DETASAMENTUL DE AVANGARDA AL CAPITALISMULUI ROMANESC

La poarta de îmbarcare pentru Florenţa a aeroportului din Roma, după ce-mi vede paşaportul, funcţionarul îmi dă biletul, spunându-mi „Mulţumesc!" în româneşte. E unul dintre sutele, miile de semne ale unei realităţi de nezdruncinat: prezenţa românilor în Italia. Pe la această poartă de îmbarcare vor fi trecut suficient de mulţi locuitori ai Moldo-Valahiei pentru ca funcţionarul să fi învăţat să spună „Mulţumesc!" în româneşte şi, evident, să-l rostească nu fără o anume mândrie că ştie un cuvânt în limba lui Eminescu. Despre românii plecaţi la muncă în străinătate, circulă în lumea fandosită din ţară un clişeu pe cât de puternic, pe atât de imbecil: ar fi vorba de nişte amărâţi care au luat calea pribegiei, deoarece în România mureau de foame. Pentru asta, respectivii ar trebui dispreţuiţi.

Desigur, sunt printre cei plecaţi la muncă în străinătate şi inşi împinşi la acest gest de nevoia de a ieşi din sărăcie. Dar chiar şi aceştia nu trebuie compătimiţi ca nişte amărâţi. Cei ce trebuie compătimiţi sunt acei români rămaşi acasă pentru a beneficia de ciosvârta ajutorului social azvârlită de statul oligarhic. Imensa majoritate a românilor au plecat la muncă în străinătate pentru a se pricopsi peste nivelul minimei condiţii de supravieţuire. Perioada petrecută în străinătate e pentru ei una a câştigului cu orice preţ, dublat de economii crâncene, în aşa fel încât, la întoarcerea acasă, să aibă o sumă suficientă pentru a trece în rândurile micii burghezii.
Cele mai frumoase case din Găgeşti - satul meu natal - nu sunt, cum s-ar putea crede, ale oamenilor de afaceri din zonă, ci ale românilor care muncesc în străinătate. Dar chiar şi cei care au plecat ca să scape de sărăcie se deosebesc de mulţi dintre cei rămaşi în România. La Florenţa, am stat la un hotel cu apartamente, de fapt, un minihotel din Piaţa Domului. Făcea curat dimineaţa o tânără din Cluj, venită în Italia numai de şase luni. După-amiaza era de serviciu la recepţie. N-avea mai mult de 20 de ani. Subsemnatul, chiar şi la onorabila vârstă de 62 de ani, după numeroase călătorii în străinătate, mai trăiesc plecarea din ţară ca pe o aventură, pentru care mă pregătesc timp de o săptămână. La doar 20 de ani, tânăra din Cluj ajunsese în Italia, îşi găsise două joburi şi locuinţă. Nu sunt lucruri prea uşoare. Pentru a le face, trebuie să fii descurcăreţ, dacă nu chiar niţel aventurier.
Ca fata de la Florenţa sunt milioane de români care şi-au luat viaţa pe cont propriu. Asemenea englezilor care au plecat în America, ei sunt curajoşi, întreprinzători, harnici, dar mai ales doritori de câştig. Ei alcătuiesc partea activă, descurcăreaţă a naţiunii noastre. Dacă ne gândim că în străinătate lucrează aproape 3 milioane de români, vom înţelege drama României din aceşti ani. Partea cea mai înaintată a naţiunii, cea mai pregătită pentru a face faţă concurenţei, economiei de piaţă, e plecată din ţară. Acolo, în străinătate, aceşti români urmează una dintre şcolile indispensabile formării unor cetăţeni care să poată supravieţui în capitalism: şcoala descurcării pe cont propriu. E greu de crezut că fata de la hotel îşi pune în vreun moment problema că statul italian trebuie să-i dea ceva. E greu de crezut că românii din Italia stau de dimineaţa până seara ca să vadă fericiţi cum îi bocesc televiziunile mogulilor şi că - lucru important - aşteaptă cu sufletul la gură venirea la putere a unui guvern al protecţiei sociale absolute, tipice regimului comunist.
Prin aceasta, dar şi prin adaptarea la exigenţele societăţii occidentale, românii care muncesc în străinătate alcătuiesc detaşamentul de avangardă al unui popor care trebuie să se adapteze  la democraţie şi economia de piaţă. Întorşi în ţară, ţinând cont şi de faptul că în majoritatea lor sunt tineri, aceşti 3 milioane de români vor bulversa scena politică românească. Pentru că ei vor vota seduşi şi  de alte programe electorale, decât cele întemeiate pe făgăduiala Statului Tătuc.
AUTOR ION CRISTOIU
articol preluat din ADEVARUL

CAPITALISMUL LA ROMAN

''Se încearcă acreditarea ideii că statul, guvernul, este responsabil pentru fiecare cetăţean. Nu-i adevărat. Statul nu mai are resursele comunismului. Pe vremea comunismului toate pământurile erau ale statului, toate veniturile veneau la stat şi atunci statul îşi asuma responsabilitatea pentru fiecare cetăţean. Acum, terenurile nu mai sunt la stat. 70% din economia românească este în sectorul privat. Cine vrea comunism nu poate fi partenerul nostru politic, care reprezentăm o mişcare de centru-dreapta hotărâtă să pună în valoare omul şi nu statul" - TRAIAN BASESCU.

Aceasta afirmatie corecta data la Covasna de presedintele in exercitiu al statului, a dat material de lucru adversarilor politici. De ce mai platim noi taxe si impozite daca statul nu e responsabil de bunastarea noastra? Asta e intrebarea care a facut turul si returul canalelor media si introdusa-n capul romanului care nu vrea sa-si puna neuronul in functiune. Aceasta afirmatie, tinteste in primul rand asistatii sociali si cetateanul care dupa 21 de ani de la caderea regimului comunist, inca sta cu mana intinsa la stat. Statul nu e obligat sa-mi creasca pruncul, nu e obligat sa-mi bage-n oala, nu mai este obligat sa-mi asigure o locuinta sau un loc de munca. Capitalismul inseamna altceva. Capitalismul este definit in primul rand prin concurenta dura din piata muncii. Daca nu sunt pregatit in domeniul ales nu am sansa de reusita sa ocup un loc de munca. Daca-l optin trebuie sa fiu mereu in continua dezvoltare profesionala. In orice moment este foarte posibil sa bata altcineva la usa patronului cu competente si capacitate de munca mai mare decat mine. Intr-un duel cu un acest tip de individ pentru un sigur post in sectorul privat voi pierde. Nici un patron nu plateste incompetenta, si mereu va opta pentru cel cu aptitudini si capacitate de munca mai mare, in detrimentul celui mai slab pregatit.  Romanul in sitemul privat la el in tara nu-si da interesul. Sunt platit la ora sau am salar fix in functie de caz, timpul trece leafa merge. De ce sa-mi bat capul cu productia ca oricum sunt platit prost. Patronatul are o prioritate de baza: mana de lucru ieftina. Randament maxim, cheltuieli putine.
Prioritatea de baza a patronatului, devine principiul esential in mintea angajatului roman. Dupa acest principiu el da randament la locul de munca. Pe el nu-l intereseaza produsul final al muncii sale intr-un termen scurt. Da-l in masa de patron, stau eu sa-mi bat capul sau sa-mi rup oasele sa-i ingras lui conturile. Romanul nu este invatat sau nu vrea sa realizeze ca acel produs final, reprezinta bunastarea lui materiala. Asta in ciuda faptului ca in popor circula un proverb: '' dupa plata si rasplata''. El are infipta-n cap conceptia ca oricum este platit prost.
Plecand de la prioritatea de baza, patronatul fixeaza un targhet pentru angajat.Iti acord acest salariu, iar tu in schimb trebuie sa produci x>salariu, intr-un anumit termen foarte bine determinat in timp si spatiu. Acest targhet este uneori realizabil, de foarte multe ori nerealizabil (o cauza importanta in falimentul firmelor mici si mijlocii), si foarte rar in cazuri izolate depasit. Acesta tinta definata de patronat produce in mentalitatea romanului, ideia de sclavagism. Muncim ca sclavii la patron pentru nimic. Cei care reusesc sa-si depaseasca constant targhetul fixat, reusesc sa optina un drept. O lege nescrisa si esentiala-n capitalism.Dreptul de a negocia. Nici un patron sanatos la cap nu va refuza sa te plateasca mai bine daca i-ai demonstrat ca ai valoare-n piata muncii. In primul rand nu risca sa te arunce in banca concurentei, si apoi oricand prefera sa plateasca o persoana cu 7 lei care-i produce lunar 10, decat 2 cu 4 lei care produc 10 lunar. Prin activitatea ta profitul va creste de la 2 la 3 lei pentru acel patron.Acel angajat care prin munca isi obtine dreptul de a negocia, niciodata nu se va plange ca e greu in Romania, nu va injura guvernul, nu va scanda: ''iesi afara javra ordinara''!
Daca nu am reusit sa ma fac inteles va propun un exercitiu. Sa luam un domeniu in care romanul este foarte priceput si recunoscut peste hotare. Domeniul constructiilor. Sa spunem ca 2 frati, Ion si Gheorghe isi construiesc fiecare cate o casa identica. Ion apeleaza la o firma, Gheorghe apeleaza la 2 mesteri care practica munca la negru. Lucrarile incep in acelasi timp necesita aceleasi materiale de constructii. Firma incaseaza 100 lei pentru casa lui Ion si trimite 3 angajati. Gheorghe negociaza cu cei 2 si optine lucrarea la 7 lei. Cine credeti ca va termina de construit casa mai repede si va avea mai buna calitate? Eu din 10 cazuri asemanatoare in 8 cazuri, pariez pe Gheorghe? Bravo lui Gheorghe baiat destept, dar ce facem apoi cu evaziunea fiscala de care se plange statul roman, si ne afecteaza pe noi toti ceilalti?
Cam atat pe azi.V-am plictisit destul cu aberatiile mele.Maine am sa-mi dau cu parerea desprea agricultura plecand de la aceiasi afirmatie si am sa va spun de ce platesc eu taxe.