Nu
trece o zi fara ca Ion Iliescu sa nu se manifeste public cu ale sale
arhi-cunoscute reflexe comuniste. Forma mentala a acestui om,
manicheista si exclusivista, este marcata inexorabil de vechile sale
pasiuni, atasamente si mai ales fobii. Intre acestea, dispretul pentru
lege si statul de drept.
Toti presedintii post-decembristi au provenit din PCR.
Diferentele sunt insa notabile: Ion Iliescu a fost un important demnitar
de partid, ideolog de frunte si conducator al UTC (ministru pentru
problemele tineretului). A jucat un rol nefast in epurarile
anti-studentesti atat in 1958-1960, cat si in 1968. De asemenea, a fost
arhitectul restauratiei neo-comuniste de dupa revolutia anti-totalitara,
deci anti-comunista, din decembrie 1989. Posibilitatea ca Ion Iliescu
sa invete politic a fosta ratata, din vina sa. De fapt, nu a acceptat
niciodata, in chip sincer, pluralismul politic si ideologic. In
decembrie 2006, alaturi de Vadim Tudor si Voiculescu, s-a opus cu maxima
duritate condamnarii dictaturii comuniste. A servit statul de nedrept
comunist, ii repugna statul de drept post-comunist.
Profesorul universitar Emil Constantinescu nu a detinut niciodata o functie in nomenclatura comunista, dar a fost, un timp, secretar al Comitetului de partid din Facultatea de Geologie. La capitolul decomunizare, a facut declaratii splendide, dar niciodata nu a actionat pentru o condamnare oficiala, in fata Parlamentului, a regimului ilegitim si criminal. De aici si un fel de ranchiuna la adresa lui Traian Basescu care a facut ceea ce multa lume asteptase de la anti-comunistul Constantinescu.
Capitan de nava in marina comerciala, Traian Basescu nu a detinut funcii in aparatul de partid si nu a fost un propagandist comunist. A fost membru PCR, unul dintre cei aproape 4 milioane de membri de partid. Speculatiile adversarilor sai politici privind prezumtive legaturi cu Securitatea pe vremea cand a fost seful Agentiei Navale din Anvers nu au fost probate cu documente si raman tributare unui partizanat propagandistic. A avut o cariera profesionala in Romania comunista, supravietuind, ca atatia altii, fara a face concesii majore.
Odata ajuns presedinte, Traian Basescu a fost confruntat cu presiunile societatii civile pe linia decomunizarii. Initial sceptic (si nu doar el, dar si consilierul sau politic, dl Claudiu Saftoiu), a acceptat, in martie 2006, infiintarea Comisiei Prezidentiale. Treptat, a ajuns la concluzia ca proiectul sau politic (modernizarea institutionala, statul de drept, eradicarea coruptiei, politica externa euro-atlantica) convergea cu decomunizarea. Confruntarea cinstita si dezinhibata cu trecutul traumatic este o conditie pentru dezvoltarea unei democratii robuste, in care legile sa fie respectate, iar individul sa nu se simta neputincios in raport cu felurite actiuni abuzive.
Membru de frunte al clasei politice post-decembriste, cu ale sale caracteristici, Traian Basescu a trecut, dupa alegerea ca presedinte, printr-un proces de reinventare, ori, cu un termen mai pretentios, de transfigurare (unii i-ar spune metamorfozare). A decis sa actioneze ca un sef de stat veritabil, in virtutea unor principii, nu ca parte unui grup de presiune cu interese mafiotice. Ruptura nu doar cu niste oameni, dar, mult mai important, cu niste cutume, cu metehnele nomenclaturiste, a dus la reactiile ultragiate venite din zonele peneliste si pesediste. A urmat razboiul dintre Basescu si oligarhia transpartinica. Traian Basescu si-a depasit in chip radical ereditatea comunista.
Am mai spus-o, paralela ar putea fi, din punct de vedere psihologic, cu toate distinctiile necesare, cu ceea ce poate fi numita transformarea printului Hal in Henric al V-lea, geneza conducatorului de stat. Doar ca adversarii lui Traian Basescu nu se numesc Falstaff, ci Iliescu, Voiculescu, Ponta, Antonescu, Fenechiu etc Disperarea si furia acestor oameni frizeaza patologicul.
AUTOR VLADIMIR TISMANEANUProfesorul universitar Emil Constantinescu nu a detinut niciodata o functie in nomenclatura comunista, dar a fost, un timp, secretar al Comitetului de partid din Facultatea de Geologie. La capitolul decomunizare, a facut declaratii splendide, dar niciodata nu a actionat pentru o condamnare oficiala, in fata Parlamentului, a regimului ilegitim si criminal. De aici si un fel de ranchiuna la adresa lui Traian Basescu care a facut ceea ce multa lume asteptase de la anti-comunistul Constantinescu.
Capitan de nava in marina comerciala, Traian Basescu nu a detinut funcii in aparatul de partid si nu a fost un propagandist comunist. A fost membru PCR, unul dintre cei aproape 4 milioane de membri de partid. Speculatiile adversarilor sai politici privind prezumtive legaturi cu Securitatea pe vremea cand a fost seful Agentiei Navale din Anvers nu au fost probate cu documente si raman tributare unui partizanat propagandistic. A avut o cariera profesionala in Romania comunista, supravietuind, ca atatia altii, fara a face concesii majore.
Odata ajuns presedinte, Traian Basescu a fost confruntat cu presiunile societatii civile pe linia decomunizarii. Initial sceptic (si nu doar el, dar si consilierul sau politic, dl Claudiu Saftoiu), a acceptat, in martie 2006, infiintarea Comisiei Prezidentiale. Treptat, a ajuns la concluzia ca proiectul sau politic (modernizarea institutionala, statul de drept, eradicarea coruptiei, politica externa euro-atlantica) convergea cu decomunizarea. Confruntarea cinstita si dezinhibata cu trecutul traumatic este o conditie pentru dezvoltarea unei democratii robuste, in care legile sa fie respectate, iar individul sa nu se simta neputincios in raport cu felurite actiuni abuzive.
Membru de frunte al clasei politice post-decembriste, cu ale sale caracteristici, Traian Basescu a trecut, dupa alegerea ca presedinte, printr-un proces de reinventare, ori, cu un termen mai pretentios, de transfigurare (unii i-ar spune metamorfozare). A decis sa actioneze ca un sef de stat veritabil, in virtutea unor principii, nu ca parte unui grup de presiune cu interese mafiotice. Ruptura nu doar cu niste oameni, dar, mult mai important, cu niste cutume, cu metehnele nomenclaturiste, a dus la reactiile ultragiate venite din zonele peneliste si pesediste. A urmat razboiul dintre Basescu si oligarhia transpartinica. Traian Basescu si-a depasit in chip radical ereditatea comunista.
Am mai spus-o, paralela ar putea fi, din punct de vedere psihologic, cu toate distinctiile necesare, cu ceea ce poate fi numita transformarea printului Hal in Henric al V-lea, geneza conducatorului de stat. Doar ca adversarii lui Traian Basescu nu se numesc Falstaff, ci Iliescu, Voiculescu, Ponta, Antonescu, Fenechiu etc Disperarea si furia acestor oameni frizeaza patologicul.
SURSA hydepark.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu