sâmbătă, 12 ianuarie 2013

DE CE ESTE PUTREDA DREAPTA!

Sunt şi voi rămâne un om de dreapta.

Urmăresc cu maxim interes, de câteva zile, dezbaterea privind viitorul dreptei, soarta PDL şi a celor două partide mai mici, PNŢCD şi FC. Discuţiile sunt absolut inerente, iar de necesitatea unei opoziţii credibile nu are rost să mai vorbim! Deocamdată, opoziţia este sedată, amorfă şi dezmembrată. Nu a reuşit să organizeze în timp util o conferinţă de presă, să opună programului Victor Ponta o strategie coerentă, să prezinte cetăţenilor o alternativă, să împingă în spaţiul mediatic un economist care să se ia la harţă cu cifrele „Bugetului cetăţeanului”. Dar altceva vreau să semnalez. Dreapta are un ghinion incredibil în România post-revoluţionară, din simplul motiv că nu a renăscut natural. Nu are o fundaţie, o temelie credibilă.

Cu scuzele de rigoare pentru ţărăniştii talibani, PNŢ-ul nu a fost niciodată în perioada interbelică un partid de dreapta. Dimpotrivă, striga stânga în el, iar programele agricole ale lui Ion Mihalache, doctrina economică a lui Virgil Madgearu au situat PNŢ-ul pe partea stângă a eşicherului politic! Dizidenţii naţional-ţărănişti, cu o singură excepţie - Al Vaida-Voevod au alunecat spre stânga radicală, cot la cot cu bolşevicii. Discursul anti- comunist violent de după ‘89, cât şi fructificarea electorală a zecilor de ani de temniţă nu sunt suficiente pentru o cristalizare doctrinară.
Singurul care a înţeles acest lucru, şi care a dorit să dea partidului o identitate, a fost Corneliu Coposu, care a adaugat partidului istoric particula de CD (creştin-democrat). Şi care a înţeles – e drept, la presiunile lui Ioan Alexandru, Iftene Pop, Liviu Petrina – că doctrina agrară şi mândria regional - ardelenească nu sunt teme politice în secolul XX. În cazul PD-ului, lucrurile sunt mult mai simple. Strivit de un gigant FSN/PDSR/PSD şi-a căutat un loc în dreapta. Din necesităţi politice, din instinctul de conservare, de supravieţuire. Nu din suflet, nu din conştiinţă. Ca să fim oneşti până la capăt, în 1989, dreapta supravieţuia doar în rândul foştilor deţinuţi politici, a supravieţuitorilor legionari şi în grupul mistic al regretatului Ioan Alexandru. Restul au fost nişte imitaţii jalnice!
O dreaptă autentică are la bază, are drept fundament doctrina creştină, filonul religios. Nu poţi vorbi de dreapta, de tradiţie, dacă nu te raportezi la Creator, la divinitate, la rânduiala lumii. Altfel rişti să creezi o „dreaptă” sterilă, o „dreaptă franceză” castrată de ideologie şi care are, ca singur argument, în absenţa lui Dumnezeu, emigraţia masivă!

Spun cu durere în suflet că dreapta a plecat cu stângul încă din anii ‘90. Cu părere de rău, la rece, trebuie să spun că mult mai la dreapta – deşi nu total autentic – s-a comportat PUNR-ul, o formaţiune politică născută în laboratoarele Cotrocenilor lui Ion Iliescu şi a serviciilor de informaţii de atunci. Rebrenduirea PNŢ a însemnat, pe plan politic, pierderea fiefului electoral transilvănean, dar şi al celui răgăţean. În Transilvania a apărut PUNR-ul, iar în vechiul regat, agrarienii lui Victor Surdu, PDAR!

Fără valorile creştine înscrise şi asumate în program, dreapta nu are nicio şansă. Va rămâne un club de elită, un cerc de gânditori dotaţi, dar niciodată un partid de masă, o formaţiune de substanţă. Drumul dreptei se confundă, sau, hai să spunem, ar trebui măcar să fie măcar paralel cu cel al Bisericii Creştine, indiferent de denominaţiunile sale. Dreapta nu poate să fie atee! Altfel e doar o dreaptă stângistă, o „dreaptă” puţin mai rezonabilă decât bolşevismul! Fără fundaţia creştină, dreapta nu are nicio şansă şi e sortită pieirii!
AUTOR FLORIN BICHIR
SURSA www.evz.ro 

Niciun comentariu: