luni, 30 aprilie 2012

AL NAIBII ILIESCU ASTA!

Ponta şi-a văzut o parte din vis îndeplinită. E premier desemnat. Armatele înfometate ale PNL şi PSD se reped să împartă plăcinta guvernării. În ajun de campanie electorală pentru locale. Cine se mai gândeşte la alegeri? Activul iese din dispozitiv pentru a nu rata marea impărţeală. Generalii îşi abandonează oştile şi vin la Bucureşti prin antecamere, cum se întâmplă de obicei la facerea de guverne. Acelaşi film vechi şi prost.
Între timp, cel mai detestat partid din România, intră liniştit în opoziţie. E vorba de PDL. Doar că acum ura împotriva lor se va diminua de la o zi la alta. Păreau încrâncenaţi, românii credeau că se agaţă de putere. Sentimentele intens negative se vor mai domoli. Oştile lor se pot demobiliza din cauza pierderii puterii sau, dimpotrivă, pot deveni feroce pentru a recupera terenul pierdut până la parlamentare.

Vor mai fi dezertări, ceea ce e bine. Cei mai periculoşi într-un an electoral sunt cei care joacă la două capete. Adrian Năstase ştie cel mai bine. Trădătorii nu mai au motive să se ascundă. PDL e în opoziţie, USL la putere. Frunzăverde e modelul lor. Idolul vizionar.

Partea cu adevărat pozitivă este că românii vor înţelege, în sfârşit, de ce a fost nevoie de austeritate şi de ce e nevoie în continuare de prudenţă. Pentru că de data asta le va explica USL. Că nu există miracole. Dacă unii vor fi dezamăgiţi şi mai cred încă în miracole îl au pe magul OTV şi bagheta sa magică, ce transformă grămăjoare de gunoi în teancuri de 20.000 de dolari.

Cum Ponta, în noua sa poziţie, nu mai poate împuşca pe nimeni (nici măcar Olguţa şi Solomon nu o mai pot face), rămâne doar plutonul de execuţie al domnului Dan să îşi adjudece toţi radicalii. Să vă uitaţi cu atenţie la PPDD în următoarea perioadă. În vreme ce USL ne va plictisi cu "greaua moştenire", domnul Dan va continua să ne dea, iar pe ciocoi să îi împuşte. Antena3 e puţin în dificultate. Hm! Grea situaţie. Cum va suna acum în gura lui Badea când va spune "oficiosul", "oficioasele". Va mai merge o vreme cu răfuiala şi "dezvăluirile", dar lumea va obosi. În prag de alegeri, românii cred că vor fi interesaţi mai puţin de poliţe plătite şi mai mult de cine ce face pentru ei.

Dar ce fac liberalii? Mai stau până în 2014? De unde atâta răbdare? L-au făcut pe Ponta "aproape premier", în vreme ce Crin mai are de aşteptat. Trebuie să ceară suspendarea preşedintelui aşa încât la toamnă să avem şi prezidenţiale şi parlamentare. E ultimul tren pentru respectarea târgului. Oferta lui Traian Băsescu nu prea le-a plăcut, acum trebuie să îi convingă pe pesedişti că a venit vremea suspendării. Tare mi-e teamă însă că pesediştii nu vor avea chef de această aventură. Sper să primească măcar nişte portofolii atractive.

În ce îl priveşte pe MRU ar trebui să ştie că: guvernul era ghiuleaua de picior care nu îl lăsa să zboare (în caz că se întreba de ce pierde din altitudine); echipa pe care şi-ar fi făcut-o din poziţia de premier ar fi fost infestată de oportunişti; PDL are nevoie de el într-o măsură mai mare decât are el nevoie de PDL.

Ah, era să uit. Ion Iliescu le-a spus urmaşilor săi şi în 2008 că nu e bine să intre la guvernare. Nu l-au ascultat. De prea multă foame. Le-a spus-o din nou şi acum câteva zile. Orbiţi de foame, iarăşi nu au ascultat. Al naibii Iliescu ăsta!
AUTOR SEBASTIAN LAZAROIU
SURSA www.evz.ro

joi, 26 aprilie 2012

RAZBOIUL INDEMNIZATIILOR DE CONDUCERE MACINA CURTEA SUPREMA

Desfășurat departe de ochii publicului, război penibil purtat de foștii șefuleți de la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru veșnica menținere a indemnizaților de conducere a devenit, deja, fidela oglindire a bălții murdare în care se scaldă inamovibila noastră justiție democratică. Superficial privită, această bătălie încrâncenată pare a fi un soi de „război al zeilor”: cum bine știm, instanța supremă este ultimul „eșalon” pământesc, dincolo de care doar Dumnezeu mai poate să facă dreptate. Din păcate, magistrații noștri supremi sunt și ei doar niște oameni, nu toți de foarte bună calitate, fapt confirmat de cazurile de corupție care au zguduit periodic Înalta Curte. Acele scandaluri țin, însă, de competența DNA. Lupta pentru indemnizațiile de conducere este una internă, un soi de „război civil” în care armele de bază sunt articolele și paragrafele de lege pe care „combatanții” le folosesc după cum îi duce pe ei mintea și după cum le dictează interesele propriului buzunar. Este un război surd,  purtat foarte aproape de granița conflictului de interese, o luptă dusă de câțiva magistrați a căror reputație nu este chiar nepătată. Care este „miza” acestui război? Una perfect „lumească”, legată, bineînțeles de parale. În timpul perioadei în care dețin funcția de vicepreședinte al instanței supreme ori conducerea uneia dintre secțiile componente, magistrații Înaltei Curți, și doar ei, primesc niște bani în plus care, strict contabilicește vorbind, constituie „indemnizația de conducere”. Un spor la salariu pe deplin justificat pentru timpul în care magistratul își asumă sarcinile suplimentare ce decurg din acea funcție de conducere. Ceea ce-și doresc însă câțiva dintre foștii șefi și șefuleți de la instanța supremă este dreptul de a primi această indemnizație și după ce au părăsit funcția de conducere și au revenit în poziția ierarhică anterioară.

Debutul „războiului indemnizațiilor“

Conform unui document oficial, trimis de Înalta Curte de Casație și Justiție, la solicitarea ziarului Curentul, acest război surd, dus cu „armele“ legii, a început în anul 2006 când Nicolae Popa, președintele de atunci al instanței supreme, a emis Ordinul nr. 78 /25 aprilie 2006, prin care s-a decis că „ judecătorii Ruxandra Neagu, Gabriel Ionescu și Dragoș Bărcănescu vor primi doar indemnizația de încadrare corespun­zătoare coeficientului de multiplicare 23,000, prevăzut la lit.A, nr.crt 4 din Anexa la OUG nr.27 din 29 martie 2006, privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor cate­gorii de personal din sistemul justiției“. În luarea acestei decizii „S-a avut în vedere că acești judecători care au îndeplinit anterior funcții de conducere în cadrul instanței supreme, nu pot beneficia, în continuare, de încadrarea la indemnizații corespunzătoare unor coeficienți de multiplicare mai mari decât funcția pe care o exercită în prezent (N.red).  Deci funcția pe care au fost încadrați după ce n-au mai fost șefi), deoarece prin art. 41 lit. b din OUG nr.27/32006, a fost abrogată dispoziția art. 23. lit. g din Legea nr.56/1996, referitoare la păstrarea de către judecător a rangului dobândit în ierarhie“. Clar! Exagerând puțin am putea spune că dorința veșnicei perpetuări a acestui spor bănesc, seamănă, al dracu de bine, cu mofturile  unei doamne care, ajunse la o vârstă venerabilă, îi obligă pe cei din jur să o considere la fel de frumoasă ca pe vremea liceului când a fost aleasă „Miss Boboc“. Ei, dar asta nu este decât o simplă metaforă. Atinși la buzunare, cei trei magistrați „supremi“ au contestat ordinul șefului lor la „Colegiul de conducere al ICCJ“, care a decis ca toți cei trei să primească, în continuare, o retribuție în care să fie inclusă și indemnizația de conducere pe care ei au primit-o pe vremea când erau șefi pe „tarlaua“ instanței supreme.

Urma scapă turma!

Ulterior, pornind de la aceeași decizie a Colegiului de conducere al ICCJ, alți trei magistrați ai instanței supreme cărora le-a expirat mandatul au beneficiat, în continuare de indemnizația de conducere. Conform datelor care ne-au fost oferite de către Înalta Curte,  foștii șefi care au beneficiat de acest spor sunt:  Neagu Ruxandra, în perioada 22.11.2003-01.11.2006;  Gabriel Ionescu în perioada 15.12.2004-01.10.2011; Dragoș Antoniu Ioan Bărcănescu, în perioada 01.05.2005-16.12.2010; Florin Costiniu, în perioada 01.04.2010-12.04.2010; Lidia Bărbu­lescu, în perioada 16.09.2010 -01.02.2012; Anton Pandrea, în perioada 04.08.2011-01.10.2011. Cei șase „supremi“ și-au primit sporurile pentru fostele lor funcții de conducere până în toamna anului 2010 când, încă din prima sa zi de mandat, Lavinia Stanciu, actualul președinte al ICCJ a decis că Lidia Bărbulescu, căreia îi încetase mandatul pentru funcția de vicepreședinte al Înaltei Curți, să primească o „indemnizație de încadrare brută, lunară echivalentă cu indemnizația corespunzătoare acestei ultime funcții, la care se adaugă sporurile aferente, aplicându-se totodată o dimi­nuare cu 25 la sută, conform Legii 118/2010“.  Ceva mai târziu, prin Ordinul nr. 47 din .09.02.2012, emis de preșe­dintele Înaltei Curți, Lidia Bărbulescu „a fost reîncadrată în funcția de judecător, gradația 5, clasa 109, stabilindu-se o indem­nizație de încadrare brută cores­pun­zătoare acestei funcții, la care se adaugă sporurile aferente“. Sau altfel spus, adio indemnizație pentru fosta funcție de conducere.  Rămasă fără spor, domnia sa a declanșat un adevărat „djihad“ judiciar. A contestat decizia președintelui Livia Stanciu la Colegiul de conducere al ÎCCJ, a primit un răspuns, apoi s-a repliat pentru a putea ataca din nou.

Centrează, dă cu capul și marchează

Care ar fi miza acestui război intern din cadrul Înaltei Curți? După cum am mai zis, banii, bineînțeles!. Socotită aritmetic, mult-disputata indemnizație de conducere, nu-i chiar o sumă astronomică. Asta doar la prima vedere. Pentru că, adăugată indemnizației de bază, ea este inclusă în calcularea tuturor sporurilor și a tuturor coeficienților din a căror însumare rezultă retribuția finală pe care o primește „beneficiarul“. În plus, ea contribuie, la fel de consistent, și la calcularea pensiei. Iar asta nu-i chiar un fleac.
Vorbeam, anterior , despre faptul că tot acest război se duce, undeva, la granița unui posibil conflict de interese. Conform documentului oferit de instanța supremă, „membrii Colegiului de conducere al ÎCCJ care au participat la ședința în care a fost adoptată Hotărârea nr. 3 din 22 iunie 2006 sunt Florin Costiniu, Critina Tarcea, Maria Anghelescu, Liviu Giurgiu, Adrian Bordea, Ana Maria Dascălu și Victor Pașca Cameniță“. Iar colegiul era prezidat, iaca poznă, chiar de către Lidia Bărbulescu, exact doamna judecător care se luptă acum pentru rușinoasa „eternizare“ a sporului de conducere. Plus judecătorul Florin Costiniu, și el un viitor beneficiar al acestui spor. Spor pe care, probabil l-ar fi pretins până în ziua de azi dacă, între timp, n-ar fi fost arestat, și apoi trimis în judecată pentru corupție. Între timp, d-l Florin Costiniu s-a cerut la pensie, cerere care i-a fost aprobată. Nu știm dacă atunci când i-a s-a calculat cuantul pensiei s-a ținut cont și de acea indemnizație de conducere. Probabil că da, având în vedere faptul că Forin Costiniu încasează lunar o pensie de peste 190 de milioane de lei vechi. La fel cum este foarte posibil că și pensia magistratului Anton Pandrea să fi fost „altoită“ și ea cu procentul rezultat din adăugarea sporului de conducere. Iar faptul că Pandrea s-a cerut și el la pensie, cu foarte puțin timp înainte de a se afla că este implicat, și el, într-o afacere de corupție, nu îmbunătățește cu absolut nimic situația. În schimb, ne dă încă un motiv să  batem obrazul unor astfel de magistrați „supremi“ pentru care legea banului este cu mult mai presus decât legea zeiței „oarbe și legate la ochi“.
AUTOR VASILE SURCEL
SURSA CURENTUL 

miercuri, 25 aprilie 2012

A INCEPUT MASACRAREA LEGII EDUCATIEI NATIONALE

Abia a trecut un an de la intrarea în vigoare a Legii Educației Naționale (LEN) că se și înregistrează modificări esențiale ale acesteia, aprobate în Senat, ieri 23 aprilie.
Culmea este că modificările vin din partea unor parlamentari PDL, senatorul Petru Filip și deputatul Cătălin Croitoru. Ambii, cadre didactice ale aceleiași universități private, Dimitrie Cantemir. Soțul rectoriței de la Cantemir, deputatul Cristian Dumitrescu este președintele comisiei de educație de la Camera Deputaților.
Modificările au fost votate cu mare veselie inclusiv de către parlamentari PDL: Păran Dorin, Pereş Alexandru, Staicu Dumitru-Florian, Oprea Dumitru, Filip Petru, Urban Iulian, Badea Viorel-Riceard, Fodoreanu Sorin, Hărdău Mihail. Pe senatorii de la PSD și PNL nu-i mai nominalizez, n-aveam nicio pretenție să voteze altfel. De subliniat că senatorul Emilian Frâncu de la PNL, spre onoarea sa, s-a abținut.
Miza schimbării, subtil înfășurată în staniolul ”întăririi autonomiei universitare” este următoarea:
În actuala LEN se spune că patrimoniul universităților private revine fondatorilor. Fondatorii sunt, acum, fundații. Iar potrivit legii fundațiilor, în caz de dizolvare a fundațiilor, patrimoniul acestora revine statului sau altor fundații cu obiect de activitate similar. Altfel spus, persoanele care au înființat universitățile private, adesea cu patrimoniu un apartament și restul obținut de la stat prin tot felul de manevre, în baza legii Funeriu nu pot să recupereze, în caz de desființare, patrimoniul obținut fără taxe și impozite. Modificarea aprobată ieri în Senat introduce printre posibilii fondatori ai universităților private și persoanele fizice. Ceea ce nu e posibil nicăieri în Europa. Subtilitatea este că, odată această prevedere introdusă, fundațiile pot fi dizolvate, persoanele fizice din spatele lor devin, prin efectele modificării, fondatori ai universităților. Tot prin această modificare se ușurează nu numai transferul patrimoniului universităților private către persoane fizice ci și desființarea universităților private.

S-ar putea argumenta că este corect ca fondatorii universităților private să beneficieze de patrimoniul clădit prin funcționarea acestora. Argumentul nu stă în picioare, pentru că universitățile private n-au funcționat în regim de SRL sau SA. Au funcționat în regim de instituții de interes public, non profit, situație în care au avut importante avantaje din partea statului: pentru taxele incasate de la studenți nu s-au plătit TVA şi impozite, așa cum plătesc SRL-urile și SA-urile. A avea pretenția de beneficiu asupra bunurilor astfel obținute este cel puțin imoral, dacă nu chiar neconstituțional. Ar fi de dorit ca președintele Băsescu să trimită legea la controlul CCR, care să se pronunțe asupra constitutionalității.

Cât de valabile și serioase sunt diplomele obținute de către studenți, este o altă discuție. Caracterul de fabrici de diplome nu mai este pus la îndoială de nimeni și statul are partea sa de vină că nu le-a închis când trebuia. Dar cine să facă acest lucru, când, după declarațiile ex- ministrului Mihail Hărdău, universitatea Spiru Haret și alte universități controleaza Ministerul Educației și Parlamentul României. Iată că se confirmă acest control și, culmea ironiei sau a voinței proprii, n-a scăpat de el nici senatorul PDL Mihail Hărdău! Să nu uităm că aceeași modificare, votată de rectorii incompatibili Robu și Andronescu, cât și de fostul ministru Hărdău, a fost oprită in extremis de Funeriu la Senat în ultima sesiune a anului trecut. Posibil ca această înverșunare a lui Funeriu să-l fi costat poziția în propriul său partid.

De fapt, ce interese sunt în joc?

Este posibil ca în viitor, parte dintre fabricile de diplome private să se închidă, din lipsă de studenți. În mandatul lui Funeriu, Spiru-Haret de exemplu, a trecut de la 90 000 de înmatriculări anuale la maximum 12 000.
Conform modificării introduse ieri, patrimoniul revine fondatorilor, persoane fizice, chiar în condițiile în care n-au plătit impozite și TVA. Și e vorba de sume ce ajung la un miliard de euro.
Studenții aflați încă la studii, ar putea fi trimiși acasă fără nicio explicație, după ce i-au îmbogățit prin taxe pe proprietarii universităților. Din legea de modificare lipsește orice prevedere referitoare la modul cum ar putea fi apărate drepturile lor.

Faină afacere! Pornești o universitate privată într-un apartament de bloc, incasezi taxe de la 340.000 de studenți, cum era cazul universității Spiru Haret, prefăcându-te că-i înveți carte, dai examenele de absolvire tot pe computere, astfel că majoritatea studenților nici nu au văzut la față vreun profesor în toată perioada studenției, construiești din banii lor adevărate palate, după care le vinzi și te trezești cu un profit net de sute de milioane de euro. La banii ăștia ce să ne mai mirăm că sunt cumpărați parlamentari, că trec de la un partid la altul, că vor semna, posibil, moțiunea de cenzură. Să adăugăm că nicăieri în Europa nu se aplică sistemul acesta de lichidare a universităților private.
Alte modificări ale LEN se referă la eliminarea restricțiilor privind nepotismul, vârsta de pensionare, numirea rectorilor de către fondatori, nu aleși prin vot secret și altele. De exemplu, apare ca organism de conducere Biroul Senatului, care nu există în actuala formă a LEN, un număr restrâns de persoane din camarila rectorului, care ia decizii în locul Senatului, ales democratic prin vot secret. Adică, ne întoarcem la situația existentă înaintea intrării în vigoare a LEN.

Din păcate, minunea unei reforme esențiale în educație a ținut doar un an și două luni. Interesele financiare ale proprietarilor fabricilor de diplome întorc totul la situația anterioară apariției LEN. În prag de alegeri e limpede că deputații și senatorii, partidele, caută protectori inclusiv financiari. Mai lipsește să treacă inițiativa Andronescu de înscriere la universitate fără bacalaureat și am rezolvat cu totul problema. Adică ne facem de râsul Europei.
Ce putem face? Doar să avem grijă pe cine votăm la alegerile din anul acesta.
AUTOR STEFAN VLASTON
SURSA www.contributors.ro 

sâmbătă, 21 aprilie 2012

POLITICA E O CURVA!

Un titlu şocant pentru un editorial, dar ce exprimă o axiomă împărtăşită de mulţi dintre cititorii noştri.
Pentru a evita eventualele pudibonderii ale celor ce se vor simţi lezaţi de o asemenea comparaţie, voi încerca să argumentez universalitatea acesteia printr-un citat din Ronald Reagan : "Se presupune că politica este cea de-a doua profesie a lumii, ca vechime. În timp am ajuns să-mi dau seama că se aseamănă foarte mult cu cea mai veche profesie a lumii". Poate că sună mult mai bine în engleză, dar exprimă suficient de plastic titlul de mai sus.

Am asistat, în ultimele zile, la un exod al parlamentarilor PDL, prefaţat de plecarea unuia dintre greii partidului, către Opoziţie. După episodul Sorin Frunzăverde, care a buimăcit serios partidul de guvernământ, am asistat la plecarea altor doi deputaţi de Caraş-Severin şi a unei senatoare. Explicaţiile oferite de cei plecaţi sunt cel puţin comice, fiecare încercând să ne convingă că a făcut acest pas din motive morale, în spiritul încrederii cu care au fost învestiţi de cei care i-au votat. Bla-bla-bla... Şi atunci m-am gândit la celebrele reportaje din jurnalele de la ora cinci, de pe linia de centură, sau din raziile de noapte ale celor de la Moravuri, în care fiecare prostituată susţine că o face pentru copilaşii de acasă. Avea dreptate Ronald Reagan ! Cred că aceste declaraţii sunt mult mai sincere decât cele ale politicienilor care trec de la un partid la altul, fără să clipească, din "respect pentru electorat" sau pentru a "participa la o nouă construcţie politică".

Există întotdeauna şi o parte amuzantă la aceste răsuciri de convingeri politice. Senatoarea PDL Mihaela Popa, aleasă într-o circumscripţie din Iaşi, declara, în urmă cu două săptămâni, că nu va pleca din partid, şi că va susţine până în ultima zi guvernul condus de Mihai Răzvan Ungureanu, care este tot ieşean, întrucât aceasta era misiunea cu care a fost învestită de electorat. Doamna Mihaela Popa a plecat însă de la PDL, oferindu-ne o explicaţie la fel de sinceră: cariera sa politică a început sub auspiciile Alianţei DA şi vrea să participe la o nouă construcţie politică de dreapta. Este posibil ca doamna senator să fi fost păcălită de cei de la PNL, care i-au spus că Mihai Răzvan Ungureanu nu mai este prim-ministru, deci poate uita ceea ce a declarat atunci, fiind dezlegată de orice promisiune. Sau aşa cum sugera Ioan Oltean, secretarul general al PDL, legătura dintre Sorin Frunzăverde şi Mihaela Popa transcende diferenţele doctrinare dintre Stânga şi Dreapta.

Mi s-ar părea mult mai onest ca cei care trec de la un partid la altul să anunţe că au făcut acest gest din considerente pragmatice: un loc eligibil pe listă la europarlamentare, promisiunea păstrării colegiului, chiar câteva sute de mii de euro. Să explice că pentru ei politica este o meserie, că angajatorul trebuie să le ofere doar condiţii mai bune pentru a-i avea în rândurile sale. Că pentru ei mandatul de ales al poporului nu este o misiune venită ca un mesaj celest, întrucât au tot interesul să capete vechime pentru o eventuală pensie oferită de instituţia din Casa Poporului. Sau să tacă!
Nici partidele politice nu sunt complet nevinovate în această situaţie. Se plâng de traseismul politic atunci când le pleacă primari, consilieri, parlamentari, dar inventează explicaţii cu damf moral atunci când îi acceptă. Nu mişcă un deget ca să rezolve această situaţie, pentru că ştiu că vine o vreme când pot profita. Un distins liberal, cred că Puiu Haşotti, ne spunea că este mai puţin imoral să pleci de la Putere spre Opoziţie, decât viceversa. Un fel de traseism low-fat, numai bun de asimilat.
Ultima cenzură posibilă ar putea fi înregistrată la vot, alegătorii sancţionându-i pe cei care i-au păcălit cerându-le votul sub o culoare politică, pentru ca peste patru ani să-i regăsească într-o nouă prezentare. Numai că acest lucru nu se va întâmpla, din motive a căror enumerare m-ar face să depăşesc spaţiul alocat. Deci nu ne rămâne decât să constatăm că avea dreptate Ronald Reagan.

Ultima cenzură posibilă ar putea fi înregistrată la vot, alegătorii sancţionându-i pe cei care i-au păcălit cerându-le votul sub o culoare politică.
AUTOR DAN ANDRONIC
SURSA www.evz.ro 

miercuri, 18 aprilie 2012

LIDERUL CRIN, SPIRITUL LUI BRATIANU SI LECTURILE OBLIGATORII

“Sa-ti dai cu stangu-n dreptu” este  o vorba care i se aplica perfect presedintelui PNL, dupa ce a batut palma cu PSD si PC si dupa toate deciziile controversate pe care le-a luat. Gafele politice nu i-au lasat indiferenti nici pe membrii cu carnet si cotizatie la partid si nici pe simpatizantii electori fideli ai PNL. Dezastrul pe care l-a provocat si l-a gestionat Antonescu in partid, dupa ce a fost ales presedinte, isi va arata adevarata masura dupa alegerile din acest an, cand se va trage linie, iar liberalii vor contoriza ce au fost si ce-au ajuns.

Greselile s-au succedat unele dupa altele, girate de un Crin “Presedinte” care defileaza umar la umar cu Ponta si mai tanarul Constantin, omul de nadejde al lui Voiculescu. Ultima si cea mai grava eroare pe care a facut-o a fost sa-l inlature pe Andrei Chiliman de la conducerea filalei Bucuresti.
Ce nu a luat in calcul Crin este istoricul acestui om in partidul liberal si nici nu s-a gandit la faptul ca Andrei Chiliman este poate singurul penelist care, in timpul madatelor castigate fara drept de replica prin vot direct, si-a consolidat pozitia in loc sa si-o erodeze. Pe un asemenea om nu-l trimiti la plimbare transmitandu-i ca se poate consulta si cu Bratianu, pentru ca  tu “Liderul”nu iti vei schimba decizia.
Chiliman i-a transmis marti ca s-a consultat cu Bratianu, nu prin spiritism, ci prin lectura, pe care i-a recomandat-o calduros si lui Crin, odata cu sfatul de a reveni la “Revolutia bunului simt”, dupa ce a derapat in “Revolutia bunului plac”.
Lectura obligatorie pe care i-a recomandat-o Chiliman este volumul “Ion I.C. Bratianu – Conceptie si management politic”,  scris de Ion Novacescu.

Nici Radu Campeanu, fost presedinte al partidului, acum unul dintre decanii de varsta cu care s-a sfatuit Andrei Chiliman inainte de luarea unei decizii, nu a avut o atitudine foarte magulitoare la adresa lui Crin.
“Mi se pare rezultatul unui soi de conflict pe care asta, Crin, l-a avut cu mai multi impotriva lui Chiliman. Acest gest nu are niciun fel de justificare si este o greseala politica foarte mare a lui Crin Antonescu, nu trebuia sa faca asta acum. Trebuia vorbit serios cu Chiliman, fara amenintari. Eu am vorbit chiar azi cu Chiliman si i-am spus ‘Ba, nu umbla cu demisia, nu trebuie sa faci asta, du-te si vorbeste cu ala’. O sa incerc sa vorbesc si cu Crin Antonescu sa opreasca aceste cereri nenorocite”, declara joi Radu Campeanu.
Marti, seniorul a avut o noua iesire la rampa legata de prestatia lui Crin Antonescu. “A avut cateva greseli in exprimare, in atitudini”, spune Radu Campeanu despre atotdecizionalul lider PNL si continua: “Antonescu nu are inca experienta necesara conducerii unui partid de proportia acestuia”.
Pai domnule Radu Campeanu, daca Domnul Crin nu este calificat sa conduca un partid politic, nu va intrebati cum va conduce o tara, in ipoteza in care va deveni presedinte? Sau poate ca Romania este doar un laborator – jucarie unde Domnul Crin, dupa somnic, poate face experiente pe cobai, dupa bunul plac, pentru distractie.

Liberalii mai au o sansa sa se trezeasca si, vorba lui Chiliman, sa revina la “Revolutia bunului simt”, daca ea a existat vreodata, cu un nou presedinte si cu un nou prezidentiabil. Nu mai spun ca “se intoarce Bratianu in mormant”, ca pe Crin oricum nu-l impresioneaza. El viseaza numai fotoliul de Presedinte.  Rau e cand iti ia Dumnezeu  mintile si iti da in schimb iluzia unei functii. Sa fie primit.
AUTOR CRISTINA PANZARU
SURSA www.nasul.tv 

duminică, 8 aprilie 2012

EFECTUL ''DAN DIACONESCU'' ASUPRA LUI VICTOR PONTA

Duminică, 1 aprilie 2012, profitând şi de faptul că pe întinsul patriei strămoşeşti nici un fost poliţist nu-şi împuşcase mama sau nevasta cu arma din dotare, copreşedintele USL, Victor Ponta, s-a alintat preţ de vreo oră în direct la televiziunile de ştiri sub pretextul unei conferinţe de presă.
Lângă liderul PSD, prinzând momentul când să-şi vâre persoana fizică în cadru, Daniel Constantin, zis şi Ăla Micu, a îngăimat şi el ceva.

Celălalt copreşedinte, Crin Antonescu, a lipsit. Va fi uitat nevasta să-l trezească din somn până la amiază!

Victor Ponta a făcut recent o vizită în Statele Unite. Chiar dacă a fost primit doar de consilierii consilierilor, la întoarcere a lăsat impresia că e conştient de o realitate: PSD, în fruntea căruia l-au propulsat baronii locali, nu mai e FSN-ul lui Ion Iliescu, formaţiunea în care naţionalist-comunismul îşi lăsa la baie brâul şi iţarii, pentru a-şi pune nădragi şi gâtlegău.

Altfel spus, Victor Ponta părea a fi înţeles că, în Europa lui 2012, un pretendent la jobul de premier al României nu mai poate apela la tezele dragi pe vremuri troglodiţilor din politică şi lucrătoarelor cu acul de la APACA.

Conferinţa de presă de duminică sau, mă rog, statul cu presa la taclale avertizează că ne-am înşelat.

Victor Ponta vorbeşte ca Alexandru Bârlădeanu, Dan Marţian şi alte cadavre vii din anul 1990.

Recenta privatizare a Cupru Min de către Guvernul Ungureanu a stârnit critici mai mult sau mai puţin justificate.

Unele – cele referitoare la secretomania din jurul contractului – nu pot fi bănuite ca ascunzând interese deocheate.

Altele, cum ar fi cele lansate 24 din 24 de ore de Mustăria de presă a lui Dan Voiculescu, ascund interesele de şacal ale patronului.

Fiind vorba de un moment cu adânci implicaţii politico-economice e normal ca liderul Opoziţiei să lanseze mustrări publice la felul în care a fost făcută privatizarea. Numai că o simplă privire asupra campaniei duse de preşedintele PSD împotriva privatizării Cupru Min te face, vorba moldoveanului, să-ţi stucheşti în sân de uimire.

Copreşedintele USL a anunţat astfel depunerea unei moţiuni de cenzură, pe 17 aprilie 2012, împotriva guvernului Ungureanu:

"USL constată că mandatul premierului Ungureanu este un mandat care nu are legătură nici cu interesele României, şi se pare nici cu interesele de partid, măcar al PDL, UNPR, UDMR (...) este un mandat care are legătură cu interesele externe ale României şi care trebuie să se finalizeze, cel mai târziu, în noiembrie, prin transferul unei importante părţi, din ceea ce a mai rămas – resursă naturală şi resursă energetică a României în mâini necunoscute pentru publicul larg şi în mâini care, în mod sigur n-au nici o legătură cu interesul naţional al României (...)“

Din puţul gândirii FSN-iste


Sub titulatura de specialişti circulă prin Bucureşti, ca printr-un ospiciu în aer liber, nişte cetăţeni care te agaţă pentru a te convinge că România e noul Ierusalim al planetei, drept pentru care Marele Puteri râvnesc la ea ca la o roşcovă. Nici măcar un astfel de nebun cu patalama de istoric n-ar putea susţine, în anul de graţie 2012, un text precum cel vânturat de Victor Ponta în direct pe TV.
Supunându-l minimei judecăţi raţionale, desluşim imediat câteva aserţiuni scoase din puţul gândirii FSN-iste:

a) Instalarea guvernului Ungureanu nu e rodul unui proces care ţine de democraţie, ci al unui proces care ţine de o conspiraţie împotriva ţărişoarei noastre dragi: Cea care vizează vânzarea bogăţiilor solului şi subsolului.

b) Privatizarea Cupru Min nu e o bâlbâială, ci o trădare. Guvernul Ungureanu acţionează conştient pentru vânzarea ţării.

Am crezut că vorbele lui Victor Ponta au fost întâmplătoare, provocate şi de nevoia de a vorbi o oră şi ceva, în plină zi a şaptea, lăsată de Dumnezeu şi ca răgaz al fălcilor, despre un subiect ce putea fi expediat în vreun sfert de ceas.
După ce tovarăşul său de şefie, Crin Antonescu, l-a contrazis discret anunţând că Alianţa va depune Moţiune de cenzură doar în chestiunea UMF Târgu Mureş, intuind că teza Nu ne vindem ţara! asumată de FSN în 1990 nu poate fi admisă de PNL-ul anului 2012, Victor Ponta a continuat să debiteze trăsnăile sale despre conspiraţia planetară în urma căreia a fost pus în fruntea ţării un premier dispus să vândă România cu hârtoape cu tot.

Joi, 5 aprilie 2012, ajuns la Timişoara, Victor Ponta şi-a îmbogăţit zestrea de prostii spuse cu voce tare. Pretendentul la postul de premier a declarat nici mai mult, nici mai puţin că şi anchetarea lui Laszlo Borbelly de către DNA e rodul unei conspiraţii planetare împotriva Rumânicăi noastre dragi, chiar dacă Ministrul Mediului e ungur. Liderul UDMR ar fi fost astfel pedepsit, pentru că n-a dat autorizaţie de mediu în cazul Roşia Montană. Care Roşie Montană – aţi ghicit, nu-i aşa? – rămâne în viziunea lui Victor Ponta un alt exemplu de felul în care trădătorii vând străinilor bogăţiile de sub pământul păscut de Mioriţa behăindă.

Teze de partid de periferie

Astfel de teze aberante ţin de o viziune împărtăşită de o parte a electoratului din ţările UE. Corespunzător concepţiei potrivit căreia străinii vor să cumpere România pe nimic, în Franţa îşi spune cuvântul concepţia Le Pen-istă despre străinii care vor să ia francezilor jobul, iar în Ungaria, concepţia extremiştilor de dreapta, potrivit căreia străinii au interes ca Ungaria să rămînă Ungaria Mică aşa cum a forţat-o Trianonul.

Numai că în ţările Uniunii Europene această parte a electoratului îşi găseşte reprezentarea în formaţiuni ţinute la periferia scenei politice. Aceste formaţiuni sunt tolerate de democraţiile occidentale ca un rău necesar, ca un herpes care trece până la urmă de la sine.

Prin concepţia tot mai apropiată de naţionalism- comunismul urduros, Victor Ponta aduce o noutate pe continentul UE: Liderul principalului partid de Opoziţie, cu şanse de a deveni premier, susţine public teze aparţinând Extremei Drepte.
Dacă ne gândim la poziţia retrogradă în cazul UMF Târgu- Mureş şi, mai ales, la tezele antisemite avansate de amicul lui Victor Ponta, Dan Şova, avem motive serioase de îngrijorare în privinţa viitorului regim USL.

PNL a renunţat la Revoluţia bunului simţ pentru a practica oportunismul politic lipsit de orice bun simţ.

PSD s-a întors la primitivismul anilor imediat postdecembrişti prin exploatarea naţionalism- comunismului de cea mai joasă speţă.

Asumarea unor astfel de teze e o noutate în politica PSD din ultimii ani.
Cel puţin sub conducerea lui Mircea Geoană, partidul renunţase la naţionalism- comunismul lui Ion Iliescu în favoarea europenismului de Internaţională socialistă.

Explicaţia o găsim dacă ne uităm fie şi o seară la OTV.

Tezele vânturate de Victor Ponta în ultimul timp sunt cele care au adus Partidului condus de Dan Diaconescu aproape 15% în sondaje.

PPDD îşi ia electoratul nu numai de la PRM, dar şi de la PSD, mai precis din zona de graniţă dintre PRM şi PSD. Neaşteptata convertire a lui Victor Ponta la tezele promovate de OTV după miezul nopţii poate fi considerată un efect al spaimei provocate lui Victor Ponta de ascensiunea lui Dan Diaconescu.

Pentru a face faţă pericolului, Victor Ponta s-a gândit la cea mai proastă manevră posibilă în astfel de cazuri: Imitarea lui Dan Diaconescu.

Fără a-şi da seama că, având la dispoziţie originalul, electoratul nu va cumpăra niciodată imitaţia.
AUTOR ION CRISTOIU
SURSA www.evz.ro 

vineri, 6 aprilie 2012

SCRISOAREA LUI TRAIAN BASESCU CATRE OPOZITIE

"Stimate domnule Preşedinte,

Îmi este cunoscut faptul că în cursul zilei de 7 aprilie 2012 se desfăşoară Congresul Extraordinar al partidului pe care îl conduceţi.
Consecvent ideii de respectare a votului electoratului şi principiilor Constituţiei îmi permit să vă reamintesc faptul că prin Referendumul din noiembrie 2009 electoratul a votat pentru Parlament Unicameral şi maxim 300 de membri ai Parlamentului. Acest subiect cu propuneri adecvate l-am ridicat şi în cadrul consultărilor care au avut loc la Palatul Cotroceni în data de 6 februarie 2012.

Din păcate, propunerea mea cu privire la revizuirea Constituţiei pentru implementarea rezultatului referendumului din noiembrie 2009 a rămas până astăzi fără un răspuns oficial din partea partidului dumneavoastră.
Având în vedere credinţa mea că organele colective de conducere ale partidelor sunt cele care trebuie antrenate în deciziile importante pentru ţară, vă adresez rugămintea respectoasă de a supune Congresului Extraordinar al partidului pe care îl conduceţi următoarele propuneri având ca obiectiv respectarea votului românilor:

1. Participarea parlamentarilor partidului dumneavoastră la procesul de revizuire a Constituţiei pentru punerea acesteia în acord cu rezultatul referendumului din noiembrie 2009 (parlament unicameral, 300 parlamentari);
2. Revizuirea ar trebui să includă şi reducerea mandatului Preşedintelui României la 4 ani astfel încât alegerile parlamentare şi prezidenţiale să se desfăşoare simultan;
3. Lucrările pentru adoptarea legii de revizuire a Constituţiei ar trebui să se desfăşoare astfel încât legea de revizuire a Constituţiei să fie supusă referendumului cu ocazia alegerilor locale.
În cazul în care veţi accepta revizuirea Constituţiei aşa cum ea a fost cerută prin referendumul din noiembrie 2009, dar şi propunerea mea de reducere a mandatului preşedintelui la 4 ani, vă garantez că în timp util voi demisiona din funcţia de preşedinte al României, astfel încât alegerile legislative din noiembrie 2012 să se desfăşoare simultan cu alegerile prezidenţiale.
Consider că o astfel de abordare este în măsură a da oamenilor politici ocazia să respecte înscrisul constituţional de la art. 2 din Constituţia României care precizează dreptul de exercitare a suveranităţii naţionale a poporului român prin referendum.
În acelaşi timp, apreciez că revenirea la mandatul de 4 ani pentru Preşedintele României este necesară în perspectiva consolidării deplinei democraţii".
SURSA ADEVARUL

joi, 5 aprilie 2012

MRU, MAI BUN DECAT BASESCU?!

Coalitia anti-PDL are o problema: Mihai Razvan Ungureanu nu e Traian Basescu! Actualul presedinte l-a batut mar pe Mircea Geoana cu concursul acestuia (ma refer nu numai la faptul ca l-a invins, dar l-a ridiculizat, si asta a cantarit fatal pentru psihicul fostului lider al PSD), insa nu astfel vor sta lucrurile intre Crin Antonescu si MRU - in eventualitatea ca USL insista sa mearga pe mana presedintelui PNL pentru a castiga prima demnitate a tarii.

Dar ma indoiesc. Si nu pentru ca socialistii isi vor schimba prioritatile si vor prefera sa-l alerge pe unul de-al lor pana la Cotroceni. Ci pentru ca actualul premier forteaza USL sa deschida bine ochii, sa aiba discernamant. Greu, dar nu imposibil.

Daca Traian Basescu a fost cel mai bun produs al gradinitei politice de dupa Revolutie, MRU se afla in gimnaziu, in an terminal. Experienta sefului statului, a carui oferta s-a mulat ca un sal din lana pe gatul fragil al electoratului beat, reprezinta o carte de citire atat pentru strategii electorali, cat si pentru candidati.

Nu ca acestia trebuie sa invete din greseli - s-a demonstrat ca Traian Basescu a facut doar o singura eroare politica, in momentul cand s-a azvarlit asupra doctorului Raed Arafat (buna si asta, mai ales ca a fost maxima, va sta in toate manualele marketingului electoral). E vorba mai ales despre faptul ca asa, cu doua viteze, incet si foarte incet, societatea romaneasca progreseaza. Si oameni, si sobolani.

Iar unui ochi care incepe sa clipeasca i s-a aruncat in fata o alta felie de realitate, pe care este necesar sa o digere: MRU. Dintr-o data, fortandu-l sa judece iute, sa cantareasca. Efectul surprizei de a constata, daca nu stia, cum capra sare masa, iar iada sare casa.

Nicio urma de mitocanie, dar acelasi verb taios. Doar ca mai finut. Aceeasi siguranta, doar ca asta noua vine dintr-o cultura ceva mai consistenta. Aceeasi maniera de a jongla cu senzatiile - Traian Basescu rade, plange si danseaza, MRU rade, misca iute din pupile ca sa para nesigur, prin urmare e de-al nostru, din popor, si roteste palosul cu larghetea cu care chivutele dau din buric.

Ridiculizeaza, dar la nivel colocvial. Ameninta, dar pare impaciuitor. Iarta, mai ofera o sansa, marind astfel distanta (pe verticala) dintre el si Victor Ponta - celalalt nici nu exista! Este responsabil, dar nu uita sa se refere la eventuale neimpliniri. Si isi joaca admirabil personajul, mai ales haina de fost sef peste spioni.

Si "indrazneste" sa riste. Adica spune ca nu isi va sufleca manecile pentru o cariera politica decat daca-i iese asta, administrativa. Desigur ca nu poate spune dupa doua luni daca a reusit, ii mai trebuie o luna - aceasta este una dintre cheile retoricii lui MRU in fata lui Emil Hurezeanu. Pentru cine doreste sa o priceapa. Pentru cine nu, mai mare!

Caci daca in urma cu o saptamana, pe spinarea PDL pareau ca incep sa curga sudori reci, gheata din vorba premierului a mutat orizontul intr-o insula tropicala.
Doar ca mai trebuie ceva: sa vrea si tabara portocalie asta. Ca daca nu, MRU se va incarca pe sine in spinare si-si va cauta alt activ de baza. Ceea ce nu-i va ajuta, fireste, pe liberali. Vrand-nevrand, ei vor trebui sa-si gaseasca alta portavoce. Traian Basescu s-a faultat singur, dar Ungureanu nu are de gand.
AUTOR CRISTIAN MIHAI CHIS
SURSA www.ziare.com 

miercuri, 4 aprilie 2012

DERIVA IN POLITICA SI HAOSUL DOCTRINAR

Perioada 2008-2012 a fost privită cu multă speranță de suporterii reformei Statului. Injecția de sânge proaspăt în PDL părea să justifice optimismul discursului fuzionist, de dreapta. Dincolo de simpla recrutare a unor nume sonore sau respectabile în mediul cultural și academic, e bine să vedem eficacitatea acestui experiment. Concret, pe fapte, iar nu vorbe.
Să recapitulăm. Anul trecut, prin toamnă, Sebastian Lazaroiu fusese dat afară din Guvern la presiunea baronilor. În ianuarie, Teodor Baconschi a fost demis din funcția de Ministru de Externe de chiar Emil Boc, cu zece zile înaintea depunerii propriului mandat. Motivul? O răzbunare personală a complexului de inferioritate.

Astăzi, după tot dezastrul de comunicare al organizației PDL-București, omul pedepsit e Cristian Preda… După catastrofă numită Boldea (fugarul protejat de Mircea Toader în prima instanță), nimeni din PDL nu și-a asumat vreo răspundere. La fel, schimbarea de macaz a lui Sorin Frunzăverde a produs nenumărate volute retorice împotriva traseismului. Evident, apelativul n-o poate atinge pe doamna Elena Udrea, în pofida experienței dobândite de fostul Ministru al Dezvoltării în cercurile PSD, PNL și PD (2002-2006).
Cuprins de puroi și sufocat de figuri DNA-bile, PDL a decis să-l dea afară pe singurul său profesor universitar cu profil de doctrinar: Cristian Preda. Elena Udrea, obosită de atâtea exigențe ideologice și stilistice, îl curtează în schimb pe Marian Vanghelie și câteva stele UNPR… Să nu uităm că dl Cezar Preda o invitase recent pe Monica Luisa Macovei să iasă și ea din gruparea pedistă…
Suntem în 2012 și ar cam trebui să tragem o linie.
Înnoirea PDL, care părea credibilă în 2008, este astăzi un fiasco total. Din păcate, între tăcere și demnitate, mulți au ales tăcerea.

Destinul individual al lui Cristian Preda se va intersecta probabil cu cel al lui Mihai Răzvan Ungureanu. Dincolo de aceste detalii ale reabilitării europarlamentarului PDL, merită observat un trend general.
Nu doar PDL e în derivă. La Sectorul 3, PSD pregătește un candidat anchetat într-un scandal sex cu minore (Robert Negoiță)… În Sectorul 5, Marian Vanghelie vrea să patroneze – la al patrulea mandat – o zonă de largă infracționalitate urbană. La Primăria Capitalei rămâne candidatura de endependent a lui Oprescu – acuzat, cu dovezi clare, de plagiat. Mă întreb ce se petrece cu țara noastră atunci când, în orașul cel mai prosper, avem de aleși între hoți, risipitori, interlopi, agramați și/sau violatori.
Cât trebuie să mai îndurăm acest blestem? Chiar nu putem aspira la normalitate? De ce n-am pregăti conspirația binelui cetățenesc împotriva răului feudal-baronial?
AUTOR MIHAIL NEAMTU
SURSA www.contributors.ro  

marți, 3 aprilie 2012

DAR PE ELENA UDREA CAND O EXCLUDETI?

PDL are certe apucături sinucigaşe. Cum altfel ar putea fi numită excluderea din PDL a europarlamentarului Cristian Preda?

Dar haideţi să vedem cine l-a excomunicat pe ereticul Preda din Parohia Democrat-Liberală. Inchiziţia de partid se numeşte Biroul Permanent Naţional al PDL. Ieri, în cadrul acestui organism, voturile s-au distribuit astfel: 30 pentru excludere, două contra excluderii şi o abţinere. Procentual, eliminarea lui Preda a fost susţinută de 91% din voturile exprimate. Mai era un pic şi se atingea unanimitatea de pe vremuri, de la PCR!

Cum în spatele oricărui vot stă un om, merită pomeniţi câţiva inchizitori. Să începem cu cel care, formal, a făcut propunerea de excludere: Ştefan Pirpiliu - o somitate a politicii româneşti... Regăsim apoi felurite personagii: Alin Popoviciu (vitezomanul-mincinos de la Timişoara), Romeo Raicu, Florin Popescu, Daniel Buda, William Brânză, Gheorghe Flutur, Traian Igaş, Gheorghe Ştefan-Pinalti, Mihai Stănişoară, Ioan Oltean, Roberta Anastase, Emil Boc... şi ajungem la capul răutăţilor, Elena Udrea.

O fi mai onorabil un Oltean sau un Popoviciu decât un Cristi Preda? În PDL or fi apreciate mai bine calităţile de Iosefini ale Robertei Anastase decât pregătirea unui profesor la Facultatea de Ştiinţe Politice din cadrul Universităţii Bucureşti? E nevoie mai mare de politruci caragialeşti decât de oameni serioşi?
Exmatriculatul Preda a declarat că aruncarea sa peste bord este „un abuz pus la cale de Elena Udrea". Performanţa doamnei Cocoş este de-a dreptul impresionantă: deşi nu şi-a tocit prea mult coatele pe băncile şcolii, mătură podelele partidului cu un universitar de vocaţie. Şi asta, în condiţiile în care şi pe plan politic a spart borcanele. Filiala Bucureşti a PDL este pulverizată, a ratat toate alianţele posibile şi imposibile. Candidaţii partidului sunt fantome, hoţi sau clovni, iar organizaţia doamnei Udrea nu are ca obiectiv să câştige, ci să nu piardă la un scor prea sever!

Dacă mai adăugăm şi imensul capital de ură populară pe care şi l-a asigurat în ultimii ani, descoperim în Elena Udrea o piatră de moară agăţată de gâtul PDL. Una care, în loc să facă pasul înapoi, scoate sabia şi taie capete. Va veni vremea când i-l vor reteza alţii pe al ei... Şi acele zile nu sunt prea departe!
AUTOR GRIGORE CARTIANU
SURSA ADEVARUL 

duminică, 1 aprilie 2012

CINE VREA SA-L COMPROMITA PE UNGUREANU?

În nesfârşita lor înţelepciune politică şi dând dovadă de curaj şi integritate morală nesmintită, liderii PDL au profitat de lipsa lui Traian Băsescu din ţară şi au dat fuga la Palatul Victoria ca să-i bată cu pumnul în masă premierului Ungureanu pentru bani. Tipic pentru politica românească. Atipic a fost refuzul premierului.
Argumentul Sulfinei Barbu că primarii PDL au proiecte în derulare care trebuie finalizate nu ţine. Ce proiecte? Mai multe parcuri la sate, ca să se plimbe vacile pe alei în drum spre şi dinspre păscut? Niscaiva piscine în localităţi fără apă curentă şi canalizare? Piste de biciclete pe marginea drumurilor neasfaltate? Dacă ar fi fost vorba de proiecte cu adevărat importante - infrastructură, şcoli, dispensare - pedeliştii le-ar fi făcut publice iar Ungureanu nu le-ar fi trântit uşa în nas.

„Liderii'' pedelişti au făcut ceea ce fac toţi politicienii români de 22 de ani încoace: şi-au revendicat dreptul sacrosanct de a prădui bugetul ţării în an electoral pentru avantaje de partid, că doar de-aia sunt la putere. Pentru că, în România, clasa polică este încredinţată că politica este despre banii altor oameni şi acţionează în consecinţă. Excelentul raport realizat de Institutul pentru Politici Publice privind transparenţa arată că în 2009-2010 valoarea contractelor realizate prin Sistemul Electronic de Achiziţii Publice a fost de aproximativ 2,9 miliarde de euro în vreme ce contractele netransparente au valorat aproape 17 miliarde, adică 86%. Potrivit aceluiaşi raport, „Dacă ar fi existat o minimă preocupare pentru standardizarea în intervale rezonabile a preţurilor la care autorităţile publice achiziţionează diferite servicii şi produse, am fi avut o economie din bugetul total de achiziţii de circa 23% - adică aproximativ 4,5 miliarde de euro în 2 ani''.

Când nu este vorba de achiziţii publice, politicienii noştri subvenţionează de la bugetul statului miliardari de genul lui Ion Niculae, care este prea bogat ca să plătească gaz la preţul pieţei, iar dacă sunt prin consiliile de admnistraţie la NuclearElectrica vând electricitatea sub preţul pieţei la Arcelor Mittal, că nu sunt banii lor, sunt banii statului.

Şi-atunci când le arde buza electorală nici măcar nu se gândesc să se sprijine pe buna lor guvernare ci pe fondul de rezervă al primului ministru din care să verse asupra alegătorilor binecuvântările pomenilor electorale. Liderii PDL au dovedit că nu sunt capabili să gândească politica în alţi termeni şi au năvălit în mod laş asupra premierului pentru a-i forţa mâna. Spre onoarea sa Mihai Răzvan Ungureanu a rezistat.
Dacă nu ar fi rezistat, s-ar fi compromis pentru că ar fi dovedit că nu este cu nimic diferit de cei dinaintea sa şi că teza uselistă după care Ungureanu nu este altceva decât o altă marionetă a lui Băsescu, ce răspunde la comenzi politice este adevărată. Dar cine ar avea interesul să compromită credibilitatea lui Ungureanu în tabăra puterii? Să fie posibil ca aleşii locali ai PDL să fie atât de disperaţi după bani de campanie încât să rişte să torpileze şansele partidului de a obţine un scor bun în alegerile parlamentare? Este posibil, dar nu e raţional. Măcar şi din instinct de conservare ar trebui să realizeze că de performanţa acestui guvern depinde performanţa electorală a PDL la alegerile din toamnă. Or, dacă liderii partidului decid să facă opoziţie premierului, atunci se sinucid politic pentru că este mai mult ca sigur că vor reveni la scoruri electorale de o cifră şi vor pierde tot ce au câştigat în era Băsescu.

Nu plecarea unor inşi precum Frunzăverde din partid reprezintă o catastrofă pentru PDL ci torpilarea acestui guvern şi a acestui premier. Şi atunci, răspunsul este limpede: Cei care vor să îl compromită pe Ungureanu sunt cei care ar prefera un PDL de 7-8% dar nereformat şi aflat ferm sub controlul lor decât să rişte să fie aruncaţi la groapa de gunoi a istoriei de o nouă generaţie de oameni politici.
AUTOR CRISTIAN CAMPEANU
SURSA ROMANIA LIBERA