ALEA ACTA EST!

Daca ACTA se va ratifica, probabil că Hydepark va fi interzis iar cei care au comis articole şi au înfăptuit crima de a scrie, pro sau contra, nu contează, vor lua ani grei de puşcărie, conform Capitolului 2 din tratat. Sigur că exagerez, dar citiţi cu atenţie cele 45 de articole ale ACTA, făcute special interpretabile, neclare, confuze - ceea ce va da, cu siguranţă, naştere la abuzuri.

Anti-Counterfeiting Trade Agreement, ACTA, pare, la prima vedere, o reglementare benefică de comerţ internaţional care să protejeze drepturile proprietăţii intelectuale, drepturile de autor. Dar cum toate drumurile pavate cu intenţii bune duc direct în infern, nici ACTA nu face excepţie. În forma semnată de secretarul comercial al Ambasadei României la Tokyo, ACTA este o expresie a dictaturii, o limitare inacceptabilă a drepturilor omului, o restrângere drastică a dreptului la libera exprimare, o violare a intimităţii şi a secretului corespondenţei şi o aplicare a unei cenzuri stricte în spaţiul virtual al internetului.

Începutul ACTA este învăluit în mister. Se pare că încă din 2003 mai multe multinaţionale cu sediul în SUA au făcut lobby pentru obţinerea unei reglementări legale în vederea controlului Internetului şi mai ales pentru suprimarea descărcărilor gratis de soft, muzică şi filme. În martie 2006, SUA şi Japonia au început tatonări în vederea stabilirii unui accord în ceea ce priveşte controlul internetului. Din 2007 negocierile se purtau între SUA, Japonia, Canada, Uniunea Europeană şi Elveţia, totul în cel mai mare secret. Textul de negociat provenea, era opera unui grup de multinaţionale cu activitate în SUA.

Pe 22 mai 2008 mai multe texte privind ACTA şi negocierile apar pe net prin Wikileaks. Supriza şi apoi indignarea opiniei publice este imensă, dar puţini citesc cu atenţie textul ACTA. UE se disculpă şi arată că este doar un proces de negociere. Textul nu se pune în dezbatere publică. În faţa dezaprobării generale, sigur, cu excepţia celor interesaţi în profit, sunt atrase şi alte ţări în negocieri după principiul că “dacă sunt mulţi au şi dreptate". După aproape o duzină de runde de tratative, la 1 şi 2 octombrie 2011, SUA, Japonia, Canada, Australia, Maroc, Singapore, Coreea de Sud şi Noua Zeelandă semneză dubiosul tratat. Sunt urmate de 22 de ţări din UE printre care şi România, în ianuarie 2012. În Europa tratatul va deveni valid doar prin ratificare de către Parlamentul European, în mai 2012. Două ţări au refuzat să semneze, Mexic, afirmând că ACTA este neconstituţional şi Elveţia spunând mai direct că “textul tratatului este interpretabil şi poate cauza efecte nedorite".

Care vor fi efectele ACTA? Pe scurt se va supraveghea, controla şi interzice tot ce se încarcă şi se descarcă de pe internet. Vor apărea agenţii de supraveghere pe net, paznici ai dictaturii prostiei, tot felul de inspectori şi băgători de seamă. Vor dispare Youtube, FaceBook, Tweeter, Wikipedia, toate reţelele de socializare. Adio descărcări de soft, jocuri, filme şi muzică. Nici măcare pozele cu bunica nu o să le mai putem trimite în State, dacă cad sub incidenţa ACTA. E-mail-urile vor fi controlate şi şterse dacă conţin subiecte incriminate de ACTA (şi orice subiect poate cădea sub incidenţa controversatului Capitolul 2). Orice blogg sau site poate cădea victimă aplicării ACTA. Industria farmaceutică a produselor generice va fi greu lovită de ACTA, ca şi multe alte industrii. Poliţia îţi poate confisca notebook-ul, laptop-ul sau smartphonul ca să vadă dacă nu conţin soft-uri fără licenţă sau fişiere “cu probleme". Seria efectelor negative produse de ACTA este foarte lungă.

Bănuiesc, mai mult, am certitudinea că, împotriva dorinţei opiniei publice, ACTA va fi ratificat. Şi că primele “victime" vor fi ziariştii. Oare de ce?
AUTOR RADU STEFANESCU
SURSA hydepark.ro 

CORNITELE LUI LEONTE TISMANEANU

[La înmormantarea lui Alexandru Bârlădeanu] Guvernanții nu trimiseseră nici un reprezentant. Nici măcar Petre Roman, noul președinte al Senatului, nu a găsit de cuviință să se deplaseze pentru a-l conduce pe ultimul drum pe unul dintre camarazii tatălui său. M-am simțit dintr-odată stingher și m-am îndepărtat.
Plimbându-mă prin cimitir, m-am trezit pe „Aleea comuniștilor“. N-are rost să înșir aici numele celor îngropați acolo. Nume sonore care au trimis la moarte, după război, tot ce a avut mai bun România. Un detaliu m-a făcut să mă opresc în fața uneia dintre pietrele funerare. Toate erau la fel: dreptunghiulare, fără cruce, având săpat numele decedatului și simbolul comunismului secera și ciocanul. Piatra care mi-a atras atenția marca mormântul lui Leon Tismăneanu. Cineva – un membru al familiei bănuiesc, dar nu văd cine altcineva decât fi-su, Vladimir Tismăneanu, zis Volodea – a pus să fie acoperit simbolul comunist cu o fotografie funerară, ovală, imprimată pe porțelan. Dar poza nu reușea să mascheze complet secera și ciocanul așa încât, de o parte și de alta a portretului defunctului, se ițeau mici bucăți din instrumentele „puterii poporului“. Ce ușor e să încerci să ștergi un simbol! Numai că el rămâne săpat în piatră și apare așa, aidoma unor cornițe drăcești, de o parte și de alta a fotografiei!

Tismaneanu a intrat in SUA calare pe o cocosata

Privind monumentul „machiat“ al bătrânului Tismăneanu, mi-am amintit de felul în care l-am cunoscut pe Volodea la New York. Era pe la mijlocul anilor ’80. Tismăneanu sosise de curând din Venezuela și nu-mi mai amintesc cine mi l-a adus acasă. În jurul meu gravitau mai multe personaje care ar fi putut să facă asta. Despre Volodea se vorbise destul de mult în America. Se comentase mai ales aventura prin care trecuse în încercarea de a emigra: inițial, a plecat cu maică-sa în Spania la o adunare a „foștilor luptători comuniști“ împotriva lui Franco unde, curios, nu a vrut sau nu a putut rămâne. Apoi, nu a fost primit în Franța ca refugiat politic, iar Statele Unite i-au refuzat viza de intrare. Venea deci din America Latină, unde se căsătorise cu o tânără drăguță și firavă, care era, din păcate, și cocoșată, dar avea o mare și foarte importantă calitate: era cetățean american! Cei doi au divorțat destul de curând după ce s-au stabilit în SUA, iar mai târziu, când am revăzut-o pe stradă, tânăra se operase și nu mai avea nici un defect.

De ce a fost refuzat Volodea la New York Times

Când l-am cunoscut, pentru că venise cu un oarecare interes, Volodea părea un băiat drăguț și mieros. Cred că era puțin timorat pentru că se vedea nevoit să ceară o favoare unui necunoscut și, din această cauză, cam „făcea pe deșteptul“. Îmi adusese niște articole, nu mai știu câte, pe care mă ruga să le dau la New York Times pentru a fi publicate în pagina Op-Ed (opusă editorialului). Nu le-am citit cu prea mare atenție, deși am acceptat să le prezint redacției. Nu era primul român pe care îl ajutam. E drept că, până atunci, dusesem la ziar numai desenele compatrioților mei artiști. Nici nu prea mă interesa cum scria Tismăneanu, pentru că eram în perioada în care consideram că orice atac împotriva regimului de la București și a lui Ceaușescu este binevenit și trebuie publicat în presa americană. Pe vremea aceea, redactor de pagină era Herbert Mitgang. I-am dus articolele și, după vreo două-trei zile, l-am întrebat dacă publică ceva. M-a șocat răspunsul său:
– Eugene, dragă, ce-i cu protejatul ăsta al tău? Are un limbaj de lemn, comunist, ceva de curge talașul din el! Ce-ți veni să îmi aduci articolele astea?!

Intre “Convingeri comuniste” si “Evenimentul Zilei” Tismaneanu a schimbat doar semnul

M-am gândit atunci că, pe undeva, este normal ca un om, care și-a petrecut tinerețea gândind și scriind într-un fel, să rămână cu niște ticuri. Dar, și în zilele noastre, dacă-i citești articolele din Evenimentul zilei, îți dai seama că Volodea Tismăneanu scrie ca pe vremea când colabora la gazetele comuniste. Diferența este doar că acum pune „da“ acolo unde altădată ar fi pus „nu“!
Pentru Volodea, schimbările sunt simpliste, așa cum se vede și pe piatra funerară de pe mormântul lui taică-său. Partea nostimă este că Tismăneanu, după ce a reușit să-și găsească de lucru peste ocean (îmi imaginez că nu i-a fost prea ușor!), a început să pozeze în mare specialist în problemele americane, atunci când era în România, și în mare cunoscător al problemelor din România când era în America.

Limacsii zilelor noastre

Asta este însă o moștenire de familie pentru că și bătrânul Tisminețki era expert în problemele românești atunci când era la Moscova și specialist în Moscova când era la București. Ba Leon a fost și mare specialist în Spania și tot așa pe unde a umblat cu traista în băț acest revoluționar de profesie. Pentru mine, Volodea, ca și taică-său, a fost întotdeauna ca un melc fără casă.
Unde e casa lor? În America sau în România? În Rusia? În Israel sau poate în Spania? Cred că nici ei nu mai știu unde! Ca și Neulander, tatăl premierului Petre Roman, de altfel. După mine, toți acești cominterniști au fost un fel de Carlos Șacalul, un fel de teroriști avant la lettre.

 FRAGMENT DIN CARTEA ''INTRE LINII''
AUTOR EUGEN MIHAESCU
SURSA roncea.ro 

CHINA AVERTIZEAZA RUSIA

Joi, 13 octombrie 2011 China avertizează Rusia că americanii pregătesc un “mare eveniment” în 2012.
Un nou raport şocant al Serviciului Federal de Securitate rus (FSB), privind întâlnirea premierului Putin de săptămâna trecută, cu unul din liderii militari de top ai Chinei, avertizează că Statele Unite şi aliaţii săi occidentali sunt în “pregătire activă” pentru declanşarea unei serii de evenimente catastrofale în cursul anului următor, destinate să arunce lumea în haos, sperând prin aceasta să restaureze ordinea economică şi socială pe planetă.
Conform acestui raport FSB, Ministerul Chinez al Securităţii Statului (MSS) a primit elementele acestui complot masiv de la un fost mercenar „Blackwater” numit Bryan Underwood, care a lucrat ca agent de securitate la un consulat american din China şi care a crezut că oferind aceste informaţii Chinei şi Rusiei ar putea ajuta la evitarea unei “apocalipse”.

Underwood a fost ulterior arestat de către Biroul Federal de Investigaţii american (FBI), care a declarat în raportul arestării lui că: “Potrivit rechizitoriului subsecvent, între 1 martie 2011 şi 05 august 2011, Underwood, cu bună ştiinţă şi în mod ilegal, a încercat să transmită fotografii şi alte informaţii referitoare la apărarea naţională unor reprezentanţi ai Republicii Populare Chineze (RPC), cu intenţia şi motivul de a crede că aceste materiale ar putea fi folosite în prejudiciul Statelor Unite şi în avantajul unei naţiuni străine.”
Surse chineze de informaţii menţionate în acest raport par să verifice temerile lui Underwood prin observaţia că peste 1.000 de documente şi fotografii top-secrete din SUA, obţinute de acestea, arată un guvern american “sub asediu” din cauza multiplelor ameninţări, de care acesta se teme că se vor răspândi, provocând declanşarea unui “haos fără precedent” după care “ordinea normală” nu va mai putea fi restabilită niciodată.
Aceste temeri ale SUA faţă de un “haos fără precedent”, par a fi bine fondate, având în vedere că protestele masive ce se răspândesc în jurul lumii, ca urmare a prăbişirii economice globale, au lovit America cu peste 700 de arestări raportate duminică în New York şi tulburări răspândindu-se în continuare acum pe întreg teritoriul Statelor Unite.

Chiar mai rău, acest raport arată faptul că guvernul Statelor Unite este, de asemenea, “îngrozit” de noi rapoarte care descriu “pierderea fără precedent” a stratului de ozon protector al Pământului deasupra regiunii arctice, care nu prezintă semne de atenuare şi este în continuare de aşteptat să provoace cataclisme climatice chiar mai grave, într-o lume care abia îşi mai poate susţine echilibrul în urma catastrofelor naturale istorice pe care le-a experimentat deja în acest an şi care sunt cele mai costisitoare din istorie.
În vreme ce o revoluţie populară a ajuns acum pe ţărmurile americane, ca urmare a “apocalipsei financiare globale” de neoprit, care va face să dispară economiile a milioane de oameni, şi în timp ce ecosistemele lumii noastre sunt de asemenea în curs de schimbări masive, acest raport detaliază un complot insidios al guvernului SUA de “gestiune şi control” a acestor multe dezastre, prin care el şi aliaţii săi sunt faţă în faţă cu adoptarea unui “genocid în masă”, folosit ca mijloc de susţinere a supravieţuirii lor.
De fapt, unul din documentele cele mai terifiante oferite de Underwood serviciului MSS al Chinei conţine detalii despre modul în care Agenţia Centrală de Informaţii (CIA), prin intermediul reţelei teroriste Haqqani din Pakistan, a lansat un bio-atac fără precedent folosind virusul „febrei Dengue” pe care americanii plănuiesc să îl “modifice” şi apoi să îl lanseze asupra propriei populaţii.
În primăvara şi vara anului 1981, Cuba a cunoscut o epidemie severă de febră hemoragică Dengue. Între lunile mai şi octombrie 1981, naţiunea din insulă a înregistrat 158 ​​de decese legate de febra Dengue, cu aproximativ 75.000 de cazuri de infecţii raportate.

La apogeul epidemiei, peste 10.000 de oameni (pe zi) au fost găsiţi infectaţi şi 116.150 au fost spitalizaţi. În acelaşi timp, în timpul epidemiei din 1981, se crede că au fost efectuate împotriva insulei atacuri biologice sub acoperire asupra rezidenţilor din Cuba şi culturilor agricole, de către agenţi CIA şi raiduri aeriene militare.
Deosebit de dăunătoare pentru naţiune a fost şi o epidemie gravă de gripă porcină, pe care Fidel Castro o atribuie CIA. Cercetătorul american William H. Schaap, editor al revistei „Covert Action”, susţine că epidemia de febră Dengue din Cuba a fost rezultatul activităţilor CIA.
În 1982, mass-media sovietice de atunci au raportat faptul că CIA a trimis agenţi operativi în Afganistan din Pakistan pentru a lansa o epidemie de febră Dengue. Sovieticii de atunci au susţinut că agenţii CIA s-au prezentat în calitate de activişti în lupta contra malariei, dar, în realitate, au răspândit ţânţari infectaţi cu febră Dengue. CIA a negat acuzaţiile. În 1985 şi 1986, autorităţile din Nicaragua au acuzat CIA că au creat un focar de febră Dengue masiv care a infectat mii de persoane în această ţară .
Pentru oricine pune la îndoială cruzimea Statelor Unite, trebuie doar să se uite la evenimentele de săptămâna trecută, când s-a văzut, pentru prima dată în istoria lor, cum preşedintele a dispus asasinarea a doi cetăţeni americani, fără dovezi sau proces. Numai “dovezile secrete”, pe care guvernul american a spus că le-a avut, dar nu doreşte să le dezvăluie, au fost folosite pentru a justifica aceste crime susţinute de stat, o acţiune despre care candidatul la preşedinţia SUA, Ron Paul a avertizat ieri că poate fi o infracţiune pasibilă de pedeapsă.

Este, de asemenea, demn de remarcat faptul că în acest moment Statele Unite, măreţe odată, au coborât atât de mult în abisul tiraniei încât au toată puterea din lume, dar au eliminat procesele pentru acei cetăţeni condamnaţi pentru crime şi, în conformitate cu Baroul Avocaţilor din New York, au înfiinţat un sistem de gulag care, în afară de faptul că reţine mai mulţi prizonieri decât orice altă naţiune din lume, torturează în prezent peste 80.000 dintre ei, încălcând flagrant toate legile internaţionale şi umanitare, fapt pentru care astăzi, peste 12.000 de prizonieri din SUA se află în greva foamei, în semn de protest împotriva abuzului la care sunt supuşi.

Mai exact, “evenimentele catastrofice”, dezvăluite serviciului secret chinez MSS de către Underwood, planurile SUA, nu numai împotriva propriului popor, dar şi întregii lumi de asemenea – acest raport FSB avertizează – sunt centrate pe crearea condiţiilor necesare pentru un război global total, care include:
1) Implozia deliberată a economiilor, atât din ​​SUA cât şi din UE, cu scopul de a distruge sistemul financiar global, care funcţionează de la încheierea celui de-al Doilea Război Mondial;
2) Lansarea unui război convenţional masiv de către SUA şi UE pe continentele nord-american, african şi asiatic pentru a include Orientul Mijlociu;.
3) În timpul acestui război total, eliberarea intenţionată a agenţilor de război biologic meniţi să omoare milioane de oameni, dacă nu miliarde, de civili nevinovaţi;
4) La apogeul acestui război, Statele Unite şi aliaţii săi vor face un apel pentru pace şi pentru o nouă ordine globală, care urmează să fie stabilită în scopul de a preveni distrugerea totală a planetei noastre.
Importantă de menţionat, în legătură cu afirmaţiile îngrozitoare făcute în acest raport al FSB, este confirmarea acestora de către World Net Daily (WND) News Service, care, în articolul lor intitulat „SUA se pregătesc pentru un război ‚tanc pe tanc’”, au citat o sursă confidenţială din cadrul Departamentului Apărării al SUA (DOD), care îi avertizează că America este în prezent în curs de pregătire pentru declanşarea unui război convenţional masiv. Şi, după cum WND citează direct sursa lor din DOD, aceasta a indicat că miza este “altceva” şi avertizează că întregul sistem militar al SUA “se aşteaptă la ceva convenţional şi mare, care va veni pe conductă relativ repede.”

Aşa cum am menţionat în raportul nostru din 16 septembrie, intitulat „Concentrarea masivă de trupe americane la graniţa mexicană alimentează teama unei invazii”, componenta nord-americană a acestui masiv război convenţional, planificată de către SUA, va implica invazia Mexicului, Americii Centrale şi Americii de Sud, pentru a asigura americanilor vastele resurse energetice şi minerale din această regiune.
Componenta din Asia şi Orientul Mijlociu a acestui amplu nou război american va implica o invazie terestră masivă a naţiunii pakistaneze, înarmată nuclear, şi care, conform ultimelor rapoarte, este deja angajată într-un schimb de focuri cu trupele americane. [Notă: La umilirea Pakistanului de către SUA se adaugă şi arestarea lunile trecute a agentului CIA Raymond Davis, pe care pakistanezii au fost obligaţi să-l elibereze sub ameninţarea invaziei]
Acest raport FSB detaliază în continuare planul american de a “angaja pe deplin” China în acest război, deoarece aceasta va veni, fără îndoială, în apărarea Pakistanului. Dar nu numai să învingă China este scopul american, ci şi de a obţine pentru sine resursele vitale de energie din Marea Chinei de Sud, în legătură cu care, săptămâna trecută, ziarul oficial al Partidului Comunist Chinez a avertizat că vor merge la război pentru a le apăra.
În ceea ce priveşte complotul Statelor Unite de a distruge atât economia lor cât şi cea din UE, cufundând astfel lumea în cea mai mare depresiune economică din istorie, este acum, mai mult ca sigur, că, pe lângă colapsul economic al Europei, China a emis un ultimatum către SUA conform căruia, cu excepţia cazului în care acţiunile lor se vor schimba, un război comercial masiv între cele două puteri va fi garantat.
Important de menţionat este faptul că acest viitor război comercial şi depresia economică globală au fost anunţate de mult timp şi sunt o repetare aproape exactă a acţiunilor întreprinse de către SUA, care au condus la al Doilea Război Mondial.

Chiar mai important de reţinut este faptul că războiul este o parte esenţială a sistemului economic capitalist din Statele Unite şi a fost făcut “politică oficială” de către Consiliul Naţional de Securitate American într-un document top-secret, denumit NSC-68 în 1950, care a transformat în mod radical Statele Unite ale Americii într-o “societate militară totală.”
Teorii ale keynesianismului militar, precum şi complexul militar-industrial, codificat de NSC-68 au devenit populare după al Doilea Război Mondial, probabil dintr-un motiv bun. Perspectiva demobilizării militare, în special în Statele Unite, părea alarmantă. Elita americană şi-a amintit viu cum creşterea cheltuielilor militare a scos lumea din Marea Depresie, şi se temea că scăderea bugetelor militare ar putea inversa acest proces. În cazul în care asta s-ar fi întâmplat, aşteptările ar fi fost ca afacerile să se poticnească, şomajul să crească şi legitimitatea capitalismului pieţei libere ar fi fost pus din nou în discuţie.
Şi unde se găsea America la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial se găseşte din nou acum. Şi, încă o dată, apelul la un război masiv se aude din nou în “ţara celor liberi, căminul celor curajoşi”, aşa cum influentul consilier al lui Obama şi laureat al Premiului Nobel, economistul Paul Krugman a afirmat atât de bine săptămâna trecută, “Ceea ce avem nevoie este de fapt echivalentul financiar al războiului. Ce a adus de fapt la sfârşitul Marii Depresiuni a fost programul enorm de cheltuieli publice cunoscut altfel sub numele de al Doilea Război Mondial. ”

Pentru oricine, echivalarea celui de-al Doilea Război Mondial şi sutele sale milioane de victime ca fiind nimic mai mult decât un “program enorm de cheltuieli publice”, arată dincolo de orice îndoială cât de periculoase sunt aceste elite occidentale pentru întreaga noastră planetă şi brutalele căi pe care ele vor merge, pentru a-şi asigura supravieţuirea.
Cronologia exactă a evenimentelor planificate de către SUA şi UE pentru lansarea mega complotului lor de a domina lumea prin distrugerea şi apoi refacerea ei, nu o cunoaştem. Ceea ce cunoaştem, totuşi, este că evenimentele vor veni mai degrabă curând, decât mai târziu, luând pe mulţi prin surprindere, cu excepţia celor care ştiu cum să ţină seama de “semnele anotimpurilor.”
AUTOR ION COJA
SURSA www.ioncoja.ro 

ROMANIA DE SUB SCUT

Romanii i-au asteptat pe americani inca din vremuri imemoriale. Exagerez, evident pentru a sublinia necesitatea tarii noastre, in plan strategic, de-a avea un aliat puternic, chiar un arbitru care are puterea sa fluiere cele doua imperii cu pretentii pronuntat expansive. Daca in trecut ele purtau numele de Al treilea Reich si Uniunea Sovietica, astazi Romania pare sa fie stransa in aceeasi menghina economica pe axa Berlin-Moscova. Si cum episoadele negre din istorie trebuie tinute minte mai cu sfintenie chiar decat sarbatorile, Bucurestii au datoria sa se plaseze intr-o zona unde resaparea planului Ribbentrop-Molotov dintre noua Germanie si noua Rusie este inimenta, daca nu s-a produs deja de facto prin prisma legaturilor energetice.

Adica sub scut. Asa cum se intorceau acasa si spartanii teferi dupa grelele batalii pe care le purtau. Insa acest scut nu putea fi realizat decat cu ajutorul unui actor global important, poate cel mai important din punct de vedere militar. In speta, SUA.

Desi este una tatonata inca de pe vremea cand administratia de la Casa Alba purta pecetea familiei Bush, reeditarea inlocuirii politicii de „containment” cu cea „rollback” a avut loc imediat dupa investirea pe 20 ianuarie 2009 a lui Barack Obama la carma Americii. Desi s-a vorbit de un reset al tensiunilor americano-ruse si s-au reinnoit acorduri militare importante precum START, Washingtonul a mutat decisiv in zona Marii Negre, regiune extrem de importanta din punct de vedere al transferurilor hidrocarburilor dinspre Marea Caspica. Ideea ca Romania sa devina parte integranta a acestui scut pe 17 septembrie 2009, atunci cand presedintele american Barack Obama a vorbit despre un nou plan de aparare al Europei. Imediat, la 22 octombrie 2009 vicepresedintele american Joseph Biden face o vizit` la Bucuresti si anunta oficial ca in urma discutiilor cu presedintele Basescu „Bucurestiul a adoptat cu braţele deschise noul sistem de aparare antiracheta”.

Pe 4 februarie 2010, SUA invita oficial România sa participe la sistemul antiracheta iar restul devine doar o formalitate tehnica. Au urmat apoi sapte runde oficiale de discutii pe relatia Bucuresti-Washington, majoritatea duse intre tanarul diplomat Bogdan Aurescu (cel care castiga pentru Romania la Haga un important proces cu Ucraina privind delimitarea platoului continental al Marii Negre) si subsecretar de stat pentru controlul armamentelor, Ellen Tauscher. Desi semnale au mai fost inca din aceasta vara, prin vocile lui Teodor Baconschi si ambasadorul SUA la Bucuresti Mark Gitenstein, si chiar s-a parafat acordul privind amplasarea a 24 de interceptoare de tip SM-3 in Romania, se pare ca in urmatoarele zile acest document va fi semnat la nivel de sefi de stat. Presedintele Traian Basescu se va deplasa la Washington pentru un moment istoric care va aseza Romania in spatele celui mai modern sistem de aparare conceput pana in prezent, o umbrela ce va oferi protectie tarii noastre si o pozitie intarita la Marea Neagra.

Importanta in aceasta ecuatie geostrategica este si decizia Turciei venita recent de a accepta pe teritoriul sau amplasarea radarului din cadrul acestui scut. Dupa ce varianta Bulgaria a cazut, este evidenta dorinta SUA de a impinge acest sistem inspre heartland-ul mutat acum din zona Europei de Est inspre Caucaz. Cu Romania si Turcia in astfel de pozitii de forta, Rusia nu se simte chiar atat de confortabil. Dupa ce a reusit concesionarea pe o perioada de peste 40 de ani a bazei militare de la Sevastopol (Ucraina), odata cu venirea la putere a lui Viktor Ianukovici, Rusia parea sa aduca din nou Marea Neagra la statutul de „lac rusesc”. Totusi aceasta miscare a dat clar peste cap planurile Moscovei care se pregateste sa aduca portavioane, dar si noile nave Mistral cumparate de la francezi chiar aici, la Pontul Euxin.

Iritarea este cu atat mai mare cu cat premierul Putin il vedea omologul sau turc Recep Erdogan un asset al Rusiei, castigat odata cu planurile de nuclearizare a Turciei prin constructia mai multor centrale atomice de catre rusi. Jocul nu este inca definitivat chiar daca zarurile par a fi aruncate. Relatiile tot mai tensionate dintre Turcia si Israel s-ar putea rasfrange asupra conexiunii turco-americane, Washington fiind un aliat traditional al Tel-Aviv-ului. Din toate aceasta poveste, singura constanta ramane Romania care a dat dovada de tenacitate si pragmatism iar acum Bucurestii culeg roadele pentru jertfa din Irak si Afganistan pentru ca acei cativa zeci de soldati romani care au murit ce acele fronturi s-au sacrificat pentru ca noi sa fim la adapostul acestei umbrele de securitate. Chiar daca suna cinic pentru oamenii de rand, eroii nostri in uniforme au inteles intotdeauna acest lucru mai bine decat toti analistii neamului care si-au dat cu parerea pe acest subiect. Acesta poate fi un raspuns pentru scepticii care se intreaba intrebator: Ce am cautat in Irak si Afganistan?

AUTOR RAZVAN IORGA

SURSA karadeniz-press.ro 

DE CE LUPTAM IN AFGANISTAN??!!

Pierderea a doi militari români în Afganistan, la numai câteva zile, aminteşte că războiul din AfPak nu a vizat doar pedepsirea lui Osama bin Laden. Într-o ediţie trecută, Iulian Chifu explica pentru FP România de ce campania aliată anti-teroristă e şi un război românesc. E vorba de consecvenţă politică, de combatere a terorismului în afara ţării şi de capacitarea armatei de acasă – chiar şi de solde.

Într-un moment în care popularitatea primei misiuni de apărare colectivă din istoria NATO se află în cădere liberă (63% dintre europeni privesc cu scepticism şansele de stabilizare a Afganistanului), prezenţa României în misiunea de reconstrucţie a Afganistanului poate fi o temă sensibilă şi pentru opinia publică autohtonă.

Dar de ce am mers şi, mai ales, de ce mai stăm?
Am aflat mai multe despre această ţară exotică, la nivel de naţiune, odată cu 11 septembrie şi cu atacul SUA asupra talibanilor şi Al Qaida. Am plecat în teren, mai întâi în cadrul Operaţiunii Enduring Freedom, în coaliţia doritorilor, alături de SUA, apoi în ISAF, operaţiunea de stabilizare a NATO în Kabul, extinsă ulterior în teritoriul afgan.
Prezenţa militară internaţională a avut multiple explicaţii pentru public: iniţial, înlocuirea regimului taliban, care a îngăduit ca Al Qaida să se pregătească, să se dezvolte şi să planifice de acolo atentate anti-occidentale precum cele de la 11 septembrie. Apoi, la nivelul Occidentului - acolo unde valorile democratice contează în mai mare măsură (vezi barometrul Transatlantic Trends relativ la preocuparea pentru Rusia) -, salvarea afganilor de o dictatură feroce a fost un argument. Sigur nu şi la Bucureşti, unde Afganistanul este un spaţiu exotic, îndepărtat, tribal, nicidecum democratic.
Dacă în cazul Irakului ştiam de Saddam de la multele vizite ale lui Ceauşescu la Bagdad şi de la marele prieteşug cu dictatorul, în Afganistan nu era portretizat sau cunoscut vreun dictator, un purtător al răului absolut, pentru a putea fi utilizat în obţinerea sprijinului public pentru incursiune. Cât despre posibila insinuare (militară) occidentală/ americană pe rutele transportului energiei în Asia Centrală, aici sigur nu era un argument public care să-i mişte pe români.
Argumentele româneşti au fost de altă natură. Mai întâi, la nivel strategic, era relevant ca parteneriatul cu SUA să funcţioneze, să ne comportăm ca şi cum am fi deja membri ai NATO pentru a putea intra în Alianţă, şi chiar în UE. Apoi, participarea la primul semn în operaţiunea din Afganistan a fost privită drept o fereastră de oportunitate pentru a depăşi retincenţele SUA şi ale altor state care ne refuzaseră în 1997 invitaţia în NATO.
A contat şi faptul că sprijineam SUA, România fiind o ţară atât de pro-americană încât, conform Transatlantic Trends, doar faptul că preşedintele Obama cere suplimentarea ajutorului în Afganistan a făcut ca răspunsurile pozitive să sară de la 11% (pentru suplimentarea trupelor) la 50% (pentru răspunsul pozitiv la cererea SUA de suplimentare a ajutorului). A mai fost şi o reacţie umană la tragedia din 11 septembrie, în care au murit si români.

De ce am rămas până azi?
În următorul plan au apărut noi argumente care au făcut ca sprijinul pentru rămânerea pe teren să persiste: terorismul a fost primul argument, pe principiul că mai bine luptăm peste hotare, la distanţă de ţară, pentru a nu trebui să luptăm acasă. Apoi, cei ce luptă acolo primesc bani, mai mulţi ca în ţară, e ca o slujbă bine plătită, oarecum similară muncii în construcţii în Israel. Cum conjunctura a făcut să avem relativ puţine victime - mai puţine decât într-un atac terrorist anterior asupra unui autobuz în Israel, care ne-a adus odată 16 victime în ţară -, populaţia a acceptat şi susţinut varianta.
Mai nou, argumentul realist este pregătirea armatei, instrument de descurajare credibilă a oricărei acţiuni a unei forţe externe, o armată ce a luptat peste hotare, pregătită în condiţii reale, nu strigând „ura” pe câmpuri, în zonele rurale ale României. Memoria populaţiei masculine (şi feminine) în legătură cu armata obligatorie a lui Ceauşescu, cu trei luni de munci în agricultură şi în rest batjocura unor locotenenţi şi gradaţi, cu trei trageri şi 12 gloanţe reale - în cel mai bun caz - în toată perioada de pregătire, a susţinut argumentul, venit pe o percepţie publică pregătită să-l accepte.
A jucat un rol important şi faptul că participarea a venit şi cu realizări, cu împliniri, cu probe palpabile: am intrat în NATO, suntem parteneri cu SUA, s-au înfiinţat facilităţi militare comune cu americanii în Dobrogea şi nu numai, ba, mai mult, am asistat la desenarea unor elemente ale unui rol strategic al României la Marea Neagră, cu sprijin american.

Trei motive: SUA, NATO şi Obama
Să revenim tot la cercetarea sociologică făcută de German Marshall Fund, în Transatlantic Trends 2009. Încrederea că preşedintele Obama va putea juca rolul major pentru combaterea terorismului este în UE de 75%, iar în SUA de numai 45% - singura temă cu diferenţe majore peste Ocean şi în Europa de Est. Întreaga Uniune apreciază că este mai apropiată politic de America (38%), decât de o politică independentă - iar această realitate se confirmă pentru prima dată de la efectuarea sondajului, din 2004. Şi în cazul optimismului pentru stabilizarea Afganistanului UE12 are 32%, iar SUA 56%, rezultate similare cu cazul Irak.
În ceea ce priveşte reducere trupelor sau retragerea din Afganistan, 71% din români - cel mai mare procent după bulgari - optează pentru retragere şi pacifism. SUA are 30% de voturi, Turcia peste 50%, în rest, toţi europenii sunt pe trend similar românilor. În aceeaşi întrebare cu multiple răspunsuri, doar 9% din români susţin mai multe trupe în Afganistan, iar 45% preferă mai multă reconstrucţie, cel mai mic procent din UE cu excepţia Bulgariei. Leadershipul SUA în afaceri internaţionale este dezirabil şi foarte dezirabil, în creştere, în România - 54% şi 67% din cei ce au o opinie. (Aici ţara noastră este în top, după SUA, Marea Britanie şi Olanda). Românii susţin că NATO este foarte relevantă pentru securitate în proporţie de 60%, respectiv 75% din cei cu opinie, aflându-se în topul statelor din Alianţă.
De menţionat că între retragere şi mai multe trupe în Afganistan, toate ţările, inclusiv SUA, optează pentru retragere. Dacă însă întrebarea este formulată cu menţionarea cererii preşedintelui SUA de creştere a contribuţiei (neprecizate) în Afganistan, procentul pro-contra sare la 45% - 45% pentru români, de unde şi concluzia noastră relativ la impactul major a trei simboluri care menţin sprijinul public pentru rămânerea în Afganistan: SUA, NATO, Barrack Obama (cererea personalizată din partea şefului statului american joacă un rol major pentru români, chiar în schimbarea opţiunii declarate iniţial).

Ne retragem sau plusăm?
În momentul de faţă nu se întrevede retragerea. Ca şi în cazul Irakului, este o chestiune de angajament ce trebuie respectat, din partea unei ţări care a fost cunoscută în istorie pentru schimbarea alianţelor – România este încă înregistrată ca ţară neutră în primul război mondial şi nu este citată ca parte în al doilea război mondial la Muzeul Militar din Paris. Conştiinţa nevoii de a proba consecvenţa în alianţe animă încă leadershipul românesc, politic şi militar. Dacă e să vorbim despre noi trupe, nu este posibilă pe termen scurt creşterea numărului acestora - criza joacă un rol major -, însă este posibl să schimbăm calitatea contribuţiei şi tipul de trupe implicate: o migrare a trupelor de la misiunea ISAF la cea din Enduring Freedom, cu mai mulţi operativi pe teren, în misiune reală de luptă, e foarte posibilă. Dar este posibilă, şi chiar recomandabilă, şi apariţia unor noi responsabilităţi, ca preluarea unui PRT (Provincial Reconstruction Team) - o posibilitate de a testa noile capabilităţi de reconstrucţie post-conflict pe care le-am creat la nivelul MAE cu ocazia misiunii din Georgia.
SURSA ADEVARUL

OSAMA BIN LADEN A FOST UCIS

După aproape zece ani de căutări Osama bin Laden, cel mai căutat terorist de pe planetă, liderul al-Qaeda a fost ucis de forţele americane în Pakistan.
Osama Bin Laden a fost pe lista FBI de peste 10 ani pentru organizarea de atacuri teroriste.
Americanii au recurs la toate mijloacele pentru a pune mâna pe cel mai mare inamic al său. Astfel în 2007, anunţau că orice informatie care ar duce la capturarea sa valorează 50 milioane de dolari, a decis Senatul american.

Mii de americani morţi în războiul împotriva terorismului
Pe 5 octombrie 2000, la 22.00, ora locală în Kabul, SUA a iniţiat războiul împotriva terorismului prin atacul Forţelor Aeriene Americane în Afgansitan.
Războiul a beneficiat, la început, de susţinerea publică americană. Mai mult, demararea operaţiunilor în Afganistan a fost susţinută de toată lumea civilizată, de toată lumea creştină.
Cu timpul însă operaţiunile NATO împotriva terorismului s-au soldat cu moartea a mii de persoane, iar mulţi nu au fost de acord cu continuarea războiului.

Şi România s-a aliat cu americanii împotriva terorismului
Sub egida NATO, primii soldaţi români care au murit în războiul împotriva terorismului, în Afganistan, au fost în 11 noiembrie 2003. România a devenit stat membru NATO în urmă cu şapte ani. Aderarea efectivă a avut loc la 29 martie 2004, dată la care militari români activau déjà.

Până în 2009 SUA au cheltuit 650 de miliarde de dolari pentru combaterea terorismului
Pentagonul a cheltuit peste 685,7 miliarde de dolari din 2001 in razboaiele din Irak si Afghanistan pentru a combate terorismul pe plan mondial, a anuntat o agentie guvernamentala de audit.

Government Accountability Office (GAO) a declarat ca pentru razboiul din Irak s-au cheltuit 533,5 miliarde de dolari, iar pentru Afghanistan, Cornul Africii si Filipine doar 124,1 miliarde de dolari, informeaza Reuters.
Cele 28,1 miliarde dolari ramase au fost folosite pentru operatiunile de aparare a teritoriului american.
Suma de 685,7 miliarde de dolari reprezinta 85% din totalul de 808 miliarde de dolari alocate de Congres pentru operatiuni militare in razboiul global impotriva terorismului, dupa atacul de la 11 septembrie.
Osama bin Laden mort de mult timp?

De a lungul timpului au existat mai multe speculaţii privind moartea lui Bin Laden.

Una dintre ele este şi cea de pe 28 decembrie 2007, când într-un interviu cu ziaristul David Frost, Benazir Bhutto, premierul Pakistanului, admite că Osama Bin Laden este deja mort şi că Omar Sheikh l-a ucis, şi că războiul din Pakistan trebuie să înceteze.
SURSA ADEVARUL

AMERICA SI CAUZELE PIERDUTE

În explozia inevitabilă de antiamericanism care a zguduit naţiunea în ultima săptămână, tânărul şi fragilul nostru spaţiu public a fost din nou sfâşiat în două emisfere ireconciliabile: De o parte, apărătorii onoarei şi valorilor autohtone sau, în cel mai bun caz, europene (y compris ruseşti), momentan în opoziţie. De cealaltă, proamericanii „basişti", „turnători", „slugi", „vanzători de ţară" sau, în cel mai bun caz, „rudimentar". Celor din urmă, un vers de Tennyson: „I know the Table Round my friends of old..."

Că tot e vremea dezvăluirilor din zona diplomatică, am auzit nu demult într-o conversaţie la o ambasadă (nu, nu cea americană), o doamnă venerabilă apărând neobişnuitele preferinţe ale liderului PNL în materie de alianţe - Ponta şi Voiculescu - folosind un argument care împletea în mod curios fatalismul românesc cu un pragmatism de sorginte - hélas - americană: În ultimii 20 de ani, numărul românilor care aderă nesminţit de la valorile modernităţii occidentale - libertate individuală, proprietate privată, dreptate procedurală, democraţie - a rămas constant într-o dezesperantă minoritate, gravitând în jurul celor 2-3% care în 1990 au votat pentru partidele istorice. Majoritatea covârşitoare este formată din masa inertă a nostalgicilor după comunism (56%) manipulată cinic de membri ai fostei clase dominante - comunişti şi securişti - deveniţi membri ai actualei clase dominante. Asta e, ăştia suntem, spunea venerabila doamnă. Falimentul moral este total şi angajamentul democratic fragil.

Ce te faci însă dacă vrei să îndrepţi răul făcut şi să duci ţara spre modernitatea mult visată, dacă vrei să îţi asumi sarcina de a duce lucrurile mai departe? În mod clar nu te poţi baza pe acest nucleu dur de „talibani", „fundamentalişti" ai Vestului în declin. Mai întâi, pentru că sunt prea puţini şi apoi pentru că nu te poţi baza pe ei: prea încorsetaţi de haina strâmtă a principiilor, prea radicali, inflexibili şi puţin dispuşi la compromis, prea maniheişti şi rudimentari în intransigenţa lor nejustificată pe care o numesc ipocrit „claritate morală". Singura opţiune la îndemână dacă vrei să construieşti este să te faci frate cu securiştii şi comuniştii până treci puntea modernităţii, să stăpâneşti arta compromisului şi a nuanţelor infinitezimale de gri până când „Binele" şi „Răul" devin nonsensuri triviale. Numai în felul acesta, numai murdărindu-ţi mâinile şi conştiinţa, se poate face ceva în ţara asta. Sfâşiat între misiunea progresului naţional şi imperativul moral, adevăratul om de stat ştie că nu poate face decât un singur lucru -să îşi vândă sufletul.

O ţară în care cele de mai sus ar fi adevărate ar fi o ţară tristă şi fără speranţă. România este o ţară tristă. Statul este disfuncţional, politicienii „uşor de cumpărat" de către oligarhia comunisto-securistă autohtonă, justiţia este neputincioasă. Competenţa este subordonată intereselor de grup, meritul, apartenenţei la castă iar integritatea e supusă adeziunii de partid. Nu suntem capabili să ne conducem singuri şi să facem din România un loc în care să te simţi bine şi să doreşti să trăieşti. Dacă suntem lăsaţi de capul nostru iese prost. Cele mai mari reuşite ale României din ultimii 20 de ani - aderarea la UE şi la NATO - le-am făcut sub presiunile şi ghidajul atent al altora. Dar aderarea la NATO şi UE nu au făcut din România o ţară mai demnă de a fi iubită decât era cu zece ani în urmă. Este treaba noastră să o facem astfel şi am eşuat de fiecare dată pentru că ne-am resemnat să credem că nu poţi realiza ceva dacă nu îţi vinzi sufletul. Treci de partea cealaltă a oglinzii şi vei avea acces la darurile până acum interzise. Rămâi de partea asta şi nu vei avea parte decât de propria-ţi reflexie tristă şi schimonosită. Pare lipsit de speranţă.

Dar speranţa se găseşte la cei 2-3%, care au refuzat în toţi aceşti ani să facă pactul cu diavolul, care şi-au păstrat claritatea morală şi în faţa batalioanelor minereşti şi în faţa poliţiei politice a lui Năstase şi în faţa cântecelor de sirenă ale oligarhiei. Sunt o mână de oameni care au ştiut întotdeauna care trebuie să fie drumul României: să rupă cu trecutul comunist, să iasă din sfera de influenţă rusească şi să îşi reia locul în sânul civilizaţiei occidentale, o ţară de oameni liberi, demni şi prosperi. Şi da, de cele mai multe ori a merge pe acest drum a însemnat a merge alături de prietenii americani. Astăzi, pentru această vină, sunt numiţi trădători şi vânzători de ţară. Dar acesta nu este motiv de disperare pentru că, vorba lui T.S. Eliot, „nu există Cauză Pierdută pentru că nu există Cauză Câştigată. Luptăm pentru cauze pierdute pentru că ştim că înfrângerea şi disperarea noastre pot prefaţa victoria succesorilor noştri chiar dacă această victorie va fi ea însăşi temporară. Luptăm ca să ţinem ceva în viaţă mai degrabă decât pentru triumful acestui ceva".
AUTOR CRISTIAN CAMPEANU
SURSA ROMANIA LIBERA