Nu-i așa că ați citit titlul în cheie ironică? Ei bine, ați greșit –
nu e deloc ironie. Însă greșeala e explicabilă. După părerea mea,
calitățile de politician ale dlui Ponta suferă de o subestimare foarte
severă și răspândită. ”Suferă” e probabil un termen nepotrivit, căci
poate foarte ușor transforma percepția greșită asupra abilităților sale
într-un atu redutabil. Sigur, când adversarii politici vorbesc de
”imaturitatea” liderului PSD îi putem bănui de exagerări partizane; însă
porecla de ”cârlan” i-a dat-o chiar un coleg de partid. Percepția că e
oarecum prea tânăr și necopt pentru vârful politicii merge mult mai
departe decât superficiala retorică de partid. Nu-l ajută probabil nici
aparența fizică și hobbyul automobilistic; asta cu atât mai mult cu cât există acest clișeu
care judecă abilitatea politică după aparențe, clișeu care îi produce
președintelui PSD ”concurenți” cu capacitate politică supraestimată, gen
Mihai Răzvan Ungureanu.
Nu fac cuiva un reproș – nu de data asta. La rândul meu am fost
tentat să pun pe seama imaturității premierului desemnat modul în care
și-a alcătuit cabinetul.
De unde stau eu, cum se zice, miniștrii care urmează să intre în
următorul guvern sunt o adunătură foarte heterogenă și, în multe cazuri,
controversată. Nu sunt nici pe departe singurul care crede astfel. De
altfel, la una din numirile controversate, cea a dlui Alistar, premierul
a renunțat cu câteva ore în urmă.
Cu atât mai mult, atunci, cineva se poate întreba de ce l-a ales de la
bun început? Cum anume și-a format cabinetul? Pare un exercițiu pripit
făcut de dragul de a-l vedea gata, pare că miniștrii au fost desemnați
rapid și neglijent. Și, pornind de la asta, după regula briciului lui
Ockham: dintre ipotezele care explică la fel de bine situația, cea mai
simplă – imaturitatea politică a premierului desemnat – trebuie să fie
ce adevărată…
…Numai că există o altă ipoteză care explică mult mai bine situația.
În ipoteza asta, miniștri nu au fost desemnați neglijent. Din contră, au
fost desemnați cu cea mai mare grijă. Descriam mai sus cum arată
lucrurile de unde stau eu și alți comentatori. Însă dl Ponta stă într-o
altă situație. Îngrijorările unor comentatori și a unei bune părți din
public nu sunt singurul, nu sunt nici măcar principalul factor pe care
trebuie să-l ia în considerare. Acest loc e ocupat de mulțimea celor
care l-au sprijinit să ia locul dlui Ungureanu și să pună capăt
guvernării PDL. ”Vectorii politici” de care vorbea dl Lăzăroiu într-un articol trecut.
Or, există o caracteristică incontestabilă a mulțimii acestor vectori:
este una foarte …heterogenă. (Ei, devine acum ceva mai clar?) Vorbim de
alianțe și partide diferite, ba chiar de facțiuni diferite din același
partid. Mai mult, mulțimea nu conține nici pe departe doar actori de
partid. Vorbim de grupuri de presiune din zona academică, financiară,
mediatică, sindicală etc. Lobby-uri de toate felurile. Dar caracterul ei
heterogen nu este principala problemă a premierului desemnat. Până acum
acești vectori au funcționat într-o singură direcție, înlocuirea de la
guvernare a partidului prezidențial. Odată acest scop îndeplinit, odată
reprezentantul lor ajuns la putere, vectorii își schimbă scopul imediat
și direcția, și pot foarte ușor să devină divergenți. Diversele forțe,
diversele interese care au urmărit schimbarea de guvern se așteaptă să
beneficieze într-un fel sau altul de pe urma ei. Dacă nu le dă
satisfacție sau dacă îi răsplătește pe alții în dauna lor, dl Ponta
riscă să se pomenească cu adversari în propria tabără. Și nu-și poate
permite așa ceva. Nu încă. Pe moment are doar guvernul, nu și puterea.
Prin urmare, susțin că
Dl Ponta și-a numit cabinetul astfel încât să reducă la minim riscul de disensiune în tabăra politică proprie.
Asta e explicația, asta e ”cheia” formării acestui guvern. Și, ca
orice cheie, poate descifra ușor numirile din cabinet, una câte una.
Putem înțelege de ce s-a extins structura guvernului, de exemplu. Mai
sus spuneam de dl Alistar, sigur că e greu explicabilă numirea dacă
ținem cont de situația de incompatibilitate, între altele. Dar
gândiți-vă în ce situație s-a aflat un premier care ar vrea să numească
în guvern pe cineva din rândul ONG-urilor prietene, în condițiile în
care în propriul său partid există o neîncredere și ostilitate veche
față de societatea civilă și pretențiile ei. Numirea dlui Alistar ar fi
reușit să împace excelent aceste două deziderate, altfel foarte greu
dacă nu chiar imposibil de conciliat.
Poate că dna Dumitrescu stârnește în rândul comentatorilor zâmbete
pentru că scrie ”înnot” sau ”Standford”; și îngrijorare pentru că e în
stare de incompatibilitate și în proces cu ministerul pe care urmează
să-l conducă. Însă nu cred că dl Marga și nici măcar dna Andronescu n-ar
fi putut da satisfacție lobby-ului universităților private. Un lobby
transpartinic, foarte afectat de guvernarea PDL, extrem de motivat
(inclusiv financiar) și foarte influent. Un lobby care probabil nu putea
fi satisfăcut altfel decât cu un ministru propriu. În ce privește
partidele, aici lucrurile sunt și mai clare. PNL, după declarația
propriului președinte, a primit tot ce a cerut. Numirea ministrului
agriculturii din partea PC a fost dată sigură de la bun început, astfel
încât chiar suspiciosul și pretențiosul Dan Voiculescu nu și-a putut ascunde satisfacția.
Dar poate lucrurile cele mai clare sunt apropo de miniștri PSD.
Facțiunea și ministerul. Dan Nica revine. Vechii pesediști îl au pe dl
Georgescu, revenit în postul ministerial din vremea dlui Văcăroiu.
Grupul de la Cluj primește Internele. Dl Năstase, și probabil mulți
alții din PSD și de aiurea în aceeași situație, s-a arătat și el foarte
mulțumit de lista cu miniștri: titularul portofoliului Justiției a spus
de curând că procurorii dintr-un anume dosar de corupție ar trebui arestați
în caz de achitare. Declarație controversată pentru multă lume, dar
binevenită pentru alt lobby foarte influent și motivat: cei care,
vorbind eventual de ”stat polițienesc”, ar vrea niște procurori
anticorupție mult mai cuminți, ca odinioară.
Iar această cheie nu descifrează foarte bine numirile, ci arată și
modul în care va conduce dl Ponta acest cabinet: trebuie să mențină
unită această baza politică, cel puțin până la alegerile de anul acesta.
Așa cum le-a dat ministerele, trebuie să le dea și satisfacție. Pe de
altă parte, n-are cum să facă pe deplin pe placul unor vectori politici
care-l susțin, nu fără să supere pe alții și/sau pe public. Trebuie să-i
țină îndeajuns de mult în frâu încât să nu se certe între ei, și, în
același timp, încât guvernarea să nu devină impopulară. O să guverneze,
împrumutând o metaforă automobilistică, cu piciorul pe frână. O să
aștepte și o să facă un joc de așteptare; presupun că o să-l auzim
foarte des spunând și promițând suporterilor și publicului lucruri
pentru ”după alegeri” și ”de anul viitor încolo”.
Bun, nu trec dintr-o extremă în cealaltă. Pe dl Ponta îl așteaptă 6
luni foarte dificile, și, cu toată aprecierea pe care o am pentru
abilitățile sale politice, e foarte posibil să înregistreze un eșec.
Vârful politicii amețește și solicită, avem destule exemple de
politicieni care și-au arătat pe deplin limitele și defectele odată
ajunși în sau la conducerea guvernului. Însă dl Ponta pare să știe ce
are de făcut, și pare, până una alta, să se descurce. Subestimarea lui
de către adversarii și potențialii adversari politici ar fi o mare
greșeală.
AUTOR MIRON DAMIAN
SURSA www.contributors.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu