SANTAJ EMOTIONAL LA CNA

Tupeul pupilul ecumenic al turnătorului Felix-Mircea Voiculescu a intrat într-o fază terminală în care acesta este dispus să calce pe cadavre numai să își apere scaunul și coșmelia media a stăpânului său. Aceasta risca să fie grav sancționată într-un an electoral extrem de important pentru cel care își turna la Securitate propria familie „pentru a mânca și el o pâine”, așa cum însuși declara cu ceva ani în urmă. Nimic nu mai poate opri tupeul fostului corist convertit în jurnalist de tip tonomat care funcționează excelent pe bază de arginți vârâți în cont de un  turnător ordinar  la Secu. Pentru a șantaja emoțional membrii Consiliului Audio Vizualului (CNA), care se pregăteau ieri să sancționeze Antena 3 pentru limbajul folosit la adresa președintelui CNAS , Mihai Gâdea, directorul postului, dar și autorul jignirilor la adresa lui Duță, a recurs la cel mai mizerabil gest pe care îl putea face. La CNA, pocăitul la cașcavalul lui Felix a îndrăznit să scoată în față suferința bolnavilor de cancer, aducând câțiva oameni care suferă de această maladie pentru a-i înmuia pe membrii CNA care judecau acest caz. Practic, un șantaj emoțional în toată regula cu scopul ca pedeapsa pentru înjurăturile ca la ușa cortului adresate șefului CNAS, Lucian Duță, să fie mai ușoara. Manevra lui Gâdea s-a făcut prin avocata Antenelor care a îndemnat-o dintr-un colț pe al sălii pe o femeie  bolnavă de cancer  să iasă în față și să susțină cauza amploaiatului  lui Felix care nu face decât să dezinformeze și să exploateze bube al societății pentru a-i servi politic stăpânului său de la Grivco.

Ieșirea femeii a fost una bine regizată și lacrimogenă, aceasta rugându-i insistent pe membri CNA să îl ierte pe tonomatul antenist. „Dacă ați văzut emisiunea aceea ați văzut că a fost foarte multă încărcătură emoțională. Toți înjurăm, nu cred că nu ați înjurat niciodată. Nu vreau să îi țin partea domnului Gâdea. Nu sunt prietenă cu dumnealui. Nu cunosc pe nimeni din Antene, dar încă o dată, consider că această scăpare a dumnealui este foarte omenească. Nu se poate pentru o greșeală omenească. Dumneavoastră poate aveți mai multe să le reproșați, dar știți cum este, pentru un păduche nu arunci tot cojocul“, a declarat femeia în lacrimi în fața responsabililor de la CNA, potrivit paginademedia.ro. O regie cinică pus la punct de un avocat care a vrut să construiască apărarea lui Gâdea pe boala unor oameni sărmani care sunt exploatați de ticăloșia „deontologiei“ din ograda Ante­nelor. Scenariul a continuat cu intervenția Alinei Iliescu, director executiv al Federației Bolnavilor de cancer care a precizat că „FABC își exprimă solidaritatea cu Antena 3 față de intenția CNA de a penaliza acest post de televiziune, aceasta organizație considerând că Antena 3 a fost singurul post de televiziune care a prezentat opiniei publice problemele cu care se confruntă bolnavii de cancer.“

Sabotaj de la USL

Cu tot acest scenariu lacrimogen, membrii CNA nu s-au lăsat șantajați emoțional și au aplicat postului felixian o amendă de 150.000 de lei. Decizia nu a fost una ușoara fiind sabotată de trimișii USL în comitetul de 11 membri ai CNA. Această decizie a suferit mai multe amânări din cauza presiunilor politico-mediatice puse de Antene și USL. Probabil doamna Cristina Trepcea, susținută de PSD,  era prea preocupată să amendeze „cariciul“ lui Banciu de la B1 TV și nu putea să se hotărască dacă cuvinte precum „nesimțit“ și „dobitoc“ se circumscriu unora injurioase. Dar argoul se pare că îl stăpânește perfect atunci când dă interpretări sexuale pentru „carici“. Ce este însă de remarcat este tupeul dus la extrem al Antenelor care au căutat clemență pentru acțiunile de hazna care îi caracterizează în ultimii ani unde Felix a intrat cu bocancii în politica editorială. După incidentul de la Antena 3, tot trustul a primit ordin să-i susțină abjecțiile lui Gâdea iar Jurnalul Național s-a conformat cuminte. Imediat după emisiunea cu pricina, în ediția de  6 martie, cotidianul Jurnalul Național a deversat latrina verbală a lui Gâdea pe toată prima pagină a acestui oficios al USL. De numai puțin de 14 ori, pe toată pagina întâi a ziarului cititorii acestui ziar, respectabil de altfel în alte timpuri, Marius Tucă a girat pentru declarația mizerabilului Mihai Gâdea: „Dumneavoastră sunteți un nesimțit dacă asta ați înteles. Eu apăr altceva, domnule Duță! Apăr pacienții care sunt bolnavi de cancer și de leucemie și care nu au morfină. Dacă nu înțelegeți asta, sunteți un dobitoc“.

Presiuni politice

Tot acest scandal a avut riscă să se transforme într-o catastrofă pentru partea mediatică a viitoarelor campanii electorale ale USL. Cunoscută ca goarnă a USL, această alianță risca să rămână fără una dintre cele mai importante guri de tun în prag de alegeri locale și parlamentare. Pe acest fundal, a avut loc recent o ceartă între liderul PNL Crin Antonescu și membrul CNA din partea acestui partid, pianistul Dan Grigore. Primul a afirmat într-o emisiune recentă a lui Gâdea că acesta „nu are onoare“ și că, deși e monarhist, îl susține pe Băsescu. La rândul său, maestrul Dan Grigore a declarat că, în cazul în care Crin nu își cere scuze, atunci el va demisiona. Lucru care de altfel s-a și întâmplat pentru că Antonescu a refuzat să facă acest gest de onoare, acuzându-l nefondat pe Dan Grigore care probabil a refuzat să răspundă la comenzile USL în diverse cazuri judecate de CNA.
Unii membri ai CNA, printre care Ioan Onisei și Narcisa Iorga, au declarat ieri, în urma demisiei lui Dan Grigore, că vor să se adreseze Comisiilor pentru cultură din Parlament, invocând presiuni politice la care este supus Consiliul, alții disociindu-se de această inițiativă. Vicepreședintele CNA, Ioan Onisei, a luat cuvântul spunând: „Personal, dar nu numai eu, regret foarte mult că domnul Dan Grigore a fost nevoit, subliniez, a fost nevoit să demisioneze din Consiliul Național al Audiovizualului“. Narcisa Iorga a spus, la rândul ei, că i se pare „obligatoriu“ să fie solicitată „intervenția Comisiilor parlamentare pentru cultură în sprijinul Consiliului Național al Audiovizualului“, care, din punctul ei de vedere, „este supus unor presiuni politice fără precedent“. Valentin Jucan și Gelu Trandafir și-au exprimat, de asemenea, sprijinul pentru această inițiativă a adresării către Parlament. În urma demisiei lui Dan Grigore din CNA, acesta devenind membru în Consiliu la propunerea Guvernului, numirea unui nou membru se va face tot la propunerea Guvernului, care trebuie aprobată de Parlament. Noul membru va primi un mandat în CNA până când ar fi expirat mandatul lui Dan Grigore, adică în decembrie anul acesta. 
AUTOR NICOLAE BUCUR
SURSA CURENTUL 

SALVEAZA UNGUREANU GUVERNAREA PDL?

Venirea lui Ungureanu nu a schimbat imaginea oamenilor despre guvernare.

Raed Arafat, omul de la care a plecat tot iureşul politic al acestei ierni, este pe primul loc în topul încrederii, arată sondajul IMAS realizat pentru „Adevărul". Astăzi, Raed Arafat se bucură de o cotă de încredere de 76,1%, iar pe locul al doilea se situează Regele Mihai, cu aproape 29%. Cu 22,3% , premierul Ungureanu se situează în pluton cu Victor Ponta, 23,7%, şi cu Crin Antonescu, 23,3%.
Traian Băsescu a făcut o imensă gafă politică în momentul în care l-a executat în direct la televiziune pe părintele SMURD. Aflat în sondaje la categoria „muscă", preşedintele a vrut să-l facă KO pe un supergreu ca Arafat. Însă Traian Băsescu s-a repliat rapid şi a făcut două mişcări care să-l menţină în meci. Prima, l-a rechemat pe Arafat la minister. A doua, l-a adus pe Mihai Răzvan Ungureanu la Palatul Victoria. Noul premier trebuie să refacă imaginea guvernării şi să-i ofere lui Traian Băsescu şansa de a conta  în jocul politic şi după alegerile din acest an.

Va reuşi Mihai Răzvan Ungureanu în misiunea sa? Se poate spune că rezultatele unui sondaj de opinie făcut la numai trei săptămâni de la instalarea guvernului nu sunt foarte relevante. Dar Cabinetul Ungureanu are foarte puţin timp la dispoziţie pentru a demonstra ceva. În ecuaţia momentului, trei săptămâni înseamnă mult. Care sunt concluziile? Mihai Răzvan Ungureanu este cel mai bine situat politician al puterii în sondaje. Din acest punct de vedere, el pleacă într-o cursă umăr la umăr cu liderii USL, Ponta şi Antonescu. Marea provocare a lui Ungureanu este să crească în popularitate în timp foarte scurt, în condiţiile în care are avantajul de a fi o figură proaspătă în arenă, dar are şi dezavantajul de a fi identificat cu PDL. Iar la capitolul PDL situaţia este catastrofală. Emil Boc se află la 10% încredere, Elena Udrea, la 6,2%, Roberta Anastase, la 3,7%.

Venirea lui Ungureanu la Palatul Victoria nu a schimbat mult din percepţiile oamenilor. În continuare, marea majoritate a populaţiei spune că România merge într-o direcţie greşită. Aproape 40% din cei chestionaţi susţin că performanţele noului guvern vor fi mai slabe decât ale precedentului, iar 37% afirmă că nu va fi nicio schimbare. Doar 9% din români consideră că guvernarea Ungureanu va fi mai bună decât cea a lui Boc. Iar încrederea în cabinet se situează, în prezent, la 13,3% , în creştere cu două procente faţă de ultima măsurătoare a Guvernului Emil Boc. 
Va creşte Ungureanu cota PDL sau PDL va atârna ca o piatră de moară de gâtul noului premier?  După cum se profilează lucrurile, va fi extrem de dificil pentru premierul Ungureanu să scape de imaginea negativă a guvernării PDL. Şi atunci, şansa pentru o carieră politică de durată îi rămâne desprinderea, la un moment dat, de greaua moştenire PDL-istă.
AUTOR ION M. IONITA
SURSA ADEVARUL 

FRAUDAREA ALEGERILOR LOCALE

Încerc să vă pregătesc pentru şlagărul lunii iunie. Parcă îl aud deja în urechi. “Au furat alegerile!” “Democraţia din România a fost ucisă!”.

Îl veţi auzi cu precădere la Trustul Intact, îl veţi auzi la PSD şi la PNL. Nici nu ar fi prima oară în România când Opoziţia şi trompetele sale îşi justifică eşecul la urne prin lungi lamentaţii despre “hoţii” de la Putere care au deturnat simpatiile nemărginite ale poporului pentru USL. E previzibil că se va întâmpla aşa dată fiind diferenţa care îndeobşte apare între scorul de simpatie din sondaje şi rezultatul alegerilor locale.

La alegerile locale componenţa politică a votului este mult diminuată. Cine cunoaşte mecanismele de mobilizare la vot la scrutinul din comune şi oraşe înţelege despre ce este vorba. Să luăm ca exemplu o comună din România, cu un număr mediu de 2.000 de votanţi. Poate că jumătate dintre ei nu mai vor să audă de PDL, de Băsescu, de Boc şi alte personaje demonizate în ultimii ani în presa autohtonă. Când operatorul de interviu merge la ei acasă, aceştia vor spune invariabil că, dacă duminică ar fi alegeri parlamentare, ar vota cu USL.
În ziua alegerilor locale lucrurile stau mult diferit. Dacă primarul din comună provine din PDL şi candidează pentru un nou mandat sub sigla acestui partid, mecanismul de vot schimbă radical simpatiile şi antipatiile localnicilor. Să presupunem că primarul este un personaj popular, ceea ce se întâmplă adeseori cu primarii în funcţie. El trage după sine o listă întreagă de consilieri locali. Fiecare consilier are în spate o întreagă reţea de rudenie: fraţi, surori, verişori, cumetri, unchi, mătuşi. Reţelele de rudenie în mediul rural sunt extrem de integrate, cu un grad de loialitate foarte înalt. Poate că unii din consilierii de pe lista PDL sunt ei înşişi simpatizanţi ascunşi ai USL. Poate că îl urăsc pe Băsescu, pe Udrea, poate că s-au visat de multe ori alături de Claudiu Crăciun în Piaţa Universităţii din Bucureşti protestând împotriva “dictaturii”. Numai că, în ziua aceea, a alegerilor, primează interesul şi nu sentimentele politice. Pentru fiecare dintre aceşti consilieri şi rudele lor viitorul înseamnă un lucru simplu: ştampila pe lista de consilieri PDL.

O să spuneţi că este împotriva firii să îl urăşti pe Băsescu şi să candidezi pe lista candidatului PDL la funcţia de primar. Poate că este.

Numai că:
1. Plăcinta de împărţit este finită. Nu toţi cei care simpatizează USL au loc pe lista de consilieri eligibili ai USL. Locurile sunt limitate.

2. Este esenţială forţa de tracţiune a primarului în funcţie. Dacă acesta aparţine PDL, atunci şansele lui de a trage mai mulţi consilieri sunt mai mari.

Adău­gaţi la acest exemplu şi faptul că, într-o comună condusă de un primar USL, apar înghesuiala şi fricţiunile specifice agregării a doua partide mari: PSD şi PNL. Nemulţumirile generate de împărţeala locurilor vor duce inevitabil la dezertări. Unii consilieri nu se vor găsi pe locurile eligibile şi vor pleca împreună cu toate rudele lor pe listele PDL, chiar dacă îl detesta pe Emil Boc. Interesul de a se alege într-o funcţie locală este cel care primează.

În România sunt aproximativ 2.900 de astfel de comune. Imaginaţi-vă efectul agregat al exemplului de mai sus. Puneţi la socoteală şi puzderia de candidaţi independenţi pentru funcţiile de primari şi consilieri locali care îşi încearcă şansele la alegerile locale, poate mai mult decât la alegerile parlamentare. Aceştia “fură” voturi de la toată lumea, dar, proporţional, mai mult de la partidul aflat în “pole position”, respectiv USL. Mai intră în joc şi partidele mici, de care nu auziţi în sondajele de opinie şi nici pe la televizor, dar care îşi plasează candidaţi pe unde apucă. Şi ele “fură” voturi de la partidele mari, consacrate.

Nu omiteţi la tot acest concert de interese locale nici schimbarea regulilor jocului. Alegerile se desfăşoară într-un singur tur de scrutin, deci se trage un singur glonţ. Nu mai poţi să joci alba-neagra cu votul în genul: “Am votat cu inima în primul tur şi cu capul în al doilea”. Se votează o singură dată, pragmatic, precis şi fără ezitări. Dacă îţi tremură mâna, pierzi. Ei, bine, regula este una singură la alegerile locale. Contează persoana candidatului şi prea puţin partidul care îl susţine. Din această cauză PNŢCD, un partid de 1% în sondaje, ia 15%-20% la Timişoara în trena candidaturii lui Ciuhandu.

În aceste condiţii USL va lua probabil 35-37% din voturi la alegerile locale din iunie, la distanţă mare de ţinta pe care şi-au propus-o şi pe care o vedem doar în sondajele de opinie: 50% plus unu. Profitând de această discrepanţă, cu siguranţă nu există decât un singur mod prin care Opoziţia şi Trustul Intact pot justifica “eşecul” (care nu este, de fapt, un eşec, decât prin prisma aşteptărilor): FRAUDAREA ALEGERILOR! Vom vedea multe filmuleţe şi “probe” ale fraudelor. Nu neg că acestea există, dar există şi de o parte şi de alta. De obicei se compensează reciproc în scorurile finale.

Adevărul este că diversitatea alegerilor pentru primari, precum şi interesele locale, mai presus de simpatiile şi antipatiile politice, duc la o distribuţie a voturilor mult mai echilibrată decât arată sondajele. Restul e vorbărie...

AUTOR SEBASTIAN LAZAROIU

SURSA www.evz.ro

UN NOU PROIECT POLITIC - CINE IL SUSTINE CINE L-AR VREA INGROPAT

În urmă cu o jumătate de an am fost invitat să moderez una dintre dezbaterile Conferinţei Naţionale a Economiei Sociale din România. Tema principală a sesiunii privea perspectivele şi problemele de care se lovesc Casele de Ajutor Reciproc.
Cei ce nu au mai auzit de iniţialele CAR din perioada comunistă trebuie să ştie că mecanismul de împrumuturi reciproce, fără dobânzi, care funcţiona printre salariaţii din fabricile şi uzinele patriei, prin care milioane de români au reuşit de-a lungul timpului să pună deoparte o sumă suficientă pentru a-şi cumpăra mobilă, sau televizor color, aragaz, frigider, aspirator sau măcar să-şi plătească datoriile la prieteni, nu doar că a supravieţuit capitalismului, ba chiar a evoluat într-un sistem care acordă credite mici, la dobânzi mult mai scăzute decât băncile.

Banii luaţi de la CAR-uri au rămas şi astăzi pentru un număr foarte mare de salariaţi sau pensionari cu venituri la limita supravieţuirii unica soluţie pentru a-şi cârpi sărăcia. Aproape un milion de români apelează curent la ea, mulţi împrumutând doar câteva sute de lei, pentru a-şi plăti medicamentele sau întreţinerea. Ei nu sunt clienţi, ci membri ai Caselor de Ajutor Reciproc.
În ciuda rolului vital pe care aceste instituţii îl au în existenţa celor mai dezavantajaţi dintre noi, sprijinul pe care îl primesc de la stat este aproape egal cu zero. Şi nu este vorba de sprijin financiar, ci de înlăturarea unor obstacole birocratice şi de promovarea unor politici publice care să ajute atât CAR-urile cât şi toate instituţiile "economiei sociale" - acel segment al economiei care nu urmăreşte în primul rând profitul, ci mai degrabă satisfacerea nevoilor unor comunităţi mai largi - să-şi îndeplinească misiunea.
Mai surprinzător decât forţa argumentelor care demonstrează că "economia socială" uşurează povara cheltuielilor publice, pentru că ia de la stat o parte din responsabilitatea ajutorării celor defavorizaţi, a fost faptul că ministrul Muncii, reprezentantul statului, a lipsit de la acea dezbatere, deşi confirmase participarea cu mult timp înainte.

Nu lipsa de politeţe faţă de o categorie de oameni care în general primeşte doar bobârnace de la mai marii zilei mi-a rămas în mod special în memorie şi nici dezinteresul faţă de o temă foarte fierbinte. Un stat care se jură cu lacrimi în ochi că nu are bani pentru săraci ar trebui să ciulească bine urechile la toate propunerile care l-ar ajuta să-şi îndeplinească datoria faţă de aceştia fără să se împrumute în străinătate, ci doar prin promovarea unor legi bine chibzuite.
Ce mi-a rămas, însă, bine în minte a fost numele ministrului, scris pe un carton în dreptul unui scaun gol: Sebastian Lăzăroiu. Cel care într-o vreme părea că are ceva interesant de spus despre o mişcare politică menită să revoluţioneze raporturile dintre cetăţeni şi cei cărora le încredinţează puterea.
Nu aş fi considerat niciodată acest episod suficient de relevant pentru a fi povestit dacă discuţiile despre Mişcarea Populară (numele din buletin al Albei ca Zăpada) nu ar fi luat o turnură atât de ciudată. Pe măsură ce tot mai mulţi oameni întreabă, cu speranţă sau doar din curiozitate, ce este cu această Mişcare, ea îşi diminuează, tot mai mult, şansele de reuşită, înainte încă de a se naşte.

Cum este posibil? Falsa Mişcare Populară, gândită ca o alianţă electorală între PDL şi diverse partide de buzunar, a fost împinsă în mod diversionist în prim plan, în timp ce ideea care ar fi trebuit să anime adevarata Mişcare Populară moare din lipsa unui număr suficient de oameni şi organizaţii care să o transpună în realitate. Iar dacă motivaţiile unor lideri PDL de se înfrăţi cu Gigi Becali, cu UNPR, cu partidul lui Dan Diaconescu, sunt cât se poate de străvezii, iar comentariile inutile, cauzele eşecului celor ce păreau că au o viziune asupra unui nou tip de mişcare politică merită analizate.
Întâlnirea ratată dintre Lăzăroiu şi reprezentanţii caselor de ajutor reciproc este emblematică din mai multe puncte de vedere. În primul rând, era o ocazie perfectă pentru a afla direct de la cei în cauză despre un set de probleme care afectează cel puţin un milion de oameni. Acesta putea fi punctul de plecare al unui demers consistent care ar fi trebuit să se finalizeze prin promovarea unor legi sau măsuri care să rezolve problemele şi să îmbunătăţească viaţa unui număr mare de cetăţeni - misiunea esenţială a oricărui politician.
În al doilea rând, o astfel de întâlnire, urmată de găsirea şi implementarea unor soluţii, ar fi fost un bun prilej de a demonstra concret că există şi un alt mod de a reacţiona la nevoile oamenilor, firesc, empatic, constructiv. Există vreo altă cale mai onestă şi mai eficientă de a-ţi face campanie electorală, ţie şi proiectului politic pe care îl reprezinţi, decât aceasta? Nu.

Al treilea aspect ţine de competiţia politică. Deşi "economia socială" este domeniul pe care performează politicienii de stânga, în cazul de faţă toate atuurile erau la reprezentantul dreptei. Motivul: PSD o dăduse în bară. Unul dintre punctele de discuţie de pe ordinea de zi era proiectul Legii Antreprenorului Social, iniţiat de parlamentarul PSD Iulian Iancu, proiect criticat vehement pentru că "în forma adoptată de către Senat este în contradicţie cu toate principiile europene în domeniul economiei sociale şi poate aduce grave deservicii beneficiarilor finali ai economiei sociale, persoanele defavorizate", după cum se scria într-unul dintre documentele prezentate la conferinţă.
Un ministru care, altfel, spunea lucruri interesante a ratat trei bile albe dintr-o lovitură: ocazia de a face un bine altora, ocazia de a-şi face un bine sieşi şi ideilor pe care le susţine, ocazia de a puncta împotriva adversarilor politici chiar pe terenul lor.

Este foarte posibil ca Sebastian Lăzăroiu să fi avut un motiv întemeiat pentru a absenta de la conferinţa dedicată economiei sociale. I se poate întâmpla oricui. O şedinţă de urgenţă, un eveniment neprevăzut, o mulţime de situaţii de ultim moment pot da peste cap agenda unui demnitar. Fapt este că după întâlnirea cu pricina, mulţi dintre cei ce veniseră la conferinţă, unii de foarte departe, au rămas cu un gust amar. Veniseră şi pentru că urmau să fie ascultaţi de cineva care putea schimba ceva.
Deşi există posibilitatea ca experienţa mea să fi surprins o pură întâmplare, dezertarea ulterioară, intempestivă, a lui Lăzăroiu din plutonul celor care fac ceva palpabil pentru schimbarea la faţă a României arată că ministeriatul său a fost doar un flirt cu politica şi că nici măcar el nu şi-a crezut propriile basme.
Lăsând la o parte accidentele, întrebarea esenţială este alta: câte astfel de întâlniri şi oportunităţi au ratat şi ratează zilnic toţi politicienii şi profesioniştii din diverse domenii, care cochetează cu politica şi care, în teorie, ştiu ce nevoi ar trebui să servească o nouă mişcare politică şi ce ar avea de făcut?
Iar aici răspunsul este fără echivoc: multe, prea multe! Dovada constă în numărul imens de anomalii care ne perturbă viaţa în fiecare clipă, dar şi în absenţa propunerilor interesante pentru a scăpa de ele. Dacă ar exista o rutină bine pusă la punct a dialogului, urmat de ajustări, între autorităţi şi cetăţeni, România ar fi arătat deja altfel. Dacă ar exista o disponibilitate reală pentru acţiune a celor ce visează la politică, chiar şi România promisiunilor ar arăta altfel.

Absenţa conversaţiilor aplicate dintre elită şi oamenii nereprezentaţi nu o regăsim ca problemă doar la nivelul statului ci şi a multor organizaţii neguvernamentale, care, din comoditate sau dintr-o inabilitate a comunicării, intră prea puţin în contact direct cu cei pe ce ar trebui să-i ajute. Cei ce aspiră la a da consistenţă Mişcării Populare, sau oricum s-ar numi iniţiativa menită să impună un nou stil de a face politică, au şanse mari să eşueze mai ales din cauză că nu şi-au dezvoltat mecanisme de a colecta detaliile nemulţumirilor care macină straturile mai profunde ale societăţii şi care exact din acest motiv nu pătrund acolo nici cu proiecte bine ţintite şi nici cu o nouă viziune.
În ciuda idealismului care îi animă cel puţin pe unii dintre promotorii ei, în pofida vorbelor frumoase, nu există suficiente fapte care să demonstreze că se şi construieşte pe măsura anvergurii idealurilor, acolo unde este cea mai mare nevoie ca aceste idealuri să prindă viaţă.

Ce înseamnă construcţie în cazul unei asemenea proiect politic? În primul rând, mai puţine seminarii şi conferinţe destinate unei audienţe restrânse, de iniţiaţi şi mai multe întâlniri cu oameni obişnuiţi, care au probleme serioase şi care au nevoie ca de aer de aliaţi în lupta pe care o duc pentru a-şi face ascultate nevoile şi a găsi căi de rezolvare. O categorie aparte care ar trebui nu doar sprijinită ci şi cooptată ca partener o reprezintă cei ce au îndrăznit să dea în judecată statul sau diverse companii, pentru a împiedica abuzurile de putere. Luptătorii, cei ce s-au vindecat de microbul pasivităţii, trebuie folosiţi şi în alte războaie. Entuziasmul celor ce au câştigat măcar o bătălie, nu atât împotriva vreunei instituţii, cât mai ales împotriva propriilor temeri şi inhibiţii, înseamnă aur curat.

Construcţie înseamnă şi mai puţine manifeste sforăitoare, pline de generalităţi şi mai multe propuneri concrete de schimbare a unor legi, de eliminare a unor aberaţii sau de stopare a corupţiei. Mai puţine iniţiative de politici publice pornite de la evaluări superficiale şi mai multe fundamentate pe analize amănunţite, bazate pe studii de impact şi pe comparaţii cu alte ţări. Mai puţine eufemisme şi mai multe cifre, fapte şi nume în critica puterii.
Mişcarea Populară nu va deveni realitate decât atunci când va îmbrăca forma Mişcării Pentru Rezolvarea Problemelor Vitale ale Românilor. Şi doar când strategia ei politică va pleca de la imperativele unei legături active, permanente, pragmatice, între nevoile cetăţenilor şi demersurile activiştilor ei.
Fără o agendă de priorităţi reale - reforma clasei politice, justiţie, sănătate, educaţie, fiscalitate, infrastructură, etc, nu va exista relevanţă. Fără susţinerea acestei agende cu iniţiative publice de anvergură, ingenioase, nu va exista un ecou în societate. Fără acţiuni de succes, soldate cu rezultate concrete, fără murmurul de aprobare al maselor, noii lideri nu vor depăşi nivelul de cârcotaşi de serviciu sau, în cel mai bun caz, de eterne speranţe. Iar fără lideri validaţi în alegeri de un procent semnificativ de cetăţeni, nu va exista nici suficientă forţă politică pentru a traduce bunele intenţii într-un alt mod de a face politică.
Pe dificultatea acestei curse cu obstacole mizează toţi liderii de partide mulţumiţi de cum merg politichia şi furtişagurile în această ţară. Inclusiv cei din PDL. "Nu am crezut şi nu cred în Mişcarea Populară ca o construcţie politică pentru alegerile din 2012. În şedinţa noastră de duminică vom pune capăt, într-un fel sau altul acestui proiect politic care a ieşit în mass-media, a ieşit în opinia publică fără ca PDL sa aibă o construcţie proprie, definitivă, în această privinţă".

La ce proiect se referă, prin această declaraţie, Ioan Oltean, secretarul general al PDL? La cel pe care îl începuse Elena Udrea prin cooptarea lui Gigi Becali în alianţa pentru alegerile locale din Capitală? Sau la cel pentru care Traian Băsescu şi-a trimis fiica la tribunal să înregistreze denumirea de "Mişcare Populară"? Sau la amândouă?
Ultima variantă pare cea mai plauzibilă. Ideea unui parteneriat chiar şi post-electoral cu o formaţiune care ar aduna voturi atacând, cu argumente valide, toate neîmplinirile lor pare la fel de inacceptabilă pentru şefii PDL ca şi cea a unui camuflaj politic, sub o altă siglă şi culoare, alături de proscrişii din UNPR, PNG, PPDD şi care or mai fi.

Cum va arăta lupta electorală în absenţa unei formaţiuni noi, de anvergură, a unor voci proaspete şi puternice, care să oblige la o recalibrare a discursurilor? Mai deprimant chiar decât în anii trecuţi. Pentru că arena va fi dominată de efortul concertat al puterii de a împiedica USL să obţină 50% din voturi, caz în care ar mai avea o şansă de a rămâne la conducerea ţării. Iar campaniile electorale dominate de pasivitatea celor ce se consideră deja învingători, deşi nu au mişcat un deget pentru a ne arăta că sunt mai buni, şi de discursul reşapat ”noi suntem răul mai mic”, nu au adus nimic bun României. Ba din contră.
Şi dilema va persista: la ce ne foloseşte victoria uneia sau a alteia dintre părţi cât timp nici una nu va fi dispusă să facă nici măcar pe sfert din ce aşteaptă de la politicieni cei ce visează la o autentică Mişcare Populară?
AUTOR DAN CRISTIAN TURTURICA
SURSA ROMANIA LIBERA 

SCHELETELE DIN DULAPUL LUI MIHAI RAZVAN UNGUREANU

Oricate foloase si-ar imagina PDL ca ar putea trage de pe urma lui Mihai Razvan Ungureanu, misiunea nu pare a fi deloc una usoara.

In ciuda sondajelor datatoare de speranta, dar scoase la lumina cam in pripa, premierul a fost huiduit si fluierat, ca si predecesorul sau, chiar acasa la el, la Iasi. Exista si posibilitatea ca in loc sa aduca procente, Ungureanu sa plateasca oalele sparte de fosta echipa a lui Emil Boc.

Pe langa aceasta posibilitate, din trecutul recent al lui Mihai Razvan Ungureanu sta sa explodeze o mica "problemuta" care, daca nu va fi tratata la timp, risca sa-i ispulbere si bruma de procente cu care fostul sef SIE a pornit la drum. Au trecut deja cateva zile de cand Grupul de Investigatii Politice a facut publice declaratiile de avere ale sotiei lui MRU pe ultimii doi ani. De unde rezulta ca aceasta a incasat, de la grupul OMV, suma de 170.000 de euro, pentru servicii de consultanta medicala.

Informatia nu e noua, ea a circulat si dupa ce Ungureanu a fost desemnat in functia de premier. Suma era ceva mai mare, dar problema aceeasi. Nici atunci, nici acum, premierul nu a considerat necesar sa lamureasca eventualul conflict de interese intre seful SIE si un agent economic de importanta OMV.

Ca sa nu mai vorbim despre cat de interesant e un astfel de contract in sine. Oare ce fel de consultanta ar putea oferi un medic anestezist grupului austriac, din moment ce specialitatea sa e dificil de exersat in afara unui spital?

Dar poate ca doamna Ungureanu mai are si o alta specializare, pe langa cea de anestezist, cum ar fi de exemplu cea de medicina muncii, care i-ar permite si i-ar usura indeplinirea unui astfel de contract. Sa incasezi 7.000 de euro pe luna, de sase ori si ceva mai mult decat salariul de director al SIE, de la o companie a carei activitate tine in mod evident de siguranta nationala - uite o ditamai problema morala, pe care insa actualul premier insista sa o trateze doar printr-o detasata ignorare.

Grupul de Investigatii Politice a sesizat si Parchetul in legatura cu posibilul conflict de interese al fostului sef SIE. Rezultatul a fost aceeasi tacere nevinovata. Pe langa tacerea lui MRU, la fel de suspecta e si tacerea presei. Pentru mai toate ziarele, un contract atat de gras si anormal al sotiei sefului SIE cu un gigant economic de importanta strategica nationala nu ridica niciun semn de intrebare. Mult mai grava pare vina lui Antonescu, care si-a achizitionat penthouse-ul legal si cu acte in regula.

Ce va face M. R. Ungureanu cu aceasta "problemuta", care risca sa devina un dulap plin cu schelete, e treaba lui pana la urma si a celor care il sprijina. Ramai insa cu o senzatie ciudata si un gust amar. Nu se gasesc pur si simplu oameni dincolo de orice banuiala nici macar in cele mai importante momente, cand insasi strategia oficiala a Puterii proclama instaurarea curateniei morale. Iar tacerea lui MRU cu cat va fi mai lunga, cu atat va fi mai vinovata, dincolo de realitatea in sine a contractului.

Aici are inca societatea romaneasca de munca enorm. Sa isi educe liderii, conducatorii si alesii sa raspunda imediat pentru faptele lor. Sa-i invete ca nu pot sfida la infinit bunul simt elementar.
AUTOR IULIAN LECA
SURSA www.ziare.com 

MAGISTRATI CINSTITI SAU DOAR NEPRINSI

Acolo, pe pereţii clădirii din strada Batiştei, e scris cu cerneală simpatică, dar uşor de citit, mercurialul şpăgii de la Înalta Curte.

Un frumos buchet de coincidenţe s-a format odată cu reţinerea de către DNA a judecătoarei Maria David de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Doamna vine de la Curtea de Apel Ploieşti şi a ajuns la Curtea Supremă prin contestata metodă a interviului amabil, pe care i l-a luat fosta şefă a CSM, Lidia Bărbulescu. Maria David urma să pună o pilă la foştii săi colegi, pentru ca un om de afaceri din Târgovişte să scape de o condamnare la trei ani de puşcărie cu executare pentru evaziune fiscală.

De la Curtea de Apel Ploieşti venea şi judecătorul Dumitru Rebegea, cel condamnat pentru că lucra în favoarea unui interlop din Târgovişte, temutul Ghenosu.  Aceeaşi  Târgovişte din care vine şi controversatul, desigur, om de afaceri Petre Blândă, pentru care lucra judecătoarea David.  Văzându-se trişat pe banii săi, controversatul a denunţat-o la DNA. De fapt, ce voia Petre Blândă? Pentru ce a dat el 200.000 de euro? Nimic altceva decât ce a vrut, şi a şi primit, un alt om de afaceri controversat, Dinel Staicu: să facă Justiţia ceva, orice, numai ca să scape el de pedeapsa aia definitivă şi irevocabilă, închisoare cu executare.
Pe lângă asemănări, avem şi două diferenţe, una la ani şi alta la bani. La ani: Blândă avea de recompensat trei ani de puşcărie, Dinel Staicu voia să scape de şapte. La bani: Blândă ştim că a dat 200.000 de euro, iar de Dinel Staicu încă nu ştim nimic. Nu ştim nici dacă se aplică aici, ca în aritmetică, regula de trei simple, dar ştim că trei simple judecătoare de la Curtea de Apel Bucureşti i-au îndeplinit lui Dinel aproape toate dorinţele.

