Dramatică, dar și penibilă prin rezultatul ei aproape „manelist”,
tentativa ratată de suicid a lui Adrian Năstase a declanșat printre
colegii săi de partid un veritabil „tsunami” de compasiune lacrimogenă.
Preschimbați într-un cor antic de babe bocitoare, membrii de vază ai
USL au început să-și dea cu părerea, în fel și chip și pe toate vocile,
despre nenorocirea care s-a prăbușit brusc peste capul fostului
premier.
Și, cu mult înainte ca vechiul lor tovarăș Năstase să fi apucat să facă
măcar o secundă de pușcărie, bravii noștri politruci aflați acum la
putere au început să se dea peste cap, doar-doar or găsi niște soluții
juridice care să-l scape de „zeghe” pe mult prea sensibilul Adrian.
Dincolo
de penibila încercare de a scăpa de pușcărie, chiar și așa ratată,
încercarea lui Năstase de a-și lua viața ar fi trebuit să fie tratată cu
discreție și de ce nu, fără nici o tentă politică. Nu a fost să fie
așa. Venit intempestiv, împreună cu Daciana Sârbu, în miez de noapte, la
Spitalul Floreasca, premierul Ponta nu a ratat ocazia de a sări,
hodoronc-tronc și în felul său specific, la gâtul președintelui.
Chestionat de ziariști, el a spus, miercuri noapte, că medicii au
situația sub control și că va aștepta pe parcursul întregii nopți vești
despre starea lui Adrian Năstase. Apoi, s-a întrebat plin de niște
subînțelesuri pe care doar el l-a priceput, dacă președintele Traian
Băsescu este fericit de această situație. Ca și cum Băsescu i-ar fi pus
lui Năstase pistolul în mână și i-ar fi apăsat pe trăgaci. Bineînțeles
că pentru Premierul „Cârlan” nu a contat nici cât negru sub unghie
faptul că președintele a telefonat la Serviciul de Ambulanță
București-Ilfov unde s-a interesat de starea lui Adrian Năstase după ce
acesta a fost internat de urgență la Floreasca, în urma deja celebrei
tentative de suicid.
Veniți parcă în pelerinaj la „Sfintele Moaște”,
alți politicieni și-au dat și ei cu părerea despre justiția haină care
l-a determinat pe Năstase să încerce să-și curme viața. Uitând și ea că
sentința definitivă pronunțată de instanța supremă l-a preschimbat pe
Adrian Năstase într-un deținut de drept comun, Corina Crețu,
europarlamentar PSD, a declarat că gestul lui Năstase, la care ea se
aștepta, a fost făcut din demnitate față de umilințele pe care le-a
îndurat în ultimii șapte ani. Iar președintele PNL, Crin Antonescu, nu
s-a sfiint să „pluseze” patetic: „Eu din nopțile din 13-15 iunie nu am
mai avut astfel de nopți”. Venit și el în pelerinaj „de partid” la
Spitalul Floreasca, Liviu Dragnea, secretarul general al PSD a făcut un
apel la membrii partidului să fie solidari cu Adrian Năstase, apreciind
că gestul acestuia dovedește că fostul premier se consideră nevinovat.
Dar în privința unei eventuale cereri de grațiere, a spus că PSD nu va
merge cu mâna întinsă la Băsescu. Mai mult decât atât, Dragnea a
susținut că exprimă opinia tuturor membrilor de partid: „Vorbesc oficial
în numele PSD, mă adresez membrilor PSD din toată țara și
simpatizanților noștri. În primul rând, vreau să le cer tuturor să dea
dovadă de unitate, vorbim din punct de vedere uman, trebuie să fim
alături de Adrian Năstase care trece prin momente cumplite și alături de
familia lui. Nu comentăm decizia judecătorească, nu comentăm conținutul
hotărârii judecătorești, dar trebuie să fim alături de un om care a
fost un lider-simbol al acestui partid, unul dintre cei mai importanți
lideri politici ai României”.Și tot el a fost cel care, poate că fără să
vrea, a aruncat o umbră de neîncrederea asupra sincerității gestului
comis de Adrian Năstase. Concret Dragnea a condamnat faptul că
„adversari" ai fostului premier încearcă să acrediteze ideea că acesta
și-ar fi înscenat tentativa de suicid: „Constat un lucru cutremurător,
adversarii lui Adrian Năstase care își exprimă de câteva ore, și aseară,
și azi-noapte și azi dimineață, ura față de acesta. Este inuman să
încerci să spui că cineva și-a înscenat sinuciderea. Este inuman să
dorești moartea unui om. Este inuman ce se întâmplă, faptul că în
ultimele ore am văzut o dorință de sânge ce contrazice profund tradiția
creștină a poporului român”.
Soluții juridice
Apoi, pe
parcursul zilei de ieri a devenit din ce în ce mai clar că multă lume
caută o soluție pentru a-l scăpa pe Năstase de contactul „intim” cu
pușcăria. După cum era și de așteptat, primii care au promis că vor face
tot posibilul să-l ferească pe Adrian Năstase de spectrul pușcăriei au
fost chiar avocații lui, cei care l-au reprezentat în toate fazele
juridice ale procesului „trofeul Calității”. Astfel, avocatul Ion Cazacu
a anunțat că apărătorii lui Năstase vor depune, joi, o cerere de
amânare a executării pedepsei, motivată de condițiile extraordinare în
care se află fostul premier, condiții ce s-ar putea răsfrânge în mod
negativ și asupra familiei acestuia. „Vom depune la Tribunalul București
o cerere în acest sens, în acord cu dispozițiile Codului de procedură
penală”. Totuși avocatul Cazacu a precizat că amânarea executării
pedepsei în cazul clientului său poate fi cerută o singură dată, pentru o
perioadă de maximum trei luni.
Grațiază-l „Măi dragă”
Bineînțeles
că Ion Iliescu, actualul președinte de onoare al PSD, nu putea să
rateze, nici el, ocazia de a-și da cu părerea despre cazul lui Adrian
Năstase. Uitând că, pe vremuri, fusese extrem de deranjat de
comportarea „Arogantului”, bătrâna „Cucuvea” a declarat: „Fiecare este
responsabil în fața legii, indiferent de statutul pe care îl are, dar
actul de justiție trebuie să fie corect și fundamentat. Toți oamenii
sunt supuși legii, dar și justiția și cei care aplică legea trebuie să o
facă cu grijă. Eu nu pot să judec pe fond, pentru că nu cunosc toate
elementele care au fost la mâna judecătorilor, dar mi se pare că a fost
un act nedrept, care lansează dubii asupra acestei sentințe. Chestia
asta cu amestecul politic e ceva inevitabil în societatea româneasca,
dar nu acesta este elementul esențial”. El s-a lăudat că, dacă ar mai fi
ocupat fotoliul de la Cotroceni ar fi găsit el o rezolvare a „cazului
Năstase”: „Cred că da, l-aș fi grațiat. Dar în ecuație mai trebuie să
intre cineva despre care nu vreau să spun nici o vorbă”. Cine ar putea
fi acel „cineva” la care se referă Iliescu? Probabil că Traian Băsescu,
de la care ar fi de așteptat să dea un decret de grațiere. Adică un
demers similar cu cel pe care l-a făcut el însuși atunci când l-a
grațiat și l-a pus în libertate pe Miron Cozma. Un decret pentru care
tot el, Ion Ilici Iliescu a trebuit să-l îndrepte cumva, după ce o țară
întreagă l-a huiduit ca la ușa cortului.
Hai să vedem ce spune legea!
În
conformitate cu Art. 1 din Legea nr. 546/2003, „Grațierea este măsura
de clemență ce constă în înlăturarea, în total sau în parte, a
executării pedepsei aplicate de instanță ori în comutarea acesteia în
una mai ușoară”. Iar Art.2 spune că „Grațierea poate fi acordată
individual, prin decret al Președintelui României, potrivit art. 94 lit.
d) din Constituția României, sau colectiv, de către Parlament, prin
lege organică, conform art. 72 alin. (3) lit. g) din Constituție”. Iată
că, legea spune clar că, în cazul în care Președintele nu-l grațiază
printr-un decret individual, sarcina de a-l scăpa pe Năstase de pușcărie
poate fi rezolvată chiar de către prietenii săi politici din
Parlamentul în care au o majoritate zdrobitoare. Așadar, dacă-l vreți
liber pe Năstase, dragi useliști puneți mâna și scoateți rapid din joben
o „Lege organică” referitoare la o grațiere colectivă. Ei hai, că acum
sunteți „fără număr, fără număr” și puteți. Cu atât mai mult că,
printr-o grațiere colectivă aveți ocazia să împușcați mai mulți iepuri
dintr-un singur foc (să ne scuzați domnule Năstase că vorbim de glonț în
fața împușcatului). Și astfel să-i puneți în libertate și pe câțiva
intre prietenii voștrii care lâncezesc sau vor lâncezi după gratii.
Concret, “Art. 12. al Legii 546/2003, spune că „Grațierea colectivă se
acordă unui număr de persoane pentru condamnări determinate prin
cuantumul pedepselor sau prin infracțiunile pentru care au fost
pronunțate”. Iar Art. 13. – (1) zice că „Grațierea colectivă poate avea
ca obiect numai pedepse aplicate de instanță pentru fapte săvârșite
anterior datei prevăzute în legea de grațiere”. Păi dacă vă mișcați „mai
cu talent”, și treceți în legea organică și infracțiunea de șantaj,
prin același decret de grațiere îl puteți scăpa de la „brutărie”, și pe
Sorin Ovidiu Vântu, cel trimis ieri, „la răcoare”, tot printr-o
sentință definitivă. Hrebenciuc știe cum să tragă sforile pentru ca
Parlamentul să voteze o lege organică prin care să-i grațieze pe bunii
săi prieteni Năstase și Vîntu. Reamintim că mai există un precedent,
petrecut în vremea guvernării Năstase (ce vremuri!). În 2002,
Parlamentul dominat de PSD a adoptat Legea 543 prin care au fost
grațiate colectiv toate pedepsele până la cinci ani de închisoare
inclusiv, precum și pedepsele cu amenzi. Dacă atunci s-a putut e greu de
crezut că nu se va reuși acum , când partidul lui Ponta, premierul
celui mai cinstit guvern din istorie , se bate cu pumnul în piept că
poate adopta orice lege dorește în Parlament. Prin urmare, așteptăm cu
interes să vedem dacă pesediștii chiar mor de dragul lui Năstase și sunt
gata să adopte o lege organică, lege care ar putea purta numele
fostului premier, acest Antoine de Saint Exupery al României, după cum
la descris, inutil, unul dintre avocații săi, în pledoaria finală.
Presa externă îl compară pe Năstase cu Bettino Craxi, condamnat și el pentru corupție
Informația
potrivit căreia fostul premier Adrian Năstase a încercat să se sinucidă
cu doar câteva ore înainte de a ajunge la pușcărie a făcut rapid
înconjurul lumii. Prezenți la fața locului, jurnaliștii AFP l-au văzut
pe Năstase în timp ce era scos pe targă, inconștient și transportat la
spital. Explicând pe scurt detaliile dosarului în care Adrian Năstase a
fost condamnat la doi ani de închisoare cu executare, ziariștii AFP au
făcut o comparație între acesta și fostul președinte al Consiliului
italian, Bettino Craxi, condamnat definitiv la închisoare în anii 90, în
diferite dosare, demnitar care a părăsit Italia exact pentru a nu-și
ispăși pedeapsa.
Ulterior știrea AFP a fost preluată de marile
publicații franceze, începând cu Le Monde, Le Parisien sau Liberation,
care au prezentat cazul în detaliu. Agenția belgiană Belga, a precizat
că Năstase va fi operat pentru a i se extrage glonțul rămas în zona
gâtului, în timp ce site-ul elvețian swissinfo.ch a precizat că fostul
premier este oficialul politic cu cel mai înalt rang condamnat până în
prezent pentru fapte de corupție în România postcomunistă. Iar Reuters,
după ce a prezentat în detaliu cazul în care a fost condamnat Adrian
Năstase, precum și tentativa lui de suicid a apreciat că decizia Curții
Supreme care l-a condamnat pe fostul premier să ispășească doi ani de
închisoare, i-a surprins pe mulți care credeau că politicienii sunt
deasupra legii în România. În plus agenția a subliniat că „Eșecul de a
combate corupția endemică a împiedicat accesul României și Bulgariei,
cele mai noi și cele mai sărace state membre UE, la spațiul Schengen”.
Iar Associated Press a apreciat că sentința de condamnare a lui Adrian
Năstase este un semnal trimis Uniunii Europene, care a cerut României să
combată corupția endemică. Decizia Curții Supreme, care a menținut
sentința inițială, a trimis însă unde de șoc în întreaga țară, susține
AP, amintind că Năstase este cel mai important politician român
condamnat după 1989.
AUTOR VASILE SURCEL
SURSA CURENTUL
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu