CU CE E MAI BREAZ ANTONESCU DECAT BOC

Crin Antonescu promite că va distruge odioasa moştenire a guvernului Boc, până la ultimul articol de lege adoptat prin asumarea răspunderii. Şi ce va pune în loc?
Pentru că se pretinde un radical, un fel de Traian Băsescu de semn contrar, pentru Antonescu nu contează. Importantă e doar opera de anihilare. Mai raţional s-a dovedit partenerul său politic Victor Ponta: nu totul va fi abrogat, doar ce e rău.

Noi, cei care suportăm efectele schimbării legilor de la un mandat la altul, nu ştim ce e bine şi ce e rău din punctul de vedere al opoziţiei pentru că Antonescu şi Ponta nu ne-au făcut cunoscută viziunea lor alternativă. Dacă ea există: în cazul Codului Muncii opoziţia a propus aceeaşi versiune, cu diferenţe nesemnificative. Iar abrogarea legilor privind salariile şi pensiile ne-ar întoarce la situaţia de dinaintea adoptării lor, adică la inechităţi strigătoare la cer.

Echitatea, refuzul nedreptăţii, ar fi trebuit să fie în codul genetic al presupusului partid de stânga, PSD. O opoziţie constructivă, aşa cum îşi dorea Ion Iliescu, ar fi obligată să admită că unele dintre actele normative, nu toate, sunt aşezate pe principiile corecte: salarizare unitară, pensii echitabile, reducerea birocraţiei de stat. Pe Crin Antonescu nu-l intersează însă să avem legi bune, ci doar să le anuleze pe toate cele adoptate de guvernul Boc doar pentru că aparţin guvernului Boc.

Dacă Crin Antonescu îşi va duce la îndeplinire ameninţarea, răspunzător va fi şi Emil Boc pentru că în 2012 o vom lua, din nou, de la capăt. Premierul a abuzat de procedura asumării răspunderii, aşa cum Adrian Năstase a făcut exces de ordonanţe de urgenţă. Cinic, Boc a replicat că procedura dă putere parlamentului în condiţiile în care o moţiune de cenzură ar putea duce la căderea guvernului. Cumpărarea voturilor din parlament cu bani pentru colegii, practicată de guvernul Boc cu eficienţă dovedită (doar a scăpat de opt moţiuni de cenzură), reduce la zero rata de succes a opoziţiei. Abuzul de asumări, dar şi realitatea constatată de IPP că peste 80% dintre proiectele de lege adoptate au avut drept iniţiator Guvernul României, au făcut din parlament un fel de Hyde Park, unde fiecare vine şi dă câte o reprezentaţie fără să influenţeze decizia.

Dominaţia executivului, care şi-a asumat şi rolul de legislator, a început atunci când, pentru reducerea salariilor şi a pensiilor, Boc a invocat Legea siguranţei naţionale, asimilând criza economică unei situaţii de urgenţă care presupune limitarea unor drepturi şi exercitarea, de către executiv, a unor puteri suplimentare. Urgenţa pentru că e criză a fost invocată de fiecare dată când guvernul şi-a asumat răspunderea pe o lege, deşi urgenţa nu se justifica. Legea educaţiei a fost adoptată pentru că dezbaterile din parlament durau prea mult.

La fel şi noul Cod al Muncii: însuşi Traian Băsescu i-a recomandat guvernului să limiteze timpul alocat consultărilor cu sindicatele şi patronatele. Acest argument al eficienţei maxime dictate de o situaţie excepţională conţine o atitudine a puterii faţă de democraţie, prin natura ei consumatoare de timp. Discursul urgenţei şi acuzaţiile populiste de ineficienţă aduse parlamentului îşi arată efectele în studiul Soros asupra opiniilor elevilor şi adolescenţilor - care le reproduc, probabil, pe cele ale adulţilor - în favoarea unui regim militar sau a unui preşedinte puternic care nu mai pierde timpul cu parlamentul şi cu alegerile.

Promisiunea lui Crin Antonescu că va abroga toate legile adoptate prin asumarea răspunderii de guvernul Boc perpetuează aroganţa autoritară a majorităţii pe care o reproşează el astăzi puterii. Frustrant pentru un observator al vieţii politice din România este că nu poate afirma, decât rareori, că puterea şi opoziţia se află în dezacord. Dezacordul presupune exis tenţa unor idei diferite şi a unor proiecte alternative.

Victor Ponta adevăr a grăit: "Datoria opoziţiei este să construiască o alternativă". Dar opoziţia tocmai de la această datorie a abdicat: prizonieră a atacului la persoană practicat cu religiozitate în public, e incapabilă să formuleze o alternativă. În 2012 ne aşteaptă ceea ce corect a formulat un comentator al site-ul Critic Atac: o alternanţă fără alternativă.
AUTOR IOANA LUPEA
SURSA www.evz.ro 

PIROMANII PONTA SI ANTONESCU

Victor Ponta şi Crin Antonescu fac parte din a doua categorie. Să aprinzi focul naţionalist antimaghiar în timp de criză economică pentru că eşti incapabil să propui o alternativă la Codul lui Boc ori să gândeşti şi să exprimi argumente solide împotriva acestuia este o dovadă de primitivism politic.

Numărul mic de manifestanţi împotriva Codului Muncii poate reprezenta un indicator că salariaţii, cei care cred că drepturile lor sunt afectate de noul text legislativ, nu s-au simţit reprezentaţi de opoziţia parlamentară. Şi cum s-ar putea regăsi îngrijorările lor în discursul lui Crin Antonescu din care pot fi extrase două idei principale: că-l enervează Boc pentru că-l numeşte socialist şi că-l mai enervează şi Dinu Patriciu şi Grigore Cartianu. Lista rămâne deschisă. De altfel, intrarea triumfală a lui Victor Ponta şi Crin Antonescu în Piaţa Constituţiei, înainte de dezbaterea moţiunii, a fost întâmpinată cu o răceală tulburată doar de două, trei aplauze anemice. Opereta naţionalistă din parlament ar putea fi începutul declinului pentru USL dacă nu cumva, pe fondul crizei economice, românii şi maghiarii au acumulat frustrări ce au nevoie de o astfel de supapă.

Sunt câteva motive pentru care Ponta şi Antonescu au recurs la diversiunea naţionalistă. Primul este că nici unul, nici celălalt nu au citit Codul Muncii, nici măcar pastişa ce poartă propriile lor semnături şi a fost depusă la parlament ca variantă a USL. Cei doi lideri au avut treburi mai importante pe cap: primul poartă un război imaginar cu predecesorul său Mircea Geoană, cel de-al doilea se răfuieşte cu Dinu Patriciu, atacând-o nedemn şi sexist pe Adriana Săftoiu. Trebuie să recunoaştem că misiunile lor, evident în slujba interesului public, sunt mari consumatoare de energie.

Cel de-al doilea motiv este ceva mai relevant din punct de vedere politic. Ponta şi Antonescu şi-au făcut probabil un calcul cinic că, dacă aprind scânteia naţionalistă, partidului de guvernământ îi va fi mai greu să-şi îndeplinească promisiunile făcute UDMR. Iar rezultatul ar fi ruperea coaliţiei majoritare şi trecerea UDMR în opoziţie. O socoteală greşită: odată aprins incendiul, nici USL nu se va putea angaja că va adopta legile UDMR privind statutul minorităţilor şi regionalizarea.

Ponta şi Antonescu, încurajaţi şi de retorica naţionalistă de la Budapesta, ar putea însă apăsa în continuare pedala pericolului maghiar, în interes politic şi electoral. Cei doi lideri autişti ai opoziţiei par să nu fi auzit de experienţa preşedintelui francez, Nicolas Sarkozy, care, prin discursul privind siguranţa naţională şi campania de expulzare a romilor, a propulsat în fruntea sondajelor de opinie Frontul Naţional condus de fiica lui Jean Marie Le Pen. Nici Ponta şi nici Antonescu nu sunt credibili în rolurile de luptători naţionalişti, dar de incendiul stârnit de ei ar putea profita, pe fondul crizei economice şi identitare, extremişti care stăpânesc retorica. Şi nu Vadim Tudor ale cărui resurse de convingere sunt epuizate, ci un nou cavaler pe cal alb, aşa cum este şi Marine Le Pen în Franţa.

Radicalizarea ar putea atinge şi secuimea, încercată şi ea de criza economică şi identitară, pentru care drepturile obţinute de UDMR în 20 de ani nu înseamnă nimic pentru că acestea existau de facto. Situaţie care ar fi în dezavantajul UDMR şi din care ar trage foloase electorale noile organizaţii naţionalist-populiste ale maghiarimii. Psihologii crizelor avertizează că un rău imens poate fi atins când două populaţii, în acest caz cea majoritar românească şi cea minoritar maghiară, se găsesc în simetrie pe aceeaşi problematică, fiecare devenind pentru cealaltă "răul încarnat şi obiectul desemnat al violenţei persecutorii". România a mai experimentat aşa ceva la începutul anilor ’90 pe fondul crizei produse de tranziţia de la totalitarismul de factură comunistnaţionalist la democraţie.

Deocamdată răul nu s-a produs. Gesticulaţia naţionalistă a lui Victor Ponta şi cea a lui Crin Antonescu ţin mai degrabă de repertoriul de circ decât de încolonarea sub steag. Surprinzător, dar cel care a strivit cu piciorul scânteia aprinsă de opoziţie a fost Emil Boc: Ponta şi Antonescu au reuşit ceea ce părea imposibil, să resusciteze reflexele de politician ale premierului. Din fericire, au mai fost şi alţi politicieni raţionali, chiar din băncile opoziţiei. Victor Ponta şi Crin Antonescu s-au înfăţişat publicului ca nişte piromani care aprind incendii politice pentru a le privi mulţumiţi de ei înşişi.
AUTOR IOANA LUPEA
SURSA: www.evz.ro 

OPOZITIE NATIONALISTA

A cazut si a noua motiune de cenzura daca nu ma insel la numar, in Parlament. Nimic nou sub soare, nu a fost nici prima si nu va fii  nici ultima infrangere suferita de opozitie in Parlament. Antonescu si Ponta nu au capacitatea sa inteleaga ca guvernul Boc, datorita intelegerii cu UDMR va rezista pana-n 2012, iar maghiarii astazi nu au nici un interes sa tradeze. Varianta cu tehnocratul in fruntea guvernului este sperietoarea plasata de Basescu in lanul portocaliu, cu scopul de a-si mentine favoritul si partenerul politic in fruntea PDL-ului.

Vectorii de imagine si goarnele opozitiei Ponta, Nastase si Antonescu dupa ce au pozat pe sticlele mogulilor, facand bai de multime printre protestatarii adunati cu chiu cu vai de pe meleagurile patriei de catre cele cinci mari confederatii sindicale, au pornit circul in Parlament. Desi Dana Grecu ne prezenta la A3, ca protestarii au fost vreo 20.000 in realitate au fost 8000. Se pare ca opozitia a uitat ca astazi au pornit la lupta sa rastoarne monstroasa guvernare, si prin vocea lui Puiu Hasoti, au aratat poporului ce mari nationalisti sunt. Fiind revoltati ca Basescu tace, guvernul nu maraie nimic s-au trezit ei sa ia atitudine vizavi de declaratiile date de Viktor Orban. Mult circ pentru nimic, stim cu totii ca vrabia malai viseaza. Cine urmareste atent scena politica cu siguranta are la cunostinta ca Traian Basescu, de vreo 3-4 ori cu diverse ocazii a declarat ca visurile maghiare privind autonomia teritoriala sunt irealizabile. O incercare jenanta si penibila de a crea tensiuni in coalitia de guvernare. PDL-ul nu era tampit sa le cante in struna cand au nevoie de sprijinul UDMR-ului la guvernare. Si in cazul in care 2-3 gaste portocalii le-ar fii cantat in struna, UDMR tot nu vota motiunea. Prin acesta isterie parlamentara USL-ul si-a spulberat orice vis referitor la debarcarea maghiara din fruntea guvernului. Pana la alegerile parlamentare din 2012 pot dormi in opozitie linistiti.

Nu inteleg de ce nu a reactionat opozitia aseara, fiindca Orban a facut acele declaratii idioate pe la pranz, daca tot le fierbe sangele in vene de atat patriotism? De ce nu au amanat pentru astazi luarea de pozitie, isi puteau exprima punctul de vedere intr-o conferinta de presa iar in Parlament se concentrau  mai bine pe motiunea de cenzura pe codul muncii. Stiau de la bun inceput ca din nou o vor lua in freza, si guvernul Boc nu va cadea. Au incercat sa puncteze electoral batand moneda pe nationalism si infierand UDMR-ul. In incheiere am sa le aduc la cunostinta opozabililor o declaratie data de Traian Basescu la Odorheiul Secuiesc in 2006 '' veti avea autonomie, atat cat are si Craiova'' sau declaratia din februarie 2009 "teritoriul tarii nu se poate imparti dupa dorintele unor politicieni care jura in Parlament ca vor respecta Constitutia si, cand ajung acasa, incita la neresepctarea Constitutiei".

DE CE SUSTINE ''ADEVARUL'' CODUL MUNCII

Când am declanşat campania de prezentare, explicare şi susţinere a noului Cod al Muncii, unii s-au întrebat: ce i-o fi găsit, dom’le, pe ăştia de la „Adevărul“?

Alţii, mai vigilenţi, au depistat chiar şi o coaliţie secretă între ziar şi Guvern. Le e greu, pesemne, să facă diferenţa între a susţine o iniţiativă a Guvernului (în cazul de faţă, Codul Muncii) şi a susţine Guvernul.

Viaţa este mult mai prozaică: un guvern poate fi susţinut doar de acţiunile sale. Populismul şi jocul de imagine sunt ca fondul de ten: îţi ascund bubele, dar nu le vindecă. În cele din urmă, boala erupe, nu mai poate fi dosită prin machiaj. Iar o presă responsabilă, profesionistă, ştie să facă diferenţa între responsabilitate şi demagogie.
Pusă în faţa noului Cod al Muncii, conducerea ziarului „Adevărul" avea la îndemână o soluţie facilă: prezentarea neutră a acestuia. Dar am considerat că merită să facem mai mult! Să ne implicăm. Nu putem rămâne indiferenţi atunci când este în joc viitorul nostru. Iar acest viitor este pus deseori în pericol de populismul deşănţat al televiziunilor gălăgioase şi al politicienilor de duzină. Când vine medicul să-i facă o injecţie copilului tău suferind, nu-i spui odraslei să dea cu pietre în nenea doctoru', ci îi explici că fără injecţie o să-l doară şi mai tare.
Chiar dacă noul Cod este departe de a fi perfect, el liberalizează enorm piaţa muncii. Inevitabil, se întâlneşte cu filosofia liberală a ziarului „Adevărul". Ştiu, e riscant să spui că ai vederi liberale, căci minţile odihnite sunt gata să te asocieze cu vreun partid care îşi agaţă şi un „L" în titulatură. Dar interpretările contează mai puţin decât misiunea publică pe care ţi-o asumi.
„Adevărul" şi-a asumat liberalismul ca soluţie realistă de a scoate România din mizerie şi de a-i oferi şansa unei dezvoltări spectaculoase. Înainte de a împărţi sărăcia generală prin metode socialiste, avem nevoie de bunăstare. Iar bunăstarea nu vine prin încurajarea traiului pe spezele statului, ci prin stimularea iniţiativei private, a productivităţii şi a muncii.
Vom susţine orice acţiune politică înscrisă în aceste coordonate, indiferent de partidul care şi-o asumă. O facem cu convingerea că şansa României este o clasă mijlocie cât mai puternică. Da, avem ambiţia de a fi ziarul clasei mijlocii, de a o promova şi susţine. România are nevoie de sute de mii de întreprinzători, de oameni capabili să creeze locuri de muncă, pentru ei şi pentru alţii. Marii patroni îşi apără interesele şi singuri (au resursele de a o face), angajaţii sunt apăraţi de sindicate, dar micii întreprinzători se află într-o situaţie ingrată.
Ambiţia noastră este să-i ajutăm pe aceşti oameni să devină cât mai mulţi şi cât mai puternici. Atenţie: ei nu sunt un club închis, ci o categorie în continuă formare. Orice om cu mintea deschisă poate deveni mic întreprinzător. Orice student sau licean de azi se poate gândi la mica lui afacere de mâine.
Comunismul s-a definit ca luptă de clasă, capitalismul modern elimină asemenea aberaţii. Liberalismul economic nu-i opune pe patroni angajaţilor. Succesul celor dintâi este o şansă pentru ceilalţi. Cu cât vom avea mai mulţi întreprinzători de succes, cu atât va creşte numărul locurilor de muncă. A-i dori răul patronului, măcinat de demonul ascuns al luptei de clasă, este un mod imbecil de a te sinucide.
Un argument şi pentru bugetari: liberalismul economic întăreşte bugetul statului, asigurându-i resurse de a-şi plăti mai bine salariaţii. Pentru ca profesorul, medicul sau funcţionarul să aibă venituri rezonabile, e nevoie ca economia privată să duduie.
Asta trebuie să ştie toţi liberalii din spectrul politic, indiferent că-şi lipesc în frunte eticheta PNL sau PDL! Altfel, ce diferenţă mai e între ei şi stângiştii de la PSD?
 AUTOR GRIGORE CARTIANU
SURSA: ADEVARUL

PAZEA VINE SCLAVAGISMUL

Credeam că demagogia coloneilor de pace, care se perindau prin studiourile TV pentru a se plânge că le-a scăzut pensia de la 50 la 30 de milioane, va fi greu de egalat în era noastră.
Mai ales că unii dintre scandalagii au servit patria cu oarece măsură, din moment ce au îngroşat rândul pensionarilor înainte de a împlini 50 de ani.

Incă o dată, m-am înşelat! Ceata lui Moş Teacă a fost întrecută, în zilele din urmă, de hoarda liderilor sindicali. Descinşi în studiourile TV direct din jeepuri luxoase, aceşti campioni ai demagogiei au prins drag, iute-iute, de un termen extras din cartea de istorie: sclavagism. Uau, sclavagism! Se sparie băbuţele pe uliţele satelor mai dihai ca de moroii ieşiţi din morminte: auzi 'mneata, sclavagism... Plâng puradeii pe prundiş, ţipând ca din gură de şarpe: năică, fugi, bă, că vine sclavagismu'! Şi vine, afurisitu', cu litere mari, pe crowl-ul televiziunilor, împachetat în toate formele gramaticale. Moderatorii îl accentuează, îngroşând vocea pe cuvântul fatidic, iar invitaţii - experţi ai apocalipsei - îl prind din zbor şi desăvârşesc lucrarea. Fraţi români, zăvorâţi uşile, ferecaţi ferestrele, ascundeţi-vă pe unde puteţi (dacă mai apucaţi...): vine sclavagismu'!
În fond, ce se întâmplă? Vom avea, în sfârşit, un Cod al Muncii desprins de socialismul rezidual al ultimilor 21 de ani. Nici nu apucase să se răcească Răposatu', în groapa din Ghencea Civil, când vorbeam vârtos despre capitalism, convinşi fiind că asta înseamnă să mâncăm portocale pe săturate şi să bem suc de kiwi la dozator.
Curând, am constatat că asta se numeşte libertate, nu capitalism. Şi am mai descoperit ceva: capitalismul post-comunist se construieşte al naibii de greu. Statul centralizat, moşit şi crescut în dictatură, renunţă greu la pârghiile de control asupra societăţii. Inclusiv la vechile obiceiuri de a reglementa absurd piaţa muncii.
Abia acum înţelegem cât de mult rău a făcut economiei româneşti vechiul Cod al Muncii. Mari investitori au refuzat să-şi rişte banii într-o ţară cu reglementări încremenite în socialism. Cum să nu pot concedia un angajat dacă el nu-şi face treaba?, se întreba, onest, investitorul. Ete, nu poţi, pentru că aşa scrie în Codul Muncii... şi pentru că avem contract colectiv de muncă la nivel de ramură... şi pentru că la putere e sindicatul... Concesia maximă care i se făcea angajatorului suna cam aşa: mă rog, poţi să-l dai afară pe Dorel, dar să-i dai 24 de salarii compensatorii!
Când auzea asta, John Urâtul urca în primul avion şi se oprea în Polonia, Ungaria, Cehia sau în alte ţări care s-au grăbit să abandoneze socialismul.
AUTOR GRIGORE CARTIANU
SURSA: ADEVARUL 

CODUL MUNCII DEZBATUT DE COTIDIANUL ''ADEVARUL''

1   Performanţa, criteriu de selecţie a angajaţilor

În viitorul Cod al Muncii este introdus pentru prima dată termenul de performanţă. Articolul 40 îi acordă angajatorului, printre alte drepturi, şi pe acela de „a stabili atribuţiile corespunzătoare pentru fiecare salariat". De asemenea, noul proiect îi pemite angajatorului şi dreptul de a fixa „obiectivele de performanţă individuală, precum şi criteriile de evaluare a realizării acesteia".

Sindicaliştii s-au opus din răsputeri nu doar acestor prevederi, ci tuturor noutăţilor legate de performanţă. Rezistenţa cea mai îndârjită a iscat-o un alineat al articolului 69 care leagă criteriul performanţei de cel al disponibilizărilor colective. Astfel, noua reglementare propune întocmirea listei de disponibilizări mai întâi în funcţie de performanţă şi abia apoi ţinând cont de criteriile sociale.  Executivul şi patronii au ţinut cu tot dinadinsul să introducă aceste două prevederi pentru a putea creşte competitivitatea firmelor şi a instituţiilor.

Prin aceste modificări, angajatorul se va putea dispensa mai uşor de salariaţii neperformanţi şi nu va mai avea probleme să dovedească în instanţă că n-a fost vorba de un abuz atunci când a renunţat la o persoană. În forma actuală, un angajat tânăr şi fără familie era primul pe lista disponibilizaţilor, indiferent de profitul pe care l-ar fi adus organizaţiei. Sindicaliştii nu sunt de acord să prevaleze performanţa şi nici dreptul angajatorului de a stabili norme şi criterii de evaluare. Legea spune că patronii discută toate criteriile cu sindicatele, dar nu sunt obligaţi să ţină cont de părerea lor.

2 Sancţiuni aspre pentru munca „la negru"

Codul trimis la Parlament conţine şi sancţiuni mai mari pentru munca la negru, comparativ cu forma iniţială. Cresc amenzile date angajatorului: pentru fiecare om folosit fără forme legale, firma plăteşte acum între 3.000 şi 4.000 de lei. În viitor, amenda va fi între 10.000 şi 20.000 de lei. În cazul unui număr mare de lucrători „la negru" sau „la gri", instanţa poate interzice, pe o perioadă de cel mult cinci ani, accesul firmei la ajutoare, subvenţii, fonduri europene şi participarea la licitaţii pentru contracte pe bani publici.  Mai mult, angajatorul care are mai mult de cinci lucrători „la negru" riscă închisoare, de la unu la doi ani. Aceste sancţiuni ar trebui să aducă în legalitate 1,6 milioane de români care muncesc „la
negru". 

3 Perioada de probă este majorată la 90 de zile

Prima variantă a Codului, pe care a început dezbaterea public, stabilea o perioadă de probă de 45 de zile (pentru funcţiile de execuţie) şi de 120 de zile (pentru cele de conducere). Companiile au cerut cu insistenţă prelungirea termenelor actuale, de 30, respectiv 90 de zile, pe motiv că timpul nu ar fi fost suficient pentru o evaluare corectă a viitorilor salariaţi. De exemplu, în cazul managerilor, efectul măsurilor luate de ei nu se putea resimţi şi cuatifica decât după o perioadă mai lungă. În plus, companiille au invocat şi rezistenţa la schimbare în interiorul unei organizaţii. Varianta propusă de Executiv e ca perioada de probă să fie de  90 de zile pentru funcţiile de execuţie şi de 120 de zile pentru cele de conducere. Varianta iniţială, cea din decembrie, scotea cu totul articolul 33, cel care spunea că nu se pot angaja succesiv mai mult de trei persoane pe perioade de probă pentru acelaşi post.

Asta însemna că o firmă putea proba oricâte persoane pe acelaşi post, fără să angajeze pe nimeni.  Actuala reglementare permite o durată de maximum trei luni de probă pentru un job. Forma nouă este  în favoarea angajatorului: o firmă poate proba câte persoane vrea pentru acelaşi post, dar perioada de probă pentru un post nu poate fi mai mare de 12 luni.Comisia Europeană semnalase că perioadele de probă şi preaviz din România sunt mai scurte decât media Uniunii. Maria Grapini, fostă reprezentantă a patronatelor din industria textilă, spune că s-a trezit de mai multe ori cu angajate care  nu confirmau în timp că au competenţele necesare. De exemplu, a avut lucrătoare care, după semnarea contractului pe durată determinată, nu reuşeau să mai respecte norma de timp pe un produs. Cu toate acestea, instanţa a obligat firma să le păstreze pe post.

4 Perioada de preaviz creşte la 20 de zile

Actualul Cod al Muncii prevede că perioada de preaviz în cazul demisiei sau a concedierii e de 15 zile pentru funcţiile de execuţie şi de 30 de zile pentru cele de conducere. Noul Cod propune creşterea acestei perioade, de la 15 la 20 de zile pentru funcţiile de execuţie, modificare importantă, care dă posibilitatea salariatului să aibă un interval de timp mai lung pentru a-şi găsi un alt loc de muncă. România avea o perioadă de preaviz de trei ori mai scurtă decât media europeană.  Atunci când i se solicită, angajatorul este obligat să elibereze documentele care atestă activitatea desfăşurată de salariat, vechimea în muncă, în meserie şi în specialitate. De asemenea, concediul de odihnă fracţionat minim ajunge la 15 zile de la 10.

5 Angajările sunt permise imediat după disponibilizările colective

Una dintre modificările cerute cu insistenţă de către companii a fost aceea referitoare la abrogarea articolului care le interzice patronilor să opereze angajări timp de 90 de zile după concedierile colective. Prevederea a dispărut, aşa încât firmele pot face recrutări începând cu a  doua zi după disponibilizări.

De asemenea, firma nu mai este obligată ca la reluarea activităţii să-i cheme mai întâi pe foştii salariaţi, pe aceleaşi posturi şi fără concurs, şi abia după refuzul acestora să apeleze la alţii. Angajatorul are astfel posibilitatea de a scăpa de angajaţii pe care-i consideră incompetenţi. Patronii au susţinut că imposibilitatea reluării imediate a angajărilor împiedică o firmă să se redreseze şi chiar să se extindă, dacă în mod neaşteptat apare o nouă oportunitate după ce a făcut concedieri. Neputând angaja, o firmă este obligată acum să refuze eventuale contracte apărute în termenul de 90 de zile. În plus, asta afectează chiar piaţa muncii, fiindcă împiedică reapariţia unor joburi în cele trei luni.

Articolul 72 a fost iniţial abrogat cu totul, dar forma care a ajuns la Parlament conţine câteva precizări referitoare la bugetari. Adică, angajaţilor la stat nu li se mai aplică de acum prevederile de la secţiunea a 5-a, care vorbeşte despre "concedierea colectivă, informarea, consultarea salariaţilor şi procedura concedierilor colective". Printre altele, nu mai sunt obligatorii salariile compensatorii. 

6 Se lungesc şi contractele pe termen fix

Durata contractului de muncă pe perioadă determinată creşte la 36 de luni, de la 24 de luni, cum este în prezent. Sunt permise în continuare trei contracte succesive. Guvernul şi-a motivat decizia aducând în discuţie proiectele strategice finanţate din bani europeni care se întind pe cel puţin trei ani şi prin faptul că va stimula creşterea numărului de joburi.

Ponderea acestora în economia europeană era, în 2008, de 15% din totalul contractelor de muncă, faţă de numai 1,3%  în România. Sindicaliştii îl contrazic pe premier folosindu-se de exemplul Poloniei, unde ponderea contractelor pe perioadă determinată era de 27%, în 2008, iar şomajul a ajuns anul trecut la 20%, cu mult peste cel din România. În plus, statistica europeană arată că persoanele plătite pe astfel de contracte câştigă, în medie, cu 15% mai puţin decât angajaţii permanenţi.

7 Dacă nu munceşti, nu eşti plătit

Noul Cod al Muncii le dă firmelor mai multă libertate în ceea ce priveşte reducerea programului de lucru. Pentru prima oară, angajatorul poate suspenda contractele individuale de muncă şi în intervalele când firma nu mai funcţionează fiindcă nu are avizele şi autorizaţiile necesare. Până acum, salariaţii erau plătiţi ca şi când ar fi muncit. Sindicaliştii spun că noua formulă îi pune pe angajaţi să suporte greşelile conducerii. Cei din urmă sunt vinovaţi pentru lipsa avizelor, astfel încât salariaţii simpli nu ar trebui să plătească lipsa de profesionalism a unor manageri.

De asemenea, se mai introduce un alineat care-i dă posibilitatea angajatorului să micşoreze programul de lucru şi, corespunzător, a salariilor. În cazul reducerii activităţii din motive  economice, tehnologice etc. care depăşesc 30 de zile, firma poate reduce săptămâna de muncă de la cinci zile la patru.

Puncte slabe

1 Weekend în mijlocul săptămânii. Dacă până acum sâmbăta şi duminica erau zile libere legale, proiectul dă posibilitatea ca repaosul săptămânal să poată fi luat de exemplu joi şi vineri. Condiţia e ca cele două zile libere să fie consecutive, iar săptămâna de lucru să nu fie mai mare de 48 de ore, cu tot cu cele lucrate suplimentar. Măsura îi nemulţumeşte pe creştinii practicanţi şi pe familişti.

2 Sancţiuni pentru muncitorii fără acte legale. Noul act normativ prevede  amenzi şi pentru lucrătorii „la negru". Această măsură este motivată de Valentin Mocanu, secretar de stat în Ministerul Muncii, prin faptul că munca „la negru" n-ar fi posibil fără acceptul lucrătorilor. Aceştia vor fi sancţionaţi cu amenzi între 500 şi 1.000 de lei. Amenda ar trebui însă înlocuită cu o altă sancţiune,  pentru că cei care acceptă munca „la negru" sunt, de regulă, săraci şi plătiţi cu foarte puţini bani.

3 Munca suplimentară se va putea compensa cu zile libere în următoarele două luni de la data efectuării, faţă de o lună cum este acum.
SURSA: ADEVARUL