marți, 4 decembrie 2012

PE CE LUME TRAIESTE UNGUREANU?

Motto: “Nu poţi să spui că, după ce un om a servit ca şef al unuia dintre serviciile de informaţii, cu care vorbesc zilnic, un om pe care te bazezi mai ales în întâlniri care nu sunt uşoare, că nu sunt cu sindicatele, mai poţi pune un semn de întrebare că nu ai avea încredere în el, că nu e o chimie a încrederii, în capacitatea lui de a fi responsabil, în capacitatea lui de a fi loial unor obiective de interes naţional, nu persoanei Băsescu, în capacitatea lui de a organiza lucrurile?!” - Traian Basescu, Presedintele Romaniei, despre alesul sau, Mihai Razvan Ungueanu.


Mihai Răzvan Ungureanu, ex-premier, ex-director SIE, ex-lider judeţean UTC, ex-ministru de Externe, ca să nu fie uitat cu desăvârşire, se bagă singur în seamă, şi din când în când aruncă câte o cugetare la plesneală, cum s-a întâmplat, deunăzi, la Digi 24, unde semeţ a spus că nu are nici o emoţie că ARD va ajunge la guvernare după 9 decembrie a.c. Dar nu graţie votului popular. Şi iată mostra de raţionament electoral a fostului premier de numai 72 de zile, neîndoielnic unul dintre cei mai slabi în perioada post-decembristă. „În ceea ce priveşte ARD, nu mă refer aici la un câştig de ordin cantitativ, cine ia peste cinzeci la sută, cine ia sub cinzeci la sută. Victoria ARD se marchează prin capacitatea de a construi în urma rezultatului alegerilor generale o coaliţie de guvernare aptă să ofere un nume pentru premier şi eventual să-l şi treacă prin Parlament (…). Cu cât obţinem mai multe voturi, cu atât oportunitatea de a deschide negocierile într-o coaliţie de guvernare cresc, şi evident, cresc şi opţiunile unei alianţe post  electorale”. Logica şuie a lui MRU mai degrabă consternează. Fiindcă prima lui grijă ar fi să câştige mandatul de parlamentar în colegiul din judeţul Arad, unde s-a refugiat. Şi unde trebuie să-şi convingă alegătorii să-i dea votul. A fost o vreme când preşedintele Traian Băsescu nu punea preţ decât pe politicienii validaţi prin vot popular, şi dintre aceştia pe cei care făceau scor. Şi evaluarea era corectă. Ori, dacă ne luăm după declaraţia liderului PDL, Vasile Blaga, apărută în „România Liberă”, Alianţa România Dreaptă (ARD) a fost construită prea târziu, aflându-se, conform sondajelor, sub scorul PDL. Mai mult, pragmaticul om politic consideră că Mihai Răzvan Ungureanu făcea bine dacă intra direct în PDL, decât să-şi facă propriul partid. Reproşul, deşi voalat, tot reproş rămâne. Cu alte cuvinte, PDL plus Forţa Civică plus (o parte) din PNŢCD, care formează ARD, are un scor mai mic decât PDL. Ceea ce înseamnă că aportul electoral al lui MRU este unul „pe minus”, că tot se arată domnia sa „priceput” la aritmetică. Şi iată cum îl descria, într-un portret, descoperitorul său, prin 1998, eseistul Andrei Pleşu: „N-aveam de unde să ştiu, atunci, că diplomația și politica în genere erau pentru el nu simple dexterități anexe, conjuncturale, ci ingredientele unei vocaţii”. Vocaţie… pe dracu! Când nu faci priză la popor, când acesta te fluieră copios pe unde te prinde, când te dovedeşti un diletant ca premier şi suporţi umilinţa basculării guvernului tău prin moţiune de cenzură, scuteşti lumea de platitudini ţanţoşe şi îţi vezi de altele, dacă mai ai şi o carieră academică. Lupta deschisă e fără şanse şi fără sens, aşa că inutile sunt şi radicalismele şi trumfalismele stranii. Dar MRU nu se resemnează „democratic” şi ne mai spune că la nivelul ARD se judecă anumite tipuri de scenarii în privinţa unei alianţe post-electorale, iar unul dintre aceste „desene strategice” se bazează pe ruperea PNL. Şi recompunerea unei coaliţii fictive, diferită de cea degajată de votul popular. Adică, păcălirea electoratului. „Intelectualul” uns cu toate loţiunile posibile exhibă virilităţi, are o impudică mulţumire de sine, şi se dovedeşte dotat cu înzestrări acrobatice, vanităţi, cinisme de circumstanţă, fără prejudecata coerenţei. Bălteşte în sofisme ieftine. Îi lipseşte doar simţul orientării politice, fiindcă, judecat după ceea ce declară, nu ştie pe ce lume trăieşte. Dacă nu cumva, rupt de realitate, necuplat la starea generală de spirit, delirează de-a dreptul, fără să-şi dea seama. Dăm un exemplu dintr-o ţară din UE: Danemarca. Anul trecut, în luna septembrie, alegerile generale au fost câştigate de Blocul de centru stânga (social democraţii şi social liberali) condus de Helle Thorning-Schmidt, care a obţinut 89 de mandate, faţă de cele 86 obţinute de Blocul de centru dreapta (liberali conservatori şi populari conservatori), cu suţinere din partea Partidului Popular Danez,  la o participare de 87,7% la vot. În aceeaşi seară, premierul în exerciţiu, Lars Lokke Rasmussen, şi-a recunoscut înfângerea şi l-a felicitat pe succesorul său, prima femeie daneză în această funcţie, fără nici o tentativă de „racolare” sau alte strategii de sistematizare a votului, la care năzuieşte MRU.

