Se afișează postările cu eticheta comunism. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta comunism. Afișați toate postările

joi, 16 august 2012

ILIESCU, CONSTANTINESCU, BASESCU SI EREDITAREA COMUNISTA

Nu trece o zi fara ca Ion Iliescu sa nu se manifeste public cu ale sale arhi-cunoscute reflexe comuniste. Forma mentala a acestui om, manicheista si exclusivista, este marcata inexorabil de vechile sale pasiuni, atasamente si mai ales fobii. Intre acestea, dispretul pentru lege si statul de drept.

Toti presedintii post-decembristi au provenit din PCR. Diferentele sunt insa notabile: Ion Iliescu a fost un important demnitar de partid, ideolog de frunte si conducator al UTC (ministru pentru problemele tineretului). A jucat un rol nefast in epurarile anti-studentesti atat in 1958-1960, cat si in 1968. De asemenea, a fost arhitectul restauratiei neo-comuniste de dupa revolutia anti-totalitara, deci anti-comunista, din decembrie 1989. Posibilitatea ca Ion Iliescu sa invete politic a fosta ratata, din vina sa. De fapt, nu a acceptat niciodata, in chip sincer, pluralismul politic si ideologic. In decembrie 2006, alaturi de Vadim Tudor si Voiculescu, s-a opus cu maxima duritate condamnarii dictaturii comuniste. A servit statul de nedrept comunist, ii repugna statul de drept post-comunist.


Profesorul universitar Emil Constantinescu nu a detinut niciodata o functie in nomenclatura comunista, dar a fost, un timp, secretar al Comitetului de partid din Facultatea de Geologie. La capitolul decomunizare, a facut declaratii splendide, dar niciodata nu a actionat pentru o condamnare oficiala, in fata Parlamentului, a regimului ilegitim si criminal. De aici si un fel de ranchiuna la adresa lui Traian Basescu care a facut ceea ce multa lume asteptase de la anti-comunistul Constantinescu.

Capitan de nava in marina comerciala, Traian Basescu nu a detinut funcii in aparatul de partid si nu a fost un propagandist comunist. A fost membru PCR, unul dintre cei aproape 4 milioane de membri de partid. Speculatiile adversarilor sai politici privind prezumtive legaturi cu Securitatea pe vremea cand a fost seful Agentiei Navale din Anvers nu au fost probate cu documente si raman tributare unui partizanat propagandistic. A avut o cariera profesionala in Romania comunista, supravietuind, ca atatia altii, fara a face concesii majore.


Odata ajuns presedinte, Traian Basescu a fost confruntat cu presiunile societatii civile pe linia decomunizarii. Initial sceptic (si nu doar el, dar si consilierul sau politic, dl Claudiu Saftoiu), a acceptat, in martie 2006, infiintarea Comisiei Prezidentiale. Treptat, a ajuns la concluzia ca proiectul sau politic (modernizarea institutionala, statul de drept, eradicarea coruptiei, politica externa euro-atlantica) convergea cu decomunizarea. Confruntarea cinstita si dezinhibata cu trecutul traumatic este o conditie pentru dezvoltarea unei democratii robuste, in care legile sa fie respectate, iar individul sa nu se simta neputincios in raport cu felurite actiuni abuzive.


Membru de frunte al clasei politice post-decembriste, cu ale sale caracteristici, Traian Basescu a trecut, dupa alegerea ca presedinte, printr-un proces de reinventare, ori, cu un termen mai pretentios, de transfigurare (unii i-ar spune metamorfozare). A decis sa actioneze ca un sef de stat veritabil, in virtutea unor principii, nu ca parte unui grup de presiune cu interese mafiotice. Ruptura nu doar cu niste oameni, dar, mult mai important, cu niste cutume, cu metehnele nomenclaturiste, a dus la reactiile ultragiate venite din zonele peneliste si pesediste. A urmat razboiul dintre Basescu si oligarhia transpartinica. Traian Basescu si-a depasit in chip radical ereditatea comunista.


Am mai spus-o, paralela ar putea fi, din punct de vedere psihologic, cu toate distinctiile necesare, cu ceea ce poate fi numita transformarea printului Hal in Henric al V-lea, geneza conducatorului de stat. Doar ca adversarii lui Traian Basescu nu se numesc Falstaff, ci Iliescu, Voiculescu, Ponta, Antonescu, Fenechiu etc Disperarea si furia acestor oameni frizeaza patologicul.
AUTOR VLADIMIR TISMANEANU
SURSA hydepark.ro

duminică, 30 octombrie 2011

IPOCRIZIA SEFILOR STATULUI ROMAN

E greu sa ai raspunderea unui stat si a vietilor cetatenilor sai. De aceea, cred ca noi, ziaristii, trebuie sa fim prudenti atunci cind analizam deciziile unor sefi de stat, fiindca nu avem niciodata toate informatiile. Unele informatii ne parvin dupa 50, 75 sau 100 de ani, uneori niciodata!
Pe Regele Mihai nu l-am atacat niciodata la baioneta, nu sint in masura sa o fac eu. Dar nu pot sa observ ipocrizia de care da dovada. Se grabeste sa il aresteze pe Maresalul Antonescu pe 23 august 1944 odata cu celebra “intoarcere a armelor”, abandonind in miinile rusilor peste 150.000 de ostasi romani, luati imediat prizonieri. Bunicul meu si zeci de mii de bunici romani aveau sa “socializeze” pe facebook-ul siberian ani de zile de prizonierat. Regele abdica apoi, rusinos, o spune chiar tatal sau, sustinind ca avea pistolul la timpla si amenintarea ca peste 1000 de studenti vor fi lichidati. Mihai I paraseste Romania cu trenul si vagoanele pline, primeste apoi renta viagera ani de zile de la statul comunist roman, si nu spune nici pis! despre sutele de mii de puscariasi ai regimului criminal comunist din rindul elitei romanesti! Se intoarce vesel in Romania lui 2002 si a lui Iliescu, isi umple iar vagoanele cu restituiri, si tine un discurs moale in Casa Poporului plina de descendenti ai celor care l-au abdicat! Nu sufla o vorba despre toti naivii care au sfirsit in puscariile comuniste si condamna “dictatura comunista”, de parca ar exista o “democratie comunista”! Gestul suprem al Regelui a fost sa nu dea mina cu “noul regalist” Ion Iliescu. Ipocrizie maxima!!!

Gheorghe Gheorghiu Dej, urmatorul sef de stat, a scapat Romania de trupele rusesti dar, culmea ipocriziei, a castrat aceasta tara minunata prin gulagurile intelectualitatii romanesti! A nenorocit viitorul nostru pentru urmatorii 50 de ani, un mizilic de 3 generatii!!!
A urmat apoi superficialul Ceausescu, taranul care a crezut ca, daca va construi ce nu vom putea vopsi in urmatorii 100 de ani, va ramine in istorie. A domnit 25 de ani peste Romania dar va putrezi o vesnicie peste Imparatia Iadului. Culmea ipocriziei sale e ca a crezut ca moare ca un erou, cintind Internationala Socialista! De fapt a murit ca un animal, citez din Gorbaciov, ucis de catre tovarasii sai, alti ipocriti si o alta ipocrizie istorica. In plus, Ceausescu a ascuns Romania in celulele Securitatii si a politrucilor PCR, o crima macabra impotriva libertatii, in timp ce lupta pentru pacea mondiala! Un senil!
A venit la tron Iliescu, animalul politic zimbitor, care, nici pina astazi, nu a lamurit minciuna cu teroristii si nu a zis nici macar pardon pentru sutele de victime nevinovate din decembrie. Culmea ipocriziei? Si astazi e “presedinte de onoare” al PSD si a dat si da lectii de morala celorlalti sefi de stat, Mihai, Emil si Base! Culmea culmilor ipocriziei?! Astazi e prieten si cu Mihai I si cu Emil! Daca se imprieteneste si cu Basescu, atunci devine campion mondial al ipocriziei!

Ipocrizia lui Emil Constantinescu nu sta in faptul ca a vrut dar n-a putut, “l-au invins structurili” cica, precum “agenturili” ce l-au caftit pe nea Nicu. Ipocrizia lui Emil e ca apare inca in viata publica si vine cu aceeasi morga de profesoras luptator! Un fel de croitorasul cel viteaz ratat! Daca traia, Venerabilul Coposu l-ar fi luat de urechi si i-ar fi retras pina si privilegiul de baiat trimis dupa tigari.
Ipocrizia lui Traian Basescu?! Credeati ca n-o sa zic nimic!? Ipocrizia singurului Presedinte postdecembrist cu doua mandate consecutive e data de realitate. A dat sperante uriase elitelor si celor mai buni cotizanti la PIB dar, dar, pina acum, niciun mahar care a jefuit Romania nu e dupa gratii! Traian Basescu este hulit de catre toti sistemicii fiindca a incalcat regula “Nu ne arestam intre noi!” Din pacate pentru Presedinte, cu o arestare, doua, nu se face lumina in tara! Unde sint condamnarile? Unde sint banii recuperati pentru buget? Unde sint marii corupti de la PDL pina la PSD sau PC, sau PNL? Coruptia e tot in floare! E adevarat, se fura la fel de mult, dar cu mult mai multa frica! Pe vremurile lui Nastase sau Tariceanu se fura fara teama! Base stie, stim si noi, lupta anticoruptie a livrat poporului doar plevusca! Asta e o mare ipocrizie!!! Norocul Presedintelui e ca mai are timp! Ghinionul Presedintelui e ca adversarii sai vor sa-i ia TIMPUL!
Iar adversarii sai sint astazi in toate partidele, mai ales cele de la putere!
God bless Romania! Diavolul ne-a blestemat cu IPOCRIZIE!

P.S.
Nu uitati ca sint un optimist incurabil! Si imi place lupta, mai ales cea de idei. Dar nu ma dau in laturi nici de la bataia de cartier! Batalia pentru RO si copiii sai nu se cistiga numai la Academie! Priviti cu ce derbedei avem de a face!
AUTOR RADU MORARU
SURSA www.nasul.tv