ILIESCU, CONSTANTINESCU, BASESCU SI EREDITAREA COMUNISTA

Nu trece o zi fara ca Ion Iliescu sa nu se manifeste public cu ale sale arhi-cunoscute reflexe comuniste. Forma mentala a acestui om, manicheista si exclusivista, este marcata inexorabil de vechile sale pasiuni, atasamente si mai ales fobii. Intre acestea, dispretul pentru lege si statul de drept.

Toti presedintii post-decembristi au provenit din PCR. Diferentele sunt insa notabile: Ion Iliescu a fost un important demnitar de partid, ideolog de frunte si conducator al UTC (ministru pentru problemele tineretului). A jucat un rol nefast in epurarile anti-studentesti atat in 1958-1960, cat si in 1968. De asemenea, a fost arhitectul restauratiei neo-comuniste de dupa revolutia anti-totalitara, deci anti-comunista, din decembrie 1989. Posibilitatea ca Ion Iliescu sa invete politic a fosta ratata, din vina sa. De fapt, nu a acceptat niciodata, in chip sincer, pluralismul politic si ideologic. In decembrie 2006, alaturi de Vadim Tudor si Voiculescu, s-a opus cu maxima duritate condamnarii dictaturii comuniste. A servit statul de nedrept comunist, ii repugna statul de drept post-comunist.


Profesorul universitar Emil Constantinescu nu a detinut niciodata o functie in nomenclatura comunista, dar a fost, un timp, secretar al Comitetului de partid din Facultatea de Geologie. La capitolul decomunizare, a facut declaratii splendide, dar niciodata nu a actionat pentru o condamnare oficiala, in fata Parlamentului, a regimului ilegitim si criminal. De aici si un fel de ranchiuna la adresa lui Traian Basescu care a facut ceea ce multa lume asteptase de la anti-comunistul Constantinescu.

Capitan de nava in marina comerciala, Traian Basescu nu a detinut funcii in aparatul de partid si nu a fost un propagandist comunist. A fost membru PCR, unul dintre cei aproape 4 milioane de membri de partid. Speculatiile adversarilor sai politici privind prezumtive legaturi cu Securitatea pe vremea cand a fost seful Agentiei Navale din Anvers nu au fost probate cu documente si raman tributare unui partizanat propagandistic. A avut o cariera profesionala in Romania comunista, supravietuind, ca atatia altii, fara a face concesii majore.


Odata ajuns presedinte, Traian Basescu a fost confruntat cu presiunile societatii civile pe linia decomunizarii. Initial sceptic (si nu doar el, dar si consilierul sau politic, dl Claudiu Saftoiu), a acceptat, in martie 2006, infiintarea Comisiei Prezidentiale. Treptat, a ajuns la concluzia ca proiectul sau politic (modernizarea institutionala, statul de drept, eradicarea coruptiei, politica externa euro-atlantica) convergea cu decomunizarea. Confruntarea cinstita si dezinhibata cu trecutul traumatic este o conditie pentru dezvoltarea unei democratii robuste, in care legile sa fie respectate, iar individul sa nu se simta neputincios in raport cu felurite actiuni abuzive.


Membru de frunte al clasei politice post-decembriste, cu ale sale caracteristici, Traian Basescu a trecut, dupa alegerea ca presedinte, printr-un proces de reinventare, ori, cu un termen mai pretentios, de transfigurare (unii i-ar spune metamorfozare). A decis sa actioneze ca un sef de stat veritabil, in virtutea unor principii, nu ca parte unui grup de presiune cu interese mafiotice. Ruptura nu doar cu niste oameni, dar, mult mai important, cu niste cutume, cu metehnele nomenclaturiste, a dus la reactiile ultragiate venite din zonele peneliste si pesediste. A urmat razboiul dintre Basescu si oligarhia transpartinica. Traian Basescu si-a depasit in chip radical ereditatea comunista.


Am mai spus-o, paralela ar putea fi, din punct de vedere psihologic, cu toate distinctiile necesare, cu ceea ce poate fi numita transformarea printului Hal in Henric al V-lea, geneza conducatorului de stat. Doar ca adversarii lui Traian Basescu nu se numesc Falstaff, ci Iliescu, Voiculescu, Ponta, Antonescu, Fenechiu etc Disperarea si furia acestor oameni frizeaza patologicul.

AUTOR VLADIMIR TISMANEANU
SURSA hydepark.ro

ALINA MUNGIU - SAR- SOCIETATEA ,,CIVILA'' A SOBOLANILOR ROZALII, DE LA HREBENCIUC LA TISMANEANU

Alina Mungiu – SAR – societatea „civilă“ a şobolanilor rozalii

Sebastian Lazaroiu incepe sa devina de la o zi la alta un personaj din ce in ce mai interesant, nu doar ca ministru al Muncii ci si ca unul dintre insiderii Puterii ce pare hotarat sa dea pe fata si sa spuna raspicat lucruri socante, nestiute de marele public, cel putin pana acum.
…Intr-o luare de pozitie publica Lazaroiu zdrobeste un mit la care s-a lucrat din greu, mitul societatii civile care, vezi doamne, ar fi un “caine de paza al deomocratiei”. Cainele era un pudel cu limba scoasa dupa un os de ros, cel putin asa rezulta din aprecierea lui Lazaroiu despre Alina Mungiu cu a sa pseudo-societate academica, un oenge ce nu contine absolut nimic academic, ci este mai degraba o societate a smenului “academic” organizata in jurul nevoii de spaga a unei dudui lovita rau de Doamne Doamne, daca ne uitam la cum a ajuns sa arate. Lazaroiu spune deschis ca o suspecteaza “foarte tare” pe Alina Mungiu-Pippidi, mastera unui oenge intitulat pompos si fraudulos totodata Societatea Academica din Romania , ca in 2004 “a fost platita de Hrebenciuc”.
Sobolanii nu-si impart tainul, malaiul, cascavalul, decat intre ei, iar asocierea lui Mungiu cu eminenta maro a PSD nu face decat sa confirme o prezumtie mai veche, cu privire la asa zisele oenegeuri ale societatii civile, ce au fost in fapt doar anexe ale conglomeratului securistic/comunistoid care este PSD-ul, “partid” izvorat din catacombele rosii in care viermuiesc carcalaci si sobolani rozalii, cum este Viorel Hrabenciuc, cel caruia pana si colegii de partid ii spun duios Javra.

Intr-un mediu lacustru oarecum, la Sulina, pe malul Dunarii, aparent dintr-o barca, Sebastian Lazaroiu este inregistrat de Mihai Neamtu, vorbind despre de toate – de la Alba ca Zapada la cotoroanta sobolanului rozaliu Alina Mungiu. Amuzant cumva si contradictoriu este contextul discutiei, deoarece si companionul de barca al lui Lazaroiu nu este decat un fel de excrescenta a lui Vladimir Tismaneanu, limbistul lui Ion Iliescu, plasat de acesta in pozitia de amploaiat al statului la un pseudo institut de cercetare a crimelor comunismului ce are un singur obiectiv, evident nedeclarat, ascunderea sub presul memoriei a adevaratilor autori ai Holocaustului Rosu, intre care se numara si parinteii lui Tismaneanu, criminali bolsevici adusi pe tancurile rusesti ce au calcat sub senile poporul roman.
Si mai deconcertant este amanuntul ca Lazaroiu da in vileag lucruri stiute despre Alina Mungiu, din 2004, insa pana recent, pana nu a turnat zoaie in capul Elenei Basescu, careia voia sa-i ia ea locul de europarlamentar, propusa de un soios Carlan de la PDL Iasi, Alina Mungiu era una dintre “gratiile” PDL. Probabil, cand Lazaroiu ii istoriseste degajat episodul cu Mungiu, sluga lui Hrebenciuc din 2004, Mihai Neamtu aproape isi tine respiratia ca nu cumva Lazaroiu sa continue cu explicatiile pomenind si de “tatucul” lui Neamtu, Tismaneanu, care tot prin acea perioada era sugiucul lui Ion Iliescu – pe bani ori din amor sincer, bolsevic, nici nu mai conteaza.

Ceea ce prezinta ca noutate Lazaroiu, mai nou in ale politchiei, nu era nicio noutate, de fapt. Este binecunoscut faptul ca Mungiu era o patachina fesenista la baza – eu asa am cunoscut-o, in ’90, pe vremea cand eram stab la Liga Studentilor cu capul inca crapat de la rangile minerilor lui Petre Roman si Ilici, iar ea pretinzand ca are de-a face cu mediul studentesc, deoarece scria la o revista sutenteasca din Iasi, s-a intromisonat intre noi incercand sa-l scoata basma curata pe idolul ei Petre Roman, via Adrian Severin si Patriciu. La dialogul cu cei doi la care a insistat piticania cu acsent sa venim, noi cei de la Liga, am vazut pentru prima oara doi barbati tinandu-se strans de mana.
Cand l-am luat la intrebari din prima pe Severin ce parere are de consangeanul sau Petrica Neulander, complicele lui Ilici la macelarirea noastra, Patriciu l-a apucat spasmodic, din lateral, de inchietura mainii pe Severin, cam alb la fata si “dialogul” s-a zborsit pe loc. PR-ul lui Mungiu pro-Roman a avut zero efecte dar fatuca, ca asa arata atunci, nu ca acum, un fel de Zoe Petre inca mai hidoasa, nu s-a oprit aici. S-a intins la limbi aplicate strasnic fesenistilor “din noua generatie” si se pare ca nici dupa aproape 20 de ani nu s-a oprit, de vreme ce a ajuns pe statul de plata al lui Hrebenciuc, cum o suspicioneaza “foarte tare” Lazaroiu, un fel de naiv intre doua varste.

Tatiana Alina Mungiu – de la javruta utecista la Javra rozalie

Ca si alte vedete – mai mult sau mai putin porno plecate de la Iasi pentru a se baga in seama la oras, la Capitala, Mungiu a fost si este ahtiata dupa notorietate, desi pe segmentul porno a produs doar niste jalnice texte iar infatisarea ar recomanda-o eventual doar pentru un film horror-porno.
Tatiana Alina Mungiu provine dintr-o familie sosita din Basarabia, familie comunista desigur, cu mari impliniri daca avem in vedere ca Mungiu-tatal, Ostin Mungiu, era presedintele Biroului de partid din UMF si vicepresedinte pe centrul universitar Iasi, mama era directoare de liceu si sefa a Biroului de partid. Domnisoara Tatiana Alina Mungiu a calcat pe urmele batucite de familie devenind sefa ASC pe UMF Iasi si redactor-sef la „Opinia Studenteasca”, ziarul ASCR-ului, patronat de CC al UTC. Din aceasta pozitie, la 24 de ani, a simtit nevoia sa incununeze linia comunista a familiei printr-o opera trainica, menita sa o aseze in panteonul viitorilor porno-politruci de stat si de partid.
Refularile Alinei au produs „Evanghelistii”, o „opera” utecista, de nivelul cartuliei rosii a ateistului bolsevic, in care Cina cea de Taina este prezentata drept o betie ordinara, pe fond muzical de acordeon, iar Iisus este inlocuit de Mungiu cu Baraba, crucificat in locul Sau, in timp ce El, avertizat de Iuda, ia cei treizeci de arginti si fuge ca un las pentru a scapa de rastignire. Fecioara Maria apare goala pe scena, in chip de tarfa, iar evanghelistul Ioan, prezentat ca un homosexual, isi expune fesele dezgolite publicului servit si cu sugerarea unei felatiuni (interesant ca Mungiu caligrafiaza numele lui Iisus evreieste – Isus – ceea ce inseamna magar in ebraica), urmata de comentarii de genul: „- Ai simtit natura divina din madularul lui dumnezeiesc?” sau „- Dimpotriva… e un amant cu totul incapabil…”.
Vulgaritatea tinerei activiste UTC, propulsate de mediul libidinos al activistilor PCR care incurajau astfel de „opere” ce se rezuma la batjocorirea fara limite a tot ce este sacru pentru credinciosii crestini, a fost premiata in 1992, iar compunerea sa a primit un premiu ilustrativ pentru nivelul intelectualoid al epocii.
Prin activistii concentrati la „centrala Soros”, condusa de un turnator al nu mai putin de doua servicii comuniste, Alin Teodorescu, Mungiu a reusit sa parvina in randul „lumii bune” pentru care copro-cultura a devenit o alternativa de gust a culturii flatulente. In anii care au urmat, fosta activista a U.T.C. si U.A.S.C.R. isi indeplineste vocatia de cerber ideologic, lansata pe orbita politicii de grupuri iesite din cavernele ideologice scobite de un Silviu Brucan, fondatorul GDS, tocmai pe Calea Victoriei. “Impletirea” sa cu “Javra” Hrebenciuc, daca in vileag abia acum de Lazaroiu, nu face decat sa confirme un un truism popular: javrele ce se aseamana se aduna.
AUTOR GEORGE RONCEA
SURSA ziaristionline.ro 

NOTA PERSONALA : datorita acestui articol, ziaristul George Roncea a fost indepartat de la ziarul ''Curentul''. Prin cenzurarea aricolului, George Roncea s-a vazut nevoit (poate fortat) sa demisioneze. Tinand cont de orientarea politica a cotidianului si ce a aparut nou ieri pe scena politica din Romania, am inteles de ce. Cine are de inteles sa inteleaga, cine nu sa puna botul.