vineri, 1 iunie 2012

DE CE CRED CA PONTA IL IUBESTE (IN TAINA) PE BASESCU

Urmăresc aproape cu milă eforturile lui Victor Ponta de a se preface că-şi respectă promisiunea făcută aliatului Antonescu şi de a declanşa alegeri prezidenţiale anticipate.
De când a ajuns la Palatul Victoria, preşedintele PSD pare un om chinuit. Uitaţi-vă la mimica sa de câte ori este asaltat de presă: îşi suge buzele după fiecare întrebare şi are o privire de om hăituit. Ultima sa preocupare, acum, când are în faţă perspectiva îngrozitoare a unei crize economice majore, generată de situaţia din Grecia, este să intre într-un război stupid cu Traian Băsescu, pentru a-l salva pe Crin Antonescu.
Adevărul este că nu există absolut nici un argument raţional pentru ca PSD, în frunte cu Ponta, să-şi dorească schimbarea lui Băsescu. Preşedintele Traian Băsescu stă în poziţie de ghiocel, închis în Palatul Cotroceni şi înghite toate insultele pe care adversarii săi le lansează fără ruşine. Este un spectacol jenant şi umilitor, Băsescu realizează asta mai bine decât oricine şi cred că dacă va mai avea ocazia să se răzbune o va FACE CU TOATA URA de care este capabil. În orice caz, acum şi încă multe luni de acum încolo, nu cred că şeful statului va ataca guvernul USL. Impresia mea este că a învăţat şi el proverbul chinezesc: "Stai pe malul râului şi aşteaptă să vezi trecând cadavrul duşmanului tău". Vine criza din Grecia peste România şi atunci Băsescu va discuta în alţi termeni cu Hrebenciuc, Marga şi toţi ceilalţi...În al doilea rând, din punct de vedere electoral, mă îndoiesc că suspendarea şefului statului ar aduce vreun câştig electoral celor din USL, la parlamentarele din noiembrie. Nu cred că vreun alegător al acestei alianţe va vota cu altcineva supărat că Băsescu nu a fost rapid executat în piaţa publică.

Singurii interesaţi de schimbarea lui Băsescu sunt Dan Voiculescu şi clientul său Crin Antonescu. Voiculescu nu este animat de nimic altceva decât de ură. Vrea să arate că el a câştigat până la urmă bătălia cu preşedintele României. Vis de mogul, ce să-i faci. Antonescu este disperat pentru că fiecare zi de guvernare înseamnă mai puţine voturi la prezidenţiale. Pentru el există două variante: fie intră foarte repede în prezidenţiale, cel târziu în iunie 2013, fie va fi obligat să intre în opoziţie în 2014, pentru a ajunge şeful statului. Ultima variantă este foarte riscantă şi are nenumărate necunoscute, inclusiv opoziţia propriului partid.
În schimb, Ponta nu are nici un interes să înlocuiască un Băsescu cuminte şi temător cu un Antonescu avid de putere, încărcat de frustrări şi care va dori să încalece guvernul cât de repede posibil. Deja se simte o tensiune şi o poziţionare a celor doi lideri ai USL – vezi şuturile pe care Ponta le-a tras liberalilor Nicolăescu şi Vosganian. Iar preşedintele PNL ştie foarte bine de ce oamenii săi au primit ministerele economice (minus Finanţele), iar PSD le-a luat pe cele care fac dosare: liberalii sunt invitaţi la borcanul cu miere, pentru ca amicii social-democraţi să aibă pe cine plimba cu cătuşe la mâini prin faţa camerelor de luat vederi, dacă va fi nevoie.

Îmi amintesc cu plăcere de vizita secretă pe care familia Ponta a făcut- o la Cotroceni, în 2008. A urmat o perioadă de tensiuni, dar, ştiind cât de tare te poate enerva Crin Antonescu, cred că sentimentele pro- Băsescu ale tânărului lider PSD se pot aprinde din nou...
AUTOR MIRCEA MARIAN
SURSA www.evz.ro 

Niciun comentariu: