îngroziți de faptele criminalului, condamnarea la moarte a venit aproape de la sine. Sentința a fost executată iar cadavrul lui Râmaru, a fost îngropat în spatele Fortului 13 al vechii închisori Jilava. Mormântul lui anonim, a fost marcat doar cu un stâlp pe care se afla o inscripție care menționa numărul dosarului penal și al sentinței în baza căreia a fost executat.
La circa un an după execuția de la Jilava, pe 23 octombrie 1972, a murit și Florea Râmaru. Adus la Institutul Medico-Legal, trupul său a fost cercetat de Constantin Turai, șeful Laboratorului de bio-criminalistică. Verificând   cadavrul, Turai a avut parte de o surpriză neașteptată: amprentele lui Florea Râmaru erau identice cu acelea identificate pe victimele unui alt ucigaș în serie care omorâse mai multe femei, în anul 1944. Dacă pe prima victimă a lui Ion Râmaru o chema Elena Oprea, cariera de asasin în serie a tatălui său debutase cu uciderea unei alte Elene: o anume Elena Udrea, al cărui ucigaș, la fel ca și al celorlalte victime din anul 1944, nu apucase să fie identificat niciodată.
AUTOR VASILE SURCEL
SURSA CURENTUL 

duminică, 18 martie 2012

DEBUTATUL UNPR MIHAIL BOLDEA CERCETAT PENTRU EXCROCHERII IMOBILIARE

Deputatul UNPR Mihail Boldea, fost membru PDL până în octombrie 2011, un avocat, un fost arbitru al Curții de Arbitraj Galați și alți 19 oameni sunt cercetați de DIICOT pentru înșelăciune, fals în înscrisuri și uz de fals, într-un caz privind terenuri ce erau indisponibilizate în vederea confiscării speciale în cauze penale și apoi trecute în proprietatea membrilor grupării. Deputatul Mihail Boldea, audiat în cazul privind înșelăciunile cu terenuri din Galați, a părăsit, ieri, după ora 12.00, sediul DIICOT Galați, plecând cu un taximetru și refuzând să facă declarații. Deputatul Mihail Boldea era singur și, la ieșirea din sediul DIICOT Galați, a refuzat să facă declarații jurnaliștilor prezenți, el urcându-se într-un taximetru și părăsind zona. Potrivit unor surse judiciare, în acest caz ar mai fi cercetate alte 21 de persoane, între care Aura Luchiniuc, fost membru al Comisiei de Arbitraj și fost subprefect de Galați, și Bogdan Boza, fost membru PDL. Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Galați au destructurat un grup infracțional organizat, constituit din 22 de persoane, dintre care un deputat în Parlament, un avocat din cadrul Baroului Galați și un fost arbitru al Curții de Arbitraj Galați, specializat în săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, fals în înscrisuri oficiale și uz de fals, se arată într-un comunicat de ieri al DIICOT. Boldea a fost ales deputat în circumscripția electorală nr.18 Galați, colegiul uninominal nr.9.

El a fost în PDL până în septembrie 2011, când a demisionat din partid, ulterior înscriindu-se în UNPR. În perioada 2004-2005 a fost președintele organizației de tineret PD, între 2005 și 2007 a fost vicepreședinte al organizației municipale PD, iar între 2005 și 2007 a fost purtător de cuvânt al organizației județene a PD Galați.Deputatul Mihail Boldea are, potrivit declarației sale de avere, o casă, patru apartamente și două terenuri, iar în 2011 i-a donat lui George Ștefan Boldea trei apartamente și a acordat împrumuturi în valoare de 270.000 de euro. Procurorii DIICOT au făcut 14 percheziții domiciliare în municipiul Galați, în vederea identificării și ridicării de mijloace de probă. Deputatul Mihail Boldea a declarat pentru HotNews.ro ca procurorii DIICOT Galati au facut presiuni psihice asupra martorilor din dosarul in care este acuzat pentru inselaciune in domeniul imobiliar. “15 persoane au povestit la DNA ca se fac presiuni asupra lor sa dea declaratii mincinoase care sa ma incrimineze pe mine”, a declarat Boldea. Mihail Boldea a mentionat ca a cerut sa fie anchetat de structura centrala a DIICOT si ca a trimis sesizari la CSM, Ministerul Justitiei si chiar presedintelui Traian Basescu. Scandaluri imobiliare și tranzacții controversate Numele deputatului Mihail Boldea a fost vehiculat în mai multe scandaluri imobiliare și tranzacții controversate cu terenuri și imobile din Galați, o parte din aceste afaceri fiind mai vechi, din perioada când Boldea era doar avocat în Baroul Galați și nu ocupa o funcție publică. În schimb, o altă parte a acestor afaceri în care apare numele lui Boldea au ajuns să fie cunoscute după ce acesta a fost ales deputat. Primul scandal de răsunet în care a fost vehiculat numele lui Boldea a fost intitulat de presa locală "Afacerea Aviasan". În acest caz, aproximativ 40 de hectare care aparținuseră unui aeroport utilitar din Galați au intrat în proprietatea unor personaje controversate care ar fi avut legături și cu liderul PC Galați, Eugen Durbacă.

Un alt caz controversat în care apare numele deputatului și care a fost mediatizat este cel al unui imobil situat în centrul municipiului Galați care nu fusese revendicat și care se afla în proprietatea Primăriei Galați. În acest caz, intervine un cetățean care susținea că a locuit în acel imobil peste 30 de ani și care cerea ca imobilul să fie trecut în proprietatea sa după principiile uzucapiunii. Se găsesc și doi martori care să confirme acest lucru, iar Primăria pierde imobilul. Reprezentanții Primăriei Galați au reclamat atunci implicarea lui Mihail Boldea și au făcut sesizări către procurori. În acest context trebuie amintit și cazul "Eroilor". Astfel, potrivit presei, imobilul, situat pe strada Eroilor colț cu strada Domnească, din municipiul Galați, este revendicat de către un bărbat din județul Constanța, care a fost reprezentat de Mihail Boldea. În dosar au apărut documente vechi, din 1936, care ar fi trebuit să susțină că imobilul a aparținut familiei constănțeanului. Numai că în acel document se arată că imobilul se regăsește pe strada Eroilor, iar strada a fost denumită astfel după anul 1990. În perioada din care datează documentul acea stradă purta denumirea Codreanu. Acestea nu sunt singurele cazuri în care deputatul Mihail Boldea, audiat, vineri, de către procurorii DIICOT, într-un caz privind înșelăciuni cu terenuri din Galați, este implicat. În cazul "Morilor", care face referire la tranzacționarea unui imobil din Galați, deputatul este cercetat de către Parchetul ICCJ, după cum relatează în luna februarie cotidianul local "Viața liberă". Boldea ar fi cercetat pentru implicarea într-un dosar în care mai multe persoane, cunoscute ca apropiați ai săi, au încercat prin diverse metode să convingă un bătrân să le vândă un imobil cu un preț aflat cu mult sub cel al pieței. Pentru că, de frică, bătrânul s-a refugiat, ajungând să trăiască pe străzi, aceștia au încheiat la un notar din Târgu Bujor o procură prezentând un alt bătrân din comuna Suceveni, cu o situație socială dificilă ca fiind proprietarul imobilului. Casa urma să fie vândută către un consilier municipal din Galați, însă tranzacția a fost întreruptă deoarece acesta din urmă, vecin de multă vreme cu proprietarul real, a realizat că vânzătorii nu aveau nicio legătură cu persoana știută de el. Cazul a fost instrumentat de către procurori și mai multe persoane au fost condamnate, ulterior, acestea susținând că Boldea este capul afacerii.
AUTOR NICOLAE BUCUR
SURSA CURENTUL 

sâmbătă, 17 martie 2012

PARANOIA LUI CRIN ANTONESCU

Am ajuns să mă plictisesc de desele momente în care Victor Ponta şi Crin Antonescu se contrazic unul pe altul, parcă uneori intenţionat. În momente cheie şi cu declaraţii evidente. Până la urmă la ce să ne aşteptăm? Că două partide structural diferite, tradiţional aflate în opoziţie unul faţă de celălalt, deseori pe poziţii deosebit de conflictuale pot avea o uniune naturală şi funcţională? Normal că nu.
Un astfel de moment în care unul dintre parteneri a vorbit ca să fie auzit de celălalt s-a consumat ieri. Pentru că altfel nu-mi explic ce l-a apucat pe Crin Antonescu să spună că partidul său nu va introduce în statut interdicţia colaborării cu PDL. În primul rând, având în vedere evenimentele recente m-aş fi aşteptat ca Victor Ponta să facă o asemenea declaraţie. Da ştiu, prea evident. Faptul că afimaţia îi aparţine lui Crin Antonescu e deloc în concordanţă cu linia retorică a preşedintelui PNL. Cu siguranţă intenţia este aceea de a lansa un avertisment în direcţia PSD. Că aşa cum social-democraţii dau semne că nu ar fi nicio tragedie dacă nu ar ajunge împreună cu PNL la putere, aşa şi liberalii refuză să mai dea impresia că nu există alianţă politică în afara PSD. Cum ar zice americanii, PNL pretine că este „hard to get”.

Nu în ultimul rând, mesajul a trebuit să ajungă şi la activul de partid. Aşteptările sunt mari faţă de Crin Antonescu. Sub Călin Popescu Tăriceanu, partidul a avut cele mai bune rezultate în legislativ, a dat premierul. Pe scurt, a fost la putere. Ieri, l-am auzit pe Crin Antonescu că se lăuda că a refuzat trei oferte de a face parte din guvernare. Halal motiv de laudă! Cu riscul de a deveni redundant, scopul principal al unui partid politic este acela de a obţine puterea. Ori sub Crin Antonescu, partidul a rămas în opoziţie, refuzând o alianţă cu un partid de dreapta, dar a acceptat una cu un partid de stânga. De ce? Pentru a rămâne consecvent cu principiul „Jos Băsescu”, sperând că la un moment dat, partidul său va face parte din guvern şi mai ales, el Crin Antonescu va deveni preşedinte. Aş înţelege să refuzi să faci parte din guvern în anul de graţie 2008(în fine, atunci nu Crin Antonescu conducea PNL), în contextul în care peste un an aveai alegeri prezidenţiale. Dar să te lauzi că în turul II al prezidenţialelor din 2009 ţi-ai oferit sprijinul pentru Mircea Geoană şi apoi după victoria lui Traian Băsescu ai refuzat să faci parte dintr-un guvern de dreapta, dar te-ai aruncat în braţele PSD e cel puţin exagerat. Există liberali în teritoriu, dar şi la nivel central care nu văd în termeni atât de negativi o posibilă alianţă cu PDL. Dar care nu înghit PSD-ul. Şi pentru calmarea lor a fost făcută această declaraţie.

Acum, Crin Antonescu simte că îi fuge pământul de sub picioare. Victor Ponta discută prieteneşte şi civilizat cu Mihai Răzvan Ungureanu şi pare că acţionează neţinând cont de interesul USL. Ba chiar dacă tot vorbeşte despre modificarea statutului PSD pentru interzicerea colaborării cu PDL, Victor Ponta ar trebui să mai modifice încă o parte: aceea care prevede că prezidenţiabilul PSD trebuie să fie ales prin scrutin intern. În cazul nostru, Crin Antonescu. Ar fi o declaraţie de dragoste. Chiar dacă temporară şi de ochii lumii.
AUTOR DAN ANDRONIC
SURSA danandronic.ro 

joi, 15 martie 2012

MIHAI RAZVAN UNGUREANU LA ANTENA 3

A fost triumful inteligentei si stapanirii de sine in fata smecheriei agresive. La capatul duelului televizat de marti, 13 martie, din studioul Antenei 3, premierul Mihai Razvan Ungureanu a lasat in urma un cadavru ciuruit de gloantele ridicolului. Aceasta victorie i-a scos la suprafata, pe langa calitatile de intelectual cultivat, mici vulnerabilitati. Despre ele, putin mai incolo. Mai intai, de ce a castigat MRU si de ce a pierdut directorul Antenei 3, Mihai Gadea, intr-un duel altminteri interesant?

MRU are un fel de a vorbi seducator si de a nu spune mare lucru. E tactica sepiei care-si invaluie inamicul intr-un nor de cerneala, strategie invatata initial prin UTC, slefuita prin MAE, perfectionata probabil la SIE. Metoda anihilarii adversarului inecat intr-o mare de cuvinte, ratacit printr-un labirint de idei, se pliaza perfect pe stilul sau prolix. Ce altceva relevant, factual, am aflat noi de la premier, marti seara, dupa mai bine de o ora de virtuozitate retorica, in afara de singura informatie certa potrivit careia l-a sunat pe Victor Ponta cu rugamintea de a reveni in Parlament? V-ati dumirit care-i pozita lui MRU despre situatia de la UMF Targu Mures? Nimic precis. Cand va reduce CAS? Mister. A renuntat cumva, dupa opozitia exprimata de presedintele Basescu? Ceata. Unde mai gasim premieri in Europa luati direct din serviciile secrete? Lapsus salvator (salutar).

Ungureanu a impresionat placut prin tonul civilizat si abilitate, prin modul inteligent de a evita caderea in capcana raspunsurilor abrupte, repezite. S-a ferit sa intre in hora ironiilor de prost gust, dar a taxat elegant mediocritatea si ignoranta fudula de cate ori i s-a ivit prilejul sa o faca. A preferat digresiunea, apelul la logica si raspunsul arborescent. Asta dezarmeaza tipul de jurnalist-hiena, obisnuit sa-si hartuiasca victima cu atacuri gratuite, cu insinuari si speculatii stupide lansate cu scopul de a-si impinge interlocutorul in mlastina gesticulatiei abundente, in haznaua pestilentiala a invectivei, completata cu grohaituri, latrat isteric si alte zgomote care asigura seara de seara circul obisnuit si audienta aferenta.

Daca tactica sepiei se dovedeste utila unui diplomat sau unui sef de serviciu secret, pare a fi un handicap pentru un politician. Impresia buna lasata de retorica sa baroca si inteligenta cultivata merge impreuna cu o ucigatoare senzatie de plictis. Publicul si politicianul roman probeaza un anumit grad de ipocrizie cand pretind civilitate in spatiul public. In realitate, raman majoritari cei care adora wrestling-ul dintre moderatori si invitatii lor. Multi deschid inca televiziorul si butoneaza telecomanda salivand in cautarea unui strop de sange. Ungureanu nu pare dispus sa-l ofere. Audienta mare inregistrata marti seara este putin inselatoare. Oamenii au fost curiosi, pe buna dreptate, sa vada cum se descurca MRU la prima sa vizita in vizuina lupului Felix. Este genul de experienta irepetabila, data viitoare nu va mai fi la fel.

Dupa un Emil Boc insensibil la problemele mediului de business, premierul Ungureanu este primit acum cu bratele deschise de antreprenori si oameni de afaceri. MRU, la randul sau, ii curteaza inspirat. Pare bine prizat de sastisiti, dezamagitii in cautare de alternativa, de cei cu educatie peste medie scarbiti de slaba oferta politica etc. Pentru multi, MRU trece drept o lumina in comparatie cu gaunosenia obraznica a unui Antonescu, cu versatilitatea imatura a unui Ponta sau cu brutalitatea unui Traian Basescu. Pentru mase, MRU va fi ceva plictisitor si greu de urmarit, lispit de charisma, aproape fad.Cat de repede va arde combustibilul sau politic? Vom vedea, insa MRU nu va putea dansa prea multa vreme pe sarma subtire a promisiunilor frumos ambalate. A ridicat un orizont de asteptare care va trebui umplut rapid in lunile ce vin cu rezultate palpabile, cum dealtfel singur admite. Apoi, filistinii PDL-ului ii pandesc deja fiecare eroare si sunt gata sa-l sfasie cand va fi silit, mai devreme sau mai tarziu, sa taie in carnea vie a incompetentei si coruptiei din administratia centrala. Proba sa de foc nu e nici pe departe un talk-show la televizor. Ar fi util, poate, ca in viitoarele infruntari sa abandoneze tentatia de a face parada cu superioritatea sa. Se cheama aroganta si publicul are oroare de politicieni cu nasul pe sus.

Cat despre Mihai Gadea, gazda talkshoului de marti seara si directorul Antenei 3, n-ar fi prea multe de spus. Prestatia sa evoca "pretioasele ridicole", prostia insipida rapusa de pretentii spirituale. Nu i-am inteles prea bine nici intrebarile alambicate, elaborate astfel tocmai pentru a-si camufla mediocritatea si autosuficienta. N-am priceput pretentia de a sari peste o stacheta mult prea sus ridicata de interlocutorul sau, saltul acrobatic fiind urmat in mod firesc de o spectaculoasa prabusire in noroiul care l-a consacrat pana azi ca jurnalist.

Ar fi putut obtine mai multe de la MRU daca avea curiozitati reale, nu mimate, daca voia sa afle, nu sa loveasca cu orice pret, daca s-ar fi eliberat macar o secunda de umbra stapanului Felix si de complexul ca lucreaza pentru un personaj macabru. Marea lectie administrata de premierul Ungureanu acestor pseudo-gazetari ne spune ca atunci cand ii scoti din teritoriul tambalaului si manipularii, atunci cand le stergi ranjetul grosolan de pe figura, nu mai au mare lucru de spus.

Ridicolul nu ucide, n-a disparut nimeni in Romania strivit de rusine. Insa cei acoperiti de ridicol pun rapid in miscare furia si prostia, cheama in ajutor razbunarea.
AUTOR DAN TAPALAGA
SURSA hotnews.ro 

miercuri, 14 martie 2012

PUTIN - KHAMENEI - OBAMA

Un ”mic și glorios” război regional sau semiglobal rămâne ultima speranță a multor grupuri de interese care sunt nesatisfăcute de modul în care se schimbă conjunctura internațională. Periodic, analiștii-propagandiști de la Stratfor sau Debka lansează în piață ”analize” care reaprind speranțele războinice ale celor care cred că ”timpurile bune” de odinioară pot fi reanimate printr-o salvă de tun și câteva ”bombardamente preventive”. După alegerile din Rusia, Iran și ultimele declarații a președintelui Obama, se poate spune că multe elemente ale ”problemei orientale” sugerează că scenariul militar devine extrem de improbabil, iar șansele de realegere a lui Barack Obama sunt mai mari decât erau acum două-trei săptămâni.

Elementul-cheie al problemei a fost victoria partidului lui Ayatollah Khamenei în cadrul alegerilor iraniene. Pentru a înțelege situația, vom face o prezentare extrem de laconică și schematică a peisajului politic iranian. Din perspectiva unui european sau american de rând, atât susținătorii lui Ahmadinejad cât și susținătorii lui Khamenei sunt niște fanatici religioși, agresivi și ultra-conservatori. Această viziune asupra lucrurilor este incorectă și contra-productivă. Elita politico-teocratică din Iran este împărțită în două tabere. ”Tabăra Ahmadinejad” reprezintă un curent de opinie care se bazează pe ideile naționalismului persan, religia fiind prețioasă și importantă din perspectiva ”elementelor de bază ale identității persane”. Atât oponenții cât și suporterii interni ai ”taberei Ahmadinejad” l-au comparat cu un Recep Tayyip Erdogan în varianta iraniană, sugerând că direcția în care se va îndrepta Iranul va fi direcția unei lupte dure pentru dominație regională. ”Tabăra Khamenei” este ultra-conservativă, însă fundamentul ideologic al acestei grupări nu este naționalismul persan, ci exepționalismul șiit, ceea ce îi face mult mai ”introverți” în comparație cu concurenții săi politici. Pentru ”tabăra Khamenei” securitatea ”ultimei citadele șiite” (adică a Iranului) este mult mai importantă decât mirajul efemer al dominației regionale și obținerii respectului în rândul ”ereticilor sunniți”. În aceste condiții, se prefigurează o concluzie paradoxală: un regim mai conservativ și mai religios va fi un negociator mai înțelept decât versiunea precedentă a regimului.
Rezultatele deja apar: Iranul a invitat inspectorii ONU să viziteze instalațiile pe care nu le-au putut vizita înainte de alegeri (instalațiile Parchin), retorica Teheranului a devenit mult mai calmă, iar Obama a declarat că ”au apărut oportunități diplomatice pentru inversarea crizei”.

Un observator atent își va aduce aminte că această schemă a fost prezentată într-unul dintre articolele pre-electorale ale lui Vladimir Putin. În schema președintelui rus Iranul va avea dreptul la orice tehnologie nucleară pașnică cu condiția ca toate obiectele nucleare să fie supravegheate permanent de observatori internaționali sub egida ONU. Vladimir Putin a explicat și interesul Rusiei: export de tehnologie nucleară, construcția de centrale nucleare în Iran etc. În contextul reorientării regimului de la Teheran, Iranul devine pentru Rusia o imensă piață de desfacere și se transformă dintr-o potențială problemă militară într-o colosală oportunitate de afaceri. Președintele rus a fost un apărător extrem de important al Iranului și fără el Teheranul nu ar fi reușit să evite un conflict armat. Liderii de la Beijing vor fi satisfăcuți de o asemenea evoluție: dacă Iranul nu are probleme, atunci livrările petrolului iranian nu vor fi întrerupte, lichidându-se astfel unul dintre riscurile economice majore ale Chinei.

Principalul beneficiar al întregului aranjament este nimeni altul decât Barack Hussein Obama. În timp ce republicanii cer un nou război, Obama va avea posibilitatea să-și asume rolul de diplomat și pacificator. Reorientarea Iranului și prevenirea unui nou război riscant și costisitor va deveni principala temă de campanie. Propaganda internă va face în așa fel încât toate meritele ”rezolvării problemei iraniene” și ”salvării vieților soldaților americani” să aparțină liderului de la Washington. Republicanii vor fi descriși drept ”warmongers”, adică persoane care-și doresc declanșarea unui război în timp ce mesianicul Obama va obține repetate ”victorii diplomatice” și va demonstra că este capabil să rezolve problemele internaționale fără a apela la bombardamente. În condițiile înrăutățirii situației economice, argumentul ”Obama a economisit un trilion de dolari pe care republicanii l-ar fi cheltuit pe un nou război” va fi extrem de puternic. Campania lui Obama are nevoie de un punct forte, de o demonstrație vizibilă a capacității de lider a actualului președinte și o victorie diplomatică majoră care va duce la evitarea unui război va fie extrem de binevenită. Memoria electorală este extrem de scurtă, deci ne putem aștepta la rezolvarea diplomatică a problemei iraniene în toamna anului curent, deși toate premisele există astăzi.

În acest scenariu (extrem de probabil) au de câștigat aproape toți: Iranul scapă de sancțiuni, China obține siguranța livrărilor de petrol, Rusia obține o colosală piață de desfacere, iar Barack Obama scapă de un potențial conflict armat și obține o victorie diplomatică care va influența serios rezultatul alegerilor. În România pricipalii perdanți vor fi neoconservatorii care sunt atât de necesari pentru menținerea forței unor grupulețe din cadrul puterii de la București, iar principalii beneficiari vor fi cei care demult s-au repoziționat corespunzător cu realitatea geopolitică.

marți, 13 martie 2012

PRIMELE SCANTEI BASESCU - MRU

Am fost plecat pentru doua zile si am incercat sa recuperez ratarea aparitiei Presedintelui cautind opinii pertinente si analize pe continut din partea presei. N-am gasit nimic. A trebuit sa urmaresc inregistrarea difuzata de Pro TV duminica noaptea si incerc citeva observatii. Evident ca si eu ma intreb ce a urmarit Traian Basescu prin iesirea de simbata.
In primul rind, sare in ochi “rasucirea” Presedintelui! In ianuarie certa PDL-ul si guvernul Boc ca fac promisiuni bugetarilor si pensionarilor, de mariri si preamariri fara sa identifice sursele bugetare si eventuale solutii financiare. Astazi, cind Boc & Co. au fost retrasi, Traian Basescu vine si cere exact contrariul pozitiei sale din urma cu citeva saptamini, afirmind ca exista solutii pentru revenirea la salariile bugetare de odinioara si ca s-au indeplinit conditiile FMI, adica procentul din PIB pentru cheltuieli salariale bugetare e in jur de 7% si faptul ca avem astazi cu exact 200.000 de bugetari mai putini!!! Presedintele a mai gasit si niste statistici INS potrivit carora au crescut salariile in mediul privat!

Imi doresc ca seful statului sa nu creada balivernele de mai devreme! E clar ca in sectorul bugetar se minte ca pe vremea lui Ceausescu, nici vorba sa se fi redus cu fix 200.000 si un pic numarul de angajati, e clar ca procentul din PIB e doar pe hirtie iar INSeul asta cu mediul privat sugereaza ca aici e raiul pe Pamint. Catastrofa salariatilor in mediul privat s-a petrecut! Fara sa existe nicio data privind citi oameni si-au pierdut slujba, casa, masina si chiar viata! Oameni din mediul privat! Iar INS ii spune Presedintelui ca merge bine sectorul privat, cresc salariile, e Revelion! Incredibil!
Premierul Ungureanu tocmai anuntase ca studiaza reducerea contributiilor CAS ale salariatilor, in incercarea de a gasi solutii pentru a le creste veniturile si, prin consecinta, consumul populatiei! Plus ca ideea era apropiata si de cererea USL, care ceruse masura dar pentru patroni, pentru a le permite sa creeze locuri de munca. Interesant, USL e mai de dreapta decit noul premier declarat de dreapta!

Totul e praf in ochii opiniei publice! De fapt a inceput in forta campania electorala! MRU vrea popularitate, USL cere imposibilul, CAS redus pentru firme, stiind ca nu se poate dar USL vrea sa-i stirneasca pe patroni impotriva guvernului si a PDL. E interesant si “jocul” lui TB, care il “urecheaza” pe MRU privind cheltuielile materiale ale Romaniei, sa mai taie!, dar si noua pozitie privind bugetarii, in opozitie cu Premierul. Si tocmai ce MRU se intilnise cu Isarescu vineri, tocmai ce noul si tinarul ministru al Finantelor anuntase ca trimestrul 1 din 2012 e sub trimestrul 4 din 2011, deci “un fel de recesiune”!
Eu cred ca Romania nu isi permite acest LUX bugetar, de revenire la salariile de odinioara, cele din perioada in care patria avea crestere economica de 5-7%, dar si aceea falsa, avind in vedere bula imobiliara. Eu cred ca TB stie situatia reala a Romaniei si nu se ia dupa INS dar, cu instinctul sau de fiara politica, a vrut sa dea un sah USLasilor dar si cabinetului Ungureanu, sa isi marcheze din nou teritoriul de conducator al bataliei politice!

Ce avem astazi?! Presedintele vrea sa dea salarii mai mari dar USL, care deja se vede cistigator si la guvernare nu vrea o asemenea ghiulea de picior! Cum ar fi sa se mareasca salariile acum iar din iarna, cind nu va avea bani, USL sa taie salariile sau sa se imprumute la FMI ?!?! USL a reactionat gresit, rezultind stirea ca, daca Base creste salariile, Ponta vine si le taie la loc! Din nou, 1-0 pentru “dictator”!
Sah a primit si premierul, atentionat sa nu joace politic fara “capitanul de echipa” de la Cotroceni! Cei care au practicat sporturi de echipa inteleg bine ce spun! MRU stie bine ca daca mareste salariile acum, in octombrie va gifii sa gaseasca bani de pensii si salarii. Pus sub presiunea cererii prezidentiale dar si a propriei promisiuni, primul ministru are de astazi doua grenade in rucsac, salariile si CASul. Ba chiar 3, patronii vor si ei CAS mai putin! Urmeaza luni de “fiere” pentru tinarul premier! Si-a inceput mandatul suparindu-i pe liderii PDL, UNPR si UDMR, a primit o lovitura vicleana de la Elena Udrea, semn ca sa priceapa toti ca fostul ministru al Dezvoltarii nu il inghite pe fostul sef al SIE. In sfirsit, MRU primeste teme grele si de la TB, care nu il ajuta ba chiar ii pot rupe gitul!

Asa cum il stiu, Presedintele a iesit sa dea mesaje la toata lumea, ma refer la cei cu care poarta sau a purtat discutii, in dorinta de a le arata cine e THE BOSS si in acelasi stil de a deschide mai multe fronturi deodata. De la umilirea companiei Petrom-OMV, o privatizare ghiulea de gitul PSD si a lui Adrian Nastase, pina la mesaje subtile, sau nu, date Israelului si comunitatii evreiesti. Si mai e un mesaj interesant, insa nu stiu catre cine l-a transmis TB, ca nu a fost pentru popor. A laudat-o pe Elena Udrea intr-un fel in care m-a facut sa cred ca si ea a fost o optiune pentru fotoliul de prim ministru! Ceva de genul, “nu v-a placut blonda mea cu pantalonii strimti dar eficienta in absorbtia fondurilor europene, ia sa vad cum va descurcati voi astia cu scoli multe din cabinetul MRU!”

Cine stie?! De parca numirea noului guvern a fost peste capul Cotroceniului!  Sau poate ca Presedintele TB vrea sa motiveze la maxim Premierul MRU sa cistige Champions League! E adevarat, de data asta metoda e una cam neaosa! Foarte interesant! Si eu care credeam ca sint o echipa indestructibila! Incurcate sint caile guvernarii!
Sa fiti iubiti!
AUTOR RADU MORARU
SURSA www.nasul.tv 

sâmbătă, 10 martie 2012

CRIN SI PIANISTUL

Lucrurile s-au derulat simplu şi rapid, în şase paşi ca şase gloanţe de mitralieră.
Pasul 1. Mihai Gâdea, prestator de servicii complete - tuns, ras, frezat - la o televiziune de partid, a scos ghioaga conservatoare şi l-a trosnit în moalele capului pe unul din tabăra politică adversă: „jalnic... nesimţit... dobitoc".
Pasul 2. Cazul a ajuns la Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA), unde unul dintre membri, pianistul Dan Grigore, s-a pronunţat pentru o sancţiune aspră.
Pasul 3. Seara, invitatul emisiunii lui Gâdea a fost Crin Antonescu, preşedinte PNL şi aliat politic al Antenei 3, deci şi al lui Gâdea. Provocat de gazda sa, liderul liberal l-a descris pe Dan Grigore drept un „om fără onoare".
Pasul 4. A doua zi, Dan Grigore a anunţat că-şi va da demisia din CNA dacă Antonescu nu-i va cere scuze.
Pasul 5. Liderul PNL a anunţat că nu-i va cere scuze lui Dan Grigore, despre care-şi menţine părerea că e un „om fără onoare".

Pasul 6. Ieri, Dan Grigore şi-a dat demisia din CNA. Marele pianist a invocat „monumentala rea-credinţă", „poluarea gravă a spaţiului public" şi „terorismul mediatic" de pe unele canale TV. Rechizitoriul său este necruţător: „Limbajul agramat și stâlcirea limbii române, înjurăturile cele mai josnice, aluziile sexuale nerușinate, comportamentul subuman, incitarea la violenţă, șantajul, calomnia și ameninţarea, terfelirea valorilor culturale, senzaţionalismul ieftin, dezinformarea, panica indusă sunt doar câteva dintre instrumentele de manipulare folosite de unele posturi TV și care ne îndepărtează cu viteza luminii de lumea civilizată".
Personajele care l-au scos din scenă pe maestrul Dan Grigore sunt Crin Antonescu şi aliatul-preş Mihai Gâdea. Ironia sorţii face ca Dan Grigore să fi fost numit în CNA, în decembrie 2006, pentru un al doilea mandat, la propunerea Guvernului Tăriceanu, ca opţiune a PNL. În cei aproape şase ani scurşi de atunci, Dan Grigore a rămas acelaşi caracter integru, doar PNL s-a schimbat: a migrat de la valorile liberale la valorile umanist-conservator-securiste. Iar când a avut de ales între principiile lui Dan Grigore şi tembelismele lui Mihai Gâdea, liderul liberal l-a ales pe Gâdea.
În ianuarie 2012, Crin Antonescu striga la mitingul de la Arcul de Triumf: „Mâine, parlamentarii USL îşi dau demisia!". Nu şi-au dat-o nici până azi.
În martie 2012, Dan Grigore anunţă că-şi dă demisia din CNA pentru că liderul PNL l-a numit „un om fără onoare". În trei zile, demisia marelui pianist este realitate.
Inutil să mai spunem cine are onoare şi cine nu în această ecuaţie.
AUTOR GRIGORE CARTIANU
SURSA ADEVARUL 

vineri, 9 martie 2012

SANTAJ EMOTIONAL LA CNA

Tupeul pupilul ecumenic al turnătorului Felix-Mircea Voiculescu a intrat într-o fază terminală în care acesta este dispus să calce pe cadavre numai să își apere scaunul și coșmelia media a stăpânului său. Aceasta risca să fie grav sancționată într-un an electoral extrem de important pentru cel care își turna la Securitate propria familie „pentru a mânca și el o pâine”, așa cum însuși declara cu ceva ani în urmă. Nimic nu mai poate opri tupeul fostului corist convertit în jurnalist de tip tonomat care funcționează excelent pe bază de arginți vârâți în cont de un  turnător ordinar  la Secu. Pentru a șantaja emoțional membrii Consiliului Audio Vizualului (CNA), care se pregăteau ieri să sancționeze Antena 3 pentru limbajul folosit la adresa președintelui CNAS , Mihai Gâdea, directorul postului, dar și autorul jignirilor la adresa lui Duță, a recurs la cel mai mizerabil gest pe care îl putea face. La CNA, pocăitul la cașcavalul lui Felix a îndrăznit să scoată în față suferința bolnavilor de cancer, aducând câțiva oameni care suferă de această maladie pentru a-i înmuia pe membrii CNA care judecau acest caz. Practic, un șantaj emoțional în toată regula cu scopul ca pedeapsa pentru înjurăturile ca la ușa cortului adresate șefului CNAS, Lucian Duță, să fie mai ușoara. Manevra lui Gâdea s-a făcut prin avocata Antenelor care a îndemnat-o dintr-un colț pe al sălii pe o femeie  bolnavă de cancer  să iasă în față și să susțină cauza amploaiatului  lui Felix care nu face decât să dezinformeze și să exploateze bube al societății pentru a-i servi politic stăpânului său de la Grivco.

Ieșirea femeii a fost una bine regizată și lacrimogenă, aceasta rugându-i insistent pe membri CNA să îl ierte pe tonomatul antenist. „Dacă ați văzut emisiunea aceea ați văzut că a fost foarte multă încărcătură emoțională. Toți înjurăm, nu cred că nu ați înjurat niciodată. Nu vreau să îi țin partea domnului Gâdea. Nu sunt prietenă cu dumnealui. Nu cunosc pe nimeni din Antene, dar încă o dată, consider că această scăpare a dumnealui este foarte omenească. Nu se poate pentru o greșeală omenească. Dumneavoastră poate aveți mai multe să le reproșați, dar știți cum este, pentru un păduche nu arunci tot cojocul“, a declarat femeia în lacrimi în fața responsabililor de la CNA, potrivit paginademedia.ro. O regie cinică pus la punct de un avocat care a vrut să construiască apărarea lui Gâdea pe boala unor oameni sărmani care sunt exploatați de ticăloșia „deontologiei“ din ograda Ante­nelor. Scenariul a continuat cu intervenția Alinei Iliescu, director executiv al Federației Bolnavilor de cancer care a precizat că „FABC își exprimă solidaritatea cu Antena 3 față de intenția CNA de a penaliza acest post de televiziune, aceasta organizație considerând că Antena 3 a fost singurul post de televiziune care a prezentat opiniei publice problemele cu care se confruntă bolnavii de cancer.“

Sabotaj de la USL

Cu tot acest scenariu lacrimogen, membrii CNA nu s-au lăsat șantajați emoțional și au aplicat postului felixian o amendă de 150.000 de lei. Decizia nu a fost una ușoara fiind sabotată de trimișii USL în comitetul de 11 membri ai CNA. Această decizie a suferit mai multe amânări din cauza presiunilor politico-mediatice puse de Antene și USL. Probabil doamna Cristina Trepcea, susținută de PSD,  era prea preocupată să amendeze „cariciul“ lui Banciu de la B1 TV și nu putea să se hotărască dacă cuvinte precum „nesimțit“ și „dobitoc“ se circumscriu unora injurioase. Dar argoul se pare că îl stăpânește perfect atunci când dă interpretări sexuale pentru „carici“. Ce este însă de remarcat este tupeul dus la extrem al Antenelor care au căutat clemență pentru acțiunile de hazna care îi caracterizează în ultimii ani unde Felix a intrat cu bocancii în politica editorială. După incidentul de la Antena 3, tot trustul a primit ordin să-i susțină abjecțiile lui Gâdea iar Jurnalul Național s-a conformat cuminte. Imediat după emisiunea cu pricina, în ediția de  6 martie, cotidianul Jurnalul Național a deversat latrina verbală a lui Gâdea pe toată prima pagină a acestui oficios al USL. De numai puțin de 14 ori, pe toată pagina întâi a ziarului cititorii acestui ziar, respectabil de altfel în alte timpuri, Marius Tucă a girat pentru declarația mizerabilului Mihai Gâdea: „Dumneavoastră sunteți un nesimțit dacă asta ați înteles. Eu apăr altceva, domnule Duță! Apăr pacienții care sunt bolnavi de cancer și de leucemie și care nu au morfină. Dacă nu înțelegeți asta, sunteți un dobitoc“.

Presiuni politice

Tot acest scandal a avut riscă să se transforme într-o catastrofă pentru partea mediatică a viitoarelor campanii electorale ale USL. Cunoscută ca goarnă a USL, această alianță risca să rămână fără una dintre cele mai importante guri de tun în prag de alegeri locale și parlamentare. Pe acest fundal, a avut loc recent o ceartă între liderul PNL Crin Antonescu și membrul CNA din partea acestui partid, pianistul Dan Grigore. Primul a afirmat într-o emisiune recentă a lui Gâdea că acesta „nu are onoare“ și că, deși e monarhist, îl susține pe Băsescu. La rândul său, maestrul Dan Grigore a declarat că, în cazul în care Crin nu își cere scuze, atunci el va demisiona. Lucru care de altfel s-a și întâmplat pentru că Antonescu a refuzat să facă acest gest de onoare, acuzându-l nefondat pe Dan Grigore care probabil a refuzat să răspundă la comenzile USL în diverse cazuri judecate de CNA.
Unii membri ai CNA, printre care Ioan Onisei și Narcisa Iorga, au declarat ieri, în urma demisiei lui Dan Grigore, că vor să se adreseze Comisiilor pentru cultură din Parlament, invocând presiuni politice la care este supus Consiliul, alții disociindu-se de această inițiativă. Vicepreședintele CNA, Ioan Onisei, a luat cuvântul spunând: „Personal, dar nu numai eu, regret foarte mult că domnul Dan Grigore a fost nevoit, subliniez, a fost nevoit să demisioneze din Consiliul Național al Audiovizualului“. Narcisa Iorga a spus, la rândul ei, că i se pare „obligatoriu“ să fie solicitată „intervenția Comisiilor parlamentare pentru cultură în sprijinul Consiliului Național al Audiovizualului“, care, din punctul ei de vedere, „este supus unor presiuni politice fără precedent“. Valentin Jucan și Gelu Trandafir și-au exprimat, de asemenea, sprijinul pentru această inițiativă a adresării către Parlament. În urma demisiei lui Dan Grigore din CNA, acesta devenind membru în Consiliu la propunerea Guvernului, numirea unui nou membru se va face tot la propunerea Guvernului, care trebuie aprobată de Parlament. Noul membru va primi un mandat în CNA până când ar fi expirat mandatul lui Dan Grigore, adică în decembrie anul acesta. 
AUTOR NICOLAE BUCUR
SURSA CURENTUL 

miercuri, 7 martie 2012

SALVEAZA UNGUREANU GUVERNAREA PDL?

Venirea lui Ungureanu nu a schimbat imaginea oamenilor despre guvernare.
Raed Arafat, omul de la care a plecat tot iureşul politic al acestei ierni, este pe primul loc în topul încrederii, arată sondajul IMAS realizat pentru „Adevărul". Astăzi, Raed Arafat se bucură de o cotă de încredere de 76,1%, iar pe locul al doilea se situează Regele Mihai, cu aproape 29%. Cu 22,3% , premierul Ungureanu se situează în pluton cu Victor Ponta, 23,7%, şi cu Crin Antonescu, 23,3%.
Traian Băsescu a făcut o imensă gafă politică în momentul în care l-a executat în direct la televiziune pe părintele SMURD. Aflat în sondaje la categoria „muscă", preşedintele a vrut să-l facă KO pe un supergreu ca Arafat. Însă Traian Băsescu s-a repliat rapid şi a făcut două mişcări care să-l menţină în meci. Prima, l-a rechemat pe Arafat la minister. A doua, l-a adus pe Mihai Răzvan Ungureanu la Palatul Victoria. Noul premier trebuie să refacă imaginea guvernării şi să-i ofere lui Traian Băsescu şansa de a conta  în jocul politic şi după alegerile din acest an.

Va reuşi Mihai Răzvan Ungureanu în misiunea sa? Se poate spune că rezultatele unui sondaj de opinie făcut la numai trei săptămâni de la instalarea guvernului nu sunt foarte relevante. Dar Cabinetul Ungureanu are foarte puţin timp la dispoziţie pentru a demonstra ceva. În ecuaţia momentului, trei săptămâni înseamnă mult. Care sunt concluziile? Mihai Răzvan Ungureanu este cel mai bine situat politician al puterii în sondaje. Din acest punct de vedere, el pleacă într-o cursă umăr la umăr cu liderii USL, Ponta şi Antonescu. Marea provocare a lui Ungureanu este să crească în popularitate în timp foarte scurt, în condiţiile în care are avantajul de a fi o figură proaspătă în arenă, dar are şi dezavantajul de a fi identificat cu PDL. Iar la capitolul PDL situaţia este catastrofală. Emil Boc se află la 10% încredere, Elena Udrea, la 6,2%, Roberta Anastase, la 3,7%.

Venirea lui Ungureanu la Palatul Victoria nu a schimbat mult din percepţiile oamenilor. În continuare, marea majoritate a populaţiei spune că România merge într-o direcţie greşită. Aproape 40% din cei chestionaţi susţin că performanţele noului guvern vor fi mai slabe decât ale precedentului, iar 37% afirmă că nu va fi nicio schimbare. Doar 9% din români consideră că guvernarea Ungureanu va fi mai bună decât cea a lui Boc. Iar încrederea în cabinet se situează, în prezent, la 13,3% , în creştere cu două procente faţă de ultima măsurătoare a Guvernului Emil Boc. 
Va creşte Ungureanu cota PDL sau PDL va atârna ca o piatră de moară de gâtul noului premier?  După cum se profilează lucrurile, va fi extrem de dificil pentru premierul Ungureanu să scape de imaginea negativă a guvernării PDL. Şi atunci, şansa pentru o carieră politică de durată îi rămâne desprinderea, la un moment dat, de greaua moştenire PDL-istă.
AUTOR ION M. IONITA
SURSA ADEVARUL 

luni, 5 martie 2012

FRAUDAREA ALEGERILOR LOCALE

Încerc să vă pregătesc pentru şlagărul lunii iunie. Parcă îl aud deja în urechi. “Au furat alegerile!” “Democraţia din România a fost ucisă!”.

Îl veţi auzi cu precădere la Trustul Intact, îl veţi auzi la PSD şi la PNL. Nici nu ar fi prima oară în România când Opoziţia şi trompetele sale îşi justifică eşecul la urne prin lungi lamentaţii despre “hoţii” de la Putere care au deturnat simpatiile nemărginite ale poporului pentru USL. E previzibil că se va întâmpla aşa dată fiind diferenţa care îndeobşte apare între scorul de simpatie din sondaje şi rezultatul alegerilor locale.

La alegerile locale componenţa politică a votului este mult diminuată. Cine cunoaşte mecanismele de mobilizare la vot la scrutinul din comune şi oraşe înţelege despre ce este vorba. Să luăm ca exemplu o comună din România, cu un număr mediu de 2.000 de votanţi. Poate că jumătate dintre ei nu mai vor să audă de PDL, de Băsescu, de Boc şi alte personaje demonizate în ultimii ani în presa autohtonă. Când operatorul de interviu merge la ei acasă, aceştia vor spune invariabil că, dacă duminică ar fi alegeri parlamentare, ar vota cu USL.
În ziua alegerilor locale lucrurile stau mult diferit. Dacă primarul din comună provine din PDL şi candidează pentru un nou mandat sub sigla acestui partid, mecanismul de vot schimbă radical simpatiile şi antipatiile localnicilor. Să presupunem că primarul este un personaj popular, ceea ce se întâmplă adeseori cu primarii în funcţie. El trage după sine o listă întreagă de consilieri locali. Fiecare consilier are în spate o întreagă reţea de rudenie: fraţi, surori, verişori, cumetri, unchi, mătuşi. Reţelele de rudenie în mediul rural sunt extrem de integrate, cu un grad de loialitate foarte înalt. Poate că unii din consilierii de pe lista PDL sunt ei înşişi simpatizanţi ascunşi ai USL. Poate că îl urăsc pe Băsescu, pe Udrea, poate că s-au visat de multe ori alături de Claudiu Crăciun în Piaţa Universităţii din Bucureşti protestând împotriva “dictaturii”. Numai că, în ziua aceea, a alegerilor, primează interesul şi nu sentimentele politice. Pentru fiecare dintre aceşti consilieri şi rudele lor viitorul înseamnă un lucru simplu: ştampila pe lista de consilieri PDL.

O să spuneţi că este împotriva firii să îl urăşti pe Băsescu şi să candidezi pe lista candidatului PDL la funcţia de primar. Poate că este.

Numai că:
1. Plăcinta de împărţit este finită. Nu toţi cei care simpatizează USL au loc pe lista de consilieri eligibili ai USL. Locurile sunt limitate.

2. Este esenţială forţa de tracţiune a primarului în funcţie. Dacă acesta aparţine PDL, atunci şansele lui de a trage mai mulţi consilieri sunt mai mari.

Adău­gaţi la acest exemplu şi faptul că, într-o comună condusă de un primar USL, apar înghesuiala şi fricţiunile specifice agregării a doua partide mari: PSD şi PNL. Nemulţumirile generate de împărţeala locurilor vor duce inevitabil la dezertări. Unii consilieri nu se vor găsi pe locurile eligibile şi vor pleca împreună cu toate rudele lor pe listele PDL, chiar dacă îl detesta pe Emil Boc. Interesul de a se alege într-o funcţie locală este cel care primează.

În România sunt aproximativ 2.900 de astfel de comune. Imaginaţi-vă efectul agregat al exemplului de mai sus. Puneţi la socoteală şi puzderia de candidaţi independenţi pentru funcţiile de primari şi consilieri locali care îşi încearcă şansele la alegerile locale, poate mai mult decât la alegerile parlamentare. Aceştia “fură” voturi de la toată lumea, dar, proporţional, mai mult de la partidul aflat în “pole position”, respectiv USL. Mai intră în joc şi partidele mici, de care nu auziţi în sondajele de opinie şi nici pe la televizor, dar care îşi plasează candidaţi pe unde apucă. Şi ele “fură” voturi de la partidele mari, consacrate.

Nu omiteţi la tot acest concert de interese locale nici schimbarea regulilor jocului. Alegerile se desfăşoară într-un singur tur de scrutin, deci se trage un singur glonţ. Nu mai poţi să joci alba-neagra cu votul în genul: “Am votat cu inima în primul tur şi cu capul în al doilea”. Se votează o singură dată, pragmatic, precis şi fără ezitări. Dacă îţi tremură mâna, pierzi. Ei, bine, regula este una singură la alegerile locale. Contează persoana candidatului şi prea puţin partidul care îl susţine. Din această cauză PNŢCD, un partid de 1% în sondaje, ia 15%-20% la Timişoara în trena candidaturii lui Ciuhandu.

În aceste condiţii USL va lua probabil 35-37% din voturi la alegerile locale din iunie, la distanţă mare de ţinta pe care şi-au propus-o şi pe care o vedem doar în sondajele de opinie: 50% plus unu. Profitând de această discrepanţă, cu siguranţă nu există decât un singur mod prin care Opoziţia şi Trustul Intact pot justifica “eşecul” (care nu este, de fapt, un eşec, decât prin prisma aşteptărilor): FRAUDAREA ALEGERILOR! Vom vedea multe filmuleţe şi “probe” ale fraudelor. Nu neg că acestea există, dar există şi de o parte şi de alta. De obicei se compensează reciproc în scorurile finale.

Adevărul este că diversitatea alegerilor pentru primari, precum şi interesele locale, mai presus de simpatiile şi antipatiile politice, duc la o distribuţie a voturilor mult mai echilibrată decât arată sondajele. Restul e vorbărie...
AUTOR SEBASTIAN LAZAROIU
SURSA www.evz.ro

duminică, 4 martie 2012

UN NOU PROIECT POLITIC - CINE IL SUSTINE CINE L-AR VREA INGROPAT

În urmă cu o jumătate de an am fost invitat să moderez una dintre dezbaterile Conferinţei Naţionale a Economiei Sociale din România. Tema principală a sesiunii privea perspectivele şi problemele de care se lovesc Casele de Ajutor Reciproc.
Cei ce nu au mai auzit de iniţialele CAR din perioada comunistă trebuie să ştie că mecanismul de împrumuturi reciproce, fără dobânzi, care funcţiona printre salariaţii din fabricile şi uzinele patriei, prin care milioane de români au reuşit de-a lungul timpului să pună deoparte o sumă suficientă pentru a-şi cumpăra mobilă, sau televizor color, aragaz, frigider, aspirator sau măcar să-şi plătească datoriile la prieteni, nu doar că a supravieţuit capitalismului, ba chiar a evoluat într-un sistem care acordă credite mici, la dobânzi mult mai scăzute decât băncile.

Banii luaţi de la CAR-uri au rămas şi astăzi pentru un număr foarte mare de salariaţi sau pensionari cu venituri la limita supravieţuirii unica soluţie pentru a-şi cârpi sărăcia. Aproape un milion de români apelează curent la ea, mulţi împrumutând doar câteva sute de lei, pentru a-şi plăti medicamentele sau întreţinerea. Ei nu sunt clienţi, ci membri ai Caselor de Ajutor Reciproc.
În ciuda rolului vital pe care aceste instituţii îl au în existenţa celor mai dezavantajaţi dintre noi, sprijinul pe care îl primesc de la stat este aproape egal cu zero. Şi nu este vorba de sprijin financiar, ci de înlăturarea unor obstacole birocratice şi de promovarea unor politici publice care să ajute atât CAR-urile cât şi toate instituţiile "economiei sociale" - acel segment al economiei care nu urmăreşte în primul rând profitul, ci mai degrabă satisfacerea nevoilor unor comunităţi mai largi - să-şi îndeplinească misiunea.
Mai surprinzător decât forţa argumentelor care demonstrează că "economia socială" uşurează povara cheltuielilor publice, pentru că ia de la stat o parte din responsabilitatea ajutorării celor defavorizaţi, a fost faptul că ministrul Muncii, reprezentantul statului, a lipsit de la acea dezbatere, deşi confirmase participarea cu mult timp înainte.

Nu lipsa de politeţe faţă de o categorie de oameni care în general primeşte doar bobârnace de la mai marii zilei mi-a rămas în mod special în memorie şi nici dezinteresul faţă de o temă foarte fierbinte. Un stat care se jură cu lacrimi în ochi că nu are bani pentru săraci ar trebui să ciulească bine urechile la toate propunerile care l-ar ajuta să-şi îndeplinească datoria faţă de aceştia fără să se împrumute în străinătate, ci doar prin promovarea unor legi bine chibzuite.
Ce mi-a rămas, însă, bine în minte a fost numele ministrului, scris pe un carton în dreptul unui scaun gol: Sebastian Lăzăroiu. Cel care într-o vreme părea că are ceva interesant de spus despre o mişcare politică menită să revoluţioneze raporturile dintre cetăţeni şi cei cărora le încredinţează puterea.
Nu aş fi considerat niciodată acest episod suficient de relevant pentru a fi povestit dacă discuţiile despre Mişcarea Populară (numele din buletin al Albei ca Zăpada) nu ar fi luat o turnură atât de ciudată. Pe măsură ce tot mai mulţi oameni întreabă, cu speranţă sau doar din curiozitate, ce este cu această Mişcare, ea îşi diminuează, tot mai mult, şansele de reuşită, înainte încă de a se naşte.

Cum este posibil? Falsa Mişcare Populară, gândită ca o alianţă electorală între PDL şi diverse partide de buzunar, a fost împinsă în mod diversionist în prim plan, în timp ce ideea care ar fi trebuit să anime adevarata Mişcare Populară moare din lipsa unui număr suficient de oameni şi organizaţii care să o transpună în realitate. Iar dacă motivaţiile unor lideri PDL de se înfrăţi cu Gigi Becali, cu UNPR, cu partidul lui Dan Diaconescu, sunt cât se poate de străvezii, iar comentariile inutile, cauzele eşecului celor ce păreau că au o viziune asupra unui nou tip de mişcare politică merită analizate.
Întâlnirea ratată dintre Lăzăroiu şi reprezentanţii caselor de ajutor reciproc este emblematică din mai multe puncte de vedere. În primul rând, era o ocazie perfectă pentru a afla direct de la cei în cauză despre un set de probleme care afectează cel puţin un milion de oameni. Acesta putea fi punctul de plecare al unui demers consistent care ar fi trebuit să se finalizeze prin promovarea unor legi sau măsuri care să rezolve problemele şi să îmbunătăţească viaţa unui număr mare de cetăţeni - misiunea esenţială a oricărui politician.
În al doilea rând, o astfel de întâlnire, urmată de găsirea şi implementarea unor soluţii, ar fi fost un bun prilej de a demonstra concret că există şi un alt mod de a reacţiona la nevoile oamenilor, firesc, empatic, constructiv. Există vreo altă cale mai onestă şi mai eficientă de a-ţi face campanie electorală, ţie şi proiectului politic pe care îl reprezinţi, decât aceasta? Nu.

Al treilea aspect ţine de competiţia politică. Deşi "economia socială" este domeniul pe care performează politicienii de stânga, în cazul de faţă toate atuurile erau la reprezentantul dreptei. Motivul: PSD o dăduse în bară. Unul dintre punctele de discuţie de pe ordinea de zi era proiectul Legii Antreprenorului Social, iniţiat de parlamentarul PSD Iulian Iancu, proiect criticat vehement pentru că "în forma adoptată de către Senat este în contradicţie cu toate principiile europene în domeniul economiei sociale şi poate aduce grave deservicii beneficiarilor finali ai economiei sociale, persoanele defavorizate", după cum se scria într-unul dintre documentele prezentate la conferinţă.
Un ministru care, altfel, spunea lucruri interesante a ratat trei bile albe dintr-o lovitură: ocazia de a face un bine altora, ocazia de a-şi face un bine sieşi şi ideilor pe care le susţine, ocazia de a puncta împotriva adversarilor politici chiar pe terenul lor.

Este foarte posibil ca Sebastian Lăzăroiu să fi avut un motiv întemeiat pentru a absenta de la conferinţa dedicată economiei sociale. I se poate întâmpla oricui. O şedinţă de urgenţă, un eveniment neprevăzut, o mulţime de situaţii de ultim moment pot da peste cap agenda unui demnitar. Fapt este că după întâlnirea cu pricina, mulţi dintre cei ce veniseră la conferinţă, unii de foarte departe, au rămas cu un gust amar. Veniseră şi pentru că urmau să fie ascultaţi de cineva care putea schimba ceva.
Deşi există posibilitatea ca experienţa mea să fi surprins o pură întâmplare, dezertarea ulterioară, intempestivă, a lui Lăzăroiu din plutonul celor care fac ceva palpabil pentru schimbarea la faţă a României arată că ministeriatul său a fost doar un flirt cu politica şi că nici măcar el nu şi-a crezut propriile basme.
Lăsând la o parte accidentele, întrebarea esenţială este alta: câte astfel de întâlniri şi oportunităţi au ratat şi ratează zilnic toţi politicienii şi profesioniştii din diverse domenii, care cochetează cu politica şi care, în teorie, ştiu ce nevoi ar trebui să servească o nouă mişcare politică şi ce ar avea de făcut?
Iar aici răspunsul este fără echivoc: multe, prea multe! Dovada constă în numărul imens de anomalii care ne perturbă viaţa în fiecare clipă, dar şi în absenţa propunerilor interesante pentru a scăpa de ele. Dacă ar exista o rutină bine pusă la punct a dialogului, urmat de ajustări, între autorităţi şi cetăţeni, România ar fi arătat deja altfel. Dacă ar exista o disponibilitate reală pentru acţiune a celor ce visează la politică, chiar şi România promisiunilor ar arăta altfel.

Absenţa conversaţiilor aplicate dintre elită şi oamenii nereprezentaţi nu o regăsim ca problemă doar la nivelul statului ci şi a multor organizaţii neguvernamentale, care, din comoditate sau dintr-o inabilitate a comunicării, intră prea puţin în contact direct cu cei pe ce ar trebui să-i ajute. Cei ce aspiră la a da consistenţă Mişcării Populare, sau oricum s-ar numi iniţiativa menită să impună un nou stil de a face politică, au şanse mari să eşueze mai ales din cauză că nu şi-au dezvoltat mecanisme de a colecta detaliile nemulţumirilor care macină straturile mai profunde ale societăţii şi care exact din acest motiv nu pătrund acolo nici cu proiecte bine ţintite şi nici cu o nouă viziune.
În ciuda idealismului care îi animă cel puţin pe unii dintre promotorii ei, în pofida vorbelor frumoase, nu există suficiente fapte care să demonstreze că se şi construieşte pe măsura anvergurii idealurilor, acolo unde este cea mai mare nevoie ca aceste idealuri să prindă viaţă.

Ce înseamnă construcţie în cazul unei asemenea proiect politic? În primul rând, mai puţine seminarii şi conferinţe destinate unei audienţe restrânse, de iniţiaţi şi mai multe întâlniri cu oameni obişnuiţi, care au probleme serioase şi care au nevoie ca de aer de aliaţi în lupta pe care o duc pentru a-şi face ascultate nevoile şi a găsi căi de rezolvare. O categorie aparte care ar trebui nu doar sprijinită ci şi cooptată ca partener o reprezintă cei ce au îndrăznit să dea în judecată statul sau diverse companii, pentru a împiedica abuzurile de putere. Luptătorii, cei ce s-au vindecat de microbul pasivităţii, trebuie folosiţi şi în alte războaie. Entuziasmul celor ce au câştigat măcar o bătălie, nu atât împotriva vreunei instituţii, cât mai ales împotriva propriilor temeri şi inhibiţii, înseamnă aur curat.

Construcţie înseamnă şi mai puţine manifeste sforăitoare, pline de generalităţi şi mai multe propuneri concrete de schimbare a unor legi, de eliminare a unor aberaţii sau de stopare a corupţiei. Mai puţine iniţiative de politici publice pornite de la evaluări superficiale şi mai multe fundamentate pe analize amănunţite, bazate pe studii de impact şi pe comparaţii cu alte ţări. Mai puţine eufemisme şi mai multe cifre, fapte şi nume în critica puterii.
Mişcarea Populară nu va deveni realitate decât atunci când va îmbrăca forma Mişcării Pentru Rezolvarea Problemelor Vitale ale Românilor. Şi doar când strategia ei politică va pleca de la imperativele unei legături active, permanente, pragmatice, între nevoile cetăţenilor şi demersurile activiştilor ei.
Fără o agendă de priorităţi reale - reforma clasei politice, justiţie, sănătate, educaţie, fiscalitate, infrastructură, etc, nu va exista relevanţă. Fără susţinerea acestei agende cu iniţiative publice de anvergură, ingenioase, nu va exista un ecou în societate. Fără acţiuni de succes, soldate cu rezultate concrete, fără murmurul de aprobare al maselor, noii lideri nu vor depăşi nivelul de cârcotaşi de serviciu sau, în cel mai bun caz, de eterne speranţe. Iar fără lideri validaţi în alegeri de un procent semnificativ de cetăţeni, nu va exista nici suficientă forţă politică pentru a traduce bunele intenţii într-un alt mod de a face politică.
Pe dificultatea acestei curse cu obstacole mizează toţi liderii de partide mulţumiţi de cum merg politichia şi furtişagurile în această ţară. Inclusiv cei din PDL. "Nu am crezut şi nu cred în Mişcarea Populară ca o construcţie politică pentru alegerile din 2012. În şedinţa noastră de duminică vom pune capăt, într-un fel sau altul acestui proiect politic care a ieşit în mass-media, a ieşit în opinia publică fără ca PDL sa aibă o construcţie proprie, definitivă, în această privinţă".

La ce proiect se referă, prin această declaraţie, Ioan Oltean, secretarul general al PDL? La cel pe care îl începuse Elena Udrea prin cooptarea lui Gigi Becali în alianţa pentru alegerile locale din Capitală? Sau la cel pentru care Traian Băsescu şi-a trimis fiica la tribunal să înregistreze denumirea de "Mişcare Populară"? Sau la amândouă?
Ultima variantă pare cea mai plauzibilă. Ideea unui parteneriat chiar şi post-electoral cu o formaţiune care ar aduna voturi atacând, cu argumente valide, toate neîmplinirile lor pare la fel de inacceptabilă pentru şefii PDL ca şi cea a unui camuflaj politic, sub o altă siglă şi culoare, alături de proscrişii din UNPR, PNG, PPDD şi care or mai fi.

Cum va arăta lupta electorală în absenţa unei formaţiuni noi, de anvergură, a unor voci proaspete şi puternice, care să oblige la o recalibrare a discursurilor? Mai deprimant chiar decât în anii trecuţi. Pentru că arena va fi dominată de efortul concertat al puterii de a împiedica USL să obţină 50% din voturi, caz în care ar mai avea o şansă de a rămâne la conducerea ţării. Iar campaniile electorale dominate de pasivitatea celor ce se consideră deja învingători, deşi nu au mişcat un deget pentru a ne arăta că sunt mai buni, şi de discursul reşapat ”noi suntem răul mai mic”, nu au adus nimic bun României. Ba din contră.
Şi dilema va persista: la ce ne foloseşte victoria uneia sau a alteia dintre părţi cât timp nici una nu va fi dispusă să facă nici măcar pe sfert din ce aşteaptă de la politicieni cei ce visează la o autentică Mişcare Populară?
AUTOR DAN CRISTIAN TURTURICA
SURSA ROMANIA LIBERA