Un titlu şocant pentru un editorial, dar ce exprimă o axiomă împărtăşită de mulţi dintre cititorii noştri.
Am asistat, în ultimele zile, la un exod al parlamentarilor PDL, prefaţat de plecarea unuia dintre greii partidului, către Opoziţie. După episodul Sorin Frunzăverde, care a buimăcit serios partidul de guvernământ, am asistat la plecarea altor doi deputaţi de Caraş-Severin şi a unei senatoare. Explicaţiile oferite de cei plecaţi sunt cel puţin comice, fiecare încercând să ne convingă că a făcut acest pas din motive morale, în spiritul încrederii cu care au fost învestiţi de cei care i-au votat. Bla-bla-bla... Şi atunci m-am gândit la celebrele reportaje din jurnalele de la ora cinci, de pe linia de centură, sau din raziile de noapte ale celor de la Moravuri, în care fiecare prostituată susţine că o face pentru copilaşii de acasă. Avea dreptate Ronald Reagan ! Cred că aceste declaraţii sunt mult mai sincere decât cele ale politicienilor care trec de la un partid la altul, fără să clipească, din "respect pentru electorat" sau pentru a "participa la o nouă construcţie politică".
Există întotdeauna şi o parte amuzantă la aceste răsuciri de convingeri politice. Senatoarea PDL Mihaela Popa, aleasă într-o circumscripţie din Iaşi, declara, în urmă cu două săptămâni, că nu va pleca din partid, şi că va susţine până în ultima zi guvernul condus de Mihai Răzvan Ungureanu, care este tot ieşean, întrucât aceasta era misiunea cu care a fost învestită de electorat. Doamna Mihaela Popa a plecat însă de la PDL, oferindu-ne o explicaţie la fel de sinceră: cariera sa politică a început sub auspiciile Alianţei DA şi vrea să participe la o nouă construcţie politică de dreapta. Este posibil ca doamna senator să fi fost păcălită de cei de la PNL, care i-au spus că Mihai Răzvan Ungureanu nu mai este prim-ministru, deci poate uita ceea ce a declarat atunci, fiind dezlegată de orice promisiune. Sau aşa cum sugera Ioan Oltean, secretarul general al PDL, legătura dintre Sorin Frunzăverde şi Mihaela Popa transcende diferenţele doctrinare dintre Stânga şi Dreapta.
Mi s-ar părea mult mai onest ca cei care trec de la un partid la altul să anunţe că au făcut acest gest din considerente pragmatice: un loc eligibil pe listă la europarlamentare, promisiunea păstrării colegiului, chiar câteva sute de mii de euro. Să explice că pentru ei politica este o meserie, că angajatorul trebuie să le ofere doar condiţii mai bune pentru a-i avea în rândurile sale. Că pentru ei mandatul de ales al poporului nu este o misiune venită ca un mesaj celest, întrucât au tot interesul să capete vechime pentru o eventuală pensie oferită de instituţia din Casa Poporului. Sau să tacă!
Nici partidele politice nu sunt complet nevinovate în această situaţie. Se plâng de traseismul politic atunci când le pleacă primari, consilieri, parlamentari, dar inventează explicaţii cu damf moral atunci când îi acceptă. Nu mişcă un deget ca să rezolve această situaţie, pentru că ştiu că vine o vreme când pot profita. Un distins liberal, cred că Puiu Haşotti, ne spunea că este mai puţin imoral să pleci de la Putere spre Opoziţie, decât viceversa. Un fel de traseism low-fat, numai bun de asimilat.
Ultima cenzură posibilă ar putea fi înregistrată la vot, alegătorii sancţionându-i pe cei care i-au păcălit cerându-le votul sub o culoare politică, pentru ca peste patru ani să-i regăsească într-o nouă prezentare. Numai că acest lucru nu se va întâmpla, din motive a căror enumerare m-ar face să depăşesc spaţiul alocat. Deci nu ne rămâne decât să constatăm că avea dreptate Ronald Reagan.
Ultima cenzură posibilă ar putea fi înregistrată la vot, alegătorii sancţionându-i pe cei care i-au păcălit cerându-le votul sub o culoare politică.
AUTOR DAN ANDRONIC
SURSA www.evz.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu