SANTAJUL PRIN PRESA

Cornel Nistorescu e, indiscutabil, cel mai bogat ziarist român în viaţă.

Publicate abia după 1989, „Însemnările politice" ale lui Armand Călinescu sunt, pentru orice iscoditor al epocii interbelice, un document de nepreţuit. Pentru audienţa din 24 mai 1938 (aşa se chemau reuniunile de lucru ale lui Carol al II-lea cu supuşii săi, membrii Guvernului), Armand Călinescu, ministru de Interne, dar şi răspunzător de presă, îşi notează, plecând de la atacurile împotriva Dictaturii regale: „Calmarea Şeicaru. Dat bani. Ce mi-a spus Tătărescu în această privinţă". Pamfil Şeicaru era director şi proprietar al ziarului „Curentul". Numeroase mărturii din epocă explică averea colosală dobândită de jurnalist prin practicarea şantajului ordinar. Însemnările lui Armand Călinescu din 24 mai 1938 confirmă că la cel mai înalt nivel al politicii momentului năravul lui Şeicaru era cunoscut şi, mai ales, acceptat. În anii interbelici, Pamfil Şeicaru şi Stelian Popescu (director şi proprietar al „Universului") întruchipează o categorie aparte de oameni de presă: cea de jurnalişti - moguli. Imaginea lăsată de Mihai Eminescu şi I.L. Caragiale, cea de  gazetar care trudeşte la patronul ziarului pentru o bucată de pâine, e înlocuită de imaginea gazetarului-patron, care-i pune pe alţi jurnalişti să trudească la ziarului lui pentru o bucată de pâine. Ca şi azi, în anii interbelici nu se câştiga urieşeşte din investiţia în presă. 

Îmbogăţirile unor jurnalişti precum Pamfil Şeicaru îşi aveau rădăcina în folosirea trusturilor de presă pe care le posedau pentru a obţine sume colosale din şantajarea politicienilor, demnitarilor şi oamenilor de afaceri. Mecanismul era simplu. Plătind ziarului „Curentul", şantajatul sporea automat profitul obţinut de Pamfil Şeicaru în calitate de proprietar.
Perioada de după decembrie 1989 cunoaşte şi ea fenomenul ziariştilor îmbogăţiţi peste noapte. Spre deosebire însă de anii interbelici, aceşti jurnalişti nu sunt proprietari ai ziarului, ci doar directori. Prin ce mecanism au reuşit aceşti jurnalişti, porniţi la drum, în 1990, săraci de-a binelea să deţină acum milioane de euro în cont, vile, palate, maşini de lux, terenuri?! Un studiu de caz - cel al lui Cornel Nistorescu - ne dă răspunsul. Cornel Nistorescu e, indiscutabil, cel mai bogat ziarist român în viaţă. Nu ascunde asta, dimpotrivă, ori de câte ori are prilejul, se mândreşte cu averea sa. Palatul său din Pădurea pe care o împarte cu Sorin Ovidiu Vîntu a intrat în legendă prin disproporţia dintre mărime, numărul încăperilor (25), luxul dotărilor (piscină în care coboară direct din pat) şi condiţia unui om singur, fără familie. Cornel Nistorescu s-a îmbogăţit în perioada 1997-2004, când a fost director la „Evenimentul zilei". În această perioadă, dat fiind că el şi Mihai Cîrciog şi-au vândut acţiunile, proprietarul „Evenimentului zilei" era trustul Ringier. Cum s-a îmbogăţit Cornel Nistorescu, deşi, spre deosebire de Pamfil Şeicaru, nu era patronul ziarului, ci doar director? În 2004, din câte-şi mai amintesc unii, trustul Ringier hotărâse să-l schimbe pe Cornel Nistorescu din funcţia de director. La vremea respectivă, circula zvonul că trustul luase această decizie, pentru că „Evenimentul zilei" ducea o campanie virulentă împotriva Guvernului PSD, împotriva lui Adrian Năstase, îndeosebi. E drept, în această campanie, ziarul folosea mijloace incorecte profesional, dacă nu chiar mârşave. Ceva asemănător cu mijloacele pe care le foloseşte azi Cotidianul.ro, site-ul lui Sorin Ovidiu Vîntu, condus de Cornel Nistorescu. Trustul Ringier se gândise ca eu să-i iau locul lui Cornel Nistorescu. La întâlnirile cu trimişii de la Zürich, om corect, am obiectat că nu vreau să iau locul unui coleg de breaslă dat afară, pentru că ducea o politică editorială anti-Putere. Mi s-a răspuns că decizia de a se renunţa la Cornel Nistorescu nu-şi avea cauza în politica editorială a ziarului, ci în escrocheria prin care Cornel Nistorescu se îmbogăţea pe seama trustului. Cornel Nistorescu îşi făcuse o firmă de publicitate. Întreaga publicitate dată ziarului trecea prin firma lui Cornel Nistorescu, care practica un comision înspăimântător. Mecanismul se dezvăluia în toată splendoarea sa. Cornel Nistorescu şantaja demnitari, oameni de afaceri, justificându-se în faţa redacţiei prin nevoia ca ziarul să aibă publicitate. Şantajaţii plăteau firmei sale de publicitate, care firmă, după ce încasa frumuşel comisionul, dădea ziarului ce rămânea. Trustul Ringier era victima unei sifonări. Din cauza comisionului uriaş profitul ziarului era mic. Firma al cărei unic proprietar era Cornel Nistorescu avea, în schimb, un profit uriaş. Care mergea în conturile, vilele şi maşinile de lux ale lui Cornel Nistorescu.
Epoca directorilor de ziare îmbogăţiţi prin şantaj a luat sfârşit. I-a luat locul epoca patronilor de presă îmbogăţiţi prin şantaj. Ei nu se pretind însă precum Cornel Nistorescu jurnalişti independenţi. Şi, din acest punct de vedere, ceea ce fac ei mi se pare mai puţin mizer decât ceea ce face Cornel Nistorescu.
Autor ION CRISTOIU
sursa ADEVARUL