joi, 14 aprilie 2011

CULISELE ESCROCHERIEI ''GRIPA AVIARA''

România Liberă prezintă astăzi culisele uneia dintre cele mai spectaculoase afaceri pe bani publici din timpul crizei gripei aviare, în care 14 persoane, inclusiv oficiali ai statului român, au fost trimise în judecată de procurorii DNA pentru un prejudiciu creat bugetului de şase milioane euro.
Ancheta a vizat modul în care cele două companii din subordinea Ministerului Transporturilor, CNADNR şi CFR, s-au implicat ilegal în contractarea unor aşa-zise servicii de dezinfecţie pe calea ferată şi pe drumurile din ţară. Procurorii au demonstrat faptul că nici Compania de Autostrăzi, nici Cările Ferate nu aveau, de fapt, calitatea să deruleze astfel de contracte. Potrivit rechizitoriului, toate demersurile făcute de Aurel Băluţ (ca director al CNADNR), Traian Preoteasa (ca director al CFR), Mihaela Hîncu (fost director general al Agenţiei de Sănătate Publică din Ministerul Transporturilor) şi Victor Butean (director în agenţia condusă de Hîncu) „au fost făcute doar în scopul efectuării de plăţi nelegale a unor mari sume de bani". Beneficiarul celor circa şase milioane de euro a fost omul de afaceri ieşean Tonel Ursachi, care a subcontractat către alte firme toate serviciile care i-au fost achitate prin cele două instituţii de stat.
Cum, prin intermediul CNADNR şi CFR, au fost organizate filtre rutiere şi feroviare de dezin¬fecţie la zeci şi sute de kilometri distanţă de focarele de gripă aviară, şi pentru a se lămuri asupra modului în care Ministerul Transporturilor a ajuns să se implice în aşa ceva, procurorii DNA au audiat mai mulţi specialişti - medici veterinari, virusologi, profesori universitari. Aceştia din urmă au indicat însă că virusul gripei aviare nu se transmite decât prin contact fizic, de la o pasăre infectată la alta sau direct la om. Probele au demonstrat că instalarea filtrelor de dezinfecţie rutieră şi feroviară, la sute de kilometri de focare, nu a fost decât rodul imaginaţiei grupului infracţional organizat, alcătuit din Victor Butean, Tonel Ursachi şi Mihaela Sorina Hîncu, cu unicul scop de a obţine bani ilegal.
Cine l-a introdus pe Ursachi
Principalul beneficiar al celor câteva milioane de euro tocate ilegal de instituţiile subordonate Transporturilor în cazul „gripa aviară" a fost, potrivit procurorilor DNA, ieşeanul Tonel Ursachi. Ancheta a arătat că acesta a fost introdus în schemă de Mihaela Hîncu, fost director general al Agenţiei de Sănătate Publică din minister. Potrivit DNA, într-o şedinţă din 2005, Hîncu le-a declarat secretarilor de stat că la nivelul Comandamentului Antiepizootic s-ar fi stabilit ca şi acest minister să se implice în combaterea gripei aviare. Procurorii au stabilit însă că acest lucru era total fals. Chiar şi aşa, Mihaela Hîncu le-a mai spus respectivilor secretari de stat că o singură persoană din România poate derula acest tip de operaţiune, recomandându-l pe Tonel Ursachi, administratorul firmei Lumi SRL Iaşi. Însă societatea lui Ursachi nu avea nici o autorizaţie pentru deţinerea şi utilizarea de produse şi substanţe toxice.
În anchetă, Tonel Ursachi s-a recomandat ca fiind cercetător în domeniul medicinii veterinare, autor al unor invenţii şi studii, lucru pe care nu l-a probat.
 Fără licitaţie
După ce s-au „aranjat ploile" la Ministerul Transporturilor, directorul CFR de la acel moment, Traian Preoteasa, sprijinit de doi subordonaţi - Traian Papa şi Dorina Voicu, au încredinţat şi ei direct un contract de dezinfecţie firmei Lumi a lui Ursachi. Deşi aveau obligaţia ca, în maximum 30 de zile de la încredinţarea directă, să organizeze licitaţie, şefii CFR au prelungit permanent contractul cu firma ieşeană.
Oficialii menţionaţi nu au sesizat nici faptul că Lumi SRL subcontractase integral, în aceeaşi zi, activităţile către SC MIOR SRL, lucru interzis expres printr-o clauză contractuală. Subcontractarea s-a făcut pentru un tarif de 6 lei / vagon / locomotivă faţă de 30 lei, cât urma să încaseze firma lui Ursachi de la CFR. Tot în aceeaşi zi, MIOR SRL a subcontractat lucrările mai departe, către PRIMOSAL SRL, la 2 lei /vagon / locomotivă, acesta fiind un tarif 15 ori mai mic decât cel achitat inţial de CFR lui Lumi SRL.

Presiuni de la minister

La CNADNR, fostul director general adjunct economic, Iulian Poenaru, şi un al doilea adjunct, Anton Ioan Harkel, s-au opus încheierii contractului cu firma Lumi, controlată de Tonel Ursachi. A încercat însă să-i convingă secretarul de stat din Ministerul Transporturilor, Constantin Dascălu. Presiuni s-au făcut şi asupra directorului general din companie, Aurel Băluţ, care a şi cedat.
Pe 19 octombrie 2005, CNADNR a semnat cu Lumi SRL contractul care avea ca obiect dezinfecţia tuturor autovehiculelor care treceau prin anumite puncte rutiere, la preţuri nefundamentate economic, de 9 lei/autoturism, 20 lei/microbuz, respectiv 30/ autobuze şi autocamioane.
SURSA ROMANIA LIBERA

Niciun comentariu: