GRECIA DE ASTAZI, ROMANIA DE MAINE

Astăzi, Grecia se confruntă cu aceleași probleme pe care va trebui să le rezolve România de mâine. Desigur, între cele două țări există diferențe semnificative, însă problemele de fond sunt aceleași. În mod paradoxal aproape nimeni dintre analiștii care se ocupă de studierea problemelor Greciei nu atrag atenția asupra faptului că principala cauză a situației critice în care a ajuns această țară nu este dimensiunea datoriei publice, ci o economie absolut nefuncțională fără acces la creditare ieftină din exterior. Dimensiunea catastrofal de mare a datoriei publice contribuie la restricționarea accesului la finanțare din piețele de capital, însă aceasta nu este cauza principală a lipsei de finanțare. Analiștii Standard and Poor’s au avut perfectă dreptate atunci când au susținut că situația Greciei nu se va stabiliză nici în cazul reducerii datoriei Greciei cu 70%, specialiștii de la Credit Suisse au mers și mai departe și au construit un model în care toată datoria publică a Greciei este ștearsă, dar nici în acest caz economia nu se va simți mai bine. Problema Greciei nu este datoria publică, ci o economie nefuncțională în noul context global.

Dacă excludem din ecuație turismul, ”motoarele” creșterii economice care a existat în Grecia, Portugalia și România au fost aceleași: specula imobiliară și consumul finanțat cu ajutorul creditelor oferite (direct sau indirect) de sistemul bancar internațional. Pe lângă creditarea propriu-zisă, a existat și creditare indirectă prin intermediul ”măsurilor de protecție socială” care de fapt nu erau altceva decât pomeni electorale, finanțate prin îndatorarea statului. Dorința piețelor de capital de a finanța cheltuielile publice și private ale periferiei europene se datora atât încrederii oarbe în ”egalizarea nivelului de viață” în spațiul european cât și dorinței gestionarilor fondurilor de investiții de a identifica modalități de a obține randamente mai mari în condițiile în care ratele dobânzilor de referință practicate în SUA și partea civilizată a UE (Germania, Franța etc) se aflau sub valorile normale. Acest fenomen de căutare a randamentelor mai mari fără a ține seama de riscurile asociate a primit în argoul profesional un apelativ grăitor: ”dash for trash”, în traducere liberă ”căutarea febrilă de gunoi”. Acum, ”gunoiul” nu este la modă și are loc un proces invers: retragerea capitalurilor și transferarea acestora în economia americană care este percepută ca fiind mai sigură decât periferia europeană. Loviturile punctuale pe care Washintonul se aplică economiei europene prin intermediul agențiilor de rating contribuie la continuarea acestui exod de capital.

Periferia europeană nu mai poate funcționa pe bază de datorie fiindcă nimeni nu mai crede în egalizarea nivelului de viață la nivel european, nimeni nu mai crede în posibilitatea plății datoriilor acumulate interior, iar trendul investițional s-a inversat la nivel global. Mentalitatea investitorilor nu se mai bazează pe dimensiunea randamentului, ci caută siguranța investițiilor, iar periferia europeană, inclusiv România, nu poate oferi aceeași siguranță ca SUA sau Germania.

Dacă am fi avut lideri politici capabili de gândire strategică, atunci anii în care România a fost scăldată în bani ieftini ar fi putut fi utilizați pentru reindustrializare și crearea unui sector exportator viabil. În schimb, ne-am ales cu mall-uri și ansambluri rezidențiale pustii. Toate economiile de la periferia europeană s-au axat pe deservirea consumului bazat pe credit (contractat la nivel privat sau la nivel public) și acum va trebui să urmeze o reajustare extrem de dureroasă.

În Grecia, în ciuda unor proteste extrem de active, nu se întrevede o soluție politică. Dacă la putere va ajunge extrema dreaptă, aceasta nu va rezolva problemele țării, deoarece unica ”soluție” pe care am reușit s-o deslușim în discursurile liderilor ei se rezumă la expulzarea imigranților, de parcă asta ar fi principala problemă acum. Dacă la putere ajunge extrema stângă, lucrurile nu vor fi cu nimic mai bune, deoarece extrema stângă în cazul Greciei se pricepe foarte bine la emancipare, drepturi sociale și nediscriminarea cuplurilor gay, dar nu vorbește despre reindustrializare sau reorientarea economică spre activități productive. În mod firesc, contemplând incendiul ce mistuie centrul Atenei, ne întrebăm dacă în România există o forță politică capabilă să ofere soluții reale la problemele cu care ne confruntăm cu toții.
SURSA CRONICA ROMANA