ADRIAN NASTASE CONDAMNAT LA DOI ANI DE INCHISOARE CU EXECUTARE IN DOSARUL ''TROFEUL CALITATII''

Fostul premier Adrian Năstase  a fost condamnat iei la doi ani de închisoare cu executare în dosarul „Trofeul Calității”, demnitarul PSD putând face recurs la această decizie. Potrivit minutei de ședință, lui Adrian Năstase i-au fost interzise timp de 2 ani drepturile de a alege și de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, precum și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat.
Sentința nu va fi pusă în executare în acest moment, ci doar dacă recursul la Completul de 5 judecători de la Înalta Curte va menține condamnarea lui Adrian Năstase. În acest dosar, Năstase a fost acuzat că și-a finanțat campania electorală din fondurile colectate în cadrul simpozionului Trofeul Calității, organizat de Inspectoratul de Stat în Construcții. Cristina Rotaru, unul dintre cei trei judecători din complet, a considerat că Năstase trebuie achitat în acest dosar pe motiv că fapta nu există.

Pedepse grele pentru colegii de dosar

În același dosar, Irina Jianu, inspector general de stat în cadrul Inspectoratului de Stat în Construcții (ISC), a fost condamnată la șase de închisoare și cinci ani de interzicere a unor drepturi, pedeapsă la care i s-a aplicat un spor de un an, astfel că aceasta va executa, dacă sentința va rămâne definitivă, șapte ani de detenție.
Diana Gasparovici, fost inspector general de stat adjunct la ISC, Mihail Cristian Vasile, director general al SC Eurografica SRL și soții Marian Ioana și Bogdan Popovici au primit fiecare câte șase ani de detenție la care s-a aplicat un spor de un an, astfel că pedeapsa finală care ar urma să fie executată este de șapte ani.
Adrian Năstase, în solidar cu Irina Paula Jianu, Diana Gasparovici, Marian Ioana și Bogdan Popovici și Cristian Mihail Vasile au fost obligați, de către instanța supremă, la plata în solidar cu societățile Arond SRL și Eurografica SRL, a peste trei miliarde de lei vechi despăgubiri către ISC.
Jianu, Gasparovici, soții Popovici și Vasile au fost obligați de judecători la plata a alți peste trei miliarde de lei către ISC.
Totodată, instanța a decis confiscarea sumei de 38.217,220 RON de la Adrian Năstase, bani presupus obținuți prin fapta penală comisă.
ICCJ a decis menținerea sechestrelor asiguratorii puse de către procurori în 24 octombrie 2008 asupra mai multor bunuri ale inculpaților Jianu, Gasparovici, Popovici și Vasile. Astfel, s-au menținut sechestrele pe un apartament din Bacău al Irinei Jianu, un altul din Brăila al lui Gasparovici și pe două apartamente din București ale lui Vasile și soților Popovici. În final, instanța a dispus ca Jianu, împreună cu Gasparovici, să achite câte 1.467 de lei, ceea ce reprezintă un rest de onorariu expertului contabil din caz.
Totodată, Năstase, împreună cu Jianu, Gasparovici și Vasile vor avea de plătit câte 50.000 de lei cheltuieli judiciare către stat, în vreme ce soții Popovici vor avea de plătit 50.800 de lei cheltuieli judiciare către stat.

Năstase invocă vânătoarea politică

Imediat după prezentarea publică a sentinței Năstase, a declarat, ieri, că decizia Înaltei Curți este în favoarea acuzării, fiind vorba "pur și simplu de o încercare" de a-l ține "în afara vieții politice". "Decizia a fost luată în favoarea acuzării printr-un om care a fost trimis de Daniel Morar la Înalta Curte prin promovarea ca judecător - judecătoarea Ioana Bogdan. Am avut dreptate atunci când am cerut recuzarea ei. Acum a confirmat că nu a putut fi atât de independentă", a declarat Adrian Năstase. El a mai spus că interzicerea acelor drepturi de a mai candida la vreo funcție publică dovedește o decizie politică, deși legea spune că în astfel de cazuri de corupție a unor demnitari astfel de pedepse se aplică automat.  Plătesc pentru că în acești ani am avut curajul să îl înfrunt pe Traian Băsescu și pe oamenii săi, și pentru că am avut curajul să îl înfrunt pe Daniel Morar și pe oamenii săi", a spus Năstase.  "Voi face recurs - pentru chestiunile de procedură, inclusiv faptul că am avut cinci termene într-o săptămână, nu am avut posibilitatea să realizăm dreptul la apărare într-un mod convenabil, unii dintre martori nu au fost audiați. Sunt multe elemente care vor arăta și în plan intern, dacă e suficient, dacă nu și în plan extern, la CEDO, faptul că aceste elemente înseamnă în mare măsură o afectare gravă a dreptului la apărare și înseamnă o decizie care are categoric un fundament politic", a adăugat liderul PSD.

Dezamăgire mare la PSD

Cum era de așteptat, liderii PSD s-au grăbit, ca și în cazul Nicolescu de la Argeș, să facă lanț uman în jurul condamnatului. Mesajele sunt trase parcă la indigo. Ponta s-a declarat "dezamăgit" de verdictul de condamnare a fostului premier Adrian Năstase în procesul "Trofeul calității" și este convins că acesta va face recurs și "își va putea demonstra nevinovăția". Întrebat dacă sentința respectivă dăunează imaginii partidului, Ponta a răspuns: "Nu știu, nu am calculat. Dar nu l-am pus din nou președinte sau prim-ministru. Dacă a fost achitat (în dosarul  mătușa Tamara– n.r.) trebuia să îl punem președinte în locul lui Băsescu", a mai spus liderul PSD. Totodată, secretarul general al PSD, Liviu Dragnea, a declarat, ieri, că este dezamăgit și afectat de condamnarea lui Adrian Năstase și speră ca acesta să își dovedească nevinovăția. La rândul său, liderul senatorilor PSD, Ilie Sârbu, a declarat, ieri, că sentința de condamnare a lui Adrian Năstase este "politică și nedreaptă", însă nu afectează imaginea PSD.

Crin îl vrea „zburat”

Numai Crin pare să fie de altă părere. Acesta declara recent că dacă Năstase va fi găsit vinovat, ar fi bine ca PSD să se delimiteze de el pentru a nu fi afectată imaginea USL. Antonescu, a declarat, ieri, că este convins că și PSD și Adrian Năstase vor lua "“deciziile nimerite" după hotărârea Justiției de condamnare a fostului președinte al PSD. Antonescu a evitat să se pronunțe despre eventualele decizii pe care ar trebui să le ia Năstase după sentința de condamnare. El a precizat însă că își menține afirmația despre necesitatea ca orice politician să facă un pas în spate de pe scena politică dacă are probleme cu justiția. "PNL are o serie de valori, de principii și de criterii foarte clare pe care le-am susținut și aplicat întotdeauna, inclusiv la raporturile dintre politic și justiție. Este vorba de prezumția de nevinovăție, cu respectarea tuturor sentințelor judecătorești indiferent de conținutul lor și de a nu obstrucționa niciodată, cu nimic, mersul corect și normal al Justiției, precum și de apărarea drepturilor și libertăților cetățenești. Nu comentăm în acest moment cele petrecute, suntem convinși că și Adrian Năstase, și PSD, vor lua deciziile nimerite și conforme cu aceste principii, care consider că ne unesc", a declarat Antonescu.
AUTOR DRAGOS STANCULESCU
SURSA CURENTUL 

SCHIMBARI DE PARADIGMA

Am urmărit cu deosebit interes discursul pre­şe­din­telui Traian Băsescu. Este îmbucurător faptul că preşedintele a abordat o mică parte din temele despre care am scris în ultimii trei ani, inclusiv recesiunea din UE şi reorientarea geo­politică în condiţiile perspectivelor mai luminate ale zonei non-euro. Este trist faptul că din discurs au lipsit soluţiile con­crete. Astăzi, etapa discursurilor trebuia să fie depăşită de mult şi începută etapa faptelor concrete şi vizibile. Timpul este scump şi dacă faptele concrete şi vizibile nu apar în pe­ri­oada imediat următoare, atunci oportunitatea de a se adap­ta la noua paradigmă economică şi politică va fi ratată.
Cum va arăta noua paradigmă? La nivel european, di­rec­ţia şi magnitudinea schimbărilor depind într-o foarte mare măsură de deciziile luate la Berlin, iar ultimele declaraţii fă­cu­te de o serie de reprezentanţi ai economiei reale şi politicieni germani fac aluzie la anumite aspecte ale noii structuri economice europene. Trebuie remarcat faptul că declaraţiile celor care reprezintă actuala guvernare de la Berlin nu sunt atât de radicale şi doar unii membri ai clasei politice au curajul de a face publice păreri asemănătoare cu cele exprimate de reprezentaţii economiei reale. Se poate spune că există o neconcordanţă între dorinţele celor care produc PIB (industriaşii) şi celor care îl împart (politicienii), dar ca în orice conflict între economic şi politic, considerăm că economicul îşi va impune poziţia, la fel cum s-a întâmplat în cazul Japoniei. Poziţia establishment-ului politic german este binecunoscută şi este întotdeauna prezentată pe larg în mass-media internaţională, în timp ce poziţia “producătorilor de PIB” este marginalizată din punct de vedere informaţional.

Anul trecut, fostul preşedinte al celei mai puternice asociaţii industriale germane, Hans-Olaf Henkel, a lansat câteva idei referitoare la viitorul Germaniei în cadrul Uniunii Europene. Aceste idei au obţinut apelativul colectiv “Planul C” şi au fost criticate vehement atât de politicieni cât şi de mass-media. În fond, propunerile industriaşilor germani se rezumau la dezasamblarea uniunii monetare (a se citi: re­nun­ţarea la euro), menţinerea unei pieţe comune şi crearea unei noi uniuni monetare a ţărilor aflate în zona nordică a Europei. Majoritatea celor care au criticat “planul C” au fo­losit argumente de ordin ideologic şi acuzaţii de naţionalism economic şi politic, de trădare a “idealurilor europene” şi de dorinţa de a distruge “Europa unită”. Din punctul nostru de vedere, aceste critici sunt lipsite de validitate: naţionalismul economic este o ideologie eficientă, pragmatică şi raţională, iar “idealurile europene” nu pot plăti facturi, crea locuri de muncă şi salva de la faliment sistemul financiar european. Unicul contraargument interesant, deşi face parte din catego­ria argumentelor ad hominem, a fost observaţia că organizaţia pe care o reprezintă Hans-Olaf Henkel nu are dreptul să vorbească în numele întregii economii germane, pentru că o parte dintre companiile exportatoare germane nu fac parte din ea. Exportatorii germani au fost principalii beneficiari ai introducerii monedei unice europene şi este firesc ca exportatorii să-şi dorească continuarea existenţei monedei euro în orice condiţii. Astăzi, acest argument a pierdut relevanţa pen­tru că însuşi preşedintele asociaţiei exportatorilor germani, Anton F. Börner, a făcut următoarea declaraţie:
“Faptul că profităm de pe urma existenţei monedei euro nu înseamnă că trebuie să acceptăm orice aranjament politic pentru menţinerea existenţei euro… Europa veche nu mai are viitor şi în aceste condiţii nu poate fi o soluţie pentru Germania”.
(sursa: Handelsblatt)

Anton F. Börner a atacat dur guvernul italian care susţine ideea utilizării banilor germani pentru reducerea datoriilor acumulate de alte ţări europene şi a menţionat că o abordare corectă ar fi ca banii germani să vină doar în schimbul “unei diminuări semnificative a suveranităţii ţărilor care pri­mesc bani”. Dacă şi exportatorii germani sunt de părere că “Europa veche” nu mai are viitor şi se discută direct des­pre înlocuirea actualului format politic cu formatul “bani în schimbul suveranităţii”, atunci devine clar că urmează nişte schimbări radicale ale regulilor pe care se bazează Uniunea Europeană, aceasta în condiţiile în care va mai exista o Uni­une Europeană.

Cei care cred că situaţia în care ţările (printre care şi Ro­mâ­nia) îşi vor pierde ultimele vestigii de suveranitate pentru a obţine accesul la finanţare externă este “un scenariu ipo­tetic” sau “o teorie conspiraţionistă” ar fi bine să-şi re­con­si­dere validitatea raţionamentelor. Acest viitor deja bate la uşă. Falimentul Greciei ar putea fi declanşatorul schimbărilor po­litice şi economice, iar situaţia Greciei a fost descrisă excelent de Ottmar Issing (fost guvernator Bun­des­bank, fost membru al Consiliului Director al BCE, actual consultant al Goldman Sachs): “Pentru Grecia nu mai există speranţă”.
SURSA CRONICA ROMANA

IOAN OLTEAN TRAGE SFORILE SA O PUNA PE DORINA DANIELESCU LA SEFIA ANI

De la alegerea sa în funcția de secretar general al PDL , Ioan Oltean are o singură grijă. Nu e vorba de partid, Oltean devenind celebru după ce a uitat să înregistreze la tribunal modificările la statutul  PDL, punând astfel în pericol existența de drept a formațiunii, ci de lărgirea cercului său de influență la nivelul instituțiilor statului. Ziarul ”Curentul” a făcut recent o trecere în revistă a oamenilor numiți în diverse funcții importante grație lobby-ului făcut de secretarul general al PDL Ioan Oltean. Lista nu e scurtă și nici pozițiile ocupate de oamenii recomandați de Oltean nu sunt deloc de neglijat. Dimpotrivă. Fostul ministru Ioan Botiș, fostul secretar de stat Ioan Andreica, fosta șefă a ANRP Crinuța Dumitrean și fostul președinte al ANOFM, Silviu Bian, își datorează cu toții ascensiunea lui Ioan Oltean, care i-a ajutat să obțină poziții de invidiat. Problema e că cei patru sunt deja ”foști” și toți dau din plin cu subsemnatul pe la DNA, așa că Ioan Oltean e în căutarea unor noi poziții de influență la nivelul instituțiilor statului. Surse democrat-liberale ne-au declarat că Ioan Oltean a pus ochii în ultima vreme pe ”draga” de ANI , unde ar dori-o în funcția de președinte pe Dorina Danie­lescu, actuala șefă de la Autoritatea Națională pentru Restituirea Pro­prie­tăților.
Ce-i drept, Oltean pare să aibă o slă­biciune pentru această instituție, protejata sa din Bistrița, Crinuța Dumitrean fiind tot șefă la ANRP, înainte de a intra în atenția DNA. De altfel, potrivit acelorași surse, în cadrul discuțiilor informale din partid Ioan Oltean se referă la ANRP ca la propria moșie, precizând adesea că nu se face nicio numire importantă în această instituție fără aprobarea sa. Prin urmare, Oltean nu este deloc străin de prezența Dorinei Danielescu în fruntea ANRP, dacă e să dăm crezare  laudelor sale.

Dorina Danielescu - de la „o cunosc întâmplător“ la recitarea CV-ului

Încercând să aflăm cât de bine o cunoaște Ioan Oltean pe Dorina Danielescu și dacă o susține pe aceasta pentru șefia ANI, post care va deveni liber odată cu încheierea mandatului actualului președinte, Cătălin Macovei, l-am contactat telefonic pe secretarul general al PDL, care a părut extrem de deranjat de informațiile noastre. „Informațiile dumneavoastră sunt totalmente false“ne-a asigurat Ioan Oltean, pe un ton ce s-a dorit foarte ferm. Întrebat dacă o cunoaște pe șefa ANRP Dorina Danielescu, Oltean a declarat :“nu o cunosc, am întâlnit-o întâmplător la ședințele de guvern“. Ce căuta domnul Oltean la ședințele de guvern, în condițiile în care funcțiile pe care le deține sunt doar la nivelul Parlamentului și partidului? Probabil că pe doamna Danielescu, pentru a o întâlni „întâmplător“. Deși a precizat pe un ton ce s-a dorit convingător că „nu are nicio legătură cu prezența ei la ANRP“ și că „o cunoaște din vedere“, Ioan Oltean s-a dovedit extrem de bine informat în legătură cu CV-ul doamnei Danielescu: „O cunosc doar din vedere pe doamna Danielescu. Din câte știu a fost  procuror, dar nu e membră PDL, nu are legătură cu partidul  și partidul nu  susține pe nimeni pentru ANI“, ne-a asigurat secretarul general al PDL. În încercarea de a fi cât mai convingător, domnul Oltean ne-a precizat: „nici nu știam că șefia ANI devine liberă. N-am nicio treabă cu asta și nici în partid nu am discutat lucrurile astea“. „Să scrieți declarațiile mele așa cum vi le spun eu“ ne-a atras în final atenția, de vreo două ori, Ioan Oltean, confundându-ne probabil cu Crinuța, Bian sau alt personaj din anturajul său.
Nu știm cât de bine o cunoaște domnul Oltean pe doamna Danielescu, dar un lucru e cert: îi cunoaște bine cv-ul profesional și politic din moment ce ne-a spus fără ezitare și profesia acesteia și faptul că nu e membră PDL. Pentru o cunoștință „din vedere“, domnul Oltean posedă date solide despre Dorina Danielescu. Ne întrebăm ce date are despre persoanele pe care le cunoaște bine. Cât privește vacantarea șefiei ANI, aici Ioan Oltean a dat-o chiar în bară. În calitate de lider al principalului partid aflat la guvernare e imposibil să nu știi că în trei luni șefia ANI, instituție importantă  în lupta anticorupție, devine liberă, odată cu încheierea mandatului actualului președinte. Iar dacă așa este, atunci domnul Oltean este degeaba secretarul general al PDL. Potrivit surselor noastre , Oltean nu numai că știe foarte bine ce se întâmplă la ANI, dar și-a extins lobby-ul pentru Dorina Danielescu și la nivelul UDMR, promițându-le liderilor Uniunii funcția de vicepreșe­dinte al ANI. Totul la nivel personal pentru că la nivelul PDL nu s-a luat nicio decizie pe această temă și având în vedere faptul că toți oamenii lui Oltean au sfârșit prin a avea probleme serioase la DNA, e greu de crezut că democrat-liberalii își vor mai risca imaginea pe mâna secretarului general.

Oltean - audiat la DNA din motive de Bian

Politica sa de a-și pune oamenii în funcții importante din instituțiile statului i-a adus lui Ioan Oltean și o întâlnire cu procurorii anticorupție , la scurt timp după arestarea șefului ANOFM  Silviu Bian.
„Am fost audiat în acest dosar, la câteva zile după ce Silviu Bian a fost arestat. Au fost câteva întrebări, am dat o declarație la vremea respectivă“, a recunoscut public secretarul general al PDL , precizând că „Eu probabil am intrat pe interceptările telefonice, vorbeam destul de des, eram cunoștințe vechi. Probabil că datele nu erau suficiente de clare că între mine și domnia sa nu erau legături cu cazul dat“. Reamintim că  Silviu Bian a fost reținut în octombrie 2011, fiind acuzat că primit în calitate de președinte al Agenției Naționale de Ocupare a Forței de Muncă suma de 22.000 euro și 19.000 lei de la funcționarii structurilor județene ale ANOFM pentru a-și cofinanța posturile, Bian fiind prins când primea alți 82.000 de lei de la angajații ANOFM Brașov, care nu au mai suportat șantajul lui Bian care le cerea periodic o „cotizație“ pentru a-i ține în funcție.
Tot pe filiera lui Oltean a ajuns ministrul muncii și Ioan Botiș, acuzat de conflict de interese după ce s-a constatat că soția sa, Ligia Botiș, avea calitatea de expert de tip A în cadrul unui proiect european desfășurat de Asociația „Parteneriat Euroactiv“ Bistrița. Proiectul a fost aprobat și semnat la o dată ulterioară numirii în funcție a soțului său ca ministru. Valoarea proiectului era de 2.130.890 de lei și acesta fusese aprobat spre finanțare la 1 octombrie 2010, la nicio lună după numirea lui Botiș în funcția de ministru al Muncii. În prezent și Botiș dă cu subsemnatul la DNA, la fel ca și toți cei care au fost susținuți de Ioan Oltean. Astfel, Crinuța Dumitrean a intrat în atenția DNA din cauza subalternului sau, Remus Baciu, trimis în judecată  pentru corupție.
Potrivit rechizitoriului prin care a fost trimis in judecata Remus Baciu, fosta șefă a ANRP apare la rubrica „Făptuitori“, nefiind deocamdată trimisă în judecată în acest dosar. Și tot DNA l-a luat la „o porție“ de declarații la secție și  pe Ioan Andreica, fostul secretar de stat  în Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului, care a fost audiat în dosarul în care președintele CJ Bistrița, Liviu Rusu și vicepreședintele CJ Bistrița, Luca Iancu, sunt anchetați pentru deturnare de fonduri. De precizat că Andreica este acționar la  Euroland SA, firmă  la care are acțiuni  și soția secretarului general al PDL, Ioan Oltean.



 Cine este Dorina Danielescu sefa ANRP
După eliberarea din funcție a Crinutei Dumitrean, Boc a numit-o în funcție pe Dorina Danielescu care a fost intre anii 2004 și 2009 la conducerea Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizata și Terorism (DIICOT) serviciul Teritorial Ploiești. În momentul numirii, presa scria că în 2008 Dorina Danielescu a fost acuzată  de instrumentarea unor dosare in functie de anumite interese personale. „Așa rezulta dintr-o reclamație depusă la Consiliul Superior al Magistraturii de trei administratori ai SC Extrapan Ploiesti. Acestia o acuzau pe Danielescu că le-ar fi facut dosar penal doar pentru a evita anularea unor tranzactii al caror beneficiar a fost afaceristul local Doru Morcovescu, apropiat al sau“, scria presa.
AUTOR IULIA NUELEANU
SURSA CURENTUL 

PRESEDINTELE TRAIAN BASESCU, PRIZONIERUL BARONILOR PDL

Ultima întâmplare, revocarea ministrului Teodor Baconschi, închide demonstraţia unei situaţii intuite deja de mulţi: preşedintele Traian Băsescu nu mai are niciun cuvânt  de spus în faţa baronilor PDL.
Conform unor zvonuri care circulă, preşedintele n-a fost consultat, ci a fost pus în faţa unui fapt împlinit. A luat cunoştinţă de revocarea lui Baconschi de le televizor, ca un cetaţean de rând.
„Vina” ministrului Baconschi este neînsemnată, comparativ cu alte gafe, ale altor miniştri sau şefi ai PDL. Ultima, cea mai gogonata, semnarea de către baronii Ioan Oltean, Mircea Toader şi Secretarul de Stat pentru revoluţionari, a unui protocol prin care li se restituie revoluţionarilor banii tăiaţi de legislaţia adoptată anul trecut, protocol de care s-a dezis Emil Boc, după ce a realizat gafa făcută. Aceştia n-au fost şi nu vor fi sancţionaţi. Sunt baroni PDL.

Baronii PDL, asemenea celorlalti, de la alte partide, au două mari misiuni: să aducă bani şi voturi. Cum Teodor Baconschi nu îndeplinea nici una dintre cele două condiţii, iar cultural şi intelectual îi depăşea cu mult pe baronii conduşi de Ioan Oltean, „sfidarea” trebuia eliminată. Şi a fost. Fără ca preşedintele Băsescu să se poată opune.
Miza luptei anticorupţie a fost si ea abandonată  de Traian Băsescu. Atunci când s-a luat de procurorii DNA şi DIICOT, transmiţându-le, probabil la cererea PDL, s-o lase mai moale cu arestările, cel puţin cu acelea din PDL. Tot din surse media, se pare că baronii PDL i-au reproşat preşedintelui că a ştiut de iminenta arestare a primarului Clujului, Sorin Apostu, dar nu i-a avertizat.

Preşedintele a încercat în câteva rânduri să-l schimbe pe Boc din fruntea guvernului, dar acesta nu se lasă dus cu niciun chip. De fapt, nu-l lasă să plece baronii PDL, în dorinţa acerbă de a da ultimele tunuri ale guvernării, înaintea unui posibil post prelungit în opoziţie.
Din 1996, toate partidele aflate la guvernare au pierdut alegerile. Indiferent câte pomeni, salarii şi pensii au dat. Guvernarea Tăriceanu a lăsat o gaură de 5,5% din PIB, a „spart” banii obţinuţi pe vânzarea BCR, dar tot a pierdut alegerile.
Dar actuala guvernare, într-un an de criză cumplită şi cu blestemul corupţiei pe cap? Nu are nicio şansă. Nu întâmplător, Victor Ponta refuză să vină la guvernare, ştie că-şi face praf imaginea, până în toamnă, la alegeri.

În aceste condiţii, Traian Băsescu asistă neputincios la următorul scenariu. Baronii PDL nu vor să plece de la guvernare, pentru a obţine ultimele beneficii ale acesteia şi în speranţa că vor putea mitui primarii şi populaţia, cu bani bugetari, în special cei aflaţi la dispoziţia primului ministru. USL va cîştiga en fanfare alegerile din toamnă, aducându-şi baronii proprii la borcanele cu mierea bugetară, secătuiţi după lunga secetă a opoziţiei. Vor apela la împrumuturi masive, avand în vedere nivelul redus de îndatorare a ţării, aruncând pe apa Sâmbetei bruma de macrostabilitate economică obţinută în ultimii ani şi îndatorând generaţiile viitoare.

Şi ce poate face preşedintele Băsescu în acest scenariu?

Poate. Să se lepede de PDL, care oricum n-are nicio şansă în alegeri. Să le pună oglinda corupţiei în faţă, să-i execute, cum a făcut cu guvernul Tăriceanu. Drumul pe care a luat-o România, cu manifestaţii nesfârşite, nu-i dă altă cale de urmat. Interesul naţional nu este menţinerea la guvernare a baronilor lui  Boc, care începe să se descotorosească de oameni incomozi, precum Baconschi. Şi care, cu  pomeni electorale,  riscă să arunce ţara într-o situaţie comparabilă cu aceea a Greciei.
Interesul naţional cere înlocuirea guvernului Boc cu unul care să nu recurgă la pomeni, care să gestioneze onest viitoarele alegeri, eliberat de corupţie,  care să pună surdină nemulţumirilor populaţiei.
Iar dacă preşedintele jucător Băsescu este depăşit de această sarcină, să recunoască cinstit că nu mai are vreo influenţă în PDL, să se lepede de baronii acestuia şi să-i lase să poarte singuri răspunderea pentru groapa în care vor arunca România.
AUTOR STEFAN VLASTON
SURSA contributors.ro 

CRIZA ROMANEASCA

Au început proteste în Bucureşti, în Piaţa Universităţii, şi în alte oraşe din ţară. Din păcate, în multitudinea de cereri care au doar un singur factor comun, demisia guvernului şi a preşedintelui, nu am găsit nicio referire la Basarabia (anul acesta sunt 200 de ani de la anexarea acestei provincii româneşti de către Rusia) sau la românul de 18 ani Vadim Pisari ucis la Nistru de către forţele ruseşti de menţinere a păcii. Au trecut trei săptămâni de atunci, se mai aude ceva de asta? Dan Dungaciu spunea că este o şansă pentru Moldova să ceară înlocuirea forţelor ruseşti de menţinere a păcii cu trupe ONU sau ale UE. Dar Republica Moldova nu poate face singură asta, are nevoie imperativă de sprijinul României, o voce puternică în NATO şi UE. Dar România ce face? Stă cu ochii pe protestele din Piaţa Universităţii, cu cereri eterogene cu un singur factor comun, după cum am zis, iar despre Basarabia şi alte probleme nici nu mai poate fi vorba. De ce nimeni nu spune în cadrul protestelor, nu există nicio cerere referitoare la Basarabia? Repet, este un an crucial, se împlinesc 200 de ani de la anexarea Basarabiei de către Rusia.

 

Referitor la aceste proteste, ele sunt normale. Au fost proteste în toate ţările UE sau non-UE, este o perioadă dificilă pentru toţi, greutăţile sunt resimţite de către toţi. Nu cred să existe o ţară în lume în care să nu se resimtă criza economică începută în 2008. Şi este normal ca lumea să fie nemulţumită şi să protesteze. Au fost proteste împotriva măsurilor de austeritate în toate statele UE, unele chiar deosebit de violente, ca şi în cazul Greciei, dar austeritatea este necesară în actualele condiţii economice.

 

Iar România nu stă prea bine, deşi este situată mult mai bine decât alţii, este suficient să mă refer la Grecia, Irlanda, Spania, Italia sau Portugalia, pentru a nu enumera decât statele din zona euro. Nu stă bine deoarece este vulnerabilă la orice derapaje zonale. Şi acestea există şi sunt foarte ameninţătoare. Doi dintre vecinii noştri sunt la marginea prăpastiei, primul fiind Ucraina, la al cărei faliment ne aşteptăm în această primăvară, cu toate consecinţele geopolitice grave care ar putea decurge de aici. Al doilea este Ungaria, care stă chiar prost de tot, şi chiar în UE are o imagine catastrofală în urma măsurilor cu tentă dictatorială ale guvernului Orban. Acelaşi guvern care în 2004, la intrarea în UE, aproape că a dublat salariile bugetarilor, fără să ţină seama de indicatorii economici, gen creşterea economică sau productivitatea muncii. Nu pot să cred că productivitatea muncii sau creşterea economică s-au dublat odată cu intrarea Ungariei în UE, şi nici nu a fost aşa. Totul s-a bazat pe împrumuturi, pe credite, la fel ca şi la noi. Mai ţineţi minte sloganul publicitar „credit doar cu buletinul”? Iar acum, guvernul Orban, profitând de faptul că are o susţinere în parlament de 75% a trecut o nouă constituţie dubioasă, care face obiectul discuţiilor inclusiv în parlamentul european. Motivele sunt multiple, inclusiv faptul că această constituţie îngrădeşte libertatea presei şi subordonează banca naţională ungară, pe lângă alte măsuri gen supraimpozitarea băncilor şi naţionalizarea fondurilor de pensii private. Sunt multe de spus, dar cert este faptul că Ungaria anul trecut alunga FMI-ul, în ideea că va reuşi să-şi finanţeze deficitul bugetar prin împrumuturi de pe piaţa bursieră, şi astfel să poată recurge la pomeni electorale în perspectiva viitoarelor alegeri.

 

Ca să fie clar pentru toată lumea, FMI-ul acordă împrumuturi cu dobândă redusă, dar pune condiţii. Este la fel ca şi orice bancă care îşi vrea banii înapoi. Puţini ştiu că fondurile FMI sunt constituite din contribuţiile statelor arondate, inclusiv România contribuie la fondurile FMI, proporţional cu economia sa. Toate statele contributoare au dreptul să-şi ia banii mai târziu pe baza unor DST (drepturi speciale de tragere) sau pot lua bani suplimentari, când au nevoie, cu dobândă redusă. Marile economii, gen SUA sau Germania, contribuie cu cea mai mare parte din bani, dar nu îi retrag. De aici apare un surplus de bani pe care FMI-ul îi foloseşte cum crede de cuviinţă, ca de exemplu să ajute statele în dificultate. O face, oferindu-le bani cu dobândă mult mai mică decât cea de pe piaţă, dar pune condiţii, ca să fie sigur că îi va recupera, la fel ca orice bancă. Pune condiţii referitoare la scăderea cheltuielilor bugetare, de exemplu, ca să se asigure că banii daţi nu merg doar pe salariile bugetarilor, pe cheltuielile statului, astfel încât nu au cum să fie recuperaţi. FMI-ul se asigură că odată banii împrumutaţi, vor fi folosiţi pentru creştere economică, în aşa fel încât statul împrumutat să îi poată returna. Dacă aţi fi director de bancă, la fel aţi proceda, sunt convins. Cu excepţia cazului în care aţi fi vreo societate de binefacere. Iar FMI-ul, ca orice bancă, nu este vreo societate de binefacere.

 

La fel s-a întâmplat şi în cazul Ungariei, dar şi al României. Condiţiile puse Ungariei anul trecut au fost considerate inacceptabile de către guvernul Orban, aşa că a renunţat la sprijinul acestei instituţii, în ideea că va putea accesa bani, chiar dacă erau mai scumpi, respectiv cu dobândă mai mare, de pe piaţa bursieră. Acest lucru i-ar fi permis să se joace nestingherit cu bugetul ţării, în sensul că ar fi putut da pomeni electorale în perspectiva viitoarelor alegeri, chiar dacă ar fi luat bani mai scumpi, cu dobândă mai mare, pentru a finanţa deficitul bugetar. Dar între timp s-a petrecut un eveniment major pe piaţa bursieră, care l-a făcut pe Orban să se răzgândească brusc, dar prea târziu. Italia, o economie mult mai performantă decât cea a Ungariei, dar şi ea cu mari probleme de îndatorare şi deficit, deşi ea este îndatorată mai mult pe plan intern, către companiile italiene, a încercat să împrumute bani pentru susţinerea deficitului major prin obligaţiuni şi i s-a oferit o dobândă mai mare de 8%, în condiţiile în care FMI percepe o dobândă între 2 şi 4%. Guvernul maghiar s-a cutremurat şi a început să agreeze ideea unui acord cu FMI, dar încă nu se ştie dacă îl va putea obţine, deoarece între timp economia maghiară a continuat trendul negativ, iar guvernul Orban nu se ştie în ce măsură va fi decis să ia decizii radicale, decizii pe care majoritatea statelor UE le-au luat deja pentru a-şi salva economiile naţionale.

 

O paranteză despre criza începută oficial în 2008, dar care are rădăcini mult mai adânci, încă din anii 1990. Bill Clinton, ales preşedinte al SUA în 1992, este creditat cu cea mai mare creştere economică a SUA în decurs de opt ani. Este îndeobşte cunoscut faptul că democraţii s-au ocupat mai mult de politica internă faţă de republicani, cu o excepţie majoră, Franklin Delano Roosevelt, cel care a condus SUA în al doilea război mondial, dar şi atunci condiţiile erau altele. Cert este faptul că Bill Clinton a obţinut în primul său mandat o creştere economică importantă pentru SUA, iar pentru a-şi asigura al doilea mandat a abolit o lege în vigoare încă din timpul crizei economice din 1929-1933. Această lege interzicea băncilor comerciale să intre în afaceri cu băncile de investiţii. Odată această lege abolită, dezastrul era la orizont.

 

În ce sens? În perioada de vârf a creditării, s-a ajuns ca un muncitor în construcţii de exemplu, să-şi cumpere o casă în suburbii. O casă foarte scumpă, pe credit. Nu conta că el nu are cum să-şi achite creditul, şi-a cumpărat-o. S-a ajuns să se obţină credit şi pe animalele din curte, căţelul familiei putea lua credit. S-au făcut averi fabuloase, agenţii de vânzări care au facilitat aceste credite au câştigat enorm. Dar problema a apărut câţiva ani mai târziu, atunci când muncitorul în construcţii nu a avut cum să-şi achite ratele prea mari. Banca comercială, cea care a acordat creditul, putând intra în afaceri cu o bancă de investiţii, a vândut acest credit băncii de investiţii cu o dobândă mai mică, dar muncitorul trebuind să plătească aceeaşi rată. Considerându-l o investiţie pe termen lung, banca de investiţii l-a cumpărat. Aşa s-a întâmplat cu sute de mii, dacă nu milioane de credite, aşa zise cu buletinul. Banca de investiţii a tot amânat scadenţa, doar este bancă de investiţii, nu? La un moment dat, s-a ajuns la o masă critică de oameni care nu au putut să mai plătească ratele. Banca le-a luat casele şi le-a pus în vânzare, dar asta după vreo zece ani, am trecut în anii 2000. Au apărut peste noapte prea multe proprietăţi imobiliare de vânzare, fapt care i-a făcut pe unii analişti economici să zică că este vorba de o criză imobiliară. Când acestea nu s-au cumpărat, aceiaşi analişti au vorbit de o criză financiară, ei trăgând concluzia că nu sunt suficienţi bani pe piaţă pentru a putea fi cumpărate proprietăţile puse la vânzare de către bănci. Abia mai târziu aceiaşi analişti s-au trezit că de fapt vorbim de o criză economică, generată de creditul excesiv.

 

Aşa s-a declanşat criza din 2007-2008, care s-a răspândit în întreaga lume datorită metodelor similare de a face creştere economică, respectiv pe credit, ca şi la noi creditul cu buletinul. Un tsunami economic i-a lovit fără deosebire pe toţi, deoarece ne place sau nu ne place, suntem pentru sau contra, globalizarea există şi se manifestă în cel mai înalt grad, ca şi în cazul de faţă. Au fost proprietăţi pierdute, afaceri ruinate, bănci care au dat faliment, cel mai notoriu fiind cazul Lehman Brothers, şi totul s-a răspândit pe toate meridianele. Noi n-am ştiut, eram în campanie electorală, era care pe care, ne durea în bocanci de ce se întâmplă în lume. Tot din cauza campaniei electorale am ajuns în anul 2008 să avem creştere economică de 8% şi deficit de 5,4%, poate un caz unic în lume. Nouriel Roubini, profetul apocalipsei financiare din 2008, a fost luat în râs, dar ulterior a fost declarat un guru financiar. Şi ce spune acesta despre 2012? O furtună perfectă, cele mai rele posibilităţi cu putinţă vor deveni realităţi în 2012. Încetarea creşterii economice a Chinei, criza euro şi problemele economice ale SUA, ce poate fi mai rău?

 

Indiferent de situaţie, crizele economice se produc periodic, aceasta este tipologia ciclurilor economice, care pot fi scurte, medii sau lungi, dar sunt identice ca şi manifestare: avânt, apogeu, recesiune, depresiune, apoi din nou avânt, un nou ciclu începând, atâta doar că următoarea depresiune este mai sus decât precedenta.

Până la urmă, criza actuală din zona euro este o consecinţă a crizei din 2008, când criza la nivel individual, la bănci şi sisteme financiare, s-a răsfrânt asupra statelor. În zona euro, de exemplu, s-a ajuns la anomalii extreme. Grecia, intrând în euro, a putut accesa împrumuturi în această monedă garantate de întreaga comunitate monetară. Dacă Grecia lua un credit, o făcea în moneda euro, fapt care aducea garanţia returnării acelui împrumut tot în moneda euro, prin faptul că această monedă era garantată de economiile mult mai puternice ale Germaniei şi Franţei, aşa că în cazul în care grecii nu îl returnau, erau sprijiniţi de ceilalţi. În schimb, beneficiau de aceleaşi dobânzi preferenţiale ca şi Germania, cu economia ei performantă. Când criza a lovit, a făcut-o şi asupra statelor, cu împrumuturile lor, asemănătoare cu creditele cu buletinul. Grecia nu are cum să-şi returneze împrumuturile, dar nu numai ea, sunt şi alţii. De aici ajungem la criza datoriilor suverane, cum este ea numită, despre care vorbeam la începutul articolului.

 

Criza ne-a lovit şi ne va lovi, nu trăim în Patagonia sau Micronezia, ci în România. Chiar şi pe cei din Patagonia şi Micronezia i-a lovit criza, aşa că să nu ne facem iluzii. Ne-au lovit multe crize, nenumărate, amintiţi-vă doar de secolul trecut şi de părinţii şi bunicii noştri, de Mărăşeşti, Stalingrad, Valea Jiului, Braşov şi Revoluţia din 1989. Am trecut peste toate şi vom trece şi peste asta, dar depinde cum. Vom fi mai întăriţi sau mai slabi, depinde de noi. Această criză nu noi am început-o şi nici noi nu o vom sfârşi. Dar depinde doar de noi cum vom ieşi din ea.

Îi înţeleg pe cei ieşiţi în stradă să protesteze, este dreptul lor. Ceea ce nu înţeleg este ceea ce strigă. Îşi strigă problemele, frustrările, dificultăţile, care sunt identice cu o mare parte a tuturor românilor. Dar întrebarea rămâne, se vor rezolva problemele lor odată cu schimbarea de guvern şi de preşedinţie, cea reclamată de ei ca şi un numitor comun al tuturor doleanţelor exprimate deja în stradă?

 

Să le luăm pe rând. S-a strigat „Vreau o ţară ca afară!” Ei bine, din anumite puncte de vedere, am ajuns o ţară ca afară. La Paris, la Londra sau la Atena, demonstranţii s-au bătut cu scutierii şi jandarmii, din acest punct de vedere suntem deja occidentali. Dar trebuie să menţionăm că intensitatea luptelor a fost mult mai redusă, fapt care a făcut ziarele greceşti să compare manifestaţiile de la noi cu o paradă gay. E drept, la ei la o manifestaţie de acest gen ies cel puţin zece mii de oameni şi se lasă cu morţi şi răniţi de ordinul sutelor, aşa sunt manifestaţiile violente. Asta la o populaţie nici jumătate din populaţia României.

Să fim cinstiţi şi să luăm şi estimările puterii şi cele ale opoziţiei. De câţi manifestanţi ar fi vorba? Cinci sute în Bucureşti, câţi zice puterea, o mie, cât zice opoziţia? Ce înseamnă asta faţă de populaţia ţării? La un meci de fotbal din divizia secundă ies mai mulţi oameni. La 21 ianuarie au ieşit în Ungaria, la Budapesta, o sută de mii de protestatari pentru a-l susţine pe Orban, la o populaţie de nici jumătate din cea  a României. La noi, în toată ţara, s-au strâns maxim zece mii de oameni. Chiar şi la mitingul opoziţiei din Bucureşti, estimările variază între douăzeci de mii şi şapte mii, depinde de cine face numărătoarea. Ei bine, acestea sunt proteste masive?

O altă întrebare, de ce nu iese puterea să discute cu manifestanţii? În aceeaşi piaţă, cea a Universităţii, cu aproape 22 de ani în urmă, au fost mult mai mulţi demonstranţi, mult mai decişi şi mai hotărâţi. Totuşi, puterea de atunci nu a discutat cu ei.

Pe lângă faptul că numărul lor este redus, cel puţin până acum, aceştia nu au cereri clare, şi nici obiective clare. Acestea sunt foarte eterogene, de la cereri referitoare la taxa auto la pensii şi salarii. Mai mult, sunt mulţi care protestează împotriva întregii clase politice, nemulţumiţi de întregul sistem politic, lucru care îl consider extrem de grav. De aici se poate naşte calea spre anarhie sau dictatură, am mai trăit-o, tot din cauza clasei politice impotente din perioada interbelică.

