FALIMENTUL MORAL A LUI TRAIAN BASESCU

Traian Băsescu a minţit o ţară întreagă trecând, de facto, de partea Antenelor care l-au înjurat din 2005 până astăzi. Atacul său la adresa DNA este nedemn, nedrept şi complet nefondat. Este un atac direct la adresa luptei anticorupţie, singurul temei pentru care a fost îmbrăţişat de „opoziţia anticomunistă“ din 2004. Or, nici măcar Elena Udrea nu merită o asemenea trădare.
Tweet

Halucinant interviul acordat de preşedintele Traian Băsescu miercuri seară la TVR! Tot suportul de care s-a bucurat, toate eforturile pe care jurnalişti de calitate impecabilă şi intelectuali de reputaţie la fel de impecabilă le-au făcut pentru a-i susţine preşedinţia au fost făcute de ruşine în momentul în care preşedintele a atacat DNA, distorsionând faptele.

Lăsăm deoparte că, atacând DNA, singura instituţie din zona Justiţiei pe care Comisia Europeană a apreciat-o vreodată în cei cinci ani de când întocmeşte rapoarte pe Mecanismul de Cooperare şi Verificare, Traian Băsescu cântă, dintr-o dată, pe aceeaşi coardă cu Adrian Năstase, Victor Ponta, Crin Antonescu, dar şi cu Antenele lui Dan Voiculescu sau Realitatea lui S.O. Vîntu. Lăsăm şi că gestul său reprezintă o demisie morală de necrezut.

Mai grav este că Traian Băsescu a minţit. În primul rând că performanţa DNA nu este de 4 la 4 în dosarele de mare corupţie, aşa cum a pretins preşedintele. Este mult mai bună, cu Mureşan, cu Dinel Staicu, cu Popescu de la Târgu Jiu, cu Virgil Pop, cu fostul prefect de Iaşi, Prisăcaru, sau cu fostul secretar de stat de la „revoluţionari", Cutean. Chiar şi cu Miki Şpagă şi Morega, deşi au primit „cu suspendare". Sau poate ceea ce l-a deranjat pe preşedinte a fost că domnii „generali" Bădălan şi Mihai Popescu au fost condamnaţi? O fi dragostea domniei sale pentru uniforme o explicaţie?

Nu contează. Ceea ce contează este că există dosare în pronunţare, precum „Mătuşa Tamara" sau „Trofeul Calităţii" în cazul Năstase, ori precum dosarul ICA în cazul Voiculescu. Cum crede Traian Băsescu că se vor comporta judecătorii dacă preşedintele ţării şterge pe jos cu procurorii DNA?

În al doilea rând, preşedintele a minţit când a afirmat că este nevoie de un „filtru" politic pentru trimiterea în judecată a politicienilor acuzaţi de corupţie. Este aiuritor cum preşedintele ţării apără, mai nou, „filtrul" politic exercitat de Parlament şi/sau de preşedinte după ce ani de zile a fost de acord că acesta nu trebuie să existe şi a trimis în judecată oameni exact în virtutea principiului că avizul Parlamentului/preşedintelui TREBUIE să fie unul STRICT FORMAL. Din acest punct de vedere, vedeţi declaraţia dată în ziarul nostru de preşedintele CSM, Horaţius Dumbravă, care consideră, pe bună dreptate, această declaraţie o imixtiune inacceptabilă a politicului în treburile Justiţiei.

În al treilea rand, preşedintele a minţit când a vorbit despre „răspunderea judiciară" a magistraţilor. Una este să discuţi despre răspundere disciplinară în cazul în care un procuror întocmeşte prost un dosar sau un judecător judecă prost pentru că nu ştie legea şi alta este să vorbeşti despre „răspunderea judiciară" a magistratului în cazul în care „strică reputaţia sau cariera politică" a vreunui cetăţean, fie el şi politician. Dacă un procuror este rău intenţionat şi face cu bună ştiinţă un dosar în mod defectuos ori dacă un judecător decide aiurea într-un caz în care legea este limpede, atunci el trebuie sancţionat LA FEL CA ORICE ALT CETĂŢEAN, eventual cu circumstanţe agravante pentru corupţie. Să vii să spui că magistraţii ar trebui să plătească - eventual penal - pentru că-i strică reputaţia şi/sau cariera unui politician - şi cui, unuia ca Morega! - este un abuz, o presiune inacceptabilă asupra sistemului de Justiţie. Şi este o minciună să pretinzi că Uniunea Europeană va accepta vreodată aşa ceva. Este ca şi cum ţi-ai asuma dintr-o dată minciunile lui Adrian Severin privind „corupţia anticorupţiei", repetate consecvent de întreaga armată de eurodeputaţi pesedişti, cu Pascu şi Creţu în frunte. Este dezonorant!

În sfârşit, în al patrulea rând, acuzaţia preşedintelui adusă unor procurori DNA ca ar fi "şantajat" un alt procuror este complet nefondată. Cei doi procurori se aflau în misiune, ştiau foarte bine că erau înregistraţi şi acţiunea lor nu avea în vedere nimic altceva decât să demaşte pe un alt procuror care era dispus să plătească o mită de 30.000 euro pentru a deveni procuror general la Procuratura Argeş. Traian Băsescu ştia foarte bine lucrul acesta când i-a acuzat pe cei doi de şantaj.

Ce l-a determinat pe Traian Băsescu să procedeze la această „răsturnare" în materie de anticorupţie şi să trădeze toate idealurile pe care le-a profesat cel puţin din 2004 încoace? Faptul că DNA i-a încolţit pe câţiva lideri PDL care păreau cruciali pentru strategia partidului de a câştiga alegerile în 2012, cum păreau cei de la Cluj, Braşov sau Timişoara? Arestarea lui Apostu&Co. ar fi trebuit, dimpotrivă, să-i ofere un prilej nesperat să facă presiuni asupra partidului de guvernământ pentru ca acesta să aplice cu rigurozitate criteriile de integritate ale Monicăi Macovei astfel încât PDL, partidul prezidenţial, să se cureţe de corupţi. Pe de altă parte, i-ar fi oferit un ascendent moral fără precedent în raport cu toate partidele pentru anul viitor. Nici Iliescu, nici Constantinescu n-au avut parte de acest lux.

Traian Băsescu pare să sacrifice şi bruma de reforme care s-au realizat până acum, inclusiv propria moştenire, pe altarul ideii stupide a Elenei Udrea că singura salvare a actualei puteri este alianţa dintre PDL şi „partidul-pătaţilor-şi-corupţilor-PSD-care-părăsesc-corabia-contra-şantaj", numit UNPR, şi în cazul acesta DNA şi independenţa Justiţiei încep să deranjeze. Ori, pur şi simplu, n-a crezut niciodată într-o Justiţie independentă şi ne-a „jucat" pe toţi? În cazul acesta, ar fi timpul să ne gândim, pentru a treia oară, la un nou început şi la o nouă formulă pentru dreapta românească. E trist, dar nu-i o tragedie iremediabilă.

Crăciun fericit!
AUTOR CRISTIAN CAMPEANU
SURSA ROMANIA LIBERA 

CORUPTIA A UCIS PRESA DIN ROMANIA

Tot mai mulţi oameni refuză să se mai uite peste presa română – ziare, televiziuni, site-uri – pentru că îşi dau seama că ceva este putred. Că nu sunt informaţi corect.

 Acum câteva luni, s-a nimerit să stau la o cafea cu managerul unui post de televiziune din România care îmi spune următoarea poveste: şeful uneia dintre cele mari agenţii de publicitate mi-a condiţionat acordarea unor contracte de angajarea soţiei lui. Câteva săptămâni mai târziu, o văd pe respectiva doamnă apărând în prime-time la un alt post de televiziune! În naivitatea mea, am crezut că această istorie este ceea ce se cheamă un monkey-story, un caz ieşit din comun, dar ieri s-a întâmplat să citesc relatarea unor discuţii stupefiante despre şpăgile care circulă în mod curent pe relaţia client-agenţii de publicitate – presă. Din ceea ce reiese din dezbaterea organizată marţi de Biroul Român de Auditare a Tirajelor (BRAT), agenţiile care intermediază publicitatea mituiesc oamenii de la marketingul marilor companii şi apoi "îi calcă pe gât" pe cei din presă, care difuzează reclama. Alt fenomen: unele site-uri "gri" ştiu cum să-şi crească traficul în mod artificial şi apoi se înţeleg cu agenţia de publicitate, care ştie că se fac şmecherii cu traficul de pe net, dar le oferă contracte, cu condiţia ca aproape jumătate din bani să se întoarcă la agenţie (rebate se numeşte acest fenomen). Nu vreau să mă lungesc istorisind măgăriile care se fac pe piaţa de publicitate din România, cei care au discutat la BRAT despre acest fenomen au spus că aceasta este "cea mai coruptă piaţă". Un singur lucru am mai remarcat la aceste dezbateri: participanţii par să fi fost de acord că actualul sistem de măsurare a audienţelor TV este dubios. La un audit s-a constatat că 80% din telecomenzile de la peoplemetre erau defecte!

Aceste istorii sunt doar o parte a corupţiei din presă. La ele se adaugă publicitatea nemarcată (de fapt, sunt tot mai multe articole sau emisiuni care ascund în spatele lor şpăgi), corupţia jurnaliştilor-morţi-de-foame şi, cireaşa de pe tort, patronii care-şi folosesc trusturile media în jocuri economice şi politice. Publicul nu are de unde să ştie detaliile, pentru că în presă domneşte legea tăcerii. Cine vorbeşte îşi face duşmani, este târât prin noroi şi, într-un final previzibil, rămâne şomer. Ştiţi, "La calunnia e un venticello"...Dar publicul înţelege ce se întâmplă. Îmi spunea un ambasador al SUA, când mă plângeam despre corupţia care sufocă presa: nu subestimaţi inteligenţa celor care vă citesc! L-am ascultat cu mefienţă, dar iată că a avut dreptate: tot mai mulţi oameni refuză să se mai uite peste presa română – ziare, televiziuni, site-uri – pentru că îşi dau seama că ceva este putred. Că nu sunt informaţi corect. Că li se servesc istorii trucate şi comentarii teleghidate de vreun sponsor politic.

Anul electoral 2012 va fi unul foarte urât, din perspectiva respectării unor minime criterii etice în media. Mare parte din presă trăieşte în acest moment din subvenţii mascate venite din zona politică. Când se vor termina alegerile, iar politicienii se vor sătura să dea bani jurnaliştilor, se va vedea cine mai poate supravieţui. Anul 2013 va însemna apocalipsa pentru această Sodoma şi Gomora care este presa română. Sper!
AUTOR MIRCEA MARIAN
SURSA hydepark.ro 

GLASUL ROTILOR DE MELC

Glasul roţilor de tren nu înseamnă câtuşi de puţin că treburile merg ca pe roate.

Dintr-un maldăr de priorităţi, urgenţe şi restanţe de-a lungul şi de-a latul României, o minte sadic-zvăpăiată a pescuit exact amânabilul: rebotezarea trenurilor. Topârceanu trebuie reformulat: „Ce să fie? Nu-i nimic, / A trecut un inter-regio". Pensionari fără şcoli înalte, precupeţe trupeşe, frezori neînzestraţi cu darul limbilor străine şi bătrâni din funduri de ţară dezbat împreună dilema: la ce bun acest rebranding, mai ales că, după cum se va vedea mai jos, el se reduce la un artificiu onomastic? De ce să renunţi la personal, accelerat şi rapid, optând în schimb pentru sonorităţile italiene ale lui „regio" şi „inter-regio"? Ce noimă au silabele cu ecou calabrez sau emilian într-o ţară unde trenurile circulă în continuare prost, fâşneţe ca melcul şi grăbite ca ţestoasa de Galapagos? Să fie vorba de ceva impus de cine ştie ce directivă europeană care vizează armonizarea mecanică a unor lucruri nu întotdeauna armonizabile? Bine, dar atunci de ce nimeni din SNCF nu se grăbeşte să prezinte scuze pentru disconfortul şi serviciile mediocre care trebuie plătite la fiecare şase luni cu o creştere de şapte la sută a preţului? Cărei perversiuni datorăm mereu obligaţia de-a da mai mult pentru a primi mai puţin?

Până când pastramagioaica din Dorohoi, paznicul de depozit din Feteşti şi hornarul din Strehaia vor învăţa că „regio" înseamnă „personal" şi „inter-regio" fie „accelerat", fie „rapid", mai trebuie spus un lucru: sursa italiană de inspiraţie a redenumirii nu e o întâmplare. Dintre ţările Occidentului, cea care conduce în clasamentul derutei feroviare e Italia. Dacă modelul de urmat ar fi fost Franţa, Austria, Elveţia sau Germania, pasagerii români ar fi avut motive de jubilaţie. Prin contrast, trenurile italieneşti au un comportament imprevizibil, se strică la jumătatea călătoriei, opresc în locuri prin care ar trebui să treacă în goană şi uită să oprească în gări unde s-ar cuveni, conform mersului trenurilor, s-o facă. Şi-atunci, de ce să preiei acest model? Doar fiindcă răul se învaţă şi se propagă mai uşor? Doar în virtutea străvechiului obicei românesc al selecţiei negative? Sau fiindcă totul e cosmetică, formă fără fond şi praf în ochi?

Ultimul răspuns pare cel corect. Introduse în România, „regio" şi „inter-regio" rămân deocamdată simple alinturi melodioase, tichii de mărgăritar cerşite intens de cheliile unor oameni fără apetit pentru rezolvarea problemelor adevărate. Trenul intercity 591 Bucureşti-Timişoara, în care m-am suit cu trei zile în urmă, e în această privinţă un exemplu adecvat de inadecvare. Deşi denumirea îl recomandă ca pe un mustang al căilor ferate, viteza lui medie de deplasare îl situează între bicicletă şi Trabant. Deşi ai loc în vagonul 4, constaţi pe peron că trenul are doar trei vagoane: 1, 2 şi 3. (E adevărat, controlorul, care te ştie de la televizor, are un moment de stinghereală buimacă, şterge pe furiş 3-ul de pe tăbliţa vagonului, scrie în locul lui 4 cu un marker şi, pentru confortul tău psihic, îi pune pe ceilalţi pasageri din vagon în situaţia de blatişti fără voie, asta dacă pe biletul lor scrie 3 în loc de 4.) Deşi ţi-ai luat bilet după schimbarea de mers al trenurilor, de vină eşti tu, nu cel care a greşit. Deşi distanţa dintre Bucureşti şi Timişoara e de vreo cinci sute şaizeci de kilometri, iar trenul circulă ziua, nu există vagon restaurant. Insist, într-un intercity. Deşi nu ninge şi nu plouă, întârzierea bate spre treizeci de minute la dus şi spre trei sferturi de oră la întoarcere. Glasul roţilor de tren nu înseamnă câtuşi de puţin că treburile merg ca pe roate. Poate doar ca pe nişte roate în care ne vârâm singuri beţe, pentru a ne mira apoi cât de des ne poticnim, umplându-ne uneori de nervi, alteori de noroi şi întotdeauna de ridicol. 

AUTOR RADU PARASCHIVESCU

SURSA ADEVARUL 

CUM A UCIS NASTASE JUSTITIA ROMANA

Achitarea lui Adrian Năstase în dosarul „Mătuşa Tamara‘‘ reprezintă un sfârşit fără glorie al luptei anticorupţie, o pată pe obrazul „european‘‘ al României şi actul oficial de deces al Justiţiei.

Într-o discuţie purtată nu demult cu reprezentantul unei importante ţări europene la Bucureşti, am îndrăznit să-i reproşăm dubla măsură pe care ţara sa o aplică României, pe de o parte, şi Croaţiei, de cealaltă, în materie de corupţie. Croaţia, ţară care tocmai a semnat tratatul de aderare, va deveni membră UE fără a avea atârnată de gât eticheta infamantă a corupţiei care este asociată Mecanismului de Cooperare şi Verificare, deşi este cel puţin la fel de coruptă ca şi România, dacă nu chiar într-o stare mai gravă. „Iată, încercam noi să argumentăm, tocmai şi-au arestat fostul prim-ministru pentru corupţie, ce Dumnezeu!‘‘ „Da, a venit replica ce ne-a lăsat fără replică, este adevărat, l-au arestat. Voi, nu‘‘. Achitarea lui Adrian Năstase reprezintă semnalul cel mai puternic pe care îl dă România Occidentului că a pierdut lupta împotriva corupţiei şi că Justiţia a părăsit demult aceste meleaguri. În comparaţie cu achitarea lui Năstase, nimic nu mai contează: nici sacrificiile indurate pe altarul austerităţii, nici respectarea limitelor de deficit, nici reforma aparatului de stat, nimic. În ochii europenilor şi ai americanilor nu va conta decât pata corupţiei de pe obrazul României, o ţară care s-a aşezat singură la marginea lumii civilizate, o ţară pe care nimeni nu poate conta în mod serios fără să rişte o cruntă dezamăgire. O ţară unde investiţiile sunt mult prea complicate de această corupţie generalizată ca să merite riscul. O ţară de mâna a doua.

Potrivit unor surse dintre cele mai credibile, la întâlnirea pe care au avut-o cu juriştii europeni aflaţi la Bucureşti pentru a evalua starea reformei Justiţiei, judecătorii Înaltei Curţi au recunoscut că nu îl vor condamna niciodată pe Năstase. Scurt, brutal, fără ruşine şi atât de cinic încât bieţii europeni au rămas cu gurile căscate. Dar ce anume îi poate determina pe reprezentanţii celei mai importante instituţii a sistemului de justiţie din România să recunoască deschis şi fără complexe că nu dau doi bani pe propria misiune, pe propria integritate, pe propria onoare şi pe interesele fundamentale ale României? Pe scurt, impunitatea. Şi aici nu este vorba de inamovibilitatea judecătorilor ci de apartenenţa acestora la reţeaua subterană din care fac parte judecătorii de la Curtea Supremă, politicieni, generali de poliţie şi ai fostelor şi actualelor servicii secrete care parazitează ţara ca un cancer ce nu poate fi extirpat. Este reţeaua care îl plasează pe Ion Iliescu la palatul Cotroceni, pe Cătălin Voicu în funcţia de consilier prezidenţial al lui Ion Iliescu, pe Adrian Năstase în funcţia de prim-ministru şi pe soţii Costiniu la Curtea Supremă. Deîndată ce devii membru al reţelei, eşti un om făcut pentru că ai câştigat cel mai valoros lucru: Impunitatea. Reţeaua va avea grijă ca niciun om de-al ei să nu păţească nimic. Mecanismul nu este complicat. L-a descris acelaşi Voicu, un om care pare să ştie totul despre reţele şi gherila urbană. În cazul „Mătuşa Tamara‘‘ faptele erau relativ clare: Doamna Dana Năstase s-a dus cu un geamantan de bani cash - 400.000 de dolari - la o bancă unde a spus că suma reprezintă valorificarea bunurilor moştenite de la celebra mătuşă matusalemică. În 1999, Oficiul pentru Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor a făcut un document legat de toată afacerea asta iar în 2000, când a devenit prim-ministru, chiar la prima şedinţă a proaspătului guvern Năstase, l-a numit pe Ion Melinescu în fruntea OPCSB. La scurtă vreme documentul cu pricina a dispărut. Avem aici de toate: evaziune, spălare de bani, dare şi luare de mită, trafic de influenţă, abuz în serviciu. Primul lucru pe care trebuie să-l faci dacă DNA-ul îţi face dosar şi dacă acesta ajunge la Curtea Supremă este să obţii un număr cât mai mare de amânări. Pe măsură ce amânările se succed la nesfârşit, interesul public pentru caz se diminuează, indignarea se stinge şi faptele însele tind să se estompeze. Inculpatul însuşi este transformat în victimă „târâtă prin tribunale‘‘ şi atunci când vremurile sunt coapte vine şi achitarea. Şi exact în acel moment apare Ion Iliescu care deplânge faptul că „bietul om a fost tracasat‘‘. Cercul este închis, reţeaua, solidă. E sufficient să ne uităm numai la dosarele de corupţie cu cele mai multe amânări şi lucrurile vor deveni clare.

Dacă s-ar rupe numai câteva noduri, dacă un grup mic de judecători curajoşi şi integri ar reuşi să spargă Sistemul, acesta s-ar prăbuşi sub propria greutate. Dar achitarea lui Adrian Năstase transmite mesajul că Sistemul este intact. Năstase va fi, probabil, achitat şi în celelalte două dosare, se va întoarce în fruntea partidului şi, poate, a ţării şi totul va reveni la normal. Dacă nu, nu-i nicio problemă, pentru că şi dincolo, la PDL e la fel. Când ai de ales între Năstase şi Elena Udrea, care îşi face mai nou campanie cu oamenii lui Năstase, - Oprea, Miki Şpagă sau, mai nou, Piedone - atunci nu ai realmente de ales. Or, o ţară coruptă şi nedreaptă în care Năstase şi Udrea câştigă iar Monica Macovei pierde, este o ţară tristă şi lipsită de speranţă.
AUTOR CRISTIAN CAMPEANU
SURSA ROMANIA LIBERA 

FUNERIU - LAUDAT OFICIAL DE COMISIA EUROPEANA PENTRU REFORMA INVATAMANTULUI

Ponta și Crin s-au făcut de râs la Bruxelles

Curajul cu care ministrul Educației, Daniel Funeriu, a decis să taie în carne vie și să reformeze un sistem bolnav care producea pe bandă rulantă mediocri cu diplomă a stârnit foarte multe patimi în cercurile andronesciene din țara lui „las că merge și așa”. Asumarea acestor schimbări a atras după sine, așa cum era de așteptat,  frustrări și complexe de inferioritate din partea unor oameni politici lipsiți de viziune. Acești emanați ai tranziției nu au făcut decât să joace în ultimii ani rolul unor babe cârcotașe din fundul satului care nu fac decât să arunce cu noroi în tot ce nu înțeleg și le depășește intelectul. Liderii opoziției, Victor Ponta și Crin Antonescu  au încercat mereu să arunce asupra lui Funeriu anatema rezultatelor dezastruoase de la sesiunile de BAC din acest an , deși ministrul  Ecaterina Andronescu, din ograda USL,  a fost preocupată numai de sinecurile din învățământul superior, acolo unde se învârteau banii mari ai fabricilor de diplome, ignorând complet învățământul gimnazial și liceal. De curând, într-o nouă ieșire grandioasă a cuplului deja celebru al politicii  românești,  Ponta și Antonescu s-au arătat extrem de deranjați de o declarație a comisarului european pentru Agricultură, Dacian Cioloș, care a afirmat  în cadrul unei conferințe susținute recent în România că îl felicită pe ministrul Funeriu pentru curajul de a implementa o reformă dură dar necesară pentru un învățământ românesc muribund. „L-am felicitat pe domnul ministru, în numele Comisiei Europene, pentru curajul și determinarea pe care le-a arătat în reformarea sistemului de învățământ din România. Este o acțiune foarte apreciata la nivelul UE pentru că se înscrie în liniile directoare pe care Comisia Europeana vrea sa le impună prin viitoarele programe și politici europene și după 2014“, a declarat recent la București comisarul Cioloș.
Fără experiență europeană și înarmați cu un țățism nativ, cei doi lideri ai USL  s-au grăbit să meargă cu jalba în proțap la Comisia Europeană și să ceară explicații pentru „tupeul“ lui Cioloș de a-l felicita pe Funeriu în numele Comisiei Europene.  Prizonier al termenului de „mandat“, procurorul mediocru Ponta s-a grăbit să întrebe dacă acesta avea mandat să rostească astfel de cuvinte sau este doar un agent electoral  pentru PDL și Guvernul Boc. Lipsa  de experiența a ieșit încă o dată la iveală, pentru  că la acest nivel nimeni nu vorbește în numele Comisiei  fără mandat. Simple lecții de relații internaționale în ceea ce privește „analiza a discursului“ și o cunoaștere minimală a unei fișe de post pentru un comisar european, i-ar fi scutit pe Ponta și Antonescu  de penibilul de care s-au  umplut chiar la Bruxelles. Opiniile privind reforma sistemului de educație din România, expri­mate de comisarul european pentru agricultură Dacian Cioloș în timpul recentei sale vizite la București, sunt cele ale Comisiei Europene, a declarat ieri Dennis Abbott, purtător de cuvânt al comisarului european pentru Educație, Androulla Vassiliou.

Cu jalba-n proțap

Confirmarea reprezen­tantului CE a venit la o săptămâna după Ponta  și Crin i-au cerut comisarului european Dacian Cioloș, printr-o scrisoare deschisa, lămuriri legate de unele declarații pe care le-a făcut în cadrul conferinței susținute pe 2 decembrie cu ministrul Educației, Daniel Funeriu. Antonescu și Ponta au susținut ca unele declarații ale lui Cioloș par să nu fie în acord cu declarațiile comisarului european pentru educație, cultură, multilingvism și tineret Androulla Vassiliou. „Avem motive să credem că citatul este cel puțin inexact, pentru că doamna Androulla Vassiliou a arătat mai puțin entuziasm cu privire la reforma din învățământ, la modul în care aceasta este implementată și la modul în care garantează libertățile academice. De asemenea, vă rugăm să precizați dacă ați avut mandatul Comisiei Europene pentru a-i mulțumi domnului ministru Daniel Funeriu, în numele Comisiei, pentru o lege cel puțin controversata atât în interiorul, cât și în exteriorul țării. De aceea, dorim să precizați dacă declarația citata în comunicatul ministerului este corectă și vă poate fi atribuita dumneavoastră, sau este doar o forma a ministerului de generare a legitimității'', menționau Crin Antonescu și Victor Ponta în scrisoarea adresată comisarului european Dacian Cioloș. În traducere liberă, o nouă acțiune de turnători a celor doi semi-politicieni care au încercat în ultimii să „externalizeze“ problemele și antipatiile interne direcționându-le înspre diverse instituții europene, acolo unde cred ei că își vor găsi „căi de atac“.

Puși la punct la Bruxelles

Deși probabil așteptau ca de la Bruxelles să le vină o gură de oxigen politic, extrem de necesară pentru ei în războaiele politice interne cu puterea, cei doi lideri USL au fost puși la punct de către Comisia Europeană.  „România a adoptat o reforma sistemică, ambițioasa, la toate nivelurile educaționale. Rezultatele românești la testele internaționale arată nevoia urgentă de consolidare a calității sistemului de educație în ansamblul său. De aceea, este important ca reformele să continue, întrucât învățământul poate fi ameliorat doar prin eforturi susținute privind politica în domeniu“, se arată în răspunsul lui Dennis Abbott, purtător de cuvânt al comisarului european pentru Educație, Androulla Vassiliou. Mai mult, oficialul UE a spus că CE investește în educație și în inovație ca motoare de dezvoltare pentru viitor, astfel că direcția aleasă de Funeriu este lăudată. „Educația și pregătirea se afla în centrul Strategiei Europa 2020, strategia de creștere a UE pentru următorii 10 ani. Mai ales în perioade de criza și austeritate, este esențial ca reformele și implementarea lor să fie construite pe un consens politic solid pentru domenii de importanță strategică, precum educația“, a mai spus Dennis Abbott, citat de Agerpres.
Punând încă odată mai presus de interesul național, lupta lor politică internă cu actuala putere, Crin Antonescu și Victor Ponta demonstrează, pentru a câta oară(?), că nu sunt nici pe departe politicienii de anvergură care se visează , iar strategiile lor de viitor sunt limitate la cârcotelile dâmbovițene cu care ne-au obișnuit.
AUTOR NICOLAE BUCUR
SURSA CURENTUL 

CORNITELE LUI LEONTE TISMANEANU

[La înmormantarea lui Alexandru Bârlădeanu] Guvernanții nu trimiseseră nici un reprezentant. Nici măcar Petre Roman, noul președinte al Senatului, nu a găsit de cuviință să se deplaseze pentru a-l conduce pe ultimul drum pe unul dintre camarazii tatălui său. M-am simțit dintr-odată stingher și m-am îndepărtat.
Plimbându-mă prin cimitir, m-am trezit pe „Aleea comuniștilor“. N-are rost să înșir aici numele celor îngropați acolo. Nume sonore care au trimis la moarte, după război, tot ce a avut mai bun România. Un detaliu m-a făcut să mă opresc în fața uneia dintre pietrele funerare. Toate erau la fel: dreptunghiulare, fără cruce, având săpat numele decedatului și simbolul comunismului secera și ciocanul. Piatra care mi-a atras atenția marca mormântul lui Leon Tismăneanu. Cineva – un membru al familiei bănuiesc, dar nu văd cine altcineva decât fi-su, Vladimir Tismăneanu, zis Volodea – a pus să fie acoperit simbolul comunist cu o fotografie funerară, ovală, imprimată pe porțelan. Dar poza nu reușea să mascheze complet secera și ciocanul așa încât, de o parte și de alta a portretului defunctului, se ițeau mici bucăți din instrumentele „puterii poporului“. Ce ușor e să încerci să ștergi un simbol! Numai că el rămâne săpat în piatră și apare așa, aidoma unor cornițe drăcești, de o parte și de alta a fotografiei!

Tismaneanu a intrat in SUA calare pe o cocosata

Privind monumentul „machiat“ al bătrânului Tismăneanu, mi-am amintit de felul în care l-am cunoscut pe Volodea la New York. Era pe la mijlocul anilor ’80. Tismăneanu sosise de curând din Venezuela și nu-mi mai amintesc cine mi l-a adus acasă. În jurul meu gravitau mai multe personaje care ar fi putut să facă asta. Despre Volodea se vorbise destul de mult în America. Se comentase mai ales aventura prin care trecuse în încercarea de a emigra: inițial, a plecat cu maică-sa în Spania la o adunare a „foștilor luptători comuniști“ împotriva lui Franco unde, curios, nu a vrut sau nu a putut rămâne. Apoi, nu a fost primit în Franța ca refugiat politic, iar Statele Unite i-au refuzat viza de intrare. Venea deci din America Latină, unde se căsătorise cu o tânără drăguță și firavă, care era, din păcate, și cocoșată, dar avea o mare și foarte importantă calitate: era cetățean american! Cei doi au divorțat destul de curând după ce s-au stabilit în SUA, iar mai târziu, când am revăzut-o pe stradă, tânăra se operase și nu mai avea nici un defect.

De ce a fost refuzat Volodea la New York Times

Când l-am cunoscut, pentru că venise cu un oarecare interes, Volodea părea un băiat drăguț și mieros. Cred că era puțin timorat pentru că se vedea nevoit să ceară o favoare unui necunoscut și, din această cauză, cam „făcea pe deșteptul“. Îmi adusese niște articole, nu mai știu câte, pe care mă ruga să le dau la New York Times pentru a fi publicate în pagina Op-Ed (opusă editorialului). Nu le-am citit cu prea mare atenție, deși am acceptat să le prezint redacției. Nu era primul român pe care îl ajutam. E drept că, până atunci, dusesem la ziar numai desenele compatrioților mei artiști. Nici nu prea mă interesa cum scria Tismăneanu, pentru că eram în perioada în care consideram că orice atac împotriva regimului de la București și a lui Ceaușescu este binevenit și trebuie publicat în presa americană. Pe vremea aceea, redactor de pagină era Herbert Mitgang. I-am dus articolele și, după vreo două-trei zile, l-am întrebat dacă publică ceva. M-a șocat răspunsul său:
– Eugene, dragă, ce-i cu protejatul ăsta al tău? Are un limbaj de lemn, comunist, ceva de curge talașul din el! Ce-ți veni să îmi aduci articolele astea?!

Intre “Convingeri comuniste” si “Evenimentul Zilei” Tismaneanu a schimbat doar semnul

M-am gândit atunci că, pe undeva, este normal ca un om, care și-a petrecut tinerețea gândind și scriind într-un fel, să rămână cu niște ticuri. Dar, și în zilele noastre, dacă-i citești articolele din Evenimentul zilei, îți dai seama că Volodea Tismăneanu scrie ca pe vremea când colabora la gazetele comuniste. Diferența este doar că acum pune „da“ acolo unde altădată ar fi pus „nu“!
Pentru Volodea, schimbările sunt simpliste, așa cum se vede și pe piatra funerară de pe mormântul lui taică-său. Partea nostimă este că Tismăneanu, după ce a reușit să-și găsească de lucru peste ocean (îmi imaginez că nu i-a fost prea ușor!), a început să pozeze în mare specialist în problemele americane, atunci când era în România, și în mare cunoscător al problemelor din România când era în America.

Limacsii zilelor noastre

Asta este însă o moștenire de familie pentru că și bătrânul Tisminețki era expert în problemele românești atunci când era la Moscova și specialist în Moscova când era la București. Ba Leon a fost și mare specialist în Spania și tot așa pe unde a umblat cu traista în băț acest revoluționar de profesie. Pentru mine, Volodea, ca și taică-său, a fost întotdeauna ca un melc fără casă.
Unde e casa lor? În America sau în România? În Rusia? În Israel sau poate în Spania? Cred că nici ei nu mai știu unde! Ca și Neulander, tatăl premierului Petre Roman, de altfel. După mine, toți acești cominterniști au fost un fel de Carlos Șacalul, un fel de teroriști avant la lettre.

 FRAGMENT DIN CARTEA ''INTRE LINII''
AUTOR EUGEN MIHAESCU
SURSA roncea.ro 

ADEVARUL : INTERVIU CU LAURA CODRUTA KOVESI

De ce scapă oamenii cu bani de închisoare? Sunt foarte multe cauze complexe în care sunt vizaţi politicieni sau oameni de afaceri, care trenează de ani buni pe rolul instanţelor. Greşesc procurorii?
 Cred că această întrebare nu trebuie să o adresaţi Ministerului Public. Aceeaşi întrebare mi-o pun şi eu. Când este vorba despre un furt simplu, despre o persoană necunoscută sau despre o faptă de mică corupţie se dau soluţii definitive în trei luni de la flagrant. Sunt foarte multe soluţii. Poate 70% din soluţiile date de instanţe anul trecut pe cauze de mică corupţie. Şi aceeaşi întrebare mi-o pun şi eu. Sunt cauze complexe în care soluţia nu poate fi dată în trei luni, dar poate fi dată în şase luni, în opt luni. Să ştiu şi eu: a greşit procurorul? Dar răspunsul trebuie să îl găsiţi la instanţă. Şi se invocă probleme legislative, probleme de resursă umană, dar asta trebuie să fie preocuparea CSM.

Este o înfrângere grea decizia Curţii de Apel Bucureşti de a-l pune în libertate pe Sorin Ovidiu Vîntu şi pe ceilalţi învinuiţi  în dosarul ,,Petromservice"?

Nu cred că este niciun fel de înfrângere. Nu suntem plătiţi în funcţie de cât de multe arestări avem, scopul nostru, ca procurori, este să administrăm probe şi să efectuăm urmărirea penală. Nu aş vrea să comentez decizia instanţei în acest caz. Am comentat doar ce a făcut Ministerul Public şi eu cred că aici procurorii şi-au făcut treaba.

Credeţi că nu au existat scăpări ale procurorilor în acest dosar?

Vă asigur că nu a existat niciun fel de scăpare. Ştim cu toţii, şi nu e o noutate, că de-a lungul timpului au fost anumite scăpări, intenţionate sau nu, nu ştiu, e treaba CSM-ului să stabilească, în toate dosarele în care a fost cercetată această persoană, şi nu numai ea. Deci, vă asigur că în acest dosar s-a lucrat pe procedură de la cap la coadă. Şi chiar îi felicit pe colegii mei pentru operativitate, pentru profesionalism şi pentru fermitate. Nu comentez ce a făcut instanţa. Repet, comentez ce au făcut procurorii într-un dosar în care ai 72.000 de persoane vătămate, ai un prejudiciu estimat la peste 80 de milioane de euro, ai un dosar de o complexitate deosebită, ai mutări de sume de bani în străinătate, ai elemente de extraneitate, ai cooperări cu colegi din străinătate care-ţi furnizează informaţii.

Spuneaţi că CSM ar trebui să verifice scăpările din dosarele în care a fost cercetat SOV...

Da, mă refer la scăpările din dosarul ,,FNI",  din dosarul „BID", din toate dosarele care au existat. Şi există o soluţie de infirmare pe care am făcut-o în vară, ocazie cu care am constatat toate scăpările care au avut loc. Acum, că au fost intenţionate, neintenţionate, nu e treaba mea. Doar am constatat că nu s-au respectat toate normele şi toate dispoziţiile legale în acest dosar. CSM a anunţat că face verificări pe aceste aspecte, e competenţa lor. Competenţa mea este să verific legalitatea, să constat că nu s-a respectat legea, să infirm soluţiile şi să redeschid aceste dosare. Mai departe, este treaba CSM cine a fost vinovat: că a greşit poliţistul, că a greşit procurorul, că a greşit sau nu instanţa, e treaba CSM, eu nu comentez.
Procurorul general nu se sfiieşte să arate problemele din sistem
În dosarul „Petromservice", valoarea bunurilor sechestrate este foarte mare. Au mai fost şi alte cauze cu valori apropiate acesteia?

Dacă vorbim despre cauzele în care se instrumentează fapte care produc prejudiciu, instituirea măsurilor asigurătorii, potrivit legii, este obligatorie. Sigur că sunt foarte multe situaţii în care colegii, când încearcă să instituie o măsură asigurătorie, nu găsesc bunuri sau bunurile sunt pe numele altor persoane. De aceea, noi am susţinut în mod pozitiv acel proiect privind confiscarea extinsă. Într-un singur caz, cel pe care l-aţi amintit (Petromservice), într-adevăr valoarea măsurilor asigurătorii este semnificativă şi nu ştiu dacă s-au instituit măsuri de o asemenea amploare în alte dosare. Dar s-au indisponibilizat 130 de imobile, şi când spun imobile mă refer la spaţii comerciale cu câte 20-30 de încăperi, mă refer la blocuri, la terenuri, dar au fost indisponibilizate şi sume care au fost găsite în conturile bancare.

În conturile bancare din România?

Da, în conturile bancare din România. Dar s-a solicitat şi blocarea conturilor bancare din străinătate. Este Oficiul pentru Recuperarea Creanţelor Statului care funcţionează în Ministerul Justiţiei, prin intermediul căruia am transmis solicitările noastre de a se bloca toate sumele din conturile bancare din străinătate.

Prin intermediul acestui Oficiu pot fi puse sub sechestru şi proprietăţile pe care aceşti oameni le deţin în străinătate?

Da, se pot institui astfel de măsuri asigurătorii pe orice bunuri mobile sau imobile. Măsurile luate până în prezent sunt pe bunurile din România pentru că a fost mult mai uşor de verificat. Noi am cerut, prin solicitări de asistenţă judiciară, blocarea acestor bunuri mobile sau imobile în străinătate şi sigur că, în acest dosar, se continuă identificarea tuturor bunurilor mobile pe care aceste persoane suspectate de comiterea de infracţiuni le deţin în străinătate.

Aţi cerut CSM să apere reputaţia procurorilor jigniţi în sala de judecată, dar CSM a sesizat CNA pentru că jurnaliştii au mediatizat excesiv acest episod. Aţi avut o discuţie cu colegii de la CSM?

Ştiţi cum e? E ca şi cum te-ai duce la magazin, ai cere un kilogram de mere şi ai primi un kilogram de pere... Eu nu am avut o discuţie cu cei de la CSM, am aflat doar seara, de la televizor, ce s-a întâmplat acolo şi apoi am vorbit cu procurorul de caz, care mi-a povestit ce s-a întâmplat în sala de judecată.

Inspecţia judiciară a CSM va face o anchetă în acest caz?

Eu cred că trebuie să facă, din moment ce noi am sesizat acest lucru. Eu l-am sesizat din două puncte de vedere. În primul rând pentru că a fost jignit întreg corpul  profesional al procurorilor. Nu poţi să calomniezi toţi procurorii din ţară fiindcă aşa vrei tu. Şi, în al doilea rând, poliţia şedinţei de judecată cine o asigură? Ce afirmaţii pot fi făcute invocând dreptul la apărare? Pentru că n-au fost jigniţi numai procurorii, nu e treaba mea să apăr judecătorii, dar au fost jigniţi chiar şi judecătorii... Eu am aşteptat toată dimineaţa ca CSM, care e garantul independenţei şi care trebuie să intervină în astfel de situaţii, să o facă. Nu am întrebat de ce nu au intervenit. Eu am făcut o sesizare şi le-am cerut clar să verifice aceste aspecte. Aştept de la membrii CSM să fie la fel de prompţi, la fel de acizi, la fel de severi cu declaraţiile unei persoane suspectate că a comis infracţiuni, cum sunt şi cu declaraţiile unor oameni politici. Când iese un om politic şi spune că justiţia nu este eficientă, fără a da exemple concrete, CSM are o reacţie promptă. Aştept aceeaşi reacţie promptă atunci când corpul profesional al procurorilor este jignit, este calomniat în mod nedrept. Sper ca Inspecţia judiciară să aibă un răspuns prompt şi rapid.

Care este relaţia Ministerului Public cu actualul CSM?

Dacă vreţi o părere despre relaţia noastră cu CSM, pot să vă spun că acum este un dialog mai bun decât cu vechiul CSM. Există mai multă deschidere. Problema pe care o văd eu în CSM este alta. Acolo, fiecare a venit cu nişte priorităţi proprii, cu un program propriu. Şi, când se adună în plen, când trebuie să ia o decizie ca organ colegial se vede că nu este eficienţă şi nu este consecvenţă, chiar dacă fiecare are idei bune, are principii sănătoase şi chiar doreşte să reformeze. Problema este că nu gândesc ca un organ colegial care trebuie să ia nişte decizii consecvente, corecte şi care să schimbe lucrurile ce nu merg în sistem. Dacă fiecare o ia pe cont propriu, nu merge, fiindcă o decizie a CSM trebuie să fie una colectivă, asumată de o majoritate... Cred eu că asta este problema la CSM, nu de rea voinţă sau de lipsă de
interes.

"Aştept de la membrii CSM să fie la fel de prompţi, la fel de acizi, la fel de severi cu declaraţiile unei persoane suspectate că a comis infracţiuni, cum sunt şi cu declaraţiile unor oameni politici.''

În dosarele în care există probe suficiente mai e nevoie de expertize costisitoare?

Costurile cu expertizele sunt destul de mari, se suportă de la bugetul de stat şi sunt două categorii de probleme care apar. Prima - noi avem specialişti în cadrul DNA şi DIICOT care fac anumite constatări. De multe ori, în instanţă se spune că nu se poate ţine cont de aceste constatări, pentru că aceşti specialişti sunt angajaţi ai unor instituţii publice. Or, eu cred că nu expertul trebuie să fie independent şi imparţial, ci judecătorul.

Se vehiculează de ani că multe dintre dosarele instrumentate de Parchetul General şi de DNA sunt doar parte a unui război politic...

Resping categoric ideea că noi facem parte dintr-un război politic. Noi nu facem cercetare în funcţie de culoarea politică şi chiar aţi văzut că în ultimii ani procurorii au atins în anchetele lor toate sferele publice, chiar dacă a fost politică, a sportului, a culturii şi indiferent de calitatea de membru al unui partid sau al altuia. Au fost cercetate persoane din toate partidele. Şi nici nu ne putem conduce ancheta după agenda publică a nu ştiu cărui partid. Că am mai auzit: „Da, acum a început urmărirea penală, când personajul X face ceva". Păi, dacă eu acum am fost sesizat, acum fac anchetă, e vina mea că persoana publică sau partidul lui are altă agendă? 

Omul de rând se gândeşte că în România cu cât furi mai mult, cu atât scapi mai repede...

Este adevărat că se poate crea neîncredere în ceea ce se face, chiar dacă un dosar este bine făcut şi se administrează toate probele. Eu nu cred că evaluarea unui procuror se face numai pe baza obţinerii mandatului de arestare. În cele mai multe dintre cazuri nu se dispune arestarea preventivă, însă se dispune interzicerea părăsirii ţării, care e tot o măsură preventivă. Asta înseamnă? Că există faptă, că există indicii că s-a comis o faptă penală, că există probe, dar că persoana respectivă nu trebuie neapărat să stea în arest preventiv. Dacă există diferenţe de interpretare între ce face procurorul şi ce face judecătorul, am mai înţelege. Judecătorul este mai echilibrat, vrea să vadă şi apărarea, şi acuzarea şi trebuie să ia o decizie, iar procurorul, să zicem, este preocupat de acuzare. Ei, problema cea mai mare apare când între judecători sunt opinii diferite. Şi aici mă refer la judecătorul de la fond, care judecă o cerere de arestare preventivă, îşi însuşeşte opinia procurorului şi se ajunge în recurs, când alt judecător, cu aceeaşi pregătire, pe aceeaşi lege, în acelaşi dosar, pe aceleaşi probe, judecă diferit. Aici cred eu că CSM ar trebui să se implice şi să rezolve această problemă, care nu face bine nici judecătorilor, şi nici procurorilor şi nici persoanelor care sunt suspectate.

Am văzut judecători de la Înalta Curte suspectaţi de fapte de corupţie. E posibil să vedem şi procurori ai Parchetului General sau ai DNA, cercetaţi pentru astfel de fapte?

Orice e posibil. Cei care comit fapte penale trebuie investigaţi. De când sunt eu procuror general nu există această practică. Pe vremuri, în sistem era o practică: lua cineva mită sau făcea o boacănă, era chemat de şef, i se spunea dă-ţi demisia, şi pleca. Da, sunt foarte mulţi colegi care au plecat prin demisie şi toată lumea crede că aşa au ales ei alt drum în viaţă, dar, de fapt, au fost chemaţi de şefi şi li s-a pus în vedere să plece. Aşa ceva acum nu se mai întâmplă: dacă ai comis o faptă penală, răspunzi pentru ea.

Mai aveţi mai puţin de un an de mandat ca procuror general. Veţi rămâne la conducerea PG?

Asta este o întrebare la care nu vă pot răspunde eu, nu mă pot numi singură. Decizia de a numi procurori pe o funcţie de conducere aparţine ministrului Justiţiei şi preşedintelui. Ce vă pot spune sigur este că nu voi mai fi procuror general. Nu am luat o decizie cu privire la ce voi face după ce voi termina acest mandat. Dar cert este că
mi-am propus să rămân în sistemul judiciar.

Pe cine vedeţi şef la DNA în locul lui Daniel Morar?

Este o problemă, ma ndatul lui Daniel Morar va expira în februarie şi va trebui să discut şi cu el, va trebui să discut şi cu ministrul Justiţiei, pentru că, vă spun, în situaţii similare, când a expirat o funcţie de conducere, pentru continuitate, noi am delegat acea persoană să conducă structura din care făcea parte până la momentul unei numiri sau a ocupării prin concurs a acelei funcţii. Aceeaşi situaţie va trebui să o discutăm şi pentru DNA. Va trebui să discut cu ministrul Justiţiei dacă doreşte ca în februarie să facă direct o numire pe o funcţie de conducere sau dacă doreşte să se asigure un interimat şi să facă o numire când expiră celelalte funcţii de conducere.
SURSA ADEVARUL

FRAGMENT DIN VOLUMUL '' INTRE LINII'' - HIPOPOTAMUL TRANSPIRAT

După plecarea lui Brucan (de la New York – nota red), viața mea s-a divizat. Nu era pentru prima dată că duceam o existență de nomad, împărțită între America și Europa. Eram obișnuit să am în buzunar biletul de avion, așa cum alții au biletul de tramvai. Eram obișnuit și cu starea confuză pe care ți-o provoacă diferența de fus orar. Numai că acum făceam naveta între New York și București. De aceea amintirile din această perioadă seamănă cu fotogramele unui film tăiate la montaj.
În noiembrie 1990, mă aflam la București. Nu mai țin minte cine, de la cabinetul lui Iliescu, mi-a transmis invitația de a participa la ceremoniile organizate cu prilejul sărbătoririi Zilei Naționale. Un tren întreg cu demnitari urma să se deplaseze noaptea pentru a ajunge în dimineața zilei de 1 decembrie la Alba Iulia. Mi s-a promis o mașină care să vină să mă ia de acasă și să mă ducă la gara Băneasa, de unde urma să plece trenul. Era vorba de vechiul tren regal, care i-a aparți­nut apoi lui Gheorghe Gheorghiu-Dej și a fost refăcut, în acest scop, de arhitectul Lăzărescu. Mi-am strâns câteva lucruri și am coborât ca să aștept în fața blocului. Era o vreme urâtă, cu ploaie măruntă și rece, care te pătrundea până la oase. Strada era pustie, nici țipenie, numai eu, zgribulit de frig și adăpostit sub umbrelă. Dispăruseră și haitele de câini vagabonzi care agresau de obicei trecătorii și îmi creau o senzație neplăcută de oraș pustiit. Într-un târziu, am privit la ceas și am început să mă îngrijorez că nu voi ajunge la timp și voi pierde trenul. Era deja prea târziu ca să încerc să găsesc un taxi. Când, deodată, în dreptul scărilor de la intrarea în bloc, a tras o Dacie papuc, în care doi zugravi au început să încarce scara, gălețile, periile și bidinelele. Fără să stau mult pe gânduri, m-am apropiat și i-am întrebat dacă ar fi de acord să mă ducă până la gara Băneasa, contra unei recompense. Zugravii m-au prețăluit din cap până în picioare; cred că le-a plăcut raglanul meu negru, din cașmir și mi-au spus să urc în cabină, lângă șofer. M-am înghesuit acolo și m-am umplut de var, dar, ce conta, poate reușeam să ajung la timp.

La Fântâna Miorița, cordoane de polițiști blocau accesul spre gară. Au oprit și papucul însă, când m-au văzut pe mine, l-au lăsat să treacă. Nu pot să spun ce mutre au făcut oficialii când m-au văzut coborând plin de var dintre bidinele. I-am răsplătit regește pe zugravi și am cerut să fiu condus la tren. La țanc, pentru că tocmai se dăduse semnalul de plecare. Nu mai țin minte cu cine m-am întâlnit și mi-a reproșat întârzierea. Nu m-am obosit să-i spun că mașina promisă de președintele României n-a mai ajuns ca să mă ia de acasă. De altfel, în toți anii pe care mi i-am pierdut în preajma lui Iliescu, incidente de acest fel s-au repetat de nenumărate ori: președintele îmi lansa o invitație, iar oamenii lui nu știau ce să mai inventeze ca să mă împie­dice să-i dau curs. Ei mă legau fedeleș și mă băgau într-o ladă pe care o aruncau în râu, iar eu, mai ceva ca Houdini, mă eliberam și apăream în ultimul moment!
Am fost condus în vagonul restaurant, „rechiziționat“ de FSN. Acolo se afla Ion Iliescu însoțit de câțiva apropiați. Cât a durat călă­toria, nu am văzut parlamentari de la alte partide, până și în tren se grupaseră pe tabere. Nu l-am văzut nici pe Petre Roman, care cred că a ales un mijloc mai rapid de locomoție.
În vagon, atmosfera era de excursie studențească, glume și mult fum. Iliescu, care nu e amator de băutură, s-a retras primul. Aș fi plecat și eu, dar nu s-a gândit nimeni să-mi spună ce compartiment mi-a fost repartizat.

Într-un târziu, m-am trezit singur cu un personaj care părea decis să termine sticla de palincă pe care o avea în față și îmi turna și mie întruna. Eu duceam paharul la gură, mă prefăceam că beau și, pe ascuns, turnam conținutul în grătarul de la aerisire. Cred că, ani de zile, vagonul a duhnit a palincă și nimeni n-a știut de unde vine mirosul! Priveam aproape fascinat la interlocutorul meu. Era un bărbat masiv, cu o față ciudată, ca o mască din cauciuc gros, care părea că nu are osatură și se scofâlcise în cute lucioase, din care răsăreau ochii mici, porcini și nasul borcănat. Vorbea fonfăit și cam sâsâit și, pentru că se cam cherchelise, cuvintele erau bălmăjite, așa că făceam eforturi să înțeleg ce spune. La un moment dat, fără nici un motiv, s-a înfuriat și a zis:
– La naiba, dom’le! Eu îs ungur! Îți dai seama că aș putea să iau tot trenul ăsta cu tot Parlamentul României, tot Guvernul și toată Președinția și să-l duc direct la Budapesta? He, he, he! Ce-ar fi?!
Omul ăsta, care mi-a ținut toată noaptea acest discurs, încercându-mă cu degetul să vadă – aici doare, aici nu doare –, era Iosif Boda. Mă uitam la el cu câtă satisfacție contempla imaginea trenului deturnat, în timp ce șiroia de transpirație, fierbea în zeama lui ca o slănină ungurească înainte să o tăvălești prin paprika. Ani de zile mai târziu, în timpul campaniei electorale pentru prezidențialele din 1996, am avut un conflict direct, în urma căruia i-am pus o ștampilă pe care n-a mai putut-o șterge niciodată: l-am poreclit „hipopotamul transpirat“. S-a întrebat de ce? Hipopotamii transpiră? Nu știu nici eu dacă pachidermul cu pricina nădușește, dar știu că Boda, da! Și îi curg râuri de sudoare care-l fac să semene cu un hipopotam ieșind din mocirla în care se bălăcește.

A doua zi, am ajuns la Alba Iulia. Mitingul a fost „aranjat“ și m-am indispus îndată ce l-am văzut pe Roman dirijând galeria plătită special ca să-l împiedice pe Corneliu Coposu să vorbească, huiduindu-l. Nu aveam vreo simpatie pentru fruntașul țărănist, dar cred și acum, ca și atunci, că era singurul îndreptățit să țină un discurs cu prilejul sărbătoririi primei Zile Naționale de 1 Decembrie. El, urmașul și colaboratorul celui care a contribuit direct la realizarea Marii Uniri, Iuliu Maniu. Iar Petrică, vrednic pui de cominternist, care nu cunoaște fairplay-ul, pentru care nu există luptă politică, doar pumnul vârât în gură, nici măcar nu s-a sinchisit să mascheze semnele de încurajare, menite să stârnească echipa de zgomote.
I-am atras atenția și lui Iliescu și atunci am văzut, pentru prima dată, gestul necontrolat pe care îl are când îi faci observație și nu-i convine: pleacă scurt capul pe umărul drept și bâțâie din picior. În fond, pe Iliescu îl deranja că eu, și deci și alții, am văzut și dezaprob faptul că Petrică nu îi permite șefului opoziției să vorbească. Cred că atunci, la rândul lui, Iliescu a realizat că pot fi un martor incomod. Că văd anumite lucruri și, mai ales, că le judec pentru că nu gândesc la fel ca el și „ai lui“.

După discursuri, adunarea solemnă s-a transformat într-o chermeză gălăgioasă, în care se amestecau popimea, militarii și poporul îmbrăcat în costume naționale, cu toții înecați în fum gros de mititei. La masa organizată de preoțimea din Alba Iulia, generalii umflați s-au repezit cot la cot cu politicienii să înfulece. Poate la militari m-a deranjat cel mai tare hămeseala: erau așa de grași că mă temeam că, dacă ar fi nevoiți să se aplece să ridice ceva de pe jos, ar trăsni asistența cu vreo bășină scăpată sau ar rămâne înțepeniți, cu turul pantalonilor plesnit peste fesele umflate. Mi-amintesc că am fost invitați și la un chiolhan organizat într-o școală militară. Adunarea asta de uniforme, cu paharele de băutură în mâini, îmi lăsa un gust neplăcut și mă făcea să mă gândesc la o juntă militară care sărbătorește reușita loviturii de stat. Cineva povestea odată că Sergiu Nicolaescu nu a regizat singur filmările peliculelor cu subiect istoric, pentru care i se puneau la dispoziție trupe ale armatei române. Că a avut asistenți specializați: unii se ocupau de cascadorii, alții de cavalcade etc. Ei bine, chefurile de la Alba Iulia păreau organizate de regizorii care, după ce le-a ieșit figura cu ceea ce s-a numit revoluție și s-au instalat la putere, s-au adunat ca să-și sărbătorească victoria.

Eugen Mihaescu

Editura Rao – Bucuresti, 2011

SURSA ziaristionline.ro

PARIU CU TELEVIZIUNEA

Dragi prieteni, astazi vom demara un nou proiect, cu aceleasi idealuri pe care le aveam in urma cu 1 an. Am fost intrerupt, voi scrie in memorii despre acest episod, dar nu pot fi oprit. Cred ca inca mai am energia necesara sa umplem acest gol imens de pe piata comunicarii si informarii corecte. In ultimii ani, peste 1 milion de romani s-au refugiat din calea manipularii si intoxicarii grotesti la care au fost supusi. Exista un potential urias, un motor extraordinar pentru dezvoltarea acestei tari, motor care sta oprit pe margine. Echipa mea vrea sa isi asume acest risc urias, sa repornim aceasta “limuzina de lux” a tarii! Pentru noi, pentru urmasii nostri! Eu cred in Romania!
Dupa 20 de ani de televiziune am inteles ca singura finantare viabila a unei televiziuni curate vine din bani curati, fara nicio legatura cu politicul, cu marile corporatii care impun viziuni editoriale, fara nicio legatura cu depravarea la care a ajuns industria de publicitate. Cum spuneati multi, “Nasule, fa o televiziune din banii nostri munciti greu si dublu impozitati!”
Asta ar fi solutia! Coloana vertebrala a acestei televiziuni sa fie telespectatorii! Ei sint cei mai exigenti finantatori si critici! De 20 de ani lor le dau socoteala si nimanui altcineva! Toata cariera mea a fost finantata in exclusivitate de catre telespectatori! De 20 de ani maninc o piine buna de la ei si vreau sa cred ca nu i-am tradat niciodata, nici cind a fost bine, nici cind a fost rau! Greseli am facut destule, dovada miile de emisiuni in direct.

Visul nostru ar fi sa avem un Consiliu Editorial format din telespectatori-investitori, alaturi de care sa alegem cele mai bune cai pentru identitatea viitoarei televiziuni. Dar pina atunci mai e mult!
Spuneam deunazi ca una din problemele romanilor este organizarea. Sintem buni, stim ce vrem, dar nu reusim sa fim pragmatici! Vom vedea pe acest blog daca e chiar asa. De cind am pornit la drum, de citeva saptamini, peste 80 de comentatori au dorit sa fie Membri Fondatori ai acestui proiect si si-au ales, fara amestecul meu, un Comitet de Integritate format din 5 membri.  Lista este deschisa pentru toti si va rog sa va adresati acestui comitet care va analiza cererea fiecaruia de a deveni membru fondator. Nu veti primi onorarii, ba din contra, s-ar putea sa va coste nitzel timp si voluntariat! Dar poate vom intra cu totii in istoria televiziunii anilor urmatori, macar pentru ineditul acestui proiect, daca nu cumva si pentru idealurile care ne-au facut sa ne intilnim in ultimii ani in Lumea Nasul! Cine poate sti?!
O alta categorie de contact va fi cea a celor care doresc sa devina actionari sau donatori la aceasta televiziune. Va multumesc celor citeva sute care ati venit cu aceste idei inca din primele zile ale blogului, Blog One! Thank you!

Am descoperit ca foarte multi dintre d-voastra doriti sa ajutati dar sa ramineti anonimi. Pentru aceasta situatie, la momentul oportun, NU ACUM, vom pune la dispozitie conturile Fundatiei Nasul care va deveni actionar la noua televiziune. Este o fundatie care ofera burse lunare copiiilor buni la invatatura din familii foarte necajite. Dar donatiile d-voastra vor fi folosite pentru a realiza emisiuni sociale, educative si evenimente speciale pentru oamenii extraordinari din Romania care au reale dificultati economice.
Din pacate, toti prietenii nostri care doresc sa ramina anonimi nu pot cumpara actiuni la noua televiziune. Legile ne obliga sa fim transparenti cu datele fiecarui actionar, atit la Registrul Comertului cit si la CNA. Asadar, cei care nu au nicio problema legata de acest tip de transparenta, pot cumpara, la momentul pe care il voi anunta eu pe blog, NU ACUM, o actiune in valoare de 100 de euro, maxim 5 actiuni. Indiferent de numarul de actiuni cumparate, 1 actionar va avea un singur vot, atunci cind vor fi alegeri pentru Consiliul Editorial.
Impreuna cu avocati, juristi, contabili si experti contabili lucram la forma finala a actionariatului, astfel incit atit controlul economic cit si cel editorial sa fie pe miini sigure, sub girul si garantiile mele! Pentru a preintimpina orice amestec editorial sau orice preluare agresiva a televiziunii de catre vreun mogul. Cind vom fi gata, vom fi transparenti! Stiu ce inseamna presiunea unei cenzuri editoriale dar mai periculoasa este presiunea unei cenzuri de tip economic! Din nefericire, televiziunea este “un sport extrem” foarte costisitor si va dau un mic exemplu din realitate: pentru a obtine 1% cota de piata tv, o televiziune mica cheltuie lunar peste 500.000 de euro si, daca are noroc, incaseaza din publicitate maxim 200.000 de euro pe luna! Restul banilor vin pe alte carari si inseamna o serie de compromisuri, unele grave! Ori, ca sa ramii curat, trebuie sa ai ceva bani in cont si sa fii un foarte bun manager, plus sa stii bine aceasta
industrie de facut rating!

Pina se va curata intreaga piata, sper in 2-3 ani, si avind in vedere ca vom fi la inceput, e nevoie de aceasta dubla finantare, publicitate si bani curati de la telespectatori. Evident, mai exista un tip de finantare, de care ma ocup, si anume bani de la firme mici si mijlocii care s-au saturat sa mai dea bani la intermediari mafioti si care doresc o relatie directa cu media. Pentru aceste firme construim acest portal care sa cuprinda blog, site, radio si tv. In plus, vom acorda firmelor doritoare posibilitatea de a deveni actionari in televiziune, dar intr-un procent care sa nu le permita, nici daca se unesc, controlul economic sau editorial.
Stiu ca sint multe firme doritoare si voi organiza curind citeva prezentari. Voi da insa un exemplu. O firma poate cumpara maxim 250 de actiuni, adica va plati 25.000 de euro dar va beneficia de reclama si expunere corecte in valoare de aproape 25.000 de euro. In plus, va avea un sprijin mediatic atunci cind politicul sau ticalosii se vor deda la santaj asupra firmei respective. Vor avea, de asemenea, o tribuna unde isi vor putea anunta proiectele sau succesele. Dar nu vom organiza, sub nicio forma, cirdasii cu aceste firme! Eu cred ca sint sute de companii curate care vor intelege exact mesajul meu si ne pot contacta pe adresa nasul@nasul.tv. Am identificat si companii mici, cu bugete anuale mai reduse, care nu doresc actiuni dar si-ar dori sa-si asocieze imaginea si reclamele cu acest proiect media. E vorba de bugete intre 1000-5000 de euro. Acestor companii le vom oferi o expunere dubla, masurata dupa standarde, fata de bugetul alocat! Ne pot contacta la aceeasi adresa de e-mail.

Cind incepe Marea Operatiune?! ACUM! Dar NU BANI! Ca sa vedem cit de organizati putem fi, va lansez o provocare! Astazi pe acest blog sinteti cam 2-3000 de unici activi, unii zilnic, altii la 2-3 zile. Avind in vedere ca blogosfera nu este accesibila nici macar pentru 5% din fanii nostri, va provoc ca, pina de Ziua Nationala a Romaniei, sa propuneti, in dreptul nickname-lui d-voastra, apasind pe BUTONUL “Vreau sa fiu actionar!”, 10 prieteni seriosi pe care sa-i fi convins sa cumpere o actiune sau maxim 5! Acum facem DOAR listele! Atentie la eventualii escroci care vor cere bani pentru a ne compromite! Va dau un exemplu de lista:
radu moraru propune: 3 prieteni (3 actiuni), 4 prieteni (8 actiuni), 1 prieten (3 actiuni), 2 prieteni care doresc sa ramina anonimi (doneaza in Fundatie 200 de euro, adica fiecare 100)
Nu toti vor reusi sa gaseasca 10 prieteni, mai ales ca multi prieteni ar trebui atrasi din afara internetului, oameni care poate n-au folosit niciodata o tastatura (ca voluntariat as propune sa-i invatam pe acesti prieteni macar cu netul, acesta e viitorul urmatorilor ani!). Important e sa fim sinceri unii cu altii si sa intocmim liste cit mai apropiate de adevar. Abia pe 1 Decembrie vom vedea cit de buni, puternici si multi sintem! Va rog, pe cei mai activi, sa dati sfoara-n tara si in lume printre romani, trimitindu-le aceasta postare sau vorbind despre ea! Timpul e foarte scurt, provocarea e uriasa, dar cred ca zarurile au fost deja aruncate! Sint rezervat, dar foarte optimist! Inchei cu un mesaj care mi-a mers la suflet, ca alte mii, de la un hitru: “Nasule, pun si eu o suta de euro, numai ca sa pot sa-i spun copilului meu, uite tata, asta e si televiziunea ta! Sa le spui colegilor la scoala!” Frumos, nu-i asa?!
Sa fiti iubiti!

