NIMIC NOU SUB SOARE

Această «Opoziţie Unită» din 1887 a fost o formaţiune tipic românească; într-însa, totul era negativ şi nimic pozitiv – să răstoarne, bine, dar ce să puie în loc?

Sâmbătă, 5 februarie 2011, a luat fiinţă coaliţia Uniunea Social-Liberală, alcătuită din două formaţiuni politice - PSD, PNL - şi un trust de presă - Intact. Putem vorbi astfel de momentul  de constituire a Opoziţiei Unite.  PSD e un partid de stânga,  PNL, unul de dreapta, iar Intact e un trust de presă. 

Plecând de aici, adversarii USL şi-au întemeiat criticile şi scepticismele pe teza noutăţii absolute întruchipate de prezenţa la un loc a unor elemente care, în politică, la fel ca în natură, par imposibil de amestecat, cum ar fi, de exemplu, caviarul şi fasolea bătută.

Construcţia de sâmbătă nu e însă o noutate absolută în istoria României. Cu 127 de ani în urmă, mai precis, la 18 martie 1884, se năştea pe scena României Mici Partidul Liberal-Conservator, alcătuit din Partidul Conservator, Partidul Liberalilor Sinceri şi Partidul Liberalilor Moldoveni. Alcătuirea e prezentată publicului alegător drept Opoziţia Unită. La guvernare se afla, din 1876, PNL-ul condus de Ion C. Brătianu. În 1884, nimic nu lăsa să se întrevadă posibilitatea celor trei partide de a ajunge la ciolan. Unirea lor într-o nouă formaţiune are drept temei încrederea că numai astfel îl vor putea da jos pe „Dictatorul" Ion C. Brătianu. Formaţiunea e condusă de doi copreşedinţi: Lascăr Catargiu, şeful Partidului Conservator, şi George Vernescu, şeful Partidului Liberalilor Sinceri.

Programul noii formaţiuni pluteşte într-o mare de principii vagi: respectarea sinceră şi leală a Constituţiei, care trebuie să devină o realitate, progres treptat şi sănătos, îmbunătăţirea administraţiei. Treptat-treptat, Opoziţia Unită se lărgeşte cu  noi  partide şi grupări:  Junimiştii, Partidul Liberal Democrat, condus de  Dimitrie I. Brătianu, fratele lui Ion C. Brătianu, dar şi cu  personalităţi liberale supărate pe Ion C. Brătianu: Take Ionescu, Nicolae Fleva. Constantin Argetoianu, care frecventase Opoziţia Unită în tinereţile sale, avea să noteze mai târziu în jurnalul său: „În 1887, toate grupările şi partidele opozante (şi la conservatori erau grupuri şi sub-grupuri), de fapt aproape toată ţara, în afară de gaşca din jurul guvernului, formaseră «Opoziţia Unită», o alianţă menită să răstoarne guvernul - fiecare element reluându-şi libertatea îndată după atingerea scopului urmărit. Această «Opoziţie Unită» din 1887, care a servit apoi de model şi celorlalte mişcări, îndreptate împotriva guvernelor Regelui Carol I, a fost o formaţiune tipic românească; într-însa, totul era negativ şi nimic pozitiv - să răstoarne, bine, dar ce să puie în loc?"

Într-adevăr, Opoziţia Unită n-are un program de guvernare, ci unul de răsturnare a lui Ion C. Brătianu. Nu în Parlament, nu la urne, ci în stradă, prin tulburări violente. Prima are loc în noaptea de 28 spre 29 aprilie 1884. După întrunirea de la Sala Bossel, cu discursuri vădit caţavenciene, Opoziţia Unită se deplasează în Piaţa Palatului Regal. Aici, aşezându-se în fruntea unor cetăţeni revoltaţi, liderii urmau să ia cu asalt Palatul Regal, copie dâmboviţeană a asaltului Palatului Tuilleries şi prefaţă minoră la asaltul Palatului de Iarnă. Regele e sculat din somn, forţele poliţieneşti dau în dreapta şi-n stânga, cetăţenii dau şi ei, mai ales că nu sunt simpli cetăţeni, ci mardeiaşi ai celor două partide care compuneau Opoziţia Unită. Protestatarii nu vor să plece din Piaţa Palatului. Probabil că erau plătiţi cu ora şi, cu cât şedeau mai mult, cu atât îşi îngroşau mai tare pungile.
Constantin Bacalbaşa, în „Bucureştii de altădată", ne dezvăluie soluţia găsită de Guvern  pentru a scăpa de ei: „În sfîrşit, pentru a împrăştia mulţimea care nu voia să golească Piaţa Teatrului, în ciuda şarjelor jandarmilor călări comandaţi de maiorul Fănuţă, fură aduşi măturătorii primăriei care, cu măturile lor, înălţară nouri de praf în văzduh. Mulţimea asfixiată se împrăştie repede şi manifestaţia încetă".

Ion C. Brătianu cade de la putere în 22 martie 1888. Şezuse la guvernare doisprezece ani!

AUTOR ION CRISTOIU

articol preluat din ADEVARUL