DE LA RASARIT NU MAI VINE LUMINA, VINE GERUL SOVIETIC

Realegerea lui Barak Obama ca președinte al SUA a făcut, cu certitudine, să fie deschise multe sticle de șampanie la Kremlin. Rusia își vede acum larg deschis drumul spre Vest și spre dominația asupra unei Europe slăbite de criză, divizată politic și incapabilă să acționeze ca un bloc unitar în politica externă.

Pentru România, situația este cum nu se poate mai proastă. Barak Obama este cel care le-a promis rușilor că o va lăsa moale cu scutul anti-rachetă și, implicit, cu sprijinirea fostelor state comuniste din Europa de Est. Pentru cei care nu au văzut secvența surprinsă de microfoanele uitate deschise în timpul unei întrevederi Obama-Medvedev, reiau dialogul celor doi, care este în măsură să dea fiori reci oricărui român cu idei europene: ”Barack Obama: Toate aceste probleme, dar în special scutul anti-rachetă, pot fi rezolvate, dar este important ca el [Vladimir Putin n.t.] să-mi lase spațiu. Dmitri Medvedev: Da, înțeleg. Înțeleg mesajul tău despre spațiu. Spațiu de manevră pentru tine… Barack Obama: Acestea sunt ultimele mele alegeri. După alegeri, voi avea mai multă flexibilitate. Dmitri Medvedev: Înțeleg. Îi voi transmite această informație lui Vladimir, și îți sunt alături”.

Obama a învins, cu sau fără sprijinul rușilor. Acum va veni momentul în care băieții de la Kremlin vor veni să ceară plata pentru ”spațiul de manevră” pe care i l-au acordat președintelui SUA. Și știm, dureros de bine, cât de pricepuți sunt rușii atunci când este vorba de a colecta datorii. Rakeții ruși îi întrec mult în duritate pe cei mai răi colectori din Mafia italiana, iar URSS și urmașa sa, Rusia, au spoliat la sânge toate popoarele și țările care au avut nefericirea să intre sub influența lor.

Asistăm, practic, la o repetarea a situației din 1989, dar în negativ. La sfârșitul anilor optzeci, URSS era prinsă într-un conflict costisitor și imposibil de câștigat cu talibanii din Afganistan – sprijiniți puternic de americani și NATO – și cu rebelii teroriști (islamiști) din Cecenia. În același timp, URSS se afla într-o profundă criză economică, provocată de presiunile cursei înarmărilor. Politica dură a republicanului Ronald Reagan, urmată și de succesorul său la cârma SUA, George W. Bush senior (tot republican), au silit fostul imperiu comunist la eforturi economice atât de mari, pentru a ține pasul în domeniul militar, încât URSS a intrat în faliment. Criza economică a provocat, la rândul ei, o criză politică și o mișcare centrifugală, atât a republicilor componente ale URSS, cât și ale statelor-satelit din estul Europei. Conflictele din cadrul PCUS, între adepții liniei dure și reformatorii lui Gorbaciov au slăbit și mai mult imperiul comunist. Tentativele de salvare ale comunismului, făcute de Gorbaciov, prin ”perestroika” și ”glasnost” nu au făcut altceva decât să accelereze procesul de destrămare a URSS și a comunismului în general. Ce a urmat, este istorie. Revoluțiile din estul Europei, destrămarea URSS, extinderea NATO și a UE, reformele democratice din fostele țări comuniste, au conturat ideea unei lumi noi, cu o orientare clară spre democrația de tip occidental.

Din nefericire, am uitat cu toții de Rusia și de visele imperiale care îi domină pe conducătorii acestei țări, de la Petru cel Mare încoace. După ceva mai mult de două decenii, situația s-a inversat. SUA și NATO sunt acum prinse într-un conflict dur în Afganistan, la fel de costisitor și care pare la fel de imposibil de câștigat. Rolul cecenilor este îndeplinit de fundamentaliștii islamici din Al Qaeda. Lumea occidentală se confruntă cu o criză economică foarte gravă, provocată de lăcomia bancherilor și amplificată de prostia, nepriceperea și disensiunile dintre liderii vestici. Barak Obama nu a reușit să redreseze situația economică a SUA în primul mandat. Dimpotrivă, criza s-a amplificat.

Pe fondul acestei crize, SUA conduse de Obama au dat dovadă de o miopie extraordinară în politica externă. Țările din America de Sud devin, una câte una, socialiste și antiamericane, Ucraina și Georgia au intrat sub controlul Rusiei, țările baltice sunt amenințate de aceeași soartă, Africa a ajuns în buzunarul Chinei, Coreea de Nord și Iranul își văd nestingherite de procesul de înarmare nucleară. Revoluțiile din țările islamice, așa-numita ”Primăvara arabă”, pe care Barak Obama le-a salutat cu entuziasm, au adus la putere guverne islamist-fundamentaliste, profund antiamericane și antioccidentale și reduc tot mai mult influența SUA și NATO în Orientul Apropiat, izolând Israelul de lumea vestică. Americanii sunt bulversați de reformele semi-socialiste ale lui Obama, care au divizat profund societatea, astfel încât acordă tot mai puțină atenție restului lumii.

Pe acest fond, Rusia jubilează și își extinde, prin metodele vechi ale URSS, influența în Europa. Cel mai dur adversar al Rusiei din Europa, Polonia, și-a văzut conducerea decapitată în urma unui ”accident nefericit” de avion, produs, simplă coincidență, pe teritoriu rusesc. ”Europa Liberă” și ”Vocea Americii” au fost înlocuite de ”Vocea Rusiei”. Uniunea Europeană tace timidă, de frică ursului rus, care controlează robinetul de la conductele de gaz.

Și România? Scutul anti-rachetă și garanțiile de securitate ale SUA devin îndoielnice, în urma promisei flexibilități a lui Barak Obama. Alegerile parlamentare au mari șanse să fie câștigate de către o coaliție declarat slugarnică față de Moscova (să nu uităm masajul pe care l-a aplicat limba catifelată a fostului ministru de externe, Andrei Marga, pe dosul liderului de la Kremlin, ”Putin e un om foarte competent, ar fi bine ca liderii din Europa și de la noi să fie la fel de competenți”), antiamericană și anti-UE. Aceeași coaliție care a fost foarte puternic susținută de Moscova, prin ”Vocea Rusiei” și, foarte probabil, financiar și informativ, prin FSB (serviciul de securitate al Federației Ruse, fostul KGB), în vară, în timpul tentativei de lovitură de stat. Dacă USL câștigă alegerile, liderii de facto ai țării devin Ion Iliescu, vechi politruc comunist, școlit la Moscova, și Dan Voiculescu, slugă a Securității, brațul înarmat al PCR. Este mai mult decât clar că promisa schimbare de orientare a României, către Rusia și China, se va produce rapid, dacă vechii slugoi ai URSS vor ajunge la putere. Din păcate, pentru milioanele de asistați social care sunt votanți entuziaști ai USL, pierderea libertății, renunțarea la democrație și statul de drept, transformarea României într-un satelit al Moscovei, nu înseamnă nimic. Ca și Ivan Turbincă în iad, ei vor întreba ” Tabacioc este? Votchi este? Femei sunt? Lăutari sunt?”, și dacă răspunsul va fi ”Da”, o să le dea dracului de libertate și democrație.

AUTOR ADRIAN HORINCAR

SURSA NASUL TV 

PUTIN - KHAMENEI - OBAMA

Un ”mic și glorios” război regional sau semiglobal rămâne ultima speranță a multor grupuri de interese care sunt nesatisfăcute de modul în care se schimbă conjunctura internațională. Periodic, analiștii-propagandiști de la Stratfor sau Debka lansează în piață ”analize” care reaprind speranțele războinice ale celor care cred că ”timpurile bune” de odinioară pot fi reanimate printr-o salvă de tun și câteva ”bombardamente preventive”. După alegerile din Rusia, Iran și ultimele declarații a președintelui Obama, se poate spune că multe elemente ale ”problemei orientale” sugerează că scenariul militar devine extrem de improbabil, iar șansele de realegere a lui Barack Obama sunt mai mari decât erau acum două-trei săptămâni.

Elementul-cheie al problemei a fost victoria partidului lui Ayatollah Khamenei în cadrul alegerilor iraniene. Pentru a înțelege situația, vom face o prezentare extrem de laconică și schematică a peisajului politic iranian. Din perspectiva unui european sau american de rând, atât susținătorii lui Ahmadinejad cât și susținătorii lui Khamenei sunt niște fanatici religioși, agresivi și ultra-conservatori. Această viziune asupra lucrurilor este incorectă și contra-productivă. Elita politico-teocratică din Iran este împărțită în două tabere. ”Tabăra Ahmadinejad” reprezintă un curent de opinie care se bazează pe ideile naționalismului persan, religia fiind prețioasă și importantă din perspectiva ”elementelor de bază ale identității persane”. Atât oponenții cât și suporterii interni ai ”taberei Ahmadinejad” l-au comparat cu un Recep Tayyip Erdogan în varianta iraniană, sugerând că direcția în care se va îndrepta Iranul va fi direcția unei lupte dure pentru dominație regională. ”Tabăra Khamenei” este ultra-conservativă, însă fundamentul ideologic al acestei grupări nu este naționalismul persan, ci exepționalismul șiit, ceea ce îi face mult mai ”introverți” în comparație cu concurenții săi politici. Pentru ”tabăra Khamenei” securitatea ”ultimei citadele șiite” (adică a Iranului) este mult mai importantă decât mirajul efemer al dominației regionale și obținerii respectului în rândul ”ereticilor sunniți”. În aceste condiții, se prefigurează o concluzie paradoxală: un regim mai conservativ și mai religios va fi un negociator mai înțelept decât versiunea precedentă a regimului.

Rezultatele deja apar: Iranul a invitat inspectorii ONU să viziteze instalațiile pe care nu le-au putut vizita înainte de alegeri (instalațiile Parchin), retorica Teheranului a devenit mult mai calmă, iar Obama a declarat că ”au apărut oportunități diplomatice pentru inversarea crizei”.

Un observator atent își va aduce aminte că această schemă a fost prezentată într-unul dintre articolele pre-electorale ale lui Vladimir Putin. În schema președintelui rus Iranul va avea dreptul la orice tehnologie nucleară pașnică cu condiția ca toate obiectele nucleare să fie supravegheate permanent de observatori internaționali sub egida ONU. Vladimir Putin a explicat și interesul Rusiei: export de tehnologie nucleară, construcția de centrale nucleare în Iran etc. În contextul reorientării regimului de la Teheran, Iranul devine pentru Rusia o imensă piață de desfacere și se transformă dintr-o potențială problemă militară într-o colosală oportunitate de afaceri. Președintele rus a fost un apărător extrem de important al Iranului și fără el Teheranul nu ar fi reușit să evite un conflict armat. Liderii de la Beijing vor fi satisfăcuți de o asemenea evoluție: dacă Iranul nu are probleme, atunci livrările petrolului iranian nu vor fi întrerupte, lichidându-se astfel unul dintre riscurile economice majore ale Chinei.

Principalul beneficiar al întregului aranjament este nimeni altul decât Barack Hussein Obama. În timp ce republicanii cer un nou război, Obama va avea posibilitatea să-și asume rolul de diplomat și pacificator. Reorientarea Iranului și prevenirea unui nou război riscant și costisitor va deveni principala temă de campanie. Propaganda internă va face în așa fel încât toate meritele ”rezolvării problemei iraniene” și ”salvării vieților soldaților americani” să aparțină liderului de la Washington. Republicanii vor fi descriși drept ”warmongers”, adică persoane care-și doresc declanșarea unui război în timp ce mesianicul Obama va obține repetate ”victorii diplomatice” și va demonstra că este capabil să rezolve problemele internaționale fără a apela la bombardamente. În condițiile înrăutățirii situației economice, argumentul ”Obama a economisit un trilion de dolari pe care republicanii l-ar fi cheltuit pe un nou război” va fi extrem de puternic. Campania lui Obama are nevoie de un punct forte, de o demonstrație vizibilă a capacității de lider a actualului președinte și o victorie diplomatică majoră care va duce la evitarea unui război va fie extrem de binevenită. Memoria electorală este extrem de scurtă, deci ne putem aștepta la rezolvarea diplomatică a problemei iraniene în toamna anului curent, deși toate premisele există astăzi.

În acest scenariu (extrem de probabil) au de câștigat aproape toți: Iranul scapă de sancțiuni, China obține siguranța livrărilor de petrol, Rusia obține o colosală piață de desfacere, iar Barack Obama scapă de un potențial conflict armat și obține o victorie diplomatică care va influența serios rezultatul alegerilor. În România pricipalii perdanți vor fi neoconservatorii care sunt atât de necesari pentru menținerea forței unor grupulețe din cadrul puterii de la București, iar principalii beneficiari vor fi cei care demult s-au repoziționat corespunzător cu realitatea geopolitică.

SURSA CRONICA ROMANA

ROMANIA DE SUB SCUT

Romanii i-au asteptat pe americani inca din vremuri imemoriale. Exagerez, evident pentru a sublinia necesitatea tarii noastre, in plan strategic, de-a avea un aliat puternic, chiar un arbitru care are puterea sa fluiere cele doua imperii cu pretentii pronuntat expansive. Daca in trecut ele purtau numele de Al treilea Reich si Uniunea Sovietica, astazi Romania pare sa fie stransa in aceeasi menghina economica pe axa Berlin-Moscova. Si cum episoadele negre din istorie trebuie tinute minte mai cu sfintenie chiar decat sarbatorile, Bucurestii au datoria sa se plaseze intr-o zona unde resaparea planului Ribbentrop-Molotov dintre noua Germanie si noua Rusie este inimenta, daca nu s-a produs deja de facto prin prisma legaturilor energetice.

Adica sub scut. Asa cum se intorceau acasa si spartanii teferi dupa grelele batalii pe care le purtau. Insa acest scut nu putea fi realizat decat cu ajutorul unui actor global important, poate cel mai important din punct de vedere militar. In speta, SUA.

Desi este una tatonata inca de pe vremea cand administratia de la Casa Alba purta pecetea familiei Bush, reeditarea inlocuirii politicii de „containment” cu cea „rollback” a avut loc imediat dupa investirea pe 20 ianuarie 2009 a lui Barack Obama la carma Americii. Desi s-a vorbit de un reset al tensiunilor americano-ruse si s-au reinnoit acorduri militare importante precum START, Washingtonul a mutat decisiv in zona Marii Negre, regiune extrem de importanta din punct de vedere al transferurilor hidrocarburilor dinspre Marea Caspica. Ideea ca Romania sa devina parte integranta a acestui scut pe 17 septembrie 2009, atunci cand presedintele american Barack Obama a vorbit despre un nou plan de aparare al Europei. Imediat, la 22 octombrie 2009 vicepresedintele american Joseph Biden face o vizit` la Bucuresti si anunta oficial ca in urma discutiilor cu presedintele Basescu „Bucurestiul a adoptat cu braţele deschise noul sistem de aparare antiracheta”.

Pe 4 februarie 2010, SUA invita oficial România sa participe la sistemul antiracheta iar restul devine doar o formalitate tehnica. Au urmat apoi sapte runde oficiale de discutii pe relatia Bucuresti-Washington, majoritatea duse intre tanarul diplomat Bogdan Aurescu (cel care castiga pentru Romania la Haga un important proces cu Ucraina privind delimitarea platoului continental al Marii Negre) si subsecretar de stat pentru controlul armamentelor, Ellen Tauscher. Desi semnale au mai fost inca din aceasta vara, prin vocile lui Teodor Baconschi si ambasadorul SUA la Bucuresti Mark Gitenstein, si chiar s-a parafat acordul privind amplasarea a 24 de interceptoare de tip SM-3 in Romania, se pare ca in urmatoarele zile acest document va fi semnat la nivel de sefi de stat. Presedintele Traian Basescu se va deplasa la Washington pentru un moment istoric care va aseza Romania in spatele celui mai modern sistem de aparare conceput pana in prezent, o umbrela ce va oferi protectie tarii noastre si o pozitie intarita la Marea Neagra.

Importanta in aceasta ecuatie geostrategica este si decizia Turciei venita recent de a accepta pe teritoriul sau amplasarea radarului din cadrul acestui scut. Dupa ce varianta Bulgaria a cazut, este evidenta dorinta SUA de a impinge acest sistem inspre heartland-ul mutat acum din zona Europei de Est inspre Caucaz. Cu Romania si Turcia in astfel de pozitii de forta, Rusia nu se simte chiar atat de confortabil. Dupa ce a reusit concesionarea pe o perioada de peste 40 de ani a bazei militare de la Sevastopol (Ucraina), odata cu venirea la putere a lui Viktor Ianukovici, Rusia parea sa aduca din nou Marea Neagra la statutul de „lac rusesc”. Totusi aceasta miscare a dat clar peste cap planurile Moscovei care se pregateste sa aduca portavioane, dar si noile nave Mistral cumparate de la francezi chiar aici, la Pontul Euxin.

Iritarea este cu atat mai mare cu cat premierul Putin il vedea omologul sau turc Recep Erdogan un asset al Rusiei, castigat odata cu planurile de nuclearizare a Turciei prin constructia mai multor centrale atomice de catre rusi. Jocul nu este inca definitivat chiar daca zarurile par a fi aruncate. Relatiile tot mai tensionate dintre Turcia si Israel s-ar putea rasfrange asupra conexiunii turco-americane, Washington fiind un aliat traditional al Tel-Aviv-ului. Din toate aceasta poveste, singura constanta ramane Romania care a dat dovada de tenacitate si pragmatism iar acum Bucurestii culeg roadele pentru jertfa din Irak si Afganistan pentru ca acei cativa zeci de soldati romani care au murit ce acele fronturi s-au sacrificat pentru ca noi sa fim la adapostul acestei umbrele de securitate. Chiar daca suna cinic pentru oamenii de rand, eroii nostri in uniforme au inteles intotdeauna acest lucru mai bine decat toti analistii neamului care si-au dat cu parerea pe acest subiect. Acesta poate fi un raspuns pentru scepticii care se intreaba intrebator: Ce am cautat in Irak si Afganistan?

AUTOR RAZVAN IORGA

SURSA karadeniz-press.ro