VICTOR RONCEA DA DE PAMANT CU ASA ZISII REFORMISTI AI DREPTEI

Traian Basescu si-l dorea succesor la tronul de la Cotroceni: “un candidat viabil pentru prezidenţiale în 2014“. Emil Hurezeanu, cel despre care presedintele Traian Basescu afirma voalat, la nervi, ca este fost agent al Securitatii (DIE) infiltrat la Europa Libera si actual agent de influenta al unei puteri straine, isi incepea o Prefata, intitulata “Ratiune si luciditate” (?), inchinata fostului premier, fostului sef al SIE si fostului ministru de Externe (demis/demisionar) cu: “asa cum spunea cineva despre un candidat la presedintia Americii, l-am cunoscut ‘inainte ca el sa devina virgin‘.” Hmmm… Spre final, Emilian - Emilian Hurezeanu -, credea despre Razvan - Mihai Razvan, Mihai Razvan Ungureanu -, ca “la o privire mai severa, starnita de stropii fatali ai invidiei, aceasta carte ar putea fi considerata si o dovada, nesolicitata, de narcisism”. Dar se auto-contrazicea rapid, imediat dupa.
Andrei Plesu vroia sa-l cloneze:  ”Daca clasa politica romaneasca are nevoie de aer proaspat atunci tocmai oameni de croiala lui Mihai-Razvan Ungureanu trebuie ” clonati” si pusi la locul potrivit”. Tot eseistul Minimei Moralia afirma, in Cuvantul inainte al aceluiasi tom amintit al fostului, fost si fost, “Intotdeauna loial” – da, dar cui? -, ca o calitate remarcabila  a vedetei ARD/PDL/PFC/ICCD/PNL/UTC e “un anumit simt al oportunitatii si al orientarii politice”. “Restul e destin. Si va fi, deopotriva, istorie, caci prevad autorului o traiectorie publica de ordinul exceptiei”, conchidea rectorul Colegiului Noua Europa, sotul fostei agente DIE Catrinel Plesu. I-am vazut cariera. Nu poti sa spui ca profetul din strada Paris n-a avut dreptate: Mihai Razvan Ungureanu este el insusi o exceptie. Poate chiar si regula si exceptia la un loc.

Vedeta de exceptie despre care Elena Udrea afirma ca “n-a convins pe nimeni” desi s-a facut un partid special pentru ea (vedeta) si ca, alaturi de “domnul de la Noua Republica” reprezinta “o prostie pentru care se plateste”, este acum senator. Senatorul forcepsului. La Referendumul pentru suspendarea presedintelui Traian Basescu i se spunea Asudatul. Acum o sa i se spuna Arici-Redistribuici. Spre deosebire de fosta lui sefa de la Fundatia Soros, Sandra-Marlyn-Andreea Budis Pralong, care a candidat cu tupeu in Bucuresti, Ungureanu a ales sa devina “os de aradean”. Daca avea curaj, ca fost prim ministru, fost sef al SIE si fost ministru de Externe al Romaniei, candida, normal, in Capitala tarii a carei destine le-a afectat, aproape iremediabil, din functiile pe care le-a ocupat vremelnic, prin numire directa, pe o filiera, gen, ca sa zic asa, Rich-Soros-Plesu-Basescu. Daca era mai putin fricos, candida in orasul sau de bastina, Iasiul unde s-a format si s-a afirmat, inca de pe bancile scolii, cand flutura cu mandrie pe sus a lui dreapta, normal, cu care daduse mana cu insusi Secretarul General al Partidului Comunist Roman, to-va-ra-sul Nicolae Ceausescu. Dar el n-a fost nici prea curajos, pentru a alege Bucurestiul, nici mai putin fricos, pentru a-si alege propriul camin, Iasul de bastina. N-a fost nimic. Adica a fost ceea ce este. A ales sa fie… falcos.
La Iasi insa l-a bagat la inaintare pe succesorul sau la MAE, fostul coleg de Noua Europa, fost ambasador si teolog J’acuzzist, fost “il consigliere” prezidential si fost Ministru de Externe demis de seful PDL si al Guvernului Boc, adica de insusi Boc. Respectiv pe Teodor Anatol Baconsky (schi), cunoscut drept “Dorel” alias “Doru”. Despre el, marele (la propriu) Plesu, “inventariindu-i meritele”, emitea: “Socotesc ca prestigiul, farmecul si distinctia culturala a capitalei moldovene ar putea fi reprezentate cu brio de acest curajos politician. Croiala lui si croiala orasului rimeaza. Restul tine de dreapta judecata a alegatorilor”. Insusiul Ungureanu, pe urmele magistrului, afirmand ca prietenul sau ”va reprezenta Iasul cu curaj” (atentie ca “Iasul: se aseamana cu “lasul”), decreta: “Candidatura lui Teodor Baconschi la Iasi este o veste buna pentru elita orasului (!), reunita in Copou, dar si pentru fiecare cetatean responsabil, care vrea mai-binele comunitatii… Sunt convins ca Teodor Baconschi are toate sansele sa castige Colegiul 4 Senat si ii chem pe toti sustinatorii dreptei nationale (?) si pro-europene sa iasa la vot pentru o victorie meritata”.
Dar “mahalaua inepta” din Iasi n-a avut, normal, “dreapta judecata”, in ciuda convingerilor lui Ungureanu si edictelor lui Plesu. Iesenii, cu totii, niste iresponsabili! Nu-si vor “mai-binele comunitatii”. Din zecile de mii de ieseni fara  judecata dar cu drept de vot in Colegiul curajosului Baconsky, cu fostul, fost si fost, basca fost prim-vice-presedinte al PDL, au votat doar 9879. Restul, niste idioti. Peste 30.000 de asemenea specimene au votat cu o doamna care, daca ar fi sa ne luam dupa Ungureanu, nu merita sa reprezinte “elita orasului reunita in Copou”: Mihaela Popa. E doar o biata profesoara si directoare de liceu, chiar daca e si fosta PDL-ista. Ca sa conchid, acum Baconscky e fost, fost, fost, fost si fost… candidat, ratat. Pe scurt un pampalau inept. De ce ar mai baga Konrad Adenauer Stiftung bani in dosul lui? Pentru ca vrea Plesu? Sau seful lui Plesu? Ca seful sefului lui Plesu nu cred ca se incurca cu plevusca…

Intorsi la Ungureanu, liderul nu stiu carei chestii facute pe genunchi (ai cui?), ca sa o citez pe Doamna Udrea, el, cum se stie, a ales Aradul, fieful Falcii. Chiar daca Aradul nu l-a ales pe el. Dar acolo s-a intalnit si cu Neamtu. Horia Neamtu, ca sa il citam pe Presedintele Romaniei. “Domnul de la Noua Republica”, ca sa o citam pe Elena Romaniei. Mihaita Horia Neamtu, la randul lui fost bursier al Colegiului Noua Europa, este coordonatorul Omagiului scris si publicat in cinstea rectorianului Plesu, la a nu stiu cata serbare de ayatollah al tuturor regimurilor: “In honorem Andrei Pleşu” aparuta, unde altundeva decat la Humanitas. Daca Patapievici mai facea multi pui la ICR acum Omagiul era tiparit cel putin in 22 de limbi, fara a le mai socoti pe cele ale GDS-ului. N-are rost sa mai amintesc aventurile de cinci stele ale Neamtului tinut in puf de Tismaneanu, la IICCMER, pe banii “patibularilor” de romani. Este de consemnat doar ca, atat Neamtu cat si Baconsky, cat si Ungureanu (Traian) cat si Tismaneanu cat si, mai ales, Patapievici, incasau luna de luna cate un cec, de caciula, cu destule zerouri in coada, de la “sinistrul si odiosul” mult hulitoriul de Basescu, “mogulul cel rau” Sorin Ovidiu Vintu, pe cand erau auto-cantautori la “Idei in dialog”. Cate voturi a luat Neamtu’ lui Vintu, Basescu si Plesu? Pai… 6014. Rebut. Ratat. Nu continui rima.
Dar sa incheiem cu Austro-Ungureanu, alias Arici-Retribuici. Cand liderul suprem al ARD-ului, constructia supersofisticata gandita de consilierii tai mediteraneeni ajutati de mintile lui Tataru, Neamtu si insusiul Ungureanu, fost, fost, fost si actual, omul care a stat in capul la SIE, vazut de magistrii sai, de la Basescu la Plesu, chiar de “inainte ca el sa devina virgin”, drept succesorul tronului de la Cotroceni, iti ia, in fieful Falcii tale, baronul penticostal local, un scremut 30 la suta si pica, dupa care se apuca toate brigazile sa-i numere voturile doar-doar or mai creste peste 17-18.000 si intra, cu chiu cu vai, la redistribuire, practic printr-o frauda intelectuala si morala, ce inseamna oare aceasta? “Calea dreapta”? Nu. Si-a “ascultat inima”. Si ce mai inseamna cand alti doi liderici de-ai tai, scosi din menajeria Novaya Evropa, iti iau, unul, Paleologu, 6888 de voturi, si al doilea, Papahagi, un chinuit 7572, in alt fief, al baronului national Emil Boc, si pica si ei, lamentabil, pentru a fi salvat, doar unul, de blamata redistribuire? Mai cinstita a fost sefa lor de la Soros, Sandra-Marlyn-Andreea Budis Pralong, care a luat 13.000 de voturi in plin Bucuresti, dar tot degeaba, evident. Insa ce mai inseamna si asta, ca pana si matroana Soros, care i-a facut ce sunt pe toate vedetele puliticii (vorba lui Pastorel Teodoreanu), sa pice lamentabil?

Insemana ca toate stelele au cazut de pe epoletii PDL. Daca exista un sistem de uninominal pur PDL-ul disparea complet. In neant. Ceea ce si merita. Degeaba au pompat SON, KAS, NEC si alte entitati cu alte initiale zeci de milioane de euro in dosul “stelelor” lui Soros, Plesu si Basescu iar SIE si-a consumat norma de acoperiri pe un deceniu cu toate brigazile socio-pato-media-politice menite sa le lustruiasca ego-ul. Proiectul lor, desfasurat sub steag strain, e pe masura votului cu care i-au recompensat romanii. Pentru ca e nascut mort. Imi pare rau ca guristii Preda, Ungureanu II si comisareasa Macovei, alesi pe liste la Parlamentul European, unde au aterizat pe aceeasi filiera, Rich-Soros-Plesu-Basescu, nu au avut parte si ei de acest dus rece. O meritau, la fel ca toata cooperativa GDS care l-a facut pe Basescu din om neom, si se tot joaca cu el ca si c-o jucarie stricata, o matrioska mutanta, din care nici el nu stie ce mai iese .
In 15 iunie 2007 scriam si eu, in ZIUA, un editorial: “Cioro-ungurenii”. Era vorba despre “Esecul cooperativei antiromanesti – Crescatoria de papagali“. Citez: “(…) Din nefericire, toate iesirile ciudate ale lui Cioroianu par sa aiba legatura cu o linie politica prestabilita deja. In favoarea Rusiei. Actiunile desfasurate din sediul MAE in defavoarea Romaniei nu sunt de ieri de azi. Daca in cazul lui Cioroianu, aceastea sunt stravezii, dintr-o inabilitate de amator, in cazul predecesorului sau acestea au fost destul de bine mascate.
Adrian Mihai Cioroianu nu are insa numai patronimul in comun cu Razvan Mihai Ungureanu. Ambii reprezinta, inainte de vreo forta politica (Ungureanu a devenit membru PNL cu o zi inaintea numirii sale), produse ale unei retele bine infipte in toate sferele importante ale statului.
Putina lume stie ca, pe langa functia de conducere din cadrul Fundatiei Soros, Ungureanu a fost atat bursier al Colegiului Noua Europa patronat de Andrei Plesu cat si al lui Marc Rich, cunoscut drept infractor de talie mondiala si inventator al oligarhilor rusi Oleg Deripaska si Igor Ziuzin.
Cioroianu a fost atins si el cu ceva fonduri ale Soros, fiind bursier si scrib dilematic al Colegiului si Trustului lui Plesu, dar si membru al Grupului pentru Dialog Social. Ca si mentorul sau, de altfel, cunoscut drept, curios!, si ca oficial in toate guvernele Romaniei, de la Iliescu-KGB pana astazi.
In esenta, cele doua pseudo-mandate ale ungro-cioroienilor, dovedesc cred eu, cu prisosinta, esecul cooperativei antiromanesti.”

Pai, Comandante, daca ti-au si ti-am dovedit inca din 2007 asta, de ce ne-ai mai furat 5 ani x 20.000.000 de romani = 100.000.000 de ani din viata Romaniei?
Daca tot e vremea stelele cazatoare, n-ar trebui sa cada si capete? Poate chiar incepand cu capul tau. Sa-ti dai o demisie, de onoare, macar acum, pentru halul in care ai adus tara si poporul asta?! Ce mai astepti? Oricum ti-ai ratat rolul si locul in Istorie. Pe mana ta, care acum tremura, incontrolabil. Te scufunzi in tine, nu vezi? De ce vrei sa tragi si Romania dupa tine? Un Comandant prizonier pe propria-i epava, aflata in deriva…
Sau, daca crezi ca mai poti, incepe, macar acum, sa faci ce ai promis, in urma cu opt ani (!): pune tepele in Piata Universitatii si trage-i in ele pe toti ratatii din partid si groparii Romaniei. Asa macar se va implini si dorinta noastra cu reducerea numarului de parlamentari…

PS: Iti mai aduci aminte, Comandante, cum, in urma cu ceva ani, un parintel a batut la poarta la Cotroceni? Ti-a lasat o cerere, insotita de un milion (1.000.000) de semnaturi, cu tot cu “CNP”-uri. Nu  6014, nici 9879, nici macar 18964. Nu. 1.000.000 de semnaturi, care stateau in vreo 16 saci, adusi cu duba la Cotroceni!  “Il consigluere” Baconsky era ocupat si nu a putut sa-l primeasca pe mesagerul celor 1.000.000 de romani, un monah amarat, cu doar vreo doua facultati si doctorate. “Il consigliere” facea o baie, probabil, in vreun havuz, daca n-aveti Jacuzzi la Cotroceni, visand la alte functii de marire, de care a fost, iata, vitregit acum de poporul roman. Cele 1.000.000 de semnaturi fusesera stranse, una cate una, de un batranel din Muntii Neamtului, un parinte duhovnic, fost voluntar pe frontul de Est, cu doar vreo 16 ani de lagare si inchisori in spate: Parintele Justin. Credea ca esti cinstit si o sa respecti Legea Referendumului, solicitat de el si acesti 1.000.000 de romani din intreaga tara, pelerinii sai, pentru o cauza dreapta. N-ai fost. Nu ti-a pasat, atunci, de 1.000.000 de romani, cum nu ti-a pasat, mai tarziu, de 7 milioane de romani. Si credeai ca n-o sa te bata Dumnezeu, pe tine si toata hoarda ta?
AUTOR VICTOR RONCEA
SURSA roncea.ro 

ARD, EXPLICATIILE UNUI DEZASTRU ANUNTAT

Comentariul pe care-l semnam în numărul de vineri al ziarului, ca o prefaţă la scrutinul de duminică, se intitula: Se va repeta situaţia de la Parlamentarele din 2000?

Noi, jurnaliştii, obişnuim să punem titluri cu semnul întrebării şi din nevoia de a înviora o propoziţie bleagă. Aşa s-a întîmplat cu titlul din ediţia de vineri. Cine parcurgea textul se lumina că e vorba de o întrebare retorică. N-aveam nici o îndoială că în 2012 se va repeta situaţia din 2000. Şi nu atît în privinţa scorului obţinut de Stînga, cît mai ales în privinţa scorului smuls de Dreapta. În 2000, chiar dacă nu fuseseră  într-Coaliţie, PDSR şi PRM înregistraseră la un loc 37% din voturi, PD şi PNL, formaţiuni care participaseră la Coaliţia de Guvernare CDR-PD, obţinuseră împreună 15%.

Chiar şi la o privire superficială, sesizezi că la scrutinul din 9 decembrie 2012, situaţia din 2000 s-a repetat în privinţa dezastrului înregistrat de Dreapta. Dacă aşezăm PPDD, tot în partea Stîngă a eşichierului politic, ceea ce s-ar impune, formaţiunea lui Dan Diaconescu jucînd acum rolul PRM din 2000, scorul Stîngii se apropie de 70%.

Despre consecinţele acestui scor pentru politica USL din perioada următoare, vom vorbi altădată. Să spunem de pe acum că, şi dacă n-ar vrea, liderii USL vor fi constrînşi de acest vot la Restauraţia FSN-istă. Acum însă se impune a explica dezastrul Dreptei. Aşa cum prevedeam în editorialul de vineri, dezastrul îşi are cauza nu atît în forţa Stîngii, întruchipate de  USL, cît mai ales în slăbiciunea Dreptei, întruchipate de ARD. În 2000, slăbiciunea de fond a Dreptei a constat în imaginea de agonie impusă pe parcursul  anului. În 2000, prezenţa la scrutin a fost de 65,31%. În 2012, ea a atins cifra de 41%. Chiar dacă un pic mai măricică decît în 2008 (acum 4 ani prezenţa slabă era explicabilă, miza nu era uriaşă), prezenţa din 2012 spune că o parte însemnată a electoratului n-a ieşit la vot.

Şi acea parte nu poate fi decît a electoratului de Dreapta.

A ieşit în schimb electoratul de Stînga, chiar dacă nu la proporţiile anunţate de maşinăria TV a USL.
De ce n-au ieşit alegătorii de Dreapta?!

Două fapte pot răspunde într-un fel:
1) Liderul PDL, Vasile Blaga a piedut bătălia de la colegiul din Timiş. Desigur şi alţi colegi, dacă nu chiar toţi, n-au obţinut 50%. Ceilalţi însă, spre deosebire de Vasile Blaga, au reuşit să roadă din procentajul concurentului USL, astfel încît acesta să nu închidă colegiul. Vasile Blaga n-a reuşit asta.
2) O candidată PDL îmi spunea că, în colegiu, alegătorii de Dreapta, o puneau să jure că nu va pleca din partid.
Primul fapt exprimă sancţiunea PDL pentru impresia de non-combat creată pe parcursul campaniei.
Al doilea fapt, exprimă neîncrederea alegătorilor fanatici în partidul lor.

Indiscutabil, această neîncredere s-a format începînd cu momentele în care fruntaşi ai PDL au trecut în rîndurile adversarilor.

Ea s-a adîncit pe parcursul campaniei.
Cei rămaşi sugerau electoratului o neîncredere în propriile forţe, dacă nu chiar, mai rău, o trădare a partidului.

Pentru PDL, dar şi pentru democraţiei din România vin vremuri complicate. Supravieţuirea democraţiei depinde printre altele şi de capacitatea PDL de a fi un partid de Opoziţie infinit mai puternic decît numărul de parlamentari.

Pentru asta, PDL are nevoie de un proces rapid şi spectaculos de schimbare la faţă. O formulă ar reprezenta-o fuziunea cu Forţa Civică şi România Dreaptă şi promovarea în structurile de conducere a oamenilor intraţi în aceste formaţiuni.

Pentru ca PDL să încerce acest proces e nevoie de o analiză serioasă a cauzelor dezastrului.
Cînd va începe ea?

AUTOR ION CRISTOIU
SURSA www.evz.ro

PE CE LUME TRAIESTE UNGUREANU?

Motto: “Nu poţi să spui că, după ce un om a servit ca şef al unuia dintre serviciile de informaţii, cu care vorbesc zilnic, un om pe care te bazezi mai ales în întâlniri care nu sunt uşoare, că nu sunt cu sindicatele, mai poţi pune un semn de întrebare că nu ai avea încredere în el, că nu e o chimie a încrederii, în capacitatea lui de a fi responsabil, în capacitatea lui de a fi loial unor obiective de interes naţional, nu persoanei Băsescu, în capacitatea lui de a organiza lucrurile?!” - Traian Basescu, Presedintele Romaniei, despre alesul sau, Mihai Razvan Ungueanu.