 

Ori, când ieşi în stradă să-ţi strigi nemulţumirea trebuie să ai un obiectiv clar în minte, un obiectiv SMART (acronimul american care înseamnă deştept) şi care vine de la Specific, Măsurabil, Abordabil, Realist şi încadrat într-un anumit Timp. Ori, demonstranţii au dovedit că nu au nimic din toate acestea. Nu au nici măcar lideri care să-i ducă înainte spre exprimarea protestelor şi cererilor lor, iar multe din cererile lor sunt pur şi simplu nespecifice şi nemăsurabile. De exemplu, dacă ceri o nouă clasă politică, cum ar trebui să-ţi fie satisfăcută cererea, dintr-o dată ies la pensie toţi politicienii şi apar alţii noi? Sau numai o parte din ei? Şi când vei putea constata că ţi s-a îndeplinit revendicarea? Când sunt schimbaţi jumătate? Sau trei sferturi?

Realitatea este că avem clasa politică pe care o merităm, deoarece de douăzeci de ani nu am făcut nimic ca să o schimbăm. Ne-au trebuit douăzeci de ani pentru a introduce votul uninominal, dar şi atunci s-a făcut prost, astfel că lideri dubioşi au reuşit să se strecoare în parlament de pe locul doi sau trei în colegiile lor pe baza unui artificiu numit redistribuire, făcând sistemul de vot uninominal românesc poate unic în lume. Justiţia merge prost, fiindcă arătăm indiferenţă faţă de independenţa ei, aşa că vom putea vedea în continuare politicieni achitaţi în dosarele de corupţie. Chiar şi acum, în stradă, există vreo revendicare referitoare la justiţie? Vă asigur că din momentul în care va intra la puşcărie primul politician greu, se va fura infinit mai puţin în România.

Mergând mai departe, referitor la dialogul autorităţilor cu manifestanţii. În orice ţară din lume,  nu vei vedea vreun reprezentant al autorităţii venind în stradă şi dialogând cu manifestanţii, fie că vorbim de câteva sute sau de câteva sute de mii de demonstranţi. Este o lege nescrisă, nu ai cum să vorbeşti cu sute de oameni odată, fiecare strigându-şi revendicarea. De asta s-au lămurit pe propria piele toate personajele, de la putere sau opoziţie, care şi-au făcut apariţia în piaţă, inclusiv personajele mondene cu mai nou descoperite veleităţi politice.

 

De aceea, manifestanţii îşi exprimă doleanţele în scris, ca apoi o delegaţie de-a lor să meargă şi să le discute cu autorităţile, fie că vorbim de primar, prefect, ministru sau primministru. Deci aceşti protestatari ar trebui să-şi trimită delegaţii cu revendicările în scris, dacă vor ca cineva din partea autorităţii să discute cu ei.

Revendicările comune şi clare sunt demisia premierului, a preşedintelui şi alegerile anticipate. Acum, eu sper că pentru oricine, fie că este simpatizant al puterii sau al opoziţiei, este clar că oricine ar fi fost la putere, premier sau preşedinte, criza tot ar fi afectat România. Cei care susţin contrariul sunt neserioşi. Să fi fost preşedinte Făt-Frumos şi premier Greuceanu, tot am fi avut criză în România, deoarece, fie că ne place sau nu, România nu este pe Marte, ci în Europa, şi criza a lovit pe toată lumea, fără deosebire. Şi dacă de mâine ar veni preşedinte Făt-Frumos şi premier Greuceanu, tot nu ar avea puterea să alunge criza cu paloşul fermecat, fiindcă nu există soluţii miraculoase. Orice schimbare la vârf s-ar resimţi prea puţin în evoluţia economică. Nici opoziţia, nici puterea, nu pot face nimic ca de mâine să curgă lapte şi miere în România. Şi cine speră că schimbarea de putere sau menţinerea puterii va aduce schimbări miraculoase în contul personal din bancă, este la fel de naiv.

 

Ar trebui să începem să ne debarasăm de stilul nostru paternalist cu care ne-am deprins timp de sute de ani. Cel în care credem cu tărie, conform căruia conducătorul pe care l-am ales, fie că este vorba de primar, parlamentar sau preşedinte, el trebuie să ne poarte de grijă, din moment ce l-am ales. De la el să aşteptăm rezolvarea oricărei probleme, de la el să aşteptăm bunăstare. El să ne dea de lucru, cât mai bine plătit, să se ocupe de toate problemele noastre şi să ne mai şi distreze de sărbători, şi periodic, la ocazii, să ne dea fasole cu cârnaţi şi ţuică fiartă. Ar trebui să renunţăm la aceste aşteptări şi să cerem mai mult de la noi înşine. Să ne intre bine în cap că principalii responsabili de bunăstarea noastră suntem în primul rând noi înşine, şi apoi alţii, la fel, responsabili de eşecurile noastre suntem în primul rând noi înşine, şi nu alţii. Iar vremea pierdută plângându-ţi de milă o poţi folosi altfel, mult mai constructiv, încercând să ieşi din situaţia în care te afli.

Am cunoscut oameni care au început să gândească astfel, şi vă asigur că au şi început să o ducă mai bine.
AUTOR CRISTIAN NEGREA
SURSA www.ziaristionline.ro 

TOATA CLASA POLITICA ESTE IN CONFLICT DE INTERESE

Principala problemă a sistemului politic actual este starea de incompatibilitate, deşi niciunui politician din România nu-i trece prin cap că aceasta ar fi o problemă.

PDL crede că plăteşte pentru că a impus un ritm prea dur al măsurilor de austeritate, dar nici măcar asta nu-şi reproşează, ci faptul că a avut comunicatori slabi, în special la nivelul Guvernului. Aceasta nu este doar o interpretare superficială a puseelor sociale din ultimele săptămâni, ci o incapacitate profundă de înţelegere a realităţii. Iar când Crin Antonescu urlă scos din minţi că vrea anticipate, în timp ce eu scriu, ştiu că nu mă înşel, ştiu că nimeni din clasa politică nu vrea să ajungă la rădăcinile răului. Suntem în mijlocul unei schizofrenii generale, toţi cred că scopul democraţiei este să asiguri alegeri libere şi că tot farmecul acestui sistem este să le câştigi. Nimeni nu spune că democraţia înseamnă prosperitate, înseamnă ce faci de-a lungul a trei-patru cicluri electorale, după ce se termină nenorocita de numărătoare a voturilor.

Răul pleacă de la conflictul de interese în care se află clasa politică. Toate partidele sunt pline de incompatibili. Politicienii români sunt şi arbitri, şi jucători. Au tentacule în energie, intermediază acordarea fondurilor europene, au propriile firme care consumă bugetele locale şi judeţene – pentru că ei dau banul, ei asfaltează -, sunt băgaţi până în gât în industria diplomelor universitare, de stat şi private, au degetele băgate în miliardele din sănătate, conduc spitale, au firme de medicamente şi interpuşi în Casele de Sănătate, sunt conectaţi practic la toate cheltuielile publice, care înseamnă 38% din PIB. Sunt atât de prinşi în sistemul public, care înseamnă zeci de miliarde de euro, încât resping orice reformă, oricât de mică. Sunt ca un cancer care nu acceptă tratamentul cu chimioterapice. Nu românii resping reformele - ceea ce nu se înţelege în această ameţeală generală - ci politicienii.

Oamenii uită lucrurile serioase şi plictisitoare. Vă amintesc eu cine a blocat Legea Educaţiei în 2010. Toţi parlamentarii din comisiile de Învăţământ din Parlament, în frunte cu senatorul PDL Mihail Hărdău. A fost un sabotaj pe faţă a interesului naţional. Traian Băsescu a cerut asumarea răspunderii când se ajunsese la sfârşitul lui noiembrie, iar de şase luni comisiile nu deschiseseră legea nici măcar la prima pagină. Hărdău e bine-mersi şi-acum, înfipt în Sistem şi făcând o politică ipocrită care nu valorează nici cât o ceapă degerată. Aş fi fost singurul protestatar în stradă, dar atunci mi s-a urcat sângele la cap.

Noţiunea de incompatibilitate în care se află establishment-ul românesc, numărând câteva mii de oameni, trebuie înţeleasă într-un sens cât se poate de strict, cu toate consecinţele juridice ce decurg de aici. Până nu scoatem clasa politică din această paradigmă, reformele vor fi mimate. Lipsa acestora înseamnă împărţirea inechitabilă a beneficiilor, absenţa unui joc corect care să asigure şanse egale şi îndepărtarea de singurul scop al democraţiei: prosperitatea. Avem în sfârşit un departament de control al averilor în cadrul Fiscului. Vorbim despre el din 2003, când Adrian Năstase a fost ameninţat de Opoziţie cu această reformă, şi suntem în 2012 şi tot va trebui să mai aşteptăm vreo opt luni până va începe să funcţioneze. Asta ca să înţelegem câtă voinţă politică există pentru reforme şi care este viteza reală, imperceptibilă, cu care ne mişcăm.

Tot aşa cum nu există voinţă politică pentru extirparea pierderilor uriaşe din cele 762 de societăţi ale statului, dar Antonescu şi Ponta n-o să dea niciodată ochii peste cap şi nici n-o să cheme lumea în stradă pentru un motiv atât de pueril, deşi consecinţele asupra economiei private şi a bunăstării pensionarilor sunt dezastruoase. Ca să extragem această rădăcină a răului trebuie să aruncăm cu napalm peste pădurea de incompatibilităţi în care se ascunde clasa politică. În 2012, aş face din Fisc şi ANI pilonii statului de drept. Le-aş depolitiza complet şi aş impozita averile nejustificate, pentru că e mult mai uşor să verifici o fişă fiscală decât să faci un dosar DNA. Asta cere poporul, nu oprirea reformelor, ci egalitatea de şanse şi o pedeapsă pentru o clasă politică, nu atât lacomă, cât indiferentă. Cred că PDL se face că nu înţelege acest lucru şi, de fapt, aici e marea sa problemă.

AUTOR GABRIEL GACHI

SURSA www.evz.ro

CE-A MAI FACUT TIRANUL

În acest weekend, tiranul a nins. A dat ordin la Meteo şi, dintr-odată, fulgi mari au început să cadă peste Capitală.

Nori albi s-au adunat suspect de repede în zonele fierbinţi ale luptei cu dictatura. A nins nu doar în Piaţa Universităţii, ci - stranie coincidenţă! - şi la Palatul Cotroceni, şi la Palatul Victoria, fenomen meteorologic rar întâlnit într-o democraţie. Cumpliţii fulgi de nea au fost trimişi asupra poporului, fără milă, exact acolo unde putea fi zgâlţâită tirania. Doar naivii ar putea crede că a fost voia Domnului; în mişcarea suspectă a fulgilor de nea se simţea, omniprezentă, mâna lui Zeus...

Împotriva dictaturii s-au ridicat oameni curajoşi, precum Crin Antonescu (reîncarnarea lui Gheorghe I. Brătianu), Victor Ponta (care are profilul moral al lui Iuliu Maniu) şi Ion Iliescu (adevăratul Corneliu Coposu).

Adevăraţi martiri ai neamului, aceştia îşi duc martiriul cu demnitate, asumându-şi o disidenţă periculoasă. Viaţa lor în tiranie este un coşmar: sunt nevoiţi să folosească limuzine cu aer condiţionat (ca să răcească, să facă gâlci sau chiar pneumonie), locuiesc în zonele de lux ale Capitalei (pentru a fi ţinuţi sub observaţie de poliţia politică) şi sunt legaţi seară de seară cu fire perfide, în studiourile TV, sub pretextul că li se pune lavalieră (aşa cum sclavii de pe vremuri erau ţinuţi în lanţuri). Circulă informaţii că unul dintre patrioţi (se pare, Crin) este supus unui sever arest la domiciliu, dovadă faptul că e văzut foarte rar ieşind din casă, şi atunci numai după-amiază.

Disidenţii din partidele de Opoziţie sunt hăituiţi prin vile de protocol social-democrate şi prin conace liberale, aşa cum înaintaşii lor, în anii '50, au pătimit la Aiud sau la Canal. Unii sunt alungaţi departe de ţară, ajungând să pribegească în Gulagul mileniului III: Coasta de Azur, Thailanda, Caraibe, Seychelles...
Dictatura a luat forme hidoase: au fost autorizate zeci, chiar sute de televiziuni, pentru ca mesajul Pieţei Universităţii să fie disipat: un pic ici, un pic dincolo... Suntem ţintuiţi în tirania direct-ului, a Breaking News-ului. Dacă ar fi fost permis un singur canal TV, ca în eroicul decembrie 1989, am fi avut un mesaj unic şi puternic pentru 20 de milioane de oameni (sau, mă rog, 18-19 milioane, câţi om mai fi rămas după ce ne-a căsăpit satrapul).

Şefa femeilor PSD-iste, Rovana Plumb, şi-a asumat riscul revenirii în ţară, din exilul de la Parlamentul European, pentru a ne deschide ochii: tiranul e rău pentru că are acasă o nevastă. Asta era: odiosul dictator şi sinistra sa consoartă!
Pentru o mai bună branduire a cazului, ar trebui să ne hotărâm o dată pentru totdeauna: dictator, satrap sau tiran? Propaganda lui perfidă le foloseşte pe toate trei, ca să ne bage în ceaţă. Vrea să fim derutaţi ca la revoluţia precedentă, cea din 1989, când la TVR avea loc următorul dialog:
Generalul: Criminalul acesta l-am avut dictator până duminică... duminică a devenit tiran, casap al poporului...
Dinescu: Era tiran al poporului... de 20 de ani...
Generalul: De 20 de ani... M-ai auzit c-am zis c-a fost... dictator, dictator neînduplecat... da' de-acuma a devenit măcelar, tiran.

Pe Mircea Dinescu l-aţi recunoscut, pe generalul octogenar n-a reuşit să-l identifice nimeni până-n ziua de azi, chiar dacă atunci i-a sărit proteza din gură, în direct, în timp ce-l înjura pe dictatorul fugar. Cine-o să ne mai spună nouă dacă avem de-a face cu un dictator criminal sau un măcelar tiran?!
AUTOR GRIGORE CARTIANU
SURSA ADEVARUL