“Nu cred că Băsescu a vrut să mă afecteze personal, ci politic. S-a întâmplat exact invers, m-a afectat personal, dar nu şi politic”. Aşa a declarat recent premierul Victor Ponta, referindu-se la afacerea cu plagiatul. De când a izbucnit scandalul, Victor Ponta nu zice nimic despre zecile de pagini colorate cu markerul din teza sa de doctorat, ci, ca şi Mang, o ţine tot pe-a lui: e atac politic de la Băsescu. Verdictul că nu a plagiat, pe care i l-a acordat Consiliul Naţional de Etică, nu-l ajută prea mult, ba dimpotrivă, câtă vreme componenţa acestui organism a fost modificată cu brutalitate de unul dintre miniştrii săi. Liviu Pop l-a burduşit cu oameni cu un cazier public favorabil PSD. Iar modul în care s-a ajuns la acest verdict nu e doar total atipic, ci de-a dreptul ruşinos: a fost constituită o comisie secretă, care a întocmit un raport la fel de secret. Nu ştim nimic despre modul în care s-a ajuns la concluzia că nu e plagiat, deşi evidenţele spun cu totul altceva.

"Nu vi se pare că este un scenariu care se repetă ca şi în cazul domnului Ponta? Ţine de campanie să spun lucrul acesta. Este urât, e foarte urât. Asta este lumea în care trăim”. Asta spune ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, în faţa avalanşei de dezvăluiri privind participarea sa, direct sau indirect, la lucrări plagiate. În plus faţă de ceilalţi, implică ministerul pe care îl conduce în fapte care îi aparţin doar ei şi care nu au legătură cu activitatea din minister. Comunicatele prin care ripostează la acuzaţiile de plagiat poartă nu doar antetul ministerului, ci şi minciuni deliberate – aşa cum arătăm într-un material pe care îl publicăm azi. Ecaterina Andronescu ştie foarte bine că există două doamne Nechifor în afacerea asta, dintre care numai cu una a plagiat, şi totuşi plantează o minciună în comunicatul oficial al ministerului, în speranţa că o confuzie de nume o poate ajuta să scape de acuzaţii.

Toţi cei de mai sus au un numitor comun, dincolo de cel că aparţin aceluiaşi partid: nici unul nu vorbeşte despre substanţa acuzaţiilor ce li se aduc, ci folosesc drept pavăză argumentul că totul nu e decât un atac politic, iar ei se bucură de susţinerea populaţiei. E un grav amestec de planuri, nu ştiu dacă deliberat sau nu. Impostura academică nu se decide prin votul popular, ci cu instrumente reci şi ştiinţifice, altminteri putem ajunge la concluziacă politicienii de success nu plagiază niciodată. Era, cândva, o vorbă inspirată: “Cu cât suntem mai mulţi, cu atât suntem mai culţi”. Cam spre asta ne îndreptăm.
AUTOR LIVIU AVRAM
SURSA ADEVARUL