În nesfârşita lor înţelepciune politică şi dând dovadă de curaj şi
integritate morală nesmintită, liderii PDL au profitat de lipsa lui
Traian Băsescu din ţară şi au dat fuga la Palatul Victoria ca să-i bată
cu pumnul în masă premierului Ungureanu pentru bani. Tipic pentru
politica românească. Atipic a fost refuzul premierului.
Argumentul
Sulfinei Barbu că primarii PDL au proiecte în derulare care trebuie
finalizate nu ţine. Ce proiecte? Mai multe parcuri la sate, ca să se
plimbe vacile pe alei în drum spre şi dinspre păscut? Niscaiva piscine
în localităţi fără apă curentă şi canalizare? Piste de biciclete pe
marginea drumurilor neasfaltate? Dacă ar fi fost vorba de proiecte cu
adevărat importante - infrastructură, şcoli, dispensare - pedeliştii
le-ar fi făcut publice iar Ungureanu nu le-ar fi trântit uşa în nas.
„Liderii''
pedelişti au făcut ceea ce fac toţi politicienii români de 22 de ani
încoace: şi-au revendicat dreptul sacrosanct de a prădui bugetul ţării
în an electoral pentru avantaje de partid, că doar de-aia sunt la
putere. Pentru că, în România, clasa polică este încredinţată că
politica este despre banii altor oameni şi acţionează în consecinţă.
Excelentul raport realizat de Institutul pentru Politici Publice privind
transparenţa arată că în 2009-2010 valoarea contractelor realizate prin
Sistemul Electronic de Achiziţii Publice a fost de aproximativ 2,9
miliarde de euro în vreme ce contractele netransparente au valorat
aproape 17 miliarde, adică 86%. Potrivit aceluiaşi raport, „Dacă ar
fi existat o minimă preocupare pentru standardizarea în intervale
rezonabile a preţurilor la care autorităţile publice achiziţionează
diferite servicii şi produse, am fi avut o economie din bugetul total de
achiziţii de circa 23% - adică aproximativ 4,5 miliarde de euro în 2
ani''.
Când nu este vorba de achiziţii publice, politicienii
noştri subvenţionează de la bugetul statului miliardari de genul lui Ion
Niculae, care este prea bogat ca să plătească gaz la preţul pieţei, iar
dacă sunt prin consiliile de admnistraţie la NuclearElectrica vând
electricitatea sub preţul pieţei la Arcelor Mittal, că nu sunt banii
lor, sunt banii statului.
Şi-atunci când le arde buza electorală
nici măcar nu se gândesc să se sprijine pe buna lor guvernare ci pe
fondul de rezervă al primului ministru din care să verse asupra
alegătorilor binecuvântările pomenilor electorale. Liderii PDL au
dovedit că nu sunt capabili să gândească politica în alţi termeni şi au
năvălit în mod laş asupra premierului pentru a-i forţa mâna. Spre
onoarea sa Mihai Răzvan Ungureanu a rezistat.
Dacă nu ar fi
rezistat, s-ar fi compromis pentru că ar fi dovedit că nu este cu nimic
diferit de cei dinaintea sa şi că teza uselistă după care Ungureanu nu
este altceva decât o altă marionetă a lui Băsescu, ce răspunde la
comenzi politice este adevărată. Dar cine ar avea interesul să
compromită credibilitatea lui Ungureanu în tabăra puterii? Să fie
posibil ca aleşii locali ai PDL să fie atât de disperaţi după bani de
campanie încât să rişte să torpileze şansele partidului de a obţine un
scor bun în alegerile parlamentare? Este posibil, dar nu e raţional.
Măcar şi din instinct de conservare ar trebui să realizeze că de
performanţa acestui guvern depinde performanţa electorală a PDL la
alegerile din toamnă. Or, dacă liderii partidului decid să facă opoziţie
premierului, atunci se sinucid politic pentru că este mai mult ca sigur
că vor reveni la scoruri electorale de o cifră şi vor pierde tot ce au
câştigat în era Băsescu.
Nu plecarea unor inşi precum Frunzăverde
din partid reprezintă o catastrofă pentru PDL ci torpilarea acestui
guvern şi a acestui premier. Şi atunci, răspunsul este limpede: Cei care
vor să îl compromită pe Ungureanu sunt cei care ar prefera un PDL de
7-8% dar nereformat şi aflat ferm sub controlul lor decât să rişte să
fie aruncaţi la groapa de gunoi a istoriei de o nouă generaţie de oameni
politici.
AUTOR CRISTIAN CAMPEANU
SURSA ROMANIA LIBERA
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu