PENTRU FEMEI : LA PASION

ALINA MUNGIU - SAR- SOCIETATEA ,,CIVILA'' A SOBOLANILOR ROZALII, DE LA HREBENCIUC LA TISMANEANU

Alina Mungiu – SAR – societatea „civilă“ a şobolanilor rozalii

Sebastian Lazaroiu incepe sa devina de la o zi la alta un personaj din ce in ce mai interesant, nu doar ca ministru al Muncii ci si ca unul dintre insiderii Puterii ce pare hotarat sa dea pe fata si sa spuna raspicat lucruri socante, nestiute de marele public, cel putin pana acum.
…Intr-o luare de pozitie publica Lazaroiu zdrobeste un mit la care s-a lucrat din greu, mitul societatii civile care, vezi doamne, ar fi un “caine de paza al deomocratiei”. Cainele era un pudel cu limba scoasa dupa un os de ros, cel putin asa rezulta din aprecierea lui Lazaroiu despre Alina Mungiu cu a sa pseudo-societate academica, un oenge ce nu contine absolut nimic academic, ci este mai degraba o societate a smenului “academic” organizata in jurul nevoii de spaga a unei dudui lovita rau de Doamne Doamne, daca ne uitam la cum a ajuns sa arate. Lazaroiu spune deschis ca o suspecteaza “foarte tare” pe Alina Mungiu-Pippidi, mastera unui oenge intitulat pompos si fraudulos totodata Societatea Academica din Romania , ca in 2004 “a fost platita de Hrebenciuc”.
Sobolanii nu-si impart tainul, malaiul, cascavalul, decat intre ei, iar asocierea lui Mungiu cu eminenta maro a PSD nu face decat sa confirme o prezumtie mai veche, cu privire la asa zisele oenegeuri ale societatii civile, ce au fost in fapt doar anexe ale conglomeratului securistic/comunistoid care este PSD-ul, “partid” izvorat din catacombele rosii in care viermuiesc carcalaci si sobolani rozalii, cum este Viorel Hrabenciuc, cel caruia pana si colegii de partid ii spun duios Javra.

Intr-un mediu lacustru oarecum, la Sulina, pe malul Dunarii, aparent dintr-o barca, Sebastian Lazaroiu este inregistrat de Mihai Neamtu, vorbind despre de toate – de la Alba ca Zapada la cotoroanta sobolanului rozaliu Alina Mungiu. Amuzant cumva si contradictoriu este contextul discutiei, deoarece si companionul de barca al lui Lazaroiu nu este decat un fel de excrescenta a lui Vladimir Tismaneanu, limbistul lui Ion Iliescu, plasat de acesta in pozitia de amploaiat al statului la un pseudo institut de cercetare a crimelor comunismului ce are un singur obiectiv, evident nedeclarat, ascunderea sub presul memoriei a adevaratilor autori ai Holocaustului Rosu, intre care se numara si parinteii lui Tismaneanu, criminali bolsevici adusi pe tancurile rusesti ce au calcat sub senile poporul roman.
Si mai deconcertant este amanuntul ca Lazaroiu da in vileag lucruri stiute despre Alina Mungiu, din 2004, insa pana recent, pana nu a turnat zoaie in capul Elenei Basescu, careia voia sa-i ia ea locul de europarlamentar, propusa de un soios Carlan de la PDL Iasi, Alina Mungiu era una dintre “gratiile” PDL. Probabil, cand Lazaroiu ii istoriseste degajat episodul cu Mungiu, sluga lui Hrebenciuc din 2004, Mihai Neamtu aproape isi tine respiratia ca nu cumva Lazaroiu sa continue cu explicatiile pomenind si de “tatucul” lui Neamtu, Tismaneanu, care tot prin acea perioada era sugiucul lui Ion Iliescu – pe bani ori din amor sincer, bolsevic, nici nu mai conteaza.

Ceea ce prezinta ca noutate Lazaroiu, mai nou in ale politchiei, nu era nicio noutate, de fapt. Este binecunoscut faptul ca Mungiu era o patachina fesenista la baza – eu asa am cunoscut-o, in ’90, pe vremea cand eram stab la Liga Studentilor cu capul inca crapat de la rangile minerilor lui Petre Roman si Ilici, iar ea pretinzand ca are de-a face cu mediul studentesc, deoarece scria la o revista sutenteasca din Iasi, s-a intromisonat intre noi incercand sa-l scoata basma curata pe idolul ei Petre Roman, via Adrian Severin si Patriciu. La dialogul cu cei doi la care a insistat piticania cu acsent sa venim, noi cei de la Liga, am vazut pentru prima oara doi barbati tinandu-se strans de mana.
Cand l-am luat la intrebari din prima pe Severin ce parere are de consangeanul sau Petrica Neulander, complicele lui Ilici la macelarirea noastra, Patriciu l-a apucat spasmodic, din lateral, de inchietura mainii pe Severin, cam alb la fata si “dialogul” s-a zborsit pe loc. PR-ul lui Mungiu pro-Roman a avut zero efecte dar fatuca, ca asa arata atunci, nu ca acum, un fel de Zoe Petre inca mai hidoasa, nu s-a oprit aici. S-a intins la limbi aplicate strasnic fesenistilor “din noua generatie” si se pare ca nici dupa aproape 20 de ani nu s-a oprit, de vreme ce a ajuns pe statul de plata al lui Hrebenciuc, cum o suspicioneaza “foarte tare” Lazaroiu, un fel de naiv intre doua varste.

Tatiana Alina Mungiu – de la javruta utecista la Javra rozalie

Ca si alte vedete – mai mult sau mai putin porno plecate de la Iasi pentru a se baga in seama la oras, la Capitala, Mungiu a fost si este ahtiata dupa notorietate, desi pe segmentul porno a produs doar niste jalnice texte iar infatisarea ar recomanda-o eventual doar pentru un film horror-porno.
Tatiana Alina Mungiu provine dintr-o familie sosita din Basarabia, familie comunista desigur, cu mari impliniri daca avem in vedere ca Mungiu-tatal, Ostin Mungiu, era presedintele Biroului de partid din UMF si vicepresedinte pe centrul universitar Iasi, mama era directoare de liceu si sefa a Biroului de partid. Domnisoara Tatiana Alina Mungiu a calcat pe urmele batucite de familie devenind sefa ASC pe UMF Iasi si redactor-sef la „Opinia Studenteasca”, ziarul ASCR-ului, patronat de CC al UTC. Din aceasta pozitie, la 24 de ani, a simtit nevoia sa incununeze linia comunista a familiei printr-o opera trainica, menita sa o aseze in panteonul viitorilor porno-politruci de stat si de partid.
Refularile Alinei au produs „Evanghelistii”, o „opera” utecista, de nivelul cartuliei rosii a ateistului bolsevic, in care Cina cea de Taina este prezentata drept o betie ordinara, pe fond muzical de acordeon, iar Iisus este inlocuit de Mungiu cu Baraba, crucificat in locul Sau, in timp ce El, avertizat de Iuda, ia cei treizeci de arginti si fuge ca un las pentru a scapa de rastignire. Fecioara Maria apare goala pe scena, in chip de tarfa, iar evanghelistul Ioan, prezentat ca un homosexual, isi expune fesele dezgolite publicului servit si cu sugerarea unei felatiuni (interesant ca Mungiu caligrafiaza numele lui Iisus evreieste – Isus – ceea ce inseamna magar in ebraica), urmata de comentarii de genul: „- Ai simtit natura divina din madularul lui dumnezeiesc?” sau „- Dimpotriva… e un amant cu totul incapabil…”.
Vulgaritatea tinerei activiste UTC, propulsate de mediul libidinos al activistilor PCR care incurajau astfel de „opere” ce se rezuma la batjocorirea fara limite a tot ce este sacru pentru credinciosii crestini, a fost premiata in 1992, iar compunerea sa a primit un premiu ilustrativ pentru nivelul intelectualoid al epocii.
Prin activistii concentrati la „centrala Soros”, condusa de un turnator al nu mai putin de doua servicii comuniste, Alin Teodorescu, Mungiu a reusit sa parvina in randul „lumii bune” pentru care copro-cultura a devenit o alternativa de gust a culturii flatulente. In anii care au urmat, fosta activista a U.T.C. si U.A.S.C.R. isi indeplineste vocatia de cerber ideologic, lansata pe orbita politicii de grupuri iesite din cavernele ideologice scobite de un Silviu Brucan, fondatorul GDS, tocmai pe Calea Victoriei. “Impletirea” sa cu “Javra” Hrebenciuc, daca in vileag abia acum de Lazaroiu, nu face decat sa confirme un un truism popular: javrele ce se aseamana se aduna.
AUTOR GEORGE RONCEA
SURSA ziaristionline.ro 

NOTA PERSONALA : datorita acestui articol, ziaristul George Roncea a fost indepartat de la ziarul ''Curentul''. Prin cenzurarea aricolului, George Roncea s-a vazut nevoit (poate fortat) sa demisioneze. Tinand cont de orientarea politica a cotidianului si ce a aparut nou ieri pe scena politica din Romania, am inteles de ce. Cine are de inteles sa inteleaga, cine nu sa puna botul.

ROMANIA DE SUB SCUT

Romanii i-au asteptat pe americani inca din vremuri imemoriale. Exagerez, evident pentru a sublinia necesitatea tarii noastre, in plan strategic, de-a avea un aliat puternic, chiar un arbitru care are puterea sa fluiere cele doua imperii cu pretentii pronuntat expansive. Daca in trecut ele purtau numele de Al treilea Reich si Uniunea Sovietica, astazi Romania pare sa fie stransa in aceeasi menghina economica pe axa Berlin-Moscova. Si cum episoadele negre din istorie trebuie tinute minte mai cu sfintenie chiar decat sarbatorile, Bucurestii au datoria sa se plaseze intr-o zona unde resaparea planului Ribbentrop-Molotov dintre noua Germanie si noua Rusie este inimenta, daca nu s-a produs deja de facto prin prisma legaturilor energetice.

Adica sub scut. Asa cum se intorceau acasa si spartanii teferi dupa grelele batalii pe care le purtau. Insa acest scut nu putea fi realizat decat cu ajutorul unui actor global important, poate cel mai important din punct de vedere militar. In speta, SUA.

Desi este una tatonata inca de pe vremea cand administratia de la Casa Alba purta pecetea familiei Bush, reeditarea inlocuirii politicii de „containment” cu cea „rollback” a avut loc imediat dupa investirea pe 20 ianuarie 2009 a lui Barack Obama la carma Americii. Desi s-a vorbit de un reset al tensiunilor americano-ruse si s-au reinnoit acorduri militare importante precum START, Washingtonul a mutat decisiv in zona Marii Negre, regiune extrem de importanta din punct de vedere al transferurilor hidrocarburilor dinspre Marea Caspica. Ideea ca Romania sa devina parte integranta a acestui scut pe 17 septembrie 2009, atunci cand presedintele american Barack Obama a vorbit despre un nou plan de aparare al Europei. Imediat, la 22 octombrie 2009 vicepresedintele american Joseph Biden face o vizit` la Bucuresti si anunta oficial ca in urma discutiilor cu presedintele Basescu „Bucurestiul a adoptat cu braţele deschise noul sistem de aparare antiracheta”.

Pe 4 februarie 2010, SUA invita oficial România sa participe la sistemul antiracheta iar restul devine doar o formalitate tehnica. Au urmat apoi sapte runde oficiale de discutii pe relatia Bucuresti-Washington, majoritatea duse intre tanarul diplomat Bogdan Aurescu (cel care castiga pentru Romania la Haga un important proces cu Ucraina privind delimitarea platoului continental al Marii Negre) si subsecretar de stat pentru controlul armamentelor, Ellen Tauscher. Desi semnale au mai fost inca din aceasta vara, prin vocile lui Teodor Baconschi si ambasadorul SUA la Bucuresti Mark Gitenstein, si chiar s-a parafat acordul privind amplasarea a 24 de interceptoare de tip SM-3 in Romania, se pare ca in urmatoarele zile acest document va fi semnat la nivel de sefi de stat. Presedintele Traian Basescu se va deplasa la Washington pentru un moment istoric care va aseza Romania in spatele celui mai modern sistem de aparare conceput pana in prezent, o umbrela ce va oferi protectie tarii noastre si o pozitie intarita la Marea Neagra.

Importanta in aceasta ecuatie geostrategica este si decizia Turciei venita recent de a accepta pe teritoriul sau amplasarea radarului din cadrul acestui scut. Dupa ce varianta Bulgaria a cazut, este evidenta dorinta SUA de a impinge acest sistem inspre heartland-ul mutat acum din zona Europei de Est inspre Caucaz. Cu Romania si Turcia in astfel de pozitii de forta, Rusia nu se simte chiar atat de confortabil. Dupa ce a reusit concesionarea pe o perioada de peste 40 de ani a bazei militare de la Sevastopol (Ucraina), odata cu venirea la putere a lui Viktor Ianukovici, Rusia parea sa aduca din nou Marea Neagra la statutul de „lac rusesc”. Totusi aceasta miscare a dat clar peste cap planurile Moscovei care se pregateste sa aduca portavioane, dar si noile nave Mistral cumparate de la francezi chiar aici, la Pontul Euxin.

Iritarea este cu atat mai mare cu cat premierul Putin il vedea omologul sau turc Recep Erdogan un asset al Rusiei, castigat odata cu planurile de nuclearizare a Turciei prin constructia mai multor centrale atomice de catre rusi. Jocul nu este inca definitivat chiar daca zarurile par a fi aruncate. Relatiile tot mai tensionate dintre Turcia si Israel s-ar putea rasfrange asupra conexiunii turco-americane, Washington fiind un aliat traditional al Tel-Aviv-ului. Din toate aceasta poveste, singura constanta ramane Romania care a dat dovada de tenacitate si pragmatism iar acum Bucurestii culeg roadele pentru jertfa din Irak si Afganistan pentru ca acei cativa zeci de soldati romani care au murit ce acele fronturi s-au sacrificat pentru ca noi sa fim la adapostul acestei umbrele de securitate. Chiar daca suna cinic pentru oamenii de rand, eroii nostri in uniforme au inteles intotdeauna acest lucru mai bine decat toti analistii neamului care si-au dat cu parerea pe acest subiect. Acesta poate fi un raspuns pentru scepticii care se intreaba intrebator: Ce am cautat in Irak si Afganistan?

AUTOR RAZVAN IORGA

SURSA karadeniz-press.ro 

USL INFELIX

Traian Băsescu este, potrivit mass-media ostile domniei sale, un „preşedinte-distrugător", mulţumit doar atunci când reuşeşte să semene discordie între politicieni. Poziţia sa din ultimele săptămâni nu prea corespunde însă acestui portret: de dragul păcii în Executiv şi în rândurile principalului partid de guvernământ, a preferat să-l vadă demis pe Sebastian Lăzăroiu, după ce acesta agasase atât premierul, cât şi PDL cu părerile sale critice - deşi ulterior şeful de stat a ţinut să precizeze că ruptura în cauză nu afectează cu nimic relaţia sa cu fostul său consilier prezidenţial.

La ora actuală, pe departe cea mai mare aplecare spre vanitate şi reacţii colerico-resentimentare este cea întâlnită în rândurile USL. Dan Voiculescu persistă în convingerea că lipsa de scrupule care i-a adus atâta succes în afaceri, încât s-a ales cu o avere impresionantă în doar două decenii, poate fi trasferată acum la fel de bine şi în arena politică. Ca atare, a considerat că partidul său pigmeu este îndrituit să dea candidatul USL într-o serie de oraşe-cheie ale ţării. Cum la Iaşi a ieşit cu scântei din cauza acestei convingeri, Voiculescu a preferat să-şi trimită pseudoconservatorii singuri în alegerile locale din 2012 decât să îşi reconsidere pretenţiile. În faţa unei asemenea decizii stai şi te-ntrebi la ce i-a mai trebuit masterul în ştiinţe politice de la Kingston University din Surrey, Anglia, la care a ţinut să se înscrie acum câţiva ani. Logica ar fi dictat ca atât partiduleţul, cât şi eminenţa sa cenuşie să fie cât se poate de mulţumiţi cu o poziţie călduţă, dar situată mai în afara bătăii reflectoarelor politice - evident unicul mod prin care segmente ale electoratului mai puteau uita că „Felix" a ajuns aliatul USL.

Cu această piatră de moară de gât însă, opoziţia riscă să rămână o alternativă prea puţin credibilă la actuala putere. Indiferent cât de mult încearcă să se reinventeze pe blog, este limpede că ego-ul mogulului trebuie satisfăcut cu orice ocazie. Alegerea onctuosului Daniel Constantin pe post de purtător de cuvânt a ajutat doar până la un punct, percepţia generală asupra acestuia fiind similară celei a clientului conştient că trage la un hotel plin de taine mizere, deşi este întâmpinat de un recepţioner aparent onorabil. Cum strânsoarea lui Voiculescu asupra partidului nu a slăbit deloc de-a lungul anilor, PC se confruntă, de un deceniu, cu numeroase defectări, pierzând până în prezent o mare parte a membrilor săi de vază. Formaţiunea nu a ajuns, deocamdată, să-şi dea obştescul sfârşit strict datorită „fondului de rezervă" al tocmitorului ei, care îi ramplasează pe cei sătui, epuizaţi sau plecaţi cu personaje obscure din eşalonul doi.

Victor Ponta a fost primul care s-a dumirit că un partid-instrument în mâinile unui personaj atât de imprevizibil precum Voiculescu poate duce oricând la eşecul proiectului USL - neferit oricum de destule alte tensiuni, având în vederea suspiciunile mutuale ale pesediştilor şi liberalilor, dar şi rivalitatea dintre ce doi şefi de partid în privinţa poziţiei de lider neîncoronat al opoziţiei. Deja în februarie, Ponta declara franc că Voiculescu repezintă „singura vulnerabilitate" a USL şi că „nimic nu îi face mai bine lui Traian Băsescu decât orice ieşire publică" a mogulului.

În calitate de fost locotenent al lui Adrian Năstase începând cu anul 2000, actualul lider al PSD nu va uitat interminabilele presiuni ale lui Voiculescu în vederea poziţionării candidaţilor PUR/PC pe locuri cât mai bune pe listele electorale ale PSD - atât în 2000, cât şi în 2004. De fiecare dată, Voiculescu l-a ţinut în şah pe Năstase cu ameninţarea ruperii alianţei electorale, smulgându-i de regulă concesie după concesie, pentru ca în final să-i întoarcă spatele la puţine zile după înfrângerea social-democratului în cursa pentru preşedinţie. Dacă liderii USL agreau aplicarea reţetei suspectului succes voiculescian în plan politic intern, Uniunea ar fi implodat destul de rapid sub imensa presiune conflictuală acumulată. Acesta este, probabil, şi motivul pentru care Victor Ponta a adoptat, din start, o poziţie mult mai fermă faţă de patriarhul PC decât a făcut-o vreodată Năstase. Dacă Ponta ceda în chestiunea Iaşiului în faţa lui Voiculescu, semnalul ar fi fost unul catastrofal - pe de o parte, extrem de demoralizator pentru PSD şi electoratul acestuia, pe de alta de prost augur pentru forţele locale actualmente încă indecise în privinţa susţinerii USL.

Pentru USL luna septembrie se încheie, prin urmare, cu un scurt-circuit între PC şi Ponta - care a şi ţinut să ridiculizeze insistenţele conservatorilor cu privire la noi şi noi avantaje. Sprijinul „moral" pe care USL îl va acorda lui Sorin Oprescu în cursa pentru Bucureşti a fost oricum decis fără nici o consultare prealabilă a partenerului pigmeu. Acesta a reacţionat prompt şi băţos, anunţând că merge singur în locale. Între timp, şi liberalii par sătui de incomodul lor aliat - Relu Fenechiu sugerându-le conservatorilor, deocamdată în nume propriu, ieşirea din Uniune şi candidatura pe liste proprii la alegerile din 2012. Învingător la puncte după această rundă de ostilităţi este indiscutabil Victor Ponta. Măcar acesta pare să fi înţeles că Antenele nu sunt vitale pentru victoria electorală a USL, pe când Voiculescu este practic pierdut fără acest vehicul politic de care îl leagă, pe lângă interesele personale făţişe, mai ales viziunea comună despre o Românie rămasă prizoniera cercurilor politico-economice viciate. Cum tot circul USL s-a desfăşurat nu în spatele uşilor închise, ci în văzul lumii, se poate concluziona de pe acum cam câţi bani dau politicienii ei pe buna părere a electoratului şi în ce măsură opoziţia este, de fapt, preocupată de soarta oamenilor
AUTOR TOM GALLAGHER
SURSA ROMANIA LIBERA 

CUM A DEVENIT ION ILIESCU MONARHIST!

Loviţi pe veci de năravul reacţiei spontane, plecată din ovare, şi nu din creier, românii trăiesc exclusiv în prezent.

La nici una dintre dezbaterile convocate de mine, în hotarele emisiunii „Ultimul cuvânt", de pe B1TV, n-am avut posibilitatea de a spune ce cred despre vopsirea de ultimă oră în monarhişti neîmblânziţi a unor duşmani de moarte ai Regelui Mihai, precum Ion Iliescu şi Corneliu Vadim Tudor. Faţă de invitaţii din platou, moderatorul se supune protocolului la care e obligată gazda faţă de invitaţii săi la un ceai. Când omul a acceptat să vină şi să-ţi ronţăie fursecurile, cum să te răţoieşti la el că-i descheiat la şliţ?! Dacă aş fi fost însă invitat şi nu moderator al emisiunii, aş fi zis următoarele:

Fireşte, monarhismul de ultimă oră al lui Ion Iliescu, al lui Corneliu Vadim Tudor şi al altor politicieni şi jurnalişti, afirmaţi până nu demult tocmai prin jubilaţia cu care administrau ciomege zdravene Înaltei Spinări Regale, rămâne expresia deplină a unui nărav funciar de care sunt lovite vedetele vieţii noastre publice: năpârlirea conjuncturală.

A rămâne însă doar la exprimarea revoltei faţă de asemenea şmecherii unsuroase ar fi o imensă greşeală. Viaţa ne arată că individul urcat pe două picioare din cele patru, ale maimuţei, îşi poate face de cap câtă vreme ştie că nu va fi sancţionat. E treaba unor astfel de personaje să fie abjecte.Problema, marea problemă trimite la întrebarea: De ce-şi permit să fie astfel în văzul întregii naţiunii? Şi răspunsul e menit să ne îngrijoreze: Ele ştiu că nu vor fi sancţionate de opinia publică, fie şi în întruchiparea pe care o constituie presa.
Şi nici opinia publică nu sancţionează astfel de transformări peste noapte, cum ar fi infinitele transformări ale lui Ion Iliescu - din stalinist în dejist, din dejist în ceauşist, din ceauşist în gorbaciovist, din gorbaciovist în capitalist şi, mai nou, din republican precum Miţa Baston în monarhist precum Ionel Bră­tianu, pentru că românii n-au memorie.

Loviţi pe veci de năravul reacţiei spontane, plecată din ovare, şi nu din creier, românii trăiesc exclusiv în prezent. Într-un prezent şi acela redus la clipa trecătoare. Se precipită cu toţii într-o vâlvătaie sentimentală faţă de un personaj sau faţă de un eveniment, ard până la scrum, după care uită cu desăvârşire ce au trăit. Brusc aprinşi de un alt foc de paie. De această amnezie colectivă au profitat şi profită toţi vânzătorii politici de alba-neagra din postdecembrism.
Umpluţi de scuipat în piaţa publică pentru ticăloşiile lor de la un moment dat, se şterg frumos cu batista de la piept, stau pitiţi un timp, după care revin pe scena politică a ţării  plini de ei şi surâzători, ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. În aceste condiţii, cum să nu fure, să nu facă miş-maşuri toţi cei ajunşi la Putere?
Uitării de la mână până la gură i se adaugă, pentru a explica monarhismul subit al unor personaje, şi un alt nărav al românilor, destăinuit de proverbul „Doar boul e consecvent!". Încăpăţânarea într-un crez, într-un ideal sau măcar într-o idee nu e o trăsătură a românilor: Ca atare, ei n-au sancţionat şi nu vor sancţiona niciodată traseismul politic, schimbarea nădragilor ideologici peste noapte, năpârlirea în funcţie  de conjuncturi.

Prin această nepreţuire a tăriei de caracter se explică realităţi aberante, cum a fost, de exemplu, supravieţui­rea lui Mihail Ralea sub regimuri politice succesive: Ţărănist, carlist, comunist.
Singurii care au refuzat politica giruetei care şi-au păstrat credinţa într-o idee au fost legionarii. Da, dar ei au fost macedoni, nu români! N.B. Între ianuarie 1990 şi noiembrie 1992, perioada crâncenei sforţări a regimului Iliescu de a-l terfeli pe Regele Mihai pentru ca nu cumva republicii neocomuniste să-i ia locul monarhia constituţională, am scris numeroase articole despre Maiestatea Sa. Cine parcurge volumele care reunesc textele tipărite de mine la vremea respectivă îşi dă seama imediat de poziţia mea în favoarea lui Mihai I fie şi numai dacă vede titluri precum: „Regele Mihai ne-a făcut mat!", „Maiestatea Sa ştie şah!", „Cîştigător: Regele Mihai".
Deşi cele două recente scan­daluri s-au declanşat în urma unor dialoguri de-ale mele cu Traian Băsescu la TV, nu m-am pronunţat asupra chestiunii. Sunt însă sigur că, dacă aş fi făcut-o, amendând felul pieziş în care Casa Regală a înţeles să-l sărbătorească pe Regele Mihai I la împlinirea vârstei de 90 de ani (vânzându-l lui Dan Voiculescu, pentru ca acesta să şi-l pună la epoleţi!), aş fi fost acuzat pe toate drumurile şi la toate răscrucile că sunt un duşman de moarte al Maiestăţii Sale.
Şi asta din simplul motiv că nimeni nu şi-ar fi amintit că, în vremurile cumplite ale dictaturii FSN-iste, am avut curajul de a fi un susţinător constant al Regelui Mihai I.
AUTOR ION CRISTOIU
SURSA ADEVARUL

REGELE MIHAI INTRE MAJESTATEA SA SI EX-SUVERANUL

Invitarea Regelui Mihai în Parlamentul României a provocat, aşa cum era de aşteptat, o vie dispută.
De data aceasta nu a fost vorba doar de o discuţie pe fond despre pro sau contra monarhie, ci dezbaterile au fost virusate de politică. După declaraţiile deloc măgulitoare ale lui Traian Băsescu la adresa fostului suveran, dimensiunea monarhică s-a modificat considerabil. Republicani de-o viaţă, stângişti redutabili au devenit, peste noapte, apărători ai tronului. Evident, din dorinţa de a fi, chiar şi numai la nivel declarativ - împotriva lui Traian Băsescu. De partea cealaltă, a PDL-ului, s-a născut un freamât mai ceva ca la Republica de la Ploieşti. A revenit în forţă mitul şi modelul Mareşalului Antonescu, "omul forte" care a fost sacrificat de camarila regală în plin război.

E trist, foarte trist când istoria se politizează, e aruncată în lupte deşarte. Până la urmă, nu se întâmplă nimic spectaculos dacă Regele vorbeşte în faţa Parlamentului. Nici nu este vreun mare orator, e cel mult un gest de curtuoazie pentru un om care a împlinit 90 de ani. Nu se va schimba nici forma de guvernământ, nici Radu Duda nu va creşte în sondaje. Regele Mihai, fostul suveran, va fi judecat de istorie şi exclusiv după faptele sale! Şi eu am simpatizat după 1990 cu monarhia. După zeci de ani de comunism, simpla ideea de Rege îţi trezea fiori. Hăituirea fostului suveran de Ion Iliescu i-a mărit acestuia cota de popularitate. Luptele intestine, nevolnice, dintre partide au ridicat problema necesităţii existenţei unui arbitru. În plus, doar un ticălos poate contesta rolul Marelui Rege Carol I de a crea România modernă. Nu mai vorbim de Ferdinand I Întregitorul, încoronat la Alba Iulia. Acestea sunt fapte care nu pot fi şterse cu buretele, indiferent de politica pe care o facem. În privinţa Regelui Mihai, lucrurile sunt mai complicate, pentru că destinul său este legat de momentul 23 august. Nimeni nu mi-a putut explica logic cum România a semnat armistiţiul cu sovieticii abia pe 12 septembrie 1944, iar după declaraţia regelui de la radio, ruşii au luat prizonieri 130.000 de soldaţi români. Ce pace este aceea, făcută unilaterar, fără nicio negociere? E vorba de capitulare, nimic mai mult! Sau era de presupus că Stalin şi Armata Roşie ascultau Radio Bucureşti şi după mesajul regelui urma să fraternizeze cu românii?

Ca o mică paranteză pentru urechiştii deveniţi monarhişti la apelul bocancilor. Regele Mihai este singurul monarh care nu a fost uns de Biserică, el depunând jurământul în faţa generalului Antonescu, patriarhul Nicodim şi Gheorghe Lupu, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Nefiind încoronată niciodată, e cam greu să-i spui Regină, Anei de Bourbon-Parma, dar desigur acestea sunt amănunte.
Problema care a agitat cel mai mult mediile monarhiste a fost cea a succesiunii la tron. După cum se ştie, Regele Mihai are 5 fete şi iar ca un amănunt nesemnificativ nici una, dar absolut niciuna măritată cu vreun aristocrat. Conform statutului Casei Regale, a legii salice, moştenitorul trebuia să fie de parte bărbătească. Nedesemnarea prinţului Nicolae, nepotul Regelui, drept succesor a produs multă mâhnire bătrânilor monarhişti din exil, care s-au distanţat de Casa Regală. Într-un excelent interviu cu Ion Diaconescu în "Evenimentul Zilei", Adrian Pătruşcă dezvăluia negocierile dure duse de ţărănişti cu Regele Mihai pentru a-l desemna drept succesor pe Nicolae.

Voinţa Anei de Bourbon-Parma a învins, iar Margareta a fost declarată moştenitoare a tronului. Ulterior, Radu Duda a fost înobilat "principe de Hohenzollern-Veringen" iar, ulterior, din 2007, Radu al României Duda. Şi acest gest a dus la îndepărtarea altor monarhişti.

Desigur, acestea sunt deja pagini de istorie. Fără să fiu maliţios, cred că după dispariţia Regelui Mihai şi problema monarhiei se va pune în alte coordonate. Până atunci, să-l lăsam să vorbească....
AUTOR FLORIAN BICHIR
SURSA www.evz.ro

GEORGE RONCEA : RUSIA, RUSIA, RUSIA ... PRECIZARE PRIVIND MOTIVELE DESPARTIRII DE ZIARUL CURENTUL

În urmă cu o lună am părăsit redacţia Curentul, după o colaborare ce a durat per total vreo câţiva ani. N-aş fi vrut să mă refer public la acest episod însă ventilarea unor versiuni incomplete asupra despărţirii de o publicaţie de suflet şi solicitările unor cititori mă obliga să fac o precizare, prin care să închid sper acest subiect. Sunt dator cu o explicaţie şi colegilor care m-au contactat până în prezent pentru a lămuri motivele automazilirii mele de la ziarul Curentul. Am aflat că deja au apărut pe diverse surse variante mai mult sau mai puţin exacte, în orice caz incomplete.
În data de 23 august a încetat relaţia mea de colaborare cu ziarul Curentul, la iniţiativa mea, după ce am fost informat de către conducerea ziarului că îmi este interzis să mai scriu materiale care să includă referiri la subiectul Rusia, respectiv acţiunile ruşilor îndreptate împotriva României şi a şefului statului român şi malversaţiunile acestora în Basarabia. Delictul de opinie invocat m-a lăsat mască.

Anterior mi s-a mai atras atenţia asupra acestei teme într-o convorbire telefonică dar am crezut că este o glumă. Faţă de marea majoritate a resurselor media, la Curentul a existat în permanenţă o poziţionare sănătoasă aş zice, pe tema rusoilor şi activităţilor malefice ale acestora. În toţi anii în care am lucrat la Curentul am avut parte de o deplină libertate abordând toate subiectele posibile. Am scris întotdeauna de plăcere, nu doar pentru bani, cum se mai întâmplă în presă, unde se mai practică încă din păcate mercenariatul şi trecutul dintr-o tabără în alta. Am scris despre clasa politica venală şi coruptă, despre curvele din politică şi târfele din show-biz, despre pidosnicii din clasa politică şi din “societatea civilă”, despre reţelele masoneriei şi reţelele kaghebiste, despre acţiunile antiromâneşti ale UDMR, despre sindicatele vândute, despre pseudo jurnaliştii infiltraţi de securişti în presă, despre agenţii unor vechi structuri ruseşti, conspiraţi şi aşezaţi în poziţii de frunte ale statului român, şi urmaşii lor. Cum ar fi şi Vladimir Tismăneanu.
Din motive pe care nu le cunosc, ceva s-a schimbat într-un punct esenţial în poziţia conducerii ziarului Curentul şi astfel această plăcută colaborare s-a încheiat în data de 23 august, adăugându-se şi un episod bizar, respectiv cenzurarea, forfecarea unui material în care apărea numele lui Tismăneanu. Însă nu acesta penibilă operaţiune de intervenţie în text a reprezentat pentru mine, aşa cum s-a interpretat, motivul plecării de la Curentul.

Tismăneanu şi activitatea sa mizeră prezintă un interes, însă secundar, în raport cu tema acţiunilor la scară mare a Rusiei împotriva României. Şi el, ca şi întreaga sa familie, a făcut parte, desigur, la un anumit nivel, din dispozitivul acestor acţiuni îndreptate împotriva românilor de foarte multă vreme, coordonate direct de la Moscova. Nu am a adăuga nimic în plus despre Tismăneanu faţă de o situaţie care-l descrie pe deplin. Paul Goma este cel care a relatat, via Dorin Tudoran, o scenă antologică, (în Jurnalul unui jurnal (1997), Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1998) care a avut loc în casa lui Virgil Măgureanu, unde Tismăneanu, beat criţă, i-a reproşat “şarpelui cu ochelari” că nu i-a dat “postul de ambasador la Washington”, în ciuda promisiunilor făcute. Promisiuni făcute, aş adăuga, de însuşi Ion Iliescu, mamelucului Tismăneanu, participant la orgiile propagandistice iliesciene, în schimbul jalnicei tămâieri a acestuia, la care s-a pretat actualul Zoe Petre al Cotroceniului reluctantului Traian Băsescu. Aportul din trecut al lui Tismăneanu, în dicţionarul coordonat de Virgil Măgureanu în perioada Ştefan Gheorghiu se pare că nu avut suficientă forţă pentru ca Tismăneanu să atingă cu bucile sale fleoşcăite scaunul de ambasador la Washington. Probabil, dacă în faţa lui Băsescu Liviu Turcu ar fi avut mai mult credit, poate poziţia actuală a lui Tismăneanu, propulsat de Adriana Săftoiu, o fătucă din aceeaşi stirpe cu clanul Tisminenski, în creierii prezidenţiali, ar fi fost alta. Ghinion, pufuletele, actualmente aflată în creierii lui Patriciu, a avut câştig de cauză.

Faptul că cineva s-a străduit să foarfece inabil un material scris de mine în care apărea (şi) numele ambidextrului Tismăneanu plasează într-un context semnificativ linia pe care se aşează în momentul de faţă ziarul Curentul. Linia s-ar numi pe scurt ciulama doctrinară. Într-un ziar persecutat de Timofte i se acordă privilegii unui Tismăneanu, comilitonul lui Măgureanu. No comment, cum zicea SRI-ul la orice pe vremea lui Măgureanu. Fără îndoială, şi fără legătură cu tema Tismăneanu, este, de asemenea, decizia suverană a patronatului Curentul să acorde spaţiu editorial unor subiecte majore cum ar fi caracatiţa Camorrei zootehniştilor de la fermelor de vaci de lapte din Vaslui, ignorând subiecte minore, secundare, cum ar fi Basarabia şi activităţile agenturii ruseşti ori atacurile Kremlinului la adresa României şi a şefului statului român. De la Pamfil Şeicaru, fondator al Curentului, până astăzi, e clar că s-a mai schimbat câte ceva în presa românească.
În presa autohtonă, de vreo câţiva ani, tema “afacerilor” ruseşti a devenit una sensibilă. Este evident că agitaţia structurilor moscovite infiltrate în România, scoase la lumină din bunkere de apariţia americanilor pe meleagurile noastre, a crescut şi creşte odată cu apropierea termenului aşezării militare de facto, pe teritoriul nostru, a forţelor NATO. Orice observator cât de cât atent observă cum se distribuie pe “frontul mediatic”, şi politic totodată, în apologia intereselor Rusiei, tot felul de “resurse”, producători de vocalize indignate la adresa lui Băsescu, pornind de la “problema” Rusiei – de la un Andrei Pleşu la un Ciutacu, de la un Ponta la un Crin Antonescu. Despre Iliescu, febleţea lui Andrei Pleşu încă dinainte de ’89, nici n-are rost să pomenim; a intrat în fibrilaţie de la o vreme încoace. Să sperăm că poate îi va crăpa inima când vor fi aduse rachetele americane la Deveselu.

Fostul pluri-ministru şi consilier de la Cotroceni, actualmente salahor la Pravda lui Patriciu, rezumă într-o singură frază “problema” cu Băsescu versus Rusia: “Se poate numi un bun politician cineva care a reuşit, în câţiva ani, să-şi pună în cap toată suflarea naţională? În conflict cu „poporul”, cu opozanţii politici, dar şi cu o parte a partidului din care provine, cu Rusia, cu Europa…” Este evident că lui Andrei Pleşu i se rupe şi de “suflarea naţională” şi de “popor” – pus de altfel chiar de dânsul între ghilimele, iar cât despre “opozanţii politici” ai lui Băsescu, chiar el i-a veştejit într-o manieră memorabilă, fără apel. Pleşu a plasat problema cu Rusia, pe locul întâi, înaintea Evropei, de care de asemenea i se rupe major, nu întâmplător. În interpretarea lui Pleşu, Băsescu nu este cool, nu este “politician bun” deoarece se afla în conflict cu Rusia – “şi-a pus în cap” ruşii.
Ieşirea publică a lui Traian Băsescu – cu privire la Mareşalul Antonescu şi Basarabia – a developat, în această vară, un comportament patologic frapant al unei largi categorii de politicieni şi de jurnalişti deveniţi portavoci ale Ambasadei Rusiei, într-o manieră jenantă. Ce fel de modele de îndoctrinare au creat asemenea câini de pază ai „corectitudinii” faţă de Rusia? Poziţionări ce păreau năzbâtii bizare ori expresia unui curat meşteşug de tâmpenie determinat de arşiţa soarelui de vară s-au dovedit a fi asumări prosovietice ignare, cu atât mai penibile dacă avem în vedere că URSS nu mai e. Teoretic.

Ideocraţia filo-rusă se lăţeşte tumoral şi capătă aspecte caricaturale şi absurde. Restricţia la teme ce pot deranja Rusia, devoalează un proces de dezarticulare a memoriei poporului român care trebuie restrânsă drastic, conform ideocraţilor menţionaţi, cu eliminarea a tot ce se referă la naţional şi la conştiinţa naţională, decretată ca răul suprem. Asistăm la un efort sistematic de a compromite, de a distruge bornele care definesc, consfinţesc existenţa fiinţei româneşti. O mare parte dintre jurnalişti se fac vinovaţi de culpa traiului (cu batista umedă de slobozi la gură) în duplicitate şi prin duplicitate.
În presă are loc o epurare sistematică, pentru a se face loc unor noi slujitori gata să îndeplinească ad litteram directivele primite, sunt puse la index nume de persoane şi teme – un specific amintind de epoca revolută a comunismului bolsevic. Strădania obliterării unor anumite teme şi subiecte capătă accente brutale iar miza actualului sistem mediatic este de fapt interzicerea accesului la informaţie, la adevăr, la lucrurile cu adevărat importante, limitarea interacţiunii cu faptele din spatele evenimentelor. O uriaşă desfăşurare dezinformativă este pusă în practică de un Aparat al intoxicării în masă unde îndeplinesc un rol comisarial agenţi sub acoperire care au ca sarcină excluderea anumitor teme din circuitul public.

Mirajul Libertăţii, din decembrie 1989, miraj plătit cu sacrificiul a 1104 vieţi, aproape toate foarte tinere, slujeşte, acum, în primul rând, unei minorităţi, unor grupuri restrânse, care au falimentat România sistematic şi au demantelat sute şi sute de uzine şi capacităţi de producţie, trecute în mâinile altora. Romanii se pare că s-au resemnat sub jugul ocupaţiei străine şi în loc să lupte au ales cedarea, fuga, boicotul, dispărând aproape orice resurse reactive faţă de atacurile concentrice ale inamicilor de tot felul dintre care unii au reuşit chiar să redeseneze în interiorul graniţelor naţionale o frontieră internă, ca în perioada stalinistă.
Suntem în faţa sfârşitului naţionalismului românesc iar clasa politica românească, născută în catacombele ideologice ale unor structuri tenebroase, a devenit un instrument al unor grupări cu orientare clară antiromânească, mustind de puroi resentimentar. Suntem pe un fundal de retardare a mentalităţilor profunde de autoapărare faţă de agresiunile concentrice desfăşurate împotriva noastră.

Noile dezvăluiri ale telegramelor Ambasadei SUA de la Bucureşti scot pe tapet dimensiunea cu adevărat serioasă a mefienţei şefului statului faţă de acţiunile Rusiei. Fără îndoială din poziţia sa de şef de stat a avut şi are la îndemâna mult mai multe date cu privire la ameninţarea reprezentată de Rusia. Ceea ce nu rezultă din telegramele wikileaks dar aş putea completa eu, după 20 de ani de presă, este faptul că acum, în 2011, intervalul de două decenii “profeţit” de Silviu Brucan românilor pentru a se deştepta din starea de “stupid people” s-a prelungit. Prin concursul acţiunii malefice a unor organizaţii conspirate sub “acoperirea” mass-media. Astăzi una dintre principalele vulnerabilităţi a României a devenit manevrarea opiniei publice de către instituţii media arondate, prin patronat, unor interese străine şi ostile României.
De când mă ştiu, ca jurnalist, am avut probleme datorită abordării temei acţiunilor malefice ale Rusiei şi Ucrainei împotriva noastră. Referirea la acţiunile desfăşurate de Andrei Pleşu, în perioada când ocupa scaunul de ministru de externe, în beneficiul Ucrainei şi în deserviciul comunităţii româneşti, a generat o avalanşă de atacuri la adresa mea, formându-se chiar şi o listă cu peste 300 de oengişti de stat şi de partid de la GDS, în frunte cu Patapievici şi Liiceanu care cereau pedepsirea mea. Andrei Pleşu personal a solicitat organelor statului, invocând legi ale securităţii naţionale (!) să mă lovească la temelie pentru că i-am ciobit prestigiul de ministru.

Chestiunea ruso-ucraineană a reprezentat motiv de plecare şi de la alte publicaţii. O revistă a fost chiar topită şi retipărită, desigur fără materialul meu, care includea menţionarea, în premieră în România, a activităţilor nesănătoase desfăşurate de Ucraina la gurile Dunării – aşa numita “afacere Bâstroe”.
Gaşca Pleşu – Tismăneanu a reuşit până una alta să obţină poziţii proeminente, inclusiv prin aportul unui Traian Băsescu, cel îngrijorat la maximum, acum trei ani, conform ultimelor transcrieri wikileaks, de potenţialul agresiv rusesc la frontiera României. Problema reală este că, inclusiv prin aportul lui Traian Băsescu, inamicii României şi-au găsit culcuş cald în instituţiile statului român. Frontiera internă a fost penetrată multiplu, mai ceva ca o blondă delabrată aterizată în politică adusă de mână de o libarcă, un jeg beneficiar de vilă, via Boris Golovin. Boris de la GRU, cu paşaport de R. Moldova, acea parte a Basarabiei despre care nu mai este loc de scris decât pe internetul care suportă orice, până una alta.
…………………………
Menţiune: am postat această precizare pe un blog, creat de un cititor, care a adunat câteva dintre materialele de presă scrise de mine la Curentul.
În perioada următoare voi realiza un portal informativ unde se vor putea întâlni vechi golani, dintre cei care umpleau Piaţa Universităţii, momentul în care a debutat de fapt expresia liberă în România după 1989. Pentru cei care strigau atunci “Iliescu KGB du-te în URSS!” costul Libertăţii a însemnat capete sparte şi oase rupte.
KGB-ul s-a renuvelat iar agenţii săi s-au coafat, s-au machiat bine şi s-au conspirat care pe unde şi-a găsit culcuş – în presă, în structurile statului, în politică.
România nu va fi liberă cu adevărat până nu va scăpa de aceste “conserve” şi de acţiunea malefică a agenţilor moscoviţi, şi nu numai, desfăşurată pe toate palierele posibile împotriva poporului român. Probabil că în timpul vieţii noastre nu vom apuca să vedem o România liberă.
Putem însă încerca un ultim efort, măcar pentru copiii noştri.
AUTOR GEORGE RONCEA
SURSA roncea.ro 

CARACATITA PETROMSERVICE

Oamenii lui Liviu Luca au scos peste 8,5 milioane de euro din Petromservice pentru plata unor aşa-zise studii de piaţă copiate de pe internet. Oamenii de bază ai sindicalistului-patron Liviu Luca de la Petromservice, Gheorghe Şupeală, directorul general al societăţii, şi Zizi Anagnastopol, directorul financiar, au fost trimişi în judecată, ieri, de procurorii Parchetului General pentru delapidare şi spălare de bani.

Alături de ei, sunt acuzaţi în dosar Adrian Eftime, fiul sindicalistului Ion Eftime, desemnat de Sorin Ovidiu Vîntu să administreze Realitatea Media. Din acelaşi lot mai fac parte şi consultantul offshore în România Kiss Laszlo şi directorul executiv al firmelor pe care acesta din urmă le controla, Mariana Iordăchescu. Potrivit procurorilor Parchetului General, cei cinci au devalizat Petromservice, folosind o schemă simplă, gândită de Kiss şi aplicată de acesta şi în cazul altor afaceri, prin offshore-uri controlate de el şi de asociatul său, neozeelandezul Ian Tayler. Cele peste 8,5 milioane de euro au fost scoase din conturile companiei patronate de Liviu Luca sub forma unor plăţi pentru o serie de studii de piaţă, sigle şi spoturi menite să ajute la crearea unei noi imagini a societăţii pe care, arată anchetatorii, au trimis-o de fapt în insolvenţă.

Studiile, ca şi siglele şi spo­turile TV, fie erau nişte falsuri grosolane, fie conţineau informaţii descărcate de pe internet. Banii au intrat în conturile a două firme - Boaz Active SRL şi Laveco SRL  - controlate de Kiss Laszlo şi de reprezentata sa, Mariana Iordăchescu.

O schemă internaţională
Mare parte a sumei, peste 6,8 milioane de euro, au ajuns apoi în contul societăţii IT&Media, cu sediul în Delaware (SUA) - un offshore creat de Kiss Laszlo pe conturile căruia a fost împuternicit Adrian Eftime. Eftime a retras integral cele 6,8 milioane de euro, în perioada 9 aprilie 2008 - 28 mai 2008, din conturile offshore-ului, deschise la o bancă din Bulgaria.

 Adrian Eftime reprezintă însă doar interfaţa. Anchetatorii nu au reuşit să ajungă la omul de afaceri care controlează, de fapt, offshore-ul. ,,Destinatarul final poate fi Liviu Luca sau Sorin Ovidiu Vîntu, dar, în acest caz, Adrian Eftime este beneficiarul real al ingineriilor financiare, pentru că el este cel care a retras, sub formă de tantieme (indemnizaţii de participare la şedinţe în calitate de director al societăţii), toţi banii scoşi de la Petromservice şi viraţi în conturile offshore-ului din Delaware", susţin surse judiciare.

Secretele lui Kiss
De altfel, Laszlo Kiss a descris în cartea sa ,,United States, Tax Heaven - Uncle Sam Will Fight Your Taxes!" (Statele Unite, raiul taxelor  - Unchiul Sam va lupta cu taxele voastre!) cum se poate ascunde un afacerist deştept în spatele unui offshore: ,,Orice declaraţie publică care îl leagă pe Domnul X (adevăratul proprietar) de companii româneşti sau de partenerii săi de afaceri sunt contrazise de datele de la Oficiul Registrului Comerţului. Dacă totuşi cineva insistă şi reclamă că există o legătură între Domnul X şi compania din Delaware, nu va putea obţine nicio probă. În plus, Domnul X se poate adresa instanţei, în cazul în care consideră că este hărţuit".

Pentru reţeta livrată însă oamenilor lui Luca, Laszlo Kiss şi partenera sa, Mariana Iordăchescu, au păstrat doar un ,,comision" din ,,tunul" dat Petromservice, adică aproximativ 1,6 milioane de euro, arată anchetatorii.

În ciuda insistenţelor reporterilor „Adevărul", Liviu Luca a refuzat să-şi exprime un punct de vedere faţă de aspectele menţionate de procurori în rechizitoriu.

8,5 milioane de euro este prejudiciul cauzat de Kiss şi presupuşii săi complici societăţii PSV Company (fostă Petromservice).

Bani pentru Nicolae Popa, după aceeaşi reţetă
Aceeaşi reţetă a fost folosită de oamenii tandemului ,,Vîntu-Luca" şi pentru a umple cu milioane de euro din conturile Petromservice, conturile unui alt offshore, Comac Ltd - Nicosia (Cipru), din care au fost alimentate apoi conturile din Indonezia ale fugarului Nicolae Popa, ,,tatăl FNI". În acest caz, împuterniciţi pe conturile Comac erau Octavian Ţurcan şi Ghenadie Nipomici, oamenii lui Vîntu. Zeci de milioane de euro au intrat, în perioada 2003 - 2007, în conturile Comac Ltd, care a încheiat, din octombrie 2003, un contract de management cu Petromservice. Apoi, în decembrie 2003, Liviu Luca a fost abilitat şi de Adunarea Generală a Acţionarilor Asociaţiei Salariaţilor din SNP Petrom (PAS) să negocieze şi să încheie un contract de management cu aceeaşi Comac Ltd.

Aceiaşi oameni, aceleaşi proceduri
Procurorii Parchetului General au stabilit apoi, în dosarul în care Sorin Ovidiu Vîntu a fost acuzat de favorizarea infractorului Nicolae Popa, că în spatele Comac se afla, de fapt, patronul Realitatea Media şi că din conturile acestei firme nu erau alimentate doar conturile lui Popa, ci erau plătite chiar şi salariile jurnaliştilor din trustul lui SOV.

,,Transmiterea sumelor de bani s-a realizat în baza dispoziţiilor inculpatului Sorin Ovidiu Vîntu, prin contribuţia inculpatului Octavian Ţurcan, prin transfer bancar, din contul Comac Limited Nicosia, Cipru, deschis la Marfin Popular Bank Public CO Ltd Cipru, în contul societăţii comerciale PT Caascorm International Trading înregistrate în Indonezia, deschis la Bank Central Asia -Bali, Indonezia, la care condamnatul Popa Nicolae are acces", notau anchetatorii în referatul prin care cereau arestarea lui SOV.

De altfel, anchetatorii au ajuns tot la directorii Petromservice, la Laszlo Kiss şi la Adrian Eftime în urma anchetei în care Vîntu a fost acuzat de favorizarea lui Popa.

"Transmiterea sumelor de bani s-a realizat în baza dispoziţiilor inculpatului Sorin Ovidiu Vîntu, prin contribuţia inculpatului Octavian Ţurcan, prin transfer bancar, din contul Comac Limited Nicosia."
procurorii Parchetului General
referat de arestare a lui SOV

Judecaţi pentru spălare de bani şi delapidare
Gheorghe Şupeală şi Zizi Anagnastopol au fost trimişi în judecată, ieri, pentru delapidare, în timp ce Laszlo Kiss, Adrian Eftime, Mariana Iordăchescu vor fi judecaţi pentru complicitate la delapidare şi spălare de bani.

În perioada februarie-martie 2008, Gheorghe Şupeală, directorul general la SC Petromservice SA (în prezent SC PSV Company SA) şi Zizi Anaganstopol, director financiar în cadrul aceleaşi companii, au pus la punct o adevărată reţea de spălare de bani. Ei au încheiat cu două societăţi comerciale cu răspundere limitată, reprezentate de Laszlo Kiss şi Mariana Iordăchescu, trei contracte de prestări servicii având ca obiect realizarea unor studii. Preţul contractului: 7.028.068 de euro. În baza acestor contracte, susţin procurorii DIICOT, în cursullunii aprilie 2008, SC Petromservice SA a transferat în conturile bancare ale celor două societăţi, precum şi a  unei alte firme, suma totală de 30.981.000 de lei (aproximativ 7,3 milioane de euro).

Adrian Eftime a fost cel care s-a ocupat de întocmirea tuturor formalităţilor, deşi nu avea nicio calitate în aceste societăţi. Anchetatorii susţin însă că toate cele trei contracte au fost fictive, singurul scop al tranzacţiilor fiind justificarea formală a operaţiunilor prin care banii au fost retraşi din patrimoniul SC Petromservice SA şi au fost transferaţi în cel al lui Adrian Eftime. Transferul a fost făcut cu ajutorul lui Laszlo Kiss şi al Marianei Iordăchescu, care ar fi primit în schimb un comision de aproximativ 10% din valoarea contractelor.

Milioane de euro pentru studii copiate de pe net
În plus, studiile plătite cu milioane de euro nu erau necesare pentru activitatea firmei, iar societăţile care le întocmeau nu aveau nici măcar pregătirea necesară.

De altfel, „studiile" reprezentau copii ale unor articole din ziare sau referate descărcate de pe internet. Pentru a ascunde provenienţa banilor, Iordăchescu, Kiss şi Eftime au efectuat mai multe tranzacţii în care au fost implicate companii offshore la care ei erau beneficiari reali şi pe care le controlau în mod direct. Iniţial, realizarea studiilor a fost subcontractată unor societăţi din Cipru.

Plimbarea banilor în conturi
Kiss a dispus, în perioada aprilie - mai 2008, transferul sumei de 6.868.093 de euro într-un cont al unei companii controlate de Eftime, deschis în Bulgaria. Din acest cont, Adrian Eftime a retras întreaga sumă. Diferenţa dintre suma încasată de SC Petromservice SA şi cea transferată lui Adrian Eftime, a reprezentat comisionul de intermediere, care a ajuns în conturile personale ale lui Laszlo Kiss şi ale Marianei Iordăchescu. Societatea PSV Company  (fostă Petromservice SA) a fost prejudiciată în acest mod cu aproape 8,5 milioane de euro.

Sechestru şi conturi blocate
Procurorii au pus sechestru pe imobilele acuzaţilor. Pentru recuperarea presupusului prejudiciu, anchetatorii au pus sechestru pe conturile bancare şi pe un autoturism deţinut de Adrian Eftime.

Kiss Laszlo, ,,regele offshore"
Avocatul Kiss Laszlo Gyorgy (42 de ani), specializat în Drept Comercial, a devenit unul dintre cei mai căutaţi consultanţi offshore. El s-a asociat cu unul dintre cei mai importanţi oameni din domeniu, neozeelandezul Ian Tayler. ,,Inculpatul intermedia pentru persoanele interesate înfiinţarea de companii în diferite jurisdicţii, cel mai adesea în Cipru, statul Delaware din SUA, Noua Zeelandă sau Insulele Seychelles", notează anchetatorii în rechizitoriul prin care Kiss a fost trimis în judecată. Cei doi au devenit astfel exponenţii unui imperiu uriaş, format din câteva sute de offshore-uri. La percheziţia din casa lui Kiss din Bucureşti, procurorii au ridicat sute de înscrisuri cu identitatea beneficiarilor reali ai tuturor acestor companii folosite de oameni de afaceri din toată lumea.

În România, Kiss controlează la rândul lui mai multe firme, prin intermediul unor offshore-uri înfiinţate de el în Cipru şi în Noua Zeelandă. Pe lângă afaceri, consultantul şi-a dezvoltat în ţară şi pasiunea pentru aeronave. A devenit preşedintele Asociaţiei Piloţilor şi Proprietarilor de Aeronave Ultrauşoare.
SURSA ADEVARUL

MAGUREANU, EVENIMENTUL ZILEI, INFORMATORII SECURITATII. FEREASTRA SERVICIILOR SECRETE

Încălcarea suveranităţii financiar-bancare a României

« Incapacitatea » generalului Marcu de a aduce la încălecat caii nărăvaşi din sistemul financiar-bancar l-a inspirat pe director să recurgă la armele din documentele Securităţii. Şeful unităţii de securitate economică (un colonel detaşat de la Ministerul Apărării Naţionale) primeşte ordin să pună la dispoziţia patronului de presă Mihai Cârciog evidenţa reţelei in­formative create de Securitate în Ministerul Finanţelor şi Banca Naţională a României. Ordinul s-a executat întocmai. Colonelul îi convoacă la o în­tâlnire în boscheţii de lângă Casa Presei pe ziariştii « din legătură » pentru a le preda preţiosul document. În prealabil, acesta fusese uşor « periat », astfel încât câteva persoane preţioase să fie ulterior « fidelizate ». Ziariştii din « Secţia servicii secrete », Dan Andronic şi Mirel Curea, speriaţi de ce le-a fost dat ochilor lor să vadă, ezită să-l primească. Colonelul le spune să-l ia, că directorul Măgureanu l-a trimis. Mihai Cârciog se afla pe litoral. Dispune xerocopierea şi restituirea de îndată a originalului. În zilele ce au urmat, Evenimentul zilei a început campania de demascare a « informatorilor Securităţii din finanţe şi bănci ». Mai puţin a celor pe care un colaborator apropiat al lui Virgil Măgureanu avea să-i fidelizeze în interesul unei cauze numai de ei ştiute, deşi nu e greu de intuit.

Scandalul în interiorul Serviciului a izbucnit după toate regulile impuse de un astfel de eveniment. Directorul Virgil Măgureanu a cerut o anchetă de o severitate exemplară în vederea depistării şi îndepărtării din Serviciu a vinovaţilor. Bineînţeles, când adevărul a ieşit la lumină, ancheta s-a pierdut ca râul în deşert. Ca întotdeauna, s-a găsit vinovatul de serviciu : registrul cu pricina nu trebuia să se afle la ofiţerul din fişetul căruia fusese sustras. Dar ofiţerul, tocmai pentru a preveni un astfel de eveniment, a recuperat documentul şi l-a păstrat cum a crezut el că este mai sigur… Un amănunt important pentru istorie. Cei « fidelizaţi » prin salvarea de la demascarea în presă sunt încă piese importante şi în stare de funcţionare în maşina nelubrifiată a sistemului financiar-bancar al României. Numai « Naşul » nu se simte prea bine.
Despre irepresibila propensiune pentru avere a lui Virgil Mă­gu­reanu există o impresionantă arhivă de dosare de presă. Este de maxim interes public să se iniţieze un studiu de caz pentru a se înţelege cum tentaţiile şi pofta unora de acaparare cresc exponenţial cu puterea deţinută.
Dacă, înainte de Malta, Virgil Măgureanu era onorat de relaţia sa secretă cu Ion Iliescu, după poziţionarea lor ierarhică în sistemul puterii, lucrurile aveau să evolueze destul de repede în sensul alterării ireversibile a încrederii reciproce.
Virgil Măgureanu nu era genul de om capabil să se acomodeze într-o relaţie de subordonare, după cum nici Ion Iliescu nu avea calitatea de a lua decizii tranşante şi de a le duce până la capăt. Uneori, sentimentul că Virgil Măgureanu cenzura informarea lui Ion Iliescu era atât de jenant şi de apăsător, încât câte un prim colaborator mai încălca regula şi i se adresa direct. Afla astfel că preşedintele nu ştia tocmai ceea ce trebuia să fi ştiut. Au existat şi situaţii în care, în absenţa lui Măgureanu, Iliescu cerea să fie informat despre ceva anume. Într-o astfel de împrejurare, generalul Victor Marcu l-a întrebat fără ocol : « Cum, nu v-a informat Virgil ?! » « Nu, dragă, nu mi-a spus nimic. De ce ? » « De unde să ştiu eu, domnule preşedinte, ce o fi gândit Virgil ?! »

« În România, deasupra mea mai e numai Dumnezeu ! »

Această afirmaţie, reprodusă cu majuscule pe prima pagină în unul dintre cele mai citite ziare ale momentului, i-a fost atribuită directorului Ser­viciului Român de Informaţii, Virgil Măgureanu. Cert este că, pe măsură ce Ion Iliescu se uza în funcţia de preşedinte, Virgil Măgureanu îl respecta tot mai puţin. De la adulaţia exprimată în primele luni ale lui 1990, când îl numea « omul providenţial » şi când orice amintire despre relaţia lor anterioară căpăta în relatările sale valoare de simbol, Măgureanu ajun­gea să descopere în timp un alt Iliescu : nehotărât, instabil, influenţabil, rutinat, circumspect faţă de el, ca director al Serviciului. A venit momentul în care Virgil Măgureanu, în perspectiva alegerilor din 1992, făcea tatonări frecvente, de la stânga la dreapta eşichierului politic, căutând contracandidaţi la funcţia de preşedinte. Nu ştiu să existe în istorie vreun precedent, adică un caz în care şeful poliţiei secrete să-i caute contracan­didaţi şefului său. Cu o excepţie : şefii gărzilor pretoriene, deveniţi asasini ai împăratului lor.
Dominanta profundă, permanent conspirativă, a personalităţii lui Virgil Măgureanu avea să-şi pună amprenta tot mai evident asupra ma­nagementului în activitatea Serviciului. Ceea ce poate explica şi de ce acţiunile sale scăpau frecvent controlului, conducând la rezultate dintre cele mai nedorite.
Din Aurel I. Rogojan – Fereastra serviciilor secrete. România în jocul strategiilor globale, Editura Compania, Bucureşti, 2011.
SURSA ziaristionline.ro

DUPA ANI SI JUSTITIA L-A GASIT INCOMPATIBIL PE MIRCEA DIACONU

Puţine anchete de presă îşi mai regăsesc astăzi finalitatea printr-o decizie a instanţelor din România. Totuşi, atât timp cât vor exista şi astfel de decizii care să ne reamintească că statul de drept primează în faţa unor profitori politici, parcă demersurile jurnalistice nu mai par tocmai în van. Concret, este vorba despre senatorul-mim al PNL Mircea Diaconu care a aflat azi că îi este imposibil să mai tragă la două căruţe şi să încaseze două salarii de bugetar, deşi legea nu îi permite acest lucru. Curtea de Apel a decis, ieri, că Diaconu este incompatibil cu funcţia de director de teatru, fiindu-i astfel respinsă contestaţia în cazul deciziei Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI).
Instanţa Curţii de Apel Bucureşti a respins ca nefondată, în 16 septembrie, contestaţia lui Mircea Diaconu în cazul deciziei din 27 ianuarie prin care Agenţia Naţională din Integritate a constatat starea de incompatibilitate în care se află din decembrie 2008, în condiţiile în care, pe lângă calitatea de parlamentar, acesta ocupă şi funcţia de director-manager al Teatrului „C.I. Nottara“ din Capitală. În concluzie, de ani de zile acesta lucrează în ilegalitate iar practica în rândul unor astfel de politicieni nu este singulară. Totuşi, decizia Curţii de Apel Bucureşti poate fi contestată la instanţa supremă, respectiv Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ). Potrivit ANI, Mircea Diaconu este senator din 19 decembrie 2008, iar de atunci a fost simultan şi director-manager al Teatrului „C.I. Nottara“. Furios foc la auzul acesei veşti, Diaconu a declarat ieri că va contesta decizia Curţii de Apel Bucureşti (CAB), potrivit căreia este incompatibil cu funcţia de director de teatru. Mircea Diaconu a refuzat să facă alte comentarii, precizând că până în acest moment nu i-a fost comunicată decizia instanţei, potrivit Mediafax.

Legea nu e pentru toţi

Toată povestea cu incompatibilitatea lui Diaconu în primăvara lui 2010, când ziarul „Curentul“ a scris despre toată această tărăşenie. Scriam atunci că potrivit Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, republicată în 2008, scrie negru pe alb că un ales nu poate fi şi-n Parlament şi la conducerea unei instituţii publice. Scriam atunci despre Mircea Diaconu pe care mai mult îl vedem în platourile Realităţii, decât pe micile ecrane sau sălile de teatru, acolo unde se înghesuiesc marii actori ai neamului. Potrivit Legii privind statutul deputaţilor şi senatorilor, Articolul 15 - Incompatibilităţi cu funcţii din economie, scrie foarte clar că dubla postură nu este permisă. „Calitatea de deputat sau de senator este incompatibilă cu următoarele funcţii: preşedinte, vicepreşedinte, director general, director, administrator, membru al consiliului de administraţie sau cenzor la societăţi comerciale, inclusiv la bănci ori la alte instituţii de credit, la societăţi de asigurare şi la cele financiare, precum şi în instituţii publice“, se arată în textul legii mai sus menţionate. Articolul din lege i se potriveşte mănuşă senatorului-actor-director de teatru şi copil de mingi al lui Crin Antonescu.

Tertipuri juridice sub oblăduirea lui don Corleone

Pentru a se putea eschiva de această legi, toţi practicanţii acestui tertip prin care deţin o funcţie politică, dar şi una administrativă. Toată această ilegalitate a fost realizată prin intermediul şefului Comisiei Juridice a Senatului, Toni Greblă, un veritabil „godfather“ al clanului Soprano din USL din această comisiei care nu se dă îndărăt la încălcarea legii. Astfel, Greblă a dat o dispensă în data de 27 ianuarie 2009 prin care solicitările a nu mai puţin de 17 senatori cu privire la cumulul de funcţii erau rezolvate. Printre acestea se afla şi cea a trubadurului politruc  Mircea Diaconu. Potrivit inspectorilor ANI, demersul lui Greblă, a fost unul ilegal, deoarece un simplu aviz al Comisiei Juridice a Senatului nu poate substitui o lege organică. De altfel, articolul 16, aliniatul 4 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, e cât se poate de clar şi precizează că „alte incompatibilităţi cu calitatea de deputat sau de senator se pot stabili numai prin lege organică“. Deci, nu de către Toni Greblă&co.  Astfel, cu patalamaua la mână, Diaconu s-a pus pe muncă dublă. Şi la Senat şi la Teatru „Nottara“.

Combinaţii penale cu iz teatral

Deşi pare oarecum clară, povestea este mult mai încâlcită de atât iar implicaţii sunt întodeauna, fără excepţie, extrem de bănoase. Nu numai starea de incompatibilitate dintre cumulul de funcţii este o povară pentru Diaconu dar şi conflictele de interese. Unele care chiar pot atinge sfera penalului. Potrivit datelor de la Registrul Comerţului, soţia senatorului liberal a fost unic acţionar la SC Succes Family SRL, firmă care se ocupa cu activităţi de interpretare artistică (spectacole) şi a cărei activitate s-a întrerupt în noiembrie 2010, după o perioadă destul de fructuoasă din punct de vedere financiar pentru familia Diaconu. Ulterior, în decembrie 2010, senatorul PNL şi soţia sa au devenit coacţionari la asociaţia familială „Diaconu Maria Diana - Întreprindere Familială“, asociaţie ce se ocupă tot de activităţi artistice. Potrivit informaţiilor noastre, o parte din activităţile artistice derulate de firmele senatorului PNL s-ar fi desfăşurat cu Teatrul Nottara, unde director este chiar Mircea Diaconu, cel care stabilea unde merg banii instituţiei. Curat-murdar, cum ar Caragiale, coane Mircică!

Senatorul muşcatelor

Chiar dacă Diaconu riscă să rămână fără mandatul de parlamentar, electoratul său nu ar rămâne păgubit. Anul trecut, Diaconu s-a făcut remarcat în cariera sa politică prin faptul că a votat din greşeală contra ordinii de zi care nu conţinea revocarea lui Geoană din fruntea Senatului. PNL a votat contra ordinii de zi care nu includea demiterea lui Mircea Geoană din scaunul de preşedinte, deşi grupul liberal susţine păstrarea acestuia în funcţie.
„A fost o greşeală de moment. Dacă se folosesc de greşeala mea o să le dau ceea ce merită: Vorbe, vorbe!“, declara atunci furios Diaconu. Tot anul trecut, Diaconu în calitate incertă de senator sau actor, făcea apologia florilor autohtone. „Vreau numai ca în balcoanele oamenilor să văd muşcate româneşti vechi, din alea grase. Măcar la muşcate să fiu şi eu senator! Vreau să fac, în circumscripţiile mele, concursuri pe muşcate.
Am ajuns să ne mirăm ca proştii în faţa muşcatelor din Elveţia, dar ale noastre sunt cu mult mai frumoase. Ne-am tâmpit la cap cu criza asta şi am uitat să trăim frumos şi să ne bucurăm de begoniile noastre“, declara atunci senatorul muşcatelor, Mircea Diaconu. Îi sugerăm parlamentarului eventual să îşi ia şi o a treia slujbă de director al serelor din sudul Bucureştilor, de lângă IML.
AUTOR NICOLAE BUCUR
SURSA CURENTUL

VLADIMIR BUKOVSKI SI VICTOR RONCEA LA TVR DESPRE COMISIA TISMNEANU SI KGB

SURSA roncea.ro

CUM A FOST LUCRAT SEBASTIAN LAZAROIU DE PDL

În PDL se conturase de câtva timp un curent ostil ministrului Muncii, Sebastian Lăzăroiu. De la început, numirea sa în guvern în ciuda faptului că nu era membru de partid a nemulţumit anumiţi membri ai conducerii PDL. Observaţiile fostului consilier prezidenţial în legătură cu evoluţia politică a PDL, cât şi prezenţa sa perpetuă în mass-media au pus şi mai multă sare pe răni.
Ostilităţile au fost deschise, pe faţă, de secretarul general al PDL, Ioan Oltean. Acesta şi-a exprimat nemulţumirea faţă de declaraţiile lui Sebastian Lăzăroiu privind necesitatea constituirii unui pol de centru-dreapta şi de precizarea acestuia că PDL nu poate singur să adune toate voturile din acest bazin electoral, estimat de ministrul Muncii la 40-50%.
Lăzăroiu a făcut aceste declaraţii în repetate rânduri, mai întâi la Şcoala de Vară a OT-PDL, apoi la B1TV şi, în cele din urmă, într-un interviu pentru Gândul, unde a mai spus că PDL riscă să piardă alegerile prezidenţiale din 2014 şi, odată cu acestea, şi guvernarea. Iritat, Oltean i-a replicat din fieful său de la Bistriţa, acuzându-l că îşi face imagine pe seama partidului şi ameninţând că îl va pune pe Lăzăroiu în discuţia Biroului Permanent al PDL de luni.

"Noaptea se crede analist politic, iar dimineaţa ministru"
În viziunea lui Oltean, Lăzăroiu - care nu este membru PDL - "recidivase într-un mod nepermis", criticând partidul care îl susţinea ca Ministru al Muncii. Secretarul general a spus că ministrul s-a molipsit "de boala aceasta a unora care ajung pe funcţii înalte, pe demnităţi înalte pe seama PDL şi pe urmă, într-un mod totalmente condamnabil, îşi fac şi îşi cultivă propria imagine".
"N-a ajuns ministru în temeiul calităţilor domniei sale excepţionale, ci a ajuns ministru pentru că l-a propus PDL. E un post bun pentru domnia sa, dar trebuie să se îndepărteze mult de calitatea de analist politic, să fie mai mult ministru. Or, domnul Lăzăroiu este şi analist politic, şi ministru. Nu se poate", a spus Oltean, citat de Agerpres.
El i-a mai transmis ministrului că răbdarea democrat-liberalilor este limitată, mai ales când vine vorba despre declaraţii care fac rău partidului şi guvernului Boc. "Nu i-a cerut nimeni să se înscrie în PDL, dar nici nu putem permite ca domnia sa să facă afirmaţii iresponsabile. Domnia sa se crede, ştiu eu, noaptea analist politic şi dimineaţa ministru", a declarat secretarul general al PDL.
Oltean nu era însă singurul nemulţumit de acţiunile lui Sebastian Lăzăroiu. Chiar în cadrul conducerii PDL exista un grup nemulţumit de prezenţa acestuia în fruntea Ministerului Muncii, în locul unui om din partid, iar acţiunile publice ale ministrului nu fac decât să le pună acestora sare pe rană.
Conform unor surse din PDL, Oltean, ca şi Roberta Anastase sau Sever Voinescu au fost printre cei care nu l-au dorit din start pe fostul consilier al lui Traian Băsescu în guvern.

Legea lui Lăzăroiu, sabotată din interior?
În acest context, accidentul din Senat, unde legea asistenţei sociale a fost scoasă miercuri de pe ordinea de zi, poate fi privit într-o altă lumină. Surse din PDL declară că slaba mobilizare a senatorilor PDL nu a fost tocmai o întâmplare.
Deşi ministrul s-a răfuit în principal cu opoziţia, care, în loc să voteze împotriva legii, a preferat să o amâne, adevărul este că nici senatorii puterii nu s-au mobilizat. Votul de modificare a ordinii de zi a fost de 48 (pentru opoziţie) la 43 (pentru putere). În sală au fost prezenţi numai 30 de senatori ai PDL dintr-un total de 48, în contextul în care se ştia că pe ordinea de zi este o lege importantă.

Nou-veniţii, greu acceptaţi în partide
Cazul lui Lăzăroiu a fost complicat de faptul că nu este membru PDL (ba chiar a declarat că nici nu doreşte să se înscrie), dar reacţia de respingere a PDL nu este una singulară. Nou-veniţii sunt în general absorbiţi cu dificultate într-un partid. Cel mai recent exemplu este cel al grupării Macovei-Preda-Voinescu, persoane cu o bună imagine publică, dar fără susţinere în PDL.
Recenta lor încercare de a impune un set de criterii bazate pe anticorupţie şi principii de dreapta a eşuat, negăsind suficienţi susţinători încât să fie transformată în moţiune la recenta Convenţie Naţională a PDL. Ceva mai înainte, fuziunea PD-PLD dusese la fricţiuni între cele două grupări, vechii pedişti fiind nemulţumiţi că pelediştii lui Theodor Stolojan erau mai apropiaţi de Traian Băsescu.
Situaţia nu este una specifică PDL, fiind întâlnită, de-a lungul timpului, şi în cadrul altor partide. PNL a fuzionat în 2002 cu ApR-ul lui Teodor Meleşcanu şi în 2003 cu UFD-ul lui Varujan Vosganian. În 2005, după alegerile din filiale, centrul încă mai încerca să pacifice diversele grupări interne care, în plan local, îşi meţinuseră coeziunea şi care cereau reprezentare proporţională în noile scheme de conducere.
AUTOR LAURA CIOBANU
SURSA www.evz.ro 

MADAM CIUVICA SAU CIUVICA MERCENARUL?

Ezit între aceste două titluri. Nu de ieri, de azi, adică de sâmbătă seara, când la Antena 3 am prins o emisiune avându-i ca invitați pe domnul Florea Dumitrescu, fost inalt demnitar ceaușist, responsabil cu partea financiară a societății socialiste multilateral dezvoltate, și nelipsitul Ciuvică. Ci de ani buni, de pe vremea președintelui de jenantă amintire Emil Constantinescu, al cărui țuțăr șef a fost numitul Ciuvică. De ani buni zic, nu trece săptămână de la bunul Dumnezeu fără apariția morocănoasă a individului pe una sau măcar două televiziuni. Se pare că nicio problemă mai importantă a Țării nu poate fi rezolvată fără asistența de specialitate a omniprezentului Ciuvică. Și problemele importante, slavă Domnului, nu ne ocolesc. Au din ce trăi și șapte ca Ciuvică! Cu toate acestea, un altul ca Ciuvică nu vom găsi!… În vecii vecilor!…  (Bat în lemn, Doamne ferește, să nu cobesc!)
Îmi pare rău pentru cuvîntul madam, cuvînt frumos, îndefinitiv. Mi-ar trebui altul, dar nu-l găsesc, unul care să se potrivească numai pentru logoreea intempestivă și incontinentă, muieratică și decibelică, cu care își acoperă Ciuvică atât partenerii de dialog, cât și propriile idei, care nu lipsesc întotdeauna. Deseori nu spune numai prostii sau mizerii, ca deunăseară! Altfel nici ăia de pe la televiziuni nu l-ar ține! Recunosc, uneori are dreptate, dar selectiv, să nu deranjeze de la un anumit nivel în sus!
În emisiunea cu pricina, cu un titlu care enunța ideea că România este într-o, citez, „groapă”, invitaților li se cerea un examen lucid al impasului în care ne aflăm, precum și identificarea unor posibile soluții! Domnul Florea Dumitrescu ne-a oferit câteva amintiri și principii de economie de pe vremea când dînsul a negociat primele împrumuturi de la FMI pentru România. Ce s-a făcut cu acei bani de la FMI?, a întrebat moderatoarea, doamna Alexandra Stoicescu. Ce să se facă?Fabrici și uzine! a răspuns domnul Florea Dumitrescu. La care Ciuvică al televiziunilor a sărit ca ars: fabrici și uzine care au mers în pierdere, au produs numai găuri negre în bugetul țării! Au produs și pierderi unele, acceptă domnul Florea, dar au produs și sute de mii de locuri de muncă și au trimis la export mărfuri românești, iar cu acest export ne-am plătit datoriile la FMI! …Unde am exportat?! revine neînduratul Cuivică. În Cuba, în Africa, în America de Sud?!… N-am exportat și noi, ca oamenii, în Germania! Și așa, pe ideea că nu am exportat mai nimic în Germania, Ciuvică a tras concluzia logică că industria noastră nu a existat până în 1990 decât ca o grămadă de fier vechi!

A lipsit puțin ca Ciuvică să „reitereze” celebra formulă. Cred că i-a fost greu să se abțină, dar a reușit! S-a revanșat susținând ideea că răul, dezastrul, groapa în care a ajuns Țara i se datorează lui Ion Iliescu și minerilor care l-au împiedicat pe Petre Roman să-și ducă până la capăt programul de reforme!… Recunosc, parțial sunt de acord cu domnul Ciuvică: vinovatul principal este într-adevăr Ion Iliescu. Este vinovat că l-a acceptat prim ministru pe acest neica nimeni numit Petre Roman! Vinovat este Iliescu că l-a tolerat vreme de doi ani să-și facă mendrele și nu i-a dat peste mână! Este vinovat Ion Iliescu că atunci când Alexandru Bârlădeanu și N.N. Constantinescu au atras atenția asupra incompetenței primejdioase a primului ministru demolator de țară, el, Ion Iliescu, a tăcut. A tăcut complice?
Programul de reforme al lui Petre Roman?!… Pe vremea când eram senator, circula în PSD-ul de atunci o înregistrare făcută de SRI în care vocea lui Petre Roman se lăuda, într-un cerc de intimi în ticăloșii, cu programul său de distrugere a economiei românești, cât de bine avansează! Căci ăsta a fost programul după care a guvernat Petre Roman: un program de distrugere a economiei românești și de destructurare a Țării! Propriu zis programul nu i-a aparținut, că nu-l ducea mintea! Ci doar l-a pus în lucru, în practică, cu un zel teribil! Zelul ticălosului năimit de dușmanii Neamului! Zel moștenit de la taică-su, alt impostor și militant de frunte, discret și eficient, pentru desprinderea Transilvaniei de România!

Pe ce lume trăiește lelea Ciuvică al cui o fi fiind?! Cine mai pariază azi pe Petre Roman?! Au nu cunoaște domnul Ciuvică rolul jucat de Petre Roman în distrugerea celor mai performante capacități de producție din industria noastră de armament?! S-a dus personal, nenorocitul, să vadă cum sunt casate cele mai importante agregate, câteva din ele unice în Europa! Mai trăiesc ofițerii care au asistat neputincioși la acest act de agresiune împotriva Țării! Unora le pare rău și azi că nu au scos revolverul, în legitimă apărare față de intrusul agresor! Cui oare trebuia să-i raporteze Petre Roman că „a văzut cu ochii lui” cum se duce pe apa Sâmbetei industria românească? Cu cine concura industria noastră de armament și trebuia scoasă de pe piață?! Nu cunoaște acest Ciuvică nici teza aceluiași inamic public privind renunțarea la irigațiile din agricultură, căci este mai ieftin importul de grâu decât producerea acestuia?!
Cine te vîră cu de-a sila pe televizoarele noastre, Ciuvică, să ne spui mizeriile cu care te-am auzit sâmbătă? Treceam mai departe, mutam pe alt post când l-am văzut pe Ciuvică, dar am rămas să-l ascult pe bătrânul activist de partid! Are multe de povestit! De ce nu l-ai lăsat să vorbească, moară neferecată ce ești?! Ai tăbărît pe el când s-a plâns că nu mai există bănci românești în România, isterizându-te în apărarea băncilor străine, cum că românii, de corupți ce sunt, nu pot avea bănci proprii! De unde ai scos ticăloșia asta?! Ai stat tu de vorbă cu cei care cu prețul libertății lor au încercat să mențină în viață Banca Religiilor sau Dacia Felix, să afli cum au fost sabotați sau pe față lucrați ori chiar șantajați de Mugur Isărescu și alți nemernici intangibili?!

Te-am simțit în toată ticăloșia-ți, mercenar Ciuvică, atunci când domnul Florea Dumitrescu te-a întrebat cum s-au cheltuit cele douăzeci de miliarde de euro, împrumutați de la FMI de guvernul Boc, guvern pe care nu mai ostenești înjurându-l! Era o ocazie bună să-l mai pocnești o dată pe Boc, așa cum și merită cu prisosință, dar ai tăcut! De ce ai tăcut? Pentru că răspunsul la întrebarea fostului ministru de finanțe ceaușist te-ar fi obligat să numești băncile străine din România, ele fiind principalele beneficiare ale împrumutului! Și de ele, nevrednicule Ciuvică, n-ai să te legi niciodată! Ai jurat, probabil!
De ce ascunzi publicului românesc unde s-au dus cele 20 de miliarde de euro?! De ce nu pomenești nimic de complotul internațional a cărui victimă este România?! E un subiect nedemn de logoreea-ți? …Complot pe toate planurile: financiar, economic, mediatic, informațional, militar, cultural! Bine susținut din interior de o șleahtă de trădători!… Cu o parte dintre acești trădători te văd în emisiunile TV pe care le sufoci cu prezența. De ce oare sunt atât de prost încât nu pot să cred că te numeri printre acești nemernici, domnule Ciuvică?!
…Prost mai sunt!
Dar nici cu dumneata nu mi-e rușine! Te apuci să-l corectezi pe domnul Florea Dumitrescu, cum că datoria statului nu este de 97 de miliarde, ci numai de vreo 40, restul sunt datorii ale unor companii particulare!… Ca și când 40 de miliarde ar fi o nimica toată! Dar nu cumva împrumuturile făcute de acești particulari sunt garantate de statul român?!… Aud?
Toată seara n-ai făcut decât să-l împiedici pe bietul Florea Dumitrescu să lege un răspuns la întrebarea obsesivă a moderatoarei, întrebare care frământă creierii multor români, mai puțin ai dumitale: mai există soluții pentru dezastrul în care am fost aduși? Încerca domnul Florea să spună că fără producție industrială, fără industrie, nu avem nicio șansă! Mereu l-ai întrerupt, mereu ai țipat la bătrân, nu carecumva discuția să capete un contur coerent și să priceapă lumea cât de mare a fost cacealmaua din decembrie 1989! Ai avut deci această misiune! Mi-a fost foarte clar. Ce n-am înțeles este cât o faci din mintea ta, din pasiune, cu sinceritate, și cât după indicații superioare în grad!
Nu mai poate fi întreg la minte cine mai susține azi, la 20 de ani după căderea lui Ceaușescu, că pe vremea acestuia au murit oamenii de foame și de frig, mii de oameni!… N-a murit nimeni de foame și nici de frig!… Da, magazinele erau mai mult goale, dar nu și frigiderele noastre! Era frig în case, dar nici nu era o problemă să-ți plătești întreținerea! Și mai ales nu existau români care să nu aibă un adăpost!… Care să nu găsească un servici!

Aud că meseria din care trăiește acest Ciuvică sunt investigațiile!!!… Înseamnă că din aceste investigații va putea aduce ușor dovada că mureau românii pe capete de foame și de frig!… Aștept de douăzeci de ani această dovadă! În schimb, fără să fac vreo investigație – căci nu e meseria mea, ci a domnului Ciuvică, au ajuns la mine numeroase dovezi ale sabotajului efectuat de cei care au pregătit mărețul act de la 22 decembrie 1989. Unele dovezi ale acestui sabotaj criminal le-am făcut publice mai de mult și nimeni nu m-a contrazis. Alte dovezi mă leg să le prezint în fața numitului Ciuvică și a telespectatorilor Antenei 3, post TV la care nu am fost niciodată invitat să spun și eu vreo prostie, două! Și nici n-o să fiu vreodată chemat, locurile sunt ocupate, iar locul meu este pe lista necuvîntătorilor la posturile TV năimite!… Mercenare, ca și domnul Ciuvică!
Da! Penuria din magazine și frigul din case a avut și această cauză pe vremea lui Ceaușescu: sabotajul de sorginte cominternistă! Efectuat de aripa trădătoare, KGBistă, a Securității și a PCR, de cei care au avut de profitat de pe urma căderii lui Ceaușescu… Căci doar cine l-au trădat pe Ceaușescu în decembrie 1989 o făceau deja de ani de zile, nu au intrat în jocul criminal cu doar două-trei zile înainte de „evenimente”! Ca să fim aduși în starea de a-l urî pe Ceaușescu așa cum l-am urît cu toții în decembrie 1989, a fost nevoie de o pregătire îndelungată, prin sabotaj și minciună mai ales! Făcând să se pună pe seama Ceaușeștilor o mulțime de nefăcute! Cum a fost și asasinarea lui Constantin Dobre, liderul grevelor de la Lupeni 1977… Asasinat pentru care eu l-am urît pe Ceaușescu mai mult ca pentru orice. Iar după decembrie 1989 aflăm cu toții că Dobre este teafăr și sănătos!

Ia fă mata, domnule Ciuvică, o investigație de-a dumitale și află de la domnul Constantin Dobre ce sentimente nutrește față de Ceaușescu! Află de ce Dobre Constantin, care a ridicat Valea Jiului împotriva sistemului comunist în 1977, a cerut azil politic în Marea Britanie acum, după 1990, iar nu înainte, pe vremea lui Ceaușescu! Ia încearcă să afli de la persoana în cauză de ce nu a fost pedepsit de Nicolae Ceaușescu pentru curajul său de-a-l înfrunta pe teribilul dictator! Află toate astea și vino apoi la Antena 3 să dai raportul în fața Țării, dacă ești un investigator corect! Un om corect!
Nu-ți va fi greu să afli că nu prea avea habar Ceaușescu de multe lucruri care se petreceau în numele său! El știa, bunăoară, că fusese planificat de către CSP ca o anumită cantitate de carne să ajungă la populație, o cantitate îndestulătoare. În anul de grație 1989 o bună parte din această carne a rămas însă dosită în depozite, ca să acutizeze starea de nemulțumire a populației. Imediat după 22 decembrie acea carne a fost scoasă din depozite și FSN a mințit populația, cum că au importat ei acea carne și ne-o pun la dispoziție cu toată generozitatea! Ba au mai făcut și acte fictive de cumpărare, ca să bage și ceva bani în buzunar! A fost, probabil, prima escrocherie fesenistă! Safteaua, la dezastul care a urmat!… Cu asemenea minciuni a debutat democrația post-decembristă! Și tot așa o ține de atunci!
După 20 de ani ne-am mai lecuit de ură anticeaușistă oarbă și deseori stupidă, tâmpă! Am descoperit cât de mult am fost mințiți ba de Europa liberă, ba de presa occidentală, sever controlate de la Moscova. Și multe altele, care încap sub titlul de diversiune! Diversiune aparent anti-ceaușistă, în realitate anti-românească sadea! Din această diversiune, ca un întârziat, ca un retardat, face parte și Ciuvică, cu morții lui de foame și de frig! O face ca un mercenar bine plătit sau ca un fraier bine manipulat?…
Prost nu pare Ciuvică…

Cu ani în urmă, când l-am cunoscut pe domnul Ciuvică, atârnat de poala lui Emil Constantinescu, l-am luat în serios că e, așa cum părea, un spirit justițiar, un tînăr însetat de adevăr și dreptate. Cunosc o mulțime de flăcăi în care Țara poate nădăjdui. Drept care m-am simțit dator să-i fac cunoscut un detaliu important din biografia patronului său, căci domnul președinte Emil Constantinecu are pentru vecie o problemă gravă: el nu a întrunit votul majoritar atunci când a ajuns președintele României. La alegerile din 1996 electoratul român a votat masiv cu Ion Iliescu. Dar, în condiții pe care nu le mai cunosc, dar sunt ușor de bănuit, câștigător a fost declarat Emil Constantinescu. Repet: Ion Iliescu a avut cele mai multe voturi în turul doi al alegerilor prezidențiale din 1996…
Lipsa de reacție a lui Ciuvică la această dezvăluire mă face să cred că omul știa mai bine decât  mine ce și cum s-a întâmplat și nu-l deranja de fel găinăria prezidențială… Doar era unul dintre beneficiarii ei!…
Normal ar fi fost să-i sară justițiar la gât și să-i ceară cât mai sonor socoteală lui Ion Iliescu! Cum de și-a permis să-și bată joc de voința poporului?!… Emil Constantinescu avea circumstanțe atenuante când a devenit președinte prin fraudă, prin eludarea scorului electoral! Treacă de la noi… Ce n-ar face oricare dintre noi ca să ajungă președinte?!… Aș zice chiar că eu unul îl înțeleg! …Dar când același Emil Constantinescu s-a declarat învins de structuri și și-a anunțat abandonul prezidențial, pentru că așa era înțelegerea: numai patru ani la Cotroceni!, normal era ca consilierul său Ciuvică să-l tragă de mânecă: care structuri te-au învins, Emile? Structurile care din nimic te-au făcut rector al Universității și președinte al României?!
AUTOR : PROF. ION COJA 
SURSA www.ioncoja.ro   

MANUEL MIJARES - CORAZON SALVAJE

I SE VA TRAGE LUI OPRESCU DE LA ''SPLENDOARE IN BRAZDA''?

Dr. Gazon se află la mare ananghie. Ţarina cu hârtoape pe care s-a jucat România – Franţa i-a îngropat Primarului General sărbătoarea.
Marele eveniment pe care echipa sa de zgomote, mână în mână cu aparatul de propagandă de la Federaţia Română de Fotbal, l-a umflat cu atâta osârdie, s-a fâsâit lamentabil. Meciul care inaugura noul stadion fusese gândit ca o nouă treaptă electorală, suită triumfal de Candidat, după deschiderea Pasajului Basarab. Zeci de mii de oameni în tribune plus milioane în faţa televizoarelor trebuiau să se extazieze de minunata realizare. Mimând modestia, popularul Doctor se pregătise de ceea ce îi place cel mai mult: o glorioasă baie de mulţime urmată de un maraton triumfal pe la televiziuni. În loc de asta, dezastru! Buşitura a fost cumplită. Cu atât mai dureroasă cu cât s-a produs de sus, acolo unde Oprescu însuşi cocoţase orizontul de aşteptare.

Un stadion splendid, e drept, dar absolut normal pentru o ţară care se pretinde civilizată, a fost transformat de agenţii electorali ai Doctorului în a opta minune a lumii. El însuşi a oferit muniţie adversarilor. Acum are o nevoie disperată de ajutor. I-a plăcut imaginea de lup singuratic, pe care şi-a cultivat-o cu grijă. Brusc, are nevoie de aliaţi. De haită.

PSD a sesizat ocazia şi a reacţionat. Un document intern de partid, rătăcit în redacţia noastră, cere tutoror vectorilor de imagine ai partidului lui Ponta să facă paravan în jurul lui Oprescu. Toţi cei care apar la televiziuni şi în ziare să declare că bietul primar nu are nici o vină. După principiul deja enunţat: "Ce era să fac? Să dau ordin la firul ierbii să crească?" Şi să arunce toată răspunderea scandalului în cârca lui Adrian Oprişan, cel care a pus gazonul.
Manevra de diversiune este diabolică. Şi credibilă, de vreme ce Adrian Oprişan este fratele lui Marian, baronul PSD de Vrancea. Să dai vina pe un apropiat, ca să fii credibil! Şi să maschezi interesele pe care le ai la cel pe care vrei să îl scoţi basma curată! Totuşi, tertipul nu e nou. El repetă o situaţie similară din 2003, după nu mai puţin celebrul meci cu Danemarca. Şi atunci a ieşit un scandal monstru. Trebuiau urgent mimate nişte măsuri radicale!
Pentru a evita orice surprize electorale în anul următor, când se pregăteau alegerile, preşedintele PSD şi premier pe atunci, Adrian Năstase, îşi pune şeful corpului de control, Victor Ponta să îl ancheteze pe acelaşi Adrian Oprişan, care turnase basculante cu nisip pe teren, ca să ţină loc de iarbă. Şi propusese să-l vopsească în verde. Normal că de anchetă s-a ales praful. Tânărul Oprişan nu păţeşte nimic. Dimpotrivă, prestigiul lui de gazoneur creşte, astfel că, după opt ani de zile, tot la el se va apela pentru a realiza o nouă producţie memorabilă, "Splendoare în brazdă".

Spuneam că manevra de a sări în ajutorul lui Oprescu e isteaţă. PSD profită de necazul primarului, obligat să lase nasul mai în jos. Până acum, el şi-a jucat abil cartea independenţei. A rezistat bine pretenţiilor USL de a-şi pune sigla pe afişul lui sau a-i impune proiecte pentru speratul viitor mandat. Acum, dezastrul din meciul cu Franţa l-a făcut pe Oprescu vulnerabil. Paradoxal, mai ales în faţa celor ce şi-l doresc aliat. USL încearcă să-l racoleze folosind biciul şi zăhărelul simultan. Dulceaţa tovărăşiei la ananghie combinată cu şfichiul ameninţării că-l lasă din braţe. Sau chiar că-l ia la ţintă. Oprescu nu are prea multă marjă de manevră. E obligat să capituleze în faţa PSD. Bineînţeles, cu o mască de onorabilitate. El îşi va păstra morga de independent sigur şi singur în slujba bucureşteanului.

În realitate, este forţat la concesii. Voia să-şi impună zece consilieri pe listele USL. S-ar putea mulţumi cu cinci, sau cu mai puţini. Sau cu nici unul. Avea o listă de proiecte prioritare. Ar putea să mai facă schimbări în ea. Sau să primească una nouă, în plic. A refuzat să accepte sigla USL pe afişele sale electorale. Poate că acum se va lăsa convins să accepte una mică. O sigluţă. Diversiunea PSD din 2003 a eşuat. În 2004, a pierdut alegerile pe linie. Inclusiv Bucureştiul şi prezidenţialele. E adevărat că istoria se repetă?
AUTOR ADRIAN PATRUSCA
SURSA www.evz.ro 

MARCEL PAVEL, MANELISTUL DE CASA AL PSD SI-A BATUT JOC DE IMNUL NATIONAL

Bătăliile politice între putere şi opoziţie  au ajuns să ne otrăvească nu numai minţile, dar şi sufletele.  Românii au devenit victimele ambulante ale unor războaie în care nu doresc neapărat să fie angrenaţi, dar devin victime colaterale. Disputele  care se duc azi în planul manipulării maselor sunt  la fel ca în urmă cu 21 de ani . Concret, este vorba despre episodul petrecut marţi seară, când Marcel Pavel, un soi de „wannabe Pavarotti“ de Galaţi transformat în  artist emerit al poporului, s-a gândit el cu mintea lui, să modifice imnul naţional. De la el putere. Probabil crezând că face o improvizaţie manelistică, gen muzical care l-a lansat în showbiz-ul autohton. Astfel, cântăciosul mai sus amintit s-a gândit, independent ca primarul Oprescu, să execute o partitură în stil personal. În loc să interpreteze două strofe din imnul naţional, ultimele două versuri din cea de-a doua strofă „Şi că-n a noastre piepturi păstrăm cu fală-un nume/ Triumfător în lupte, un nume de Traian!“ - au fost înlocuite cu ultimele două versuri din prima strofă „Acum ori niciodată croieşte-ţi altă soartă/ La care să se-nchine şi cruzii tăi duşmani!“, acestea constituind un soi refren. Întrebat în legătură cu această improvizaţie, Pavel a declarat senin că nu a dorit să se interpreteze politic. Ca şi cum românii ar fi nişte bivoli care nu ştiu cine e primordialul Traian şi îl vor asimila cu Traian Băsescu. Dar aşa se întâmplă când un lăutar de la nunta  lui Borcea este adus, la o săptămână distanţă, să facă onorurile muzicale la primul stadion naţional de talie europeană inaugurat în România. Nu se putea ca o sărbătoare a tuturor românilor, un episod frumos, să nu rămână neatins de faţa hâdă a politicii.

Prestator de imn pe arginţi socialişti
Deşi majoritatea l-a catalogat ca pe un gafeur, Marcel Pavel, nu este doar atât, interpretul  fiind atins de „flacăra roşie“. „A fost ca un îndemn pentru echipa naţională“, a spus Pavel privind reluarea celor două versuri, în locul celor din strofa a doua. Acesta şi-a motivat prostia prin faptul că celor de pe Arena Naţională le va fi mai uşor să cânte cu el două versuri pe care le-au auzit deja. „Am vrut să cântăm aceste versuri ca pe un îndemn. N-a fost rea-voinţa, n-a fost nimic tendenţios. A fost alegerea mea, ca toţi suporterii să cânte cu noi. Sunt onorat că am fost invitat să cânt imnul de stat“, a spus Marcel Pavel, adăugând că în urma interpretării sale a primit mesaje de felicitare. „N-a deranjat pe nimeni, decât presa“ - (Imnul n.r.) L-am cântat cu patos, cu demnitate, cu plăcere. Penibila explicaţie a lui Marcel Pavel nu a convins pe nimeni, el fiind cunoscut pentru plăcerea cu care prestează la cântările de campanie, acolo unde multe formaţii consacrate din România au ales să nu se murdărească şi să-şi vândă conştiinţa pe doi arginţi roşii, galbeni sau portocalii. În 2008, în plină campanie, Marcel presta la Târgu-Mureş. „E sfântă libertatea pe pământ, a tuturor şi a oricui“, aşa îşi începea recitalul Marcel Pavel la lansare a candidaţilor Alianţei PSD-PC pentru Camera Deputaţilor şi Senat. A cântat atunci imnul PSD, scris de Adrian Păunescu pe muzică de Victor Socaciu, amândoi membri ai partidului. Dar acesta nu a rămas nici măcar un eveniment singular. Pavel şi-a uns corzile vocale pentru mai multe concerte electorale în ţară pentru PSD.  Cu mult tupeu, aşa cum stă bine unul manelist reşapat, Marcel se plânge nu demult că afacerile cântăcioase i-au cam fost afectate de criză şi că niciun partid nu prea îl mai cheamă la eveniment. Un mesaj evident de disponibilitate. „Nu m-a căutat absolut nimeni pentru campania electorală. Şi am pierdut bani mulţi pe chestia asta. De când s-a stricat treaba cu Ridzi, s-au ferit toţi, probabil, să mai facă evenimente de acest gen, zic eu“, declara Pavel în 2009, anul alegerilor prezidenţiale. Presa scria la ultimul scrutin că tariful lui Marcel Pavel pentru un concert electoral era de 3.000 de euro. Totuşi ar fi interesant de aflat cât a costat prestaţia „apolitică“ a lui Marcel Pavel.

Amendă pentru „improvizaţii“
Episodul nu a fost trecut cu vedea de oamenii legii. Deşi prejudiciul de gust amar şi scârbă pe care l-a creat cu mizeriile  sale disonante nu poate fi „răsplătit“, Marcel Pavel a fost amendat. Probabil se va decontat în Kiseleff sau s-a decontat deja pe la nunta lui Borcea din partea primarului independent Oprescu, cel care a politizat excesiv evenimentul inaugurării National Arena, întrucât nu l-a invitat nici pe premierul Emil Boc, deşi ultimele tranşe pentru finalizarea construcţiei au venit de la Guvern. Nu de la Primărie, acolo unde Oprescu era mai preocupat să cumpere, împreună cu ALPAB-ul lui Radu Popa, ceasuri stradale de 300.000 de euro bucata. În urma acestui episod de mare angajament prestat de „maestru“ Pavel, acesta s-a ales cu o amendă din partea autorităţilor. Marcel Pavel a explicat senin că el a făcut „improvizaţii“ de capul lui şi că cei de la FRF au acceptat. „Nu putea fi intonat integral imnul. Strofele au fost alese de Federaţia Română de Fotbal. Nu aruncaţi cu pietre în munca omului. S-au ales strofele, nu puteau fi toate cântate. E o obrăznicie. Mi s-a zis să cânt acele două strofe. Am ales strofele împreună cu Federaţia. Acum ori niciodată să dăm dovezi la lume/Că-n aste mâni mai curge un sânge de roman, apoi am repetat primul refren. Primul refren l-am ales ca să îi îndemnăm la luptă. Dacă spuneam Triumfător în lupte, un nume de Traian!, se interpreta politic. E ca o glumă acum. Dacă cântam asta după spuneaţi de ce aţi cântat asta“, a declarat ofuscat  Marcel Pavel. Pentru gusturile sale politice probabil ar fi fost mai bună varianta „Triumfător în lupte, un Crin şi un Cârlan.
Pentru „apogiaturile“ sale pe imn, Marcel Pavel, dar şi Federaţia Română de Fotbal, au fost amendaţi de către Prefectura Capitalei cu suma de 5.000 de lei pentru  intonarea imnului României cu alt text decât cel oficial.  „E o lege foarte clară, nr. 75 din 1994 în a cărei anexă e redat imnul naţional şi tot în această anexă se spune că la manifestările sportive imnul se cântă, potrivit acestui text de lege, în varianta prescurtată, adică strofele 1,2, 4 şi ultima. În alt text de lege se prevede foarte clar că constituie contravenţie intonarea textului naţional cu alt text decât cel prevăzut de lege. Nu ai voie să intonezi imnul pe altă partitură sau cu alt text, sub nicio o formă, e contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 2.500 la 5000 de lei. Una dintre persoanele care pot constata această contravenţie fiind prefectul Capitalei. Luând act, aseară fiind prezent la meci, de această contravenţie, voi emite un act prin care organizatorul şi persoana vinovată, adică domnul Marcel Pavel, vor fi sancţionaţi cu amendă de 5000 de lei pentru încălcarea unui text de lege expres şi, pentru al doilea motiv, pentru că dacă noi în ţară nu respectam valorile naţionale ce pretenţii să avem să fim respectaţi în competiţiile internaţionale. Vă reamintesc că drapelul, imnul şi stema sunt simboluri ale statului român, de la respectarea cărora nu avem voie să abdicăm, nici moral, nici legal“, a declarat Mihai Cristian Atănăsoaie, prefectul Capitalei.

Lăutar la Vântu pe 666 de lei
Prietenia cu prietenii PSD-ului este notorie. Ziarul „Curentul“ scris în urmă cu un an despre banii pe care îi împărţea Sorin Ovidiu Vîntu cântăreţilor românii. Cum Pavel, „nu face nicio discriminare“, acesta nu a avut nici o reţinere să fie trecut pe ştatul de plată al mogulului. Ridicol, acesta a încasat în 2008 de la Realitatea Media, oficina lui Vîntu, suma de 666 de lei. „Nu ştiu ce să vă spun. Trebuie să verific. Momentan sunt în vacanţă“, declara la fel de fâstâcit ca acum Marcel Pavel pentru „Curentul“. Acesta nu a „performat“ întotdeauna melodii precum „Frumoasa mea“. La începutul anilor ‘90, Marcel Pavel era doar un simplu interpret  de muzică turcească, grecească şi manele în formă incipientă . Pe vremea aceea, Pavel făcea furori la concursurile de Miss Piranda. Astăzi, acest personaj abject a ajuns să ne cânte în versiune proprie (a se citit USL -n.r.) imnul Naţional din care Traian dispare într-un nouă variantă rolleriană. Şi ăsta nu e un manelist!
AUTOR NICOLAE BUCUR
SURSA CURENTUL