Am vazut cu ochii mei si pot sa spun: ca oamenii aia care ies cu
copiii pe umeri in strada sunt pur si simplu iresponsabili. Ca nu ai
voie sa expui un minor intr-un spatiu unde violentele pot izbucni
oricand. Ca televiziunile care invita copii de zece ani in studio pentru
a propaga prin intermediul lor mesaje politice se fac vinovate de grave incalcari ale deontologiei, exploatand cinic inocenta in scopuri propagandistice.
Ca
jurnalisti, reporteri sau comentatori se implica trup si suflet in
sustinerea protestelor dupa care dau fuga la televizor sa "relateze
obiectiv" sau sa denunte oripilati abuzurile fortelor de ordine. Ca sunt
jandarmi care raspund brutal la o violenta animalica, nu din placerea
sadica de a sparge niste capete. Nu ca violentele s-ar justifica in
vreun fel de o parte sau de alta, dar cand vorbim de ele macar sa le
punem corect in pagina.
Ca jurnalisti sau protestatari provoaca
in mod deliberat jandarmii, forteaza nota cat mai agresiv pentru a tipa
apoi strident ca sunt victimele lor, ca sunt bruscati si abuzati exact
ca intr-o dictatura pentru a fi impiedicati sa-si faca meseria. Ca nu e
limpede nici astazi cine coordoneaza grupurile violente de suporteri,
ultrasi si vandali de cartier. In mod evident, provocatorii n-au venit
de capul lor la Universitate nici duminica, 15 ianuarie, cand s-a
declansat bolovaniada, nici joi, 19 ianuarie, cand USL a organizat
mitingul de partid. Ca toata recuzita tot mai profesionista utilizata in
Piata Universitatii nu pare deloc produsul spontan al cetatenilor
nemultumiti. Ca mesajele, lozincile, scandarile suna suspect de
profesionist elaborate.
Ca majoritatea celor aflati in strada
acuza o dictatura inchipuita. Este poate cea mai ridicola exagerare a
mesajelor din Piata Universitatii. Ca adevaratul pericol pentru
democratie este sa pui semnul egal intre dictatura si un inceput de
functionare institutionala, semanand astfel confuzie. Asta dupa ce tot
tu urlai deunazi pe tema disolutiei autoritatii statului. Ca se goleste
de sens un cuvant - dictatura - si se confisca un simbol - Piata
Universitatii.
Ca e o mare diferenta intre ce-i in strada si ce
se vede la televiziunile de stiri. Ca se manipuleaza fara jena prin
imagini luate in asa fel incat lasa impresia unor valuri de revolta
populara, de stadioane care au umplut strazile, desi vorbim in fiecare
seara de cateva sute de oameni. Ca aceste proteste sunt organizate
politic, cel putin incepand cu cele de duminica, 15 ianuarie, si ca e
greu de evaluat cati protestatari neafiliati ies in strada din
convingere.
Ca mesajele de pe Facebook sunt propagate in special
de liberali. Ca presa internationala a incadrat mecanic protestul in
stereotipul revoltelor generate de criza economica desi, in Romania,
revoltele nu seamna nici cu cele din Grecia, cu atat mai putin aduc a
primavara araba, ci se explica intai de toate printr-o sofisticata
mobilizare politica. Ca opozitia a mai incercat revolutii si nu i-a prea
iesit, ca am mai vazut revolte produse mediatic si ca baietii s-au mai
rafinat dupa cateva incercari grosolane.
Ca zeci de activisti de
partid sunt deghizati in simpli cetateni, inseland astfel opinia
publica. Ca or fi destui nemultumiti neafiliati dar ca numarul lor real,
cel putin al celor din strada, e mult mai mic decat cel proiectat de
televiziunile de stiri. Ca diverse revendicari particulare, aiuritor de
diferite si incompatibile, sunt prezentate la pachet drept expresia
saraciei si a marsului fortat prin desertul austeritatii. Ca revolutia
trucata din 2012 n-are nici cea mai mica legatura cu revolta care l-a
dat jos pe Ceausescu. Ca unii au luat-o razna rau de tot elaborand
simpatice utopii anti-capitaliste. Ca n-am vazut prea multe figuri din
sectorul privat prezente la revolutia de platou, ca lipsesc in mod
semnificativ figuri reprezentative din elita societatii. Ele cum de nu
se declara apasate de cumplita dictatura?
Ca exista o baza reala
de nemultumire in crestere dar ca multi dintre cei care ar iesi, poate,
in strada nu accepta sa joace in rolurile distribuite in filmul tot mai
prost transmis live din Piata Universitatii. Ca piata colcaie de mesaje
de o vulgaritate inspaimantatoare, nationalism primitiv (am auzit pe
cineva racnind ca sanatatea se duce de rapa deoarce guvernul a dat-o pe
mana maghiarilor!), sexism feroce, mesaje dezgustatoare cu care orice om
rational sau de minim bun simt nu se poate asocia fara sa se simta pur
si simplu murdarit.
Ca tot felul de insi incearca sa profite
istet de mesajele anti-sistem ca sa iasa putin in fata desi traiesc bine
de pe urma sistemului, sunt parte din el. Ca vezi oameni cu care te-ai
solidariza pe loc, simti toata compasiunea pentru ei dar ca sunt la fel
de numeroase figurile de care iti vine sa fugi mancand pamantul sau sa
le intorci spatele.
Am vazut toate astea cu ochii mei si nu pot sa nu spun.
AUTOR DAN TAPALAGA
SURSA www.hotnews.ro
Se afișează postările cu eticheta revolutie. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta revolutie. Afișați toate postările
duminică, 22 ianuarie 2012
marți, 17 ianuarie 2012
VOR DOAR CAPUL LUI BASESCU!
Marele revolutionar Mircea Dinescu, cel care nici macar nu l-a luat de guler pe Iliescu sa-l intrebe despre mortii din decembrie ’89, despre teroristi, era indignat astazi ca un jandarm si-a sters bocancii de steagul unui protestatar! Cit tupeu! Cam aceasta este diferenta dintre evenimentele pe care eu le-am trait in strada, atunci, si teatrul ieftin pe care il vad astazi la televizor.
Revolutionari ratati si castrati de beneficiile bugetare, militari cu ochii iesiti din orbite ca li s-au taiat 11 milioane din pensia de, probabil 45, aurolaci si nebuni, pensionari securisti indoctrinati de turnatoriile “Felix”, tineri aventurieri si adolescenti romantici, baietii de cartier din galeriile fotbalului, studenti care descopera ca madam Andronescu este o extraterestra comparativ cu amaritul de Funeriu cu studii si colaborari in Franta, Japonia si Germania! Si multi oameni de buna credinta dar foarte saraci, sau saraciti, si usor de manipulat, amagiti inca din anii ’90 cu sloganul “Nu ne vindem tara! Noi muncim, nu gindim!”. Toti acesti oameni, aproape 10.000 in toata tara, sint pe strada, vor libertate si si il vor jos pe “dictatorul” Basescu!
Evenimentele de astazi, reflectate schizofrenic de catre mass media si imbratisate de CTP, Hurezeanu, Dinescu sau Tatulici, reprezinta o uriasa nedreptate fata de eroii din decembrie ’89! Atunci a fost lupta impotriva unei crunte dictaturi, atunci au fost tancuri si gloante adevarate si morti si raniti! Cum dracu’ se face ca, Tatulici – care se dadea in gasca cu Nicu Ceausescu, CTP – care a scris la Scinteia de dupa ’89, Dinescu – Primul Revolutionar al Tarii si Hurezeanu – “omul liber” de la Europa Libera, toti 4 sint in aceeasi cumetrie si imbratiseaza, cu mare entuziasm, cacealmaua de “dimbovilutie”!? Un fel de “revolutie”, fara popor si fara revolutionari autentici!
In fapt, cei 4 sint reprezentantii Sistemului, un sistem obosit de virsta, ruginit de coruptie, gripat de lipsa de profesionalism. Un sistem care a crezut ca il va impacheta pe marinarul de la Constanta in foi de vita si va zburda peste Romania. Piratul a avut insa dintii tari! Sistemul a vrut sa-i rupa coltii in 2007, n-a reusit! In 2009 a fost cit p-aci, insa Piratul si-a folosit pistolul si i-a ciuruit! La mustata! La suvita! Pentru asta, ca a folosit poporul impotriva Sistemului, Traian Basescu nu va fi iertat niciodata! Dar fiindca nu a pierdut in 2009, Piratul din Marea Neagra trebuie pedepsit exemplar!
Ce atita vrajeala pe analistii patriei noastre, ce atita consum sa tii atitea televiziuni falite cind, de fapt, toti vor capul lui Basescu?! Dar Base nu e genul sa demisioneze, si nici nu ar fi suficient pentru vechiul sistem! Aia vor razbunare, sa-l umileasca, sa-l pedepseasca, sa-l… Tipic romanesc, Iliescu stie reteta, a mai aplicat-o, de Craciun, ca atunci era liber-cugetator!
Sint foarte curios sa vad ce va face cel de-al 4-lea ESCU, zau ca nu stiu! Dar voi scrie in continuare! Ca un om nascut si crescut in zodia ESCU, si cu bune si cu rele.
Sa fiti iubiti!
AUTOR RADU MORARU
SURSA www.nasul.tv
sâmbătă, 17 septembrie 2011
miercuri, 14 septembrie 2011
MADAM CIUVICA SAU CIUVICA MERCENARUL?
Ezit între aceste două titluri. Nu de ieri, de azi, adică de sâmbătă
seara, când la Antena 3 am prins o emisiune avându-i ca invitați pe
domnul Florea Dumitrescu, fost inalt demnitar ceaușist, responsabil cu
partea financiară a societății socialiste multilateral dezvoltate, și
nelipsitul Ciuvică. Ci de ani buni, de pe vremea președintelui de
jenantă amintire Emil Constantinescu, al cărui țuțăr șef a fost numitul
Ciuvică. De ani buni zic, nu trece săptămână de la bunul Dumnezeu fără
apariția morocănoasă a individului pe una sau măcar două televiziuni. Se
pare că nicio problemă mai importantă a Țării nu poate fi rezolvată
fără asistența de specialitate a omniprezentului Ciuvică. Și problemele
importante, slavă Domnului, nu ne ocolesc. Au din ce trăi și șapte ca
Ciuvică! Cu toate acestea, un altul ca Ciuvică nu vom găsi!… În vecii
vecilor!… (Bat în lemn, Doamne ferește, să nu cobesc!)
Îmi pare rău pentru cuvîntul madam, cuvînt frumos, îndefinitiv. Mi-ar trebui altul, dar nu-l găsesc, unul care să se potrivească numai pentru logoreea intempestivă și incontinentă, muieratică și decibelică, cu care își acoperă Ciuvică atât partenerii de dialog, cât și propriile idei, care nu lipsesc întotdeauna. Deseori nu spune numai prostii sau mizerii, ca deunăseară! Altfel nici ăia de pe la televiziuni nu l-ar ține! Recunosc, uneori are dreptate, dar selectiv, să nu deranjeze de la un anumit nivel în sus!
În emisiunea cu pricina, cu un titlu care enunța ideea că România este într-o, citez, „groapă”, invitaților li se cerea un examen lucid al impasului în care ne aflăm, precum și identificarea unor posibile soluții! Domnul Florea Dumitrescu ne-a oferit câteva amintiri și principii de economie de pe vremea când dînsul a negociat primele împrumuturi de la FMI pentru România. Ce s-a făcut cu acei bani de la FMI?, a întrebat moderatoarea, doamna Alexandra Stoicescu. Ce să se facă?Fabrici și uzine! a răspuns domnul Florea Dumitrescu. La care Ciuvică al televiziunilor a sărit ca ars: fabrici și uzine care au mers în pierdere, au produs numai găuri negre în bugetul țării! Au produs și pierderi unele, acceptă domnul Florea, dar au produs și sute de mii de locuri de muncă și au trimis la export mărfuri românești, iar cu acest export ne-am plătit datoriile la FMI! …Unde am exportat?! revine neînduratul Cuivică. În Cuba, în Africa, în America de Sud?!… N-am exportat și noi, ca oamenii, în Germania! Și așa, pe ideea că nu am exportat mai nimic în Germania, Ciuvică a tras concluzia logică că industria noastră nu a existat până în 1990 decât ca o grămadă de fier vechi!
A lipsit puțin ca Ciuvică să „reitereze” celebra formulă. Cred că i-a fost greu să se abțină, dar a reușit! S-a revanșat susținând ideea că răul, dezastrul, groapa în care a ajuns Țara i se datorează lui Ion Iliescu și minerilor care l-au împiedicat pe Petre Roman să-și ducă până la capăt programul de reforme!… Recunosc, parțial sunt de acord cu domnul Ciuvică: vinovatul principal este într-adevăr Ion Iliescu. Este vinovat că l-a acceptat prim ministru pe acest neica nimeni numit Petre Roman! Vinovat este Iliescu că l-a tolerat vreme de doi ani să-și facă mendrele și nu i-a dat peste mână! Este vinovat Ion Iliescu că atunci când Alexandru Bârlădeanu și N.N. Constantinescu au atras atenția asupra incompetenței primejdioase a primului ministru demolator de țară, el, Ion Iliescu, a tăcut. A tăcut complice?
Programul de reforme al lui Petre Roman?!… Pe vremea când eram senator, circula în PSD-ul de atunci o înregistrare făcută de SRI în care vocea lui Petre Roman se lăuda, într-un cerc de intimi în ticăloșii, cu programul său de distrugere a economiei românești, cât de bine avansează! Căci ăsta a fost programul după care a guvernat Petre Roman: un program de distrugere a economiei românești și de destructurare a Țării! Propriu zis programul nu i-a aparținut, că nu-l ducea mintea! Ci doar l-a pus în lucru, în practică, cu un zel teribil! Zelul ticălosului năimit de dușmanii Neamului! Zel moștenit de la taică-su, alt impostor și militant de frunte, discret și eficient, pentru desprinderea Transilvaniei de România!
Pe ce lume trăiește lelea Ciuvică al cui o fi fiind?! Cine mai pariază azi pe Petre Roman?! Au nu cunoaște domnul Ciuvică rolul jucat de Petre Roman în distrugerea celor mai performante capacități de producție din industria noastră de armament?! S-a dus personal, nenorocitul, să vadă cum sunt casate cele mai importante agregate, câteva din ele unice în Europa! Mai trăiesc ofițerii care au asistat neputincioși la acest act de agresiune împotriva Țării! Unora le pare rău și azi că nu au scos revolverul, în legitimă apărare față de intrusul agresor! Cui oare trebuia să-i raporteze Petre Roman că „a văzut cu ochii lui” cum se duce pe apa Sâmbetei industria românească? Cu cine concura industria noastră de armament și trebuia scoasă de pe piață?! Nu cunoaște acest Ciuvică nici teza aceluiași inamic public privind renunțarea la irigațiile din agricultură, căci este mai ieftin importul de grâu decât producerea acestuia?!
Cine te vîră cu de-a sila pe televizoarele noastre, Ciuvică, să ne spui mizeriile cu care te-am auzit sâmbătă? Treceam mai departe, mutam pe alt post când l-am văzut pe Ciuvică, dar am rămas să-l ascult pe bătrânul activist de partid! Are multe de povestit! De ce nu l-ai lăsat să vorbească, moară neferecată ce ești?! Ai tăbărît pe el când s-a plâns că nu mai există bănci românești în România, isterizându-te în apărarea băncilor străine, cum că românii, de corupți ce sunt, nu pot avea bănci proprii! De unde ai scos ticăloșia asta?! Ai stat tu de vorbă cu cei care cu prețul libertății lor au încercat să mențină în viață Banca Religiilor sau Dacia Felix, să afli cum au fost sabotați sau pe față lucrați ori chiar șantajați de Mugur Isărescu și alți nemernici intangibili?!
Te-am simțit în toată ticăloșia-ți, mercenar Ciuvică, atunci când domnul Florea Dumitrescu te-a întrebat cum s-au cheltuit cele douăzeci de miliarde de euro, împrumutați de la FMI de guvernul Boc, guvern pe care nu mai ostenești înjurându-l! Era o ocazie bună să-l mai pocnești o dată pe Boc, așa cum și merită cu prisosință, dar ai tăcut! De ce ai tăcut? Pentru că răspunsul la întrebarea fostului ministru de finanțe ceaușist te-ar fi obligat să numești băncile străine din România, ele fiind principalele beneficiare ale împrumutului! Și de ele, nevrednicule Ciuvică, n-ai să te legi niciodată! Ai jurat, probabil!
De ce ascunzi publicului românesc unde s-au dus cele 20 de miliarde de euro?! De ce nu pomenești nimic de complotul internațional a cărui victimă este România?! E un subiect nedemn de logoreea-ți? …Complot pe toate planurile: financiar, economic, mediatic, informațional, militar, cultural! Bine susținut din interior de o șleahtă de trădători!… Cu o parte dintre acești trădători te văd în emisiunile TV pe care le sufoci cu prezența. De ce oare sunt atât de prost încât nu pot să cred că te numeri printre acești nemernici, domnule Ciuvică?!
…Prost mai sunt!
Dar nici cu dumneata nu mi-e rușine! Te apuci să-l corectezi pe domnul Florea Dumitrescu, cum că datoria statului nu este de 97 de miliarde, ci numai de vreo 40, restul sunt datorii ale unor companii particulare!… Ca și când 40 de miliarde ar fi o nimica toată! Dar nu cumva împrumuturile făcute de acești particulari sunt garantate de statul român?!… Aud?
Toată seara n-ai făcut decât să-l împiedici pe bietul Florea Dumitrescu să lege un răspuns la întrebarea obsesivă a moderatoarei, întrebare care frământă creierii multor români, mai puțin ai dumitale: mai există soluții pentru dezastrul în care am fost aduși? Încerca domnul Florea să spună că fără producție industrială, fără industrie, nu avem nicio șansă! Mereu l-ai întrerupt, mereu ai țipat la bătrân, nu carecumva discuția să capete un contur coerent și să priceapă lumea cât de mare a fost cacealmaua din decembrie 1989! Ai avut deci această misiune! Mi-a fost foarte clar. Ce n-am înțeles este cât o faci din mintea ta, din pasiune, cu sinceritate, și cât după indicații superioare în grad!
Nu mai poate fi întreg la minte cine mai susține azi, la 20 de ani după căderea lui Ceaușescu, că pe vremea acestuia au murit oamenii de foame și de frig, mii de oameni!… N-a murit nimeni de foame și nici de frig!… Da, magazinele erau mai mult goale, dar nu și frigiderele noastre! Era frig în case, dar nici nu era o problemă să-ți plătești întreținerea! Și mai ales nu existau români care să nu aibă un adăpost!… Care să nu găsească un servici!
Aud că meseria din care trăiește acest Ciuvică sunt investigațiile!!!… Înseamnă că din aceste investigații va putea aduce ușor dovada că mureau românii pe capete de foame și de frig!… Aștept de douăzeci de ani această dovadă! În schimb, fără să fac vreo investigație – căci nu e meseria mea, ci a domnului Ciuvică, au ajuns la mine numeroase dovezi ale sabotajului efectuat de cei care au pregătit mărețul act de la 22 decembrie 1989. Unele dovezi ale acestui sabotaj criminal le-am făcut publice mai de mult și nimeni nu m-a contrazis. Alte dovezi mă leg să le prezint în fața numitului Ciuvică și a telespectatorilor Antenei 3, post TV la care nu am fost niciodată invitat să spun și eu vreo prostie, două! Și nici n-o să fiu vreodată chemat, locurile sunt ocupate, iar locul meu este pe lista necuvîntătorilor la posturile TV năimite!… Mercenare, ca și domnul Ciuvică!
Da! Penuria din magazine și frigul din case a avut și această cauză pe vremea lui Ceaușescu: sabotajul de sorginte cominternistă! Efectuat de aripa trădătoare, KGBistă, a Securității și a PCR, de cei care au avut de profitat de pe urma căderii lui Ceaușescu… Căci doar cine l-au trădat pe Ceaușescu în decembrie 1989 o făceau deja de ani de zile, nu au intrat în jocul criminal cu doar două-trei zile înainte de „evenimente”! Ca să fim aduși în starea de a-l urî pe Ceaușescu așa cum l-am urît cu toții în decembrie 1989, a fost nevoie de o pregătire îndelungată, prin sabotaj și minciună mai ales! Făcând să se pună pe seama Ceaușeștilor o mulțime de nefăcute! Cum a fost și asasinarea lui Constantin Dobre, liderul grevelor de la Lupeni 1977… Asasinat pentru care eu l-am urît pe Ceaușescu mai mult ca pentru orice. Iar după decembrie 1989 aflăm cu toții că Dobre este teafăr și sănătos!
Ia fă mata, domnule Ciuvică, o investigație de-a dumitale și află de la domnul Constantin Dobre ce sentimente nutrește față de Ceaușescu! Află de ce Dobre Constantin, care a ridicat Valea Jiului împotriva sistemului comunist în 1977, a cerut azil politic în Marea Britanie acum, după 1990, iar nu înainte, pe vremea lui Ceaușescu! Ia încearcă să afli de la persoana în cauză de ce nu a fost pedepsit de Nicolae Ceaușescu pentru curajul său de-a-l înfrunta pe teribilul dictator! Află toate astea și vino apoi la Antena 3 să dai raportul în fața Țării, dacă ești un investigator corect! Un om corect!
Nu-ți va fi greu să afli că nu prea avea habar Ceaușescu de multe lucruri care se petreceau în numele său! El știa, bunăoară, că fusese planificat de către CSP ca o anumită cantitate de carne să ajungă la populație, o cantitate îndestulătoare. În anul de grație 1989 o bună parte din această carne a rămas însă dosită în depozite, ca să acutizeze starea de nemulțumire a populației. Imediat după 22 decembrie acea carne a fost scoasă din depozite și FSN a mințit populația, cum că au importat ei acea carne și ne-o pun la dispoziție cu toată generozitatea! Ba au mai făcut și acte fictive de cumpărare, ca să bage și ceva bani în buzunar! A fost, probabil, prima escrocherie fesenistă! Safteaua, la dezastul care a urmat!… Cu asemenea minciuni a debutat democrația post-decembristă! Și tot așa o ține de atunci!
După 20 de ani ne-am mai lecuit de ură anticeaușistă oarbă și deseori stupidă, tâmpă! Am descoperit cât de mult am fost mințiți ba de Europa liberă, ba de presa occidentală, sever controlate de la Moscova. Și multe altele, care încap sub titlul de diversiune! Diversiune aparent anti-ceaușistă, în realitate anti-românească sadea! Din această diversiune, ca un întârziat, ca un retardat, face parte și Ciuvică, cu morții lui de foame și de frig! O face ca un mercenar bine plătit sau ca un fraier bine manipulat?…
Prost nu pare Ciuvică…
Cu ani în urmă, când l-am cunoscut pe domnul Ciuvică, atârnat de poala lui Emil Constantinescu, l-am luat în serios că e, așa cum părea, un spirit justițiar, un tînăr însetat de adevăr și dreptate. Cunosc o mulțime de flăcăi în care Țara poate nădăjdui. Drept care m-am simțit dator să-i fac cunoscut un detaliu important din biografia patronului său, căci domnul președinte Emil Constantinecu are pentru vecie o problemă gravă: el nu a întrunit votul majoritar atunci când a ajuns președintele României. La alegerile din 1996 electoratul român a votat masiv cu Ion Iliescu. Dar, în condiții pe care nu le mai cunosc, dar sunt ușor de bănuit, câștigător a fost declarat Emil Constantinescu. Repet: Ion Iliescu a avut cele mai multe voturi în turul doi al alegerilor prezidențiale din 1996…
Lipsa de reacție a lui Ciuvică la această dezvăluire mă face să cred că omul știa mai bine decât mine ce și cum s-a întâmplat și nu-l deranja de fel găinăria prezidențială… Doar era unul dintre beneficiarii ei!…
Normal ar fi fost să-i sară justițiar la gât și să-i ceară cât mai sonor socoteală lui Ion Iliescu! Cum de și-a permis să-și bată joc de voința poporului?!… Emil Constantinescu avea circumstanțe atenuante când a devenit președinte prin fraudă, prin eludarea scorului electoral! Treacă de la noi… Ce n-ar face oricare dintre noi ca să ajungă președinte?!… Aș zice chiar că eu unul îl înțeleg! …Dar când același Emil Constantinescu s-a declarat învins de structuri și și-a anunțat abandonul prezidențial, pentru că așa era înțelegerea: numai patru ani la Cotroceni!, normal era ca consilierul său Ciuvică să-l tragă de mânecă: care structuri te-au învins, Emile? Structurile care din nimic te-au făcut rector al Universității și președinte al României?!
AUTOR : PROF. ION COJA
SURSA www.ioncoja.ro
Îmi pare rău pentru cuvîntul madam, cuvînt frumos, îndefinitiv. Mi-ar trebui altul, dar nu-l găsesc, unul care să se potrivească numai pentru logoreea intempestivă și incontinentă, muieratică și decibelică, cu care își acoperă Ciuvică atât partenerii de dialog, cât și propriile idei, care nu lipsesc întotdeauna. Deseori nu spune numai prostii sau mizerii, ca deunăseară! Altfel nici ăia de pe la televiziuni nu l-ar ține! Recunosc, uneori are dreptate, dar selectiv, să nu deranjeze de la un anumit nivel în sus!
În emisiunea cu pricina, cu un titlu care enunța ideea că România este într-o, citez, „groapă”, invitaților li se cerea un examen lucid al impasului în care ne aflăm, precum și identificarea unor posibile soluții! Domnul Florea Dumitrescu ne-a oferit câteva amintiri și principii de economie de pe vremea când dînsul a negociat primele împrumuturi de la FMI pentru România. Ce s-a făcut cu acei bani de la FMI?, a întrebat moderatoarea, doamna Alexandra Stoicescu. Ce să se facă?Fabrici și uzine! a răspuns domnul Florea Dumitrescu. La care Ciuvică al televiziunilor a sărit ca ars: fabrici și uzine care au mers în pierdere, au produs numai găuri negre în bugetul țării! Au produs și pierderi unele, acceptă domnul Florea, dar au produs și sute de mii de locuri de muncă și au trimis la export mărfuri românești, iar cu acest export ne-am plătit datoriile la FMI! …Unde am exportat?! revine neînduratul Cuivică. În Cuba, în Africa, în America de Sud?!… N-am exportat și noi, ca oamenii, în Germania! Și așa, pe ideea că nu am exportat mai nimic în Germania, Ciuvică a tras concluzia logică că industria noastră nu a existat până în 1990 decât ca o grămadă de fier vechi!
A lipsit puțin ca Ciuvică să „reitereze” celebra formulă. Cred că i-a fost greu să se abțină, dar a reușit! S-a revanșat susținând ideea că răul, dezastrul, groapa în care a ajuns Țara i se datorează lui Ion Iliescu și minerilor care l-au împiedicat pe Petre Roman să-și ducă până la capăt programul de reforme!… Recunosc, parțial sunt de acord cu domnul Ciuvică: vinovatul principal este într-adevăr Ion Iliescu. Este vinovat că l-a acceptat prim ministru pe acest neica nimeni numit Petre Roman! Vinovat este Iliescu că l-a tolerat vreme de doi ani să-și facă mendrele și nu i-a dat peste mână! Este vinovat Ion Iliescu că atunci când Alexandru Bârlădeanu și N.N. Constantinescu au atras atenția asupra incompetenței primejdioase a primului ministru demolator de țară, el, Ion Iliescu, a tăcut. A tăcut complice?
Programul de reforme al lui Petre Roman?!… Pe vremea când eram senator, circula în PSD-ul de atunci o înregistrare făcută de SRI în care vocea lui Petre Roman se lăuda, într-un cerc de intimi în ticăloșii, cu programul său de distrugere a economiei românești, cât de bine avansează! Căci ăsta a fost programul după care a guvernat Petre Roman: un program de distrugere a economiei românești și de destructurare a Țării! Propriu zis programul nu i-a aparținut, că nu-l ducea mintea! Ci doar l-a pus în lucru, în practică, cu un zel teribil! Zelul ticălosului năimit de dușmanii Neamului! Zel moștenit de la taică-su, alt impostor și militant de frunte, discret și eficient, pentru desprinderea Transilvaniei de România!
Pe ce lume trăiește lelea Ciuvică al cui o fi fiind?! Cine mai pariază azi pe Petre Roman?! Au nu cunoaște domnul Ciuvică rolul jucat de Petre Roman în distrugerea celor mai performante capacități de producție din industria noastră de armament?! S-a dus personal, nenorocitul, să vadă cum sunt casate cele mai importante agregate, câteva din ele unice în Europa! Mai trăiesc ofițerii care au asistat neputincioși la acest act de agresiune împotriva Țării! Unora le pare rău și azi că nu au scos revolverul, în legitimă apărare față de intrusul agresor! Cui oare trebuia să-i raporteze Petre Roman că „a văzut cu ochii lui” cum se duce pe apa Sâmbetei industria românească? Cu cine concura industria noastră de armament și trebuia scoasă de pe piață?! Nu cunoaște acest Ciuvică nici teza aceluiași inamic public privind renunțarea la irigațiile din agricultură, căci este mai ieftin importul de grâu decât producerea acestuia?!
Cine te vîră cu de-a sila pe televizoarele noastre, Ciuvică, să ne spui mizeriile cu care te-am auzit sâmbătă? Treceam mai departe, mutam pe alt post când l-am văzut pe Ciuvică, dar am rămas să-l ascult pe bătrânul activist de partid! Are multe de povestit! De ce nu l-ai lăsat să vorbească, moară neferecată ce ești?! Ai tăbărît pe el când s-a plâns că nu mai există bănci românești în România, isterizându-te în apărarea băncilor străine, cum că românii, de corupți ce sunt, nu pot avea bănci proprii! De unde ai scos ticăloșia asta?! Ai stat tu de vorbă cu cei care cu prețul libertății lor au încercat să mențină în viață Banca Religiilor sau Dacia Felix, să afli cum au fost sabotați sau pe față lucrați ori chiar șantajați de Mugur Isărescu și alți nemernici intangibili?!
Te-am simțit în toată ticăloșia-ți, mercenar Ciuvică, atunci când domnul Florea Dumitrescu te-a întrebat cum s-au cheltuit cele douăzeci de miliarde de euro, împrumutați de la FMI de guvernul Boc, guvern pe care nu mai ostenești înjurându-l! Era o ocazie bună să-l mai pocnești o dată pe Boc, așa cum și merită cu prisosință, dar ai tăcut! De ce ai tăcut? Pentru că răspunsul la întrebarea fostului ministru de finanțe ceaușist te-ar fi obligat să numești băncile străine din România, ele fiind principalele beneficiare ale împrumutului! Și de ele, nevrednicule Ciuvică, n-ai să te legi niciodată! Ai jurat, probabil!
De ce ascunzi publicului românesc unde s-au dus cele 20 de miliarde de euro?! De ce nu pomenești nimic de complotul internațional a cărui victimă este România?! E un subiect nedemn de logoreea-ți? …Complot pe toate planurile: financiar, economic, mediatic, informațional, militar, cultural! Bine susținut din interior de o șleahtă de trădători!… Cu o parte dintre acești trădători te văd în emisiunile TV pe care le sufoci cu prezența. De ce oare sunt atât de prost încât nu pot să cred că te numeri printre acești nemernici, domnule Ciuvică?!
…Prost mai sunt!
Dar nici cu dumneata nu mi-e rușine! Te apuci să-l corectezi pe domnul Florea Dumitrescu, cum că datoria statului nu este de 97 de miliarde, ci numai de vreo 40, restul sunt datorii ale unor companii particulare!… Ca și când 40 de miliarde ar fi o nimica toată! Dar nu cumva împrumuturile făcute de acești particulari sunt garantate de statul român?!… Aud?
Toată seara n-ai făcut decât să-l împiedici pe bietul Florea Dumitrescu să lege un răspuns la întrebarea obsesivă a moderatoarei, întrebare care frământă creierii multor români, mai puțin ai dumitale: mai există soluții pentru dezastrul în care am fost aduși? Încerca domnul Florea să spună că fără producție industrială, fără industrie, nu avem nicio șansă! Mereu l-ai întrerupt, mereu ai țipat la bătrân, nu carecumva discuția să capete un contur coerent și să priceapă lumea cât de mare a fost cacealmaua din decembrie 1989! Ai avut deci această misiune! Mi-a fost foarte clar. Ce n-am înțeles este cât o faci din mintea ta, din pasiune, cu sinceritate, și cât după indicații superioare în grad!
Nu mai poate fi întreg la minte cine mai susține azi, la 20 de ani după căderea lui Ceaușescu, că pe vremea acestuia au murit oamenii de foame și de frig, mii de oameni!… N-a murit nimeni de foame și nici de frig!… Da, magazinele erau mai mult goale, dar nu și frigiderele noastre! Era frig în case, dar nici nu era o problemă să-ți plătești întreținerea! Și mai ales nu existau români care să nu aibă un adăpost!… Care să nu găsească un servici!
Aud că meseria din care trăiește acest Ciuvică sunt investigațiile!!!… Înseamnă că din aceste investigații va putea aduce ușor dovada că mureau românii pe capete de foame și de frig!… Aștept de douăzeci de ani această dovadă! În schimb, fără să fac vreo investigație – căci nu e meseria mea, ci a domnului Ciuvică, au ajuns la mine numeroase dovezi ale sabotajului efectuat de cei care au pregătit mărețul act de la 22 decembrie 1989. Unele dovezi ale acestui sabotaj criminal le-am făcut publice mai de mult și nimeni nu m-a contrazis. Alte dovezi mă leg să le prezint în fața numitului Ciuvică și a telespectatorilor Antenei 3, post TV la care nu am fost niciodată invitat să spun și eu vreo prostie, două! Și nici n-o să fiu vreodată chemat, locurile sunt ocupate, iar locul meu este pe lista necuvîntătorilor la posturile TV năimite!… Mercenare, ca și domnul Ciuvică!
Da! Penuria din magazine și frigul din case a avut și această cauză pe vremea lui Ceaușescu: sabotajul de sorginte cominternistă! Efectuat de aripa trădătoare, KGBistă, a Securității și a PCR, de cei care au avut de profitat de pe urma căderii lui Ceaușescu… Căci doar cine l-au trădat pe Ceaușescu în decembrie 1989 o făceau deja de ani de zile, nu au intrat în jocul criminal cu doar două-trei zile înainte de „evenimente”! Ca să fim aduși în starea de a-l urî pe Ceaușescu așa cum l-am urît cu toții în decembrie 1989, a fost nevoie de o pregătire îndelungată, prin sabotaj și minciună mai ales! Făcând să se pună pe seama Ceaușeștilor o mulțime de nefăcute! Cum a fost și asasinarea lui Constantin Dobre, liderul grevelor de la Lupeni 1977… Asasinat pentru care eu l-am urît pe Ceaușescu mai mult ca pentru orice. Iar după decembrie 1989 aflăm cu toții că Dobre este teafăr și sănătos!
Ia fă mata, domnule Ciuvică, o investigație de-a dumitale și află de la domnul Constantin Dobre ce sentimente nutrește față de Ceaușescu! Află de ce Dobre Constantin, care a ridicat Valea Jiului împotriva sistemului comunist în 1977, a cerut azil politic în Marea Britanie acum, după 1990, iar nu înainte, pe vremea lui Ceaușescu! Ia încearcă să afli de la persoana în cauză de ce nu a fost pedepsit de Nicolae Ceaușescu pentru curajul său de-a-l înfrunta pe teribilul dictator! Află toate astea și vino apoi la Antena 3 să dai raportul în fața Țării, dacă ești un investigator corect! Un om corect!
Nu-ți va fi greu să afli că nu prea avea habar Ceaușescu de multe lucruri care se petreceau în numele său! El știa, bunăoară, că fusese planificat de către CSP ca o anumită cantitate de carne să ajungă la populație, o cantitate îndestulătoare. În anul de grație 1989 o bună parte din această carne a rămas însă dosită în depozite, ca să acutizeze starea de nemulțumire a populației. Imediat după 22 decembrie acea carne a fost scoasă din depozite și FSN a mințit populația, cum că au importat ei acea carne și ne-o pun la dispoziție cu toată generozitatea! Ba au mai făcut și acte fictive de cumpărare, ca să bage și ceva bani în buzunar! A fost, probabil, prima escrocherie fesenistă! Safteaua, la dezastul care a urmat!… Cu asemenea minciuni a debutat democrația post-decembristă! Și tot așa o ține de atunci!
După 20 de ani ne-am mai lecuit de ură anticeaușistă oarbă și deseori stupidă, tâmpă! Am descoperit cât de mult am fost mințiți ba de Europa liberă, ba de presa occidentală, sever controlate de la Moscova. Și multe altele, care încap sub titlul de diversiune! Diversiune aparent anti-ceaușistă, în realitate anti-românească sadea! Din această diversiune, ca un întârziat, ca un retardat, face parte și Ciuvică, cu morții lui de foame și de frig! O face ca un mercenar bine plătit sau ca un fraier bine manipulat?…
Prost nu pare Ciuvică…
Cu ani în urmă, când l-am cunoscut pe domnul Ciuvică, atârnat de poala lui Emil Constantinescu, l-am luat în serios că e, așa cum părea, un spirit justițiar, un tînăr însetat de adevăr și dreptate. Cunosc o mulțime de flăcăi în care Țara poate nădăjdui. Drept care m-am simțit dator să-i fac cunoscut un detaliu important din biografia patronului său, căci domnul președinte Emil Constantinecu are pentru vecie o problemă gravă: el nu a întrunit votul majoritar atunci când a ajuns președintele României. La alegerile din 1996 electoratul român a votat masiv cu Ion Iliescu. Dar, în condiții pe care nu le mai cunosc, dar sunt ușor de bănuit, câștigător a fost declarat Emil Constantinescu. Repet: Ion Iliescu a avut cele mai multe voturi în turul doi al alegerilor prezidențiale din 1996…
Lipsa de reacție a lui Ciuvică la această dezvăluire mă face să cred că omul știa mai bine decât mine ce și cum s-a întâmplat și nu-l deranja de fel găinăria prezidențială… Doar era unul dintre beneficiarii ei!…
Normal ar fi fost să-i sară justițiar la gât și să-i ceară cât mai sonor socoteală lui Ion Iliescu! Cum de și-a permis să-și bată joc de voința poporului?!… Emil Constantinescu avea circumstanțe atenuante când a devenit președinte prin fraudă, prin eludarea scorului electoral! Treacă de la noi… Ce n-ar face oricare dintre noi ca să ajungă președinte?!… Aș zice chiar că eu unul îl înțeleg! …Dar când același Emil Constantinescu s-a declarat învins de structuri și și-a anunțat abandonul prezidențial, pentru că așa era înțelegerea: numai patru ani la Cotroceni!, normal era ca consilierul său Ciuvică să-l tragă de mânecă: care structuri te-au învins, Emile? Structurile care din nimic te-au făcut rector al Universității și președinte al României?!
AUTOR : PROF. ION COJA
SURSA www.ioncoja.ro
joi, 28 iulie 2011
REVOLUTIONARI - SECURISTI
Perspectiva pierderii privilegiilor nesimţite îi face pe unii „revoluţionari" să-şi dea arama pe faţă.
Prin gâtlejul lor urlă ticăloşia, lăcomia şi impostura. Escroci de joasă speţă au pozat multă vreme în „eliberatori" ai neamului românesc. În acest timp, şi-au jecmănit compatrioţii ca ultimii borfaşi. Prin complicitatea cu politicienii, în frunte cu tătucul lor, Ion Iliescu, ne-au luat banii sub pretextul că ne vând libertate. Ne-au făcut un bine, carevasăzică.Iată cum sună un mesaj de „revoluţionar", semnat Liviu şi postat ieri pe www.adevarul.ro:
„Revoluţia română v-a dat libertatea să scrieţi ce vreţi despre revoluţionari, să vă plimbaţi în toată lumea în concedii, să aveţi maşini cu benzină în ele, să fiţi patroni, să aveţi presă liberă, zeci de canale de televiziune şi posturi TV, să munciţi în străinătate, să faceţi politică şi multe alte drepturi pe care până în decembrie 1989 nici nu le visaţi. Francezii îşi respectă şi le dau drepturi familiilor revoluţionarilor şi după 200 de ani, pe când noi, pe lângă faptul că nu toţi revoluţionarii se bucură de drepturi, mai sunt şi denigraţi. Ruşine să vă fie!"
Ruşine să-ţi fie ţie, milogule! La muncă, nu la întins mâna! În afară de 500-600 de euro pe lună, teren intravilan şi extravilan, spaţii comerciale, gratuitate pe transportul în comun, scutire de impozite, vrei cumva şi o plimbare pe Sena, să vezi cum sunt răsplătiţi urmaşii lui Robespierre? Ţi s-a făcut dor de strănepoţii pe care Marat nu i-a avut niciodată? Vrei să vezi cum se plimbă cu metroul parizian fantoma lui Danton, deghizată în cerşetori români - fraţii tăi de bunăstare şterpelită?
În raport cu noţiuni sacre precum libertatea, pentru care pretind că au luptat, profitorii Revoluţiei dâmboviţene se comportă ca nişte mici ceauşeşti de bodegă. Căci iată ce propun ei ca obiectiv principal, într-un manifest de mobilizare - imbecil şi agramat - pentru lupta cea mare, programată în luna august:
„Adoptarea în regim de urgenţă a unor modificări la Legea audiovizualului, astfel ca:
- pe timpul emisiunilor TV, radio sau în articolele de presă scrisă, la menţionarea numelor formatorilor de opinie care au desfăşurat activităţi înainte de 1989, să fie OBLIGATORIE menţionarea funcţiilor politice, colaborarea cu fosta Securitate, presa comunistă în care şi-au desfăşurat activitatea etc.;
- pe timpul emisiunilor TV, radio sau în articolele de presă scrisă, la menţionarea numelor formatorilor de opinie să fie OBLIGATORIE menţionarea faptelor cu caracter penal săvârşite de aceştia înainte sau după Revoluţia din decembrie 1989;
- prezentarea unor fapte care nu pot fi susţinute cu documente sau argumente verificabile de către formatorii de opinie în emisiuni TV, radio sau în articolele din presa scrisă să fie sancţionate cu interdicţia de a mai apare în presa scrisă şi vorbită, pe termen nelimitat, funcţie de gravitatea susţinerilor nefondate".
Băieţii au probleme nu doar cu bunul-simţ, ci şi cu limba română. Dar cunosc la perfecţie tehnicile de manipulare din arsenalul Securităţii. Precum mentorul lor Ion Iliescu, joacă la intimidare şi aruncă sugestii otrăvite. Metodele lor nu reprezintă însă o surpriză: zeci de „revoluţionari" - în frunte cu Gelu Voican Voiculescu - au fost dovediţi turnători ai Securităţii, iar alte sute au dosare în aşteptare.
Cu ocazia asta, vom afla şi noi, poate, ce misiuni au executat ei în decembrie '89, sub pretextul luptei pentru libertate.
P.S. Pentru a echilibra balanţa, public şi un mesaj din tabăra românilor fără certificat de revoluţionar: „Dacă-i plătiţi în continuare pe «revoluţionarii» ăştia, eu nu mai plătesc taxele la stat. O să refuz sau o să găsesc o soluţie să fac asta". Ideea nu-i rea, poate aşa vom reuşi să-i scoatem pe premierul Emil Boc şi pe preşedintele Traian Băsescu din tăcerea suspectă pe tema „revoluţionarilor".
AUTOR GRIGORE CARTIANU
SURSA ADEVARUL
miercuri, 15 iunie 2011
UN ATARNATOR : CLAUDIU IORDACHE
Poate nu ştiţi, dar există în România o instituţie care, conform legii, ar trebui să se ocupe cu cercetarea Revoluţiei române din 1989: cine a contribuit la declanşarea ei, cine i-a deturnat sensul, cine au fost teroriştii, din cauza cui au murit 1.116 oameni şi au fost răniţi aproape 5.000, de ce nu au ajuns ucigaşii după gratii.
Oficina se numeşte Institutul Revoluţiei Române din Decembrie 1989 şi funcţionează pe bani publici. Sunt bani aruncaţi pe apa sâmbetei, căci IRRD este aşezat pe temelii caraghios de strâmbe. Organul de conducere al instituţiei este Colegiul Naţional, format din personaje implicate până-n gât în evenimentele sângeroase din decembrie '89. Îi regăsim aici, printre alţii, pe Ion Iliescu (preşedinte), Petre Roman, Gelu Voican Voiculescu, Cico Dumitrescu, Cazimir Ionescu, Dumitru Mazilu, Sergiu Nicolaescu. Nu lipsesc Răzvan Theodorescu (pentru meritele sale deosebite în manipulările televizate din 1990), Petrică Balint şi Emilian Cutean (care au umplut ţara de impostori cu certificate de revoluţionar). Până să moară, figura în Colegiu şi Dan Iosif.Bunul-simţ spune că niciunul dintre aceştia nu ar trebui să facă parte din Colegiul IRRD, pentru simplul motiv că nu poate fi şi jucător, şi arbitru. Toţi sunt subiecţi pe care să-i pună sub lupă cercetătorii Revoluţiei. Cum să scrie „cercetătorul" Gelu Voican Voiculescu despre „revoluţionarul" Gelu Voican Voiculescu? Sau, altfel: cum să scrie istoricii angajaţi de Ion Iliescu despre faptele decembriste ale lui Ion Iliescu? Este un nonsens de la un capăt la altul.
Institutul creat de Ion Iliescu pentru Ion Iliescu are şi un director general: Claudiu Iordache. Unul care încasează o leafă dolofană pentru a contribui la elucidarea evenimentelor din decembrie '89. Eventual, prin puterea exemplului personal, dat fiind că dl Iordache este om de litere şi revoluţionar. Să stea de vorbă cu martori, să cerceteze documente, să cotrobăiască prin arhive, iar la finalul acestui efort colosal să ofere contemporaneităţii, cât şi posterităţii, opere fundamentale.
Din păcate, contribuţiile domnului Iordache sunt sublime, dar lipsesc cu desăvârşire. Tot ce reuşeşte directorul general al IRRD este ca, într-o publicaţie sezonieră intitulată „Caietele Revoluţiei", să se ia la trântă cu cei care, deşi nu sunt plătiţi din bani publici, s-au străduit să facă şi treaba domniei sale. Adică să investigheze crimele din decembrie 1989. E drept că lui Claudiu Iordache i-ar fi cam greu să-i caute pe făptaşi, căci ar decima Colegiul institutului pe care cu onor îl conduce.
Ce zice domnul director? În titlu, zice aşa: „O altfel de cronică la cartea domnului Grigore Cartianu, «Crimele Revoluţiei»", iar în subtitlu: „Vouă, celor care staţi la coadă, ca pe vremuri, pentru a cumpăra o carte mincinoasă!".
Vai, s-a supărat revoluţionarul! S-a supărat poetul neînţeles care stă atârnat de crenvurştul ideologic pe care i l-a întins Ion Iliescu! Ar trebui să mă supăr eu, pentru că-i plătesc salariul acestui filosof al cuvintelor deşarte. Dar nu mă supăr, pentru că nu am timp. Trebuie să finalizez un nou volum din ciclul „Crimele Revoluţiei", cu titlul „Teroriştii printre noi". Până-l dau gata, poate reuşeşte şi dl Iordache să mai scrie o pagină de măscări la adresa subsemnatului. Hai, că se poate!
AUTOR GRIGORE CARTIANU
SURSA ADEVARUL
luni, 30 mai 2011
CAT DE GREU EXPLODEAZA MAMALIGA ROMANEASCA
Pentru a face mămăliga să explodeze, dacă nu total, atunci măcar parţial – la Timişoara şi, mai ales, la Bucureşti, regizorii Loviturii de stat din decembrie 1989 au pus la bătaie, printre altele, o uriaşă manipulare mediatică.
Adevărul Holding a lansat la Bookfest volumul „România 1989. Autopsia unei revoluţii eşuate, scris de Malgosha Gago şi Willy Golbérine. Jurnalişti străini fiind, cei doi îşi pot permite, spre deosebire de jurnaliştii români, să ia drept premisă a cărţii lor adevărul: mămăliga românească nu explodează sau, mai precis, explodează cu greu. Pentru a face mămăliga să explodeze, dacă nu total, atunci măcar parţial - la Timişoara şi, mai ales, la Bucureşti, regizorii Loviturii de stat din decembrie 1989 au pus la bătaie, printre altele, o uriaşă manipulare mediatică. „Niciodată o revoluţie nu a fost atât de filmată, fotografiată, descrisă. Niciodată informaţia nu a fost atât de manipulată. Înainte, în timpul ei şi după!" Aşezate în fruntea capitolului 8 al cărţii, aceste rânduri dau seamă de teza de la care au plecat cei doi jurnalişti străini în investigaţia lor. Afirmaţia nu e nouă. Din ianuarie 1990 până acum, presa occidentală n-a contenit a recunoaşte, furibundă, că a fost trasă pe sfoară în privinţa Revoluţiei române. Malgosha Gago şi Willy Golbérine nu se mulţumesc să treacă în revistă, sarcastici, aşa-zisele ştiri despre „măcelul de la Timişoara", lansate de radiourile şi agenţiile de presă occidentale fără o minimă verificare a surselor (un student stomatolog grec, un cetăţean austriac care nu există, o voce anonimă care se va dovedi ulterior că n-a vorbit de la Timişoara). Ei ne dezvăluie şi scopul grosolanei manipulări.
Regizorii Loviturii de stat ştiau că presa română n-are cum să dea amănunte despre ceea ce se întâmpla la Timişoara. O lege de care ar trebui să ţină cont chiar şi politicienii noştri de azi e următoarea: acolo unde se tace în legătură cu un eveniment grav, se ivesc şi înfloresc rapid atât zvonurile subversive, cât şi ştirile false. Începând cu 17 decembrie 1989, românii ştiu că la Timişoara se întâmplă ceva ieşit din comun. Dacă ar fi existat la noi o presă liberă, ţara ar fi fost invadată de o maree de informaţii de la Timişoara. Cum însă presa română nu suflă un cuvânt despre situaţia de la Timişoara, opinia noastră publică se îndreaptă spre presa liberă din Occident, citată copios de Europa liberă şi Vocea Americii. Presa liberă beneficiază în decembrie 1989 de o încredere totală din partea românilor.
Dacă s-ar petrece azi evenimente în genul celor de la Timişoara, românii, vaccinaţi în materie de presă liberă, ar trece informaţiile din această presă prin filtrul criticii. Atunci, însă, în decembrie 1989, orice instituţie de presă de dincolo de hotare, inclusiv posturile Europa liberă şi Vocea Americii, create şi finanţate de CIA în scopuri precise, beneficia de certificatul de purtătoare de Adevăr. Pe fondul unor măsuri de reprimare dictate de Ceauşescu, presei occidentale i s-a livrat din România (inaccesibilă ziariştilor străini) fel de fel de fantasmagorii. Presa occidentală, neputincioasă să le verifice la faţa locului, le-a pus în circulaţie, încredinţată că sunt adevărate. Prin intermediul Vocii Americii, Europei libere, dar şi a telefoanelor primite din Vest de la cetăţeni care citeau ziarele şi urmăreau televiziunile occidentale, românii au fost convinşi că la Timişoara, mai întâi şi la Bucureşti mai apoi, au avut loc măceluri de proporţii, cu mii de morţi zăcând pe stradă, cu gravide spintecate cu baioneta, cu copii nevinovaţi mitraliaţi de pe TAB-uri. N-a fost prea uşor ca, de la convingere, să se treacă la fapte. Până la urmă însă, cu eforturi uriaşe din partea regizorilor, mămăliga a explodat.
PS. M-am amuzat copios anul trecut când, în contextul nemulţumirilor provocate de tăierile de pensii şi salarii, politicienii din Opoziţie şi televiziunile mogulilor trăncăneau despre scânteia care va scoate milioane de oameni în stradă pentru a răsturna Puterea. Ştiam că mămăliga românească nu explodează. Fără să fi citit cartea scrisă de Malgosha Gago şi Willy Golbérine!
AUTOR ION CRISTOIU
SURSA ADEVARUL
joi, 26 mai 2011
ILIESCU REVOLTAT CA EUROPA IL CAUTA LA REVOLUTIE
Decizia Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO) de condamnare a României în procesul intentat de Doru Mărieş, preşedintele Asociaţiei „21 Decembrie“, deschide drumul dreptăţii pentru victimele Revoluţiei. CEDO recomandă României să scoată de la naftalină „Dosarele Revoluţiei“ şi avertizează că va sancţiona tergiversarea proceselor. Vehement, Iliescu, primul „emanat“ al ţării, contraatacă.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) cere explicit României să soluţioneze rapid dosarele penale care privesc victimele din decembrie 1989, conexate în „Dosarul Revoluţiei", şi să elimine obstacolele legislative care ar putea bloca derularea anchetelor. Dreptul la justiţie în cazul morţilor şi al victimelor Revoluţiei nu mai poate fi astfel anulat de prescripţia răspunderii penale, potrivit îndrumărilor Curţii.Acest apel al instituţiei europene se regăseşte în decizia din procesul intentat de Doru Mărieş şi soţii Elena şi Nicolae Vlase (părinţii unui erou-martir) împotriva României, în urma căruia statul român este obligat să le acorde acestora despăgubiri în valoare de 6.000, respectiv 15.000 de euro. „Curtea nu poate accepta că o anchetă este efectivă dacă se încheie având ca efect prescrierea responsabilităţii penale, în timp ce autorităţile au fost inactive. Amnistia este incompatibilă cu datoria pe care o are statul", se arată în decizia Curţii de la Strasbourg, dată acum două zile.
CEDO a explicat că va continua să judece şi, deci, să acorde sancţiuni statului român în cazul fiecaruia dintre dosarele similare intentate de victimele Revoluţiei, pentru a „aminti permanent României obligaţiile ei, care derivă din această decizie".
Adevărul, tot mai scump
„Procurorii trebuie să rezolve cazurile, iar românii trebuie să afle adevărul. Altfel, fiecare contribuabil va plăti pentru ineficienţa sistemului român de justiţie", avertizează Doru Mărieş, preşedintele Asociaţiei „21 Decembrie".„Decizia CEDO scoate la iveală încă o situaţie în care România dovedeşte că nu poate să facă dreptate în ţară şi este extrem de grav că românii trebuie să plătească pentru greşelile judiciare intenţionate ale unor oameni. Acum, cele peste 8.500 de victime ale Revoluţiei au drum liber către dreptate", explică Antonie Popescu, avocatul care a reprezentat Asociaţia „21 Decembrie" la Strasbourg.
„Mulţi spun că această decizie este un succes. Eu aş spune că e un eşec al sistemului judiciar românesc. Fac apel către toţi cei care se numără printre victimele Revoluţiei să uite de prietenia lui Ion Iliescu, cel despre care credeau că e omul providenţial. Altfel, dosarele vor sta în sertarele Parchetelor pentru totdeauna, pentru că Ion Iliescu a strangulat justiţia românească", a declarat, pentru „Adevărul", Doru Mărieş.
Iliescu: „Provocări şi diversiune"
Pus la curent cu decizia CEDO, chiar de către „Adevărul", Ion Iliescu diminuează autoritatea instituţiei europene, demonizând pe oricine încearcă să dea o altă formă concepţiei sale despre Revoluţia română din decembrie 1989. „Autorităţile europene nu ar trebui să ia în seamă obrăzniciile lui Doru Mărieş şi ale celor ca el. Orice puşlama poate să iasă în stradă şi să facă scandal, dar asta nu înseamnă că are şi dreptate. Eu nu vreau să mă cobor la nivelul lui Mărieş", a explicat, profund iritat, Ion Iliescu.
Întrebat dacă îl afectează decizia Curţii, fostul preşedinte al României a slalomat dincolo de meandrele concretului: „Din ce trăieşte Mărieş? Din provocări şi diversiuni. Pe mine, denigrarea din partea unor impostori mă lasă rece". Ion Iliescu nu-i acordă Curţii Europene a Drepturilor Omului niciun fel de autoritate în cercetarea Revoluţiei române. „CEDO este o instanţă care e în afara realităţilor istorice!", a „explicat" fostul preşedinte, după care a trânit, nervos, telefonul.
În numele lui Nicuşor Vlase
Doru Mărieş a obţinut câştig de cauză în procesul de la Strasbourg întrucât Serviciul Român de Informaţii nu a răspuns unei solicitări privind motivele interceptării telefonului privat şi ale urmăririi sale în anul 1990, încălcând astfel articolele 3 şi 8 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului (referitoare la tratamente inumane sau degradante, respectiv la dreptul la respectarea vieţii private şi de familie).
De asemenea, soţii Elena şi Nicolae Vlase au câştigat procesul intentat statului român reclamând absenţa anchetei efective privind decesul fiului lor, Nicuşor Vlase, care a fost ucis în cadrul manifestaţiilor din decembrie 1989. Nicuşor Vlase a fost găsit mort în sediul Miliţiei Braşov, iar motivul decesului a rămas, până astăzi, necunoscut. Soţii Vlase au invocat astfel încălcarea articolului 2 din Convenţia Drepturilor Omului.
"CEDO este o instanţă care e în afara realităţilor istorice!"
"Autorităţile europene nu ar trebui să ia în seamă obrăzniciile lui Doru Mărieş şi ale celor ca el. Pe mine, denigrarea din partea unor impostori mă lasă rece. "
Ion Iliescu
fost preşedinte al României
"Procurorii trebuie să rezolve cazurile! Altfel, fiecare contribuabil va plăti pentru ineficienţa sistemului român de justiţie."
Doru Mărieş
SURSA ADEVARUL
marți, 17 mai 2011
NOUA REVOLUTIE A LUI ION ILIESCU
„Realegerea lui Traian Băsescu este o ruşine pentru electoratul român!", a tunat Ion Iliescu, sâmbătă, la Braşov, în faţa a peste 200 de revoluţionari arondaţi PSD.
În oraşul de sub Tâmpa s-a desfăşurat Conferinţa Naţională a Blocului Naţional al Revoluţionarilor (BNR), organizaţie de viteji şi impostori al cărei preşedinte de onoare este însuşi Ion Iliescu. Acesta a îndemnat la o schimbare politică similară celei din urmă cu 21 de ani şi cinci luni, menţionând că „trebuie reanimat spiritul din decembrie 1989".„Spiritul din decembrie 1989" a spus? Păi, haideţi să-l reînviem împreună! Dar pentru asta trebuie să-l aducem de acasă pe Teodor Brateş, care are deja 21 de ani de pensie. Fără minciunile sale criminale - „securiştii au otrăvit apa la Sibiu, Timişoara", „au pus bombe aici, la Televiziune, să sărim în aer", „terorişti cu blindate vin spre Televiziune", „trei camioane cu terorişti se îndreaptă spre Aeroportul Otopeni" -, furia revoluţionară s-ar fi declanşat mai greu.
Apoi, trebuie înviaţi Silviu Brucan şi Nicolae Militaru. Primul este - era - expert în manipulare prin televiziune, iar fără el îi va fi greu şi lui Brateş. Ce „strâmbe" să bage pe post? Ce bileţele să citească? Mai ales că nici Dan Marţian, producătorul discret de ştiri otrăvite, nu se mai află printre noi...
Nicolae Militaru, generalul bolnav de sovietită, este o piesă esenţială. Nimeni nu-l poate egala în cinism, cruzime, porniri criminale. Doar el e în stare să trimită la moarte sute de oameni pentru că „aşa e la revoluţie". Setea sa de sânge nu are corespondent în Armata română de astăzi, construită după principiile NATO. Iar dintre bătrânii generali şcoliţi la Moscova anilor '50, cei educaţi să mănânce ficat crud, nu mai ai pe cine conta. Unii s-au dus, alţii îşi tratează reumatismul.
Dar pentru o revoluţie precum cea din '89 mai este nevoie de câteva piese grele. Gelu Voican Voiculescu trebuie să-şi scoată de la naftalină costumul kaki şi kalaşnikovul, iar pentru a-şi reface barba sură mai are nevoie de două-trei luni. Ce mai contează câteva luni după ce ai îndurat atâta amar de vreme tirania lui Băsescu?!
Nimic fără Lupoi, nimic fără Cico! Fostul căpitan/ministru/senator (FSN/PRM/PNL) şi fostul contraamiral/consilier prezidenţial (al lui Iliescu, bineînţeles) sunt de neînlocuit în a da ordine tembele, prin televizor, Armatei române.
Generalul Stănculescu va fi adus direct de la Jilava, pentru a superviza cineva, profesionist, măcelul de la Sibiu. Şi pentru a avea cine să facă avioane de hârtie în timpul procesului Băseştilor, la Târgovişte.
Petre Roman va îmbrăca din nou puloverul revoluţionar (tricotat de Mioara... sau de Silvia...) şi va declara că a fost la baricadă, chiar dacă nu va fi nicio baricadă. Îl vor vedea pe el nişte studenţi, în declaraţii ulterioare, iar Brucan îl va propune prim-ministru.
Şi totuşi, chiar dacă toţi aceştia vor fi aduşi de la pensie sau din cavouri de eroi ai patriei, tot nu va fi suficient. Mai e nevoie de ceva: de măreaţa Uniune Sovietică. Dar dacă trebuie, o refacem şi pe ea, lipind cu aracet cele 15 republici, numai să-şi împlinească visul (mai ceva decât la „Dansez pentru tine") fiul revoluţionar, unui patriot, el însuşi patriot - Ion Iliescu!
Vedeţi de ce e nevoie de Teodor Brateş? Cine-i mai poate face o prezentare atât de frumoasă unui patriot şcolit la Moscova şi călit în lupta cu regimul burghezo-moşieresc?
AUTOR GRIGORE CARTIANU
SURSA ADEVARUL
marți, 15 martie 2011
REVOLUTIA DE LA TIMISOARA : EXEMPLU DE FALSIFICARE MEDIATICA SI POLITICA
Despre revoluţia de la Timişoara (3 zile – 16, 17, 18 decembrie), Agamben afirma că „pentru prima dată în istoria omenirii revoluţionarii ucişi şi arşi au fost exhumaţi şi torturaţi pentru a simula în faţa camerelor video genocidul ce legitima noul regim” (2), în ciuda faptului că mulţi şi-au dat seama de falsificarea mediatică, însă nu şi de cea politică. Totuşi imaginile prezentate în sistemul mediatic global au acreditat ideea unui adevăr inexistent: lupta Noului Regim cu cel vechi prin faptul că acei oameni ucişi ar fi fost victimele fostului regim comunist.
Uciderea românilor în decembrie 1989, nu a fost doar o chestiune de legitimare a Noului Regim, dar şi una de incertitudine, laşitate, trădare, iluzionism politic. Incertitudine a loialiştilor lui Ceauşescu încotro se îndreaptă, de aici şi o serie de ordine contradictorii din partea militarilor şi, implicit, de victime gratuite. Laşitate a Revoluţionarilor (de pe la TVR) de a admite un adevăr social-politic inexistent, şi anume, că nu existase nicio luptă reală între Noul şi Vechiul Regim ci doar una mimată pe ecrane. Trădare a societăţii româneşti de către reprezentanţii Noului şi Vechiului Regim.
Iluzia că prin tortură şi carbonizare acei oameni, deveniţi imagini mediatice controversate, nu mai pot fi identificaţi de către rudele lor şi legitimează astfel triumful Adevărului asupra Minciunii. În realitate a fost un triumf al Minciunii asupra Adevărului, ceea ce a făcut imposibilă o viaţă social-politică şi economică sănătoasă pentru românii de după 1989. În mod paradoxal oamenii ucişi şi arşi, ulterior torturaţi pentru a legitima „prezenţa teroriştilor” şi a existenţei politice a Noului Regim, nu legitimează actuala viaţă social-politică a românilor ci o subminează. Aşadar nu legitimare a noului regim, cum spune Agamben, ci subminare a societăţii româneşti şi a regimurilor politice de după 1989, ale căror temelii nu se (mai) pot susţine prin minciuni. Aceste crime s-au întors şi se întorc împotriva celor care au profitat de pe urma lor, împotriva noilor guvernanţi social-democraţi, dar şi al revoluţionarilor „de dreapta”, al anticomuniştilor. Subminare a poziţiilor pe care le ocupă (încă) în societatea românească, devenită tot prin imperturbabila activitate de manipulare a celor două grupări un spectacol trist şi ieftin.
Această PseudoRomânie, care nu şi-a putut întemeia existenţa pe Minciuna Politică din 1989, îşi găseşte astăzi sfârşitul prin dezautorizarea poziţiilor ideologice „de dreapta” şi „de stânga” ale unei intelectualităţi româneşti subdezvoltate şi destul de limitate în gândire şi prin imposibilitatea formării (încă) a unei identităţi social-politice şi economice sănătoase.
Comuniştiişi anticomuniştii români de după 1990 sunt ultimele rămăşiţe intelectuale şi politice ale unui perfid stalinism în gândire. Actualul regim social-politic (1990-prezent) este expresia acestui stalinism „de stânga şi de dreapta” împreună cu reperele lor intelectuale cu tot...
Agamben conchidea, referindu-se la prezenţa televiziunii în societatea de azi: „Timişoara este, în acest sens, Auschwitzul epocii spectacolului, şi în acelaşi mod în care s-a spus că după Auschwitz este imposibil să scrii şi să gândeşti ca înainte de el, după Timişoara nu va mai fi posibil să privim televiziunea în acelaşi mod”(3).
Spre deosebire de occidentali care au o relaţie de adevăr cu vizibilul sau cel puţin consideră că ceea ce se vede ca evident este şi adevărat; relaţie întemeiată de o întregă cultură umanistă modernă şi occidentală, românii de după 1945, românii din societatea spectacolului (stalinist) au trăit într-o relaţie de duplicitate şi de autoapărare cu vizibilul, mai ales din cauza prezenţei unui stalinism social-politic în toate activităţile cotidiene româneşti. Astfel că a fost posibil ca pe străzi să fie adulat regimul şi conducătorul iubit, iar acasă, poate chiar în faţa televizorului, să fie înjuraţi şi contestaţi (regimul şi liderii lui!). Românii în duplicitatea lor „protectoare” nu au crezut niciodată că ceea ce văd la televizor şi în societate, inclusiv în 1989, este... Adevărul, iar regimul ceauşist şi cel de după el niciodată nu îşi făcuse iluzii ca acele aclamaţii şi manifestări de iubire erau adevărate. Un fel de joc de-a şoarecele şi pisica între societate şi stat. Duplicitatea în gândire şi în acţiune este o „temă” a Orientului, pe care masa intelectuală din Occident nu a înţeles-o. Totuşi acest mod de gândire duplicitară, parţial autoapărare faţă de pervertiri sufleteşti, morale şi asupra spiritului, parţial refuz al Sistemului o întâlnim şi la iluştri gânditori germani moderni, central-europeni, destul de distanţaţi ca mod de a gândi de filosofiile Occidentului. Ceea ce se vede este Real doar pentru Occident...
Pentru că istoria, ca domeniu al cunoaşterii, vorbeşte limbajul acţiunilor şi al faptelor, puterea-cunoaştere încearcă monopolul pe discursul despre ele şi controlul politic al discursului istoriografic. Este doar o iluzie că un anume regim politic ar putea deţine un control total asupra discursului istoriografic, deşi nu este deloc o iluzie că respectivul regim nu încearcă acest lucru.
Ceea ce este esenţial din punct de vedere epistemologic în tot acest discurs istoriografic modern nu este altceva decât o diversitate de condiţii şi de posibilităţi prin care istoriile s-ar putea întemeia, iar faptul că există mai multe domenii de analiză istoriografică (o filosofie analitică a istoriei, teorii ale istoriei, hermeneutici şi semantici istorice, istoriografii şi metaistorii etc.) nu poate decât să ne bucure. Nu există MODEL sau METODA cu FUNCŢIE UNICA în scrierea istoriilor, iar deschiderea spre diferenţe, nuanţe, noi tehnici de analiză, spre puncte de vedere neaşteptate este o atitudine vitală pentru orice istoric, cercetător.
Scrierea istoriei nu a fost un loc al metodelor decupate din alte ştiinţe şi aplicate pe conţinuturi istorice, nu a fost nici preluarea unor modele din avangarda filosofiilor sau a curentelor intelectuale, ci un raport inclasabil între acestea şi cunoaşterile din trecut.
SURSA www.historia.ro
Uciderea românilor în decembrie 1989, nu a fost doar o chestiune de legitimare a Noului Regim, dar şi una de incertitudine, laşitate, trădare, iluzionism politic. Incertitudine a loialiştilor lui Ceauşescu încotro se îndreaptă, de aici şi o serie de ordine contradictorii din partea militarilor şi, implicit, de victime gratuite. Laşitate a Revoluţionarilor (de pe la TVR) de a admite un adevăr social-politic inexistent, şi anume, că nu existase nicio luptă reală între Noul şi Vechiul Regim ci doar una mimată pe ecrane. Trădare a societăţii româneşti de către reprezentanţii Noului şi Vechiului Regim.
Iluzia că prin tortură şi carbonizare acei oameni, deveniţi imagini mediatice controversate, nu mai pot fi identificaţi de către rudele lor şi legitimează astfel triumful Adevărului asupra Minciunii. În realitate a fost un triumf al Minciunii asupra Adevărului, ceea ce a făcut imposibilă o viaţă social-politică şi economică sănătoasă pentru românii de după 1989. În mod paradoxal oamenii ucişi şi arşi, ulterior torturaţi pentru a legitima „prezenţa teroriştilor” şi a existenţei politice a Noului Regim, nu legitimează actuala viaţă social-politică a românilor ci o subminează. Aşadar nu legitimare a noului regim, cum spune Agamben, ci subminare a societăţii româneşti şi a regimurilor politice de după 1989, ale căror temelii nu se (mai) pot susţine prin minciuni. Aceste crime s-au întors şi se întorc împotriva celor care au profitat de pe urma lor, împotriva noilor guvernanţi social-democraţi, dar şi al revoluţionarilor „de dreapta”, al anticomuniştilor. Subminare a poziţiilor pe care le ocupă (încă) în societatea românească, devenită tot prin imperturbabila activitate de manipulare a celor două grupări un spectacol trist şi ieftin.
Această PseudoRomânie, care nu şi-a putut întemeia existenţa pe Minciuna Politică din 1989, îşi găseşte astăzi sfârşitul prin dezautorizarea poziţiilor ideologice „de dreapta” şi „de stânga” ale unei intelectualităţi româneşti subdezvoltate şi destul de limitate în gândire şi prin imposibilitatea formării (încă) a unei identităţi social-politice şi economice sănătoase.
Comuniştiişi anticomuniştii români de după 1990 sunt ultimele rămăşiţe intelectuale şi politice ale unui perfid stalinism în gândire. Actualul regim social-politic (1990-prezent) este expresia acestui stalinism „de stânga şi de dreapta” împreună cu reperele lor intelectuale cu tot...
Agamben conchidea, referindu-se la prezenţa televiziunii în societatea de azi: „Timişoara este, în acest sens, Auschwitzul epocii spectacolului, şi în acelaşi mod în care s-a spus că după Auschwitz este imposibil să scrii şi să gândeşti ca înainte de el, după Timişoara nu va mai fi posibil să privim televiziunea în acelaşi mod”(3).
Spre deosebire de occidentali care au o relaţie de adevăr cu vizibilul sau cel puţin consideră că ceea ce se vede ca evident este şi adevărat; relaţie întemeiată de o întregă cultură umanistă modernă şi occidentală, românii de după 1945, românii din societatea spectacolului (stalinist) au trăit într-o relaţie de duplicitate şi de autoapărare cu vizibilul, mai ales din cauza prezenţei unui stalinism social-politic în toate activităţile cotidiene româneşti. Astfel că a fost posibil ca pe străzi să fie adulat regimul şi conducătorul iubit, iar acasă, poate chiar în faţa televizorului, să fie înjuraţi şi contestaţi (regimul şi liderii lui!). Românii în duplicitatea lor „protectoare” nu au crezut niciodată că ceea ce văd la televizor şi în societate, inclusiv în 1989, este... Adevărul, iar regimul ceauşist şi cel de după el niciodată nu îşi făcuse iluzii ca acele aclamaţii şi manifestări de iubire erau adevărate. Un fel de joc de-a şoarecele şi pisica între societate şi stat. Duplicitatea în gândire şi în acţiune este o „temă” a Orientului, pe care masa intelectuală din Occident nu a înţeles-o. Totuşi acest mod de gândire duplicitară, parţial autoapărare faţă de pervertiri sufleteşti, morale şi asupra spiritului, parţial refuz al Sistemului o întâlnim şi la iluştri gânditori germani moderni, central-europeni, destul de distanţaţi ca mod de a gândi de filosofiile Occidentului. Ceea ce se vede este Real doar pentru Occident...
Pentru că istoria, ca domeniu al cunoaşterii, vorbeşte limbajul acţiunilor şi al faptelor, puterea-cunoaştere încearcă monopolul pe discursul despre ele şi controlul politic al discursului istoriografic. Este doar o iluzie că un anume regim politic ar putea deţine un control total asupra discursului istoriografic, deşi nu este deloc o iluzie că respectivul regim nu încearcă acest lucru.
Ceea ce este esenţial din punct de vedere epistemologic în tot acest discurs istoriografic modern nu este altceva decât o diversitate de condiţii şi de posibilităţi prin care istoriile s-ar putea întemeia, iar faptul că există mai multe domenii de analiză istoriografică (o filosofie analitică a istoriei, teorii ale istoriei, hermeneutici şi semantici istorice, istoriografii şi metaistorii etc.) nu poate decât să ne bucure. Nu există MODEL sau METODA cu FUNCŢIE UNICA în scrierea istoriilor, iar deschiderea spre diferenţe, nuanţe, noi tehnici de analiză, spre puncte de vedere neaşteptate este o atitudine vitală pentru orice istoric, cercetător.
Scrierea istoriei nu a fost un loc al metodelor decupate din alte ştiinţe şi aplicate pe conţinuturi istorice, nu a fost nici preluarea unor modele din avangarda filosofiilor sau a curentelor intelectuale, ci un raport inclasabil între acestea şi cunoaşterile din trecut.
SURSA www.historia.ro
vineri, 4 februarie 2011
NICI REVOLUTIILE NU MAI SUNT CE AU FOST
Când susţinătorii preşedintelui Hosni Mubarak i-au luat la bătaie pe contestatarii regimului, multe voci de la Bucureşti au comparat situaţia din Egipt cu cea din România zilei de 21 decembrie 1989.
O paralelă cam simplistă. Mie, unul, mi se pare că violenţele de la Cairo seamănă mai degrabă cu mineriada din 13-15 iunie 1990. Sau cu contramanifestaţia FSN din 29 ianuarie 1990. Ceea ce făcea atunci regimul Iliescu face acum regimul Mubarak: asmute cetăţenii „de bine" împotriva „golanilor", a „huliganilor", a „haimanalelor".
Egiptul a intrat într-un adevărat război civil, ceea ce n-a fost cazul României în 1989. În schimb, colţii războiului civil au muşcat adânc din fiinţa noastră naţională în bezmeticul an 1990.
Chiar aşa: cum de a evitat România un război civil, la schimbarea regimului dictatorial cu unul aparent democratic? Răspunsul este complex şi ţine de conjunctura politică a acelui moment, total diferită de cea a Egiptului contemporan.
Schimbarea lui Ceauşescu a fost rezultatul unei înţelegeri la nivel înalt între URSS şi SUA, cele două superputeri ale Războiului Rece. Atunci am avut de-a face cu o regie bine pusă la punct, inclusiv în privinţa succesiunii la putere. Orice reacţie în apărarea lui Ceauşescu a fost anihilată prin două acţiuni ucigătoare: 1. declanşarea unei campanii mediatice de diabolizare a „odiosului dictator", a „sângerosului tiran", a „lacomului satrap"; 2. aplicarea unui regim de teroare camarilei dictatoriale, inclusiv membrilor clanului Ceauşescu.
Dacă nu ar fi fost aplicat un asemenea plan, exista şi la noi pericolul unui război civil, precum în Egiptul actual. Regimul Ceauşescu nu ar fi cedat puterea doar pentru că era contestat din stradă. Atâta vreme cât avea alături Armata şi Securitatea, Ceauşescu avea la îndemână modelul chinezesc din Piaţa Tienanmen. Dar generali-cheie din Armată şi din Securitate erau la curent cu înţelegerea sovieto-americană, aşa că Marele Conducător s-a trezit abandonat de toată lumea.
Iar pentru ca succesiunea la putere să nu fie scăpată de sub control, Marele Regizor a recurs la sângeroasa diversiune „teroristă". Posibilul război civil a fost înlocuit cu un genocid.
În cazul Egiptului, marile puteri au decis un alt scenariu decât cel aplicat lui Ceauşescu. Soarta lui Mubarak a fost decisă, bătrânul dictator va fi nevoit să părăsească puterea. Dar succesiunea este extrem de complicată: Egiptul riscă să cadă din lac în puţ. Puterile occidentale caută soluţii pentru ca ţara faraonilor, unul dintre aliaţii-cheie din lumea arabă, să nu cadă în mâinile fundamentalismului islamic.
Marile diferenţe se văd şi „pe teren": la Cairo, nici Televiziunea şi nici Armata nu au trecut „de partea poporului". Şi nici n-au apărut un Ion Iliescu, un Silviu Brucan, un Gelu Voican Voiculescu, un Teodor Brateş, un căpitan Lupoi sau generalii Militaru şi Stănculescu în variantă egipteană...
Concluzia e clară: pentru reuşita unei revoluţii nu e suficientă voinţa populară. Mai trebuie să vrea şi altcineva...
AUTOR GROGORE CARTIANU
sursa ADEVARUL
O paralelă cam simplistă. Mie, unul, mi se pare că violenţele de la Cairo seamănă mai degrabă cu mineriada din 13-15 iunie 1990. Sau cu contramanifestaţia FSN din 29 ianuarie 1990. Ceea ce făcea atunci regimul Iliescu face acum regimul Mubarak: asmute cetăţenii „de bine" împotriva „golanilor", a „huliganilor", a „haimanalelor".
Egiptul a intrat într-un adevărat război civil, ceea ce n-a fost cazul României în 1989. În schimb, colţii războiului civil au muşcat adânc din fiinţa noastră naţională în bezmeticul an 1990.
Chiar aşa: cum de a evitat România un război civil, la schimbarea regimului dictatorial cu unul aparent democratic? Răspunsul este complex şi ţine de conjunctura politică a acelui moment, total diferită de cea a Egiptului contemporan.
Schimbarea lui Ceauşescu a fost rezultatul unei înţelegeri la nivel înalt între URSS şi SUA, cele două superputeri ale Războiului Rece. Atunci am avut de-a face cu o regie bine pusă la punct, inclusiv în privinţa succesiunii la putere. Orice reacţie în apărarea lui Ceauşescu a fost anihilată prin două acţiuni ucigătoare: 1. declanşarea unei campanii mediatice de diabolizare a „odiosului dictator", a „sângerosului tiran", a „lacomului satrap"; 2. aplicarea unui regim de teroare camarilei dictatoriale, inclusiv membrilor clanului Ceauşescu.
Dacă nu ar fi fost aplicat un asemenea plan, exista şi la noi pericolul unui război civil, precum în Egiptul actual. Regimul Ceauşescu nu ar fi cedat puterea doar pentru că era contestat din stradă. Atâta vreme cât avea alături Armata şi Securitatea, Ceauşescu avea la îndemână modelul chinezesc din Piaţa Tienanmen. Dar generali-cheie din Armată şi din Securitate erau la curent cu înţelegerea sovieto-americană, aşa că Marele Conducător s-a trezit abandonat de toată lumea.
Iar pentru ca succesiunea la putere să nu fie scăpată de sub control, Marele Regizor a recurs la sângeroasa diversiune „teroristă". Posibilul război civil a fost înlocuit cu un genocid.
În cazul Egiptului, marile puteri au decis un alt scenariu decât cel aplicat lui Ceauşescu. Soarta lui Mubarak a fost decisă, bătrânul dictator va fi nevoit să părăsească puterea. Dar succesiunea este extrem de complicată: Egiptul riscă să cadă din lac în puţ. Puterile occidentale caută soluţii pentru ca ţara faraonilor, unul dintre aliaţii-cheie din lumea arabă, să nu cadă în mâinile fundamentalismului islamic.
Marile diferenţe se văd şi „pe teren": la Cairo, nici Televiziunea şi nici Armata nu au trecut „de partea poporului". Şi nici n-au apărut un Ion Iliescu, un Silviu Brucan, un Gelu Voican Voiculescu, un Teodor Brateş, un căpitan Lupoi sau generalii Militaru şi Stănculescu în variantă egipteană...
Concluzia e clară: pentru reuşita unei revoluţii nu e suficientă voinţa populară. Mai trebuie să vrea şi altcineva...
AUTOR GROGORE CARTIANU
sursa ADEVARUL
joi, 27 ianuarie 2011
BANI PENTRU ECHIPA MORTII
Daca tupeu gretos ar trebui sa poarte un nume atunci i s-ar spune, Gelu Voican Voiculescu.
Sinistrul personaj din decembrie 1989, distribuit în acele zile în rolul Morţii, a stabilit suma pe care noi, românii, ar trebui să i-o plătim pentru „suferinţele îndurate în timpul regimului comunist": 748.000 de euro.
Dar să vedem despre ce suferinţe este vorba. În 1985, Voican a fost arestat şi condamnat la 11 luni de închisoare, fiind găsit vinovat de falsificarea unor deconturi şi de trafic de valută. „A fost o înscenare a Securităţii", zice barba falsă a Revoluţiei.
Chiar dacă Voican are certe manifestări de mitoman, e posibil ca în cazul dosarului de infractor mărunt să nu mintă chiar de la un capăt la altul. Justiţia lui Ceauşescu obişnuia să-i încadreze la infractori de drept comun pe opozanţii regimului, fie ei complotişti sau disidenţi. Un exemplu: generalul Ştefan Kostyal, agent sovietic dovedit, nu a fost arestat pentru trădare în favoarea unei puteri străine, ci pentru furt de curent electric prin măsluirea contorului din propriul apartament! Ceauşescu încerca astfel să împuşte doi iepuri: 1. să-i scoată din joc pe inamicii săi din interior fără a-i martiriza; 2. să nu supere prea mult „ursul" sovietic.
Nu e exclus ca infracţiunile de drept comun atribuite lui Voican să fi fost doar un paravan. Orice paravan are însă rolul de a ascunde ceva. Ce fapte teribile o fi săvârşit Voican astfel încât să merite o atenţie specială din partea Securităţii? O atenţie similară cu cea acordată generalului Kostyal, dar mai mare decât cea de care a avut parte un alt agent sovietic, generalul Militaru.
Misterul ar fi putut fi risipit de dosarele întocmite de contraspionajul românesc din anii '70-'80. Cu o condiţie: temutele dosare să nu fi picat pe mâna lui Gelu Voican Voiculescu, viceprim-ministru în primul guvern Petre Roman şi şef al fostelor structuri ale Securităţii! Există numeroase mărturii ale faptului că, în primele luni de după Revoluţie, Voican stătea efectiv cu fundul pe dosare, selectându-le pe cele mai preţioase. Chiar şi salteaua pe care dormea cioclul Ceauşeştilor era înţesată cu dosare.
Şi ajungem la adevărata „disidenţă" a lui Gelu Voican Voiculescu: jocul diabolic cu Securitatea. Dosarul de la CNSAS conţine dovezi clare ale colaborării lui Voican cu poliţia politică a lui Ceauşescu. Ba, mai mult, în anumite împrejurări se comporta ca un şef al ofiţerilor de Securitate, admonestându-i că au ratat un flagrant în cazul „Guru Bivolaru"!
Aceste curbe periculoase şi-au găsit o reflecţie uluitoare în ianuarie 1990, când proaspăt numitul viceprim-ministru Gelu Voican Voiculescu l-a angajat ca sfetnic personal (pe o poziţie de consilier guvernamental) pe generalul Nicolae Doicaru, unul dintre cei mai mari torţionari din istoria Securităţii!
Acum, Gelu Voican Voiculescu vrea să-l mai şi despăgubim pentru combinaţiile sale monstruoase cu Securitatea. Poate ne va cere ceva bani şi pentru crimele din decembrie 1989, când a jucat în echipa Morţii...
AUTOR GRIGORE CARTIANU
articol preluat din ADEVARUL
Sinistrul personaj din decembrie 1989, distribuit în acele zile în rolul Morţii, a stabilit suma pe care noi, românii, ar trebui să i-o plătim pentru „suferinţele îndurate în timpul regimului comunist": 748.000 de euro.Dar să vedem despre ce suferinţe este vorba. În 1985, Voican a fost arestat şi condamnat la 11 luni de închisoare, fiind găsit vinovat de falsificarea unor deconturi şi de trafic de valută. „A fost o înscenare a Securităţii", zice barba falsă a Revoluţiei.
Chiar dacă Voican are certe manifestări de mitoman, e posibil ca în cazul dosarului de infractor mărunt să nu mintă chiar de la un capăt la altul. Justiţia lui Ceauşescu obişnuia să-i încadreze la infractori de drept comun pe opozanţii regimului, fie ei complotişti sau disidenţi. Un exemplu: generalul Ştefan Kostyal, agent sovietic dovedit, nu a fost arestat pentru trădare în favoarea unei puteri străine, ci pentru furt de curent electric prin măsluirea contorului din propriul apartament! Ceauşescu încerca astfel să împuşte doi iepuri: 1. să-i scoată din joc pe inamicii săi din interior fără a-i martiriza; 2. să nu supere prea mult „ursul" sovietic.
Nu e exclus ca infracţiunile de drept comun atribuite lui Voican să fi fost doar un paravan. Orice paravan are însă rolul de a ascunde ceva. Ce fapte teribile o fi săvârşit Voican astfel încât să merite o atenţie specială din partea Securităţii? O atenţie similară cu cea acordată generalului Kostyal, dar mai mare decât cea de care a avut parte un alt agent sovietic, generalul Militaru.
Misterul ar fi putut fi risipit de dosarele întocmite de contraspionajul românesc din anii '70-'80. Cu o condiţie: temutele dosare să nu fi picat pe mâna lui Gelu Voican Voiculescu, viceprim-ministru în primul guvern Petre Roman şi şef al fostelor structuri ale Securităţii! Există numeroase mărturii ale faptului că, în primele luni de după Revoluţie, Voican stătea efectiv cu fundul pe dosare, selectându-le pe cele mai preţioase. Chiar şi salteaua pe care dormea cioclul Ceauşeştilor era înţesată cu dosare.
Şi ajungem la adevărata „disidenţă" a lui Gelu Voican Voiculescu: jocul diabolic cu Securitatea. Dosarul de la CNSAS conţine dovezi clare ale colaborării lui Voican cu poliţia politică a lui Ceauşescu. Ba, mai mult, în anumite împrejurări se comporta ca un şef al ofiţerilor de Securitate, admonestându-i că au ratat un flagrant în cazul „Guru Bivolaru"!
Aceste curbe periculoase şi-au găsit o reflecţie uluitoare în ianuarie 1990, când proaspăt numitul viceprim-ministru Gelu Voican Voiculescu l-a angajat ca sfetnic personal (pe o poziţie de consilier guvernamental) pe generalul Nicolae Doicaru, unul dintre cei mai mari torţionari din istoria Securităţii!
Acum, Gelu Voican Voiculescu vrea să-l mai şi despăgubim pentru combinaţiile sale monstruoase cu Securitatea. Poate ne va cere ceva bani şi pentru crimele din decembrie 1989, când a jucat în echipa Morţii...
AUTOR GRIGORE CARTIANU
articol preluat din ADEVARUL
miercuri, 19 ianuarie 2011
CRISTI PATURCA. ODIHNESTE-TE-N PACE!
A fost odată ca-n poveşti, a fost în România,
O gaşcă mare de golani ce-au alungat sclavia.
Noi nu ne-am confundat nicicând cu oamenii de bine,
Numiţi şi neocomunişti, şi fără de ruşine.
O gaşcă mare de golani ce-au alungat sclavia.
Noi nu ne-am confundat nicicând cu oamenii de bine,
Numiţi şi neocomunişti, şi fără de ruşine.
Mai bine haimana decât trădător,
Mai bine huligan decât dictator,
Mai bine golan decât activist,
Mai bine mort decât comunist! (refren)
Mai bine huligan decât dictator,
Mai bine golan decât activist,
Mai bine mort decât comunist! (refren)
Vrem libertate, nu comunism şi nici schimbări de formă
Şi de aceea, securişti, să nu ne puneţi normă.
Noi nu vrem neocomunism, nici neolibertate,
Democraţii originale şi nici minciuni sfruntate.
Şi de aceea, securişti, să nu ne puneţi normă.
Noi nu vrem neocomunism, nici neolibertate,
Democraţii originale şi nici minciuni sfruntate.
Ne-aţi întrebat ce vrem aici, dar ştie toată ţara,
Noi susţinem punctul 8 de la Timişoara.
A căzut 473, ce ţinea TVR,
Legată în lanţurile ei, dar tot degeaba e!
Noi susţinem punctul 8 de la Timişoara.
A căzut 473, ce ţinea TVR,
Legată în lanţurile ei, dar tot degeaba e!
Alegeri fără comunişti, fără nomenclatură,
Şi nu vă temeţi de golani fără coloratură.
Din cei care-au murit aici, ne-am reîntors năluci
Să nu mai fie cum a fost măcelul de atunci.
Şi nu vă temeţi de golani fără coloratură.
Din cei care-au murit aici, ne-am reîntors năluci
Să nu mai fie cum a fost măcelul de atunci.
''Dumnezeu sa-l odihneasca in pace,mare pacat ca mor asa oameni,iar javrele si profitorii se imbuiba si traiesc bine datorita sacrificiului facut in urma cu 20 de ani de oameni ca si Cristian PATURCA,care merita sa fie inmormantat cu onoruri militare .Inca odata Dumnezeuzeu sa-l odihneasca!''
''Din pacate, comunismul nu numai ca n-a murit, ci s-a perpetuat pana in ziua de azi. Avem democratie, putem alege intre 3-4 PCR-uri mai mici odata la 4 ani ...''
''Tragedia s-a petrecut in timp ce sticla tembeliziunilor de cacao ale mogulanilor este manjita zilnic de mutrele slinoase ale "pensionarilor" grasi, rumeni in soriciul obrazul lor de porci comunisti , "fosti" APV isti, militieni si securisti,care se plang ca pensiile lor nesimtite si nemeritate de 3.000 ron sunt prea mici .In timp ce eroii revolutiei se sting in chin si durere, javrele
APV-iste, militienii si securistii care ne-au inchis, torturat si ucis se lafaie in pensii exorbitante platite din bugetul la care suntem obligati sa contribuim prin impozite si taxe .''
''Te vom iubi,mereu Cristi,ai fost un om adevarat si nemeritat de aceasta tara.Sper ca Dumnezeu sa te aiba in paza acolo sus.Si sa fii mandru de modul in care te-ai luptat aici.Putini oameni ca tine,putini de tot.Tara asta e sufocata de marlanie ,tiganie si interlopi,la toate nivelurile,incepand cu palatul Cotroceni.Odihneste-te in pace,Cristi !''
''Dumnezeu sa-l odihneasca in pace. A crezut in idealul lui. A trait sa ne schimbe prin cintecele lui si a facut-o atit de minunat si cu multa daruire. Acum cinta cu ingerii. Datoria noastra este sa nu-l uitam si sa-i ascultam cintecele. Sa speram ca ceva spre amintirea si memoria lui se v-a face in Bucuresti.''
''BUNUL DUMNEZEU SA-L IERTE SI SA-L ODINHEASCA IN PACE!
Bine ca el, Cristi Paturca, n-avut "voie" sa primeasca un certificat de revolutionar pana cand n-a intervenit Basescu (nu va grabiti sa ma-njurati, n-am vrut sa-i inalt osanale lui Basescu pentru acest lucru), pe cand Lalaiescu, Geoana, Poanta(Ponta),Basescu,Boc, Udrea si tot alaiul de la putere si din opozitie, au certificate de revolutionari nu-i asa?
Poate ca certificat de revolutionar are si fostul securist, fost senator PSD, Ristea Priboi, pentru comportament exemplar, devotament si darzenie,de care a dat dovada, atunci cand s-a aflat in fruntea represaliilor Revoltei Brasov '87?, Ce zici tov. Priboi, devenit domn peste noapte, iti mai aduci aminte? s-au te-a lasat memoria de tot? Sau ai gasit scuza, ca toti ceilalti tovi, voi n-ati facut decat sa executati ordinele altora, nu sunteti cu nimic vinovati, nu-i asa? ''
Textele de mai sus cuprinse de ghilimele sunt comentarii culese de pe diferite site-uri, precum Adevarul sau Evenimentul zilei
luni, 20 decembrie 2010
PENTRU CE AM VARSAT SANGE-N 89?
Se spune ca pe 20 decembrie 1989, Timisoara a devenit primul oras liber al tari. Sunt primii romani dezertati de sub dictatura condusa de Nicole Ceausecu. Pentru a optine acest drept, timisorenii au platit cu sange. Pentru ce? Mereu ma macina aceasta intrebare cand discut acest subiect. Pentru libertate??!! As vrea sa-mi raspunda unul care si-a dat duhul daca asta-i libertatea pe care si-a dorit-o. Sunt curios daca am da timpul inapoi, timisorenii ar mai fii iesit in strada. Sunt sigur ca regreta. Nu-l regreta nimeni pe Ceausescu, dar toti regreta pe mana cui au dat tara. Au inlocuit o dictatura, cu o democratie falsa. Astazi nu mai este nici un secret ca noi am avut o lovitura de stat, comandata de rusi si sprijinita de americani.Ion Iliescu, impreuna cu complicii sai a imbracat frumos si prezentat aceasta lovitura, in revolutie. Din acest motiv cine era pe tanc, taximetristul lui Iliescu, pana-n 2010 a fost senator si a avut la discretia sa toata justitia otravita a tarii. Cine striga la balcon '' faceti loc sa treaca noi conducatori ai tarii'' astazi e mare liberal si senator.Pentru libertatea cui a varsat romanul in 89 sange? El nu a fost cu adevarat liber. Liberi au inceput sa fie baronii locali, miliardarii de carton, intitulati astazi mari antrepenori, mafiotii infiltrati in structurile statului: partide politice, justitie, interne etc. Romanul a cerut libertatea presei. Astazi ne dam seama ca presa noastra-l considera bizon, manipulandul zilnic cu fel si fel de informatii toxice in interesul mogulilor. Nu as fii atins acest capitol daca unul din mai marii moguli din zilele noastre, atunci nu ar fii fost un turnator notoriu.
Vedem personaje politice, care condamna comunismul, dar nu vedem niciodata o ancheta prin care, odata pentru totdeauna romanul sa afle cu adevarat ce sa intamplat in decembrie 1989, si vinovatii sa plateasca.
Poate ca atunci daca nu ratam startul democratiei, istoria acestei tari s-ar fii scris altfel. Poate ca astazi, PRO TV aveea ca invitat un adevarat revolutionar, nu artizanul loviturii de stat. Ion Iliescu datoreaza acestui popor 21 de ani de democratie. Ipocrizia sta in faptul ca ceea ce a furat, Ion Iliescu, sustina ca dat poporului roman. Poate daca nu ne fura acest drept noi astazi nu mai eram raiul hotilor, si bordelul mafiotilor.
joi, 9 decembrie 2010
FALS SAU ADEVAR?
“Preşedintele Consiliului Frontului Salvării Naţionale, asigurând interimatul funcţiei de preşedinte al României, examinând dosarul nr. 1/P/1989 şi sentinţa Tribunalului Militar Excepţional, pronunţată astăzi, 25 decembrie 1989, luând în considerare faptul că în vederea stopării vărsării de sânge condamnatul Ceauşescu Nicolae a luat parte activă la încetarea luptelor din partea tuturor trupelor de securitate printr-un ordin ferm dat în acest sens, decretează:
1. Se comută pedeapsa capitală privindu-l pe condamnatul Ceauşescu Nicoale la detenţie pe viaţă
2. Se comută pedeapsa capitală privind pe condamnată Ceauşescu Elena la detenţie pe viaţă
3. Dispoziţiile articolelor 1 şi 2 nu aduc nicio altă atingere dispoziţiilor sentinţei numărul 1 din 25 decembrie 1989 privind susnumitii condamnaţi”
Maries ia in calcul 3 ipoteze:
“Ion Iliescu a aşteptat un ordin din străinătate, cel mai probabil de la Moscova. A trasat sarcina înfiinţării unui tribunal militar excepţional, dar a pregătit şi al doilea document pe care l-ar fi folosit dacă primea un ordin”
“Ion Iliescu nu a avut deplină încredere în victoria revoluţiei şi atunci s-a gândit să-şi asigure spatele”
“Ion Iliescu n-a fost sigur că cei de la Târgovişte îl vor ucide pe Ceauşescu şi atunci a scris acest decret care i-ar fi salvat propria piele în caz că se întâmplă ceva şi comandantul suprem se întorcea la Bucureşti”
Eu nu iau in calcul nici una dintre aceste 3 variante datorita faptului ca cred in autenticitatea acestei hartii.Nu contine o data, o stampila oficiala, si nici indentitatea clara a fostilor dictatori.Ma refer la datele din buletin.Putea fii un oarecare Nicolae Ceausescu.Desi Ion Iliescu nu recunoaste documentul, am senzatia ca se incearca sa fie scapat de povara ceausestilor, din ochii cetatenilor.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)