Joi, 13 octombrie 2011 China avertizează Rusia că americanii pregătesc un “mare eveniment” în 2012.
Un nou raport şocant al Serviciului Federal de Securitate rus (FSB),
privind întâlnirea premierului Putin de săptămâna trecută, cu unul din
liderii militari de top ai Chinei, avertizează că Statele Unite şi
aliaţii săi occidentali sunt în “pregătire activă” pentru declanşarea
unei serii de evenimente catastrofale în cursul anului următor,
destinate să arunce lumea în haos, sperând prin aceasta să restaureze
ordinea economică şi socială pe planetă.
Conform acestui raport FSB, Ministerul Chinez al Securităţii Statului
(MSS) a primit elementele acestui complot masiv de la un fost mercenar
„Blackwater” numit Bryan Underwood, care a lucrat ca agent de securitate
la un consulat american din China şi care a crezut că oferind aceste
informaţii Chinei şi Rusiei ar putea ajuta la evitarea unei
“apocalipse”.
Underwood a fost ulterior arestat de către Biroul Federal de
Investigaţii american (FBI), care a declarat în raportul arestării lui
că: “Potrivit rechizitoriului subsecvent, între 1 martie 2011 şi 05
august 2011, Underwood, cu bună ştiinţă şi în mod ilegal, a încercat să
transmită fotografii şi alte informaţii referitoare la apărarea
naţională unor reprezentanţi ai Republicii Populare Chineze (RPC), cu
intenţia şi motivul de a crede că aceste materiale ar putea fi folosite
în prejudiciul Statelor Unite şi în avantajul unei naţiuni străine.”
Surse chineze de informaţii menţionate în acest raport par să
verifice temerile lui Underwood prin observaţia că peste 1.000 de
documente şi fotografii top-secrete din SUA, obţinute de acestea, arată
un guvern american “sub asediu” din cauza multiplelor ameninţări, de
care acesta se teme că se vor răspândi, provocând declanşarea unui “haos
fără precedent” după care “ordinea normală” nu va mai putea fi
restabilită niciodată.
Aceste temeri ale SUA faţă de un “haos fără precedent”, par a fi bine
fondate, având în vedere că protestele masive ce se răspândesc în jurul
lumii, ca urmare a prăbişirii economice globale, au lovit America cu
peste 700 de arestări raportate duminică în New York şi tulburări
răspândindu-se în continuare acum pe întreg teritoriul Statelor Unite.
Chiar mai rău, acest raport arată faptul că guvernul Statelor Unite
este, de asemenea, “îngrozit” de noi rapoarte care descriu “pierderea
fără precedent” a stratului de ozon protector al Pământului deasupra
regiunii arctice, care nu prezintă semne de atenuare şi este în
continuare de aşteptat să provoace cataclisme climatice chiar mai grave,
într-o lume care abia îşi mai poate susţine echilibrul în urma
catastrofelor naturale istorice pe care le-a experimentat deja în acest
an şi care sunt cele mai costisitoare din istorie.
În vreme ce o revoluţie populară a ajuns acum pe ţărmurile americane,
ca urmare a “apocalipsei financiare globale” de neoprit, care va face
să dispară economiile a milioane de oameni, şi în timp ce ecosistemele
lumii noastre sunt de asemenea în curs de schimbări masive, acest raport
detaliază un complot insidios al guvernului SUA de “gestiune şi
control” a acestor multe dezastre, prin care el şi aliaţii săi sunt faţă
în faţă cu adoptarea unui “genocid în masă”, folosit ca mijloc de
susţinere a supravieţuirii lor.
De fapt, unul din documentele cele mai terifiante oferite de
Underwood serviciului MSS al Chinei conţine detalii despre modul în care
Agenţia Centrală de Informaţii (CIA), prin intermediul reţelei
teroriste Haqqani din Pakistan, a lansat un bio-atac fără precedent
folosind virusul „febrei Dengue” pe care americanii plănuiesc să îl
“modifice” şi apoi să îl lanseze asupra propriei populaţii.
În primăvara şi vara anului 1981, Cuba a cunoscut o epidemie severă
de febră hemoragică Dengue. Între lunile mai şi octombrie 1981, naţiunea
din insulă a înregistrat 158 de decese legate de febra Dengue, cu
aproximativ 75.000 de cazuri de infecţii raportate.
La apogeul epidemiei, peste 10.000 de oameni (pe zi) au fost găsiţi
infectaţi şi 116.150 au fost spitalizaţi. În acelaşi timp, în timpul
epidemiei din 1981, se crede că au fost efectuate împotriva insulei
atacuri biologice sub acoperire asupra rezidenţilor din Cuba şi
culturilor agricole, de către agenţi CIA şi raiduri aeriene militare.
Deosebit de dăunătoare pentru naţiune a fost şi o epidemie gravă de
gripă porcină, pe care Fidel Castro o atribuie CIA. Cercetătorul
american William H. Schaap, editor al revistei „Covert Action”, susţine
că epidemia de febră Dengue din Cuba a fost rezultatul activităţilor
CIA.
În 1982, mass-media sovietice de atunci au raportat faptul că CIA a
trimis agenţi operativi în Afganistan din Pakistan pentru a lansa o
epidemie de febră Dengue. Sovieticii de atunci au susţinut că agenţii
CIA s-au prezentat în calitate de activişti în lupta contra malariei,
dar, în realitate, au răspândit ţânţari infectaţi cu febră Dengue. CIA a
negat acuzaţiile. În 1985 şi 1986, autorităţile din Nicaragua au acuzat
CIA că au creat un focar de febră Dengue masiv care a infectat mii de
persoane în această ţară .
Pentru oricine pune la îndoială cruzimea Statelor Unite, trebuie doar
să se uite la evenimentele de săptămâna trecută, când s-a văzut, pentru
prima dată în istoria lor, cum preşedintele a dispus asasinarea a doi
cetăţeni americani, fără dovezi sau proces. Numai “dovezile secrete”, pe
care guvernul american a spus că le-a avut, dar nu doreşte să le
dezvăluie, au fost folosite pentru a justifica aceste crime susţinute de
stat, o acţiune despre care candidatul la preşedinţia SUA, Ron Paul a
avertizat ieri că poate fi o infracţiune pasibilă de pedeapsă.
Este, de asemenea, demn de remarcat faptul că în acest moment Statele
Unite, măreţe odată, au coborât atât de mult în abisul tiraniei încât
au toată puterea din lume, dar au eliminat procesele pentru acei
cetăţeni condamnaţi pentru crime şi, în conformitate cu Baroul
Avocaţilor din New York, au înfiinţat un sistem de gulag care, în afară
de faptul că reţine mai mulţi prizonieri decât orice altă naţiune din
lume, torturează în prezent peste 80.000 dintre ei, încălcând flagrant
toate legile internaţionale şi umanitare, fapt pentru care astăzi, peste
12.000 de prizonieri din SUA se află în greva foamei, în semn de
protest împotriva abuzului la care sunt supuşi.
Mai exact, “evenimentele catastrofice”, dezvăluite serviciului secret
chinez MSS de către Underwood, planurile SUA, nu numai împotriva
propriului popor, dar şi întregii lumi de asemenea – acest raport FSB
avertizează – sunt centrate pe crearea condiţiilor necesare pentru un
război global total, care include:
1) Implozia deliberată a economiilor, atât din SUA cât şi din UE,
cu scopul de a distruge sistemul financiar global, care funcţionează de
la încheierea celui de-al Doilea Război Mondial;
2) Lansarea unui război convenţional masiv de către SUA şi UE pe
continentele nord-american, african şi asiatic pentru a include Orientul
Mijlociu;.
3) În timpul acestui război total, eliberarea intenţionată a
agenţilor de război biologic meniţi să omoare milioane de oameni, dacă
nu miliarde, de civili nevinovaţi;
4) La apogeul acestui război, Statele Unite şi aliaţii săi vor face
un apel pentru pace şi pentru o nouă ordine globală, care urmează să fie
stabilită în scopul de a preveni distrugerea totală a planetei noastre.
Importantă de menţionat, în legătură cu afirmaţiile îngrozitoare
făcute în acest raport al FSB, este confirmarea acestora de către World
Net Daily (WND) News Service, care, în articolul lor intitulat „SUA se
pregătesc pentru un război ‚tanc pe tanc’”, au citat o sursă
confidenţială din cadrul Departamentului Apărării al SUA (DOD), care îi
avertizează că America este în prezent în curs de pregătire pentru
declanşarea unui război convenţional masiv. Şi, după cum WND citează
direct sursa lor din DOD, aceasta a indicat că miza este “altceva” şi
avertizează că întregul sistem militar al SUA “se aşteaptă la ceva
convenţional şi mare, care va veni pe conductă relativ repede.”
Aşa cum am menţionat în raportul nostru din 16 septembrie, intitulat
„Concentrarea masivă de trupe americane la graniţa mexicană alimentează
teama unei invazii”, componenta nord-americană a acestui masiv război
convenţional, planificată de către SUA, va implica invazia Mexicului,
Americii Centrale şi Americii de Sud, pentru a asigura americanilor
vastele resurse energetice şi minerale din această regiune.
Componenta din Asia şi Orientul Mijlociu a acestui amplu nou război
american va implica o invazie terestră masivă a naţiunii pakistaneze,
înarmată nuclear, şi care, conform ultimelor rapoarte, este deja
angajată într-un schimb de focuri cu trupele americane. [Notă: La
umilirea Pakistanului de către SUA se adaugă şi arestarea lunile trecute
a agentului CIA Raymond Davis, pe care pakistanezii au fost obligaţi
să-l elibereze sub ameninţarea invaziei]
Acest raport FSB detaliază în continuare planul american de a “angaja
pe deplin” China în acest război, deoarece aceasta va veni, fără
îndoială, în apărarea Pakistanului. Dar nu numai să învingă China este
scopul american, ci şi de a obţine pentru sine resursele vitale de
energie din Marea Chinei de Sud, în legătură cu care, săptămâna trecută,
ziarul oficial al Partidului Comunist Chinez a avertizat că vor merge
la război pentru a le apăra.
În ceea ce priveşte complotul Statelor Unite de a distruge atât
economia lor cât şi cea din UE, cufundând astfel lumea în cea mai mare
depresiune economică din istorie, este acum, mai mult ca sigur, că, pe
lângă colapsul economic al Europei, China a emis un ultimatum către SUA
conform căruia, cu excepţia cazului în care acţiunile lor se vor
schimba, un război comercial masiv între cele două puteri va fi
garantat.
Important de menţionat este faptul că acest viitor război comercial
şi depresia economică globală au fost anunţate de mult timp şi sunt o
repetare aproape exactă a acţiunilor întreprinse de către SUA, care au
condus la al Doilea Război Mondial.
Chiar mai important de reţinut este faptul că războiul este o parte
esenţială a sistemului economic capitalist din Statele Unite şi a fost
făcut “politică oficială” de către Consiliul Naţional de Securitate
American într-un document top-secret, denumit NSC-68 în 1950, care a
transformat în mod radical Statele Unite ale Americii într-o “societate
militară totală.”
Teorii ale keynesianismului militar, precum şi complexul
militar-industrial, codificat de NSC-68 au devenit populare după al
Doilea Război Mondial, probabil dintr-un motiv bun. Perspectiva
demobilizării militare, în special în Statele Unite, părea alarmantă.
Elita americană şi-a amintit viu cum creşterea cheltuielilor militare a
scos lumea din Marea Depresie, şi se temea că scăderea bugetelor
militare ar putea inversa acest proces. În cazul în care asta s-ar fi
întâmplat, aşteptările ar fi fost ca afacerile să se poticnească,
şomajul să crească şi legitimitatea capitalismului pieţei libere ar fi
fost pus din nou în discuţie.
Şi unde se găsea America la sfârşitul celui de-al Doilea Război
Mondial se găseşte din nou acum. Şi, încă o dată, apelul la un război
masiv se aude din nou în “ţara celor liberi, căminul celor curajoşi”,
aşa cum influentul consilier al lui Obama şi laureat al Premiului Nobel,
economistul Paul Krugman a afirmat atât de bine săptămâna trecută,
“Ceea ce avem nevoie este de fapt echivalentul financiar al războiului.
Ce a adus de fapt la sfârşitul Marii Depresiuni a fost programul enorm
de cheltuieli publice cunoscut altfel sub numele de al Doilea Război
Mondial. ”
Pentru oricine, echivalarea celui de-al Doilea Război Mondial şi
sutele sale milioane de victime ca fiind nimic mai mult decât un
“program enorm de cheltuieli publice”, arată dincolo de orice îndoială
cât de periculoase sunt aceste elite occidentale pentru întreaga noastră
planetă şi brutalele căi pe care ele vor merge, pentru a-şi asigura
supravieţuirea.
Cronologia exactă a evenimentelor planificate de către SUA şi UE
pentru lansarea mega complotului lor de a domina lumea prin distrugerea
şi apoi refacerea ei, nu o cunoaştem. Ceea ce cunoaştem, totuşi, este că
evenimentele vor veni mai degrabă curând, decât mai târziu, luând pe
mulţi prin surprindere, cu excepţia celor care ştiu cum să ţină seama de
“semnele anotimpurilor.”
AUTOR ION COJA
SURSA www.ioncoja.ro
Se afișează postările cu eticheta ion coja. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta ion coja. Afișați toate postările
marți, 8 noiembrie 2011
miercuri, 14 septembrie 2011
MADAM CIUVICA SAU CIUVICA MERCENARUL?
Ezit între aceste două titluri. Nu de ieri, de azi, adică de sâmbătă
seara, când la Antena 3 am prins o emisiune avându-i ca invitați pe
domnul Florea Dumitrescu, fost inalt demnitar ceaușist, responsabil cu
partea financiară a societății socialiste multilateral dezvoltate, și
nelipsitul Ciuvică. Ci de ani buni, de pe vremea președintelui de
jenantă amintire Emil Constantinescu, al cărui țuțăr șef a fost numitul
Ciuvică. De ani buni zic, nu trece săptămână de la bunul Dumnezeu fără
apariția morocănoasă a individului pe una sau măcar două televiziuni. Se
pare că nicio problemă mai importantă a Țării nu poate fi rezolvată
fără asistența de specialitate a omniprezentului Ciuvică. Și problemele
importante, slavă Domnului, nu ne ocolesc. Au din ce trăi și șapte ca
Ciuvică! Cu toate acestea, un altul ca Ciuvică nu vom găsi!… În vecii
vecilor!… (Bat în lemn, Doamne ferește, să nu cobesc!)
Îmi pare rău pentru cuvîntul madam, cuvînt frumos, îndefinitiv. Mi-ar trebui altul, dar nu-l găsesc, unul care să se potrivească numai pentru logoreea intempestivă și incontinentă, muieratică și decibelică, cu care își acoperă Ciuvică atât partenerii de dialog, cât și propriile idei, care nu lipsesc întotdeauna. Deseori nu spune numai prostii sau mizerii, ca deunăseară! Altfel nici ăia de pe la televiziuni nu l-ar ține! Recunosc, uneori are dreptate, dar selectiv, să nu deranjeze de la un anumit nivel în sus!
În emisiunea cu pricina, cu un titlu care enunța ideea că România este într-o, citez, „groapă”, invitaților li se cerea un examen lucid al impasului în care ne aflăm, precum și identificarea unor posibile soluții! Domnul Florea Dumitrescu ne-a oferit câteva amintiri și principii de economie de pe vremea când dînsul a negociat primele împrumuturi de la FMI pentru România. Ce s-a făcut cu acei bani de la FMI?, a întrebat moderatoarea, doamna Alexandra Stoicescu. Ce să se facă?Fabrici și uzine! a răspuns domnul Florea Dumitrescu. La care Ciuvică al televiziunilor a sărit ca ars: fabrici și uzine care au mers în pierdere, au produs numai găuri negre în bugetul țării! Au produs și pierderi unele, acceptă domnul Florea, dar au produs și sute de mii de locuri de muncă și au trimis la export mărfuri românești, iar cu acest export ne-am plătit datoriile la FMI! …Unde am exportat?! revine neînduratul Cuivică. În Cuba, în Africa, în America de Sud?!… N-am exportat și noi, ca oamenii, în Germania! Și așa, pe ideea că nu am exportat mai nimic în Germania, Ciuvică a tras concluzia logică că industria noastră nu a existat până în 1990 decât ca o grămadă de fier vechi!
A lipsit puțin ca Ciuvică să „reitereze” celebra formulă. Cred că i-a fost greu să se abțină, dar a reușit! S-a revanșat susținând ideea că răul, dezastrul, groapa în care a ajuns Țara i se datorează lui Ion Iliescu și minerilor care l-au împiedicat pe Petre Roman să-și ducă până la capăt programul de reforme!… Recunosc, parțial sunt de acord cu domnul Ciuvică: vinovatul principal este într-adevăr Ion Iliescu. Este vinovat că l-a acceptat prim ministru pe acest neica nimeni numit Petre Roman! Vinovat este Iliescu că l-a tolerat vreme de doi ani să-și facă mendrele și nu i-a dat peste mână! Este vinovat Ion Iliescu că atunci când Alexandru Bârlădeanu și N.N. Constantinescu au atras atenția asupra incompetenței primejdioase a primului ministru demolator de țară, el, Ion Iliescu, a tăcut. A tăcut complice?
Programul de reforme al lui Petre Roman?!… Pe vremea când eram senator, circula în PSD-ul de atunci o înregistrare făcută de SRI în care vocea lui Petre Roman se lăuda, într-un cerc de intimi în ticăloșii, cu programul său de distrugere a economiei românești, cât de bine avansează! Căci ăsta a fost programul după care a guvernat Petre Roman: un program de distrugere a economiei românești și de destructurare a Țării! Propriu zis programul nu i-a aparținut, că nu-l ducea mintea! Ci doar l-a pus în lucru, în practică, cu un zel teribil! Zelul ticălosului năimit de dușmanii Neamului! Zel moștenit de la taică-su, alt impostor și militant de frunte, discret și eficient, pentru desprinderea Transilvaniei de România!
Pe ce lume trăiește lelea Ciuvică al cui o fi fiind?! Cine mai pariază azi pe Petre Roman?! Au nu cunoaște domnul Ciuvică rolul jucat de Petre Roman în distrugerea celor mai performante capacități de producție din industria noastră de armament?! S-a dus personal, nenorocitul, să vadă cum sunt casate cele mai importante agregate, câteva din ele unice în Europa! Mai trăiesc ofițerii care au asistat neputincioși la acest act de agresiune împotriva Țării! Unora le pare rău și azi că nu au scos revolverul, în legitimă apărare față de intrusul agresor! Cui oare trebuia să-i raporteze Petre Roman că „a văzut cu ochii lui” cum se duce pe apa Sâmbetei industria românească? Cu cine concura industria noastră de armament și trebuia scoasă de pe piață?! Nu cunoaște acest Ciuvică nici teza aceluiași inamic public privind renunțarea la irigațiile din agricultură, căci este mai ieftin importul de grâu decât producerea acestuia?!
Cine te vîră cu de-a sila pe televizoarele noastre, Ciuvică, să ne spui mizeriile cu care te-am auzit sâmbătă? Treceam mai departe, mutam pe alt post când l-am văzut pe Ciuvică, dar am rămas să-l ascult pe bătrânul activist de partid! Are multe de povestit! De ce nu l-ai lăsat să vorbească, moară neferecată ce ești?! Ai tăbărît pe el când s-a plâns că nu mai există bănci românești în România, isterizându-te în apărarea băncilor străine, cum că românii, de corupți ce sunt, nu pot avea bănci proprii! De unde ai scos ticăloșia asta?! Ai stat tu de vorbă cu cei care cu prețul libertății lor au încercat să mențină în viață Banca Religiilor sau Dacia Felix, să afli cum au fost sabotați sau pe față lucrați ori chiar șantajați de Mugur Isărescu și alți nemernici intangibili?!
Te-am simțit în toată ticăloșia-ți, mercenar Ciuvică, atunci când domnul Florea Dumitrescu te-a întrebat cum s-au cheltuit cele douăzeci de miliarde de euro, împrumutați de la FMI de guvernul Boc, guvern pe care nu mai ostenești înjurându-l! Era o ocazie bună să-l mai pocnești o dată pe Boc, așa cum și merită cu prisosință, dar ai tăcut! De ce ai tăcut? Pentru că răspunsul la întrebarea fostului ministru de finanțe ceaușist te-ar fi obligat să numești băncile străine din România, ele fiind principalele beneficiare ale împrumutului! Și de ele, nevrednicule Ciuvică, n-ai să te legi niciodată! Ai jurat, probabil!
De ce ascunzi publicului românesc unde s-au dus cele 20 de miliarde de euro?! De ce nu pomenești nimic de complotul internațional a cărui victimă este România?! E un subiect nedemn de logoreea-ți? …Complot pe toate planurile: financiar, economic, mediatic, informațional, militar, cultural! Bine susținut din interior de o șleahtă de trădători!… Cu o parte dintre acești trădători te văd în emisiunile TV pe care le sufoci cu prezența. De ce oare sunt atât de prost încât nu pot să cred că te numeri printre acești nemernici, domnule Ciuvică?!
…Prost mai sunt!
Dar nici cu dumneata nu mi-e rușine! Te apuci să-l corectezi pe domnul Florea Dumitrescu, cum că datoria statului nu este de 97 de miliarde, ci numai de vreo 40, restul sunt datorii ale unor companii particulare!… Ca și când 40 de miliarde ar fi o nimica toată! Dar nu cumva împrumuturile făcute de acești particulari sunt garantate de statul român?!… Aud?
Toată seara n-ai făcut decât să-l împiedici pe bietul Florea Dumitrescu să lege un răspuns la întrebarea obsesivă a moderatoarei, întrebare care frământă creierii multor români, mai puțin ai dumitale: mai există soluții pentru dezastrul în care am fost aduși? Încerca domnul Florea să spună că fără producție industrială, fără industrie, nu avem nicio șansă! Mereu l-ai întrerupt, mereu ai țipat la bătrân, nu carecumva discuția să capete un contur coerent și să priceapă lumea cât de mare a fost cacealmaua din decembrie 1989! Ai avut deci această misiune! Mi-a fost foarte clar. Ce n-am înțeles este cât o faci din mintea ta, din pasiune, cu sinceritate, și cât după indicații superioare în grad!
Nu mai poate fi întreg la minte cine mai susține azi, la 20 de ani după căderea lui Ceaușescu, că pe vremea acestuia au murit oamenii de foame și de frig, mii de oameni!… N-a murit nimeni de foame și nici de frig!… Da, magazinele erau mai mult goale, dar nu și frigiderele noastre! Era frig în case, dar nici nu era o problemă să-ți plătești întreținerea! Și mai ales nu existau români care să nu aibă un adăpost!… Care să nu găsească un servici!
Aud că meseria din care trăiește acest Ciuvică sunt investigațiile!!!… Înseamnă că din aceste investigații va putea aduce ușor dovada că mureau românii pe capete de foame și de frig!… Aștept de douăzeci de ani această dovadă! În schimb, fără să fac vreo investigație – căci nu e meseria mea, ci a domnului Ciuvică, au ajuns la mine numeroase dovezi ale sabotajului efectuat de cei care au pregătit mărețul act de la 22 decembrie 1989. Unele dovezi ale acestui sabotaj criminal le-am făcut publice mai de mult și nimeni nu m-a contrazis. Alte dovezi mă leg să le prezint în fața numitului Ciuvică și a telespectatorilor Antenei 3, post TV la care nu am fost niciodată invitat să spun și eu vreo prostie, două! Și nici n-o să fiu vreodată chemat, locurile sunt ocupate, iar locul meu este pe lista necuvîntătorilor la posturile TV năimite!… Mercenare, ca și domnul Ciuvică!
Da! Penuria din magazine și frigul din case a avut și această cauză pe vremea lui Ceaușescu: sabotajul de sorginte cominternistă! Efectuat de aripa trădătoare, KGBistă, a Securității și a PCR, de cei care au avut de profitat de pe urma căderii lui Ceaușescu… Căci doar cine l-au trădat pe Ceaușescu în decembrie 1989 o făceau deja de ani de zile, nu au intrat în jocul criminal cu doar două-trei zile înainte de „evenimente”! Ca să fim aduși în starea de a-l urî pe Ceaușescu așa cum l-am urît cu toții în decembrie 1989, a fost nevoie de o pregătire îndelungată, prin sabotaj și minciună mai ales! Făcând să se pună pe seama Ceaușeștilor o mulțime de nefăcute! Cum a fost și asasinarea lui Constantin Dobre, liderul grevelor de la Lupeni 1977… Asasinat pentru care eu l-am urît pe Ceaușescu mai mult ca pentru orice. Iar după decembrie 1989 aflăm cu toții că Dobre este teafăr și sănătos!
Ia fă mata, domnule Ciuvică, o investigație de-a dumitale și află de la domnul Constantin Dobre ce sentimente nutrește față de Ceaușescu! Află de ce Dobre Constantin, care a ridicat Valea Jiului împotriva sistemului comunist în 1977, a cerut azil politic în Marea Britanie acum, după 1990, iar nu înainte, pe vremea lui Ceaușescu! Ia încearcă să afli de la persoana în cauză de ce nu a fost pedepsit de Nicolae Ceaușescu pentru curajul său de-a-l înfrunta pe teribilul dictator! Află toate astea și vino apoi la Antena 3 să dai raportul în fața Țării, dacă ești un investigator corect! Un om corect!
Nu-ți va fi greu să afli că nu prea avea habar Ceaușescu de multe lucruri care se petreceau în numele său! El știa, bunăoară, că fusese planificat de către CSP ca o anumită cantitate de carne să ajungă la populație, o cantitate îndestulătoare. În anul de grație 1989 o bună parte din această carne a rămas însă dosită în depozite, ca să acutizeze starea de nemulțumire a populației. Imediat după 22 decembrie acea carne a fost scoasă din depozite și FSN a mințit populația, cum că au importat ei acea carne și ne-o pun la dispoziție cu toată generozitatea! Ba au mai făcut și acte fictive de cumpărare, ca să bage și ceva bani în buzunar! A fost, probabil, prima escrocherie fesenistă! Safteaua, la dezastul care a urmat!… Cu asemenea minciuni a debutat democrația post-decembristă! Și tot așa o ține de atunci!
După 20 de ani ne-am mai lecuit de ură anticeaușistă oarbă și deseori stupidă, tâmpă! Am descoperit cât de mult am fost mințiți ba de Europa liberă, ba de presa occidentală, sever controlate de la Moscova. Și multe altele, care încap sub titlul de diversiune! Diversiune aparent anti-ceaușistă, în realitate anti-românească sadea! Din această diversiune, ca un întârziat, ca un retardat, face parte și Ciuvică, cu morții lui de foame și de frig! O face ca un mercenar bine plătit sau ca un fraier bine manipulat?…
Prost nu pare Ciuvică…
Cu ani în urmă, când l-am cunoscut pe domnul Ciuvică, atârnat de poala lui Emil Constantinescu, l-am luat în serios că e, așa cum părea, un spirit justițiar, un tînăr însetat de adevăr și dreptate. Cunosc o mulțime de flăcăi în care Țara poate nădăjdui. Drept care m-am simțit dator să-i fac cunoscut un detaliu important din biografia patronului său, căci domnul președinte Emil Constantinecu are pentru vecie o problemă gravă: el nu a întrunit votul majoritar atunci când a ajuns președintele României. La alegerile din 1996 electoratul român a votat masiv cu Ion Iliescu. Dar, în condiții pe care nu le mai cunosc, dar sunt ușor de bănuit, câștigător a fost declarat Emil Constantinescu. Repet: Ion Iliescu a avut cele mai multe voturi în turul doi al alegerilor prezidențiale din 1996…
Lipsa de reacție a lui Ciuvică la această dezvăluire mă face să cred că omul știa mai bine decât mine ce și cum s-a întâmplat și nu-l deranja de fel găinăria prezidențială… Doar era unul dintre beneficiarii ei!…
Normal ar fi fost să-i sară justițiar la gât și să-i ceară cât mai sonor socoteală lui Ion Iliescu! Cum de și-a permis să-și bată joc de voința poporului?!… Emil Constantinescu avea circumstanțe atenuante când a devenit președinte prin fraudă, prin eludarea scorului electoral! Treacă de la noi… Ce n-ar face oricare dintre noi ca să ajungă președinte?!… Aș zice chiar că eu unul îl înțeleg! …Dar când același Emil Constantinescu s-a declarat învins de structuri și și-a anunțat abandonul prezidențial, pentru că așa era înțelegerea: numai patru ani la Cotroceni!, normal era ca consilierul său Ciuvică să-l tragă de mânecă: care structuri te-au învins, Emile? Structurile care din nimic te-au făcut rector al Universității și președinte al României?!
AUTOR : PROF. ION COJA

marți, 28 iunie 2011
BASESCU VERSUS REGELE MIHAI \ INTERVIU CU PROFESORUL ION COJA
Domnule profesor ION COJA, cum comentați această declarație a președintelui Băsescu?
Este cel mai deștept și mai corect gest pe care l-a făcut Băsescu de când îl știu! Adică din 1990. Și cu totul surprinzător. Pentru această declarație îi putem ierta multe din nefăcutele sale sau dintre cele rău făcute!
Explicați vă rog!
Păi, avem desigur de lămurit o chestiune de principiu: În perioada septembrie 1940-august 1944 regele Mihai cu ce s-a ocupat? Ce prerogative a avut, în ce fel s-a folosit de ele? Ce obligații a avut în postura de rege? Nu se știe mai nimic pe acest subiect! Da, avea un prim ministru extrem de autoritar, un militar care acceptase să se sacrifice de dragul Țării și al Neamului său, conștient de asprimea epocii, a momentului istoric. Conștient că niciunul dintre politicieni nu era în stare să facă față momentului, Antonescu și-a pus singur capul la jugul răspunderii politic supreme. În fața unui prim ministru ca Ion Antonescu regele Mihai nu prea mișca în front. Erau ca persoane net diferiți, Mihai un ins șters, propriu zis fără personalitate, care nu se impusese ca lider nici măcar printre colegii de clasă sau de generație. Încă de copil, evita să se joace cu copiii de vârsta sa, față de care se simțea inferior. Cel mai bun prieten al său din acea vreme era Șerban Alexianu, fiul lui George Alexianu, cu câțiva ani mai mic… S-a jucat cu păpuși și mașinuțe până târziu… A schițat regele Mihai gestul cel mai mic de abținere sau reținere față de felul cum guverna Antonescu Țara? Nu! N-a existat decât un singur gest, cel din ziua de 23 august, gest în mod categoric de trădare națională!
Este interesantă declarația lui Traian Băsescu… Într-adevăr, nu numai actul de la 23 august a fost un act de trădare, ci și cel de la 30 decembrie 1947! E prima oară când se spune atât de clar acest adevăr! L-au cam ocolit istoricii noștri!… Aferim, bre, Traiane! …După care a urmat plecarea regelui în exil, încărcat de comuniști cu o mulțime de daruri, inclusiv o pensie viageră despre care ar trebui să aflăm în ce condiții i s-a dat. În exil, vreme de patru decenii, tovarășul rege nu a schițat niciun gest împotriva regimului comunist! Nu a avut nicio inițiativă anti-comunistă. Rezistența exilului românesc a contat cel mai puțin pe regele Mihai sau pe taică-su!… Alții și-au pus pielea și capul în joc!… A ieșit din această hibernare abia în 1988, când s-a făcut de rîs prin participarea la adunarea de la Budapesta, al cărei caracter anti-românesc nu s-a priceput să-l sesizeze…
În fine, tot un act de trădare națională îl constituie și târgul încheiat cu guvernanții de după 1990. A intrat în coabitare cu cei mai corupți guvernanți din istoria României, mulțumit să împartă cu aceștia beneficiile așa ziselor retrocedări!…
Ultima frază nu prea am înțeles-o!
Păi regele a fost împroprietărit pe nedrept cu Peleșul și alte proprietăți care aparțineau de fapt și de drept Coroanei, adică statului român! Nu aparțineau descendenților lui Carol sau Ferdinand! Peleșul i s-a retrocedat, iar regele l-a revîndut statului cu 30 de milioane de dolari sau euro!… Partea jenantă, golănească aș zice, abjectă, este că jumătate din acest preț regele l-a dat înapoi, băieților deștepți de la guvernare!… Exact după schema cea mai ordinară practicată prin toate primăriile mafiote, când primarul își oprește partea leului din retrocedările ilegale. Se găsește un fals moștenitor, precum regele Mihai, acela este ajutat să primească moștenirea, moștenirea se vinde apoi, iar prețul obținut se împarte la toți cei implicați în filiera de escroci. Cred că regele are obligația de a răspunde la multe întrebări. I s-au pus în mod public aceste întrebări, dar a tăcut, s-a făcut că ne le aude! Câteva întrebări i le-am pus și noi, din partea Uniunii Vatra Românească… N-am primit niciun răspuns!
De data aceata este acuzat de la cel mai înalt nivel posibil. Va trebui să răspundă!
Hai să punem pariu! Eu mizez pe continuitate… Regele se va face mai departe că plouă, ca și până acum, ca și când nu despre el este vorba sau nu a aflat nimic despre aberațiile unui președinte bețiv și iresponsabil! …Sunt convins că se vor găsi unii care să comenteze în acest fel declarațiile lui Băsescu. Nu-i contrazic! O fi fost beat Băsescu, dar a spus adevărul, conform vechiului adagiu cu vinul și adevărul… E valabil și cu whiskyul! Numai cu vodka și berea nu se potrivește adevărul!
Să ne întoarcem la anii de guvernare a Mareșalului. Putea regele Mihai să-l împiedice să guverneze așa cum a guvernat?
Nu putea, din mai multe motive. Iar cel mai important este acela că a Antonescu a guvernat bine. Dar, dacă nu putea să-l împiedice, regele putea să-și exprime dezacordul! Să arate în vreun fel că vede altfel lucrurile. Or, regele minte când spune că nu a făcut nicio vizită în teritoriile de peste Nistru! A fost la Odessa.
Și ce importanță are această vizită?
Dacă regele ar fi refuzat sau evitat să viziteze Transnistria sau Odessa, asta ar fi însemnat că nu a fost de acord cu continuarea războiului dincolo de Nistru!… Or, una din crimele, așa zis crimele lui Antonescu, este că a continuat să lupte împotriva Rusiei bolșevice și după eliberarea Basarabiei. Așadar, regele a fost părtaș la această „crimă”! Și are dreptate Băsescu: de ce a fost pedepsit numai Antonescu? Ba chiar putem spune că prin declarația sa Băsescu proclamă nevinovăția Mareșalului! Acesta este sensul declarației sale! Bravo, domnule președinte!
A fost regele complice și la Holocaust?
Dacă în România s-a produs un Holocaust în vremea când țara asta avea un rege, nu se poate să nu te întrebi în ce măsură a fost vinovat și regele! Or, a considera că vinovat este numai primul ministru este absurd. Una din două: ori regele sau oricine altul, eventual casa regală!, ne prezintă probele pentru care regele Mihai nu poate fi acuzat de complicitate la genocid, la holocaustul organizat de Ion Antonescu, ori aceste probe nu există pentru motivul binecuvîntat că de fapt nu a fost niciun genocid, niciun holocaust. Cred că o știe Băsescu la fel de bine ca mine sau ca Constantinescu ori Iliescu! Ai observat o nuanță? Băsescu folosește cuvîntul progrom, nu holocaust sau genocid!…
Cum comentați faptul că regina mamă a fost onorată de evrei, de statul Israel, cu titlul prestigios de drept al popoarelor. Cunoașteți motivul: intervenția făcută pe lângă mareșal pentru salvarea a 20.000 de evrei care urmau să fie deportați în lagărele naziste…
Domnule coleg, lucrurile s-au petrecut în felul următor: nemții au trimis la București, în 1942, când războiul mergea bine pentru ei, câteva garnituri de tren pentru a prelua din România 20.000 de evrei. Au vrut să-i forțeze mâna lui Antonescu. Sosirea vagoanelor germane în triajul Gării de Nord i-a îngrozit pe toți evreii, săracii. Evident, au intervenit cum au putut pe lângă Antonescu, la ierarhii Bisericii etc. Părerea mea este că nu aceste intervenții l-au făcut pe Mareșal să-i refuze pe nemți! După război, vreo zece persoane s-au lăudat fiecare că l-au convins pe Mareșal să-i refuze pe nemți. Nu numai regina mamă, ci și rabinul Șafran, bunăoară au mers în audiență la Mareșal… Bun! Să zicem că fără intervenția acestora, Mareșalul i-ar fi făcut pe plac lui Hitler. Admit că regina mamă i-a salvat pe acei 20.000 de evrei. Dar întreb, de ce regina mamă nu a intervenit și pentru salvarea evreilor din Transnistria? Ce a fost în capul înțelepților de la Yad Vashem când au onorat-o pe regina mamă care nu a schițat niciun gest pentru salvarea evreilor din Transnistria, deși știa că are puterea de a-l influența pe mareșal, așa cum o făcuse deja o dată! De ce nici regina mamă, nici regele Mihai și nici măcar rabinul Șafran și nici un alt personaj, nici un lider evreu, nu au mai intervenit la Mareșal pentru salvarea celor peste 150.000 de evrei uciși în Transnistria?! De ce pentru evreii din Transnistria nu a mai intervenit nimeni pe lângă mareșal?! De ce regele Mihai nu a făcut nici cea mai mică intervenție pentru salvarea celor aproape 200.000 de evrei? Nici regele Mihai, nici regina mamă, nici rabinul Șafran, nici Filderman sau mai știu eu cine?! La această întrebare, dacă nu ni se dă un răspuns clar, o explicație, o justificare, atunci cade toată șandramaua numită holocaustul din Transnistria! Iar dacă totuși proclamăm acest holocaust, acest genocid înspăimântător, atunci alături de Ion Antonescu se cuvine să fie acuzat și regele Mihai, și regina mamă, și rabinul Șafran și toți ceilalți lideri ai comunității evreiești din acei ani. Căci nu au făcut nimic, nici măcar o audiență la Mareșal nu au cerut! Și doar exista precedentul, din toamna lui 1942, când mareșalul, zic unii, la presiunea exercitată de regina mamă, de mitropolitul Bălan, de rabinul Șafran și încă câțiva evrei curajoși, a dat înapoi și nu i-a mai trimis în Germania pe cei 20.000 de evrei așteptați de Hitler!… De ce nu a mai intervenit nimeni pentru salvarea evreilor din Transnistria? Absolut nimeni!… Clar de ce! Pentru că nu era nevoie! Nu a fost niciun Holocaust în Transnistria!
Dar au fost niște inspecții internaționale, ale Crucii Roșii, ale Vaticanului, ale Corpului Diplomatic din București!
Sigur că da! Iar aceste inspecții au produs niște rapoarte, niște documente, o veritabilă arhivă! Din aceste documente nu rezultă niciun genocid, niciun holocaust. Dimpotrivă, în urma celor constatate de inspecția Vaticanului, vestitul Papa Pius al XII-lea i-a atribuit lui George Alexianu, guvernatorul Transnistriei, medalia Urbis et Orbis, cea mai inaltă distincție pe care o poate acorda Vaticanul! I-au acordat-o românului George Alexianu în semn de prețuire pentru omenia cu care Alexianu a guvernat Transnistria și a avut grijă atât de localnici, cât și de evreii deportați în acea provincie. Rareori în istoria lumii a funcționat un regim de ocupație atât de uman conceput și efectuat ca-n Transnistria guvernată de români prin profesorul George Alexianu. Ce s-a întâmplat în Transnistria acelor ani este o pagină de glorie pentru Neamul românesc!
Și credeți că domnul Traian Băsescu a aflat și el adevărul despre Transnistria, despre Antonescu? Așa vă explicați această declarație absolut senzațională?
Da. Se pare că Traian Băsescu a aflat adevărul! Dar – ceea ce este și mai important, se pare că este capabil, atunci când află adevărul, să reacționeze ca un om normal, ca un președinte normal și să se dea de partea adevărului.
Dacă ar fi să-i transmiteți un mesaj domnului Băsescu pe acest subiect, ce i-ați spune?
I-aș recomanda să se întâlnească cu dl Șerban Alexianu, fiul lui George Alexianu, cel care a asasinat sute de mii de evrei, ca să afle de la dl Alexianu pentru care merite excepționale Papa Ioan Paul al II-lea l-a invitat pe Șerban Alexianu la recepția pe care înaltul pontif a dat-o la București? Fiul unui criminal de război este invitat și cinstit de Papă, de unul dintre cei mai importanți oameni de pe planetă! Ce a fost în capul Papei?!… Iar și mai interesant este să afle domnul președinte Băsescu cum de fiul asasinului de evrei a mers la această recepție la braț cu Nicolae Cajal, șeful comunității evreiești la acea dată, cu care era prieten de-o viață, încă din anii în care taică-su omora sute de evrei pe zi, iar celălalt tată, al lui Nicolae Cajal, venea la copiii lui Alexianu să-i îngrijească, ca medic de familie ce le era… De ce niciun evreu nu i-a reproșat vreodată lui Nicolae Cajal sau lui Alexandru Șafran prietenia lor cu copiii lui George Alexianu, criminalul de război, asasinat de cominterniști odată cu Mareșalul?!
Vă așteptați la o declarație nouă, mai explicită, a președintelui Băsescu?
Este destul de explicită și această declarație! În momentul de față importantă este declarația pe care o așteptăm de la regele Mihai de atâta vreme. Pe la începutul anilor ’90 știu că regele Mihai a declarat în fața unor studenți americani că în România nu a fost Holocaust. Un martor, dl Victor Gaitan, mi-a povestit cum a fost. A dat o declarație clară și fermă: nu a fost holocaust, nu a fost genocid!… În anii care au urmat regele Mihai a cam ocolit acest subiect, iar când totuși n-a mai putut s-o facă, a dat declarații paralele cu adevărul… Ca orice om, nu se știe câte zile sau ani mai are de trăit. Ar trebui să se grăbească să repare ce se mai poate repara din răul imens făcut poporului român. Te rog să publici și declarația Uniunii Vatra Românească pe această temă. Este una din puținele ocazii în care Băsescu se află în consens cu poziția noastră. Să vedem dacă este în stare să facă și alți pași în direcția adevărului, a interesului național.
Care ar fi următorii pași?
Primul ar fi „să pună cu botul pe labe” obrăznicăturile din UDMR, să le dea peste mână atunci când vor să inventeze o Ungarie Mică, de buzunar, pe teritoriul românesc. Clasa politică românească, împreună cu maghiarii de bună credință, ar trebui să gândească serios la scoaterea UDMR din parlament și de pe scena politică. În acest context, legea propusă de UDMR, cu privire la statutul minorităților din România, trebuie respinsă chiar din comisie, iar cei mai interesați de acest gest sunt ceilalți minoritari, care trebuie să înțeleagă în ce capcană sunt împinși dacă vor crede că această lege le va fi și lor de vreun folos. Există riscul ca noi, majoritarii, să deducem astfel că toți minoritarii din România au aceleași sentimente antiromânești ca și maghiarii din UDMR! Lucrurile știu bine că nu stau așa! E nevoie de intervenția lui Băsescu, mai întâi în PDL, apoi și asupra celorlalți din coaliția de guvernare, spre a-i lămuri și convinge că sunt pe cale să facă cea mai mare greșeală!
În chestiunea holocaustului ce ar trebui să facă Băsescu?
Ca garant al Constituției, Băsescu poate și chiar trebuie să intervină pentru a pune capăt embargoului din mass media, unde acest subiect este dezbătut numai de cei care susțin Holocaustul. Nu este drept, nu este constituțional ca noi, ceilalți, să nu avem nicio posibilitate de a invoca și prezenta argumentele care contrazic teza holocaustului! Nu m-aș mira ca Băsescu să ne surprindă din nou, de data asta în modul cel mai plăcut. Ar cam fi timpul…
AUTOR PETRICA BURLACU
SURSA CURENTUL INTERNATIONAL
Abonați-vă la:
Postări (Atom)