VICTOR RONCEA DA DE PAMANT CU ASA ZISII REFORMISTI AI DREPTEI

Traian Basescu si-l dorea succesor la tronul de la Cotroceni: “un candidat viabil pentru prezidenţiale în 2014“. Emil Hurezeanu, cel despre care presedintele Traian Basescu afirma voalat, la nervi, ca este fost agent al Securitatii (DIE) infiltrat la Europa Libera si actual agent de influenta al unei puteri straine, isi incepea o Prefata, intitulata “Ratiune si luciditate” (?), inchinata fostului premier, fostului sef al SIE si fostului ministru de Externe (demis/demisionar) cu: “asa cum spunea cineva despre un candidat la presedintia Americii, l-am cunoscut ‘inainte ca el sa devina virgin‘.” Hmmm… Spre final, Emilian - Emilian Hurezeanu -, credea despre Razvan - Mihai Razvan, Mihai Razvan Ungureanu -, ca “la o privire mai severa, starnita de stropii fatali ai invidiei, aceasta carte ar putea fi considerata si o dovada, nesolicitata, de narcisism”. Dar se auto-contrazicea rapid, imediat dupa.
Andrei Plesu vroia sa-l cloneze:  ”Daca clasa politica romaneasca are nevoie de aer proaspat atunci tocmai oameni de croiala lui Mihai-Razvan Ungureanu trebuie ” clonati” si pusi la locul potrivit”. Tot eseistul Minimei Moralia afirma, in Cuvantul inainte al aceluiasi tom amintit al fostului, fost si fost, “Intotdeauna loial” – da, dar cui? -, ca o calitate remarcabila  a vedetei ARD/PDL/PFC/ICCD/PNL/UTC e “un anumit simt al oportunitatii si al orientarii politice”. “Restul e destin. Si va fi, deopotriva, istorie, caci prevad autorului o traiectorie publica de ordinul exceptiei”, conchidea rectorul Colegiului Noua Europa, sotul fostei agente DIE Catrinel Plesu. I-am vazut cariera. Nu poti sa spui ca profetul din strada Paris n-a avut dreptate: Mihai Razvan Ungureanu este el insusi o exceptie. Poate chiar si regula si exceptia la un loc.

Vedeta de exceptie despre care Elena Udrea afirma ca “n-a convins pe nimeni” desi s-a facut un partid special pentru ea (vedeta) si ca, alaturi de “domnul de la Noua Republica” reprezinta “o prostie pentru care se plateste”, este acum senator. Senatorul forcepsului. La Referendumul pentru suspendarea presedintelui Traian Basescu i se spunea Asudatul. Acum o sa i se spuna Arici-Redistribuici. Spre deosebire de fosta lui sefa de la Fundatia Soros, Sandra-Marlyn-Andreea Budis Pralong, care a candidat cu tupeu in Bucuresti, Ungureanu a ales sa devina “os de aradean”. Daca avea curaj, ca fost prim ministru, fost sef al SIE si fost ministru de Externe al Romaniei, candida, normal, in Capitala tarii a carei destine le-a afectat, aproape iremediabil, din functiile pe care le-a ocupat vremelnic, prin numire directa, pe o filiera, gen, ca sa zic asa, Rich-Soros-Plesu-Basescu. Daca era mai putin fricos, candida in orasul sau de bastina, Iasiul unde s-a format si s-a afirmat, inca de pe bancile scolii, cand flutura cu mandrie pe sus a lui dreapta, normal, cu care daduse mana cu insusi Secretarul General al Partidului Comunist Roman, to-va-ra-sul Nicolae Ceausescu. Dar el n-a fost nici prea curajos, pentru a alege Bucurestiul, nici mai putin fricos, pentru a-si alege propriul camin, Iasul de bastina. N-a fost nimic. Adica a fost ceea ce este. A ales sa fie… falcos.
La Iasi insa l-a bagat la inaintare pe succesorul sau la MAE, fostul coleg de Noua Europa, fost ambasador si teolog J’acuzzist, fost “il consigliere” prezidential si fost Ministru de Externe demis de seful PDL si al Guvernului Boc, adica de insusi Boc. Respectiv pe Teodor Anatol Baconsky (schi), cunoscut drept “Dorel” alias “Doru”. Despre el, marele (la propriu) Plesu, “inventariindu-i meritele”, emitea: “Socotesc ca prestigiul, farmecul si distinctia culturala a capitalei moldovene ar putea fi reprezentate cu brio de acest curajos politician. Croiala lui si croiala orasului rimeaza. Restul tine de dreapta judecata a alegatorilor”. Insusiul Ungureanu, pe urmele magistrului, afirmand ca prietenul sau ”va reprezenta Iasul cu curaj” (atentie ca “Iasul: se aseamana cu “lasul”), decreta: “Candidatura lui Teodor Baconschi la Iasi este o veste buna pentru elita orasului (!), reunita in Copou, dar si pentru fiecare cetatean responsabil, care vrea mai-binele comunitatii… Sunt convins ca Teodor Baconschi are toate sansele sa castige Colegiul 4 Senat si ii chem pe toti sustinatorii dreptei nationale (?) si pro-europene sa iasa la vot pentru o victorie meritata”.
Dar “mahalaua inepta” din Iasi n-a avut, normal, “dreapta judecata”, in ciuda convingerilor lui Ungureanu si edictelor lui Plesu. Iesenii, cu totii, niste iresponsabili! Nu-si vor “mai-binele comunitatii”. Din zecile de mii de ieseni fara  judecata dar cu drept de vot in Colegiul curajosului Baconsky, cu fostul, fost si fost, basca fost prim-vice-presedinte al PDL, au votat doar 9879. Restul, niste idioti. Peste 30.000 de asemenea specimene au votat cu o doamna care, daca ar fi sa ne luam dupa Ungureanu, nu merita sa reprezinte “elita orasului reunita in Copou”: Mihaela Popa. E doar o biata profesoara si directoare de liceu, chiar daca e si fosta PDL-ista. Ca sa conchid, acum Baconscky e fost, fost, fost, fost si fost… candidat, ratat. Pe scurt un pampalau inept. De ce ar mai baga Konrad Adenauer Stiftung bani in dosul lui? Pentru ca vrea Plesu? Sau seful lui Plesu? Ca seful sefului lui Plesu nu cred ca se incurca cu plevusca…

Intorsi la Ungureanu, liderul nu stiu carei chestii facute pe genunchi (ai cui?), ca sa o citez pe Doamna Udrea, el, cum se stie, a ales Aradul, fieful Falcii. Chiar daca Aradul nu l-a ales pe el. Dar acolo s-a intalnit si cu Neamtu. Horia Neamtu, ca sa il citam pe Presedintele Romaniei. “Domnul de la Noua Republica”, ca sa o citam pe Elena Romaniei. Mihaita Horia Neamtu, la randul lui fost bursier al Colegiului Noua Europa, este coordonatorul Omagiului scris si publicat in cinstea rectorianului Plesu, la a nu stiu cata serbare de ayatollah al tuturor regimurilor: “In honorem Andrei Pleşu” aparuta, unde altundeva decat la Humanitas. Daca Patapievici mai facea multi pui la ICR acum Omagiul era tiparit cel putin in 22 de limbi, fara a le mai socoti pe cele ale GDS-ului. N-are rost sa mai amintesc aventurile de cinci stele ale Neamtului tinut in puf de Tismaneanu, la IICCMER, pe banii “patibularilor” de romani. Este de consemnat doar ca, atat Neamtu cat si Baconsky, cat si Ungureanu (Traian) cat si Tismaneanu cat si, mai ales, Patapievici, incasau luna de luna cate un cec, de caciula, cu destule zerouri in coada, de la “sinistrul si odiosul” mult hulitoriul de Basescu, “mogulul cel rau” Sorin Ovidiu Vintu, pe cand erau auto-cantautori la “Idei in dialog”. Cate voturi a luat Neamtu’ lui Vintu, Basescu si Plesu? Pai… 6014. Rebut. Ratat. Nu continui rima.
Dar sa incheiem cu Austro-Ungureanu, alias Arici-Retribuici. Cand liderul suprem al ARD-ului, constructia supersofisticata gandita de consilierii tai mediteraneeni ajutati de mintile lui Tataru, Neamtu si insusiul Ungureanu, fost, fost, fost si actual, omul care a stat in capul la SIE, vazut de magistrii sai, de la Basescu la Plesu, chiar de “inainte ca el sa devina virgin”, drept succesorul tronului de la Cotroceni, iti ia, in fieful Falcii tale, baronul penticostal local, un scremut 30 la suta si pica, dupa care se apuca toate brigazile sa-i numere voturile doar-doar or mai creste peste 17-18.000 si intra, cu chiu cu vai, la redistribuire, practic printr-o frauda intelectuala si morala, ce inseamna oare aceasta? “Calea dreapta”? Nu. Si-a “ascultat inima”. Si ce mai inseamna cand alti doi liderici de-ai tai, scosi din menajeria Novaya Evropa, iti iau, unul, Paleologu, 6888 de voturi, si al doilea, Papahagi, un chinuit 7572, in alt fief, al baronului national Emil Boc, si pica si ei, lamentabil, pentru a fi salvat, doar unul, de blamata redistribuire? Mai cinstita a fost sefa lor de la Soros, Sandra-Marlyn-Andreea Budis Pralong, care a luat 13.000 de voturi in plin Bucuresti, dar tot degeaba, evident. Insa ce mai inseamna si asta, ca pana si matroana Soros, care i-a facut ce sunt pe toate vedetele puliticii (vorba lui Pastorel Teodoreanu), sa pice lamentabil?

Insemana ca toate stelele au cazut de pe epoletii PDL. Daca exista un sistem de uninominal pur PDL-ul disparea complet. In neant. Ceea ce si merita. Degeaba au pompat SON, KAS, NEC si alte entitati cu alte initiale zeci de milioane de euro in dosul “stelelor” lui Soros, Plesu si Basescu iar SIE si-a consumat norma de acoperiri pe un deceniu cu toate brigazile socio-pato-media-politice menite sa le lustruiasca ego-ul. Proiectul lor, desfasurat sub steag strain, e pe masura votului cu care i-au recompensat romanii. Pentru ca e nascut mort. Imi pare rau ca guristii Preda, Ungureanu II si comisareasa Macovei, alesi pe liste la Parlamentul European, unde au aterizat pe aceeasi filiera, Rich-Soros-Plesu-Basescu, nu au avut parte si ei de acest dus rece. O meritau, la fel ca toata cooperativa GDS care l-a facut pe Basescu din om neom, si se tot joaca cu el ca si c-o jucarie stricata, o matrioska mutanta, din care nici el nu stie ce mai iese .
In 15 iunie 2007 scriam si eu, in ZIUA, un editorial: “Cioro-ungurenii”. Era vorba despre “Esecul cooperativei antiromanesti – Crescatoria de papagali“. Citez: “(…) Din nefericire, toate iesirile ciudate ale lui Cioroianu par sa aiba legatura cu o linie politica prestabilita deja. In favoarea Rusiei. Actiunile desfasurate din sediul MAE in defavoarea Romaniei nu sunt de ieri de azi. Daca in cazul lui Cioroianu, aceastea sunt stravezii, dintr-o inabilitate de amator, in cazul predecesorului sau acestea au fost destul de bine mascate.
Adrian Mihai Cioroianu nu are insa numai patronimul in comun cu Razvan Mihai Ungureanu. Ambii reprezinta, inainte de vreo forta politica (Ungureanu a devenit membru PNL cu o zi inaintea numirii sale), produse ale unei retele bine infipte in toate sferele importante ale statului.
Putina lume stie ca, pe langa functia de conducere din cadrul Fundatiei Soros, Ungureanu a fost atat bursier al Colegiului Noua Europa patronat de Andrei Plesu cat si al lui Marc Rich, cunoscut drept infractor de talie mondiala si inventator al oligarhilor rusi Oleg Deripaska si Igor Ziuzin.
Cioroianu a fost atins si el cu ceva fonduri ale Soros, fiind bursier si scrib dilematic al Colegiului si Trustului lui Plesu, dar si membru al Grupului pentru Dialog Social. Ca si mentorul sau, de altfel, cunoscut drept, curios!, si ca oficial in toate guvernele Romaniei, de la Iliescu-KGB pana astazi.
In esenta, cele doua pseudo-mandate ale ungro-cioroienilor, dovedesc cred eu, cu prisosinta, esecul cooperativei antiromanesti.”

Pai, Comandante, daca ti-au si ti-am dovedit inca din 2007 asta, de ce ne-ai mai furat 5 ani x 20.000.000 de romani = 100.000.000 de ani din viata Romaniei?
Daca tot e vremea stelele cazatoare, n-ar trebui sa cada si capete? Poate chiar incepand cu capul tau. Sa-ti dai o demisie, de onoare, macar acum, pentru halul in care ai adus tara si poporul asta?! Ce mai astepti? Oricum ti-ai ratat rolul si locul in Istorie. Pe mana ta, care acum tremura, incontrolabil. Te scufunzi in tine, nu vezi? De ce vrei sa tragi si Romania dupa tine? Un Comandant prizonier pe propria-i epava, aflata in deriva…
Sau, daca crezi ca mai poti, incepe, macar acum, sa faci ce ai promis, in urma cu opt ani (!): pune tepele in Piata Universitatii si trage-i in ele pe toti ratatii din partid si groparii Romaniei. Asa macar se va implini si dorinta noastra cu reducerea numarului de parlamentari…

PS: Iti mai aduci aminte, Comandante, cum, in urma cu ceva ani, un parintel a batut la poarta la Cotroceni? Ti-a lasat o cerere, insotita de un milion (1.000.000) de semnaturi, cu tot cu “CNP”-uri. Nu  6014, nici 9879, nici macar 18964. Nu. 1.000.000 de semnaturi, care stateau in vreo 16 saci, adusi cu duba la Cotroceni!  “Il consigluere” Baconsky era ocupat si nu a putut sa-l primeasca pe mesagerul celor 1.000.000 de romani, un monah amarat, cu doar vreo doua facultati si doctorate. “Il consigliere” facea o baie, probabil, in vreun havuz, daca n-aveti Jacuzzi la Cotroceni, visand la alte functii de marire, de care a fost, iata, vitregit acum de poporul roman. Cele 1.000.000 de semnaturi fusesera stranse, una cate una, de un batranel din Muntii Neamtului, un parinte duhovnic, fost voluntar pe frontul de Est, cu doar vreo 16 ani de lagare si inchisori in spate: Parintele Justin. Credea ca esti cinstit si o sa respecti Legea Referendumului, solicitat de el si acesti 1.000.000 de romani din intreaga tara, pelerinii sai, pentru o cauza dreapta. N-ai fost. Nu ti-a pasat, atunci, de 1.000.000 de romani, cum nu ti-a pasat, mai tarziu, de 7 milioane de romani. Si credeai ca n-o sa te bata Dumnezeu, pe tine si toata hoarda ta?
AUTOR VICTOR RONCEA
SURSA roncea.ro 

PE CE LUME TRAIESTE UNGUREANU?

Motto: “Nu poţi să spui că, după ce un om a servit ca şef al unuia dintre serviciile de informaţii, cu care vorbesc zilnic, un om pe care te bazezi mai ales în întâlniri care nu sunt uşoare, că nu sunt cu sindicatele, mai poţi pune un semn de întrebare că nu ai avea încredere în el, că nu e o chimie a încrederii, în capacitatea lui de a fi responsabil, în capacitatea lui de a fi loial unor obiective de interes naţional, nu persoanei Băsescu, în capacitatea lui de a organiza lucrurile?!” - Traian Basescu, Presedintele Romaniei, despre alesul sau, Mihai Razvan Ungueanu.


Mihai Răzvan Ungureanu, ex-premier, ex-director SIE, ex-lider judeţean UTC, ex-ministru de Externe, ca să nu fie uitat cu desăvârşire, se bagă singur în seamă, şi din când în când aruncă câte o cugetare la plesneală, cum s-a întâmplat, deunăzi, la Digi 24, unde semeţ a spus că nu are nici o emoţie că ARD va ajunge la guvernare după 9 decembrie a.c. Dar nu graţie votului popular. Şi iată mostra de raţionament electoral a fostului premier de numai 72 de zile, neîndoielnic unul dintre cei mai slabi în perioada post-decembristă. „În ceea ce priveşte ARD, nu mă refer aici la un câştig de ordin cantitativ, cine ia peste cinzeci la sută, cine ia sub cinzeci la sută. Victoria ARD se marchează prin capacitatea de a construi în urma rezultatului alegerilor generale o coaliţie de guvernare aptă să ofere un nume pentru premier şi eventual să-l şi treacă prin Parlament (…). Cu cât obţinem mai multe voturi, cu atât oportunitatea de a deschide negocierile într-o coaliţie de guvernare cresc, şi evident, cresc şi opţiunile unei alianţe post  electorale”. Logica şuie a lui MRU mai degrabă consternează. Fiindcă prima lui grijă ar fi să câştige mandatul de parlamentar în colegiul din judeţul Arad, unde s-a refugiat. Şi unde trebuie să-şi convingă alegătorii să-i dea votul. A fost o vreme când preşedintele Traian Băsescu nu punea preţ decât pe politicienii validaţi prin vot popular, şi dintre aceştia pe cei care făceau scor. Şi evaluarea era corectă. Ori, dacă ne luăm după declaraţia liderului PDL, Vasile Blaga, apărută în „România Liberă”, Alianţa România Dreaptă (ARD) a fost construită prea târziu, aflându-se, conform sondajelor, sub scorul PDL. Mai mult, pragmaticul om politic consideră că Mihai Răzvan Ungureanu făcea bine dacă intra direct în PDL, decât să-şi facă propriul partid. Reproşul, deşi voalat, tot reproş rămâne. Cu alte cuvinte, PDL plus Forţa Civică plus (o parte) din PNŢCD, care formează ARD, are un scor mai mic decât PDL. Ceea ce înseamnă că aportul electoral al lui MRU este unul „pe minus”, că tot se arată domnia sa „priceput” la aritmetică. Şi iată cum îl descria, într-un portret, descoperitorul său, prin 1998, eseistul Andrei Pleşu: „N-aveam de unde să ştiu, atunci, că diplomația și politica în genere erau pentru el nu simple dexterități anexe, conjuncturale, ci ingredientele unei vocaţii”. Vocaţie… pe dracu! Când nu faci priză la popor, când acesta te fluieră copios pe unde te prinde, când te dovedeşti un diletant ca premier şi suporţi umilinţa basculării guvernului tău prin moţiune de cenzură, scuteşti lumea de platitudini ţanţoşe şi îţi vezi de altele, dacă mai ai şi o carieră academică. Lupta deschisă e fără şanse şi fără sens, aşa că inutile sunt şi radicalismele şi trumfalismele stranii. Dar MRU nu se resemnează „democratic” şi ne mai spune că la nivelul ARD se judecă anumite tipuri de scenarii în privinţa unei alianţe post-electorale, iar unul dintre aceste „desene strategice” se bazează pe ruperea PNL. Şi recompunerea unei coaliţii fictive, diferită de cea degajată de votul popular. Adică, păcălirea electoratului. „Intelectualul” uns cu toate loţiunile posibile exhibă virilităţi, are o impudică mulţumire de sine, şi se dovedeşte dotat cu înzestrări acrobatice, vanităţi, cinisme de circumstanţă, fără prejudecata coerenţei. Bălteşte în sofisme ieftine. Îi lipseşte doar simţul orientării politice, fiindcă, judecat după ceea ce declară, nu ştie pe ce lume trăieşte. Dacă nu cumva, rupt de realitate, necuplat la starea generală de spirit, delirează de-a dreptul, fără să-şi dea seama. Dăm un exemplu dintr-o ţară din UE: Danemarca. Anul trecut, în luna septembrie, alegerile generale au fost câştigate de Blocul de centru stânga (social democraţii şi social liberali) condus de Helle Thorning-Schmidt, care a obţinut 89 de mandate, faţă de cele 86 obţinute de Blocul de centru dreapta (liberali conservatori şi populari conservatori), cu suţinere din partea Partidului Popular Danez,  la o participare de 87,7% la vot. În aceeaşi seară, premierul în exerciţiu, Lars Lokke Rasmussen, şi-a recunoscut înfângerea şi l-a felicitat pe succesorul său, prima femeie daneză în această funcţie, fără nici o tentativă de „racolare” sau alte strategii de sistematizare a votului, la care năzuieşte MRU.

Comuniştii aveau mai multă autocritică în discursuri

În ultimele zile ale unei campanii electorale lipsită, în genere, de nerv, pentru alegerile legislative, candidaţii ARD, predominant PDL, au amnezie selectivă şi o desăvârşită uitare de sine. Oameni care au trecut pe la putere cu intenţii stimabile, dar cu performanţe între deplorabil şi dezastruos, încearcă să recite ceea ce nici ei nu înţeleg. Guvernele Boc, câte au fost, şi muribundul Guvern MRU, au dus lucrurile într-o fundătură, printr-o austeritate prelungită resimţită de toate categoriile sociale. Fără excepţie. Că nu se putea fără măsurile de austeritate împinse la maximum, fără precedent la nivelul Uniunii Europene, cum am tot auzit, poate fi o temă de dezbatere electorală, însă dezavantajată e tot fosta guvernare. Fiindcă, dincolo de faptul că place sau nu, guvernarea USL, aşa din mers, a fost capabilă de câteva corecţii, resimţite benefic de populaţie. Ceea ce surprinde este altceva: absenţa din retorica tuturor candidaţilor ARD, unii dintre ei poate de luat în seamă, a oricărei componente autocritice. Până şi comuniştii, în bilanţurile lor, indiferent de context, nu ezitau „să-şi pună cenuşă în cap”, să mai recunoască deschis şi „aspectele negative”, derivate din faptul că nu găseau soluţii potrivite la toate dramele ţării, că uneori erau depăşiţi, că mai greşeau pe ici, pe colo, că gândirea umană nu e infailibilă. Un asemenea limbaj, evident vetust, e cu totul străin candidaţilor ARD, care arborează un aer competent şi eficace: eşecul e ceva de care n-au auzit. Nimeni nu se simte vinovat de nimic, responsabil, contaminat de asemenea indispoziţii prosteşti. Ar fi chiar culmea ca Mihai Răzvan Ungureanu, care nu ştim ce-i tot răspunde, când lui Vasile Blaga, când lui Cezar Preda, să afirme ceva concret, raţional, coerent despre mandatul său de premier, scurt e drept, dar de ţinut minte. Ori, tocmai „normalitatea” discursurilor ar fi constituit dovada conştientizării erorilor, unele fireşti într-o guvernare grea, într-o perioadă dificilă pentru întreaga Uniune Europeană, premisă a evitării lor, într-o eventuală dobândire a încrederii cetăţenilor. Ipocrizia veşnic surâzătoare seamănă cu aceea dintr-un pavilion al celor suferinzi de boli pulmonare, în care nimeni nu trebuie să ştie diagnosticul exact. Cam aşa stau lucrurile. Dacă adevărul miroase urât uneori, în schimb minciuna provoacă realmente greaţă. Poate n-ar trebui zgândărite răni deschise, menţinute proaspete cicatricile, dar aşteptam „un curajos”, deloc fals cordial, lipsit de ezitări, care să spună cu nevroza lui justiţiară ceea ce gândeşte lumea. Aşa, toţi cultivă grimase şi par distribuiţi în roluri pentru care nu au adecvarea cuvenită, pendulând între parastas şi cenaclu literar, într-o atmosferă somnolentă. Până acum, la toate rândurile de alegeri, „dreapta” a fost salvată precumpănitor de retorica acidă a preşedintelui Traian Băsescu, sistematic inventiv, combativ, convingător pentru mulţi, oricum, rareori anost. De această dată, el însuşi pare epuizat, neinspirat, temele searbede oferite dezbaterilor nemaisuscitând vreun interes.
AUTOR MIRCEA CANTAR
SURSA CUVANTUL LIBERTATII 

INTERESUL NATIONAL A LUI BASESCU

Traian Băsescu ne-a spus de atâtea ori, la modul cel mai sincer, care este interesul SĂU naţional, încât nu înţeleg de ce ne mai mirăm şi acum, după opt ani, când ne spune că, ignorând votul alegătorilor, în numele interesului naţional, va numi ca prim-ministru pe cine va dori!
Aşa a făcut în 2004, când l-a numit pe Emil Boc, deşi PSD avea dreptul să primească prima nominalizare. Abia apoi a făcut potecă la Grivco pentru a pune la cale „soluţia imorală” care să-i satisfacă pe deplin dorinţa. Acela era atunci interesul lui naţional, să pună ca prim-ministru o marionetă care să stea în genunchi în faţa sa, astfel încât, chiar din poziţia nepolitică în care se afla, aceea de preşedinte, să poată, totuşi, să se implice direct în actul de guvernare!

A fost, de asemenea, în interesul său naţional s-o promoveze pe pupila sa, Elena Udrea, ca ministru şi aşa s-a făcut. N-a contat ce spuneau analiştii politici, presa sau chiar mulţi dintre pedelişti: s-a făcut, pur şi simplu, voia lui Băsescu, în numele interesului său naţional.
Şi cum altfel să fi fost dorinţa sa de a-şi vedea fiica cea mică în postul de înalt demnitar al statului român la Bruxelles, dacă nu expresia interesului său naţional? Astfel, toate organizaţiile PDL, ca să slujească interesul naţional al lui Traian Băsescu, au acceptat s-o susţină pe independenta Elena Băsescu la Parlamentul European!

Chiar şi în 2008, când se constituise o altă majoritate parlamentară, care-l susţinea pe Klaus Johannis pentru funcţia de prim-ministru, interesul naţional al lui Băsescu a fost altul, adică perpetuarea rămânerii la putere a PDL-ului său – şi aşa s-a făcut!
Ce altceva a însemnat succesiunea celor 5 guverne Boc, dacă nu definiţia aceluiaşi interes naţional personal al lui Băsescu? Asta a vrut, asta s-a făcut! Şi, uite-aşa, în numele interesului naţional al lui Traian Băsescu, Udrea a devenit un ministru şi mai puternic, cu şi mai mulţi bani pe mână, chiar dacă dispreţul de care se „bucura” în rândul populaţiei creştea proporţional cu bunăstarea colegilor de partid.
Şi nu tot acelaşi interes naţional personal al lui Traian Băsescu a dus la ignorarea celor 7,4 milioane de voturi de la referendumul din această vară? Nu, în numele acestuia, ditamai Curtea Constituţională a ignorat toate regulile pentru ca, la nunta Ebei, să nu stea în capul mesei un preşedinte suspendat, ci chiar preşedintele României? Cum era ca, în numele votului popular, să se strice nunta mezinei şi să fie date peste cap toate „succesurile” estimate la darul din final?
Şi, acum, de ce ne mirăm pe la televizor că Traian Băsescu ne spune răspicat: nu mă interesează rezultatul votului din 9 decembrie, întrucât eu voi numi ca prim-ministru pe cel de care am nevoie să-mi împlinească propriul meu interes naţional?

Singura chestiune care se pune este de ce trebuie ca întreaga ţară să suporte finanţarea publică a interesului naţional al unei singure persoane. Mai bine am transforma Preşedinţia într-un SRL cu acţionar unic, astfel încât Băsescu să ia nestingherit orice decizie doreşte şi să nu mai dea socoteală nimănui. Să i se pună la Cotroceni un televizor la care să se vadă doar B1, cu Pora, Turcescu, Bădin sau Cartianu, care să-l critice necontenit, aşa cum fac şi acum.
Ne-ar costa şi mai puţin şi, poate, într-o astfel de situaţie, în loc să comentăm la infinit ce băsmeşte Traian Băsescu de la pupitrul prezidenţial, am căuta şi o soluţie pentru satisfacerea unui interes naţional mai larg, care să cuprindă suma intereselor naţionale ale tuturor românilor.
AUTOR ION SPANU
SURSA COTIDIANUL 

GHISE, ULTIMUL SOLDAT JAPONEZ

Într-o similitudine perfectă cu soldaţii japonezi care negau evidenţa pierderii războiului, senatorul Ghişe nu se dă bătut în lupta contra lui Băsescu.

Privind numărul de circ pus în scenă de penibilul domn Ioan Ghişe, care propunea ieri Parlamentului să continue lupta pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu chiar şi după verdictul Curţii Constituţionale de invalidare a referendumului, nu poţi să nu te întrebi ce-au învăţat politicienii noştri din lecţiile istoriei. Una dintre acestea este că orice război are un sfârşit şi că, atunci când nu mai ai nicio şansă de-a învinge, trebuie să ceri pacea.

Sigur, conflagraţiile din ultimul secol ne-au arătat că, pe măsură ce confruntările devin tot mai distructive, combatanţii sunt din ce în ce mai puţin dispuşi să-şi accepte înfrângerea. În epoca modernă, pare de neconceput să ridici, ca odinioară, steagul alb deasupra cetăţii. Acum, bătăliile se poartă până la exterminare - fie a duşmanului, fie a propriilor forţe.
La finele Primului Război Mondial, ziarele vremii consemnau povestea romanţată a maiorului Hermann Detzner, ultimul ofiţer german care se preda după încheierea oficială a ostilităţilor. Personajul, trimis să apere colonia din îndepărtata Nouă Guinee, cutreiera prin insulă când i-a ajuns la urechi vestea capitulării Germaniei. De la semnarea armistiţiului, pe 11 noiembrie 1918, într-o pădure din nordul Franţei, trecuseră aproape două luni până când, în primele zile ale noului an, Detzner a decis să depună armele în prezenţa trupelor aliate.

A urmat cel de-al Doilea Război Mondial căruia nu i s-a pus punct în mai 1945 decât în Europa. La celălalt capăt al lumii, operaţiunile dintre beligeranţi aveau să înceteze abia trei luni mai târziu, pe 15 august, când Împăratul Hirohito anunţa, printr-un mesaj radio, capitularea Japoniei. Pentru câteva zeci de soldaţi japonezi însă bătălia nu se terminase. Ascunşi în jungla filipineză sau indoneziană, unii dintre aceştia şi-au păstrat poziţiile până în anii '80.

Cel mai cunoscut este cazul lui Hiroo Onoda, un fost ofiţer de informaţii din armata imperială, care a rezistat până în martie 1974. Interesant este că, în cele aproape trei decenii scurse de la sfârşitul războiului, el a refuzat să dea crezare fluturaşilor aruncaţi din avion pentru a-l convinge să se predea, pe motiv că sunt o diversiune. A fost nevoie ca fostul său comandant să se prezinte la faţa locului şi să-l elibereze de îndatoririle militare. Astfel, Onoda putea spune, fără riscul de-a greşi, că n-a cedat niciodată în faţa inamicului!
Într-o similitudine perfectă cu soldaţii japonezi care negau evidenţa pierderii războiului, senatorul Ghişe („Ionică", după numele său de turnător la Securitate) nu se dă bătut în lupta contra lui Băsescu. Îl doreşte demis cu orice preţ. I s-au alăturat, pentru câteva clipe, alţi doi parlamentari la fel de penibili: fostul ministru al Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, şi trubadurul social-democrat Victor Socaciu, ale căror prestaţii frizează patologicul. De undeva, din spatele sălii, auzim vocea înfundată, venind parcă din criptă, a bătrânului bolşevic Ion Iliescu: „Victorie sau moarte!"
AUTOR SABIN ORCAN
SURSA ADEVARUL 

ILIESCU, CONSTANTINESCU, BASESCU SI EREDITAREA COMUNISTA

Nu trece o zi fara ca Ion Iliescu sa nu se manifeste public cu ale sale arhi-cunoscute reflexe comuniste. Forma mentala a acestui om, manicheista si exclusivista, este marcata inexorabil de vechile sale pasiuni, atasamente si mai ales fobii. Intre acestea, dispretul pentru lege si statul de drept.

Toti presedintii post-decembristi au provenit din PCR. Diferentele sunt insa notabile: Ion Iliescu a fost un important demnitar de partid, ideolog de frunte si conducator al UTC (ministru pentru problemele tineretului). A jucat un rol nefast in epurarile anti-studentesti atat in 1958-1960, cat si in 1968. De asemenea, a fost arhitectul restauratiei neo-comuniste de dupa revolutia anti-totalitara, deci anti-comunista, din decembrie 1989. Posibilitatea ca Ion Iliescu sa invete politic a fosta ratata, din vina sa. De fapt, nu a acceptat niciodata, in chip sincer, pluralismul politic si ideologic. In decembrie 2006, alaturi de Vadim Tudor si Voiculescu, s-a opus cu maxima duritate condamnarii dictaturii comuniste. A servit statul de nedrept comunist, ii repugna statul de drept post-comunist.


Profesorul universitar Emil Constantinescu nu a detinut niciodata o functie in nomenclatura comunista, dar a fost, un timp, secretar al Comitetului de partid din Facultatea de Geologie. La capitolul decomunizare, a facut declaratii splendide, dar niciodata nu a actionat pentru o condamnare oficiala, in fata Parlamentului, a regimului ilegitim si criminal. De aici si un fel de ranchiuna la adresa lui Traian Basescu care a facut ceea ce multa lume asteptase de la anti-comunistul Constantinescu.

Capitan de nava in marina comerciala, Traian Basescu nu a detinut funcii in aparatul de partid si nu a fost un propagandist comunist. A fost membru PCR, unul dintre cei aproape 4 milioane de membri de partid. Speculatiile adversarilor sai politici privind prezumtive legaturi cu Securitatea pe vremea cand a fost seful Agentiei Navale din Anvers nu au fost probate cu documente si raman tributare unui partizanat propagandistic. A avut o cariera profesionala in Romania comunista, supravietuind, ca atatia altii, fara a face concesii majore.


Odata ajuns presedinte, Traian Basescu a fost confruntat cu presiunile societatii civile pe linia decomunizarii. Initial sceptic (si nu doar el, dar si consilierul sau politic, dl Claudiu Saftoiu), a acceptat, in martie 2006, infiintarea Comisiei Prezidentiale. Treptat, a ajuns la concluzia ca proiectul sau politic (modernizarea institutionala, statul de drept, eradicarea coruptiei, politica externa euro-atlantica) convergea cu decomunizarea. Confruntarea cinstita si dezinhibata cu trecutul traumatic este o conditie pentru dezvoltarea unei democratii robuste, in care legile sa fie respectate, iar individul sa nu se simta neputincios in raport cu felurite actiuni abuzive.


Membru de frunte al clasei politice post-decembriste, cu ale sale caracteristici, Traian Basescu a trecut, dupa alegerea ca presedinte, printr-un proces de reinventare, ori, cu un termen mai pretentios, de transfigurare (unii i-ar spune metamorfozare). A decis sa actioneze ca un sef de stat veritabil, in virtutea unor principii, nu ca parte unui grup de presiune cu interese mafiotice. Ruptura nu doar cu niste oameni, dar, mult mai important, cu niste cutume, cu metehnele nomenclaturiste, a dus la reactiile ultragiate venite din zonele peneliste si pesediste. A urmat razboiul dintre Basescu si oligarhia transpartinica. Traian Basescu si-a depasit in chip radical ereditatea comunista.


Am mai spus-o, paralela ar putea fi, din punct de vedere psihologic, cu toate distinctiile necesare, cu ceea ce poate fi numita transformarea printului Hal in Henric al V-lea, geneza conducatorului de stat. Doar ca adversarii lui Traian Basescu nu se numesc Falstaff, ci Iliescu, Voiculescu, Ponta, Antonescu, Fenechiu etc Disperarea si furia acestor oameni frizeaza patologicul.

AUTOR VLADIMIR TISMANEANU
SURSA hydepark.ro

VOCEA LUI RUS SI VOCEA RUSIEI

Din ziua declanşării loviturii de stat – luni, 2 iulie 2012 –, România a intrat într-o evoluţie extrem de periculoasă. De ieri – joi, 2 august 2012 –, statul român se află în colaps.

Catastrofa democraţiei româneşti este un eşec al întregii Europe, incapabilă să dejoace planurile puciştilor de la Bucureşti şi să ţină piept influenţei agresive a unui mare imperiu de la Răsărit: Rusia post-sovietică.
Situaţia este înfiorătoare: preşedintele ales, Traian Băsescu, a fost suspendat pentru maximum 30 de zile, dar - deşi nedemis - este ţinut departe de Palatul Cotroceni cel puţin două luni şi jumătate. În acest timp, primele trei funcţii în statul român sunt deţinute de trei uzurpatori: Crin Antonescu (interimar la Cotroceni), Petru Filip (interimar la Senat) şi Valeriu Zgonea (recent numit la Camera Deputaţilor).

Instabilitatea ne-a costat, în luna iulie, câteva miliarde de euro, dintre care circa 1,2 miliarde de euro au fost plătite, în plus, doar de către românii care au credite în euro, dolari sau franci elveţieni, urmare a deprecierii accentuate a leului. Luni, imediat după rezultatele parţiale de la referendum, care anunţau revenirea lui Traian Băsescu în fruntea statului, leul s-a apreciat brusc cu 1,3%, salt nemaiîntâlnit din 2008 încoace. Ieri, prelungirea suspendării lui Băsescu a dat o nouă lovitură monedei naţionale: minus 0,5%.

Se anunţă vremuri cumplite pentru economia românească şi, implicit, pentru nivelul de trai al românilor. Ieri, Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naţionale, a lansat un apel disperat la calmarea scenei politice. „În iunie, rata anuală a inflaţiei a crescut la 2,4%. Pe plan extern, se constată deteriorarea situaţiei la nivel global. Această evoluţie, suprapusă persistenţei tensiunilor politice interne, generează ieşiri de capital. Ele se manifestă pe mai multe canale: o parte din titlurile de stat româneşti, aflate în posesia nerezidenţilor, au fost vândute. Mişcarea a avut proporţii pentru economia României - câteva miliarde de lei - şi influenţează piaţa valutară şi cotaţiile leului", a spus Isărescu. Dar puciştii n-au urechi să-l audă.

Urechile lor sunt orientate, probabil, să capteze mesajele (indicaţiile?) lansate în eter de Vocea Rusiei, post de radio finanţat de Guvernul de la Moscova. De exemplu: „Echipa de la USL mai are şanse reale să-l demită pe Traian Băsescu, dar pentru a reuşi trebuie să acţioneze în forţă şi să renunţe la comportamentul defetist" (luni, 30 iulie). Sau, în aceeaşi zi: „Imixtiunea externă ar putea fi invocată pentru a justifica validarea referendumului de către Curtea Constituţională chiar şi în lipsă de cvorum. Parlamentul poate decide repetarea referendumului pentru atingerea cvorumului. Până la urmă, există şi opţiunea organizării unor proteste de stradă".

Pentru „ziariştii" de la Vocea Rusiei, îndepărtarea lui Traian Băsescu din fruntea statului român pare să fi devenit un obiectiv major. Coincidenţă: aceeaşi înverşunare, cu acelaşi obiectiv, o arată şi puciştii din troika Antonescu-Ponta-Voiculescu! Şi nu doar pentru că în guvern se află un ministru cu numele de Rus. În fond, ce a făcut acesta? Negând joi un document oficial pe care-l emisese atât miercuri, cât şi în săptămâna dinaintea referendumului (cel care confirma că numărul de alegători români este de 18.292.514), a complicat decizia Curţii Constituţionale, punând astfel umărul la desăvârşirea loviturii de stat. Vocea lui Rus şi Vocea Rusiei - e şi asta o coincidenţă...

Traian Băsescu a fost comparat de multe ori, în mod absurd, cu Nicolae Ceauşescu. Abia acum se profilează prima asemănare reală: nici unul, nici celălalt n-a ţinut cont de forţa distrugătoare a Moscovei.
AUTOR GRIGORE CARTIANU
SURSA ADEVARUL 

SE ASCUT CUTITELE IN PNL

Perioadă de tolerare a ambițiilor autocrate ale lui Crin în interiorul PNL pare să fie pe sfârșit. Eșecul USL, alianță pe care în special Crin Antonescu și-a dorit-o alături de PSD, este ultima picătură care umple paharul liberalilor. După ce încă de la locale în interiorul PNL s-a resimțit o puternică tendință de rebeliune a „fracțiunii Chiliman”, mămăliga este tot mai aproape se explodeze în curtea liberalilor care s-au săturat să fie o remorcă a PSD și mai ales să fie părtaș la un eșec politic. Bașca, unul realizat în condițiile unui abuz de putere fără precedent în România de după 1989. Ieri dimineață, atât Relu Fenechiu, cât și Cristian Adomniței au decis să demisioneze de la vârful PNL deoarece au recunoscut că nu au putut mobiliza mai bine lumea la urne, în condițiile în care Moldova a fost dintotdeauna un fief al PSD. Ulterior, Fenechiu a făcut ca fost premier liberal Tăriceanu-Răzgândeanu și a revenit asupra deciziei în logica unei presiuni puse pe Crin pentru ca acesta să demisioneze. El a precizat că nu şi-a dat demisia din funcţiile deţinute în partid, dar că este dispus că facă acest lucru în cazul în care colegii săi din BPC consideră că rezultatele obţinute la referendumul de demitere a preşedintelui Traian Băsescu nu au fost satisfăcătoare.  „Eventuala mea demisie repre­zintă un angajament politic strict între mine şi Partidul Naţional Liberal. Sunt dispus să fac acest pas dacă conducerea partidului consideră că rezultatele obţinute la referendumul de demitere a lui Traian Băsescu nu au fost satisfăcătoare“, precizează Fe­nechiu, care a coordonat cam­pania PNL pentru referendum, într-o declaraţie scrisă. Relu Fenechiu a menţionat, luni seară, la Digi 24, că a spus că, în condiţiile în care Traian Băsescu va reveni la Cotroceni, el va demisiona din toate funcţiile de conducere din PNL. La fel, în  data de 12 iulie, Relu Fenechiu declara că, în condiţiile în care Traian Băsescu nu va fi demis la referendum, el îşi asumă că a greşit declanşând referendumul împotriva şefului statului şi va demisiona din toate funcţiile deţinute în partid. Dar memoria sa e scurtă și în bună tradiția liberală a răzgândirii, acesta a renunțat la promisiunile electorale. De asemenea, vicepreşedintele PNL Varujan Vosganian a declarat, ieri, că decizia de a părăsi viaţa politică nu poate fi luată sau supusă propriei conştiinţe de către Crin Antonescu decât după o soluţionare finală în ceea ce priveşte referendumul. El a precizat că, pe fond, decizia lui Antonescu este una personală, care, în aprecierea sa, trebuie să rămână personală.

Adomniței demisionează

Nu același lucru l-a făcut însă fostul ministru al Educației, Cristian Adomniței. Preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Cristian Adomniţei, a declarat marţi ieri că a demisionat din Biroul Politic Central al PNL. Cristian Adomniţei, care este şi liderul filialei municipale Iaşi a PNL, a spus că astfel şi-a respectat promisiunea făcută la începutul campaniei pentru referendum în cazul în care Iaşiul nu se va plasa între primele cinci judeţe din ţară în ceea ce priveşte prezenţa la vot. 'Acest lucru neîntâmplându-se, merg până la capăt cu demersul meu. Nu pot să nu observ şi să mulţumesc tuturor ieşenilor, ca şi tuturor românilor, pentru mesajul lor foarte clar, cele 7,5 milioane de români care i-au spus domnului Băsescu că trebuie să părăsească Preşedinţia României. Mă aştept ca acest lucru să se întâmple cât mai repede. Domnul Băsescu nu mai poate, prin impostură şi imoralitate, şi mai nou fără legitimitate, să mai conducă această ţară', a declarat Adomniţei.

Tensiuni interne

Mișcările centrifuge în interiorul PNL au început să devină vizibile încă din ajunul alegerilor locale, acolo unde Crin a avut grijă ca toți locotenenții săi să-și primească tainului.
Surse din  PNL susțin că  există deja un nucleu închegat în jurul acestei aripi „dizidente” care vrea ruperea pactului cu USL în perspectiva viitoarelor alegeri parlamentare de la finele toamnei. Acum este și momentul prielnic pentru convocarea unui congres extraordinar prin care Crin să fie înlăturat iar PNL să poată pregăti un alt drum pentru acest partid. Atacurile asupra politici duse de Crin au continuat și săptămâna trecută, înainte de referendum. Atunci, primarul Sectorului 1, Andrei Chiliman, i-a trimis o scrisoare deschisă preşedintelui interimar al PNL, Daniel Chiţoiu, în care îi cere să spună dacă, în numele partidului, a semnat un document ce prevede „desfiinţarea unor instituţii democratice fundamentale ale statului român“. Chiliman amintea atunci că principiile şi valorile libertăţii şi ale demo­craţiei, asumate şi promovate de PNL, pentru care atât de mulţi români şi-au sacrificat vieţile, „nu se negociază“, ci „se afirmă şi se respectă“, în orice situaţie, „fie ea şi de război politic“ şi, mai ales, „indiferent de interesele politicianiste ale unora sau altora“. În replică, Crin Anto­nescu, a comentat ulterior, la Realitatea TV, despre scrisoarea trimisă de către primarul Sectorului 1, Andrei Chiliman, conducerii PNL, privind acordul semnat cu partenerii sociali.Crin și exprimat atunci speranţa că Andrei Chiliman va fi dat afară din PNL. Acest lucru nu s-a întâmplat iar rolurile sunt pe cale să se schimbe conform informațiilor noastre.
AUTOR DRAGOS STANCULESCU
SURSA CURENTUL

BOICOTUL

„Șeful statului suspen­dat” cum a zis o reporteriță tv spunând involuntar adevărul și despre dl. Băsescu și despre stat, a ajuns la vorba liderilor PDL (și nu numai) care considerau că referen­dumul USL „ar valida și ar acoperi lovitura de stat cu voturile românilor”. Semnele că acest referendum nefericit care n-a respectat nici condițiile Constituției și nici măcar propriile reguli de igienă (și-a prelungit orarul până spre miezul nopții, a eliminat separația listelor suplimentare, birourile elec­to­rale locale și camerele de supraveghere, a desecretizat sigiliul urnelor și a renunțat.

la inventarul ștam­pilelor) riscă că culmineze cu o fraudă, au convins PDL că e imposibil să joci corect cu o armată de trișori și pe dl. Băsescu că e imposibil să-și păstreze mandatul altfel decât declarase că nu-i place: „la masa verde, ca-n Liga lui Mitică”. Altfel te face varză clica lui Voiculică. Iar acest referendum agresiv chiar nu merită să fie salvat de victimă. E ca și cum ar lua violatorul de bărbat ca să-l scape de pușcărie. E suficient să vezi panourile cu care USL a umplut țara având texte de genul: „ai rămas șomer, demite-l!” care n-au legătură cu Constituția și care dacă ar fi aplicate peste tot ar lăsa lumea fără președinți, ca să-ți dai seama că singura lege a acestui război politic murdar e legea celui mai tare. Mai tare nu înseamnă și cel mai deștept. Aventura asta costă România atât de scump încât nu merită să participi la ea. În plus, e și mai comod: să votezi pe căldura asta e chiar un sacrificiu. Ca să-și scuze risipa, puciștii amintesc întotdeauna că „democrația costă scump”. Dar nu tot ce costă scump e democrație. Uneori e vioba de produse de duzină (un repetent, un plagiator, un informator) sau de falsuri chinezști. Ponta, de exemplu, nu mai știe cine a avut inițiativa întâlnirii de corecție cu Barroso. La București a zis că el a solicitat întâlnirea iar în „Der Spiegel” a declarat că „am fost șocat când m-a chemat”. A și rămas cam șocat – pentru că a adăugat: „aș fi preferat ca dna Merkel să mă sune pe mine, nu pe Băsescu”. Nu-i nimic, pe el o să-l sune Voronin. Sau Stancev, interlopul bulgar acuzat de spionaj, care i-a organizat vizita la Viena. După care dlui Ponta i-a sunat ceasul și s-a trezit visând: cică vrea să ajungă procuror la Tribunalul de la Haga unde să-i condamne pe dictatori. Adică să se condamne pe sine. Nu zicea el că-i Fidel Castro? De unde și doctrina beretelor roșii ale saltimbancului Mazăre: Samba, si, trabajo, no!
AUTOR TIA SERBANESCU
SURSA CURENTUL 

DE CE IL SUSTINE OCCIDENTUL CU INVERSUNARE PE TRAIAN BASESCU

Pluteşte în aer, de câteva săptămâni încoace, senzaţia de ireal pe care România a mai trăit-o în zilele ultimei mineriade.


În doar o săptămână, între 14 şi 21 ianuarie 1999, dorinţa a 15.000 de mineri ca statul să plătească fiecărui ortac disponibilizat 10.000 de dolari pe loc sau 500 de dolari pensie pe viaţă a suspendat însăşi noţiunea de lege. Pentru a le fi satisfăcută această cerere ultimativă, ce a înlocuit lista iniţială cu 30 de revendicări, trupele lui Miron Cozma nu au ezitat să atace toate instituţiile statului care le stăteau în cale şi să calce în picioare drepturile şi interesele majorităţii cetăţenilor.
Urmarea: lupte corp la corp, gaze lacrimogene, sute de răniţi, imobile şi maşini distruse, prefectul de Vâlcea luat ostatec, jandarmi fugind mâncând pământul din calea minerilor, 1.500 dintre ei capturaţi, inclusiv cu ajutorul sătenilor care fraternizaseră cu protestatarii, toate culminând cu un ruşinos acord, "Pacea de la Cozia", prin care guvernul lui Radu Vasile s-a predat în faţa agresorilor, angajându-se să satisfacă revendicările minerilor, să nu închidă două mine şi, cel mai grav, să nu înceapă urmărirea penală împotriva liderilor minerilor.
Şocant nu a fost însă marşul minerilor, ci viteza cu care s-au dat la o parte din calea lor instituţiile care ar fi putut şi ar fi trebuit să-i oprească.
Numeroşi oameni din serviciile de informaţii, de la conducerea forţelor de ordine şi a Armatei, din structurile politice şi administrative au reacţionat de parcă habar nu au avut ce se pregătea în Valea Jiului, în timp ce alţii era evident că ştiau mult prea bine ce va urma şi au ales să asiste impasibili la instalarea anarhiei. Ba chiar au dat o mână de ajutor.

Imaginea încăierării dezlânate dintre jandarmii şi minerii care orbecăiau în aerul lăptos al gazelor lacrimogene a fost metafora dureroasă, derulată la relanti, a unei ţări pe care o consideram dispărută - o Românie fără legi, primitivă, chinuită, condusă fără noimă, care îşi pierduse din nou drumul. O ţară care se prăbuşea.
Senzaţia de neverosimil era generată de anacronismul acelor secvenţe, care aminteau de răscoalele de la începutul secolului, dar şi de faptul că, la trei ani după ce Emil Constantinescu şi CDR îi debarcaseră pe Ion Iliescu şi PDSR-ul, după o perioadă de relativă normalitate, foarte puţini credeau că va mai fi posibilă repetarea mineriadei din iunie 1990. Că statul român va mai permite vreodată unui grup de oameni să-i pună în pericol stabilitatea şi să-i distrugă credibilitatea.
Şi astăzi, când în afara violenţelor fizice avem aceeaşi reţetă sinistră de răzbunare, neputinţă, abandon şi trădare ca şi în 1999, slăbiciunea şi complicitatea unor instituţii sunt dublate de încercările de manipulare grosolană a celor ce vor să ne convingă că tot ce se întâmplă sub ochii noştri este perfect normal, legal şi just.
Atât de mulţi politicieni şi jurnalişti încercau să ne explice, acum 13 ani, că marşul minerilor este cât se poate de îndreptăţit - din cauza sărăciei, a condiţiilor grele de muncă şi mai ales a ticăloşiei guvernanţilor, care refuză să le plătească oamenilor ce li se cuvine - încât trebuia să faci un efort considerabil pentru a nu te lăsa furat de realitatea paralelă pe care o creau prin discursurile lor.

O realitate în care numai un mizerabil fără inimă nu ar fi de acord că "eroii din şut" au tot dreptul să ceară 10.000 de dolari în caz de disponibilizare şi să le dea vreo 10.000 de bâte pe spate celor ce nu vor să le respecte acest drept. În această logică, a devenit nesemnificativ detaliul că România nu dispunea de banii necesari pentru a plăti asemenea compensaţii şi că acceptarea unor astfel de revendicări ar fi fost nu doar inechitabilă, dar în scurt timp ar fi dus la prăbuşirea economiei, din cauza presiunii pe care ar fi pus-o celelalte categorii profesionale care s-ar fi simţit îndreptăţite să ceară acelaşi lucru.
Dezbaterea publică a fost manipulată astfel încât cetăţenii să se poziţioneze faţă de criza ce se crease prin răspunsul la o singură întrebare simplă, ca de referendum: sunt minerii îndreptăţiţi să ducă o viaţă mai bună?
Chiar şi jurnalişti prestigioşi, altfel lucizi şi vehement împotriva propagandei negre şi a mesajelor de încurajare a anarhiei pe care le transmitea Antena 1, începuseră să răspundă cu "da" în clipele în care părea că nimeni nu va mai putea să-i oprească pe mineri din marşul lor spre Bucureşti.

În câteva dintre editorialele lor de atunci, pe care, probabil, astăzi le-ar vrea uitate, îi mângâiau pe creştet pe mineri, vorbeau de nevoia ca statul să-i înţeleagă, să le dea ce îşi doresc şi, evident, să închidă ochii la dezastrul pe care îl lăsau în urmă. Şi ignorau celelalte întrebări pe care nimeni nu le punea pe chestionarul imaginar. Este legal? Este în interesul public? Iar dacă răspunsurile sunt "nu", cine îşi asumă responsabilitatea? Cine va răspunde pentru întoarcerea României în epoca haosului postcomunist de la începutul anilor '90?
Mulţi dintre cei ce ne îndemnau acum 13 ani să nu ne cramponăm de ilegalităţile comise de mineri şi să le dăm ce îşi doresc folosesc şi astăzi aceeaşi logică halucinantă. Daţi politicienilor care îl urăsc pe Băsescu ce îşi doresc, adică puterea totală, pentru că altfel nu o să avem linişte în ţară şi nici nu se vor întoarce la locurile lor de muncă să lucreze pentru prosperitatea patriei! Şi încetaţi să le mai cereţi socoteală pentru legile pe care le-au încălcat pe parcurs sau pentru că au distrus credibilitatea României pentru cine ştie câţi ani de-acum încolo!

Este cu adevărat de necrezut că acest comando, compus din politicienii care au orchestrat suspendarea-fulger a lui Traian Băsescu şi din gorniştii lor, nu înţelege nici acum că reacţia virulentă a Statelor Unite ale Americii, a Uniunii Europene, a colegilor socialişti din partidele europene nu are nici o legătură cu Traian Băsescu.
Ei nu pricep că Vestului nu îi pasă de Băsescu, ca individ, nici cât negru sub unghie, aşa cum nu le păsa nici de Emil Constantinescu. Că şi dacă actualul preşedinte ar fi angajat cea mai influentă firmă de PR din lume, cauza lui nu ar fi ridicat o sprânceană la Bruxelles dacă nu ar fi avut la rădăcină o problemă autentică, serioasă şi periculoasă pentru parteneriatul cu România.

Iar această problemă o reprezintă modul de gândire şi felul în care se raportează la statul de drept, neschimbat din 1999 până azi, al celor ce au declanşat mineriada parlamentară. Atunci îl foloseau pe Cozma drept berbece, acum nu mai fac nici măcar minimul efort de a se ascunde după gloata "oamenilor muncii". Îşi asumă deschis şi fără jenă mineriada, în nume propriu.
Americanii şi europenii nu vor accepta niciodată să fie parteneri cu o adunătură de pitecantropi care nu îşi pot înfrâna instinctele primare şi care, pentru a pune mâna pe ce îşi doresc, fără nici cea mai mică întârziere, sunt în stare să distrugă echilibrul puterilor în stat, să şi le aservească. Nu pot fi parteneri cu politicieni care dispreţuiesc Legea şi care nu respectă regulile clubului în care ei au cerut să fie acceptaţi.
Este prea proaspătă amintirea anilor în care toate cererile Comisiei Europene, dar şi ale Statelor Unite de a începe o reformă autentică în justiţie s-au lovit de răspunsuri politicoase şi de o încăpăţânare de oţel în a deschide dosare penale chiar şi eşalonului trei al puterii pentru ca vesticii să-şi permită luxul naivităţii sau al speranţelor deşarte.

Motivul pentru care fac front comun în apărarea lui Băsescu ţine doar de faptul că reproşurile sale publice, adresate ani de-a rândul partidelor care azi compun Uniunea Social Liberală, plus "partenerilor" din UDMR, au fost confirmate cu vârf şi îndesat încă din prima zi în care l-a numit pe Victor Ponta prim-ministru.
Începând cu numirea lui Grăjdan, apărătorul lui Năstase, în fruntea Inspectoratului de Stat în Construcţii, trecând prin desfiinţarea Consiliului de Atestare, care i-a dat verdictul de plagiator, şi prin discuţiile suspecte purtate cu procurorul Bălan, pe care dorea să-l numească procuror general, prin ameninţările cu suspendarea formulate tranşant de Dan Voiculescu şi până la suita de abuzuri legislative menite să înlesnească demiterea rapidă a preşedintelui, comportamentul liderilor USL a confirmat la literă toate avertismentele pe care Traian Băsescu le-a dat privitor la dispreţul noii puteri faţă de instituţii, faţă de statul de drept.
Nu lobby-ul lui Băsescu sau al Monicăi Macovei i-a convins pe Barroso, Merkel şi Clinton că România are din nou probleme, ci comportamentul fără scrupule al majorităţii parlamentare, care le-a amintit tuturor de vremurile în care făceam anticameră la NATO şi UE pentru că nu eram în stare să ne curăţăm justiţia şi administraţia de magistraţi şi funcţionari aflaţi pe statul de plată al lui Voicu şi al altora ca el. Vremuri în care Parlamentul devenise principalul bastion de apărare a corupţilor.

Nu era nevoie să le sugereze nimeni să reflecteze la ce se va întâmpla şi în alte privinţe după ce USL va pune mâna definitiv pe putere. Pentru că ambasadorii lor au ochi să vadă, au ajuns singuri să-şi pună întrebări precum: agresivitatea cu care au decupat din legi pasajele care nu le convin nu se va manifesta şi împotriva instituţiilor care vor îndrăzni să le bage la închisoare vreun coleg? Până unde vor merge cu represaliile împotriva jurnaliştilor care îi întreabă de ce dorm prea mult şi câţi bani primesc de la producătorii de alcool? Doar până la intimidarea patronilor lor, sau şi mai departe?
Valul populist pe care l-au călărit pentru a lua puterea nu cumva îi va face să revină asupra ţintelor de deficit bugetar şi a angajamentelor asumate de Băsescu în privinţa pactului european de uniune fiscală? Admiraţia ministrului de Externe faţă de Putin nu îl va face să fie ezitant dacă apare vreo răscruce în proiectul scutului antirachetă?
Este evident ce răspunsuri anticipează cancelariile occidentale dacă ne uităm la luările de poziţie, reci ca un sloi, ale liderilor europeni şi americani. Când Merkel spune că este inacceptabil ce se întâmplă în România, declaraţia ei vizează mult mai puţin soarta lui Băsescu şi mult mai mult preocuparea pentru cine îi va urma acestuia.

"Inacceptabil" pentru toate ţările cărora nu le este indiferent ce se întâmplă în România înseamnă ca locul lui Băsescu să fie luat de politicieni care mint cu o seninătate vecină cu nebunia. Care la Bruxelles spuneau că vor organiza referendumul în acord cu decizia Curţii Constituţionale, iar când au ajuns pe aeroport au negat că ar fi spus aşa ceva, deşi zeci de camere de luat vederi le înregistraseră declaraţiile. Cărora nu le pasă ce legi interne sau tratate europene încalcă dacă asta îi ajută să-şi elimine un inamic sau să-şi scape de puşcărie mentorii şi finanţatorii.
"Inacceptabil" înseamnă ca vidul de putere care s-ar crea după ieşirea din scenă, înainte de termen, a preşedintelui să fie umplut de agenţii unei puteri străine care după ce pun umărul la destabilizarea ţării spun public că americanii sunt de vină, că ei şi-au trimis un general pentru a-şi scoate "vasalul" de la cârmă.
Nici în visele lor cele mai negre nu şi-au imaginat liderii USL că reacţia partenerilor occidentali împotriva lor va fi atât de vehementă. "Toată planeta îl urăşte pe Băsescu, de ce nu s-a tras cu artificii de la Washington la Berlin în ziua suspendării, de ce nu suntem îmbrăţişaţi ca nişte eroi? Chiar sunt orbi nemţii şi americanii, nu ştiu că o dată cu demiterea lui Băsescu ţara va scăpa de Udrea, de Anastase, de Boagiu şi de tot haremul său penal?"
Din păcate pentru cei ce gândesc în această cheie, ei nu înţeleg logica elementară pe care o aplică europenii şi americanii atunci când judecă evoluţia României din ultimii ani: câtă vreme, cu puţinul pe care l-a făcut pentru justiţie, pentru tăierea cordonului ombilical dintre instituţii şi partide, pentru serviciile de informaţii, pentru respectarea angajamentelor faţă de partenerii strategici, Băsescu a făcut mai mult decât toţi predecesorii săi la un loc, a spune că el este răul cel mare reprezintă o mare minciună.
Şi câtă vreme sistemul centralizat de putere creat de Băsescu, imperfect şi adesea imoral, are toate şansele să fie înlocuit cu un sistem descentralizat de jaf instituţionalizat, necontrolat de nimeni, perspectiva schimbării garniturii de conducere în România le dă fiori.

Marele jaf naţional post-1990 a fost posibil pentru că lanţul complicităţilor traversa instituţiile de sus până jos, fără nici o barieră. În anii de domnie a lui Ion Iliescu, de la preşedintele ţării până la ultimii casieri de la FNI, Caritas, sau de la ciupercăria de bănci populare de care s-a ales praful, toată lumea ştia că ia parte la o mare escrocherie. Şi nimeni nu a vrut sau n-a putut să le împiedice. Degeaba veneau informări de la SRI, degeaba avertiza Banca Naţională, SISTEMUL a operat pe vremea preacinstitului Iliescu, pe orizontală şi pe verticală, fără nici cea mai mică piedică.
Condamnarea lui Vîntu, a lui Năstase, destructurarea reţelei Voicu, chiar dacă insuficiente, au fost posibile pentru că, pentru prima oară după mulţi, foarte mulţi ani, mai multe componente ale SISTEMULUI au fost destructurate de către instituţii care au fost lăsate să-şi facă treaba, de multe ori chiar împotriva fostului partid de guvernământ. Şi chiar dacă numeroase altele au rămas funcţionale, unele poate chiar cu încuviinţarea lui Traian Băsescu, puterea de precedent cântăreşte enorm.
Libertatea pe care le-a dat-o multor şefi de instituţii de a-şi face treaba după cum le dictează conştiinţa a început deja să viruseze esenţa SISTEMULUI, care se baza pe promisiunea fermă făcută membrilor reţelei că, indiferent ce se va întâmpla, li se garantează că vor scăpa de puşcărie. În clipa în care fie un procuror, fie un judecător, fie un ofiţer de informaţii scurtcircuitează într-un singur punct lanţul complicităţilor, întreaga filieră este compromisă.

Este suficient? Nu. Dar doza de imprevizibil pe care o introdus-o absenţa controlului total asupra justiţiei şi a instituţiilor de apărare a legii în marile manevre mafiote le-a redus drastic eficienţa. Una e să operezi la lumina zilei, fără teamă, şi alta este să o faci clandestin, cu copoii pe urmă.
Iar asta se vede chiar şi în cea mai nouă afacere de corupţie pe care USL i-o pune în cârcă lui Băsescu - reţeaua de evaziune fiscală prin comerţul cu petrol, patronată de Sorin Blejnar, fostul şef al Administraţiei Fiscale. Rezultatele obţinute până acum de anchetatori în această anchetă nu ar fi fost posibile dacă SRI şi DNA nu s-ar fi bucurat în ultimii ani de mai multă autonomie decât au avrut vreodată aceste instituţii. Şefii acestor instituţii nu ar fi permis niciodată ca Blejnar să fie vânat dacă relaţia lor cu preşedintele ar fi fost similară cu cea pe care Timofte, Amărie şi alţi predecesori au avut-o cu Ion Iliescu. Pe ce mă bazez?
Dacă ar fi fost aşa, jaful de zeci de miliarde de euro operat la Compania Română de Petrol, aproape 20 de ani, până la privatizarea ei, nu s-ar fi soldat cu nici un condamnat? Mai rău, cu nici o punere oficială sub acuzare! Şefii ANAF din acei ani nu ştiau că mii de firme de securişti şi politicieni iau benzină pe datorie şi uită să mai plătească?! Ei nu primeau o cotă-parte? Şi atunci, de ce nu i-a vânat SRI? Nu cumva pentru că şi SRI făcea, prin firmele sale acoperite, acelaşi lucru?
Iar lui Iliescu de ce nu i s-a strigat: "Ieşi afară, javră ordinară!"? Nu ştia de acest furt de proporţii epice? Nu ştia că banii drenaţi dinspre buget înspre conturile elitei demente puteau fi folosiţi la autostrăzi, şcoli, spitale, grădinţe, creşe, aziluri de bătrâni?! Nu ştia că fiecare leu care nu ajunge la buget înseamnă un leu pe care trebuie să-l împrumutăm din afară?

Nu ştia că SRI-ul ştie? Nu ştia că SRI ştie că el ştie că SRI-ul ştie? De ce nici măcar unul dintre cei doi, Iliescu sau şeful SRI, nu a lăsat procurorii şi judecătorii să pedepsească acest atentat la siguranţa naţională? Pentru că ambii erau complici. Pentru că nici o clipă vreuna dintre părţi nu s-a bucurat de autonomie instituţională reală. Povestea cu separaţia puterilor în stat a fost în tot acest timp o glumă sinistră. Creierul şi braţul nu pot exista ca două instituţii autonome.
Şi dacă ameninţarea lui Ponta se adevereşte şi Băsescu va fi condamnat pentru că a luat bani de la Blejnar, sentinţa împotriva sa va fi dovada că Băsescu a făcut mai mult decât Iliescu pentru instituţiile acestei ţări.
Faptul că SRI şi DNA au putut să-l lucreze în voie pe finanţatorul preşedintelui ne-a adus, indiscutabil, mai aproape de domnia Legii. Înseamnă că separaţia puterilor în stat chiar a început să funcţioneze şi că ne-am mai îndepărtat cu un pas de dictatură. Înseamnă şi că există premisele ca statul să-şi facă treaba şi de-acum încolo şi să vegheze la respectarea legii şi de către viitorii guvernanţi, indiferent pe ce poziţie ierarhică se află. Însă asta nu se va întâmpla decât dacă aceia care îi vor urma lui Băsescu vor face aceeaşi alegere ca şi el: să numească oameni adevăraţi în fruntea instituţiilor fundamentale, şi nu nişte viermi fuduli.
Din păcate pentru România, şansa ca acest lucru să se întâmple este aproape de zero câtă vreme locul lui Udrea a fost luat de Voiculescu şi al lui Anastase de Dragnea. Pentru că ei, plus Ilie Sârbu şi Viorel Hrebenciuc şi încă vreo câţiva baroni locali controlează numirile în statul român pe care le fac şi le vor face partidele lor.

De aici şi o altă problemă a europenilor şi americanilor. Dacă puterea reală este disipată printre baronii din eşalonul doi, cine va fi partenerul lor de dialog real în România? Dacă Ponta una spune la Bruxelles şi alta spune acasă, cum vor putea fi siguri că el este cel ce ia deciziile, şi nu altcineva în numele lui?
Dacă Antonescu a desemnat ca ministru de Externe un admirator al lui Putin şi îl are ca principal partener politic pe Dan Voiculescu, un paria la Washington, cum vor fi siguri că este sincer când declară că doreşte să întărească parteneriatul strategic cu SUA? Răspunsul: nu vor fi siguri.
Fisura de neîncredere creată de asaltul USL asupra statului de drept, despre care a vorbit deja preşedintele Comisiei Europene în discursul său de prezentare a raportului privind Mecanismul de Cooperare şi Verificare, va avea nevoie de mulţi ani pentru a fi reparată. Pentru că ea are şi o altă dimensiune decât cea prezentată public.

Mai mult decât Ponta şi Antonescu, pericolul pentru destinul occidental al ţării îl reprezintă oamenii care îi dirijează pe cei doi. Ei vor continua să rămână foarte influenţi şi dacă unul sau ambii lideri ai USL vor fi sacrificaţi pentru golăniile pe care le fac în numele lor. Vor continua să rămână o ameninţare majoră chiar şi dacă Traian Băsescu va fi reconfirmat în funcţie. Acesta este frontul cel mai important, pe care va trebui să câştigăm mult mai multe bătălii, în anii ce vin, până ce vom putea fi siguri că România nu va mai întoarce niciodată spatele celor ce îi vor binele.
AUTOR DAN CRISTIAN TURTURICA
SURSA ROMANIA LIBERA 

CUM A AJUNS ROMANIA NESPALATA EUROPEI

Vineri, 19 noiembrie 2010. Televiziunile de ştiri difuzează în neştire o secvenţă surpinsă la Summitul NATO de la Lisabona :

Vineri, 19 noiembrie 2010.
Televiziunile de ştiri difuzează în neştire o secvenţă surpinsă  la Summitul NATO de la Lisabona :
Traian Băsescu se îndreaptă spre Nicolas Sarkozy, preşedintele Franţei la vremea respectivă, în vederea unui dialog. Vizibil nervos, Nicolas Sarkozy refuză să discute cu preşedintele României. Traian Băsescu stă apoi de vorbă cu Silvio Berlusconi, premierul Italiei, despre incident. Silvio Berlusconi duce mîna la tîmplă.

Liderii de opinie și liderii politici iau foc. Reprezentanții PSD şi PNL dau buzna în studiouri pentru a-şi declara sentimentul de umilinţă stîrnit de scenă și, desigur, sentimentul de revoltă faţă de Traian Băsescu, preşedintele care a izolat România pe plan internaţional.
Angajații  lui Dan Voiculescu e în pragul infarctului.
Moderatorii de la Antena 3 fac pe rînd de serviciu, ca să nu leşine, de dimineaţă pînă seara, pentru a descrie Apocalipsa politicii externe româneşti.
Sîmbătă, Nicolas Sarkozy, alertat de unele scrieri în presa internaţională, neagă public pentru a nega existenţa unui conflict cu preşedintele României.
Luni seara, la B1 TV, Traian Băsescu intervine telefonic pentru a dezminţi conţinutul atribuit scenei.
S-a petrecut sau nu în realitatea scena aşa cum a fost ea înfăţişată de televiziunile româneşti?
Răspunsul n-are importanță.
Importanţă are faptul că în noiembrie 2010 românii, reprezentaţi de liderii politici şi de liderii de opinie, tresăreau orgolioși la orice li se părea a fi  punere la colţ a țării lor  pe plan internaţional.
Au urmat şi alte momente care dovedeau acest adevăr:
Sensibilitatea – chiar exacerbată – credeam eu –  a românilor faţă lor  în lume.
Să ne amintim de tărăboiul național stîrnit de:
Campania din Franţa împotriva rromilor români, bancurile făcute la televiziunile franţuzeşti pe seama noastră, unele articole critice apărute în presa occidentală,  declarațiile nu știu cărui parlamentar occidental, refuzul Olandei de a fi admişi în Spaţiul Schengen.
17 iulie 2012.

Raportul pe Justiţie e devastator.
El se înscrie într-o succesiune de evenimente în plan extern care au transformat România în nespălata Europei:
De la zecile de articole deosebit de dure apărute în marea presă a lumii pînă la convocarea premierului Victor Ponta pe aeroportul Otopeni de către ministrul de Externe al Marii Britanii pentru a i se atrage atenția că trebuie să respecte Constituția.
Cum reacţionează românii la această situaţie?
Infinit mai slab decît la secvenţa din noiembrie 2010.
Explicaţia?
Li se pare o situație normală.
Nu li s-a părut, la un moment dat, normală și  dictatura comunistă?!
AUTOR ION CRISTOIU
SURSA www.evz.ro

ROMANIA A AJUNS IN CARANTINA FINANCIARA

Răul a fost deja făcut! România a devenit o ţară nesigură pentru afaceri. Nici nu mai contează cine are dreptate în tot circul politic din ultima săptămână. Economia românească are nevoie mare de bani din străinătate. Iar străinătatea se va gândi de o sută de ori de acum şi până la un termen foarte îndepărtat până să mai ia în calcul să-şi rişte vreun euro sau dolar într-o ţară condusă de iresponsabili. Ceea ce îngrijorează nu este nici suspendarea lui Băsescu, nici visele umede de preamărire ale lui Antonescu, nici ruşinica penibilă în care s-a băgat Ponta. Toate acestea sunt chestiuni interne, iar dacă românii aleg să se poarte ca la grădiniţă, nici europenii, nici americanii nu-şi vor bate capul cu asta. Problema apare atunci când se umblă la butoanele democraţiei. Un sistem imperfect, cu echilibru fragil şi vulnerabilităţi de tot felul trebuie păzit cu mare grijă. Fiindcă este singurul determinant social care a dovedit, la scara istoriei, că poate aduce bunăstare, libertate şi respect pentru individ fără a fi necesar un tribut de sânge. Iată de ce, la orice simptom de febră a sistemului democratic, lumea civilizată pune mâna pe telefon să cheme ambulanţa. Iar România este acum în postura de a reprezenta mărul stricat din coşul ţărilor democratice. Reacţia previzibilă a celor din jur este de a instaura carantina. Ţara noastră va fi izolată şi pusă sub observaţie atentă până când va dovedi, fără dubii, că şi-a băgat minţile în cap şi că nu e în pericol să dea cu cărămida în cap nevinovaţilor pe stradă.

Spunea un bancher că investitorul este cel mai sperios animal de pe faţa planetei. Este lesne de intuit ce se întamplă în boardurile tuturor multinaţionalelor prezente la noi şi ce decizii vor fi luate la vârful sistemelor financiare de care depindem ca un nou-născut de trupul mamei. Îngheţul economic este iminent, şi declinul pieţei interne - garantat. Din nefericire, clasa politică din România nu a înţeles încă nimic din lecţiile predate de greci sau de unguri. Faptul că ai noştri au nevoie să se lovească de pragul de sus ca să-l vadă pe cel de jos este întrucâtva de înţeles, din cauza faptului că democraţia de la noi abia are vârsta majoratului. Dar de aici şi până la a ne da cu ţeasta de perete din nou şi din nou, în speranţa că zidul va ceda înaintea propriului craniu, este cale lungă şi nepermisă.

Singura soluţie la situaţia actuală - pe termen lung, nota bene! - este schimbarea comportamentului clasei politice. Parlamentul trebuie să înceteze a fi sanctuarul penalilor, iar puternicii momentului să se abţină să-şi bage mâna până la umăr în borcanul cu miere al banului public. Iar speranţa mea se îndreaptă către procurori şi judecători. Ei sunt cei care trebuie să-şi înţeleagă rolul vital în viitorul ţării şi să aibă curajul şi determinarea de a-şi face datoria până la capăt. Dacă politicul va continua să încerce - în cel mai străveziu mod cu putinţă, astăzi - să-şi subordoneze Justiţia, nu ne mai rămâne decât să ne căutăm bilete de avion pentru o ţară cu democraţie de peste 100 de ani.
AUTOR CLAUDIU SERBAN
SURSA www.capital.ro 

DE CE CRED CA PONTA IL IUBESTE (IN TAINA) PE BASESCU

Urmăresc aproape cu milă eforturile lui Victor Ponta de a se preface că-şi respectă promisiunea făcută aliatului Antonescu şi de a declanşa alegeri prezidenţiale anticipate.

De când a ajuns la Palatul Victoria, preşedintele PSD pare un om chinuit. Uitaţi-vă la mimica sa de câte ori este asaltat de presă: îşi suge buzele după fiecare întrebare şi are o privire de om hăituit. Ultima sa preocupare, acum, când are în faţă perspectiva îngrozitoare a unei crize economice majore, generată de situaţia din Grecia, este să intre într-un război stupid cu Traian Băsescu, pentru a-l salva pe Crin Antonescu.

Adevărul este că nu există absolut nici un argument raţional pentru ca PSD, în frunte cu Ponta, să-şi dorească schimbarea lui Băsescu. Preşedintele Traian Băsescu stă în poziţie de ghiocel, închis în Palatul Cotroceni şi înghite toate insultele pe care adversarii săi le lansează fără ruşine. Este un spectacol jenant şi umilitor, Băsescu realizează asta mai bine decât oricine şi cred că dacă va mai avea ocazia să se răzbune o va FACE CU TOATA URA de care este capabil. În orice caz, acum şi încă multe luni de acum încolo, nu cred că şeful statului va ataca guvernul USL. Impresia mea este că a învăţat şi el proverbul chinezesc: "Stai pe malul râului şi aşteaptă să vezi trecând cadavrul duşmanului tău". Vine criza din Grecia peste România şi atunci Băsescu va discuta în alţi termeni cu Hrebenciuc, Marga şi toţi ceilalţi...În al doilea rând, din punct de vedere electoral, mă îndoiesc că suspendarea şefului statului ar aduce vreun câştig electoral celor din USL, la parlamentarele din noiembrie. Nu cred că vreun alegător al acestei alianţe va vota cu altcineva supărat că Băsescu nu a fost rapid executat în piaţa publică.

Singurii interesaţi de schimbarea lui Băsescu sunt Dan Voiculescu şi clientul său Crin Antonescu. Voiculescu nu este animat de nimic altceva decât de ură. Vrea să arate că el a câştigat până la urmă bătălia cu preşedintele României. Vis de mogul, ce să-i faci. Antonescu este disperat pentru că fiecare zi de guvernare înseamnă mai puţine voturi la prezidenţiale. Pentru el există două variante: fie intră foarte repede în prezidenţiale, cel târziu în iunie 2013, fie va fi obligat să intre în opoziţie în 2014, pentru a ajunge şeful statului. Ultima variantă este foarte riscantă şi are nenumărate necunoscute, inclusiv opoziţia propriului partid.
În schimb, Ponta nu are nici un interes să înlocuiască un Băsescu cuminte şi temător cu un Antonescu avid de putere, încărcat de frustrări şi care va dori să încalece guvernul cât de repede posibil. Deja se simte o tensiune şi o poziţionare a celor doi lideri ai USL – vezi şuturile pe care Ponta le-a tras liberalilor Nicolăescu şi Vosganian. Iar preşedintele PNL ştie foarte bine de ce oamenii săi au primit ministerele economice (minus Finanţele), iar PSD le-a luat pe cele care fac dosare: liberalii sunt invitaţi la borcanul cu miere, pentru ca amicii social-democraţi să aibă pe cine plimba cu cătuşe la mâini prin faţa camerelor de luat vederi, dacă va fi nevoie.

Îmi amintesc cu plăcere de vizita secretă pe care familia Ponta a făcut- o la Cotroceni, în 2008. A urmat o perioadă de tensiuni, dar, ştiind cât de tare te poate enerva Crin Antonescu, cred că sentimentele pro- Băsescu ale tânărului lider PSD se pot aprinde din nou...
AUTOR MIRCEA MARIAN
SURSA www.evz.ro 

EXPERIMENTUL MIHAI RAZVAN UNGUREANU

Habar n-am ce l-a făcut pe Traian Băsescu să creadă că omul potrivit la vreme de criză poate fi Mihai-Răzvan Ungureanu (observaţi că am pus între cele două prenume liniuţa pe care, pe când era adjunct la Externe, pe vremea Convenţiei, o impusese printr-o circulară ca fiind obligatorie în transcrierea numelui său!).

O slăbiciune avea el pentru fostul ministru de Externe, a cărui debarcare n-o putuse împiedica pe vremea conflictelor cu Tăriceanu, dovadă că s-a prevalat de prerogativele sale pentru a-l reintroduce în circuit, la o instituţie cu care n-avea – cel puţin în aparenţă – nici o contingenţă: serviciul de spionaj.

Dar, mă rog, ce contingeţi au avut Fulga sau Harnagea, ca să nu mai vorbim de Săftoiu? Un astfel de serviciu îşi vede de treaba sa, fără a-i implica prea mult pe şefii politici. Totuşi, experienţa managerială a junelui istoric şi diplomat nu era una care să-l califice pentru exerciţiul complex al guvernării. Probabil însă că preşedintele s-a gândit că lucrurile vor merge la fel ca pe vremea lui Boc: tot eu guvernez, indiferent cine e premier.

Cum-necum, MRU a devenit premier şi, cu privirea care balează sacadat câmpul vizual, a luat o aură de cocoş care vrea să pună ordine în ograda în care se cotcodăcea pe prea multe voci. În cele vreo 90 de zile în care a controlat mersul ţării, Ungureanu n-a reuşit, concret, decât două lucruri: să schimbe orarul de funcţionare al instituţiilor din subordinea guvernului pentru a se potrivi bioritmului său, şi să dea poporului bugetar ziua liberă de dinainte de 1 Mai. În rest a ratat totul: şi privatizările în care-şi punea mari speranţe clientela politică a PDL-ului, şi colaborarea cu aliaţii din Coaliţie, şi dialogul cu Opoziţia. A vrut prea multe lucruri dintr-o dată, hotărât să ardă etapele şi n-a realizat nimic. Nici măcar minima solidaritate sau loialitate a forţelor politice pe care le reprezenta şi care l-au lăsat din braţe în cel mai natural mod cu putinţă.

Ar fi putut să facă, totuşi, ceva? Cred că nu. Faptul că venea de unde venea a introdus un sentiment aproape generalizat de neîncredere. Suportul politic unic al preşedintelui l-a lipsit de autoritatea necesară în relaţia cu cei care ar fi trebuit să-l susţină şi să-l menţină. Dar, mai ales, l-a marcat aroganţa găunoasă pe care a ţinut să o afişeze cu fiece ocazie. Şi Năstase era arogant, dar ele avea în spate forţa partidului pe care-l conducea cu mână de fier. Ungureanu n-a avut, însă, în spate, decât leafa mare a nevestei, încasată de la OMV (lucru pe care n-a reuşit să-l explice în nici un fel).

Ungureanu trece, astfel, prin istoria contemporană ca una dintre acele stele pe care le vedem când ele deja nu mai sunt. Încununarea grotescului comportamentului său va rămâne, probabil, “darea de seamă” asupra guvernării, făcută după cădere, când încerca să convingă asistenţa că “guvernul său a făcut mai mult decât cele precedente”, uitând că şi el făcea parte din ele şi că în acest fel îşi jignea protectorul.

Guvernul Ungureanu a fost un experiment ratat, probabil ultimul, al unui preşedinte caracterizat  printr-o acută “mână moartă” în materie de resurse umane.

AUTOR OCTAVIAN ANDRONIC

SURSA www.ultima-ora.ro 

SCRISOAREA LUI TRAIAN BASESCU CATRE OPOZITIE

"Stimate domnule Preşedinte,

Îmi este cunoscut faptul că în cursul zilei de 7 aprilie 2012 se desfăşoară Congresul Extraordinar al partidului pe care îl conduceţi.
Consecvent ideii de respectare a votului electoratului şi principiilor Constituţiei îmi permit să vă reamintesc faptul că prin Referendumul din noiembrie 2009 electoratul a votat pentru Parlament Unicameral şi maxim 300 de membri ai Parlamentului. Acest subiect cu propuneri adecvate l-am ridicat şi în cadrul consultărilor care au avut loc la Palatul Cotroceni în data de 6 februarie 2012.

Din păcate, propunerea mea cu privire la revizuirea Constituţiei pentru implementarea rezultatului referendumului din noiembrie 2009 a rămas până astăzi fără un răspuns oficial din partea partidului dumneavoastră.
Având în vedere credinţa mea că organele colective de conducere ale partidelor sunt cele care trebuie antrenate în deciziile importante pentru ţară, vă adresez rugămintea respectoasă de a supune Congresului Extraordinar al partidului pe care îl conduceţi următoarele propuneri având ca obiectiv respectarea votului românilor:

1. Participarea parlamentarilor partidului dumneavoastră la procesul de revizuire a Constituţiei pentru punerea acesteia în acord cu rezultatul referendumului din noiembrie 2009 (parlament unicameral, 300 parlamentari);
2. Revizuirea ar trebui să includă şi reducerea mandatului Preşedintelui României la 4 ani astfel încât alegerile parlamentare şi prezidenţiale să se desfăşoare simultan;
3. Lucrările pentru adoptarea legii de revizuire a Constituţiei ar trebui să se desfăşoare astfel încât legea de revizuire a Constituţiei să fie supusă referendumului cu ocazia alegerilor locale.
În cazul în care veţi accepta revizuirea Constituţiei aşa cum ea a fost cerută prin referendumul din noiembrie 2009, dar şi propunerea mea de reducere a mandatului preşedintelui la 4 ani, vă garantez că în timp util voi demisiona din funcţia de preşedinte al României, astfel încât alegerile legislative din noiembrie 2012 să se desfăşoare simultan cu alegerile prezidenţiale.
Consider că o astfel de abordare este în măsură a da oamenilor politici ocazia să respecte înscrisul constituţional de la art. 2 din Constituţia României care precizează dreptul de exercitare a suveranităţii naţionale a poporului român prin referendum.
În acelaşi timp, apreciez că revenirea la mandatul de 4 ani pentru Preşedintele României este necesară în perspectiva consolidării deplinei democraţii".
SURSA ADEVARUL

MRU, MAI BUN DECAT BASESCU?!

Coalitia anti-PDL are o problema: Mihai Razvan Ungureanu nu e Traian Basescu! Actualul presedinte l-a batut mar pe Mircea Geoana cu concursul acestuia (ma refer nu numai la faptul ca l-a invins, dar l-a ridiculizat, si asta a cantarit fatal pentru psihicul fostului lider al PSD), insa nu astfel vor sta lucrurile intre Crin Antonescu si MRU - in eventualitatea ca USL insista sa mearga pe mana presedintelui PNL pentru a castiga prima demnitate a tarii.

Dar ma indoiesc. Si nu pentru ca socialistii isi vor schimba prioritatile si vor prefera sa-l alerge pe unul de-al lor pana la Cotroceni. Ci pentru ca actualul premier forteaza USL sa deschida bine ochii, sa aiba discernamant. Greu, dar nu imposibil.

Daca Traian Basescu a fost cel mai bun produs al gradinitei politice de dupa Revolutie, MRU se afla in gimnaziu, in an terminal. Experienta sefului statului, a carui oferta s-a mulat ca un sal din lana pe gatul fragil al electoratului beat, reprezinta o carte de citire atat pentru strategii electorali, cat si pentru candidati.

Nu ca acestia trebuie sa invete din greseli - s-a demonstrat ca Traian Basescu a facut doar o singura eroare politica, in momentul cand s-a azvarlit asupra doctorului Raed Arafat (buna si asta, mai ales ca a fost maxima, va sta in toate manualele marketingului electoral). E vorba mai ales despre faptul ca asa, cu doua viteze, incet si foarte incet, societatea romaneasca progreseaza. Si oameni, si sobolani.

Iar unui ochi care incepe sa clipeasca i s-a aruncat in fata o alta felie de realitate, pe care este necesar sa o digere: MRU. Dintr-o data, fortandu-l sa judece iute, sa cantareasca. Efectul surprizei de a constata, daca nu stia, cum capra sare masa, iar iada sare casa.

Nicio urma de mitocanie, dar acelasi verb taios. Doar ca mai finut. Aceeasi siguranta, doar ca asta noua vine dintr-o cultura ceva mai consistenta. Aceeasi maniera de a jongla cu senzatiile - Traian Basescu rade, plange si danseaza, MRU rade, misca iute din pupile ca sa para nesigur, prin urmare e de-al nostru, din popor, si roteste palosul cu larghetea cu care chivutele dau din buric.

Ridiculizeaza, dar la nivel colocvial. Ameninta, dar pare impaciuitor. Iarta, mai ofera o sansa, marind astfel distanta (pe verticala) dintre el si Victor Ponta - celalalt nici nu exista! Este responsabil, dar nu uita sa se refere la eventuale neimpliniri. Si isi joaca admirabil personajul, mai ales haina de fost sef peste spioni.

Si "indrazneste" sa riste. Adica spune ca nu isi va sufleca manecile pentru o cariera politica decat daca-i iese asta, administrativa. Desigur ca nu poate spune dupa doua luni daca a reusit, ii mai trebuie o luna - aceasta este una dintre cheile retoricii lui MRU in fata lui Emil Hurezeanu. Pentru cine doreste sa o priceapa. Pentru cine nu, mai mare!

Caci daca in urma cu o saptamana, pe spinarea PDL pareau ca incep sa curga sudori reci, gheata din vorba premierului a mutat orizontul intr-o insula tropicala.
Doar ca mai trebuie ceva: sa vrea si tabara portocalie asta. Ca daca nu, MRU se va incarca pe sine in spinare si-si va cauta alt activ de baza. Ceea ce nu-i va ajuta, fireste, pe liberali. Vrand-nevrand, ei vor trebui sa-si gaseasca alta portavoce. Traian Basescu s-a faultat singur, dar Ungureanu nu are de gand.
AUTOR CRISTIAN MIHAI CHIS
SURSA www.ziare.com 

PRIMELE SCANTEI BASESCU - MRU

Am fost plecat pentru doua zile si am incercat sa recuperez ratarea aparitiei Presedintelui cautind opinii pertinente si analize pe continut din partea presei. N-am gasit nimic. A trebuit sa urmaresc inregistrarea difuzata de Pro TV duminica noaptea si incerc citeva observatii. Evident ca si eu ma intreb ce a urmarit Traian Basescu prin iesirea de simbata.
In primul rind, sare in ochi “rasucirea” Presedintelui! In ianuarie certa PDL-ul si guvernul Boc ca fac promisiuni bugetarilor si pensionarilor, de mariri si preamariri fara sa identifice sursele bugetare si eventuale solutii financiare. Astazi, cind Boc & Co. au fost retrasi, Traian Basescu vine si cere exact contrariul pozitiei sale din urma cu citeva saptamini, afirmind ca exista solutii pentru revenirea la salariile bugetare de odinioara si ca s-au indeplinit conditiile FMI, adica procentul din PIB pentru cheltuieli salariale bugetare e in jur de 7% si faptul ca avem astazi cu exact 200.000 de bugetari mai putini!!! Presedintele a mai gasit si niste statistici INS potrivit carora au crescut salariile in mediul privat!

Imi doresc ca seful statului sa nu creada balivernele de mai devreme! E clar ca in sectorul bugetar se minte ca pe vremea lui Ceausescu, nici vorba sa se fi redus cu fix 200.000 si un pic numarul de angajati, e clar ca procentul din PIB e doar pe hirtie iar INSeul asta cu mediul privat sugereaza ca aici e raiul pe Pamint. Catastrofa salariatilor in mediul privat s-a petrecut! Fara sa existe nicio data privind citi oameni si-au pierdut slujba, casa, masina si chiar viata! Oameni din mediul privat! Iar INS ii spune Presedintelui ca merge bine sectorul privat, cresc salariile, e Revelion! Incredibil!
Premierul Ungureanu tocmai anuntase ca studiaza reducerea contributiilor CAS ale salariatilor, in incercarea de a gasi solutii pentru a le creste veniturile si, prin consecinta, consumul populatiei! Plus ca ideea era apropiata si de cererea USL, care ceruse masura dar pentru patroni, pentru a le permite sa creeze locuri de munca. Interesant, USL e mai de dreapta decit noul premier declarat de dreapta!

Totul e praf in ochii opiniei publice! De fapt a inceput in forta campania electorala! MRU vrea popularitate, USL cere imposibilul, CAS redus pentru firme, stiind ca nu se poate dar USL vrea sa-i stirneasca pe patroni impotriva guvernului si a PDL. E interesant si “jocul” lui TB, care il “urecheaza” pe MRU privind cheltuielile materiale ale Romaniei, sa mai taie!, dar si noua pozitie privind bugetarii, in opozitie cu Premierul. Si tocmai ce MRU se intilnise cu Isarescu vineri, tocmai ce noul si tinarul ministru al Finantelor anuntase ca trimestrul 1 din 2012 e sub trimestrul 4 din 2011, deci “un fel de recesiune”!
Eu cred ca Romania nu isi permite acest LUX bugetar, de revenire la salariile de odinioara, cele din perioada in care patria avea crestere economica de 5-7%, dar si aceea falsa, avind in vedere bula imobiliara. Eu cred ca TB stie situatia reala a Romaniei si nu se ia dupa INS dar, cu instinctul sau de fiara politica, a vrut sa dea un sah USLasilor dar si cabinetului Ungureanu, sa isi marcheze din nou teritoriul de conducator al bataliei politice!

Ce avem astazi?! Presedintele vrea sa dea salarii mai mari dar USL, care deja se vede cistigator si la guvernare nu vrea o asemenea ghiulea de picior! Cum ar fi sa se mareasca salariile acum iar din iarna, cind nu va avea bani, USL sa taie salariile sau sa se imprumute la FMI ?!?! USL a reactionat gresit, rezultind stirea ca, daca Base creste salariile, Ponta vine si le taie la loc! Din nou, 1-0 pentru “dictator”!
Sah a primit si premierul, atentionat sa nu joace politic fara “capitanul de echipa” de la Cotroceni! Cei care au practicat sporturi de echipa inteleg bine ce spun! MRU stie bine ca daca mareste salariile acum, in octombrie va gifii sa gaseasca bani de pensii si salarii. Pus sub presiunea cererii prezidentiale dar si a propriei promisiuni, primul ministru are de astazi doua grenade in rucsac, salariile si CASul. Ba chiar 3, patronii vor si ei CAS mai putin! Urmeaza luni de “fiere” pentru tinarul premier! Si-a inceput mandatul suparindu-i pe liderii PDL, UNPR si UDMR, a primit o lovitura vicleana de la Elena Udrea, semn ca sa priceapa toti ca fostul ministru al Dezvoltarii nu il inghite pe fostul sef al SIE. In sfirsit, MRU primeste teme grele si de la TB, care nu il ajuta ba chiar ii pot rupe gitul!

Asa cum il stiu, Presedintele a iesit sa dea mesaje la toata lumea, ma refer la cei cu care poarta sau a purtat discutii, in dorinta de a le arata cine e THE BOSS si in acelasi stil de a deschide mai multe fronturi deodata. De la umilirea companiei Petrom-OMV, o privatizare ghiulea de gitul PSD si a lui Adrian Nastase, pina la mesaje subtile, sau nu, date Israelului si comunitatii evreiesti. Si mai e un mesaj interesant, insa nu stiu catre cine l-a transmis TB, ca nu a fost pentru popor. A laudat-o pe Elena Udrea intr-un fel in care m-a facut sa cred ca si ea a fost o optiune pentru fotoliul de prim ministru! Ceva de genul, “nu v-a placut blonda mea cu pantalonii strimti dar eficienta in absorbtia fondurilor europene, ia sa vad cum va descurcati voi astia cu scoli multe din cabinetul MRU!”

Cine stie?! De parca numirea noului guvern a fost peste capul Cotroceniului!  Sau poate ca Presedintele TB vrea sa motiveze la maxim Premierul MRU sa cistige Champions League! E adevarat, de data asta metoda e una cam neaosa! Foarte interesant! Si eu care credeam ca sint o echipa indestructibila! Incurcate sint caile guvernarii!
Sa fiti iubiti!
AUTOR RADU MORARU
SURSA www.nasul.tv 

TRANSFORMAREA LUI VICTOR PONTA

Ce anume s-a întâmplat în ultimele zile pentru a justifica această schimbare aproape incredibilă a atitudinii lui Victor Ponta faţă de putere? In răspunsul la această întrebare stau, în mod cert, soarta alianţei PNL- PSD şi, probabil, rezultatul alegerilor din 2012.

Discursul liderului PSD din Parlament, cu ocazia votului referitor la Guvernul Ungureanu, i-a luat prin surprindere pe aliaţii liberali, care au boicotat singuri puterea şi nu au participat la eveniment. Chiar dacă, ulterior, Crin Antonescu a vrut să pară îngăduitor faţă de prietenia neaşteptată arătată de Ponta cabinetului lui Mihai Răzvan Ungureanu, liderul PNL nu a reuşit să mai convingă pe nimeni, în ciuda abilităţilor sale oratorice recunoscute. In realitate, liberalii sunt mai îngrijoraţi ca oricând în urma ultimelor evenimente, iar discuţiile care se poartă acum în partid se învârt în jurul unor întrebări chinuitoare: ce plan secret au pus la cale pesediştii? Mai putem să ne bazăm pe Victor Ponta? Oare PSD vrea să intre la guvernare alături de PDL?

Intemeiate sau nu, toate aceste speculaţii pleacă de la un fapt care nu poate fi contestat: Victor Ponta şi-a schimbat radical atitudinea faţă de putere. Transformarea liderului PSD este atât de bruscă încât am fi naivi să încercăm să o justificăm cu explicaţii de genul "liderul PSD s-a maturizat", "şi-a dat seama că trebuie să aibă o atitudine constructivă". Vi-l mai amintiţi pe Ponta de acum trei zile: "Este o naivitate să crezi în Traian Basescu"? Dar pe Ponta de acum doua săptamani: "Traian Băsescu este un dictator în delir"? Sau de acum câteva luni: " Traian Băsescu este un iresponsabil"? Noul Ponta, cel din 9 februarie, tocmai a promis sprijin unui guvern girat de Traian Băsescu, (dictatorul în delir), evident în anumite condiţii, a considerat deplasate unele atacuri împotriva guvernului făcute de partenerul său din USL Dan Voiculescu ("guvernul clonelor") iar, ce este cu adevărat halucinant, câteva ore mai tarziu, într-o intervenţie la Antena 3 a vorbit despre necesitatea unei vieţi politice mai decente, fără jigniri şi atacuri la persoană.
Dacă am fi picat acum în România, după o călătorie de vreo zece sau 20 de ani, am fi avut toate motivele să salutăm această atitudine civilizată a unuia dintre liderii opoziţiei: Bravo domnule Ponta! Aşa se face politică într-o ţară civilizată!

Cum nu suntem în această situaţie, şi cum România nu este o ţară civilizată, nu avem motive să fim atât de optimişti. Asta pentru că în politica românească, pur şi simplu nu există astfel de transfomări. Aveţi exemple de politicieni care, fără să fie forţaţi de cineva, şi-au abandonat discursul agresiv, injuraturile, demagogia, în favoarea unei atitudini echilibrate şi constructive? Din păcate, în România, politicienii care au adoptat o astfel de ţinută au eşuat la prima confruntare mai serioasă cu electoratul. Doar două exemple: Mugur Isărescu şi Cristian Diaconescu.

Alegătorul român nu suporta astfel de oameni (din pacate) pentru că vrea în campanii electorale sânge pe pereţi, scuipaţi în ochi şi injurături televizate. (Uitaţi-vă la audienţele Antenei 3 şi o să-mi daţi dreptate).
In aceste conditii, schimbarea lui Ponta nu poate avea decât două explicaţii: ori liderul PSD a ales să experimenteze noi strategii politice, într-o perioadă în care, inclusiv prin lozincile mitocăneşti din Piaţa Universităţii la adresa lui Băsescu şi Boc, s-a dovedit că nu rentează să fii gentleman, ori a fost forţat să-şi refacă toate calculele legate de carieră.

Putem exclude cu inima împăcată prima variantă: Ponta chiar nu este atât de subtil. A doua variantă pare, din păcate, mult mai credibilă. Ce anume s-a întâmplat după nominalizarea şefului SIE pentru funcţia de prim ministru, ce i-o fi spus acesta lui Victor Ponta în discuţia avută zilele astea (şi care nu a fost negată de părţi)? Deocamdată există doar zvonuri. Unele poate răutăciose. Acest eveniment poate arăta însă, ceea ce ştie aproape toată lumea dar nu poate dovedi nimeni. Şi anume că oamenii politici din Romania se comportă, în toate momentele cheie ale carierei lor, de parcă s-ar fi născut cu toţii în acelaşi loc. În sensul de instituţie , nu de loc al naşterii. 
AUTOR GABRIEL BEJAN
SURSA ROMANIA LIBERA