VLADIMIR BUKOVSKI SI VICTOR RONCEA LA TVR DESPRE COMISIA TISMNEANU SI KGB

SURSA roncea.ro

MADAM CIUVICA SAU CIUVICA MERCENARUL?

Ezit între aceste două titluri. Nu de ieri, de azi, adică de sâmbătă seara, când la Antena 3 am prins o emisiune avându-i ca invitați pe domnul Florea Dumitrescu, fost inalt demnitar ceaușist, responsabil cu partea financiară a societății socialiste multilateral dezvoltate, și nelipsitul Ciuvică. Ci de ani buni, de pe vremea președintelui de jenantă amintire Emil Constantinescu, al cărui țuțăr șef a fost numitul Ciuvică. De ani buni zic, nu trece săptămână de la bunul Dumnezeu fără apariția morocănoasă a individului pe una sau măcar două televiziuni. Se pare că nicio problemă mai importantă a Țării nu poate fi rezolvată fără asistența de specialitate a omniprezentului Ciuvică. Și problemele importante, slavă Domnului, nu ne ocolesc. Au din ce trăi și șapte ca Ciuvică! Cu toate acestea, un altul ca Ciuvică nu vom găsi!… În vecii vecilor!…  (Bat în lemn, Doamne ferește, să nu cobesc!)
Îmi pare rău pentru cuvîntul madam, cuvînt frumos, îndefinitiv. Mi-ar trebui altul, dar nu-l găsesc, unul care să se potrivească numai pentru logoreea intempestivă și incontinentă, muieratică și decibelică, cu care își acoperă Ciuvică atât partenerii de dialog, cât și propriile idei, care nu lipsesc întotdeauna. Deseori nu spune numai prostii sau mizerii, ca deunăseară! Altfel nici ăia de pe la televiziuni nu l-ar ține! Recunosc, uneori are dreptate, dar selectiv, să nu deranjeze de la un anumit nivel în sus!
În emisiunea cu pricina, cu un titlu care enunța ideea că România este într-o, citez, „groapă”, invitaților li se cerea un examen lucid al impasului în care ne aflăm, precum și identificarea unor posibile soluții! Domnul Florea Dumitrescu ne-a oferit câteva amintiri și principii de economie de pe vremea când dînsul a negociat primele împrumuturi de la FMI pentru România. Ce s-a făcut cu acei bani de la FMI?, a întrebat moderatoarea, doamna Alexandra Stoicescu. Ce să se facă?Fabrici și uzine! a răspuns domnul Florea Dumitrescu. La care Ciuvică al televiziunilor a sărit ca ars: fabrici și uzine care au mers în pierdere, au produs numai găuri negre în bugetul țării! Au produs și pierderi unele, acceptă domnul Florea, dar au produs și sute de mii de locuri de muncă și au trimis la export mărfuri românești, iar cu acest export ne-am plătit datoriile la FMI! …Unde am exportat?! revine neînduratul Cuivică. În Cuba, în Africa, în America de Sud?!… N-am exportat și noi, ca oamenii, în Germania! Și așa, pe ideea că nu am exportat mai nimic în Germania, Ciuvică a tras concluzia logică că industria noastră nu a existat până în 1990 decât ca o grămadă de fier vechi!

A lipsit puțin ca Ciuvică să „reitereze” celebra formulă. Cred că i-a fost greu să se abțină, dar a reușit! S-a revanșat susținând ideea că răul, dezastrul, groapa în care a ajuns Țara i se datorează lui Ion Iliescu și minerilor care l-au împiedicat pe Petre Roman să-și ducă până la capăt programul de reforme!… Recunosc, parțial sunt de acord cu domnul Ciuvică: vinovatul principal este într-adevăr Ion Iliescu. Este vinovat că l-a acceptat prim ministru pe acest neica nimeni numit Petre Roman! Vinovat este Iliescu că l-a tolerat vreme de doi ani să-și facă mendrele și nu i-a dat peste mână! Este vinovat Ion Iliescu că atunci când Alexandru Bârlădeanu și N.N. Constantinescu au atras atenția asupra incompetenței primejdioase a primului ministru demolator de țară, el, Ion Iliescu, a tăcut. A tăcut complice?
Programul de reforme al lui Petre Roman?!… Pe vremea când eram senator, circula în PSD-ul de atunci o înregistrare făcută de SRI în care vocea lui Petre Roman se lăuda, într-un cerc de intimi în ticăloșii, cu programul său de distrugere a economiei românești, cât de bine avansează! Căci ăsta a fost programul după care a guvernat Petre Roman: un program de distrugere a economiei românești și de destructurare a Țării! Propriu zis programul nu i-a aparținut, că nu-l ducea mintea! Ci doar l-a pus în lucru, în practică, cu un zel teribil! Zelul ticălosului năimit de dușmanii Neamului! Zel moștenit de la taică-su, alt impostor și militant de frunte, discret și eficient, pentru desprinderea Transilvaniei de România!

Pe ce lume trăiește lelea Ciuvică al cui o fi fiind?! Cine mai pariază azi pe Petre Roman?! Au nu cunoaște domnul Ciuvică rolul jucat de Petre Roman în distrugerea celor mai performante capacități de producție din industria noastră de armament?! S-a dus personal, nenorocitul, să vadă cum sunt casate cele mai importante agregate, câteva din ele unice în Europa! Mai trăiesc ofițerii care au asistat neputincioși la acest act de agresiune împotriva Țării! Unora le pare rău și azi că nu au scos revolverul, în legitimă apărare față de intrusul agresor! Cui oare trebuia să-i raporteze Petre Roman că „a văzut cu ochii lui” cum se duce pe apa Sâmbetei industria românească? Cu cine concura industria noastră de armament și trebuia scoasă de pe piață?! Nu cunoaște acest Ciuvică nici teza aceluiași inamic public privind renunțarea la irigațiile din agricultură, căci este mai ieftin importul de grâu decât producerea acestuia?!
Cine te vîră cu de-a sila pe televizoarele noastre, Ciuvică, să ne spui mizeriile cu care te-am auzit sâmbătă? Treceam mai departe, mutam pe alt post când l-am văzut pe Ciuvică, dar am rămas să-l ascult pe bătrânul activist de partid! Are multe de povestit! De ce nu l-ai lăsat să vorbească, moară neferecată ce ești?! Ai tăbărît pe el când s-a plâns că nu mai există bănci românești în România, isterizându-te în apărarea băncilor străine, cum că românii, de corupți ce sunt, nu pot avea bănci proprii! De unde ai scos ticăloșia asta?! Ai stat tu de vorbă cu cei care cu prețul libertății lor au încercat să mențină în viață Banca Religiilor sau Dacia Felix, să afli cum au fost sabotați sau pe față lucrați ori chiar șantajați de Mugur Isărescu și alți nemernici intangibili?!

Te-am simțit în toată ticăloșia-ți, mercenar Ciuvică, atunci când domnul Florea Dumitrescu te-a întrebat cum s-au cheltuit cele douăzeci de miliarde de euro, împrumutați de la FMI de guvernul Boc, guvern pe care nu mai ostenești înjurându-l! Era o ocazie bună să-l mai pocnești o dată pe Boc, așa cum și merită cu prisosință, dar ai tăcut! De ce ai tăcut? Pentru că răspunsul la întrebarea fostului ministru de finanțe ceaușist te-ar fi obligat să numești băncile străine din România, ele fiind principalele beneficiare ale împrumutului! Și de ele, nevrednicule Ciuvică, n-ai să te legi niciodată! Ai jurat, probabil!
De ce ascunzi publicului românesc unde s-au dus cele 20 de miliarde de euro?! De ce nu pomenești nimic de complotul internațional a cărui victimă este România?! E un subiect nedemn de logoreea-ți? …Complot pe toate planurile: financiar, economic, mediatic, informațional, militar, cultural! Bine susținut din interior de o șleahtă de trădători!… Cu o parte dintre acești trădători te văd în emisiunile TV pe care le sufoci cu prezența. De ce oare sunt atât de prost încât nu pot să cred că te numeri printre acești nemernici, domnule Ciuvică?!
…Prost mai sunt!
Dar nici cu dumneata nu mi-e rușine! Te apuci să-l corectezi pe domnul Florea Dumitrescu, cum că datoria statului nu este de 97 de miliarde, ci numai de vreo 40, restul sunt datorii ale unor companii particulare!… Ca și când 40 de miliarde ar fi o nimica toată! Dar nu cumva împrumuturile făcute de acești particulari sunt garantate de statul român?!… Aud?
Toată seara n-ai făcut decât să-l împiedici pe bietul Florea Dumitrescu să lege un răspuns la întrebarea obsesivă a moderatoarei, întrebare care frământă creierii multor români, mai puțin ai dumitale: mai există soluții pentru dezastrul în care am fost aduși? Încerca domnul Florea să spună că fără producție industrială, fără industrie, nu avem nicio șansă! Mereu l-ai întrerupt, mereu ai țipat la bătrân, nu carecumva discuția să capete un contur coerent și să priceapă lumea cât de mare a fost cacealmaua din decembrie 1989! Ai avut deci această misiune! Mi-a fost foarte clar. Ce n-am înțeles este cât o faci din mintea ta, din pasiune, cu sinceritate, și cât după indicații superioare în grad!
Nu mai poate fi întreg la minte cine mai susține azi, la 20 de ani după căderea lui Ceaușescu, că pe vremea acestuia au murit oamenii de foame și de frig, mii de oameni!… N-a murit nimeni de foame și nici de frig!… Da, magazinele erau mai mult goale, dar nu și frigiderele noastre! Era frig în case, dar nici nu era o problemă să-ți plătești întreținerea! Și mai ales nu existau români care să nu aibă un adăpost!… Care să nu găsească un servici!

Aud că meseria din care trăiește acest Ciuvică sunt investigațiile!!!… Înseamnă că din aceste investigații va putea aduce ușor dovada că mureau românii pe capete de foame și de frig!… Aștept de douăzeci de ani această dovadă! În schimb, fără să fac vreo investigație – căci nu e meseria mea, ci a domnului Ciuvică, au ajuns la mine numeroase dovezi ale sabotajului efectuat de cei care au pregătit mărețul act de la 22 decembrie 1989. Unele dovezi ale acestui sabotaj criminal le-am făcut publice mai de mult și nimeni nu m-a contrazis. Alte dovezi mă leg să le prezint în fața numitului Ciuvică și a telespectatorilor Antenei 3, post TV la care nu am fost niciodată invitat să spun și eu vreo prostie, două! Și nici n-o să fiu vreodată chemat, locurile sunt ocupate, iar locul meu este pe lista necuvîntătorilor la posturile TV năimite!… Mercenare, ca și domnul Ciuvică!
Da! Penuria din magazine și frigul din case a avut și această cauză pe vremea lui Ceaușescu: sabotajul de sorginte cominternistă! Efectuat de aripa trădătoare, KGBistă, a Securității și a PCR, de cei care au avut de profitat de pe urma căderii lui Ceaușescu… Căci doar cine l-au trădat pe Ceaușescu în decembrie 1989 o făceau deja de ani de zile, nu au intrat în jocul criminal cu doar două-trei zile înainte de „evenimente”! Ca să fim aduși în starea de a-l urî pe Ceaușescu așa cum l-am urît cu toții în decembrie 1989, a fost nevoie de o pregătire îndelungată, prin sabotaj și minciună mai ales! Făcând să se pună pe seama Ceaușeștilor o mulțime de nefăcute! Cum a fost și asasinarea lui Constantin Dobre, liderul grevelor de la Lupeni 1977… Asasinat pentru care eu l-am urît pe Ceaușescu mai mult ca pentru orice. Iar după decembrie 1989 aflăm cu toții că Dobre este teafăr și sănătos!

Ia fă mata, domnule Ciuvică, o investigație de-a dumitale și află de la domnul Constantin Dobre ce sentimente nutrește față de Ceaușescu! Află de ce Dobre Constantin, care a ridicat Valea Jiului împotriva sistemului comunist în 1977, a cerut azil politic în Marea Britanie acum, după 1990, iar nu înainte, pe vremea lui Ceaușescu! Ia încearcă să afli de la persoana în cauză de ce nu a fost pedepsit de Nicolae Ceaușescu pentru curajul său de-a-l înfrunta pe teribilul dictator! Află toate astea și vino apoi la Antena 3 să dai raportul în fața Țării, dacă ești un investigator corect! Un om corect!
Nu-ți va fi greu să afli că nu prea avea habar Ceaușescu de multe lucruri care se petreceau în numele său! El știa, bunăoară, că fusese planificat de către CSP ca o anumită cantitate de carne să ajungă la populație, o cantitate îndestulătoare. În anul de grație 1989 o bună parte din această carne a rămas însă dosită în depozite, ca să acutizeze starea de nemulțumire a populației. Imediat după 22 decembrie acea carne a fost scoasă din depozite și FSN a mințit populația, cum că au importat ei acea carne și ne-o pun la dispoziție cu toată generozitatea! Ba au mai făcut și acte fictive de cumpărare, ca să bage și ceva bani în buzunar! A fost, probabil, prima escrocherie fesenistă! Safteaua, la dezastul care a urmat!… Cu asemenea minciuni a debutat democrația post-decembristă! Și tot așa o ține de atunci!
După 20 de ani ne-am mai lecuit de ură anticeaușistă oarbă și deseori stupidă, tâmpă! Am descoperit cât de mult am fost mințiți ba de Europa liberă, ba de presa occidentală, sever controlate de la Moscova. Și multe altele, care încap sub titlul de diversiune! Diversiune aparent anti-ceaușistă, în realitate anti-românească sadea! Din această diversiune, ca un întârziat, ca un retardat, face parte și Ciuvică, cu morții lui de foame și de frig! O face ca un mercenar bine plătit sau ca un fraier bine manipulat?…
Prost nu pare Ciuvică…

Cu ani în urmă, când l-am cunoscut pe domnul Ciuvică, atârnat de poala lui Emil Constantinescu, l-am luat în serios că e, așa cum părea, un spirit justițiar, un tînăr însetat de adevăr și dreptate. Cunosc o mulțime de flăcăi în care Țara poate nădăjdui. Drept care m-am simțit dator să-i fac cunoscut un detaliu important din biografia patronului său, căci domnul președinte Emil Constantinecu are pentru vecie o problemă gravă: el nu a întrunit votul majoritar atunci când a ajuns președintele României. La alegerile din 1996 electoratul român a votat masiv cu Ion Iliescu. Dar, în condiții pe care nu le mai cunosc, dar sunt ușor de bănuit, câștigător a fost declarat Emil Constantinescu. Repet: Ion Iliescu a avut cele mai multe voturi în turul doi al alegerilor prezidențiale din 1996…
Lipsa de reacție a lui Ciuvică la această dezvăluire mă face să cred că omul știa mai bine decât  mine ce și cum s-a întâmplat și nu-l deranja de fel găinăria prezidențială… Doar era unul dintre beneficiarii ei!…
Normal ar fi fost să-i sară justițiar la gât și să-i ceară cât mai sonor socoteală lui Ion Iliescu! Cum de și-a permis să-și bată joc de voința poporului?!… Emil Constantinescu avea circumstanțe atenuante când a devenit președinte prin fraudă, prin eludarea scorului electoral! Treacă de la noi… Ce n-ar face oricare dintre noi ca să ajungă președinte?!… Aș zice chiar că eu unul îl înțeleg! …Dar când același Emil Constantinescu s-a declarat învins de structuri și și-a anunțat abandonul prezidențial, pentru că așa era înțelegerea: numai patru ani la Cotroceni!, normal era ca consilierul său Ciuvică să-l tragă de mânecă: care structuri te-au învins, Emile? Structurile care din nimic te-au făcut rector al Universității și președinte al României?!
AUTOR : PROF. ION COJA 
SURSA www.ioncoja.ro   

REVOLUTIONARI - SECURISTI

Perspectiva pierderii privilegiilor nesimţite îi face pe unii „revoluţionari" să-şi dea arama pe faţă.

Prin gâtlejul lor urlă ticăloşia, lăcomia şi impostura. Escroci de joasă speţă au pozat multă vreme în „eliberatori" ai neamului românesc. În acest timp, şi-au jecmănit compatrioţii ca ultimii borfaşi. Prin complicitatea cu politicienii, în frunte cu tătucul lor, Ion Iliescu, ne-au luat banii sub pretextul că ne vând libertate. Ne-au făcut un bine, carevasăzică.

Iată cum sună un mesaj de „revoluţionar", semnat Liviu şi postat ieri pe www.adevarul.ro:
„Revoluţia română v-a dat libertatea să scrieţi ce vreţi despre revoluţionari, să vă plimbaţi în toată lumea în concedii, să aveţi maşini cu benzină în ele, să fiţi patroni, să aveţi presă liberă, zeci de canale de televiziune şi posturi TV, să munciţi în străinătate, să faceţi politică şi multe alte drepturi pe care până în decembrie 1989 nici nu le visaţi. Francezii îşi respectă şi le dau drepturi familiilor revoluţionarilor şi după 200 de ani, pe când noi, pe lângă faptul că nu toţi revoluţionarii se bucură de drepturi, mai sunt şi denigraţi. Ruşine să vă fie!"
Ruşine să-ţi fie ţie, milogule! La muncă, nu la întins mâna! În afară de 500-600 de euro pe lună, teren intravilan şi extravilan, spaţii comerciale, gratuitate pe transportul în comun, scutire de impozite, vrei cumva şi o plimbare pe Sena, să vezi cum sunt răsplătiţi urmaşii lui Robespierre? Ţi s-a făcut dor de strănepoţii pe care Marat nu i-a avut niciodată? Vrei să vezi cum se plimbă cu metroul parizian fantoma lui Danton, deghizată în cerşetori români - fraţii tăi de bunăstare şterpelită?
În raport cu noţiuni sacre precum libertatea, pentru care pretind că au luptat, profitorii Revoluţiei dâmboviţene se comportă ca nişte mici ceauşeşti de bodegă. Căci iată ce propun ei ca obiectiv principal, într-un manifest de mobilizare - imbecil şi agramat - pentru lupta cea mare, programată în luna august:

„Adoptarea în regim de urgenţă a unor modificări la Legea audiovizualului, astfel ca:
- pe timpul emisiunilor TV, radio sau în articolele de presă scrisă, la menţionarea numelor formatorilor de opinie care au desfăşurat activităţi înainte de 1989, să fie OBLIGATORIE menţionarea funcţiilor politice, colaborarea cu fosta Securitate, presa comunistă în care şi-au desfăşurat activitatea etc.;
- pe timpul emisiunilor TV, radio sau în articolele de presă scrisă, la menţionarea numelor formatorilor de opinie să fie OBLIGATORIE menţionarea faptelor cu caracter penal săvârşite de aceştia înainte sau după Revoluţia din decembrie 1989;
- prezentarea unor fapte care nu pot fi susţinute cu documente sau argumente verificabile de către formatorii de opinie în emisiuni TV, radio sau în articolele din presa scrisă să fie sancţionate cu interdicţia de a mai apare în presa scrisă şi vorbită, pe termen nelimitat, funcţie de gravitatea susţinerilor nefondate".
Băieţii au probleme nu doar cu bunul-simţ, ci şi cu limba română. Dar cunosc la perfecţie tehnicile de manipulare din arsenalul Securităţii. Precum mentorul lor Ion Iliescu, joacă la intimidare şi aruncă sugestii otrăvite. Metodele lor nu reprezintă însă o surpriză: zeci de „revoluţionari" - în frunte cu Gelu Voican Voiculescu - au fost dovediţi turnători ai Securităţii, iar alte sute au dosare în aşteptare.
Cu ocazia asta, vom afla şi noi, poate, ce misiuni au executat ei în decembrie '89, sub pretextul luptei pentru libertate.

P.S. Pentru a echilibra balanţa, public şi un mesaj din tabăra românilor fără certificat de revoluţionar: „Dacă-i plătiţi în continuare pe «revoluţionarii» ăştia, eu nu mai plătesc taxele la stat. O să refuz sau o să găsesc o soluţie să fac asta". Ideea nu-i rea, poate aşa vom reuşi să-i scoatem pe premierul Emil Boc şi pe preşedintele Traian Băsescu din tăcerea suspectă  pe tema „revoluţionarilor".
AUTOR GRIGORE CARTIANU
SURSA  ADEVARUL

PROFITORII REVOLUTIEI

„Răul a fost făcut deja. S-a dat o lege pentru a cumpăra această masă de oameni. Nu poţi da înapoi acum“ – spunea recent George Costin, actualul şef al Secretariatului de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor (SSPR), sperând să descurajeze intenţia anunţată a premierului de a reteza vestitele privilegii ale revoluţionarilor. Dar Emil Boc are de ce da înapoi, văzând cum din visteria sleită a statului pleacă anual circa 80 de milioane de euro către revoluţionari. Doar răniţii şi urmaşii celor morţi ar urma să rămână în sarcina bugetului, spune premierul. Pe ceilalţi a încercat oricum să-i arunce undeva, în viitor, eşalonând prin OU din 2010 plata indemnizaţiilor prevăzute de Legea recunoştinţei pentru 2012, 2013 şi 2014, iar acum le-ar anula de tot.

Costin, el însuşi un discutabil revoluţionar, ar vrea să spună, lasă-ne, Boc, în durerea noastră de revoluţionari profitori cu indemnizaţii, terenuri, buticuri şi loc de veci şi caută-ţi în altă parte tăieri bugetare, la profesori, doctori, artişti. „Sunt mulţi care trăiesc numai cu acest venit“, argumentează Costin, arătând cu degetul, fără a fi în măsură s-o facă, spre autorii „răului“, spre cei care au dat legea, politicienii. Ei, revoluţionarii, dar numai vreo 20-30.000, aleşi bine din milioanele de oameni care au năvălit pe străzi în decembrie ´89, nu au făcut decât să se supună legii. Gluma s-a îngroşat odată cu dezvăluirile zilnice din presă privind matrapazlâcurile din lumea revoluţionarilor, care, în papuci, la închisoare sau chiar de partea represiunii, au certificate şi drepturi. Schimbând tonul, George Costin, în numele SSPR, dă un comunicat „revoluţionar“ din care nu lipsesc grandilocvenţa, insolenţa, ameninţarea făţişă şi agramatismele: „acţiune de intoxicare a opiniei publice şi de denigrare a revoluţionarilor din Decembrie 1989“, „campanie murdară“ care „s-ar datora implicării revoluţionarilor în eradicarea corupţiei din sistemul judiciar“, în fine, „cine seamănă vânt, culege furtună“.

Istoria afacerii cu certificatele de revoluţionar începe în 1990, când lui Ion Iliescu încă îi tremura cămaşa pentru scaunul prezidenţial în care urcase de curând. Nu ezită să apeleze la formaţiuni paramilitare, muncitori, mineri şi, de ce nu, revoluţionari. De cei din urmă se ocupă fidelul său consilier, Dan Iosif. Aşa apare Legea 42/1990, prin care erau răsplătiţi generos unii revoluţionari. Dacă până în acel moment cele câteva organizaţii de revoluţionari cereau vehement adevărul despre revoluţie, un lucru tare neplăcut lui Iliescu, prin lege li se dă o ţintă suculentă: să alcătuiască dosare pentru obţinerea drepturilor materiale.

Organizaţiile se pun pe treabă. Mai mult, încep să înflorească pretutindeni în ţară alte şi alte organizaţii, filiale ale organizaţiilor, cu un număr sporind vertiginos de revoluţionari înfometaţi, toţi uitând de „Adevărul despre revoluţie“, ceea ce Ion Iliescu chiar îşi dorise. Când CDR ajunge la putere, în 1996, premierul Victor Ciorbea restrânge drepturile acestei caste privilegiate, în ciuda ameninţărilor şi presiunilor conduse de Dan Iosif, numai că este lăsat descoperit de gestul teatral al preşedintelui Constantinescu dând mâna lui Dan Iosif, într-unul din corturile în care se făcea greva foamei pentru privilegii. În mandatul PSD din 2000-2004 este ticluită şi pusă în aplicare Legea 341, intitulată pompos „a recunoştinţei“, votată de parlamentarii tuturor partidelor politice. În esenţă, această lege lărgeşte calea abuzurilor, a inechităţilor, a posibilităţilor de fraudare, şi, pe cale de consecinţă, a drepturilor materiale, de acum cu mult mai substanţiale. Pentru a-i cuprinde şi pe alţi amatori de privilegii, este inventată în lege categoria „luptători remarcaţi prin fapte deosebite“, lăsând în sarcina şefilor de organizaţie de a-şi da avizul cine a fost sau nu luptător cu merite deosebite.

Traficul de certificate, unele pentru preschimbare, altele pentru a fi obţinute, se face la lumina zilei, sub şefii de organizaţii, care pun mâna astfel pe o găină cu ouă de aur. Dacă mai adăugăm că legea include şi cumpărarea sediilor pe nimic, la fel ca la partidele politice, tuturor celorlalte binecuvântări li se adaugă şi perspectiva unor frumoase afaceri imobiliare. Deşi clamează demagogic eliminarea impostorilor, Legea 341 le sporeşte numărul şi rafinează procedurile de fraudare, totul sub oblăduirea SSPR şi a Comisiei Parlamentare a Revoluţiei, la conducerea cărora se succed tot oameni de încredere ai lui Iliescu. De altfel, Iliescu este validat ca revoluţionar de frunte, peste rând, de Comisia parlamentară prezidată de Sergiu Nicolaescu şi Emilian Cutean. Goana după certificate duce la aberaţii inimaginabile: se iau adeverinţe de la biserici, grădiniţe, fabrici de bere, cum că acolo X sau Y a desfăşurat „acţiuni de luptă“; se truchează fotografii, cu capete disproporţionat de mari lipite pe trupuri; un cutare şef de organizaţie îl promovează pe un ins ca revoluţionar, doar ca să poată să-şi recupereze de la acesta o datorie; naraţiunile din cererile revoluţionarilor petenţi sunt copiate din cărţi subvenţionate de SSPR, în fine, chiar şi descoperită, nicio persoană nu e condamnată pentru fals.

Cum procedura de pătrundere în casta profitorilor se arată a fi laborioasă, termenul de predare a actelor, prevăzut în lege la 6 luni, se amână de opt ori. Imprudent, Legea recunoştinţei a inclus şi un articol privind exmatricularea din rândul privilegiaţilor a celor descoperiţi colaboratori ai Securităţii, ceea ce, în guvernarea Năstase, când dosarele se aflau sub cheie, nu presupunea niciun risc. Când însă CNSAS a primit bună parte din arhiva de la SRI, revoluţionari numeroşi s-au găsit pe lista colaboratorilor şi chiar a ofiţerilor. Dar pierderea automată a calităţii de revoluţionar în cazul celor deconspiraţi nu se întâmplă. Practic, e necesar un vot al unei comisii speciale din cadrul SSPR; şi, oricum, „o bună parte dintre judecători sunt din acelaşi aluat cu informatorii. A fost un caz celebru cu un judecător care la noi era pe liste la informatori şi el dădea verdicte de necolaborare la foşti colegi ai lui, informatori“, relatează Mircea Dinescu, membru CNSAS.
Premierul Boc nu are de ce ezita: măcar raţiunile austerităţii, care l-au împins să taie tot soiul de indemnizaţii, îl pot motiva să amputeze în sfârşit această cangrenă.
AUTOR RODICA PALADE
SURSA : REVISTA 22 

UN ATARNATOR : CLAUDIU IORDACHE

Poate nu ştiţi, dar există în România o instituţie care, conform legii, ar trebui să se ocupe cu cercetarea Revoluţiei române din 1989: cine a contribuit la declanşarea ei, cine i-a deturnat sensul, cine au fost teroriştii, din cauza cui au murit 1.116 oameni şi au fost răniţi aproape 5.000, de ce nu au ajuns ucigaşii după gratii.

Oficina se numeşte Institutul Revoluţiei Române din Decembrie 1989 şi funcţionează pe bani publici. Sunt bani aruncaţi pe apa sâmbetei, căci IRRD este aşezat pe temelii caraghios de strâmbe. Organul de conducere al instituţiei este Colegiul Naţional, format din personaje implicate până-n gât în evenimentele sângeroase din decembrie '89. Îi regăsim aici, printre alţii, pe Ion Iliescu (preşedinte), Petre Roman, Gelu Voican Voiculescu, Cico Dumitrescu, Cazimir Ionescu, Dumitru Mazilu, Sergiu Nicolaescu. Nu lipsesc Răzvan Theodorescu (pentru meritele sale deosebite în manipulările televizate din 1990), Petrică Balint şi Emilian Cutean (care au umplut ţara de impostori cu certificate de revoluţionar). Până să moară, figura în Colegiu şi Dan Iosif.

Bunul-simţ spune că niciunul dintre aceştia nu ar trebui să facă parte din Colegiul IRRD, pentru simplul motiv că nu poate fi şi jucător, şi arbitru. Toţi sunt subiecţi pe care să-i pună sub lupă cercetătorii Revoluţiei. Cum să scrie „cercetătorul" Gelu Voican Voiculescu despre „revoluţionarul" Gelu Voican Voiculescu? Sau, altfel: cum să scrie istoricii angajaţi de Ion Iliescu despre faptele decembriste ale lui Ion Iliescu? Este un nonsens de la un capăt la altul.
Institutul creat de Ion Iliescu pentru Ion Iliescu are şi un director general: Claudiu Iordache. Unul care încasează o leafă dolofană pentru a contribui la elucidarea evenimentelor din decembrie '89. Eventual, prin puterea exemplului personal, dat fiind că dl Iordache este om de litere şi revoluţionar. Să stea de vorbă cu martori, să cerceteze documente, să cotrobăiască prin arhive, iar la finalul acestui efort colosal să ofere contemporaneităţii, cât şi posterităţii, opere fundamentale.

Din păcate, contribuţiile domnului Iordache sunt sublime, dar lipsesc cu desăvârşire. Tot ce reuşeşte directorul general al IRRD este ca, într-o publicaţie sezonieră intitulată „Caietele Revoluţiei", să se ia la trântă cu cei care, deşi nu sunt plătiţi din bani publici, s-au străduit să facă şi treaba domniei sale. Adică să investigheze crimele din decembrie 1989. E drept că lui Claudiu Iordache i-ar fi cam greu să-i caute pe făptaşi, căci ar decima Colegiul institutului pe care cu onor îl conduce.
Ce zice domnul director? În titlu, zice aşa: „O altfel de cronică la cartea domnului Grigore Cartianu, «Crimele Revoluţiei»", iar în subtitlu: „Vouă, celor care staţi la coadă, ca pe vremuri, pentru a cumpăra o carte mincinoasă!".

Vai, s-a supărat revoluţio­narul! S-a supărat poetul neînţeles care stă atârnat de crenvurştul ideologic pe care i l-a întins Ion Iliescu! Ar trebui să mă supăr eu, pentru că-i plătesc salariul acestui filosof al cuvintelor deşarte. Dar nu mă supăr, pentru că nu am timp. Trebuie să finalizez un nou volum din ciclul „Crimele Revoluţiei", cu titlul „Teroriştii printre noi". Până-l dau gata, poate reuşeşte şi dl Iordache să mai scrie o pagină de măscări la adresa subsemnatului. Hai, că se poate!
AUTOR GRIGORE CARTIANU
SURSA ADEVARUL 

CAT DE GREU EXPLODEAZA MAMALIGA ROMANEASCA

Pentru a face mămăliga să explodeze, dacă nu total, atunci măcar parţial – la Timişoara şi, mai ales, la Bucureşti, regizorii Loviturii de stat din decembrie 1989 au pus la bătaie, printre altele, o uriaşă  manipulare mediatică.

Adevărul Holding a lansat la Bookfest volumul „România 1989. Autopsia unei revoluţii eşuate, scris de  Malgosha Gago şi Willy Golbérine. Jurnalişti străini fiind, cei doi îşi pot permite, spre deosebire de jurnaliştii români, să ia drept premisă a cărţii lor adevărul: mămăliga românească nu explodează sau, mai precis, explodează cu greu. Pentru a face mămăliga să explodeze, dacă nu total, atunci măcar parţial - la Timişoara şi, mai ales, la Bucureşti, regizorii Loviturii de stat din decembrie 1989 au pus la bătaie, printre altele, o uriaşă  manipulare mediatică. „Niciodată o revoluţie nu a fost atât de filmată, fotografiată, descrisă. Niciodată informaţia nu a fost atât de manipulată. Înainte, în timpul ei şi după!" Aşezate în fruntea capitolului 8 al cărţii, aceste rânduri dau seamă de teza de la care au plecat cei doi jurnalişti străini în investigaţia lor. Afirmaţia nu e nouă. Din ianuarie 1990 până acum, presa occidentală n-a contenit a recunoaşte, furibundă, că a fost trasă pe sfoară în privinţa Revoluţiei române. Malgosha Gago şi Willy Golbérine nu se mulţumesc să treacă în revistă, sarcastici, aşa-zisele ştiri despre „măcelul de la Timişoara", lansate de radiourile şi agenţiile de presă occidentale fără o minimă verificare a surselor (un student stomatolog grec, un cetăţean austriac care nu există, o voce anonimă care se va dovedi ulterior că n-a vorbit de la Timişoara). Ei ne dezvăluie şi scopul grosolanei manipulări.

Regizorii Loviturii de stat ştiau că presa română n-are cum să dea amănunte despre ceea ce se întâmpla la Timişoara. O lege de care ar trebui să ţină cont chiar şi politicienii noştri de azi e următoarea:  acolo unde se tace în legătură cu un eveniment grav, se ivesc şi înfloresc rapid atât zvonurile subversive, cât şi ştirile false. Începând cu 17 decembrie 1989, românii ştiu că la Timişoara se întâmplă ceva ieşit din comun. Dacă ar fi existat la noi  o presă liberă, ţara ar fi fost invadată de o maree de informaţii de la Timişoara. Cum însă presa română nu suflă un cuvânt despre situaţia de la Timişoara, opinia noastră publică se îndreaptă spre presa liberă din Occident, citată copios de Europa liberă şi Vocea Americii. Presa liberă beneficiază în decembrie 1989 de o încredere totală din partea românilor.

Dacă s-ar petrece azi evenimente în genul celor de la Timişoara, românii, vaccinaţi în materie de presă liberă, ar trece informaţiile din această presă prin filtrul criticii. Atunci, însă, în decembrie 1989, orice instituţie de presă de dincolo de hotare, inclusiv posturile Europa liberă şi Vocea Americii, create şi finanţate de CIA în scopuri precise, beneficia de certificatul de purtătoare de Adevăr. Pe fondul unor măsuri de reprimare dictate de Ceauşescu, presei occidentale i s-a livrat din România (inaccesibilă ziariştilor străini) fel de fel de fantasmagorii. Presa occidentală, neputincioasă să le verifice la faţa locului, le-a pus în circulaţie, încredinţată că sunt adevărate. Prin intermediul Vocii Americii, Europei libere, dar şi a telefoanelor primite din Vest de la cetăţeni care citeau ziarele şi urmăreau televiziunile occidentale, românii au fost convinşi că la Timişoara, mai întâi şi la Bucureşti mai apoi, au avut loc măceluri de proporţii, cu mii de morţi zăcând pe stradă, cu gravide spintecate cu baioneta, cu copii nevinovaţi mitraliaţi de pe TAB-uri. N-a fost prea uşor ca, de la convingere, să se treacă la fapte. Până la urmă însă, cu eforturi uriaşe din partea regizorilor, mămăliga a explodat.
PS. M-am amuzat copios anul trecut când, în contextul nemulţumirilor provocate de tăierile de pensii şi salarii, politicienii din Opoziţie şi televiziunile mogulilor trăncăneau despre scânteia care va scoate milioane de oameni în stradă pentru a răsturna Puterea. Ştiam că mămăliga românească nu explodează. Fără să fi citit cartea scrisă de Malgosha Gago şi Willy Golbérine!
AUTOR ION CRISTOIU
SURSA ADEVARUL

NOUA REVOLUTIE A LUI ION ILIESCU

„Realegerea lui Traian Băsescu este o ruşine pentru electoratul român!", a tunat Ion Iliescu, sâmbătă, la Braşov, în faţa a peste 200 de revoluţionari arondaţi PSD.

În oraşul de sub Tâmpa s-a desfăşurat Conferinţa Naţională a Blocului Naţional al Revoluţionarilor (BNR), organizaţie de viteji şi impostori al cărei preşedinte de onoare este însuşi Ion Iliescu. Acesta a îndemnat la o schimbare politică similară celei din urmă cu 21 de ani şi cinci luni, menţionând că „trebuie reanimat spiritul din decembrie 1989".

„Spiritul din decembrie 1989" a spus? Păi, haideţi să-l reînviem împreună! Dar pentru asta trebuie să-l aducem de acasă pe Teodor Brateş, care are deja 21 de ani de pensie. Fără minciunile sale criminale - „securiştii au otrăvit apa la Sibiu, Timişoara", „au pus bombe aici, la Televiziune, să sărim în aer", „terorişti cu blindate vin spre Televiziune", „trei camioane cu terorişti se îndreaptă spre Aeroportul Otopeni" -, furia revoluţionară s-ar fi declanşat mai greu.

Apoi, trebuie înviaţi Silviu Brucan şi Nicolae Militaru. Primul este - era - expert în manipulare prin televiziune, iar fără el îi va fi greu şi lui Brateş. Ce „strâmbe" să bage pe post? Ce bileţele să citească? Mai ales că nici Dan Marţian, producătorul discret de ştiri otrăvite, nu se mai află printre noi...
Nicolae Militaru, generalul bolnav de sovietită, este o piesă esenţială. Nimeni nu-l poate egala în cinism, cruzime, porniri criminale. Doar el e în stare să trimită la moarte sute de oameni pentru că „aşa e la revoluţie". Setea sa de sânge nu are corespondent în Armata română de astăzi, construită după principiile NATO. Iar dintre bătrânii generali şcoliţi la Moscova anilor '50, cei educaţi să mănânce ficat crud, nu mai ai pe cine conta. Unii s-au dus, alţii îşi tratează reumatismul.
Dar pentru o revoluţie precum cea din '89 mai este nevoie de câteva piese grele. Gelu Voican Voiculescu trebuie să-şi scoată de la naftalină costumul kaki şi kalaşnikovul, iar pentru a-şi reface barba sură mai are nevoie de două-trei luni. Ce mai contează câteva luni după ce ai îndurat atâta amar de vreme tirania lui Băsescu?!

Nimic fără Lupoi, nimic fără Cico! Fostul căpitan/ministru/senator (FSN/PRM/PNL) şi fostul contraamiral/consilier prezidenţial (al lui Iliescu, bineînţeles) sunt de neînlocuit în a da ordine tembele, prin televizor, Armatei române.
Generalul Stănculescu va fi adus direct de la Jilava, pentru a superviza cineva, profesionist, măcelul de la Sibiu. Şi pentru a avea cine să facă avioane de hârtie în timpul procesului Băseştilor, la Târgovişte.
Petre Roman va îmbrăca din nou puloverul revoluţionar (tricotat de Mioara... sau de Silvia...) şi va declara că a fost la baricadă, chiar dacă nu va fi nicio baricadă. Îl vor vedea pe el nişte studenţi, în declaraţii ulterioare, iar Brucan îl va propune prim-ministru.

Şi totuşi, chiar dacă toţi aceştia vor fi aduşi de la pensie sau din cavouri de eroi ai patriei, tot nu va fi suficient. Mai e nevoie de ceva: de măreaţa Uniune Sovietică. Dar dacă trebuie, o refacem şi pe ea, lipind cu aracet cele 15 republici, numai să-şi împlinească visul (mai ceva decât la „Dansez pentru tine") fiul revoluţionar, unui patriot, el însuşi patriot - Ion Iliescu!
Vedeţi de ce e nevoie de Teodor Brateş? Cine-i mai poate face o prezentare atât de frumoasă unui patriot şcolit la Moscova şi călit în lupta cu regimul burghezo-moşieresc?
AUTOR GRIGORE CARTIANU
SURSA ADEVARUL

REVOLUTIA DE LA TIMISOARA : EXEMPLU DE FALSIFICARE MEDIATICA SI POLITICA

Despre revoluţia de la Timişoara (3 zile – 16, 17, 18 decembrie), Agamben afirma că „pentru prima dată în istoria omenirii revoluţionarii ucişi şi arşi au fost exhumaţi şi torturaţi pentru a simula în faţa camerelor video genocidul ce legitima noul regim” (2), în ciuda faptului că mulţi şi-au dat seama de falsificarea mediatică, însă nu şi de cea politică. Totuşi imaginile prezentate în sistemul mediatic global au acreditat ideea unui adevăr inexistent: lupta Noului Regim cu cel vechi prin faptul că acei oameni ucişi ar fi fost victimele fostului regim comunist.

Uciderea românilor în decembrie 1989, nu a fost doar o chestiune de legitimare a Noului Regim, dar şi una de incertitudine, laşitate, trădare, iluzionism politic. Incertitudine a loialiştilor lui Ceauşescu încotro se îndreaptă, de aici şi o serie de ordine contradictorii din partea militarilor şi, implicit, de victime gratuite. Laşitate a Revoluţionarilor (de pe la TVR) de a admite un adevăr social-politic inexistent, şi anume, că nu existase nicio luptă reală între Noul şi Vechiul Regim ci doar una mimată pe ecrane. Trădare a societăţii româneşti de către reprezentanţii Noului şi Vechiului Regim.

Iluzia că prin tortură şi carbonizare acei oameni, deveniţi imagini mediatice controversate, nu mai pot fi identificaţi de către rudele lor şi legitimează astfel triumful Adevărului asupra Minciunii. În realitate a fost un triumf al Minciunii asupra Adevărului, ceea ce a făcut imposibilă o viaţă social-politică şi economică sănătoasă pentru românii de după 1989. În mod paradoxal oamenii ucişi şi arşi, ulterior torturaţi pentru a legitima „prezenţa teroriştilor” şi a existenţei politice a Noului Regim, nu legitimează actuala viaţă social-politică a românilor ci o subminează. Aşadar nu legitimare a noului regim, cum spune Agamben, ci subminare a societăţii româneşti şi a regimurilor politice de după 1989, ale căror temelii nu se (mai) pot susţine prin minciuni. Aceste crime s-au întors şi se întorc împotriva celor care au profitat de pe urma lor, împotriva noilor guvernanţi social-democraţi, dar şi al revoluţionarilor „de dreapta”, al anticomuniştilor. Subminare a poziţiilor pe care le ocupă (încă) în societatea românească, devenită tot prin imperturbabila activitate de manipulare a celor două grupări un spectacol trist şi ieftin.

Această PseudoRomânie, care nu şi-a putut întemeia existenţa pe Minciuna Politică din 1989, îşi găseşte astăzi sfârşitul prin dezautorizarea poziţiilor ideologice „de dreapta” şi „de stânga” ale unei intelectualităţi româneşti subdezvoltate şi destul de limitate în gândire şi prin imposibilitatea formării (încă) a unei identităţi social-politice şi economice sănătoase.

Comuniştiişi anticomuniştii români de după 1990 sunt ultimele rămăşiţe intelectuale şi politice ale unui perfid stalinism în gândire. Actualul regim social-politic (1990-prezent) este expresia acestui stalinism „de stânga şi de dreapta” împreună cu reperele lor intelectuale cu tot...

Agamben conchidea, referindu-se la prezenţa televiziunii în societatea de azi: „Timişoara este, în acest sens, Auschwitzul epocii spectacolului, şi în acelaşi mod în care s-a spus că după Auschwitz este imposibil să scrii şi să gândeşti ca înainte de el, după Timişoara nu va mai fi posibil să privim televiziunea în acelaşi mod”(3).

Spre deosebire de occidentali care au o relaţie de adevăr cu vizibilul sau cel puţin consideră că ceea ce se vede ca evident este şi adevărat; relaţie întemeiată de o întregă cultură umanistă modernă şi occidentală, românii de după 1945, românii din societatea spectacolului (stalinist) au trăit într-o relaţie de duplicitate şi de autoapărare cu vizibilul, mai ales din cauza prezenţei unui stalinism social-politic în toate activităţile cotidiene româneşti. Astfel că a fost posibil ca pe străzi să fie adulat regimul şi conducătorul iubit, iar acasă, poate chiar în faţa televizorului, să fie înjuraţi şi contestaţi (regimul şi liderii lui!). Românii în duplicitatea lor „protectoare” nu au crezut niciodată că ceea ce văd la televizor şi în societate, inclusiv în 1989, este... Adevărul, iar regimul ceauşist şi cel de după el niciodată nu îşi făcuse iluzii ca acele aclamaţii şi manifestări de iubire erau adevărate. Un fel de joc de-a şoarecele şi pisica între societate şi stat. Duplicitatea în gândire şi în acţiune este o „temă” a Orientului, pe care masa intelectuală din Occident nu a înţeles-o. Totuşi acest mod de gândire duplicitară, parţial autoapărare faţă de pervertiri sufleteşti, morale şi asupra spiritului, parţial refuz al Sistemului o întâlnim şi la iluştri gânditori germani moderni, central-europeni, destul de distanţaţi ca mod de a gândi de filosofiile Occidentului. Ceea ce se vede este Real doar pentru Occident...

Pentru că istoria, ca domeniu al cunoaşterii, vorbeşte limbajul acţiunilor şi al faptelor, puterea-cunoaştere încearcă monopolul pe discursul despre ele şi controlul politic al discursului istoriografic. Este doar o iluzie că un anume regim politic ar putea deţine un control total asupra discursului istoriografic, deşi nu este deloc o iluzie că respectivul regim nu încearcă acest lucru.

Ceea ce este esenţial din punct de vedere epistemologic în tot acest discurs istoriografic modern nu este altceva decât o diversitate de condiţii şi de posibilităţi prin care istoriile s-ar putea întemeia, iar faptul că există mai multe domenii de analiză istoriografică (o filosofie analitică a istoriei, teorii ale istoriei, hermeneutici şi semantici istorice, istoriografii şi metaistorii etc.) nu poate decât să ne bucure. Nu există MODEL sau METODA cu FUNCŢIE UNICA în scrierea istoriilor, iar deschiderea spre diferenţe, nuanţe, noi tehnici de analiză, spre puncte de vedere neaşteptate este o atitudine vitală pentru orice istoric, cercetător.

Scrierea istoriei nu a fost un loc al metodelor decupate din alte ştiinţe şi aplicate pe conţinuturi istorice, nu a fost nici preluarea unor modele din avangarda filosofiilor sau a curentelor intelectuale, ci un raport inclasabil între acestea şi cunoaşterile din trecut.
SURSA www.historia.ro

DEZVALUIRI DESPRE REVOLUTIA DIN 1989

Col (r.) Paulian Păsărin a fost şeful Serviciului de Contraspionaj. El a condus serviciul de la înfiinţarea sa, în anul 1974, până la dizolvare, în decembrie 1989. Acesta declara că în decembrie 1989 nu a fost revoluţie, iar evenimentele care au dus la înlăturarea lui Nicolae Ceauşescu şi chiar împuşcarea lui şi a Elenei Ceauşescu, au fost planificate cu mult timp înainte, de Uniunea Sovietică şi Statele Unite.
Paulian Păsărin a murit în anul 2007, iar apropiaţi ai săi au declarat că ultimele sale cuvinte ar fi fost: "Mi-au făcut-o şi ei mie…".


Reporter: Domnule colonel, a ştiut Nicolae Ceauşescu ce i se pregăteşte, sau a fost luat prin surprindere de Revoluţia din Decembrie 1989?
Paulian Păsărin: Despre evenimentele din 1989 pot să spun adevărul, pentru că am cunoscut faţa nevăzută a lucrurilor, dar nu voi folosi termenul de revoluţie, pentru că nu împărtăşesc această variantă şi vă voi argumenta în continuare de ce.
S-a ştiut cu mult timp înainte ce va urma. Au existat informaţii în mediul oamenilor de informaţii şi nu de genul că s-ar putea, ci au fost informaţii certe. Totul a plecat de la o greşeală a lui Nicolae Ceauşescu.
La sfârşitul anilor 70, după moartea lui Brejnev, s-a pus problema cine să fie succesorul lui la conducerea Partidului Comunist din Uniunea Sovietică.
Printre posibilii succesori a apărut şi Andropov, care era şeful KGB-ului în Uniunea Sovietică.
Atunci Ceauşescu a făcut greşeala (nu ştiu dacă sfătuit, sau din proprie iniţiativă, dar cred că a fost o iniţiativă personală), de a ieşi pe postul naţional de televiziune cu părerea că nu este Andropov cel mai potrivit să-l urmeze
pe Brejnev la conducerea partidului.
De aici au sărit scântei şi de o parte şi de alta, dar mai ales din partea lui Andropov, care a ajuns în poziţia de preşedinte al Uniunii Sovietice. Deci înlăturarea lui Nicolae Ceauşescu a fost pusă la cale la Moscova.
În plan informativ, un subordonat de-al meu a venit şi mi-a spus că, în fiecare zi de marţi şi de vineri ale săptămânii, la blocul din Piaţa Aviatorilor, bloc care era al sovieticilor şi era un cămin-hotel, vin un autocar sau două cu turişti, care a două zi nu făceau altceva decât să împânzească Bucureştiul.
În urma verificării informaţiilor am constatat că turiştii verificau pieţele, magazinele, dar mai ales se familiarizau cu dispozitivele de pe traseele pe care circula Ceauşescu.
Dacă bărbaţii aveau ca sarcină să monitorizeze intersecţiile şi să vadă lipsurile cu care se confruntă populaţia, femeile au mers până acolo încât îi identificau pe băieţii noştri aflaţi în dispozitiv şi încercau să le facă "ochi dulci", în ideea de a intra în vorbă cu ei.
Am mers mai departe cu verificarea şi am aflat că aceste grupuri făceau parte dintr-o divizie amplasată în Basarabia. Unii dintre ei îşi căutau anumite poziţii, din care să poată acţiona cu arme de foc. Eu îmi întăresc afirmaţia prin faptul că toţi care s-au aflat în mulţime şi asupra cărora s-a tras, au fost împuşcaţi de la înălţime, după traiectoria gloanţelor.
R: Coincid clădirile în jurul cărora au stat mai mult presupuşii turişti cu cele din care s-a tras în timpul evenimentelor din Decembrie 1989?
P. P.: Da, cele mai studiate clădiri de către respectivele persoane au fost chiar cele din care sau de pe care s-a tras în mulţime. De exemplu, în jurul Televiziunii au fost instalate acele simulatoare, iar eu cunosc un caz concret, al unui anume Popescu, de pe Zambacian, care a mânuit tot timpul simulatorul şi a recunoscut ulterior acest lucru.
Este un fost agent KGB, care a povestit că a folosit simulatorul, iar pe masă avea un pahar cu apă şi o pastilă, pe care trebuia să o ia, ca să moară, dacă acţiunea ar fi eşuat, iar el ar fi fost prins.
R: Ce se făcea, concret, cu acele simulatoare?
P. P.: Simulatoarele erau de mai multe categorii:
de zgomot care imitau trecerea unui tanc, o rafală de mitralieră, o explozie, dar şi simulatoare cu efecte luminoase, cu trasoare. Deci, revenind la întrebarea iniţială, dacă s-a cunoscut sau nu ce urmează, este cert că Ceauşescu a fost informat despre faptul că urma să fie înlăturat.
Astfel, pentru că ştia că i se pregăteşte ceva, nu a rămas niciodată pe timp de noapte în URSS, de câte ori s-a dus în vizită, n-a acceptat niciodată să se facă aplicaţii pe teritoriul României, împreună cu celelalte state din Tratatul de la Varşovia
şi nici măcar să treacă trupele pe teritoriul ţării, singurul lucru pe care l-a acceptat fiind aplicaţiile pe hartă.
Mulţi spun că ar fi fost vorba despre o trădare a Securităţii, dar Securitatea şi-a făcut datoria, aceea de a culege informaţii, de a le verifica şi de a informa pe preşedinte despre ce se întâmplă, ori noi asta am făcut.
Trebuie precizat că eu şi cu oamenii mei ne ocupam strict de securitatea preşedintelui şi nu aveam nici o legătură cu trupele de securitate, care se ocupau de securitatea naţională. Poate am fost acuzaţi că nu am acţionat în timpul evenimentelor din 1989, dar trebuia să te gândeşti întâi la ţară şi apoi dacă e bine sau nu să-l aperi pe Ceauşescu.
Dacă ar fi acţionat Securitatea, ar fi însemnat măcel naţional. Trebuie spus că s-a afirmat că în România a fost genocid şi că sunt 62.000 de morţi, o cifră lansată dinainte de sistemul de dezinformare sovietic, ca să justifice intervenţia militară, o altă variantă pusă la cale de sovietici, dacă varianta începută ar fi eşuat.
S-a acţionat cu planuri de dezinformare, s-a acţionat cu zvonuri, propagandă defăimătoare, prin Europa Liberă şi cu mobilizare de oameni, ceea ce s-a întâmplat la Timişoara şi la Bucureşti. Asta pentru că lumea era nemulţumită şi era uşor de scos în stradă. Iar la acţiune n-au participat numai sovieticii, au participat şi americanii, aceştia din urmă în partea aeriană.
R: Deci, concret, cine şi ce a hotărât îl legătură cu soarta soţilor Ceauşescu?
P. P.: Bush cu Gorbaciov s-au întâlnit în vara lui 89 la Malta şi au hotărât înlăturarea lui Ceauşescu de la conducerea României, dar s-a hotărât ca treaba să fie executată pe cale terestră de Uniunea Sovietică şi pe cale aeriană de Statele Unite. Reţeaua informativă, însă, a fost îmbunătăţită, pentru că, pe lângă serviciile secrete ruse şi americane ce au acţionat în plan informaţional, s-a colaborat şi cu serviciile de informaţii ale evreilor, sârbilor. De altfel, vreau să-i informez pe cititori că primul partid comunist care a rupt legăturile cu Nicolae Ceauşescu a fost Uniunea Comuniştilor Iugoslavi, în frunte cu Miloşevici, iar principala poartă de intrare a trupelor de comando în România, care au declanşat evenimentele de la Timişoara, a fost graniţa sârbească.
R: Am înţeles cine au fost actorii acestor scene, dar care era scopul, ce voiau, de fapt, să facă?
P. P.: Gorbaciov voia înlăturarea lui Ceauşescu şi o Perestroika, adică schimbarea şi destinderea, care să ducă la un grad mai mare de libertate, dar tot într-un socialism cu un singur partid.
De ce? Pentru că Gorbaciov era finul lui Andropov şi a fost şeful direcţiei de dezinformare din KGB, deci acţiona ca un profesionist. De altfel, la întâlnirea şefilor de state şi de guverne din Tratatul de la Varşovia, care a avut loc la Moscova, Gorbaciov s-a întâlnit separat cu fiecare şef de stat, iar când s-a întâlnit cu Ceauşescu i-a spus că trebuie făcută o schimbare, iar aşa cum s-au retras alţii (Honeker a plecat, Brejnev a plecat, Jivcov a plecat), e cazul să se retragă şi el, la al XIV-lea congres.
Răspunsul lui Ceauşescu a fost destul de categoric, cum că e treaba partidului şi a poporului său, iar atunci Gorbaciov l-a ameninţat, că-l şterge de pe faţa pământului, la care Ceauşescu a trecut şi el la ameninţări, spunând: “Dacă te mai amesteci în ţara mea îţi fac din Europa un Vietnam cum n-ai mai văzut niciodată şi-ţi cer Tezaurul, Insula Şerpilor şi Basarabia!”...
Efectul discuţiei lor s-a văzut şi în întâlnirea generală, pentru că Ceauşescu a anunţat că s-a înţeles cu şefii de state şi cu primii miniştrii, ca următoarea întâlnire a primilor miniştrii să aibă loc la Bucureşti şi Gorbaciov din prezidiu
i-a zis: “Să vedem dacă mai apuci!”.
R: A fost acea întâlnire de la Moscova semnalul de începere a evenimentelor din decembrie 89?
P. P.: Categoric! La cererea lui Gorbaciov, a pornit ofensiva şi trebuie să clarificăm ce s-a întâmplat la Timişoara.
Se tot vorbeşte de cei 42 de morţi, care au fost împuşcaţi la Timişoara şi arşi în crematoriu la Bucureşti. Nu au fost oameni din Timişoara , ci oameni din trupele de comando, care trăgeau de aproape în oamenii care manifestau.
Au fost depistaţi, împuşcaţi şi duşi la Morgă. Din toţi, n-a venit până acum vreo rudă să spună că le-a fost ars cineva la crematoriu. Ei erau oameni recrutaţi cu ani în urmă din străinătate, e drept români, dar despre care nu se mai ştia nimic. Ei au fost recrutaţi şi pregătiţi în Ungaria şi au fost pregătiţi special. Ei au fost cei care i-au scos pe studenţi afară cu forţa. Mulţi se tem să spună, dar eu ştiu, pentru că am cules informaţii.
R: Pe aceşti oameni din trupele de comando cine i-a împuşcat?
P. P.: Oamenii generalului Nuţă Constantin, şeful Inspectoratului General al Miliţiei i-au împuşcat, iar el a fost trimis la Timişoara de Elena Ceauşescu, pentru că Ceauşescu era în Iran . Iar ca o dovadă că aşa a fost, ungurii au făcut deja monument celor 42 de morţi în Ungaria. Când a plecat din Timişoara , Nuţă a luat cu el toate documentele şi probele pe care le avea de la acţiunea care a avut loc, inclusiv probe video. Ruşii au ştiut, însă, că acesta are probe împotriva lor, aşa că l-au interceptat în tren la Alba Iulia şi l-au urcat într-un elicopter, care a pierit într-o explozie, iar Nuţă, echipajul şi dovezile au ars.
Deci, după cum vedeţi, totul a fost pus la punct, spontane fiind doar manifestaţiile oamenilor în stradă, dar şi ieşirea lor a fost provocată de cei care au organizat totul. Asta pentru ca o simulare de revoluţie a poporului
să mascheze intervenţia externă.
sursa ASII ROMANI

BANI PENTRU ECHIPA MORTII

Daca tupeu gretos ar trebui sa poarte un nume atunci i s-ar spune, Gelu Voican Voiculescu.

Sinistrul personaj din decembrie 1989, distribuit în acele zile în rolul Morţii, a stabilit suma pe care noi, românii, ar trebui să i-o plătim pentru „suferinţele îndurate în timpul regimului comunist": 748.000 de euro.

Dar să vedem despre ce suferinţe este vorba. În 1985, Voican a fost arestat şi condamnat la 11 luni de închisoare, fiind găsit vinovat de falsificarea unor deconturi şi de trafic de valută. „A fost o înscenare a Securităţii", zice barba falsă a Revoluţiei.

Chiar dacă Voican are certe manifestări de mitoman, e posibil ca în cazul dosarului de infractor mărunt să nu mintă chiar de la un capăt la altul. Justiţia lui Ceauşescu obişnuia să-i încadreze la infractori de drept comun pe opozanţii regimului, fie ei complotişti sau disidenţi. Un exemplu: generalul Ştefan Kostyal, agent sovietic dovedit, nu a fost arestat pentru trădare în favoarea unei puteri străine, ci pentru furt de curent electric prin măsluirea contorului din propriul apartament! Ceauşescu încerca astfel să împuşte doi iepuri: 1. să-i scoată din joc pe inamicii săi din interior fără a-i martiriza; 2. să nu supere prea mult „ursul" sovietic.

Nu e exclus ca infracţiunile de drept comun atribuite lui Voican să fi fost doar un pa­ra­van. Orice paravan are însă rolul de a ascunde ceva. Ce fapte teribile o fi săvârşit Voican astfel încât să merite o atenţie specială din partea Securităţii? O atenţie similară cu cea acordată generalului Kostyal, dar mai mare decât cea de care a avut parte un alt agent sovietic, generalul Militaru.

Misterul ar fi putut fi risipit de dosarele întocmite de contraspionajul românesc din anii '70-'80. Cu o condiţie: temutele dosare să nu fi picat pe mâna lui Gelu Voican Voiculescu, viceprim-ministru în primul guvern Petre Roman şi şef al fostelor structuri ale Securităţii! Există numeroase mărturii ale faptului că, în primele luni de după Revoluţie, Voican stătea efectiv cu fundul pe dosare, selectându-le pe cele mai preţioase. Chiar şi salteaua pe care dormea cioclul Ceauşeştilor era înţesată cu dosare.

Şi ajungem la adevărata „disidenţă" a lui Gelu Voican Voiculescu: jocul diabolic cu Securitatea. Dosarul de la CNSAS conţine dovezi clare ale colaborării lui Voican cu poliţia politică a lui Ceauşescu. Ba, mai mult, în anumite împrejurări se comporta ca un şef al ofiţerilor de Securitate, admonestându-i că au ratat un flagrant în cazul „Guru Bivolaru"!
Aceste curbe periculoase şi-au găsit o reflecţie uluitoare în ianuarie 1990, când proaspăt numitul viceprim-ministru Gelu Voican Voiculescu l-a angajat ca sfetnic personal (pe o poziţie de consilier guvernamental) pe generalul Nicolae Doicaru, unul dintre cei mai mari torţionari din istoria Securităţii!

Acum, Gelu Voican Voiculescu vrea să-l mai şi despăgubim pentru combinaţiile sale monstruoase cu Securitatea. Poate ne va cere ceva bani şi pentru crimele din decembrie 1989, când a jucat în echipa Morţii...
AUTOR GRIGORE CARTIANU
articol preluat din ADEVARUL

CRISTI PATURCA. ODIHNESTE-TE-N PACE!

A fost odată ca-n poveşti, a fost în România,
O gaşcă mare de golani ce-au alungat sclavia.
Noi nu ne-am confundat nicicând cu oamenii de bine,
Numiţi şi neocomunişti, şi fără de ruşine.

Mai bine haimana decât trădător,
Mai bine huligan decât dictator,
Mai bine golan decât activist,
Mai bine mort decât comunist! (refren)

Vrem libertate, nu comunism şi nici schimbări de formă
Şi de aceea, securişti, să nu ne puneţi normă.
Noi nu vrem neocomunism, nici neolibertate,
Democraţii originale şi nici minciuni sfruntate.

Ne-aţi întrebat ce vrem aici, dar ştie toată ţara,
Noi susţinem punctul 8 de la Timişoara.
A căzut 473, ce ţinea TVR,
Legată în lanţurile ei, dar tot degeaba e!

Alegeri fără comunişti, fără nomenclatură,
Şi nu vă temeţi de golani fără coloratură.
Din cei care-au murit aici, ne-am reîntors năluci
Să nu mai fie cum a fost măcelul de atunci.

''Dumnezeu sa-l odihneasca in pace,mare pacat ca mor asa oameni,iar javrele si profitorii se imbuiba si traiesc bine datorita sacrificiului facut in urma cu 20 de ani de oameni ca si Cristian PATURCA,care merita sa fie inmormantat cu onoruri militare .Inca odata Dumnezeuzeu sa-l odihneasca!''

''Din pacate, comunismul nu numai ca n-a murit, ci s-a perpetuat pana in ziua de azi. Avem democratie, putem alege intre 3-4 PCR-uri mai mici odata la 4 ani ...''

''Tragedia s-a petrecut in timp ce sticla tembeliziunilor de cacao ale mogulanilor este manjita zilnic de mutrele slinoase ale "pensionarilor" grasi, rumeni in soriciul obrazul lor de porci comunisti , "fosti" APV isti, militieni si securisti,care se plang ca pensiile lor nesimtite si nemeritate de 3.000 ron sunt prea mici .In timp ce eroii revolutiei se sting in chin si durere, javrele
APV-iste, militienii si securistii care ne-au inchis, torturat si ucis se lafaie in pensii exorbitante platite din bugetul la care suntem obligati sa contribuim prin impozite si taxe .''

''Te vom iubi,mereu Cristi,ai fost un om adevarat si nemeritat de aceasta tara.Sper ca Dumnezeu sa te aiba in paza acolo sus.Si sa fii mandru de modul in care te-ai luptat aici.Putini oameni ca tine,putini de tot.Tara asta e sufocata de marlanie ,tiganie si interlopi,la toate nivelurile,incepand cu palatul Cotroceni.Odihneste-te in pace,Cristi !''

''Dumnezeu sa-l odihneasca in pace. A crezut in idealul lui. A trait sa ne schimbe prin cintecele lui si a facut-o atit de minunat si cu multa daruire. Acum cinta cu ingerii. Datoria noastra este sa nu-l uitam si sa-i ascultam cintecele. Sa speram ca ceva spre amintirea si memoria lui se v-a face in Bucuresti.''

''BUNUL DUMNEZEU SA-L IERTE SI SA-L ODINHEASCA IN PACE!
Bine ca el, Cristi Paturca, n-avut "voie" sa primeasca un certificat de revolutionar pana cand n-a intervenit Basescu (nu va grabiti sa ma-njurati, n-am vrut sa-i inalt osanale lui Basescu pentru acest lucru), pe cand Lalaiescu, Geoana, Poanta(Ponta),Basescu,Boc, Udrea si tot alaiul de la putere si din opozitie, au certificate de revolutionari nu-i asa?
Poate ca certificat de revolutionar are si fostul securist, fost senator PSD, Ristea Priboi, pentru comportament exemplar, devotament si darzenie,de care a dat dovada, atunci cand s-a aflat in fruntea represaliilor Revoltei Brasov '87?, Ce zici tov. Priboi, devenit domn peste noapte, iti mai aduci aminte? s-au te-a lasat memoria de tot? Sau ai gasit scuza, ca toti ceilalti tovi, voi n-ati facut decat sa executati ordinele altora, nu sunteti cu nimic vinovati, nu-i asa? ''

Textele de mai sus cuprinse de ghilimele sunt comentarii culese de pe diferite site-uri, precum Adevarul sau Evenimentul zilei

PENTRU CE AM VARSAT SANGE-N 89?

Se spune ca pe 20 decembrie 1989, Timisoara a devenit primul oras liber al tari. Sunt primii romani dezertati de sub dictatura condusa de Nicole Ceausecu. Pentru a optine acest drept, timisorenii au platit cu sange. Pentru ce? Mereu ma macina aceasta intrebare cand discut acest subiect. Pentru libertate??!! As vrea sa-mi raspunda unul care si-a dat duhul daca asta-i libertatea pe care si-a dorit-o. Sunt curios daca am da timpul inapoi, timisorenii ar mai fii iesit in strada. Sunt sigur ca regreta. Nu-l regreta nimeni pe Ceausescu, dar toti regreta pe mana cui au dat tara. Au inlocuit o dictatura, cu o democratie falsa. Astazi nu mai este nici un secret ca noi am avut o lovitura de stat, comandata de rusi si sprijinita de americani.Ion Iliescu, impreuna cu complicii sai a imbracat frumos si prezentat aceasta lovitura, in revolutie. Din acest motiv cine era pe tanc, taximetristul lui Iliescu, pana-n 2010 a fost senator si a avut la discretia sa toata justitia otravita a tarii. Cine striga la balcon '' faceti loc sa treaca noi conducatori ai tarii'' astazi e mare liberal si senator.
Pentru libertatea cui a varsat romanul in 89 sange? El nu a fost cu adevarat liber. Liberi au inceput sa fie baronii locali, miliardarii de carton, intitulati astazi mari antrepenori, mafiotii infiltrati in structurile statului: partide politice, justitie, interne etc. Romanul a cerut libertatea presei. Astazi ne dam seama ca presa noastra-l considera bizon, manipulandul zilnic cu fel si fel de informatii toxice in interesul mogulilor. Nu as fii atins acest capitol daca unul din mai marii moguli din zilele noastre, atunci nu ar fii fost un turnator notoriu.
Vedem personaje politice, care condamna comunismul, dar nu vedem niciodata o ancheta prin care, odata pentru totdeauna romanul sa afle cu adevarat ce sa intamplat in decembrie 1989, si vinovatii sa plateasca.

Cum ar fii aratat Romania astazi, daca Ceausescu nu era asasinat in stil barbar? Ce era daca era judecat si condamnat de persoane abilitate sa faca acest lucru, nu de FSN. Multe capete din fruntea tarii, anilor care au urmat si din zilele noastre ar fii cazut.
Poate ca atunci daca nu ratam startul democratiei, istoria acestei tari s-ar fii scris altfel. Poate ca astazi, PRO TV aveea ca invitat un adevarat revolutionar, nu artizanul loviturii de stat. Ion Iliescu datoreaza acestui popor 21 de ani de democratie. Ipocrizia sta in faptul ca ceea ce a furat, Ion Iliescu, sustina ca dat poporului roman. Poate daca nu ne fura acest drept noi astazi nu mai eram raiul hotilor, si bordelul mafiotilor.