Comuniştii aveau mai multă autocritică în discursuri

În ultimele zile ale unei campanii electorale lipsită, în genere, de nerv, pentru alegerile legislative, candidaţii ARD, predominant PDL, au amnezie selectivă şi o desăvârşită uitare de sine. Oameni care au trecut pe la putere cu intenţii stimabile, dar cu performanţe între deplorabil şi dezastruos, încearcă să recite ceea ce nici ei nu înţeleg. Guvernele Boc, câte au fost, şi muribundul Guvern MRU, au dus lucrurile într-o fundătură, printr-o austeritate prelungită resimţită de toate categoriile sociale. Fără excepţie. Că nu se putea fără măsurile de austeritate împinse la maximum, fără precedent la nivelul Uniunii Europene, cum am tot auzit, poate fi o temă de dezbatere electorală, însă dezavantajată e tot fosta guvernare. Fiindcă, dincolo de faptul că place sau nu, guvernarea USL, aşa din mers, a fost capabilă de câteva corecţii, resimţite benefic de populaţie. Ceea ce surprinde este altceva: absenţa din retorica tuturor candidaţilor ARD, unii dintre ei poate de luat în seamă, a oricărei componente autocritice. Până şi comuniştii, în bilanţurile lor, indiferent de context, nu ezitau „să-şi pună cenuşă în cap”, să mai recunoască deschis şi „aspectele negative”, derivate din faptul că nu găseau soluţii potrivite la toate dramele ţării, că uneori erau depăşiţi, că mai greşeau pe ici, pe colo, că gândirea umană nu e infailibilă. Un asemenea limbaj, evident vetust, e cu totul străin candidaţilor ARD, care arborează un aer competent şi eficace: eşecul e ceva de care n-au auzit. Nimeni nu se simte vinovat de nimic, responsabil, contaminat de asemenea indispoziţii prosteşti. Ar fi chiar culmea ca Mihai Răzvan Ungureanu, care nu ştim ce-i tot răspunde, când lui Vasile Blaga, când lui Cezar Preda, să afirme ceva concret, raţional, coerent despre mandatul său de premier, scurt e drept, dar de ţinut minte. Ori, tocmai „normalitatea” discursurilor ar fi constituit dovada conştientizării erorilor, unele fireşti într-o guvernare grea, într-o perioadă dificilă pentru întreaga Uniune Europeană, premisă a evitării lor, într-o eventuală dobândire a încrederii cetăţenilor. Ipocrizia veşnic surâzătoare seamănă cu aceea dintr-un pavilion al celor suferinzi de boli pulmonare, în care nimeni nu trebuie să ştie diagnosticul exact. Cam aşa stau lucrurile. Dacă adevărul miroase urât uneori, în schimb minciuna provoacă realmente greaţă. Poate n-ar trebui zgândărite răni deschise, menţinute proaspete cicatricile, dar aşteptam „un curajos”, deloc fals cordial, lipsit de ezitări, care să spună cu nevroza lui justiţiară ceea ce gândeşte lumea. Aşa, toţi cultivă grimase şi par distribuiţi în roluri pentru care nu au adecvarea cuvenită, pendulând între parastas şi cenaclu literar, într-o atmosferă somnolentă. Până acum, la toate rândurile de alegeri, „dreapta” a fost salvată precumpănitor de retorica acidă a preşedintelui Traian Băsescu, sistematic inventiv, combativ, convingător pentru mulţi, oricum, rareori anost. De această dată, el însuşi pare epuizat, neinspirat, temele searbede oferite dezbaterilor nemaisuscitând vreun interes.
AUTOR MIRCEA CANTAR
SURSA CUVANTUL LIBERTATII 

Niciun comentariu: