Nu prea mai e loc şi nici timp pentru argumente, căci rezerviştii chemaţi prin studiouri, în echipament de paradă şi împodobiţi cu toate medaliile eroismului şi cu dovezile bravurii, nu admit să fie contrazişi.
Am văzut un colonel care se plângea că în această lună, după recalculare, i-a scăzut pensia de la 3.800 de lei la 2.000 de lei. Şi zicea: mă simt umilit. Apoi completa: mi se ia onoarea de militar. Ba, mai mult: asta merit eu, după ce mi-am dat viaţa pentru ţară?! (şi a lăcrimat în direct). În consecinţă: să-mi dea banii înapoi, altfel mă judec cu ei până la CEDO!
Am văzut şi militari mai puţin patetici, dar la fel de convinşi că li se cuvin pensiile încasate până de curând. Ei invocă faptul că tot statul le-a făcut calculaţia, pe baza unor legi speciale, în urmă cu cinci-şapte-zece ani. Ba, mai mult, i-a îndemnat să iasă la pensie cu avantaje majore, ca să reducem efectivele militare pentru intrarea în NATO.
Toate astea sunt perfect adevărate. Statul român, în diverse guvernări, le-a oferit militarilor privilegii la care alte categorii sociale nici nu puteau visa. Iar acum, într-o guvernare de criză, acelaşi stat nu mai poate suporta povara cheltuielilor gonflate în vremuri euforice.
Le dau dreptate militarilor care s-au trezit cu pensii de câteva sute de lei. Mă simt solidar şi cu ofiţerii care, la capătul unei cariere militare impresionante, se chinuiesc la bătrâneţe cu 1.000-1.500 de lei. Mi se pare însă jenant ca un căpitan pensionat la vârsta de 45 de ani, „pe motive de NATO" sau din oricare alte temeiuri, să încaseze apoi timp de câteva decenii sume spectaculoase. Carevasăzică, a muncit puţini ani, dar primeşte pensie mare şi lungă. Ei, asta nu se poate!Să revenim la cazul colonelului pensionat la 52 de ani, care se plânge că i-a fost redusă suma de la 3.800 la 2.000 de lei. Două mii de lei?! Păi, pentru banii ăştia, un fost profesor, medic sau inginer ar zice că l-a apucat pe Dumnezeu de picior!
Comparaţia e devastatoare. Civilii nu doar lucrează, ci şi cotizează la fondul de pensii cu zece ani mai mult decât militarii, dar la final iau pensii mai mici. Şi imediat sare corul bocitoarelor cazone: da, dar noi am avut o viaţă plină de pericole şi privaţiuni...Care pericole? Ce războaie a purtat Armata Română în anii '60-'70-'80? Cazarmă, poligon şi mai ales culesul recoltei. Iar pe ogoarele patriei, militarii se întâlneau cu dascălii, cu medicii şi cu inginerii, care erau scoşi din producţie pentru a aduna cartofii şi a strânge porumbul. Acelaşi lucru îl făceau şi militarii în termen, nu şi ofiţerii! Aceştia se limitau, de regulă, să dea ordine.
Privaţiuni, da, au existat şi pentru oastea română. Dar nu cu mult mai multe decât pentru civili. Iar neplăcerile vieţii de militar (alarmele de noapte, de exemplu) au fost compensate cu îmbrăcăminte şi încălţăminte gratis, cu masă la popotă...
În concluzie: înainte de a deplânge soarta pensionarilor militari într-un fel aproape mistic, n-ar strica să vedem ce facem şi cu civilii. Iar punerea pensiilor într-o logică înseamnă şi o comparaţie de bun-simţ între cele două categorii. Nu de alta, dar a da mai mult într-o parte înseamnă a tăia din cealaltă parte, ceea ce este şi dureros, şi incorect.
AUTOR GRIGORE CARTIANU
articol preluat din ADEVARUL
