IPOCRIZIA SEFILOR STATULUI ROMAN

E greu sa ai raspunderea unui stat si a vietilor cetatenilor sai. De aceea, cred ca noi, ziaristii, trebuie sa fim prudenti atunci cind analizam deciziile unor sefi de stat, fiindca nu avem niciodata toate informatiile. Unele informatii ne parvin dupa 50, 75 sau 100 de ani, uneori niciodata!
Pe Regele Mihai nu l-am atacat niciodata la baioneta, nu sint in masura sa o fac eu. Dar nu pot sa observ ipocrizia de care da dovada. Se grabeste sa il aresteze pe Maresalul Antonescu pe 23 august 1944 odata cu celebra “intoarcere a armelor”, abandonind in miinile rusilor peste 150.000 de ostasi romani, luati imediat prizonieri. Bunicul meu si zeci de mii de bunici romani aveau sa “socializeze” pe facebook-ul siberian ani de zile de prizonierat. Regele abdica apoi, rusinos, o spune chiar tatal sau, sustinind ca avea pistolul la timpla si amenintarea ca peste 1000 de studenti vor fi lichidati. Mihai I paraseste Romania cu trenul si vagoanele pline, primeste apoi renta viagera ani de zile de la statul comunist roman, si nu spune nici pis! despre sutele de mii de puscariasi ai regimului criminal comunist din rindul elitei romanesti! Se intoarce vesel in Romania lui 2002 si a lui Iliescu, isi umple iar vagoanele cu restituiri, si tine un discurs moale in Casa Poporului plina de descendenti ai celor care l-au abdicat! Nu sufla o vorba despre toti naivii care au sfirsit in puscariile comuniste si condamna “dictatura comunista”, de parca ar exista o “democratie comunista”! Gestul suprem al Regelui a fost sa nu dea mina cu “noul regalist” Ion Iliescu. Ipocrizie maxima!!!

Gheorghe Gheorghiu Dej, urmatorul sef de stat, a scapat Romania de trupele rusesti dar, culmea ipocriziei, a castrat aceasta tara minunata prin gulagurile intelectualitatii romanesti! A nenorocit viitorul nostru pentru urmatorii 50 de ani, un mizilic de 3 generatii!!!
A urmat apoi superficialul Ceausescu, taranul care a crezut ca, daca va construi ce nu vom putea vopsi in urmatorii 100 de ani, va ramine in istorie. A domnit 25 de ani peste Romania dar va putrezi o vesnicie peste Imparatia Iadului. Culmea ipocriziei sale e ca a crezut ca moare ca un erou, cintind Internationala Socialista! De fapt a murit ca un animal, citez din Gorbaciov, ucis de catre tovarasii sai, alti ipocriti si o alta ipocrizie istorica. In plus, Ceausescu a ascuns Romania in celulele Securitatii si a politrucilor PCR, o crima macabra impotriva libertatii, in timp ce lupta pentru pacea mondiala! Un senil!
A venit la tron Iliescu, animalul politic zimbitor, care, nici pina astazi, nu a lamurit minciuna cu teroristii si nu a zis nici macar pardon pentru sutele de victime nevinovate din decembrie. Culmea ipocriziei? Si astazi e “presedinte de onoare” al PSD si a dat si da lectii de morala celorlalti sefi de stat, Mihai, Emil si Base! Culmea culmilor ipocriziei?! Astazi e prieten si cu Mihai I si cu Emil! Daca se imprieteneste si cu Basescu, atunci devine campion mondial al ipocriziei!

Ipocrizia lui Emil Constantinescu nu sta in faptul ca a vrut dar n-a putut, “l-au invins structurili” cica, precum “agenturili” ce l-au caftit pe nea Nicu. Ipocrizia lui Emil e ca apare inca in viata publica si vine cu aceeasi morga de profesoras luptator! Un fel de croitorasul cel viteaz ratat! Daca traia, Venerabilul Coposu l-ar fi luat de urechi si i-ar fi retras pina si privilegiul de baiat trimis dupa tigari.
Ipocrizia lui Traian Basescu?! Credeati ca n-o sa zic nimic!? Ipocrizia singurului Presedinte postdecembrist cu doua mandate consecutive e data de realitate. A dat sperante uriase elitelor si celor mai buni cotizanti la PIB dar, dar, pina acum, niciun mahar care a jefuit Romania nu e dupa gratii! Traian Basescu este hulit de catre toti sistemicii fiindca a incalcat regula “Nu ne arestam intre noi!” Din pacate pentru Presedinte, cu o arestare, doua, nu se face lumina in tara! Unde sint condamnarile? Unde sint banii recuperati pentru buget? Unde sint marii corupti de la PDL pina la PSD sau PC, sau PNL? Coruptia e tot in floare! E adevarat, se fura la fel de mult, dar cu mult mai multa frica! Pe vremurile lui Nastase sau Tariceanu se fura fara teama! Base stie, stim si noi, lupta anticoruptie a livrat poporului doar plevusca! Asta e o mare ipocrizie!!! Norocul Presedintelui e ca mai are timp! Ghinionul Presedintelui e ca adversarii sai vor sa-i ia TIMPUL!
Iar adversarii sai sint astazi in toate partidele, mai ales cele de la putere!
God bless Romania! Diavolul ne-a blestemat cu IPOCRIZIE!

P.S.
Nu uitati ca sint un optimist incurabil! Si imi place lupta, mai ales cea de idei. Dar nu ma dau in laturi nici de la bataia de cartier! Batalia pentru RO si copiii sai nu se cistiga numai la Academie! Priviti cu ce derbedei avem de a face!
AUTOR RADU MORARU
SURSA www.nasul.tv 

REGATUL PENTRU UN MAGAR

"Cel mai important lucru de dobândit după libertate este demnitatea". Surprinzător pentru mine să aud această frază rostită de fostul rege al României, Mihai I.Pentru că demnitatea o cred aşezată întotdeauna înaintea libertăţii. Poţi să renunţi la libertate ca să rămâi demn, iar dacă preţul libertăţii este pierderea demnităţii, atunci mai bine rămâi în temniţă. Libertatea omului poate depinde de alţii, demnitatea lui - doar de el însuşi.

Şi pentru că tocmai regele Mihai (pot să-i spun astfel, fără fost, potrivit cutumei politice care permite numirea unui fost preşedinte al ţării "domnule preşedinte", însă definiţia cuvântului "rege" în toate dicţionarele limbii române este "persoană care deţine puterea într-un regat, monarh") este o rară sursă de demnitate într-o ţară sufocată de demnitari nedemni.

Nu are rost să analizăm mesajul citit de rege, nu ştiu în ce măsură este compus de Domnia Sa şi este un discurs normal, obişnuit. Importantă este şansa extraordinară a poporului român de a putea vedea şi auzi un personaj din cartea de istorie.

Propaganda comunistă a suprimat pur şi simplu trecutul, când nu l-a transformat în soclu pentru dictator. Asta face şi actuala conducere a României, în frunte cu preşedintele. Dl. Băsescu nu găseşte decât măgării la adresa regelui Mihai, a preşedintelui Iliescu, a preşedintelui Constantinescu, conducători ai unei Românii democratice - dacă ar avea la dispoziţie condiţiile şi aparatul de propagandă al regimului comunist, i-ar şterge din istorie. Singurul pentru care are cuvinte de laudă este N. Ceauşescu, un dictator care a supus exterminării propriul popor.

Oamenii care populează la un moment dat un teritoriu se numesc popor atunci când au conştiinţa generaţiilor dispărute şi a celor viitoare. Un popor există în timp, nu doar în spaţiu, altfel nu e decât o gloată mai mare. La fel ca puterea comunistă, puterea actuală vrea să acopere trecutul şi viitorul cu prezentul ei josnic şi lacom. Aceşti înfulecători ai clipei vor să reducă naţiunea română la o adunătură în căutare de hrană şi senzaţii. Şi, în suficientă măsură, au reuşit.

Să fim lucizi, că atât ne-a mai rămas. Coroana regală nu este, cum spunea regele, o garanţie a stabilităţii şi unităţii statului român. După dispariţia fizică a regelui Mihai, care poate avea loc oricând, Casa Regală, dacă ne gândim la urmaşii care o ocupă, va rămâne o cochilie goală, bună de muzeu. Viitorul României depinde de cei pe care poporul îi va scoate în frunte prin alegeri.

Din perspectiva acelui viitor, nu cred că dacă dl. Băsescu va ajunge la vârsta de 90 de ani şi dacă România o mai exista atunci, Parlamentul îl va invita să ţină vreun discurs. Nu-mi rămâne decât să sper că asta se va întâmpla cu viitorul preşedinte.

PS

"Cele mai importante lucruri de dobândit după libertate şi democraţie sunt identitatea şi demnitatea", a spus regele. Expresia de dobândit înseamnă, precis, că libertatea şi demnitatea nu sunt încă dobândite, ca şi identitatea şi democraţia. De aici interpretarea mea bazată pe ierarhizare. Dacă se dorea sensul cronologic al frazei, atunci ea trebuia formulată astfel: "După ce libertatea şi democraţia au fost obţinute, cele mai importante lucruri care rămân de dobândit sunt identitatea şi demnitatea". În ambele sensuri, regele Mihai rămâne un exemplu de demnitate.''
AUTOR CRISTIAN TUDOR POPESCU
SURSA GANDUL

CAND PARTIDELE CER O ''OFENSIVA RUSEASCA'' PE TERITORIUL ROMANIEI

Anticomunismul feroce de după 1989 a avut, printre victime, şi istoria. Trecutul din ultimii 50 de ani a fost rescris în aşa fel încât PNŢ şi PNL, angajate în bătălia cu FSN-ul neocomunist al lui Ion Iliescu, pentru cucerirea puterii postdecembriste, să apară ca victime ale P.C.R. Aşa s-a făcut că un moment semnificativ din perioada 20 iunie 1944 - 12 octombrie 1944 să fie împins în plan secund sau chiar escamotat.

E vorba de alianţa dintre PNŢ, PNL, PSD şi PCR în ceea ce se va numi Blocul Naţional Democrat sub patronajul Regelui Mihai. Ea a luat naştere la 20 iunie 1944, după tratative duse cu precădere de Iuliu Maniu şi Lucreţiu Pătrăşcanu. Pe parcursul lor, Iuliu Maniu a condiţionat alianţa cu PCR de excluderea posibilităţii ca din BND să facă parte şi Gheorghe Tătărescu, adversarul său politic din anii interbelici. Coaliţia îşi propunea, printre altele, răsturnarea Mareşalului Antonescu şi încheierea Armistiţiului.

Cum de au ajuns partidele democratice să se alieze cu duşmanul de moarte al democraţiei, cu partidul pe care l-au ţinut în ilegalitate din 1924, voi arăta în eseul „Lovitura de stat de la 23 august 1944. Varianta Mareşalului Antonescu" în pregătire pentru editura „Adevărul". Să menţionez aici doar că alianţa PNŢ, PNL şi PSD cu Partidul Comunist Român în cadrul BND 1944 a fost alianţa clasei politice autohtone cu formaţiunea al cărui stăpân - Armata Roşie - forţa Porţile Moldovei şubrezite deja de generalii care-l trădau pe Ion Antonescu pentru a-şi salva pielea.

Noua Coaliţie, care va fi câteva luni după 23 august 1944 şi Coaliţie de guvernămînt, adoptă Planul Loviturii de stat, pe care-l trimit la Ankara şi la Stockholm pentru a fi cunoscut de ruşi. Planul cerea „o ofensivă sovietică pe frontul român" pentru înlesnirea loviturii de stat împotriva Mareşalului. Ofensivă sovietică însemna însă înaintarea Armatei Roşii pe teritoriul naţional. O Coaliţie din care făceau parte PNŢ, PNL şi PSD cerea Moscovei nici mai mult nici mai puţin decît să ocupe România!

Liderii partidelor democratice nu sunt singurii care se aliază cu liderii un partid care avea drept platformă politică instaurarea dictaturii proletariatului.  Oamenii Palatului Regal - generalul Constantin Sănătescu, generalul Aurel Aldea, Grigore Niculescu- Buzeşti, Ion Mocioni Stîrcea, colonelul Dumitru Dămăceanu -  complotează în casele conspirative ale PCR, în cadrul Comitetului Militar creat în vederea loviturii de stat, cu liderii comunişti Emil Bodnăraş şi Constantin Agiu. 

În 1944, Finlanda lui Mannerheim se afla în aceeaşi situaţie ca şi România lui Antonescu. La 9 iunie 1944, 20 de divizii de artilerie ruseşti au lansat unul dintre cele mai devastatoare bombardamente din cel de-al Doilea Război Mondial asupra fortificaţiilor finlandeze de la graniţa cu URSS.  400 de avioane ruseşti mai înainte, aceleaşi fortificaţii. Prin spărtura produsă, 12 divizii de tancuri s-au năpustit asupra Finlandei, pentru a o cuceri militar.

După o lună şi ceva de lupte, revenindu-şi, finlandezii reuşesc să oprească tăvălugul rusesc, înregistrând, în 21 iulie 1944, istorica victorie de la Tali-Ihantala. Armata Roşie a fost blocată înainte de a atinge frontiera dintre Finlanda şi Karelia impusă de URSS în 20 martie 1940, după Războiul de iarnă.

Conştient că Armata Roşie se va împotmoli pe acest front secundar, risipindu-i  forţele de care avea nevoie pe direcţia principală - Moscova-Berlin, Stalin a acceptat în noaptea de 4 spre 5 septembrie 1944 încetarea focului. Armistiţiul semnat în aceste condiţii, la 19 septembrie 1944, deşi împovărător economic pentru Finlanda, a salvat ţara de la ceea ce ar fi fost mai rău: cucerirea de către Armata Roşie şi, prin asta, instaurarea dictaturii comuniste.

În Finlanda lui 1944 exista Opoziţie la Mareşalul Mannerheim. Partidul Comunist Finlandez, asemenea Partidului Comunist Român, era în ilegalitate încă din anii '20. Şi PC Finlanda avea ca Stăpân URSS. Numai că niciunei forţe politice din Finlanda nu i-a trecut prin cap să se alieze cu Partidul Comunist Finlandez pentru a se pune bine cu Stăpânul ajuns la graniţele ţării. Să se alieze, cum au făcut, la noi, PNŢ, PNL şi PSD, pentru a cere, în sprijin, o ofensivă rusească asupra Finlandei.
AUTOR ION CRISTOIU
SURSA ADEVARUL

IRESPONSABILITATEA DEZBINARII

Toţi s-au iluzionat. Şi Mareşalul, şi Mihai Antonescu, şi Carol al II-lea, şi Regele, şi Iuliu Maniu.

Volumul de eseuri pe care-l pregătesc pentru Adevărul Holding va avea titlul „Lovitura de stat de la 23 august 1944. Varianta Mareşalului Antonescu". Aşa i-am zis principalului text din volum, consacrat legendarei audienţe a Mareşalului de la Palatul Regal, în urma căreia a fost arestat, predat comuniştilor, mai întâi, şi ruşilor, mai apoi.

 Documentul pe care mă bazez când înfăţişez cititorilor şi Varianta Mareşalului asupra întâlnirii (până la apariţia lui, istoricii au avut la dispoziţie doar Varianta Regelui Mihai) transcrie pe scurt ce a zis Ion Antonescu pe parcursul a două ore cel puţin. Şi cum Mareşalul se referă la negocierile de Armistiţiu pe care le-a încercat el cu Aliaţii, mai întâi, şi cu sovieticii, mai apoi, simt nevoia să recitesc lucrările dedicate de istoricii noştri perioadei premergătoare lui 23 august 1944.

Am drept punct de reper acum, spre deosebire de anii anteriori, când am parcurs şi fişat literatura despre Lovitura de stat, exemplul finlandez. Confruntaţi şi ei cu tăvălugul rusesc, finlandezii au opus o rezistenţă îndârjită, care l-a obligat pe Stalin să accepte negocierea condiţiilor de Armistiţiu. La aceste negocieri, finlandezii s-au prezentat într-o unitate fără fisură în spatele guvernului. Deschise după 1989, arhivele sunt categorice în stabilirea unui adevăr: în vara lui 1944, cu Stalin  negociau toate forţele politice ale ţării. Negocia Mareşalul, încercând să mai îndulcească exigenţele ruseşti. Negocia Opoziţia, reprezentată de Iuliu Maniu şi Dinu Brătianu. Negociau Palatul şi generalii conspiratori. Negocia Gheorghe Tătărescu. Negocia în Mexic, prin ambasadorul rus, Carol al II-lea. Negocia, pe cont propriu, şi Mihai Antonescu. Fiecare negocia însă pentru el, gândindu-se nu la soarta ţării, ci la ajungerea la Putere. Mihai Antonescu se dă bine pe lângă Rege în speranţa că-i va lua locul lui Ion Antonescu. Iuliu Maniu amână la nesfârşit scrisoarea de încredere cerută de Mareşal pentru a accepta condiţia renunţării la Basarabia şi Bucovina, socotind că, de iese rău, el va apărea în ochii românilor drept cel care n-a avut nicio legătură cu dezastrul. Carol al II-lea e gata să încheie orice înţelegere cu ruşii, numai să poată reveni pe tron. La Stockholm, Gheorghe Duca încearcă, în numele camarilei, să-i convingă pe ruşi că Ion Antonescu nu-i un partener serios. Regele se grăbeşte să încheie el Armistiţiul sau, mai bine zis, să accepte capitularea fără condiţii. Sfătuit de „băieţi", cum li se ziceau derbedeilor din jurul lui, că, de nu se grăbeşte, Mareşalul va rămâne mult şi bine în fruntea ţării.

Aşa cum s-a dovedit ulterior, toţi s-au iluzionat. Şi Mareşalul, şi Mihai Antonescu, şi Carol al II-lea, şi Regele, şi Iuliu Maniu. Ruşii angajaseră negocieri cu fiecare, lăsând fiecăruia impresia că-l preferă. De preferat se preferau pe ei înşişi sau, ca să fim mai exacţi, pe singurii oameni de care erau siguri: comuniştii. „S-a adeverit în România, ca şi în alte ţări de altfel, că duşmanul şi rivalităţile politice personale erau mai puternice decât imperativele globale ale ţării, aflată într-o situaţie limită". E concluzia fermă, aspră, dar corectă pe care istoricul Dinu G. Giurescu o trage în volumul „România în al doilea război mondial" din radiografia felului în care forţele politice interne au abordat Armistiţiul cu Moscova în vara lui 1944. Diferă acest moment de altele din istoria ţării? Diferă de anii când boierii mergeau la Istanbul ca să intre ei în graţiile turcilor pentru a-l da jos pe Domnitor? Diferă de anii lui Carol I, când politicienii români se duceau cu pâra la Viena şi Berlin? Diferă de noiembrie 1938, când Carol al II-lea face sluj la Berlin pentru a avea mâinile libere în lichidarea lui Codreanu? Diferă de anii 1945-1947, când Iuliu Maniu cere condamnarea lui Gh. Tătărăscu în calitate de criminal de război, iar Gh. Tătărăscu, drept răspuns, intra în guvernul prosovietic al lui Petru Groza? Diferă de 1952, când Dej merge la Stalin pentru a obţine dreptul de a-şi lichida adversarii numiţi Ana Pauker şi Vasile Luca? Diferă de anii 1970-1971, când foştii stalinişti devin instrumentele Moscovei în complotul împotriva lui Ceauşescu? Diferă de anii postdecembrişti?!
AUTOR ION CRISTOIU
SURSA ADEVARUL

CUM A DEVENIT ION ILIESCU MONARHIST!

Loviţi pe veci de năravul reacţiei spontane, plecată din ovare, şi nu din creier, românii trăiesc exclusiv în prezent.

La nici una dintre dezbaterile convocate de mine, în hotarele emisiunii „Ultimul cuvânt", de pe B1TV, n-am avut posibilitatea de a spune ce cred despre vopsirea de ultimă oră în monarhişti neîmblânziţi a unor duşmani de moarte ai Regelui Mihai, precum Ion Iliescu şi Corneliu Vadim Tudor. Faţă de invitaţii din platou, moderatorul se supune protocolului la care e obligată gazda faţă de invitaţii săi la un ceai. Când omul a acceptat să vină şi să-ţi ronţăie fursecurile, cum să te răţoieşti la el că-i descheiat la şliţ?! Dacă aş fi fost însă invitat şi nu moderator al emisiunii, aş fi zis următoarele:

Fireşte, monarhismul de ultimă oră al lui Ion Iliescu, al lui Corneliu Vadim Tudor şi al altor politicieni şi jurnalişti, afirmaţi până nu demult tocmai prin jubilaţia cu care administrau ciomege zdravene Înaltei Spinări Regale, rămâne expresia deplină a unui nărav funciar de care sunt lovite vedetele vieţii noastre publice: năpârlirea conjuncturală.

A rămâne însă doar la exprimarea revoltei faţă de asemenea şmecherii unsuroase ar fi o imensă greşeală. Viaţa ne arată că individul urcat pe două picioare din cele patru, ale maimuţei, îşi poate face de cap câtă vreme ştie că nu va fi sancţionat. E treaba unor astfel de personaje să fie abjecte.Problema, marea problemă trimite la întrebarea: De ce-şi permit să fie astfel în văzul întregii naţiunii? Şi răspunsul e menit să ne îngrijoreze: Ele ştiu că nu vor fi sancţionate de opinia publică, fie şi în întruchiparea pe care o constituie presa.
Şi nici opinia publică nu sancţionează astfel de transformări peste noapte, cum ar fi infinitele transformări ale lui Ion Iliescu - din stalinist în dejist, din dejist în ceauşist, din ceauşist în gorbaciovist, din gorbaciovist în capitalist şi, mai nou, din republican precum Miţa Baston în monarhist precum Ionel Bră­tianu, pentru că românii n-au memorie.

Loviţi pe veci de năravul reacţiei spontane, plecată din ovare, şi nu din creier, românii trăiesc exclusiv în prezent. Într-un prezent şi acela redus la clipa trecătoare. Se precipită cu toţii într-o vâlvătaie sentimentală faţă de un personaj sau faţă de un eveniment, ard până la scrum, după care uită cu desăvârşire ce au trăit. Brusc aprinşi de un alt foc de paie. De această amnezie colectivă au profitat şi profită toţi vânzătorii politici de alba-neagra din postdecembrism.
Umpluţi de scuipat în piaţa publică pentru ticăloşiile lor de la un moment dat, se şterg frumos cu batista de la piept, stau pitiţi un timp, după care revin pe scena politică a ţării  plini de ei şi surâzători, ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. În aceste condiţii, cum să nu fure, să nu facă miş-maşuri toţi cei ajunşi la Putere?
Uitării de la mână până la gură i se adaugă, pentru a explica monarhismul subit al unor personaje, şi un alt nărav al românilor, destăinuit de proverbul „Doar boul e consecvent!". Încăpăţânarea într-un crez, într-un ideal sau măcar într-o idee nu e o trăsătură a românilor: Ca atare, ei n-au sancţionat şi nu vor sancţiona niciodată traseismul politic, schimbarea nădragilor ideologici peste noapte, năpârlirea în funcţie  de conjuncturi.

Prin această nepreţuire a tăriei de caracter se explică realităţi aberante, cum a fost, de exemplu, supravieţui­rea lui Mihail Ralea sub regimuri politice succesive: Ţărănist, carlist, comunist.
Singurii care au refuzat politica giruetei care şi-au păstrat credinţa într-o idee au fost legionarii. Da, dar ei au fost macedoni, nu români! N.B. Între ianuarie 1990 şi noiembrie 1992, perioada crâncenei sforţări a regimului Iliescu de a-l terfeli pe Regele Mihai pentru ca nu cumva republicii neocomuniste să-i ia locul monarhia constituţională, am scris numeroase articole despre Maiestatea Sa. Cine parcurge volumele care reunesc textele tipărite de mine la vremea respectivă îşi dă seama imediat de poziţia mea în favoarea lui Mihai I fie şi numai dacă vede titluri precum: „Regele Mihai ne-a făcut mat!", „Maiestatea Sa ştie şah!", „Cîştigător: Regele Mihai".
Deşi cele două recente scan­daluri s-au declanşat în urma unor dialoguri de-ale mele cu Traian Băsescu la TV, nu m-am pronunţat asupra chestiunii. Sunt însă sigur că, dacă aş fi făcut-o, amendând felul pieziş în care Casa Regală a înţeles să-l sărbătorească pe Regele Mihai I la împlinirea vârstei de 90 de ani (vânzându-l lui Dan Voiculescu, pentru ca acesta să şi-l pună la epoleţi!), aş fi fost acuzat pe toate drumurile şi la toate răscrucile că sunt un duşman de moarte al Maiestăţii Sale.
Şi asta din simplul motiv că nimeni nu şi-ar fi amintit că, în vremurile cumplite ale dictaturii FSN-iste, am avut curajul de a fi un susţinător constant al Regelui Mihai I.
AUTOR ION CRISTOIU
SURSA ADEVARUL

REGELE MIHAI INTRE MAJESTATEA SA SI EX-SUVERANUL

Invitarea Regelui Mihai în Parlamentul României a provocat, aşa cum era de aşteptat, o vie dispută.
De data aceasta nu a fost vorba doar de o discuţie pe fond despre pro sau contra monarhie, ci dezbaterile au fost virusate de politică. După declaraţiile deloc măgulitoare ale lui Traian Băsescu la adresa fostului suveran, dimensiunea monarhică s-a modificat considerabil. Republicani de-o viaţă, stângişti redutabili au devenit, peste noapte, apărători ai tronului. Evident, din dorinţa de a fi, chiar şi numai la nivel declarativ - împotriva lui Traian Băsescu. De partea cealaltă, a PDL-ului, s-a născut un freamât mai ceva ca la Republica de la Ploieşti. A revenit în forţă mitul şi modelul Mareşalului Antonescu, "omul forte" care a fost sacrificat de camarila regală în plin război.

E trist, foarte trist când istoria se politizează, e aruncată în lupte deşarte. Până la urmă, nu se întâmplă nimic spectaculos dacă Regele vorbeşte în faţa Parlamentului. Nici nu este vreun mare orator, e cel mult un gest de curtuoazie pentru un om care a împlinit 90 de ani. Nu se va schimba nici forma de guvernământ, nici Radu Duda nu va creşte în sondaje. Regele Mihai, fostul suveran, va fi judecat de istorie şi exclusiv după faptele sale! Şi eu am simpatizat după 1990 cu monarhia. După zeci de ani de comunism, simpla ideea de Rege îţi trezea fiori. Hăituirea fostului suveran de Ion Iliescu i-a mărit acestuia cota de popularitate. Luptele intestine, nevolnice, dintre partide au ridicat problema necesităţii existenţei unui arbitru. În plus, doar un ticălos poate contesta rolul Marelui Rege Carol I de a crea România modernă. Nu mai vorbim de Ferdinand I Întregitorul, încoronat la Alba Iulia. Acestea sunt fapte care nu pot fi şterse cu buretele, indiferent de politica pe care o facem. În privinţa Regelui Mihai, lucrurile sunt mai complicate, pentru că destinul său este legat de momentul 23 august. Nimeni nu mi-a putut explica logic cum România a semnat armistiţiul cu sovieticii abia pe 12 septembrie 1944, iar după declaraţia regelui de la radio, ruşii au luat prizonieri 130.000 de soldaţi români. Ce pace este aceea, făcută unilaterar, fără nicio negociere? E vorba de capitulare, nimic mai mult! Sau era de presupus că Stalin şi Armata Roşie ascultau Radio Bucureşti şi după mesajul regelui urma să fraternizeze cu românii?

Ca o mică paranteză pentru urechiştii deveniţi monarhişti la apelul bocancilor. Regele Mihai este singurul monarh care nu a fost uns de Biserică, el depunând jurământul în faţa generalului Antonescu, patriarhul Nicodim şi Gheorghe Lupu, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Nefiind încoronată niciodată, e cam greu să-i spui Regină, Anei de Bourbon-Parma, dar desigur acestea sunt amănunte.
Problema care a agitat cel mai mult mediile monarhiste a fost cea a succesiunii la tron. După cum se ştie, Regele Mihai are 5 fete şi iar ca un amănunt nesemnificativ nici una, dar absolut niciuna măritată cu vreun aristocrat. Conform statutului Casei Regale, a legii salice, moştenitorul trebuia să fie de parte bărbătească. Nedesemnarea prinţului Nicolae, nepotul Regelui, drept succesor a produs multă mâhnire bătrânilor monarhişti din exil, care s-au distanţat de Casa Regală. Într-un excelent interviu cu Ion Diaconescu în "Evenimentul Zilei", Adrian Pătruşcă dezvăluia negocierile dure duse de ţărănişti cu Regele Mihai pentru a-l desemna drept succesor pe Nicolae.

Voinţa Anei de Bourbon-Parma a învins, iar Margareta a fost declarată moştenitoare a tronului. Ulterior, Radu Duda a fost înobilat "principe de Hohenzollern-Veringen" iar, ulterior, din 2007, Radu al României Duda. Şi acest gest a dus la îndepărtarea altor monarhişti.

Desigur, acestea sunt deja pagini de istorie. Fără să fiu maliţios, cred că după dispariţia Regelui Mihai şi problema monarhiei se va pune în alte coordonate. Până atunci, să-l lăsam să vorbească....
AUTOR FLORIAN BICHIR
SURSA www.evz.ro

SA NU SUPARAM RUSIA?!

Am fost martorii stupefiaţi ai unor declaraţii făcute de politicieni, de membri ai aşa-zisei societăţi civile, de lideri de opinie având drept laitmotiv strigătul înspăimântat: Să nu supărăm Rusia!

16 septembrie 1944. Consiliul de Miniştri continuă să dezbată Convenţia de Armistiţiu semnată la Moscova în 12 septembrie 1944, de delegaţia României, condusă de Lucreţiu Pătrăşcanu, ministrul Justiţiei din partea PCR. Lucreţiu Pătrăşcanu relatează calvarul Delegaţiei noastre în capitala proaspăt aliatei a României în războiul împotriva Germaniei.

Delegaţia a ajuns la Moscova în ziua de 30 august 1944. Discuţiile ar fi trebuit să înceapă a doua zi. N-au început niciodată. Ţinuţi în hotel fără să li se spună nimic, membrii Delegaţiei sunt convocaţi pe 8 septembrie 1944 la Kremlin, unde Viaceslav Molotov le citeşte cu o voce monotonă un text fără a le permite nu numai observaţii, dar nici măcar întreruperi din lectură.
Nu e o Convenţie de Armistiţiu. E un Diktat pur şi simplu. Prin nimic deosebit în brutalitatea sa de cel din noaptea de 26 iunie 1940.

La 12 septembrie 1944, Delegaţia se vede obligată să semneze unul dintre cele mai nedrepte documente din istoria ţării. Deşi întorsese armele la 23 august 1944, România era declarată învinsă,  teritoriul naţional era ocupat de Armata Roşie, ni se luau Basarabia şi Bucovina de Nord, despăgubirile de plătit erau imense. Diferă prin ceva mojicia de ciubotă a diplomaţiei sovietice de atunci de mojicia cu cravată a diplomaţiei ruseşti de acum?!

În aceste condiţii, se înţelege jalea care domneşte în cele două şedinţe de Consiliu de Miniştri (cea din 15 şi cea din 16 septembrie) dedicate documentului semnat la Moscova.
Iuliu Maniu, unul dintre cei care au contribuit decisiv la Lovitura de Stat, mai că nu-şi dăduse pumni în cap la şedinţa anterioară, cea din 15 septembrie 1944, văzând că textul semnat la Moscova era cu mult sub cel negociat de Ion Antonescu cu Viaceslav Molotov: „Am văzut eu, dl. Buzeşti are textul, şi vă puteţi închipui în ce situaţie ajungem noi, Guvernul acesta, regimul acesta şi în special noi care am lucrat efectiv la pregătirea acestui armistiţiu, cînd ni se va pune în faţă mîine, poimîine faptul că lui Antonescu i s-a promis de către dl. Molotov o zonă neutră pe care noi nu o avem. Pentru care motiv nu interesează, vă puteţi închipui în ce situaţie rămînem noi."
Jalea care a pus stăpânire pe membrii Guvernului îşi avea şi o altă cauză decât constatarea că autorii Loviturii de Stat fuseseră pur şi simplu traşi pe sfoară. O descoperim imediat din ceea ce spune, cuprins de revoltă, Iuliu Maniu: Pe teritoriul României, Armata Roşie, alcătuită din troglodiţi  care vedeau întâia oară în viaţa lor ceasuri de mână şi ciorapi de damă (Nataşele lor purtând izmene din foi de cort), se deda la inimaginabile acte de sălbăticie.
Dar nu numai atât. Iuliu Maniu e revoltat şi de faptul că ofiţerii superiori sovietici se purtau cu autorităţile româneşti, inclusiv cu membrii Guvernului, mai rău decât cu nişte slugi. Când demnitarii noştri merg să se plângă la Comandamentul Militar sovietic de jafurile, de violurile, de rechiziţiile forţate ale militarilor ruşi, sunt ţinuţi ore întregi pe la uşi, fără să fie primiţi.

Când Iuliu Maniu îşi termină intervenţia, se ridică Lucreţiu Pătrăşcanu, ministrul de Justiţie al României. Fruntaşul comunist nu numai că respinge observaţiile absolut corecte ale lui Iuliu Maniu, dar, mai mult, îl ia la refec pe liderul ţărănist, pentru că şi-a îngăduit, în săptămânile anterioare, să protesteze public faţă de actele barbare ale ruşilor. Laitmotivul acestei muştruluieli? Să nu supărăm Rusia cu astfel de gesturi!
Nu ştia el, ca şi Ana Pauker, ca şi Gheorghiu Dej, ca şi Teoharie Georgescu că ruşii se purtau pe teritoriul României ca nişte hoarde venite din stepa calmucă?! Fireşte că ştia. Numai că el şi tovarăşii săi de partid ştiau că numai pupându-i în fund pe ruşi puteau ajunge în fruntea bucatelor.

Au trecut 67 de ani de la cumplitele vremi ale lui 1944. România nu mai e o ţară ocupată de Armata Roşie. Ba mai mult, România e membră NATO şi a Uniunii Europene. Şi cu toate acestea, în zilele din urmă, am fost martorii stupefiaţi ai unor declaraţii făcute de politicieni, de membri ai aşa-zisei societăţi civile, de lideri de opinie având drept laitmotiv strigătul înspăimântat: Să nu supărăm Rusia!
Lucreţiu Pătrăşcanu şi camarazii săi de partid aveau o scuză: Voiau să ajungă la Putere! Cei care strigă azi „Să nu supărăm Rusia!", deşi aceasta îşi trânteşte ciubotele în farfuriile noastre de supă, n-au nici măcar această scuză.
AUTOR ION CRISTOIU
SURSA ADEVARUL

REGELE MIHAI : TEORETIC EROU, PRACTIC VANZATOR

Mulţi spun că abdicarea a fost un mare act patriotic. Nu. A fost un act de trădare a intereselor naţionale din partea Regelui Mihai. Antonescu este vinovat în istorie pentru pogromul împotriva evreilor, pentru deportarea lor în Transnistria. Uităm că România avea atunci un şef de stat. Antonescu era prim-ministru. Unuia îi dăm averile, pe altul îl facem criminal de război. De ce? Doar pentru că unul a fost slugă la ruşi? - Traian Basescu

Aceasta declaratie data de presedintele in exercitiu al Romaniei, Train Basescu, a pus pe jar toata opozitia, presa romana si marii intelectuali ai tarii. De la opozitie, nu ma asteptam la mare lucru, indiferent de raspunsul dat, pe terenul dus de Ion Cristoiu, Train Basescu, le dadea apa la moara opozabililor. Avand in vedere ca la atacat sub centura pe regele de carton Mihai I, toata opozitia a devenit monarhista. Daca-l pupa undeva presedintele pe rege, toata opozitia devenea ''antonesciana''. Daca evita subiectul aveau sa sara USL-asii cu gura pana la urechi ca tiranul betiv, habar nu are de istoria patriei.

Despre presa nu am ce comenta. Majoritatea ziaristilor, scriu dupa cum vine ordinul de sus, si dupa cum le bate vantul prin buzunare. Nu asteptam nimic de la vuvuzelele Realitatii sau de la A3. Foarte putini dintre ei au coloana vertebrala, si spre dezamagirea mea, din interes sau necunostinta de cauza, personaje precum Andreea Pora, Dan Tapalaga, Grigore Cartianu sau Cristian Campeanu au luat-o rau pe aratura, tratand acest subiect. Prefer sa cred ca nu sunt rau intentionati, pur si simplu cred cu tarie in randurile scrise pe la locul de munca, in apararea regelui, descalificandu-l pe Traian Basescu.

Ce ma uimeste si imi lasa un gust amar este reactia marilor istorici si intelectuali ai patriei, o mare parte din ei scoliti pe la Moscova. Nu are rost sa insir aici nume, fiindca ii cunoaste o tara intreaga aflandu-le punctul de vedere, legat de aceasta dezbatere in spatiul public lansat de Traian Basescu. Nu sunt istoric, aveam note medii la materia intitulata ''istorie'' in scoala generala si liceu. In comparatie cu intelectualii tarii sunt un afon in materie de istorie. Personal consider ca istoria trebuie doar citita nu si interpretata. Daca interpretezi istoria, creiezi confuzie in jurul subiectului. Intelectualitatea rusofila, care latra in mass-media, mi-l impune pe Regele Mihai ca un mare patriot, ca un sfant caruia trebuie sa-i ridicam statui, fiindca intorcand armele a scurtat al doilea razboi mondial cu cel putin 6 luni de zile. O fi sfant, dar pentru Rusia nu pentru Romania. Pentru Romania, acest personaj trist si nefericit nu este decat un vanzator de tara. Regele Mihai prin arestarea maresalului Ion Antonescu, a salvat vieti rusesti nu romanesti.

Arestarea maresalului Ion Antonescu
In 23 august 1944, regele de carton Mihai I,  il aresteaza pe maresalul Ion Antonescu, pe motiv ca acesta nu doreste sa incheie un armistitiu cu Rusia. In istorie acest act este considerat unul de eroism, in realitate este unul de lasitate si perversitate a clasei politice din acea vreme. Antonescu era in tratative avansate de a obtine un armistitiu favorabil din partea Rusiei, fapt ce deranja clasa politica a vremii. Camarila politica din jurul regelui Mihai I, considera ca daca, Antonescu semneaza armistiu cu rusii, nu vor mai putea vreodata sa-l inlature de la putere. Speriati ca tancurile rusesti ar putea intra in Bucuresti, clasa politica a plecat in solie la Moscova, predand pe tava tara in mana lui Stalin, si promitand capul lui Ion Antonescu. Prin armistitiu cu rusii Regele Mihai I, si clasa politica si-au salvat temporal fundul nu tara.

Intelectualii vopsesc arestarea lui Antonescu, si intoarcerea armelor a armatei romane, impotriva nemtilor un mare gest de curaj si dovada de eroism. As mentiona ca prin anuntul dat la radio in seara zilei de 23 august 1944, informand populatia ca a semnat un armistitiu cu Rusia, Regele Mihai I, a predat armata romana in mana rusilor. In urma anuntului facut la radio, in jur de 163 de mii de ofiteri si soldati romani, au plecat in mars fortat spre Siberia, fiind luati prizonieri de armata rusa. In realitate armistitiu a fost semnat in data de 12 septembrie 1944. Trebuie sa tinem cont ca dupa arestarea lui Antonescu si conform constitutiei din acea perioada, regele era comandantul suprem al armatei romane. Un soldat care dezerta in timpul razboiului, era spanzurat in acea perioada. Ce pedeapsa merita un comandant care pentru a-si salva pielea isi preda armata de buna voie si nesilit de nimeni, in mainile inamicului?!

La aceasta intrebare, intelectualii vor umbla cu cioara vopsita, sarind din gard in gard, lansand fel si fel de ipoteze in favoarea regelui. Conform documentelor din data de 23 august 1944, Regele Mihai I, este un tradator de tara. Nu o spun eu, o spun documentele. Conform constitutiei, regele era comandatul suprem al armatei, armistitiul a fost semnat in data de 12 septembrie. Dupa constitutie si datarea armistitiului, in data anuntului la radio, Romania era in razboi cu Rusia. Prin anuntul dat la radio regele se face responsabil de soarta a 163 de mii de suflete, luate prizoniere de armata rusa. As traduce momentul intoarcerii armelor, in momentul predarii armelor.

Abidicarea
Povestea celor 1000 de studenti arestati si amenintati cu moartea este frectie la picior de lemn. Studentii era prin puscarie de vreo 2 ani de zile. Se spune ca regele a semnat abdicarea, cu pistolul la cap, pus de Petru Groza, primul ministru al acelor vremuri. Ciudat este faptul cum un om cu pistolul la cap isi poate negocia averea, de care poate dispune dupa abdicare.

Potrivit unor documente de arhivă ale Ministerului britanic de Externe - Foreign Office - când Regele Mihai a părăsit România, valorile sale financiare se ridicau la 500.000 de franci elveţieni. Acestea se pare că ar fi fost primite de la guvernul comunist a lui Petru Groza, instalat după plecarea sa, conform unor transcrieri sovietice declasificate ale convorbirilor oficiale dintre Stalin şi prim-ministrul român, Petru Groza.

Prin deciziile luate, regele nostru drag, a dus-o bine primind renta viagera din partea guvernului roman, pana la instalarea lui Ceausescu si din partea URSS-ului, in Elvetia. El a dus-o bine da-l in masa dupa abdicare, dar peste poporul roman a venit potopul. Prin deciziile catastrofale luate de regele de carton, in Romania s-a instalat comunismul. Aproape 45 de ani de comunism oficial si alti 14 ani de comunism neoficial, cand oligarhia s-a urcat cu bocancii pe grumazul tarii.

Rasfoind manualele de istorie si ascultand marii intelectuali ai tarii, regele Mihai I, teoretic este un erou al patriei, practic dupa deciziile luate este un bufon catastrofal, etichetat de faptele sale un vanzator de tara. Daca nu-l aresta pe Antonescu si nu ar fi predat 163 de mii de haine militare, in mana rusilor poate altfel ar fi curs cerneala pe istoria acestei tari. Poate cele 163 de mii de suflete ar fi rezistat pana Antonescu reusea sa incheie un armistitiu favorabil Romaniei cu Rusia.

BASESCU VERSUS REGELE MIHAI \ INTERVIU CU PROFESORUL ION COJA

Domnule profesor ION COJA, cum comentați această declarație a președintelui Băsescu?

Este cel mai deștept și mai corect gest pe care l-a făcut Băsescu de când îl știu! Adică din 1990. Și cu totul surprinzător. Pentru această declarație îi putem ierta multe din nefăcutele sale sau dintre cele rău făcute!

Explicați vă rog!

Păi, avem desigur de lămurit o chestiune de principiu: În perioada septembrie 1940-august 1944 regele Mihai cu ce s-a ocupat? Ce prerogative a avut, în ce fel s-a folosit de ele? Ce obligații a avut în postura de rege? Nu se știe mai nimic pe acest subiect! Da, avea un prim ministru extrem de autoritar, un militar care acceptase să se sacrifice de dragul Țării și al Neamului său, conștient de asprimea epocii, a momentului istoric. Conștient că niciunul dintre politicieni nu era în stare să facă față momentului, Antonescu și-a pus singur capul la jugul răspunderii politic supreme. În fața unui prim ministru ca Ion Antonescu regele Mihai nu prea mișca în front. Erau ca persoane net diferiți, Mihai un ins șters, propriu zis fără personalitate, care nu se impusese ca lider nici măcar printre colegii de clasă sau de generație. Încă de copil, evita să se joace cu copiii de vârsta sa, față de care se simțea inferior. Cel mai bun prieten al său din acea vreme era Șerban Alexianu, fiul lui George Alexianu, cu câțiva ani mai mic… S-a jucat cu păpuși și mașinuțe până târziu… A schițat regele Mihai gestul cel mai mic de abținere sau reținere față de felul cum guverna Antonescu Țara? Nu! N-a existat decât un singur gest, cel din ziua de 23 august, gest în mod categoric de trădare națională!

Este interesantă declarația lui Traian Băsescu… Într-adevăr, nu numai actul de la 23 august a fost un act de trădare, ci și cel de la 30 decembrie 1947! E prima oară când se spune atât de clar acest adevăr! L-au cam ocolit istoricii noștri!… Aferim, bre, Traiane! …După care a urmat plecarea regelui în exil, încărcat de comuniști cu o mulțime de daruri, inclusiv o pensie viageră despre care ar trebui să aflăm în ce condiții i s-a dat. În exil, vreme de patru decenii, tovarășul rege nu a schițat niciun gest împotriva regimului comunist! Nu a avut nicio inițiativă anti-comunistă. Rezistența exilului românesc a contat cel mai puțin pe regele Mihai sau pe taică-su!… Alții și-au pus pielea și capul în joc!… A ieșit din această hibernare abia în 1988, când s-a făcut de rîs prin participarea la adunarea de la Budapesta, al cărei caracter anti-românesc nu s-a priceput să-l sesizeze…

În fine, tot un act de trădare națională îl constituie și târgul încheiat cu guvernanții de după 1990. A intrat în coabitare cu cei mai corupți guvernanți din istoria României, mulțumit să împartă cu aceștia beneficiile așa ziselor retrocedări!…

Ultima frază nu prea am înțeles-o!

Păi regele a fost împroprietărit pe nedrept cu Peleșul și alte proprietăți care aparțineau de fapt și de drept Coroanei, adică statului român! Nu aparțineau descendenților lui Carol sau Ferdinand! Peleșul i s-a retrocedat, iar regele l-a revîndut statului cu 30 de milioane de dolari sau euro!… Partea jenantă, golănească aș zice, abjectă, este că jumătate din acest preț regele l-a dat înapoi, băieților deștepți de la guvernare!… Exact după schema cea mai ordinară practicată prin toate primăriile mafiote, când primarul își oprește partea leului din retrocedările ilegale. Se găsește un fals moștenitor, precum regele Mihai, acela este ajutat să primească moștenirea, moștenirea se vinde apoi, iar prețul obținut se împarte la toți cei implicați în filiera de escroci. Cred că regele are obligația de a răspunde la multe întrebări. I s-au pus în mod public aceste întrebări, dar a tăcut, s-a făcut că ne le aude! Câteva întrebări i le-am pus și noi, din partea Uniunii Vatra Românească… N-am primit niciun răspuns!

De data aceata este acuzat de la cel mai înalt nivel posibil. Va trebui să răspundă!

Hai să punem pariu! Eu mizez pe continuitate… Regele se va face mai departe că plouă, ca și până acum, ca și când nu despre el este vorba sau nu a aflat nimic despre aberațiile unui președinte bețiv și iresponsabil! …Sunt convins că se vor găsi unii care să comenteze în acest fel declarațiile lui Băsescu. Nu-i contrazic! O fi fost beat Băsescu, dar a spus adevărul, conform vechiului adagiu cu vinul și adevărul… E valabil și cu whiskyul! Numai cu vodka și berea nu se potrivește adevărul!

Să ne întoarcem la anii de guvernare a Mareșalului. Putea regele Mihai să-l împiedice să guverneze așa cum a guvernat?

Nu putea, din mai multe motive. Iar cel mai important este acela că a Antonescu a guvernat bine. Dar, dacă nu putea să-l împiedice, regele putea să-și exprime dezacordul! Să arate în vreun fel că vede altfel lucrurile. Or, regele minte când spune că nu a făcut nicio vizită în teritoriile de peste Nistru! A fost la Odessa.

Și ce importanță are această vizită?

Dacă regele ar fi refuzat sau evitat să viziteze Transnistria sau Odessa, asta ar fi însemnat că nu a fost de acord cu continuarea războiului dincolo de Nistru!… Or, una din crimele, așa zis crimele lui Antonescu, este că a continuat să lupte împotriva Rusiei bolșevice și după eliberarea Basarabiei. Așadar, regele a fost părtaș la această „crimă”! Și are dreptate Băsescu: de ce a fost pedepsit numai Antonescu? Ba chiar putem spune că prin declarația sa Băsescu proclamă nevinovăția Mareșalului! Acesta este sensul declarației sale! Bravo, domnule președinte!

A fost regele complice și la Holocaust?

Dacă în România s-a produs un Holocaust în vremea când țara asta avea un rege, nu se poate să nu te întrebi în ce măsură a fost vinovat și regele! Or, a considera că vinovat este numai primul ministru este absurd. Una din două: ori regele sau oricine altul, eventual casa regală!, ne prezintă probele pentru care regele Mihai nu poate fi acuzat de complicitate la genocid, la holocaustul organizat de Ion Antonescu, ori aceste probe nu există pentru motivul binecuvîntat că de fapt nu a fost niciun genocid, niciun holocaust. Cred că o știe Băsescu la fel de bine ca mine sau ca Constantinescu ori Iliescu! Ai observat o nuanță? Băsescu folosește cuvîntul progrom, nu holocaust sau genocid!…

Cum comentați faptul că regina mamă a fost onorată de evrei, de statul Israel, cu titlul prestigios de drept al popoarelor. Cunoașteți motivul: intervenția făcută pe lângă mareșal pentru salvarea a 20.000 de evrei care urmau să fie deportați în lagărele naziste…

Domnule coleg, lucrurile s-au petrecut în felul următor: nemții au trimis la București, în 1942, când războiul mergea bine pentru ei, câteva garnituri de tren pentru a prelua din România 20.000 de evrei. Au vrut să-i forțeze mâna lui Antonescu. Sosirea vagoanelor germane în triajul Gării de Nord i-a îngrozit pe toți evreii, săracii. Evident, au intervenit cum au putut pe lângă Antonescu, la ierarhii Bisericii etc. Părerea mea este că nu aceste intervenții l-au făcut pe Mareșal să-i refuze pe nemți! După război, vreo zece persoane s-au lăudat fiecare că l-au convins pe Mareșal să-i refuze pe nemți. Nu numai regina mamă, ci și rabinul Șafran, bunăoară au mers în audiență la Mareșal… Bun! Să zicem că fără intervenția acestora, Mareșalul i-ar fi făcut pe plac lui Hitler. Admit că regina mamă i-a salvat pe acei 20.000 de evrei. Dar întreb, de ce regina mamă nu a intervenit și pentru salvarea evreilor din Transnistria? Ce a fost în capul înțelepților de la Yad Vashem când au onorat-o pe regina mamă care nu a schițat niciun gest pentru salvarea evreilor din Transnistria, deși știa că are puterea de a-l influența pe mareșal, așa cum o făcuse deja o dată! De ce nici regina mamă, nici regele Mihai și nici măcar rabinul Șafran și nici un alt personaj, nici un lider evreu, nu au mai intervenit la Mareșal pentru salvarea celor peste 150.000 de evrei uciși în Transnistria?! De ce pentru evreii din Transnistria nu a mai intervenit nimeni pe lângă mareșal?! De ce regele Mihai nu a făcut nici cea mai mică intervenție pentru salvarea celor aproape 200.000 de evrei? Nici regele Mihai, nici regina mamă, nici rabinul Șafran, nici Filderman sau mai știu eu cine?! La această întrebare, dacă nu ni se dă un răspuns clar, o explicație, o justificare, atunci cade toată șandramaua numită holocaustul din Transnistria! Iar dacă totuși proclamăm acest holocaust, acest genocid înspăimântător, atunci alături de Ion Antonescu se cuvine să fie acuzat și regele Mihai, și regina mamă, și rabinul Șafran și toți ceilalți lideri ai comunității evreiești din acei ani. Căci nu au făcut nimic, nici măcar o audiență la Mareșal nu au cerut! Și doar exista precedentul, din toamna lui 1942, când mareșalul, zic unii, la presiunea exercitată de regina mamă, de mitropolitul Bălan, de rabinul Șafran și încă câțiva evrei curajoși, a dat înapoi și nu i-a mai trimis în Germania pe cei 20.000 de evrei așteptați de Hitler!… De ce nu a mai intervenit nimeni pentru salvarea evreilor din Transnistria? Absolut nimeni!… Clar de ce! Pentru că nu era nevoie! Nu a fost niciun Holocaust în Transnistria!

Dar au fost niște inspecții internaționale, ale Crucii Roșii, ale Vaticanului, ale Corpului Diplomatic din București!

Sigur că da! Iar aceste inspecții au produs niște rapoarte, niște documente, o veritabilă arhivă! Din aceste documente nu rezultă niciun genocid, niciun holocaust. Dimpotrivă, în urma celor constatate de inspecția Vaticanului, vestitul Papa Pius al XII-lea i-a atribuit lui George Alexianu, guvernatorul Transnistriei, medalia Urbis et Orbis, cea mai inaltă distincție pe care o poate acorda Vaticanul! I-au acordat-o românului George Alexianu în semn de prețuire pentru omenia cu care Alexianu a guvernat Transnistria și a avut grijă atât de localnici, cât și de evreii deportați în acea provincie. Rareori în istoria lumii a funcționat un regim de ocupație atât de uman conceput și efectuat ca-n Transnistria guvernată de români prin profesorul George Alexianu. Ce s-a întâmplat în Transnistria acelor ani este o pagină de glorie pentru Neamul românesc!

Și credeți că domnul Traian Băsescu a aflat și el adevărul despre Transnistria, despre Antonescu? Așa vă explicați această declarație absolut senzațională?

Da. Se pare că Traian Băsescu a aflat adevărul! Dar – ceea ce este și mai important, se pare că este capabil, atunci când află adevărul, să reacționeze ca un om normal, ca un președinte normal și să se dea de partea adevărului.

Dacă ar fi să-i transmiteți un mesaj domnului Băsescu pe acest subiect, ce i-ați spune?

I-aș recomanda să se întâlnească cu dl Șerban Alexianu, fiul lui George Alexianu, cel care a asasinat sute de mii de evrei, ca să afle de la dl Alexianu pentru care merite excepționale Papa Ioan Paul al II-lea l-a invitat pe Șerban Alexianu la recepția pe care înaltul pontif a dat-o la București? Fiul unui criminal de război este invitat și cinstit de Papă, de unul dintre cei mai importanți oameni de pe planetă! Ce a fost în capul Papei?!… Iar și mai interesant este să afle domnul președinte Băsescu cum de fiul asasinului de evrei a mers la această recepție la braț cu Nicolae Cajal, șeful comunității evreiești la acea dată, cu care era prieten de-o viață, încă din anii în care taică-su omora sute de evrei pe zi, iar celălalt tată, al lui Nicolae Cajal, venea la copiii lui Alexianu să-i îngrijească, ca medic de familie ce le era… De ce niciun evreu nu i-a reproșat vreodată lui Nicolae Cajal sau lui Alexandru Șafran prietenia lor cu copiii lui George Alexianu, criminalul de război, asasinat de cominterniști odată cu Mareșalul?!

Vă așteptați la o declarație nouă, mai explicită, a președintelui Băsescu?

Este destul de explicită și această declarație! În momentul de față importantă este declarația pe care o așteptăm de la regele Mihai de atâta vreme. Pe la începutul anilor ’90 știu că regele Mihai a declarat în fața unor studenți americani că în România nu a fost Holocaust. Un martor, dl Victor Gaitan, mi-a povestit cum a fost. A dat o declarație clară și fermă: nu a fost holocaust, nu a fost genocid!… În anii care au urmat regele Mihai a cam ocolit acest subiect, iar când totuși n-a mai putut s-o facă, a dat declarații paralele cu adevărul… Ca orice om, nu se știe câte zile sau ani mai are de trăit. Ar trebui să se grăbească să repare ce se mai poate repara din răul imens făcut poporului român. Te rog să publici și declarația Uniunii Vatra Românească pe această temă. Este una din puținele ocazii în care Băsescu se află în consens cu poziția noastră. Să vedem dacă este în stare să facă și alți pași în direcția adevărului, a interesului național.

Care ar fi următorii pași?

Primul ar fi „să pună cu botul pe labe” obrăznicăturile din UDMR, să le dea peste mână atunci când vor să inventeze o Ungarie Mică, de buzunar, pe teritoriul românesc. Clasa politică românească, împreună cu maghiarii de bună credință, ar trebui să gândească serios la scoaterea UDMR din parlament și de pe scena politică. În acest context, legea propusă de UDMR, cu privire la statutul minorităților din România, trebuie respinsă chiar din comisie, iar cei mai interesați de acest gest sunt ceilalți minoritari, care trebuie să înțeleagă în ce capcană sunt împinși dacă vor crede că această lege le va fi și lor de vreun folos. Există riscul ca noi, majoritarii, să deducem astfel că toți minoritarii din România au aceleași sentimente antiromânești ca și maghiarii din UDMR! Lucrurile știu bine că nu stau așa! E nevoie de intervenția lui Băsescu, mai întâi în PDL, apoi și asupra celorlalți din coaliția de guvernare, spre a-i lămuri și convinge că sunt pe cale să facă cea mai mare greșeală!

În chestiunea holocaustului ce ar trebui să facă Băsescu?

Ca garant al Constituției, Băsescu poate și chiar trebuie să intervină pentru a pune capăt embargoului din mass media, unde acest subiect este dezbătut numai de cei care susțin Holocaustul. Nu este drept, nu este constituțional ca noi, ceilalți, să nu avem nicio posibilitate de a invoca și prezenta argumentele care contrazic teza holocaustului! Nu m-aș mira ca Băsescu să ne surprindă din nou, de data asta în modul cel mai plăcut. Ar cam fi timpul…
 AUTOR PETRICA BURLACU
SURSA CURENTUL INTERNATIONAL

DESTINUL MARESALULUI ION ANTONESCU

CUM TE TRANSFORMA URA FATA DE BASESCU IN MONARHIST

Niciodată în Romånia postdecembristă Regele Mihai nu a mai fost prezent în discursul public al politicienilor dåmboviţeni ca după ultimele declaraţii publice ale preşedintelui Traian Băsescu. Şeful casei regale a Romåniei a fost ridicat în slăvi chiar de cei care în urmă cu două decenii îl invitau elegant, cu expresii de genul „marş afară Majestate!“, să părăsească ţara şi să nu mai calce vreodată pe pămånt romånesc. Afirmaţiile făcute de şeful statului, miercuri seară, la postul B1 TV,  s-au propagat cu viteza luminii în råndul opoziţiei de carton care a reacţionat precum cåinele lui Pavlov la aprinderea becului. Dintr-o masă de republicani, un cor de „monarhişti convinşi“ s-a ridicat, brusc, pentru a-l înjura pe preşedintele Traian Băsescu care are o altfel de părere decåt a lor despre rolul regelui în întoarcerea armelor la 23 august 1944 şi plecarea acestuia din ţară la ordinul Moscovei. „Tot continuăm să considerăm că abdicarea Regelui a fost un mare act patriotic. Nu. A fost un act de trădare a interesului naţional al Romåniei. Din partea Regelui. Acesta este punctul meu de vedere“, a spus Băsescu. „Vedeţi, noi încă nu ne aşezăm corect valorile. Spre exemplu, pentru noi toţi şi pentru istorie, Antonescu rămåne responsabil de Holocaust împotriva evreilor şi a ţiganilor, ducerea lor în Transnistria, nu ştiu ce. Nimeni nu spune că statul romån avea un şef de stat atunci. Ăsta (mareşalul Antonescu, n.red.) era doar prim-ministru atunci. Unora le dăm averi, iar pe alţii îi considerăm criminali de război - şeful de stat şi prim-ministru. Doar pentru că unul a fost slugă la ruşi şi a lăsat ţara prin abdicare, îl iertăm de toate păcatele?“, a comentat Băsescu.
Cei mai vocali au fost însă cei din corul de pseudo-istorici socialişti în frunte cu „mama-lor“, Zoe Petre, şi reputatul fost-ministru de Externe care îi trimitea pe ţigani în Egipt, Adrian Cioroianu.
Tocmai ei au fost cei care şi-au dat cu părerea despre deportările mareşalului Antonescu. Tonul a fost dat de Realitatea TV, care s-a pus pe scos „toate gărzile regulate din cazărmi“ pentru a-l înjura pe Băsescu, cu accent special pe istoricii de curte.
Nu departe de aceştia s-a plasat şi repetentul-chiulangiu-muzeograf Crin Antonescu, care şi-a dovedit încă o dată „suficienţa“, nu numai în ale politicii, dar şi în ale istoriei. Acesta i-a scris o epistolă Regelui, „în numele poporului romån“, în care face o rugăminte colectivă la iertare. Pe scara penibilului, la aceeaşi cotă cu  Antonescu s-a mai aflat doar conservatoarea Lili Mincă, aceasta ceråndu-şi şi ea iertare Regelui Mihai în numele familiei ei şi al romånilor.
Cåtă empatie cu monarhia printre securişti, mai-mai să-ţi dea lacrimile!

„Egipteanul“ Cioroianu

Un alt personaj interesant care face apologia monarhismului, în special cea a perioadei de domnie a Regelui Mihai, este cel care îi făcea semnul de „OK“ regelui Spaniei în urmă cu cåţiva ani, un ageamiu într-ale protocolului regal. În mediile universitare este binecunoscută aversiunea lui Cioroianu faţă de mareşalul Ion Antonescu, pe care l-a pus la zid în urmă cu cåţiva ani într-o serie de emisiuni realizate de TVR şi intitulate „Mari romåni“. Deşi Cioroianu trebuia atunci să fie avocatul acestuia, pentru a convinge romånii că personajul pe care îl susţine este „cel mai mare romån“, el a spălat pe jos cu memoria mareşalului, diabolizåndu-l în rafale succesive. „Există două perspective din care trebuie să privim aceste declaraţii, una este din punct de vedere istoric. În acest sens, declaraţia preşedintelui reprezintă un fals istoric. Pe de altă parte, din punct de vedere cetăţenesc, este o declaraţie lipsită de eleganţă la adresa unui fost şef de stat, al unui predecesor, dacă vreţi“, a declarat Cioroianu, fost ministru de Externe şi istoric.

Coana „Zoeţica“ şi istoricii de curte ai lui SOV

Zoe Petre este binecunoscută pentru viziunile sale de stånga şi trece drept un fel de „guru“ al Facultăţii de Istorie pe care a condus-o pånă recent după bunul său plac şi unde, în continuare, şi-a plasat, ca de altfel şi la Realitatea TV, camarila sa roşie. „Asemenea complimente făcute extremei dreapta şi regimului antonescian sunt foarte prost văzute peste tot în lume“, a declarat Zoe Petre, pentru Realitatea TV. „Sunt urmele educaţiei din Armată, cu exaltarea lui Antonescu, dar, de fapt, sunt repetări ale unor teze legionare şi antonesciene. Elogiul lui Antonescu, din câte ştiu eu, e prohibit prin lege în România“, a precizat Zoe Petre. În corul contestatarilor au intrat şi „istoricii lui Vîntu“. Primul a fost Alex Mihai Stoenescu, cunoscut mai mult pentru falsificările grosolane din cărţile despre istoria post-decembristă sponsorizate, aşa cum a demonstrat ziarul „Curentul“ anul trecut, din banii lui SOV. „Este o eroare foarte gravă, este o gafă de proporţii, pentru că declaraţia în România, şi o citez: «Regele Mihai este un trădător, a trădat şi a predat România Uniunii Sovietice», i-a aparţinut lui Adolf Hitler, a fost formulată la 25 august 1944, a fost transmisă prin intermediul biroului de presă al serviciului de politică externă al Partidului Nazist şi a fost transmisă la radioul din Germania în după-amiaza zilei de 25 august“.

Ponta se aliniază

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, ieri, citat de Mediafax, că afirmaţiile făcute de preşedintele Traian Băsescu la adresa Regelui Mihai dovedesc mitocănie şi iresponsabilitate. Ponta a afirmat că a fost „indignat“ de „mitocănia“ şi „iresponsabilitatea“ arătate de Băsescu faţă de Regele Mihai şi faţă de istoria României. „Acest om nu merită demnitatea, pentru că nu are absolut nicio calitate pentru a fi un reprezentant oficial al statului român. Nu are respect pentru nimeni şi pentru nimic. Lipsa de respect faţă de istoria României este inacceptabilă“, a spus el. Şi Geoană a făcut un apel „extrem de serios“ la preşedintele Traian Băsescu, pentru ca acesta să îşi ceară scuze faţă de Regele Mihai şi să repare „greşeala grosolană“ pe care a făcut-o la adresa acestuia.
Spre onoarea Casei Regale, Palatul Elisabeta nu a intrat în corul lătrătorilor de serviciu, mărginindu-se să afirme doar: „fără comentarii“.

Adevărul istoric

De multe ori, istoria are parte să fie comentată şi făcută de oameni cu parti- pris-uri care se pretind a fi istorici. Deseori, aceştia jonglează după interese şi afinităţi politice în reinterpretarea şi rescrierea istoriei în stilul lui Roller. Cert este că, la 23 august 1944, Regele Mihai, împreună cu mai multe partide politice s-au raliat împotriva guvernului Antonescu, iar printr-o uneltire pusă la cale de aceştia, sub pretextul unor negocieri, mareşalul a fost arestat chiar la Palatul Regal. După întoarcerea armelor, Romånia a continuat lupta alături de sovietici, fapt ce avea să ne aducă la finele celui de-al Doilea Război Mondial „privilegiul“ de a fi în tabăra învingătorilor, dar să fim trataţi de sovietici ca fiind adevăraţi învinşi, plătind preţul ulterior al distrugerii economiei romåneşti şi al instaurării comunismului. La 3 ianuarie 1948, Regele Mihai a fost silit să părăsească ţara în urma unor negocieri cu ruşii. Potrivit cotidianului american „The New York Times“, Elisabeta de România şi Ileana de Habsburg, plecate şi ele ulterior, la circa o săptămånă, au colaborat atât de strâns cu ruşii încât au devenit cunoscute drept „mătuşile roşii“ ale Regelui. Cunoscută este şi întålnirea dintre Regele Mihai şi ministrul adjunct de Externe sovietic, Andrei Vâşinski, care a bătut cu pumnul în masă ceråndu-i regelui să abdice şi să părăsească ţara imediat, în detrimentul guvernului Groza. Potrivit mai multor memorii lăsate de şefi de stat comunişti precum liderul albanez Enver Hodja sau chiar Nikita Hruşciov, Regele nu ar fi plecat deloc cu måna goală, acestuia fiindu-i permis să-şi ia cu el o serie de bijuterii. Potrivit unor documente de arhivă ale Ministerului britanic de Externe - Foreign Office - când Regele Mihai a părăsit România, valorile sale financiare se ridicau la 500.000 de franci elveţieni. Acestea se pare că ar fi fost primite de la guvernul comunist a lui Petru Groza, instalat după plecarea sa, conform unor transcrieri sovietice declasificate ale convorbirilor oficiale dintre Stalin şi prim-ministrul român, Petru Groza.

Sergiu Nicolaescu: „Plecarea regelui a fost o trădare“
Preşedintele Comisiei de Cultură din Senat, Sergiu Nicolaescu, a declarat, referitor la comentariile pe care Traian Băsescu le-a făcut despre abdicarea Regelui Mihai, că un preşedinte de stat nu trebuie să comenteze acest subiect, dar că plecarea regelui a fost „o trădare“. „Nu cred că trebuia ca un preşedinte de stat să comenteze acest subiect, dar îi dau dreptate, în sensul că a spus că este o trădare. Sunt direct amestecat în treaba asta. Până acum, am ţinut-o pentru mine. Acuma, când se tulbură lucrurile, vreau să spun adevărul“, a spus Sergiu Nicolaescu. Regizorul a povestit că familia sa ar fi putut pleca cu trenul regal, în momentul în care Regele Mihai a părăsit ţara, tren care a plecat de la Sinaia. Astfel, Sergiu Nicolaescu şi-a amintit că tatăl său a primit un telefon pentru a o transporta pe logodnica unui apropiat al Regelui. „A plecat tata cu maşina şi, la un moment dat, a vrut să ia şi familia, ca să ne urcăm în tren cu Regele. Mama n-a vrut“, a povestit Nicolaescu. „Eu vreau să spun că urmările plecării Regelui sunt mii şi zeci de mii de arestări şi de morţi în închisori. Bun, nu e de vină Regele pentru treaba asta. Eu vă spun adevărul, că Regele a plecat din ţară cu un tren, cu prieteni. S-a căsătorit, are fete, să fie sănătos şi să trăiască“, a continuat regizorul. Nicolaescu a povestit şi despre alte aspecte ale activităţii Regelui.
AUTOR NICOLAE BUCUR
SURSA CURENTUL