Se afișează postările cu eticheta dictatura. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta dictatura. Afișați toate postările

vineri, 13 iulie 2012

TOTALITARISMUL CUPLULUI PONTA - ANTONESCU

Marea greşeală pe care au făcut-o partenerii occidentali ai României a fost să creadă că Ponta şi Antonescu sunt la fel ca orice alt politician, de stânga sau de  dreapta, că aparţin aceleiaşi specii politice căreia îi aparţin şi ei. Puţin populişti, puţin imorali, dar atât. În fond nu toţi politicienii sunt la fel? Câtă vreme lupta se dă în cadre democratice e în regulă. Greşit. Cei doi aparţin unei cu totul alte specii.

Cu câteva luni în urmă, un diplomat german ne-a cerut părerea asupra liderului PSD, Victor Ponta. I-am mărturisit că ceea ce ne îngrijorează cel mai mult la persoana acestuia este fibra profund totalitară care străbate personalitatea politică a lui Ponta. Totalitară?, ne-a replicat diplomatul cu neincredere. Nu e exagerat? Când ne-am revăzut recent, reprezentantul Germaniei s-a scuzat că nu ne-a crezut de prima dată: „De unde să fi ştiut că va face astfel de lucruri inimaginabile?''.

Or, tocmai asta este problema cu prietenii noştri din Occident. Educaţia democratică primită şi respectul pentru reguli înscris adânc în ADN-ul lor îi face incapabili să perceapă adevărata natură a politicienilor din Estul Europei şi din România. Cumva, în naivitatea lor inocentă îşi închipuie că trecutul comunist a fost şters din moştenirea genetică a politicianului român şi că între occidentalul guraliv, populist, poate puţin corupt şi cel de la Bucureşti nu există nicio diferenţă fundamentală. De aici şi reacţia neobişnuit de dură a occidentalilor, de dreapta şi de stânga, faţă de acţiunile guvernului Ponta: S-au simţit trădaţi de nişte oameni care au încălcat regulile jocului şi acum reacţionează cu furia celui tras pe sfoară. Din păcate, ceea ce s-a câştigat începând din 2005, când România a început să iasă cu eforturi uriaşe din groapa în care o lăsase regimul Adrian Năstase şi să îşi croiască drum spre credibilitate internaţională, normalitate şi respectabilitate s-a pierdut într-o săptămână. Indiferent cum se va încheia episodul suspendării lui Traian Băsescu, credibilitatea României este făcută fărâme şi vor trece ani, cum avertiza Viviane Reding, până o vom reface.
Nu că semnele caracterului totalitar al cuplului Ponta&Antonescu nu erau deja acolo, la vedere pentru orice observator înzestrat cu o minimă onestitate intelectuală. Cei doi şi-au creat propria realitate politică favorabilă refuzând sistematic să recunoască impactul devastator pe care l-a avut criza economică asupra României. În felul acesta au reuşit să impună cu succes prin intermediul aparatului de propagandă al televiziunilor de ştiri mogulizate o realitate alternativă în care criza nu exista iar tăierea salariilor, îngheţarea pensiilor, închiderea spitalelor şi concedierea bugetarilor aveau o cu totul explicaţie, una exclusiv internă care nu avea nici o legătură cu ceea ce se întâmplă în Europa şi în lume. Pasul al doilea al acestui proces a fost să identifice personajul vinovat de această situaţie: Traian Băsescu şi clica pedelistă. În varianta Ponta&Antonescu a realitatii - contrafacuta de ei insisi -, salariile nu s-au tăiat pentru că România risca să dea faliment, ci pentru că Băsescu şi PDL, în infinita lor lăcomie, le-au furat de la gura poporului. O poveste simpla si suficient de simpla ca sa prinda la "popor". Si a prins.

În felul acesta Băsescu nu a mai fost identificat drept un adversar politic cu care cei doi se aflau într-o bătălie politică legitimă şi democratică, ci ca inamicul nr. 1 al naţiunii, care nu trebuia doar învins în jocul democratic, ci anihilat pentru salvarea ţării. Această tactică a demonizării şi delegitimării adversarului, a identificării „duşmanului din interior'' care ameninţă însăşi fiinţa ţării,  care trebuie zdrobit, şi care a fost utilizată atât de bolşevici cât şi de nazişti pentru a prelua puterea şi a-şi legitima dictatura este principala linie de atac a USL împotriva preşedintelui şi nu vor renunţa la ea, indiferent dacă Traian Băsescu va rămâne sau nu la Cotroceni. Când Relu Fenechiu declară în conferinţă de presă că „Traian Băsescu este în război cu poporul român'', Fenechiu încearcă de fapt să legitimeze cvasi-anihilarea statului de drept de către USL prin „urgenţa'' creată de existenţa duşmanului intern şi a războiului cu acesta dus în numele poporului român. Când Antonescu afirma că „PDL trebuie să dispară'' sau când Ponta susţinea că „Băsescu şi Boc nu sunt români'', cei doi funcţionau în aceeaşi logică totalitară.

Un alt procedeu totalitar este delegitimarea vocilor opoziţiei ca „vândute'', deci trădătoare de ţară. Să nu uităm că primul din seria atacurilor USL a avut drept ţintă Institutul Cultural Român, o insulă de cultură liberă de control politic, care trebuia adusă rapid la ordine. Aici rezidă „urgenţa'' din Ordonanţa de Urgenţă. Au urmat apoi atacurile împotriva jurnaliştilor acreditaţi la Bruxelles sau care lucrează pentru prestigioase publicaţii străine precum The Economist sau EUObserver. Rând pe rând, Carmen Valică de la Radio România Actualităţi, Liliana Ciobanu, colaborator al The Economist şi Valentina Pop, jurnalistă la EUObserver au fost acuzate că reprezintă „coloana a cincea'' în presa internaţională a aceluiaşi duşman intern. Când atacurile în „publicaţiile USL'', în fapt versiuni 2.0 ale României Mari, nu au mai fost de ajuns, s-a trecut la ameninţări directe, cum i s-a întâmplat ieri colegei noastre Ondine Gherguţ.
Bineînţeles că se încearcă o lovitură de stat şi bineînţeles că aceasta va continua şi după eventuala demitere a lui Traian Băsescu pentru că sistemul totalitar în care „operează'' politic Ponta&Antonescu are oroare de democraţie şi libertate.
AUTOR CRISTIAN CAMPEANU
SURSA   ROMANIA LIBERA

marți, 10 iulie 2012

PONTA ABANDONAT DE SOCIALISTII DIN EUROPA

Singurii aliați ai guvernului Ponta în demersurile acestuia de a prelua prin forță toate pârghiile de putere din România sunt Hrebenciuc, Dragnea , Voicu&co., cărora prea puțin le pasă că în acest moment asistăm la o izolare fără precedent a țării noastre în UE. La nivel european, chiar cu o zi înainte de plecarea lui Victor Ponta la Bruxelles, pentru a oferi explicații oficialilor Comisiei Europene, voci importante ale socialiștilor europeni și-au exprimat îngrijorarea privind evoluția evenimentelor din România. Cea mai importantă declarație aparține președintelui Parlamentului European, socialistul Martin Schulz, care în urmă cu vreo 10 zile declara că este prietenul lui Victor Ponta, pentru care garanta chiar în scandalul de plagiat. Ieri, Schulz a dat o declarație care ar trebui să-l pună pe gânduri pe Ponta având în vedere întâlnirile programate la Bruxelles.
„Monitorizăm foarte îndeaproape evenimentele din România. Părem să asistăm la o luptă politică de o intensitate surprinzătoare între două tabere ireconciliabile“, arată președintele Parlamentului European, socialistul Martin Schulz, într-un comunicat de presă dat publicității cu o zi înaintea unei întâlniri cu Victor Ponta la Bruxelles.  „Dacă sunt orice încălcări ale regulilor și standardelor europene, Comisia Euro­peană trebuie să ia măsuri imediat. Suntem o Uniune a valorilor împărtășite și a standardelor legale, care trebuie respectate de către toți membrii săi fără excepție. Este datoria noastră să acționam dacă ele sunt violate“, se arată în declarația președintelui PE.

Unde sunt prieteniile de altădată?

Declarațiile reținute ale lui Schulz trebuie corelate cu reacțiile socialiștilor , în special germani, care au sancționat constant  practicile coaliției de la putere în procesul de suspendare a președintelui.
„Șeful“ politic  al lui Martin Schulz, Frank-Walter Steinmeier, a declarat zilele trecute că : „Este inacceptabil să restrângi în doar câteva zile atribuțiile Curții Constituționale, să adaptezi procedurile parlamentare (scopului tău, n.r.) și să ocupi funcții importante peste noapte. Pe scurt, normele democratice si standardele parlamentare sunt suprasolicitate și încălcate. Solicit tuturor partidelor să respecte instituțiile democratice, să respecte legea și separarea puterilor în stat.“

Încă un socialist european îl critică pe Ponta: Sunt îngrozit de acțiunile politicienilor care se comportă ca niște puciști

Ministrul luxemburghez de externe, socialistul Jean Asselborn, a declarat într-un interviu pentru Spiegel Online că în România au loc „încălcări grave ale principiilor de drept european care sunt inacceptabile“, potrivit Rfi.ro.
Într-un interviu acordat Spiegel Online, Asselborn spune că „este inacceptabil ca hotărâri ale Curții Constituționale să fie anulate prin ordo­nanță de urgență“. „Acestea reprezintă încălcări grave ale principiilor de drept european care sunt inacceptabile“. Românii au avut de suferit în perioada comunistă din cauza lipsei statului de drept și „țara nu are voie să cadă înapoi în acele vremuri“, crede el
Parlamentul de la București își arogă drepturi de a da verdicte, dar asta este atribuția judecătorilor, a mai spus Asselborn. „În calitate de social-demo­crat sunt îngrozit de acțiunile unor politicieni care vor să activeze în clubul socialiștilor europeni, dar care se comportă ca niște puciști“.
Joi, premierul Victor Ponta a fost chemat la Bruxelles unde va trebui să clarifice situația de la București cu președintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso. În capitala Europei crește presiunea asupra președintelui Parlamentului European, Martin Schulz (socialist), de a nu-l menaja pe Ponta. La ultima conferință de presă cu ocazia Consi­liului European, Schulz l-a pre­zentat drept prieten pe Ponta.
Asselborn a purtat deja o discuție telefonică pe această temă cu Schulz și a declarat apoi că este „convins că la Bruxelles vor fi transmise mesaje fără echivoc“. În cazul premierului maghiar Viktor Orban, conservatorii au acționat „cu ezitare și chiar binevoitor“. Această atitudine „nu și-o pot permite social-demo­crații în cazul României“, a spus Asselborn pentru Spiegel.
Luni, liderul social-democraților din Bundestag, Frank-Walter Steinmeier, șoca tabăra socialiștilor spunând că în România „sunt încălcate normele demo­cratice și standardele parlamentare“. Steinmeier consideră că „este inaccep­tabil să restrângi în doar câteva zile atribuțiile Curții Constituționale, să adaptezi procedurile parlamentare (scopului tău, n.r.) și să ocupi funcții importante peste noapte.“
„Solicit tuturor partidelor să respecte instituțiile democratice, să respecte legea și separarea puterilor în stat. Abaterile politice și legale, precum cele de care este acuzat președintele Băsescu, nu trebuie plătite înapoi în același fel“, mai scrie Steinmeier . „Prin urmare, salut faptul că Uniunea Europeană va examina cu atenție evenimentele. Ar fi de dorit să cerceteze nu doar ceea ce s-a întâmplat în ultimele zile, dar și criza constituțională din ultimii ani“.

Swoboda îi cere lui Barroso o analiză a evenimentelor recente din România

Liderul Grupului Socialiștilor și Democraților din PE, Hannes Swoboda, cere Comisiei Europene, într-o scrisoare adresată președintelui CE, Jose Barroso, să facă rapid o analiză a evenimentelor din România, care să ajute la elaborarea unor soluții pentru "instrumentele de control și echilibru".
"Dragă președinte, draga Jose Manuel, scriu în legătură cu situația politică în desfășurare în România și cu îngrijorările exprimate, săptămâna trecută, în numele Comisiei Europene, de dumneavoastră și de vicepreședintele Viviane Reding. În lumina complexității sistemului constituțional din România și a slăbiciunilor evidențiate de actuala criză instituțională, doresc să cer Comisiei să inițieze rapid o evaluare a evenimentelor din România, cu toată atenția necesară, dar și cu promptitudinea necesară pentru rezolvarea disputelor interne interinstituționale. Cred că analiza Comisiei ar trebui să ia în considerare rolul jucat de toți actorii instituționali în evenimente anterioare care au condus la actuala criză și să sprijine în elaborarea unor posibile soluții legate de sustenabilitatea instrumentelor de control și echilibru", scrie Swoboda.
El precizează că grupul pe care îl reprezintă nu va tolera nicio încălcare a legilor sau valorilor europene de către statele membre sau de către Guvernele în funcțiune.
"M-am abținut până acum de la a emite judecăți, din respect față de Comisie și față de rolul ei important de garant al Tratatelor UE. Spre deosebire de alți actori politici și grupuri politice, eu și grupul pe care îl reprezint am susținut întotdeauna cu fermitate respectarea drepturilor fundamentale și a statului de drept și nu vom tolera nicio încălcare a legilor sau valorilor europene de către statele membre sau de către Guvernele în funcțiune. Avem deplină încredere în obiectivitatea analizei, evalurărilor și recomandărilor dumneavoastră și suntem siguri că veți rezolva repede acest caz", scrie Swoboda.

Der Spiegel: România riscă să devină „oaia neagra a Europei“

Suspendarea din funcția de președinte a lui Traian Băsescu reprezintă „o însce­nare umilitoare“, care riscă acum să transforme țara noastră în „oaia neagră a Europei după modelul Ungariei“, comen­tează jurnaliștii germani.
Situația politică din România și relația „te iubesc - te urăsc“ a românilor cu Traian Băsescu sunt dezbătute, pe larg, de publicația Der Spiegel.
Observatorii din România atrag atenția ca prim-ministrul Ponta și-a depășit cu mult atribuțiile, iar comen­tatorii germani avertizează că statul de drept este în pericol, notează jurnaliștii la începutul materialului.
Președintele se confruntă din nou cu o suspendare, însă de aceasta dată adversarul său politic este premierul Victor Ponta.
„Europa privește cu atenție din cauza preocupărilor legate de inhalarea de către Guvernul Ponta a principiilor statului de drept și transformarea României într-o altă oaie neagra după modelul Ungariei“, completează jurnaliștii germani.
În continuare, Der Spiegel trece în revistă toate criticile sosite din partea UE, și a oficialilor occidentali de rang înalt, precum cancelarul german Angela Merkel, ministrul sau de Externe, Guido Westerwelle, sau comisarul european pentru Justitie, Viviane Reding.
Ministrul german de Externe, Guido Westerwelle, și-a exprimat îngrijorarea in legătură cu decizia Parlamentului de suspendare a lui Traian Băsescu și a declarat că UE are nevoie de mecanisme noi de reacție când o țară membră desconsideră spiritul și valorile europene.
„Principiile de baza ale democrației, statul de drept și separarea constituțională a puterilor în stat“ nu pot fi puse în discuție, iar Guvernul federal „pur și simplu nu poate ignora“ ceea ce se întâmplă in România, a declarat șeful diplomației germane pentru Frankfurter Allgemeine Sonntagszeitung.
Criticilor li s-a adăugat, luni, și cancelarul german Angela Merkel. După o discuție telefonică purtată cu Traian Băsescu, Merkel a transmis că „statul de drept a fost încălcat în mod inacceptabil în România, în timpul luptei pentru putere dintre liderii țării“.
Cei doi oficiali nu au fost însă singurii care și-au exprimat îngrijorarea legat de situația din România, adaugă jurnaliștii germani. În urma cu o săptă­mână, comisarul european pentru Justiție, luxemburgheza Viviane Reding, a comentat, pe Twitter, evenimentele de la București.
„Sunt foarte îngrijorată de atacurile recente la independenta Curții Consti­tuționale a României. Pentru mine, un sistem judiciar funcțional și independent este o pre-condiție pentru respect reciproc in Spațiul european de Justiție“, a scris Viviane Reding.

The Economist: Este situația din România mai gravă decât cea din Ungaria?

„Declarațiile dure nu sunt punctul forte al Comisiei Europene, în special atunci când vizează evenimentele politice dintr-un stat membru. Și totuși, pe 7 iulie, Comisia și-a încălcat tradiția și a emis un avertisment sever Guvernului roman, afirmând ca este «îngrijorată» din cauza acțiunilor care subminează Curtea Constituțională. (...) Oficialii de la Bruxelles nu înțeleg de ce Guvernul Ponta ignoră atât de evident legislația în vigoare și continuă cu încercarea de a trece instituțiile - în special justiția - sub controlul partidului. Este chiar mai dificil de înțeles în condițiile în care domnul Ponta are șanse mari să câștige alegerile generale care vor avea loc spre sfârșitul acestui an“, se arată într-un articol publicat pe unul dintre blogurile afiliate The Economist, intitulat „Politica românească: Este situația din România mai gravă decât cea din Ungaria“ care tratează evenimentele politice recente din România.
AUTOR IULIA NUELEANU
SURSA CURENTUL 

vineri, 3 februarie 2012

ISTORICUL CRIN SI DICTATURA

Anna Politkovskaia, Paul Klebnikov sau oricare din ceilalţi zece jurnalişti asasinaţi în Rusia de când Putin a preluat puterea nu mai pot defini dictatura pentru liderii Opoziţiei de la Bucureşti.

Aşa că Ponta şi Antonescu ar face bine să-i viziteze pe Mihail Hodorkovski şi pe Platon Lebedev în celulele lor siberiene, la o aruncătură de Cercul Polar, dacă vor să vadă pe viu ce soartă au oligarhii într-o dictatură. În Belarusul lui Lukaşenko liderii USL nu ar putea face o documentare serioasă, fiindcă opozanţii de calibru nu prea mai ajung în închisori, ci dispar, pur şi simplu.

Despre dictatori precum Carol al II-lea, Hitler, Stalin, Franco, Mussolini şi Ceauşescu, istoricul Crin Antonescu ar trebui să ştie aproape tot ce se poate şti. Dictaturile instaurate de ei au făcut milioane de victime, au suprimat libertăţi cetăţeneşti, au ucis orice formă de democraţie în timp ce o proclamau cu neruşinare. Liderul liberal ce se doreşte viitor preşedinte al României se comportă amnezic, de parcă n-ar fi absolvit facultatea de istorie şi s-ar fi născut odată cu evenimentele din decembrie 1989, pe când intra în PNL şi, pe listele partidului, în Parlament. Antonescu face din istoria recentă sau contemporană exact ceea ce-i dictează interesele politice. El este chiar mai vocal decât Victor Ponta şi toată Opoziţia la un loc atunci când demască odioasa dictatură în care noi, nătărăii de români, nu ştim că trăim. Dacă îi ascultă pe Crin Antonescu, Victor Ponta şi colegii lor de cauză politică, milioanele de români care nu văd dictatura cu ochiul liber ar trebui să se simtă vinovaţi pentru asta şi, eventual, să dea năvală la oftalmologie ca să-şi trateze miopia.

Lăsând gluma la o parte, strategii din umbră ai Opoziţiei au pus în practică dictonul formulat de Lenin şi însuşit ulterior de Goebbels şi Stalin: "O minciună repetată la nesfârşit devine adevăr". Halucinanta teorie a dictaturii lui Traian Băsescu, după ce a fost proclamată ani de zile la televiziuni, în dezbateri, discursuri sau campanii electorale, a devenit un cap de acuzare şi în recenta audiere solicitată de Opoziţie la Parlamentul European. Există voci care spun că spectacolul regizat pentru ochii şi urechile celor de la Bruxelles a fost un fiasco, o audiere între alte mii de audieri, uzuale în practica europeană, că lăcrămaţiile nu au impresionat pe nimeni cât timp Europa ştie bine ce se întâmplă în România.

Sunt şi analişti care scuză sau ignoră acţiunea de la Parlamentul European pe motiv că Ponta şi compania nu au cerut sancţionarea României prin sistarea fondurilor europene nerambursabile sau prin suspendarea dreptului de vot pentru România.

Nu sunt de acord cu aceste voci şi cred că nici un român n-ar trebui să fie. Până la această audiere, PSD şi PNL, apoi USL au scris zeci de memorii în care denunţă dictatura invizibilă din România. Însă audierea de la Bruxelles este prima acţiune publică în care liderii USL cer colegilor europeni din familiile lor politice - socialiştii şi liberalii - să condamne România, să o judece la pachet cu Ungaria pentru "grave derapaje democratice" şi "suspendarea democraţiei".
Nu mă interesează că liderilor USL nu le-au ieşit socotelile de acasă, nici dacă şi cine i-a crezut, ci intenţiile lor. Iar aceste intenţii sacrificau interesele românilor. Propagarea externă pe cale instituţională a unei minciuni, încercarea de manipulare a parlamentarilor europeni pe fondul protestelor din România este o trădare a intereselor românilor, oricât de dur vi s-ar părea termenul.

Liderii USL ştiau bine că acţiunea nu va genera amestecul statelor europene în bucătăria românească, că parlamentarii UE îi vor asculta din politeţe fiindcă asta e fişa postului, dar nu le vor da crezare, că numai electoratul poate arbitra, prin vot, războiul dintre Putere şi Opoziţie. Ponta şi Antonescu mai ştiau şi că imaginea a României este grav afectată de acest tip de acţiuni. Vorba Monicăi Macovei, chiar râde Europa de noi. Şi lor nu le pasă...
AUTOR NICOLETA SAVIN
SURSA www.evz.ro