miercuri, 2 mai 2012

PONTA, PREMIERUL DESEMNAT A INCEPUT CU STANGUL

Premierul desemnat Victor Ponta a numit în viitorul său cabinet două persoane împotriva cărora există decizii de incompatibilitate - Victor Alistar, ca Ministru pentru strategii Guvernamentale, şi Mircea Diaconu, ca Ministru al Culturii.
Lucian Isar, desemnat ministru delegat pentru mediul de afaceri, se află printre bancherii acuzaţi de BNR că au profitat de atacului speculativ asupra leului în 2008.
Aceste nominalizări controversate coincid cu descinderea de azi a celei de-a doua misiuni a Comisiei Europene, pentru a evalua în principal cum se aplică pedepsele pentru incompatibilităţi şi conflicte de interese.
Este a doua misiune de evaluare din ultimele două luni in cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare pentru raportul final din iulie de care depind finanţările nerambursabile din fonduri europene şi aderarea ȋn spaţiul Schengen. Aseară, când şi-a anunţat componenţa cabinetului, Victor Ponta a data asigurări că va urmări realizarea cerinţelor UE pentru a primi evaluari pozitive în raportul final. Cu toate acestea, el a numit doi miniştrii pentru care Agenţia Naţională de Integritate a dat verdicte de incompatibilitate, şi anume pe Victor Alistar şi pe Mircea Diaconu.


Victor Alistar, director al Transparency România şi lector la SNSPA, are o interdicţie de a fi numit în funcţii publice timp de trei ani, interdicţie aplicată în august 2009 de Agenţia Naţională de Integritate (ANI)  pentru incompatibilitate şi rămasă definitivă deoarece nu a fost atacată în instanţă. ANI a decis că Alistar este incompatibil pentru că era simultan funcţionar public - figura ca purtător de cuvânt al Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici-, era şi avocat şi figura ca director executiv la  organizaţia neguvernamentală Transparency International  România.  Statutul de funcţionar public nu este  compatibil cu cel de avocat.


De altfel, Alistar a pierdut şi funcţia de membru în Consiliul Superior al Magistraturii din cauza acestei incompatibilităţi.
Preşedintele ANI Horia Georgescu a declarat pentru România liberă că Victor Alistar nu poate ocupa o funcţie publică până la data de 7 august 2012, când îi expira pedepasa pentru incompatibilitate (după ce decizia de incopatibilitate rămîne definitivă, persoana acuzată nu poate ocupa funcţii publice trei ani).
Victor Alistar a fost implicat în mai multe scandaluri publice, fiind acuzat in două dosare şi de fals în acte publice, ambele dosare clasate. Ultimul dosar a fost închis de curând deoarece procurorii au constatat că fapta este prescrisă. In acest dosar, Alistar a fost cercetat de Parchetul Curţii de Apel Bucureşti ca beneficiar al falsificării semnăturii fostei sale şefe de la Transparency, Raluca Prună, care de altfel, a făcut şi plângere penală împotriva sa.
O decizie de incompatibilitate a fost dată şi în cazul lui Mircea Diaconu - pentru că acesta a fost în acelaşi timp senator din partea PNL şi director-manager al Teatrului "C.I. Nottara". Diaconu a contestat raportul ANI la Curtea de Apel Bucureşti, dar instanţa i-a respins contestaţia în septembrie 2011. Ulterior, senatorul a renunţat la funcţia de la Nottara. O decizie finală urmează a fi pronunţată de Inalta Curte de Casatie şi Justiţie.
ANI a sesizat Parchetul în cazul lui Mircea Daconu şi pentru conflict de interese şi abuz în serviciu, pentru că, în calitate de director al teatrului, s-a numit preşedinte de concurs prin care a angajat-o pe soţia sa,  situaţie  sancţionată de Codul Penal, potrivit ANI.
De incompatibilitate a fost acuzată şi Corina Dumitrescu, pentru că a fost aleasă în CSM deşi era rector al Universităţii Creştine Dimitrie Cantemir. În cazul său nu există însă o decizie a instanţei.


Lucian Isar, numit ministru delegat pentru mediul de afaceri, şi-a pierdut postul de vicepreşedinte al Bancpost în urma unui atac speculativ asupra leului în octombrie 2008.  Mai mulţi oficiali ai BNR au vorbit în acel moment despre o încercare de manipulare a pieţei din partea dealerilor băncilor, pe fondul atacului asupra leului declanşat de investitorii străini, şi au criticat dur mai multe bănci româneşti. Printre persoanele considerate vinovate de acest comportament a fost şi Isar. Acesta a părăsit sistemul bancar şi a devenit unul dintre principalii critici ai politicilor BNR, potrivit zf.ro.


În conferinţa de presă prin care a anunţat lista viitorului Guvern, Victor Ponta a declarat: "În ceea ce priveşte alegerea titularilor, trebuie să ţin cont de trei criterii: experienţa profesională - nu este timp acum de învăţat, integritatea şi corectitudinea în exercitarea funcţiei publice, iar în al treilea rând -eficienţa". Premierul desemnat a spus că a verificat cu atenţie CV-urile oamenilor care vor face parte din guvern.


Pe de altă parte, tot Ponta a declarat că i-a luat o oră pentru a pune cap la cap lista viitorului guvern. Făcând un calcul, rezultă că i-a luat trei minute să-i verifice pe fiecare din cei 20 de membri ai Cabinetului său.
SURSA ROMANIA LIBERA

Niciun comentariu: