CU CE E MAI BREAZ ANTONESCU DECAT BOC

Crin Antonescu promite că va distruge odioasa moştenire a guvernului Boc, până la ultimul articol de lege adoptat prin asumarea răspunderii. Şi ce va pune în loc?
Pentru că se pretinde un radical, un fel de Traian Băsescu de semn contrar, pentru Antonescu nu contează. Importantă e doar opera de anihilare. Mai raţional s-a dovedit partenerul său politic Victor Ponta: nu totul va fi abrogat, doar ce e rău.

Noi, cei care suportăm efectele schimbării legilor de la un mandat la altul, nu ştim ce e bine şi ce e rău din punctul de vedere al opoziţiei pentru că Antonescu şi Ponta nu ne-au făcut cunoscută viziunea lor alternativă. Dacă ea există: în cazul Codului Muncii opoziţia a propus aceeaşi versiune, cu diferenţe nesemnificative. Iar abrogarea legilor privind salariile şi pensiile ne-ar întoarce la situaţia de dinaintea adoptării lor, adică la inechităţi strigătoare la cer.

Echitatea, refuzul nedreptăţii, ar fi trebuit să fie în codul genetic al presupusului partid de stânga, PSD. O opoziţie constructivă, aşa cum îşi dorea Ion Iliescu, ar fi obligată să admită că unele dintre actele normative, nu toate, sunt aşezate pe principiile corecte: salarizare unitară, pensii echitabile, reducerea birocraţiei de stat. Pe Crin Antonescu nu-l intersează însă să avem legi bune, ci doar să le anuleze pe toate cele adoptate de guvernul Boc doar pentru că aparţin guvernului Boc.

Dacă Crin Antonescu îşi va duce la îndeplinire ameninţarea, răspunzător va fi şi Emil Boc pentru că în 2012 o vom lua, din nou, de la capăt. Premierul a abuzat de procedura asumării răspunderii, aşa cum Adrian Năstase a făcut exces de ordonanţe de urgenţă. Cinic, Boc a replicat că procedura dă putere parlamentului în condiţiile în care o moţiune de cenzură ar putea duce la căderea guvernului. Cumpărarea voturilor din parlament cu bani pentru colegii, practicată de guvernul Boc cu eficienţă dovedită (doar a scăpat de opt moţiuni de cenzură), reduce la zero rata de succes a opoziţiei. Abuzul de asumări, dar şi realitatea constatată de IPP că peste 80% dintre proiectele de lege adoptate au avut drept iniţiator Guvernul României, au făcut din parlament un fel de Hyde Park, unde fiecare vine şi dă câte o reprezentaţie fără să influenţeze decizia.

Dominaţia executivului, care şi-a asumat şi rolul de legislator, a început atunci când, pentru reducerea salariilor şi a pensiilor, Boc a invocat Legea siguranţei naţionale, asimilând criza economică unei situaţii de urgenţă care presupune limitarea unor drepturi şi exercitarea, de către executiv, a unor puteri suplimentare. Urgenţa pentru că e criză a fost invocată de fiecare dată când guvernul şi-a asumat răspunderea pe o lege, deşi urgenţa nu se justifica. Legea educaţiei a fost adoptată pentru că dezbaterile din parlament durau prea mult.

La fel şi noul Cod al Muncii: însuşi Traian Băsescu i-a recomandat guvernului să limiteze timpul alocat consultărilor cu sindicatele şi patronatele. Acest argument al eficienţei maxime dictate de o situaţie excepţională conţine o atitudine a puterii faţă de democraţie, prin natura ei consumatoare de timp. Discursul urgenţei şi acuzaţiile populiste de ineficienţă aduse parlamentului îşi arată efectele în studiul Soros asupra opiniilor elevilor şi adolescenţilor - care le reproduc, probabil, pe cele ale adulţilor - în favoarea unui regim militar sau a unui preşedinte puternic care nu mai pierde timpul cu parlamentul şi cu alegerile.

Promisiunea lui Crin Antonescu că va abroga toate legile adoptate prin asumarea răspunderii de guvernul Boc perpetuează aroganţa autoritară a majorităţii pe care o reproşează el astăzi puterii. Frustrant pentru un observator al vieţii politice din România este că nu poate afirma, decât rareori, că puterea şi opoziţia se află în dezacord. Dezacordul presupune exis tenţa unor idei diferite şi a unor proiecte alternative.

Victor Ponta adevăr a grăit: "Datoria opoziţiei este să construiască o alternativă". Dar opoziţia tocmai de la această datorie a abdicat: prizonieră a atacului la persoană practicat cu religiozitate în public, e incapabilă să formuleze o alternativă. În 2012 ne aşteaptă ceea ce corect a formulat un comentator al site-ul Critic Atac: o alternanţă fără alternativă.
AUTOR IOANA LUPEA
SURSA www.evz.ro