P.S.
Precizare importanta: televiziunea nu va fi doar pe internet! Vom ajunge in toate casele romanilor de pretutindeni. Pentru intrebari sau nelamuriri, voi organiza miine sau poimiine o conferinta online. Tot la conferinta va astept cu eventuale completari. Multumesc.
AUTOR RADU MORARU
SURSA www.nasul.tv 

BAIETII DESTEPTI DIN ENERGIE SE MISCA PE BANDA LUI MOEBIUS

Băieţii deştepţi din energie au programat zilele acestea, la Bucureşti, cea de-a şasea ediţie a Forumului Internaţional de  Energie, în regia lui Bogdan Popovici, preşedinte al Forum Invest şi coinculpat cu Adrian Năstase în dosarul „Trofeul calităţii“. Printre finanţatorii întrunirii se află Ionuţ Costea, preşedintele Eximbank şi cumnatul lui Mircea Geoană, dar şi, directorul fondului Proprietatea, Mark Mobius, care a reuşit performanţa de a fi cel mai deştept băiat din energia românească, întrecându-l astfel pe Bogdan Buzăianu, după ce a devenit membru în consiliul de administraţie al OMV Petrom din partea Lukoil, dovedind astfel că în România totul e posibil. Sigur, oficial, Mobius este reprezentantul Fondului Proprietatea în OMV Petrom, dar el mai este şi membru în board-ul Lukoil Rusia, prin urmare are acces la deciziile şi informaţiile din Petrom, ca de altfel şi din alte companii interesante pentru subordonații lui Vladimir Putin precum Hidroelectrica, Romgaz, Nuclearelectrica, Transelectrica etc.
Dacă, însă, conducerea Fondului Proprietatea are interese evidente în zona energetică, deci poate sponsoriza justificat întrunirea, ce interese are Ionuţ Costea, cel mai scump dintre bugetarii români? Trecem peste faptul că şi el este unul dintre cei chemaţi să dea cu subsemnatul la Parchet, pentru sponsorizarea campaniei electorale a cumnatului Geoană, şi observăm că printre participanţi este şi firma care a tras cel mai mare tun legalizat din istoria Hidroelectrica, adică Energy Holding. Ce legătură ar fi însă între Ionuţ Costea şi Energy Holding? Aparent, niciuna. Numai că există o legătură între Ionuţ Costea şi Nicolae Bogdan Buzăianu, fostul patron al firmei Energy Holding, supranumit de preşedintele Băsescu în urmă cu câţiva ani drept „cel mai deştept băiat din energie“. După tunul care avea să aducă firmei înfiinţate de el câştiguri de câteva miliarde de euro, Bogdan Buzăianu avea să şteargă legăturile sale vizibile cu acea firmă şi apoi să-şi schimbe total imaginea, el devenind, printre altele, membru al Forumului Crans Montana (Elvetia), sub numele de Nicolas Buzaianu, fiind astfel fondator şi preşedinte executiv al Consiliului pentru Afaceri Publice Internaţionale (World Public Affairs). Sigur, între timp Buzăianu a renunţat la cetăţenia română, pentru că a aflat că în România există un dosar în care este cercetat penal, alături de nişte foşti directori de la Hidroelectrica, dar şi de pupilul lui Dan Voiculescu, Codruţ Şereş. Deşi Buzăianu a spus că nu mai are legătură cu Energy Holding şi cu energia în general, el este prezentat, pe site-ul Forumului Crans Montana, ca fiind un industriaş elveţian al cărui holding este implicat în producţia şi distribuţia de energie electrică, precum şi în producţia de echipamente pentru centralele electrice, în special în Europa de Sud-Est.
Cum de acest tip de echipamente se ocupă UCM Reșița, controlată de elvețieni prin paravanul penal Adrian Chebuțiu, primul semnatar al contractului dintre Energy Holding (Holding ApS Romania) și Hidroelectrica, s-ar întrezări o legătură a lui Buzăianu cu firma reșițeană. Ei bine, şi acum ne apropiem de Costea, Forumul Crans Montana a parafat, la sfîrşitul anului trecut, un parteneriat cu două instituţii româneşti, Eximbank şi ANEIR (Agenţia Naţională a Exportatorilor şi Impor­tatorilor din România), parteneriat despre care nu se spune nimic pe site-ul Eximbank. La fel ca şi la Forum Invest Energy de la Bucureşti, alături de Eximbank, printre partenerii oficiali ai Crans Montana se află şi Energy Holding, fosta firmă a lui Buzăianu. Costea se plimbă, așadar, pe aceleași poteci cu Energy Holding, dar și cu Buzăianu.

Acuzat de escrocherie cu aur în Zambia, ambasadorul Buzăianu şi-a pierdut rangul

Transformarea lui Buzăianu, în perspectiva dosarului penal în care este cercetat, este uluitoare. Trecem peste faptul că nu este exlus ca masoneria să-l  fi ajutat să pătrundă în cercuri altfel inaccesibile unui comerciant obscur de energie şi ajungem tocmai în Zambia, unde cetăţeanul elveţian Nicolas Bogdan Buzăianu a devenit, atenţie!, ambasadorul acelei ţări la UNESCO şi adjunct al ambasadorului Zambiei în Franţa. Transformarea sa este mai mare chiar şi decât a cumnatului lui Costea, Geoană, care din arbitru de fotbal în divizia secundă avea să ajungă ambasador în SUA şi preşedintele PSD, de unde era cât pe ce să se pupe pe gingii cu Vîntu, dacă devenea preşedintele României. Buzăianu a devenit ambasador al unei ţări al cărei cetăţean nu era şi, luna trecută, a fost în centrul unui scandal internaţional după ce noul preşedinte al Zambiei ales la 23 septembrie, Michael Sata, succesorul lui Rupiah Banda, l-a acuzat ca fiind implicat într-o escrocherie cu aur. Acesta a fost motivul pentru care Buzăianu şi-a pierdut, rapid, rangul de ambasador şi a anunţat că-l dă în judecată pe preşedintele Sata, cerându-i despă­gubiri de 100 de milioane de dolari. Cum a ajuns el tocmai în Zambia e greu de ghicit, dar până şi aici se întâlneşte cu omniprezentul Ionuţ Costea-Eximbank. Asta deoarece în urmă cu exact 13 ani, Ionuţ Costea a produs şi el Zambiei, şi implicit României, o mare bucurie pecuniară. În calitatea lui de secretar de stat la Finanţe, Ionuţ Costea a semnat în 1998 contractul de cesiune privind recuperarea creanţelor României din Republica Zambia dintre Guvern şi firma Donegal International Ltd, reprezentată de Michael Sheehan, contract prin care creanţa de 29,8 milioane de dolari a fost vândută americanului cu 3,3 milioane dolari, iar acesta, după ce a dat Zambia în judecată, a primit 15,4 milioane de dolari. Bun afacerist, acest Ionuţ Costea!

Băieţi de băieţi: Buzăianu şi Stamen Stantchev electrizează Viena

Revenind la Buzăianu, cel care a înfiinţat firma care se „înfiinţează“ din nou zilele acestea la Bucureşti, el a mai apărut recent într-o companie selectă, specifică băieţilor deştepţi din Europa de Sud-Est. În luna mai 2011 Buzăianu s-a implicat, prin intermediul societăţii Selectra AG, al cărei președinte este, în sponsorizarea şi lansarea la Viena a asociaţiei Center for Global Dialogue and Cooperation („Centrul pentru Dialog Global şi Cooperare“)  - CGDC, printre fondatorii şi sponsorii căreia se numără Stamen Stantchev (secretar general şi fondator), alături de fostul preşedinte al Bulgariei, Petar Stoyanov. La prima întrunire a membrilor CGDC de la Viena, din 20-21 mai 2011, el a participat însă în calitate de ambasador al Zambiei la UNESCO şi de membru al comitetului executiv al UNESCO din partea acestei ţări. Dintre participanți nu puteau lipsi partenerii lui Stantchev, din dosarul spionilor, Vadim Benyatov și Mustafa Oral. Tot aici a participat și un oarecare Dragoș Nițescu, CEO la Investime Winning (posibil firmă fantomă), nimeni altul decât soțul secretarei lui Buzăianu, Delia Catrinel Nițescu. Același personaj l-a însoțit pe Buzăianu și la Forumul Crans Montana de la Bruxelles din iunie 2011, unde reprezenta firma Investime Mining Africa (probabil aceeași cu firma reprezentată la CGDC). Printre participanții la întâlnirea de la Bruxelles au fost și Adrian Năstase, Ion Iliescu, Dan Ion Drăgoi (Comvex), Cristian Gabriel Costea (Plasty Prod) dar și președintele Energy Holding SRL, Maybud Roy Amir.

Punga Energy Holding care-l dă de gol pe Buzăianu tocmai la Tokio

Buzăianu zice că nu mai are legături cu Energy Holding. Deşi e absurd să crezi că a vândut o firmă după ce a încheiat un contract care îi aduce câştiguri de trei miliarde de euro, în zece ani, el asta încearcă să spună, deşi nimeni nu-l crede. Beat Carpataux, unul dintre paravane, a murit deja prin iunie anul acesta, iar Adrian Chebuţiu, paravanul numit în fruntea UCM Reşiţa, a fost deja trimis în judecată alături de locotenentul său Adrian Coriolan Preda şi de arabul Said Baaklini. Prin urmare nu mai e nimeni credibil, să-l contrazică. Sigur, ar mai fi avocatul Doru Boştină, fostul coacţionar de la Energy Consult, transformată ulterior în Energy Holding, dar şi el a încasat-o penal, fiind condamnat anul acesta la câteva luni de închisoare cu suspendare, pentru fals şi uz de fals, după ce i-a luat (sustras) fostei soţii, Mihaela Gruia, un imobil. În aceste condiţii, când nimeni nu mai credea că „deşteptul“ de Buzăianu mai are vreo legătură cu Energy Holding, apare surpriza. Anul trecut, cu ocazia Cam­pionatului Mondial de Judo, Buzăianu a primit din partea lui Marius Vizer, preşedintele Federaţiei Internaţionale de Judo (IJF), centura neagră onorifică a IJF după ce, între timp, devenise ambasador anorific al Federaţiei. Anunţul primirii „centurii negre onorifice“ este însoţit de o foto extrem de sugestivă, în care elveţianul apare strângând, cu dreapta, mâna lui Vizer, iar cu stânga o pungă. Pe pungă scrie clar Energy Holding şi Buzăianu. Sigur, mai scrie şi Gazprom, dar asta doar pentru că şeful lui Buzăianu în această ierarhie este nimeni altul decât Vladimir Putin, premierul Rusiei şi preşedinte onorific al IFJ, dar şi comandantul suprem al Gazprom.

Veriga lipsa de la Hidroelectrica era fiul lui Traian Oprea

Celebrul contract de energie de la Hidroelectrica, încheiat de firma lui Buzăianu la începutul anului 2004, care le-a băgat în conturi celor de la Energy Holding, trei miliarde de euro, a fost precedat de un altul încheiat în anul 2002, după ce Energy Consult s-a transformat în Holding ApS Romania SRL. El a fost semnat din partea noii firme de către Adrian Chebuţiu, iar din partea Hidroelectrica, printre alții, de către Traian Oprea, cel care semna în numele directorului general Eugen Pena. Ulterior, Traian Oprea avea să devină el însuşi director general, numit de PSD şi menţinut de PNL. El este astăzi trimis în judecată și pentru acel contract care, alături de altele, au prejudiciat statul cu peste 135 milioane de euro. Oprea este acuzat de complot și subminarea economiei naționale, fiind judecat în același dosar cu pupilul lui Voiculescu, Codruț Șereș.
Ceea ce nu se ştie este faptul că, ulterior semnării contractului cu firma lui Buzăianu, fiul lui Oprea a intrat în relaţii de afaceri cu Adrian Chebuţiu, cel care avea să preia conducerea Consiliului de Adminsitraţie al UCM Reşiţa, fiind de fapt paravanul unui investitor elveţian, INES AG, despre care presa a afirmat că ar aparţine tocmai lui Bogdan Nicolas Buzăianu, deși era administrată de Carpataux. Astfel, fiul directorului general al Hidroelectrica Traian Oprea şi-a înfiinţat o firmă cu sediul într-o clădire a UCM Reşiţa, firmă care a primit bani de la AC Management SRL şi UCM Reşiţa. În vreme ce Oprea semna contracte cu Buzăianu, firma fiului lui Oprea primea fonduri din partea societăţilor controlate indirect de Buzăianu prin intermediul lui Chebuţiu. Asta deoarece AC Management, înfiinţată de penalul Chebuţiu, avea ca acţionar societatea franceză Forces Motrices France (fosta Everest Consult, înfiinţată în anul 2003), printre fondatorii căreia s-au aflat şi fostele soţii ale cuplului Chebuţiu-Buzăianu, adică Dana Chebuţiu (fosta soţie a lui Adrian Chebuţiu) şi Simona Codruţa Lăslean (fosta soţie a lui Buzăianu), prima ramânând ulterior asociat unic. Singurul client al firmei ACM Management a fost, cum altfel?, UCM Reşiţa. Pe de altă parte, firma franceză a avut un contract de consultanţă pe perioadă nedeterminată cu Energy Holding, deci totul a rămas în familie. Culmea, aşa de mare a fost coincidenţa în afacerea Hidroelectrica, cea care a băgat în conturile Energy Holding peste trei miliarde de euro, încât cel care l-a înlocuit pe Traian Oprea la conducerea firmei de stat s-a „întâmplat“ să fie chiar fratele fostei soţii a lui Chebuţiu, Mihai Ciprian David. Cât de mică trebuie să fie lumea mafioţilor din energie pentru a se produce o asemenea coincidenţă!?

Au furat atâta curent încât li se ard becurile...între coloane

Deşi nu se ştie dacă are vreo relevanţă, trebuie ştiut că acest Chebuţiu este şi el mason, ca şi Buzăianu, sau alţi şmecheri din energie, el fiind membru al Lojei Masonice „Lumină şi Adevăr“ din Reşiţa. Cât „adevăr“ e în loja asta nu se ştie, dar „lumină“ e suficientă ca să le pocnească becurile între coloane, dacă ne gândim la câtă energie au  sustras ei, legal, desigur, de la Hidroelectrica.
Prepusul său paravanul Chebuțiu, cum a fost numit de presă, este și cel care a pus pe butuci UCM Reșița, căpușând-o sistematic. După numirea sa în fruntea acestei societăți, a externalizat toate zonele profitabile din societate, plasându-le unor firme controlate de el sau de Buzăianu prin offshoruri din Cipru sau prin societăţi elveţiene. Ulterior, a vândut acţiunile deţinute de UCMR la firmele nou create care au înregistrat profit (Hydro SRL, Reductoare Reşiţa SA, Hydro Engineering SA, Aquaris Crivaia SRL etc. etc) către firmele pe care le patrona. La fel, a preluat active din cadrul UCMR cum ar fi Debarcaderul din Văliug, transformat apoi într-un hotel de lux și intrat recent în proprietatea lui Chebuţiu, printr-un transfer pe una dintre firmele controlate personal. Toate preluările de active le-a făcut în cadrul Consiliului de Administraţie al UCMR, cu ajutorul locotenentului său, Adrian Coriolan Preda, a actualei soţii, Lăcrimoara Chebuţiu, fost secretar al CA al UCM Reşiţa, dar şi a acţionarului majoritar Inet AG. Un alt activ preluat este Vila de protocol a societăţii, Reşiţa Rank. A preluat, la fel, monopostul Lola 3000, cumpărat anul trecut pe clubul UCM Sport şi evaluat la aproximativ 300.000 euro. Paravanul și-a făcut datoria, dar asta nu înseamnă că paravanul nu va fi judecat și pentru jaful de la UCM Reșița. Până atunci însă, le urăm succes energicilor participanți la forumul energiei care începe mâine, inclusiv lui Dan Constantin, trimisul special la Forum al unui alt băiat deștept din energie, Dan Voiculescu.
Deocamdată, știm doar că băieții deștepți din energie, cu Mobius, Stantchev sau Buzăianu în frunte, s-au mișcat răsuciți pe sârmele statului și au ajuns nevătămați în punctul de unde au plecat. Au mers pe burtă și s-au trezit pe spate, fără să-și schimbe poziția. Au mers pe banda lui Moebius.
AUTOR DAN BADEA
SURSA CURENTUL 

MIHAIL SADOVEANU, PUNTE LITERALA PESTE PRUT DESPRE ISTORIA MOLDOVEI

E o mare îndrăzneală să scrii astăzi despre Mihail Sadoveanu, când vântul „democraţiei” animă noi orientări, stârneşte sentimente confuze, iscă sminteli de tot felul. Nu din curaj, ci din respect faţă de condeierul care a lăsat posterităţii cronica vremurilor zbuciumate ale Moldovei, pe când era întreagă, consemnând atât cotidianul vieţii cu primitivismul vremii, cât şi momentele eroice ale frământărilor seculare care au culminat cu înscrierea în analele Europei a figurii luminoase a voievodului Ştefan cel Mare, vrednic păstrător al independenţei moşiei în faţa tuturor jinduitorilor străini.
Scrierile sadoveniene, cu bune şi mai puţin bune, culminează cu romanele istorice din care se conturează nucleul luptei neîntrerupte pentru libertate a moldovenilor, ca o înţelegere a datoriei transmise prin porunca lui Ştefan de a păstra Moldova pentru viitorime. Să nu uităm că tot de acolo a plecat rostuirea unirii românilor şi tot în acea parte de ţară se găsesc rădăcinile celei mai frumoase grăiri poetice româneşti.

Urmărind încrengătura de idei desprinse din şirul istorisirilor, reies câteva aspecte care pun în lumină factori dătători de tărie celor care n-au acceptat umilinţa. Inspirându- se din cronicile vremii, Mihail Sadoveanu aşterne, nu fără intervenţia fanteziei, pagini de vibrantă dorinţă de libertate, care a turnat putere în braţul moldovean, care a transformat în viteji de poveste pe feciorii Vrancei, care a clădit zid de netrecut din ciobanii munţilor prăvăliţi peste balaurul otoman.
Atribuindu-i marelui romancier - considerat cândva creator al epopeii naţionale - semnificaţia de „punte peste Prut”, punem în balanţa judecăţii drepte prezenţa spiritului Sfântului Ştefan, care a implantat în vechea Moldovă însemnele izbânzilor sale, marcate prin domuri înălţate drept recunoştinţă lui Dumnezeu, mănăstirile la care şi astăzi ne închinăm cu pioşenie. Acest spirit înlănţuie toate acţiunile romanelor istorice plăsmuite de autor.
Prezent direct ca personaj în trilogia „Fraţii Jderi”, Ştefan cel Mare, având alături pe „oamenii Măriei Sale”, nu pleacă la luptă înainte de a asista la slujba de binecuvântare a oştii. Încărcat cu credinţa în dreapta biruinţă, Ştefan frânge visul de expansiune peste întreaga Europă al Imperiului Otoman, izbândă datorată faptului că toţi moldovenii devin „oamenii Măriei Sale”. Spre justificata mândrie românească, în muzeul Mănăstirii Putna, stă scrisă pe plachetă mare mărturia elogioasă a unui cronicar polonez, care atribuie lui Ştefan cel Mare titlul de voievod, apărător al Europei.

Străbătând veacurile, duhul lui Ştefan cheamă mai departe la luptă contra asupritorilor, îmbărbătează pe urmaşi cu spiritul dreptăţii în acţiunea de a-şi apăra viaţa, bunurile şi demnitatea. Mihail Sadoveanu urmăreşte destinul foştilor oşteni ai marelui voievod, care se pieptoşează, în trecerea vremii, cu certificatul de răzeş, adică luptător răsplătit de domn pentru fapte vitejeşti. Meritul marelui povestitor constă în dezvăluirea dovezilor de semeţie răzeşească din generaţie în generaţie, aşa cum se întâmplă în romanul „Neamul Şoimăreştilor”, în care colectivitatea din ţinutul Orheiului nu acceptă umilinţa asupririi boierilor aflaţi sub oblăduirea domniilor trădătoare. Tudor Şoimaru, fiu de răzeş, plăteşte cu dreptate boierului Orheianu care i-a ucis tatăl, restabilind drepturile obştii răzeşeşti asupra pământurilor luate de boier.
Dar ideea legăturii dintre generaţii, care duce în timp faima voievodului cel Mare, străbate istoria Moldovei ca un pronunţat fir roşu, învăluind în desfăşurarea lui figura lui Tudor Şoimaru, bătrân cu plete albe şi orb, prezent la curtea Ducăi- Vodă, unde îl mustră pe nemilosul domn pentru fărădelegile sale faţă de cei obidiţi şi lipsiţi de apărare: „… nu-ţi încărca sufletul cu sânge. Căci se suie pănă la cer plângerile obijduiţilor, iar moşnegii cei neînţelepţi şi orbi te blastămă să mori neiertat şi singur”. Ameninţat cu moartea pentru îndrăzneală, bătrânul rămâne demn, fără teamă în dojana sa: „… aştept să mă loveşti, ca să pier de buzduganul măriei tale, cum a pierit şi părintele meu de buzduganul lui Aron Vodă” („Zodia cancerului sau vremea Ducăi-Vodă”, Editura Politică, Bucureşti, 1986, p. 207)

Aceeaşi idee care, în concepţia scriitorului, alcătuieşte osatura istoriei libertăţii şi independenţei Moldovei, cu toate momentele ei de vânturare a unor domnii nedemne, se conturează şi în „Nicoară Potcoavă”, al cărui fir narativ înşiră aventurile fiilor lui Ion Vodă cel Cumplit, în încercarea de a pedepsi pe trădătorii şi ucigaşii tatălui lor. Încrederea scriitorului că Moldova îşi va păstra prin veacuri demnitatea înscăunată de Ştefan cel Mare îşi găseşte expresia în mesajul eroului Nicoară Potcoavă, aflat pe eşafod: „Din sângele meu va creşte răscumpărarea cum creşte grâul dintr-o sămânţă”. Tot astfel, un martor la supliciu, povesteşte că „Măria sa Nicoară a trecut ca un vis al moldovenilor. Din duhul său, care nu se stânge, ne-om aprinde noi şi alţii de după noi, cum se aprinde lumina din lumină” („Nicoară Potcoavă”).
Că moldovenii l-au canonizat demult pe Ştefan, alăturând numelui său atributul „cel Sfânt”, o dovedeşte simţul datoriei ostăşeşti al unor bieţi paznici ai Cetăţii Neamţului, care îndrăznesc să se opună faimoasei armate a regelui Sobieski, refuzând să se predea la somaţie şi închizând porţile „să nu zică leahul c-au intrat într-o românească cetate ca-ntr-o ţarină pustie” (C. Negruzzi, „Sobieski şi românii”), reuşind să atragă admiraţia orgoliosului rege.
Mai aproape de veacul nostru, străbate mândria răzeşească în prezentarea de către Ion Creangă a satului Humuleşti: „… sat vechi răzeşesc, întemeiat în toată puterea cuvântului” („Amintiri din copilărie”).
El însuşi descendent din mamă moldoveancă, poartă în sânge spiritul de justiţiar preluat din trăirile poporului. Povestirile sale, pronunţă condamnare la adresa celor puternici şi răi ori dau curs acţiunii de pedepsire cu dreptate a faptelor criminale, ca în „Judeţ al sărmanilor” şi în „Baltagul”.

Opera lui Mihail Sadoveanu nu poate fi scoasă în afara valorilor literare naţionale, atâta vreme cât în paginile creaţiei sale stă scrisă o frământare de veacuri a acestei părţi de Românie. Municipiul Alba-Iulia păstrează o legătură de suflet cu Mihail Sadoveanu, omagiind jertfa fiului său în al doilea război mondial, soldatul Paul-Mihu Sadoveanu, al cărui mormânt se află în Cimitirul Eroilor din oraşul nostru.
AUTOR GEORGETA CIOBOTA
SURSA condeiulardelean.ro 

22 DE ANI DE CAMATARIE

În vreme ce PSD îl hăituieşte pe Geoană, PDL îl dă afară pe Oajdea, Crin îşi exercită mandatul de teleparlamentar, iar DNA dezleagă iţele şpăgilor înnodate de primarul Apostu de la Cluj, România primeşte, în sfârşit, o lege pe care o aştepta de 22 de ani.

 Adoptată pe 18 octombrie de Camera Deputaţilor (după ce fusese respinsă de Senat) şi promulgată pe 15 noiembrie de preşedintele Băsescu, „Legea cămătăriei" este oglinda fidelă a României postcomuniste: aveam nevoie de ea la începutul anului 1990, dar a venit abia spre sfârşitul lui 2011.

De fapt, se numeşte Legea privind interzicerea activităţii de cămătărie, pentru că rostul ei este să pună stop unui fenomen care a stat la baza constituirii lumii interlope. Actul normativ prevede că activitatea de cămătărie se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani şi a fost iniţiat de parlamentari ai PDL şi ai minorităţilor naţionale. Textul legislativ defineşte cămătarul ca fiind „persoana care dă împrumuturi băneşti în schimbul unei camete".

Orice Parlament responsabil ar fi legiferat cu prioritate această plagă socială, devenită în timp pârghie infracţională. Dar senatorii şi deputaţii României au avut alte preocupări.

Timp de 22 de ani, zeci de mii de români au fost atraşi în cursă de „bancherii" interlopi, au luat bani împrumut şi s-au trezit că pentru 1.000 de lei trebuie să dea înapoi 10.000 de euro. Pe unii i-a împins în păcat disperarea, pe alţii - prostia. Şi unii, şi alţii au fost victime sigure în ghearele unor nemernici fără milă.

Aici trebuia să intervină statul pentru a reglementa o situaţie periculoasă, în care pepiniera de infractori se dezvolta pe seama nenorocirii unor compatrioţi. Dar statul n-a mişcat un deget, nici măcar atunci când presa a scos la lumină cazuri cutremurătoare. Impotenţa statului a mirosit de la bun început a complicitate cu infractorii, mai ales când procurori sau poliţişti aflaţi în poziţii-cheie au fost dovediţi a fi pe mână cu cămătarii.

22 de ani e mai mult decât majoratul unui om. Atât au fost nevoiţi să aştepte românii pentru ca aleşii lor să le dea o lege indispensabilă. Cetăţenii acestei ţări, dintre care unii trăiau cu spaima că vin cămătarii şi îi lasă fără casă, fără o mână sau fără un picior, au mers în acest timp la vreo zece rânduri de votări. Preşedinte, Parlament, Primărie, iar Preşedinte, iar Parlament, iar Primărie... Referendum, suspendare, din nou referendum... Au pus şi au dat jos preşedinţi (Ion Iliescu, Emil Constantinescu, Traian Băsescu), prim-miniştri (Petre Roman, Theodor Stolojan, Nicolae Văcăroiu, Victor Ciorbea, Radu Vasile, Mugur Isărescu, Adrian Năstase, Călin Popescu-Tăriceanu, Emil Boc) şi diverşi şefi de Camere parlamentare. Toţi cei de mai sus puteau mişca lucrurile astfel încât românii să fi avut mai de mult o lege a cămătăriei. Fiecare are partea lui de vinovăţie - mai mică sau mai mare - faţă de cetăţenii care au simţit tăişul ascuţit al sabiei cămătarului!
AUTOR GRIGORE CARTIANU
SURSA ADEVARUL 

PATAPIEVICI SLUJESTE SAU URASTE CULTURA ROMANA?

Formulăm această întrebare cu justificată îngrijorare şi răspundem şi noi la apelul „Apăraţi istoria românilor!”, emis de un grup de ziarişti cu referire la proiectul „România medievală”, lansat de către directorul Institutului Cultural Român (ICR), Horia Roman Patapievici, în colaborare cu Ministerul Afacerilor Externe (MAE), respectiv cu ministrul Teodor Baconschi. Grupul de ziarişti acuză pe „întreprinzători” de fals asupra Istoriei Românilor, făcut cu intenţii duşmănoase, denigratoare, vizând drumul parcurs în procesul de formare a naţiunii române, de certificare a Statului Român. Nu doar dezaprobarea şi acuzaţiile, ci însăşi revolta răbufnită în durerea românului, căruia i se pune otravă la rădăcini, îi determină pe aceşti ziarişti să facă apel la opinia publică pentru a se alătura unui protest colectiv împotriva unui nou act duşmănos la adresa valorilor româneşti (vezi internet, Emilia Corbu, Aurel Retegan şi alţii).

Dacă din prezentarea albumului şi expoziţiei „Eterna şi fascinanta Românie”, America a luat cunoştinţă de fascinaţia României prin nişte imagini animaliere purtătoare de zvastică drept emblemă românească, noul proiect patapievicesc îi dezvăluie autorului ticăloşia şi inconştienţa atât de pronunţate încât insul se autodesfiinţează, căci, fie şi în derâdere, dacă declari România eternă, eternitatea pentru România însemnând şi un trecut adânc, prezent şi viitor nelimitat, ne întrebăm atunci cum de „eternitatea” României începe la 1859, moment despre care „marii culturişti” ai proiectului afirmă că abia atunci „statul român a format naţiunea română”?! Nu numai dispreţul şi veninul ies la suprafaţă, dar se iveşte un nod de îndoială asupra competenţei acestui „luminat” de a emite precepte despre curgerea formării poporului, deoarece procesul istoric atestă că nu „statul a creat naţiunea, ci naţiunea creează statul”. „Teoria mozaicului de populaţii loveşte exact acest principiu”; „Niciun stat nu a dus la formarea unui popor. Dimpotrivă, statele s-au format pe baza unui popor sau naţiuni” (Emilia Corbu). Se ştie că o bună parte din statele europene au fost constituite la începutul secolului XX, deci sunt tinere, însă naţiunile lor au o vechime milenară. Tot astfel, rădăcinile naţiunii române au o istorie adâncă în timp, iar România, ca stat, apărut în 1859, consolidat în 1918, este chiar mai veche decât Italia (denumire apărută la 1861) sau Germania (1871), fără a mai vorbi de state ca Cehia sau Belgia.

În fapt, în ce constă vina lui Patapievici? Se trezeşte la câţiva ani după circul din America cu brendul turistic cu zvastică, să scormonească istoria veche a românilor şi să pună sub semnul întrebării etnogeneza poporului român şi a limbii române. Proiectul „România medievală”, „un grav atentat împotriva conştiinţei istorice a românilor, realizează performanţa incredibilă de a scoate din coşul de gunoi al istoriei teoria lui Roller, publicată în tratatul de istorie din 1960, de a o ambala în istoria migraţiilor şi de a o prezenta drept istorie a românilor”. Înşirând 17 populaţii ca participante la istoria medievală, creatorii acestei teorii nici măcar nu înscriu în acest şir numele strămoşilor noştri, dacii şi geţii. Spre a-i exclude, în alt context, se vorbeşte despre migraţia dacilor liberi în vestul Europei, iar despre geţi nu se vorbeşte deloc, deşi teritoriile locuite de ei au rămas în mare parte libere, neincluse în provincia romană.

Materialul teoretic, este conceput de elveţianul Chrzanovsky, de origine poloneză, „ale cărui legături cu Moscova sunt cunoscute”. Opreşte-ţi mintea-n loc, române, şi întreabă-te: de ce elveţian, de ce polonez, de ce legături cu Moscova? De ce oferă şi plăteşte Patapievici unui străin (unui asemenea străin) proiectul pentru cercetarea adâncimilor istoriei României? N-a găsit Patapievici un român care să-i satisfacă pofta bicisnică de a lovi în dreptul legitim al poporului nostru asupra teritoriului străbun, trâmbiţând ideea că acest drept este „multietnic”? Păi cum să găsească? Istoricii noştri au coloană vertebrală. Ar fi scris cu sânge, nu cu cerneală, un asemenea text. Se pare că pe acest Patapievici şi intelectualii care i-au fost apropiaţi, emiţători ai ideii că „nu mai e nevoie de atâta patriotism”, l-au părăsit.

„Disertaţia” lui Chrzanovsky a fost publicată într-o carte de lux, care a costat 1 milion de euro. Dar, directorul acestei instituţii româneşti care ar trebui să vorbească lumii cu argumente despre ceea ce suntem, nu se opreşte aici, ci va prezenta o serie de expoziţii internaţionale, realizate în colaborare cu MAE, vorbind despre ceea ce nu suntem. În continuare, afacerea va costa 7 milioane de euro!!!
Să iei de le bietul dascăl, care bate drumurile satelor pentru a lumina minţi şi a încălzi suflete ale copiilor ţării, şi să-i pui în buzunarele acestui slujitor sec la suflet, cu sânge înveninat de ură, ale cărui acţiuni îi revarsă reziduurile asupra chipului istoric al poporului român, din truda căruia îşi hrăneşte leşul, este unul din multele păcate ale celor care îngăduie şi susţin această propagandă de batjocorire a istoriei ţării. Şi încă prin cheltuirea unor asemenea sume de bani, şi încă susţinut de preşedintele ţării, care îl felicită public pentru activităţile culturale desfăşurate de insul cu probleme de orientare.
Neavând o învăţătură specială de profil istoric, nu facem alte comentarii asupra „adevărului” vehiculat aici. Doar o întrebare ne tulbură logica, atâta câtă este: cum a reuşit poporul nostru ca, din puzderia de migratori, să-şi selecteze şi să-şi modeleze o limbă proprie, să-şi statueze un specific naţional de obiceiuri, un mod de viaţă strâns legat de pământul locuit, toate păstrate după retragerea romanilor până la 1859, 1918, când şi-a făurit şi un stat propriu? Teoria lui Roller şi Roesler nu numai că a fost acuzată vehement de istoricii români şi, în final, desfiinţată, dar chiar şi astăzi se vehiculează ca o adevărată minune existenţa şi rezistenţa în timp a limbii române latine în groapa cu lei slavă. Tocmai această realitate, care etalează limba noastră ca „o comoară în adâncuri înfundată”, este cel mai puternic argument care elimină de la sine teoria „multietnicităţii” poporului român. Persistenţa limbii şi rezistenţa poporului în faţa invaziilor înscriu în actul legitim al istoriei noastre dovada că acest neam a rămas monolit, aşa cum l-a dăruit Dumnezeu.

„Nu se face precizarea că aceste migraţii au afectat doar anumite segmente de timp şi doar anumite regiuni, unele aflate în afara României de azi şi că au avut doar un efect colateral”, pentru că străbunii noştri erau prea legaţi de câmp, deal şi stâncă pentru a fi clintiţi din aceste locuri. Se ştie că însuşi Burebista a făcut apel la unitatea triburilor dacice pentru a fi puternice în faţa atacurilor barbarilor migratori. Trecătorii au venit, dar au şi plecat, băştinaşii au rămas să-şi păzească şi să-şi muncească glia.
Teoria despre slavizarea limbii române a durat relativ o perioadă scurtă de timp, pentru că istoricii români au avut curajul să intervină, chiar şi în constrângerile comunismului, şi să repună datele istoriei pe făgaşul lor normal. Apologia migraţiilor, ca bază a formării poporului român, cade de la sine, pentru că civilizaţia daco-romană le-a anihilat influenţele şi şi-a întărit puterea cu timpul, consolidată în autoritatea unui stat propriu, instaurat în urma multor sacrificii. Rămăşiţele minoritare care trăiesc astăzi pe teritoriul ţării noastre, sunt dovada certă că acest pământ roditor cu „iarbă grasă” şi poporul român băştinaş le-au oferit adăpost cu omenie şi împăcare.

Ziariştii implicaţi în dezvăluirea şi condamnarea acţiunilor duşmănoase la adresa României se referă la „imprecaţiile pe care cei doi inamici ai României le girează, pentru a denigra în faţa lumii identitatea naţională a românilor şi a da dreptate neruşinatelor revendicări teritoriale ale neorevizioniştilor unguri”. Acuzând pe directorul ICR pentru mârşăvia acestor acţiuni şi comentând samavolnicia acestei rămăşiţe umane, ziariştii cer „demisia de onoare” a lui Patapievici. Care onoare, domnilor ziarişti? De unde, dacă nu e? Nu trebuie să cerem. Ne stă în putere să-l scoatem la periferia societăţii, să-l izolăm de treburile statului şi de sufletul neamului nostru, ca să avem siguranţa că nu va mai naşte alţi monştri.
Deşi avem un Minister al Culturii, comisii de resort în Parlament, Academie Română, forul cel mai înalt al erudiţiei româneşti, această persoană, tulbure la cap, face ce vrea în planul culturii şi istoriei ţării. Mari semne de îngrijorare! Poporul român nu merită o asemenea pecete în faţa lumii! Este uimitor, însă, că preşedintele ţării îi mulţumeşte pentru acţiunile sale „culturale”. („Corb la corb...”) Sau, poate, nu trebuie să ne mai mirăm, ci să facem ce trebuie făcut!

Lui Horia Roman Patapievici i se dezvăluie vechi rădăcini şi state în acţiuni de trădare, transmise prin sânge paternal (vezi internet). Gravitatea actelor antiromâneşti ale acestui sinistru personaj produce schimbări în convingerile celor ce-l cunosc mai demult, înlocuind chiar aprecieri cu acuzaţii generate de revoltă. Aşa se întâmplă cu opiniile scriitoarei Herta Muller, care, dintr-o apărătoare a lui Patapievici în faţa acuzaţiilor exprimate de români urmare articolelor de presă care vehiculau dizgraţia la adresa poporului, teritoriului şi, mai ales, la adresa lui Eminescu, ieşite din mintea mucegăită a cestui chip enkavedist, care merită numele de serviciu „Micul Furer-Komisar al culturii române”, astăzi, dumneaei clocoteşte de indignare „faţă de nerecunoştinţa şi lipsa de loialitate, adică trădarea la care noul caporal s-a pretat în cea mai bună tradiţie a familiei” (Aurel Rogojan).

„Pentru apucăturile sale de călău al culturii române şi fecaloidizarea limbajului public, Horia Roman Patapievici, demn descendent al unui gestapovist sovietic cu trei nume, omul cu trei feţe care aleargă pe urmele tatălui său, cel puţin prin darul minciunii, se află la stadiul promiţătoarelor începuturi. Asta dacă nu se trezeşte la timp preşedintele onorific al ICR şi al României” (Aurel Rogojan).
„Institutul Cultural Român continuă să arunce sume fabuloase în proiecte păduchioase. Cred că doar demiterea grabnică a lui Patapievici ne mai poate scăpa de proiectele scandaloase, alese parcă să ne compromită definitiv ca naţiune, cultură, stat” (Emilia Corbu).
Subscriem şi noi, membrii Fundaţiei „Alba-Iulia 1918 pentru unitatea şi integritatea României”, cu speranţa că partea aceea de oameni cuminţi, curaţi şi luminaţi ai ţării va reuşi să spele acest mucegai urât mirositor, care a infectat filele culturii şi istoriei româneşti. Dacă în urma atâtor acte de compromitere a prestigiului ţării, prin ridiculizarea valorilor poporului român, este menţinut în această funcţie un asemenea proclet cinic, sacrificând milioane de euro, e nevoie de o grabnică scoatere din rădăcini a răului. Doamne-ajută!
AUTOR GEORGETA CIOBOTA
SURSA condeiulardelean.ro