PREMIERUL DESEMNAT SI ARMATA SA SECRETA

Cotidianul ro.: Domnule general, dacă facem apel la cazuistica internaţională a premierilor ori a şefilor de stat proveniţi din lumea informaţiilor secrete, cum aţi putea comenta desemnarea ca prim-ministru a directorului Serviciului de Informaţii Externe?
Aurel I. Rogojan (gen.br.(r)): Drept soluţie de avarie intempestivă, o măsură cu caracter excepţional şi, pe cale de consecinţă, o eludare premeditată a bunelor practici şi proceduri constituţionale. Precedentul, odată comis, este posibil să genereze, ca o reacţie în lanţ, şi alte asemenea practici extreme de guvernare.

Când spuneţi "practici extreme de guvernare" aveţi în vedere ceva concret anume sau enunţaţi generic o astfel de posibilitate?
Logistica serviciilor de spionaj este inimaginabilă, iar unele dintre tainele folosirii acesteia sunt mult prea apropiate şi atât de dragi celor care conduc serviciile încât, după ce nu mai sunt în funcţii, dar rămân în sfera exercitării puterii, nu pot rezista tentanţiei de a nu recurge la păcat. Spionii sunt deprinşi să acţioneze numai în afara regulilor, fără a fi prinşi. Ei nu se ghidează după principii morale sau legi. Ei studiază meticulos şi în profunzime regulile tocmai pentru a le încălca sub aparenţele legalităţii. Concret, premierul desemnat dacă va fi şi confirmat în funcţie, va avea întotdeauna căi şi soluţii "de scurtătură". Ca să mă fac mai bine înţeles, am să iau ca exemplu viteza cu care a anunţat prezentarea programului de guvernare şi care a fost taxată de oameni politici, analişti, dar şi de figuranţi care au invadat în această seară platourile televiziunilor drept superficialitate, atitudine de "yes men" şi aşa mai departe. Ce au omis cei care s-au grăbit să-l judece astfel? Au omis că în portofoliul unui serviciu de informaţii care se respectă se pot găsi programele de guvernare trecute, prezente şi viitoare ale tuturor partidelor de aici sau de aiurea. Domnul Crin Antonescu făcea o remarcă, uşor ironică, în legătură cu anunţarea peste noapte a programului de guvernare, spunând că echipa dânsului lucrează de apropape doi ani... Poate să fie sigur că cineva a ajuns "pe scurtătură" la ceea ce lucrează de doi ani şi să nu fie surprins dacă se va regăsi în programul pe care îl va prezenta premierul la învestitură.
În alte situaţii, iar acestea nu vor fi puţine, un premier provenit "din servicii" va recurge la exercitarea guvernării prin oamenii acestora aflaţi dintotdeauna în umbră şi la adăpostul puterii. Mecanismele democratice vor funcţiona pro forma, pentru a susţine aparenţele, dar pe fond, actorii reali ai puterii vor fi nişte parainstituţionali.

Să înţelegem că prin această desemnare Traian Băsescu oficializează guvernarea bazată pe puterea secretă a serviciilor?
Întrebarea dumneavoastră conţine, în parte, şi răspunsul. Spun doar în parte, deoarece a te baza pe serviciile secrete înseamnă a fi receptiv la semnalele şi evaluările acestora, să vezi în ceea ce ele îţi pun la dispoziţie şi soluţii alternative. Or, din ceea ce ni s-a întâmplat nouă până acum, nu am avut preşedinţi care să se bazeze cu bună-credinţă pe informaţiile corecte şi oportune, ci preşedinţi care au privit serviciile cu reticenţă şi s-au folosit de ele după cum au crezut de cuviinţă... Dacă preşedintele era de bună-credinţă în raport cu semnalele serviciilor, aveam un alt premier nu acum, ci cu mult timp înainte de a fi nevoie de această soluţie de avarie. Premierul demisionar, deşi s-a compromis iremediabil prin numeroase acte de guvernământ anticonstituţionale, a fost tolerat, chiar încurajat şi susţinut public, până când puterea s-a prăbuşit sub povara jafului care pare a fi fost unic scop al guvernării.

Dar directori de servicii care să-şi înţeleagă menirea am avut, avem?
Sub acest aspect, trebuie să distingem două situaţii. Prima, când directorul şi preşedintele îşi încep concomitent mandatul. A doua, când preşedintele păstrează în funcţie directorul din mandatul predecesorului său. În prima situaţie, directorul îşi înţelege menirea cam pe la jumătatea mandatului, când este prea târziu pentru a putea reconstrui relaţia cu preşedintele. În cea de-a doua situaţie, când preşedintele lucrează un timp cu directorii de servicii din mandatul predecesorului, este interesat să şi-i apropie, până când este convins că ştie ce trebuie despre activitatea secretă a serviciilor, apoi numesc alţi directori, asupra cărora să aibă ascendent. Aceşti directori nu-şi vor înţelege cu adevărat menirea, decăt post-factum, când îşi vor depăna memoriile, prezentaâdu-ni-se aşa cum ar fi trebuit să fie.

Este firesc să se întâmple aşa? De ce se întâmplă aşa?
Cauzele ţin de cultura clasei politice, de insuficienţe legislative grave, de neexercitarea unui control democratic civil - în cadru legal riguros şi exigent definit - asupra activităţii serviciilor secrete, dar şi în legătură cu sectorul securităţii naţionale, în ansamblul său. La noi s-au inversat rolurile. Prin servicii se controlează totul, iar serviciile sunt în afara controlului.

Găsiţi o explicaţie a acestei anomalii?
Da, şi nu-mi face deloc plăcere să o spun. Serviciile să-şi retragă agenţii de acolo unde nu au ce căuta.

Va fi Mihai Răzvan Ungureanu premierul de care este nevoie?
Depinde pentru cine este nevoie să fie... Dacă avem în vedere cum a fost desemnat, nu este omul momentului. Dacă avem în vedere prestaţia sa ca director al SIE şi starea relaţiilor externe ale României, domeniu în care a avut răspunderi importante, nu se califică. Dacă avem în vedere cum zburdă "capitaliştii" români prin paradisurile fiscale, iar nu se califică. Dacă avem în vedere gravele acte de subminare economică, asociate trădării de ţară, unde întotdeauna există o entitate străină, iar nu se califică. Dacă avem în vedere conexiunile de afaceri ale unor foşti din spionaj, iar nu se califică. Sau, dimpotrivă, pe un alt sistem de axiologie politică, toate acestea îl recomandă...

Dar tocmai susţinerea sa externă a fost invocată chiar înainte de desemnare...
Dacă avem în vedere nişte interese externe, care nu sunt deloc transparente, nu înseamnă neapărat că ceea ce este bun pentru alţii ni s-ar potrivi şi nouă. Aseară am urmărit comentariile principalilor agenţi de operaţiuni media ai unor entităţi externe. Nu ştiu cum s-a întâmplat că nu au fost primii prezenţi în platourile televiziunilor, unde outsiderii începuseră să combată potrivnic. După intervenţiile a patru-cinci proeminenţi mandatari externi, aflaţi permanent în grila posturilor respective, mi s-a făcut de două ori jenă. O dată pentru tupeul, dezinvoltura şi uşurinţa cu care şi-au deconspirat profesia, pe care eu o respect şi nu suport să o văd compromisă. A doua oară, pentru replierea oportunistă a laşilor cărora le-a dispărut imediat curajul de a mai fi consecvenţi în propriile opinii. Şi aşa ceva poate explica ceea ce ni întâmplă. Desigur, au existat şi excepţii, dar ele tocmai că întăresc regula nefirescului.

Va fi învestit premierul desemnat?
Nu este de dorit o învestire prin dictatul unei coaliţii de putere constituite nedemocratic, urmare a unei interpretări cu rea-credinţă a unui text constituţional, cel referitor la caracterul neimperativ al mandatului. Votul uninominal, dacă tot s-a legiferat, trebuia să conducă la o altă interpretare a textului constituţional. Mandatul nu poate fi imperativ în relaţia cu partidul, dar trebuie să fie imperativ în relaţia cu alegătorul, fiindcă acesta îşi transferă partea sa de putere şi suveranitate alesului, iar traseistul politic îşi trădează alegătorii. Mai direct spus, o coaliţie de putere bazată pe trădarea unor parlamentari nu este ea însăşi legitimă, deci nu poate conferi legitimitate unui guvern.
Interviu realizat de Alexandru Petre
SURSA www.cotidianul.ro

FATHI TAHER - AGENT MOSSAD?

Omul de afaceri Fathi Taher este agent Mossad, anunță cunoscutul jurnalist Victor Roncea pe portalul „Ziariști Online“.
El deconspiră, astfel, numele real al misteriosului „Abu Aman“, un agent al serviciilor secrete străine descris minuțios de generalul în rezervă al SRI Aurel Rogojan în ultima sa lucrare, „Fereastra Serviciilor Secrete“. Prin dezvăluirea sa de senzație, jurnalistul online Victor Roncea dovedește un simț specific investigatorului profesionist pe care nici chiar Valentin Zaschievici, confratele său print-online ascuns la Jurnalul Național (publicația de familie a turnătorului ordinar al Securității, Dan Voiculescu), nu-l are. Aceasta deoarece ziaristul online (Roncea) preia o întrebare formulată pe 31 octombrie a.c. în Jurnalul Național de ziaristul print-online (Zaschievici), anume „Ghici cine e spionul care i-a vândut pe palestinieni Mossad-ului şi dă tunuri peste tunuri în România?“, și răspunde impecabil: Fathi Taher. Cum Roncea este nu numai un jurnalist online, dar și un apropiat al autorului cărții în care apare interesanta descriere a agentului Mossad „Abu Aman“, alias Fathi Taher (apud Victor Roncea), înseamnă că el știe chiar mai multe decât, în nimicnicia noastră, avem voie să știm. Personal, mărturisesc faptul că, asemenea lui Zaschievici, nu m-aș fi gândit că personajul descris atât de generos de maestrul Aurel Rogojan, un as al secretelor serviciilor secrete, ar fi chiar Taher. Aveam oarece îndoieli că iordanianul racolat de români, englezi și evrei este chiar prietenul lui Hrebenciuc, cel alintat duios „Javra“, sau al lui  George Copos, Mitică Dragomir, Gigi Becali, Nicolae Badea, Nicolae Văcăroiu, Dumitru Tinu sau al expertului judiciar de casă al lui Vîntu, Alexandru Bunea. Așadar era vorba despre Taher. Fathi Taher. Cel mai bogat arab din România este, adică, un agent Mossad. Asta explică multe și afirmațiile făcute despre el, de-a lungul ultimelor două decenii, capătă acum mai multă credibilitate.
Sigur, despre Taher s-a mai spus că a fost agent al Securității, sau al Mossad-ului, ba chiar și al CIA, gazeta lui Vadim fiind campioană la astfel de deconspirări, dar nimeni nu și-a asumat până acum o asemenea afirmație. O face adminis­tratorul site-ului „Ziariști Online” și ne umple, astfel, pe toți, de respect. Abu Amin, cel identificat de Roncea ca fiind Taher, este descris de gen. (r) SRI Aurel Rogojan ca fiind un agent al serviciilor secrete străine care a parvenit în România sub protecția oferită chiar de politicieni corupți de el, la ordinul comandanților săi din exterior. Cel mai important politician care l-a protejat pe Taher este cel căruia i-am putea spune, duios, Abu Javra, adică Hrebenciuc. ”Printre agenții serviciilor străine care au parvenit sub protecția oferită de politicienii pe care i-au corupt, sub control extern, se numără și unul dintre cei mai valoroși informatori ai Mossad-ului în lumea arabă. O să-l numim convențional “Abu Aman”” - scrie Aurel Rogojan în lucrarea sa, ”Fereastra Serviciilor Serete”, într-un fragment intitulat sugestiv ”Marii naivi ai operațiunilor acoperite”. Apoi, începe descrierea succintă, misterioasă pe alocuri, a acestui James Bond din lumea arabă. ”De origine iordaniană, cu studiile făcute în Egipt, Abu Aman s-a înrolat în rețeaua de susținere financiară a Organizației pentru Eliberarea Palestinei, unde s-a ocupat cu traficul de armament ca sursă de finanțare a “cauzei palestiniene”. O cauză care, într-o perioadă neagră a secolului XX, a generat una dintre cele mai active și mai periculoase ramuri ale terorismului internațional. Abu Aman a făcut afaceri și în România, dar a intrat în conflict cu legea în urma implicării sale într-un furt și a unei operațiuni de spălare de bani. Autoritățile române i-au blocat viza de călătorie dar, la intervenția lui Yasser Arafat, i s-a ridicat interdicția. Intervenția liderului palestinian a fost confirmarea certă a naturii și scopurilor afacerilor lui Abu Aman”. Autorul descrie, aici, perioada de acomodare în România ceaușistă a lui Abu Amin (alias Fathi Taher, apud Roncea). Doar atunci putea interveni Yasser Arafat pentru un ”soldat” de-al său, în cazul în care așa au stat lucrurile.

Abandonat de MI6 în brațele Mossad

Pe de altă parte, infracțiunile comise de iordanian ar putea justifica racolarea sa de către Securitate. Numai că implicarea sa în vânzarea de armament către Irak, țară supusă embargoului, ar fi atras atenția englezilor care l-ar fi șantajat pe iordanian, l-ar fi scuturat de informații și apoi l-ar fi pus sub jugul evreilor, care avea nevoie de surse în interiorul Organizației pentru Eliberarea Palestinei (OEP). ”Serviciile secrete britanice au documentat activitățile clandestine ale lui Abu Aman privind vânzarea de arme Irakului (supus în acea perioadă embargoului internațional) șI i-au propus să-l exonereze de răspundere penală în schimbul înregimentării ca informator. După ce l-au “descărcat de informații”, serviciile britanice i-au negociat predarea la Mossad, aflat în permanentă căutare de agenți cu posibilități în staff-ul OEP. La Mossad se spunea într-o vreme că Abu Aman era “cea mai bună sursă în lumea arabă” ” - continuă generalul Rogojan descrierea aventurilor lui Abu Aman (alias Fathi Taher, apud Roncea).

Pasărea Phoenix a lui Viorel Hrebenciuc, alias Abu Andrei

În majoritatea țărilor arabe, pentru un bărbat căsătorit care are copii se mai folosește o formulă de adresare compusă din particula ”Abu”, urmată de numele primului născut. Spre exemplu, dacă Hrebenciuc ar fi arab, iar primul său fiu s-ar numi Andrei, el ar fi apelat și prin Abu Andrei. La fel în cazul lui Taher. Cum Taher nu are niciun fiu numit Aman, numele de Abu Aman este un pseudonim folosit de autorul lucrării, pentru a-l proteja pe adevăratul agent Mossad. Deși a oferit destule indicii pentru aflarea identității reale a lui Abu Aman, autorul Aurel Rogojan spune că nu și-a permis totuși să dezvăluie numele acestuia. ”Cei interesați de identitatea personajului Abu Aman trebuie să înțeleagă că importante rațiuni – în primul rând grija de a nu-i pune viața în pericol – ne împiedică să o dezvăluim”. Urmează apoi descrierea cîtorva dintre operațiunile lui Abu Aman, fiecare dintre ele fiind un indiciu pornind de la care Roncea, acest Sherlock Holmes autohton, a reconstruit imaginea lui Fathi Taher. ”După 1989, Abu Aman și-a văzut visul cu ochii. Înarmat cu o strategie bine adaptată la realitățile românești, a fost dirijat să inițieze mari operațiuni de corupție și punere în dependență a unor politicieni din întreg spectrul politic ca bază a dezvoltării afacerilor. În același timp, s-a ocupat în mod special de finanțarea campaniilor unui partid considerat antisemit. Pentru a nu da de bănuit, Abu Aman a sponsorizat modernizarea unui spital și a intrat în parteneriat cu persoane așa zis respectabile din lumea afacerilor. Cu o carte de vizită aparent onorabilă, Abu Aman s-a înfruptat din tortul marilor privatizări”pe un leu”, a încercat devalizarea unui club de fotbal, a tras tunuri și țepe pe unde a putut, nu și-a onorat angajamentele față de statul român… dar continuă să prospere. Politicienii corupți stau și ei bine mersi în fișierele serviciilor străine unde Abu Aman i-a descărcat de povara trădării” - spune Aurel Rogojan în cartea sa.

”Abu Aman” a demolat Electroputere. Who’ the fuck   is Abu Aman?

Spre finalul dezvăluirii, autorul mai aruncă un indiciu din trecutul apropiat al lui Abu Aman, atunci când afirmă că autoritățile competente ale statului cunosc cazul și veghează. ”Veghează pe când Abu Aman demolează și valorifică la fier vechi o mare întreprindere, fostă de top pe plan internațional, acum trecută la categoria “reconversie funcțională din construcție industrială în spații comerciale și de servicii”. Știind că autorul lucrării este trecut în rezervă de vreo cinci ani, deci tot cam de pe atunci nu mai are acces la documente secrete, ne-am gândit că ultimul citat provine dintr-o sursă deschisă. Fără a beneficia de aparatul investigativ al lui Victor Roncea, ne-am permis așadar să luam un fragment din fraza de mai sus, să-l punem pe google și să dăm ”enter”. Primul document care ne-a ieșit în cale este un Certificat de Urbanism eliberat de Primăria Municipiului Craiova, pe 30 iunie 2010 în scopul ” obținere aviz prealabil de oportunitate aprobat de Primar în vederea elaborării unui PUZ și obținere avize pentru reconversie funcțională din construcție industrială în spații comerciale și servicii - ”Electroputere Shoping Center”. Cum Electroputere este o ”mare întreprindere, fostă de top pe plan internațional” care corespunde descrierii, iar proprietarii sunt arabi, o verificare sumară a iordanienilor implicați în afacere ne-ar putea da soluția aceste enigme. Cum singurul iordanian de la Electroputere, pe care-l cunoaștem, este Fathi Taher, administratorul societății, el ar putea fi același cu Abu Aman, dacă în societatea Al-Arrab, care a preluat Electroputere, nu mai există vreun alt iordanian cu aceleași semnalmente.

Misteriosul tovarăș Bunea din fundul-dreapta al lui Taher

Fathi Taher a fost implicat în ultimii 40 de ani în cele mai dubioase afaceri, atât pe vremea lui Ceaușescu, cât și după 90. Presa le-a consemnat pe cele derulate după 1990, iar ofițerii din servicii pe cele anterioare. Chiar Taher a povestit câte ceva despre afacerile sale, unor persoane acreditate cum ar fi, spre exemplu, Floriana Jucan, cea care a consemnat întocmai și la timp spusele iordanianului. De altfel, într-o fotografie cu care ziaristul online Roncea și-a ilustrat senzaționala dezvăluire a numelui real al lui Abu Aman, apare și Jucan, un fel de asistentă discretă și microbistă a omului de afaceri Fathi Taher. Tot Roncea ne dezvăluie că Jucan e Jucan, dar pentru că nu spune cine este cea de-a două persoană din spatele lui Taher (vezi foto, pag.1) suntem obligați s-o spunem noi, fără a știrbi cu nimic meritele ziaristului online. Personajul din dreapta spatele lui Taher este unul dintre vechii parteneri de afaceri ai iordanianului, dar și un instrument de bază al lui Vîntu din afacerea BRS, tovarășul expert judiciar de casă, Alexandru Bunea. Derbedeul, iar noi am arătat deja acest lucru, l-a spălat pe Vîntu în afacerea FNA, atunci când , printr-o expertiză trucată, a aruncat vina de pe umerii lui Liviu Istrate, fostul președinte al Băncii Agricole, pe cea a unui departament din interiorul Băncii, anulând acuzația de instigare de care era acuzat Vîntu și, deci, forțând mâna procurorilor să-l scoată pe SOV de sub urmărire penală. Tot noi am dezvăluit că Bunea fusese angajatul lui Vîntu, la Petrom Aviation, deci era în incompatibilitate flagrantă cu cauzele în care era cercetat ”grăsuțul”. Pe de altă parte, Bunea a fost  în Consiliul Împuternicitilor Statului la CNM Petromin SA în perioada 1 februarie 1991 - 10 august 1992, când drumurile lui s-au intersectat cu cele ale lui Fathi Taher, cel care a fost implicat apoi în vânzarea Flotei. Este de prisos să mai amintim afacerile Katounis, Moira etc etc., în urma cărora Taher a început să prindă cheagul din care avea să crească. O căutare pe google rezolvă curiozitatea celor care vor să afle mai multe.
Pentru că, până la ora închiderii ediției, nu am primit un punct de vedere de la Fathi Taher, cu privire la apartenența sa la Mossad, menționăm că într-o discuție neconfidențială cu Jucan el a negat că ar fi fost omul serviciilor. ”Nu puteam fi și nu pot fi omul serviciilor… pentru ca asta ar însemna sa primesc ordine de undeva și să răspund în fața cuiva. Nu sunt eu omul acela”. Iată însă că Roncea îl contrazice.
AUTOR DAN BADEA
SURSA CURENTUL 

REINTOARCEREA STATULUI TOTALITAR

Propunerile de „lege ferenda” pentru amendarea legilor securităţii naţionale resuscitează nostalgicii totalitarismului.
 În contextul anterioarelor declaraţii de intenţii ale puterii de a realiza modernizarea şi demilitarizarea serviciilor de informaţii, câteva dintre propunerile de „lege ferenda” ale parlamentarilor coaliţiei de putere, aflate în dezbatere, sunt de natură să decredibilizeze soliditatea democraţiei în România şi ne întorc în era apusă a Războiului Rece.

Cu o grabă suspectă, după peste doi ani de dormitare de la constituirea Comisiei comune speciale a Camerei Deputaţilor şi a Senatului pentru elaborarea pachetului legislativ al securităţii naţionale, preşedintele „en titre” şi al Comisiei parlamentare de control asupra activităţii Serviciului Român de Informaţii, deputatul (PDL) Cezar-Florin Preda, promovează propuneri de „lege ferenda” care provoacă frisoane oricui a avut parte de „atenţia” poliţiei politice secrete a defunctului regim.
Sus-amintitul parlamentar (chiar cu nimic îndatorat SRI-ului?!) intenţionează să propună spre adoptare maşinii de vot a coaliţiei guvernamentale amendarea Legii de organizare şi funcţionare a Serviciului Român de Informaţii cu prevederi precum:

„Art.13-(1) Ofiţeri anume desemnaţi ai Serviciului Român de Informaţii pot fi numiţi în calitate de organe de cercetare penală speciale, cu acordul Biroului Executiv al Consiliului Director al Serviciului şi cu avizul procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, competente să efectueze urmărirea penală în condiţiile şi pentru infracţiunile date în competenţa acestora potrivit Codului de procedură penală”.

O asemenea propunere de iniţiativă legislativă nu înseamnă, oare, că a fost reconsiderată şi reabilitată activitatea Direcţiei a VI-a (Cercetări Penale) a Securităţii?! În mod sigur, ni se va răspunde că este vorba de infracţiuni săvârşite de angajaţii Serviciului şi în legătură cu atribuţiile acestora. Cu nimic mai puţin grav, fiindcă nicio instituţie a statului de drept nu trebuie să fie îndrituită să administreze instrucţia penală în cauzele ce o privesc. Dar, având în vedere relele deprinderi, aceşti ofiteri de cercetare penală specială pot fi, ori de câte ori interesele o cer, extensia Serviciului în atribuţiile puterii judecătoreşti.
Dacă autorul propunerii ar putea aduce drept argument competenţele FBI-ului, de ce nu s-a încumetat să iniţieze o reformare legislativă a SRI-lui după modelul FBI-ului?
Fiindca un SRI după modelul FBI-ului ar reprezenta o ameninţare letală pentru cancerul transpartinic al corupţiei din viaţa politică românească.
O altă propunere de „lege ferenda” vizeaza regimul documentelor Serviciului Român de Informaţii, care este redefinit în termenii:

Art.45 se modifică şi va avea următorul cuprins:
 „Art.45 (2) Documentele Serviciului Român de Informaţii, indiferent de suport, privind operaţiunile informativ-operative pentru realizarea securităţii naţionale sunt acte de comandament militar”.
Ce sunt actele de „comandament militar”?
„Sunt acte de comandament militar acelea care cuprind ordine privitoare la pregătirea, instrucţia şi disciplina militară, manevre şi operaţiuni militare şi altele asemănătoare” (Secţia de contencios administrativ, Decizia nr. 1141 din 21 martie 2003)
Potrivit dispoziţiilor art. 2 lit. b din Legea nr. 29/1990, a contenciosului administrativ, „nu pot fi atacate în justiţie actele de comandament cu caracter militar”.
Având în vedere această realitate juridică, sunt inevitabile întrebari de bun-simt:
„Ce are a face activitatea Serviciului Român de Informaţii cu „ordine privitoare la pregătirea, instrucţia şi disciplina militară, manevre şi operaţiuni militare şi altele asemănătoare”?!

Fiind evident că propunerea de iniţiativă legislativă aparţine autorităţii publice vizate de protecţia pe care o viitoare lege i-ar conferi-o, nu putem să nu fim nedumeriţi: „Ce vrea Serviciul Român de Informaţii să excludă controlului puterii judecătoreşti şi de ce doreşte suprimarea accesului la justiţie a cetăţeanului care s-ar considera lezat în garanţiile sale constituţionale, urmare a „operaţiunilor informativ-operative pentru realizarea siguranţei naţionale”? (n.n. legea nu defineşte „operaţiunile informativ-operative pentru realizarea siguranţei naţionale”, ceea ce, prin lipsa de predictibilitate a legii, deschide larg porţile arbitrariului, abuzului şi ilegalităţilor împotriva intereselor legitime ale contribuabilor care, în această ipoteză de „lege ferenda” îşi finanţează…insecuritatea!)
Dar, dincolo de aceste considerente, s-a exprimat intenţia politică a demilitarizării Serviciului Român de Informaţii. În această situaţie, de ce trebuie să se recurgă, bineînţeles în numele secretului de stat, la acoperirea prezumtivelor sale derapaje sub umbrela „actelor de comandament militar”?!
Dorinţa de a beneficia de un astfel de protecţie juridică, nu poate să nu ne ducă la gândul că, după prea multe “reformări”, Serviciului Român de Informaţii i se caută o “retro” identitate, pentru a putea servi viitorul stat totalitar “verde din portocaliu”.

Avatarurile intenţiilor legislative privind “securitatea naţională” nu se opresc aici. Iar ceea ce urmează este de o gravitate extremă. Actuala Lege a siguranţei naţionale ar urma să fie redefinită ca Lege a securităţii naţionale. Ceea ce ar putea fi o intenţie bine-venită şi necesară. Dar nu este. Nu este fiindcă nu sunt operate modificările şi completările care să acopere noul titlu al legii, în conformitate cu dimensiunile integratoare ale conceptului securităţii naţionale, în cadrul căruia siguranţa naţională este doar o parte a întregului. De altfel, documentul CSAT “Doctrina naţională a informaţiilor pentru securitate” delimitează şi defineşte de sine stătător fiecare dintre cele două concepte.
Legiuitorul ar urma să modifice doar articolele din actuala lege a siguranţei referitore la ameninţări, autorizarea interceptărilor şi a celorlaşte imixtiuni în drepturile şi libertăţile constituţionale ale cetăţenilor.

Deputatul Cezar-Florin Preda, la “recomandarea” preşedintelui Consiliului Suprem de Apărăre a Ţării, a preluat, în parte, dispoziţiile privind definirea ameninţărilor din proiectele legislative blocate în anul 2006 de premierul Tăriceanu şi grupul parlamentar al Partidului Naţional Liberal. Preluarea a fost însă “adnotată”. În loc de “ameninţări la adresa securităţii naţionale” s-a adoptat noţiunea duală “riscuri/ameninţări la adresa securităţii naţionale”. O lege cu asemenea ambiguităţi este lipsită de predictibilitate şi, ca atare, poate fi un eseu pseudo-juridic, fără valoarea şi consecinţele normei juridice.
Prin introducerea în lege a noţiunii duale “risc/ameninţare”, cele două concepte fiind esenţialmente diferite, se deschide calea către grave abuzuri şi ilegalităţi la adresa libertăţii şi securităţii persoanei.
Doctrina naţională a informaţiilor pentru securitate (document adoptat de CSAT la 23 iunie 2004) defineşte ameninţarea la adresa securităţi naţionale în termenii: „Capacităţi, strategii, intenţii, planuri ce potenţează un pericol (…), iar factorii de risc pentru securitatea naţională drept: „situaţii, împrejurări, elemente, condiţii sau conjuncturi interne şi externe (…) care determină ori favorizează materializarea unei ameninţări la adresa securităţii naţionale (…)
Dacă propunerea va fi adoptată, pe viitor vor fi posibile restrângeri ale drepturilor şi libertăţilor constituţionale nu numai în condiţiile existenţei ameninţărilor, ci şi a riscurilor. Dacă ameninţarea este relativ cuantificabilă prin intenţie, plan, capacitate de a periclita securitatea naţionala, riscul este un factor care se intuieşte/deduce din contexte şi împrejurări independente de intenţia sau acţiunea umană.

Pe cale de consecinţă, prin invocarea riscului şi asocierea acestuia ameninţării se induc o gravă confuzie şi manipulare conceptuală, fiind posibile solicitarea şi autorizarea arbitrară a interceptărilor şi a altor imixtiuni în drepturile şi libertăţile fundamentale garantate constituţional.
Ca de fiecare dată, apropierea momentelor electorale determină o avalanşă de comenzi „extralegale” de poliţie politică asupra opoziţiei. Amendamentele la legislaţia securităţii naţionale, propuse în regim de urgenţă şi fără atacarea problemelor de fond: legea cadru a informaţiilor pentru securitate; legea supravegherii şi controlului parlamentar asupra domeniului securităţii şi al activităţii serviciilor de informaţii; legea interceptărilor şi legea statutului profesional al personalului serviciilor nu poate fi decât de natura să ne determine să privim cu rezerve şi întemeiate suspiciuni ceea ce ni se pregăteşte.
Comisia comună specială a Camerei Deputaţilor şi a Senatului pentru elaborarea pachetului de legi privind Securitatea Naţională, constituită în baza Hotărârii Parlamentului României nr. 31 din 29 iunie 2009, trebuia să finalizeze întreg pachetul legislativ al domeniului securităţii şi al activităţii serviciilor de informaţii. Cel puţin şase legi de bază şi corelările cu ansamblul legislaţiei naţionale. Această comisie, deşi are un Regulament, un Calendar de lucru şi o proiecţie a ceea ce trebuie să exercite, preşedintele numitei comisii va găsi prilejul să se explice.
 Nota bene: Informaţiile utilizate pentru transmiterea acestui avertisment de necesitate naţionala nu au fost obţinute prin spargerea seifurilor şi codurilor vreunui serviciu secret sau ale numitelor comisii parlamentare, toate datele utilizate provin din “Open Source INTelligence”.
AUTOR AUREL I. ROGOJAN
SURSA ziaristionline.ro

MAGUREANU, EVENIMENTUL ZILEI, INFORMATORII SECURITATII. FEREASTRA SERVICIILOR SECRETE

Încălcarea suveranităţii financiar-bancare a României

« Incapacitatea » generalului Marcu de a aduce la încălecat caii nărăvaşi din sistemul financiar-bancar l-a inspirat pe director să recurgă la armele din documentele Securităţii. Şeful unităţii de securitate economică (un colonel detaşat de la Ministerul Apărării Naţionale) primeşte ordin să pună la dispoziţia patronului de presă Mihai Cârciog evidenţa reţelei in­formative create de Securitate în Ministerul Finanţelor şi Banca Naţională a României. Ordinul s-a executat întocmai. Colonelul îi convoacă la o în­tâlnire în boscheţii de lângă Casa Presei pe ziariştii « din legătură » pentru a le preda preţiosul document. În prealabil, acesta fusese uşor « periat », astfel încât câteva persoane preţioase să fie ulterior « fidelizate ». Ziariştii din « Secţia servicii secrete », Dan Andronic şi Mirel Curea, speriaţi de ce le-a fost dat ochilor lor să vadă, ezită să-l primească. Colonelul le spune să-l ia, că directorul Măgureanu l-a trimis. Mihai Cârciog se afla pe litoral. Dispune xerocopierea şi restituirea de îndată a originalului. În zilele ce au urmat, Evenimentul zilei a început campania de demascare a « informatorilor Securităţii din finanţe şi bănci ». Mai puţin a celor pe care un colaborator apropiat al lui Virgil Măgureanu avea să-i fidelizeze în interesul unei cauze numai de ei ştiute, deşi nu e greu de intuit.

Scandalul în interiorul Serviciului a izbucnit după toate regulile impuse de un astfel de eveniment. Directorul Virgil Măgureanu a cerut o anchetă de o severitate exemplară în vederea depistării şi îndepărtării din Serviciu a vinovaţilor. Bineînţeles, când adevărul a ieşit la lumină, ancheta s-a pierdut ca râul în deşert. Ca întotdeauna, s-a găsit vinovatul de serviciu : registrul cu pricina nu trebuia să se afle la ofiţerul din fişetul căruia fusese sustras. Dar ofiţerul, tocmai pentru a preveni un astfel de eveniment, a recuperat documentul şi l-a păstrat cum a crezut el că este mai sigur… Un amănunt important pentru istorie. Cei « fidelizaţi » prin salvarea de la demascarea în presă sunt încă piese importante şi în stare de funcţionare în maşina nelubrifiată a sistemului financiar-bancar al României. Numai « Naşul » nu se simte prea bine.
Despre irepresibila propensiune pentru avere a lui Virgil Mă­gu­reanu există o impresionantă arhivă de dosare de presă. Este de maxim interes public să se iniţieze un studiu de caz pentru a se înţelege cum tentaţiile şi pofta unora de acaparare cresc exponenţial cu puterea deţinută.
Dacă, înainte de Malta, Virgil Măgureanu era onorat de relaţia sa secretă cu Ion Iliescu, după poziţionarea lor ierarhică în sistemul puterii, lucrurile aveau să evolueze destul de repede în sensul alterării ireversibile a încrederii reciproce.
Virgil Măgureanu nu era genul de om capabil să se acomodeze într-o relaţie de subordonare, după cum nici Ion Iliescu nu avea calitatea de a lua decizii tranşante şi de a le duce până la capăt. Uneori, sentimentul că Virgil Măgureanu cenzura informarea lui Ion Iliescu era atât de jenant şi de apăsător, încât câte un prim colaborator mai încălca regula şi i se adresa direct. Afla astfel că preşedintele nu ştia tocmai ceea ce trebuia să fi ştiut. Au existat şi situaţii în care, în absenţa lui Măgureanu, Iliescu cerea să fie informat despre ceva anume. Într-o astfel de împrejurare, generalul Victor Marcu l-a întrebat fără ocol : « Cum, nu v-a informat Virgil ?! » « Nu, dragă, nu mi-a spus nimic. De ce ? » « De unde să ştiu eu, domnule preşedinte, ce o fi gândit Virgil ?! »

« În România, deasupra mea mai e numai Dumnezeu ! »

Această afirmaţie, reprodusă cu majuscule pe prima pagină în unul dintre cele mai citite ziare ale momentului, i-a fost atribuită directorului Ser­viciului Român de Informaţii, Virgil Măgureanu. Cert este că, pe măsură ce Ion Iliescu se uza în funcţia de preşedinte, Virgil Măgureanu îl respecta tot mai puţin. De la adulaţia exprimată în primele luni ale lui 1990, când îl numea « omul providenţial » şi când orice amintire despre relaţia lor anterioară căpăta în relatările sale valoare de simbol, Măgureanu ajun­gea să descopere în timp un alt Iliescu : nehotărât, instabil, influenţabil, rutinat, circumspect faţă de el, ca director al Serviciului. A venit momentul în care Virgil Măgureanu, în perspectiva alegerilor din 1992, făcea tatonări frecvente, de la stânga la dreapta eşichierului politic, căutând contracandidaţi la funcţia de preşedinte. Nu ştiu să existe în istorie vreun precedent, adică un caz în care şeful poliţiei secrete să-i caute contracan­didaţi şefului său. Cu o excepţie : şefii gărzilor pretoriene, deveniţi asasini ai împăratului lor.
Dominanta profundă, permanent conspirativă, a personalităţii lui Virgil Măgureanu avea să-şi pună amprenta tot mai evident asupra ma­nagementului în activitatea Serviciului. Ceea ce poate explica şi de ce acţiunile sale scăpau frecvent controlului, conducând la rezultate dintre cele mai nedorite.
Din Aurel I. Rogojan – Fereastra serviciilor secrete. România în jocul strategiilor globale, Editura Compania, Bucureşti, 2011.
SURSA ziaristionline.ro