Mai vreţi coincidenţe? Mai avem. Judecătoarea Maria David a legat relaţii nepotrivite cu Petre Blândă în decembrie 2009, adică exact în perioada în care şeful său direct, preşedintele Secţiei civile de la Înalta Curte, judecătorul Florin Costiniu, era inculpat pentru intermedierea unei şpăgi, în complicitate cu senatorul PSD Cătălin Voicu, dintre omul de afaceri Costel Căşuneanu şi judecători ai Secţiei de contencios de la Înalta Curte. Coincide până şi suma, 200.000 de euro, ceea ce ne duce cu gândul că acolo, pe pereţii clădirii din strada Batiştei, e scris cu cerneală simpatică, dar uşor de citit, mercurialul şpăgii de la Înalta Curte.

Aţi citit „Adevărul" de ieri? Dacă da, trebuie să fi observat că reţeaua Costiniu-Voicu, utilizând diverse vrăjitorii comise tot la instanţa supremă, l-a ajutat şi pe Viorel Hrebenciuc să se înstăpânească pe casa altuia aproape definitiv şi irevocabil. Adăugând la cloaca descrisă mai sus şi recentul caz Gabriela Bârsan, tot de la Înalta Curte, plus lotul de procurori recent arestaţi Carpen-Betelie-Bălăşescu, îţi vin în cap tot felul de gânduri negre şi întrebări mistuitoare. Iată una dintre ele: după arestările astea, nu cumva ceea ce a rămas în justiţia română nu sunt magistraţi cinstiţi, ci doar magistraţi neprinşi? 
AUTOR LIVIU AVRAM
SURSA ADEVARUL 

CUM IL PRINDE PE CRIN COSTUMUL DE SMECHERAS. ISI DA IN PETEC DE DOUA ORI PE SAPTAMANA

Încep să îl înţeleg din ce în ce mai bine pe Crin Antonescu. Toate lucrurile care-mi plăceau la el s-au spulberat. Mi se părea un om discret şi modest, care nu ieşise cu nimic rău în evidenţă două decenii, aproape. Îmi plăcea cum vorbeşte, având calităţi incontestabile de orator.

De la un timp din personalitatea lui ies la iveală numai lucruri urâte. Imediat ce s-a văzut şef la partid şi-a schimbat atitudinea faţă de colegi şi nu a ezitat să taie capete “fără giudeţu".
S-a lăsat atras în năvodul lui Dan Voiculescu şi al Antenelor deşi se vede că nu-i place acest mediu şi nu îl poate aprecia în sinea lui. Stă cu lehanite alături de Ponta deşi se vede cu ochiul liber că amândoi se înghit de formă şi aşteaptă să-şi dea în cap. Ia decizii politice din lac în puţ, încurcând sute de mii de membrii USL care nu mai ştiu încotro să o ia.

Ce s-o fi întâmplat în viaţa acestui om? Cum s-a transformat el peste noapte într-un personaj zgomotos , de proastă calitate, care jigneşte în dreapta şi în stânga, fără să-şi calculeze paşii?
Parcă, după căsătorie, s-a hotărât să se îmbrace într-un costum de şmecher. A început-o bine , sub aripa celui mai bogat roman fără de care este greu de crezut că ar fi ajuns preşedinte PNL. Nu se ştie cum a început să devină şi mai bogat. Repede a schimbat un miliardar cu altul şi s-a autointitulat Preşedintele României. A început să-şi dea în petec din ce în ce mai des. În ultima perioadă face cam două gafe pe săptămână. Penultima este legată de Meleşcanu, ultima de Evenimentul zilei.
După cum se ştie el a declarat în emisiunea lui Radu Moraru "Spuneţi şi celor de la Evenimentul zilei că, după ce se termină, după ce înţarcă bălaia, cum se zice în popor, s-ar putea să mai vrea să mai fie ziarişti, adică este o meserie pe care trebuie să o respecţi". Pentru un lider politic, ce se crede deja şi preşedinte de ţară declaraţia nu este foarte avantajoasă. Deşi exprimată în cuvinte prudente, care vizează seriozitatea gazetarilor, ea se constituie într-o ameninţare.

Am să explic de ce. Dacă Antonescu face observaţii jurnaliştilor de la EVZ, se poate presupune că a şi citit articolul care îl viza. Adică un articol despre faptul că el şi-a cumpărat un apartament de lux, care nu apare în declaraţia de avere. Toate afirmaţile din ziar sunt bazate pe argumente şi documente.
Este greu de găsit un motiv pentru care jurnaliştii, care au realizat articolele, să fie acuzaţi de lipsă de profesionalism. Atunci pe ce criterii îi ameninţi că s-ar putea să mai vrea să fie ziarişti, chipurile când ajungi tu la putere? Nu există decât un răspuns. Pentru că au scris despre tine şi te-au deranjat.
Sincer, nu am cunoscut pe nimeni care să se bucure când se fac dezvăluiri în legătură cu el. Este neplăcut să fii, cum s-ar spune , la primire. Mai ales când tu te dai nevoiaş, în declaraţii şi în realitate eşti bogat. Este neplăcut dar trebuie să te abţii. Nu să ataci un ziar întreg şi, până la urmă, o breaslă. Pentru că, oricât s-ar scuza el – cum a şi făcut-o – asta se înţelege printre rânduri.
Curând va face noua gafă şi vom scrie iar despre el. Până atunci, adică peste câteva zile, rămân în minte cu imaginea unui tătic model care îşi duce fetiţa la şcoală. Atunci îmi place mult.
 AUTOR HORIA TABACU
SURSA www.evz.ro