joi, 30 iunie 2011

RUSII SPUMEGA DIN NOU BASESCU AR FI ORDONAT '' ROMANI TRECETI PRUTUL ''

Celebra emisiune cu Traian Băsescu din ziua în care se aniversau 70 de ani de la faimosul ordin al Mareşalului Antonescu: „Vă ordon treceţi Prutul“ - a încins de o săptămână, la roşu, toate trompetele filo-ruso-regaliştilor de circumstanţă, de la Andrei Pleşu, ministru FSN în perioada când Regele Mihai era aruncat peste graniţă de şeful său, Ion Iliescu, la tot felul de alţi comunişti greţoşi brusc apucaţi de dragostea faţă de monarhie, din ură faţă de Băsescu. Ura dă pe dinafară şi pe alte meridiane. Ieri, şi MAE al Rusiei a expectorat un comunicat de o rară agresivitate ce denotă că la Moscova a dat în clocot ceaunul de ură antiromânească. Traian Băsescu este acuzat că a afirmat şi el tranşant în emisiunea citată că dacă ar fi fost în locul lui Antonescu ar fi ordonat de asemenea: „Romåni treceţi Prutul!“

Cu o nesimţire tipic muscălească, behăitorii obraznici ai MAE al Rusiei îşi permit să vorbească în termeni inacceptabili în lumea civilizată, specifici dictatelor fostei URSS, şi uitånd se pare că Romånia este acum în NATO, nu la cheremul lor. Ruşii îl acuză injurios pe Traian Băsescu de „bravada neruşinată“ pentru că şi-a permis să aprobe şi să confirme ordinul dat de Mareşalul Antonescu, în data de 22 iunie 1941. Mizerabila luare de poziţie a Rusiei este o palmă pe obrazul tuturor romånilor, căci oare care romån nu ar fi de acord cu ordinul Mareşalului Antonescu de recuperare a teritoriului Basarabiei?
„Este absolut evident că astfel de bravade neruşinate care justifică agresiunea fascistă şi profanează memoria milioanelor de jertfiţi ai nazimului este inadmisibilă şi merită o apreciere adecvată din partea Europei“, afirmă consternant MAE rus. Răstălmăcind vorbele, cu indignare gongorică, Kremlinul inventează cuvinte şi declaraţii care nu-i aparţin lui Traian Băsescu privitoare la „justificarea atacului Germaniei naziste împotriva URSS“. „Cuvintele lui Băsescu - despre faptul că, «în locul mareşalului Antonescu, în 1941, şi el i-ar fi îndreptat pe ostaşii români peste Prut» - pentru a lua parte la agresiunea Germaniei hitleriste împotriva URSS“ - sunt revoltătoare, a subliniat ministerul rus de Externe, într-o manieră ce certifică perpetuarea falsurilor istorice propovăduite de Moscova în legătură cu anexarea samavolnică a teritoriului romånesc denumit Basarabia.
„O astfel de declaraţie a preşedintelui român este cu atât mai tristă, pentru că intervine la 70 de la Războiul pentru Apărarea Patriei, în care şi-au pierdut viaţa 27 de milioane de ruşi“, a subliniat Lukaşevici. „Aceste declaraţii nu pot fi justificate nici prin actualele circumstanţe politice şi nici puse pe seama întrebărilor provocatoare ale jurnaliştilor“, susţine MAE rus.

Deşi Moscova a fost obligată să-şi recunoască vina în cazul crimelor împotriva umanităţii faţă de Polonia pentru masacrul de la Katyn, Rusia continuă să nege înfometarea, deportarea şi exterminarea  elitei basarabene trimise în gulagurile siberiene imediat după 1940.
Basarabenii au fost exterminaţi după ocuparea pământului romånesc la care se referea Traian Băsescu, de către Armata Roşie a Uniunii Sovietice după ultimatumul din 26 iunie 1940, ce a fost precedat de infamul Acord secret Hitler-Stalin din 1939.

Stalin a fost cel care l-a înarmat pe Hitler, anterior Acordului secret, iar principalul vinovat şi adevăratul instigator al celui de-al Doilea Război Mondial a fost Rusia sovietică, pentru a-l cita pe celebrul defector al GRU Victor Suvororv, autorul unor lucrări de o inestimabilă valoare documentară scrise pe baza unor date obţinute în virtutea activităţii sale de fost cadru GRU. „Rusia a fost participantă la cel de-al Doilea Război Mondial din 1939, din prima zi, de la 23 august 1939, după semnarea pactului Molotov-Ribbentropp“ afirmă Suvorov, ce completează în cărţile sale, prin date cutremurătoare, adevărul ocultat de mai bine de jumătate de secol de liderii Rusiei, inclusiv de către cei de azi.
Comunicatul Moscovei este expresia unei neobrăzări fără seamăn a rusoilor, care, altfel, au publicat în presa „românească“ - cea care îl atacă desigur pe Traian Băsescu - nişte cearceafuri de tâmpenii prolixe şi inepte semnate de Ambasadorul Rusiei la Bucureşti, Alexander A. Churilin, despre rolul benefic al Rusiei Sovietice în „eliberarea“ de fascişti şi despre lupta bolşevicilor criminali „pentru a asigura Europei un viitor luminos“.
De o ipocrizie fără seamăn, textul publicat drept cap de ziar de „Cronica Română, intitulat „Cu ocazia marcării începerii agresiunii fasciste împotriva ţării noastre, 22 iunie 1941“, marchează obscenitatea tezistă şi completamente lipsită de bază istorică ori adevăr a propagandei sovietice încă active - şi unde? În România!

Minciunile ordinare ale propagandei sovietice - demontate de un rus autentic

Citez din Victor Suvorov, defectorul GRU pomenit mai sus, care deconstruieşte miturile propagandei sovietice în remarcabila lucrare „Spărgătorul de Gheaţă“, intitulată astfel după numele de cod dat lui Hitler de către tovarăşul său de crime, Vissarionovici Stalin.
„Comuniştii sovietici au ascuns cu bună ştiinţă ruşinosul lor rol de instigatori ai războiului. Să ne amintim că, după Primul Război Mondial, Germania a pierdut dreptul de a mai avea o armată puternică şi armament ofensiv, inclusiv tancuri, artilerie grea şi avioane de luptă. Pe propriul lor teritoriu, comandanţii germani au fost lipsiţi de posibilitatea de a se mai pregăti în vederea unor războaie agresive. Comandanţii germani nu au încălcat interdicţiile şi nu s-au pregătit de război agresiv în poligoanele lor, au făcut aceste lucruri... pe teritoriul Uniunii Sovietice. Stalin a pus la dispoziţia comandanţilor germani tot ceea ce ei nu aveau dreptul să mai deţină: tancuri, artilerie grea, avioane de luptă. Le-a pus la dispoziţie instituţii de învăţămînt, poligoane, cåmpuri de tragere.

Stalin a dat comandanţilor germani accesul liber în uzinele sovietice de tancuri, cele mai puternice din lume: uitaţi-vă, ţineţi minte, însuşiţi-vă! Dacă Stalin ar fi voit pacea, ar fi trebuit să împiedice cu orice preţ renaşterea puterii de şoc a militarismului german: căci atunci Germania ar fi rămas o ţară slăbită din punct de vedere militar, în afară de Germania ar fi fost slăbită Marea Britanie, care nu avea trupe terestre corespunzătoare, şi Franţa, care îşi pierduse aproape întreg bugetul militar pe un păgubos program de apărare, ridicånd un fel de Mare Zid Chinezesc de-a lungul graniţelor sale; dar şi alte ţări mult mai slabe din punct de vedere economic şi militar. În această situaţie, Europa n-ar mai fi fost deloc în pragul conflagraţiei...
Însă, Stalin, cu un scop anume, nu precupeţeşte mijloace, forţe şi timp pentru renaşterea puterii militare germane. De ce? Împotriva cui? Desigur, nu împotriva lui însuşi! Atunci împotriva cui? Răspunsul este unul singur: împotriva restului Europei. Renaşterea puterii armate a Germaniei este însă doar o jumătate din chestiune. Chiar şi cea mai puternică armată nu începe războiul de la sine. Trebuie, mai înainte de orice, un lider fanatic şi nebun, gata să înceapă războiul. Iar Stalin a facut foarte multe pentru ca în fruntea Germaniei să vină un asemenea lider.

Cum l-a creat Stalin pe Hitler, cum l-a ajutat să pună måna pe putere şi să-şi consolideze puterea este o temă vastă. Pregătesc o carte despre acest lucru. Vom mai vorbi pe această temă, acum să amintim doar că Stalin a îndemnat la război cu perseverenţă şi dårzenie pe naziştii abia veniţi la putere, încununarea acestor eforturi este pactul Molotov-Ribbentropp.
Prin acest pact, Stalin a garantat lui Hitler libertatea de acţiune în Europa şi a deschis ecluza principală a celui de-al Doilea Război Mondial.“

Traian Băsescu: Obsesia Kremlinului şi a „conservelor“ sale din România

Aşadar, ceea ce a afirmat tranşant Traian Băsescu, în data de 22 iunie, face referire la o uriaşă mizerie istorică a URSS-ului şi Germaniei naziste şi nu este altceva decât o propoziţie de elementar bun simţ, iar reacţia isterică a Moscovei, dar mai ales a agenturii sale din România, din aşa-zisele medii inteftuale şi de presă, spune totul despre amploarea infiltrării „conservelor“ ruseşti în România.
Traian Băsescu nu este pentru prima oară luat în vizor de Rusia & comp, de condeierii şi lătrăii de televiziune ai trusturilor Vîntu-Voiculescu-Patriciu. Încă din 2007 s-a constituit un agregat mediatico-securistic, care şi-a coordonat operaţiunile cu Moscova, aspect subliniat de vizite ale unor generali FSB, cum era Alexandr Kondiakov, „vizitatorul“ lui Tăriceanu la Guvern, în perioada încercărilor disperate de răsturnare a lui Traian Băsescu, ca să nu mai pomenim de diversele vizite secrete la Moscova, pentru instrucţiuni, în timpul campaniei electorale, ale reprezentantului PSD, Mircea Geoană.

În anul 2009, Rusia ne-a acuzat violent încă o dată, insinuând că România ar fi intervenit în evenimentele de la Chişinău, deşi iată, acum, la Chişinău a fost arestat un rus ca instigator al violenţelor din aprilie.
Un alt instigator jalnic, de data asta cu nume românesc, Andrei Pleşu, cel care a iniţiat, pe vremea lui Umil Constantinescu, în cadrul MAE, o politică de cedare în faţa Ucrainei, politică continuată de şpăgarul mizer Adrian Severin, vine parcă în preambulul obrăzniciilor moscovite, acuzându-l pe Traian Băsescu, într-o penibilă fandoseală „moralistă“ din „Adevărul“ penalului Patriciu, citată extensiv de agregatul USL, că a viciat relaţiile cu Rusia, de parcă ar fi şi el tot un amploaiat al Ambasadei Ruse.
Ceea ce nu e foarte departe de adevăr, dacă ne gândim că a fost încă înainte de 1989 un pion semnificativ al conspiraţiei moscovite dirijate de Ion Iliescu, vizitatorul său secret de la palatul de la Tescani, unde era cică exilat în huzurul Gospodăriei de Partid.

Partidul Comunist, desigur, pe care l-a servit curveşte, cu tot cu al său mult stimat Nicolae Ceauşescu, căruia îi adresa răvaşe greţoase şi umile de slugă servilă, în urma contactelor intime cu cadrele Securităţii. Iar pentru a încheia cu dilema acestui personaj lipsit de orice bun simţ, care acum îl veştejeşte pe Traian Băsescu pe motive pseduo-filo-monarhice, este suficient să precizăm că ministrul de vitrină, pentru export, al FSN-ului moscovit, exact în perioada în care Ion Iliescu îl arunca peste graniţă cu brutalitate pe Regele Mihai, în 25 decembrie 1990, după un episod de sechestare cu mâna înarmată, era acelaşi Andrei Pleşu, indignatul de azi, pe lovelele lui Patriciu, „afaceristul“ ce a livrat CSI-ului rusesc Rompetrolul românesc.


„Ostaşi, Vă ordon: treceţi Prutul! Sdrobiţi vrăjmaşii din răsărit şi miazănoapte. Desrobiţi din jugul roşu al bolşevismului pe fraţii noştri cotropiţi! Reîmpliniţi în trupul ţării glia străbună a Basarabilor şi codrii voevodali ai Bucovinei, ogoarele şi plaiurile voastre! Şi luptaţi pentru desrobirea fraţilor noştri, a Basarabiei şi Bucovinei, pentru cinstirea bisericilor, a vieţii şi a căminurilor batjocorite de păgâni cotropitori. Şi luptaţi pentru a ne răzbuna umilirea şi nedreptatea. V-o cere Neamul, Regele şi Generalul Vostru. OSTAŞI, Izbânda va fi a noastră. La luptă. Cu Dumnezeu înainte!“
AUTOR GEORGE RONCEA
SURSA CURENTUL 

miercuri, 29 iunie 2011

REGELE MIHAI : TEORETIC EROU, PRACTIC VANZATOR

Mulţi spun că abdicarea a fost un mare act patriotic. Nu. A fost un act de trădare a intereselor naţionale din partea Regelui Mihai. Antonescu este vinovat în istorie pentru pogromul împotriva evreilor, pentru deportarea lor în Transnistria. Uităm că România avea atunci un şef de stat. Antonescu era prim-ministru. Unuia îi dăm averile, pe altul îl facem criminal de război. De ce? Doar pentru că unul a fost slugă la ruşi? - Traian Basescu

Aceasta declaratie data de presedintele in exercitiu al Romaniei, Train Basescu, a pus pe jar toata opozitia, presa romana si marii intelectuali ai tarii. De la opozitie, nu ma asteptam la mare lucru, indiferent de raspunsul dat, pe terenul dus de Ion Cristoiu, Train Basescu, le dadea apa la moara opozabililor. Avand in vedere ca la atacat sub centura pe regele de carton Mihai I, toata opozitia a devenit monarhista. Daca-l pupa undeva presedintele pe rege, toata opozitia devenea ''antonesciana''. Daca evita subiectul aveau sa sara USL-asii cu gura pana la urechi ca tiranul betiv, habar nu are de istoria patriei.

Despre presa nu am ce comenta. Majoritatea ziaristilor, scriu dupa cum vine ordinul de sus, si dupa cum le bate vantul prin buzunare. Nu asteptam nimic de la vuvuzelele Realitatii sau de la A3. Foarte putini dintre ei au coloana vertebrala, si spre dezamagirea mea, din interes sau necunostinta de cauza, personaje precum Andreea Pora, Dan Tapalaga, Grigore Cartianu sau Cristian Campeanu au luat-o rau pe aratura, tratand acest subiect. Prefer sa cred ca nu sunt rau intentionati, pur si simplu cred cu tarie in randurile scrise pe la locul de munca, in apararea regelui, descalificandu-l pe Traian Basescu.

Ce ma uimeste si imi lasa un gust amar este reactia marilor istorici si intelectuali ai patriei, o mare parte din ei scoliti pe la Moscova. Nu are rost sa insir aici nume, fiindca ii cunoaste o tara intreaga aflandu-le punctul de vedere, legat de aceasta dezbatere in spatiul public lansat de Traian Basescu. Nu sunt istoric, aveam note medii la materia intitulata ''istorie'' in scoala generala si liceu. In comparatie cu intelectualii tarii sunt un afon in materie de istorie. Personal consider ca istoria trebuie doar citita nu si interpretata. Daca interpretezi istoria, creiezi confuzie in jurul subiectului. Intelectualitatea rusofila, care latra in mass-media, mi-l impune pe Regele Mihai ca un mare patriot, ca un sfant caruia trebuie sa-i ridicam statui, fiindca intorcand armele a scurtat al doilea razboi mondial cu cel putin 6 luni de zile. O fi sfant, dar pentru Rusia nu pentru Romania. Pentru Romania, acest personaj trist si nefericit nu este decat un vanzator de tara. Regele Mihai prin arestarea maresalului Ion Antonescu, a salvat vieti rusesti nu romanesti.

Arestarea maresalului Ion Antonescu
In 23 august 1944, regele de carton Mihai I,  il aresteaza pe maresalul Ion Antonescu, pe motiv ca acesta nu doreste sa incheie un armistitiu cu Rusia. In istorie acest act este considerat unul de eroism, in realitate este unul de lasitate si perversitate a clasei politice din acea vreme. Antonescu era in tratative avansate de a obtine un armistitiu favorabil din partea Rusiei, fapt ce deranja clasa politica a vremii. Camarila politica din jurul regelui Mihai I, considera ca daca, Antonescu semneaza armistiu cu rusii, nu vor mai putea vreodata sa-l inlature de la putere. Speriati ca tancurile rusesti ar putea intra in Bucuresti, clasa politica a plecat in solie la Moscova, predand pe tava tara in mana lui Stalin, si promitand capul lui Ion Antonescu. Prin armistitiu cu rusii Regele Mihai I, si clasa politica si-au salvat temporal fundul nu tara.

Intelectualii vopsesc arestarea lui Antonescu, si intoarcerea armelor a armatei romane, impotriva nemtilor un mare gest de curaj si dovada de eroism. As mentiona ca prin anuntul dat la radio in seara zilei de 23 august 1944, informand populatia ca a semnat un armistitiu cu Rusia, Regele Mihai I, a predat armata romana in mana rusilor. In urma anuntului facut la radio, in jur de 163 de mii de ofiteri si soldati romani, au plecat in mars fortat spre Siberia, fiind luati prizonieri de armata rusa. In realitate armistitiu a fost semnat in data de 12 septembrie 1944. Trebuie sa tinem cont ca dupa arestarea lui Antonescu si conform constitutiei din acea perioada, regele era comandantul suprem al armatei romane. Un soldat care dezerta in timpul razboiului, era spanzurat in acea perioada. Ce pedeapsa merita un comandant care pentru a-si salva pielea isi preda armata de buna voie si nesilit de nimeni, in mainile inamicului?!

La aceasta intrebare, intelectualii vor umbla cu cioara vopsita, sarind din gard in gard, lansand fel si fel de ipoteze in favoarea regelui. Conform documentelor din data de 23 august 1944, Regele Mihai I, este un tradator de tara. Nu o spun eu, o spun documentele. Conform constitutiei, regele era comandatul suprem al armatei, armistitiul a fost semnat in data de 12 septembrie. Dupa constitutie si datarea armistitiului, in data anuntului la radio, Romania era in razboi cu Rusia. Prin anuntul dat la radio regele se face responsabil de soarta a 163 de mii de suflete, luate prizoniere de armata rusa. As traduce momentul intoarcerii armelor, in momentul predarii armelor.

Abidicarea
Povestea celor 1000 de studenti arestati si amenintati cu moartea este frectie la picior de lemn. Studentii era prin puscarie de vreo 2 ani de zile. Se spune ca regele a semnat abdicarea, cu pistolul la cap, pus de Petru Groza, primul ministru al acelor vremuri. Ciudat este faptul cum un om cu pistolul la cap isi poate negocia averea, de care poate dispune dupa abdicare.

Potrivit unor documente de arhivă ale Ministerului britanic de Externe - Foreign Office - când Regele Mihai a părăsit România, valorile sale financiare se ridicau la 500.000 de franci elveţieni. Acestea se pare că ar fi fost primite de la guvernul comunist a lui Petru Groza, instalat după plecarea sa, conform unor transcrieri sovietice declasificate ale convorbirilor oficiale dintre Stalin şi prim-ministrul român, Petru Groza.

Prin deciziile luate, regele nostru drag, a dus-o bine primind renta viagera din partea guvernului roman, pana la instalarea lui Ceausescu si din partea URSS-ului, in Elvetia. El a dus-o bine da-l in masa dupa abdicare, dar peste poporul roman a venit potopul. Prin deciziile catastrofale luate de regele de carton, in Romania s-a instalat comunismul. Aproape 45 de ani de comunism oficial si alti 14 ani de comunism neoficial, cand oligarhia s-a urcat cu bocancii pe grumazul tarii.

Rasfoind manualele de istorie si ascultand marii intelectuali ai tarii, regele Mihai I, teoretic este un erou al patriei, practic dupa deciziile luate este un bufon catastrofal, etichetat de faptele sale un vanzator de tara. Daca nu-l aresta pe Antonescu si nu ar fi predat 163 de mii de haine militare, in mana rusilor poate altfel ar fi curs cerneala pe istoria acestei tari. Poate cele 163 de mii de suflete ar fi rezistat pana Antonescu reusea sa incheie un armistitiu favorabil Romaniei cu Rusia.

marți, 28 iunie 2011

BASESCU VERSUS REGELE MIHAI \ INTERVIU CU PROFESORUL ION COJA

Domnule profesor ION COJA, cum comentați această declarație a președintelui Băsescu?

Este cel mai deștept și mai corect gest pe care l-a făcut Băsescu de când îl știu! Adică din 1990. Și cu totul surprinzător. Pentru această declarație îi putem ierta multe din nefăcutele sale sau dintre cele rău făcute!

Explicați vă rog!

Păi, avem desigur de lămurit o chestiune de principiu: În perioada septembrie 1940-august 1944 regele Mihai cu ce s-a ocupat? Ce prerogative a avut, în ce fel s-a folosit de ele? Ce obligații a avut în postura de rege? Nu se știe mai nimic pe acest subiect! Da, avea un prim ministru extrem de autoritar, un militar care acceptase să se sacrifice de dragul Țării și al Neamului său, conștient de asprimea epocii, a momentului istoric. Conștient că niciunul dintre politicieni nu era în stare să facă față momentului, Antonescu și-a pus singur capul la jugul răspunderii politic supreme. În fața unui prim ministru ca Ion Antonescu regele Mihai nu prea mișca în front. Erau ca persoane net diferiți, Mihai un ins șters, propriu zis fără personalitate, care nu se impusese ca lider nici măcar printre colegii de clasă sau de generație. Încă de copil, evita să se joace cu copiii de vârsta sa, față de care se simțea inferior. Cel mai bun prieten al său din acea vreme era Șerban Alexianu, fiul lui George Alexianu, cu câțiva ani mai mic… S-a jucat cu păpuși și mașinuțe până târziu… A schițat regele Mihai gestul cel mai mic de abținere sau reținere față de felul cum guverna Antonescu Țara? Nu! N-a existat decât un singur gest, cel din ziua de 23 august, gest în mod categoric de trădare națională!

Este interesantă declarația lui Traian Băsescu… Într-adevăr, nu numai actul de la 23 august a fost un act de trădare, ci și cel de la 30 decembrie 1947! E prima oară când se spune atât de clar acest adevăr! L-au cam ocolit istoricii noștri!… Aferim, bre, Traiane! …După care a urmat plecarea regelui în exil, încărcat de comuniști cu o mulțime de daruri, inclusiv o pensie viageră despre care ar trebui să aflăm în ce condiții i s-a dat. În exil, vreme de patru decenii, tovarășul rege nu a schițat niciun gest împotriva regimului comunist! Nu a avut nicio inițiativă anti-comunistă. Rezistența exilului românesc a contat cel mai puțin pe regele Mihai sau pe taică-su!… Alții și-au pus pielea și capul în joc!… A ieșit din această hibernare abia în 1988, când s-a făcut de rîs prin participarea la adunarea de la Budapesta, al cărei caracter anti-românesc nu s-a priceput să-l sesizeze…

În fine, tot un act de trădare națională îl constituie și târgul încheiat cu guvernanții de după 1990. A intrat în coabitare cu cei mai corupți guvernanți din istoria României, mulțumit să împartă cu aceștia beneficiile așa ziselor retrocedări!…

Ultima frază nu prea am înțeles-o!

Păi regele a fost împroprietărit pe nedrept cu Peleșul și alte proprietăți care aparțineau de fapt și de drept Coroanei, adică statului român! Nu aparțineau descendenților lui Carol sau Ferdinand! Peleșul i s-a retrocedat, iar regele l-a revîndut statului cu 30 de milioane de dolari sau euro!… Partea jenantă, golănească aș zice, abjectă, este că jumătate din acest preț regele l-a dat înapoi, băieților deștepți de la guvernare!… Exact după schema cea mai ordinară practicată prin toate primăriile mafiote, când primarul își oprește partea leului din retrocedările ilegale. Se găsește un fals moștenitor, precum regele Mihai, acela este ajutat să primească moștenirea, moștenirea se vinde apoi, iar prețul obținut se împarte la toți cei implicați în filiera de escroci. Cred că regele are obligația de a răspunde la multe întrebări. I s-au pus în mod public aceste întrebări, dar a tăcut, s-a făcut că ne le aude! Câteva întrebări i le-am pus și noi, din partea Uniunii Vatra Românească… N-am primit niciun răspuns!

De data aceata este acuzat de la cel mai înalt nivel posibil. Va trebui să răspundă!

Hai să punem pariu! Eu mizez pe continuitate… Regele se va face mai departe că plouă, ca și până acum, ca și când nu despre el este vorba sau nu a aflat nimic despre aberațiile unui președinte bețiv și iresponsabil! …Sunt convins că se vor găsi unii care să comenteze în acest fel declarațiile lui Băsescu. Nu-i contrazic! O fi fost beat Băsescu, dar a spus adevărul, conform vechiului adagiu cu vinul și adevărul… E valabil și cu whiskyul! Numai cu vodka și berea nu se potrivește adevărul!

Să ne întoarcem la anii de guvernare a Mareșalului. Putea regele Mihai să-l împiedice să guverneze așa cum a guvernat?

Nu putea, din mai multe motive. Iar cel mai important este acela că a Antonescu a guvernat bine. Dar, dacă nu putea să-l împiedice, regele putea să-și exprime dezacordul! Să arate în vreun fel că vede altfel lucrurile. Or, regele minte când spune că nu a făcut nicio vizită în teritoriile de peste Nistru! A fost la Odessa.

Și ce importanță are această vizită?

Dacă regele ar fi refuzat sau evitat să viziteze Transnistria sau Odessa, asta ar fi însemnat că nu a fost de acord cu continuarea războiului dincolo de Nistru!… Or, una din crimele, așa zis crimele lui Antonescu, este că a continuat să lupte împotriva Rusiei bolșevice și după eliberarea Basarabiei. Așadar, regele a fost părtaș la această „crimă”! Și are dreptate Băsescu: de ce a fost pedepsit numai Antonescu? Ba chiar putem spune că prin declarația sa Băsescu proclamă nevinovăția Mareșalului! Acesta este sensul declarației sale! Bravo, domnule președinte!

A fost regele complice și la Holocaust?

Dacă în România s-a produs un Holocaust în vremea când țara asta avea un rege, nu se poate să nu te întrebi în ce măsură a fost vinovat și regele! Or, a considera că vinovat este numai primul ministru este absurd. Una din două: ori regele sau oricine altul, eventual casa regală!, ne prezintă probele pentru care regele Mihai nu poate fi acuzat de complicitate la genocid, la holocaustul organizat de Ion Antonescu, ori aceste probe nu există pentru motivul binecuvîntat că de fapt nu a fost niciun genocid, niciun holocaust. Cred că o știe Băsescu la fel de bine ca mine sau ca Constantinescu ori Iliescu! Ai observat o nuanță? Băsescu folosește cuvîntul progrom, nu holocaust sau genocid!…

Cum comentați faptul că regina mamă a fost onorată de evrei, de statul Israel, cu titlul prestigios de drept al popoarelor. Cunoașteți motivul: intervenția făcută pe lângă mareșal pentru salvarea a 20.000 de evrei care urmau să fie deportați în lagărele naziste…

Domnule coleg, lucrurile s-au petrecut în felul următor: nemții au trimis la București, în 1942, când războiul mergea bine pentru ei, câteva garnituri de tren pentru a prelua din România 20.000 de evrei. Au vrut să-i forțeze mâna lui Antonescu. Sosirea vagoanelor germane în triajul Gării de Nord i-a îngrozit pe toți evreii, săracii. Evident, au intervenit cum au putut pe lângă Antonescu, la ierarhii Bisericii etc. Părerea mea este că nu aceste intervenții l-au făcut pe Mareșal să-i refuze pe nemți! După război, vreo zece persoane s-au lăudat fiecare că l-au convins pe Mareșal să-i refuze pe nemți. Nu numai regina mamă, ci și rabinul Șafran, bunăoară au mers în audiență la Mareșal… Bun! Să zicem că fără intervenția acestora, Mareșalul i-ar fi făcut pe plac lui Hitler. Admit că regina mamă i-a salvat pe acei 20.000 de evrei. Dar întreb, de ce regina mamă nu a intervenit și pentru salvarea evreilor din Transnistria? Ce a fost în capul înțelepților de la Yad Vashem când au onorat-o pe regina mamă care nu a schițat niciun gest pentru salvarea evreilor din Transnistria, deși știa că are puterea de a-l influența pe mareșal, așa cum o făcuse deja o dată! De ce nici regina mamă, nici regele Mihai și nici măcar rabinul Șafran și nici un alt personaj, nici un lider evreu, nu au mai intervenit la Mareșal pentru salvarea celor peste 150.000 de evrei uciși în Transnistria?! De ce pentru evreii din Transnistria nu a mai intervenit nimeni pe lângă mareșal?! De ce regele Mihai nu a făcut nici cea mai mică intervenție pentru salvarea celor aproape 200.000 de evrei? Nici regele Mihai, nici regina mamă, nici rabinul Șafran, nici Filderman sau mai știu eu cine?! La această întrebare, dacă nu ni se dă un răspuns clar, o explicație, o justificare, atunci cade toată șandramaua numită holocaustul din Transnistria! Iar dacă totuși proclamăm acest holocaust, acest genocid înspăimântător, atunci alături de Ion Antonescu se cuvine să fie acuzat și regele Mihai, și regina mamă, și rabinul Șafran și toți ceilalți lideri ai comunității evreiești din acei ani. Căci nu au făcut nimic, nici măcar o audiență la Mareșal nu au cerut! Și doar exista precedentul, din toamna lui 1942, când mareșalul, zic unii, la presiunea exercitată de regina mamă, de mitropolitul Bălan, de rabinul Șafran și încă câțiva evrei curajoși, a dat înapoi și nu i-a mai trimis în Germania pe cei 20.000 de evrei așteptați de Hitler!… De ce nu a mai intervenit nimeni pentru salvarea evreilor din Transnistria? Absolut nimeni!… Clar de ce! Pentru că nu era nevoie! Nu a fost niciun Holocaust în Transnistria!

Dar au fost niște inspecții internaționale, ale Crucii Roșii, ale Vaticanului, ale Corpului Diplomatic din București!

Sigur că da! Iar aceste inspecții au produs niște rapoarte, niște documente, o veritabilă arhivă! Din aceste documente nu rezultă niciun genocid, niciun holocaust. Dimpotrivă, în urma celor constatate de inspecția Vaticanului, vestitul Papa Pius al XII-lea i-a atribuit lui George Alexianu, guvernatorul Transnistriei, medalia Urbis et Orbis, cea mai inaltă distincție pe care o poate acorda Vaticanul! I-au acordat-o românului George Alexianu în semn de prețuire pentru omenia cu care Alexianu a guvernat Transnistria și a avut grijă atât de localnici, cât și de evreii deportați în acea provincie. Rareori în istoria lumii a funcționat un regim de ocupație atât de uman conceput și efectuat ca-n Transnistria guvernată de români prin profesorul George Alexianu. Ce s-a întâmplat în Transnistria acelor ani este o pagină de glorie pentru Neamul românesc!

Și credeți că domnul Traian Băsescu a aflat și el adevărul despre Transnistria, despre Antonescu? Așa vă explicați această declarație absolut senzațională?

Da. Se pare că Traian Băsescu a aflat adevărul! Dar – ceea ce este și mai important, se pare că este capabil, atunci când află adevărul, să reacționeze ca un om normal, ca un președinte normal și să se dea de partea adevărului.

Dacă ar fi să-i transmiteți un mesaj domnului Băsescu pe acest subiect, ce i-ați spune?

I-aș recomanda să se întâlnească cu dl Șerban Alexianu, fiul lui George Alexianu, cel care a asasinat sute de mii de evrei, ca să afle de la dl Alexianu pentru care merite excepționale Papa Ioan Paul al II-lea l-a invitat pe Șerban Alexianu la recepția pe care înaltul pontif a dat-o la București? Fiul unui criminal de război este invitat și cinstit de Papă, de unul dintre cei mai importanți oameni de pe planetă! Ce a fost în capul Papei?!… Iar și mai interesant este să afle domnul președinte Băsescu cum de fiul asasinului de evrei a mers la această recepție la braț cu Nicolae Cajal, șeful comunității evreiești la acea dată, cu care era prieten de-o viață, încă din anii în care taică-su omora sute de evrei pe zi, iar celălalt tată, al lui Nicolae Cajal, venea la copiii lui Alexianu să-i îngrijească, ca medic de familie ce le era… De ce niciun evreu nu i-a reproșat vreodată lui Nicolae Cajal sau lui Alexandru Șafran prietenia lor cu copiii lui George Alexianu, criminalul de război, asasinat de cominterniști odată cu Mareșalul?!

Vă așteptați la o declarație nouă, mai explicită, a președintelui Băsescu?

Este destul de explicită și această declarație! În momentul de față importantă este declarația pe care o așteptăm de la regele Mihai de atâta vreme. Pe la începutul anilor ’90 știu că regele Mihai a declarat în fața unor studenți americani că în România nu a fost Holocaust. Un martor, dl Victor Gaitan, mi-a povestit cum a fost. A dat o declarație clară și fermă: nu a fost holocaust, nu a fost genocid!… În anii care au urmat regele Mihai a cam ocolit acest subiect, iar când totuși n-a mai putut s-o facă, a dat declarații paralele cu adevărul… Ca orice om, nu se știe câte zile sau ani mai are de trăit. Ar trebui să se grăbească să repare ce se mai poate repara din răul imens făcut poporului român. Te rog să publici și declarația Uniunii Vatra Românească pe această temă. Este una din puținele ocazii în care Băsescu se află în consens cu poziția noastră. Să vedem dacă este în stare să facă și alți pași în direcția adevărului, a interesului național.

Care ar fi următorii pași?

Primul ar fi „să pună cu botul pe labe” obrăznicăturile din UDMR, să le dea peste mână atunci când vor să inventeze o Ungarie Mică, de buzunar, pe teritoriul românesc. Clasa politică românească, împreună cu maghiarii de bună credință, ar trebui să gândească serios la scoaterea UDMR din parlament și de pe scena politică. În acest context, legea propusă de UDMR, cu privire la statutul minorităților din România, trebuie respinsă chiar din comisie, iar cei mai interesați de acest gest sunt ceilalți minoritari, care trebuie să înțeleagă în ce capcană sunt împinși dacă vor crede că această lege le va fi și lor de vreun folos. Există riscul ca noi, majoritarii, să deducem astfel că toți minoritarii din România au aceleași sentimente antiromânești ca și maghiarii din UDMR! Lucrurile știu bine că nu stau așa! E nevoie de intervenția lui Băsescu, mai întâi în PDL, apoi și asupra celorlalți din coaliția de guvernare, spre a-i lămuri și convinge că sunt pe cale să facă cea mai mare greșeală!

În chestiunea holocaustului ce ar trebui să facă Băsescu?

Ca garant al Constituției, Băsescu poate și chiar trebuie să intervină pentru a pune capăt embargoului din mass media, unde acest subiect este dezbătut numai de cei care susțin Holocaustul. Nu este drept, nu este constituțional ca noi, ceilalți, să nu avem nicio posibilitate de a invoca și prezenta argumentele care contrazic teza holocaustului! Nu m-aș mira ca Băsescu să ne surprindă din nou, de data asta în modul cel mai plăcut. Ar cam fi timpul…
 AUTOR PETRICA BURLACU
SURSA CURENTUL INTERNATIONAL

joi, 23 iunie 2011

CUM TE TRANSFORMA URA FATA DE BASESCU IN MONARHIST

Niciodată în Romånia postdecembristă Regele Mihai nu a mai fost prezent în discursul public al politicienilor dåmboviţeni ca după ultimele declaraţii publice ale preşedintelui Traian Băsescu. Şeful casei regale a Romåniei a fost ridicat în slăvi chiar de cei care în urmă cu două decenii îl invitau elegant, cu expresii de genul „marş afară Majestate!“, să părăsească ţara şi să nu mai calce vreodată pe pămånt romånesc. Afirmaţiile făcute de şeful statului, miercuri seară, la postul B1 TV,  s-au propagat cu viteza luminii în råndul opoziţiei de carton care a reacţionat precum cåinele lui Pavlov la aprinderea becului. Dintr-o masă de republicani, un cor de „monarhişti convinşi“ s-a ridicat, brusc, pentru a-l înjura pe preşedintele Traian Băsescu care are o altfel de părere decåt a lor despre rolul regelui în întoarcerea armelor la 23 august 1944 şi plecarea acestuia din ţară la ordinul Moscovei. „Tot continuăm să considerăm că abdicarea Regelui a fost un mare act patriotic. Nu. A fost un act de trădare a interesului naţional al Romåniei. Din partea Regelui. Acesta este punctul meu de vedere“, a spus Băsescu. „Vedeţi, noi încă nu ne aşezăm corect valorile. Spre exemplu, pentru noi toţi şi pentru istorie, Antonescu rămåne responsabil de Holocaust împotriva evreilor şi a ţiganilor, ducerea lor în Transnistria, nu ştiu ce. Nimeni nu spune că statul romån avea un şef de stat atunci. Ăsta (mareşalul Antonescu, n.red.) era doar prim-ministru atunci. Unora le dăm averi, iar pe alţii îi considerăm criminali de război - şeful de stat şi prim-ministru. Doar pentru că unul a fost slugă la ruşi şi a lăsat ţara prin abdicare, îl iertăm de toate păcatele?“, a comentat Băsescu.
Cei mai vocali au fost însă cei din corul de pseudo-istorici socialişti în frunte cu „mama-lor“, Zoe Petre, şi reputatul fost-ministru de Externe care îi trimitea pe ţigani în Egipt, Adrian Cioroianu.
Tocmai ei au fost cei care şi-au dat cu părerea despre deportările mareşalului Antonescu. Tonul a fost dat de Realitatea TV, care s-a pus pe scos „toate gărzile regulate din cazărmi“ pentru a-l înjura pe Băsescu, cu accent special pe istoricii de curte.
Nu departe de aceştia s-a plasat şi repetentul-chiulangiu-muzeograf Crin Antonescu, care şi-a dovedit încă o dată „suficienţa“, nu numai în ale politicii, dar şi în ale istoriei. Acesta i-a scris o epistolă Regelui, „în numele poporului romån“, în care face o rugăminte colectivă la iertare. Pe scara penibilului, la aceeaşi cotă cu  Antonescu s-a mai aflat doar conservatoarea Lili Mincă, aceasta ceråndu-şi şi ea iertare Regelui Mihai în numele familiei ei şi al romånilor.
Cåtă empatie cu monarhia printre securişti, mai-mai să-ţi dea lacrimile!

„Egipteanul“ Cioroianu

Un alt personaj interesant care face apologia monarhismului, în special cea a perioadei de domnie a Regelui Mihai, este cel care îi făcea semnul de „OK“ regelui Spaniei în urmă cu cåţiva ani, un ageamiu într-ale protocolului regal. În mediile universitare este binecunoscută aversiunea lui Cioroianu faţă de mareşalul Ion Antonescu, pe care l-a pus la zid în urmă cu cåţiva ani într-o serie de emisiuni realizate de TVR şi intitulate „Mari romåni“. Deşi Cioroianu trebuia atunci să fie avocatul acestuia, pentru a convinge romånii că personajul pe care îl susţine este „cel mai mare romån“, el a spălat pe jos cu memoria mareşalului, diabolizåndu-l în rafale succesive. „Există două perspective din care trebuie să privim aceste declaraţii, una este din punct de vedere istoric. În acest sens, declaraţia preşedintelui reprezintă un fals istoric. Pe de altă parte, din punct de vedere cetăţenesc, este o declaraţie lipsită de eleganţă la adresa unui fost şef de stat, al unui predecesor, dacă vreţi“, a declarat Cioroianu, fost ministru de Externe şi istoric.

Coana „Zoeţica“ şi istoricii de curte ai lui SOV

Zoe Petre este binecunoscută pentru viziunile sale de stånga şi trece drept un fel de „guru“ al Facultăţii de Istorie pe care a condus-o pånă recent după bunul său plac şi unde, în continuare, şi-a plasat, ca de altfel şi la Realitatea TV, camarila sa roşie. „Asemenea complimente făcute extremei dreapta şi regimului antonescian sunt foarte prost văzute peste tot în lume“, a declarat Zoe Petre, pentru Realitatea TV. „Sunt urmele educaţiei din Armată, cu exaltarea lui Antonescu, dar, de fapt, sunt repetări ale unor teze legionare şi antonesciene. Elogiul lui Antonescu, din câte ştiu eu, e prohibit prin lege în România“, a precizat Zoe Petre. În corul contestatarilor au intrat şi „istoricii lui Vîntu“. Primul a fost Alex Mihai Stoenescu, cunoscut mai mult pentru falsificările grosolane din cărţile despre istoria post-decembristă sponsorizate, aşa cum a demonstrat ziarul „Curentul“ anul trecut, din banii lui SOV. „Este o eroare foarte gravă, este o gafă de proporţii, pentru că declaraţia în România, şi o citez: «Regele Mihai este un trădător, a trădat şi a predat România Uniunii Sovietice», i-a aparţinut lui Adolf Hitler, a fost formulată la 25 august 1944, a fost transmisă prin intermediul biroului de presă al serviciului de politică externă al Partidului Nazist şi a fost transmisă la radioul din Germania în după-amiaza zilei de 25 august“.

Ponta se aliniază

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, ieri, citat de Mediafax, că afirmaţiile făcute de preşedintele Traian Băsescu la adresa Regelui Mihai dovedesc mitocănie şi iresponsabilitate. Ponta a afirmat că a fost „indignat“ de „mitocănia“ şi „iresponsabilitatea“ arătate de Băsescu faţă de Regele Mihai şi faţă de istoria României. „Acest om nu merită demnitatea, pentru că nu are absolut nicio calitate pentru a fi un reprezentant oficial al statului român. Nu are respect pentru nimeni şi pentru nimic. Lipsa de respect faţă de istoria României este inacceptabilă“, a spus el. Şi Geoană a făcut un apel „extrem de serios“ la preşedintele Traian Băsescu, pentru ca acesta să îşi ceară scuze faţă de Regele Mihai şi să repare „greşeala grosolană“ pe care a făcut-o la adresa acestuia.
Spre onoarea Casei Regale, Palatul Elisabeta nu a intrat în corul lătrătorilor de serviciu, mărginindu-se să afirme doar: „fără comentarii“.

Adevărul istoric

De multe ori, istoria are parte să fie comentată şi făcută de oameni cu parti- pris-uri care se pretind a fi istorici. Deseori, aceştia jonglează după interese şi afinităţi politice în reinterpretarea şi rescrierea istoriei în stilul lui Roller. Cert este că, la 23 august 1944, Regele Mihai, împreună cu mai multe partide politice s-au raliat împotriva guvernului Antonescu, iar printr-o uneltire pusă la cale de aceştia, sub pretextul unor negocieri, mareşalul a fost arestat chiar la Palatul Regal. După întoarcerea armelor, Romånia a continuat lupta alături de sovietici, fapt ce avea să ne aducă la finele celui de-al Doilea Război Mondial „privilegiul“ de a fi în tabăra învingătorilor, dar să fim trataţi de sovietici ca fiind adevăraţi învinşi, plătind preţul ulterior al distrugerii economiei romåneşti şi al instaurării comunismului. La 3 ianuarie 1948, Regele Mihai a fost silit să părăsească ţara în urma unor negocieri cu ruşii. Potrivit cotidianului american „The New York Times“, Elisabeta de România şi Ileana de Habsburg, plecate şi ele ulterior, la circa o săptămånă, au colaborat atât de strâns cu ruşii încât au devenit cunoscute drept „mătuşile roşii“ ale Regelui. Cunoscută este şi întålnirea dintre Regele Mihai şi ministrul adjunct de Externe sovietic, Andrei Vâşinski, care a bătut cu pumnul în masă ceråndu-i regelui să abdice şi să părăsească ţara imediat, în detrimentul guvernului Groza. Potrivit mai multor memorii lăsate de şefi de stat comunişti precum liderul albanez Enver Hodja sau chiar Nikita Hruşciov, Regele nu ar fi plecat deloc cu måna goală, acestuia fiindu-i permis să-şi ia cu el o serie de bijuterii. Potrivit unor documente de arhivă ale Ministerului britanic de Externe - Foreign Office - când Regele Mihai a părăsit România, valorile sale financiare se ridicau la 500.000 de franci elveţieni. Acestea se pare că ar fi fost primite de la guvernul comunist a lui Petru Groza, instalat după plecarea sa, conform unor transcrieri sovietice declasificate ale convorbirilor oficiale dintre Stalin şi prim-ministrul român, Petru Groza.

Sergiu Nicolaescu: „Plecarea regelui a fost o trădare“
Preşedintele Comisiei de Cultură din Senat, Sergiu Nicolaescu, a declarat, referitor la comentariile pe care Traian Băsescu le-a făcut despre abdicarea Regelui Mihai, că un preşedinte de stat nu trebuie să comenteze acest subiect, dar că plecarea regelui a fost „o trădare“. „Nu cred că trebuia ca un preşedinte de stat să comenteze acest subiect, dar îi dau dreptate, în sensul că a spus că este o trădare. Sunt direct amestecat în treaba asta. Până acum, am ţinut-o pentru mine. Acuma, când se tulbură lucrurile, vreau să spun adevărul“, a spus Sergiu Nicolaescu. Regizorul a povestit că familia sa ar fi putut pleca cu trenul regal, în momentul în care Regele Mihai a părăsit ţara, tren care a plecat de la Sinaia. Astfel, Sergiu Nicolaescu şi-a amintit că tatăl său a primit un telefon pentru a o transporta pe logodnica unui apropiat al Regelui. „A plecat tata cu maşina şi, la un moment dat, a vrut să ia şi familia, ca să ne urcăm în tren cu Regele. Mama n-a vrut“, a povestit Nicolaescu. „Eu vreau să spun că urmările plecării Regelui sunt mii şi zeci de mii de arestări şi de morţi în închisori. Bun, nu e de vină Regele pentru treaba asta. Eu vă spun adevărul, că Regele a plecat din ţară cu un tren, cu prieteni. S-a căsătorit, are fete, să fie sănătos şi să trăiască“, a continuat regizorul. Nicolaescu a povestit şi despre alte aspecte ale activităţii Regelui.
AUTOR NICOLAE BUCUR
SURSA CURENTUL 

miercuri, 22 iunie 2011

AVEM POLITICIENI DE ISPRAVA

Cu cât nevoia de corectitudine publică devine mai mare, cu atât nemernicii acestei ţări devin mai nesimţiţi.
Noi le cerem să nu mai fure deloc, pentru că nu le mai suportăm hoţia, iar ei se îndârjesc să fure cât mai mult. Apoi vin la televizor şi povestesc cât de corecţi sunt ei, proşti de corecţi!, chiar dacă strâng averi pe care nu le vor putea justifica în veci. Zilele din urmă ne-au oferit câteva cazuri revoltătoare.

Mă întreb cum poate un partid, pe numele său PDL, să numească şi să menţină la conducerea Gărzii Financiare Bucureşti un escroc de talia lui Stelică Constantin Barna. Individul ocupă acest post din 2009, an în care firma mamei sale - o măicuţă nevinovată, folosită drept paravan - se îngloda în datorii. Acum trei luni, firma a fost trecută pe numele unui şomer basarabean, care, eşuat în căsuţa lui de chirpici, nu ştia că a devenit patron. Şi nici că are de plătit datorii de 6,7 milioane de euro, de care Barna de la Gardă încerca să se descotorosească. „E o ilegalitate!", a tunat acesta când reporterul Alex Nedea i-a prezentat datele cazului fără a-i dezvălui numele firmei. „E comandă politică!", a schimbat macazul când a văzut că era vorba despre propria-i afacere. Biografia lui Barna descrie un prăduitor politic: consilier la Primăria Capitalei şi din partea PSD (2000-2005), şi a PDL (2005), director al unei fabrici de stat, Aversa, pe care a reuşit s-o falimenteze (2005-2006). Calităţile sale de învârtitor al banului public l-au propulsat, în 2009, la conducerea Gărzii Financiare Bucureşti. Şi de atunci tot învârteşte, iar noi ne mirăm că evaziunea, afurisita, nu poate fi stârpită.
Uluitor tupeul a două vlăstare PSD-iste, Liviu Dragnea şi Dan Şova! Deşi prinşi cu mâna în fondurile europene (baronul de Teleorman) sau în banii publici din România (senatorul de Olt), aceştia etalează un formidabil talent de a minţi. Evident, şi un tupeu pe măsură.

Doi deputaţi PDL, Marius Dugulescu şi Dănuţ Liga, au fost surprinşi ieri, în plenul Camerei, votând cu câte două cartele ordonanţa privind recalcularea pensiilor. Ce prostie! Nu era mai uşor să voteze fiecare doar cu cartela sa, iar la sfârşit să numere voturile Roberta Anastase? Cu duduiţa la butoane, cvorumul este garantat.
Un alt copil-minune al străvechiului FSN, Adrian Severin, continuă să reziste eroic în nesimţire. Deşi membrii Comisiei juridice a Parlamentului European au votat în unanimitate ridicarea imunităţii parlamentare a PSD-istului excomunicat, Severin al nostru tot nu-şi ia catrafusele de la Bruxelles. Rezistă, bătrâne, rezistă! Doar aşa, cu ambâţ, se intră în istorie. Ce mai contează că nimereşti în buda istoriei?

Preşedintele Partidului Conservator Neamţ, Cristian Liciu, a fost filmat în timp ce-şi snopea soţia în bătaie, în plină stradă. Până în 2005, aşa ceva nu era posibil, pentru că megaconstrucţia politică a lui Dan Voiculescu se numea Partidul Umanist...

Şi o veste bună: Crin Antonescu s-a apucat de muncă! Ieri, pe la prânz, a fost la Cotroceni, iar aseară, ţuşti la televizor! Un efort herculean, care ar răpune orice muritor de rând. Sună deja a stahanovism...
AUTOR GRIGORE CARTIANU
SURSA ADEVARUL

marți, 21 iunie 2011

PERCEPTIA ALTORA DESPRE ROMANIA

N-ar trebui să surprindă pe nimeni că Olanda a devenit acel stat membru al UE care se opune cel mai categoric aderării României la spaţiul Schengen - o aderare considerată oricum de destule voci ca fiind prematură.
Trebuie înţeles că olandezii percep prevalenţa corupţiei în puncte-cheie ale statului român drept potenţială ameninţare la adresa securităţii lor. Convulsiile noului CSM pe tema numirii judecătorilor de la Înalta Curte nu vor fi contribuit defel la atenuarea temerilor autorităţilor de la Haga. Lipsa de disciplină şi deontologie, la care se adaugă, eventual, şi naivitatea aşa-zişilor reformişti aleşi în CSM au îngropat, încă o dată, speranţele din interior şi exterior legate de apropierea sfârşitului erei de clientelism şi complicităţi la vârful sistemului judiciar din România.

Olandezii vor fi băgat, desigur, la cap şi reacţia lamentabilă a opoziţiei faţă de planurile preşedintelui de reorganizare administrativă a ţării. Este, până la urmă, limpede pentru toată lumea că o reducere a unităţilor administrative de la 41 la 8, 12 sau 16 nu poate duce decât la diminuarea potenţialului de corupţie; în plus, ar fi de aşteptat ca noile unităţi să acceseze fondurile UE pentru dezvoltare regională într-un ritm mai accelerat, şi nu doar prin firmele preşedinţilor de consilii judeţene. Victor Ponta nu a îndrăznit să se opună făţiş acestor propuneri de debirocratizare, preferând să iasă la rampă cu un plan propriu, complet improvizat - semn clar că de ani buni în PSD nu s-a mai obosit nimeni să-şi bată capul cu idei de reorganizare teritorială. Ultima oară ideea a fost tatonată în 2003 de Guvernul Năstase, care a şi năşit, de altfel, „baronii locali" pe post de reprezentanţi ai Executivului în România profundă. Acum însă Liviu Dragnea consideră că descentralizarea atât de dragă UE nu constituie o prioritate şi că planurile PDL pot „răvăşi ţara". De aceeaşi părere este şi Ion Iliescu, care a declarat că „reorganizarea teritorială nu arde", urmând să fie mai întâi discutată şi răsdiscutată timp de cinci (!) ani.

Dacă politicienii şi liderii occidentali ar fi dat dovadă, pe termen lung, de acelaşi partizanat în chestiuni de interes naţional precum cel manifest la unii politicieni români, Occidentul s-ar fi dus de mult de râpă. În Olanda bunăoară, cam un sfert din teritoriul ţării se află sub nivelul mării. Ca atare, autorităţile de la Haga depun - indiferent de culoarea lor politică - în permanenţă eforturi imense pentru ca Ţările de Jos să poată ţine piept ameninţării naturii, respectiv în vederea creării unor condiţii viabile pentru locuitorii din zonele periclitate. Efortul implică nu doar o vigilenţă neîntreruptă, ci şi o solidaritate de excepţie. Cu toate străduinţele autorităţilor, ţara a avut, desigur, parte şi de calamităţi - vezi devastatoarele inundaţii din 1953 -, dar asta nu înseamnă că Haga s-ar da vreodată bătută în faţa forţelor naturii.

Ceea ce îi irită pe olandezii care au ajuns să cunoască România este în special indolenţa statului faţă de şansele de supravieţuire pe termen lung a ţării - iar ca atare rămân extrem de circumspecţi în privinţa noului lor partener din cadrul UE. Destui olandezi au deplâns amplele defrişări din România, fiind şocaţi că tocmai politicieni binecunoscuţi spoliază, senini, plămânul verde al ţării. Dacă administraţia teritorială ajunge simplificată, măcar acest vandalism la scară naţională ar putea fi oarecum diminuat. Iar dacă harta administrativ-teritorială va fi redesenată cu luare aminte, polurile regionale de dezvoltare vor putea ajunge, în timp, să rivalizeze cu Bucureştiul - a cărui ascensiune economică oricum nu a fost una constant sănătoasă -, dat fiind că vor insista pentru o distribuţie mai echitabilă a avuţiei naţionale.

Cunosc câţiva olandezi care sunt în cunoştinţă de cauză despre spectrul ameninţării seismice ce pluteşte asupra Bucureştiului şi întregului sud-est al ţării. Lipsa de reacţie a statului român în faţa acestui pericol îi consternează. Fără măsuri preventive implementate din timp, consecinţele oricărui seism major care va lovi, cândva, România vor fi, cu destulă probabilitate, mai grave pentru economia şi viitorul ţării decât cele ale cutremurului şi tsunami-ului care au devastat Japonia în această primăvară. Principala datorie a oricărui stat este, până la urmă, asigurarea unui trai cât mai decent cetăţenilor săi, inclusiv protejarea vieţii acestora - şi nicidecum salvgardarea privilegiilor câtorva norocoşi. În alte ţări ale lumii, statul s-a dovedit un proteguitor admirabil pentru cetăţenii greu încercaţi de calamităţi - vezi cazul locuitorilor elegantului oraş neozeelandez Christchurch, lovit de două seisme în ultimele 10 luni, sau al Islandei, afectată periodic de erupţii vulcanice.

Argumente cum că proiectul de reducere a numărului de unităţi administrative la aproximativ o pătrime ar reprezenta doar un nou plan diabolic al preşedintelui pentru menţinerea sa şi a partidului său la putere sunt rizibile şi nu îşi au locul în România zilelor noastre. Ţine exclusiv de cetăţeni să dezavueze astfel de baliverne şi să solicite statului o implementare promptă a reformelor deja îndelung tergiversate - atât la nivel regional, cât şi central. Când statul român va funcţiona ceva mai bine, va avea parte neîndoielnic şi de mai multă susţinere în plan extern. Până atunci însă, mă tem că în caz de cutremur România nu trebuie să se aştepte la cine ştie ce mobilizare exemplară din partea comunităţii internaţionale.
AUTOR TOM GALLAGHER
SURSA ROMANIA LIBERA

luni, 20 iunie 2011

VICTOR PONTA, UN MOTIV SA CRAPE TELEVIZORUL DE RUSINE

Sunt rare momentele cînd publicul are ocazia sa vadă ce este în spatele cortinei. In spatele cortinei micului ecran. Ce-i mână pe polticieni în luptă? De ce atacă un anumit subiect sau o anumită persoană? Aceste tiruri presupun nişte interese nobile, de bun comun?

Un raport preliminiar al Fiscului arată că prea-cinstitul cabinetul de avocatură al domnul Dan Şova, senator PSD, are probleme în a justifica mai bine de un milion de euro pe care i-a primit din afaceri cu statul. Mai exact din contracte de consultanţă juridică cu celebrele combinate energetice Turceni şi Rovinari. Nişte găuri negre ale banului public ca să le zicem pe bune. Pe acelaşi domn Şova îl vedem la televizor perorînd împotriva puterii portocalii. Ce a făcut această putere portocalie? I-a reziliat contractele.

Nu vă faceţi iluzii că domnul Şova vă vrea binele în manieră social-democrată. Tot ce îl doare este că nu mai poate să-şi ponteze avocaţii cu 27 de ore de muncă pe zi pe seama bugetului de stat. Atît şi nimic mai mult. Mult mai edificator este exemplul unui alt tînăr de viitor în politică. Chiar preşedintele PSD, Victor Ponta. Un om care doreşte să relanseze politica de stînga şi s-o înscrie pe coordonate europene, aproape de oameni şi nevoile lor. Domnul Ponta este cel mai aprig contestatar, tot la televizor, al modului în care sunt conduse în prezent cele două găuri negre mai sus-menţionate. Să fie oare o indignare sinceră? Dar una legitimă? Cabinetul de avocatură al domnului Ponta a primit de la cabinetul de avocatură al domnului Şova vreo 50.000 de euro exact în perioada afacerilor înfloritoare cu statul a senatorului PSD. Sigur, nu putem aplica în mod mecanic principiul tranzitivităţii şi să spunem că preşedintele PSD a primit bani de acolo unde acum combate. Dar parcă nici nu merită să-l credem că principiile stîngii europene îl împing la luptă.

Nici în cazul răfuielii personale cu Sorin Blejnar, şeful Fiscului, nu principiile par a sta la baza dezacordului. Ci mai degrabă faptul că instituţia cu pricina a început să-şi bage nasul în afacerile celor doi. Fără pic de ipocrizie, ceea ce este cu adevărat trist în ceea ce-i priveşte pe cei doi domni politicieni este că nu sînt cu nimic mai buni decît cei pe care îi înjură de dimineaţa şi pînă seara. Că alternativa pe care o propun este, de fapt, revenirea la practicile menţionate. Sigur, actuala putere are păcatele ei. Greu de rămas în Paradisul Politicii cu asemenea rezultate. Dar nici USL nu arată nici o clipă că merită să ocupe locul. Pînă la urmă, poate nici nu e atît de important. Ceea ce e cu adevărat important este ca publicul să facă o alegere, inclusiv la vot, în deplină cunoştinţă de cauză, şi nu pentru că este manipulat.

Previzibil, domnul Ponta şi compania (numeroasă şi stridentă) va ţipa ca din gură de şarpe că Evenimentul zilei este vîndut Puterii. Că primim documente de la Fisc ca să le folosim ca măciucă împotriva bravilor oameni din Opoziţie. Îl asigur că Evenimentul zilei rămîne un ziar de dreapta, modern şi acid, la fel cum a fost şi cînd victoria în alegeri a domnului Geoană (al cărui purtător de cuvînt a fost) părea inevitabilă. Însă domnul Ponta nu mă poate asigura că practicile pe care le critică dar pe care le tolerează vor dispărea dacă va cîştiga alegerile. Şi asta n-ar fi o tragedie. Dar tot mai mulţi simpatizanţi de ocazie ai Uniunii Social-Liberale îşi dau seama că nici pe ei Victor Ponta nu-i mai poate asigura.
AUTOR VLAD MACOVEI
SURSA www.evz.ro 

vineri, 17 iunie 2011

CUM A INTRAT ROMANIA IN RAZBOIUL DIN EST

Mărturiile ofiţerilor români arată noi faţete ale conflagraţiei mondiale.
Ofiţerul superior George Magherescu, din Statul Major al Armatei Române, un apropiat al generalului Ion Antonescu, ne-a lăsat mărturii deosebit de interesante pentru cei ce studiază istoria celui de al doilea război mondial. La care se adaugă o completare absolut inedită: „Românii pe frontul de Est. Războiul între viaţă şi moarte", mărturiile a 12 veterani, participanţi pe frontul din Est - soldaţi şi ofiţeri - luate de cercetătorul Cornel Jurju, de la Institutul de Istorie Orală Cluj.
În trenul „Patria"
Magherescu îşi amiteşte că, în după amiaza zilei de 21 iunie 1941, a fost chemat în trenul „Patria", unde se aflau mai mulţi ofiţeri din Statul Major, vicepremierul Mihai Antonescu, dar şi şeful de cabinet al generalului Ion Antonescu, colonelul Elefterescu, precum şi doamna Maria Antonescu, a cărei prezenţă semnifica un eventual eveniment ieşit din comun. Generalul Ion Antonescu se întreţinea pe peron cu Ioaniţiu, în aşteptarea cuiva important, ceea ce se întâmpla în jurul orei 1.00 din noaptea de sâmbătă spre duminică, 22 iunie, când l-a întâmpinat pe generalul comandant al Armate 11 germane, Friedrich Schebert.

Acesta şi armata lui făceau parte din Grupul de Armate de sub conducerea generalului Ion Antonescu. Apoi, toată lumea a intrat în vagonul salon, unde, cu cupele de şampanie pline, au fost prezentaţi ofiţerii oaspetelui german, după care generalul Antonescu, în picioare, a anunţat că a sosit „ceasul luptelor pentru a şterge pata de dezonoare de pe fruntea Ţării şi de pe a armatei şi că, în puţin timp, armata va primi ordinul să treacă Prutul".

Apoi, a dat oficial ordinul: „Ostaşi! Treceţi Prutul! Zdrobiţi vrăjmaşul din răsărit şi miazănoapte! Dezrobiţi de sub jugul roşu al bolşevismului pe fraţii voştri cotropiţi! Reîmplantaţi în trupul Ţării glia străbună a Basarabilor şi codrii voivodali ai Bucovinei (...) Ostaşi! Plecaţi azi pe drumul biruinţei lui Ştefan cel Mare (...)".
Ofensiva a început la ora 02.00
Şi astfel, în zorii zilei de 22 iunie, ora 02.00, trupele române şi germane de la frontiera de est a ţării, au început ofensiva. Era războiul ce va deveni mondial, ceea ce, după cum ştim, a marcat profund şi România, care a dat o mare jertfă de sânge, iar prin actul de la 23 august 1944, când România a trecut de partea Naţiunilor Unite, ţara noastră a scurtat durata războiului cu cel puţin şase luni.

Interesante şi chiar emoţionante sunt şi amintirile unor veterani de război, aşa cum le-a înregistrat Cornel Jurju şi le-a publicat în Anuarul Institutului de Istorie Orală. Aceştia au afirmat, la „unison", că „am plâns de bucurie aflând ordinul generalului „Soldaţi, treceţi Prutul!". În ziua aceea, toată lumea a îngenuncheat unde s-a aflat, în Moldova sau în Ardeal.

La Sibiu, mărturisea altul, toată piaţa era plină de lume şi, când s-au tras clopotele, oamenii s-au pus în genunchi şi s-au rugat. În toată ţara a fost o atmosferă de entuziasm şi speranţe, cu toate că, se ştia, războiul înseamnă moarte, distrugeri, suferinţe.

Dar odiosul şi nedreptul


Diktat de la Viena i-a înăsprit pe oameni, revoltaţi că Ardealul a fost cedat fără să fi tras măcar un cartuş. La fel s-a întâmplat, în iunie 1940, şi cu Basarabia şi cu Bucovina de Nord, iar în septembrie 1940, cu Cadrilaterul.

De aceea, românii au plecat pe front cu un entuziasm de nedescris şi, oarecum, nefiresc, iar acolo, în tranşee, nu-şi doreau decât un singur lucru: să nu rămână mutilaţi. Orice, chiar şi moartea, le era mai convenabilă decât mutilarea, au mărturisit veteranii de război intervievaţi de Cornel Jurju. Încolo au răbdat cu stoicism mizeria tranşeelor, foametea, istovirea până cădeau cu capul culcat pe trupul unui inamic mort, dar, în luptă, erau neînfricaţii care aminteau de Mărăşeşti şi Oituz, bătăliile primului război mondial.

Cu toate acestea, urmările celui de-al doilea război mondial au fost pentru România şi poporul său catastrofale, din toate punctele de vedere. Concret, ele au însemnat o jumătate de secol de regim comunist, dur şi criminal.
SURSA ROMANIA LIBERA

joi, 16 iunie 2011

DE CE VOR UNGURII SA APERE CU ARMA-N MANA TINUTUL SECUIESC

Şeful Consiliului Judeţean Covasna cheamă electoratul maghiar la “nesupunere civică” din cauza că partidele româneşti exclud Ţinutul Secuiesc din orice variantă a regionalizării.

Ideea redesenării hărţii administrative a României cu un an înaintea alegerilor  este periculoasă fiindcă aruncă în spaţiul public nu doar frustrările politicienilor, ci şi orgoliile şi tentaţiile revanşelor istorice. Tamas Sandor, preşedintele Consiliului Judeţean Covasna nu s-a mai putut controla şi a declarat pentru Gândul că ungurii ardeleni sunt nemulţumiţi şi  se pregătesc să iasă “în primă fază în stradă fără arme”, dar că “apoi” vor mai vedea. Această enervare a politicianului maghiar ar scoate din nou la suprafaţă vrajba dintre români şi maghiari. Vrajbă  folosită, dezvoltată şi amplificată treptat ba de Budapesta, ba de Bucureşti, iar efectul multiplicat a apărut mereu în presa vremii pentru a semnala că şi această regiune poate exploda, ca orice altă zonă din Balcani. Potenţialul Kosovo al Transilvaniei este fluturat în aceeaşi măsură de liderul liberal Crin Antonescu, îngrijorat că Băsescu ar putea “concesiona” către UDMR, “în scopuri electorale”  o “bucată” din România, cât şi de Tamas Sandor care cu ajutorul bisericilor maghiare ar vrea să demonstreze ce înseamnă “nesupunerea civică” a ungurilor. Şeful socialiştilor, Victor Ponta a vorbit prudent despre “orice protest” care nu implică violenţa, în vreme ce mentorul său, Ion Iliescu gândeşte încă în cincinale şi ar vrea să amâne regionalizare pentru următorii ani.

Problema irezolvabilă în cazul unei noi hărţi regionale porneşte de la faptul că nici unul dintre partidele româneşti nu este dispus să accepte existenţa unui Ţinut Secuiesc sau a altei forme administrative în care maghiarii să-şi păstreze majoritatea de peste 75 la sută, aşa cum se întâmplă acum în judeţele Covasna şi Harghita. Odată cu pierderea acestei largi majorităţi în HarCov, ei pierd şi funcţiile din administraţie şi influenţa politică într-o anumită zonă tradiţional majoritară pentru maghiari. Orice reaşezare administrativ-teritorială în care nu se conservă majoritatea ungurilor ar putea duce la subreprezentarea lor nu doar în aparatul de stat, ci mai cu seamă din punct de vedere politic. Arhitectura concepută de PDL prevede ca Harghita, Covasna, Mureş să fie în acelaşi judeţ cu Braşov, Alba şi Sibiu, ceea ce ar duce potrivit socotelilor făcute de Asztalos Csaba într-o analiză publicată pe Hotnews la o pondere a maghiarilor de doar 30 la sută în viitorul judeţ de Centru. Aritmetica demonstrează că ungurii vor rămâne minoritari, chiar şi acolo unde ar putea fi majoritari.
UDMR ar putea accepta varianta PDL doar dacă Ţinutul Secuiesc, indiferent de numele pe care l-ar purta ar deveni o regiune separată din punct de vedere administrativ, după modelul Tirolului de Sud, regiune autonomă din Italia în care majoritatea populaţiei este de limbă germană. Un compromis rezonabil ar putea însemna o harta a României sub forma “8+1”, păstrând tot ceea ce vor politicienii români:opt mari regiuni şi adăugând dorinţa ungurilor:o regiune majoritar maghiară.
Ce-ar putea pierde românii, dacă i-ar lăsa pe maghiari să aibă o zonă autonomă? Şi-ar pierde România integirtatea sau suveranitatea? Ar urma o invazie ungară în Ardeal?  S-ar putea extinde Ţinutul Secuiesc în fosta provincie imperială?

Toate lamentările liderilor politici români sunt ridicole şi scot la iveală nesiguranţa naţională a unei ţări care din 1918 încoace nu reuşeşte să scape de spaima descompunerii, în vreme ce ameninţările naţionaliştilor maghiari demonstrează frustrarea, nemulţumirea şi poate visul neîmplinit al  unei minorităţi care a fost odată majoritară.
AUTOR SABINA FATI

miercuri, 15 iunie 2011

UN ATARNATOR : CLAUDIU IORDACHE

Poate nu ştiţi, dar există în România o instituţie care, conform legii, ar trebui să se ocupe cu cercetarea Revoluţiei române din 1989: cine a contribuit la declanşarea ei, cine i-a deturnat sensul, cine au fost teroriştii, din cauza cui au murit 1.116 oameni şi au fost răniţi aproape 5.000, de ce nu au ajuns ucigaşii după gratii.
Oficina se numeşte Institutul Revoluţiei Române din Decembrie 1989 şi funcţionează pe bani publici. Sunt bani aruncaţi pe apa sâmbetei, căci IRRD este aşezat pe temelii caraghios de strâmbe. Organul de conducere al instituţiei este Colegiul Naţional, format din personaje implicate până-n gât în evenimentele sângeroase din decembrie '89. Îi regăsim aici, printre alţii, pe Ion Iliescu (preşedinte), Petre Roman, Gelu Voican Voiculescu, Cico Dumitrescu, Cazimir Ionescu, Dumitru Mazilu, Sergiu Nicolaescu. Nu lipsesc Răzvan Theodorescu (pentru meritele sale deosebite în manipulările televizate din 1990), Petrică Balint şi Emilian Cutean (care au umplut ţara de impostori cu certificate de revoluţionar). Până să moară, figura în Colegiu şi Dan Iosif.

Bunul-simţ spune că niciunul dintre aceştia nu ar trebui să facă parte din Colegiul IRRD, pentru simplul motiv că nu poate fi şi jucător, şi arbitru. Toţi sunt subiecţi pe care să-i pună sub lupă cercetătorii Revoluţiei. Cum să scrie „cercetătorul" Gelu Voican Voiculescu despre „revoluţionarul" Gelu Voican Voiculescu? Sau, altfel: cum să scrie istoricii angajaţi de Ion Iliescu despre faptele decembriste ale lui Ion Iliescu? Este un nonsens de la un capăt la altul.
Institutul creat de Ion Iliescu pentru Ion Iliescu are şi un director general: Claudiu Iordache. Unul care încasează o leafă dolofană pentru a contribui la elucidarea evenimentelor din decembrie '89. Eventual, prin puterea exemplului personal, dat fiind că dl Iordache este om de litere şi revoluţionar. Să stea de vorbă cu martori, să cerceteze documente, să cotrobăiască prin arhive, iar la finalul acestui efort colosal să ofere contemporaneităţii, cât şi posterităţii, opere fundamentale.

Din păcate, contribuţiile domnului Iordache sunt sublime, dar lipsesc cu desăvârşire. Tot ce reuşeşte directorul general al IRRD este ca, într-o publicaţie sezonieră intitulată „Caietele Revoluţiei", să se ia la trântă cu cei care, deşi nu sunt plătiţi din bani publici, s-au străduit să facă şi treaba domniei sale. Adică să investigheze crimele din decembrie 1989. E drept că lui Claudiu Iordache i-ar fi cam greu să-i caute pe făptaşi, căci ar decima Colegiul institutului pe care cu onor îl conduce.
Ce zice domnul director? În titlu, zice aşa: „O altfel de cronică la cartea domnului Grigore Cartianu, «Crimele Revoluţiei»", iar în subtitlu: „Vouă, celor care staţi la coadă, ca pe vremuri, pentru a cumpăra o carte mincinoasă!".

Vai, s-a supărat revoluţio­narul! S-a supărat poetul neînţeles care stă atârnat de crenvurştul ideologic pe care i l-a întins Ion Iliescu! Ar trebui să mă supăr eu, pentru că-i plătesc salariul acestui filosof al cuvintelor deşarte. Dar nu mă supăr, pentru că nu am timp. Trebuie să finalizez un nou volum din ciclul „Crimele Revoluţiei", cu titlul „Teroriştii printre noi". Până-l dau gata, poate reuşeşte şi dl Iordache să mai scrie o pagină de măscări la adresa subsemnatului. Hai, că se poate!
AUTOR GRIGORE CARTIANU
SURSA ADEVARUL 

marți, 14 iunie 2011

PNL ABANDONEAZA LIBERALISMUL

Perspectivele electorale pentru 2012 ale principalului partid de guvernământ nu sunt tocmai roze, având în vedere măsurile de dureroasă austeritate la care a trebuit să recurgă în decursul ultimilor doi ani. Înainte de congresul PDL, Radu Berceanu s-a simţit chiar dator să finanţeze un sondaj de opinie din propriul buzunar pentru a cunoaşte întreaga dimensiune a impopularităţii partidului său. Totuşi, PDL este departe de se afla în fază terminală, similară agoniei PNŢCD de la sfârşitul anilor 1990, când ţărăniştii au fost nu doar copleşiţi, ci şi depăşiţi de pleiada responsabilităţilor de guvernare.

Confruntat cu scandaluri de corupţie şi destule acuze privind o serie de politici neinspirate, PDL nici nu s-a intimidat şi nici nu s-a rupt. La o lună după congres, tensiunile din partid par a se fi atenuat considerabil, variile aripi deunăzi încă rivale abordându-se între timp, cel puţin aparent, cu destulă deferenţă. Reformele - unele bune, altele discutabile - menite să pună capăt crizei de deficit şi să consolideze instituţiile statului, continuă. Guvernul Boc, căruia soarta i-a hărăzit, pe fundalul crizei economico-financiare mondiale, o mână de joc cât se poate de proastă, şi-a jucat însă binişor cărţile, reuşind să-şi păstreze calmul în pofida asediului non-stop al opoziţiei - survenit fie în Parlament, fie din studiourile televiziunilor de ştiri, care, de altfel, par a fi substituit complet Legislativul în calitate de for central pentru dezbaterile politice ale ţării. Mai presus de toate însă, pedeliştii nu par să renunţe, cel puţin deocamdată, la ideologia de centru-dreapta în favoarea gesturilor populiste.

PNL a decis, în schimb, că momentul de cotitură a sosit, abandonându-şi cu nonşalanţă terenul doctrinar ocupat de peste un secol - şi, ca atare, de mult mai multă vreme decât PDL. Segmentul electoral compus din întreprinzători, intelectuali, liber-profesionişti etc. care visaseră cu toţii că banii contribuabililor vor ajunge gestionaţi în mod optimizat de adevăraţi reformatori, s-au declarat nu o dată dezamăgiţi de actuala guvernare. Dar acum PNL a anunţat, prin vocea senatorului Vosganian că este nevoie de soluţii „practice", nu „ideologice", drept care un potenţial guvern USL ar urma să aplice eterna reţetă fiscală a PSD, anume impozitarea progresivă. Crin Antonescu a fost, la rândul său, cât se poate de explicit, lămurind fostul electorat liberal că este un segment prea mic, În atare condiţii nemaiconstituind o prio-ri-tate pen-tru partid. Cadoul astfel servit pe tavă va fi fost pe cât de neaşteptat, pe atât de agreabil pentru PDL care poate trage, de-acum, liniştit speranţe că va obţine suficientă susţinere pentru a-şi putea continua activitatea guvernamentală şi după 2012.

Virajul eclatant spre stânga al PNL nu este, de fapt, nici şocant, nici aberant. Deja la localele din 2008 partidul a focusat mai puţin segmentul electoral urban, concentrându-se preponderent asupra segmentelor sociale cu o acută dependenţă de stat. Îmbrăţişarea ideii PSD de reînviere a statului social „original" creionat de Ion Iliescu nu poate fi echivalat, aşadar, cu un gest eretic, deşi cel puţin din punct de vedere economic el rămâne unul frapant pentru un partid autointitulat liberal. Dar PNL-ul zilelor noastre oricum nu mai dă doi bani pe idei bune: Nu pare interesat de colaborări apropiate cu institute sau fundaţii politice de valoare - să zicem de talia Institutului pentru Politici Publice - în vederea elaborării unor politici sau a organizării unor dezbateri pe tema acestora.

Liderul PNL a ajuns la concluzia, probabil pe bună dreptate, că o mare parte a electoratului este între timp atât de infantilizat de manipulările mass-media, încât nu mai merită nici măcar efortul simulării unui oarecare interes faţă de programe, consultări sau dezbateri politice. Crin Antonescu continuă să se complacă în postura de macho ofilit, capabil să ofere prin intermediul unor monologuri televizate soluţii aparent simple şi pertinente la problemele cele mai complicate şi arzătoare ale ţării. PNL a devenit un tipic partid de lider, similar PRM-ului în vremurile acestuia de glorie. Dar până şi Vadim Tudor le dădea mai multă libertate locotenenţilor săi decât o face acum Antonescu. Gheorghe Funar, ales de trei ori primar al Clujului, s-a bucurat întotdeauna de o deplină libertate de expresie. În PNL-ul lui Antonescu însă nu mai are voie să crâcnească în front nici măcar Dinu Patriciu, care l-a agasat pe şeful de partid cu cele câteva editoriale în care şi-a permis unele reflecţii despre calea pe care au apucat-o liberalii. Pe vremuri, reflecţii de acest gen duceau la dezbateri vivace între Valeriu Stoica, Stolojan, chiar şi Tăriceanu - astăzi ele au devenit un tabu, temerarilor dispuşi să mai deschidă, totuşi, gura fiindu-le indicată uşa.

PNL apreciază, probabil corect, că se poate descurca şi fără banii mogulului. Dar gradul de uniformitate, ca să nu spun supunere, pretins de Antonescu, nu-i poate aduce partidului decât o armată de yesmeni, pe care liderul PNL va continua să-i plaseze în funcţii-cheie, indiferent de perioada infimă scursă de la intrarea acestora în partid. Dacă visul lui Antonescu de a-l înlocui pe detestatul locatar de la Cotroceni în 2014 sau eventual chiar mai devreme se va îndeplini, PNL se poate aştepta - având în vedere cariera de până acum a liderului său - să se trezească nesocotit rapid sau, la un prim semn de slăbiciune, chiar degradat în postura unei simple anexe politice a imperiului lui Dan Voiculescu. Iar această soartă ar fi, de fapt, mult mai cumplită decât cea a PNŢCD. Încă mai trag speranţe că în rândurile liberalilor se va găsi, totuşi, un membru suficient de intrepid pentru a-i explica în mod cumpătat liderului de partid că actuala strategie a PNL este pe cât de discreditantă pentru domnia sa, pe atât de dezastruoasă pentru partid.
AUTOR TOM GALLAGHER
SURSA ROMANIA LIBERA

luni, 13 iunie 2011

PRABUSIREA LUI NICOLAE TITULESCU

Oricât ar părea de ciudat, printre cei loviţi mortal de căderea de la Putere se numără şi marele Titulescu.
Căderea de la Putere e răul cel mai cumplit care i se poate întâmpla unui politician. Unii fac, totuşi, faţă acestui examen crucial al vieţii. Şi, nu de puţine ori, găsesc forţa de a supravieţui răului şi, ulterior, dacă împrejurările le sunt favorabile, să revină la Putere. Alţi însă se prăbuşesc iremediabil. Oricât ar părea de ciudat, printre cei loviţi mortal de căderea de la Putere se numără şi marele Titulescu.

Pe 29 august 1936, aflat la Cap Martin, pe Coasta de Azur, Nicolae Titulescu află de la radio (din presă, cum s-ar zice azi!) că nu mai e ministru de Externe. Diplomatul e atât de surprins încât telefonează imediat la redacţia „Adevărului", din Bucureşti, să se asigure că nu-i o glumă proastă. Când i se confirmă că Maiestatea Sa regele Carol al II-lea l-a dat afară din Guvern, se îmbolnăveşte grav. Şi cinci ani mai târziu, va muri. La doar 58 de ani! Dr. N. Lupu precizează într-un discurs ţinut la marea întrunire revizionistă de la Satu Mare, octombrie 1936, reprodusă în „Aurora" din 29 octombrie 1936, că Titulescu „s-a îmbolnăvit de inimă rea". Drept argument, vorbitorul convoacă o scenă la care a fost martor: „Cuvintele lui de pe patul de suferinţă mi-au rămas adânc brăzdate în suflet: «M-au dat afară ca pe o slugă netrebnică, frate Lupule!» Atât a putut spune Titulescu pe patul de suferinţă".

Până atunci, Titulescu fusese un răsfăţat al sorţii. Cultivat de ziare, vedetă internă şi internaţională, trăind pe picior mare. E, practic, imposibil să treci de la o asemenea ipostază de nemuritor la cea de anonim. În plus, fostul ministru de Externe fusese atât de răzgâiat de Carol al II-lea, încât lovitura i se părea neverosimilă. Constantin Xeni notează despre puterea lui Nicolae Titulescu pe vremea când era ministru de Externe: „Pe faţă însă, nimeni, nici din guvern, nici din opoziţie, nu îndrăznea să sufle o vorbă. Rareori şi cu sfială, N. Iorga şi George Brătianu schiţau câte o critică". Referindu-se la destinul lui Nicolae Titulescu după lovitura administrată de Maiestatea Sa, Constantin Xeni pune punctul pe i: „Dizgraţia o găsim presărată de-a lungul istoriei. Alţii mult mai mari ca Titulescu au fost loviţi de ingratitudinea regilor. E drept că ea se suportă greu. Chiar numai retragerea normală din viaţa publică au primit-o greu cei răsfăţaţi de beţia puterii. Cazul lui Talleyrand constituie una din rarele excepţii. Căci scena politică e aşa de ameţitoare, încât focul rampei exercită asupra actorilor politici puteri de neînvins. Scândurile scenei parcă pare că îi recheamă necontenit şi viaţa nu le inspiră nici o resemnare. Titulescu n-a putut suporta tragica lui dizgraţie. Ea l-a zdrobit literalmente".
Acelaşi dr. Constantin Xeni crede că prăbuşirea din 1936, accentuată de anonimatul de după decembrie 1937, l-a dus la consumul excesiv de cocaină, care l-a ruinat complet: „Dar insomniile şi mai ales durerea lui morală îl face să accentueze din ce în ce mai mult fatala obişnuinţă a cocainei şi a morfinei. El ajunge să-şi facă singur injecţii masive, fără de care nu mai putea trăi. Îşi cumpără o somptuoasă vilă pe marginea mării, la Cap d'Ail, lângă Monte Carlo. Nu stă în ea. Colindă iar hotelele, fără linişte, fără sănătate, fără speranţe. Fostul preşedinte al Ligii Naţiunilor, unde există o secţiune specială pentru reprimarea funestului comerţ cu stupefiante, îşi procura pe ascuns, cu sume fabuloase, cantităţi de cocaină şi morfină, care au uimit pe medicii săi.

Echilibrul spiritual al acestui creier, odinioară aşa de strălucit, era acum distrus. Şi prăbuşirea finală s-a apropiat, din nefericire, cu paşi repezi." Prin raportare la Nicolae Titulescu, alţi politicieni - Mareşalul Antonescu, Nicolae Ceauşescu - au avut o prăbuşire tragică: de la condiţia de stăpâni absoluţi ai ţării la cea de arestaţi şi executaţi. Era Nicolae Titulescu mai puţin bărbat decât ei? Posibil. Cum la fel de posibil e şi faptul că, spre deosebire de ei, lui Nicolae Titulescu nu i s-a oferit prilejul de a muri eroic.
AUTOR ION CRISTOIU
SURSA ADEVARUL

vineri, 10 iunie 2011

PRELIPLU PRIN JUDETUL LUI DRAGNEA

Pe drumul Teleormanului este greu să te rătăceşti când întrebi de casele sau domeniile lui Liviu Dragnea. Ţi le indică oricare dintre locuitorii din Alexandria, Turnu Măgurele sau Saelele, comuna în care au trăit părinţii preşedintelui Consiliului Judeţean. Şi în judeţul învecinat, Olt, oamenii îl cunosc ca un adevărat jupân. Acolo are o casă socrul său, Petrache Prodana, ce rivalizează cu orice pensiune de pe Valea Prahovei.

Oraş de provincie într-un judeţ sărac, Alexandria este una dintre localităţile modeste în care nu prea vezi vile sau proprietăţi de lux. Cu ajutorul unui localnic am reuşit să "dibuim", însă, locul unde se ascunde una dintre nenumăratele proprietăţi oficiale ale lui Dragnea. "Eeei, domnule, e ditamai căsoaia, câteva străzi mai încolo", ne indică cu degetul un bărbat între două vârste.

Relaxare pe 6.000 de metri pătraţi


În spatele blocurilor de pe principala arteră de circulaţie a oraşului este un mic cartier format numai din case. Cele mai multe, simple, fără etaj, construite pe câteva sute de metri pătraţi. Pe strada Ion Creangă, însă, un gard din lemn cu temelie din piatră şi o poartă pe măsură atrage atenţia. "Aici e casa lui Dragnea", ne spune localnicul.

Dacă nu eşti atent, de la poartă nu prea ai cum să vezi ce este în curte. Apropiindu-te de gard, poţi observa o adevărată cabană, un teren sintetic dotat cu nocturnă şi o maşină de lux. Locul unde se retrage şeful judeţului după ce îşi termină treaba la Consiliul Judeţean are, practic, două adrese. Una este pe strada Ion Creangă, cum se arată în declaraţia de avere, iar cealaltă pe strada Tudor Vladimirescu. Adică este o altă intrare a unei proprietăţi întinse pe aproape 6.000 de metri pătraţi.

"Camuflată" în spatele unui zid de pomi

"Să vedeţi ce are în Turnu Măgurele", ne spune un teleormănean. Mergând spre oraşul cu pricina, nu am putut să ocolim "Hanul Diligenţei", o adevărată cabană în care, spun oamenii locului, pe vremuri, se întâlneau securiştii "la sfat". Şi această proprietate este trecută în declaraţia de avere a oficialului de la judeţ.

În curtea înconjurată de un pâlc de copaci, ferite de ochii trecătorului, se află atât cabana propriu-zisă, cât şi câteva căbănuţe. În Turnu-Măgurele, chiar în centrul oraşului se află hotelul Turris al Bombonicăi Dragnea, soţia alesului din fruntea judeţului. Nu am plecat din oraş până nu am vrut să vedem ce se află pe cei peste 8.000 de metri pătraţi de pe şoseaua Primăverii declaraţi de Liviu Dragnea în documente.

"Şoseaua" în cauză este, de fapt, centura oraşului, iar oamenii locului ştiau că şi acel teren, dar şi altul, de peste drum, sunt ale lui Dragnea. Ne-a lămurit Ion Ungureanu, un pensionar care ne-a spus că locul unde erau crescuţi porcii a aprţinut societăţii Modern, aceeaşi care avea toate complexele hoteliere şi restaurantele din judeţul Teleorman "pe vremea lui Ceauşescu".

"Plecaţi, că scot puşca şi vă împuşc!"
Pe drumul către Saelele, comuna unde Dragnea declară că deţine altă proprietate, am întâlnit satul în care au trăit părinţii săi, Pleaşov. Parcă intri în alt judeţ: şcoală modernă, teren de fotbal şi un ditamai parcul aflat în construcţie. Peste drum, terenul de fotbal care, zic localnicii, urmează să aibă şi nocturnă, se află "casa părintească". De fapt, un soi de casă de vacanţă, şi ea ascunsă în spatele unui gard şi a unor copaci. Trei femei, vecine cu familia Dragnea, ne-au povestit că acolo stă verişoara lui, Riţa. "Ungureanu o cheamă şi numai ştiu cum, dar toată lumea îi zice Riţa", ne-a povestit Amanda Liţă, o femeie de 76 de ani.

ângă ea, pe o bancă, Ecaterina Simion, de 67 de ani, ţine să precizeze: "Domnul Dragnea vine cam rar pe aici". Din comuna de baştină a părinţilor lui Dragnea, peste Olt, se află cea a socrilor săi, Giuvăreşti -Olt. Într-o comună de legumicultori, Petrache Prodana s-a ajuns datorită serelor pe care le avea chiar şi pe timpul comunismului. Ascunsă pe o uliţă la marginea satului, casa acestuia cu două nivele este demnă de ginerele pe care îl are. Are dotări de ultimă oră, iar curtea este "dotată" cu un gazon ca cele de pe stadioane.

"Nu e acasă Petrache. S-a dus să închidă serele că a venit furtuna", ne-a spus soacra lui Dragnea. În scurt timp a apărut şi bărbatul ei, într-o maşină de teren de invidiat. Când i-am spus cine suntem, a sărit ca ars: "Plecaţi! Plecaţi de aici să nu iasă altceva. Plecaţi că mă duc să iau puşca şi vă împuşc!", a strigat Prodana. Pe o stradă mai încolo, un bătrân stătea în faţa unei porţi simple, tăcut. Era chiar tatăl lui Petrache. "A fost şofer, taică. A strâns banii cum a putut. Nu prea mai vine pe aici, că are copii de crescut", a spus Oprea Prodana. "A avut bani şi pe timpuri. I-a dat lui Dragnea la nuntă un ARO. Avea pământ, avea sere. Dragnea a luat o fată cu bani. S-a orientat", a concluzionat un sătean.
SURSA www.evz.ro

joi, 9 iunie 2011

TATAL FNI FACE PE POPA PROSTU'

Nicolae Popa susţine că habar nu avea de anchetele desfăşurate în ţară împotriva sa şi dă vina pe cea considerată mama FNI, Ioana Maria Vlas. El îl dezvinovăţeşte pe Sorin Ovidiu Vîntu. „Adevărul“ a intrat în posesia unor documente care atestă că Popa a fugit din ţară, în 2000, cu intenţia de a se sustrage anchetelor, şi nu a plecat în concediu, cum susţine acum!

Fostul director al Gelsor Nicolae Popa (45 de ani) susţine în cererea de rejudecare a dosarului FNI că nu s-a mai întors în ţară, întrucât ar fi găsit oportunităţi pentru a lucra la o societate comercială şi de a-şi deschide o afacere în Indonezia.

Acum, Nicolae Popa cere la Tribunalul Bucureşti rejudecarea dosarului FNI în care este condamnat definitiv şi irevocabil la 15 ani de detenţie. Popa susţine non-şalant în solicitarea adresată magistraţilor şi prezentată de www.ancheteonline.ro că a aflat despre faptul că este urmărit abia în decembrie 2009, când a fost arestat de autorităţile indoneziene în Jakarta.

Mirajul Bali

„Eu nu m-am sustras de la executarea niciunei pedepse, întrucât nu am avut cunoştinţă nici de vreun proces deschis împotriva mea şi nici de vreo condamnare. Pur şi simplu, am rămas în Bali (Indonezia), deoarece era un loc unde îmi puteam câştiga existenţa, iar în continuare mi-am văzut de treburile mele, fără să mă mai intereseze viaţa socială din România", notează cel considerat tatăl prăbuşirii FNI.

Ziarul „Adevărul" are însă dovada că Nicolae Popa minte când spune că habar nu avea despre procesele sale din România şi singura raţiune pentru care a rămas în luxoasa insulă Bali au fost condiţiile sociale din România.

Declaraţiile olografe din 2003

La 18 aprilie 2003, la trei ani de la dispariţia sa din România, Nicolae Popa, prin avocat, a transmis anchetatorilor din România, prima sa declaraţie olografă pe 14 pagini. De altfel, în finalul declaraţiei transmise de Popa, acesta nota „Aceasta este prima mea declaraţie, pe care o dau, o susţin şi o semnez". Nicolae Popa precizează clar în acea declaraţie, folosită ca probă atât la Parchet, cât şi în instanţă, că este stabilit în străinătate şi că nu-şi asumă nicio faptă pentru care este acuzat şi enumeră o serie de argumente în favoarea sa în încercarea de a demonstra că nu are nicio contribuţie la prăbuşirea FNI.

În 2003, Popa susţinea că prăbuşirea FNI a fost cauzată de manevre executate de Ioana Maria Vlas. Acum, acelaşi Popa dă vina pe atacurile politicului, care ar fi creat o imagine negativă Fondului, ceea ce ar fi condus la retrageri masive de bani şi, implicit, prăbuşirea FNI. El îl dezvinovăţeşte pe „creierul" prăbuşirii FNI, Sorin Ovidiu Vîntu.

Discuţiile cu SOV, „uitate"

„Nu am avut nici cea mai vagă intenţie de a locui în Indonezia în mod clandestin, pentru a mi se pierde urma, întrucât nu luasem act de nicio cercetare întreprinsă împotriva mea şi nici nu-mi puneam măcar problema că ar exista aşa ceva", mai notează Nicolae Popa în cererea sa de rejudecare. Tatăl prăbuşirii FNI nu explică nici măcar într-un rând de ce - dacă într-adevăr habar nu avea că este urmărit - îl contacta frecvent pe Sorin Ovidiu Vîntu pentru a-i cere sume mari de bani, sub ameninţarea că, în cazul în care nu-i va primi, se va întoarce în România. Potrivit convorbirilor telefonice, înregistrate de SRI, SOV s-ar fi înţeles cu prietenul său Nicolae Popa să-l întreţină în Indonezia, oferindu-i 200.000 de euro anual.

Arestat în 2009

Fostul director Gelsor Nicolae Popa, născut în satul Ţepeşti-Vâlcea, a fost arestat în Indonezia, la 2 decembrie 2009, în oraşul Jakarta. Popa a fugit din România în iunie 2000, imediat după declanşarea anchetei privind căderea Fondului Naţional de Investiţii. Localizarea fugarului a fost posibilă după ce discuţiile telefonice pe care le avea cu prietenul său Sorin Ovidiu Vîntu au fost interceptate de ofiţerii SRI. Popa a fost condamnat în lipsă, în România, în dosarele căderii FNI - 15 ani de închisoare şi a FNA- 12 ani de închisoare.

Prejudicii imense

Popa urmează să dea explicaţii magistraţilor unde au dispărut banii investitorilor. Statul român a despăgubit o parte dintre investitori cu suma de 95 de milioane de euro, dar autorităţile au estimat că anul acesta vor mai fi plătite alte 300 de milioane de euro.
SURSA ADEVARUL

miercuri, 8 iunie 2011

REGELE LEMNULUI DE PE VESER

Vasile Coman, zis „Vărzaru", a instaurat un adevărat monopol pe valea Vaserului.
Mai mulţi oameni de afaceri din industria forestieră îi acuză pe silvicii maramureşeni că i-au dat monopol pe lemnul de pe Vaser miliardarului Vasile Coman zis „Vărzaru", fost consilier judeţean, acum consilier local în Vişeu de Sus. Acesta, prin firma sa, Conrep SA, are în întreţinere şi reparaţie calea ferată forestieră, iar prin altă firmă de-a sa, RG Holz Company, exploatează şi transportă lemnul pe calea ferată.
„Adică, în zonă poţi să transporţi lemn doar dacă vrea «Vărzaru» şi la preţul pe care-l impune el. În pofida argumentelor silvicilor, că având o singură cale de acces spre Vaser, care este «făcută cadou» lui «Vărzaru», nu există furturi, chiar în acest an, în 21 aprilie, firma miliardarului «Vărzaru», RG Holz Company, a fost surprinsă în timp ce transporta cu mocăniţa, ilegal, lemn în valoare de peste 10.000 de euro", spun surse din cadrul Ministerului Mediului.

„În Gura Novăţului, lucrătorii formaţiunii de ordine publică Vişeu de Sus au oprit pentru control trenul forestier de pe Valea Vaserului, cele 15 vagoane fiind încarcate cu aproximativ 200 de metri cubi de lemn de esenţă răşinoasă, exploatat din Ştevioara. Conductorul de tren nu a putut prezenta documente de provenienţă a materialului lemnos. Reprezentantul firmei din Vişeu de Sus (n.red., RG Holz Company) a fost amendat cu 10.000 de lei şi s-a dispus confiscarea cantităţii de lemn, estimat la 40.000 de lei", a declarat Gabriela Liahovici, purtător de cuvânt IPJ Maramureş.

Istoria exploatării lemnului din pădurile sălbaticului defileu al Vaserului a început în secolul al XVIII-lea, când primul fiu al Mariei Tereza şi al lui Francisc I, împăratul Iosif al II-lea al Imperiului Roman, rege al Ungariei, Croaţiei, Boemiei şi arhiduce al Austriei, a colonizat zona cu etnici germani din nord-estul actualului teritoriu al Slovaciei. După mai bine de 100 de ani de la începutul exploatării industriale a lemnului din zonă, în 1916, butinarii au început să croiască primele drumuri de acces către bazinul forestier Vaser. Nici unul din acele drumuri nu mai există decât pe vechile hărţi silvice, iar instituţia statului care administrează cele 19.000 de hectare de pădure de acolo, Direcţia Silvică Baia Mare, nu are nici un interes să refacă vreun drum auto. Explicaţia oficială este terifiantă, bazată pe principiul drobului de sare: dacă nu există drum, nu există nici hoţi. „Am analizat treaba asta, să ştiţi, numai că... aşa ca la noi, în România. Se analizează să se vadă cu cât creşte preţul lemnului. Păi, poate creşte cu 20-30 de lei pe metru cub, merită? Nu merită, bun, atunci ce facem? Acesibilizăm un bazinet unde nu-i acces deloc. Principii de astea funcţionează când se decide dacă se face investiţia într-o zonă sau nu", a explicat Vasile Vlad, şef Ocol Silvic Vişeu de Sus.

Şeful silvicilor maramureşeni, Mihai Sajerli, spune că un drum auto forestier ar costa în zonă vreo 75 milioane de lei şi că, în condiţiile în care există o cale de acces, calea ferată forestieră cu ecartament îngust, autorităţile au alocat peste şapte milioane de lei pentru refacererea acesteia, afectată după viitura din 2008. „A fost simplu, un calcul matematic. Diferenţă de bani, deci nu facem drumul, facem calea ferată. Eu vă spun şi o părere personală: dacă facem drum pe Vaser, Vaserul ajunge ce e Borşa astăzi. Deci unde este accesibilitate sunt furturi de lemne, unde nu este accesibilitate, nu se fură lemn. Este o chestie de logică elementară", a raţionat directorul Direcţiei Silvice Baia Mare, Mihai Sajerli.
Monopol pentru Vărzaru

Numai că mai mulţi oameni de afaceri din industria forestieră îi acuză pe silvicii maramureşeni că i-au dat monopol pe lemnul de pe Vaser miliardarului Vasile Coman, zis „Vărzaru", fost consilier judeţean, acum consilier local în Vişeu de Sus. Acesta, prin firma sa, Conrep SA, are în întreţinere şi reparaţie calea ferată forestieră, iar prin altă firma de-a sa, RG Holz Company, exploatează şi transportă lemnul pe calea ferată. „Adică, în zonă poţi să transporţi lemn doar dacă vrea «Vărzaru» şi la preţul pe care-l impune el. În pofida argumentelor silvicilor, că având o singură cale de acces spre Vaser, care este «făcută cadou» lui «Vărzaru», nu există furturi, chiar în acest an, în 21 aprilie, firma miliardarului «Vărzaru», RG Holz Company, a fost surprinsă în timp ce transporta cu mocăniţa, ilegal, lemn în valoare de peste 10.000 de euro", spun surse din cadrul Ministerului Mediului.
„În Gura Novăţului, lucrătorii formaţiunii de ordine publică Vişeu de Sus au oprit pentru control trenul forestier de pe Valea Vaserului, cele 15 vagoane fiind încărcate cu aproximativ 200 de metri cubi de lemn de esenţă răşinoasă, exploatat din Ştevioara. Conductorul de tren nu a putut prezenta documente de provenienţă a materialului lemnos. Reprezentantul firmei din Vişeu de Sus (n.red. - RG Holz Company) a fost amendat cu 10.000 de lei şi s-a dispus confiscarea cantităţii de lemn, estimat la 40.000 de lei", a declarat Gabriela Liahovici, purtător de cuvânt IPJ Maramureş. În realitate, lemnul nu a fost confiscat, ci a fost lăsat în custodia firmei lui „Vărzaru", surprinsă în ilegalitate. „Nu putem depozita mai mult de 50 de metri cubi de lemn la depozitul nostru şi avem posibilitatea de a-l preda la agentul de la care s-a confiscat. El (n.red., «Vărzaru») are depozitul ăla mare. I-am făcut inventarul, i-am făcut proces verbal de confiscare, dare în custodie, deci... fără nici un fel de problemă. După trei zile (n.red., în duminica Paştelui!) l-am scos în licitaţie, s-o vândut, l-am încasat... Păi tot firma (n.red. RG Holz Company) s-a dus şi l-a cumpărat, tot firma", a recunoscut şeful Ocolului Silvic Vişeu de Sus. Şi şeful silvicilor maramureşeni, Mihai Sajerli, a precizat că „sunt cazuri în care contravenientul vine şi-şi cumpără lemnul, legislaţia permite acest lucru".
Au mers la pont

În pofida declaraţiilor oficiale, surse din sistemul silvic au precizat că în cazul capturii lemnului transportat cu mocăniţa, autorităţile au mers la pont. Operatorilor din prima garnitură de tren forestier, aflată în legalitate şi postată ca antemergător, autorităţile le-au blocat comunicarea cu cea de-a doua mocăniţă. Astfel, operatorii din prima garnitură de tren nu au putut să îi prevină pe cei din cea de-a doua mocăniţă, care reprezenta un transport ilegal.
SURSA ROMANIA LIBERA

marți, 7 iunie 2011

INTERVIU CU ELENA UDREA

Europarlamentarul PDL Cristian Preda a făcut recent o analiză din care rezultă că în România partidele conduse de premieri au pierdut întotdeauna alegerile sau în orice caz au ajuns în opoziţie. Nu vă e teamă că păstrându-l pe Emil Boc în fruntea guvernului, PDL va pierde?
Am avut în partid două analize recente ale mandatului Boc: astă-toamnă, când a fost remaniat Executivul, şi a doua oară astă-primăvară, când am avut o discuţie despre schimbarea premierului. Ambele înainte de ieşirea ţării din recesiune. Perspectivele de recredibilizare a Guvernului nu erau atât de bune ca acum, când sperăm să revenim pe fondul creşterii economice.

Pe vremea Guvernului Adrian Năstase creşterea economică era de peste 8 la sută, PSD a pierdut alegerile, iar Călin Popescu Tăriceanu a avut performanţe şi mai bune.
PSD a câştigat alegerile.

Le-a câştigat, dar a rămas în opoziţie, fiindcă doar creşterea economică nu aduce voturi.
Astă-primăvară au fost voci în partid care au spus că trebuie adus un nou prim-ministru. Între timp am avut anunţul privind ieşirea din recesiune, alegerile interne unde premierul a fost reconfirmat după o competiţie dură şi spectaculoasă, care a dus la recredibilizarea politicianului Emil Boc, iar în acest moment nu avem pe agendă schimbarea primului ministru. Acest lucru nu înseamnă că partidul nu face evaluări interne permanente legate de nevoile pe care le are ca partid  pentru a fi din nou sus în încrederea românilor.

Deci e posibil ca mai devreme sau mai târziu schimbarea premierului să aibă totuşi loc.
Discuţiile despre schimbarea premierului fac rău Guvernului şi vă pot spune că astăzi nu vorbim despre acest lucru în PDL.

Aţi abandonat şi ideea preşedintelui Traian Băsescu de a căuta un tehnocrat, care la momentul oportun să preia guvernarea?
Chiar Traian Băsescu ne-a spus că e nevoie de stabilitate politică.

Credeţi că nu aveţi suficientă susţinere în Parlament pentru a schimba premierul?
Acum nu cred că avem probleme în coaliţie. Am fost în Parlament la Ordonanţa privind concedierea angajaţilor de la Ministerul de Interne şi vă pot spune că lucrurile funcţionează în coaliţie.

Totuşi legea a căzut, iar astăzi senatorul Şerban Rădulescu a demisionat din PDL şi, teoretic, aţi fi putut pierde majoritatea.
Discuţiile despre plecarea senatorului Rădulescu sunt mai vechi, dar nu am fost îngrijorată, fiind convinsă că ne vom reface repede majoritatea. La legea privind disponibilizarea celor 10.000 de oameni din Ministerul de Interne, au fost parlamentari din rândul minorităţilor care anunţaseră că nu votează, dar per total coaliţia funcţionează. Deci cred că ar putea trece fără probleme un Guvern nou, chiar şi cu un tehnocrat.

De unde ar trebui să provină acest tehnocrat cu veleităţi de premier? Ar trebui să fie economist?
Cred că da, un economist, doar nu un inginer. Poate din mediul bancar, deşi am văzut declaraţia preşedintelui referitore la faptul că mulţi vorbesc, dar puţini vor să-şi asume. Poate din mediul de afaceri, de la o companie care a reuşit.

De ce-ar fi mai bună o remaniere decât schimbarea premierului?
N-aş spune asta. Chiar dacă miniştrii Cabinetului Boc nu sunt tot timpul la televizor, nu înseamnă că nu-şi fac bine treaba. Premierul trebuie să analizeze şi, dacă e nemulţumit de activitatea unor miniştri, poate să-i schimbe.

Aţi vorbit despre o eventuală remaniere la vară.
Un moment potrivit ar putea fi la vară, fiindcă e vacanţă şi lucrurile fiind mai relaxate poţi face o analiză completă asupra activităţii tale. Dacă primul ministru crede însă că trebuie să-şi schimbe echipa poate să o facă în orice moment.

În ce situaţii credeţi că un ministru ar trebui să-şi dea demisia?
 Atunci când vede că nu poate să-şi pună în practică proiectele cu care a venit, dacă se dovedeşte că a încălcat legea şi dacă nu mai are susţinerea partidului din care provine.

Atunci când oamenii din imediata sa proximitate se dovedesc corupţi, n-ar trebui să-şi asume eroarea de a-I fi adus în minister şi să plece o dată cu ei?
M-am gândit şi eu la aceste lucruri, dar una e să-ţi aduci un apropiat care ştii că are probleme cu legea şi alta este să ţi se întâmple să afli că unul din angajaţi e în această situaţie, gândiţi-vă că în ministerul pe care îl conduc  sunt 2.000 de angajaţi. Dacă eşti informat şi nu acţionezi este o problemă, dacă nu eşti informat, e altă problemă.
SURSA ROMANIA LIBERA