MARILE JOCURI

Unul dintre aspectele minunate ale modului în care mass-media generalistă determină ”agenda zilei” și modul în care publicul larg percepe realitatea constă în existența a două planuri mediatice distincte. Primul și cel mai vizibil plan cuprinde interpretări ”acceptabile” și foarte simplificate ale problemelor globale cu care consumatorul de media oricum va intra în contact, existând astfel nevoia implicită de a-i sugera un anumit mod de interpretare. Un exemplu (deja) clasic este criza economică care n-a mai putut fi ignorată și, momentan, consumatorului de media i se sugerează o idee simplă: ”următorul summit european/mondial va rezolva problema și totul va fi bine”. În același plan se regăsesc problemele cu care consumatorul de media nu se confruntă personal, dar proprietarii rețelelor mass-media consideră că ar trebui creată o opinie în rândul consumatorilor. Cel mai recent caz este cel al operațiunii de pregătire mediatică a campaniei militare împotriva Siriei. Un număr impresionant de consumatori media care în mod normal ar avea dificultăți în identificarea Siriei pe hartă au devenit bombardați cu relatări despre presupusele atrocități ale regimului Assad, creându-se astfel o situație în care consumatorii de media ar fi fost dispuși să considere că orice presiune asupra Siriei este absolut justificată din punct de vedere moral. Într-un alt plan, mult mai puțin vizibil pentru cei care nu dispun de serviciile unor centre analitice specializate, există informații despre evenimente economice și politice care influențează semnificativ paralelogramele de forță la nivel regional și global.
Judecând după temele prezentate astăzi în spațiul mediatic românesc, planul ”profan” este compus din bătălia pentru semnarea ”Tratatului de guvernare fiscală” și răfuielile în cadrul guvernului și administrației prezidențiale. În editorialul de luni vom încerca să creionăm o analiză referitoare la ”Tratatul de guvernare fiscală”, iar astăzi dorim să atragem atenția asupra câtorva evenimente care se află în alt plan mediatic și pe care le considerăm cu adevărat importante. Jocurile mari care influențează substanțial situația economică și politică se pot desluși din asemenea informații.

Se pare că asistăm la apariția unui nou focar de tensiune în Europa. Partea vizibilă a mizei este un depozit de gaz cu un potențial de producție estimat la 84 miliarde de dolari. Acest depozit de gaze naturale (cel mai probabil este doar primul dintr-un lung șir de depozite încă neprospectate) se află în apropierea Ciprului, ceea ce reaprinde o serie de conflicte existente în zonă. Pe de o parte, Turcia și (nerecunoscuta) Republica Ciprului de Nord au declarat că depozitul poate fi exploatat numai cu acordul lor,iar un grup de nave de luptă turcești au fost trimise în zonă pentru a demonstra dorința liderilor de la Ankara să nu permită exploatarea gazului. În același timp, Israelul manifestă interes față de același depozit de gaze naturale și diplomația israeliană este activă ”la ambele capete” lucrând atât la Ankara cât și la Nicosia. Autoritățile cipriote organizează un tender în vederea exploatării acestor zăcăminte, tender la care deja s-au înscris peste 30 de companii din SUA, Marea Britanie, Franța, Israel, Rusia și o serie de alte țări. Complexitatea situației crește inclusiv din cauza relațiilor speciale care există între Rusia și Cipru. Moscova a salvat Ciprul de la faliment național, injectând în țară 2,95 miliarde de dolari la momentul în care toți experții considerau că șansele de evitare a falimentului sunt nule. Președintele cipriot a invitat personal companiile rusești să participe la tender, dar victoria acestora nu este deloc asigurată. Oricare ar fi câștigătorul potențial, este foarte probabil ca toți perdanții să se coalizeze pentru a-i crea dificultăți în exploatare, opțiunile fiind destul de numeroase. Ciprul nu este o țară mare sau excesiv de stabilă din punct de vedere politic și economic și în aceste condiții ea ar putea deveni atât monedă de schimb în jocurile geopolitice globale cât și un câmp de luptă între marile puteri.

În ciuda faptului că presa internațională mustește de articole în care autorii ”demonstrează” existența dorinței Chinei de a salva Uniunea Europeană, cifrele și declarațiile oficialilor de la Beijing arată cu totul altceva. O scurtă analiză a datelor referitoare la importul de aur în China arată că există o discrepanță între importurile totale de aur și importul de aur, monede numismatice și ”lingouri investiționale”. Dimensiunea discrepanței observată de analiștii de la World Gold Council este de 139 de tone de aur și existența acesteia poate fi explicată numai prin achizițiile făcute de o entitate ce nu are obligația să le raporteze organelor statistice. Jurnaliștii de la Financial Times au dedus că este vorba de Banca Centrală a Chinei și au cerut reprezentanților acestei instituții să comenteze această situație. Refuzul de a comenta care a venit din partea chineză este mult mai grăitor decât orice altă confirmare posibilă. Concluzie: China nu salvează Europa, China vinde obligațiuni americane și cumpără aur. Implicațiile acestei strategii sunt lesne de înțeles.
Situația Greciei se apropie de sfârșitul pe care l-am prevăzut cu mult timp în urmă: faliment dezordonat. Sursele Financial Times din cadrul CDU susțin că ministrul de finanțe al Germaniei Wolfgang Schäuble a ajuns la concluzia că ”grecii nu pot face mai mult” și că Grecia ar trebui lăsată să ”intre odată în faliment”. Aceleași surse susțin că Angela Merkel încă nu este de aceeași părere, însă credem că triumful rațiunii economice asupra intereselor politice este doar o chestiune de timp.

Există motive serioase să credem că ne apropiem de niște evenimente care vor avea impact substanțial asupra situației economice și politice atât în plan regional cât și în plan global. Europa nu poate spera să fie salvată de Beijing, personaje-cheie din cabinetul Merkel nu mai cred în salvarea Greciei, iar Ciprul se transformă într-un butoi cu pulbere. Acestea sunt ingrediente pentru o primăvară explozivă.
SURSA CRONICA ROMANA