Se afișează postările cu eticheta voiculescu. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta voiculescu. Afișați toate postările

luni, 28 martie 2011

TOPUL OLIGARHILOR

Dan Costache «Dinu» Patriciu: Patriciu este presedintele si actionarul majoritar al Rompetrol Group si un membru proeminent al PNL. Foarte apropiat de premierul Tariceanu, Patriciu controleaza practic esaloanele superioare ale PNL si are un numar enorm de parghii asupra actualului guvern. In plus, Patriciu are o relatie stransa si cu fostul prim-ministru Adrian Nastase, omul aflat la putere cand Patriciu a achizitionat Rompetrol de la stat. Dupa ani de zile in Camera Deputatilor, Patriciu s-a aflat intr-un grup de deputati care a demisionat din Parlament in 2003, din cauza «legii incompatibilitatilor» care restrictiona amestecarea intereselor publice cu cele private. In ciuda acestui lucru, cativa politicieni PNL (in special europarlamentari) datoreaza carierele lor politice sustinerii financiare a lui Patriciu, iar influenta lui in acest partid este indiscutabila. In timpul alegerilor din 2004, Patriciu a fost o sursa majora de fonduri pentru PNL si a sustinut o alianta PSD-PNL. Potrivit unor documente oficiale date publicitatii, Patriciu a donat PNL-ului aproximativ 23.000 de dolari in 2004; suma neoficiala este aproape sigur mult mai mare. Totusi, Patriciu si-a impartit pariurile in aceste alegeri, donand cel putin 60.000 de dolari PSD-ului prin filiale Rompetrol. In mai 2005 el a fost arestat (dar eliberat imediat) pentru mai multe acuzatii de natura economica legate de privatizarea rafinariei Petromidia, inclusiv frauda, spalare de bani si evaziune fiscala (conform telegramei de referinta B). Progresul in acest caz a fost lent, in special de la inceputul acestui an. Acuzatiile ar putea fi considerate nefondate in urma unei hotarari judecatoresti din iulie 2007 potrivit careia SRI ar trebui sa-i plateasca acestuia daune pentru interceptarea ilegala a telefonului sau. Conform unei importante reviste de business, despagubirea ar fi fost de 600 de milioane de dolari in 2006.  

Dan Voiculescu: Senatorul Voiculescu conduce Partidul Conservator (PC), este actionar majoritar in grupul de afaceri Grivco si controleaza Intact Media Group (care controleaza trei statii importante de televiziune, al doilea ziar ca tiraj, Jurnalul National, si saptamanalul Saptamana Financiara, printre alte active). In iunie 2006, a fost declarat oficial colaborator al Securitatii sub numele de cod «Felix», impiedicandu-l sa preia functia de vicepremier. Desi a insistat ca rolul sau din trecut in Securitate nu a fost mai mare decat al romanului de rand si ca si-a servit tara castigand valuta, pozitia sa din perioada comunista de manager al unei companii in spatele careia se afla Securitatea sugereaza ca a fost mai degraba ofiter de rang-inalt al Securitatii, decat un simplu colaborator (conform telegramei de referinta B). Oponent virulent al lui Basescu si unul dintre liderii miscarii de suspendare si inlaturare a presedintelui, Voiculescu a fost acuzat in instanta in primavara lui 2007 de spalare de bani. Prima motivatie a lui Voiculescu, si de fapt adevaratul scop al partidului sau, este sa-i protejeze interesele de afaceri. Ii lipseste un program politic sau o ideologie limpede si isi aliniaza partidul oportunist. Voiculescu nu este singurul politician pentru care imbogatirea personala este principala motivatie. George Copos, un aliat al Partidului Conservator al lui Voiculescu si vicepremier, are o avere estimata la 420 de milioane de dolari si este in mod cert din aceeasi stofa, desi averea sa este centrata pe industria hoteliera; el este, probabil, cel mai bine cunoscut ca proprietarul unei echipe de fotbal de top din Romania, Rapid. Averea familiei Voiculescu este de aproximativ 500 de milioane de dolari in 2006.

Sorin Ovidiu Vantu: Desi el sustine ca inclina spre dreapta politica, Sorin Ovidiu Vantu nu are legaturi directe cu un singur partid politic, optand in schimb sa le influenteze pe toate. Vantu si-a cladit initial averea facand afaceri cu cupoane de privatizare, bazandu-se pe o retea de fosti ofiteri ai Securitatii pentru informatii de interior despre companii mari. Practicile sale de afaceri au fost controversate, poate chiar penale. In 2000, cel mai mare fond mutual din Romania - o schema piramidala orchestrata de Vantu - s-a prabusit, pagubind aproximativ 300.000 de investitori cu circa 400 de milioane de dolari. In ianuarie 2007, a fost condamnat la doi ani de inchisoare, cu posibilitate de recurs, pentru falsificare de documente care sa ascunda deturnarea de fonduri de la schema piramidala pentru a finanta o banca. Vantu isi mentine influenta asupra politicii romanesti prin legaturi ample cu persoane din esaloanele superioare ale guvernarii din Romane. In timpul presiunilor din primavara anului 2007 de a-l suspenda si inlatura pe presedintele Basescu, Vantu l-a consiliat in mod activ pe liderul PSD Mircea Geoana in strategia sa politica si de media. El este de asemenea legat de fostul ministru de Finante Sebastian Vladescu, acum secretar de stat in cadrul ministerului, care a facut parte din consiliul de administratie al uneia dintre companiile lui Vantu si este probabil inca strans legat de el. Similar, actualul ministru de Finante Varujan Vosganian a primit sustinere financiara de la Vantu in anii 1990 pentru un partid de centru-dreapta si este astazi, potrivit deputatului si liderului Partidului Initiativa Nationala Cozmin Gusa, cel putin «partial in buzunarul lui Vantu». Vantu are o relatie de prietenie puternica, recunoscuta public si de lunga durata cu fostul director SRI Radu Timofte (2001-2006) (n.r. decedat intre timp) probabil oferindu-i un anumit nivel de acces in lumea informatiilor. Influenta sa deriva si din legaturile cu liderul sindical Liviu Luca si influenta acestuia asupra sindicatelor din Romania, la fel ca si din faptul ca detine Realitatea TV, versiunea romana a CNN. Desi se pare ca nu dirijeaza conducerea editoriala a Realitatea, la modul cotidian, el a fost atent pe parcursul suspendarii presedintelui Basescu sa mentina cat de cat impresia de echilibru in abordarea postului, mai ales dupa ce a devenit tot mai evident ca miscarea de suspendare sustinuta de Geoana, Voiculescu si altii nu va trece. Valoarea neta a averii lui Vantu este estimata la aproximativ 900 de milioane de dolari in 2006.

Ioan Niculae: Se spune ca Niculae mentine relatii bune cu toate partidele mari si fostele guverne, desi in trecut a fost vazut ca un sponsor major al PSD. Inainte de 1989, Niculae ar fi fost ofiter de Securitate. Astazi el detine cea mai mare companie din sectorul agricol din Romania (InterAgro Group), precum si o companie de varf in asigurari (ASIROM). In 2000 si 2001, Niculae a fost implicat in controversata privatizare a Societatii Nationale Tutunul Romanesc (SNTR), in care, dupa o licitatie trucata, a obtinut o participatie majoritara in cadrul companiei pentru doar 10 milioane de dolari. Ulterior, in 2004, Ministerul Agriculturii a recapatat controlul asupra companiei, i-a sters partial datoriile, si a revandut pachetul de control catre companii inregistrate in Insulele Virgine controlate de Niculae, crescandu-i profitul. Potrivit datelor privind finantarea partidelor publicate de Asociatia Pro Democratia, in iunie 2004, Niculae a donat peste 840.000 dolari PSD-ului prin compania sa de asigurari ASIROM si Rafinaria ASTRA din Ploiesti (pe care el o controleaza oficial prin InterAgro cu o cota de 6,5% si neoficial prin actionarul majoritar Kreyton Ltd, un holding inregistrat in Insulele Virgine). In plus, Niculae pare sa aiba legaturi cu ofiteri de rang-inalt din SRI si este in prezent implicat intr-un scandal cu ofiteri de informatii in Prahova care au fost implicati in vanzarea ilegala si neimpozitata de petrol unei retele de dealeri. Un articol din 9 martie al ziarului Ziua sustine chiar ca Niculae beneficiaza de protectia presedintelui Basescu, furnizandu-i presedintelui o polita gratuita ASIROM de asigurare de viata. Averea lui Niculae este de aproximativ 700 de milioane de dolari in 2006.

George "Gigi" Becali: Sondaje de opinie recente indica faptul ca proprietarul echipei de fotbal Steaua ocupa locul al doilea in topul popularitatii politicienilor in Romania, dupa presedintele Basescu. Se pare ca sursa averii lui Becali ar putea fi identificata in comertul cu oi facut de tatal sau pe piata neagra, dandu-le beneficii agentilor de securitate responsabili de monitorizarea sa pe cand se afla in exil din cauza asocierii sale cu Garda de Fier. Intr-un interviu acordat inainte de alegerile din 2004, Becali a recunoscut ca a primit aproximativ 150.000 de dolari de la familia sa cand regimul Ceausescu a cazut. Dupa ce a lucrat in afaceri cu «shipping» (probabil telegrama se refera de fapt la afacerile cu oi, n.red) si iaurt ("yogurt" in telegrama, n.red.) in perioada comunista, Becali si-a facut averea initiala in 1990 exportand in Turcia volume mari de rulmenti aparent furati si importand blue jeans de calitate scazuta de la un furnizor din Istanbul. Totusi, mare parte din averea sa provine din afaceri imobiliare abile, unele dintre ele legate de manipulari dubioase din interior. Becali a fost in spatele unei afaceri extrem de controversate in 1999 ce a implicat un schimb de 21 de hectare de pamant departe de Bucuresti cu un teren de aceeasi suprafata apartinand armatei in Baneasa, acum o suburbie eleganta a Bucurestiului. In iulie 2007, relatarile media au sustinut ca Becali il mituise pe fostul ministru al Apararii, Victor Babiuc, oferindu-i fiicei sale o proprietate in suburbie, pentru schimbul de terenuri mai sus mentionat. Becali insusi s-a legat de dreapta nationalista romana. In trecut a cerut canonizarea liderului legionar din Romania din anii 1930 Corneliu Zelea Codreanu; este liderul partidului nationalist Noua Generatie (PNG), pe care l-ar fi cumparat de la primarul Bucurestiului Viorel Lis in 2004 (conform telegramei de referinta C). Ironic, Becali are de asemenea o relatie apropiata cu liderul PSD Viorel Hrebenciuc care a sprijinit preluarea PNG de catre acesta pentru a submina PRM-ul lui Vadim Tudor. In plus, Becali are unele legaturi cu presedintele Basescu, sustinandu-i campania de referendum si, lucru foarte cunoscut, sarbatorind public o victorie a Steaua tarziu in noapte, alaturi de presedinte. El l-ar mai fi platit pe mogulul media Adrian Sarbu pentru o acoperire favorabila pe canalele sale de televiziune. Averea lui este evaluata la 950 milioane de dolari in 2006.     
SURSA www.hotnews.ro

miercuri, 12 ianuarie 2011

PONTA GAFEAZA POLITIC

In perioada cand a castigat sefia partidului, il consideram pe Victor Ponta un tip inteligent. Aveam senzatia ca in sfarsit au si socialistii un lider, care poate lega doua, trei fraze coerente in fata camerelor de luat vederi. Am avut impresia ca in sfarsit portocalii au un adversar serios in fata. Ponta parea un tip curat din punct de vedere judiciar, greu de agatat cu dosare penale, si consideram ca mereu are replica acida pentru adversarul politic in buzunar.
Cu timpul mi-am dat seama ca intre Mircea Geoana si Victor Ponta nu este nici o diferenta. Ambii sunt foarte asemanatori in prostie. La inceputul mandatului la sefia partidului, ''micul Titulescu'' incerca sa-si delimiteze partidul de personajul malefic Dan Voiculescu. Acum se pare ca alearga dezbracat pe ulita zbierand in gura mare dupa caruta condusa de Voiculescu : pe mine cui ma lasi??!!
Ponta alearga ca fata mare, dupa primul amorez care-i face cu ochiul uitand sa tina seama, de opinia parintilor : Iliescu si Nastase, despre acest amorez, provenit dintr-o alianta toxica. Din toata aceasta ecuatie, deduc ca maimutica Ponta, este si el, indragostit de sticla antenelor. Nu poate accepta sa-l vada doar pe Antonescu defiland si prestand alaturi de Gadea, Badea sau Ciutacu. Tre' sa se alaturi si el corului ca altfel pierde voturi.
In momentul de fata PSD se afla intr-o postura extrem de favorabila, cu referire la urmatoarele alegeri parlamentare. Boc si ai lui sunt in scadere libera, datorita masurilor de austeritate, mai mult de 20% nu cred ca pot obtine, Antonescu a reusit sa se sinucida prin aceasta mutare cu Voiculescu la timona. PNL cand era pe cai mari abia reusea sa obtina 20%, cu siguranta prin tampeniile care le comit ajung undeva pe la 10% in 2012. Ungurii mai mult de 6-7% nu pot obtine, cam tot atat apreciez ca reusesc si celelalte minoritati. Daca si-ar baga picioarele-n antene, si ar ramane pe cont propiu, PSD usor ar obtine in 2012 peste 40% la alegerile parlamentare. Daca tot se iubesc in draci cu liberalii, ar putea forma alianta dupa alegeri. Atunci ar discuta altfel. Antonescu va dansa cum canta Ponta, roata se va invarti.
Ponta e un prostanac daca nu a inteles inca mecanismul alegerilor din 2009. El in momentul de fata este dispus sa cedeze candidatura la presedentie catre liberali, sa imparta cate doi parlamentari la liberali, doi la el si unul la Voiculescu, doar pentru a face parte din corul anti-basescian de la trustul securistului. Prin aceasta alianta de uniune nationala ei nu fac nimic altceva decat sa intareasca PDL-ul. Portocalii pareau iesiti din carti pana la aceasta ora, daca Ponta semneaza si isi taraie partidul in acea alianta toxica, puterea revine pe cai mari. De la maxim 20%, vor ajunge in 2010 la  35-40% si avant in vedere ca Basescu le este fidel si niciodata nu va numi un prim ministru din partea aliantei, cu un mic ajutor de la unguri, si cateva dezertari parlamentare din aliata, Emil Boc va fii prim-ministru cu siguranta pana la inceputul lui 2015.

marți, 11 ianuarie 2011

DICTATURA LIBERALA

Crin Antonescu, este unul dintre papagalii de pe scena politica romaneasca, care mereu insinuiaza ca Romania din zilele noastre ar fii un stat dictatorial. Bizonii din fata sticlei, fara pic de creier inca-l cred pe chiulangiu.
Daca nu ma inseala memoria, diva in decembrie 2009, dupa primul tur, acuza televiziunile in special trustul lui Felix, pentru ratarea calificarii in finala prezidentialelor. Pe atunci, mogulul era un malefic, astazi este un partener de incredere pentru rederesarea tarii. Mai nou se zvoneste ca vor sa-l unga pe turnator al doilea om in stat, facandu-i vant ''prostanacului''.
Sa revenim la partea cu dictatura. Se pare ca-n partidul liberei exprimari, trebuie sa ai ciocul mic si capul plecat fiindca asa doreste chiulangiul parlamentar. Multi dintre membrii liberali stramba din nas, cand miros aceasta alianta insa in PNL nimeni nu are drept la replica impotriva sefului. ''Vrajitorul'' de la finante, Vosganian a aflat de la televizor ca partidul in care este membru si are functie de conducere, despre acesta alianta, menita sa scape patria din ghiarele marinarului si acolitilor portocalii. Pus in dificultate de aceasta observatie facuta de Vosganian, diva patriciana a replicat ca-i asteapta demisia daca nu-i convine mutarea politica.
Halucinant pentru un partid cu doctrina politica, expusa de liberali, este dialogul dintre Adriana Saftoiu si Crin Antonescu. Fosta consiliera prezidentiala la acuzat pe Antonescu de lipsa de principii liberale, si lipsa de caracter asociindu-se cu un turnator dovedit, doar pentru a beneficia de serviciile antenelor. A urmat replica:
“Tu vorbesti de caracter, care ieri erai cu Basescu si ii turnai planageri penale lui Atanasiu si azi te dai mare liberala? Vorbesti de principii, singurul principiu pe care ar trebui sa il aplic ar fi sa nu te mai prind prin PNL!”. 
Daca stai putin si analizezi aceasta situatie, se observa ca liberalii habar nu au de ce au semnat o alianta cu SRL- ul lui Voiculescu. Nici un membru de partid nu poate explica cu argumente, de ce s-au aliat cu conservatorii. Voci importante critica mutarea. Alianta nu este o decizie de partid este un moft mogulist. Antonescu a demonstrat inca o data ca este catelusul de casa, si executantul de incredere a ordinelor dictate de stapanul Dinu Patriciu. 
Este pentru a doua oara cand Antonescu ne demonstreaza noua prostimii ca el conduce PNL-ul intr-un mod dictatorial. El insusi are impresia ca PNL nu este un partid politic. El da de inteles ca partidul pe care-l conduce este o adunatura de tantalai, el singur aducand partidul la pragul de 20%. Va mai aduceti aminte de potlogaria cu votul pe echipe, pentru asi asigura victoria, cand liberalii in 2010 si-au ales noua conducere? 
As dori sa nu mai vad texte din partea lui Crin Antonescu si aplaudacii sa-i acuzand actuala putere de dictatura, cand acest mod de manifestare a puterii este practicata de acest individ, si nicaieri nu este mai bine in radacini decat in ograda lor.

vineri, 7 ianuarie 2011

VOICULESCU PRIMUL BENEFICIAR AL ALIANTEI

După ce PSD-iştii şi-au cerut înapoi funcţia de vicepreşedinte al Senatului, liderul din umbră al PC şi-a adjudecat-o pe cea a liberalilor, dispuşi să-l "sacrifice" pe Teodor Meleşcanu.
După o intalnire fata-n fata cu liderul PNL Crin Antonescu, lui Dan Voiculescu i s-a garantat păstrarea funcţiei de vicepreşedinte al Senatului. 
Liderul PC ocupă postul ca urmare a înţelegerii cu PSD, căruia îi revenea, însă după ce a părăsit barca social-democraţilor aceştia şi-au revendicat scaunul de vice pentru următoarea sesiune parlamentară. Liberalii s-au arătat imediat dipuşi să-l sacrifice, din februarie, pe Teodor Meleşcanu, reprezentantul lor în conducerea Senatului.

Chelaru: fără protocol, nici funcţia nu va mai fi la PC

"În momentul în care alianţa cu PSD a fost ruptă, postul de vicepreşedinte al Senatului nu mai are cum să rămână la PC. Funcţia de vicepreşedinte al Senatului a fost cedată, conform protocolului, unui reprezentat al PC. Cum Dan Voiculescu era singurul reprezentant al PC din Senat, funcţia i-a revenit lui. Dar dacă protocolul nu mai există, nici funcţia nu va mai fi la PC", a explicat, pentru EVZ, Ioan Chelaru, vicepreşedinte al PSD.
Primul semnal de susţinere pentru Voiculescu a venit chiar de la Crin Antonescu. "Dacă se constituie un grup PNL-PC nu avem niciun fel de problemă în a propune domnului senator Dan Voiculescu poziţia pe care a avuto şi în formula PSD-PC, şi anume cea de vicepreşedinte al Senatului", declara el. De altfel, susţin surse din PC, funcţia s-ar fi negociat între patru ochi de Voiculescu şi Antonescu.
Propunerea preşedintelui PNL este susţinută, cel puţin declarativ, şi de alţi lideri liberali. "Susţinerea domnului Voiculescu este o decizie politică, negociată între partide. Dacă PNL va lua această decizie, noi, grupul parlamentar de la Senat, nu putem face altceva decât să o respectăm", a explicat liderul senatorilor PNL, Puiu Haşotti.

Meleşcanu se dă la o parte

"Sacrificarea" lui Meleşcanu a fost confirmată indirect şi de senatorul liberal Dan Radu Ruşanu. Întrebat dacă PNL îl va susţine în continuare pe Meleşcanu pentru poziţia de vicepreşedinte, Ruşanu a răspuns: "Nici nu afirm, nici nu infirm pe cine vom susţine".
La rândul său, Meleşcanu susţine că este gata să se dea la o parte pentru Voiculescu, dacă aceasta va fi decizia partidului. "E o chestiune de negociere. Nu ştiu nimic despre aceste schimbări, dar eu nu am nimic împotrivă. Voi rămâne preşedinte al Comisiei de Apărare", a spus Teodor Meleşcanu pentru EVZ.
SURSA:  www.evz.ro

joi, 6 ianuarie 2011

DIVA SI-A TRAS MOGUL

Starletul nostru tv, Crin Antonescu, se pare ca a agatat caruta PSD- ista. Ieri ne- a anuntat ca PNL si PC o vor pune de o alianta de centru dreapta.  Se pare ca intre partidele lui Dinu Patriciu si Dan Voiculescu, alias ''Felix Motanu'', sunt idei si doctrine asemanatoare. Intr-adevar sunt asemanari izbitoare, dar nu au optiuni de dreapta prea multe in comun fiindca nici unul din cele doua partide nu sunt cu adevarat de dreapta.
Asemanarea este ca ambele partide sunt finantate si comandate de doi moguli, doi vampiri ai societatii care-n momentul de fata au un singur dusman comun : dictatorul de la Cotroceni. Se pare ca ''Felix Motanu'' s-a saturat sa investeasca in martoaga rosie, si a schimbat macazul. Poate prin aceasta mutare in 2012 o pune de un guvern, isi infinge ghearele-n bugetul statului, ca de 6 ani nu a mai reusit sa sparleasca ceva.
Am observat prin presa ca multi sunt de parere ca prin aceasta mutare, Antonescu a reusit sa-l lase pe Ponta ca un bou la poarta noua. A pus mana pe antene lui Voiculescu. Si ce este cu asta?! Pentru a capata cu adevarat increderea votantilor, Crin Antonescu ar trebui sa mai dea cu semnatura-n parlament, sa mai munceasca, fiindca-i un chiulangiu notoriu din parlamentul Romaniei. Cetanteanul nu-l plateste sa defileze ca o diva toata ziua facand turul antenelor. Pentru a fii stampilat, Antonescu ar trebui sa aiba si solutii concrete nu doar gargara ieftina damboviteana.
Cooptarea-n barca, a mogului nu este o lovitura de imagine, nu este o constructie solida. Prin aceasta mutare Crin Antonescu, a reusit sa-si taie singur craca de sub picioare. Romanul poate este nepasator, dar niciodata atat de tampit sa-l trimita prin alegerile parlamentare la guvernare, defiland brat la brat cu un personaj de teapa lui Dan Voiculescu.
Pentru Victor Ponta, aceasta alianta este o usurare. A pierdut un trust media, dar a scapat de un bolovan de gat. Daca-mi aduc aminte, cand a preluat mandatul de la ''prostanac'', procurorul a dorit delimitarea clara de partidul lui Dan Voiculescu. Am impresia ca PNL si-a completat dantura cu maseaua stricata aruncata de PSD.