Motto: “Nu poţi să spui că, după ce un om a servit
ca şef al unuia dintre serviciile de informaţii, cu care vorbesc zilnic,
un om pe care te bazezi mai ales în întâlniri care nu sunt uşoare, că
nu sunt cu sindicatele, mai poţi pune un semn de întrebare că nu ai avea încredere în el, că nu e o chimie a încrederii,
în capacitatea lui de a fi responsabil, în capacitatea lui de a fi
loial unor obiective de interes naţional, nu persoanei Băsescu, în
capacitatea lui de a organiza lucrurile?!” - Traian Basescu, Presedintele Romaniei, despre alesul sau, Mihai Razvan Ungueanu.
Mihai Răzvan Ungureanu, ex-premier, ex-director SIE, ex-lider
judeţean UTC, ex-ministru de Externe, ca să nu fie uitat cu desăvârşire,
se bagă singur în seamă, şi din când în când aruncă câte o cugetare la
plesneală, cum s-a întâmplat, deunăzi, la Digi 24, unde semeţ a spus că
nu are nici o emoţie că ARD va ajunge la guvernare după 9 decembrie a.c.
Dar nu graţie votului popular. Şi iată mostra de raţionament electoral a
fostului premier de numai 72 de zile, neîndoielnic unul dintre cei mai
slabi în perioada post-decembristă. „În ceea ce priveşte ARD, nu mă
refer aici la un câştig de ordin cantitativ, cine ia peste cinzeci la
sută, cine ia sub cinzeci la sută. Victoria ARD se marchează prin
capacitatea de a construi în urma rezultatului alegerilor generale o
coaliţie de guvernare aptă să ofere un nume pentru premier şi eventual
să-l şi treacă prin Parlament (…). Cu cât obţinem mai multe voturi, cu
atât oportunitatea de a deschide negocierile într-o coaliţie de
guvernare cresc, şi evident, cresc şi opţiunile unei alianţe post
electorale”. Logica şuie a lui MRU mai degrabă consternează.
Fiindcă prima lui grijă ar fi să câştige mandatul de parlamentar în
colegiul din judeţul Arad, unde s-a refugiat. Şi unde trebuie să-şi
convingă alegătorii să-i dea votul. A fost o vreme când preşedintele
Traian Băsescu nu punea preţ decât pe politicienii validaţi prin vot
popular, şi dintre aceştia pe cei care făceau scor. Şi evaluarea era
corectă. Ori, dacă ne luăm după declaraţia liderului PDL, Vasile Blaga,
apărută în „România Liberă”, Alianţa România Dreaptă (ARD) a
fost construită prea târziu, aflându-se, conform sondajelor, sub scorul
PDL. Mai mult, pragmaticul om politic consideră că Mihai Răzvan
Ungureanu făcea bine dacă intra direct în PDL, decât să-şi facă propriul
partid. Reproşul, deşi voalat, tot reproş rămâne. Cu alte cuvinte, PDL plus Forţa Civică plus (o parte) din PNŢCD, care formează ARD,
are un scor mai mic decât PDL. Ceea ce înseamnă că aportul electoral al
lui MRU este unul „pe minus”, că tot se arată domnia sa „priceput” la
aritmetică. Şi iată cum îl descria, într-un portret, descoperitorul său,
prin 1998, eseistul Andrei Pleşu: „N-aveam de unde să ştiu,
atunci, că diplomația și politica în genere erau pentru el nu simple
dexterități anexe, conjuncturale, ci ingredientele unei vocaţii”.
Vocaţie… pe dracu! Când nu faci priză la popor, când acesta te fluieră
copios pe unde te prinde, când te dovedeşti un diletant ca premier şi
suporţi umilinţa basculării guvernului tău prin moţiune de cenzură,
scuteşti lumea de platitudini ţanţoşe şi îţi vezi de altele, dacă mai ai
şi o carieră academică. Lupta deschisă e fără şanse şi fără sens, aşa
că inutile sunt şi radicalismele şi trumfalismele stranii. Dar MRU nu se
resemnează „democratic” şi ne mai spune că la nivelul ARD se judecă
anumite tipuri de scenarii în privinţa unei alianţe post-electorale, iar
unul dintre aceste „desene strategice” se bazează pe ruperea PNL. Şi
recompunerea unei coaliţii fictive, diferită de cea degajată de votul
popular. Adică, păcălirea electoratului.
„Intelectualul” uns cu toate loţiunile posibile exhibă virilităţi, are o
impudică mulţumire de sine, şi se dovedeşte dotat cu înzestrări
acrobatice, vanităţi, cinisme de circumstanţă, fără prejudecata
coerenţei. Bălteşte în sofisme ieftine. Îi lipseşte doar simţul
orientării politice, fiindcă, judecat după ceea ce declară, nu ştie pe
ce lume trăieşte. Dacă nu cumva, rupt de realitate, necuplat la starea
generală de spirit, delirează de-a dreptul, fără să-şi dea seama. Dăm un
exemplu dintr-o ţară din UE: Danemarca. Anul trecut, în luna
septembrie, alegerile generale au fost câştigate de Blocul de centru
stânga (social democraţii şi social liberali) condus de Helle
Thorning-Schmidt, care a obţinut 89 de mandate, faţă de cele 86 obţinute
de Blocul de centru dreapta (liberali conservatori şi populari
conservatori), cu suţinere din partea Partidului Popular Danez, la o
participare de 87,7% la vot. În aceeaşi seară, premierul în exerciţiu,
Lars Lokke Rasmussen, şi-a recunoscut înfângerea şi l-a felicitat pe
succesorul său, prima femeie daneză în această funcţie, fără nici o
tentativă de „racolare” sau alte strategii de sistematizare a votului,
la care năzuieşte MRU.
Comuniştii aveau mai multă autocritică în discursuri
În ultimele zile ale unei campanii electorale lipsită, în genere, de
nerv, pentru alegerile legislative, candidaţii ARD, predominant PDL, au
amnezie selectivă şi o desăvârşită uitare de sine. Oameni care au trecut
pe la putere cu intenţii stimabile, dar cu performanţe între deplorabil
şi dezastruos, încearcă să recite ceea ce nici ei nu înţeleg. Guvernele
Boc, câte au fost, şi muribundul Guvern MRU, au dus lucrurile într-o
fundătură, printr-o austeritate prelungită resimţită de toate
categoriile sociale. Fără excepţie. Că nu se putea fără măsurile de
austeritate împinse la maximum, fără precedent la nivelul Uniunii
Europene, cum am tot auzit, poate fi o temă de dezbatere electorală,
însă dezavantajată e tot fosta guvernare. Fiindcă, dincolo de faptul că
place sau nu, guvernarea USL, aşa din mers, a fost capabilă de câteva
corecţii, resimţite benefic de populaţie. Ceea ce surprinde este
altceva: absenţa din retorica tuturor candidaţilor ARD, unii dintre ei
poate de luat în seamă, a oricărei componente autocritice. Până şi
comuniştii, în bilanţurile lor, indiferent de context, nu ezitau „să-şi
pună cenuşă în cap”, să mai recunoască deschis şi „aspectele negative”,
derivate din faptul că nu găseau soluţii potrivite la toate dramele
ţării, că uneori erau depăşiţi, că mai greşeau pe ici, pe colo, că
gândirea umană nu e infailibilă. Un asemenea limbaj, evident vetust, e
cu totul străin candidaţilor ARD, care arborează un aer competent şi
eficace: eşecul e ceva de care n-au auzit. Nimeni nu se simte vinovat de
nimic, responsabil, contaminat de asemenea indispoziţii prosteşti. Ar
fi chiar culmea ca Mihai Răzvan Ungureanu, care nu ştim ce-i tot
răspunde, când lui Vasile Blaga, când lui Cezar Preda, să afirme ceva
concret, raţional, coerent despre mandatul său de premier, scurt e
drept, dar de ţinut minte. Ori, tocmai „normalitatea” discursurilor ar
fi constituit dovada conştientizării erorilor, unele fireşti într-o
guvernare grea, într-o perioadă dificilă pentru întreaga Uniune
Europeană, premisă a evitării lor, într-o eventuală dobândire a
încrederii cetăţenilor. Ipocrizia veşnic surâzătoare seamănă cu aceea
dintr-un pavilion al celor suferinzi de boli pulmonare, în care nimeni
nu trebuie să ştie diagnosticul exact. Cam aşa stau lucrurile. Dacă
adevărul miroase urât uneori, în schimb minciuna provoacă realmente
greaţă. Poate n-ar trebui zgândărite răni deschise, menţinute proaspete
cicatricile, dar aşteptam „un curajos”, deloc fals cordial, lipsit de
ezitări, care să spună cu nevroza lui justiţiară ceea ce gândeşte lumea.
Aşa, toţi cultivă grimase şi par distribuiţi în roluri pentru care nu
au adecvarea cuvenită, pendulând între parastas şi cenaclu literar,
într-o atmosferă somnolentă. Până acum, la toate rândurile de alegeri,
„dreapta” a fost salvată precumpănitor de retorica acidă a preşedintelui
Traian Băsescu, sistematic inventiv, combativ, convingător pentru
mulţi, oricum, rareori anost. De această dată, el însuşi pare epuizat,
neinspirat, temele searbede oferite dezbaterilor nemaisuscitând vreun
interes.
AUTOR MIRCEA CANTAR
SURSA CUVANTUL LIBERTATII
Un comentariu:
https://godwitchserialonlinesezonepisod.blogspot.com/
https://greenhouseacademyonlineepisodsezon123.blogspot.com/
https://drhousemdonlineepisodsezon123456789.blogspot.com/
https://lacasadepapelonlinesezonepisodul.blogspot.com/
https://mostenirilegaciesonlinesubtitrat.blogspot.com/
https://luciferonlinesubtitratromana.blogspot.com/
https://manifestsezonul2onlinesubtitratepisod.blogspot.com/
Trimiteți un comentariu