miercuri, 6 iulie 2011

RUSINEA NATIONALA A BACULUI SI PROFITURILE NERUSINATE ALE BAROSANILOR DIN INVATAMANT

 Ruşinea naţională a Bacului ce evidenţiează mediocritatea generalizată a viitorilor studenţi se alimentează din neruşinarea clanurilor din învăţământ perpetuate încă din timpul lui Andrei Marga, el însuşi menţionat în presa din Cluj drept şef de clan, fiind alături de nevastă-sa, beneficiarul unui sistem perpetuat încă din perioada comunistă, în care de altfel astfel de personaje propovăduiau cu cerbicie marxism-leninismul.
Cei mai vocali (şi ipocriţi) comentatori ai „scandalului Bacului“, liberalul Andrei Marga, ce se visează mare mahăr într-o viitoare schemă de guvernare a USL, şi Cati Andronescu, febleţea lui Ion Iliescu, garantată de Marean Vanghelie, cel eliminat de la Bac la 30 de ani pentru copiat, fost tălpuitor al lui Nuţu Cămătaru, înainte de „revoluţie“, sunt adevăraţi baroni ai sistemului.
„Andrei Marga, rectorul Universităţii Babeş-Bolyai. Potrivit declaraţiei de avere, el a încasat anul trecut un salariu de 122.091 lei din funcţia de bază, cea de rector. Ceea ce ar însemna un salariu lunar de 10.174 lei. De asemenea, tot de la Universitatea Babeş-Bolyai el a mai obţinut anul trecut un venit de 98.233 de lei, pe care l-a inclus la capitolul «alte activităţi». Ecaterina Andronescu, rector al Universităţii Politehnice Bucureşti, şi-a completat la grămadă veniturile obţinute. În plus, ea are trecute veniturile obţinute în 2009, iar acestea totalizează 180.002 de lei. Ea a obţinut aceste venituri atât din poziţia de senator, cât şi din cea de rector.

Un salariu de senator este, în medie, de 5.000 de lei. Pe an, ar însemna 60.000 de lei, de unde rezultă că a obţinut din administrarea Universităţii Politehnice o retribuţie anuală de 120.000 de lei. Ceea ce ar corespunde unui salariu lunar de 10.000 de lei şi locul 15 în topul celor mai bine plătiţi rectori din România“ - conform econtext.ro, site de analiză de business care a publicat un tabel al salariilor uriaşe ale rectorilor din universităţile româneşti, ce scoate la iveală mărimea „business-ului“ educaţiei universitare din România, în contrast cu mediocritatea mediului educaţional.
A proliferat industria diplomelor pe bandă rulantă, odată cu sifonarea banilor europeni pentru cercetare şi dezvoltare universitară, iar feudele universitare s-au constituit într-o adevărată caracatiţă a clanurilor din învăţământ, formate prin eternul nepotism generalizat. Business-ul are la vârf adevăraţi moguli, plătiţi ca nişte baroni ce sunt, şefi pe viaţă ai unor universităţi ce printează diplomele universitare ca etichetele de sticle de bere, şi cam la aceeaşi valoare. Încropeala, mediocritatea, impostura, clientelismul, nepotismul, influenţa politică şi multe alte vicii marchează mediul educaţional românesc.

Principalele valori ale educaţiei - integritate, echitate, corectitudine şi justiţie socială - sunt contrazise chiar de către cei care ar trebui să le ilustreze - cadrele din învăţământ. A fost încurajată intenţionat mediocritatea în şcoală şi liceu deoarece aceşti liceeni urmau să devină masa ce alimentează universităţile pe care le conduc „mogulii“ învăţământului de batjocură. Tinerii au învăţat deja că trişatul şi mita reprezintă modalitatea de a avansa în carieră, au tras concluzia - urmărind actorii vieţii politice - că efortul personal nu contează, iar succesul vine din manipulare şi favoritism.

„Cultura“ corupţiei în mediul învăţământului a alimentat incultura noilor generaţii
Aceste practici anulează motivaţia tinerilor de a se orienta către muncă pentru a obţine ce vor - de regulă o viaţă cât mai îmbelşugată, cam la nivelul lui Adi Copilu’ Minune, fără a face nimic de folos în schimb. Distorsionarea procesului de selecţie a celor mai buni a afectat direct dezvoltarea întregii ţări, pe toate planurile, deoarece aceste practici, devenite o adevărată „cultură“ a corupţiei, sunt transmise tinerei generaţii care percepe acest comportament ca pe o practică demnă de adoptat.

Performanţa mediului educaţiei este în strânsă legătură cu integritatea sa, însă până la fabulosul Bac din acest an nimeni nu a acordat suficientă atenţie domeniului educaţiei. Impactul scandalului Bacului în conştiinţa publică ar trebui să ducă la o analiză severă asupra deficienţelor întregului domeniu educaţional, devenit un bussines extrem de profitabil imediat după revoluţie, când s-au lansat celebrele „universităţi“ - fabrici de diplome, patronate de alde Dolfi Drimmer şi fostul şef de cadre al învăţământului comunist, Bondrea, fost şef de cadre din CC al PCR, secondat de către un Ion Dodu Bălan, fost vicepreşedinte al Consiliului Culturii şi Educaţiei Socialiste şi membru al Comitetului Central al Partidului Comunist Român.

„Jupânii“ educaţiei ceauşiste au devenit „rechinii“ învăţământului postdecembrist, iar impostura şi negoţul cu diplome au devenit „bunele practici“ ale învăţământului universitar, unde nişte adevăraţi „moguli“ ai sistemului trăiesc din banii sutelor de mii de fraieri care plătesc taxe pentru a se alege ulterior cu diplome nevalide, în fapt.
S-a creat o rotativă producătoare de diplome, iar absorbţia maselor de analfabeţi ieşiţi de pe băncile şcolilor cu Bacuri luate la mişto, ani de-a rândul, s-a realizat prin sistemul universităţilor private de tip Spiru Haret. Bietul Spiru Haret s-ar răsuci în mormânt dacă ar vedea cum îi este terfelit numele şi ce impostură crasă se acoperă cu prestigiul personalităţii sale. O gaşcă de şmecheraşi comunişti s-a folosit de acest strălucitor nume al educaţiei şi pedagogiei româneşti pentru a gira şi a pune pe roate un „butic“ de distribuit diplome care ar purta un nume mult mai acceptabil dacă s-ar numi „Relu Bondărelu“. „Relu“ - Aurelian Bondrea - a devenit vector de bază al învăţământului capitalist după ce în anii ‘50 a fost agitator bolşevic, apoi lector la Şcoala Superioară de Ştiinţe Sociale „A.A. Jdanov“, propagandist la secţia de propagandă şi agitaţie a comitetului regional PCR Piteşti şi absolvent la FF al Şcolii de Partid „Ştefan Gheorghiu“. Evident, şi-a echivalat studiile de activist făcute la „fără frecvenţă“ cu o diplomă de studii universitare, iar la mijlocul anilor ‘60 a devenit şi „doctor“ tot la „Ştefan Gheorghiu“.

Şmecheria fabricilor de diplome de astăzi pleacă de la vechea şmecherie comunistă, prin care semi-decerebraţi, însă „tovarăşi de nădejde“, plecaţi în viaţă de la patru clase, ca Silviu Brucan (Saul Brukner), au ajuns „profesori“, învăţători ai naţiunii şi felceri/doctori la căpătâiul bolnavei Românii, ce trebuia să fie lobotomizată cu sistema învăţământului de Partid.
În educaţie sunt angajate resurse enorme şi tot aici s-au concentrat şi „rechinii“ mai sus pomeniţi. Educaţia este printre cele mai mari componente ale sectorului public, domeniul consumând între 20% şi 30% din totalul bugetelor publice şi tot în acest domeniu este angajată cea mai mare proporţie de resurse umane educate (administratori, inspectori, profesori şi învăţători), ce implică între 20% şi 25% din întreaga populaţie (elevi, studenţi, profesori, părinţi).

Ţinta traficanţilor de diplome au fost sutele de mii de elevi şi părinţii acestora, buzunăriţi copios pentru a li se livra hârtii cu antet universitar, prostovanii cu ştaif devenind stâlpii unei societăţi încă mai idiotizate decât „societatea socialistă“.
Business-ul fabricilor de diplome a generat ineficienţa cronică, haosul şi incompetenţa ce domnesc în toate sectoarele finanţate de la buget, unde au ajuns majoritatea absolvenţilor cu postul asigurat pe pile politice, studiile fiind „acoperite“ doar pentru a obţine creşterea salariului. Mulţi dintre aceşti lucrători în administraţia publică, în Ministerul de Interne sau Justiţie, funcţionari publici şi directori între miile de directori din agenţiile guvernamentale din direcţiile judeţene s-au dotat şi blindat au mastere şi doctorate.

„Ai carte, ai parte“ (?)...
Când ne întrebăm de ce la noi totul merge prost şi de ce şi după teribile cataclisme o ţară ca Japonia, de exemplu, încă se află în vârful acestei lumi, ca nivel şi capacitate, ar fi bine să ne uităm şi la Legea Fundamentală a Educaţiei elaborată în 1947, ce comprima ideile şi principiile educaţiei în Japonia.
Articolul 1 al legii mai sus amintite oferă un profil suficient de clar şi precis al omului pe care şi-a dorit societatea japoneză să-l formeze: „Învăţământul trebuie să urmărească dezvoltarea integrală a personalităţii, luptând pentru emanciparea fiecărui individ în parte, clădindu-l sănătos trupeşte, cât şi mental, învăţându-l să iubească adevărul şi dreptatea, să respecte valorile celorlalţi, munca, să aibă un puternic simţ al responsabilităţii, lăsând totodată posibilitatea naşterii unui spirit independent“...

În ce măsură putem compara felul în care se urmăreşte în România formarea unor generaţii întemeiate pe dreptate, adevăr, muncă şi responsabilitate se vede cu ochiul liber.
România este ţara unde autorul unei broşurici plagiate în titlul „Minima Moralia“, membru a două uniuni de creaţie, profesor, fesenist de frunte, ex-complotist moscovit alături de un Ion Iliescu cu al său „profesor“ Măgureanu şi „profesor“ Brucan, fost multiplu ministru, actualmente beneficiar al biştarilor unui cap de crimă organizată (conform Parchetului), a creat o şcoală de excelenţă cică, care a dat miniştri de Externe, şefi de servicii de informaţii şi membri de frunte în toate partidele politice, ghidaţi în viaţă şi muncă după „maestru“, tot atât de moral pe cât un sconcs comunist ca Aurică Bondrea. Ba încă sconcsul cu ifose de mentor naţional, Ady Pleşu, mai are şi ambiţia de a fi cel care stabileşte „profilul de preşedinte“ al romånilor.
AUTOR GEORGE RONCEA
SURSA CURENTUL 

Niciun comentariu: