Scriitorul Petru Romoşan, patronul Editurii Compania, vă recomandă o ”lectură de vară”: cartea-bombă (cu efect de tsunami) ”Fereastra serviciilor secrete”, în care generalul Rogojan, fostul şef de cabinet al generalului Vlad, face trimitere la câteva dintre personajele-cheie ale revoluţiei: Iliescu, Pleşu, Dinescu, Măgureanu. Şi nu numai.
”Ceauşescu a considerat că, preventiv, Iliescu-Măgureanu-Militaru şi Dinescu-Pleşu trebuie împiedicaţi să se întâlnească pentru a nu se organiza“, se spune despre ”marii disidenţi” în ”Fereastra serviciilor secrete (România în jocul strategiilor globale)”, apărută recent la Editura Compania şi recomandată în paginile ”ring”. O carte în care nu scapă de tuşele grele puse de generalul Rogojan nici alte personaje ale culturii şi politicii româneşti postdecembriste, printre care şi ”micul Führer al culturii române peste hotare”. Despre care vom mai vorbi.
Cazul ”Iliescu”
”Pe când era prim-secretar al Comitetului Judeţean Iaşi al P.C.R., Ion Iliescu a înconjurat de câteva ori Copoul, purtând o lungă convorbire cu academicianul Cristofor Simionescu. Acesta, entuziasmat, s-a confesat că avusese marele privilegiu de a purta o convorbire remarcabilă cu primul-secretar, în care el îl intuieşte pe viitorul preşedinte al României. Comentariul a ajuns la urechile Elenei Ceauşescu. (...) Ori de câte ori se punea pe undeva problema alternativei la Ceauşescu, existau şi «suspecţii de serviciu». Ion Iliescu a fost cel mai longeviv şi mai norocos dintre ei”, se spune în carte, printre altele, despre ”Cazul Iliescu”.
Dinescu, la "undiţa pescarului"
Iată cum este radiografia cazului unui vestit poet disident. ”Cazul lui Mircea Dinescu era unul aparte. Existase mereu supoziţia, de nimic răsturnată până în prezent, că «disidenţa» sa era partea vizibilă şi de acţiune a cuplului reprezentat de socrii săi, Ludmila Loghinovskaia şi Albert Kovács, ale căror antecedente şi relaţii erau de mare interes. Structural, Mircea Dinescu era un risc permanent pentru activitatea secretă a oricărui serviciu. Pentru acţiuni făţiş diversioniste şi provocări, era însă operatorul aproape ideal. Lipsesc nişte elemente privind susţinerea pe care i-a acordat-o primul-secretar al C.C. al U.T.C., Pantelimon Găvănescu, trimiterii sale la documentare în Anglia, ca să pot intui dacă a acceptat anumite lucruri din proprie voinţă sau dacă a fost trimis, ca şi alţii, la undiţa pescarului. După întoarcerea sa în ţară, la Bucureşti, a fost iniţial «protejatul» ataşatului militar adjunct, aceeaşi persoană care s-a ocupat de prezenţa lui Mircea Dinescu în Anglia şi a venit la post în România când acestuia i s-a încheiat stagiul de documentare. Preluarea ulterioară sub «protecţie» a lui Mircea Dinescu de către ambasadorul Olandei ne poate sugera azi aplicarea principiului diviziunii muncii între serviciile statelor membre ale NATO, căci Olandei îi revenea activitatea contrainformativă în spaţiul României. Pe atunci nu ştiam. Acum, faptul ne face să credem că-l verificau. Totuşi, cum în acelaşi timp îl expuneau, îl făceau inutilizabil pentru orice în afară de agitaţie şi provocare. Ceea ce i se potrivea, dar asta se şi dorea”
KGB-ul, un frate mason şi... ”până unde au întins ruşii coarda”: la Uniunea Scriitorilor!
De unde venea ”lumina inspiraţiei” pentru unii ”scriitori”? De la Răsărit, bineînţeles. Generalul Rogojan mai dezvăluie: ”La Uniunea Scriitorilor funcţiona un nucleu «de front», foarte activ în unele momente, al KGB-ului. Surprinzător, nucleul era alcătuit din tineri scriitori, dar şi responsabili de cinematografe, cronicari de film ş.a., pretinşi critici ai lui Ceauşescu pentru că nu-i lăsa să scrie despre transformările şi noile realităţi din Uniunea Sovietică. Unii s-au legat cu lanţuri de grilajul Uniunii Scriitorilor şi au chemat la faţa locului corespondenţii presei sovietice acreditaţi la Bucureşti. Azi, unii din acel nucleu se află în prospere relaţii cu «foşti» ai serviciilor sovietice: îl aduc pe fratele (mason) Kondyakov la Palatul Victoria, fac privatizări de succes, se angajează ca mercenari – «analişti» şi «consultanţi» – prin partide, staffuri electorale şi pe lângă lideri politici. Cum erau recompensaţi unii dintre aceşti «activişti de front» ai KGB-ului? Primeau periodic (cam la două săptămâni) coşul cu produse alimentare multrâvnite în acele vremuri de numeroase «lipsuri şi greutăţi» (caviar, votcă, mezeluri, carne, batog, ulei, fructe exotice, cafea, dulciuri etc.), livrat în faţa porţii dintr-o maşină cu număr TC (taxi creditar) a Ambasadei URSS. Singur acest fapt arată până unde au întins ruşii coarda”.
Pleşu, captatio benevolentiae pentru Securitate
Cât despre Pleşu, iată ce se spune: ”De departe, filosoful şi esteticianul Andrei Pleşu era cel mai solid în concepte. Inteligenţa sa, receptivă la persuasiunea «ofiţerului de caz», l-a decis să facă un gest de «spovedanie a unui învins», dar nu în sensul lui Panait Istrati, ci într-unul cu cert efect de captatio benevolentiae. A fost invitat să conferenţieze în faţa ofiţerilor din Securitate, la Casa de Cultură a Ministerului de Interne, despre curente şi tendinţe în artă. A avut o bună audienţă şi s-a bucurat de aprecieri sincere. I s-a rezervat «un exil» confortabil la Tescani. Ce lucru periculos făcuse? Îl însoţea pe Mircea Di-nescu la diversele evenimente organizate de ambasadele occidentale la Bucureşti, căci poetul, deşi beneficiase de o bursă postacademică în Marea Britanie, nu deprinsese limba şi avea nevoie de un interpret cu ştaif”.
Măgureanu, ”ĂLA CU TRABANTUL”
Nici fostul şef al SRI (primul din serie) nu scapă netaxat: ”Despre omul care a pus bazele primului serviciu de informaţii «Ăla cu Trabantul» – aşa îl ştia Elena Ceauşescu pe domnul Virgil Măgureanu – a fost «detaşat» la Muzeul Judeţean din Focşani ca să nu-l mai întâlnească pe Ion Iliescu, dar mai ales pe generalul Militaru. Pentru că fusese «în sistem» exact acolo de unde «se iese numai cu picioarele înainte», domnului Virgil Măgureanu nu i s-a dat importanţă. A fost iniţial omis. Cineva l-a pârât însă Cabinetului 2 şi Elena Ceauşescu a întrebat: «Da’ ăla cu Trabantul care-i?“ (...) Individual, fiecare dintre cei pomeniţi «se afla în nişte cărţi» şi atât. După prinderea în flagrant a reţelei complotiste coordonate de Victor Volodin şi difuzarea «scrisorii celor şase», erau anticipate şi alte evenimente”.
Noica, Cecul şi altele. Dar... şi alţii
La capitolul ”Întâlniri cu Perfidul Albion: Intelligence Service în România” (subcapitolul „Şcoala de la Păltiniş”), la pag. 302 apar câteva concluzii şocante. ”Dacă Noica ar mai trăi şi ar auzi ce a dorit să afle (n.r. - de la CNSAS) un discipol al său din volumele dosarului maestrului (cele rămase clasificate), şi-ar revizui demersul iniţial. (...) Un alt discipol îi datorează lui Noica moştenirea Editurii Politice, căci acest cadou nu i-a venit de la Frontul Salvării Naţionale (FSN), ci ca urmare a unei solicitări externe către un lider marcant al Frontului din partea organizaţiei secrete Pinay Circle (mai cunoscută sub numele ”Cercul”). Printre oaspeţii acestui club secret se află Richard Nixon, Henry Kissinger, sultanul Omanului, Ion Iliescu şi regele Hussein al Iordaniei. Nu de mult, la conducerea «Cercului» s-a aflat lordul Lamont, coordonator al grupului Balli, care a achiziţionat combinatele de aluminiu de la Oradea şi de la Tulcea. Lamont a venit în România însoţit de Julian Amery, girantul lui Ion Iliescu la Cercul”. Ce mică e ”lumea mare” a „Cercului”!
AUTOR CHRISTIAN LEVANT
SURSA www.ziarulring.ro