Mihai Răzvan Ungureanu, ex-premier, ex-director SIE, ex-lider judeţean UTC, ex-ministru de Externe, ca să nu fie uitat cu desăvârşire, se bagă singur în seamă, şi din când în când aruncă câte o cugetare la plesneală, cum s-a întâmplat, deunăzi, la Digi 24, unde semeţ a spus că nu are nici o emoţie că ARD va ajunge la guvernare după 9 decembrie a.c. Dar nu graţie votului popular. Şi iată mostra de raţionament electoral a fostului premier de numai 72 de zile, neîndoielnic unul dintre cei mai slabi în perioada post-decembristă. „În ceea ce priveşte ARD, nu mă refer aici la un câştig de ordin cantitativ, cine ia peste cinzeci la sută, cine ia sub cinzeci la sută. Victoria ARD se marchează prin capacitatea de a construi în urma rezultatului alegerilor generale o coaliţie de guvernare aptă să ofere un nume pentru premier şi eventual să-l şi treacă prin Parlament (…). Cu cât obţinem mai multe voturi, cu atât oportunitatea de a deschide negocierile într-o coaliţie de guvernare cresc, şi evident, cresc şi opţiunile unei alianţe post  electorale”. Logica şuie a lui MRU mai degrabă consternează. Fiindcă prima lui grijă ar fi să câştige mandatul de parlamentar în colegiul din judeţul Arad, unde s-a refugiat. Şi unde trebuie să-şi convingă alegătorii să-i dea votul. A fost o vreme când preşedintele Traian Băsescu nu punea preţ decât pe politicienii validaţi prin vot popular, şi dintre aceştia pe cei care făceau scor. Şi evaluarea era corectă. Ori, dacă ne luăm după declaraţia liderului PDL, Vasile Blaga, apărută în „România Liberă”, Alianţa România Dreaptă (ARD) a fost construită prea târziu, aflându-se, conform sondajelor, sub scorul PDL. Mai mult, pragmaticul om politic consideră că Mihai Răzvan Ungureanu făcea bine dacă intra direct în PDL, decât să-şi facă propriul partid. Reproşul, deşi voalat, tot reproş rămâne. Cu alte cuvinte, PDL plus Forţa Civică plus (o parte) din PNŢCD, care formează ARD, are un scor mai mic decât PDL. Ceea ce înseamnă că aportul electoral al lui MRU este unul „pe minus”, că tot se arată domnia sa „priceput” la aritmetică. Şi iată cum îl descria, într-un portret, descoperitorul său, prin 1998, eseistul Andrei Pleşu: „N-aveam de unde să ştiu, atunci, că diplomația și politica în genere erau pentru el nu simple dexterități anexe, conjuncturale, ci ingredientele unei vocaţii”. Vocaţie… pe dracu! Când nu faci priză la popor, când acesta te fluieră copios pe unde te prinde, când te dovedeşti un diletant ca premier şi suporţi umilinţa basculării guvernului tău prin moţiune de cenzură, scuteşti lumea de platitudini ţanţoşe şi îţi vezi de altele, dacă mai ai şi o carieră academică. Lupta deschisă e fără şanse şi fără sens, aşa că inutile sunt şi radicalismele şi trumfalismele stranii. Dar MRU nu se resemnează „democratic” şi ne mai spune că la nivelul ARD se judecă anumite tipuri de scenarii în privinţa unei alianţe post-electorale, iar unul dintre aceste „desene strategice” se bazează pe ruperea PNL. Şi recompunerea unei coaliţii fictive, diferită de cea degajată de votul popular. Adică, păcălirea electoratului. „Intelectualul” uns cu toate loţiunile posibile exhibă virilităţi, are o impudică mulţumire de sine, şi se dovedeşte dotat cu înzestrări acrobatice, vanităţi, cinisme de circumstanţă, fără prejudecata coerenţei. Bălteşte în sofisme ieftine. Îi lipseşte doar simţul orientării politice, fiindcă, judecat după ceea ce declară, nu ştie pe ce lume trăieşte. Dacă nu cumva, rupt de realitate, necuplat la starea generală de spirit, delirează de-a dreptul, fără să-şi dea seama. Dăm un exemplu dintr-o ţară din UE: Danemarca. Anul trecut, în luna septembrie, alegerile generale au fost câştigate de Blocul de centru stânga (social democraţii şi social liberali) condus de Helle Thorning-Schmidt, care a obţinut 89 de mandate, faţă de cele 86 obţinute de Blocul de centru dreapta (liberali conservatori şi populari conservatori), cu suţinere din partea Partidului Popular Danez,  la o participare de 87,7% la vot. În aceeaşi seară, premierul în exerciţiu, Lars Lokke Rasmussen, şi-a recunoscut înfângerea şi l-a felicitat pe succesorul său, prima femeie daneză în această funcţie, fără nici o tentativă de „racolare” sau alte strategii de sistematizare a votului, la care năzuieşte MRU.

Comuniştii aveau mai multă autocritică în discursuri

În ultimele zile ale unei campanii electorale lipsită, în genere, de nerv, pentru alegerile legislative, candidaţii ARD, predominant PDL, au amnezie selectivă şi o desăvârşită uitare de sine. Oameni care au trecut pe la putere cu intenţii stimabile, dar cu performanţe între deplorabil şi dezastruos, încearcă să recite ceea ce nici ei nu înţeleg. Guvernele Boc, câte au fost, şi muribundul Guvern MRU, au dus lucrurile într-o fundătură, printr-o austeritate prelungită resimţită de toate categoriile sociale. Fără excepţie. Că nu se putea fără măsurile de austeritate împinse la maximum, fără precedent la nivelul Uniunii Europene, cum am tot auzit, poate fi o temă de dezbatere electorală, însă dezavantajată e tot fosta guvernare. Fiindcă, dincolo de faptul că place sau nu, guvernarea USL, aşa din mers, a fost capabilă de câteva corecţii, resimţite benefic de populaţie. Ceea ce surprinde este altceva: absenţa din retorica tuturor candidaţilor ARD, unii dintre ei poate de luat în seamă, a oricărei componente autocritice. Până şi comuniştii, în bilanţurile lor, indiferent de context, nu ezitau „să-şi pună cenuşă în cap”, să mai recunoască deschis şi „aspectele negative”, derivate din faptul că nu găseau soluţii potrivite la toate dramele ţării, că uneori erau depăşiţi, că mai greşeau pe ici, pe colo, că gândirea umană nu e infailibilă. Un asemenea limbaj, evident vetust, e cu totul străin candidaţilor ARD, care arborează un aer competent şi eficace: eşecul e ceva de care n-au auzit. Nimeni nu se simte vinovat de nimic, responsabil, contaminat de asemenea indispoziţii prosteşti. Ar fi chiar culmea ca Mihai Răzvan Ungureanu, care nu ştim ce-i tot răspunde, când lui Vasile Blaga, când lui Cezar Preda, să afirme ceva concret, raţional, coerent despre mandatul său de premier, scurt e drept, dar de ţinut minte. Ori, tocmai „normalitatea” discursurilor ar fi constituit dovada conştientizării erorilor, unele fireşti într-o guvernare grea, într-o perioadă dificilă pentru întreaga Uniune Europeană, premisă a evitării lor, într-o eventuală dobândire a încrederii cetăţenilor. Ipocrizia veşnic surâzătoare seamănă cu aceea dintr-un pavilion al celor suferinzi de boli pulmonare, în care nimeni nu trebuie să ştie diagnosticul exact. Cam aşa stau lucrurile. Dacă adevărul miroase urât uneori, în schimb minciuna provoacă realmente greaţă. Poate n-ar trebui zgândărite răni deschise, menţinute proaspete cicatricile, dar aşteptam „un curajos”, deloc fals cordial, lipsit de ezitări, care să spună cu nevroza lui justiţiară ceea ce gândeşte lumea. Aşa, toţi cultivă grimase şi par distribuiţi în roluri pentru care nu au adecvarea cuvenită, pendulând între parastas şi cenaclu literar, într-o atmosferă somnolentă. Până acum, la toate rândurile de alegeri, „dreapta” a fost salvată precumpănitor de retorica acidă a preşedintelui Traian Băsescu, sistematic inventiv, combativ, convingător pentru mulţi, oricum, rareori anost. De această dată, el însuşi pare epuizat, neinspirat, temele searbede oferite dezbaterilor nemaisuscitând vreun interes.
AUTOR MIRCEA CANTAR
SURSA CUVANTUL LIBERTATII 

EXPERIMENTUL MIHAI RAZVAN UNGUREANU

Habar n-am ce l-a făcut pe Traian Băsescu să creadă că omul potrivit la vreme de criză poate fi Mihai-Răzvan Ungureanu (observaţi că am pus între cele două prenume liniuţa pe care, pe când era adjunct la Externe, pe vremea Convenţiei, o impusese printr-o circulară ca fiind obligatorie în transcrierea numelui său!).

O slăbiciune avea el pentru fostul ministru de Externe, a cărui debarcare n-o putuse împiedica pe vremea conflictelor cu Tăriceanu, dovadă că s-a prevalat de prerogativele sale pentru a-l reintroduce în circuit, la o instituţie cu care n-avea – cel puţin în aparenţă – nici o contingenţă: serviciul de spionaj.

Dar, mă rog, ce contingeţi au avut Fulga sau Harnagea, ca să nu mai vorbim de Săftoiu? Un astfel de serviciu îşi vede de treaba sa, fără a-i implica prea mult pe şefii politici. Totuşi, experienţa managerială a junelui istoric şi diplomat nu era una care să-l califice pentru exerciţiul complex al guvernării. Probabil însă că preşedintele s-a gândit că lucrurile vor merge la fel ca pe vremea lui Boc: tot eu guvernez, indiferent cine e premier.

Cum-necum, MRU a devenit premier şi, cu privirea care balează sacadat câmpul vizual, a luat o aură de cocoş care vrea să pună ordine în ograda în care se cotcodăcea pe prea multe voci. În cele vreo 90 de zile în care a controlat mersul ţării, Ungureanu n-a reuşit, concret, decât două lucruri: să schimbe orarul de funcţionare al instituţiilor din subordinea guvernului pentru a se potrivi bioritmului său, şi să dea poporului bugetar ziua liberă de dinainte de 1 Mai. În rest a ratat totul: şi privatizările în care-şi punea mari speranţe clientela politică a PDL-ului, şi colaborarea cu aliaţii din Coaliţie, şi dialogul cu Opoziţia. A vrut prea multe lucruri dintr-o dată, hotărât să ardă etapele şi n-a realizat nimic. Nici măcar minima solidaritate sau loialitate a forţelor politice pe care le reprezenta şi care l-au lăsat din braţe în cel mai natural mod cu putinţă.

Ar fi putut să facă, totuşi, ceva? Cred că nu. Faptul că venea de unde venea a introdus un sentiment aproape generalizat de neîncredere. Suportul politic unic al preşedintelui l-a lipsit de autoritatea necesară în relaţia cu cei care ar fi trebuit să-l susţină şi să-l menţină. Dar, mai ales, l-a marcat aroganţa găunoasă pe care a ţinut să o afişeze cu fiece ocazie. Şi Năstase era arogant, dar ele avea în spate forţa partidului pe care-l conducea cu mână de fier. Ungureanu n-a avut, însă, în spate, decât leafa mare a nevestei, încasată de la OMV (lucru pe care n-a reuşit să-l explice în nici un fel).

Ungureanu trece, astfel, prin istoria contemporană ca una dintre acele stele pe care le vedem când ele deja nu mai sunt. Încununarea grotescului comportamentului său va rămâne, probabil, “darea de seamă” asupra guvernării, făcută după cădere, când încerca să convingă asistenţa că “guvernul său a făcut mai mult decât cele precedente”, uitând că şi el făcea parte din ele şi că în acest fel îşi jignea protectorul.

Guvernul Ungureanu a fost un experiment ratat, probabil ultimul, al unui preşedinte caracterizat  printr-o acută “mână moartă” în materie de resurse umane.

AUTOR OCTAVIAN ANDRONIC

SURSA www.ultima-ora.ro 

TALENTATUL POLITICIAN, VICTOR PONTA

Nu-i așa că ați citit titlul în cheie ironică? Ei bine, ați greșit – nu e deloc ironie. Însă greșeala e explicabilă. După părerea mea, calitățile de politician ale dlui Ponta suferă de o subestimare foarte severă și răspândită. ”Suferă” e probabil un termen nepotrivit, căci poate foarte ușor transforma percepția greșită asupra abilităților sale într-un atu redutabil. Sigur, când adversarii politici vorbesc de ”imaturitatea” liderului PSD îi putem bănui de exagerări partizane; însă porecla de ”cârlan” i-a dat-o chiar un coleg de partid. Percepția că e oarecum prea tânăr și necopt pentru vârful politicii merge mult mai departe decât superficiala retorică de partid. Nu-l ajută probabil nici aparența fizică și hobbyul automobilistic; asta cu atât mai mult cu cât există acest clișeu care judecă abilitatea politică după aparențe, clișeu care îi produce președintelui PSD ”concurenți” cu capacitate politică supraestimată, gen Mihai Răzvan Ungureanu.

Nu fac cuiva un reproș – nu de data asta. La rândul meu am fost tentat să pun pe seama imaturității premierului desemnat modul în care și-a alcătuit cabinetul. De unde stau eu, cum se zice, miniștrii care urmează să intre în următorul guvern sunt o adunătură foarte heterogenă și, în multe cazuri, controversată. Nu sunt nici pe departe singurul care crede astfel. De altfel, la una din numirile controversate, cea a dlui Alistar, premierul a renunțat cu câteva ore în urmă. Cu atât mai mult, atunci, cineva se poate întreba de ce l-a ales de la bun început? Cum anume și-a format cabinetul? Pare un exercițiu pripit făcut de dragul de a-l vedea gata, pare că miniștrii au fost desemnați rapid și neglijent. Și, pornind de la asta, după regula briciului lui Ockham: dintre ipotezele care explică la fel de bine situația, cea mai simplă – imaturitatea politică a premierului desemnat – trebuie să fie ce adevărată…

…Numai că există o altă ipoteză care explică mult mai bine situația. În ipoteza asta, miniștri nu au fost desemnați neglijent. Din contră, au fost desemnați cu cea mai mare grijă. Descriam mai sus cum arată lucrurile de unde stau eu și alți comentatori. Însă dl Ponta stă într-o altă situație. Îngrijorările unor comentatori și a unei bune părți din public nu sunt singurul, nu sunt nici măcar principalul factor pe care trebuie să-l ia în considerare. Acest loc e ocupat de mulțimea celor care l-au sprijinit să ia locul dlui Ungureanu și să pună capăt guvernării PDL. ”Vectorii politici” de care vorbea dl Lăzăroiu într-un articol trecut. Or, există o caracteristică incontestabilă a mulțimii acestor vectori: este una foarte …heterogenă. (Ei, devine acum ceva mai clar?) Vorbim de alianțe și partide diferite, ba chiar de facțiuni diferite din același partid. Mai mult, mulțimea nu conține nici pe departe doar actori de partid. Vorbim de grupuri de presiune din zona academică, financiară, mediatică, sindicală etc. Lobby-uri de toate felurile. Dar caracterul ei heterogen nu este principala problemă a premierului desemnat. Până acum acești vectori au funcționat într-o singură direcție, înlocuirea de la guvernare a partidului prezidențial. Odată acest scop îndeplinit, odată reprezentantul lor ajuns la putere, vectorii își schimbă scopul imediat și direcția, și pot foarte ușor să devină divergenți. Diversele forțe, diversele interese care au urmărit schimbarea de guvern se așteaptă să beneficieze într-un fel sau altul de pe urma ei. Dacă nu le dă satisfacție sau dacă îi răsplătește pe alții în dauna lor, dl Ponta riscă să se pomenească cu adversari în propria tabără. Și nu-și poate permite așa ceva. Nu încă. Pe moment are doar guvernul, nu și puterea. Prin urmare, susțin că
Dl Ponta și-a numit cabinetul astfel încât să reducă la minim riscul de disensiune în tabăra politică proprie.

Asta e explicația, asta e ”cheia” formării acestui guvern. Și, ca orice cheie, poate descifra ușor numirile din cabinet, una câte una. Putem înțelege de ce s-a extins structura guvernului, de exemplu. Mai sus spuneam de dl Alistar, sigur că e greu explicabilă numirea dacă ținem cont de situația de incompatibilitate, între altele. Dar gândiți-vă în ce situație s-a aflat un premier care ar vrea să numească în guvern pe cineva din rândul ONG-urilor prietene, în condițiile în care în propriul său partid există o neîncredere și ostilitate veche față de societatea civilă și pretențiile ei. Numirea dlui Alistar ar fi reușit să împace excelent aceste două deziderate, altfel foarte greu dacă nu chiar imposibil de conciliat.

Poate că dna Dumitrescu stârnește în rândul comentatorilor zâmbete pentru că scrie ”înnot” sau ”Standford”; și îngrijorare pentru că e în stare de incompatibilitate și în proces cu ministerul pe care urmează să-l conducă. Însă nu cred că dl Marga și nici măcar dna Andronescu n-ar fi putut da satisfacție lobby-ului universităților private. Un lobby transpartinic, foarte afectat de guvernarea PDL, extrem de motivat (inclusiv financiar) și foarte influent. Un lobby care probabil nu putea fi satisfăcut altfel decât cu un ministru propriu. În ce privește partidele, aici lucrurile sunt și mai clare. PNL, după declarația propriului președinte, a primit tot ce a cerut. Numirea ministrului agriculturii din partea PC a fost dată sigură de la bun început, astfel încât chiar suspiciosul și pretențiosul Dan Voiculescu nu și-a putut ascunde satisfacția. Dar poate lucrurile cele mai clare sunt apropo de miniștri PSD. Facțiunea și ministerul. Dan Nica revine. Vechii pesediști îl au pe dl Georgescu, revenit în postul ministerial din vremea dlui Văcăroiu. Grupul de la Cluj primește Internele. Dl Năstase, și probabil mulți alții din PSD și de aiurea în aceeași situație, s-a arătat și el foarte mulțumit de lista cu miniștri: titularul portofoliului Justiției a spus de curând că procurorii dintr-un anume dosar de corupție ar trebui arestați în caz de achitare. Declarație controversată pentru multă lume, dar binevenită pentru alt lobby foarte influent și motivat: cei care, vorbind eventual de ”stat polițienesc”, ar vrea niște procurori anticorupție mult mai cuminți, ca odinioară.

Iar această cheie nu descifrează foarte bine numirile, ci arată și modul în care va conduce dl Ponta acest cabinet: trebuie să mențină unită această baza politică, cel puțin până la alegerile de anul acesta. Așa cum le-a dat ministerele, trebuie să le dea și satisfacție. Pe de altă parte, n-are cum să facă pe deplin pe placul unor vectori politici care-l susțin, nu fără să supere pe alții și/sau pe public. Trebuie să-i țină îndeajuns de mult în frâu încât să nu se certe între ei, și, în același timp, încât guvernarea să nu devină impopulară. O să guverneze, împrumutând o metaforă automobilistică, cu piciorul pe frână. O să aștepte și o să facă un joc de așteptare; presupun că o să-l auzim foarte des spunând și promițând suporterilor și publicului lucruri pentru ”după alegeri” și ”de anul viitor încolo”.
Bun, nu trec dintr-o extremă în cealaltă. Pe dl Ponta îl așteaptă 6 luni foarte dificile, și, cu toată aprecierea pe care o am pentru abilitățile sale politice, e foarte posibil să înregistreze un eșec. Vârful politicii amețește și solicită, avem destule exemple de politicieni care și-au arătat pe deplin limitele și defectele odată ajunși în sau la conducerea guvernului. Însă dl Ponta pare să știe ce are de făcut, și pare, până una alta, să se descurce. Subestimarea lui de către adversarii și potențialii adversari politici ar fi o mare greșeală.
AUTOR MIRON DAMIAN
SURSA www.contributors.ro 

POLITICA E O CURVA!

Un titlu şocant pentru un editorial, dar ce exprimă o axiomă împărtăşită de mulţi dintre cititorii noştri.

Pentru a evita eventualele pudibonderii ale celor ce se vor simţi lezaţi de o asemenea comparaţie, voi încerca să argumentez universalitatea acesteia printr-un citat din Ronald Reagan : "Se presupune că politica este cea de-a doua profesie a lumii, ca vechime. În timp am ajuns să-mi dau seama că se aseamănă foarte mult cu cea mai veche profesie a lumii". Poate că sună mult mai bine în engleză, dar exprimă suficient de plastic titlul de mai sus.

Am asistat, în ultimele zile, la un exod al parlamentarilor PDL, prefaţat de plecarea unuia dintre greii partidului, către Opoziţie. După episodul Sorin Frunzăverde, care a buimăcit serios partidul de guvernământ, am asistat la plecarea altor doi deputaţi de Caraş-Severin şi a unei senatoare. Explicaţiile oferite de cei plecaţi sunt cel puţin comice, fiecare încercând să ne convingă că a făcut acest pas din motive morale, în spiritul încrederii cu care au fost învestiţi de cei care i-au votat. Bla-bla-bla... Şi atunci m-am gândit la celebrele reportaje din jurnalele de la ora cinci, de pe linia de centură, sau din raziile de noapte ale celor de la Moravuri, în care fiecare prostituată susţine că o face pentru copilaşii de acasă. Avea dreptate Ronald Reagan ! Cred că aceste declaraţii sunt mult mai sincere decât cele ale politicienilor care trec de la un partid la altul, fără să clipească, din "respect pentru electorat" sau pentru a "participa la o nouă construcţie politică".

Există întotdeauna şi o parte amuzantă la aceste răsuciri de convingeri politice. Senatoarea PDL Mihaela Popa, aleasă într-o circumscripţie din Iaşi, declara, în urmă cu două săptămâni, că nu va pleca din partid, şi că va susţine până în ultima zi guvernul condus de Mihai Răzvan Ungureanu, care este tot ieşean, întrucât aceasta era misiunea cu care a fost învestită de electorat. Doamna Mihaela Popa a plecat însă de la PDL, oferindu-ne o explicaţie la fel de sinceră: cariera sa politică a început sub auspiciile Alianţei DA şi vrea să participe la o nouă construcţie politică de dreapta. Este posibil ca doamna senator să fi fost păcălită de cei de la PNL, care i-au spus că Mihai Răzvan Ungureanu nu mai este prim-ministru, deci poate uita ceea ce a declarat atunci, fiind dezlegată de orice promisiune. Sau aşa cum sugera Ioan Oltean, secretarul general al PDL, legătura dintre Sorin Frunzăverde şi Mihaela Popa transcende diferenţele doctrinare dintre Stânga şi Dreapta.

Mi s-ar părea mult mai onest ca cei care trec de la un partid la altul să anunţe că au făcut acest gest din considerente pragmatice: un loc eligibil pe listă la europarlamentare, promisiunea păstrării colegiului, chiar câteva sute de mii de euro. Să explice că pentru ei politica este o meserie, că angajatorul trebuie să le ofere doar condiţii mai bune pentru a-i avea în rândurile sale. Că pentru ei mandatul de ales al poporului nu este o misiune venită ca un mesaj celest, întrucât au tot interesul să capete vechime pentru o eventuală pensie oferită de instituţia din Casa Poporului. Sau să tacă!
Nici partidele politice nu sunt complet nevinovate în această situaţie. Se plâng de traseismul politic atunci când le pleacă primari, consilieri, parlamentari, dar inventează explicaţii cu damf moral atunci când îi acceptă. Nu mişcă un deget ca să rezolve această situaţie, pentru că ştiu că vine o vreme când pot profita. Un distins liberal, cred că Puiu Haşotti, ne spunea că este mai puţin imoral să pleci de la Putere spre Opoziţie, decât viceversa. Un fel de traseism low-fat, numai bun de asimilat.
Ultima cenzură posibilă ar putea fi înregistrată la vot, alegătorii sancţionându-i pe cei care i-au păcălit cerându-le votul sub o culoare politică, pentru ca peste patru ani să-i regăsească într-o nouă prezentare. Numai că acest lucru nu se va întâmpla, din motive a căror enumerare m-ar face să depăşesc spaţiul alocat. Deci nu ne rămâne decât să constatăm că avea dreptate Ronald Reagan.

Ultima cenzură posibilă ar putea fi înregistrată la vot, alegătorii sancţionându-i pe cei care i-au păcălit cerându-le votul sub o culoare politică.
AUTOR DAN ANDRONIC
SURSA www.evz.ro 

MRU, MAI BUN DECAT BASESCU?!

Coalitia anti-PDL are o problema: Mihai Razvan Ungureanu nu e Traian Basescu! Actualul presedinte l-a batut mar pe Mircea Geoana cu concursul acestuia (ma refer nu numai la faptul ca l-a invins, dar l-a ridiculizat, si asta a cantarit fatal pentru psihicul fostului lider al PSD), insa nu astfel vor sta lucrurile intre Crin Antonescu si MRU - in eventualitatea ca USL insista sa mearga pe mana presedintelui PNL pentru a castiga prima demnitate a tarii.

Dar ma indoiesc. Si nu pentru ca socialistii isi vor schimba prioritatile si vor prefera sa-l alerge pe unul de-al lor pana la Cotroceni. Ci pentru ca actualul premier forteaza USL sa deschida bine ochii, sa aiba discernamant. Greu, dar nu imposibil.

Daca Traian Basescu a fost cel mai bun produs al gradinitei politice de dupa Revolutie, MRU se afla in gimnaziu, in an terminal. Experienta sefului statului, a carui oferta s-a mulat ca un sal din lana pe gatul fragil al electoratului beat, reprezinta o carte de citire atat pentru strategii electorali, cat si pentru candidati.

Nu ca acestia trebuie sa invete din greseli - s-a demonstrat ca Traian Basescu a facut doar o singura eroare politica, in momentul cand s-a azvarlit asupra doctorului Raed Arafat (buna si asta, mai ales ca a fost maxima, va sta in toate manualele marketingului electoral). E vorba mai ales despre faptul ca asa, cu doua viteze, incet si foarte incet, societatea romaneasca progreseaza. Si oameni, si sobolani.

Iar unui ochi care incepe sa clipeasca i s-a aruncat in fata o alta felie de realitate, pe care este necesar sa o digere: MRU. Dintr-o data, fortandu-l sa judece iute, sa cantareasca. Efectul surprizei de a constata, daca nu stia, cum capra sare masa, iar iada sare casa.

Nicio urma de mitocanie, dar acelasi verb taios. Doar ca mai finut. Aceeasi siguranta, doar ca asta noua vine dintr-o cultura ceva mai consistenta. Aceeasi maniera de a jongla cu senzatiile - Traian Basescu rade, plange si danseaza, MRU rade, misca iute din pupile ca sa para nesigur, prin urmare e de-al nostru, din popor, si roteste palosul cu larghetea cu care chivutele dau din buric.

Ridiculizeaza, dar la nivel colocvial. Ameninta, dar pare impaciuitor. Iarta, mai ofera o sansa, marind astfel distanta (pe verticala) dintre el si Victor Ponta - celalalt nici nu exista! Este responsabil, dar nu uita sa se refere la eventuale neimpliniri. Si isi joaca admirabil personajul, mai ales haina de fost sef peste spioni.

Si "indrazneste" sa riste. Adica spune ca nu isi va sufleca manecile pentru o cariera politica decat daca-i iese asta, administrativa. Desigur ca nu poate spune dupa doua luni daca a reusit, ii mai trebuie o luna - aceasta este una dintre cheile retoricii lui MRU in fata lui Emil Hurezeanu. Pentru cine doreste sa o priceapa. Pentru cine nu, mai mare!

Caci daca in urma cu o saptamana, pe spinarea PDL pareau ca incep sa curga sudori reci, gheata din vorba premierului a mutat orizontul intr-o insula tropicala.
Doar ca mai trebuie ceva: sa vrea si tabara portocalie asta. Ca daca nu, MRU se va incarca pe sine in spinare si-si va cauta alt activ de baza. Ceea ce nu-i va ajuta, fireste, pe liberali. Vrand-nevrand, ei vor trebui sa-si gaseasca alta portavoce. Traian Basescu s-a faultat singur, dar Ungureanu nu are de gand.
AUTOR CRISTIAN MIHAI CHIS
SURSA www.ziare.com 

CINE VREA SA-L COMPROMITA PE UNGUREANU?

În nesfârşita lor înţelepciune politică şi dând dovadă de curaj şi integritate morală nesmintită, liderii PDL au profitat de lipsa lui Traian Băsescu din ţară şi au dat fuga la Palatul Victoria ca să-i bată cu pumnul în masă premierului Ungureanu pentru bani. Tipic pentru politica românească. Atipic a fost refuzul premierului.
Argumentul Sulfinei Barbu că primarii PDL au proiecte în derulare care trebuie finalizate nu ţine. Ce proiecte? Mai multe parcuri la sate, ca să se plimbe vacile pe alei în drum spre şi dinspre păscut? Niscaiva piscine în localităţi fără apă curentă şi canalizare? Piste de biciclete pe marginea drumurilor neasfaltate? Dacă ar fi fost vorba de proiecte cu adevărat importante - infrastructură, şcoli, dispensare - pedeliştii le-ar fi făcut publice iar Ungureanu nu le-ar fi trântit uşa în nas.

„Liderii'' pedelişti au făcut ceea ce fac toţi politicienii români de 22 de ani încoace: şi-au revendicat dreptul sacrosanct de a prădui bugetul ţării în an electoral pentru avantaje de partid, că doar de-aia sunt la putere. Pentru că, în România, clasa polică este încredinţată că politica este despre banii altor oameni şi acţionează în consecinţă. Excelentul raport realizat de Institutul pentru Politici Publice privind transparenţa arată că în 2009-2010 valoarea contractelor realizate prin Sistemul Electronic de Achiziţii Publice a fost de aproximativ 2,9 miliarde de euro în vreme ce contractele netransparente au valorat aproape 17 miliarde, adică 86%. Potrivit aceluiaşi raport, „Dacă ar fi existat o minimă preocupare pentru standardizarea în intervale rezonabile a preţurilor la care autorităţile publice achiziţionează diferite servicii şi produse, am fi avut o economie din bugetul total de achiziţii de circa 23% - adică aproximativ 4,5 miliarde de euro în 2 ani''.

Când nu este vorba de achiziţii publice, politicienii noştri subvenţionează de la bugetul statului miliardari de genul lui Ion Niculae, care este prea bogat ca să plătească gaz la preţul pieţei, iar dacă sunt prin consiliile de admnistraţie la NuclearElectrica vând electricitatea sub preţul pieţei la Arcelor Mittal, că nu sunt banii lor, sunt banii statului.

Şi-atunci când le arde buza electorală nici măcar nu se gândesc să se sprijine pe buna lor guvernare ci pe fondul de rezervă al primului ministru din care să verse asupra alegătorilor binecuvântările pomenilor electorale. Liderii PDL au dovedit că nu sunt capabili să gândească politica în alţi termeni şi au năvălit în mod laş asupra premierului pentru a-i forţa mâna. Spre onoarea sa Mihai Răzvan Ungureanu a rezistat.
Dacă nu ar fi rezistat, s-ar fi compromis pentru că ar fi dovedit că nu este cu nimic diferit de cei dinaintea sa şi că teza uselistă după care Ungureanu nu este altceva decât o altă marionetă a lui Băsescu, ce răspunde la comenzi politice este adevărată. Dar cine ar avea interesul să compromită credibilitatea lui Ungureanu în tabăra puterii? Să fie posibil ca aleşii locali ai PDL să fie atât de disperaţi după bani de campanie încât să rişte să torpileze şansele partidului de a obţine un scor bun în alegerile parlamentare? Este posibil, dar nu e raţional. Măcar şi din instinct de conservare ar trebui să realizeze că de performanţa acestui guvern depinde performanţa electorală a PDL la alegerile din toamnă. Or, dacă liderii partidului decid să facă opoziţie premierului, atunci se sinucid politic pentru că este mai mult ca sigur că vor reveni la scoruri electorale de o cifră şi vor pierde tot ce au câştigat în era Băsescu.

Nu plecarea unor inşi precum Frunzăverde din partid reprezintă o catastrofă pentru PDL ci torpilarea acestui guvern şi a acestui premier. Şi atunci, răspunsul este limpede: Cei care vor să îl compromită pe Ungureanu sunt cei care ar prefera un PDL de 7-8% dar nereformat şi aflat ferm sub controlul lor decât să rişte să fie aruncaţi la groapa de gunoi a istoriei de o nouă generaţie de oameni politici.
AUTOR CRISTIAN CAMPEANU
SURSA ROMANIA LIBERA 

MIHAI RAZVAN UNGUREANU LA ANTENA 3

A fost triumful inteligentei si stapanirii de sine in fata smecheriei agresive. La capatul duelului televizat de marti, 13 martie, din studioul Antenei 3, premierul Mihai Razvan Ungureanu a lasat in urma un cadavru ciuruit de gloantele ridicolului. Aceasta victorie i-a scos la suprafata, pe langa calitatile de intelectual cultivat, mici vulnerabilitati. Despre ele, putin mai incolo. Mai intai, de ce a castigat MRU si de ce a pierdut directorul Antenei 3, Mihai Gadea, intr-un duel altminteri interesant?

MRU are un fel de a vorbi seducator si de a nu spune mare lucru. E tactica sepiei care-si invaluie inamicul intr-un nor de cerneala, strategie invatata initial prin UTC, slefuita prin MAE, perfectionata probabil la SIE. Metoda anihilarii adversarului inecat intr-o mare de cuvinte, ratacit printr-un labirint de idei, se pliaza perfect pe stilul sau prolix. Ce altceva relevant, factual, am aflat noi de la premier, marti seara, dupa mai bine de o ora de virtuozitate retorica, in afara de singura informatie certa potrivit careia l-a sunat pe Victor Ponta cu rugamintea de a reveni in Parlament? V-ati dumirit care-i pozita lui MRU despre situatia de la UMF Targu Mures? Nimic precis. Cand va reduce CAS? Mister. A renuntat cumva, dupa opozitia exprimata de presedintele Basescu? Ceata. Unde mai gasim premieri in Europa luati direct din serviciile secrete? Lapsus salvator (salutar).

Ungureanu a impresionat placut prin tonul civilizat si abilitate, prin modul inteligent de a evita caderea in capcana raspunsurilor abrupte, repezite. S-a ferit sa intre in hora ironiilor de prost gust, dar a taxat elegant mediocritatea si ignoranta fudula de cate ori i s-a ivit prilejul sa o faca. A preferat digresiunea, apelul la logica si raspunsul arborescent. Asta dezarmeaza tipul de jurnalist-hiena, obisnuit sa-si hartuiasca victima cu atacuri gratuite, cu insinuari si speculatii stupide lansate cu scopul de a-si impinge interlocutorul in mlastina gesticulatiei abundente, in haznaua pestilentiala a invectivei, completata cu grohaituri, latrat isteric si alte zgomote care asigura seara de seara circul obisnuit si audienta aferenta.

Daca tactica sepiei se dovedeste utila unui diplomat sau unui sef de serviciu secret, pare a fi un handicap pentru un politician. Impresia buna lasata de retorica sa baroca si inteligenta cultivata merge impreuna cu o ucigatoare senzatie de plictis. Publicul si politicianul roman probeaza un anumit grad de ipocrizie cand pretind civilitate in spatiul public. In realitate, raman majoritari cei care adora wrestling-ul dintre moderatori si invitatii lor. Multi deschid inca televiziorul si butoneaza telecomanda salivand in cautarea unui strop de sange. Ungureanu nu pare dispus sa-l ofere. Audienta mare inregistrata marti seara este putin inselatoare. Oamenii au fost curiosi, pe buna dreptate, sa vada cum se descurca MRU la prima sa vizita in vizuina lupului Felix. Este genul de experienta irepetabila, data viitoare nu va mai fi la fel.

Dupa un Emil Boc insensibil la problemele mediului de business, premierul Ungureanu este primit acum cu bratele deschise de antreprenori si oameni de afaceri. MRU, la randul sau, ii curteaza inspirat. Pare bine prizat de sastisiti, dezamagitii in cautare de alternativa, de cei cu educatie peste medie scarbiti de slaba oferta politica etc. Pentru multi, MRU trece drept o lumina in comparatie cu gaunosenia obraznica a unui Antonescu, cu versatilitatea imatura a unui Ponta sau cu brutalitatea unui Traian Basescu. Pentru mase, MRU va fi ceva plictisitor si greu de urmarit, lispit de charisma, aproape fad.Cat de repede va arde combustibilul sau politic? Vom vedea, insa MRU nu va putea dansa prea multa vreme pe sarma subtire a promisiunilor frumos ambalate. A ridicat un orizont de asteptare care va trebui umplut rapid in lunile ce vin cu rezultate palpabile, cum dealtfel singur admite. Apoi, filistinii PDL-ului ii pandesc deja fiecare eroare si sunt gata sa-l sfasie cand va fi silit, mai devreme sau mai tarziu, sa taie in carnea vie a incompetentei si coruptiei din administratia centrala. Proba sa de foc nu e nici pe departe un talk-show la televizor. Ar fi util, poate, ca in viitoarele infruntari sa abandoneze tentatia de a face parada cu superioritatea sa. Se cheama aroganta si publicul are oroare de politicieni cu nasul pe sus.

Cat despre Mihai Gadea, gazda talkshoului de marti seara si directorul Antenei 3, n-ar fi prea multe de spus. Prestatia sa evoca "pretioasele ridicole", prostia insipida rapusa de pretentii spirituale. Nu i-am inteles prea bine nici intrebarile alambicate, elaborate astfel tocmai pentru a-si camufla mediocritatea si autosuficienta. N-am priceput pretentia de a sari peste o stacheta mult prea sus ridicata de interlocutorul sau, saltul acrobatic fiind urmat in mod firesc de o spectaculoasa prabusire in noroiul care l-a consacrat pana azi ca jurnalist.

Ar fi putut obtine mai multe de la MRU daca avea curiozitati reale, nu mimate, daca voia sa afle, nu sa loveasca cu orice pret, daca s-ar fi eliberat macar o secunda de umbra stapanului Felix si de complexul ca lucreaza pentru un personaj macabru. Marea lectie administrata de premierul Ungureanu acestor pseudo-gazetari ne spune ca atunci cand ii scoti din teritoriul tambalaului si manipularii, atunci cand le stergi ranjetul grosolan de pe figura, nu mai au mare lucru de spus.

Ridicolul nu ucide, n-a disparut nimeni in Romania strivit de rusine. Insa cei acoperiti de ridicol pun rapid in miscare furia si prostia, cheama in ajutor razbunarea.
AUTOR DAN TAPALAGA
SURSA hotnews.ro 

PRIMELE SCANTEI BASESCU - MRU

Am fost plecat pentru doua zile si am incercat sa recuperez ratarea aparitiei Presedintelui cautind opinii pertinente si analize pe continut din partea presei. N-am gasit nimic. A trebuit sa urmaresc inregistrarea difuzata de Pro TV duminica noaptea si incerc citeva observatii. Evident ca si eu ma intreb ce a urmarit Traian Basescu prin iesirea de simbata.
In primul rind, sare in ochi “rasucirea” Presedintelui! In ianuarie certa PDL-ul si guvernul Boc ca fac promisiuni bugetarilor si pensionarilor, de mariri si preamariri fara sa identifice sursele bugetare si eventuale solutii financiare. Astazi, cind Boc & Co. au fost retrasi, Traian Basescu vine si cere exact contrariul pozitiei sale din urma cu citeva saptamini, afirmind ca exista solutii pentru revenirea la salariile bugetare de odinioara si ca s-au indeplinit conditiile FMI, adica procentul din PIB pentru cheltuieli salariale bugetare e in jur de 7% si faptul ca avem astazi cu exact 200.000 de bugetari mai putini!!! Presedintele a mai gasit si niste statistici INS potrivit carora au crescut salariile in mediul privat!

Imi doresc ca seful statului sa nu creada balivernele de mai devreme! E clar ca in sectorul bugetar se minte ca pe vremea lui Ceausescu, nici vorba sa se fi redus cu fix 200.000 si un pic numarul de angajati, e clar ca procentul din PIB e doar pe hirtie iar INSeul asta cu mediul privat sugereaza ca aici e raiul pe Pamint. Catastrofa salariatilor in mediul privat s-a petrecut! Fara sa existe nicio data privind citi oameni si-au pierdut slujba, casa, masina si chiar viata! Oameni din mediul privat! Iar INS ii spune Presedintelui ca merge bine sectorul privat, cresc salariile, e Revelion! Incredibil!
Premierul Ungureanu tocmai anuntase ca studiaza reducerea contributiilor CAS ale salariatilor, in incercarea de a gasi solutii pentru a le creste veniturile si, prin consecinta, consumul populatiei! Plus ca ideea era apropiata si de cererea USL, care ceruse masura dar pentru patroni, pentru a le permite sa creeze locuri de munca. Interesant, USL e mai de dreapta decit noul premier declarat de dreapta!

Totul e praf in ochii opiniei publice! De fapt a inceput in forta campania electorala! MRU vrea popularitate, USL cere imposibilul, CAS redus pentru firme, stiind ca nu se poate dar USL vrea sa-i stirneasca pe patroni impotriva guvernului si a PDL. E interesant si “jocul” lui TB, care il “urecheaza” pe MRU privind cheltuielile materiale ale Romaniei, sa mai taie!, dar si noua pozitie privind bugetarii, in opozitie cu Premierul. Si tocmai ce MRU se intilnise cu Isarescu vineri, tocmai ce noul si tinarul ministru al Finantelor anuntase ca trimestrul 1 din 2012 e sub trimestrul 4 din 2011, deci “un fel de recesiune”!
Eu cred ca Romania nu isi permite acest LUX bugetar, de revenire la salariile de odinioara, cele din perioada in care patria avea crestere economica de 5-7%, dar si aceea falsa, avind in vedere bula imobiliara. Eu cred ca TB stie situatia reala a Romaniei si nu se ia dupa INS dar, cu instinctul sau de fiara politica, a vrut sa dea un sah USLasilor dar si cabinetului Ungureanu, sa isi marcheze din nou teritoriul de conducator al bataliei politice!

Ce avem astazi?! Presedintele vrea sa dea salarii mai mari dar USL, care deja se vede cistigator si la guvernare nu vrea o asemenea ghiulea de picior! Cum ar fi sa se mareasca salariile acum iar din iarna, cind nu va avea bani, USL sa taie salariile sau sa se imprumute la FMI ?!?! USL a reactionat gresit, rezultind stirea ca, daca Base creste salariile, Ponta vine si le taie la loc! Din nou, 1-0 pentru “dictator”!
Sah a primit si premierul, atentionat sa nu joace politic fara “capitanul de echipa” de la Cotroceni! Cei care au practicat sporturi de echipa inteleg bine ce spun! MRU stie bine ca daca mareste salariile acum, in octombrie va gifii sa gaseasca bani de pensii si salarii. Pus sub presiunea cererii prezidentiale dar si a propriei promisiuni, primul ministru are de astazi doua grenade in rucsac, salariile si CASul. Ba chiar 3, patronii vor si ei CAS mai putin! Urmeaza luni de “fiere” pentru tinarul premier! Si-a inceput mandatul suparindu-i pe liderii PDL, UNPR si UDMR, a primit o lovitura vicleana de la Elena Udrea, semn ca sa priceapa toti ca fostul ministru al Dezvoltarii nu il inghite pe fostul sef al SIE. In sfirsit, MRU primeste teme grele si de la TB, care nu il ajuta ba chiar ii pot rupe gitul!

Asa cum il stiu, Presedintele a iesit sa dea mesaje la toata lumea, ma refer la cei cu care poarta sau a purtat discutii, in dorinta de a le arata cine e THE BOSS si in acelasi stil de a deschide mai multe fronturi deodata. De la umilirea companiei Petrom-OMV, o privatizare ghiulea de gitul PSD si a lui Adrian Nastase, pina la mesaje subtile, sau nu, date Israelului si comunitatii evreiesti. Si mai e un mesaj interesant, insa nu stiu catre cine l-a transmis TB, ca nu a fost pentru popor. A laudat-o pe Elena Udrea intr-un fel in care m-a facut sa cred ca si ea a fost o optiune pentru fotoliul de prim ministru! Ceva de genul, “nu v-a placut blonda mea cu pantalonii strimti dar eficienta in absorbtia fondurilor europene, ia sa vad cum va descurcati voi astia cu scoli multe din cabinetul MRU!”

Cine stie?! De parca numirea noului guvern a fost peste capul Cotroceniului!  Sau poate ca Presedintele TB vrea sa motiveze la maxim Premierul MRU sa cistige Champions League! E adevarat, de data asta metoda e una cam neaosa! Foarte interesant! Si eu care credeam ca sint o echipa indestructibila! Incurcate sint caile guvernarii!
Sa fiti iubiti!
AUTOR RADU MORARU
SURSA www.nasul.tv 

SCHELETELE DIN DULAPUL LUI MIHAI RAZVAN UNGUREANU

Oricate foloase si-ar imagina PDL ca ar putea trage de pe urma lui Mihai Razvan Ungureanu, misiunea nu pare a fi deloc una usoara.

In ciuda sondajelor datatoare de speranta, dar scoase la lumina cam in pripa, premierul a fost huiduit si fluierat, ca si predecesorul sau, chiar acasa la el, la Iasi. Exista si posibilitatea ca in loc sa aduca procente, Ungureanu sa plateasca oalele sparte de fosta echipa a lui Emil Boc.

Pe langa aceasta posibilitate, din trecutul recent al lui Mihai Razvan Ungureanu sta sa explodeze o mica "problemuta" care, daca nu va fi tratata la timp, risca sa-i ispulbere si bruma de procente cu care fostul sef SIE a pornit la drum. Au trecut deja cateva zile de cand Grupul de Investigatii Politice a facut publice declaratiile de avere ale sotiei lui MRU pe ultimii doi ani. De unde rezulta ca aceasta a incasat, de la grupul OMV, suma de 170.000 de euro, pentru servicii de consultanta medicala.

Informatia nu e noua, ea a circulat si dupa ce Ungureanu a fost desemnat in functia de premier. Suma era ceva mai mare, dar problema aceeasi. Nici atunci, nici acum, premierul nu a considerat necesar sa lamureasca eventualul conflict de interese intre seful SIE si un agent economic de importanta OMV.

Ca sa nu mai vorbim despre cat de interesant e un astfel de contract in sine. Oare ce fel de consultanta ar putea oferi un medic anestezist grupului austriac, din moment ce specialitatea sa e dificil de exersat in afara unui spital?

Dar poate ca doamna Ungureanu mai are si o alta specializare, pe langa cea de anestezist, cum ar fi de exemplu cea de medicina muncii, care i-ar permite si i-ar usura indeplinirea unui astfel de contract. Sa incasezi 7.000 de euro pe luna, de sase ori si ceva mai mult decat salariul de director al SIE, de la o companie a carei activitate tine in mod evident de siguranta nationala - uite o ditamai problema morala, pe care insa actualul premier insista sa o trateze doar printr-o detasata ignorare.

Grupul de Investigatii Politice a sesizat si Parchetul in legatura cu posibilul conflict de interese al fostului sef SIE. Rezultatul a fost aceeasi tacere nevinovata. Pe langa tacerea lui MRU, la fel de suspecta e si tacerea presei. Pentru mai toate ziarele, un contract atat de gras si anormal al sotiei sefului SIE cu un gigant economic de importanta strategica nationala nu ridica niciun semn de intrebare. Mult mai grava pare vina lui Antonescu, care si-a achizitionat penthouse-ul legal si cu acte in regula.

Ce va face M. R. Ungureanu cu aceasta "problemuta", care risca sa devina un dulap plin cu schelete, e treaba lui pana la urma si a celor care il sprijina. Ramai insa cu o senzatie ciudata si un gust amar. Nu se gasesc pur si simplu oameni dincolo de orice banuiala nici macar in cele mai importante momente, cand insasi strategia oficiala a Puterii proclama instaurarea curateniei morale. Iar tacerea lui MRU cu cat va fi mai lunga, cu atat va fi mai vinovata, dincolo de realitatea in sine a contractului.

Aici are inca societatea romaneasca de munca enorm. Sa isi educe liderii, conducatorii si alesii sa raspunda imediat pentru faptele lor. Sa-i invete ca nu pot sfida la infinit bunul simt elementar.
AUTOR IULIAN LECA
SURSA www.ziare.com 

MRU, SOLIDARITATEA SI PRESA DE ASISTATI

Primul semnal a apărut încă de la momentul investiturii cabinetului său în Parlament, joi. Atunci când MRU a mărturisit că lucrează cu plăcere încă de la 6 dimineaţa şi că, pentru el - asta a repetat-o! - munca e o formă nobilă de patriotism. Scurt, mi-am zis în barbă: gata, şi-o va încasa în curând!

Ei bine, nici 48 de ore nu au trecut şi MRU e linşat de pseudojurnalisti (mulţi, dintre aceia care practicau presa prin batista!) sau de mulţimi confuze de literaţi rataţi pe FaceBook. De ce? Pentru că a îndrăznit să sugereze că şi oamenii care stau înzăpeziţi ar trebui să dea o mână de ajutor militarilor. În fond, nu e nimic în neregulă, nu e nimic neconstituţional să îţi faci pârtie prin curte, să nu aştepţi să vină soldaţii să te duce pe braţe la budă din fundul curţii şi, în genere, să dai o mână de ajutor. Să coci o pâine, să pui mâna pe o lopată, să întinzi o mână…

Pare (încă) un exemplu aparent banal din ceea ce e România, dar nu e deloc aşa - avem aici, în mic, ceea ce e ţara asta în mare! Avem o mână de chibiţi care ocupa, cu impostura, spaţiul public, avem o parte semnificativă a presei compusă din asistaţi, avem ipocrizie, avem ticăloşie şi un dispreţ imens pentru ideea de muncă. Plus că, în cazul ăsta aparte cu dezapezirea, de vreme ce sunt implicaţi militarii, între două reprize de bocete crocodilesti pe umerii poporului, canaliştii politici mai pot să dea şi câteva capete în gura generalului Oprea, nu?
AUTOR CRISTIAN PATRASCANOIU
SURSA hydepark.ro

TREI MUTARI LA INCEPUT DE JOC

Noul Prim Ministru al României reprezintă multe lucruri pentru diferite categorii de analiști politici. De la omul Președintelui, la cel al Serviciilor Secrete, dl. Mihai Răzvan Ungureanu a primit în doar câteva zile o sumedenie de epitete care de care mai fanteziste. Nu o să subscriu celor mai aberante dintre ele, care vedeau în evenimentele din ultimele 48 de ore, numeroase corelații cu Rusia lui Putin – deși în cazul rusesc, analiștii de la noi cred că au rămas între ultimii de pe planetă care consideră colosul răsăritean doar un fief KGB și nu o variantă extinsă a primăriei St. Petersburgului, unde Putin, Medvedev și mulți alți colaboratori din guvern au lucrat împreună, ceea ce este de fapt. Nici nu o să apelez la argumentul puterii, care consideră actualul cabinet ca fiind parte a unui suflu nou în viața politică de la noi – nu chiar tehnocrați, dar aproape. Mulți dintre miniștri sunt funcționari cu vechime în ministere, iar despre subsecretarii de stat aflați în subordinea noului lider de guvern nu s-a scris până acum nici un rând, deși ei sunt la fel de importanți, chiar deocamdată nimeni din noua structură nu pare a se bucura de independența d-nei Udrea.

Trei puncte rămân esențiale în analiza ultimelor zile. Primul dintre ele ridică întrebarea, ce anume a făcut ca opțiunea Președintelui și a ex-Primului Ministru să fie tocmai șeful SIE? L-am văzut acum doi ani la o lansare de carte la Cluj, când, în prezența profesorului Vasile Pușcaș, Mihai Răzvan Ungureanu a răspuns unor întrebări ridicate de studenții de la Relații Internaționale. Ce a frapat în tonalitatea și explicațiile celui interpelat a fost tocmai profesionalismul, coerența și nu în ultimul rând o impresie de superioritate greu de ascuns. Pare un om serios, care știe ce vrea și cum să obțină, dar mai ales numeroasele referințe la echipele cu care a lucrat sugerează multă atenție la sfătuitori și la analizele bine făcute care îi ajung pe masă. Propunând un astfel de om, Președintele Băsescu a rezolvat două probleme esențiale cu care mandatul său se confruntă: prima, impresia de incoerență, delăsare și dezinteres pe care finalul mandatului Boc o făcuse în rândul electoratului; iar în al doilea rând, răpește opoziției principala țintă a atacurilor vehemente din ultima perioadă. Noul Guvern moștenește o întreagă paletă de probleme cu șanse mici de rezolvare în viitorul apropiat, aspect ce ar putea dinamita foarte repede bruma de legitimitate câștigată odată cu demisia dl. Boc.
Al doilea punct este legat de reacția USL, ce putea fi de a continua aceeași strategie critică, de data aceasta asupra altor personaje sau de a aștepta efectele începutului de mandat, oferind între timp șansa dialogului și așteptând greșelile inevitabile ale puterii. Răspunsul a fost diferit în cazul PNL și PSD. Pe de o parte dl. Ponta a fost inspirat în a folosi tonul englezesc pe care îl impută dl. Antonescu, oferind partidului său un plus de imagine și dovedind că PSD nu este doar un grup al distrugerii guvernărilor PDL, centrat pe alegerile din toamnă. Acest gest ar putea înclina balanța indecișilor spre social–democrați. Pe de altă parte, colegul de alianță de la liberali s-a pripit în a ataca Puterea cu aceeași tonalitate cu care ne-a obișnuit.  Confundând grav mesajul și strategia mult mai înțeleaptă, mai viabilă electoral și mai periculoasă la adresa rivalilor a dl. Ponta, liberalii au preferat să vadă în discursul acestuia o capitulare în fața PDL. Tind să cred că adevăratul învingător al ultimelor zile este însă liderul social-democrat, care în momentul de față are poziția centrală atât în opoziție cât și la masa negocierilor cu puterea.

După calculele actorilor politici și dintr-o parte și din cealaltă se pot trage câteva concluzii asupra următoarelor luni de mandat. Pe de o parte liderii PDL vor încerca să abată valul de antipatie din această iarnă, folosind probabil imaginea de expert a noului Prim Ministru. Nu ezit să consider că vedem un moment copiat atent după cel italian al demisiei lui Berlusconi și numirii lui Monti, cu rezervele de rigoare. Pe de altă parte, doar PSD pare a fi înțeles că revolta populară viza clasa politică în general, accentul fiind pus asupra PDL pentru simplul fapt că, fiind la putere, este mai ușor de asimilat vinovăției, iar Opoziția nu putea juca acest dans al străzii care devenea periculos și penibil pentru membrii ei. Bineînțeles nu va exista o negociere în adevăratul sens al cuvântului între Guvernul actual și liderii PSD, un astfel de gest reprezentând o pierdere mult prea mare pentru ambele tabere, cu toate asigurările dl. Ponta. Singurul perdant rămâne PNL, care fără o regândire atentă a strategiilor de apel la mulțime riscă să devină tributarul unui populism care poate îndepărta electoratul tradițional al partidului. Tonul moderat nu ar fi afectat opoziției nici fieful media, nici nu ar fi coborât nivelul opțiunii electoratului pentru USL sau mai precis pentru liberali. Dl. Antonescu ar trebui poate să fie mai atent la lecția de parlamentarism britanic dată de dl. Ponta.
AUTOR MIHAI MURESAN
SURSA www.contributors.ro 

TRANSFORMAREA LUI VICTOR PONTA

Ce anume s-a întâmplat în ultimele zile pentru a justifica această schimbare aproape incredibilă a atitudinii lui Victor Ponta faţă de putere? In răspunsul la această întrebare stau, în mod cert, soarta alianţei PNL- PSD şi, probabil, rezultatul alegerilor din 2012.

Discursul liderului PSD din Parlament, cu ocazia votului referitor la Guvernul Ungureanu, i-a luat prin surprindere pe aliaţii liberali, care au boicotat singuri puterea şi nu au participat la eveniment. Chiar dacă, ulterior, Crin Antonescu a vrut să pară îngăduitor faţă de prietenia neaşteptată arătată de Ponta cabinetului lui Mihai Răzvan Ungureanu, liderul PNL nu a reuşit să mai convingă pe nimeni, în ciuda abilităţilor sale oratorice recunoscute. In realitate, liberalii sunt mai îngrijoraţi ca oricând în urma ultimelor evenimente, iar discuţiile care se poartă acum în partid se învârt în jurul unor întrebări chinuitoare: ce plan secret au pus la cale pesediştii? Mai putem să ne bazăm pe Victor Ponta? Oare PSD vrea să intre la guvernare alături de PDL?

Intemeiate sau nu, toate aceste speculaţii pleacă de la un fapt care nu poate fi contestat: Victor Ponta şi-a schimbat radical atitudinea faţă de putere. Transformarea liderului PSD este atât de bruscă încât am fi naivi să încercăm să o justificăm cu explicaţii de genul "liderul PSD s-a maturizat", "şi-a dat seama că trebuie să aibă o atitudine constructivă". Vi-l mai amintiţi pe Ponta de acum trei zile: "Este o naivitate să crezi în Traian Basescu"? Dar pe Ponta de acum doua săptamani: "Traian Băsescu este un dictator în delir"? Sau de acum câteva luni: " Traian Băsescu este un iresponsabil"? Noul Ponta, cel din 9 februarie, tocmai a promis sprijin unui guvern girat de Traian Băsescu, (dictatorul în delir), evident în anumite condiţii, a considerat deplasate unele atacuri împotriva guvernului făcute de partenerul său din USL Dan Voiculescu ("guvernul clonelor") iar, ce este cu adevărat halucinant, câteva ore mai tarziu, într-o intervenţie la Antena 3 a vorbit despre necesitatea unei vieţi politice mai decente, fără jigniri şi atacuri la persoană.
Dacă am fi picat acum în România, după o călătorie de vreo zece sau 20 de ani, am fi avut toate motivele să salutăm această atitudine civilizată a unuia dintre liderii opoziţiei: Bravo domnule Ponta! Aşa se face politică într-o ţară civilizată!

Cum nu suntem în această situaţie, şi cum România nu este o ţară civilizată, nu avem motive să fim atât de optimişti. Asta pentru că în politica românească, pur şi simplu nu există astfel de transfomări. Aveţi exemple de politicieni care, fără să fie forţaţi de cineva, şi-au abandonat discursul agresiv, injuraturile, demagogia, în favoarea unei atitudini echilibrate şi constructive? Din păcate, în România, politicienii care au adoptat o astfel de ţinută au eşuat la prima confruntare mai serioasă cu electoratul. Doar două exemple: Mugur Isărescu şi Cristian Diaconescu.

Alegătorul român nu suporta astfel de oameni (din pacate) pentru că vrea în campanii electorale sânge pe pereţi, scuipaţi în ochi şi injurături televizate. (Uitaţi-vă la audienţele Antenei 3 şi o să-mi daţi dreptate).
In aceste conditii, schimbarea lui Ponta nu poate avea decât două explicaţii: ori liderul PSD a ales să experimenteze noi strategii politice, într-o perioadă în care, inclusiv prin lozincile mitocăneşti din Piaţa Universităţii la adresa lui Băsescu şi Boc, s-a dovedit că nu rentează să fii gentleman, ori a fost forţat să-şi refacă toate calculele legate de carieră.

Putem exclude cu inima împăcată prima variantă: Ponta chiar nu este atât de subtil. A doua variantă pare, din păcate, mult mai credibilă. Ce anume s-a întâmplat după nominalizarea şefului SIE pentru funcţia de prim ministru, ce i-o fi spus acesta lui Victor Ponta în discuţia avută zilele astea (şi care nu a fost negată de părţi)? Deocamdată există doar zvonuri. Unele poate răutăciose. Acest eveniment poate arăta însă, ceea ce ştie aproape toată lumea dar nu poate dovedi nimeni. Şi anume că oamenii politici din Romania se comportă, în toate momentele cheie ale carierei lor, de parcă s-ar fi născut cu toţii în acelaşi loc. În sensul de instituţie , nu de loc al naşterii. 
AUTOR GABRIEL BEJAN
SURSA ROMANIA LIBERA 

PREMIERUL DESEMNAT SI ARMATA SA SECRETA

Cotidianul ro.: Domnule general, dacă facem apel la cazuistica internaţională a premierilor ori a şefilor de stat proveniţi din lumea informaţiilor secrete, cum aţi putea comenta desemnarea ca prim-ministru a directorului Serviciului de Informaţii Externe?
Aurel I. Rogojan (gen.br.(r)): Drept soluţie de avarie intempestivă, o măsură cu caracter excepţional şi, pe cale de consecinţă, o eludare premeditată a bunelor practici şi proceduri constituţionale. Precedentul, odată comis, este posibil să genereze, ca o reacţie în lanţ, şi alte asemenea practici extreme de guvernare.

Când spuneţi "practici extreme de guvernare" aveţi în vedere ceva concret anume sau enunţaţi generic o astfel de posibilitate?
Logistica serviciilor de spionaj este inimaginabilă, iar unele dintre tainele folosirii acesteia sunt mult prea apropiate şi atât de dragi celor care conduc serviciile încât, după ce nu mai sunt în funcţii, dar rămân în sfera exercitării puterii, nu pot rezista tentanţiei de a nu recurge la păcat. Spionii sunt deprinşi să acţioneze numai în afara regulilor, fără a fi prinşi. Ei nu se ghidează după principii morale sau legi. Ei studiază meticulos şi în profunzime regulile tocmai pentru a le încălca sub aparenţele legalităţii. Concret, premierul desemnat dacă va fi şi confirmat în funcţie, va avea întotdeauna căi şi soluţii "de scurtătură". Ca să mă fac mai bine înţeles, am să iau ca exemplu viteza cu care a anunţat prezentarea programului de guvernare şi care a fost taxată de oameni politici, analişti, dar şi de figuranţi care au invadat în această seară platourile televiziunilor drept superficialitate, atitudine de "yes men" şi aşa mai departe. Ce au omis cei care s-au grăbit să-l judece astfel? Au omis că în portofoliul unui serviciu de informaţii care se respectă se pot găsi programele de guvernare trecute, prezente şi viitoare ale tuturor partidelor de aici sau de aiurea. Domnul Crin Antonescu făcea o remarcă, uşor ironică, în legătură cu anunţarea peste noapte a programului de guvernare, spunând că echipa dânsului lucrează de apropape doi ani... Poate să fie sigur că cineva a ajuns "pe scurtătură" la ceea ce lucrează de doi ani şi să nu fie surprins dacă se va regăsi în programul pe care îl va prezenta premierul la învestitură.
În alte situaţii, iar acestea nu vor fi puţine, un premier provenit "din servicii" va recurge la exercitarea guvernării prin oamenii acestora aflaţi dintotdeauna în umbră şi la adăpostul puterii. Mecanismele democratice vor funcţiona pro forma, pentru a susţine aparenţele, dar pe fond, actorii reali ai puterii vor fi nişte parainstituţionali.

Să înţelegem că prin această desemnare Traian Băsescu oficializează guvernarea bazată pe puterea secretă a serviciilor?
Întrebarea dumneavoastră conţine, în parte, şi răspunsul. Spun doar în parte, deoarece a te baza pe serviciile secrete înseamnă a fi receptiv la semnalele şi evaluările acestora, să vezi în ceea ce ele îţi pun la dispoziţie şi soluţii alternative. Or, din ceea ce ni s-a întâmplat nouă până acum, nu am avut preşedinţi care să se bazeze cu bună-credinţă pe informaţiile corecte şi oportune, ci preşedinţi care au privit serviciile cu reticenţă şi s-au folosit de ele după cum au crezut de cuviinţă... Dacă preşedintele era de bună-credinţă în raport cu semnalele serviciilor, aveam un alt premier nu acum, ci cu mult timp înainte de a fi nevoie de această soluţie de avarie. Premierul demisionar, deşi s-a compromis iremediabil prin numeroase acte de guvernământ anticonstituţionale, a fost tolerat, chiar încurajat şi susţinut public, până când puterea s-a prăbuşit sub povara jafului care pare a fi fost unic scop al guvernării.

Dar directori de servicii care să-şi înţeleagă menirea am avut, avem?
Sub acest aspect, trebuie să distingem două situaţii. Prima, când directorul şi preşedintele îşi încep concomitent mandatul. A doua, când preşedintele păstrează în funcţie directorul din mandatul predecesorului său. În prima situaţie, directorul îşi înţelege menirea cam pe la jumătatea mandatului, când este prea târziu pentru a putea reconstrui relaţia cu preşedintele. În cea de-a doua situaţie, când preşedintele lucrează un timp cu directorii de servicii din mandatul predecesorului, este interesat să şi-i apropie, până când este convins că ştie ce trebuie despre activitatea secretă a serviciilor, apoi numesc alţi directori, asupra cărora să aibă ascendent. Aceşti directori nu-şi vor înţelege cu adevărat menirea, decăt post-factum, când îşi vor depăna memoriile, prezentaâdu-ni-se aşa cum ar fi trebuit să fie.

Este firesc să se întâmple aşa? De ce se întâmplă aşa?
Cauzele ţin de cultura clasei politice, de insuficienţe legislative grave, de neexercitarea unui control democratic civil - în cadru legal riguros şi exigent definit - asupra activităţii serviciilor secrete, dar şi în legătură cu sectorul securităţii naţionale, în ansamblul său. La noi s-au inversat rolurile. Prin servicii se controlează totul, iar serviciile sunt în afara controlului.

Găsiţi o explicaţie a acestei anomalii?
Da, şi nu-mi face deloc plăcere să o spun. Serviciile să-şi retragă agenţii de acolo unde nu au ce căuta.

Va fi Mihai Răzvan Ungureanu premierul de care este nevoie?
Depinde pentru cine este nevoie să fie... Dacă avem în vedere cum a fost desemnat, nu este omul momentului. Dacă avem în vedere prestaţia sa ca director al SIE şi starea relaţiilor externe ale României, domeniu în care a avut răspunderi importante, nu se califică. Dacă avem în vedere cum zburdă "capitaliştii" români prin paradisurile fiscale, iar nu se califică. Dacă avem în vedere gravele acte de subminare economică, asociate trădării de ţară, unde întotdeauna există o entitate străină, iar nu se califică. Dacă avem în vedere conexiunile de afaceri ale unor foşti din spionaj, iar nu se califică. Sau, dimpotrivă, pe un alt sistem de axiologie politică, toate acestea îl recomandă...

Dar tocmai susţinerea sa externă a fost invocată chiar înainte de desemnare...
Dacă avem în vedere nişte interese externe, care nu sunt deloc transparente, nu înseamnă neapărat că ceea ce este bun pentru alţii ni s-ar potrivi şi nouă. Aseară am urmărit comentariile principalilor agenţi de operaţiuni media ai unor entităţi externe. Nu ştiu cum s-a întâmplat că nu au fost primii prezenţi în platourile televiziunilor, unde outsiderii începuseră să combată potrivnic. După intervenţiile a patru-cinci proeminenţi mandatari externi, aflaţi permanent în grila posturilor respective, mi s-a făcut de două ori jenă. O dată pentru tupeul, dezinvoltura şi uşurinţa cu care şi-au deconspirat profesia, pe care eu o respect şi nu suport să o văd compromisă. A doua oară, pentru replierea oportunistă a laşilor cărora le-a dispărut imediat curajul de a mai fi consecvenţi în propriile opinii. Şi aşa ceva poate explica ceea ce ni întâmplă. Desigur, au existat şi excepţii, dar ele tocmai că întăresc regula nefirescului.

Va fi învestit premierul desemnat?
Nu este de dorit o învestire prin dictatul unei coaliţii de putere constituite nedemocratic, urmare a unei interpretări cu rea-credinţă a unui text constituţional, cel referitor la caracterul neimperativ al mandatului. Votul uninominal, dacă tot s-a legiferat, trebuia să conducă la o altă interpretare a textului constituţional. Mandatul nu poate fi imperativ în relaţia cu partidul, dar trebuie să fie imperativ în relaţia cu alegătorul, fiindcă acesta îşi transferă partea sa de putere şi suveranitate alesului, iar traseistul politic îşi trădează alegătorii. Mai direct spus, o coaliţie de putere bazată pe trădarea unor parlamentari nu este ea însăşi legitimă, deci nu poate conferi legitimitate unui guvern.
Interviu realizat de Alexandru Petre
SURSA www.cotidianul.ro