PUTIN - KHAMENEI - OBAMA

Un ”mic și glorios” război regional sau semiglobal rămâne ultima speranță a multor grupuri de interese care sunt nesatisfăcute de modul în care se schimbă conjunctura internațională. Periodic, analiștii-propagandiști de la Stratfor sau Debka lansează în piață ”analize” care reaprind speranțele războinice ale celor care cred că ”timpurile bune” de odinioară pot fi reanimate printr-o salvă de tun și câteva ”bombardamente preventive”. După alegerile din Rusia, Iran și ultimele declarații a președintelui Obama, se poate spune că multe elemente ale ”problemei orientale” sugerează că scenariul militar devine extrem de improbabil, iar șansele de realegere a lui Barack Obama sunt mai mari decât erau acum două-trei săptămâni.

Elementul-cheie al problemei a fost victoria partidului lui Ayatollah Khamenei în cadrul alegerilor iraniene. Pentru a înțelege situația, vom face o prezentare extrem de laconică și schematică a peisajului politic iranian. Din perspectiva unui european sau american de rând, atât susținătorii lui Ahmadinejad cât și susținătorii lui Khamenei sunt niște fanatici religioși, agresivi și ultra-conservatori. Această viziune asupra lucrurilor este incorectă și contra-productivă. Elita politico-teocratică din Iran este împărțită în două tabere. ”Tabăra Ahmadinejad” reprezintă un curent de opinie care se bazează pe ideile naționalismului persan, religia fiind prețioasă și importantă din perspectiva ”elementelor de bază ale identității persane”. Atât oponenții cât și suporterii interni ai ”taberei Ahmadinejad” l-au comparat cu un Recep Tayyip Erdogan în varianta iraniană, sugerând că direcția în care se va îndrepta Iranul va fi direcția unei lupte dure pentru dominație regională. ”Tabăra Khamenei” este ultra-conservativă, însă fundamentul ideologic al acestei grupări nu este naționalismul persan, ci exepționalismul șiit, ceea ce îi face mult mai ”introverți” în comparație cu concurenții săi politici. Pentru ”tabăra Khamenei” securitatea ”ultimei citadele șiite” (adică a Iranului) este mult mai importantă decât mirajul efemer al dominației regionale și obținerii respectului în rândul ”ereticilor sunniți”. În aceste condiții, se prefigurează o concluzie paradoxală: un regim mai conservativ și mai religios va fi un negociator mai înțelept decât versiunea precedentă a regimului.

Rezultatele deja apar: Iranul a invitat inspectorii ONU să viziteze instalațiile pe care nu le-au putut vizita înainte de alegeri (instalațiile Parchin), retorica Teheranului a devenit mult mai calmă, iar Obama a declarat că ”au apărut oportunități diplomatice pentru inversarea crizei”.

Un observator atent își va aduce aminte că această schemă a fost prezentată într-unul dintre articolele pre-electorale ale lui Vladimir Putin. În schema președintelui rus Iranul va avea dreptul la orice tehnologie nucleară pașnică cu condiția ca toate obiectele nucleare să fie supravegheate permanent de observatori internaționali sub egida ONU. Vladimir Putin a explicat și interesul Rusiei: export de tehnologie nucleară, construcția de centrale nucleare în Iran etc. În contextul reorientării regimului de la Teheran, Iranul devine pentru Rusia o imensă piață de desfacere și se transformă dintr-o potențială problemă militară într-o colosală oportunitate de afaceri. Președintele rus a fost un apărător extrem de important al Iranului și fără el Teheranul nu ar fi reușit să evite un conflict armat. Liderii de la Beijing vor fi satisfăcuți de o asemenea evoluție: dacă Iranul nu are probleme, atunci livrările petrolului iranian nu vor fi întrerupte, lichidându-se astfel unul dintre riscurile economice majore ale Chinei.

Principalul beneficiar al întregului aranjament este nimeni altul decât Barack Hussein Obama. În timp ce republicanii cer un nou război, Obama va avea posibilitatea să-și asume rolul de diplomat și pacificator. Reorientarea Iranului și prevenirea unui nou război riscant și costisitor va deveni principala temă de campanie. Propaganda internă va face în așa fel încât toate meritele ”rezolvării problemei iraniene” și ”salvării vieților soldaților americani” să aparțină liderului de la Washington. Republicanii vor fi descriși drept ”warmongers”, adică persoane care-și doresc declanșarea unui război în timp ce mesianicul Obama va obține repetate ”victorii diplomatice” și va demonstra că este capabil să rezolve problemele internaționale fără a apela la bombardamente. În condițiile înrăutățirii situației economice, argumentul ”Obama a economisit un trilion de dolari pe care republicanii l-ar fi cheltuit pe un nou război” va fi extrem de puternic. Campania lui Obama are nevoie de un punct forte, de o demonstrație vizibilă a capacității de lider a actualului președinte și o victorie diplomatică majoră care va duce la evitarea unui război va fie extrem de binevenită. Memoria electorală este extrem de scurtă, deci ne putem aștepta la rezolvarea diplomatică a problemei iraniene în toamna anului curent, deși toate premisele există astăzi.

În acest scenariu (extrem de probabil) au de câștigat aproape toți: Iranul scapă de sancțiuni, China obține siguranța livrărilor de petrol, Rusia obține o colosală piață de desfacere, iar Barack Obama scapă de un potențial conflict armat și obține o victorie diplomatică care va influența serios rezultatul alegerilor. În România pricipalii perdanți vor fi neoconservatorii care sunt atât de necesari pentru menținerea forței unor grupulețe din cadrul puterii de la București, iar principalii beneficiari vor fi cei care demult s-au repoziționat corespunzător cu realitatea geopolitică.

SURSA CRONICA ROMANA