Propunerile de „lege ferenda” pentru amendarea legilor securităţii naţionale resuscitează nostalgicii totalitarismului.
În contextul anterioarelor declaraţii de intenţii ale puterii de a realiza modernizarea şi demilitarizarea serviciilor de informaţii, câteva dintre propunerile de „lege ferenda” ale parlamentarilor coaliţiei de putere, aflate în dezbatere, sunt de natură să decredibilizeze soliditatea democraţiei în România şi ne întorc în era apusă a Războiului Rece.
Cu o grabă suspectă, după peste doi ani de dormitare de la constituirea Comisiei comune speciale a Camerei Deputaţilor şi a Senatului pentru elaborarea pachetului legislativ al securităţii naţionale, preşedintele „en titre” şi al Comisiei parlamentare de control asupra activităţii Serviciului Român de Informaţii, deputatul (PDL) Cezar-Florin Preda, promovează propuneri de „lege ferenda” care provoacă frisoane oricui a avut parte de „atenţia” poliţiei politice secrete a defunctului regim.
Sus-amintitul parlamentar (chiar cu nimic îndatorat SRI-ului?!) intenţionează să propună spre adoptare maşinii de vot a coaliţiei guvernamentale amendarea Legii de organizare şi funcţionare a Serviciului Român de Informaţii cu prevederi precum:
„Art.13-(1) Ofiţeri anume desemnaţi ai Serviciului Român de Informaţii pot fi numiţi în calitate de organe de cercetare penală speciale, cu acordul Biroului Executiv al Consiliului Director al Serviciului şi cu avizul procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, competente să efectueze urmărirea penală în condiţiile şi pentru infracţiunile date în competenţa acestora potrivit Codului de procedură penală”.
O asemenea propunere de iniţiativă legislativă nu înseamnă, oare, că a fost reconsiderată şi reabilitată activitatea Direcţiei a VI-a (Cercetări Penale) a Securităţii?! În mod sigur, ni se va răspunde că este vorba de infracţiuni săvârşite de angajaţii Serviciului şi în legătură cu atribuţiile acestora. Cu nimic mai puţin grav, fiindcă nicio instituţie a statului de drept nu trebuie să fie îndrituită să administreze instrucţia penală în cauzele ce o privesc. Dar, având în vedere relele deprinderi, aceşti ofiteri de cercetare penală specială pot fi, ori de câte ori interesele o cer, extensia Serviciului în atribuţiile puterii judecătoreşti.
Dacă autorul propunerii ar putea aduce drept argument competenţele FBI-ului, de ce nu s-a încumetat să iniţieze o reformare legislativă a SRI-lui după modelul FBI-ului?
Fiindca un SRI după modelul FBI-ului ar reprezenta o ameninţare letală pentru cancerul transpartinic al corupţiei din viaţa politică românească.
O altă propunere de „lege ferenda” vizeaza regimul documentelor Serviciului Român de Informaţii, care este redefinit în termenii:
Art.45 se modifică şi va avea următorul cuprins:
„Art.45 (2) Documentele Serviciului Român de Informaţii, indiferent de suport, privind operaţiunile informativ-operative pentru realizarea securităţii naţionale sunt acte de comandament militar”.
Ce sunt actele de „comandament militar”?
„Sunt acte de comandament militar acelea care cuprind ordine privitoare la pregătirea, instrucţia şi disciplina militară, manevre şi operaţiuni militare şi altele asemănătoare” (Secţia de contencios administrativ, Decizia nr. 1141 din 21 martie 2003)
Potrivit dispoziţiilor art. 2 lit. b din Legea nr. 29/1990, a contenciosului administrativ, „nu pot fi atacate în justiţie actele de comandament cu caracter militar”.
Având în vedere această realitate juridică, sunt inevitabile întrebari de bun-simt:
„Ce are a face activitatea Serviciului Român de Informaţii cu „ordine privitoare la pregătirea, instrucţia şi disciplina militară, manevre şi operaţiuni militare şi altele asemănătoare”?!
Fiind evident că propunerea de iniţiativă legislativă aparţine autorităţii publice vizate de protecţia pe care o viitoare lege i-ar conferi-o, nu putem să nu fim nedumeriţi: „Ce vrea Serviciul Român de Informaţii să excludă controlului puterii judecătoreşti şi de ce doreşte suprimarea accesului la justiţie a cetăţeanului care s-ar considera lezat în garanţiile sale constituţionale, urmare a „operaţiunilor informativ-operative pentru realizarea siguranţei naţionale”? (n.n. legea nu defineşte „operaţiunile informativ-operative pentru realizarea siguranţei naţionale”, ceea ce, prin lipsa de predictibilitate a legii, deschide larg porţile arbitrariului, abuzului şi ilegalităţilor împotriva intereselor legitime ale contribuabilor care, în această ipoteză de „lege ferenda” îşi finanţează…insecuritatea!)
Dar, dincolo de aceste considerente, s-a exprimat intenţia politică a demilitarizării Serviciului Român de Informaţii. În această situaţie, de ce trebuie să se recurgă, bineînţeles în numele secretului de stat, la acoperirea prezumtivelor sale derapaje sub umbrela „actelor de comandament militar”?!
Dorinţa de a beneficia de un astfel de protecţie juridică, nu poate să nu ne ducă la gândul că, după prea multe “reformări”, Serviciului Român de Informaţii i se caută o “retro” identitate, pentru a putea servi viitorul stat totalitar “verde din portocaliu”.
Avatarurile intenţiilor legislative privind “securitatea naţională” nu se opresc aici. Iar ceea ce urmează este de o gravitate extremă. Actuala Lege a siguranţei naţionale ar urma să fie redefinită ca Lege a securităţii naţionale. Ceea ce ar putea fi o intenţie bine-venită şi necesară. Dar nu este. Nu este fiindcă nu sunt operate modificările şi completările care să acopere noul titlu al legii, în conformitate cu dimensiunile integratoare ale conceptului securităţii naţionale, în cadrul căruia siguranţa naţională este doar o parte a întregului. De altfel, documentul CSAT “Doctrina naţională a informaţiilor pentru securitate” delimitează şi defineşte de sine stătător fiecare dintre cele două concepte.
Legiuitorul ar urma să modifice doar articolele din actuala lege a siguranţei referitore la ameninţări, autorizarea interceptărilor şi a celorlaşte imixtiuni în drepturile şi libertăţile constituţionale ale cetăţenilor.
Deputatul Cezar-Florin Preda, la “recomandarea” preşedintelui Consiliului Suprem de Apărăre a Ţării, a preluat, în parte, dispoziţiile privind definirea ameninţărilor din proiectele legislative blocate în anul 2006 de premierul Tăriceanu şi grupul parlamentar al Partidului Naţional Liberal. Preluarea a fost însă “adnotată”. În loc de “ameninţări la adresa securităţii naţionale” s-a adoptat noţiunea duală “riscuri/ameninţări la adresa securităţii naţionale”. O lege cu asemenea ambiguităţi este lipsită de predictibilitate şi, ca atare, poate fi un eseu pseudo-juridic, fără valoarea şi consecinţele normei juridice.
Prin introducerea în lege a noţiunii duale “risc/ameninţare”, cele două concepte fiind esenţialmente diferite, se deschide calea către grave abuzuri şi ilegalităţi la adresa libertăţii şi securităţii persoanei.
Doctrina naţională a informaţiilor pentru securitate (document adoptat de CSAT la 23 iunie 2004) defineşte ameninţarea la adresa securităţi naţionale în termenii: „Capacităţi, strategii, intenţii, planuri ce potenţează un pericol (…), iar factorii de risc pentru securitatea naţională drept: „situaţii, împrejurări, elemente, condiţii sau conjuncturi interne şi externe (…) care determină ori favorizează materializarea unei ameninţări la adresa securităţii naţionale (…)
Dacă propunerea va fi adoptată, pe viitor vor fi posibile restrângeri ale drepturilor şi libertăţilor constituţionale nu numai în condiţiile existenţei ameninţărilor, ci şi a riscurilor. Dacă ameninţarea este relativ cuantificabilă prin intenţie, plan, capacitate de a periclita securitatea naţionala, riscul este un factor care se intuieşte/deduce din contexte şi împrejurări independente de intenţia sau acţiunea umană.
Pe cale de consecinţă, prin invocarea riscului şi asocierea acestuia ameninţării se induc o gravă confuzie şi manipulare conceptuală, fiind posibile solicitarea şi autorizarea arbitrară a interceptărilor şi a altor imixtiuni în drepturile şi libertăţile fundamentale garantate constituţional.
Ca de fiecare dată, apropierea momentelor electorale determină o avalanşă de comenzi „extralegale” de poliţie politică asupra opoziţiei. Amendamentele la legislaţia securităţii naţionale, propuse în regim de urgenţă şi fără atacarea problemelor de fond: legea cadru a informaţiilor pentru securitate; legea supravegherii şi controlului parlamentar asupra domeniului securităţii şi al activităţii serviciilor de informaţii; legea interceptărilor şi legea statutului profesional al personalului serviciilor nu poate fi decât de natura să ne determine să privim cu rezerve şi întemeiate suspiciuni ceea ce ni se pregăteşte.
Comisia comună specială a Camerei Deputaţilor şi a Senatului pentru elaborarea pachetului de legi privind Securitatea Naţională, constituită în baza Hotărârii Parlamentului României nr. 31 din 29 iunie 2009, trebuia să finalizeze întreg pachetul legislativ al domeniului securităţii şi al activităţii serviciilor de informaţii. Cel puţin şase legi de bază şi corelările cu ansamblul legislaţiei naţionale. Această comisie, deşi are un Regulament, un Calendar de lucru şi o proiecţie a ceea ce trebuie să exercite, preşedintele numitei comisii va găsi prilejul să se explice.
Nota bene: Informaţiile utilizate pentru transmiterea acestui avertisment de necesitate naţionala nu au fost obţinute prin spargerea seifurilor şi codurilor vreunui serviciu secret sau ale numitelor comisii parlamentare, toate datele utilizate provin din “Open Source INTelligence”.
AUTOR AUREL I. ROGOJAN
SURSA ziaristionline.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu