joi, 28 iulie 2011

REVOLUTIONARI - SECURISTI

Perspectiva pierderii privilegiilor nesimţite îi face pe unii „revoluţionari" să-şi dea arama pe faţă.
Prin gâtlejul lor urlă ticăloşia, lăcomia şi impostura. Escroci de joasă speţă au pozat multă vreme în „eliberatori" ai neamului românesc. În acest timp, şi-au jecmănit compatrioţii ca ultimii borfaşi. Prin complicitatea cu politicienii, în frunte cu tătucul lor, Ion Iliescu, ne-au luat banii sub pretextul că ne vând libertate. Ne-au făcut un bine, carevasăzică.

Iată cum sună un mesaj de „revoluţionar", semnat Liviu şi postat ieri pe www.adevarul.ro:
„Revoluţia română v-a dat libertatea să scrieţi ce vreţi despre revoluţionari, să vă plimbaţi în toată lumea în concedii, să aveţi maşini cu benzină în ele, să fiţi patroni, să aveţi presă liberă, zeci de canale de televiziune şi posturi TV, să munciţi în străinătate, să faceţi politică şi multe alte drepturi pe care până în decembrie 1989 nici nu le visaţi. Francezii îşi respectă şi le dau drepturi familiilor revoluţionarilor şi după 200 de ani, pe când noi, pe lângă faptul că nu toţi revoluţionarii se bucură de drepturi, mai sunt şi denigraţi. Ruşine să vă fie!"
Ruşine să-ţi fie ţie, milogule! La muncă, nu la întins mâna! În afară de 500-600 de euro pe lună, teren intravilan şi extravilan, spaţii comerciale, gratuitate pe transportul în comun, scutire de impozite, vrei cumva şi o plimbare pe Sena, să vezi cum sunt răsplătiţi urmaşii lui Robespierre? Ţi s-a făcut dor de strănepoţii pe care Marat nu i-a avut niciodată? Vrei să vezi cum se plimbă cu metroul parizian fantoma lui Danton, deghizată în cerşetori români - fraţii tăi de bunăstare şterpelită?
În raport cu noţiuni sacre precum libertatea, pentru care pretind că au luptat, profitorii Revoluţiei dâmboviţene se comportă ca nişte mici ceauşeşti de bodegă. Căci iată ce propun ei ca obiectiv principal, într-un manifest de mobilizare - imbecil şi agramat - pentru lupta cea mare, programată în luna august:

„Adoptarea în regim de urgenţă a unor modificări la Legea audiovizualului, astfel ca:
- pe timpul emisiunilor TV, radio sau în articolele de presă scrisă, la menţionarea numelor formatorilor de opinie care au desfăşurat activităţi înainte de 1989, să fie OBLIGATORIE menţionarea funcţiilor politice, colaborarea cu fosta Securitate, presa comunistă în care şi-au desfăşurat activitatea etc.;
- pe timpul emisiunilor TV, radio sau în articolele de presă scrisă, la menţionarea numelor formatorilor de opinie să fie OBLIGATORIE menţionarea faptelor cu caracter penal săvârşite de aceştia înainte sau după Revoluţia din decembrie 1989;
- prezentarea unor fapte care nu pot fi susţinute cu documente sau argumente verificabile de către formatorii de opinie în emisiuni TV, radio sau în articolele din presa scrisă să fie sancţionate cu interdicţia de a mai apare în presa scrisă şi vorbită, pe termen nelimitat, funcţie de gravitatea susţinerilor nefondate".
Băieţii au probleme nu doar cu bunul-simţ, ci şi cu limba română. Dar cunosc la perfecţie tehnicile de manipulare din arsenalul Securităţii. Precum mentorul lor Ion Iliescu, joacă la intimidare şi aruncă sugestii otrăvite. Metodele lor nu reprezintă însă o surpriză: zeci de „revoluţionari" - în frunte cu Gelu Voican Voiculescu - au fost dovediţi turnători ai Securităţii, iar alte sute au dosare în aşteptare.
Cu ocazia asta, vom afla şi noi, poate, ce misiuni au executat ei în decembrie '89, sub pretextul luptei pentru libertate.

P.S. Pentru a echilibra balanţa, public şi un mesaj din tabăra românilor fără certificat de revoluţionar: „Dacă-i plătiţi în continuare pe «revoluţionarii» ăştia, eu nu mai plătesc taxele la stat. O să refuz sau o să găsesc o soluţie să fac asta". Ideea nu-i rea, poate aşa vom reuşi să-i scoatem pe premierul Emil Boc şi pe preşedintele Traian Băsescu din tăcerea suspectă  pe tema „revoluţionarilor".
AUTOR GRIGORE CARTIANU
SURSA  ADEVARUL

miercuri, 27 iulie 2011

PROFITORII REVOLUTIEI

„Răul a fost făcut deja. S-a dat o lege pentru a cumpăra această masă de oameni. Nu poţi da înapoi acum“ – spunea recent George Costin, actualul şef al Secretariatului de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor (SSPR), sperând să descurajeze intenţia anunţată a premierului de a reteza vestitele privilegii ale revoluţionarilor. Dar Emil Boc are de ce da înapoi, văzând cum din visteria sleită a statului pleacă anual circa 80 de milioane de euro către revoluţionari. Doar răniţii şi urmaşii celor morţi ar urma să rămână în sarcina bugetului, spune premierul. Pe ceilalţi a încercat oricum să-i arunce undeva, în viitor, eşalonând prin OU din 2010 plata indemnizaţiilor prevăzute de Legea recunoştinţei pentru 2012, 2013 şi 2014, iar acum le-ar anula de tot.

Costin, el însuşi un discutabil revoluţionar, ar vrea să spună, lasă-ne, Boc, în durerea noastră de revoluţionari profitori cu indemnizaţii, terenuri, buticuri şi loc de veci şi caută-ţi în altă parte tăieri bugetare, la profesori, doctori, artişti. „Sunt mulţi care trăiesc numai cu acest venit“, argumentează Costin, arătând cu degetul, fără a fi în măsură s-o facă, spre autorii „răului“, spre cei care au dat legea, politicienii. Ei, revoluţionarii, dar numai vreo 20-30.000, aleşi bine din milioanele de oameni care au năvălit pe străzi în decembrie ´89, nu au făcut decât să se supună legii. Gluma s-a îngroşat odată cu dezvăluirile zilnice din presă privind matrapazlâcurile din lumea revoluţionarilor, care, în papuci, la închisoare sau chiar de partea represiunii, au certificate şi drepturi. Schimbând tonul, George Costin, în numele SSPR, dă un comunicat „revoluţionar“ din care nu lipsesc grandilocvenţa, insolenţa, ameninţarea făţişă şi agramatismele: „acţiune de intoxicare a opiniei publice şi de denigrare a revoluţionarilor din Decembrie 1989“, „campanie murdară“ care „s-ar datora implicării revoluţionarilor în eradicarea corupţiei din sistemul judiciar“, în fine, „cine seamănă vânt, culege furtună“.

Istoria afacerii cu certificatele de revoluţionar începe în 1990, când lui Ion Iliescu încă îi tremura cămaşa pentru scaunul prezidenţial în care urcase de curând. Nu ezită să apeleze la formaţiuni paramilitare, muncitori, mineri şi, de ce nu, revoluţionari. De cei din urmă se ocupă fidelul său consilier, Dan Iosif. Aşa apare Legea 42/1990, prin care erau răsplătiţi generos unii revoluţionari. Dacă până în acel moment cele câteva organizaţii de revoluţionari cereau vehement adevărul despre revoluţie, un lucru tare neplăcut lui Iliescu, prin lege li se dă o ţintă suculentă: să alcătuiască dosare pentru obţinerea drepturilor materiale.

Organizaţiile se pun pe treabă. Mai mult, încep să înflorească pretutindeni în ţară alte şi alte organizaţii, filiale ale organizaţiilor, cu un număr sporind vertiginos de revoluţionari înfometaţi, toţi uitând de „Adevărul despre revoluţie“, ceea ce Ion Iliescu chiar îşi dorise. Când CDR ajunge la putere, în 1996, premierul Victor Ciorbea restrânge drepturile acestei caste privilegiate, în ciuda ameninţărilor şi presiunilor conduse de Dan Iosif, numai că este lăsat descoperit de gestul teatral al preşedintelui Constantinescu dând mâna lui Dan Iosif, într-unul din corturile în care se făcea greva foamei pentru privilegii. În mandatul PSD din 2000-2004 este ticluită şi pusă în aplicare Legea 341, intitulată pompos „a recunoştinţei“, votată de parlamentarii tuturor partidelor politice. În esenţă, această lege lărgeşte calea abuzurilor, a inechităţilor, a posibilităţilor de fraudare, şi, pe cale de consecinţă, a drepturilor materiale, de acum cu mult mai substanţiale. Pentru a-i cuprinde şi pe alţi amatori de privilegii, este inventată în lege categoria „luptători remarcaţi prin fapte deosebite“, lăsând în sarcina şefilor de organizaţie de a-şi da avizul cine a fost sau nu luptător cu merite deosebite.

Traficul de certificate, unele pentru preschimbare, altele pentru a fi obţinute, se face la lumina zilei, sub şefii de organizaţii, care pun mâna astfel pe o găină cu ouă de aur. Dacă mai adăugăm că legea include şi cumpărarea sediilor pe nimic, la fel ca la partidele politice, tuturor celorlalte binecuvântări li se adaugă şi perspectiva unor frumoase afaceri imobiliare. Deşi clamează demagogic eliminarea impostorilor, Legea 341 le sporeşte numărul şi rafinează procedurile de fraudare, totul sub oblăduirea SSPR şi a Comisiei Parlamentare a Revoluţiei, la conducerea cărora se succed tot oameni de încredere ai lui Iliescu. De altfel, Iliescu este validat ca revoluţionar de frunte, peste rând, de Comisia parlamentară prezidată de Sergiu Nicolaescu şi Emilian Cutean. Goana după certificate duce la aberaţii inimaginabile: se iau adeverinţe de la biserici, grădiniţe, fabrici de bere, cum că acolo X sau Y a desfăşurat „acţiuni de luptă“; se truchează fotografii, cu capete disproporţionat de mari lipite pe trupuri; un cutare şef de organizaţie îl promovează pe un ins ca revoluţionar, doar ca să poată să-şi recupereze de la acesta o datorie; naraţiunile din cererile revoluţionarilor petenţi sunt copiate din cărţi subvenţionate de SSPR, în fine, chiar şi descoperită, nicio persoană nu e condamnată pentru fals.

Cum procedura de pătrundere în casta profitorilor se arată a fi laborioasă, termenul de predare a actelor, prevăzut în lege la 6 luni, se amână de opt ori. Imprudent, Legea recunoştinţei a inclus şi un articol privind exmatricularea din rândul privilegiaţilor a celor descoperiţi colaboratori ai Securităţii, ceea ce, în guvernarea Năstase, când dosarele se aflau sub cheie, nu presupunea niciun risc. Când însă CNSAS a primit bună parte din arhiva de la SRI, revoluţionari numeroşi s-au găsit pe lista colaboratorilor şi chiar a ofiţerilor. Dar pierderea automată a calităţii de revoluţionar în cazul celor deconspiraţi nu se întâmplă. Practic, e necesar un vot al unei comisii speciale din cadrul SSPR; şi, oricum, „o bună parte dintre judecători sunt din acelaşi aluat cu informatorii. A fost un caz celebru cu un judecător care la noi era pe liste la informatori şi el dădea verdicte de necolaborare la foşti colegi ai lui, informatori“, relatează Mircea Dinescu, membru CNSAS.
Premierul Boc nu are de ce ezita: măcar raţiunile austerităţii, care l-au împins să taie tot soiul de indemnizaţii, îl pot motiva să amputeze în sfârşit această cangrenă.
AUTOR RODICA PALADE
SURSA : REVISTA 22 

marți, 26 iulie 2011

VICTOR PONTA SI DAN SOVA ANCHETATI DE DNA

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) au fost sesizați de reprezentanții Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) cu privire la președintele PSD, Victor Ponta, și senatorul PSD Dan Șova. Sesizarea ANAF ar avea la bază contractele semnate cu complexurile energetice Rovinari și Turceni, dar și firma care sponsorizează cursele de raliu la care participă președintele PSD.
Complexurile energetice de la Rovinari şi Turceni au fost pejudiciate de conducere cu 60 – 70 de milioane de lei (16  - 17 milioane de euro), în perioada 2007 – 2009, iar printre societăţile care au contribuit la realizarea acestei pagube se află şi firma domnului Şova, care a încheiat cu cele două complexuri contracte care nu întrunesc condiţiile de legalitate", a spus Sorin Blejnar, şeful ANAF.Potrivit acestuia, DNA va verifica din punct de vedere legal contractele. „A fost sesizată DNA, pentru a  se vedea dacă se întrunesc elementele constitutive ale unei infracţiuni economice", a mai spus Blejnar.
Nu există o sesizare penală referitoare la firma domnului Şova, ci doar o sesizare generală, care vizează activitatea firmei din anii 2007, 2008 şi 2009.
Surse din cadrul ANAF au confirmat pentru EVZ că există o sesizare în cazul lui Victor Ponta, aceasta vizând legătura sa cu avocatul Dan Şova.

Senatorul PSD Dan Șova este vizat de o anchetă ANAF în legătură cu obţinerea a peste un milion de euro în mod necuvenit de la Complexul Energetic Turceni, sub formă de primă de performanţă. "Mă bucur că ANAF a luat această decizie. Poate față în față cu procurorii se vor lămuri lucrurile", a declarat Șova la Realitatea Tv, unde a precizat că contractele sale sunt legale.

Dan Șova: „Este o făcătură”
Senatorul PSD, Dan Șova nu este convins că sesizarea ANAF către DNA privind contractele de la Rovinari si Turceni are legătură cu el sau cu Victor Ponta, ci mai degraba cu directorii de acolo. Șova a precizat că nu există nici un fel de problemă și că absolut totul este o făcătură.
"Din punctul meu de vedere, este un atac pur politic făcut de Blejnar, care nu vrea altceva decât să-şi acopere problemele de natură pur penală. Este făcut împotriva unor contracte pe care eu le-am avut înainte de a fi în viaţa politică", a spus Șova, precizând că datorită contractelor companiile de stat au avut numai de profitat şi se va demonstra acest lucru.

"Dacă cineva ține neaparat să mă duc la DNA, mă voi duce. Nu uitați ca sunt un om care vine din sistemul de justiție, sunt un om care comunică cu organele statului și mi se pare normal ca orice nelămurire pe care o are cineva, să o tranșăm. Dacă actuala putere crede că poate să ne miște din tot ceea ce am decis noi - de a face bine României - prin asemenea lucruri,se înșeală. Ne vom prezenta la DNA. Eu, cel puțin, mă voi prezenta dacă voi fi chemat - pentru că nu am convingerea în acest moment că sesizarea este făcută în legatură cu mine si cu dl Victor Ponta, este posibil sa fie făcută în legatura cu directorii, nu cu noi - dar dacă este făcută în legătură cu noi, mă voi prezenta, mă voi duce, voi da toate explicațiile care mi se vor cere si veți vedea că lucrurile se vor lămuri fără nici un fel de problemă", a spus Șova la Realitatea TV.

Senatorul PSD a explicat și de ce nu crede că sesizarea ANAF are legătură cu el și anume pentru că recent ANAF l-a înștiințat că nu are "calitatea" care să-i permită să vadă actul de control efectuat la cele două complexuri energetice.  "S-a primit o adresă acum trei sau patru zile în care ANAF-ul scrie negru pe alb că nu avem calitate să vedem acel act de control. Deci, dacă ți se spune că nu ai calitatea, înseamnă că nu ai legătura cu el. De aceea si spun ca am rezerve ca sesizarea este facuta în legatura cu mine sau cu dl Victor Ponta", a mai spus Șova. 

Ponta, chemat la ANAF
Pe de altă parte, Casa de avocatură a senatorului PSD, Şova şi asociaţii, a obţinut un contract de asistenţă juridică de 1,8 milioane de euro cu complexul energetic din Gorj.
Luna trecută, Victor Ponta a fost chemat la ANAF pentru a explica suma de 180.000 de lei primită de la Cabietul de avocatură "Şova şi asociaţii".
ANAF s-a mai interesat şi de o sponsorizare făcută maşinii cu care Victor Ponta participă la raliu. La ultima cursă la care a participat, defăşurată sâmbătă la Sinaia, Ponta avea afişat ca singur sponsor pe maşina de concurs Daciana, soţia acestuia.
SURSA www.evz.ro

luni, 25 iulie 2011

CATALIN PREDOIU : '' IN UNELE CAZURI LA ICCJ E VORBA DE TERGIVERSARE ''

Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a declarat într-un interviu că în unele dosare aflate la ÎCCJ e vorba despre tergiversare, iar judecătorii nu ar trebui să se uite neapărat la inculpat, ci la probe, astfel încât să termine de judecat cauza. „Am observat poziţii ale Înaltei Curţi, studii care s-au aplecat asupra cauzelor de amânare. Există şi motive, unele întemeiate, pe care le-au invocat judecătorii câteodată pentru trenarea acestor dosare, dar în unele dintre ele, după părerea mea, este clar vorba despre o tergiversare. Acolo nu poţi să spui: «Nu am judecat, pentru că nu am avut săli». În patru ani cred că ai fi putut găsi o sală să judeci dosarul. Dacă această întârziere trenează, suspiciunile sunt inevitabile şi nu trebuie nimeni să interpreteze o astfel de suspiciune drept o ingerinţă în actul de justiţie. De aceea am spus că judecătorii trebuie să judece în materie de corupţie după probe şi nu după cariera prezentă sau viitoare în politică a inculpatului“, a precizat Predoiu. Ministrul a adăugat că din moment ce întârzierile vin în aceste dosare, din moment ce nu toate pot fi justificate procedural sau logistic, atunci nu mai rămâne decât întrebarea: ce anume îl opreşte pe acel judecător să treacă la judecată. „Ei sunt independenţi, nimeni nu se poate atinge de ei şi e foarte bine să fie aşa şi aşa va rămâne. Prin urmare, aşa cum noi la Ministerul Justiţiei ne facem programul şi agenda ministrului indiferent de opţiunile politice ale unora sau altora, cred că tot aşa şi judecătorii trebuie să judece fără să se uite neapărat la inculpat, ci la probe. Eu aşa percep acea figură emblematică care simbolizează justiţia, legată la ochi: nu te uiţi la inculpat, te uiţi la probe. Sper ca ceea ce ni se transmite de la nivelul Înaltei Curţi, şi anume o preocupare faţă de această soluţie, să se materializeze în lunile care vin. În acelaşi timp, sper să se rezolve şi această problemă a promovării judecătorilor la Înalta Curte, după cum sunt extrem de preocupat să rezolvăm în fine şi problema acestui sediu al Înaltei Curţi şi când spun „sediu“ nu mă refer doar la suprafaţa desfăşurată aflată la dispoziţia judecătorilor şi personalului auxiliar, este o primă necesitate, dar sediul Înaltei Curţi trebuie să fie o clădire extrem de reprezentativă, clădire care să arate că într-adevăr statul român acordă Justiţiei un rol pe care îl merită“, a mai explicat Predoiu.

Inspecţia judiciară ar trebui să se detaşeze de CSM

Ministrul a mai precizat în cadrul interviului că o distanţă cât mai mare a inspecţiei faţă de CSM va constitui o încurajare pentru cei din interiorul direcţiei să evolueze fără să se preocupe prea mult de reacţia CSM, fără să tragă cu ochiul la reacţiile membrilor CSM. „În acelaşi timp, nu e un panaceu această soluţie. Ea trebuie combinată cu o altă mentalitate care trebuie să vină, un alt stil de management al instituţiei. Acest alt stil de management poate fi impus de actualul management sau de un alt management. Poate că un manager care este mai aplecat pe partea investigativă poate stimula şi apetilul inspectorilor pentru concluzii mai tranşante şi mai curajoase. Aceşti oameni care formează inspecţia trebuie să înţeleagă că de ei atârnă într-un fel modul în care reacţionează colegii lor magistraţi. Este o reacţie în lanţ, o reacţie domino“, a precizat Predoiu.
SURSA CURENTUL

duminică, 24 iulie 2011

SAID BAAKLINI OMUL LUI SOV, CERCETAT DIN NOU PENTRU O FRAUDA DE 22 DE MILIOANE DE EURO

Opt percheziţii au avut  ieri  loc în Bucureşti şi Snagov, iar a noua la vila din Ştefăneşti a lui Baaklini, cercetat pentru complicitate la o fraudă de 80 de milioane de lei (aproximativ 20 de milioane de euro), spun surse judiciare.

Percheziţiile DIICOT de ieri de la punctele de lucru ale firmei lui Said Baaklini sunt în cadrul investigaţiei privind fraudarea societăţii Rodipet cu peste 35,5 milioane de euro. 
Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Structura Centrală efectuează un număr de nouă percheziţii domiciliare la sediul şi punctele de lucru ale SC Libarom Agri SRL şi la locuinţa învinuitului Said Baaklini, în vederea ridicării mai multor documente financiare contabile şi a altor mijloace materiale de probă utile în soluţionarea cauzei.

Acţiunea de ieri este o continuare a documentării investigative realizate de către procurorii DIICOT în dosarul privind activitatea infracţională derulată prin intermediul SC Rodipet SA (actuală SC Network Press Concept SA) de către învinuiţii Hassan Awdi etc.
La desfăşurarea acţiunii au participat ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul BCCO Bucureşti şi ai Jandarmeriei Române.

În 22 iunie 2010, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) a început urmărirea penală faţă de nouă persoane care au fraudat cu 35,5 milioane de euro societatea Rodipet, firmă de difuzare de presă, după ce aceasta a fost privatizată.
Potrivit DIICOT, în toată perioada post-privatizare, respectiv ulterior încheierii contractului de privatizare 62/2003, administratorii SC Rodipet SA, profitând de inexistenţa controlului post-privatizare, a controalelor vizând respectarea regulilor financiare, dar şi de poziţia dominantă în AGA, au desfăşurat o politică de falimentare a societăţii concretizată în încheierea unor contracte de împrumut, consultanţă, reprezentare, vânzare, prestări servicii, total defavorabile societăţii.

În această modalitate membrii grupului infracţional coordonaţi de învinuiţii Hassan şi Mehdi Awdi au procedat la cauzarea unui prejudiciu în sumă totală de 35,5 milioane euro.
Cei doi sunt acuzaţi că, prin intermediul mai multor firme, aproximativ 70 de societăţi comerciale, au comis infracţiuni de delapidare, constituire de grup infracţional organizat şi spălare de bani, prejudiciind statul român.
În cauză, în care cercetările au fost demarate în cursul anului 2009, s-a instituit măsura sechestrului asigurător asupra mai multor bunuri mobile şi imobile. Astfel, au fost indisponibilizate 25 de imobile şi 156 de autovehicule şi utilaje.

În 2009, fostul preşedinte al AVAS Mircea Ursache declara că Rodipet va reveni în proprietatea statului, din cauza neîndeplinirii prevederilor din contractul de privatizare de către cumpărător, firma Magnar Two, care a respins acuzaţiile şi a solicitat AVAS încheierea procesului de monitorizare.
Rodipet Bucureşti a fost privatizată în anul 2003, când Magnar Two a preluat integral firma.
AUTOR NICOLAE BUCUR
SURSA CURENTUL 

vineri, 22 iulie 2011

VA CONVINE SA-L PLATITI PE CATALIN VOICU?

Romania, este statul in care domneste eternul '' Papura Voda '', tara tuturor posibilitatilor.. Suntem singurul stat de pe mapamond, in care anormalul devine normal iar normalul devine anormal. Dupa cutumele prin care '' Papura Voda '', domneste un personaj poate ajunge din parnaie in parlamentul Romaniei.

Cu siguranta va mai amintiti de Catalin Voicu. Celebrul senator PSD, care a ratat la mustata ungerea in fruntea Ministerului de Interne. Ghinionul a fost ca Mircea Geoana a fost presedintele tarii pentru o singura seara. Noaptea de dupa inchiderea urnelor. Acest Catalin Voicu, tovaras la catarama cu personalitatea '' ejaculata '' Marian Vanghelie, in urma cu 16 luni de zile s-a trezit cu un dosar penal pe cap. Voicu este acuzat pentru fapte de coruptie si trafic de influienta. Mai precis, tovarasul lui Vanghelie aranja dosarele penale in instanta cu judecatorul Florin Costiniu. Nevasta domnului Costiniu, Viorica este judecatoarea de curte a lui Sorin Ovidiu Vantu. De cate ori Vantu are probleme cu justitia, dosarul intocmit cade pe mana Vioricai Costiniu, iar vanatorul de ''raketi'' scapa basma curata.

Acum 16 luni de zile in urma, partidul la lasat din brate pe Catalin Voicu. Lesinurile si bolile de inima descoperite pe ultima suta de metri de medicul de serviciu din curtea PSD-ului Serban Bradisteanu, nu aveau sa-l salveze pe Voicu de arestul preventiv. Doar Mircea Geoana ii plangea de mila la tribuna senatului cand se vota ridicarea imunitatii parlamentare. : '' domnul Voicu, nu a putut veni, sa-l scuzam e bolnavior saracul ''. In acea vreme tanarul Victor Ponta, abia uns de Ion Iliescu in frunte partidului era un partizan al justitiei. Declara ca partidul nu se va opune justitiei in cazul Voicu, si ca senatorul trebuie sa-si probeze vinovatia in fata instantei.


Dupa votul din Parlament, Catalin Voicu s-a ales cu 16 luni de parnaie. Stiu ca nu a fost condamnat, doar arestat preventiv dar odata intrat pe poarta pentenciarului, tot parnaie se cheama ca ai facut. In timp ce Voicu, isi petrecea vremea la Rahova unde cersea o bucata de slaninuta in plus ca murea de foame, in cont luna de luna, statul  roman ii vira salariu de senator. Timp de 16 luni, statul roman a platit un parlamentar care absenta nemotivat de la serviciu. Voi daca petreceti 16 luni in arest cu siguranta la iesire sunteti nevoiti sa va cautati un nou loc de munca. Ei bine dupa 16 luni de parnaie Catalin Voicu aterizeaza din nou in Senatul Romaniei, acolo unde va initia proiecte de lege si va vota legi. Opozitia castiga un vot in plus. Victor Ponta liderul PSD-ului, nu mai este convins de vinovatia senatorului. Nu exista probe clare, daca ar fi s-ar fi dat o sentinta de mult timp, declara Ponta. In opozitie este sarbatoare mare. Votul controversat adus de Catalin Voicu, reduce diferenta dintre putere si opozitie doar la un singur vot.

Problema este ca eu nu-s dispus sa platesc din buzunarul propiu, un personaj de teapa lui Catalin Voicu. Voua va convine sa platiti aceasta haimana? Cat priveste prezumtia de nevinovatie sa si-o bage Catalin Voicu si USL-ul undeva. Interceptarile facute publice de DNA, acum 16 luni a demonstrat tot ce se putea demonstra in acest caz. Voicu este vinovat si trebuie sa plateasca. Iesit de la racoare, Voicu are relatiile necesare sa tot intinda termenele de judecata pana ai lui vor ajunge la putere. Nu m-ar mira ca odata cu USL-ul in fruntea guvernului sa-l vad pe Catalin Voicu uns la Ministerul de Interne sau pe Dan Sova instalat la Justitie, care de ceva vreme probleme cu parchetul.

joi, 21 iulie 2011

BASESCU : PARLAMENTUL, ICCJ, CSM, INSTITUTII NECONVIGATOARE

Raportul pe justiţie

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, ieri, după prezentarea raportului CE, că documentul citat relevă că „instituţiile neconvingătoare“ sunt ÎCCJ, CSM şi Parlamentul, arătând însă că nu este de acord întru totul cu aprecierea legată de Parlament, care a susţinut asumările de răspundere ale Guvernului pe legile privind justiţia. „Dacă mi-aş permite un comentariu, ar fi legat de Parlamentul României, unde trebuie să recunoaştem că a existat o majoritate care a susţinut asumările succesive de răspundere ale Guvernului pe toată legislaţia care viza justiţia. Dar faptul că Parlamentul a reacţionat mai puţin pozitiv la ridicarea de imunităţi sau la permisiunea de extindere a unor anchete a generat această apreciere pe care nu o susţin întru totul“, a afirmat şeful statului. El a mai spus că oricâtă voinţă ar fi avut Guvernul, dacă nu exista o majoritate parlamentară care să-l susţină nu ar fi putut implementa această legislaţie. „Este clar că oricâtă voinţă politică ar fi avut Guvernul, dacă nu exista o majoritate parlamentară care să îl susţină la asumarea răspunderii pe coduri, pe legea micii reforme şi pe multe altele, nu ar fi putut să implementeze această legislaţie. Pe de altă parte, este posibil ca la nivelul Comisiei Europene să se fi considerat că trecerea prin Parlament a Codurilor ar fi fost nesigură, spre exemplu, dacă ne referim la coduri. Şi eventualele modificări ar fi alterat conţinutul codurilor sau al legii micii reforme. Nu ştiu exact care au fost elementele luate în calcul de CE. Eu cred totuşi că, plecând de la premisa existenţei unei majorităţi care a susţinut Guvernul la moţiunile de cenzură cu ocazia asumării răspunderii, poate că este prea dură aprecierea legată de Parlament“, a mai declarat preşedintele.
Şeful statului a spus că, potrivit acestui raport, „dincolo de guvern, care fost a apreciat foarte pozitiv“, aprecieri pozitive primesc DNA, Parchetul ÎCCJ, DGA, Direcţia Antifraudă din IGPR şi ANI. Preşedintele a adăugat că susţine fără rezerve aprecierile pentru instituţiile menţionate. Traian Băsescu a mai spus că raportul arată progresele României şi că stabileşte un număr de 18 obiective pentru ca la anul să se poată discuta despre ridicarea MCV.
Pe de altă parte, preşedintele Traian Băsescu a declarat că România nu consideră corect ca raportul MCV să fie anexat la condiţiile de aderare la Spaţiul Schengen, însă constată că se află în faţa unei realităţi: sunt state care consideră că raportul MCV trebuie luat în considerare ca să spună „Da“ aderării la Schengen.

„O parte din presă nu mai poate minţi la nesfârşit“

Spre finalul intervenţiei sale, preşedintele Băsescu a făcut, ieri, un apel la ziarişti să prezinte corect raportul CE privind MCV, pentru că o „parte din presă nu mai poate minţi la nesfârşit“, el susţinånd că încercările jurnaliştilor şi ale unor politicieni de a arăta că instituţiile funcţionează la comandă îi „penibilizează“. „Apelul meu la dumneavoastră este ca presa să facă o prezentare corectă, echilibrată a acestui raport, pentru că nici presa nu mai poate - parte din presă - nu mai poate minţi la nesfârşit. Marile minciuni promovate de presă alături de grupuri de politicieni sunt legate de comanda politică la diverse instituţii, mai ales când este vorba de ANI, sau de DNA, sau de Parchetul General. Dragi jurnalişti, am rugămintea să înţelegeţi următorul lucru: instituţiile despre care am vorbit - ANI, DNA şi Parchetul General - nu mai sunt cele din 2004“, a spus preşedintele Băsescu. „Toată încercarea dumneavoastră de discreditare a acestor instituţii - a dumneavoastră, a politicienilor şi a altora - spunând că ar lucra la comandă politică, nu face decât să vă penibilizeze pe dumneavoastră şi pe politicienii care susţin acest lucru. Şi ei sunt din toate partidele politice. Nu vă mai crede nici măcar CE, care laudă ceea ce atacaţi şi desfiinţaţi dumneavoastră şi politicienii - ANI, DNA“, a mai spus Băsescu.

Şeful CSM: Criticile vin din cauza lipsei dialogului instituţional

Preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), Horaţius Dumbravă, a declarat, după prezentarea Raportului, că documentul este pozitiv şi reflectă obiectiv progresele înregistrate de România, iar „majoritatea criticilor vin pe fondul lipsei de dialog şi a conlucrării adecvate şi susţinute între instituţii“. „Izolarea fiecărei autorităţi şi instituţii publice cu responsabilităţi în justiţie doar pe domeniul specific conduce la o lipsă de perspectivă a modernizării justiţiei, la ruperea unui ritm firesc pentru reforma în justiţie. Cearta şi gâlceava instituţională, uneori depăşindu-se limita rezonabilităţii instituţionale - cum ar fi acuzele vădit denigratoare la adresa întregului corp profesional al magistraţilor din partea unor autorităţi publice sau ale unor politicieni - reprezintă mai degrabă piedici majore în direcţia reformei în justiţie şi, în acelaşi timp, induc neîncredere şi nesiguranţă în rândul cetăţenilor“, a precizat Horaţius Dumbravă. Astfel, având în vedere recomandările Raportului Comisiei Europene din 20.07.2011, CSM adresează solicitarea către toate autorităţile publice, în special Guvernului României şi Parlamentului, precum şi Preşedintelui României, de a continua şi finaliza discuţiile cu reprezentanţii sistemului judiciar în vederea încheierii unui acord naţional transpartinic şi independent de ciclurile electorale, pentru susţinerea justiţiei ca domeniu strategic de interes naţional pentru România, de consolidare şi modernizare a justiţiei, inclusiv din punct de vedere legislativ, logistic şi financiar.

CE cere o lege pentru confiscare extinsă

Comisia Europeană solicită României ca în lupta anticorupţie să aibă rezultate convingătoare în recuperarea produselor infracţiunii, să adopte o nouă lege privind confiscarea extinsă şi să aibă rezultate în urmărirea în justiţie a cazurilor de spălare de bani ca infracţiune de sine stătătoare. Astfel, CE recomandă „îmbunătăţirea coordonării politicilor anticorupţie la cel mai înalt nivel şi elaborarea unei noi strategii multianuale solide pentru a preveni şi a pedepsi actele de corupţie, ţinând seama de recomandările făcute într-un studiu de impact independent“. De asemenea, CE doreşte crearea unui grup de monitorizare, împreună cu societatea civilă, pentru a supraveghea punerea în aplicare a strategiei. CE recomandă totodată „elaborarea de norme pentru prevenirea conflictelor de interese în gestionarea fondurilor publice şi în cadrul autorităţilor care reglementează, verifică şi adoptă decizii privind plângerile în domeniul achiziţiilor publice“, precum şi „consolidarea procedurilor şi a capacităţii autorităţilor competente, inclusiv printr-o continuare a procesului de revizuire a modului de funcţionare, aflat în desfăşurare în acest domeniu“.

Măsuri urgente pentru cazurile de mare corupţie

Totodată, în raport se mai menţionează că Bucureştiul trebuie să adopte măsuri „urgente“ care să ducă la accelerarea procedurilor în cauzele de mare corupţie, cu scopul de a fi evitată împlinirea termenului de prescripţie „în toate cazurile“, dar şi „norme procedurale clare“ de ridicare a imunităţii parlamentare. CE propune României adoptarea de măsuri urgente pentru îmbunătăţirea practicii judiciare şi pentru gestionarea cauzelor. O altă recomandare referitoare la eficacitatea acţiunii judiciare vizează „continuarea reformei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie“, pentru a consolida rolul de curte de casaţie al acesteia, pe de-o parte, şi pentru a dezvolta capacitatea acesteia de a soluţiona cauzele de corupţie la nivel înalt, pe de altă parte.
Comisia Europeană arată că sunt necesare măsuri active care să însoţească intrarea în vigoare a Codului civil şi adoptarea unui plan cuprinzător de aplicare a celorlalte trei noi coduri, furnizarea de resurse pentru reorganizarea instanţelor, sporirea capacităţii Institutului Naţional al Magistraturii. De asemenea, Comisia notează că este necesară finalizarea unei analize detaliate a dezechilibrelor legate de volumul de lucru în cadrul sistemului judiciar, în vederea revizuirii modului de funcţionare a sistemului judiciar care va avea loc în curând. CE mai arată că este necesar să fie finalizată revizuirea modului de funcţionare propus al sistemului judiciar şi punerea în aplicare a recomandărilor acesteia; crearea unui cadru de monitorizare a progreselor înregistrate în ceea ce priveşte reforma sistemului judiciar, la care să participe părţile interesate din sistemul judiciar prin punerea în aplicare a acestui plan de acţiune.
SURSA CURENTUL

miercuri, 20 iulie 2011

CUM AU PIERDUT CONTROLUL RUSII DIN CAUZA CA NASTASE NU A AJUNS PRESEDINTE

Centrul de Afaceri Româno-Rus, condus din umbră de foşti ofiţeri KGB şi Securitate - SRI, după cum spun surse din serviciile secrete, a pus umărul la destabilizarea financiară a celui mai mare combinat petrochimic, Oltchim Râmnicu-Vâlcea, alături de firma germană PetroCarboChem (PCC), patronată de doi polonezi, dintre care cel puţin unul a fost ofiţer de informaţii. Constantin Samson, paravan folosit pentru înfiinţarea "Centrului", dezvăluie pentru România liberă cum s-au năruit intenţiile ruşilor de a controla industria strategică românească odată cu pierderea alegerilor de către PSD - Adrian Năstase.

România liberă, în  articolul „Reţelele secrete ale unui război economic", a  dezvăluit mecanismele  prin care PCC  s-a dezvoltat în România  începând cu anul 1998,  an în care a început proiectul iniţiat de Banca Mondială şi aplicat de Guvernul României de restructurare a coloşilor industriali. Atunci, şeful SRI pe judeţul Prahova era colonelul Corneliu Păltânea, care a protejat informativ PCC (împiedica înaintarea rapoartelor negative către centrala SRI), după cum menţionează în note ale serviciilor secrete, deţinute de România liberă.
Păltânea a fost secondat de subordonata sa, maiorul Cristina Andronache. Amănuntul este extrem de important având în vedere că Păltânea, acum în rezervă, continuă să aibă şi astăzi relaţii strânse atât cu anturajul reprezentanţilor PCC în România, cât şi cu cel al Centrului de Afaceri Româno-Rus, unde a fost director general, susţin surse apropiate serviciilor secrete. Un  alt amănunt important  este faptul că,  în prezent, la Centrul de Afaceri Româno-Rus, fosta subordonată a lui Păltânea, maiorul (probabil în rezervă) Cristina Andronache, figurează ca lichidator.
Astăzi, România liberă prezintă împrejurările din 2003  în care a fost înfiinţat Centrul de Afaceri Româno-Rus (CARR), persoanele folosite ca paravane, scopul pentru care a fost înfiinţat centrul, cine a asigurat finanţarea, cine a deţinut controlul real, iar în ediţiile următoare, îi vom prezenta  pe politicienii români care au susţinut „Centrul". Radiografia activităţilor acestei instituţii suspectate a fi oficina de spionaj rusesc pe teritoriul României a fost făcută  de Constantin Samson, cel care a fost folosit pentru a înregistra „Centrul" la Registrul Comerţului  deoarece" avea susţinere la autorităţi". Samson  a deţinut 47% din acţiuni, pe care apoi le-a cedat fără bani unui reprezentant al părţii ruse.

„La Fitze", locul naşterii „Centrului"
Potrivit lui Constantin Samson, discuţiile despre înfiinţarea Centrului de Afaceri Româno-Rus ca loc  pentru intermedieri în comerţul cu combustibili, minerale şi produse chimice pentru industrie, au început în toamna anului 2002 , la Restaurantul „La Fitze" din Herăstrău, exact în perioada în care integrarea României în NATO devenise previzibilă (după atentatele teroriste din SUA din 11 septembrie 2001).
La acest restaurant s-au întâlnit Constantin Samson, Iurie Cecan (cetăţean moldovean) şi Liviu Niţă (implicat în scandalul SUNOIL,  atunci abia ieşit din închisoare). Iniţiativa înfiinţării centrului i-ar fi aparţinut lui Iurie Cecan, la solicitarea şefului său Anatoli Patron , preşedintele Nova Bank (fosta Bancă Unirea). La rândul său, Patron ar fi fost executantul ordinelor lui Arkadie Volski, pe atunci consilierul preşedintelui Rusiei, Vladimir Putin. Samson ne-a spus că a fost  ales de ruşi pentru înfiinţarea „Centrului" deoarece " avea susţinere la autorităţi". Surse autorizate susţin că Anatoli Patron  şi Arkadie Volski ar fi fost înalţi ofiţeri KGB.

Paravanul „Samson"
Constantin Samson a obţi­nut cu uşurinţă „sprijinul autorităţilor" pentru înfiinţarea Centrului de Afaceri Româno-Rus. Drept urmare, în 2003, Centrul de Afaceri Româno-Rus a fost înregistrat ca societate comercială, în care Samson deţinea 47% din acţiuni; Traian Grigore şi Gabriela Radu ( subordonaţii lui Samson) deţineau câte un procent, iar ruşii deţineau restul de  51% prin off-shorul „Alitrade" (50%), reprezentat de Iurie Cecan (cu dublă cetăţenie română şi moldovenească), plus un procent deţinut în acte de Marian Moscovici (subordonatul lui Cecan).
Controlul „Centrului" era deţinut de Cecan, locotenentul lui Patron, care la rându-i executa ordinele lui Volski. Finanţarea era asigurată de partea rusă, după cum ne-a confirmat Samson. Deciziile erau luate tot de partea rusă. Cu alte cuvinte, Samson era folosit drept paravan. Samson ne-a mai relatat că la toate întâlnirile era prezent Iuri Ustinov, fost ofiţer GRU, după cum a relatat presa. Pentru Samson, Ustinov era „un ciudat, cu codiţă la spate, care făcea traducerile".

Ţinta: realizarea unei „baze mari de date"
Deşi scopul declarat al  ruşilor cu privire la înfiinţarea „Centrului" era intermedierea comerţului cu combustibili, minerale şi produse chimice, cel ascuns (spun surse din serviciile secrete, confirmate de Samson) era deţinerea controlului (prin crearea dependenţei de materii prime) asupra industriei petrochimice româneşti în contextul previzibilei aderări a României la NATO şi al înfiinţării unor baze americane pe teritoriul nostru. În proiect figura, între altele, dezvoltarea comerţului bilateral româno-rus prin afilierea unor firme româneşti şi „înfiinţarea unei mari baze de date"; „banii urmau să circule dintr-o ţară-n alta prin Nova Bank".

Centrul de Afaceri Româno-Rus, condus din umbră de foşti ofiţeri KGB şi Securitate - SRI, după cum spun surse din serviciile secrete, a pus umărul la destabilizarea financiară a celui mai mare combinat petrochimic, Oltchim Râmnicu-Vâlcea, alături de firma germană PetroCarboChem (PCC), patronată de doi polonezi, dintre care cel puţin unul a fost ofiţer de informaţii. Constantin Samson, paravan folosit pentru înfiinţarea "Centrului", dezvăluie pentru România liberă cum s-au năruit intenţiile ruşilor de a controla industria strategică românească odată cu pierderea alegerilor de către PSD - Adrian Năstase.

Controlul "Centrului"  a fost deţinut integral de partea rusă, care a şi finanţat „afacerea".Ţinta ruşilor era tocmai această „mare bază de date" despre combinatele româneşti prin care ar fi de­ţinut controlul asupra industriei strategice româneşti (cum ar fi petrochimia). Pen­tru o mai bună „pro­tecţie informativă" exista şi inten­ţia construirii unui hotel „exclusiv pentru ruşi" în Piaţa Charles de Gaulle din Bucureşti (prin „Kem­pinski", proiect „ne­rea­li­zat din cauza eşecului în alegeri al PSD-Adrian Năs­tase", spune Samson). Hotelul urma să fie securizat pentru înlăturarea riscurilor de urmărire operativă de către serviciile secrete româneşti.

„Centrul" a sprijinit activităţile PCC de preluare agresivă a Oltchim
După înfiinţare, afacerile puse la cale în „Centru" au demarat în forţă. În nici câteva luni, CET-urile depindeau de cărbunele adus de societatea ALITRADE, off-shorul ruşilor care deţinea 50% din părţile sociale ale „Centrului". În treacăt fie spus, aprovizionarea cu cărbune s-a lăsat cu scandal la Iaşi din cauza preţului cu mult peste piaţă pe care îl plăteau autorităţile locale.
Tot atunci, „Centrul" şi-a deschis o filială şi la Moscova, unde panglica a fost tăiată de însuşi preşedintele Vladimir Putin. Pierderea alegerilor de către PSD şi Adrian Năstase a dat peste cap planurile ruşilor, spune Samson. Cu toate acestea, „Centrul" şi-a continuat activităţile, în special cele de „lobby", şi după 2005. Sursele noastre spun că prin influenţa „Centrului", unde director general era Corneliu Păltânea,  au luat avânt  şi activităţile comerciale ale PCC SRL Ploieşti (filiala PCC Germania) reprezentată de fostul ofiţer de informaţii  polonez W. Zaremba.
PCC importa  din Rusia şi Ucraina diverse produse petrochimice pe care le vindea  apoi societăţilor româneşti din domeniul petrochimiei, după cum ne-a declarat primul administrator al PCC Ploieşti,  inginerul  George Constantinescu (funcţionar în Comerţul Exterior înainte de 1989).

Miza „Oltchim"
Potrivit unui plan de preluare agresivă,  PCC SRL Ploieşti urma  să devină furnizor principal de materii prime către Oltchim,  apoi să devină acţionar şi în contul unor datorii neplătite de Oltchim, să preia controlul combinatului cu scopul de a prelua importantul portofoliu al pieţelor internaţionale de desfacere. În 2007, Oltchim exporta circa 78% din produse în 80 de ţări din Europa, Orientul Mijlociu, Asia - Pacific.
Planul a reuşit doar pe jumătate: în anul 2007, PCC a devenit acţionar cu 1%, procent transformat artificial de Guvernul Tăriceanu  în 12 % (prin reducerea capitalului social). În 2008, PCC a blocat la Uniunea Europeană refinanţarea combinatului, astfel că, în prezent, Oltchim se află în impas. Infuzia de capital ar fi făcut posibilă vânzarea  combinatului la un preţ cu mult peste 500 milioane de euro, spun specialiştii.

Păltânea recunoaşte implicarea în Centru
Contactact telefonic, fostul şef al SRI Prahova Corneliu Păltânea a negat implicarea sa în sprijinirea unor interese ruseşti pe teritoriul României care au pus în pericol, printre altele, stabilitatea financiară şi dezvoltarea OLTCHIM. A recunoscut (cu greu, abia dupa ce i-am indicat acte oficiale) faptul că a fost director al Centrului de afaceri româno-rus. Păltânea susţine că în realitate ar fi fost doar consultant financiar la acest centru, fără să spună însă exact pe cine consilia. A negat ca i-ar fi consiliat pe Volski, Patron sau Ustinov.
Cine este Constantin Samson
Constantin Samson este un prosper om de afaceri care , în urma unor scandaluri presărate cu dosare penale, a ajuns în posesia  mai multor foste active ale statului. Până în 1990 a fost electrician la Centrala Nucleară Cernavodă, a intrat în afaceri încă din 1991. A început cu un restaurant în Cernavodă, apoi  şi-a făcut altul în Azuga; din 1992 şi-a deschis un lanţ de magazine, apoi a preluat fabrici, uzine,  ferme, de notorietate fiind podgoria FRUVIMED, pentru care a fost în litigiu cu fostul şef al SRI, Virgil Măgureanu, pe care l-a învins.

Cine este Corneliu Păltânea
Sub ochii lui Păltânea au dispărut - prin falimentare sau preluare ostilă - o serie de coloşi din industria energetică şi petrochimică. După 2005, procurorii au scos la iveală că în perioada în care a condus SRI Prahova, Păltânea a fost implicat în numeroase afaceri ilegale de la organizarea furturilor de combustibili până la folosirea unor ofiţeri acoperiţi pentru crearea unor firme cu scopul devalizării rafinăriilor prahovene. Păltânea a fost trimis în judecată în mai multe dosare, în două dintre ele fiind deja condamnat (cu suspendare) . Acum, el se prezintă ca fiind „managing partner" la SC Petroconsult Development, o companie patronată de Mircea Labă, şi el membru al Centrului Româno - Rus de Afaceri.
AUTOR ONDINE GHERGUT
SURSA ROMANIA LIBERA 

marți, 19 iulie 2011

RETELELE SECRETE ALE UNUI RAZBOI ECONOMIC

În România, războaiele economice care se duc în interiorul sau pentru controlul marilor companii de stat ascund, de foarte multe ori, interesele unor reţele de influenţă compuse din foşti ofiţeri ai serviciilor secrete - fie autohtone, fie din ţările fostului bloc sovietic. Un exemplu elocvent: lupta pentru Oltchim.

Pentru controlul companiei Oltchim, singurul mare combinat petrochimic rămas în funcţiune după un efort financiar uriaş al statului, se duce un război de mai mulţi ani. Principalul combatant în conflictul cu statul român, care este acţionarul majoritar al Oltchim, îl reprezintă compania Petro Carbo Chem SE (PCC SE), acţionar minoritar. Unul dintre managerii PCC implicaţi activ în România este un fost ofiţer de informaţii polonez, Wojciech Zaremba, cu vechime în domeniul petrochimic încă din 1980, bun cunoscător al pieţei din domeniu din ţările foste membre ale CAER (Consiliul de Ajutor Economic Reciproc al ţărilor comuniste din fostul boc sovietic), precum şi al sateliţilor acestuia.

Cum a ajuns PCC Group jucător internaţional
PCC Group, care îşi are cartierul general în oraşul Duisburg, Germania, a fost înfiinţat în 1993 de către Waldemar Preussner. Preussner s-a născut în Polonia, a emigrat în Germania si până când a înfiinţat PCC Group a fost şeful direcţiei de aprovizionare al unui mare combinat petrochimic din Duisburg, cu atribuţii - culmea coincidenţei! - tot pe spaţiul fostului CAER, ţări în care este specializat şi Wojciech Zaremba. Ascensiunea grupului PCC a fost fulminantă. În scurt timp, şi-a făcut filiale în mai toate ţările foste membre CAER, dar şi în unele ţări asiatice comuniste. De obicei, un ritm de dezvoltare atât de rapid al unei afaceri, nu doar pe verticală, ci şi pe orizontală,  presupune infuzii serioase de capital. În istoricul firmei PCC însă, Waldemar Preussner pare unicul furnizor de capital, iar sursele sale financiare sunt încă învăluite în mister. Ştim doar că până în 1993 a fost un simplu salariat: şeful aprovizionării unui combinat german.

ROKITA - concurenta Oltchim
În procesul de extindere internaţională, PCC a ajuns să aibă 70 de subsidiare, în 12 ţări. Vânzările grupului au crescut de la 59 milioane de euro în 1994, la peste 1 miliard de euro în 2008. Cea mai agresivă dezvoltare a grupului PCC a avut loc în Polonia. Iniţial, PCC a devenit acţionar minoritar la combinatul petrochimic ROKITA. Ulterior, PCC a reuşit să deţină un pachet majoritar, preluând controlul asupra combinatului, operaţiune dusă la bun sfârşit cu aportul determinant al lui Wojciech Zaremba. Ulterior, portofoliul PCC în Polonia s-a extins prin noi achiziţii, după un model similar. De remarcat că afacerea numărul unu a grupului PCC în Polonia, combinatul Rokita, are în bună măsură acelaşi tip de producţie ca şi Oltchim.

PCC, în România din 1998
PCC şi-a făcut intrarea pe piaţa românească deschizându-şi o filială la Ploieşti, în 1998, anul în care a început proiectul iniţiat de Banca Mondială şi aplicat de Guvernul României de restructurare a coloşilor industriali, inclusiv cei din domeniul petrochimic. O iniţiativă lăudabilă, menită să reducă costurile statului cu subvenţionarea unor companii care pierdeau sume uriaşe. Dar care, deşi nu a dat peste tot rezultatele scontate, a atras spre România numeroşi investitori străini, dornici să preia o parte din afacerile ineficientului stat român.
În anul 1998, când a avut loc înfiinţarea filialei PCC de la Ploieşti, şeful SRI pe judeţul Prahova era nimeni altul decât colonelul Corneliu Păltânea. Amănuntul este extrem de important având în vedere că Păltânea continuă să aibă şi astăzi relaţii strânse cu anturajul reprezentanţilor PCC în România, susţin surse apropiate serviciilor secrete.

„Afacerile" colonelului Păltânea
Sub ochii lui Păltânea au dispărut - prin falimentare sau preluare ostilă - o serie de coloşi din industria energetică şi petrochimică. După 2005, procurorii au scos la iveală că în perioada în care a condus SRI Prahova, Păltânea a fost implicat în numeroase afaceri ilegale de la organizarea furturilor de combustibili până la folosirea unor ofiţeri acoperiţi pentru crearea unor firme cu scopul devalizării rafinăriilor prahovene. Păltânea a fost trimis în judecată în trei dosare: într-un dosar a fost achitat, iar în celelalte două a fost condamnat de prima instanţă de judecată la câte trei ani închisoare. Şi încă un amănunt important: Păltânea apare ca unul dintre fondatorii Centrului de Afaceri Româno-Rus. În prezent, el se prezintă ca fiind „managing partner" la SC Petroconsult Development, o companie patronată de Mircea Labă, şi el membru fondator al centrului româno - rus de afaceri.

Activitatea PCC în România a stat mulţi ani sub semnul discreţiei. Ce se ştie cu precizie este că într-un moment în care activitatea grupului PCC în Rusia se extindea cu viteză, subsidiara sa din România cerea companiei OMV Petrom Internaţional oferte de preţ pentru uleiuri de bază cu scopul de a intermedia exportul acestora către Rusia.

Fără bani în plus, de la 1% la 12%
Cea mai importantă mişcare făcută de PCC în România rămâne însă achiziţionarea, în 2007, a unui pachet de acţiuni la combinatul Oltchim. Deşi iniţial, PCC a cumpărat 1%, în doar câteva luni, cota sa a crescut la peste 12%, fără a plăti nici un leu în plus. Majorarea a fost rezultatul unei decizii a Guvernului Tăriceanu prin care a fost diminuat capitalul social al combinatului.
De la acest punct încolo, între acţionarul majoritar şi administratorii Oltchim, pe de o parte, şi grupul PCC, pe de alta, a început un război fără mănuşi.
În timp ce PCC i-a criticat pe administratorii români ai Oltchim de management defectuos, germano-polonezii au fost acuzaţi că nu au nici un interes real în relansarea combinatului, ci mai degrabă doresc falimentarea sa. Scopul: cota de piaţă pe care o deţine Oltchim să fie preluată de companiile grupului PCC din celelalte ţări şi în special din Polonia şi Rusia. O altă ipoteză vehiculată de surse apropiate Oltchim este că se încearcă eliminarea concurenţei şi, în perspectiva foarte apropiată a deschiderii unui nou combinat petrochimic construit în Rusia, la Novgorod.

Războiul PCC-Roibu
Un moment important s-a consumat în urmă cu doi ani, când majoritatea acţionarilor Oltchim au aprobat declanşarea acţiunii în răspundere împotriva lui Waldemar Preussner şi a administratorului de la acea vreme, Wojciech Zaremba, „pentru acţiunile acestora împotriva intereselor combinatului". Ca urmare a aprobării declanşării acţiunii în răspundere împotriva administratorului Wojciech Zaremba, mandatul de administrator al acestuia a încetat. Tot cu majoritate de voturi, acţionarii SC Oltchim SA l-au mandatat pe directorul general, Constantin Roibu, să pună în mişcare acţiunile necesare în justiţie împotriva lui Wojciech Zaremba şi a lui Waldemar Preussner. Cu acea ocazie, conducerea Oltchim i-a acuzat deschis pe reprezentanţii PCC de faptul că urmăresc în primul rând interesele combinatului ROKITA, la care sunt acţionari majoritari, combinat aflat în competiţie deschisă cu Oltchim.
Un alt punct nevralgic în relaţia dintre cele două părţi îl reprezintă şi intenţia de privatizare a Oltchim, prin vânzarea pachetului de acţiuni de 53% pe care îl mai deţine statul român, prin Ministerul Economiei. În legătură cu acest aspect, partea română a acuzat grupul PCC că „utilizează orice mijloc posibil care are ca efect direct sau indirect împiedicarea implementării oricărei măsuri care ar putea determina revigorarea societăţii şi creşterea valorii acesteia, deci, implicit creşterea preţului pachetului de acţiuni deţinute de stat în cazul unui eventual proces de privatizare". În acest sens, românii acuză PCC că prin sesizările depuse la Comisia Europeana blochează o necesară şi mult aşteptată infuzie de capital, care ar putea relansa activitatea combinatului.
În replică, reprezentanţii PCC pentru România ne-au precizat prin intermediul companiei de PR care îi reprezintă:
„PCC şi-a exprimat interesul în participarea la procesul de privatizare a Oltchim încă de acum patru ani, când privatizarea a fost anunţată de Guvern, şi în acest context am fost încrezători în viitorul Oltchim şi am devenit acţionari. Procesul de privatizare însă nu a demarat nici până acum. (...) În calitatea noastră de acţionar minoritar la Oltchim, nu am încetat să ne exprimăm public opiniile cu privire la deciziile greşite ale conducerii combinatului şi să propunem strategii alternative pentru Oltchim". Tot prin intermediar, Wojciech Zaremba susţine că nu îl cunoaşte pe fostul şef al SRI Prahova, Corneliu Păltânea.
Miza Oltchim
Oltchim este ultima companie operaţională în domeniul petrochimiei din România care produce, între altele, materiale de construcţii din PVC. Prin închiderea Oltchim, România s-ar transforma din exportator de produse petrochimice în importator, cu efecte negative asupra balanţei comerciale şi valutare a ţării. În 2007, anul intrării PCC în acţionariat, Oltchim exporta circa 78% din produse în 80 de ţări din Europa, Orientul Mijlociu, Asia - Pacific. Înspre ţări din Orientul Mijlociu (inclusiv Turcia) ajungeau circa 23% din exporturi, în Europa Centrală şi de Est circa 39,6 %, iar în Europa de Vest 33,8%, restul din export în ţări din America de Nord şi Sud, în ţări din Africa (2%) şi din zona Asia-Pacific.
AUTOR ONDINE GHERGUT
SURSA ROMANIA LIBERA 

luni, 18 iulie 2011

CAZUL POLI TIMISOARA. INGINERIE FINANCIARA MARCA MARIAN IANCU

Dupa afacerea RAFO Onesti - CAROM S.A, in care Marian Iancu a dat un tun de 270 de milioane de lei noi dupa spusele presei in acele vremuri, petrolistul urmeaza exemplul baietilor destepti certati cu legea si se refugiaza in fotbal. Unde poti spala banii in voie fara sa te bata nimeni la cap daca nu in fotbal??!! Pentru afacerea RAFO, Marian Iancu a platit cu o luna de arest preventiv. Un chilipir daca punem in balanta profitul urias realizat prin mijloace frauduloase.

Marian Iancu apare in fotbal in 2005, in pauza competitionala a campionatului 2004\2005 la Poli AEK Timisoara. Prelua echipa de la Anton Dobos, un alt personaj dubios in lumea fotbalului, cunoscut publicului larg datorita celebrului caz valiza. La Timisoara se anunta un proiect ambitios, presa avea sa intituleze echipa '' Chelsea de Banat ''.Iancu asemeni lui Roman Abramovich, incepuse sa arunce cu banii pe fereastra pentru a forma o echipa capabila sa castige campionatul. Pentru a salva echipa de la retrogradare, transfera 6 jucatori de la FC National, si-l numeste antrenor pe Cosmin Olaroiu. Pe langa lotul cumparat de la Gino Iorgulescu, in Banat mai ajung Viorel Moldovan, Cosmin Contra si Ovidiu Petre. Daca pe plan sportiv lucrurile merg bine, pe plan financiar apar probleme. Fiscul bate la usa pentru a recupera datorii mai vechi. Marian Iancu se apara castiga in instanta, si trimite ANAF- UL pe urmele lui Iosif Armas si Anton Dobos. Prinde orbul scoate-i ochii, societatatea lui Dobos era in faliment. Putina lume stie ca Marian Iancu actiona din umbra la clubul timisorean inca de prin 2003, fiind prezent cu diverse sponsorizari, creditari si procente in actionariatul clubului. Situatie asemantoare ca si-n cazul Gigi Becali la Steaua. Iancu arunca la cos o datorie de vreo 500 de mii de euro catre statul roman.

Timpul trece si Marian Iancu se decide sa renunte la sigla AEK, din denumirea clubului 2006. Avea sa-si justifice mutarea, ca un gest de recunostinta fata de suporterii care sustineau neconditionat echipa banteana. Echipa devine FCU Politehnica Timisoara. In realitate Marian Iancu dorea sa scape de sicanele statului care alerga sa-si recupereze datoriile. Era o practica invatata de la Gigi Becali, George Copos sau Cristi Borcea. In Bucuresti artificiul divizarii societatilor comerciale era in floare, iar statul an de an ramanea cu ochii in soare. Trebuie sa notam in faza de pionerat a lui Marian Iancu in fotbal, transferul lui Gigel Bucur de la Sportul Studentesc. Pentru acest transfer, Marian Iancu avea sa plateasca cu banii in punga. Sportul Studentesc, era datoare la Vasile Siman cu 1,2 milioane de euro. In fata DNA-ului Siman a avea sa declare ca trebuia intr-un fel sa-si recupereze bani imprumutati la Sportul Studentesc.

La clubul banatean se investeste masiv in jucatori, odata cu venirea lui Dusan Uhrin pe banca. La club, apare atacantul ceh Lukas Magera in vara lui 2008, transfer care si astazi da batai de cap timisorenilor. Marian Iancu nu a platit decat 35% din suma din transfer, iar cehii someaza clubul in instanta. In toamna lui 2008, dupa un inceput bun de campionat la Timisoara se lanseaza doua bombe. Marian Iancu se retrage din fotbal daca autoritatile locale nu sprijina echipa de fotbal. Speriati de isteria maselor primaria bate palma cu Marian Iancu si se implica financiar la echipa.  La scurt timp urmeaza a doua bomba. Timisoara este depunctata cu 6 puncte si ii este interzis sa mai foloseasca sigla '' Poli'' culorile si sa-si insuseasca palmaresul. Claudio Zambon castiga un litigiu la FIFA. Toata Timisoara iesea in strada. In realitate din punctul meu de vedere a fost un mare blat intre Marian Iancu si Claudio Zambon. Zambon avea sa afirme in acest an la GSP TV, ca el cu Marian Iancu se afla in relatii foarte bune. In realitate Marian Iancu punea din nou o inginerie financiara la cale. Datoriile se ridicau in jur de 4,5 milioane de euro, iar schimbarea denumirii clubului avea sa usureze situatia. Pentru a fi credibil pozand in victima, Iancu il scoate din joben pe Ovidiu Tender. Personaj nou in lumea fotbalului, veche cunostinta a lui Marian Iancu si mana dreapta in cazul RAFO Onesti -CAROM SA. Toata povestea vanzarii clubului catre Tender tine cateva saptamani, intr-un final Marian Iancu alege sa ramana alaturi de suflarea viola sa lupte impotriva celor de la FIFA. Era ultima divizare in urma caruia Marian Iancu avea sa scape basma curata.

Sub denumirea de FC Timisoara clubul obtine performante bune pe plan intern iar in 2010, autoritatile locale vireaza catre clubul banatean 2, 7 milioane de euro. Echipa era vicecampioana tarii si eliminase in preliminariile Ligii Campionilor pe Shakhtar Donetsk. Autoritatile justificau ca finanteaza in functie de performata clubului. Ajungem in 2011. Marius Stan presedintele celor de la Otelul Galati, arunca o noua bomba pe piata. Timisoara nu va primi licenta pentru sezonul competitional 2011\2012. Divizarea bat-o vina devenise procedura interzisa de UEFA. Multi vad la inceput un foc de paie, mai tarziu o conspiratie. Divizarea la care facea referire Marius Stan, era publicata de luni bune in Monitorul Oficial. Artificiul folosit ani de zile de Marian Iancu pentru a fenta statul avea sa se intoarca ca un bumerang impotriva lui. Prin Vocea lui Viorel Duru, directorul de licentiere mai iese la suprafata o veste halucinanta. Desi de doua sezoane se folosea de aportul lui Lazlo Sepsi, gruparea banateana nu achitase un cent catre Benfica Lisabona. Mai mult timisorenii ii actionase in judecata pe portughezi fiindca acestia isi solicitau drepturile financiare stipulate in contract. Tupeu dambovitean. Cumpar o masina, nu o achit ma folosesc doi ani de ea, si apoi dau in judecata vechiul propietar ca ma someaza sa-i dau bani. In ciuda faptului ca autoritatile locale virase 2,7 milioane de euro jucatorii de pe Bega erau neplatiti de vreo 4-5 luni de zile. Cosmin Contra avea sa declare ca la Timisoara era nevoit sa aduca fase pentru antrenament de acasa in perioada cand antrena clubul timisorean. Gabi Balint un fost angajat a lui Iancu se zbatea de 1 an de zile pe la comisiile patronate de Mitica Dragomir sa-si recupere salariile restante, de pe vremea cand antrena Poli Timisoara.

Dupa cum bine stiti astazi TAS a respins memoriul depus de clubul timisorean, si echipa va evolua in esalonul secund. In urma acestei decizii groparul fotbalului timisorean, Marian Iancu si-a anuntat retragerea de pe scena fotbalului romanesc.Guralivul ligii 1, dupa ce a pagubit statul cu cateva milioane de euro si a tepuit cateva cluburi europene, transferand jucatori fara sa achite transferurile s-a decis sa spele putina ca si-n cazul RAFO Onesti. Autoritatile locale, dupa ce au virat 2,7 milioane de euro in buzunarul lui Marian Iancu, in curand vor ramane pe cap cu un cadavru inglodat in datorii. Petrolistul va vinde tot ce este vandabil in lot, banii ii va primi in punga pentru a fenta fiscul (si el platise in era pioneratului cu punga). In acest timp Timisoara va iesi in strada sa protesteze, iar Marian Iancu ca si Dumitru Bucsaru (Unirea Urziceni) va iesi pe usa din dos, cu cel putin 6 milioane de euro.

sâmbătă, 16 iulie 2011

VICTOR PONTA, SLUGA PERFECTA A SISTEMULUI

Ultima monstruozitate ieşită din laboratoarele Sistemului este faptul că Victor Ponta se prezintă pe sine şi pe Crin Antonescu drept cavaleri ai luptei împotriva „Sistemului securist'' patronat de Traian Băsescu.
Când Winston Smith trebuie să modifice trecutul în acord cu noile decizii ale Partidului (Socialist), el decupează articole din ziare vechi şi le înlocuieşte cu versiuni aduse la zi.

Documentele şi ziarele vechi sunt aruncate într-o aşa numită Gaură a Memoriei şi ajung într-un furnal uriaş aflat în adâncurile Ministerului Adevărului. Din trecut nu mai rămâne nici cenuşa, ne spune Orwell. Politician de extracţie „Ingsoc'', Victor Ponta are neruşinarea să se înfăţişeze în faţa naţiunii în haine noi-nouţe de guerrillero anti-Sistem şi, încă şi mai neruşinat, anti-Securitate, şi ne cere să îl credem şi să îl acceptăm ca şi cum întregul trecut - al său şi al partidului său - ar fi dispărut instantaneu într-o gaură a memoriei pentru a fi mistuit de flăcările cine ştie cărei instanţe voiculesciene a adevărului.

Oricine îndrăzneşte să strige că împăratul este gol, oricine îndrăzneşte să refuze să accepte această realitate contrafăcută, oricine îndrăzneşte să îşi amintească este calificat imediat drept „vândut'', „slugă a lui Băsescu'', „fascist'', „mercenar rapace''. Eşti trecut imediat în categoria „tismănenilor şi mihăieşilor'', o categorie subumană se pare, de care trebuie să te ţii deoparte ca să nu te contaminezi de ceva teribil.
Din fericire, nu suntem în „1984'' şi putem încă să rostim adevărul, cu riscul de a intra în colimatorul Poliţiei Gândirii de la Antene şi RTV cu „profesioniştii'' lor cu tot. Din fericire, putem să ne amintim. Iar dacă e vorba despre Victor Ponta, atunci memoria îl arată drept una dintre cele mai oportuniste, mai conformiste şi mai obediente figuri care au trecut vreodată prin dezolantul peisaj politic românesc.

Victor Ponta şi-a construit cariera universitară în umbra binevoitoare a lui Adrian Năstase - omul Sistemului prin excelenţă -, care şi-a făcut la un moment dat iluzia că îl poate controla din calitatea de despot luminat. Ca procuror de sector, Ponta a jucat cuminte în limitele fixate de Sistem, fără să deranjeze pe nimeni şi fără să se remarce prin nimic. Ca şef al corpului de control al guvernului (tot Năstase), s-a remarcat prin cerbicia cu care a apărat Sistemul (acelaşi guvern Năstase) de orice acuzaţie de corupţie, culminând cu penibilul caz Puwak. Ponta a spălat-o de orice vină  pe vedeta pesedistă pentru ca Justiţia să îl condamne pe soţul fostei ministrese pentru delapidare. Pentru aceste merite, a fost distins cu Ordinul „Serviciu Credincios''. Serviciu credincios în slujba Sistemului! După modelul aceluiaşi Năstase, Ponta s-a căsătorit cu fiica unuia dintre cei mai puternici oameni ai Partidului, unul care îi putea asigura protecţie şi un culoar favorabil de ascensiune în cadrul Sistemului. Guvernul Năstase a avut cei mai mulţi securişti cunoscuţi dintre toate guvernele post-decembriste, dar abia acum descoperă Ponta racilele Securităţii. Victor Ponta este membru într-o alianţă cu un partid inventat şi condus de un sinistru securist dovedit - Dan Voiculescu - dar vrea să ne convingă că luptă cu Securitatea. Ponta a beneficiat din plin de serviciile media ale unui alt securist fără scrupule - Sorin Ovidiu Vîntu - dar vrea să ne convingă că este duşmanul jurat al Securităţii.

Din 2005 şi până astăzi Ponta, împreună cu PSD şi PNL şi Voiculescu s-au luptat cu gherele şi cu dinţii pentru a menţine în viaţă Sistemul securisto-birocratic - în economie, în Justiţie, în Educaţie, în Sănătate, în Administraţie - lăsat moştenire de Iliescu&Năstase şi acum ni se înfăţişează (alături de Antonescu) drept luptător anti-Sistem. Cum poate să facă acest lucru?
Orwell spune că Gândirea Dublă înseamnă „să ştii şi să nu ştii, să fii pe deplin conştient de adevăr dar să rosteşti minciuni construite cu grijă (...), să foloseşti logica împotriva logicii, să repudiezi moralitatea în vreme ce te revendici de la ea, să crezi că democraţia este imposibilă şi în acelaşi timp că Partidul este garantul democraţiei, să uiţi orice fapt neconvenabil, apoi să ţi-l reaminteşti din nou când devine oportun, numai pentru a-l uita din nou când nu mai e de folos''.

Tranziţia românească a creat o specie formată în Gândirea Dublă. Sunt oameni lipsiţi de orice dimensiune morală. În universul lor bidimensional nu există nici Bine, nici Rău, nici Adevăr, nici Minciună. Ei nu aspiră spre nimic pentru că nu pot gândi nici înălţimile, nici profunzimea. Nu cunosc nici onoarea, nici bunul-simţ nici ruşinea. Mândria lor nu este decât aroganţă goală. Este specia din care fac parte Ponta şi Antonescu, un Ciutacu sau Gâdea, dar şi mulţi dintre membrii partidelor aflate la guvernare. Nu cred în nimic în afara foamei lor de Putere. Sunt oameni care au învăţat de la părintele lor spiritual, Ion Iliescu, o altă lecţie orwelliană: „Cine controlează trecutul, controlează viitorul''. Sunt slugile perfecte ale Sistemului.
AUTOR CRISTIAN CAMPEANU
SURSA ROMANIA LIBERA 

vineri, 15 iulie 2011

STATUL II CONFISCA UN MILION DE EURO LUI DAN IOAN POPESCU

Judecătorii Instanței Supreme au hotărât confiscarea a patru milioane de lei din conturile fostului ministru al Economiei, Dan Ioan Popescu.
Decizia nu este definitivă, hotărârea putând fi contestată în termen de 30 de zile la un complet superior. Totodată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus confiscarea sumei şi obligarea persoanele cercetate să plătească această sumă la bugetul de stat în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a prezentei sentinţe.
Acest proces a început în 2006, când Comisia de cercetare a averilor demnitarilor de la ÎCCJ a constatat că fostul ministru nu poate justifica aproximativ un milion de euro, venituri obţinute în perioada când a fost demnitar în cabinetul Adrian Năstase.

Dosarul a fost trimis spre judecare aceleiaşi instanţe. După câteva luni, procesul a fost suspendat, cauza fiind trimisă la Curtea Constituţională pe motiv că "averea dobândită licit nu poate fi confiscată. Caracterul licit al dobândirii se prezumă", adică celebrul articol 44 din Constituţia României.

Cererea a fost respinsă de judecătorii CCR şi dosarul a continuat să se judece. După un an de amânări, avocaţii lui DIP au cerut clasarea cauzei, lucru care s-a şi întâmplat. La data respectivă, completul care a luat decizia era condus de judecătorul Florin Costiniu, fostul preşedinte al Secţiei Civile a ÎCCJ. Procurorii au făcut recurs la Completul de 9 judecători, magistraţi care, un an mai târziu, au considerat că judecătorul Costiniu nu şi-a făcut treaba arătând că "trebuia să se stabilească cum au putut fi achiziţionate bunuri în anii 2000, 2001, 2002, 2003 şi în perioada 1 ianuarie 2004 - 1 decembrie 2004 cu venituri încasate în cursul lunii decembrie 2004", conform deciziei Completului de 9 judecători.
SURSA www.evz.ro

joi, 14 iulie 2011

CUM SI-AU PETRECUT EXILUL ILIESCU, PLESU, DINESCU SI MAGUREANU

Scriitorul Petru Romoşan, patronul Editurii Compania, vă recomandă o ”lectură de vară”: cartea-bombă (cu efect de tsunami) ”Fereastra serviciilor secrete”, în care generalul Rogojan, fostul şef de cabinet al generalului Vlad, face trimitere la câteva dintre personajele-cheie ale revoluţiei: Iliescu, Pleşu, Dinescu, Măgureanu. Şi nu numai.

”Ceauşescu a considerat că, preventiv, Iliescu-Măgureanu-Militaru şi Dinescu-Pleşu trebuie împiedicaţi să se întâlnească pentru a nu se organiza“, se spune despre ”marii disidenţi” în ”Fereastra serviciilor secrete (România în jocul strategiilor globale)”, apărută recent la Editura Compania şi recomandată în paginile ”ring”. O carte în care nu scapă de tuşele grele puse de generalul Rogojan nici alte personaje ale culturii şi politicii româneşti postdecembriste, printre care şi ”micul Führer al culturii române peste hotare”. Despre care vom mai vorbi.

Cazul ”Iliescu”
”Pe când era prim-secretar al Comitetului Judeţean Iaşi al P.C.R., Ion Iliescu a înconjurat de câteva ori Copoul, purtând o lungă convorbire cu academicianul Cristofor Simionescu. Acesta, entuziasmat, s-a confesat că avusese marele privilegiu de a purta o convorbire remarcabilă cu primul-secretar, în care el îl intuieşte pe viitorul preşedinte al României. Comentariul a ajuns la urechile Elenei Ceauşescu. (...) Ori de câte ori se punea pe undeva problema alternativei la Ceauşescu, existau şi «suspecţii de serviciu». Ion Iliescu a fost cel mai longeviv şi mai norocos dintre ei”, se spune în carte, printre altele, despre ”Cazul Iliescu”.

Dinescu, la "undiţa pescarului"

Iată cum este radiografia cazului unui vestit poet disident. ”Cazul lui Mircea Dinescu era unul aparte. Existase mereu supoziţia, de nimic răsturnată până în prezent, că «disidenţa» sa era partea vizibilă şi de acţiune a cuplului reprezentat de socrii săi, Ludmila Loghinovskaia şi Albert Kovács, ale căror antecedente şi relaţii erau de mare interes. Structural, Mircea Dinescu era un risc permanent pentru activitatea secretă a oricărui serviciu. Pentru acţiuni făţiş diversioniste şi provocări, era însă operatorul aproape ideal. Lipsesc nişte elemente privind susţinerea pe care i-a acordat-o primul-secretar al C.C. al U.T.C., Pantelimon Găvănescu, trimiterii sale la documentare în Anglia, ca să pot intui dacă a acceptat anumite lucruri din proprie voinţă sau dacă a fost trimis, ca şi alţii, la undiţa pescarului. După întoarcerea sa în ţară, la Bucureşti, a fost iniţial «protejatul» ataşatului militar adjunct, aceeaşi persoană care s-a ocupat de prezenţa lui Mircea Dinescu în Anglia şi a venit la post în România când acestuia i s-a încheiat stagiul de documentare. Preluarea ulterioară sub «protecţie» a lui Mircea Dinescu de către ambasadorul Olandei ne poate sugera azi aplicarea principiului diviziunii muncii între serviciile statelor membre ale NATO, căci Olandei îi revenea activitatea contrainformativă în spaţiul României. Pe atunci nu ştiam. Acum, faptul ne face să credem că-l verificau. Totuşi, cum în acelaşi timp îl expuneau, îl făceau inutilizabil pentru orice în afară de agitaţie şi provocare. Ceea ce i se potrivea, dar asta se şi dorea”

KGB-ul, un frate mason şi... ”până unde au întins ruşii coarda”: la Uniunea Scriitorilor!

De unde venea ”lumina inspiraţiei” pentru unii ”scriitori”? De la Răsărit, bineînţeles. Generalul Rogojan mai dezvăluie: ”La Uniunea Scriitorilor funcţiona un nucleu «de front», foarte activ în unele momente, al KGB-ului. Surprinzător, nucleul era alcătuit din tineri scriitori, dar şi responsabili de cinematografe, cronicari de film ş.a., pretinşi critici ai lui Ceauşescu pentru că nu-i lăsa să scrie despre transformările şi noile realităţi din Uniunea Sovietică. Unii s-au legat cu lanţuri de grilajul Uniunii Scriitorilor şi au chemat la faţa locului corespondenţii presei sovietice acreditaţi la Bucureşti. Azi, unii din acel nucleu se află în prospere relaţii cu «foşti» ai serviciilor sovietice: îl aduc pe fratele (mason) Kondyakov la Palatul Victoria, fac privatizări de succes, se angajează ca mercenari – «analişti» şi «consultanţi» – prin partide, staffuri electorale şi pe lângă lideri politici. Cum erau recompensaţi unii dintre aceşti «activişti de front» ai KGB-ului? Primeau periodic (cam la două săptămâni) coşul cu produse alimentare multrâvnite în acele vremuri de numeroase «lipsuri şi greutăţi» (caviar, votcă, mezeluri, carne, batog, ulei, fructe exotice, cafea, dulciuri etc.), livrat în faţa porţii dintr-o maşină cu număr TC (taxi creditar) a Ambasadei URSS. Singur acest fapt arată până unde au întins ruşii coarda”.

Pleşu, captatio benevolentiae pentru Securitate

Cât despre Pleşu, iată ce se spune: ”De departe, filosoful şi esteticianul Andrei Pleşu era cel mai solid în concepte. Inteligenţa sa, receptivă la persuasiunea «ofiţerului de caz», l-a decis să facă un gest de «spovedanie a unui învins», dar nu în sensul lui Panait Istrati, ci într-unul cu cert efect de captatio benevolentiae. A fost invitat să conferenţieze în faţa ofiţerilor din Securitate, la Casa de Cultură a Ministerului de Interne, despre curente şi tendinţe în artă. A avut o bună audienţă şi s-a bucurat de aprecieri sincere. I s-a rezervat «un exil» confortabil la Tescani. Ce lucru periculos făcuse? Îl însoţea pe Mircea Di-nescu la diversele evenimente organizate de ambasadele occidentale la Bucureşti, căci poetul, deşi beneficiase de o bursă postacademică în Marea Britanie, nu deprinsese limba şi avea nevoie de un interpret cu ştaif”.

Măgureanu, ”ĂLA CU TRABANTUL”

Nici fostul şef al SRI (primul din serie) nu scapă netaxat: ”Despre omul care a pus bazele primului serviciu de informaţii «Ăla cu Trabantul» – aşa îl ştia Elena Ceauşescu pe domnul Virgil Măgureanu – a fost «detaşat» la Muzeul Judeţean din Focşani ca să nu-l mai întâlnească pe Ion Iliescu, dar mai ales pe generalul Militaru. Pentru că fusese «în sistem» exact acolo de unde «se iese numai cu picioarele înainte», domnului Virgil Măgureanu nu i s-a dat importanţă. A fost iniţial omis. Cineva l-a pârât însă Cabinetului 2 şi Elena Ceauşescu a întrebat: «Da’ ăla cu Trabantul care-i?“ (...) Individual, fiecare dintre cei pomeniţi «se afla în nişte cărţi» şi atât. După prinderea în flagrant a reţelei complotiste coordonate de Victor Volodin şi difuzarea «scrisorii celor şase», erau anticipate şi alte evenimente”.

Noica, Cecul şi altele. Dar... şi alţii
La capitolul ”Întâlniri cu Perfidul Albion: Intelligence Service în România” (subcapitolul „Şcoala de la Păltiniş”), la pag. 302 apar câteva concluzii şocante. ”Dacă Noica ar mai trăi şi ar auzi ce a dorit să afle (n.r. - de la CNSAS) un discipol al său din volumele dosarului maestrului (cele rămase clasificate), şi-ar revizui demersul iniţial. (...) Un alt discipol îi datorează lui Noica moştenirea Editurii Politice, căci acest cadou nu i-a venit de la Frontul Salvării Naţionale (FSN), ci ca urmare a unei solicitări externe către un lider marcant al Frontului din partea organizaţiei secrete Pinay Circle (mai cunoscută sub numele ”Cercul”). Printre oaspeţii acestui club secret se află Richard Nixon, Henry Kissinger, sultanul Omanului, Ion Iliescu şi regele Hussein al Iordaniei. Nu de mult, la conducerea «Cercului» s-a aflat lordul Lamont, coordonator al grupului Balli, care a achiziţionat combinatele de aluminiu de la Oradea şi de la Tulcea. Lamont a venit în România însoţit de Julian Amery, girantul lui Ion Iliescu la Cercul”. Ce mică e ”lumea mare” a „Cercului”!
AUTOR CHRISTIAN LEVANT
SURSA www.ziarulring.ro 

miercuri, 13 iulie 2011

ISTERICUL TOLONTAN, ELENA UDREA SI GALA LUI LUCIAN BUTE

Raman tot in jurul boxului, insa as dori in debutul randurilor ce vor fi insirate ma jos sa fac o precizare. In articolul postat ieri, nu am sarit la jugulara lui Lucian Bute, doar am constatat o realitate. Lucian Bute este un baiat foarte talentat dar care inca nu a boxat cu greii categoriei si imi este foarte greu sa afirm ca este cel mai bun boxer de la aceasta categorie, asa cum o fac foarte multi compatrioti, atat timp cat el nu a boxat cu nimeni din top 10 al categoriei.

Gazeta sporturilor, este o fituica a trustului Intact, ce se vrea un ziar de sport. Daca pui mana pe un asemenea ziar s-au accesezi site-ul, observi cu stupoare ca 50 de articole sunt cu dedicatie pentru Gigi Becali, Mitica Dragomir, Marian Iancu, Cristi Borcea, Adrian Mititelu si compania. La rubrica diverse, printre randuri reusesti sa afli si tu cu adevarat o informatie reala si necesara depinde de caz din lumea sportului. Sa nu mai spun ca la postul de televiziune GSPTV, Giginho, marele europarlamentar si-o baga si si-o scoate din gura lui Mitica. Dimineata, la amiaza si seara. Cand se plictiseste de Mitica, ''latifundiarul din Pipera'', ne explica cum isi creste si educa el fetele. Altii, precum groparul fotbalului timisorean, Marian Iancu il reguleaza in direct pe Mircea Sandu. La trustul Intact, lucreaza si-si exprima aberatiile prin intermediul acestui asa zis ziar de sport, marele deontolog si jurnalist de investigatii Catalin Tolonatan, de pe mosia boierului ''Felix Motanu''.

Acest personaj, pozeaza ca fiind individul care inoata impotriva curentului in trustul Intact. Prin fiecare interventie telefonica la aparitiile tv, ne informeaza ca patronul Dan Voiculescu de vreo 2 ani de zile nu poarta un dialog cu el, motivand cateva contre mai vechi. Insa Catalin Tolontan, din punctul meu de vedere este chirurgul cara asteapta cu bisturiul in mana, comanda de a macelari cu buna stiinta pacientul. Anul trecut pana libera, din trustul Intact, abera zi de zi pe tema patinuarului construit la Brasov. Domnia lui toca marunt acest subiect pe motiv ca in Ungaria s-a construit un patinuar la juma de pret. Ce omitea individul sa spuna in articolele semnate cu buna stiinta sau in necunostinta de cauza, este faptul ca patinuarul unguresc era de 3 stele, cel de la Brasov de 5 stele, daca-mi permit sa folosesc o comparatie. Nu mai are rost sa amintesc, jocul murdar practicat de acesta in timpul campaniei electorale din 2009, cand toata ziulica era mare analist politic pe la Sorin Ovidiu Vantu in curte.

In 2010, prin vocea premierului Emil Boc, guvernul anunta ca va face toate eforturile ca pugilistul Lucian Bute, sa-si apere centura in fata lui Jesse Brinkley la Bucuresti. Datorita situatie economice din tara si masurilor de austeritate luate, Emil Boc renunta la ideie si organizarea meciului cade. Toate trompetele de la gsp in frunte cu Catalin Tolontan au inceput sa latre si sa planga pe umarul lui Bute. Un mare campion mondial avem si noi, si autoritatile nu-s in stare sa-i indeplineasca dorinta lui Bute de a boxa in Romania, tipa corul trustului Intact.

In 2011, mult hulita Elena Udrea, reuseste sa bata palma cu Interboxul si Lucian Bute vine sa-si apere titlu in Romania, in fata francezului Jean Paul Mendy. Trustul MediaPro, castiga drepturile TV asupra galei, iar Intacul trebuie sa adopte repede o strategie. Decizia lor este sa sa adopte o tactica de denigrare a galei. Se pliaza pe rationamentul editorialistic a celor de la A3, si totul prinde culoare politica, cu Elena Udrea in prim-plan. Daca in urma cu un an, trustul Intact urla ca politicul nu este in stare sa se implice in sport, astazi urla ca politicul s-a implicat in sport, aruncand bani pe fereastra cand tara trece prin vremuri grele. Tolontan incepe sa o tina lata, batand moneda ca ne permitem sa investim bani publici in gala lui Bute. Ministerul condus de Elena Undrea nu a cheltuit nici un leut din banul public. Catalin Tolontan confunda cu buna stiinta bugetul statului, cu fondurile europene, accesate cu o anumita destinatie, pe baza unui proiect de autoritatile romane.

Mai mult baietii intind coarda, si printre randuri aduc pe piata informatia ca Bute in Canada boxa pe burse sub un milion de dolari. De ce noi romanii suntem mai prosti si platim pentru un meci in tara, o bursa de aproape doua milioane de euro??!! Nu Lucian Bute a negociat contractul. Lucian Bute este doar un angajat al canadienilor de la Interbox. Aceasta suma enorma este ceruta de canadieni nu de Lucian Bute. Organizarea meciului in Romania, insemna o mare pierdere financiara pentru Interbox. Ganditiva la ce contracte puteau semna cu anumiti sponsori, cat scoteau din drepturile TV, si de pe urma biletelor vandute daca meciul avea loc in Canada intr-o sala plina cu 30 de mii de canadieni. Nimeni nu mentioneaza ca Interbox, la platit si pe Jean Paul Mendy. Pentru asi scoate parleana, canadienii au umflat bursa lui Bute, de unde isi trag comisioanele necesare stipulate in contract. Daca Interboxul nu avea un contract favorabil pe masa, Udrea si Bute puteau sta si-n cap, meciul cu Mendy niciodata nu avea loc in Romania.

Dupa Udrea, in gura papagalilor de la Intact a intrat si Rudel Obreja. Dom'le cum e posibil sa organizeze gala o firma cu un singur angajat?! Rudel Obreja este singura persoana din Romania, care are licenta necesara pe o firma, de la IBF, sa organizeze in Romania astfel de evenimente. Nici o firma din tara nu putea organiza aceasta gala. Tot Rudel Obreja a organizat si gala in care Leonard Doroftei a boxat pentru a-si apara titlul mondial in fata argentinianului Raul Balbi, gala in care a boxat Adrian Diaconu cu Chris Henry. Prezenta lui Obreja in jurul acestei gale, este o normalitate. Mai mult insusi Tolontan, recunoaste ca Interboxul la impus pe Rudel Obreja in aceasta afacere.

Acum cateva randuri, pentru tot bizonul care urla ca Bute ia luat painea de la gura, iar Udrea si Obreja au dat tunul vietii organizand gala in care a boxat Lucian Bute. Doamna ministru Elena Udrea, pentru a-si afisa frunza in aceasta gala a primit fonduri europene, datorita unui proiect bine intocmit, pentru a promova turismul. Daca aceasta gala nu avea loc, Udrea nu putea sa acceseze aceste fonduri. Odata ce le-a accesat datorita legilor in vigoare, in aceste cazuri trebuie sa fie o transparenta totala. Drept urmare Elena Udrea, pentru fiecare cent trebuie sa fie acoperita cu o chitanta in acest caz. Faptul ca Obreja, impreuna cu celelalte firme care au fost contactate au castigat bani frumosi nu te afecteaza pe tine cu nimic. Mai mult firma lui Obreja, va declara la fisc, venitul cuvenit si va plati impozit catre statul roman.

Ramane intrebarea daca s-au meritat acesti bani investiti in Lucian Bute. Atat timp cat o firma precum RCS-RDS, arunca 45 de milioane de euro pe turca lui Mitica la care nu se uita nici dracu, pot afirma cu tarie ca 2 milioane de euro investite in Lucian Bute se merita. Gala a fost transmisa in direct in 8 tari, PRO TV a batut recordul de audiente din ultimii 10 ani. Celebrul canal de sport, Eurosport va difuza inregistrarea galei cel putin de doua ori pana la sfarsitul lui 2011.

marți, 12 iulie 2011

LUCIAN BUTE UN CAMPION CU MULTE SEMNE DE INTREBARE IN JURUL VALORII SALE

Isterie mare in jurul meciului sustinut de campionul nostru mondial la box profesionist, Lucian Bute in fata francezului Jean Paul Mendy. Fostul campion mondial Leonard Doroftei a tulburat din nou apele in jurul valorii lui Lucian Bute, sustinand ca francezul ar merita un premiu Oscar pentru cazatura din finalul rundei a IV-a.''Mendy, a venit sa-si ia banii si sa se care'' ar fi afirmat Doroftei.

Aprigii sustinatori ai lui Lucian Bute i-au sarit in cap ''mosului''. Poate la finalul meciului Doroftei a fost ironic, dar as vrea sa amintesc cititorului meu ca acum o luna de zile tot la Radio GSP, Leonard, afirma ca acest Mendy, e boxer bun, pana urca in ring, si ca nu are cum sa reziste mai mult de 5 reprize cu Lucian Bute. Punct ochit, punct lovit de Leonard Doroftei. Tot in aceiasi emisiune, '' mosul '' a afirmat ca Bute ar trebui sa boxeze cu adversari de calibrul sau si sa mearga in SUA, in patria boxului sa vada si el ce inseamna boxul adevarat.

Nu am sa intru in disputa care a fost mai mare Bute sau Doroftei, pentru mine la acest capitol lucrurile sunt clare. Lucian Bute mai are multa paine de mancat sa demonstreze in boxul profesionist ce a reusit sa demonstreze Leonard Dorin Doroftei. Este o diferenta de la cer pana la pamant intre cei doi.

Aparatorii lui Bute sustin ca francezul nu este un nimeni in lumea boxului fiindca are 29 de victorii si nici o infrangere in cariera de profesionist, si ca a fost impus de IBF, in ring cu Lucian Bute. In box, poti aduna si 40 de partide fara infrangere, problema este cu cine ai boxat si pe cine ai invins. Imi spune cineva ce nume mare din boxul profesionist a invins Mendy?! Statistica spune multe lucruri in lumea sportului. In versiunea IBF, intradevar Mendy este numarul 1, urmat de o serie de necunoscuti, daca ne uitam pe clasamentul versiunii IBO, acolo unde danezul Kessler este challenger obligatoriu pentru campionul Thomas Oosthuizen, Mendy se claseaza pe locul 12. Vreau sa evit capcana clasamentelor facute de cele 4 mari versiuni din boxul profesionist, si arunc un ochi pe clasamentul intocmit de revista ''Boxrec''. Mult umflatul Jean Paul Mendy datorita celor 29 de victorii se claseaza pe locul 17, iar Lucian Bute este liderul clasamentului.

Hmm, un meci mai usor pentru Bute. Dau timpul inapoi si observ ca irlandezul Brian Magee, invins de romanul nostru prin KO in runda a X-a, este clasat pe locul 14. Nu-i nimic, alerg in timp si dau de spaima Librado Andrade, care la trimis pe Bute in lumea viselor, dar ce bine este cand boxezi acasa in Canada, arbitrii uita sa numere cum trebuie (daca spun tampenii revezi Doroftei - Spadafora). Spaima Andrade ocupa halucinantul loc 23 in clasamentul ''Boxrec''. Analizez cu atentie clasamentul si observ ca cel mai bine cotat boxer in fata caruia Bute si-a aparat centura este columbianul Edison Miranda de pe locul 13. Tragand linie, observ ca pana acum in cariera Bute si-a aparat centura in fata unor personaje care nu spun mare lucru in boxul profesionist si nu incrucisat niciodata manusele cu un boxer din top 10 din categoria lui.

Astazi pe boxingnews24.com, apare un articol semnat de jurnalistul Dan Ambrose. Jurnalistul mentioneaza ca Bute de cand a pus mana pe centura a boxat cu pugilist slabi cotati si ca nu are sanse in fata unui boxer de calibrul lui Kelly Pavlik. Ambrose afirma ca nu a fost niciodata impresionat de Pavlik dar sustine cu tarie ca il va face KO pe Bute al nostru in noiembrie, precizand ca singul punct forte a lui Bute este upercutul de stanga. Ambrose a mers mai departe si a afirmat ca intr-o infruntare cu Ward sau Froch, Bute nu are nici o sansa, cei doi fiind cu cel putin o clasa peste Lucian Bute. Iata ca Bute are cotestari si pe site-urile de specialitate din SUA, patria boxului profesionist, nu doar pe guralivul Doroftei, despre care multi afirma ca spune tampenii din invidie.

Lucian Bute, este campionul nostru mondial si trebuie respectat, insa din punctul meu de vedere pentru a-si demonstra adevarata valoare ar trebui sa urce in ring cu greii categoriei, nu doar sa se multumeasca sa-i impuna din 6 in 6 luni cei de la IBF, un adversar modest in fata caruia sa-si apere centura. Procedand in acest fel, Bute isi poate apara centura de vreo 30 de ori consecutiv si tot nu va spune mare lucru in box la nivel mondial, si mereu va fi luat peste picior de cunoscatori ai sistemului, punandu-i la indoiala valoarea. Pentru a demonstra intradevar care este adevarata lui valoare Lucian Bute ar trebui sa intre in ring si sa bata macar 2-3 pugilisti din top 10. Cand va boxa si va invinge adversari precum Ward, Kessler, Froch, Pavlik, Stieglitz, Sartinson, Glen Johnson, Quillin, Oosthuizen, imi voi scoate palaria in fata lui Bute si-l pot aseza pe acelasi palier cu Leonard Dorin Doroftei. Pana nu va boxa impotriva elitei si va invinge ,de la categoria din care face parte Lucian Bute va fii un campion mondial cu multe semne de intrebare. Adevaratele examene pentru valoarea pugilistului roman vor fi cu Pavlik, Kessler, Froch sau Ward. Pana acum au fost meciuri de incalzire cu adversari slabi cotati pentru a ridica nivelul bursei pe care va urca in ring.

luni, 11 iulie 2011

INCALIFICABILA NERUSINARE A JURNALISTULUI - MACIUCA

În România, vara nu turbează doar câinii, ci şi jurnaliştii. Asta în cazul în care nu sunt deja turbaţi după cum le-o cere fişa postului, ca în cazul multora din angajaţii televiziunilor mogulice.

Li se alătură, cu o insistenţă demnă de o cauză mai bună, o seamă de "bloggeri" omniprezenţi, gata să muşte violent, anonim şi laş din oricine scrie altfel decât le convine lor. Mă oripilează de multă vreme persistenţa în ură şi încrâncenarea în vulgaritate a unor nefericiţi puşi de partide să-i înjure birjăreşte pe cei dinainte desemnaţi drept "lingăi ai lui Băsescu", "sinecurişti", "profitori". Suflete de cârpă, s-au înhămat la o muncă murdară, obositoare şi probabil prost plătită. Indivizii n-au odihnă, n-au sărbătoare, n-au concediu.

Sunt gata să "performeze" la comanda "click", aruncând în direcţia editorialiştilor indezirabili zoaiele falsificării şi dispreţului, contribuind masiv la transformarea spaţiului virtual într-o mlaştină morală respingătoare. Reacţia firească e una de compătimire. Probabil că unii dintre ei scriu, pe lângă bani, şi din convingere. Te detestă din motive necunoscute ţie, dar probabil că foarte importante pentru ei: ţi-or fi trimis cândva poezii şi, în loc să le publici, le-ai aruncat la coş. Poate ţi-au fost studenţi şi i-ai căzut la examene. Poate-şi imaginează că dacă n-ai fi tu, steaua lor ar străluci nestingherită pe bolta literelor sau ştiinţei româneşti. Sau, pur şi simplu, sunt atât de înrăiţi şi intoleranţi încât nu pot respira altfel decât prin bulboanele mucilaginoase şi otrăvite pe care le secretă în cantităţi industriale. Născuţi din resentiment şi trăind din frustrare, nu admit, nici în ruptul capului, că există şi oameni care chiar scriu ce gândesc.

Îl priveam, mai zilele trecute, pe unul din agitaţii cu cravată de la Realitatea TV. Pus să modereze o emisiune despre rezultatele de la bacalaureat (despre care mă grăbesc să spun că sunt normale, şi nu catastrofale, având în vedere bătaia de joc cronică din învăţământ), individul şi-a început peroraţia gângavă anunţând că va aduce "probele" care să arate de ce ministrul Funeriu trebuie să plece. Din acel moment, "invitaţii", obişnuiţii mardeiaşi din sfera pesedist-penelistă, au acceptat făţiş rolul de mercenari: ei nu mai erau pe platou pentru a dezbate o problemă, ci pentru a înfiera gros, tovărăşeşte, partinic, "drama naţională." Cum te mai poţi pretinde "analist independent", precum Iosif Boda, şi să nu protestezi că eşti invitat să fii procuror într-un proces-mascaradă, în care verdictul e dat dinainte? Emisiunea cu pricina nu e excepţia, ci regula. Treizeci-patruzeci de jurnalişti şi anexele lor mereu disponibile la linşaj, indiferent de zi şi de oră, au impus un stil al manipulării, abuzului, vendetei şi falsificării (vezi cazul "eşecului" la bacalaureat al lui Daniel Funeriu) din care nu văd cum ar mai putea ieşi. Pentru ei nu există dialog şi dezbatere, ci doar execuţie sumară, carnasieră, sângeroasă. Morişti de ventilat minciuni, maeştrii manipulării au ajuns un fel de desperados care macină aceleaşi poncife, deşi efectul denunţurilor publice a scăzut dramatic. S-au înscris pe o spirală de unde nu-i va mai recupera nimeni vreodată. Au intrat în competiţie cu propriile aiureli şi sunt obligaţi să urce, în fiecare zi, noi culmi ale neruşinării. Asemeni consumatorilor înrăiţi de droguri, trebuie să mărească necontenit doza. Să nu ne mire dacă într-o zi vor începe să-şi la pumni invitaţii ori, Doamne fereşte, vor pune mâna pe arme, dacă analiştii de ocazie nu vor respecta la milimetru partitura infernală impusă de patroni.

Campioni la plimbatul limbii în gură, au abandonat imparţialitatea ziaristului în favoarea militantismului deşuchiat, la capătul căruia nu-i aşteaptă decât spitalul psihiatric. Pentru ei nu există reguli, valori şi ierarhii. E ceva inuman în ura neostoită cu care perorează. E ceva maladiv în gesticulaţia lor obsesională. Finalmente, e ceva jalnic în faptul că mercenariatul are un singur efect: să arate lumii faţa mutilată a unei Românii pe care-o transformă, cu fiecare minut al prezenţei lor pe ecran, într-un teritoriu coşmaresc. De ce-am fi frecventabili pentru străinii veniţi din ţări unde neadevărul e pedepsit drastic, iar mahalagismul agresiv, urlat din rărunchi, nu e tolerat nici în spectacolele de iarmaroc?

Deşi o merită din plin, nu-i pot urî. Îi dispreţuiesc. Văd în ei doar ultimele zbateri ale lumii vechi, ale energiilor demonismului bolşevic, îngrozite că vor pierde bătălia cu modernitatea. Pentru că o vor pierde, şi ei ştiu asta. Unii au adunat deja suficienţi bani încât să nu le pese dacă mâine patronii în înlocuiesc cu unelte mai supuse, mai neruşinate, mai agresive. În ochii altora, vezi totuşi hămeseala şi disperarea că încă n-au ajuns la sumele care să-i pună la adăpost. Figuri triste ale unei tranziţii pline de hârtoape, vor intra în manuale ilustrând dezonoarea, decăderea şi pervertirea presei din România. Nici modelele lor ideologice din perioada comunismului — de la Chişinevschi la Vitner, şi de la Popescu- Dumnezeu la Dulea — nu excelau la capitolele inteligenţă, expresivitate sau inventivitate. Şi e inevitabil să fie aşa: oricât ar evolua tehnica, oricâte facilităţi îţi oferă televiziunea şi internetul, măciuca tot măciucă rămâne.
AUTOR MIRCEA MIHAIES
SURSA www.evz.ro