IPOCRIZIA SEFILOR STATULUI ROMAN

E greu sa ai raspunderea unui stat si a vietilor cetatenilor sai. De aceea, cred ca noi, ziaristii, trebuie sa fim prudenti atunci cind analizam deciziile unor sefi de stat, fiindca nu avem niciodata toate informatiile. Unele informatii ne parvin dupa 50, 75 sau 100 de ani, uneori niciodata!
Pe Regele Mihai nu l-am atacat niciodata la baioneta, nu sint in masura sa o fac eu. Dar nu pot sa observ ipocrizia de care da dovada. Se grabeste sa il aresteze pe Maresalul Antonescu pe 23 august 1944 odata cu celebra “intoarcere a armelor”, abandonind in miinile rusilor peste 150.000 de ostasi romani, luati imediat prizonieri. Bunicul meu si zeci de mii de bunici romani aveau sa “socializeze” pe facebook-ul siberian ani de zile de prizonierat. Regele abdica apoi, rusinos, o spune chiar tatal sau, sustinind ca avea pistolul la timpla si amenintarea ca peste 1000 de studenti vor fi lichidati. Mihai I paraseste Romania cu trenul si vagoanele pline, primeste apoi renta viagera ani de zile de la statul comunist roman, si nu spune nici pis! despre sutele de mii de puscariasi ai regimului criminal comunist din rindul elitei romanesti! Se intoarce vesel in Romania lui 2002 si a lui Iliescu, isi umple iar vagoanele cu restituiri, si tine un discurs moale in Casa Poporului plina de descendenti ai celor care l-au abdicat! Nu sufla o vorba despre toti naivii care au sfirsit in puscariile comuniste si condamna “dictatura comunista”, de parca ar exista o “democratie comunista”! Gestul suprem al Regelui a fost sa nu dea mina cu “noul regalist” Ion Iliescu. Ipocrizie maxima!!!

Gheorghe Gheorghiu Dej, urmatorul sef de stat, a scapat Romania de trupele rusesti dar, culmea ipocriziei, a castrat aceasta tara minunata prin gulagurile intelectualitatii romanesti! A nenorocit viitorul nostru pentru urmatorii 50 de ani, un mizilic de 3 generatii!!!
A urmat apoi superficialul Ceausescu, taranul care a crezut ca, daca va construi ce nu vom putea vopsi in urmatorii 100 de ani, va ramine in istorie. A domnit 25 de ani peste Romania dar va putrezi o vesnicie peste Imparatia Iadului. Culmea ipocriziei sale e ca a crezut ca moare ca un erou, cintind Internationala Socialista! De fapt a murit ca un animal, citez din Gorbaciov, ucis de catre tovarasii sai, alti ipocriti si o alta ipocrizie istorica. In plus, Ceausescu a ascuns Romania in celulele Securitatii si a politrucilor PCR, o crima macabra impotriva libertatii, in timp ce lupta pentru pacea mondiala! Un senil!
A venit la tron Iliescu, animalul politic zimbitor, care, nici pina astazi, nu a lamurit minciuna cu teroristii si nu a zis nici macar pardon pentru sutele de victime nevinovate din decembrie. Culmea ipocriziei? Si astazi e “presedinte de onoare” al PSD si a dat si da lectii de morala celorlalti sefi de stat, Mihai, Emil si Base! Culmea culmilor ipocriziei?! Astazi e prieten si cu Mihai I si cu Emil! Daca se imprieteneste si cu Basescu, atunci devine campion mondial al ipocriziei!

Ipocrizia lui Emil Constantinescu nu sta in faptul ca a vrut dar n-a putut, “l-au invins structurili” cica, precum “agenturili” ce l-au caftit pe nea Nicu. Ipocrizia lui Emil e ca apare inca in viata publica si vine cu aceeasi morga de profesoras luptator! Un fel de croitorasul cel viteaz ratat! Daca traia, Venerabilul Coposu l-ar fi luat de urechi si i-ar fi retras pina si privilegiul de baiat trimis dupa tigari.
Ipocrizia lui Traian Basescu?! Credeati ca n-o sa zic nimic!? Ipocrizia singurului Presedinte postdecembrist cu doua mandate consecutive e data de realitate. A dat sperante uriase elitelor si celor mai buni cotizanti la PIB dar, dar, pina acum, niciun mahar care a jefuit Romania nu e dupa gratii! Traian Basescu este hulit de catre toti sistemicii fiindca a incalcat regula “Nu ne arestam intre noi!” Din pacate pentru Presedinte, cu o arestare, doua, nu se face lumina in tara! Unde sint condamnarile? Unde sint banii recuperati pentru buget? Unde sint marii corupti de la PDL pina la PSD sau PC, sau PNL? Coruptia e tot in floare! E adevarat, se fura la fel de mult, dar cu mult mai multa frica! Pe vremurile lui Nastase sau Tariceanu se fura fara teama! Base stie, stim si noi, lupta anticoruptie a livrat poporului doar plevusca! Asta e o mare ipocrizie!!! Norocul Presedintelui e ca mai are timp! Ghinionul Presedintelui e ca adversarii sai vor sa-i ia TIMPUL!
Iar adversarii sai sint astazi in toate partidele, mai ales cele de la putere!
God bless Romania! Diavolul ne-a blestemat cu IPOCRIZIE!

P.S.
Nu uitati ca sint un optimist incurabil! Si imi place lupta, mai ales cea de idei. Dar nu ma dau in laturi nici de la bataia de cartier! Batalia pentru RO si copiii sai nu se cistiga numai la Academie! Priviti cu ce derbedei avem de a face!
AUTOR RADU MORARU
SURSA www.nasul.tv 

REGATUL PENTRU UN MAGAR

"Cel mai important lucru de dobândit după libertate este demnitatea". Surprinzător pentru mine să aud această frază rostită de fostul rege al României, Mihai I.Pentru că demnitatea o cred aşezată întotdeauna înaintea libertăţii. Poţi să renunţi la libertate ca să rămâi demn, iar dacă preţul libertăţii este pierderea demnităţii, atunci mai bine rămâi în temniţă. Libertatea omului poate depinde de alţii, demnitatea lui - doar de el însuşi.

Şi pentru că tocmai regele Mihai (pot să-i spun astfel, fără fost, potrivit cutumei politice care permite numirea unui fost preşedinte al ţării "domnule preşedinte", însă definiţia cuvântului "rege" în toate dicţionarele limbii române este "persoană care deţine puterea într-un regat, monarh") este o rară sursă de demnitate într-o ţară sufocată de demnitari nedemni.

Nu are rost să analizăm mesajul citit de rege, nu ştiu în ce măsură este compus de Domnia Sa şi este un discurs normal, obişnuit. Importantă este şansa extraordinară a poporului român de a putea vedea şi auzi un personaj din cartea de istorie.

Propaganda comunistă a suprimat pur şi simplu trecutul, când nu l-a transformat în soclu pentru dictator. Asta face şi actuala conducere a României, în frunte cu preşedintele. Dl. Băsescu nu găseşte decât măgării la adresa regelui Mihai, a preşedintelui Iliescu, a preşedintelui Constantinescu, conducători ai unei Românii democratice - dacă ar avea la dispoziţie condiţiile şi aparatul de propagandă al regimului comunist, i-ar şterge din istorie. Singurul pentru care are cuvinte de laudă este N. Ceauşescu, un dictator care a supus exterminării propriul popor.

Oamenii care populează la un moment dat un teritoriu se numesc popor atunci când au conştiinţa generaţiilor dispărute şi a celor viitoare. Un popor există în timp, nu doar în spaţiu, altfel nu e decât o gloată mai mare. La fel ca puterea comunistă, puterea actuală vrea să acopere trecutul şi viitorul cu prezentul ei josnic şi lacom. Aceşti înfulecători ai clipei vor să reducă naţiunea română la o adunătură în căutare de hrană şi senzaţii. Şi, în suficientă măsură, au reuşit.

Să fim lucizi, că atât ne-a mai rămas. Coroana regală nu este, cum spunea regele, o garanţie a stabilităţii şi unităţii statului român. După dispariţia fizică a regelui Mihai, care poate avea loc oricând, Casa Regală, dacă ne gândim la urmaşii care o ocupă, va rămâne o cochilie goală, bună de muzeu. Viitorul României depinde de cei pe care poporul îi va scoate în frunte prin alegeri.

Din perspectiva acelui viitor, nu cred că dacă dl. Băsescu va ajunge la vârsta de 90 de ani şi dacă România o mai exista atunci, Parlamentul îl va invita să ţină vreun discurs. Nu-mi rămâne decât să sper că asta se va întâmpla cu viitorul preşedinte.

PS

"Cele mai importante lucruri de dobândit după libertate şi democraţie sunt identitatea şi demnitatea", a spus regele. Expresia de dobândit înseamnă, precis, că libertatea şi demnitatea nu sunt încă dobândite, ca şi identitatea şi democraţia. De aici interpretarea mea bazată pe ierarhizare. Dacă se dorea sensul cronologic al frazei, atunci ea trebuia formulată astfel: "După ce libertatea şi democraţia au fost obţinute, cele mai importante lucruri care rămân de dobândit sunt identitatea şi demnitatea". În ambele sensuri, regele Mihai rămâne un exemplu de demnitate.''
AUTOR CRISTIAN TUDOR POPESCU
SURSA GANDUL

CUM A DEVENIT ION ILIESCU MONARHIST!

Loviţi pe veci de năravul reacţiei spontane, plecată din ovare, şi nu din creier, românii trăiesc exclusiv în prezent.

La nici una dintre dezbaterile convocate de mine, în hotarele emisiunii „Ultimul cuvânt", de pe B1TV, n-am avut posibilitatea de a spune ce cred despre vopsirea de ultimă oră în monarhişti neîmblânziţi a unor duşmani de moarte ai Regelui Mihai, precum Ion Iliescu şi Corneliu Vadim Tudor. Faţă de invitaţii din platou, moderatorul se supune protocolului la care e obligată gazda faţă de invitaţii săi la un ceai. Când omul a acceptat să vină şi să-ţi ronţăie fursecurile, cum să te răţoieşti la el că-i descheiat la şliţ?! Dacă aş fi fost însă invitat şi nu moderator al emisiunii, aş fi zis următoarele:

Fireşte, monarhismul de ultimă oră al lui Ion Iliescu, al lui Corneliu Vadim Tudor şi al altor politicieni şi jurnalişti, afirmaţi până nu demult tocmai prin jubilaţia cu care administrau ciomege zdravene Înaltei Spinări Regale, rămâne expresia deplină a unui nărav funciar de care sunt lovite vedetele vieţii noastre publice: năpârlirea conjuncturală.

A rămâne însă doar la exprimarea revoltei faţă de asemenea şmecherii unsuroase ar fi o imensă greşeală. Viaţa ne arată că individul urcat pe două picioare din cele patru, ale maimuţei, îşi poate face de cap câtă vreme ştie că nu va fi sancţionat. E treaba unor astfel de personaje să fie abjecte.Problema, marea problemă trimite la întrebarea: De ce-şi permit să fie astfel în văzul întregii naţiunii? Şi răspunsul e menit să ne îngrijoreze: Ele ştiu că nu vor fi sancţionate de opinia publică, fie şi în întruchiparea pe care o constituie presa.
Şi nici opinia publică nu sancţionează astfel de transformări peste noapte, cum ar fi infinitele transformări ale lui Ion Iliescu - din stalinist în dejist, din dejist în ceauşist, din ceauşist în gorbaciovist, din gorbaciovist în capitalist şi, mai nou, din republican precum Miţa Baston în monarhist precum Ionel Bră­tianu, pentru că românii n-au memorie.

Loviţi pe veci de năravul reacţiei spontane, plecată din ovare, şi nu din creier, românii trăiesc exclusiv în prezent. Într-un prezent şi acela redus la clipa trecătoare. Se precipită cu toţii într-o vâlvătaie sentimentală faţă de un personaj sau faţă de un eveniment, ard până la scrum, după care uită cu desăvârşire ce au trăit. Brusc aprinşi de un alt foc de paie. De această amnezie colectivă au profitat şi profită toţi vânzătorii politici de alba-neagra din postdecembrism.
Umpluţi de scuipat în piaţa publică pentru ticăloşiile lor de la un moment dat, se şterg frumos cu batista de la piept, stau pitiţi un timp, după care revin pe scena politică a ţării  plini de ei şi surâzători, ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. În aceste condiţii, cum să nu fure, să nu facă miş-maşuri toţi cei ajunşi la Putere?
Uitării de la mână până la gură i se adaugă, pentru a explica monarhismul subit al unor personaje, şi un alt nărav al românilor, destăinuit de proverbul „Doar boul e consecvent!". Încăpăţânarea într-un crez, într-un ideal sau măcar într-o idee nu e o trăsătură a românilor: Ca atare, ei n-au sancţionat şi nu vor sancţiona niciodată traseismul politic, schimbarea nădragilor ideologici peste noapte, năpârlirea în funcţie  de conjuncturi.

Prin această nepreţuire a tăriei de caracter se explică realităţi aberante, cum a fost, de exemplu, supravieţui­rea lui Mihail Ralea sub regimuri politice succesive: Ţărănist, carlist, comunist.
Singurii care au refuzat politica giruetei care şi-au păstrat credinţa într-o idee au fost legionarii. Da, dar ei au fost macedoni, nu români! N.B. Între ianuarie 1990 şi noiembrie 1992, perioada crâncenei sforţări a regimului Iliescu de a-l terfeli pe Regele Mihai pentru ca nu cumva republicii neocomuniste să-i ia locul monarhia constituţională, am scris numeroase articole despre Maiestatea Sa. Cine parcurge volumele care reunesc textele tipărite de mine la vremea respectivă îşi dă seama imediat de poziţia mea în favoarea lui Mihai I fie şi numai dacă vede titluri precum: „Regele Mihai ne-a făcut mat!", „Maiestatea Sa ştie şah!", „Cîştigător: Regele Mihai".
Deşi cele două recente scan­daluri s-au declanşat în urma unor dialoguri de-ale mele cu Traian Băsescu la TV, nu m-am pronunţat asupra chestiunii. Sunt însă sigur că, dacă aş fi făcut-o, amendând felul pieziş în care Casa Regală a înţeles să-l sărbătorească pe Regele Mihai I la împlinirea vârstei de 90 de ani (vânzându-l lui Dan Voiculescu, pentru ca acesta să şi-l pună la epoleţi!), aş fi fost acuzat pe toate drumurile şi la toate răscrucile că sunt un duşman de moarte al Maiestăţii Sale.
Şi asta din simplul motiv că nimeni nu şi-ar fi amintit că, în vremurile cumplite ale dictaturii FSN-iste, am avut curajul de a fi un susţinător constant al Regelui Mihai I.
AUTOR ION CRISTOIU
SURSA ADEVARUL

REGELE MIHAI INTRE MAJESTATEA SA SI EX-SUVERANUL

Invitarea Regelui Mihai în Parlamentul României a provocat, aşa cum era de aşteptat, o vie dispută.
De data aceasta nu a fost vorba doar de o discuţie pe fond despre pro sau contra monarhie, ci dezbaterile au fost virusate de politică. După declaraţiile deloc măgulitoare ale lui Traian Băsescu la adresa fostului suveran, dimensiunea monarhică s-a modificat considerabil. Republicani de-o viaţă, stângişti redutabili au devenit, peste noapte, apărători ai tronului. Evident, din dorinţa de a fi, chiar şi numai la nivel declarativ - împotriva lui Traian Băsescu. De partea cealaltă, a PDL-ului, s-a născut un freamât mai ceva ca la Republica de la Ploieşti. A revenit în forţă mitul şi modelul Mareşalului Antonescu, "omul forte" care a fost sacrificat de camarila regală în plin război.

E trist, foarte trist când istoria se politizează, e aruncată în lupte deşarte. Până la urmă, nu se întâmplă nimic spectaculos dacă Regele vorbeşte în faţa Parlamentului. Nici nu este vreun mare orator, e cel mult un gest de curtuoazie pentru un om care a împlinit 90 de ani. Nu se va schimba nici forma de guvernământ, nici Radu Duda nu va creşte în sondaje. Regele Mihai, fostul suveran, va fi judecat de istorie şi exclusiv după faptele sale! Şi eu am simpatizat după 1990 cu monarhia. După zeci de ani de comunism, simpla ideea de Rege îţi trezea fiori. Hăituirea fostului suveran de Ion Iliescu i-a mărit acestuia cota de popularitate. Luptele intestine, nevolnice, dintre partide au ridicat problema necesităţii existenţei unui arbitru. În plus, doar un ticălos poate contesta rolul Marelui Rege Carol I de a crea România modernă. Nu mai vorbim de Ferdinand I Întregitorul, încoronat la Alba Iulia. Acestea sunt fapte care nu pot fi şterse cu buretele, indiferent de politica pe care o facem. În privinţa Regelui Mihai, lucrurile sunt mai complicate, pentru că destinul său este legat de momentul 23 august. Nimeni nu mi-a putut explica logic cum România a semnat armistiţiul cu sovieticii abia pe 12 septembrie 1944, iar după declaraţia regelui de la radio, ruşii au luat prizonieri 130.000 de soldaţi români. Ce pace este aceea, făcută unilaterar, fără nicio negociere? E vorba de capitulare, nimic mai mult! Sau era de presupus că Stalin şi Armata Roşie ascultau Radio Bucureşti şi după mesajul regelui urma să fraternizeze cu românii?

Ca o mică paranteză pentru urechiştii deveniţi monarhişti la apelul bocancilor. Regele Mihai este singurul monarh care nu a fost uns de Biserică, el depunând jurământul în faţa generalului Antonescu, patriarhul Nicodim şi Gheorghe Lupu, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Nefiind încoronată niciodată, e cam greu să-i spui Regină, Anei de Bourbon-Parma, dar desigur acestea sunt amănunte.
Problema care a agitat cel mai mult mediile monarhiste a fost cea a succesiunii la tron. După cum se ştie, Regele Mihai are 5 fete şi iar ca un amănunt nesemnificativ nici una, dar absolut niciuna măritată cu vreun aristocrat. Conform statutului Casei Regale, a legii salice, moştenitorul trebuia să fie de parte bărbătească. Nedesemnarea prinţului Nicolae, nepotul Regelui, drept succesor a produs multă mâhnire bătrânilor monarhişti din exil, care s-au distanţat de Casa Regală. Într-un excelent interviu cu Ion Diaconescu în "Evenimentul Zilei", Adrian Pătruşcă dezvăluia negocierile dure duse de ţărănişti cu Regele Mihai pentru a-l desemna drept succesor pe Nicolae.

Voinţa Anei de Bourbon-Parma a învins, iar Margareta a fost declarată moştenitoare a tronului. Ulterior, Radu Duda a fost înobilat "principe de Hohenzollern-Veringen" iar, ulterior, din 2007, Radu al României Duda. Şi acest gest a dus la îndepărtarea altor monarhişti.

Desigur, acestea sunt deja pagini de istorie. Fără să fiu maliţios, cred că după dispariţia Regelui Mihai şi problema monarhiei se va pune în alte coordonate. Până atunci, să-l lăsam să vorbească....
AUTOR FLORIAN BICHIR
SURSA www.evz.ro